1.

Replicarea , denaturarea şi renaturarea ADN,

Replicarea ADN (funcţia autocatalitică a ADN) sau biosinteza lui se face după modelul
semiconservativ. După acest model rezultă două molecule fiice bicatenare, fiecare având o catenă
polinucleotidică veche (matriţă) şi una nou sintetizată. La eucariote procesul are loc în faza S (sintetică)
din interfaza mitozei.

Replicarea macromoleculei de ADN începe prin ruperea legăturilor

de hidrogen dintre cele două catene. Cele două catene se desfac ca un
fermoar şi fiecare catenă veche adiţionează nucleotide pe bază de
complementaritate, refăcându-se structura dublu catenară a fiecărei
molecule fiice.
Etapele replicării ADN-ului:
1. iniţierea replicării
2. alungirea sau elongaţia
3. terminarea replicării

1. Iniţierea replicării (ordinea intrării în funcţie a enzimelor care fac polimerizarea ADN) :
Prima enzimă ce acţionează este o endonuclează (1) care produce breşe sau tăieturi la nivelul
catenelor. În aceste breşe pătrund ADN helicazele (2) şi rup punţiile de hidrogen,despărţind cele două
catene şi dând naştere unui ochi de sinteză. Pentru a putea acţiona în continuare ADN polimeraza este
nevoie de prezenţa unui primer care are o grupare 3’-OH liberă. Primerul este sintetizat de către primază
(3) şi este alcătuit din 6-10 ribonucleotide la eucariote şi din 10-60 ribonucleotide la procariote.
La procariote iniţierea replicării are loc într-un singur punct de pe molecula bicatenară de formă
circulară a ADN-ului – punct denumit originea replicării (ORI ) şi se desfăşoară bidirecţional.
La eucariote replicarea începe în puncte de iniţiere diferite. În acest fel macromolecula de ADN
conţine mai multe unităţi de replicare numite repliconi şi se desfăşoară bidirecţional din fiecare origine.
2. Elongaţia: constă în sinteza noii catene imediat după primer prin adăugarea de nucleotide pe
bază de complementaritate cu matriţa, proces catalizat de enzima ADN polimeraza (4).
În replicare intervine ADN polimeraza III la procariote şi ADN polimeraza delta (d) – la
eucariote.Ambele enzime iniţiază repliarea numai după o secvenţă scurtă ribonucleotidică numită
primer, sintetizat de către primază.
Enzima se deplasează numai în direcţia 3’----- 5’ pe ambele catene matriţă, determinând polimerizarea
noilor catene numai în direcţia 5’----- 3’ (funcţie polimerazică 5’----- 3’ ) .
La procariote, catena care se sintetizează de pe catena matriţă cu orientare 3’----- 5’ poartă numele
de catenă conducătoare, iar catena care se sintetizează antiparalel este denumită catenă decalată.
Sinteza catenei conducătoare se desfăşoară continuu, în timp ce sinteza catenei decalate se
desfăşoară pe fragmente Okazaki, adică discontinuu.
La eucariote, în loc de catena conducătoare se foloseşte denumirea de catenă progresivă, iar în loc
de catenă decalată – catenă retrogradă.
3. Terminarea alungirii sau replicării:
Fragmentele Okazaki ale catenei decalate sunt legate cu ajutorul ADN ligazelor (5) pentru a se realiza
o catenă fiică continuă, dar asamblarea catenei decalate necesită îndepărtarea primerului
ribonucleotidic cu ajutorul ADN polimerazei I (6) care deşi este o polimerază are şi activitate
exonucleazică în direcţia 5’---3’ (îndepărtând ribonucleotidlele din primer) şi face înlocuirea lui cu o
secvenţă corespunzătoare de deoxiribonucleotide.

Important de reţinut:
 replicarea ADN se face după model semiconservativ
 Procesul se desfăsoară în 3 etape: iniţierea replicării, elongaţia şi terminarea replicării
 Enzima principală de replicare este ADN polimeraza (ADN polimeraza III la procariote şi şi
ADN polimeraza delta (d) – la eucariote
 În replicarea ADN intervin 6 enzime în ordinea: endonucleaza, helicazele, primaza, ADN
polimeraza, ligaza, ADN polimeraza I (cu funcţia exoucleazică)
 La procariote replicarea începe într-un singur punct în timp ce la eucariote replicarea
începe în mai multe puncte diferite pe un cromozom, numite originea replicării
 Replicarea ADN se face continuu de pe catena matriţă 3’----- 5’ şi discontinuu de pe
catena antiparalelă cu direcţia 5’----3’.
 La sfârşitul replicării rezultă două molecule de ADN identice cu molecula mamă, fiecare
având o catenă veche şi una nou sintetizată.
 Replicarea in vivo a ADN are loc în faza S a interfazei mitozei la eucariote.

Denaturarea şi renaturarea ADN

Denaturarea (topirea ADN) presupune ruperea legăturilor de hidrogen dintre catenele
complementare ale ADN.
Se realizează prin ridicarea temperaturii la 70 - 940C.
Temperatura medie de topire (Tm ) a ADN -este temperatura la care 50% din ADN este
denaturant. O Tm este mai mare la un ADN bogat în perechi de baze guanină-citozină (datorită
 legăturilor triple) şi Tm mai mică la un ADN bogat în perechi de baze adenină-timină (datorită
legaturilor duble).
!!! După ce s-a realizat denaturarea termică dacă are loc o răcire bruscă a soluţiei în care se găseşte
ADN-ul denaturat, atunci nu se vor putea reface punţile de hidrogen dintre cele două catene şi
ADN-ul rămâne monocatenar (ADN denaturat).
O răcire lentă a soluţiei în care se găseşte ADN va duce la renaturarea ADN.
Aplicaţii:
Prin tehnica denaturării şi renaturării se pot realiza hibrizi moleculari între catene de ADN
provenite de la specii diferite (hibrid ADN –ADN) şi hibrizi ADN – ARN
Renaturarea este cu atât mai eficientă şi mai rapidă cu cât ADN-ul speciilor analizate prezintă
secvenţe de nucleotide omoloage mai lungi, deci cu cât este mai strânsă apropierea
filogenetică.

Important de reţinut:
 Denaturarea ADN se face prin încălzirea soluţiei în care se găseşte ADN la o temperatură 70 -
940C când are loc ruperea punţilor de hidrogen dintre cele două catene ale ADN.
 Temperatura la care 50% din ADN este denaturant se numeşte temperatură de topire
 Răcirea bruscă a soluţiei va duce la obţinerea de ADN denaturant iar prin răcire lentă se obţine
ADN renaturat deoarece se refac legăturile de hydrogen dintre cele două catene.
 Prin tehnica denaturării renaturării se pot obţine hibrizi de tipul: ADN-ADN, ADN-ARN
 Denaturarea, renaturarea are aplicaţii în stabilirea gradului de înrudire dintre specii. Cu cât
renaturarea are loc pe distanţe mai lungi cu atât speciile sunt mai apropiate filogenetic