Sunteți pe pagina 1din 3

Nume și prenume: NEGOIȚĂ ANCA

Tema 6

Inițiați un proces de schimbare la nivelul organizației școlare folosind


modelul Kotter

Schimbarea propusă:
Schimbarea programului cadrelor didactice, adică introducerea turei a doua,
pentru perioada după-amiezei.
Pasul 1: Sporirea gradului de necesitate
Apar discuții în rândul cadrelor didactice:” Să facem ceva, trebuie să
schimbăm lucrurile. Nu mai putem lucra efectiv 8 ore pe zi la grupă. Nu avem timp
să inițiem scriptologia, să concepem materialele didactice pentru a doua zi,
planificarea activităților. Este foarte obositor să facem de servici în fiecare zi peste
program pentru a acoperi cele două ore în care copiii încă mai sunt la
grădiniță(16.00-18.00)!“
Pentru a realiza această schimbare, cadrele didactice, în mare parte, sunt hotărâte
să aibă o discuție cu managerul grădiniței.

Amenințările identificate sunt următoarele:


-crește gradul de oboseală al cadrelor didactice, de aici rezultă randamentul și
calitatea scăzută a procesului educațional;
-intervine stresul educațional asupra profesorilor, acesta ducând la munca din ce în
ce mai grea, anevoioasă, diminuarea puterii de concentrare în timpul activității și
orice neatenție din partea lor în ceea ce privește siguranța copiilor, poate lăsa
urmări nedorite;
-elaborarea documentelor curriculare nu se realizează la standarde ridicate;
-insuficiența timpului pentru a concepe activități și a realiza materiale pentru ziua
următoare;
-numărul foarte mare de copii la grupă în cele două ore(30-35 de copii /grupă).
Pe baza acestor sincope, pe viitor se poate întâmpla ca:
-profesorii să își schimbe locul de muncă în funcție de ceea ce li se potrivește ca și
program de lucru;
-părinții să își retragă copiii de la grădiniță din cauza faptului că se înlocuiesc foarte
des cadrele didactice de la grupă.
• Ca și oportunitate, găsim eficientă introducerea a două ture cu
următorul program: tura I- 8.00-13.00, tura II- 13.00-18.00. Cadrele didactice
pot efectua astfel munca metodică conform metodologiei, pot înlătura
neajunsurile ce decurg din programul actual.
• Argumentele sunt solide, fiecare cadru didactic susținându-și punctul de
vedere.

Pasul 2: Crearea echipei coordonatoare


Această schimbarea este necesară, sunt de acord cu ea toate cadrele didactice. Prin
urmare, se creează un grup, în care liderul este cel care reprezintă interesele
grupului în fața echipei manageriale. Întîlnirile grupului sunt eficiente, au loc
dezbateri, iar concluziile desprinse sunt prezentate șefului ierarhic al instituției de
învățământ.

Pasul 3: Elaborarea unei viziuni corecte

Viziunea grupului este clara. Membrii grupului doresc să fie ajutați, în același timp,
își susțin principiile pe care vor să le adopte într-o mare măsură.
• Valorile urmărite, sunt cele mai importante pentru schimbare. Se
dorește ca prin această schimbare să înlăturăm stresul cadrelor didactice,
volumul excesiv de muncă și orele suplimentare efectuate obligatoriu,
sporirea siguranței copiilor în incinta unității școlare, învățământ de calitate.
• Se prezintă viziunea public, în fața managerului grădiniței.
• Misiunea pe care ne-am propus-o este aceea de a oferi educație de
calitate, performanță cadrelor didactice, siguranță părinților. Prof.pentru
Înv.Preșcolar sunt calificați în domeniu.

Pasul 4: Comunicarea în vederea atragerii oamenilor

Se comunică viziunea clar, concis, cu o exprimare aleasă. Calitatea actului


educațional reiese tocmai din respectarea principiilor pedagogice, valorizarea
resursei umane, respectarea drepturilor angajaților. Punctul dezbaterii noastre este
prezentat repetat, convingător, de fiecare dată când momentul este oportun.
Pasul 5:Împuternicirea

Doamnele educatoare sunt interesate de schimbare și de beneficiile pe care le


presupune.
Permanent avem în vedere parcursul/planul schimbării și verificăm dacă au aparut
obstacole, îndepărtarea acestora dându-ne sentimentul de control acelora dintre noi
care doresc implementarea unei viziuni și ajută la mobilizarea grupului. În momentul
actual, nu există angajați care să se opună schimbării.

Pasul 6: Obținerea unor succese imediate


Nimic nu motivează mai mult decât succesul. Cadrele didactice simt foarte
repede beneficiile schimbării. În termen relativ scurt, se obțin rezultate vizibile de
către ceilalți:
- oboseala cadrelor didactice se diminuează;
- se realizează în timp util toate documentele curriculare solicitate;
- pregătirea cu interes a materialelor pentru ziua următoare;
-participă la cursuri de formare;
-copiii sunt supravegheați mai atent decât înainte;
-evitarea apariției stresului;
-participarea cu interes a copiilor, activitățile fiind organizate în mod atractiv, fiind
utilizate și metode interactive de grup.

Pasul 7: Menținerea unui ritm susținut

Pentru ca succesul să fie deplin, facem în permanență îmbunătățiri. Consolidăm


ceea ce s-a dovedit funcțional și de a identificăm elementele ce pot fi optimizate.
• Analizăm ce a funcționat bine și ce ar merita îmbunătățit. Apoi, stabilim
obiectivele în așa fel încât ele să poată profita de oportunitățile create de
îndeplinirea obiectivelor anterioare.
• Promovăm ideea optimizării continue, deoarece nu trebuie acordată
atenție doar schimbărilor majore ci și multiplelor schimbări minore, care în
timp, pot crea efecte semnificative.
• Actualizăm procesul schimbării, prin implicarea tuturor cadrelor
didactice noi angajate.

Pasul 8: Consolidarea schimbării

Programul de funcționare al grădiniței s-a schimbat, acest lucru, devenind parte


importantă în structura unității școlare, respectându-se zilnic.
• În permanență purtăm discuții despre progresele făcute în sfera
profesională, atât din punct de vedere al angajatului cât și din punctul de
vedere al angajatorului. Fiecvare cadru didactic enumeră performanțele
realizate în urma schimbării. Programul zilnic, va fi obligatporiu de aplicat și
pentru cei anjgajați ulterior.
• Am reușit implementarea schimbării datorită cadrelor didactice
implicate și hotărâte, dornice de a se schimba ceva în bine, pentru a le
asigura confortul necesar lucrului cu copiii.

S-ar putea să vă placă și