Enigma Otiliei - George Călinescu

I. Scrieţi un eseu de 600-900 de cuvinte prin care să demonstraţi că Enigma Otiliei este un roman
balzacian. În vederea realizării eseului, veţi urmări:
- Prezentarea a două trăsături specifice balzacianismului prezente în roman
- Patru elemente de structură şi de limbaj
- Prezentarea relaţiei dintre două personaje
- Susţinerea unei opinii proprii despre modul în care se reflectă tema şi viziunea despre lume în
operă

I. Enigma Otiliei – roman balzacian/realist obiectiv

1. Introducere
George Călinescu (19 iunie 1899 – 12 martie 1965) face parte din seria scriitorilor de formaţie
enciclopedică având o activitate plurivalentă, atât în domeniul literaturii (proza: romanele: “Cartea nunţii”, “Enigma
Otiliei”, Bietul Ioanide”, Scrinul negru”; poezie: vol. “Poezii”, Lauda lucrurilor”, teatru: “Sun sau Calea neturburată”),
cât şi în cel al eseisticii (“Principii de estetică”, “Sensul clasicismului”, “Estetica basmului”), istoriei şi criticii literare
(“Viaţa lui Mihai Eminescu”, „Opera lui Mihai Eminescu”, „Viaţa lui Ion Creangă”, „Istoria literaturii române de la
origini până în prezent” etc.). Acesta susţinea necesitatea apariţiei în literatura română a unui roman
de atmosferă modernă, deşi respingea teoria sincronizării obligatorii a literaturii cu filozofia şi
psihologia epocii, argumentând că literatura trebuie să fie în legătură directă cu sufletul uman.
Balzacianismul reprezintă epoca în care individul burghez, rapace (lacom) şi însetat de avere
vrea să parvină cu o exuberantă explozie de energie, violenţă şi individualism. Acesta este prezent în
Enigma Otiliei prin tema romanului. Romanul Enigma Otiliei (1938) are valoare estetică certă prin
complexitatea metodei narative, predominantă fiind cea balzaciană: crearea de frescă socială
bucureşteană de la începutul secolului al XX-lea, temele balzaciene (tema moştenirii, tema
paternităţii, tema căsătoriei), tipologia clasică (tipul parvenitului, al avarului, al „babei absolute”),
descrierea atentă a cadrului, arta detaliului etc.
2. Cuprins
a) Trăsăturile romanului balzacian/obiectiv
O caracteristică a romanului balzacian/obiectiv este tehnica detaliului, descrierea atentă a
cadrului, a personajelor. Detaliul încadrează cu precizie acţiunea în timp şi spaţiu: („Într-o seara de
la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, (...) în strada Antim, venind dinspre strada
Sfinţii Apostoli...”). Descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu („zidăria este crăpată şi scorojită
(...) un grilaj înalt şi greoi ruginit şi căzut puţin pe spate...”) creează atmosfera în care se vor derula
destinele personajelor, dar are şi implicaţii caracterologice pentru proprietar. Conturarea
personajelor se bazează, de asemenea pe folosirea detaliului atât în descrierea fizionomiei
acestora, cât şi pentru descrierea coafurii, a îmbrăcămintei, a gesturilor, a timbrului vocii, construind
personajul în totalitate, fizic, moral şi în mişcare.
Zugrăvirea unei fresce sociale este o altă temă balzaciană/obiectivă. Autorul surprinde în
roman viaţa burgheziei bucureştene de al începutul secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei
esenţiale, sub determinare social - economică (averea), într-o societate degradată moral. Imaginea
societăţii constituie fundalul pe care se proiectează formarea/maturizarea unui tânăr care, înainte de
a-şi face o carieră trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie.
Perspectiva narativă este modernă şi defineşte punctul de vedere al unui narator omniscient
şi omniprezent (dar şi un narator homodiegetic - Felix) asupra evenimentelor relatate la persoana a
III-a, focalizarea zero şi viziunea dindărăt, argumentând caracterul obiectiv al romanului.

1
 b) Patru elemente de structură
Titlul iniţial al romanului fusese „Părinţii Otiliei”, tocmai pentru a reliefa ideea balzaciană a
paternităţii, pentru că - aşa cum observa Ov. Crohmălniceanu –” fiecare dintre personaje determină
cumva soarta orfanei Otilia, ca nişte „părinţi” (Pascalopol şi Felix au o atitudine ocrotitoare,
Costache intenţionează să-i lase un cămin drept moştenire, Stănică şi Aglae au o atitudine sfătuitoare
- chiar dacă într-un registru negativ). Autorul schimbă din motive editoriale titlul în „Enigma Otiliei”
pentru a deplasa accentul asupra fascinaţiei pe care o exercita Otilia asupra lui Felix şi Pascalopol.
Relaţiile interfamiliale sunt conflictuale şi degradante. Sentimentele paterne ale lui moş
Costache faţă de Otilia sunt învinse de avariţia personajului; acesta neputându-i asigura viitorul,
tânăra este nevoită să se căsătorească cu Pascalopol. Legătura familială a Aglaiei cu fratele ei se
degradează din cauza averii acestuia. Menajul Olimpia-Stănică Raţiu se rezumă la discursurile fade
despre familie, societate. Aurica şi-ar dori o familie, dar alergând disperată după bărbaţi, nu-şi poate
întemeia un cămin. Relaţiile din cadrul familiei Tulea sunt total degradate, Aglae stăpâneşte cu
autoritate distrugătoare destinele copiilor săi, Simeon este incapabil şi dezinteresat de a fi „cap de
familie”.
Romanul este structurat în 20 de capitole, dintre care 12 au în debutul lor precizări
temporale: Într-o seară, a doua zi, cu timpul etc. Acţiunea este structurată pe două planuri narative
care se întrepătrund şi de determină reciproc. Primul plan priveşte destinul lui Felix Sima, iar cel de-
al doilea plan ilustrează istoria moştenirii.
Perspectiva temporală este înlănţuită şi cronologică, bazată de relatarea evenimentelor în
ordinea derulării lor; cea spaţială reflectă un spaţiu real, deschis (case, străzi, Bucureştiul de la
începutul sec. XX), şi unul imaginar, închis (trăirile şi gândurile personajelor).
Conflictul în romanul realist este generat, de obicei, de dorinţa de parvenire a unui personaj,
de lupta pentru putere sau pentru o poziţie socială, de meandrele iubirii (împărtăşite, neîmpărtăşite,
interesate, dezinteresate etc.), de obţinerea unei moşteniri.
Finalul romanului condensează destinele personajelor, fiind un roman deschis. Se remarcă
simetria existentă între început şi final: descrierea străzii, a casei lui Costache de către Felix.
Stilul – Călinescu are o atitudine de homo ludens, o înclinaţie spre ironie şi joc, totul
făcându-se prin intermediul unui limbaj elegant, superior. O particularitate a stilului călinescian este
teatralitatea discursului narativ. Lumea romanului se dezvăluie prin atitudini şi gesturi
memorabile, prin replici spontane şi discursuri elocvente.

c) Relaţia dintre două personaje

Personajele principale ale romanului sunt Felix Sima şi Otilia Mărculescu despre care se poate
argumenta că alcătuiesc un cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii, în acest roman realist
obiectiv. Aceştia doi sunt sub tutela lui moş Costache Giurgiuveanu. Deşi sunt orfani, cei doi sunt
studenţi în Bucureştiul anului 1909. Cocheta şi ambiţiosul, fata exuberantă şi tânărul raţional, aceştia
au în comun condiţia socială de orfani care au încă nevoie de protectori, dar şi condiţia intelectuală.
Încă de la începutul romanului, între cei doi se naşte o afecţiune delicată, Felix percepând dragostea
la modul romantic, transformând-o pe Otilia într-un ideal feminin. Fata însă are un comportament
derutant care îl descumpăneşte pe Felix. În finalul romanului, aceasta hotărăşte să plece la Paris cu
Pascalopol şi să se căsătorească cu el, deoarece era conştientă că relaţia cu Felix şi, mai ales
căsătoria, l-ar împiedica pe acesta să-şi ducă la îndeplinire dorinţa de a deveni un medic renumit.

d) Opinia
În opinia mea, tema şi viziunea despre lume sunt ilustrate de către George Călinescu prin
intermediul acţiunii plasate la începutul secolului al XX-lea şi prin scrierea unui roman de factură
balzaciană. Tema paternităţii este ilustrată atât de cei doi orfani, Felix şi Otilia, cât şi de relaţiile

2
existente în celelalte familii. Astfel, în familia Tulea Simion nu este capabil de a fi cap al familiei iar
Aglae conduce destinele copiilor săi. Stănică Raţiu şi Olimpia nu sunt capabili să întemeieze o
familie unită, singurul copil moare iar, în final, aceştia divorţează. De asemenea, nici Aurica şi nici
Titi nu reuşesc să-şi întemeieze o familie. Moş Costache este prea avar, iar acest fapt îl înăbuşă
sentimentele paterne faţă de Otilia căreia nu este capabil să-i asigure un viitor liniştit.

3. Concluzia
În concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist, balzacian prin: prezentarea critică a unor
aspecte ale societăţii bucureştene de la începutul secolului XX, motivul paternităţii şi al moştenirii,
detaliul semnificativ, rolul vestimentaţiei şi al cadrului în caracterizare, perspectiva obiectivă,
realizarea unor tipologii, veridicitate etc. Totuşi, Călinescu depăşeşte în acest roman realismul clasic
prin spiritul critic şi polemic, prin elementele modernităţii: ambiguitatea personajelor, interesul
pentru procesele psihice deviante, reflectarea poliedrică a personajelor.

II. Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte în care să prezinţi particularităţile de construcţie a
unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui G. Călinescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
− prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul/conflictele din textul narativ studiat, aparținând lui G. Călinescu;
− evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/citate/secvenţe comentate;
− ilustrarea a patru componente de structură, de compoziţie și de limbaj ale textului narativ
studiat, semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii
temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbajul
personajelor etc.);
− susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema textului narativ studiat se reflectă
în construcţia personajului ales.

1. Introducere
Personajul literar este principalul actant al operelor epice şi dramatice, un tip uman semnificativ,
o individualitatea cu trăsături fizice şi morale distincte, pus în lumină printr-un şir de întâmplări
situate într-un cadru temporal şi social. Termenul de personaj provine din latinescul persona care
înseamnă mască, rol, deoarece în Antichitate personajele purtau măşti atunci când interpretau un rol.
Personajele există doar în lumea ficţională a operei literare, nu au consistenţă, dar mimează
realitatea, fapt ce l-a determinat pe Roland Barthes să le numească fiinţe de hârtie. Clasificarea
personajelor se poate face după diverse criterii, existând astfel următoarele tipuri de personaje:
pozitive, negative, reale, principale, episodice, plate, rotunde, epice, dramatice etc.
În romanul Enigma Otiliei, scris de George Călinescu în 1938, există personaje tipice specifice
romanului realist: demagogul, arivistul, avarul, intelectualul, fata bătrână, personaj principal,
dominat de patimi, eponim, complex, exponenţial, rotund etc. otilia Mărculescu este „eroina mea
lirică”, proiecţia autorului în afară. Este cel mai modern personaj al romanului, atât prin tehnicile de
realizare, cât şi prin problematica sa existenţială, reprezentând tipul feminităţii.

2. Cuprins
a) Statutul social, psihologic şi moral
Statutul social este prezentat în mod direct de către narator de la care aflăm că Otilia
Mărculescu este o tânără de optsprezece ani, fiica celei de a doua soţii a lui Costache Giurgiuveanu,
femeie bogată şi frumoasă care îi lăsase lui toată averea, laolaltă cu îndatorirea creşterii Otiliei.

3
Avariţia însă îl împiedică pe moş Costache să o înfieze oficial. Statutul social este în schimbare,
deoarece, în final, Otilia se căsătoreşte cu Pascalopol la Paris. Felix află de la Pascalopol că aceasta
s-a a divorţat şi s-a căsătorit cu un conte argentinian.
Portretul fizic este relatat direct, prin ochii lui Felix, sugerează trăsăturile sale morale de
delicateţe, tinereţe, farm,ec, cochetărie, inocenţă şi maturitate. Felix o consideră frumoasă,
inteligentă, altruistă şi talentată: „Otilia e foarte frumoasă şi apoi e cultă şi talentată.
Statutul psihologic reiese din atitudinile, gesturile, vorbele şi relaţiile Otiliei cu celelalte
personaje. Portretul ei este realizat prin tehnici moderne: comportamentismul şi reflectarea
poliedrică. Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată exclusiv prin comportamentism, fără
ca cititorul să aibă acces la gândurile acesteia. Reflectarea poliedrică a personalităţii Otiliei în
conştiinţa celorlalte personaje conferă ambiguitate personajului, iar în plan simbolic sugerează
enigma feminităţii. Chiar de la început, Otilia pare o fată jovială, dezordonată, visătoare, copilăroasă.
Otilia se autocaracterizează ca fiind „zăpăcită, nu ştiu ce vreau”, dar acest lucru va fi contrazis de
faptele sale.
b) Principala trăsătură
Otilia se comportă ca un om liber care nu ţine cont de reguli exterioare şi nici de părerea
celorlalţi. Faptele o dezvăluie altruistă, grijulie faţă de cei apropiaţi şi chiar faţă de adversari. Nu de
puţine ori, aceasta ia bani de la Pascalopol pentru a-l ajuta pe Felix, iar în final nu ezită să îi lase
pianul Aurică, deşi era al ei. De asemenea, Otilia nu se supără pe clanul Tulea deşi era conştientă că
acesta urmărea ca moş Costache să nu o înfieze pentru a intra în posesia averii. Aceasta nu este
interesată de averea lui moş Costache, iar atunci când Pascalopol insistă ca bătrânul să îi asigure
viitorul, Otilia pare indiferentă, consideră că nu trebuie să se grăbească şi tratează superficial
subiectul. În finalul romanului, când familia Tulea vrea să ia totul din casa lui moş Costache, Otilia
rămâne la fel de indiferentă şi de distantă.
c) Elemente de structură – cf. supra

d) Opinia
În opinia mea, tema paternităţii are un rol important în construirea personajului principal al
romanului călinescian, Enigma Otiliei. Fiind o tânără orfană, cu un tutore care nu reuşeşte să-i
asigure stabilitate şi afecţiune din cauza avariţiei sale, Otilia caută sprijin şi protecţie la Pascalopol.
Farmecul fetei rezidă în amestecul de acte şi trăiri contradictorii, în dezinvoltura acesteia al cărei
rezultat neaşteptat este seducţia pe care o provoacă. Nevoie de protecţie o împinge pe Otilia să plece
cu Pascalopol la Paris şi să se căsătorească cu acesta, în finalul romanului.

3. Concluzia
În concluzie, Otilia Mărculescu este un personaj modern, simbol al feminităţii, care
reprezintă pentru Pascalopol o enigmă, iar pentru Felix o imagine a eternului feminin. Ea rămâne
surprinzătoare prin amestecul unui farmec juvenil cu o maturitate profundă. „Enigma” ei se naşte
mai ales în inima lui Felix care nu poate găsi explicaţii plauzibile pentru comportamentul fetei, care
rămâne, până în finalul romanului, o tulburătoare întruchipare a naturii contradictorii a sufletului
feminin.