FLUIERUL PADURII ADORMITE

- Era odata doi copii frate si sora, si ramase orfani. Parintii lor
murisera, de tineri. Oamenii rai, ii dase afara din casa, zicandu-le:
- Plecati, si sa nu va mai intoarceti pe aici.
Fata incepu sa planga, dar baiatul o lua pe fata de mana, si
pleca. Si mersera ei , mersera, pana cand drumul lor ii duse intr-o
padure. Si mersera ei mersera, si deodata se auzi un cantec , pe
care nu il mai auzisera ei niciodata. Era un cantec scos de ramurile
copacilor si a tuturor vietuitoarelo, era un cantec al radacinei
cutezatoare, era un cantec vechi. Se oprira intr-un luminis. In mijlocul
luminisului era un bolovan. Deodata copacii se dadura indarat si
poiana se largi. Apoi aparură niste flori, care isi aprinse luminite
multicolore si cantau un cantec duios. Cei doi copii se minunara, în
timp ce poiana se lărgea și mai mult. Bolovanul incepu si el sa
creasca. Si crescu, crescu, iar din el aparu un castel, care crescu si
el, si se tot mărea tot mai mult. Deodata in poiana navali patru iepuri
albi, purtand o perna de matase, pe care odihnea un fluier. Ei se
opresc langa baiat si ii spuse:
- Baiatule , ia acest fluier si canta.
- Sa cant?...Dar eu nu stiu sa cant.
Ca la un semnal floril palira, si se stinse. Cantecul frant se stinse
si el.
- Canta , canta te rugam canta cum o-i stii, dar numai canta.
Baiatul intimidat , lua fluierul , il duse la gura si sufla in el. Se auzi
un sunet ciudat si fals. Deodata cantecul paduri reaparu, florile din
poiana reinviara, aprinzindusi luminitele. Biatul se sperie si se opri.
- Nu te opri, canta , canta mai departe, zisera iepurii speriati.
Si baiatul prinzand curaj sufla cu putere in el.
Pe cand canta, poiana se largi si mai mult, iar bolovanul cu
castel se mari si mai mult, si crescu, pana se facu un ditamai castelul,
cu usi si ferestre, turnuri, de o culoare alba. În timp ce canta apare o
soparla rosie, care se apropie de fata si o invita sa meargă dupa ea.
Fata ca vrajita se lua dupa ea. Intra in castel si pe cand canta,
castelul incepu sa scada si sa se micsoreze , tot mai mult pana
disparu, lasand in urma lui acel bolovan pe care il gasisera copii
cand aparura si ei prima data in poiana. La un moment dat motaind ,
baiatul obosit, scapa fluierul jos.
- Ce faci ? Nu te opri, zisera iepurii speriati, canta mai departe.
 Trezandu-se brusc , baiatul se uita dupa fluier. Dar nu il gasi.
Cauta toata poiana, dar in zadar.
- Mai cauta , te rugam , trebuie sa-l gasesti, il implorara iepurii,
plangand.
- Dar de ce plangeau iepurasii?
- Poi ai sa vezi mai departe...ca nu gaseau fluierul...
- Bine spune mai departe.
Tot cautand obosise baiatul nostru. Se aseza jos odihnindu-se.
Cand se lumina de ziua, baiatul isi zise: O sa caut acum fluierul ,ca
este lumina , asta noapte nu –l vedeam ,dar acu...Si se apuca iar de
cautat. Baiatul atunci observa ca surioara lui disparuse. Incerca sa
dea de urma iepurilor albi, dar si acestia disparusera. Ultima oara
cand o vazu-se, pe sora sa , era atunci , cand intrase in castel
insotita de o soparla rosie. Se repezi la bolovan , batu cu pumnii in el
implorand , si cerand-ui bolovanului sa ii redea surioara inapoi. Pe
cand cauta vazu o gaura in pamant, numai buna sa inghita acel fluier.
Se apleca si varandu-si mana in ea, se pomeni ca gaura se largea si
odata cu ea, intra si el in ea. Apoi daca intra, vazu ca se intandea un
drum, pana departe. Si merse , merse
Se afunda el in acea hruba si merse cale de opt zile. In a opta zi
se trezi fata in fata cu un soarece. Avea mustati de argint, care canta
cu ele, o barba de argint, avea si o stea de argint in frunte si cizmulite
de argint. La mijloc era incins cu o curea lata , tot de argint.
- Bine ai venit , baiete! Zise soarecele, cantand un cantec vesel
cu mustatile lui.
- Bine te-am gasit! , rosti si baiatul.
- Logodnica te asteapta.
- Pe mine ?
- Dar nu pe mine, rase soarecele. Ai cam facut-o sa te astepte.
Auzi dumneata sapte sute saptezeci si sapte de ani.
- Stii, cred ca e o greseala, nu sunt cine crezi dumneata.
- Aha , face soarecele, nu esti strengar , sa mergem dara...
Si apucandu-l de mana pe baiat il duse pe alt drum. Buimacit baiatul
ne mai intelegand nimic, se lasa in voia lui. Dupa un timp soarecele
cu mustati de argint se opri in fata unei flori ciudate.
- Unde esti , fata tatii?, intreba soarecele.
- Aici, taicuta! Si baiatul vazu cum dupa floare se iveste un alt
soarece. Acesta avea plete de aur o stea de aur in frunte si condori
de aur.
- Mi l-ai adus ? face soarecele, apoi urma :
 - Sapte sute sapte zeci si sapte de ani, nu ti-a fost mile de mine?
Baiatul , pricepu acu cum stau lucrurile si spuse:
- Cinstite fete soricesti, nu am venit pentru nunta, nu sunt
logodnicul nimanui, tot ce vreau e , fluierul de lemn.
- Fluierul?, intreba soarecele cu mustati de argint
- Fluierul?, facu si celalalt soarece.
- Da ! Fluierul, spuse baiatul.
Ura o clipa de tacere, dupa care din ochisorii soarecelui cu plete de
aur, incepu sa curga lacrimi.
- Nu plange soriocel cu plete de aur, dar fara fluier nu pot sa
gasesc surioara. Si povesti tot.
Dupa ce ascultara amandoi povestea baiatului, soarecele cu plete de
argint spuse:
- Deci ai venit numai pentru fluier? Ei afla ca fluierul nu putem sa
ti-l dam.
Apoi soarecele cu plete de aur il duse pe baiat pe un drum care
ducea sub piatra cea alba din poiana. Ajuns acolo soricelul ii saruta
degetul aratator, si ii spuse priveste prin unghie catre piatra. Baiatul
vazu ca unghia se face stravezie si o data cu ea si piatra. Asa vazu
baiatul nenumarate camarute mici in care ratacea singura o faptura
cat o furnica, Aici se oprea lovind cu pumnii cat o gamalie de ac, aici
se oprea si plangea.
- Surioara unde esti?
- Asa nu te poate auzi .Du degetul la buze. Baiatul duse degetul
la buze si intreba iar . Vazu ca fata se uita in jur mirata si buzele i se
miscau.
- Ca sa te auda si sa o auzi du degetul la ureche. Asa datorita
unghii stravezii, baiatul afla ca pe surioara lui o inchise acea Soparla
Rosie. Baiatul ii trimise cuvinte de imbarbatare , promitand ca o va
salva si sa stea linistita. Soarecele cu plete de aur ii promise si el ca il
va ajuta pe baiat.
- Nu te teme de nimic si vei izbandi , ii zise soarecele.
Dupa care se catara pe umerii baiatului sarutandui. Pe loc crescu
cate o aripa de piele ca la un liliac.
- Cu aceste aripi va trebui sa zbori pana in inaltul cerului dincolo
de ceaunul Sorelui, la marginea : Desertului-Vorbelor –Rostite. Acolo
trebuie sa afli descantecul de `piatra deschisa` , ca sa -ti eliberezi
sora inchisa in castelul din piatra alba. Dar inainte de asta trebuie sa
-ti stropesti fata cu apa de aur din ceaunul Soarelui. Afla ca Soparla
Rosie nu e o soparla ci Catelul Pamantului. E cea mai rea faptura.
Afla ca vorbele pe care noi le rostim nu se pierd, ci se aduna laolalta
in Desertul –Vorbelor –Rostite . Acolo vei afla descantecul pe care nu
l-a auzit nimeni. Numai Catelul -Pamantului il stie.
- Intoarcete cu izbanda , mai spuse soarecele.
Dupa ce isi lua ziua buna, baiatul se inalta in vazduh si tot urca , tot
urca, trecand de nori si de apa acestora de grindina care se abatuse
peste el , cata oul de gasca, dar nimic nu-l putea opri din drumul sau ,
stiind ca trebuie sa isi salveze sora. Intr-un tarziu ajunse si el pe
inserat. Privi in jos si vazu ca se facuse noapte. Undeva agatat de o
cracana , odihnea ceaunul Soarelui, sub care ardea un foc mic.
Soarele nu se vedea nicaieri. Privind apa aceia de aur, baiatul se
perdu si cazu cum era ,in ceaunul de aur.
- Cine mi-a pangarit apa de aur viu?, intreba Soarele. Il scoase
pe baiat afara, si foarte suparat ii zise:
- De ce mi-ai pangarit apa de aur viu, stii tu ce e asta? E
sangele meu pe care l-am lasat sa curga in el, pentru ca aburii vietii
sa se imprastie pe pamant.
- Nu am stiut, iarta-ma , zise baiatul Vroiam sa-mi stropesc
doar fata. Si se apuca de povestit si Soarelui ce patise. Dupa ce
asculta povestea baiatului, Soarele zise:
- Acum trebuie sa rastorn ceaunul , si sa-mi tai iar venele ca sa
umplu iar ceaunul. Il desertara ei si apa de aur viu se raspandii pe
pamant aidoma unei ploi de aur. Toti se repezira sa adune acel aur.
Si in zilele de azi se mai gaseste acel aur. Dupa ce frecara ei ceaunul
cu cenusa, de stralucea de iti lua ochii. Pe vremea aia marii cititori in
stele vazand stralucirea aceia, dadura de veste ca iarna va fi grea si
lunga. Atunci mai marii imparati ai lumii, pornira razboie de cotropire,
ca sa-si umple camarele. Iar din contra iarna fusese blanda si scurta ,
20 de cititori in stele ramase fara cap. Ca sa vezi ce patira bietii
oameni din cauza lui si a Soarelui. Dupa aceia , Soarele , dandui
brisca baiatuli il ruga sa ii taie el, venele. La inceput baiatul se codi.
Si cand isi lua inima in dinti incecand, reusi sa isi taie si el venele.
Soarele, rusinat ii lua brisca si isi taie si el venele. Acum in ceaunul
soareleui curgea si apa de aur de la baiat si de la el. Doar si baiatul
se scaldase in apa lui, devenind si el de aur. Dupa ce umplura
ceaunul Sorele ii multumi, si ii ura mai departe drum bun.. Zbura mai
departe baiatul si ajunse la marginea Desertul-Vorbelor –Rostite.
Cat vedeai cu ochii si mult dincolo de ceea ce putea ochii vedea se
intindea , neted ca in palma, pustiul. O lumina ciudata , venind de
nicaieri, scalda nisipul de un verde ca pielea de broasca, iar pe
intregul intins al nisipului , goneau nevazute, ciocninduse unele de
altele , toate cuvintele rostite pana acum. Erau soapte de dragoste ,
cuvinte de ura, strigate de lupta, cantece , rugaminti si cate si mai
cate. Incepuse al coplesi atatea cuvinte. El isi duse unghia la ureche
si rosti: Soparla Rosie, Deodata se auzi o voce haraita care spuse:
- Daca o faptura ,cat de mica se va afla in castel si va rade in
timp ce fluierul va canta , farame se va face acel fluier si voi in veci ,
soareci ve-ti ramane.
De asta nu a vrut sa imi dea soriceii , fluierul, gandi baiatul . Apoi isi
aduse aminte de ce venise. Si intreba despre `Descntecul de piatra
deschisa.` Apoi se auzi iar acea voce haraita , care spuse in mare
taina: Descantecul de `piatra deschisa `nu il stie nimeni:

”Catelul Pamantului latra

Si patru porti de piatra
Din patru parti cad sparte,
Ca patru toarte moarte”.

Glasul se stinse , dar baiatul stia acu si el descantecul. Pleca de

acolo si in drum trecu si pe la Soare. Se despartira si Soarele ii ura
drum bun si izbavire. Cand ajunse in poiana cu pricina, il astepta si
acum acea piatra alba si rece. Uitandu-se prin unghie la piatra, o
vazu pe sora lui, care statea si il astepta. Duse degetul la buze si ii
spuse:
- Gata surioara, ridicate am venit sa te salvez. Apoi baiatul rosti
`Descantecul de piatra deschisa`. Cum il zise , se auzi patru
pocnituri, si in piatra se facu patru gauri. Prin una din ele tasni afara o
faptura mica cat o furnica, care cand iesi afara ,incepu a creste si
crescu pana se facu o fata mandra si mladioasa ca o craiasa. Ea se
repezi la el si se imbratisara de bucurie.
- Vai dar ce mare te-ai facut? Se mira fata. Cand te-am lasat erai
un copil.
- Si tu ai crescut si te-ai facut o fata frumoasa, spuse baiatul.
- Dar de mine ai uitat, se auzi un glas.
- Cum sa uit , zise baiatul recunoscundul pe soarecele cu plete de
aur.
Deodata poiana se zgudui si o gramada de pamant sari in laturi, Din
gaura tasni o pocitanie,
- Catelul Pamantului!. Ferestete, zisera soarecii.
- Sa ma fersc de ce?
 - Vazduhul mi-i inchis , racnii dihania , nu te-am putut ajunge, dar
aici pe pamant nu ai sa mai scapi , om nesocotit, care ai indraznit sa
ma infrunti.
Se repezi la baiat si incerca sa il muste de gat. Dar asa cum
sarise se si prabusi , urland de durere. Isi rupse coltii in pielea de aur
a baiatului. Poi nu se scaldase el in ceaunul Soarelui. Racnind de
durere Catelul-Pamantului, rosti un descantec de mort. De indata se
casca sub picioarele baiatului o moara care se muta tot timpul sub
picioarele baiatului incercand sa il cuprinda. De sapte ori se ridica
baiatul , batand din aripi, de sapte ori moara isi schimba locul. Pana
cand baiatul se lasa in jos, si apucand dihania , care racnea si
musca, o ridica si ii dadu drumul in gura morii care cu un scrasnet o
macina pe dihanie ,aleganduse praful si pulberea. Moara daca isi
facu treaba se afunda iar in adancul pamantului de unde o scoase la
iveala acel descantec. Dupa ce termina cu Catelul –Pamantului
baiatul se pomeni inconjurat de soricei si de sora sa, si de cei patru
iepuri albi.
- Acum poti sa canti din fluier, zisera ei. . Baiatul isi duse iar la
buze fluierul de lemn si sufla in el cu putere. Padurea incepu iar sa
suspine cum o mai facuse candva, cu ani in urma, in noaptea cand
baietelul si fetita patrunsera pentru prima data in poiana. Se aprisera
si florile de foc, pe tulpinele lor de aur. Si frunzisul isi canta cantecul
vechi, cantecul ierbii si a frunzei, cantecul radacinei cutezatoare,
cantecul vantului, cantecul ploii Licuricii si greierii alcatuira un taraf.
Copacii incepura sa se dea iar inapoi facand loc in poiana. Piatra
incepu iar sa creasca Apoi se facu un castel maret si alb. Soarecii ii
spuse baiatului ca in timp ce canta sa atinga steaua de argint al
sorecelui. Ceea ce si facu, baiatul. In locul sorecelui aparu un
mosneag cu barba de argint, cu stea de argint in crestet ci cizmulite
de argint si o curea de argint. Tot asa atinse baiatul si soricelul cu
plete de aur, iar in locul ei aparu o fata mindra cu plete de aur si cu
condori de aur in picioare. Apoi mosneagul si cu fata mangaie de trei
ori fata celor patru iepuri albi si in locul lor aparura patru slujitori in
haine albe. Mosneagul si fata intrara in castel asezanduse in cele
doua jilturi de aur. Apoi slujitorii trambitara si unde nu se umplu
castelul cu toate vietuitoarele pamantului. Veverite ,ursi ,caprioare,
cerbi si cate si mai cate salbaticiuni.
- Multumesc , flacaule poti inceta cantarea. Flacaul se opri din
cantat si indata fluierul se prefacu intr-un sceptru.
- Nu am cuvinte ca sa iti multumesc . Eu sunt Craiul tuturor
salbataciunilor. Am trait in pace ani buni. Pana cand dihania aia de
Catel al Pamnatului, a venit si mi-a cerut mana fetei mele. Eu nu am
vrut sa io dau. Atunci Catelul Pamantului a rostit un descantec. Pe noi
ne-a prefacut in soareci pe cei patru slujitori ai mei in iepuri, sceptrul
in fluier si castelul intr-un bolovan. I-am cerut cu lacrimi in ochi sa nu
ne pedepseasca asa de crunt. `Bine a zis Catelul Pamantului, atunci
daca se va gasi un suflet curat de copil sa sufle din fluier , atunci
toate se vor face ca inainte. Apoi e usor de ghicit ce a urmat. Craiul la
lasat mostenitor pe baiat care ia data si fata lui. Au facut o nunta ca in
povesti. Si pe sora lui a maritat-o cu un mare sfetnic. Si poate mai
traiesc si acu, cine stie, daca nu au murit.
- Ei ti-a placut povestea? Gata la masa ca uite ma luai cu tine si
trecu vremea...Maine o sa-ti spun alta poveste...