Sunteți pe pagina 1din 4

Proverbe si zicatori

Prof.Bursuc Raluca

Proverbele sunt înţelepciunea oamenilor, rodul


inteligentei practice,specialitatea trasă în generalitate.
Ele se nasc la toate popoarele. Cuprinsul proverbelor,
în sensul cel larg este unu multiplu. Sub proverb se
cuprinde mai întâi ,,pilda” sau închipuirea unei
imagini generale într-o imagine restrânsă din care se
naşte o parte însemnată a limbii populare,adică
,,locuţiunea proverbială” câteodată confundata cu
idiotismele de exemplu:,,a prinde cu ocaua mică”, ,,a
o lua-o la sănătoasa”, ,,a rămâne la sapă de lemn”etc.
Cuprinde mai apoi maxima sau sentinţa care a luat
naştere prin abstracţiuni şi pleacă de la general la
special: aşa sunt sentinţele tuturor înţelepţilor şi
filosofilor.
Proverbul este o expresie populară concisă,
deseori figurată, care conţine o generalizare a
experienţei de viaţă sub formă de povaţă sau de gând
înţelept. El se înrudeşte mult cu maxima,apoi cu
zicătoarea ceea ce pricinueşte confuzii,unele grele de
evitat deoarece provin din zone limitrofe.
PROVÉRB, proverbe, s.n. Învăţătură morală
populară născută din experienţă, exprimată printr-o
formulă eliptică sugestivă, de obicei metaforică,
ritmică sau rimată; zicală, zicătoare, parimie. DEX '98

1
ZICĂTOÁRE, zicători, s.f. Frază scurtă, uneori
rimată, asemănătoare maximei, prin care poporul
exprimă în mod metaforic o constatare de ordin
general, filozofic, un principiu etic, o normă de
conduită etc.; zicătură, zicală, proverb. DEX '98
De-a lungul timpului, omenirea a avut şansa să
se bucure de existenţa unor personalităţi care au
luminat cu gândurile lor secolele, făcând ca
Necunoscutul să pară mai mic. Astfel s-au strâns
comori de înţelepciune, la care generaţii de-a rândul
au apelat pentru a-şi hrăni sufletul şi mintea. Să ne
bucurăm împreună de aceste daruri, şi de ce nu, să
încercăm să le punem în practică atât cât este posibil.
Nu uitaţi, cei ce au rostit aceste adevăruri au fost
oameni cu totul şi cu totul deosebiţi, merită să le
cunoaştem gândurile.

Proverbe şi zicători celebre

Ai carte, ai parte.
Aşchia nu sare departe de trunchi.
Cine azi fură un ou, mâine va fura un bou.
Câinele care latră nu muşcă.
Cine sapă groapa altuia cade singur in ea."
Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti.
Pisica cu clopoţei nu prinde şoricei.
Cine s-a fript cu supă suflă şi în iaurt.
Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge.

2
Apa trece pietrele rămân.
Ce se naşte din pisică tot şoareci mănâncă.
Se înţeleg ca şoarecele şi pisica.
Nu mor caii când vor câinii,/ Nici câinii când vor
stăpânii.
Lauda de sine nu miroase a bine.
Unde nu-i cap vai de picioare.
Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi.
Pisica blândă zgârâie rău.
Omul harnic, muncitor, de pâine nu duce dor.
Ce-i în guşă, şi-n căpuşă.
Bate fierul cât e cald.
Graba strică treaba.
Obrazul subţire cu cheltuială se ţine.
Lauda de sine nu miroase-a bine.
Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii.
Lăcomia strică omenia.
Frate-frate, dar brânza e pe bani.
Primul pas e cel mai greu.
Pofta vine mâncând.
Câinii latră ursul trece.
Nu da vrabia din mâna pe cioara de pe gard.
Când de multe te apuci, mai pe toate le încurci.
Vorba multă, sărăcia omului.
Scopul scuză mijloacele.
Cine râde la urma, râde mai bine.

3
Proverbe şi zicători haioase

Cine-i harnic şi munceşte ori e prost ori nu gândeşte.


Cine se culcă o dată cu găinile, se culcă şi a doua
oară.
Cine se scoală de dimineaţă doarme mai puţin.
Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese.
Dacă vezi pe cineva odihnindu-se, AJUTĂ-L .
Dragostea eterna durează 3 luni.
Nu te băga în lumea drogurilor.....sunt şi aşa destul de
mulţi!
A avea conştiinţa curată înseamnă a avea memorie
proastă.
Decât un an cioară, mai bine o zi şoim.
Nalt ca o prăjină prost ca o găină.

S-ar putea să vă placă și