NEAGU MARTIN

EFICIENŢA INVESTIŢIILOR

Capitolul I Investţiile factor al dezvoltării economice şi sociale

În România în actuala etapă evolutivă este nevoie de realizarea unei puternice
dezvoltări intensive prin retehnologizarea sistemului productiv, restructurerea
economiei, dezvoltarea serviciilor, a infrastructurii (drumuri, căi ferate), a bazei
materiale a învăţământului, ştiinţei şi culturii, toate acestea presupunând un volum
însemnat de investiţii.
Noţiunea de investiţie defineşte o categorie financiară pe cât de complexă pe atât
de controversată.
Potrivit unei definiţii mai uzuale investiţia reprezintă totalitatea sumelor cheltuite
din venituri şi economii pentru creerea şi / sau achiziţionarea capitalului fix productiv şi
neproductiv, asigurarea de sporuri de mijloace circulante necesare funcţionării
capitalului fix realizat, precum şi modernizarea şi / sau reconstruirea celui existent.
Investiţiile pot fi privite:
- în sens financiar;
- în sens contabil.
În sens finaciar investiţiile reprezintă schimbarea unei sume de bani prezentă şi
certă pe speranţa obţinerii unor venituri suplimentare, dar probabile.
Ex.: Achiziţionarea unei maşini pentru creşterea productivităţii muncii,
construirea unei fabrici sau hale pentru creşterea producţiei, asimilarea unui nou brevet
pentru fabricarea unor produse noi, etc.
În sens contabil investiţia desemnează alocarea uneitrezorerii disponibile pentru
procurarea unor active fixe care vor determina fluxuri de venituri şi cheltuieli de
exploatare.
Dacă la fondurile de investiţii care au ca sursă într-o formă directă sau indirectă,
profitul agentului economic sau venitul net al statului la care se adaugă şi fondul
obţinut din amortizarea mijloacelor fixe, vom obţine investiţia brută.
I brută = I netă + Amortizarea
În etapa actuală investiţiile trebuie sc dirijate înspre direcţia:
- retehnologizării unor societăţi comerciale cu capital de stat care prezintă
importanţă pentru bunul mers al economiei naţionale;
- dezvoltarea bazei energetice a ţării în vederea asigurării unui echilibru
energetic la nivel naţional;
- dezvoltarea bazei materiale şi de materii prime prin investiţii făcute în
domeniul geologiei şi prospecţiuni în dezvoltarea industriei extractive, în
1
 cercetarea ştiinţifică pentru găsirea de noi soluţii în valorificarea mai bună a
materiilor prime de la noi din ţară;
- dezvoltarea unor ramuri industriale şi a serviciilor care sunt necesare pentru
dezvoltarea economică;
- modernizarea infrastructurii şi dezvoltarea transporturilor;
- modernizarea telecomunicaţiilor;
- valorificarea superioară a unor resurse locale şi ieftine;
- sporirea gradului de confort şi urbanizare;
- crearea unor noi locuri de muncă, mai ales crearea de obiective mici şi
mijlocii în care sens se cere crearea unei legislaţii favorabile, avantajoase
celor care crează locuri de muncă;
- valorificarea superioară a potenţialului raţional şi afirmarea României ca
participant activ şi competitiv în circuitul economic mondial.
Există o serie de factori care stau la baza incitaţiei pentru investiţii în economie
şi anume:
- nevoia de investiţii care derivă dintr-o nevoie socială privind consumul de
bunuri şi servicii;
- rata dobânzii în economie, mărimea ei faţă de rata medie a rentabilităţii;
- gradul de accesibilitate la credit pentru investiţii;
- asumarea riscului intreprinzătorului şi a celui care dă bani cu împrumut;
- situaţia economică naţională şi mondială;
- personalitatea individului.
Realizarea unor investiţii prezintă unele consecinţe:
- crearea de noi locuri de muncă;
- înlocuirea şi modernizarea echipamentelor de producţie;
- promovarea cuceririlor tehnice şi tehnologice;
- diversificarea şi sporirea calităţii produselor;
- sporirea ofertei de bunuri şi servicii;
- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă.
Realizarea unor investiţii au influenţă atât la nivel macroeconomic cât şi la nivel
microeconomic.
La nivel macroeconomic investiţia reprezintă baza creşterii economice.
∆ Y = ∆ K + ∆ Fm + ∆ Ist
unde:
∆ Y – sporul creşterii economice;
∆ K – spor de capital fix;
∆ Fm - spor de forţă de muncă
∆ Ist – spor de informaţii ştinţifice şi tehnice.
La nivel microeconomic investiţia are în vedere sporirea cererii pentru produsele
intreprinderii şi rentabilizarea activităţii.

2
 Capitolul II – Conceptul de investiţie şi eficienţă economică a investiţiilor
Tipologia investiţiilor se poate prezenta după mai multe criterii, de exemplu: o
investiţie de înlocuire a activelor fixe uzate se asociază adesea cu o modernizare a
tehnologiei.
O investiţie financiară poate însemna în acelaşi timp o fuziune de tehnologii
complementare.
Criteriul care permite o separare din punct de vedere financiar a diferitelor
categorii de investiţii este cel al riscului implicit. Spre exemplu o investiţei de înlocuire
prezintă un risc marginal minim în raport cu o investiţie de dezvoltare sau modernizare
care sunt insoţite de riscuri considerabile generate de imprevizibilitatea fluxurilor lor
viitoare de trezorerie.
Din punct de vedere economic investiţiile pot fi definite:
- în sens larg;
- în sens restrâns.
În sens larg prin investiţie se înţelege orice cheltuielă bănească făcută în scopul
obţinerii de profit.
În sens restâns investiţiile reprezintă cheltuieli băneşti care se concretizează în
achiziţionarea de maşini, utilaje, construirea de clădiri şi/sau modernizarea acestora.
În cadrul unei intreprinderi întâlnim mai multe feluri de investiţii:
- investiţia tehnică – este acea investiţie care priveşte achiziţionarea,
construirea şi montajul unor maşini, utilaje, instalaţii, mijloace de transport,
etc.;
- investiţii umane – sunt acele investiţii care privesc formarea personalului;
- investiţii sociale – sunt acele investiţii care privesc construirea în incinta
intreprinderilor a unor cantine, restaurante, etc.;
- investiţii financiare – aceste investiţii se referă la cumpărarea de titluri de
participaţie la o altă societate comercială;
- investiţii comerciale – sunt acele investiţii care se referă la publicitate,
reclamă;
Dacă avem în vedere riscul pe care îl implică din perspectiva intreprinderii,
investiţiile sunt:
- investiţii de înlocuire – a echipamentelor complet uzate, sunt cu un risc foarte
scăzut deoarece nu implică modificări a tehnologiei de fabricaţie;
- investiţii de modernizare – a echipamentelor existente în funcţiune au un risc
redus ca urmare a unor corecţii neesenţiale în tehnologia de fabricaţie;
- investiţii de dezvoltare sau de extindere – a unor spaţii, secţii sunt investiţii
care presupun un risc mare datorită faptului că au nevoie de lărgirea pieţelor
de aprovizionare, forţă de muncă, capital şi a pieţelor de desfacere;
- investiţii strategice – se referă la crearea unor filiale în străinătate, fuzionarea
cu alte societăţi comerciale, robotizarea întregului proces de producţie. Aceste
investiţii presupun un risc considerabil ca urmare a extinderii activităţii în

3
 zone geografice noi şi în medii tehnologice şi comerciale complet
restructurate.
Dacă avem în vedere perspectiva monetară intrărilor şi ieşirilor din trezoreria
intreprinderii a sumelor de bani, distingem următoarele tipuri de investiţii:
1) O singură ieşire de sumă din trezorerie sau o singură cheltuielă (-) şi o singură
încasare la încheierea duratei investiţiei:
(+)
t0 tn
(-)

2) Mai multe ieşiri sau mai multe cheltuieli şi o singură intrare sau încasare la
finele duratei de viaţă a investiţiei:
t0 t1 t2 (+)
tn
(-) (-) (-)

3) O singură ieşire sau cheltuială şi mai multe intrări sau încasări pe parcursul
duratei de viaţă a investiţiei:
t0 t1 (+)t2 (+) (+)
tn
(-)

4) Mai multe ieşiri sau cheltuieli şi mai multe intrări sau încasări pe parcursul
duratei investiţiei:

t0 t1 (+)t2 (+) (+)

tn
(-) (-) (-)

Indiferent de tipul investiţiei se poate spune că noţiunea de investiţie este

delimitată de existenţa următoarelor elemente:
a) Să existe un subiect, respectiv să existe o persoană fizică sau juridică care
doreşte să investească;
b) Să existe un obiectiv, respectiv să existe maşini, utilaje, instalaţii, adică
obiecte pentru care se fac investiţiile;
c) Să existe un cost care constă în efortul suplimentar al agentului economic,un
efort cert şi actual pentru realizarea unor obiective concrete;
d) Efectele de natură economico-socială rezultate din concretizarea investiţiei
care se obţin în viitor şi care constituie o speranţă mai mult sau mai puţin
certă.
Se poate spune că investiţiile reprezintă o cheltuielă actuală, certă, de tip avansat,
care va produce efecte economice în viitor şi care se concretizează în capital fix
4
productiv sau neproductiv sau / şi modernizarea celui existent şi prezintă următoarele
trăsături:
- durata de realizare a investiţiilor este relativ mare;
- investiţiile sunt resurse pe care societatea le consumă în prezent în vederea
satisfacerii unor nevoi viitoare;
- sursele de finanţare sunt indirect legate de fondul de amortizare şi profilul
agenţilor economici, de veniturile populaţiei şi implicit a statului.

5
Capitolul III - Clasificarea investiţiilor
Clasificarea investiţiilor se face după mai multe criterii:
1. După structura investiţiilor:
- investiţii în maşini, utilaje, instalaţii şi linii tehnologice;
- lucrări de construcţii montaj;
- lucrări geologice pentru descoperirea de noi resurse şi rezerve de substanţe
minerale utile;
- alte cheltuieli de investiţii (plantaţii pomicole până la trecerea lor pe rod,
cumpărarea şi creşterea animalelor până dau producţie).
2. După legăturile pe care le au cu obiectul proiectat:
- investiţii directe care se fac pentru obiectivul de bază;
- investiţii colaterale se referă la căi de acces, conducte de apă, gaz, etc.;
- investiţii făcute pentru alte obiective economice.
3. După sursa de finanţare:
- investiţii din surse proprii (din profit, din fondul de amortizare, din emisiuni
de acţiuni şi obligaţiuni sau obţinute din vânzarea unor utilaje mai vechi);
- investiţii din surse atrase (credite bancare interne şi externe);
- investiţii alocate de la bugetul de stat;
- donaţii, sponsorizări, operaţii de leasing.
4. După natura obiectivului:
- obiective noi;
- dezvoltări, modernizări, reutilări, retehnologizări şi reprofilări.
5. După modul de execuţie:
- investiţii executate în antrepriză (acele investiţii făcute printr-un agent
economic specializat);
- investiţii executate în regie proprie;
- investiţii mixte.
6. După sfera de activitate căreia îi sunt destinate:
- investiţii productive;
- investiţii neproductive (sociale şi culturale).
7. După ramurile beneficiare ale investiţiei:
- investiţii în industrie;
- investiţii în agricultură;
- investiţii în comerţ;
- investiţii în toate ramurile economiei naţionale.
8. După modul de constituire:
- investiţii nete, au ca scop creşterea capitalului fix al stocurilor;
- investiţii brute, pe lângă cele nete cuprind şi amortizarea capitalului fix uzat.

6
 Capitolul IV- Eficienţa economică a investiţiei
Eficienţa economică a investiţiilor este redată de relaţia dintre rezultatele
obţinute într-o activitate economică şi cheltuielile efectuate pentru activitatea
economică respectivă.
efect
e= efort
Matematic eficienţa economică se poate măsura ca raport între efect şi efort şi
exprimă volumul efectelor obţinute la o unitate de efort. În această situaţie se urmăreşte
maximizarea acestui raport.
Efectul economic mai poate fi exprimat şi sub forma:
efort
e= efect
Ceea ce reprezintă valoarea (volumul) eforturilor făcute pentru obţinerea unei
unităţi de efect, iar în această situaţie se urmăreşte ca acest raport să fie cât mai mic.

7
 Capitolul V- Leasing-ul ca sursă importantă de finanţare a investiţiilor
O sursă alternativă de finanţare pentru achiziţionarea de active este încheierea
unor contracte de folosire a acelor active fără a le trece în proprietate.
Cea mai obişnuită formă de finanţare este leasing-ul chiar dacă închirierea de
active pe bază de contract este şi ea o formă destul de comună.
Diferenţa dintre cele două forme este că închirierea presupune oferirea unui
pachet de servicii, de obicei de întreţinerea acestor active. Leasing-ul poate fi definit în
termeni juridici drept un contract între locator şi locatar, în vederea închirierii unui
anumit activ.
Locatorul păstrează dreptul de proprietate asupra activului, dar conferă dreptul de
folosire al acestuia locatarului pentru o perioadă de timp asupra căreia s-a căzut de
acord, în schimbul plăţii chiriei speciale.
În practică sunt cunoscute 2 tipuri de contracte de leasing:
- leasing operaţional;
- leasing financiar.
Leasing-ul operaţional – nu transferă nici riscurile, dar nici beneficiile implicate
de proprietate asupra activului încredinţat locatarului, locatorul fiind cel care suportă
atât riscul de transferare cât şi cel de revânzare care decurge din proprietatea asupra
activului.
Acest leasing poate fi realizat pe o perioadă de timp mai mică decât durata
normală de viaţă a activului.
Leasing-ul financiar – permite locatorului să obţină peste investiţia iniţială un
venit suplimentar din plăţile la care s-a căzut de acord în contract.
Riscurile pe care însă le suportă locatorul sunt cele legare de capacitatea de
creditare, acestea fiind asociate cu capacitatea locatarului de a achita la timp ratele
stabilite prin contract. Acest leasing este considerat un împrumut. Leasing-ul în general
este o componentă a finanţării investiţiilor de capital.
Operaţiunea de leasing este susţinută de mai multe argumente:
- reduce cantitatea iniţială de lichidităţi necesară pentru a finaliza proiectul;
- permite achitarea sumelor datorate din fluxurile de numerar generate de
proiectul de venit operaţional;
- existenţa unor posibile avantaje legate de impozitare;
- firma are o mare flexibilitate în ceea ce priveşte elaborarea strategiilor şi
adoptarea deciziilor referitoare la investiţii.
Contractul de leasing prezintă şi unele aspecte negative care sunt puternic legate
între ele, aceste aspecte negative sunt:
- firma nu poate beneficia de reevaluarea activelor;
- deoarece activele nu sunt proprietatea firmei acestea nu pot servi drept
garanţii bancare în cazul unui împrumut.
Valoarea ratei se trece pe cheltuială.
Valoarea ratei Cheltuială Masă impozabilă
Amortizarea lunară Cheltuială.
8
Capitolul VI – Indicatorii eficienţei economice
Eficienţa economică poate fi caracterizată prin mai mulţi indicatori:
a) Indicatori generali ai activităţii economice;
b) Indicatori ai eficienţei factorilor de producţie;
c) Indicatori de structură ai resurselor consumate şi indicatorii rezultatelor
obţinute;
d) Indicatori specifici unor ramuri sau domenii de activitate.
a) Indicatori generali ai activităţii economice:
1. Rata profitului – reflectă capacitatea de a produce profit. De regulă
pentru aprecierea lui se ia în calcul profitul total obţinut şi resursele
consumate.
P = profit net
Vn
r=  100 Vn = profit brut
cos t
r = rata profitului
b) Indicatori ai eficienţei factorilor de producţie:
1. Cheltuieli sau costuri la 1.000 lei producţie - acest indicator exprimă
volumul cheltuielilor efectuate pentru obţinerea unei producţii în
valoare de 1.000 lei.
C
Ca = Q  1000 C = costul total
Q = valoarea producţiei.
2. Productivitatea muncii – exprimă eficienţa cu care este cheltuită
munca.
Q q
W= N
sau W= N
Q = valoarea producţiei obţinută
N = număr salariaţi
q = cantitatea de produse obţinute.
3. Gradul de înzestrare tehnic al muncii – exprimă valaorea capitalului
fix care revine pe un angajat. Acest indicator ne dă un indiciu despre
dotarea tehnică şi nivelul tehnologiei dintr-o societate comercială.
Kf
Z= N
Kf = capital fix
N = număr salariaţi
4. Producţie la 1.000 lei capital fix – acest indicator ne arată ce valaore
a producţiei se obţine la fiecare 1.000 lei capital fix.
Q
Qf =  1000 Q = valoare producţie obţinută
Kf
Kf = capital fix
5. Profitul la 1.000 lei capital fix – arată cât de eficient este utilizat
capitalul fix al unui agent economic:
P
Pf =  100 P = valoarea profitului
Kf
Kf = valoarea capitalului fix
9
 6. Indicele de valorificare a materiei prime – acest indicator ne arată
gradul de prelucrare al materiei prime.
Q
Iv = M
Q = valoarea producţiei
M = valoarea materiilor prime consumate
7. Coeficientul de utilizare al materiilor prime - exprimă raportul în care
se află cantitatea de materii prime încorporate în producţia finită şi
cantitatea totală de materii prime utilizate.
Gf
gs =  100 Gf = greutatea totală a produselor finite obţinute
Gt
Gt = greutatea totală a materiei prime utilizate
8. Consumul specific – ne arată cantitatea de materie primă care se
consumă pentru fabricarea unei cantităţi de produs.
Mp
cs = q Mp = cantitatea de materii prime consumate
q = număr produse obţinute
c) Indicatorii de structură a resurselor consumate şi a rezultatelor obţinute:
C1 - indicatori de structură a forţei de muncă
C2 - modul de folosire a timpului de muncă
C3 - indicatori privind folosirea capacităţii de producţie
C4 - balanţa timpului de lucru
C5 - indicatorii de structură ce caracterizează resursele de materii
prime.
C 1. 1. Ponderea muncitorilor în totalul salariaţiilor
Nmc
P1  N
 100

2. Ponderea personalului de conducere şi administraţie în numărul total de

salariaţi
Nca
P2=  100
N
C 2. 1. Indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil
f
iu = f  100
e
fe=fond de timp efectiv
d

fd=fond de timp disponibil

2. Indicele timpului utlizat

t
ie = t  100
u
tu= timp neutilizat
d

td= timp disponibil

C 3. 1. Ponderea capitalului fix activ în totalul capitalului fix

Ka
ft =  100
Kf
C 4. 1. Gradul de programare a folosirii timpului disponibil
10
 Tp
G= T  100 Tp= timpul programat
t

Tt= timpul maxim disponibil

2. Gradul de folosire a timpului maxim disponibil

T
Gd= T  100
e
Te=fond de timp efectiv lucrat
d

Td=timp disponibil

C 5. 1. Procentajul materiilor prime din import sau deficitare în volumul total al

materiilor prime
Md
P=  100 Md = valoarea materiilor prime deficitare sau importate
M
M = valoarea totala a materiilor prime

2. Procentul cheltuielilor materiale în costurile totale

Cm
P=  100 Cm = cheltuieli materiale
C
C = cheltuieli totale

3. Procentul producţiei de o anumită calitate în total producţie

Qc
P=  100 Qc = producţia de o anumită calitate
Q
Q = total producţie

d) Indicatori specifici unor ramuri sau domenii de activitate

1. Procentul producţiei destinată exportului în producţia totală
Qe
Pc = Q Qe = valoarea producţiei destinată exportului
Q = producţia totală
2. Aportul valutar
Av = Qe – (Me + Ne) Me = valoarea materiei prime importate
care se regăsesc în producţia care face
obiectul exportului
Ne = valoarea materialelor şi a
semifabricatelor care puteau fi exportate
ca atare
3. Aportul valutar specific – exprimă aportul valutar care se obţine la o
unitate de produs exportat
Av
av = Qe Av = aport valutar
Qe = valoarea producţiei destinată exportului

11
 Capitolul VII – Indicatorii de eficienţă economică a investiţiilor la nivel
microeconomic
La nivel microeconomic întâlnim două categorii de indicatori:
1. Indicatori cu caracter general;
2. Indicatori de bază.
Indicatorii cu caracter general contribuie la formarea imaginii globale asupra
eforturilor făcute şi efectelor obţinute.
Indicatorii cu caracter general sunt:
1. Capacitatea de producţie – exprimă cantitatea maximă de producţie care
poate fi obţinută într-o perioadă de timp în condiţii normale de funcţionare;
2. Numărul de salariaţi – este dat de numărul de persoane de care este nevoie
în viitorul obiectiv de investiţie;
3. Cheltuieli de producţie – cuprinde eforturile totale făcute de agentul
economic pentru a obţine producţia care urmează a fi realizată de viitorul
obiectiv economic. Acest indicator se poate calcula pe fiecare produs în
parte, sau pe întreaga producţie obţinută, iar nivelul acestui indicator trebuie
să scadă de la o perioadă la alta.
Aprecierea acestui indicator se face cu ajutorul cheltuielilor la 1.000 lei
producţie obţinută sau ponderea cheltuielilor materiale în total costuri.
4. Valoarea producţiei – care însumează rezultatele economice ale investiţiilor
pe o perioadă de timp, de regulă 1 an.
5. Profitul – reprezintă efectivul net al activităţii intreprinderii pe total
activitate sau pe fiecare produs în parte. În această situaţie se calculează rata
profitului.
6. Productivitatea muncii – exprimă producţia care se poate realiza de un
salariat într-o anumită perioadă de timp (ora) sau valaorea producţiei care
revine pe un salariat.
7. Consumurile specifice – cuprind cantitatea de materii prime, materiale,
combustibil, etc. care se consumă pentru obţinerea unui produs şi care
influenţează direct costul producţiei şi deci rentabilitatea viitorului obiectiv
economic.
Indicatorii de bază sunt:
1. Valoarea investiţiei – cuprinde mărimea fondurilor necesare pentru realizarea
unui obiectiv.
I t = I + K c + Cs It = investiţii totale
I = investiţii iniţiale
Kc = stocul de capital circulant necesar
pentru prima dotare
Cs = cheltuieli cu angajarea salariaţilor
2. Durata de execuţie a lucrării de investiţie – exprimă timpul necesar pentru
punerea în funcţiune a noului obiectiv, iar în practică se caută soluţii de
punere parţială în funcţiune pentru obţinerea de profituri suplimentare.
12
3. Durata realizării şi funcţionării capitalului fix – această durată cuprinde:
- perioada de proiectare şi elaborare a documentelor economice de investiţii;
- perioada de execuţie a investiţiei;
- perioada de funcţionare a capitalului fix, care se împarte în 3 perioade:
a) perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi;
b) perioada normală de funcţionare;
c) perioada de declin.
4. Investiţia specifică – asigură compararea între efortul investiţional făcut
pentru realizarea unui produs obiectiv şi rezultatele obţinute exprimate prin
capacitatea de producţie.
i i
Si = q ; Si = Q Si = investiţia specifică
i = investiţia
q = cantitatea de produse
Q = producţia obţinută.
În cazul investiţiilor pentru dezvoltare, modernizare, retehnologizare:
i i
Si = qi  q0 ; Si = Qi  Q0 qi = capacitatea după modernizare
q0 = capacitatea înainte de modernizare
qi - q0 =diferenţa dintre capacităţi
În situaţia în care avem 2 variante de investiţii vom avea:
Ii  I j Ii  I j
Si = qi  q j ; Si = Qi  Q j
5. Termenul de recuperare al investiţiei – exprimă perioada de timp în care se
recuperează din profit valaorea investiţiei totale, iar acest indicator este
cunoscut şi sub numele de "Durata de recuperare a investiţiei“
i
T= P
T = durata de recuperare a investiţiei
i = investiţia
P = profitul obţinut.
În situaţia în care avem investiţii făcute pentru modernizare sau
dezvoltare, termenul de recuperare este investiţia supra diferenţa dintre perioada
după modernizare minus perioada obţinută înainte de modernizare.
I
T= P1  P0
6. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiei – exprimă profitul anual care
se obţine la 1 leu investiţie.
P 1
e= i
; e= T
P = profit
e = coeficient de eficienţă economică a investiţiei
i = investiţia

13
7. Cheltuieli echivalente sau recalculate
i  Ch  D
K= qD i = investiţia
Ch = cheltuieli anuale de exploatare
D = durata de funcţionare eficientă a obiectivului respectiv
q = producţia obţinută
D = număr ani de funcţionare
8. Randamentul economic al investiţiei – asigură comparaţia între profitul net
obţinut şi efortul investiţional făcut.
Pn
R= -1 Pn = profit net obţinut
I
Pn = Pt – I I = investiţia
Pt  I Pt
R= = 1 Pt = profitul brut
I I
P
R= I
1

14
Capitolul VIII - Indicatori specifici obiectivelor cu activitate de comerţ exterior
1. Producţia anuală destinată exportului
n

Qi = q  P
i 1
i i q = cantitatea
P = preţ
2. Importul anual pentru producţie
n

M= m  P
i 1
i i M = valoarea importului anual
mi = cantitate importată
Pi = preţul pentru fiecare material importat
3. Aportul valutar
a) Anual
Av = Qe – (Cme + Cne) Av = aport valutar brut
Qe = valoarea producţiei destinată exportului
Cme = valoarea importului pentru producţie
Cne = valoarea semifabricatelor care pot fi
exportate individual
b) specific
Av
av = q q = cantitate de produse obţinute pentru export
Av = aport valutar anual
c) net
Anv = Qe – Cme Qe = valoarea producţiei obţinute la export
Cme = cheltuieli materiale făcute pentru import
4. Profitul în valută
Pv = Qe – (Cme + Cne) Qe = valoarea producţiei destinată exportului
Cme = cheltuieli materiale făcute
Cne = cheltuieli nemateriale
5. Cursul de revenire brut
Qe
Rb = ' Qe = valaorea producţiei obţinută
Qe
Q’e = valoarea producţiei obţinută exprimată în valută
- curs de revenire net
C e  (C mc  C nc ) C e  (C me  C nc )
Rn = 
Q ' e  (C ' mc  C ' nc ) Av

15
 Capitolul IX – Factorul timp utilizat în actualizarea şi eficienţa economică a
investiţiilor
Factorul timp prezintă importanţă pentru activitatea de investiţii deoarece există
o durată a procesului de materializare a investiţiei, o perioadă de timp planificată pentru
obţinerea unei producţii şi o perioadă de recuperare a cheltuielilor care se desfăşoară în
timp.
Legătura dintre investiţie şi factorul timp este urmărită pe mai multe segmente,
timpii utilizaţi în procesul de investiţie sunt:
- durata pentru proiectarea şi elaborarea documentaţiei tehnico – economică;
- durata de execuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier;
- durata atingerii parametrilor proiectaţi;
- durata recuperării fondurilor de investiţii cheltuite;
- perioada stabilită pentru restituirea creditelor;
- durata de funcţionare a obiectivului respectiv.
Având în vedere cele de mai sus, observăm că până la momentul punerii în
funcţiune a obiectivului respectiv se disting:
a) Durata necesară pentru proiectarea şi elaborarea documentaţiei tehnico-
economice;
b) Durata de execuţie a lucrărilor de investiţie pe şantier.
Putem spune că perioada a cuprinde:
- perioada de timp din momentul luării deciziei de a investi până la încheierea
elaborării documentaţiei de investiţii.
Putem spune că perioada b:
- începe cu amenajările de şantier şi se încheie cu probele tehnologice şi
punerea în funcţiune a obiectivului.
De reţinut este faptul că în perioada b eficienţa economică a investiţiei este
influenţată de:
- fondurile de investiţii alocate;
- durata de execuţie a lucrărilor;
- modul de eşalonare a fondurilor de investiţii;
- capacităţile de producţie puse în funcţiune parţial în acest interval de timp.
D

d
g
f
TIMP
m n P u V
unde:
m = momentul adoptării investiţiei;
n = momentul începerii lucrărilor la investiţie;
g = perioada de elaborare a documentaţiei tehnico-economice;
16
 P = momentul punerii în funcţiune a viitorului obiectiv de investiţii;
d = durata de execuţie a investiţiei, a lucrărilor pe şantier;
u = momentul începerii restituirii creditelor;
f = perioada de garanţie din momentul punerii în funcţiune şi planificarea
restituirii creditelor;
V = momentul scoaterii din funcţiune a obiectului de investiţii sau a capitalului
fix;
D = durata de folosinţă eficientă a capitalului fix sau a obiectului de investiţii
realizat.
Alocarea fondurilor de investiţii pot fi:
Crescătoare, reprezentate grafic:
I

t0 t1 t2 t3 t
Descrescătoare, reprezentate grafic:
I

t0 t1 t2 t3 t
Uniforme, reprezentate grafic:
I

t0 t1 t2 t3 t

17
 Capitolul X – Tehnica actualizării şi eficienţa economică a investiţiilor
Procesul investiţional se desfăşoară pe o perioadă de timp îndelungată pentru
proiectarea şi elaborarea documentaţiei, pentru executarea obiectivului şi pentru
funcţionarea utilajelor.
Remarcăm faptul că există un decalaj între momentul cheltuirii fondurilor pentru
investiţie şi perioada când se obţin efectele economice ale investiţeie.
Pentru a efectua o comparaţie reală între efecte şi eforturi este necesar ca acestea
să fie aduse la acelaşi moment de referinţă, lucru care se realizează prin actualizarea
investiţiei.
Tehnica actualizării se bazează pe faptul că 1 leu cheltuit la începutul unei
perioade va aduce la sfârşitul perioadei “a” profit  că după “t” ani va aduce (1+a) t lei
profit.
În practică, dacă dorim să aducem sumele din viitor spre prezent vom folosi
factorul de actualizare, iar în cazul în care dorim să aducem sumele din trecut în
prezent folosim factorul fructificare.
1
Z= (1  a)t ; t= 1  n Z = factorul de actualizare
t = număr de ani.
t
Z’ = (1+a) t= 0 → n Z’ = factorul de fructificare
În ţările dezvoltate se consideră normal ca “a” să fie egal cu 0,15% Când însă
pentru perioada analizată se previzionează procese inflaţioniste mari, modificări mari a
ratei dobânzii, coeficientul de actualizare se poate corecta în funcţie de aceste influenţe,
având valoarea:
a > rp + rd + rr rp = rata profitului
rd = rata dobânzii
rr = rata riscului de investiţie.

18
 Capitolul XI – Investiţiile în modele de creştere economică
Previzionările privind creşterea economică şi dezvoltarea au în vedere
fundamentarea deciziilor în domeniul politicii economice şi a guvernării, concretizate
în strategii şi tactici de orientare a activităţii agenţilor economici în decursul unei
anumite perioade de timp.
1. Modelul lui John Keynes – modelul de creştere al multiplicatorului.
În teoria sa Keynes pune accentul pe acţiunea legilor psihologice cum ar fi legea
înclinaţiei spre consum, legea imboldului spre investiţii şi legea înclinaţiei spre valori
lichide.
În lucrarea sa “Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, dobânzilor şi banilor”,
Keynes susţine că, de regulă, odată cu creşterea sau reducerea venitului oamenii înclină
să-şi mărească sau să-şi reducă consumul, dar într-o proporţie mai mică.
Rezultă că la o anumită mărime a consumului determinat de înclinaţia
colectivităţii spre consum, nivelul de echilibru va depinde de investiţiile care sunt
determinate de imboldul la investiţii, care la rândul lor depind de eficienţa capitalului.
În modelul lui Keynes, venitul este privit din punct de vedere al cheltuielilor
pentru consum şi pentru investiţii.
Y=C+I Y = venituri
S=Y–C C = cheltuieli pentru consum
 S=I I = cheltuieli pentru investiţii
S = economii
În modelul lui, Keynes introduce raportul dintre variaţia veniturilor şi a
investiţiilor pe care le-a notat cu “m” (multiplicatorul investiţiilor).
Y
M= I
Acest indicator “m” exprimă care este sporul de venit necesar pentru a asigura
creşterea investiţiilor cu o unitate.
Y
Din relaţia multiplicatorului  Y = m  I , care arată că atunci când are
I
loc o creştere a investiţiilor şi venitul va creşte de “m” ori.
Multiplicatorul este foarte important în previzionarea creşterii economice
deoarece arată de câte ori creşte venitul societăţii la o anumită creştere a investiţiilor.
2. Modelul lui Roy Harrod
În cadrul modelului s-a pornit de la ipoteza că între capitalul în funcţiune şi
veniturile realizate în condiţiile unui progres tehnic neutru şi a unei rate a dobânzii
neschimbate există un raport constant.
Prin acest model se demonstrează că sporul de capital din anul curent va duce la
creşterea venitului în anul următor, care la rândul său va asigura un nou spor de capital.
Acest model presupune introducrerea coeficientului capitalului:
Kn Kn = capital în funcţiune
b= V
n Vn = venitul realizat
b = coeficient capital

19
 Odată stabilit coeficientul capital se poate determina valoarea de investiţii
necesară pentru obţinerea unui anumit venit.
Kn = b  Vn
Kn+1 = b  Vn+1
În cazul acestui model investiţiile se referă la abaterea capitalului în funcţiune.
I = Δ Kn ; Δ K = Kn+1 - Kn
Acest model poate fi utilizat în condiţiile unei economii stabile când nu există
inflaţie, şomaj, crize economice şi dezvoltări instabile.
3. Modelul lui Clark
Acest model are în vedere investiţiile şi veniturile deja realizate, ele aflându-se în
relaţia:
In
a = V V a = acceleratorul
n n 1

In = a (Vn – Vn-1)
Acceleratorul în acest caz exprimă valoarea investiţiilor disponibile ca urmare a
creşterii veniturilor cu o unitate.
Acest model este lipsit de valoare practică, nu poate fi aplicat deoarece
investiţiile realizate în anul “n”, nu pot fi puse în funcţiune decât parţial în acelaşi an şi
cu atât mai mult nu-şi realizează efectele în acelaşi interval de timp.
4. Modelul lui Domar
Domar introduce noţiunea de productivitate a investiţiilor.
În acest model venitul este înlocuit cu nivelul capabilităţilor de producţie
realizate.
Dacă folosim producţia în locul capacităţii de producţie, productivitatea
investiţiilor se poate exprima:
Q
σ= I
Δ Q = variaţia producţiei
I = investiţia
Productivitatea investiţiilor este inversul coeficientului capital introdus de Roy
Harrod.
I
σ= b
Cele două modele au fost formulate în acelaşi timp şi deşi sunt asemănătoare ca
şi conţinut al coeficienţilor cele două persoane au lucrat independent.
În literatura de specialitate cele două modele sunt cunoscute sub denumirea de
Harrod - Domar.
5 . Modelul lui Robert Şolov
Şolov porneşte în modelul propus de la relaţia:

c= b
c = reprezintă rata de creştere a populaţiei ocupate
 = ponderea fondului de investiţii în produsul naţional
net
b = coeficientul capital
20
 În concepţia lui Şolov echilibrul economic se realizează dacă există o egalitate
între ritmul de creştere a populaţiei ocupate şi ritmul de creştere a capitalului.
În cazul în care ritmul de creştere a capitalului este inferior ritmului de creştere a
populaţiei ocupate:

c< b

cu atât c este mai mic dintre raportul b
, ceea ce are consecinţă folosirea
ineficientă a forţei de muncă.
FA
 FA = fond de amortizare
PNN
CF
b= PNN
PNN = produs naţional net
CF = capital fix.
FA
PNN FA  PNN
 c= =
CF CF  PNN
PNN
FA I
c= CF
= CF
În practică se întâlnesc două situaţii:
1) Când ritmul de creştere a populaţiei ocupate este superior ritmului de
creştere a capitalului fix:
N CF
c> N
> CF
În această situaţie avem de-a face cu o utilizare necorespunzătoare a forţei de
muncă.
2) Creşterea numărului salariaţilor este inferioară creşterii capitalului fix:
N CF
c< N
< CF
În această situaţie avem o supradotare cu utilaje.
Putem concluziona că pentru a avea o dezvoltare echilibrată a economiei se
impune respectarea condiţiei:

c= b
.

21
 APLICAŢII

1. Două societăţi comerciale cu aceleşi profil de activitate prezintă următorii indicatori economici:
Nr. Denumirea indicatorilor UM “X” “Y”
crt.
1. Valoarea capitalului fix în funcţiune – Kf Milioane lei 20.000 20.000
2. Capacitatea anuală de producţie Buc/an 5.000 5.000
3. Număr salariaţi Persoane 150 170
4. Număr muncitori Persoane 100 110
5. Gradul de utilizare a capacităţii de producţie % 80 85
6. Preţul de vânzare Mii lei 10.000 10.000
7. Costul materiilor prime şi auxiliare la 1.000 Lei 500 550
lei producţie
8. Preţul de achiziţie al materiilor prime Mii lei/tonă 2.000 2.000
9. Total cheltuieli cu personalul Milioane lei 1.600 1.800
10. Cheltuieli anuale cu amortizarea Milioane lei 500 600
11. Alte cheltuieli de producţie Milioane lei 1.500 1.600
Se cere să se calculeze:
a) Rata profitului
Vn
rp1 =  100 Vn = profit brut
Cost
Vn
rp2 =  100 kf = capitalul fix
Kf

b) Cheltuieli la 1000 lei producţie

C
C1000Q =  1000 C = costuri totale
Q
Q = valoarea producţiei
c) Productivitatea muncii
Q
W=N
Q
Valoric: W1 = Ns
Ns = număr salariaţi
q
Fizic: W2 = Nm
q = producţia fizică
Nm = număr muncitori

22
d) Gradul de înzestrare tehnică a muncii
Kf Kf
Z1 = Ns
Z2 = Nm
e) Producţia la 1.000 lei capital fix
Q
Q1000Kf =  1000
Kf
f) Profitul la 1.000 lei capital fix
Pr
P1000Kf =  1000
Kf
g) Indicele de valorificare a materiei prime
Q
Iv = M
M = valoarea materiilor prime consumate
h) Consumul specific
Mp
Cs = q Mp = cantitatea de materie primă
q = producţia fizică

REZOLVARE:
“X”
a) Vn = Vt – Ct
Vt = 5.000  80%  10.000.000 = 40.000  106 lei
Ct = (1.600+500+1.500+20.000)  10.000.000 = 23.600  106
Cm
 1000 = 500  Cm = 500  103  40.000 = 20.000  106
Q
Vn = (40.000-23.600)  106 = 16.400  106
16.400  106
Rpx =  100 = 69%
23.600  106
“Y”
Vt = 5.000  85%  10.000.000 = 42.500  106 lei
Ct = (1.800+600+1.600+23.375)  10.000.000 = 27.375  106
Cm
 1000 = 550  Cm = 550  103  42.500 = 23.375  106
Q
Vn = (42.500-27.375)  106 = 15.125  106
15.125  106
Rpy =  100 = 55,25%
27.375  106
b)
Ct 23.600  106
“X” C1000Q =  1000 =  1000 = 590
Q 40.000  106
Ct 27.375  106
“Y” C1000Q =  1000 =  1000 = 644
Q 42.500  106

23
c)
Q 40.000  106
“X” W= Ns
=
150
= 266  106
Q 42.500  106
“Y” W= Ns
=
170
= 250  106
d)
Kf 20.000  106
“X” Zx = Nm
=
100
= 200  106
Kf 20.000  106
“Y” Zy = Nm
=
110
= 181,81  106
e)
 1000 = 40.000  10  1000 =
6
Q
“X” Q1000Kf = Kf 2.000
20.000  106
 1000 = 42.500  10  1000 =
6
Q
“Y” Q1000Kf = Kf 2.125
20.000  106
f)
 1000 = 16.400  10  1000 =
6
Pr
“X” P1000Kf = Kf 820
20.000  106
 1000 = 15.125  10  1000 =
6
Pr
“Y” P1000Kf = Kf 756
20.000  106
g)
Q 40.000  106
“X” Iv = = =2
M 20.000  106
Q 42.500  106
“Y” Iv = = = 1,82
M 23.375  106
h)
Mp 20.000  106  2  106 10.000
“X” Cs = q = = 4.000
= 2,5
4.000
Mp 23.375  106  2  106 11 .687,5
“Y” Cs = q = = 4.250
= 2,75
4.250

2. O societate comercială “X” la care valoarea investiţiei este de 2.122 milioane lei şi
capacitatea fizică este de 19,8 miloane bucăţi pe an. Se cere să se determine
investiţia specifică.
Ii
Si = qi Si = investiţia specifică
Ii = investiţia totală
qi = capacitatea de producţie
REZOLVARE:
2.122  106
Si = = 107,17 lei / bucată
19.8  106

24
3. Investiţia alocată pentru modernizare, retehnologizare este de 658 milioane lei,
valoarea producţiei după modernizare este de 2.060 milioane lei, iar înainte de
modernizare aceasta fiind de 1.650 milioane lei. Să se calculeze investiţia specifică.
Im
Si = Q Im = investiţia alocată pentru modernizare
mi  Q0

Qmi = valoarea producţiei după modernizare

Q0 = valoarea producţiei înainte de modernizare
REZOLVARE:
658  106
Si = (2.060  1.650)  106
= 1,60 lei investit/ 1 leu producţie

4. La o societate comercială s-au propus două variante de investiţii în care: I 1 = 720 

106 lei şi Ph1 = 182  106 lei; I2 = 680  106 lei şi Ph2 = 125  106 lei. Se cere să se
determine varianta preferată.
Ii
Ti = Ti = termenul de recuperare a investiţiei
Ph
Ii = valoarea investiţiei
Ph = profitul anual obţinut
REZOLVARE:
720  106
T1 = = 3,95 ani
182  106  V1
680  106
T2 = = 5,44 ani
125  106

5. La o societate comercială s-au propus două variante de investiţii în care: I 1 = 2.000

 106 lei şi Ph1 = 300  106 lei; I2 = 1.930  106 lei şi Ph2 = 410  106 lei.
Cunoscând că durata normată de funcţionare a investiţiei în ambele variante este de
20 ani, se cere să se determine randamentul economic al celor două variante şi
implicit varianta cea mai bună.
P
R = I 1
t
R = efortul economic
t

Pt = profitul total pe întreaga perioadă

It = investiţia totală
REZOLVARE:
Pn1 = 300  106 lei  20 ani = 6.000  106 lei
6.000  106
R1 = 1 = 2 lei profit net la 1 leu investit  V2
2.000  106
Pn2 = 410  106 lei  20 ani = 8.200  106 lei
8.200  106
R2 = 1 = 3,25 lei profit net la 1 leu investit
1.930  106

25
6. Având următoarea situaţie:
Nr. Specificaţia UM V1 V2
crt.
1. Cheltuieli cu achiziţia utilajelor şi realizarea Milioane lei 1.100 1.300
obiectivului
2. Mijloace circulante necesare începerii Milioane lei 650 600
activităţii
3. Alte cheltuieli de investiţii Milioane lei 50 100
4. Capacitatea de producţie anuală Bucăţi / an 5.600 5.700
Se cere:
a) să se determine valoarea investiţiei totale pe fiecare variantă;
b) să se determine valoarea investiţiei specifice pentru fiecare variantă;
c) ce variantă alege investitorul.
REZOLVARE:
It1 = 1.100 + 650 + 50 = 1.800  106 lei
It2 = 1.300 + 600 + 100 = 2.000  106 lei
I t1 1.800  106
Si1 = q = = 320.000 lei / bucată
1 5.600  V1
It 2 2.000  10 6

Si2 = q = = 350.000 lei / bucată

2 5.700

7. O societate comercială doreşte extinderea printr-o nouă secţie de producţie pentru

care are două variante constructive:
Nr. Specificaţia UM V1 V2
crt.
1. Investiţia Milioane lei 900 1.200
2. Cheltuieli anuale de exploatare Milioane lei 650 800
3. Durata de funcţionare eficientă Ani 10 10
4. Capacitatea de producţie anuală Bucăţi / an 2.500 3.500
Utilizând metoda minimizării efortului specific să se determine care variantă este
mai eficientă:
I t  Chi  Dt
Ki = qi  Dt
REZOLVARE:
900  106  650  106  10
K1 = = 296.000 lei / bucată
2.500  10
1.200  106  800  106  10
K2 = = 262.857 lei / bucată
3.500  10

8. Un investitor vrea să investească în situaţia în care întreaga producţie va fi

exportată:
1. Capacitatea de producţie totală: 18.000 bucăţi / an;
2. Preţ de comercializare a produsului la export: 11,7$ / bucată;
26
 3. Materii prime importate pentru producţia exportată: 10.000 kg;
4. Preţul materiilor prime importate: 3,7$ /kg .
Se cere:
a) producţia exportată;
b) importul pentru producţie;
c) importul specific pentru producţie.
REZOLVARE:
Qe = qe  pe = 18.000  11,7 = 210.600 $;
M’ = m  pm = 10.000  3,7 = 37.000$;
M' 37.000
b= q
= 18.000
= 2,05 $ / bucată.

9. O societate comercială are valoarea investiliilor de 3.500  106 lei şi o capacitate

fizică de 17,5  106 bucăţi / an. Se cere determinarea investiţiei specifice.
Ii
Si = q
i

REZOLVARE:
3.500  106
Si = = 200 lei / bucată.
17.5  106

10. Investiţia alocată pentru modernizare, retehnologizare este de 1.316  106 lei şi
valoarea producţiei după modernizare de 4.120  106 lei. Se cere să se calculeze
investiţia specifică ştiind că valoarea producţiei înainte de modernizare a fost de
3.300  106 lei.
Ii
Si = Q  Q
1 0

REZOLVARE:
1.316  10 6 1.316
Si = (4.120  3.300)  106
= 820
= 1,61 lei / 1 leu producţie.

11. O societate comercială şi-a propus două variante de investiţii:

V1: I1 = 4.000  106 lei şi Ph1 = 600  106 lei / an;
V2: I2 = 3.860  106 lei şi Ph2 = 810  106 lei / an.
Durata de funcţionare în ambele variante este de 40 ani. Să se determine
randamentul economic al celor două variante şi care este cea mai bună.
Pt
Re = I  1
t

REZOLVARE:
40  600  106
R1 = 1 = 5 lei profit net; 
4.000  106 V2
40  810  106
R2 = 1 = 7,34 lei profit net;
3.860  106
12. Unei societăţi comerciale i s-au propus două variante de investiţii în care:
27
 V1: I1 = 1.440 lei şi Ph1 = 364  106 lei;
V2: I2 = 1.360 lei şi Ph2 = 250  106 lei.
Se cere să se determine care variantă va fi preferată:
I
T= Ph
REZOLVARE:
1.440  106
T1 = = 3,95 ani;
364  106  V1
1.360  106
T2 = = 5,44 ani
250  106

13. Avem următoarea situaţie:

Nr. Denumire indicator UM V1 V2
crt.
1. Cheltuieli cu achiziţia utilajelor şi realizarea Milioane lei 2.200 2.600
obiectivului
2. Mijloace circulante necesare începerii Milioane lei 1.300 1.200
activităţii
3. Alte cheltuieli de investiţie Milioane lei 100 200
4. Capacitatea de producţie anuală Bucăţi 11.200 11.400
Se cere:
a) Investiţia totală pentru fiecare variantă;
b) Investiţia specifică pentru fiecare variantă;
c) Ce variantă este acceptată.
REZOLVARE:
I1 = (2.200+1.300+100)  106 = 3.600  106 lei
I2 = (2.600+1.200+200)  106 = 4.000  106 lei
3.600  106
S1 = = 321.428,5 lei / bucată;
11 .200  V1
4.000  106
S2 = = 350.877,19 lei / bucată.
11 .400

14.Societatea comercială “X” doreşte să se extindă prin realizarea unei noi secţii de
producţie, pentru care s-au propus două variante:
Nr. Denumire indicator UM V1 V2
crt.
1. Investiţia Milioane lei 1.000 1.200
2. Cheltuieli anuale de exploatare Milioane lei 750 850
3. Durata de funcţionare eficientă Ani 10 10
4. Capacitatea de producţie anuală Bucăţi 2.500 3.000
Să se determine care din cele două variante este mai eficientă. (Folosim cheltuielile
echivalente sau recalculate):
I  Ch  D
K= qD
28
 REZOLVARE:
1.000  106  750  106  10 8.500  106
K1 = = = 340.000 lei / bucată.
2.500  10 2.500  10  V2
1.200  106  850  106  10 9.700  106
K2 = = = 323.333,3 lei / bucată.
3.000  10 3.000  10

15. Societatea comercială “X” prezintă următorii indicatori economico-financiari:

- costul materialelor: 20.000  106 lei;
- costul materiilor prime şi auxiliare la 1.000 lei producţie: 400 lei;
- număr salariaţi: 200 persoane;
- preţul de vânzare: 25  106 lei/bucată;
- alte cheltuieli totale: 9.500  106 lei.
Să se determine:
a) capacitatea anuală de producţie;
b) rata profitului;
c) cheltuiela la 1.000 lei producţie;
d) productivitatea muncii pe salariat;
e) indicele de valorificare al materiei prime.
REZOLVARE:
Cm  1.000 20.000  106  1.000
Q= 400
=
400
= 50.000  106 lei.
Q 50.000  106
a) q = Pr = = 2.000 bucăţi;
25  106
Vu = Q - Ct = 50.000  106 – 29.500  106 = 20.500  106
20.500
b) rp =  100 = 69,5 %
29.500
Ct 29.500
c) C 1.000 =  1.000 =  1.000 = 590 lei;
Q 50.000
Q 50.000  106
d) Ws = Ns
=
200
= 250 106 
Q 50.000  106
e) Iv = = = 2,5
M 20.000  106

16.O societate comercială se extinde, iar producţia acestei secţii se desface la export în
proporţie de 60% şi se estimează o durată de funcţionare eficientă de 15 ani.
- capacitatea de producţie anuală: - 400 bucăţi;
- preţul de comercializare: - 4.500.000 lei/bucată;
- 2.647 $/ bucată;
- materii prime importate pentru producţia exportată: - 4.000 kg / an;
- preţul materiilor prime importate: - 5 $/ kg;
-semifabricate care se regăsesc în produsele exportate şi care pot fi exportate
individual: - 28.000 $/an;
- cheltuieli materiale totale: - 980.000.000 lei;
- 560.000 $;
29
- cheltuieli totale anuale: - 1.200.000.000 lei;
- 720.000 $;
- investiţia: - 1.500.000.000 lei;
- utilaje pentru investiţie din import: - 15 bucăţi;
- preţul utilajelor din import: - 12.000 $/bucată.
Să se determine:
a) producţia anuală destinată exportului;
b) importul;
c) importul specific;
d) aportul anual valutar;
e) aportul valutar specific;
f) aportul net valutar;
g) profitul în valută,
h) cursul de revenire brut;
i) producţia exportată la 1.000 lei investiţie;
j) importul pentru investiţii;
k) importul specific pentru investiţii;
l) importul global;
m) importul global specific;
n) aportul valutar global;
o) termenul de recuperare al efortului valutar.
REZOLVARE:
a) Qe = 0,6  q  p = 0,6  400  4.500.000 = 1.080.000.000 lei
Qe’ = 0,6  q  p’ = 0,6  400  2.647 = 635.280 $

b) M’ = m  p’ = 4.000  5 = 20.000 $
M' 20.000
c) b’ = q = 0,6  400
= 83,3 $/bucată (deci sunt necesare importuri de 83,3 $)

d) Av’ = Qe’ – (Me’+Ne’) = 635.280 – (20.000+28.000) = 587.280$)

Av ' 587.280
e) av’ = q = 0,6  400
= 2.447 $/bucată
e

f) Am’ = Qe’ – Cme’ = 635.280 – (0,6  560.000) = 299.280 $

g) Pv’ = Qe’ – (Cme’+Cne’) = 635.280 – (0,6  720.000) = 203.280 $
Qe 1.080.000.000
h) Rb = Q ' = 635.280
= 1.700 lei / $
e

Qe ' 635.280
i) V e/1.000 lei =  1.000 =  1.000 = 0,423$/1.000 lei investiţie
I 1.500.000.000

30
 Qe 1.080.000.000
V e/1.000 lei =  1.000 =  1.000 = 720 lei / 1.000 lei investiţie
I 1.500.000.000

j) I i = 15 buc.  12.000 $/buc. = 180.000 $

Ii 180.000
k) ii = q = 0,6.400 = 750 $/bucată
e

l) Ig = I + Mi  D = 180.000 $ + (20.000 $  15 ani) = 480.000 $

Ig 480.000
m) ig = qe  D
= 0,6  400  15
= 133,33 $/bucată

Av  D  I i 587.280  15  180.000
n) Avg = = 1.500.000.000
= 0,0057$/1 leu investiţie
I

Ii 180.000
o) Tv = A = 587.280
= 0,306 ani
v

31