Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
107 Povestiri Despre Chimie #1.0 5
107 Povestiri Despre Chimie #1.0 5
TRIFONOV
107 povestiri
despre chimie
Locuitorii casei mari
O scurtă privire asupra Sistemului periodic
„Omnivorul”
Secretele țurțurelui
Incosecvențe
Originalitate în arhitectură
Cei 14 gemeni
Compuși neobișnuiți
* El se numește nobeliu.
O clădire neterminată?
Pe marginea necunoscutului
Registrul elementelor
Bariera magică
Să presupunem următoarele:
Că abia amestecați hidrogenul cu oxigenul și vaporii de apă
își fac deja apariția.
Că abia vine în contact cu aerul o bară de fier, că se și
acoperă cu un praf roșiatic și în câteva minute metalul se
transformă într-o pudră roz – oxidul de fier.
Că toate reacțiile chimice din lume se desfășoară cu viteza
„unei răsuflări”. Că toate moleculele reacționează unele cu
altele, independent de energia pe care o posedă. Că fiecare
ciocnire dintre două molecule ar avea ca rezultat
interacțiunea lor chimică.
Toate metalele ar dispărea de pe suprafața Pământului
pentru că ar fi oxidate. Substanțele organice complexe,
inclusiv cele ce constituie celulele vii, s-ar transforma în
substanțe simple, mai stabile.
Ar fi o lume stranie, o lume fără viață, o lume fără chimie,
o lume fantastică a compușilor foarte stabili, fără nicio
tendință de a intra în reacții chimice.
Din fericire niciun astfel de coșmar nu ne amenință. Există
o barieră magică care stă în calea unei astfel de „catastrofe
chimice” universale.
Această barieră este energia de activare. Moleculele nu pot
intra în reacții chimice fără ca energia lor să egaleze sau să
depășească energia de activare.
Chiar la temperatura obișnuită vor exista molecule, printre
care și cele de hidrogen și oxigen, a căror energie este mai
mare sau cel puțin egală cu energia de activare a reacției lor.
De aceea, apa se formează și în aceste condiții, deși foarte
încet. Reacția este lentă, pentru că numărul de molecule cu
suficientă energie pentru a reacționa este prea mic. La
temperatură înaltă un număr mai mare de molecule ajunge
la bariera de activare și numărul cazurilor de interacții
chimice dintre hidrogen și oxigen crește enorm.
Reacții în lanț
Inamicul numărul 1
Sute și mii de furnale produc oțel și fier în toată lumea.
Economiștii din diferite țări calculează exact câte milioane de
tone de metal vor fi produse în anul în curs și prezic
producția aproximativă de anul viitor.
Și aceiași economiști ne informează asupra faptului că
fiecare al optulea furnal operează în van. În fiecare an,
aproape 12% din metalul produs este victimă a unui dușman
nemilos. Numele acestui inamic este rugina. Oamenii de
știință o numesc coroziunea metalului. Nu numai fierul și
oțelul pier, dar și metalele nefieroase, cuprul, cositorul și
zincul.
Coroziunea înseamnă oxidarea metalelor. Multe dintre
acestea nu sunt foarte stabile în stare liberă, și chiar la aer,
suprafața lucioasă a obiectelor metalice se acoperă după un
timp cu un strat de oxid colorat. Prin oxidare, metalele și
aliajele pierd numeroase din proprietățile lor importante. Ele
devin mai fragile și mai puțin elastice, iar conductibilitatea
electrică și termică scade.
Odată pornită, coroziunea nu se oprește niciodată la
jumătatea drumului. Încet dar sigur, „diavolul brun” distruge
complet obiectele metalice. Câteva molecule de oxigen lovesc
suprafața metalului. Apar primele câteva molecule de oxid și
se formează ceea ce se numește un film de oxid. În
continuare, moleculele de oxigen trec printre porii filmului în
interiorul metalului unde își continuă acțiunea distrugătoare.
Într-un mediu chimic mai agresiv, coroziunea decurge
mult mai rapid. Clorul, fluorul, SO2 și H2S sunt dușmani nu
mai puțin periculoși pentru metale. Când un metal se
corodează sub acțiunea gazelor, chimiștii numesc fenomenul
coroziune.
Dar diferitele soluții? Ele sunt, de asemenea, dușmanii
metalelor. De exemplu, apa de mare. Transatlanticele marilor
oceane trebuie din timp în timp să sufere o revizie generală
pentru că plăcile fundului vasului se corodează.
Iată o poveste instructivă despre greșeala unui american
milionar.
Americanul a vrut să aibă cel mai frumos iaht din lume. L-
a pus la punct și s-a gândit la un nume romantic „Chemarea
mării”. Nu a economisit niciun ban pentru construcția lui.
Constructorii au făcut tot ce au putut pentru a-l mulțumi pe
client. Rămânea doar să se termine decorațiunea interioară.
Dar iahtul nu a mers niciodată pe mare, nu a avut această
șansă. Puțin timp înaintea zilei de lansare, corpul și fundul
iahtului au fost găsite complet corodate.
De ce? Deoarece coroziunea este un proces electrochimic.
Constructorii au decis să acopere fundul iahtului cu un
aliaj de Ni-Cu, numit argint german. Era o idee bună, pentru
că aliajul, deși scump, rezista la coroziunea produsă de apa
mării. Dar nu era foarte dur, de aceea, multe părți ale navei
trebuiau construite din alte metale, de exemplu oțeluri
speciale.
Și asta a fost nenorocirea iahtului. La punctul de contact
dintre argintul german și oțel s-au format celule galvanice
puternice și fundul navei a început imediat să se dezintegreze.
Sfârșitul a fost trist.
Supărarea milionarului a fost de nedescris, iar
constructorii iahtului și-au amintit mereu după aceea de una
din legile coroziunii și anume că viteza ei crește brusc dacă la
metalul principal se adaugă alte metale capabile de a forma
cu el celule galvanice.
Jetul luminos
Soarele chimist
Chimia și radiația
Dacă i-am aduna pe cei mai mari chimiști din lume și i-am
întreba câți compuși chimici pot forma elementele Sistemului
periodic, acest grup competent ar fi în imposibilitatea de a da
chiar un răspuns aproximativ.
Știm că cel mai simplu compus este molecula de hidrogen.
Nu poate exista un compus mai simplu, pentru că hidrogenul
este primul și cel mai ușor reprezentant al Tabelului lui
Mendeleev.
Dar cel mai complex? Aici nu putem da un răspuns exact.
Chimiștii cunosc adevărate molecule gigant alcătuite din zeci
și sute de mii și chiar milioane de atomi. Nimeni nu poate
spune încă, dacă există o limită a complexității.
Pe de altă parte am putea estima precis câți compuși se
cunosc. Dar numărul găsit azi nu ar mai putea fi valabil
mâine. În prezent, în laboratoarele de pe glob sunt sintetizate
zilnic, numeroase noi substanțe și acest „randament zilnic”
crește de la an la an.
Serviciul de informații chimice ne spune că au fost izolați
din materiale naturale sau obținuți artificial două milioane de
compuși chimici *.
Inele chimice
A treia posibilitate
Sandwich-uri neobișnuite
Roșu și verde
Totul într-unul
Unde și substanță
O prismă chimică
Există o limită?
Un număr uimitor
Site remarcabile
Clești chimici
„Criza azotului”
Ostilități chimice
Ajutoarele fermierului
L.VIasov • D.Trifonov