Teste Grila Chimie Analitica Sem 1

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII TINERETULUI ŞI
SPORTULUI
UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANŢA
FACULTATEA DE FARMACIE
Aleea Universităţii nr. 1, Campus, Corp B, Constanţa
TEL./FAX: 0241-605050
E-mail: pharma-ovidius@univ-ovidius.ro
Web: http://www.pharmaovidius.ro
CATEDRA DISCIPLINE FARMACEUTICE NR. I
TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL

CHIMIE ANALITICĂ SEMESTRUL I,
Specializarea FARMACIE, Anul II
Şef Disciplină CHIMIE ANALITICĂ

Ş.L. Dr. BOGDAN NEGREANU-PÎRJOL
2015-2016
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1
Nr. Reactivi analitici- Teste complement simplu

01. Acidul salicilic este reactiv specific ionului Fe 3+ deoarece:
A. Este un ligand monodentat;
B. Este solubil în ap ă;
C. Sufer ă o transformare redox în prezenţa ionului Fe3+
D. Compec şii formaţi sunt diferit coloraţi funcţie de pH
E. Complexeaz ă şi la diluţii mari ale analitului
Nr Reactivi analitici - Teste complement multiplu

01 Reactivii analitici indicatori de pH sunt:
A. Compuşi organici, acizi sau baze slabe care îşi schimbă culoarea la
modificarea pH-ului;
B. Compuşi organici care îşi schimbă culoarea la modificarea potenţialului
soluţiei;
C. Compuşi organici, acizi sau baze slabe care prezintă una sau mai multe
forme colorate în funcţie de pH-ul soluţiei;
D. Compuşi organici care prezintă una sau mai multe forme colorate în funcţie
de pH-ul şi potenţialul soluţiei;
E. Complec şi interni de tip chelat ai o-fenantrolinei cu Fe (II) şi Fe(III).
02 Reactivii analitici indicatori redox sunt:

A. Compuşi organici, acizi sau baze slabe care îşi schimbă culoarea la
modificarea pH-ului;
B. Compuşi organici care îşi schimbă culoarea la modificarea potenţialului
soluţiei;
C. C ompuşi organici, acizi sau baze slabe care prezintă una sau mai multe
forme colorate în funcţie de pH-ul soluţiei;
D. Compuşi organici care prezintă una sau mai multe forme colorate în funcţie
de pH-ul şi potenţialul soluţiei;
E. Complec şi interni de tip chelat ai o-fenantrolinei cu Fe (II) şi Fe(III).
03 Selecta ţi dintre următorii compuşi, reactivii analitici indicatori de pH:

A. Fenolftaleina;
B. Tri-o-fenantrolinatul de Fe(II);
C. Tri-o-fenantrolinatul de Fe(III);
D. Metiloranj;
E. Difenilamina.
04 Selecta ţi dintre următorii compuşi reactivii analitici indicatori redox:

A. Fenolftaleina;
B. Tri-o-fenantrolinatul de Fe(II);
C. Tri-o-fenantrolinatul de Fe(III);
D. Metiloranj;
E. Difenilamina.
2
05 Despre anionul SCN - se poate afirma:
A. Formeaz ă complecşi de culoare roşie cu ionul Co2+ şi complecşi de culoare
albastră cu ionul Fe2+;
B. Formeaz ă complecşi de culoare roşie cu ionul Fe3+ şi complecşi de culoare
albastră cu ionul Co2+;
C. Formeaz ă un precipitat negru cu ionul Cu2+ şi un precipitat alb cu ionul Cu+;
D. Este un ligand bun de complexare;
E. În preze nţă de piridină precipită piridino-tiocianaţi albi de Zn2+ şi Cd2+.
06 Difeniltiocarbazona (ditizona):
A. Sufer ă o transformare tautomeră dependentă de pH;
B. Este solubilă în apă;
C. Formeaz ă complecşi interni de tip chelat cu majoritatea ionilor metalici;
D. Selectivitatea poate fi îmbun ătăţită prin reglarea pH-ului;
E. Complec şii formaţi sunt extractibili în cloroform.
07 Ditizona (Dz) formeaz ă cu ionii metalici:

A. Complec şi interni de tip perechi de ioni
B. Complec şi de tip sare
C. Chela ţi
D.
E. Complec şi deferit
şi di aceeacolora ţi funccu
şi culoare de pH dar solubili în a pă
ţieligandul
08 Sunt corecte afirma ţiile:

A. Selectivitatea este proprietatea reactivului analitic de a reac ţiona cu un număr
restrâns de ioni;
B. Selectivitatea este proprietatea reactivului analitic de a reac ţiona cu un singur
ion;
C. Specificitatea este proprietatea reactivului analitic de a reac ţiona cu un singur
ion;
D. Sensibilitatea este proprietatea reactivului analitic de a permite identificarea
unei cantităţi cât mai mici de analit;
E. Limita de detec ţie reprezintă diluţia cea mai mare a reactivului pentru care
toate reacţiile cu analitul sunt pozitive.
09 2,3-dimercapto-1-propanol:
A. Este reactiv indicator de pH
B. Conţine două grupe –SH şi una –OH
C. Este un ligand tridentat
D. Este un ligand bidentat
E. Formeaz ă complecşi stabili cu ionii As, Sb, Sn
10 Reactivii organici care formeaz ă complecşi stabili în forma tautomeră sunt:

A. Dimetilglioxima;
B. Acetilacetona
C. 8-hidroxichinolina;
D. EDTA;
E. Difenilamina
11 Despre o-fenantr olină se pot face următoarele afirmaţii:

A. Formeaz ă complecşi interni de tip chelat în forma tautomeră
B. Este un reactiv specific pt.c ă dă reacţii cu un nr.restrâns de ioni
C. Formeaz ă complecşi interni de tip perechi de ioni
3
D. o-fenantrolinatul de Fe(II) este un complex r oşu-portocaliu, solubil în a pă
folosit ca indicator redox „feroina”
E. Este un ligand bidentat
12 Dipicrilamina
A. Se folose şte ca indicator redox
B. Formeaz ă complecşi de tip sare cu ionii metalelor alcaline
C. Conţine 6 grupe amino şi una nitro
D. Conţine 6 grupe nitro şi una amino
E. Este o a mină cu caracter puternic acid
13 Identifica ţi afirmaţiile corecte:

A. Dimetilglioximatul de Ni(II) este un pp cristalin ro şu-fragă solubil în mediu
acid
B. Dimetilglioximatul de Ni(II) este un pp cristalin ro şu-fragă stabil în mediu
amoniacal
C. Dimetilglioximatul de Pd(II) este un pp cristalin galben solubil în mediu în
mediu acid
D. Dimetilglioximatul de Pd(II) este un pp cristalin galben stabil în mediu
amoniacal
E. Dimetilglioximatul de Fe(II) este un complex r oşu solubil în mediu
amoniacal
14 Dimetilglioxima (DMG)
A. Este un reactiv specific dând reac ţii de identificare cu ionii Fe2+, Fe3+, Ni2+,
Pd2+;
B. Este un reactiv specific dând reac ţii de identificare cu ionii Fe2+, Ni2+, Pd2+;
C. Este un reactiv bidentat care formeaz ă complecşi interni de tip chelat în
raportul molar Mn+/DMG=1/n
D. Dimetilglioximatul de nichel este stabil în mediu amoniacal şi se dizolvă în
mediu acid
E. Dimetilglioximatul de Pd(II) este stabil în mediu acid şi se dizolvă în mediu
alcalin
15 Despre α-nitrozo-β-naftol (NN) se poate afirma:

A. Este reactiv specific ionului Co(II), deoarece formeaz ă cu acesta un complex
intern de tip chelat colorat roşu-purpuriu
B. Raportul molar de combinare Co/NN=1/2 deoarece ligantul este bidentat iar
ionul Co are NO=2 şi NC=4
C. Raportul molar de combinare Co/NN=1/3 deoarece ligantul oxideaz ă ionul
Co(II) la Co(III) cu NO=3 şi NC=6
D. NN formeaz ă complecşi interni de tip chelat cu ionii metalelor grele
E. NN formeaz ă complecşi interni de tip perechi de ioni
16 Difenilcarbazida
A. Este derivat al fenilhidrazinei
B. Este solubilă doar în solvenţi organici
C. Se folose şte la identificarea ionului Cd 2+ cu care formeaz ă un complex
albastru
D. Se folose şte la identificarea ionilor Hg 2+ şi Hg22+ cu care formeaz ă un
complex albastru
E. Se diz olvă în soluţii hidroalcoolice
4
17 Acidul tartric:
A. Este un acid organic slab
B. Se folose şte la identificarea ionului K+
C. Tartratul de disodiu şi tartratul de dipotasiu sunt precipitate albe insolubile în
apă
D. Hidrogenotartratul de sodiu şi hidrogenotartratul de potasiu sunt precipitate
albe insolubile în apă
E. Hidrogenotartratul de potasiu este relativ puţin solubil în apă
18 Reactivul denumit „tiron”

A. Este sarea disodic ă a acidului pirocatechin-3,5-disulfonic
B. Este acidul 1,8-dihidroxinaftalen-3,6-disulfonic
C. Este un ligand bidentat
D. În mediu acid formeaz ă cu ionul Fe3+ un complex albastru
E. În mediu acid formeaz ă cu ionul Fe3+ un complex roşu
19 Acidul cromotropic
A. Este sarea disodic ă a acidului pirocatechin-3,5-disulfonic
B. Este acidul 1,8-dihidroxinaftalen-3,6-disulfonic
C. Este un ligand bidentat
D. În mediu acid formeaz ă cu ionul Fe3+ un complex albastru
E. În mediu acid formeaz ă cu ionul Fe3+ un complex verde
20 Acidul picric
A. Este un acid organic slab
B. Este un acid organic tare
C. Se folose şte la identificarea ionului Sn2+ deoarece se reduce la acid picramic
portocaliu
D. Se folose şte la identificarea ionului Sn2+ deoarece formează complecşi de tip
sare
E. Este un ligand de complexare
21 β-dicetonele
A.
B. Sunt liganzi
Sunt liganzi care
care formeaz
formeazăă cu
cuionii
ioniimetalici
metalicicomplec
complecşişiint erni decutiptransfer
interni chelat de
sarcină
C. Sunt liganzi care formeaz ă cu ionii metalici complecşi de tip sare
D. Partic ipă la complexare în forma tautomeră ceto-enol
E. Partic ipă la complexare cu cele două grupe ceto
22 Difenilamina şi difenilbenzidina:
A. Sunt liganzi de complexare bidenta ţi
B. Se pot oxida la imină albastră-violet
C. Pot reduce anionii nitrat şi nitrit
D. Se folosesc ca indicatori redox monocolori
E. Se folosesc ca indicatori de pH monocolori
23 Acidul N-fenilantranilic
A. Este ligand de complexare bidentat pentru ionii metalelor grele
B. Formeaz ă complecşi interni de tip chelat nepolari
C. Este indicator redox monocolor
D. Este o a mină disubstituită
E. Este indicator de complexare
5
24 Reactivii con ţinând heterociclu cu azot sunt:

A. Acidul N-fenilantranilic;
B. Piridina;
C. o-fenantrolina;
D. Difenilamina;
E. 8-hidroxichinolina
25 Alizarina:
A. Este derivat de antrachin onă
B. Formeaz ă complecşi interni de tip chelat în raportul molar ion metalic
Mn+/ligand=1/n
C. Complec şii cu Al3+ şi Zr4+ sunt fluorescenţi
D. Complexeaz ă anionul F-
E. Formeaz ă complecşi fluorescenţi care se descompun în prezenţa anionului F-
26 8-hidroxichinolina (oxina)
A. Este reactiv specific ionului Mg 2+
B. Complexeaz ă majoritatea ionilor metalici prin chelatare
C. Este reactiv specific ionului Bi 3+ cu care formează complexul de tip perechi
D. de ioni tetraiodobismutatul
Formeaz de 8-hidroxichinolină
ă şi complecşi fluorescenţi
E. Se folose şte la determinarea anionilor
27 Piridina:
A. Complexeaz ă majoritatea ionilor metalici
B. Formeaz ă în preze nţă de tiocianat precipitate insolubile în apă cu ionii Cu,
Zn, Cd, Ni, Co, Mn
C. Piridinotiocianaţii sunt complec şi interni cu transfer de sarc ină de tip
cationic
D. Piridinotiocianaţii sunt complecşi interni cu transfer de sarcină de tip anionic
E. Formeaz ă complecşi coloraţi cu ionii Fe2+ şi Fe3+
6
Nr. Proprietăţile analitice - Teste complement multiplu

01. Pote nţialul ionic:
A. Este raportul între sarcina ionului şi raza sa;
B. Este raportul între p ătratul sarcinii ionului şi raza sa
C. Reprez intă afinitatea pentru electroni a ionului;
D. Reflec tă tendinţa de a forma legături covalente;
E. Reprez intă o caracteristică energetică.
02. Caracteristica electrostatică:
B. Este raportul între p ătratul sarcinii ionului şi raza sa
C. Reprezint ă afinitatea pentru electroni a ionului;
03. Caracteristica covalentă:

B. Este raportul între p ătratul sarcinii ionului şi raza sa;
C. Reprez intă afinitatea pentru electroni a ionului;
04. Ionii cu structur ă saturată:

A. Au structura electronic ă periferică ns2 sau ns2np6;
B. Au caracter acid când pote nţialul ionic este mai mare de 8,6;
C. Au caracter bazic când pote nţialul ionic este mai mic de 4,7;
D. Sunt genera ţi de elementele din grupele secundare;
E. Deformabilitatea cre şte cu creşterea razei.
05. Ionii cu structur ă pseudosaturată:

A. Au structura electronic ă periferică ns2np6nd10;
B. Sunt genera
inferioară ţi de elementele din grupele principale în stare de oxidare
C. Sunt genera ţi de elementele din grupele secundare;
D. Au caracter acid când pote nţialul ionic este mai mare de 6;
E. Au caracter bazic când pote nţialul ionic este mai mic de 2.
06. Polarizarea moleculelor

A. Constă în deplasarea sarcinilor electrice în jurul unei poziţii de
echilibru;
B. Se înregistreaz ă la substanţele dielectrice aflate în câmp electric;
C. Procesul este ireversibil
D. Are drept consec inţă formarea unui dipol indus;
E. Este propor ţională cu nr.atomilor din moleculă, cu masa molară şi cu
intensitatea câmpului electric.
07. Polarizarea ionilor
A. Constă în deformarea straturilor electronice cu formarea unui dipol
indus;
7
B. Este propor ţională cu nr.orbitalilor stratului exterior;

C. Cre şte cu creşterea atracţiei dintre nucleu şi electroni;
D. Este cu atât mai mare cu cât structura ionilor poliatomici este mai
simetrică;
E. Este de numită polarizaţie indusă sau polarizabilitate.
08. Deformabilitatea ionilor

A. Cu structur
satura
ă electronică periferică diferită, creşte în ordinea: structura
tă < structura nesaturată < structura pseudosaturată < structura
specială;
B. Cu structur ă electronică periferică diferită, scade în ordinea: structura
saturată > structura nesaturată > structura pseudosaturată > structura
specială;
C. Cu aceea şi st ructură electronică periferică creşte cu creşterea razei;
D. Metalelor alcaline cre şte în grupă de jos în sus;
E. Halogenur ă creşte în grupă de sus în jos.
09. Polarizaţia reciprocă dintre ioni:

A. Deter mină transformarea parţială a legăturilor ionice în legături
covalente;
B. Deter mină formarea compuşilor greu solubili şi a celor puţin disociaţi;
C. Explic ă formarea unor compuşi coloraţi din ioni incolori;
D. Explic ă solubilizarea preciptatelor cu exces de reactiv;
E. Nu explic ă proprietăţile acido-bazice şi redox ale speciilor chimice.
10. Despre ionul Ag + (Z=47) se poate afirma:

A. Are structur ă electronică periferică pseudosaturată;
B. Solubilitatea halogenurilor scade în ordinea AgCl > AgBr > AgI
datorită creşterii deformabilităţii anionului;
C. Compuşii AgF, AgNO3, AgClO4 sunt solubili în apă datorită slabei
deformabilităţi a anionului;
D. Intensitatea colora ţiei halogenurilor scade în ordinea: AgF > AgCl >
E. AgBrincolor
Este > AgI;şi diamagnetic.
11. Anionul S 2-:

A. Este puternic deformat de cationii cu nr.mare de electroni periferici;
B. Toate sulfurile sunt precipitate negre insolubile în a pă şi în acizi
minerali;
C. Sulfurile cationilor grupei a II-a analitice sunt solubile în mediu bazic;
D. Sulfurile cationilor grupei a III-a analitice sunt solubile în mediu acid.
E. Intensitatea colora ţiei sulfurilor descreşte în ordinea: ZnS > CdS >
HgS.
12. Despre culoarea speciilor chimice se poate afirma:

A. Ionii cu structur ă electronică saturată şi pseudosaturată sunt incolori,
iar cei cu structură nesaturată sunt coloraţi.
B. Culoarea este corespunz ătoare energiei radiaţiei emise la revenirea
electronilor pe orbitalul fundamental;
C. Combina ţiile ionilor coloraţi sunt colorate, iar a celor incolori sunt
8
incolore;
D. Polariza ţia reciprocă a ionilor incolori determină formarea unor
compuşi coloraţi;
E. Când polariza ţia scade printr-un proces de complexare, culoarea
dispare;
13. Magnetismul
A.
B. Este
Toateo speciile
proprietate
chimice se de
indusă câmpul
compor magnetic exterior;
tă la fel în câmp magnetic;
C. Ionii cu structur ă saturată şi pseudosaturată şi substanţele având
electronii cuplaţi cu spin antiparalel sunt diamagnetici;
D. Ionii cu structur ă nesaturată sunt paramagnetici;
E. Studiul propriet ăţilor magnetice stă la baza determinării structurii
combinaţiilor complexe
9
Nr. Echilibrul chimic - Teste complement multiplu
01. Reac ţiile totale
A. sunt reac ţiile din care rezultă precipitate
B. Concentra ţia reactanţilor netransformaţi este neglijabilă;
C. Randamentul reac ţiei este foarte mare;
D. Reac ţia este rapidă;
E. Sunt independente de temperatu ră.
02.
A. În oduşii
Pr cazul reac ţiilor reversibile
pot fi uşor transformaţi în reactanţi;
B. La echilibru reac ţia încetează;
C. La echilibru viteza reac ţiei directe este egală cu viteza reacţiei inverse;
D. Raportul între produsul concentra ţiei produşilor de reacţie şi produsul
concentraţiei reactanţilor este constant şi nu poate fi modificat;
E. Pâ nă la echilibru, viteza reacţiei directe creşte, iar viteza reacţiei inverse
scade.
03. Viteza reac ţiei

A. Este definit ă ca variaţia concentraţiei în funcţie de timp;
B. Depinde de natura speciilor chimice reactante prin proprietatea de a se
polariza şi de a induce polarizaţia;
C. Este independe ntă de temperatură;
D. Cre şte cu creşterea concentraţiei reactanţilor;
E. Cre şte în prezenţa catalizatorului adecvat.
04. Catalizatorii
A. Sunt c ompuşi care influenţează favorabil deplasarea echilibrului spre produşi;
B. Măresc viteza de reacţie;
C. Partic ipă la reacţie şi se transformă;
D. Partici pă la reacţie şi se regăsesc netransformaţi la sfârşitul ei;
E. Trebuie să fie solubili în mediul de reacţie.
05. Oxidarea ionului Mn 2+ la MnO42−

A. Este o reac ţie redox lentă;
B. Echilibru reac ţiei este incomplet deplasat spre produşi;
C. Viteza de reac ţie creşte în prezenţa catalizatorilor;
D. Cu metaperiodat este lent ă la început, apoi viteza creşte datorită formării
ionilor MnO42− cu rol de catalizator.
E. Deplasarea echilibrului spre produşi este favorizată de prezenţa catalizatorilor.
06. Echilibrul reac ţiei chimice

A. Se deplaseaz ă în sensul micşorării constrângerii (Principiul Le Châtelier);
B. Nu poate fi deplasat spre pr oduşi prin niciun mijloc;
C. Este guvernat de legea ac ţiunii maselor;
D. Se deplaseaz ă spre produşi prin creşterea concentraţiei unui reactant;
E. Se deplaseaz ă spre produşi prin îndepărtarea unui produs din sistem.
07. Reac ţia Vogel este:
A. Reac ţia cationilor divalenţi cu anionul SCN-;
10
B. Reac ţia cationilor divalenţi cu anionul SCN-şi piridină;

C. Reac ţia cationului Co2+ cu anionul SCN-;
D. Reac ţia de formare a complexului albastru tetratiocianatocobalt (II);
E. O reac ţie al cărui echilibru poate fi deplasat spre produşi prin adăugare de
alcool şi lucrând cu exces de reactant.
08. Reac ţia ionului Ba2+ cu anionul Cr2O72-

A.
B. Este oo reac
Este reac ţie
ţie de echilibru din care rezultă cromat de bariu;
total deplasată spre formarea dicromatului de bariu;
C. În preze nţa acetatului de sodiu este favorizată deplasarea echilibrului reacţiei
spre cromat;
D. Decurge în preze nţa acetatului de sodiu care func ţionează drept catalizator şi
se regăseşte netransformat în produşi;
E. Decurge în preze nţa acetatului de sodiu care neutralizează H+ rezultaţi din
reacţie şi se transformă.
09. Reac ţia clorurii de potasiu cu acidul tartric

A. Este irever sibilă şi rezultă precipitatul de tartrat monopotasic;
B. Este rever sibilă datorită prezenţei acidului tare în produşi;
C. Decurge spre formarea precipitatului de tartrat monopotasic în preze nţa
acetatului de sodiu;
se regăseşte netransformat în produşi;
E. Decurge în preze nţa acetatului de sodiu care neutralizează H+ rezultaţi din
10. Reac ţia clorurii de calciu (respectiv de bariu) cu acidul oxalic

A. Este irever sibilă şi rezultă precipitatul de oxalat de calciu (respectiv de bariu);
B. Este rever sibilă datorită prezenţei acidului tare în produşi;
C. Decurge spre formarea precipitatului de oxalat de calciu (respectiv de bariu)
în prezenţa acetatului de sodiu;
E. se regăseîn
Decurge netransformat
ştepreze în prde
nţa acetatului
oduşi;
sodiu care neutralizează H+ rezultaţi din
11
Nr. Rea cţii cu schimb de protoni - Teste complement simplu

01. pH-ul sucului gastric este 1,4 iar pH-ul sângelui 7,4. De câte ori este mai
mare concentraţia protonilor în sucul gastric decât în sânge?
A. de 10 ori;
B. de 1.000 ori
C. de 10.000 ori
D.
E. de
de 100.000
1.000.000oriori
02. Pentru calculul concentra ţiei H+ soluţiilor acizilor slabi (AS), bazelor
slabe (BS), şi soluţiilor sărurilor provenite de la acid slab-baz ă t are (AS-
BT), acid tare-bază slabă (AT-BS) şi acid slab-bază slabă (AS-BS), se
folosesc următoarele relaţii de calcul:
Kw × Ka K w × C sare Kw × Ka
1. [ H + ] = ; 2. [ H + ] = ; 3. [ H + ] = ;
C sare Kb Kb
Kw Kw
4. [ H + ] = K a×Ca ; 5. [ H + ] = =
[ HO ]−
K b × Cb
A.
B. 1.AT-BS; 2.AS-BT;
1.AS-BS; 2.AS-BT; 3.AT-BS;
3.AS-BS; 4.AS;
4.AS; 5.BS
5.BS
C. 1.AS-BT; 2.AT-BS; 3.AS-BS; 4.AS; 5.BS
D. 1.AS; 2.AS-BT; 3.AT-BS; 4.AS-BS; 5.BS
E. 1.BS; 2.AS-BT; 3.AT-BS; 4.AS-BS; 5.AS;
03. Densitatea apei la temperatura ambia ntă este 1.000g/L. Concentra ţia
molară a apei este:
A. 0,05M
B. 0,5M
C. 5,5M
D. 55M
E. 550M
04. Domeniul de concentraţii a ionilor hidroniu corespunzătoare intervalului

de pH 0-14, este:
A. 0-0,14M
B. 0-10-14M
C. 1-10-14M
D. 0-14M
E. 1-14M
05. Apa
A. este un electrolit tare
B. solubilizeaz ă toate substanţele chimice
C. disociaz ă în ioni printr-un proces exoterm
D. are caracter acid
E. are grad de disociere şi conductivitate electrică foarte mici
06. Produsul ionic al apei

A. este produsul concentra ţiei ionilor apei în orice so luţie apoasă
12
B. este produsul concentra ţiei ionilor apei pure

C. este satis făcut în soluţiile în care [ H + ] = [ HO − ]
D. depinde de natura substa nţei dizolvate
E. are valori de numere întreg i şi mi ci
07. Indicele ionic sau exponentul ionic

A. este valoarea num ărului de oxidare al ionilor;
B. este exponentul negativ al concentra ţiei ionilor;
C. este logaritmul concentra ţiei protonilor;
D. este o m ărime adimensională cu valori de la 0 la 1;
E. are unit ăţi de concentraţie.
08. T ăria ionică a electroliţilor de tipul 1). A1-M1+; 2). A2-M2+; 3). A3-M3+ de
concentraţie 0,01M este, respectiv:
A. 1).0,01; 2). 0,02; 3). 0,03;
B. 1).0,01; 2). 0,02; 3). 0,04;
C. 1).0,01; 2). 0,04; 3). 0,06;
D. 1).0,01; 2). 0,04; 3). 0,09;
E. 1).0,01; 2). 0,08; 3). 0,09;
09. T ăria ionică a electroliţilor de tipul 1). A2M; 2). A3M; 3). A4M de
concentraţie 0,01M este, respectiv:
A. 1).0,01; 2). 0,02; 3). 0,03;
B. 1).0,02; 2). 0,04; 3). 0,04;
C. 1).0,03; 2). 0,06; 3). 0,10;
D. 1).0,04; 2). 0,09; 3). 0,12;
E. 1).0,05; 2). 0,12; 3). 0,16;
13
Nr. Rea cţii cu schimb de protoni - Teste complement multiplu

01. Apa în faz ă lichidă
A. Este un bun solvent pentru substa nţe ionice şi polare;
B. Are constant ă dielectrică mare favorizând disocierea în ioni;
C. Atomul de oxigen este hibridizat sp 3 şi configuraţia moleculei este tetraedrică;
D. Moleculele ei sunt asociate pri n leg ături de hidrogen într-o configura ţie
E. tetraedrică apei
Densitatea de 2-6 molecule
lichide tip „mic
este mai pachet închis”;
ă decât a apei în faz ă solidă.
02. Apa în faz ă solidă

A. Moleculele ei sunt asociate pri n leg ături de hidrogen într-o configura ţie
tetraedrică de 2-6 molecule tip „pachet deschis”;
B. Are densitate mai mic ă decât apa în fază lichidă;
C. Sublimeaz ă;
D. Se poate folosi la amestecuri de r ăcire;
E. Se folose şte ca solvent.
03. S oluţiile reale

A. Sunt sisteme disperse cu diametrul particulelor de ordinul de m ărime al
moleculelor;
B. Sunt amestecuri moleculare omogene macroscopic;
C. Sunt formate din cel puţin două componente: faza dispersantă-solventul şi faza
dispersată-solutul;
D. Sunt instabile, separând în timp componentele;
E. Sunt stabile în timp.
04. Hidra ţii

A. Sunt aquacomplec şi formaţi între speciile chimice din soluţie şi moleculele de
apă;
B. Cationilor se formeaz ă prin leg ături electrostatice ion-dipol favorizate de
sarcina mare şi volumul mic;
C.
D. Anionilor
Sulfa ţilor cmetalici r. mai
onţin uncnonţ in unmic de molecule
nr.impar de apă decât
de molecule de a cei
pă ai cationilor;
deoarece anionul
sulfat se hidratează cu o singură moleculă, iar cationii cu nr.par de molecule;
E. Ionii rezulta ţi din disocierea apei nu sunt hidrataţi.
05. Gradul de disociere

A. Caracterizeaz ă starea electrolitului în soluţie;
B. Reprez intă raportul între nr.de molecule disociate şi nr.de molec.nedisociate;
C. Se define şte ca raport între nr.de molecule disociate şi nr.de molecule
dizolvate
D. Se expr imă în mol/L;
E. Este o m ărime adimensională cu valori de la 0 la 1.
06. Gradul de disociere

A. Cre şte cu creşterea concentraţiei;
B. Cre şte cu diluarea;
C. Cre şte cu creşterea temperaturii când procesul de disociere este endoterm;
D. Scade cu cre şterea temperaturii când procesul de disociere este exoterm;
14
E. Se deter mină experimental prin metoda crioscopică şi conductometrică.
07. Legea diluţiei (Ostwald)

A. Este rela ţia dintre constanta de disociere, gradul de disociere şi concentraţie;
B. Se aplic ă tuturor soluţiilor;
C. Este aplica bilă soluţiilor diluate de electroliţi slabi;
D. Nu ia în considerare atrac ţia electrostatică dintre ioni;
E. Se folose şte pentru calculul gradului de disociere în func ţie de constanta de
ionizare.
08. Electr oliţii

A. Sunt c ompuşi care conduc curentul electric în s oluţie şi unii dintre ei şi în
topitură;
B. Prin dizolvare în a pă se disociază în ioni (teoria disociaţiei electrolotice);
C. Gradul de disociere este o m ăsură a tăriei electroliţilor în soluţie;
D. Legea echilibrului chimic se aplic ă doar electroliţilor slabi;
E. Legea diluţiei se aplică tuturor electroliţilor.
09. Activitatea
A. Este de numită şi concentraţie activă sau efectivă;
B. Expr imă comportamentul real al soluţiilor de electroliţi;
C. Este o m ărime adimensională cu valori de la 0 la 1;
D. Are acelea şi unităţi de măsură ca şi concentraţia;
E. La concentra ţii mari activitatea devine egală cu concentraţia
10. Factorul (coeficientul) de activitate

A. Corecteaz ă concentraţia reală la concentraţia efectivă (activă)
B. Corecteaz ă concentraţia efectivă (activă) la concentraţia reală;
C. Este o m ărime adimensională cu valori de la 0 la 1;
D. Expr imă interacţiunile sarcinilor electrice ale ionilor.
E. Depinde de t ăria ionică a soluţiei.
11.
A. TNaCl
ăria ionică a soluţiei de
de concentra ţie 0,01M este 0,02;
B. CaCl 2 de concentraţie 0,01M este 0,03;
C. AlCl 3 de concentraţie 0,01M este 0,06;
D. ZrCl 4 de concentraţie 0,01M este 0,08;
E. Electrolit de tip AB 2 este egală cu a soluţiei de electrolit de tip A 2B.
12. Produsul ionic al apei

A. Este expresia constantei de autoprotoliz ă;
B. Este consta nt şi independent de temperatură;
C. Valoarea lui se calculeaz ă ca produs între constanta de disociere şi
concentraţia molară a apei;
D. Exponentul negativ este pH;
E. Se folose şte la calculul concentraţiei H+ în soluţii apoase.
13. pH-ul
A. Este exponentul negativ al concentra ţiei protonilor;
B. Este egal cu pOH-ul în toate soluţiile;
15
C. şi pOH -ul sunt egale în apa pură;

D. este o m ărime adimensională
E. are doar valori de numere întreg i şi pozitive.
14. Î n soluţia unui acid tare monoprotic

A. Concentra ţia protonilor este egală cu concentraţia acidului;
B. Pentr u soluţii cu tărie ionică mare, paH-ul este mai mare decât pH-ul;
C. Pentr u soluţii cu tărie ionică mică, paH-ul se apropie de valoarea pH-ului;
D. Coeficientul de activitate este egal c u 1 în soluţii concentrate;
E. Tăria ionică este egală cu concentraţia.
15. Î n soluţia unei baze tari monoprotice

A. Concentra ţia OH- este egală cu concentraţia bazei;
B. Pentr u soluţii cu tărie ionică mare, paH-ul este mai mic decât pH-ul;
C. Pentr u soluţii cu tărie ionică mică, paH-ul se apropie de valoarea pH-ului;
D. Coeficientul de activitate este subunitar în soluţii concentrate;
E. Tăria ionică este egală cu concentraţia.
16. Î n soluţia unui acid slab monoprotic

A. +
B. Concentra ţia protonilor este: [ H ]= K a × C a
1 1
pH-ul este practic egal cu paH-ul şi se calculează pH = × p K a − × lg Ca
2 2
C. Echilibrului de disociere i se aplic ă legea acţiunii maselor;
D. Este vala bilă legea diluţiei (Ostwald)
E. Factorul de activitate este mult mai mic de 1.
17. Hidroliza s ărurilor

A. Este o reac ţie ireversibilă;
B. Este reac ţia inversă neutralizării;
C. Este reac ţia ionilor sării cu ionii apei;
D. Toate s ărurile modifică pH-ul soluţiei apoase
E. pH- ul soluţiei apoase este independent de natura sării dizolvate.
18. Hidroliza s ărurilor provenite de la AS-BT

A. Cre şterea temperaturii determină creşterea gradului de hidroliză;
B. Cre şterea temperaturii determină scăderea pH-ului;
C. Cre şterea temperaturii determină creşterea produsului ionic al apei;
D. Diminuarea concentra ţiei sării determină creşterea pH-ului soluţiei;
E. Scăderea concentraţiei sării determină creşterea gradului de hidroliză.
19. Hidroliza s ărurilor provenite de la AT-BS

A. Cre şterea temperaturii determină creşterea gradului de hidroliză;
B. Cre şterea temperaturii determină scăderea pH-ului soluţiei;
C. Cre şterea temperaturii determină scăderea produsului ionic al apei;
D.
E. Diminuarea
Mic concentraţiţieieissărăriiiideter
şorarea concentra determină
mină creşterea pH-ului soluţiei
creşterea gradului de hidroliză.
20. Teoria protolitic ă defineşte

A. Acizii ca substa nţe capabile să cedeze protoni;
16
B. Acizii ca substa nţe capabile să accepte protoni;

C. Bazele ca substa nţe capabile să accepte protoni;
D. Bazele ca substa nţe capabile să cedeze protoni;
E. Acizii ca substa nţe solubile în solvenţi polari.
21. Teoria electronic ă defineşte

A. Acizii ca substa nţe care posedă atomi de hidrogen ionizabili;
B.
C. Acizii
Bazelecacasubsta
substa nţecapabile
nţe
care posedăaccepte
să o pereche de electroni;
grupe OH;
D. Bazele ca substa nţe capabile să cedeze o pereche de electroni;
E. Acizii ca substa nţe capabile să participe la o reacţie redox.
22. S oluţiile tampon de pH

A. Sufer ă modificări mici ale pH-ului la adaosul unor acizi şi baze tari;
B. Conţin un acid slab şi sarea sa cu o bază tare;
C. Au pH=7;
D. pH-ul soluţiei tampon care conţine amestecul echimolar AS-sarea sa cu o BT
este egal cu pKa a acidului slab;
E. pH-ul soluţiei tampon care conţine amestecul echimolar BS-sarea sa cu un AT
este egal cu pKb a bazei slabe.
17
Nr. Rea cţii redox - Teste complement simplu

01. Se consider ă oxidarea alcoolului etilic cu dicromat de potasiu. S ă se identifice
răspunsurile corecte referitoare la: 1). raportul molar Cr2O72 − /H3C-CH2-
OH/Cr3+/H3C-COOH; 2). Eg,dicromat; 3). Eg,etanol;
A. 1). 1/1/2/1; 2). M dicromat/6; 3). Metanol;
B. 1). 2/3/4/3; 2). M dicromat/6; 3). Metanol/3;
C. 1). 2/3/4/3; 2). M dicromat/3; 3). Metanol/4;
D. 1). 2/3/4/3; 2). M dicromat/6; 3). Metanol/2;
E. 1). 2/5/4/5; 2). M dicromat/6; 3). Metanol/5;
02. Se consider ă potenţialele normale ale următoarelor semicupluri redox:

1). 84ES02O2 / 2 SO2 = 2,05
− −
4
0
7 2
−
0
V ; 2). EMnO / Mn2+ = 1,51V ; 3). ECr O 2 / 2 Cr 3+ = 1,33V .
−
A. Semicuplurile MnO4− / Mn 2+ şi Cr2O 72− / 2Cr 3+ sunt agenţi oxidanţi faţă de

S 2 O82 − / 2 SO42 − ;
B. Potenţialul normal mare al S 2O82− / 2 SO 42− permite oxidarea cu viteză mare a Mn2+
3+
şi a Cr ;
C. 2+ 3+ 2−
Oxidarea Mn catalizator
folosind drept şi a Cr cu S+2O este lentă, dar viteza reacţiei poate fi m ărită
Ag ;
8
D. Potenţialul la echivalenţă al reacţiei în care S 2O82− / 2 SO 42− este agent oxidant este
egal cu ES02O82 / 2SO42 = 2,05V , fiind cel mai puternic agent oxidant;
− −
E. Prin oxidarea Mn 2+ cu S 2O 82− rezultă doar permanganat indiferent de condiţiile de

lucru

1). E8 S024O2 / 2 SO2 = 2,05V7 2 ; 2). ECr0 O 2 / 2Cr 3+ = 1,33V .
− − −
Să se identifice răspunsurile corecte referitoare la: 1). Poten ţialul la echivale nţă
Eeq.; 2). Constanta de echilibru redox; 3). Raportul concentra ţiei speciilor chimice
la echilibru.
A. 1). 1,5; 2). 150; 3). 15
B. 1). 1,5; 2). 10 150; 3). 1015
C. 1). 10 1,5; 2). 10150; 3). 1015
D. 1). 15; 2). 10 150; 3). 1015
E. 1). 15; 2). 150; 3). 15

1). E8 S024O2 / 2 SO2 = 2,05V7 2 ; 2). ECr0 O 2 / 2Cr 3+ = 1,33V .
− − −
Să se identifice răspunsurile corecte referitoare la: 1). Echivalentul-gram al

agentului oxidant.; 2). Echivalentul-gram al agentului reducător; 3). Raportul
molar S 2O82− / Cr 3+ / SO42− / Cr2O72− la echilibru.
A. 1). M/2; 2). M/6; 3/2/6/1
B. 1). M/1; 2). M/6; 1/2/6/1
C. 1). M/2; 2). M/3; 3/2/3/1
D. 1). M/4; 2). M/6; 2/2/4/1
E. 1). M/6; 2). M/3; 3/2/6/1
18
05. În timpul des făşurării reacţiei redox

A. pote nţialul normal al agentului oxidant rămâne constant, fiind constantă analitică
B. pote nţialul normal al agentului reducător creşte până atinge valoarea potenţialului
normal al agentului oxidant
C. pote nţialul normal al agentului oxidant scade până atinge valoarea potenţialului
normal al agentului reducător
D. pote nţialul normal al agentului redu cător creşte iar al agentului oxidant scade până
devin egale
E. pote nţialul normal al agentului redu cător rămâne constant, fiind constantă
analitică
06. Reac ţiile redox

A. sunt reac ţii total deplasate spre produşi datorită schimbului ireversibil de electroni
B. sunt reac ţii de echilibru
C. se produc doar în sensul determinat de valoarea pote nţialelor normale
D. nu au aplica ţii analitice nefiind asociate cu modificări de culoare
E. au ca pr oduşi de reacţie doar substanţe solubile în mediul de reacţie
07. Pote nţialul normal al unui semicuplu redox

A. este constant în orice con diţii
B. este pote nţialul sistemului care conţine doar forma oxidată
C. este pote nţialul sistemului care conţine doar forma redusă
D. este pote nţialul sistemului care conţine forma oxidată şi redusă în raportul
corespunzător coeficienţilor stoechiometrici ai semireacţiei de transformare redox
E. cre şte cu creşterea pH-ului
08. Se consider ă semireacţia redox MnO4− + 8 H + + 5e − → Mn2+ + 4 H 2O şi potenţialul

0
normal EMnO −
4 / Mn
2+ = 1,51
V la pH=0.
A. cre şterea pH-ului de la 0 la 2,5 determină scăderea potenţialului normal cu 0,24 V
B. transformarea redox este independe ntă de pH
C.
D. nu se produc
viteza reac ţieimodific ări de
este mare culoare
dator în timpul
ită valorii mari des făşurăr
a pote ii reacnormal
nţialului ţiei
E. echivalentul-gram al permanganatului=masa molar ă raportul MnO4− / Mn 2+ fiind
1/1.
19
Nr. Rea cţii redox - Teste complement multiplu

01. Se consider ă reacţia redox Cu2+ + I – ↔ CuI(s)+ I2
pentru care se dă: E0Cu + / Cu = 0,17V E 0I2 / 2I = 0,54V
2 + −
A. Coeficie nţii stoechiometrici ai reacţiei sunt:2/4/6/2;

B. Coeficie nţii stoechiometrici ai reacţiei sunt:2/4/2/1;
C. Valoarea pote nţialelor normale ara tă că reacţia trebuie să decurgă de la stânga la
dreapta;
D. Valoarea pote nţialelor normale ara tă că reacţia trebuie să decurgă de la dreapta la
stânga;
E. Scăderea concentraţiei ionilor Cu + din soluţie determină inversarea sensului reacţiei
chimice.
02. Se consider ă reacţia redox: Cr2O72− + Fe2+ + H + → Cr 3+ + Fe3+ + H 2O

pentru care se dă potenţialul normal al agentului oxidant 1,33V şi al agentului
reducător 0,77V
A. Coeficie nţii stoechiometrici ai reacţiei sunt 1/6/12/1/4/2
B. Coeficie nţii stoechiometrici ai reacţiei sunt: 1/6/14/2/6/7
C. Cre şterea pH-ului determină inversarea sensului reacţiei redox;
D. Diferen ţa mare dintre potenţialele normale face imposibilă inversarea sensului reacţiei
redox;
E. Pote nţialul la echivalen ţă este mai aproape de valoarea pote nţialului normal al
agentului oxidant.
03. Referitor la procesele redox, se poate afirma:

A. Pote nţialul la echivalenţă este media aritmetică a pote nţialelor normale ale agentului
oxidant şi reducător;
B. Echilibrul reac ţiei redox este cu atât mai mult deplasat spre pr oduşi cu cât valorile
potenţialelor normale ale agentului oxidant şi reducător sunt mai apropiate;
C. Constanta de echilibru redox este cu atât mai mare cu cât difere nţa dintre potenţialele
normale ale agentului oxidant şi reducător este mai mare;
D. Când la o reac ţie redox participă H+, este favorizată de mediu acid;
E. Când dintr-o reac ţie redox rezultă H+, este favorizată de mediu acid.
04. Se dau semicuplurile redox: 1). AsO43− / AsO33− şi 2). I2/2I- şi potenţiale lor normale:
0 0
E AsO 3
− −3 = 0,56V şi E − = 0,54V .
4 / AsO3 I2 / 2 I
A. 1) este agent oxida nt şi 2) este agent reducător;

B. Reducerea arsenat la arsenit are loc în mediu acid;
C. Oxidarea arsenit la arsenat are loc în mediu bazic;
D. Reac ţia redox nu poate fi inversată
E. Modificarea pH-ului poate determina inversarea sensului reac ţiei redox.
05. Fosfomolibdatul de amoniu (NH 4)3[PMo12O40]

A.
B. este un complex
conţine intern al fosforului
oxizi de molibden Mo(IV) şi Mo(VIII).
C. este complexul galben co nţinând anionul fosfat şi oxid de Mo(VI).
D. se poate transforma printr-o reacţie redox de dismutaţie în oxizi de molibden albaştri
E. conţine P(V), şi Mo(V)
20
06. Heteropoliacidul molibdovanadofosforic H 4[PMo11VO40]

A. este un complex intern al vanadiului
B. conţine oxizi de molibden Mo(IV) şi Mo (VIII).
C. este complexul galben co nţinând anionul fosfat, anionul vanadat şi oxid de Mo (VI).
D. conţine P(VI), V(VI) şi Mo(VI)
E. conţine P(V), V(V) şi Mo(VI)
21
Nr. Precipitarea - Teste complement simplu

01. Despre solubilitatea compuşilor chimici se poate afirma
A. Azota ţii, clorurile şi carbonaţii sunt toţi solubili
B. Azota ţii sunt săruri solubile
C. Carbona ţii şi sulfaţii grupei a IV-a analitice de cationi sunt solubili în a pă
D. Toate sulfurile sunt precipitate intens colorate şi insolubile în apă
E. Clorurile şi percloraţii sunt precipitate albe cristaline
02. Se dă produsul de solubilitate al precipitatelor: 1). AgI PS=10–16; 2). Ag2CrO4 PS=10–12;
3). Ag3PO4 PS=10–20; Solubilitatea molară este respectiv:
A. 1). S=10 –4; 2). S=10–5; 3). S=10–6;
B. 1). S=10 –5; 2). S=10–6; 3). S=10–7;
C. 1). S=10 –6; 2). S=10–7; 3). S=10–8;
D. 1). S=10 –3; 2). S=10–4; 3). S=10–5;
E. 1). S=10 –8; 2). S=10–4; 3). S=10–5;
03. Clorura de plumb (II) are solubilitatea s=4,17mg/mL şi M=278g/mol. Solubilitatea

molară şi produsul de solubilitate al precipitatului au valorile:
A. S=15×10-3; PS=13,5×10-6
B. S=1,5×10-3; PS=1,35×10-6
C. S=1,5×10-4; PS=1,5×10-8
D. S=1,5×10-5; PS=1,5×10-10
E. S=15×10-6; PS=13,5×10-12
22
Nr. Precipitarea - Teste complement multiplu

01. Sulfatul de bariu are solubilitatea s=2,33 mg/L şi M=233 g/mol.
A. Solubilitatea molară are valoarea S=10-10, iar produsul de solubilitate 10 -5;
B. Solubilitatea molară are valoarea S=10-5, iar produsul de solubilitate 10-10;
C. Solubilitatea molară se exprimă în (mol/L)2 iar produsul de solubilitate în mol/L;
D. Solubilitatea molară se exprimă în mol/L iar produsul de solubilitate în (mol/L)2;
E. Solubilitatea şi produsul de solubilitate au aceleaşi valori şi aceleaşi unităţi de măsură
fiind sare de tipul MA.
02. Produsul de solubilitate al iodatului de lantan este K sp , La ( IO ) = 5,4 ×10 −12 . Solubilitatea
3 3
ionilor
A. este de ordinul 10 -3M în apă;
B. este de ordinul 10 -6M în apă;
C. cre şte cu creşterea tăriei ionice a soluţiei;
D. scade cu cre şterea tăriei ionice a soluţiei;
E. este independent ă de tăria ionică a soluţiei;
03. Referitor la procesul de precipitare, se poate afirma:

A.
B. Solubilitatea
Preze unuicomun
nţa ionului precipitat este mai
în exces maresolubilitatea
măreşte într-o s oluţie cu tărie ionică mai mare;
precipitatului;
C. pH-ul optim de precipitare a unei s ări provenită de la un acid slab şi o bază tare este egal
cu pKa a acidului slab;
D. Solubilitatea precipitatelor de AgCl şi AgBr este mai mare în soluţie amoniacală decât în
apa pură datorită complexării Ag+;
E. Solubilit ăţile precipitatelor de AgCl, AgBr şi AgI sunt egale având cation comun.
23
Nr. Complexarea Teste complement simplu

01. Se consideră o soluţie în care CAg+=2 × 10-5M şi CNH3=5 × 10-2M. Valoarea
constantei de formare a complexului este β2=1,6 × 107. Concentraţia ionului Ag+
necomplexat şi complexul predominant în soluţie, sunt respectiv:
A. 5 × 10-10M; Ag ( NH ) + ;
3 2
B. -5 +
2 × 10 M; Ag ( NH ) ;
3
C. 5 × 10-2M; Ag ( NH 3 ) + ;
2
D. 1,6 × 107M; Ag ( NH 3 ) + ;
2
E. -5 +
2 × 10 M; Ag ( NH 3 )2 ;
Nr. Complexarea Teste complement multiplu

01. Î n soluţia apoasă conţinând ionii Cu2+ se adaugă amoniac. Constantele parţiale de
formare ale complecşilor sunt: K1=2 × 104; K2=5 × 103;K3=1 × 103; K4=2 × 102.
A. Complec şii ionului Cu2+ cu amoniac sunt mai stabili decât aquocomplecşii
B.
C. Soluţia
oluţia conţine
onţine complexul tetraaminocupru(II)
toate speciile albastru
complexe ale ionului Cu(II)intens
cu amoniac
D. Constanta de formare a reac ţiei globale are valoarea 2 × 1013;
E. Constanta de formare a reac ţiei globale are valoarea 2 × 1052;
24
Nr Volumetria prin reac ţii de neutralizare în mediu apos – Teste complement simplu
01. Alegerea corectă a indicatorului acido-bazic
A. Domeniul s ău de viraj trebuie să se situeze în intervalul saltului de pH la echivalenţă;
B. Să prezinte trei forme colorate: una corespunz ătoare analitului, una corespunz ătoare
titrantului şi una corespunzătoare punctului de echivalenţă;
C. Modificarea de culoarea să fie independentă de pH;
D.
E. Modificarea de culoare
Punctul de echivale s ă se producă lent pentru a putea fi observată;
nţă să se situeze în interiorul domeniului de viraj;
02. La titrarea a 0,1905g substa nţă pură cu soluţie standard de concentra ţie 0,1N s-au
consumat până la echivalenţă 5mL soluţie. Echivalentul-gram al titrosubstanţei este:
A. 25g/val;
B. 0,381g/val;
C. 0,0381g/val;
D. 381g/val;
E. 150g/val;
03. Masa de titrosubsta nţă necesară la determinarea factorului soluţiei de concentraţie 1N

pentru ca volumul de titrant să fie situat între 1 şi 10mL, este:
A. mtitrosubst.=(10––23-10––34) × Eg,titrosubst.;
B. mtitrosubst.=(10 -10 ) × Eg,titrosubst.;
C. mtitrosubst.=(5 × 10–4-5 × 10–5) × Eg,titrant;
D. mtitrosubst.=Mtitrosubst.;
E. mtitrosubst.=Eg titrosubst.;
04. Masa de titrosubsta nţă necesară la determinarea factorului soluţiei de concentraţie 0,1N
A. mtitrosubst.=(10–2-10–3) × Mtitrosubst.;
B. mtitrosubst.=(10–3-10–4) × Eg,titrosubst.;
D. mtitrosubst.=0,1 × Mtitrosubst.;
05. Masa de titrosubstanţă necesară la determinarea factorului soluţiei de concentraţie 0,05N
B. mtitrosubst.=(10–3-10–4) × Eg,titrosubst.;
06. Masa de titrosubstanţă necesară la determinarea factorului soluţiei de concentraţie 0,01N

B. mtitrosubst.=(10––43-10––54) × Eg,titrosubst.;
C. mtitrosubst.=(10 -10 ) × Eg,titrant;
25
07. Factorul determinat al so luţiei de concentraţiei teoretică 0,1N este 0,5255. În acest caz,
concentraţia reală Cr, concentraţia teoretică Ct şi factorul corecte, sunt respectiv:
A. Ct=0,1N; Cr=0,05255N; F0,1=0,5255;
B. Ct=0,01N; Cr=0,05255N; F0,01=5,2500;
C. Ct=0,05N; Cr=0,05255N; F0,05=1,0510;
D. Ct=0,025N; Cr=0,05255N; F0,025=2,1020;
E. Ct=0,001N; Cr=0,05255N; F0,001=0,0525;
08. pH-ul soluţiei tampon c onţinând acid acetic (pK a=4,75) şi acetat de sodiu în raportul
molar 1/1, 1/10, 10/1 este respectiv:
A. 3; 4; 5;
B. 3,75; 4,75; 5,75;
C. 5,75; 4,75; 3,75;
D. 4; 7; 5;
E. 4,75; 5,75; 3,75.
09. În tim pul tit rării soluţiei de acid acetic cu s oluţie de NaOH, pâ nă la punctul de
echivalenţă, soluţia conţine:
A. Acid acetic;
B. Acid acetic/acetat de sodiu;
C. Acetat de sodiu;
D. NaOH;
E. Acetat de sodiu/NaOH;
10. Compoziţia soluţi ei, dup ă echivalenţă, la titrarea soluţiei de acid acetic cu soluţie de
NaOH, este:
A. Acid acetic;
B. Acid acetic/acetat de sodiu;
C. Acetat de sodiu;
D. NaOH;
E. Acetat de sodiu/NaOH;
11. Profilul curbei de titrare acid tare de diferite concentraţii iniţiale, cu o bază tare (AT-BT)
0,1N:
A. Depinde de concentra ţia iniţială a acidului tare;
B. Depinde doar de concentra ţia titrantului;
C. Este independe ntă de concentraţia iniţială a acidului;
D. Este independe ntă de concentraţia titrantului;
E. Nu depinde nici de concentra ţia AT, nici de concentraţia BT folosită ca titrant, pH-ul la
echivalenţă fiind 7;
12. În cazul tit rării acido-bazice în mediu apos, punctul de echivalenţă este situat:
A. La valoarea pH –ului soluţiei de titrant;
B. La valoarea pH –ului soluţiei de analit;
C. La valoarea pH –ului solventului folosit la titrare;
D. La mijlocul saltului de pH indiferent de t ăria acidului şi a bazei;
E. La pH-ul corespunz ător produşilor de reacţie;
13. Pentru neutralizarea a 0,2400g substan ţă se consumă 12mL titrant de concentraţie 0,5N.
Echivalentul-gram al substanţei este:
26
A. 12 g/val;
B. 24 g/val;
C. 40 g/val;
D. 60 g/val;
E. 80 g/val.
14. Se titreaz ă 1,325g probă conţinând carbonat de sodiu (Na2CO3, M=106g/mol), cu soluţie
de HCl 1M, în preze nţă de metiloranj. Volumul de soluţie de titrant la echivalenţă este
10mL. Conţinutul de carbonat al probei este:
A. 100%;
B. 80%;
C. 60%;
D. 40%;
E. 20%;
15. Se titreaz ă 1,325g probă conţinând carbonat de sodiu (Na2CO3, M=106g/mol), cu soluţie
de HCl 1M, în prezenţă de fenolftaleină. Volumul de soluţie de titrant la echivalenţă este
10mL. Conţinutul de carbonat al probei este:
A. 100%;
B. 80%;
C. 60%;
D. 40%;
E. 20%;
16. pH-ul soluţiei la echivalenţă la titrarea soluţiei de tetraborat de sodiu cu soluţie de HCl
0,1N este:
A. Neutru pentru c ă este o reacţie de neutralizare;
B. Acid pentru c ă titrantul este acid tare;
C. Bazic deoarece se titreaz ă o sare provenită de la bază tare şi acid slab;
D. Slab acid corespunz ător compoziţiei soluţiei la echivalenţă;
E. Slab bazic corespunz ător echivalenţei.
17. Se consider
soluţii ă 1L ap
şi raportul ă distilaţităeişiionilor
concentra 1L soluţie NaOH
hidroniu 1M.două
în cele Raportul
soluţii,între
suntpH-ul celor două
respectiv:
7
A. 1/2; 10 ;
B. 2/1; 10 -7;
C. 1/1; 10;
D. 7/0; 10 -7;
E. 0/7; 10 7;
18. Se consider ă 1L apă distilată şi 1L soluţie HCl 1M. Raportul între pH-ul celor dou ă
soluţii şi raportul concentraţiei ionilor hidroniu în cele două soluţii, sunt respectiv:
A. 1/2; 10 7;
B. 2/1; 10 -7;
C. 1/1; 10;
D. 7/0; 10 -7 ;
E. 0/7; 10 7;
19. Se titreaz ă 100mL soluţie acid slab 0,1N şi 100mL soluţie acid tare 0,1N. Volumele de
titrant bază tare consumate până la echivalenţă se găsesc în raportul:
27
A. 1/2;
B. 2/1;
C. 1/1;
D. 1/5;
E. 1/4;
20. Se titreaz ă 100mL soluţie bază slabă 0,1N şi 100mL soluţie bază tare 0,1N. Volumele de
A. titrant
1/2; acid tare consumate pâ la echivalen se g sesc în raportul:
nă ţă ă
B. 2/1;
C. 1/1;
D. 1/4;
E. 1/6;
21. pH-ul soluţiei tampon conţinând hidroxid de amoniu (pKb=4,7) şi clorură de amoniu în
raportul molar 1/1, 1/10, 10/1 este respectiv:
A. 8,3; 9,3; 10,3;
B. 3,7; 4,7; 5,7;
C. 10,3; 9,3; 8,3;
D. 4; 7; 5;
E. 9,3; 8,3; 10,3;
22. Se consider ă 1L apă pură şi 1L soluţie acid tare 0,01N. Diferenţa dintre pH-ul celor două
soluţii şi raportul între concentraţia ionilor hidroniu, sunt respectiv:
A. 2; 10 -2;
B. 3; 10 -3;
C. 4; 10 -4;
D. 5; 10 -5;
E. 6; 10 -6;
23. Se consideră 1L apă pură şi 1L soluţie acid tare 0,1N. Diferenţa dintre pH-ul celor două
-2
A. 2;
B. 3;10
10 -3;;
C. 4; 10 -4;
D. 5; 10 -5;
E. 6; 10 -6;
24. Se consider ă 1L apă pură şi 1L soluţie bază tare 0,01N. Difere nţa dintre pH-ul celor
două soluţii şi raportul între concentraţia ionilor hidroniu, sunt respectiv:
A. -2; 10 2;
B. -3; 10 3;
C. -4; 10 4;
D. -5; 10 5;
E. -6; 10 6;
25. Se consideră 1L apă pură şi 1L soluţie bază tare 0,1N. Diferenţa dintre pH-ul celor două
A. -2; 10 2;
B. -3; 10 3;
28
C. -4; 10 4;
D. -5; 10 5;
E. -6; 10 6;
26. Rela ţia etapă/compoziţia soluţi ei la titrarea acidului fosforic cu o baz ă tare în mediu
apos, este:
1. înaintea primului punct de echivalenţă a. Acid fosforic
2. după primul punct de echivalenţă b.
3. după al doilea punct de echivalenţă c. Fosfat
Fosfat monosodic
disodic
4. soluţia iniţială d. Acid fosforic/ Fosfat monosodic
5. la prima echivalenţă e. Fosfat monosodic / Fosfat disodic
6. la a doua echivalenţă f. fosfat disodic / fosfat trisodic
A. 1. – a.; 2. – b.; 3. – c.; 4 – d.; 5. – e.; 6. – f.;
B. 1. – d.; 2. – e.; 3 – f.; 4. – a.; 5. – b.; 6 – c.;
C. 1. – b.; 2. – c.; 3. – a.; 4. – d.; 5. – e.; 6. – f.;
D. 1. – d.; 2. – a.; 3. – b.; 4. – c.; 5. – e.; 6. – f.;
E. 1. – c.; 2. – b.; 3. – d.; 4. – a.; 5. – e.; 6. – f.;
29
Nr Volumetria prin reacţii de neutralizare în mediu apos –

Teste complement multiplu
01. Curba de titrare de neutralizare este reprezentarea grafică a:
A. Evoluţiei pH-ului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de analizat;
B. Evoluţiei pOH-ului în timpul tit rării în funcţie de volumul soluţiei de analizat;
C. Evoluţiei pH-ului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de titrant adăugat;
D. Evoluţiei pOH-ului în timpul tit rării în funcţie de volumul soluţiei de titrant adăugat
E. Evoluţiei pH-ului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de titrant din biuretă;
02.Saltul de pH la echivalen ţă reprezintă:

A. Domeniul de pH în care indicator ul îşi schimbă culoarea;
B. Intervalul de pH care include punctul de echivalen ţă;
C. Intervalul de pH situat între pH-ul corespunz ător soluţiei care conţine 1% mL soluţie de
analizat netitrată şi 1% mL titrant în exces;
D. Domeniul de pH în care soluţia de indicator conţine două specii chimice diferit colorate;
E. Cre şterea bruscă a pH-ului pentru volume mici de titrant adaugate;
03. Domeniul de viraj al indicatorilor acido-bazici este:

A. Domeniul de pH în care indicator ul îşi schimbă culoarea;
B.
C. Intervalul de
Intervalul de pH
pH care
situatinclude punctul
între pH-ul de echivalen
corespunz
ţă;
ător soluţi ei care conţine 1% mL soluţie de
analizat netitrată şi 1% mL titrant în exces;
D. Domeniul de pH în care soluţia de indicator conţine două specii chimice diferit colorate;
E. Cre şterea bruscă a pH-ului pentru volume mici de titrant adaugate;
04. Domeniul de viraj al indicatorilor acido-bazici este:

A. pH = pK a,IND ± 1;
B. pH = pK Analit ± 1;
C. pH = pK Titrant ± 1;
D. pOH = pK b,IND ± 1;
E. pH= pK W - pKb,IND ± 1;
05. În cazul tit rării unui acid cu o baz ă tare, saltul de pH la echivalenţă:
A. Cre şte cu creşterea concentraţiei iniţiale a acidului;
B. Scade cu cre şterea concentraţiei iniţiale a acidului;
C. Este independent de concentraţia iniţială a acidului şi a titrantului;
D. Cre şte cu creşterea concentraţiei titrantului;
E. Scade cu cre şterea concentraţiei titrantului;
06. Volumul soluţiei de titrant baz ă tare, necesar pentru neutralizarea a 100 mL soluţie de
acid monoprotic, depinde de:
A. Natura acidului (acid tare, acid slab);
B. Concentra ţia iniţială a acidului;
C. Concentra ţia titrantului;
D.
E. Natura
Gradul solventului;
de disociere al acidului;
07. C ondiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un compus pentru a putea fi folosit ca

indicator acido-bazic, sunt:
30
A. Să fie insolubil în solventul folosit la titrare;

B. Să prezinte cel puţin două forme colorate;
C. Modificarea de culoare s ă fie ireversibilă;
D. Culoarea soluţiei să fie vizibilă la concentraţii mult mai mici decât ale analitului;
E. Modificarea de culoare s ă se producă într-un interval îngust de pH;
08. Titrosubstanţele care pot fi folosite la determinarea factorului soluţiei de HCl:

A.
B. Acid oxalic;
Oxalat de sodiu;
C. Ftalat acid de potasiu;
D. Acid benzoic;
E. Tetraborat de sodiu;
09. Titrosubstanţele care pot fi folosite la determinarea factorului soluţiei de NaOH:

A. Acid oxalic;
B. Oxalat de sodiu;
D. Acid benzoic;
E. Tetraborat de sodiu;
10. Acidul sulfuric

A. Este un acid triprotic slab care se neutralizeaz ă în trei trepte înregistrând la echivale nţă
trei salturi diferite de pH;
B. Este un acid diprotic tare care în mediu apos se neutralizează în două trepte;
C. Este un acid diprotic tare care în mediu apos se neutralizează într-o singură treaptă;
D. Este un acid diprotic tare care în mediu anhidru înregistrează două salturi diferite de pH;
E. Este un acid diprotic slab în mediu anhidru;
11. Se titreaz ă 100 mL soluţie HCl 0,1N cu solu ţie standard de NaOH 0,1N. Considerând
saltul de pH la echivale nţă ±0,1 m L soluţie de titrant, alege ţi indicatorii adecva ţi
marcării punctului de echivalenţă:
A. Albastru de bromofenol, domeniul de viraj 3-4,6;
B.
C. R
Roşu de bromofenol,
oşu de domeniul
fenol, domeniul de virajde6,5-8;
viraj 4,7-6,3;
D. Acid picric, domeniul de viraj 0,2-1;
E. Fenolftaleina, domeniul de viraj 8,2-9,8;
12. pH- ul soluţiei apoase a unui acid slab:

A. Depinde de concentra ţia soluţiei de acid slab;
B. Este func ţie de natura acidului;
C. Depinde de valoarea constantei de aciditate;
D. Este cu atât mai mic cu cât pK a este mai mare;
E. Are valoarea 1 pentru toate soluţiile apoase;
13. Echilibrul reac ţiei de hidroliză a acetatului de sodiu

A. Se deplaseaz ă la stânga în prezenţa unui exces de NaOH;
B. Se deplaseaz ă la stânga în prezenţa unui exces de acid acetic;
C. Nu este influe nţat de prezenţa în exces a NaOH, constanta de hidroliză fiind constantă;
D. Se deplaseaz ă la dreapta în prezenţa unui exces de NaOH;
E. Se deplaseaz ă la dreapta în prezenţa unui exces de acid acetic;
31
14. Echilibrul reac ţiei de hidroliză a clorurii de amoniu

A. Se deplaseaz ă la stânga în prezenţa unui exces de HCl;
B. Se deplaseaz ă la stânga în prezenţa unui exces de hidroxid;
C. Nu este influe nţat de prezenţa în exces a HCl, constanta de hidroliză fiind constantă;
D. Se deplaseaz ă la dreapta în prezenţa unui exces de HCl;
E. Se deplaseaz ă la dreapta în prezenţa unui exces de hidroxid;
15. S oluţia unui indicator acido-bazic, compus organic acid slab HInd, disociază la:
A. Cre şterea concentraţiei ionilor hidroniu [H3O+];
B. Scăderea pH-ului;
C. Cre şterea concentraţiei ionilor hidroxil [HO-];
D. Cre şterea pH-ului;
E. Cre şterea pOH-ului;
16. S oluţia unui indicator acido-bazic, compus organic bază slabă, ionizează la:
A. Cre şterea concentraţiei ionilor hidroniu [H3O+];
B. Scăderea pH-ului;
C. Cre şterea concentraţiei ionilor hidroxil [HO-];
D. Cre şterea pH-ului;
E. Cre şterea pOH-ului;
17. C ompuşii organici din clasa ftaleine cu caracter acid, f olosiţi ca indicatori de pH:
A. Cristal violet;
B. Fenolftaleina;
C. Metil violet;
D. Timolftaleina;
E. α-naftolftaleina;
18. Compu şii organici din clasa ftaleine cu caracter bazic, folosiţi ca indicatori de pH:
A. Cristal violet;
B. Fenolftaleina;
C.
D. Metil violet;
Timolftaleina;
E. α-naftolftaleina;
19. Fenolftaleina:
A. Structura de lactona este r oşie;
B. Structura de chinon ă este incoloră;
C. Structura de chinon ă este roşie;
D. Structura deprotonat ă este incoloră;
E. Structura deprotonat ă este roşie;
20. Metiloranj:
A. Structura azo este galben ă;
B. Structura azo protona tă este galbenă;
C. Structura azo protona tă este roşie;
D. Structura c hinonimină este galbenă;
E. Structura c hinonimină este roşie;
32
21. Ftalatul acid de potasiu este titrosubsta nţă folosită la determinarea factorului soluţiilor
de:
A. NaOH în ap ă;
B. NaOH în metanol;
C. HCl în ap ă;
D. K2Cr2O7 în acid sulfuric 1N;
E. KMnO 4 în acid sulfuric 1N;
22. Se consideră titrarea soluţiilor de acid acetic (Ka, acid acetic=10-5) de concentraţie 1). 0,1N;
2). 0,001N şi 3). 0,00001N cu soluţie standard de NaOH 0,1N. pH-ul sol uţiei iniţiale şi
efectul asupra saltului de pH la echivalenţă, sunt respectiv:
A. 1). pH=1; 2). pH=2; 3). pH=3; saltul de pH cre şte cu cre şterea concentraţiei iniţiale ale
acidului;
B. 1). pH=2; 2). pH=3; 3). pH=4; saltul de pH cre şte cu scăderea concentraţiei iniţiale ale
acidului;
C. 1). pH=3; 2). pH=4; 3). pH=5; saltul de pH cre şte cu cre şterea concentraţiei iniţiale ale
acidului;
D. 1). pH=3; 2). pH=4; 3). pH=5; saltul de pH începe de la o valoare mai mic ă a pH-ului cu
creşterea concentraţiei iniţiale ale acidului;
E. 1). pH=3; 2). pH=4; 3). pH=5; saltul de pH începe de la o valoare mai mare a pH-ului cu
23. Se consideră titrarea soluţiilor de acid slab 1). K a,1=10-3; 2). K a,2=10-5 şi 3). (K a,3=10-7
fiecare de concentraţie 0,1N cu soluţie standard de NaOH 0,1N. pH-ul soluţiei iniţiale şi
efectul asupra saltului de pH la echivalenţă, sunt respectiv:
A. 1). pH=1; 2). pH=2; 3). pH=3; saltul de pH cre şte cu creşterea Ka ale acidului;
B. 1). pH=2; 2). pH=3; 3). pH=4; saltul de pH cre şte cu creşterea Ka ale acidului;
C. 1). pH=2; 2). pH=3; 3). pH=4; saltul de pH scade cu cre şterea Ka ale acidului;
D. 1). pH=2; 2). pH=3; 3). pH=4; saltul de pH începe de la o valoare mai mic ă a pH-ului cu
creşterea pKa ale acidului;
E. 1). pH=3; 2). pH=4; 3). pH=5; saltul de pH începe de la o valoare mai mare a pH-ului cu
24. Se consider ă titrarea soluţiilor de hidroxid de amoniu (Kb, NH4OH=10-5) de concentraţie 1).
0,1N; 2). 0,001N şi 3). 0,00001N cu soluţie standard de HCl 0,1N. S oluţiile iniţiale au
respectiv:
A. 1). pH=11; 2). pH=10; 3). pH=9; B.
1). pH=12; 2). pH=11; 3). pH=10; C.
1). pOH=1; 2). pOH=2; 3). pOH=3; D.
1). pOH=2; 2). pOH=3; 3). pOH=4; E.
1). pOH=3; 2). pOH=4; 3). pOH=5;
25. Se consideră titrarea unui acid slab (AS) cu o baz ă tare (BT). [H +] şi pH-ul soluţiei la
echivalenţă depind:
A. Direct de K a a acidului slab;
B. Invers de K a a acidului slab;
C. Direct de concentra ţia sării rezultate
D. Invers de concentra ţia sării rezultate
E. Doar de produsul ionic al apei
33
26. Se consider ă titrarea unei baze slabe (BS) cu un acid tare (AT). [H +] şi pH-ul soluţiei la
echivalenţă depind:
A. Direct de K b a bazei slabe;
B. Invers de K b a bazei slabe;
C. Direct de concentra ţia sării rezultate
D. Invers de concentra ţia sării rezultate
E. Doar de produsul ionic al apei
27. Se consideră titrarea unui acid tare (AT) cu o baz ă tare (BT). [H +] şi pH-ul soluţiei la
echivalenţă:
A. Depind de concentra ţia soluţiei iniţiale a AT;
B. Depind de concentra ţia soluţiei de titrant BT;
C. Sunt independente de concentraţia soluţiei iniţiale a AT;
D. Sunt independente de concentraţia soluţiei de titrant BT;
E. Depind doar de produsul ionic al apei;
28. La titrarea de neutralizare pH-ul soluţiei finale în prezenţa unui exces de titrant
A. Depinde de concentra ţia soluţiei de analizat;
B. Depinde de concentra ţia soluţiei de titrant;
C. Este independent de concentraţia soluţiei de analizat;
D. Este independent de concentraţia soluţiei de titrant;
E. Depinde de volumul soluţiei de titrant adăugat în exces;
29. Titrarea inver să se foloseşte când

A. Titrantul este colorat;
B. Soluţia de analizat nu este stabilă în condiţiile de lucru;
C. Nu este necesar ă folosirea indicatorului;
D. Reactivii auxiliari produc reacţii secundare nedorite analitului;
E. Biureta este brun ă;
30. Titrarea direc tă se aplică în cazul în care:

A. Reac ţia dintre titrant şi analit este practic totală şi rapidă;
B. În
C. Estesoluţia
disponibil un indicator
de analizat se potadecvat mar cării desf
crea c ondiţiile punctului dereac
ăşurării echivale nţă;procese secundare
ţiei fără
nedorite;
D. Titrantul este incolor;
E. Biureta este transparent ă;
31. Titrarea pr in substituţie sau prin deplasare, implică:

A. Ad ăugarea în soluţia de analizat a unui exces de reactiv care transfor mă analitul într-un
compus stabil;
B. Eliberarea pr in substituţie a unei specii chimice care se titrează;
C. Folosirea a doi titra nţi;
D. Folosirea a doi indicatori;
E. Folosirea unui singur indicator pentr u toţi componenţii analizaţi;
32. Titrarea prin diferenţă se aplică în cazul în care:

A. Reactivii auxiliari produc reacţii secundare nedorite analitului;
B. Biureta este brun ă;
C. Reac ţia dintre titrant şi titrat este lentă, sau incompletă;
34
D. Nu este disponibil un indicator adecvat fiec ărei specii chimice care se analizează;
E. Analitul este colorant;
33. Folosirea unui singur indicator pentru toate spe ciile chimice care se analizeaz ă printr-o
anumită metodă, este posibilă folosind tehnica titrării:
A. Directe;
B. Inverse;
C.
D. Prin difere
Prin substitu ţie;
nţă;
E. Oricare;
34.Sunt adev ărate afirmaţiile:

A. Titrul reprez intă masa de substanţă dintr-un mL de soluţie;
B. Rela ţia între concentraţia molară Cm şi normală Cn este independentă de natura reacţiei;
C. Concentra ţia molară Cm şi normală Cn sunt egale pentru aceea şi substanţă în toate
reacţiile la care participă;
D. Rela ţia între concentra ţia molară Cm şi normală Cn pentru aceea şi substanţă este
dependentă de natura reacţiei;
E. Cn este mai mare sau egală cu Cm pentru aceeaşi substanţă, în func ţie de reacţia la care
participă;
35. M ărimea unei diviziuni este de:

A. 0,20 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;
B. 0,20 mL la biureta care are 5 diviziuni pentru fiecare mililitru;
C. 0,10 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;
D. 0,10 mL la biureta care are 10 diviziuni pentru fiecare mililitru;
E. 0,05 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;
36. Precizia de m ăsurare a volumului cu biureta este de:

A. 0,20 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;
B. 0,20 mL la biureta care are 5 diviziuni pentru fiecare mililitru;
C. 0,10 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;
D.
E. 0,10 mL
0,05 mL la
la biureta care are
biureta care are 10
20 diviziuni
diviziuni pentru fiecare mililitru;
pentru fiecare mililitru;
37. Optimizarea titr ării se referă la:

A. Determinarea masei de substa nţă de analizat care prin titrare c onsumă un volum de
titrant comparabil cu volumul biuretei;
B. Alegerea ergonomic ă a postului de lucru al analistului;
C. Determinarea volumului de soluţie de analizat care prin titrare c onsumă un volum de
titrant comparabil cu volumul biuretei;
D. Alegerea indicatorului adecvat analizei;
E. Folosirea biuretei din stic lă brună sau transparentă;
38. Curba de titrare de neutralizare AS-BT, poate fi folosită la determinarea:

A. pK a a acidului slab;
B. capacit ăţii de tamponare a soluţiei tampon AS/sarea sa cu o BT;
C. pK b a bazei tari;
D. celei mai mari valori a pK a a acidului slab care poate fi analizat prin titrare în mediu
apos;
35
E. celei mai mici valori a pK a a acidului slab care poate fi analizat prin titrare în mediu
apos;
39. Curba de titrare de neutralizare BS-AT, poate fi folosită la determinarea:

A. pK b a bazei slabe;
B. capacit ăţii de tamponare a soluţiei tampon BS/sarea sa cu un AT;
C. pK a a acidului tare;
D. celei mai mari valori a pK b a bazei slabe care poate fi analizat prin titrare în mediu apos;
E. celei mai mici valori a pK b a bazei slabe care poate fi analizat prin titrare în mediu apos;
40. Curba de titrare de neutralizare AS-BT are trei trons oane: 1). palier I, 2). un salt şi 3).
palier II, cu următoarele semnificaţii:
A. 1). Cre şteri mari ale pH-ului pentru volume mici de titrant ad ăugate;
B. 2). Cre şteri mici ale pH-ului pentru volume mici de titrant ad ăugate;
C. 3). Cre şteri mari ale pH-ului pentru volume mari de titrant adăugate;
D. 1). Cre şteri mici ale pH-ului pentru volume mari de titrant ad ăugate;
E. 2). Cre şteri mari ale pH-ului pentru volume mici de titrant ad ăugate;
41. Curba de titrare de neutralizare BS-AT are trei trons oane: 1). palier I, 2). un salt şi 3).
palier II, cu următoarele semnificaţii:
A. 1). Cre şteri mici ale pH-ului pentru volume mari de titrant adăugate;
B. 2). Cre şteri mari ale pH-ului pentru volume mici de titrant adăugate;
C. 3). Cre şteri mici ale pH-ului pentru volume mari de titrant adăugate;
D. 1). S căderi mici ale pH-ului pentru volume mari de titrant ad ăugate;
E. 2). S căderi mari ale pH-ului pentru volume mici de titrant ad ăugate;
42. Punctul de echivalenţă:

A. Este momentul în care num ărul de echivalenţi de titrant adăugat este egal cu numărul de
echivalenţi de compus de analizat din probă;
B. Este intervalul de pH în care indicatorul acido – basic îşi schimbă culoarea;
C. Corespunde volumului de titrant care a reac ţionat cu toată cantitatea de analit;
D. Este momentul când analistul a consumat prin titrare volumul unei biurete;
E. Este momentul când paharul folosit la titrare este 2/3 plin;
43.Punctul de titrare
A. Este momentul când toa tă cantitatea de analit a reacţionat cu titrantul;
B. Este momentul când prima pi cătură de titrant a determinat schimbarea culorii indicatorul
acido – basic;
C. Corespunde volumului de titrant care a reac ţionat cu toată cantitatea de analit;
D. Corespunde volumului de titrant care a determinat modificarea de culoare a
indicatorului;
E. Este intervalul de pH în care indicatorul acido – basic îşi schimbă culoarea;
44. Eroarea de indicator la titrare

A. Este difere nţa între volumul de titrant folosit pentru atingerea punctului de echivalenţă şi
cel necesar pentru atingerea punctului final al tit rării;
B. Se refer ă la greşeala de calcul a concentraţiei;
C. Se refer ă la greşeala de citire a volumului la biuretă;
D. Reprez intă % de analit netransformat;
E. Reprez intă % de titrant ad ăugat în exces după punctul de echivalenţă;
36
45. Volumul de titrant la echivale nţă la titrarea AS-BT, se foloseşte la determinarea:

A. Concentra ţiei soluţiei de AS;
B. Constantei de ionizare a AS;
C. Saltului de pH la echivale nţă;
D. Tehnicii de analiz ă;
E. Echivalentului-gram al AS substa nţă pură;
46. Volumul de titrant la echivale nţă la titrarea BS-AT, se foloseşte la determinarea:

A. Concentra ţiei soluţiei de BS;
B. Constantei de ionizare a BS;
C. Saltului de pH la echivale nţă;
D. Tehnicii de analiz ă;
E. Echivalentului-gram al BS substa nţă pură;
47.Factorul de corecţie
A. Reprez intă raportul între concentraţia reală şi cea teoretică;
B. Este un num ăr adimensional cu valori între 0 şi 1;
C. Valoarea idea lă este 1,0000 iar valorile acceptate în analiza cantita tivă sunt cuprinse
între 0,9800 şi 1,1200;
D. Se calculeaz ă cu două cifre semnificative după virgulă;
E. Se calculeaz ă cu patru cifre semnificative după virgulă;
37
Nr Volumetria prin reac ţii de neutralizare în mediu anhidru –
Teste complement simplu
01. Care dintre urmatoarele afirma ţii este adevarată în ceea ce prive şte folosirea acidului
acetic ca solvent la titrarea în mediu anhidru a substanţelor medicamentoase:
A. este un solvent protogenic care niveleaz ă funcţia de aciditate a substanţelor dizolvate;
B. este un solvent puternic disociat în care speciile chimice dizolvate se g ăsesc in cea mai
mare parte sub formă de perechi de ioni;
C. are polaritate mic ă si prezintă disociere proprie;
D. func ţia acidă intrinsecă determină amplificarea funcţiei acide extrinsece a substa nţei
dizolvate;
E. este folosit ca solvent la prepararea soluţiei titrate de metoxid de sodiu, fiind necesar ă
anhidrizarea prealabilă;
02. Identificaţi perechile proprietate – solvenţi anhidri, corecte:

1. protogenici a. benzen, toluen, xileni;
2. protofilici b. acetonitril, piridina;
3. amfoteri c. acid formic, acid acetic;
4. aprotici d. etilendiamina, hidrazina;
5. inerţi e. etanol, etilenglicol;
A. 1.-c.; 2.-d.; 3.-e.; 4.-b.; 5.-a.;
B. 1.-b.; 2.-c.; 3.-a.; 4.-d.; 5.- e.;
C. 1.-a.; 2.-d.; 3.-c.; 4.-b.; 5.- e.;
D. 1.-d.; 2.-a.; 3.-b.; 4.-c.; 5.- e.;
E. 1.-c.; 2.-b.; 3.-d.; 4.-a.; 5.- e.;
03. Identificaţi perechile solvenţi anhidri – proprietate, corecte:

1. Solvenţii protofilici a. nu pose dă funcţii acido-bazice decelabile, fiind neutri;
2. Solvenţii protogenici b. func ţionează ca acizi sau baze Lewis;
3. Solvenţii amfoterici c. au constanta de bazicitate mai mare decât constanta de
aciditate;
4. Solvenţii aprotici d. au constanta de aciditate mai mare decât constanta de
bazicitate;
5. Solvenţii inerţi e. au func ţia acidă comparabilă cu cea bazică;
A.
B. 1. –– c.;
b.; 2.
2. –– d.;
c.; 3. –– e.;
a.; 4.
4. –– b.;
d.; 5.5. –– a.;
e.;
C. 1. – a.; 2. – d.; 3. – c.; 4. – b.; 5. – e.;
D. 1. – d.; 2. – a.; 3. – b.; 4. – c.; 5. – e.;
E. 1. – c.; 2. – b.; 3. – d.; 4. – a.; 5. – e.;
04. La determinarea factorului solu ţiei de acid percloric în acid acetic folosind ca
titrosubstanţă hidrogenocarbonatul de potasiu, rezultă cristale de:
A. Acid acetic protonat
B. Perclorat de potasiu
C. Carbonat de potasiu
D. Clorur ă de potasiu
E. Acid carbonic
05. Selectaţi reactivii necesari determinării clorhidratul de papaverină în mediu anhidru:

1). soluţie de acid percloric; 2). soluţie de acetat mercuric; 3). Acid acetic anhidru; 4).
38
Cristal violet; 5). Hidroxid de sodiu în etanol; 6). Etanol; 7). Timolftale ină în etanol; 8).
Azotat de argint în piridină; 9. Piridină; 10). Dimetilformamidă;
A. 1+2+3+4
B. 2+3+4+5+10
C. 3+4+5+6+10
D. 4+5+6+7+9
E. 5+6+7+8+9
06. Selectaţi reactivii necesari determinării fenobarbitalului în mediu anhidru:

1). soluţie de acid percloric; 2). soluţie de acetat mercuric; 3). Acid acetic anhidru; 4).
Cristal violet; 5). Hidroxid de sodiu în etanol; 6). Etanol; 7). Timolftale ină în etanol; 8).
Azotat de argint în piridină; 9. Piridină; 10). Dimetilformamidă;
A. 1+2+3+4
B. 2+3+4+5+10
C. 3+4+5+6+10
D. 4+5+6+7+9
E. 5+6+7+8+9
Nr. Volumetria prin reacţii de neutralizare în mediu anhidru –

Teste complement multiplu
01. Titrarea în mediu anhidru se folose şte când
A. Specia chimic ă de analizat are solubilitate mic ă în apă;
B. Analitul are valori ale constantei de disociere mai mici de 10 –8 ;
C. Este necesar ă o precizie mai bună a determinării;
D. Nu este disponibil un indicator pentru mediul apos;
E. Este necesar ă folosirea acidului percloric ca titrant;
02. Pentru analiza cantita tivă a piridinei (Kb=1,7 × 10– 9) se foloseşte:

A. Apa ca solvent
B.
C. Acidul percloric
Fenolftaleina ca titrant
ca indicator
D. Acid acetic solvent pentru analit, titra nt şi indicator
E. Cristal violet ca indicator
03. Solve nţii anhidri cu caracter acid intrinsec

A. măresc (accentuează) caracterul bazic extrinsec al substanţelor dizolvate;
B. cresc gradul de disociere al bazei slabe dizolvate;
C. sufer ă o reacţie de autoprotoliză;
D. măresc (accentuează) proprietăţile acide extrinsece ale solutului;
E. cresc gradul de ionizare al acidului slab dizolvat;
04. Solve nţii anhidri cu caracter bazic intrinsec

A. măresc (accentuează) caracterul bazic extrinsec al substanţelor dizolvate;
B. cresc gradul de disociere al bazei slabe dizolvate;
C. sufer ă o reacţie de autoprotoliză;
D. măresc (accentuează) proprietăţile acide extrinsece ale solutului;
E. cresc gradul de ionizare al acidului slab dizolvat;
05. Valori mari ale constantei dielectrice a solventului determină:

39
A. Starea de agregare a solventului;
B. Disocierea substa nţelor dizolvate;
C. Formarea perechilor de ioni ale solutului;
D. Transformarea solutului în ioni liberi;
E. Caracterul acido-bazic al solutului;
06. Titrosubstanţele care pot fi folosite la determinarea factorului soluţiei de acid percloric
în acid acetic:
A.
B. Hidrogenocarbonat
Acid oxalic; de potasiu;
C. Acid benzoic;
D. Ftalat acid de potasiu;
E. Acid succinic;
07. Titrosubstanţele care pot fi folosite la determinarea factorului soluţiei de hidroxid de

sodiu în metanol:
A. Hidrogenocarbonat de potasiu;
B. Dicromat de potasiu;
C. Acid benzoic;
D. Trioxid de diarsen;
E. Acid succinic;
08. Sunt adev ărate afirmaţiile:

A. Un acid slab se titreaz ă într-un solvent protofilic (bazic) cu o baz ă tare (ex. KOH,
CH3ONa, hidroxid de tetrabutilamoniu (C4H9)4NOH etc.);
B. O baz ă slabă se titrează într-un solvent protogenic cu un acid tare (ex. HClO4);
C. Pentru titrarea difere nţiată a doi acizi slabi se utilizeaz ă un solvent protogenic (cu
caracterul acid intermediar celor doi acizi);
D. Pentru titrarea difere nţiată a două baze slabe se utilizeaz ă un solvent protofilic (cu
caracterul bazic intermediar celor doua baze);
E. Acizii şi bazele cu constanta de ionizare mai mică de 10–7 se titrează în a pă folosind un
indicator adecvat sau tehnica tit rării prin diferenţă;
09. În determinpot
solventului ările acido-bazice în solve nţi anhidri mecanismele de interve nţie ale
fi:
A. Propriet ăţile acido-bazice;
B. Propriet ăţile dielectrice;
C. Capacitatea de complexare;
D. Capacitatea de dizolvare a substa nţei;
E. Propriet ăţile de diferenţiere;
10. Determinarile volumetrice în mediu anhidru utilizează ca solvenţi:

A. Amoniac gazos;
B. Solve nţi inerţi;
C. Acid acetic anhidru;
D. Acetat de mercur;
E. Metanol;
11. Autoprotoliza solventului
A. Este reac ţia dintre două molecule ale aceluia şi solvent cuantificată de constanta de
solvoliză KS;
B. Este specific ă doar solvenţilor protofilici;
C. Este specific ă doar solvenţilor inerţi;
40
D. Este o reac ţie de echilibru care se des făşoară în solve nţii protofilici, protogenici,
amfoterici, aprotici;
E. Valori mari ale pK S indică deplasarea echilibrului de autoprotoliză la dreapta;
12. Sunt adev ărate afirmaţiile:

A. Solve nţii aprotici sunt solve nţi de difere nţiere a amestecului de acizi tari (acidul
percloric HClO4, acidul clorhidric HCl, acidul azotic HNO3);
B. Solve nţii protofilici sunt solve nţi de difere nţiere a amestecului de acizi tari (acidul
C. percloric
Solve HClO4, acidul clorhidric HCl, acidul azotic HNO3);
nţii protofilici sunt solvenţi de nivelare a amestecului de acizi tari (acidul percloric
HClO4, acidul clorhidric HCl, acidul azotic HNO3);
D. Apa este solvent de difere nţiere a amestecului de acizi tari (acidul percloric HClO 4,
acidul clorhidric HCl, acidul azotic HNO3);
E. Apa este solvent de nivelare a amestecului de acizi tari (acidul percloric HClO 4, acidul
clorhidric HCl, acidul azotic HNO3);
13. În mediu anhidru, deplasarea echilibrului de titrare spre dreapta a unui acid, este
favorizată de:
A. Cre şterea constantei de aciditate K a a acidului;
B. Scăderea constantei de aciditate Ka a acidului;
C. Scăderea constantei de solvoliză (autoprotoliză) Ks a solventului;
D. Cre şterea constantei de solvoliză (autoprotoliză) Ks a solventului;
E. Valori mari ale punctului de fierbere a solventului;
14. În mediu anhidru, deplasarea echilibrului de titrare spre dreapta a unei baze, este
favorizată de:
A. Cre şterea constantei de bazicitate K b a bazei;
B. Scăderea constantei de bazicitate Kb a bazei;
C. Scăderea constantei de solvoliză (autoprotoliză) Ks a solventului;
D. Cre şterea constantei de solvoliză (autoprotoliză) Ks a solventului;
E. Valori mari ale punctului de fierbere a solventului;
15. La titrarea acizilor poliprotici se înregistreaz ă:
A.
B. Două
Un salturi
singur saltdedepH
pHlalatitrarea
titrareasoluţi eieidedeacid
soluţi acidsulfuric
sulfuricînînapap
ă;ă;
C. Două salturi de pH la titrarea soluţiei de acid sulfuric în mediu anhidru;
D. Un singur salt de pH la titrarea soluţiei de acid sulfuric în mediu anhidru;
E. Salturi de pH co respunz ătoate nr. de protoni neutraliza ţi indiferent de natura
solventului;
41
Nr Volumetria prin reacţii redox-Teste complement simplu

01. În cazul tit rării redox, potenţialul punctului de echivalenţă este situat:
A. Mai aproape de pote nţialul normal al soluţiei de titrant;
B. Mai aproape de pote nţialul normal al soluţiei de analit;
C. Mai aproape de pote nţialul normal al soluţiei cu potenţial mai mare;
D. La mijlocul saltului de pote nţial indiferent de potenţialul normal al analitului
şi al titrantului;
E. Mai aproape de pote nţialul normal al soluţiei cu potenţial mai mic;
02. Curba de titrare redox este reprezentarea grafică a:

A. Evoluţiei pote nţialului în timpul tit rării în func ţie de volumul soluţiei de
analizat;
B. Evoluţiei pote nţialului în timpul tit rării în func ţie de pote nţialul normal al
indicatorului;
C. Evoluţiei pote nţialului în timpul tit rării în func ţie de volumul soluţiei de
titrant adăugat;
D. Pote nţialului soluţiei de analizat în funcţie de potenţialul titrantului;
E. Evoluţiei pH-ului în timpul tit rării în func ţie de volumul soluţiei de titrant
adăugat;
03. Pote nţialul redox la echivalenţă se calculează cu relaţia:

Unde: a este nr.de electroni schimba ţi de agentul oxidant, iar b de agentul
reducător;
0 0
Eox este potenţialul normal al agentului oxidant, E red este potenţialul normal
al agentului reducător.
A. a × E 0 − b × E 0
ox red
;
a+b
B. a × Eox − b × Ered
0 0
;
a−b
C. 0 0
a × Eox + b × Ered ;
a−b
D. 0 0
a × Eox + b × Ered
;
a+b
E. (a × Eox0 + b × Ered0 ) × ( a + b) ;
04. Coeficienţii stoechiometrici ai semireac ţiei de reducere a soluţiei de

permanganat de potasiu, la pH=0, MnO4− /H+/e–/Mn2+/H2O, sunt:
A. 1/2/3/4/5;
B. 1/3/5/7/9;
C. 1/6/8/2/4;
D. 1/5/8/4/1;
E. 1/8/5/1/4;
05. Coeficienţii stoechiometrici ai semireacţiei de reducere a soluţiei de dicromat

de potasiu în mediu puternic acid Cr2O72 − /H+/e–/Cr3+/H2O, sunt:
42
A. 1/2/4/6/8;
B. 1/4/8/14/7;
C. 1/14/6/2/7;
D. 1/3/6/9/12;
E. 1/12/7/5/3;
06. La titrarea c u soluţie de permanganat în mediu puternic acid

A. Se folose
B. Se folose şte
şte un indicator mai intens colorat decât soluţia de permanganat;
un indicator mai puţin colorat decât soluţia de permanganat;
C. Se folosesc ca indicatori doar complec şi metalici;
D. Nu este necesar ă folosirea unui indicator deoarece soluţia de permanganat este
colorată şi la diluţii mari;
E. Se folosesc indicatori redox cu pote nţialul normal egal cu potenţialul normal
al soluţiei de permanganat;
07. La titrarea c u soluţie de dicromat în mediu puternic acid

A. Se folose şte un indicator mai intens colorat decât soluţia de dicromat;
B. Se folose şte un indicator mai puţin colorat decât soluţia de dicromat;
C. Se folosesc ca indicatori doar complec şi metalici;
D. Nu este necesar ă folosirea unui indicator deoarece soluţia de dicromat este
colorată şi la diluţii mari;
E. Se folosesc indicatori redox cu domeniul de vira j în interiorul saltului de
potenţial la echivalenţă;
08. Determinarea titrimetrică a vitaminei C se bazează pe

A. reducerea acidului ascorbic cu tiosulfat de sodiu;
B. titrarea c u soluţie de hidroxid de potasiu în mediu anhidru;
C. reducerea acidului ascorbic cu a pă oxigenată în mediu alcalin;
D. oxidarea la acid dehidroascorbic cu iod în mediu acid;
E. precipitarea acidului ascorbic în forma de sare de argint, greu solubilă;
09. Determinarea iodometrică a Fe3+ constă în:

3+
A.
B. Oxidarea la Fe pe seama
Reducerea ionului2+ Fe cu tiosulfat
oxidăriideI–sodiu;
la I2;
2+
C. Reducerea la Fe pe seama oxidării tiosulfatului la tetrationat;
D. Oxidarea ionului Fe 3+ cu I2;
E. Precipitarea ionului Fe 3+ cu I–;
10. Determinarea iodometrică a Co2+ constă în:

A. Oxidarea la Co 3+ cu agent oxidant energic şi reducerea la Co 2+ pe seama
oxidării I– la I2;
B. Oxidarea la Co 3+ cu agent oxidant energic şi tit rarea cu tiosulfat;
C. Titrarea ionului Co 2+ cu I2;
D. Oxidarea ionului Co 2+ cu I2;
E. Precipitarea ionului Co 2+ cu I–;
11. Concentraţia determinată dicromatometric a soluţiei de sare Mohr este 0,32N.

Concentraţia molară reală Cm,r, concentraţia normală reală Cn,r, concentraţia
normală teoretică Cn,t şi factorul de corecţie, sunt respectiv:
A. Cm,r=0,32M; Cn,r=0,32N; Cn,t=0,30N; F=1,0666;
43
B. Cm,r=0,64M; Cn,r=0,32N; Cn,t=0,30N; F=1,0666;

C. Cm,r=0,16M; Cn,r=0,32N; Cn,t=0,30N; F=1,0666;
D. Cm,r=0,32M; Cn,r=0,30N; Cn,t=0,30N; F=1,0000;
E. Cm,r=0,32M; Cn,r=0,30N; Cn,t=0,32N; F=0,9375;
12. Se consideră reacţiile de reducere în mediu puternic acid a titranţilor:

1). sulfatul de ceriu (IV); 2). dicromatul de potasiu; 3). permanganatul de
potasiu; 4). respectiv:
molară, este bromatul de potasiu. Rela ţia între echivalentul-gram şi masa
A. 1). E g=M; 2). Eg=M; 3). Eg=M; 4). Eg=M;
B. 1). E g=M; 2). Eg=M/6; 3). Eg=M/5; 4). Eg=M/6;
C. 1). E g=M/2; 2). Eg=M/3; 3). Eg=M/4; 4). Eg=M/5;
D. 1). E g=M; 2). Eg=M/3; 3). Eg=M/5; 4). Eg=M/7;
E. 1). E g=M/4; 2). Eg=M/5; 3). Eg=M/6; 4). Eg=M/6;
13. La oxidarea dicromatometric ă în mediu acid a carbonului organic, raportul

stoechiometric între speciile chimice Cr2O 72 − /C/H+/Cr3+/CO2/H2O, este:
A. 2/3/16/4/3/8;
B. 2/3/4/4/6/8;
C.
D. 1/2/4/4/3/16;
2/8/16/4/3/16;
E. 1/4/8/4/3/4;
14. La oxidarea permanganometric ă în mediu acid a oxalatului, raportul

stoechiometric între speciile chimice MnO4− / C 2O42− /H+/Mn2+/CO2/H2O, este:
A. 2/5/8/2/10/8;
B. 1/3/4/2/5/4;
C. 2/4/8/1/5/8;
D. 2/8/3/1/3/8;
E. 2/10/8/1/5/8;
15. 2+ 4+ 3+ 3+
Se consider
Pentru care sereac
ă
dau EFe
ţia 0 + Ce, Fe0 + Ce
= 1,36V
EFe 3+ / Fe 2+ = 0,77V
Ce 4+ / Ce 3+
1). Potenţialul redox la echivalenţă Eeq., 2). constanta de echilibru redox lgK şi
3). raportul concentraţiei speciilor chimice la echilibru sunt, respectiv:
A. 1). E eq.=1; 2). lgK=1; 3). 104;
B. 1). E eq.=2; 2). lgK=1010; 3). 102;
C. 1). E eq.=1; 2). lgK=105; 3). 100;
D. 1). E eq.=3; 2). lgK=102; 3). 105;
E. 1). E eq.=1; 2). lgK=10; 3). 10 5;
16. Se consideră determinarea în mediu acid a Cu2+ în prezenţa unui exces de KI.
Iodul eliberat se titrează cu soluţie standard de tiosulfat de sodiu. Relaţia
dintre echivalentul-gram şi masa molară a speciilor chimice implicate este,
respectiv:
1). E g ,CuSO4 ; 2). E g , I 2 ; 3). E g , Na2 S 2O3
A. 1). E g ,CuSO4 =M; 2). E 2 g,I
=M;3 2 2
3). E g , Na S O =M;
B. 1). E g ,CuSO4 =M/2; 2). E g , I 2 =M/2; 3). E g , Na S O =M/2;
2 2 3
44
C. 1). E g ,CuSO4 =M/2; 2). E g , I 2 =M; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;

D. 1). E g ,CuSO4 =M; 2). E g , I 2 =M/2; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;
E. 1). E g ,CuSO4 =M; 2). E
2 g,I
=M; 3). E g , Na S O =M/2;
3 2 2
17. Se consider ă determinarea factorului soluţiei de tiosulfat de sodiu cu dicromat

de potasiu, în mediu acid, în preze nţa unui exces de KI. Iodul eliberat se
titrează cu soluţie de tiosulfat de sodiu. Rela ţia dintre echivalentul-gram şi
masa molară a speciilor chimice implicate este, respectiv: 1). E g , K 2Cr 2O 7 ; 2).
E g , I 2 ; 3). E g32,2Na S O
A. 1). E g , K 2Cr2O7 =M; 2). E g , I 2=M; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;
B. 1). E g , K 2Cr2O7 =M/2; 2). E g , I 2 =M/2; 3). 3 E2 g2, Na S O =M/2;
C. 1). E g , K 2Cr2O7 =M/3; 2). E g , I 2 =M; 3). E3 2g2, Na S O =M;
D. 1). E g , K 2Cr2O7 =M/5; 2). E g , I 2 =M/2; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;
E. 1). E g , K 2Cr2O7 =M/6; 2). E g , I 2 =M/2; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;
18. Se consider ă determinarea factorului soluţiei de tiosulfat de sodiu cu dicromat

de potasiu, în mediu acid, în preze nţa unui exces de KI. Iodul eliberat se
titrează cu soluţie de tiosulfat de sodiu. Age nţii oxidanţi ş i redu cători sunt,
respectiv: 1). K2Cr2O7; 2). I–; 3). Na2S2O3;
A. 1). agent oxidant; 2). agent oxidant; 3). agent oxidant;
B. 1). agent oxidant; 2). agent reduc ător; 3). agent reducător;
C. 1). agent redu cător; 2). agent reducător; 3). agent oxidant;
D. 1). agent oxidant; 2). agent redu cător; 3). agent oxidant;
E. 1). agent redu cător; 2). agent reducător; 3). agent reducător;
19. Volumul soluţi ei finale, la echivalenţă, la titrarea a 100mL soluţie Fe2+ 0,01N
cu soluţie standard de: 1). Ce4+ 0,1N; 2). K2Cr2O7 0,1N; 3). KMnO4 0,1N; 4).
KBrO3 0,1N este respectiv:
A. 1). 100mL; 2). 100mL; 3). 100mL; 4). 100mL;
B. 1). 110mL; 2). 110mL; 3). 110mL; 4). 110mL;
C. 1). 120mL; 2). 130mL; 3). 140mL; 4). 150mL;
D. 1). 150mL; 2). 150mL; 3). 150mL; 4). 150mL;
E. 1). 200mL; 2). 200mL; 3). 200mL; 4). 200mL;
20. Pote nţialul la semiechivalenţă la titrarea soluţiei de Fe2+ cu soluţie de : 1).

Ce4+; 2). K2Cr2O7; 3). KMnO4; 4). KBrO3 este respectiv:
(Se dau: EFe0 3+ / Fe2+ = 0,77V ; ECe0 4+ / Ce3+ = 1,70V ; ECr0 2O 72 / 2Cr 3+ = 1,33V ;
−
0 0
E MnO − / Mn 2+ = 1,51V ; E BrO − − = 1,44V )
4 3 / Br
45
A. 1). 0,77V; 2). 1,70V; 3). 1,33V; 4). 1,51V;
B. 1). 1,70V; 2). 1,33V; 3). 1,51V; 4). 1,44V;
C. 1). 1,33V; 2). 1,33V; 3). 1,33V; 4). 1,33V;
D. 1). 0,77V; 2). 0,77V; 3). 0,77V; 4). 0,77V;
E. 1). 1,70V; 2). 1,70V; 3). 1,70V; 4). 1,70V;
21. Pote nţialul la echivalenţă la titrarea soluţiei de Fe2+ cu soluţie de : 1). Ce4+; 2).
K2Cr2O7; 3). KMnO4; 4). KBrO3 este respectiv:

(Se dau: EFe0 3+ / Fe2+ = 0,77V ; ECe0 4+ / Ce3+ = 1,70V ; ECr0 2O 72 −
/ 2 Cr 3+
= 1,33V ;
0 0
4
; E BrO
E MnO − / Mn 2+ = 1,51V
3 / Br
−= 1,44V )
−
A. 1). 0,77V; 2). 1,70V; 3). 1,33V; 4). 1,51V;

B. 1). 1,70V; 2). 1,33V; 3). 1,51V; 4). 1,44V;
C. 1). 1,2V; 2). 1,2V; 3). 1,3V; 4). 1,3V;
D. 1). 0,77V; 2). 0,77V; 3). 0,77V; 4). 0,77V;
E. 1). 1,70V; 2). 1,70V; 3). 1,70V; 4). 1,70V;
22. Se consideră reacţia Fe2+ + Ce4+ Fe3+ + Ce3+

0 0
Pentru care se dau ECe 4+ / Ce3+ = 1,70V , EFe 3+
/ Fe 2+
= 0,77V
Potenţialul sistemului la dublul volumului de titrant necesar pentru
echivalenţă, este:
A. 0,77V;
B. 1,70V;
C. 2,47V;
D. 1,23V;
E. 0,93V;
23. Pote nţialul normal al unei semireacţii redox este potenţialul soluţiei care
A. conţine forma oxidată (Ox) şi forma redusă (Red) în raportul:

[Ox]/[Red]=1/1;
B. [Ox]/[Red]=2/1;
C. [Ox]/[Red]=1/2;
D. [Ox]/[Red]=10/1;
E. [Ox]/[Red]=1/10;
24. Volumul de soluţie de titrant agent oxidant energic, de concentraţie 0,1N,

consumat până la echivalenţă la oxidarea a 100m L soluţie amestec Fe2+ şi
Ti3+, de concentraţie 0,03N fiecare, este respectiv:
A. VI, eq.=10mL; VII, eq.=10mL;
B. VI, eq.=60mL; VII, eq.=60mL;
C. VI, eq.=30mL; VII, eq.=60mL;
D. VI, eq.=100mL; VII, eq.=100mL;
E. VI, eq.=200mL; VII, eq.=200mL;
25. Se consideră determinarea permanganometrică, în mediu puternic acid, a

ionului Fe2+. Speciile chimice implicate şi culoarea lor, sunt respectiv:
1). Fe2+; a).incolor
2). Fe3+; b).galben;
46
3). MnO4− ; c). verde;
47
4). Mn2+; d).roz;
5). H2SO4; e).
r oşu-violet; A. 1.
– c.; 2. – d.; 3. – e.; 4. – b.; 5. – a.;
B. 1. – b.; 2. – c.; 3. – a.; 4. – d.; 5. – e.; C. 1.
– a.; 2. – d.; 3. – c.; 4. – b.; 5. – e.; D. 1. – d.; 2.
– a.; 3. – b.; 4. – c.; 5. – e.; E. 1. – c.; 2. – b.; 3.
– e.; 4. – d.; 5. – a.;
26. Se consideră determinarea dicromatometrică, în mediu puternic acid, a ionului

Fe2+. Speciile chimice implicate şi culoarea lor, sunt respectiv:
1). Fe2+; a).incolor
3+
2). Fe ; b).galben;
3). Cr2O72 − ; c). verde;
4). Cr3+; d).
r oşu-violet;
5). H2SO4; e).portocaliu;A. 1.
– c.; 2. – d.; 3. – e.; 4. – b.; 5. – a.;
B. 1. – c.; 2. – b.; 3. – e.; 4. – c.; 5. – a.; C. 1.
– a.; 2. – d.; 3. – c.; 4. – b.; 5. – e.; D. 1. – d.; 2.
– a.; 3. – b.; 4. – c.; 5. – e.; E. 1. – c.; 2. – b.; 3.
– e.; 4. – d.; 5. – a.;
27. Se consider ă determinarea dicromatometrică, în mediu puternic acid, a ionului Fe2+ în
prezenţa indicatorului feroină. Punctul de echivalenţă este marcat de virajul culorii
A. De la r oşu-portocaliu la albastru; B.
De la roşu-portocaliu la galben; C. De la
albastru la roşu-portocaliu; D. De la galben
la verde;
E. De la r oşu-portocaliu la verde;
28. Masa necesar ă preparării unui litru de soluţie 0,1N de dicromat de potasiu
(MK2Cr2O7=294 g/mol), în mediu puternic acid, pentru determin ări redox, este: A.
29,4g
B. 14,7g
C. 9,8g D. 4,9g
E. 2,5g
29. Masa necesar ă preparării unui litru de soluţie 0,1N de permanganat de potasiu
(MKMnO4=158 g/mol), în mediu puternic acid, pentru determinări redox, este: A.
7,9g;
B. 5,3g; C.
3,9g; D. 3,16g; E.
2,66g;
30. Marcarea punctului de echivalenţă la titrările iodimetrice se face

A. cu un indicator specific preze
B. prezennţţei anionului
iodului – amidonul;
tiosulfat – amidonul;
C. cu un indicator acido – bazic, punctul de echivalenţă fiind asociat cu o
modificare a pH-ului;
D. cu un indicator redox monocolor, punctul de echivalenţă fiind asociat cu o
modificare a potenţialului;
E. fără indicator, soluţia I2/KI fiind vizibil colorată şi la diluţii mari;
48
Nr. Volumetria prin reacţii redox -Teste complement multiplu

01. C ondiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un compus pentru a putea fi folosit ca
indicator redox, sunt:
A. Să sufere o transformare redox reversibilă, asociată cu o modificare vizibilă de culoare;
B. Să prezinte cel puţin o formă colorată;
C. Modificarea de culoare s ă fie ireversibilă;
D. Culoarea soluţiei să fie vizibilă la concentraţii mult mai mici decât ale analitului;
E. Modificarea de culoare s ă se producă într-un interval îngust de potenţial;
02. Curba de titrare redox este o:

A. Cur bă ascendentă când titrantul este agent oxidant;
B. Cur bă descendentă când titrantul este agent reducător;
C. Cur bă ascendentă când analitul este agent reducător;
D. Cur bă descendentă când analitul este agent oxidant;
E. Profilul curbei este independent de natura titra ntului şi analitului;
03. Constanta de echilibru redox se calculeaz ă cu relaţia:

Unde: a este nr.de electroni schimbaţi de agentul oxidant, iar b de agentul reducător;
0 0
Eox este pote nţialul normal al agentului oxidant, Ered este pote nţialul normal al
agentului reducător
A. 0
Eox − Ered
0
lg K = ;
0,059
a×b
B. 0
Eox − Ered
0
lg K = a × b × ;
0,059
C. 0
Eox − Ered
0
pK = ;
0,059
a×b
D. 0
E ox − E red
0
0,059
K = 10 a ×b
;0
E. a×b×
0
Eox − E red
0,059
K = 10 ;
04. La metodele iodimetrice

A. Titrantul este soluţia apoasă de iod în iodură de potasiu;
B. Titrantul este soluţia apoasă de tiosulfat de sodiu;
C. Soluţia de iod în KI este agent oxidant;
D. Soluţia de iod în KI este agent reducător;
E. Se folose şte ca indicator amidonul;
05. La metodele iodometrice

A.
B. Titrantul este
Titrantul este soluţia
soluţia apoa să de
apoasă de iod în iodur
tiosulfat de potasiu;
de ăsodiu;
C. Soluţia de tiosulfat este agent oxidant;
D. Soluţia de tiosulfat este agent reducător;
E. Se folose şte ca indicator amidonul;
49
06. Bromo-bromatometria prezintă următoarele caracteristici:

A. este o me todă de analiză redoxometrică;
B. redu cătorul este bromul molecular rezultat din reactia bromat-bromură de potasiu;
C. oxidantul este bromul molecular rezultat din reactia bromat-bromur ă de potasiu;
D. utilizeaz ă ca soluţie de titrant bromatul de potasiu;
E. utilizeaz ă ca soluţie de titrant bromura de potasiu;
07. C ompuşi folosiţi ca indicatori redox sunt:

A. Tris-orto-fenantrolinatul de Fe(II);
B. Bipiridina;
C. Difenilamina;
D. Difenilbenzidina;
E. Fenolftaleina;
08. Indicatori redox monocolori

A. Albastru metilen;
B. Feroina;
C. Difenilamina;
D. Bi-piridina complex cu Fe(II);
E. Ter-piridina complex cu Fe(II);
09. Indicatori redox bicolori
A. Albastru metilen;
B. Feroina;
C. Difenilamina;
D. Bi-piridina complex cu Fe(II);
E. Ter-piridina complex cu Fe(II);
10. S oluţia apoasă de amidon

A. Sufer ă o transformare redox asociată cu modificarea culorii;
B. Formeaz ă un complex interstiţial albastru cu iodul molecular;
C.
D. Formeaz ă un complex
Este indicator albastru
specific la tit rărilecuiodimetrice;
ionul iodură;
E. Este indicator specific la tit rările iodometrice;
11. Titrosubstanţele folosite la determinarea factorului soluţiei de tiosulfat de sodiu:

A. Dicromat de potasiu;
B. Sare Mohr;
C. Bromat de potasiu;
D. Hidrazin ă;
E. Trioxid de diarsen;
12. Titrosubstanţele folosite la determinarea factorului soluţiei de I2/KI:

B. Sare Mohr;
C. Bromat de potasiu;
D. Hidrazin ă;
E. Trioxid de diarsen;
50
13. Se consider ă esmicuplurile redox I 2/2I– ( E 0I / 2I = 0,54V )

− şi Cu2+/Cu+
2
( E 0Cu + / Cu + = 0,17V )
2
A. Semicuplul Cu 2+/Cu+ este agent reducător (Cu+ se oxidează la Cu2+);

B. Din reac ţie rezultă precipitatul de CuI şi I2;
C. Semicuplul I2/2I– este agent oxidant (I2 se reduce la I–);
D. Reac ţia are loc în sensul determinat de valoarea potenţialelor normale;
E. Reac ţia are loc în sens invers celui determinat de valoarea potenţialelor normale;
14. Determinarea permanganometrică a concentraţiei soluţiei de nitrit
A. Se realizeaz ă prin titrarea directă a soluţiei de nitrit, permanganatul fiind agent oxidant
energic;
B. Se aplic ă titrarea inversă;
C. Constă în oxidarea ionului nitrit la nitrat;
D. Constă în transformarea ionului nitrit în NO;
E. Folose şte ca indicator sol uţia apoasă de amidon;
15. Determinarea permanganometrică a concentraţiei soluţiei de sulfit

A. Se realizeaz ă prin titrarea direc tă soluţi ei de sulfit, permanganatul fiind agent oxidant
energic;
B. Se aplic ă titrarea inversă;
C. Constă în oxidarea ionului sulfit la sulfat;
D. Constă în transformarea ionului sulfit în SO2;
16. Determinarea dicromatometrică a etanolului

A. Se realizeaz ă prin titrarea direc tă a soluţiei de etanol, dicromatul fiind agent oxidant
energic;
B. Se aplic ă titrarea prin diferenţă;
C. Constă în oxidarea etanolului la acetaldehidă;
D. Constă în oxidarea etanolului la acid acetic;
17. Titrosubstanţe folosite la determinarea factorului s oluţiei de permanganat

A. Acid oxalic;
B. Oxalat de sodiu;
C. Tiosulfat de sodiu;
D. Sare Mohr;
E. Carbonat acid de sodiu;
18. S ărurile de Ce4+

A. Sunt age nţi oxidanţi energici;
B. Pote nţialul redox normal este independent de natura solventului;
C. În mediu acid sufer ă transformări redox trecând în diferite stări de oxidare;
D. La pH=0 se reduce la Ce 3+ ;
E. Sunt titrosubsta nţe;
19. Dicromatul de potasiu
A. Se folose şte ca titrant oxidant;
B. Nu nece sită indicator pentru marcarea punctului de echivalenţă;
51
C. Este titrosubsta nţă;

D. Transformarea redox este ra pidă şi ireversibilă;
E. Se transfor mă în specii chimice cu diferite NO în funcţie de pH-ul de lucru;
20. Permanganatul de potasiu

A. Se folose şte ca titrant reducător;
C.
D. Este titrosubstaredox
Transformarea
nţă;
este ra pidă şi ireversibilă;
E. Se transfor mă în specii chimice cu diferite NO în funcţie de pH-ul de lucru;
21. Tiosulfatul de sodiu

A. Se folose şte ca titrant reducător;
C. Este titrosubsta nţă;
D. Se reduce la tetrationat;
E. Se oxideaz ă la tetrationat;
22. La titrarea redox, saltul de pote nţial la echivalenţă creşte cu:

A. cre şterea valorii potenţialului normal al agentului oxidant;
B. cre şterea valorii potenţialului normal al agentului reducător;
C. scăderea valorii potenţialului normal al agentului reducător;
D. cre şterea concentraţiei titrantului;
E. cre şterea concentraţiei titratului;
23. La titrarea Fe 2+ cu agent oxidant energic, saltul de pote nţial la echivalenţă creşte:
A. prin fixarea ionilor Fe 3+ rezultaţi într-un complex stabil;
B. cu cre şterea pH-ului;
C. cu cre şterea concentraţiei titrantului şi a titratului;
D. cu cre şterea potenţialului normal redox al agentului oxidant;
E. cu viteza de ad ăugare a titrantului;
24.
A. Dintre c ompuşii
Tiosulfatul folosiţi în metodele redoxometrice, sunt titrosubstanţe:
de sodiu;
B. Sarea Mohr;
C. I2;
D. Dicromatul de potasiu
E. Permanganatul de potasiu
25. Se consider ă următoarele specii chimice şi potenţialele lor normale redox:

1). ECe0 4+ / Ce3+ = 1,70V , 2). ECl0 / 2 Cl = 1,36V , 3). EFe
−
0
3+
/ Fe 2+
= 0,77V ,
2
0 0
4). ESO 324 −
/ SO 2−
= 0,33V ,23 5). ENO −
/ NO −
= 0,33V , 6). EFe0 ( CN ) 3−
/ Fe( CN ) 46−
= 0,36V .
6
0
Soluţia de permanganat de potasiu ( EMnO4 / Mn2+ = 1,51V ), în mediu puternic acid,
−
acţionspeciile
A. toate ează ca chimice,
agent oxidant faţă de:
fiind agent oxidant energic;
B. doar fa ţă de 3). şi 6). fiind folosit la oxidarea ionului Fe(II); C.
faţă de 4). şi 5). pentru că au potenţiale normale redox egale; D.
faţă de toate semicuplurile cu potenţial normal redox mai mic;
52
E. fa ţă de 2)., 3)., 4)., 5) . şi 6).
26. Se consider ă următoarele specii chimice şi potenţialele lor normale redox:

1). ECe0 4+ / Ce3+ = 1,70V , 2). ECl0 / 2 Cl = 1,36V , 3). EFe
−
0
3+
/ Fe 2+
= 0,77V ,
2
0 0
4). ESO 2
34
−
/ SO 2−
= 0,33V ,23 5). ENO −
/ NO −
= 0,33V , 6). EFe0 ( CN )6
3−
/ Fe( CN ) 46−
= 0,36V .
Soluţia de dicromat de potasiu ( E 0 2 3+ = 1,33V ), în mediu puternic acid,
−
Cr 2O 7 / 2 Cr
acţionează ca agent oxidant faţă de:
A. toate speciile chimice, fiind agent oxidant energic;
B. doar fa ţă de 3). şi 6). fiind folosit la oxidarea ionului Fe(II); C.
faţă de 4). şi 5). pentru că au potenţiale normale redox egale; D.
faţă de toate semicuplurile cu potenţial normal redox mai mic; E.
faţă de 3)., 4)., 5). şi 6).
27. Titrosubstanţe folosite la determinarea factorului s oluţiei de KMnO4 la pH=0:

A. Acid oxalic
B. Sare Mohr
C. Acid sulfuric
D. Ferocianura de potasiu
E. Tiosulfat de sodiu
2+
28. Se consider ă determinarea permanganometrică, în mediu puternic acid, a ionului Fe .
Marcarea punctului de echivalenţă
A. Se face cu un indicator adecvat pote nţialului la echivalenţă;
B. Se face fără indicator;
C. Este momentul când prima pi cătură de titrant se decolorează;
D. Este momentul când prima pi cătură de titrant nu se decolorează;
E. Nu este necesar ă, permanganatul fiind agent oxidant energic;
2+
29. Se consider ă determinarea dicromatometrică, în mediu puternic acid, a ionului Fe .
Marcarea punctului de echivalenţă
A. Se face cu un indicator adecvat pote nţialului la echivalenţă;
B. Se face fără indicator;
C. Este momentul când prima pi cătură de titrant se decolorează;
D. Este momentul când prima pi cătură de titrant nu se decolorează;
E. Impune folosirea unui indicator;
30. Determinarea dicromatometrică, în mediu puternic acid, a etanolului se face prin

A. Titrare direct ă;
B. Titrare invers ă;
C. Titrare prin difere nţă;
D. Titrare pr in substituţie;
E. Titrare cu doi titra nţi;
31. Acidul
hidroxidoxalic esteşititrosubsta
de sodiu 2). a soluţiei fde permanganat
nţă olosită la determinarea factorului: 1). soluţiei de
de potasiu în mediu puternic acid.
Referitor la aceste aplicaţii, sunt adevărate afirmaţiile:
A. În reac ţia 1). acidul oxalic se transformă în oxalat neutru;
B. În reac ţia 2). acidul oxalic se transformă în oxalat neutru;
53
C. În reac ţia 1). acidul oxalic se transformă în dioxid de carbon şi apă;

D. În reac ţia 2). acidul oxalic se transformă în dioxid de carbon şi apă;
E. În reac ţia 1). acidul oxalic se transformă în oxalat acid;
32. Acidul oxalic este titrosubsta nţă folosită la determinarea factorului: 1). soluţiei de
hidroxid de sodiu şi 2). a soluţiei de permanganat de potasiu în mediu puternic acid.
Referitor la aceste aplicaţii, sunt adevărate afirmaţiile:
A. În reac ţia 1). Eg,ac.oxalic=M/1;
B. În reac ţia 1). Eg,ac.oxalic=M/2;
C. În reac ţia 2). Eg,ac.oxalic=M/1
D. În reac ţia 2). Eg,ac.oxalic=M/2
E. În reac ţia 2). Eg,ac.oxalic=M/4
33. Inversarea sensului reac ţiei redox este posibilă când:

A. Diferen ţa între potenţialele normale redox este mică;
B. Diferen ţa între potenţialele normale redox este mare;
C. Rez ultă un gaz care părăseşte sistemul;
D. Diferen ţa între potenţialele normale redox este mică şi se modifică pH-ul;
E. Diferen ţa între potenţialele normale redox este mare şi rezultă un complex;
34. Referitor la reac ţiile redox, sunt adevărate afirmaţiile:

A. Când dintr-o reac ţie redox rezultă H+, este favorizată de mediul acid;
B. Când dintr-o reac ţie redox rezultă H+, este favorizată de mediul alcalin;
C. Când la reac ţia redox participă H+, este favorizată de mediul acid;
D. Când la reac ţia redox participă H+, este favorizată de mediul alcalin;
E. Reac ţiile redox nu sunt influenţate de pH;
35. Studiind influe nţa pH-ului asupra semireac ţiei de reducere a anionului dicromat în
mediu puternic acid, din ecua ţia Nernst a pote nţialului, se constat ă:
( ECr0 O 2 / 2Cr 3+ = 1,33V )
−
2 7
A. Pote nţialul normal redox este dependent de pH;

B. Pote nţialul normal redox creşte cu creşterea pH-ului;
C. Pote nţialul normal redox scade cu cre şterea pH-ului;
D. La pH>5, anionul dicromat nu mai poate oxida Fe2+ la Fe3+ ( E 0 3+ 2+ = 0,77V );
Fe / Fe
E. Anionul dicromat poate oxida Fe 2+ la Fe 3+ în orice mediu pentru c ă este agent oxidant
energic;
36. Se consider ă semicuplul redox I2/2I– ( E 0 / = 0,54V )

−
I 2I 2
A. M I2
Eg ,I2 =
1
B. M I2
Eg , I 2 =
2
C. – 0
Sistemul I /2I este agent oxidant fa de anionul tiosulfat ( 6 2 / 22 S3 O 2 = 0,09V )

− −
2 ţă E S 4O
D. Sistemul I 2/2I– este agent reducător faţă de anionul tiosulfat ( E 0 − = 0,09V )

−
S 4O 6 / 2 S 2O 3
E. Sistemul I 2/2I– este agent oxidant faţă de toate semicuplurile cu E Ox 0

/ Re d >0,54V
54
37. Balonul cifra iodului este

A. Flaconul în care se p ăstrează iodul pentru a preveni sublimarea;
B. Paharul cu şlif şi dop rodat în care se adau gă reactivii necesari form ării iodului
molecular care se titrează;
C. Folosit la purificarea iodului prin sublimare;
D. Paharul c u şlif şi dop rodat în care se realizează titrarea I2 cu tiosulfat;
E. Dispozitivul pentru preluarea soluţiei de I2/KI;
38. Metodele iodimetrice folosesc:

A. Ca titra nt soluţia de I2/KI;
B. Ca indicator amidonul;
C. Ca titra nt soluţia de tiosulfat;
D. Tehnica tit rării directe;
E. Tehnica tit rării prin substituţie;
39. Metodele iodometrice folosesc:

A. Ca titra nt soluţia de I2/KI;
B. Ca indicator amidonul;
C. Ca titra nt soluţia de tiosulfat;
D. Tehnica tit rării directe;
E. Tehnica tit rării prin substituţie;
40. Titrosubstanţe folosite la determinarea factorului s oluţiei de I2/KI:
A. Azotat de argint;
B. Acid oxalic;
D. Trioxid de diarsen;
E. Soluţie standard de tiosulfat de sodiu;
41. Titrosubstanţe folosite la determinarea factorului s oluţiei de tiosulfat:

B. Bromat de potasiu;
C.
D. Azotatoxalic;
Acid de argint;
E. Ftalat acid de potasiu;
42. În timpul tit rării redox

A. Pote nţialele celor două semicupluri răman constante;
B. Pote nţialul agentului oxidant scade;
C. Pote nţialul agentului oxidant creşte;
D. Pote nţialul agentului reducător creşte;
E. Pote nţialul agentului reducător scade;
43. Pote nţialul redox al unui semicuplu depinde de

A. Valoarea pote nţialului normal al semicuplului;
B. Temperatura;
C. Raportul concentra ţiei formei oxidate şi a formei reduse;
D. Doar de concentra ţia formei oxidate;
E. Doar de concentra ţia formei reduse;
55
44. Se consider ă semireacţiile de reducere ale anionului permanganat în mediu: 1). puternic
acid; 2). slab acid; 3). alcalin. Relaţiile dintre concentraţia molară Cm şi normală Cn,
sunt respectiv:
A. 1). C m=Cn; 2). Cm=3 × Cn; 3). Cm=5 × Cn;
B. 1). C n=Cm; 2). Cn=Cm/3; 3). Cn=Cm/5;
C. 1). C m=3 × Cn; 2). Cm=Cn; 3). Cm=5 × Cn;
D. 1). C m=5 × Cn; 2). Cm=3 × Cn; 3). Cm=Cn;
E. 1). C n=Cm/5; 2). Cn=Cm/3; 3). Cn=Cm;
45. Transform ările pe care le suferă soluţia roşie-violet a anionului permanganat în
semireacţiile de reducere în mediu: 1). puternic acid; 2). slab acid; 3). alcalin, sunt
respectiv:
A. 1). MnO4− → Mn 2+ ; 2). 4MnO 2
−
→4 MnO
4 ; 3). MnO − → MnO 2− ;
B. 1). soluţie roşu-violet → soluţie bej; 2). soluţie roşu-violet → precipitat brun; 3). soluţie
roşu-violet → soluţie verde;
C. 1). MnO4− → MnO4
2−
;4 2). MnO
2
−
4→ MnO ; 3). MnO → Mn ;
− 2+
D. 1). soluţie roşu-violet → soluţie verde; 2). soluţie roşu-violet → precipitat brun; 3).
soluţie roşu-violet → soluţie bej;
E. Sunt acelea şi indiferent de mediu MnO4− → Mn 2+
46. Transform ările pe care le suferă soluţia portocalie a anionului dicromat în semireacţiile
de reducere în mediu: 1). puternic acid; 2). slab acid, sunt respectiv:
A. 1). Cr2 O72 − → Cr 3+ ; 2). Cr2O72− → CrO3 ;
B. 1). so luţie portocalie → soluţie verde; 2). soluţie portocalie → precipitat brun;
C. 1). Cr2 O72 − → Cr 3+ ; 2). Cr2O72− → Cr 3+
D. 1). soluţie portocalie → soluţie verde; 2). soluţie portocalie → soluţie verde;
E. Sunt acelea şi Cr2O 72− → Cr 3+ , dar scade potenţialul normal redox cu creşterea pH-ului
47. Se titreaz ă soluţia de Fe2+ cu soluţie standard de Ce4+. Relaţia între volumul de titrant
consumat şi potenţialul sistemului, este:
3+ 2+
1). VS, titrant=0; a).
b).EEdepinde
depindedederaportul
raportul[Fe
[Ce4+]] // [Fe[Ce 3+];];
2). VS, titrant=1/2 VS, echiv. 0
c). E = EFe3+ / Fe2+
3). VS, titrant= VS, echiv. 1
d). E = × ( E Fe0 3+ / Fe2+ + ECe0 4+ / Ce3+ )
2
4). VS, titrant= 2 VS, echiv. e). E = ECe0 4+ / Ce3+
A. 1). – a 2). – c.; 3). – d.; 4). – e.;
B. 1). – a 2). – c.; 3). – d.; 4). – b.;
C. 1). – b 2). – a.; 3). – c.; 4). – e.;
D. 1). – c 2). – b.; 3). – a.; 4). – e.;
E. 1). – e 2). – d.; 3). – c.; 4). – b.;
48. Sunt adev ărate afirmaţiile referitoare la potenţialul redox la echivalenţă

A. Este situat în mijlocul saltului de pote nţial doar când numărul de electroni acceptaţi de
oxidant (a) este egal cu num ărul de electroni cedaţi de reducător (b);
B. Este situat în mijlocul saltului de pote nţial indifferent de numărul de electroni acceptaţi
de oxidant (a) si cedaţi de reducător (b);
56
C. Este cu atât mai mare cu cât difere nţa dintre potenţialele normale ale celor două
semicupluri, este mai mare;
D. Este situat mai aproape de pote nţialul semicuplului care schimbă mai puţini electroni
E. Este situat mai aproape de pote nţialul semicuplului care schimbă mai mulţi electroni
49. Sunt adev ărate afirmaţiile referitoare la saltul de potenţial la echivalenţă

A. Este cu atât mai mare cu cât pote nţialul normal redox al agentului oxidant este mai mare
B. Este cu atât mai
semicupluri, estemare cu că
mai mi cât; difere nţa dintre potenţialele normale ale celor două
C. Este cu atât mai mare cu cât difere nţa dintre potenţialele normale ale celor două
semicupluri, este mai mare;
D. Cre şte cu creşterea potenţialului normal redox al agentului reducător;
E. Cre şte cu scăderea potenţialului normal redox al agentului reducător;
50. Constanta de echilibru redox este cu atât mai mare cu cât

A. pote nţialul normal redox al agentului oxidant este mai mare
B. difere nţa dintre potenţialele normale ale celor dou ă semicupluri, este mai mică;
C. difere nţa dintre potenţialele normale ale celor două semicupluri, este mai mare;
D. nr. de electroni schimba ţi este mai mare;
E. nr. de electroni schimba ţi este mai mic;
Nr. Volumetria prin reacţii de precipitare-Teste complement simplu

01. Metoda Mohr de titrare prin reac ţii de precipitare:
A. Folose şte ca indicator cromatul de potasiu pentru a forma un precipitat colorat r oşu la
punctul de echivalenţă;
B. Folose şte ca indicator fluoresceina care formează un precipitat colorat roşu la punctul de
echivalenţă;
C. Folose şte ca indicator alaunul feriamoniacal care formeaz ă un complex colorat roşu la
D.
E. Este metoda
Se poate de la
aplica titrare f ără indicator;
determinarea tuturor anionilor care prec ipită cu ionul Ag+;
02. Se consider ă precipitarea argentometrică a ionilor Cl – , Br– , I– şi CrO42− pentru care se

dau valorile produselor de solubilitate: 10 -10, 10-14, 10-16, 10-12. Valorile pAg la
echivalenţă, sunt respectiv:
A. 10, 14, 16, 12;
B. 5, 6, 7, 8;
C. 5, 7, 8, 4;
D. 1, 4, 6, 2;
E. 10 -5, 10-7, 10-8, 10-6;
03 – – – 2−
Se
dauconsider precipitareadeargentometric
valorileăproduselor ă a-10ionilor
solubilitate: 10 , 10-14,Cl , Br ,-12I şi CrO4 pentru care se
10-16 , 10 . Concentraţia necesară a
ionului CrO 42− E. 10 2, 103, 104;
A. 10 2, 103, 104;
B. 10 2, 103, 104;
C. 10 -2, 102, 104;
D. 10 1, 104, 106;
57
pentru a precipita la Cl– , Br– , I– sunt respectiv:

echivalenţă cu ionii
04. Metoda Volhard de titrare prin reac ţii de precipitare, foloseşte ca indicator:
A. cromatul de potasiu care formeaz ă un precipitat roşu la punctul de echivalenţă;
B. fluoresceina care formeaz ă un precipitat roşu la punctul de echivalenţă;
C. alaunul feriamoniacal care formeaz ă un complex roşu la punctul de echivalenţă;
D. amidonul;
E. fenolftaleina;
05. C onţinutul de cloruri din probele de apă se poate determina

A. Prin titrare pH-metric ă;
B. Prin titrare redox;
C. Nitritometric;
D. Complexometric prin titrare cu EDTA;
E. Argentometric prin metoda Mohr;
06. Se titreaz ă argentometric prin metoda Mohr 20mL probă de ap ă. Volumul de soluţie de
AgNO3 0,02M consumat la echivalenţă este 10mL. C onţinutul de cloruri al probei de
A. apă este:
35,5mg/L;
B. 355 mg/L;
58
C. 710 mg/L;
D. 35,5mg/mL;
E. 355 mg/mL;
07. Titrosubstanţele folosite la determinarea factorului soluţiei de tiocianat de potasiu

A. Clorur ă de sodiu;
B. Soluţie standard de azotat de argint;
C. Clorur ă de potasiu;
D. Iodur ă mercurică;
E. Alaun feriamoniacal;
08. Factorul determinat al so luţiei de azotat de argint 0,02N este 1,0120. Concentra ţia
reală a soluţiei este:
A.1,02N
B.1,012N
C. 0,02N
D. 0,02024N
E.0,02101N
Nr. Volumetria prin reacţii de precipitare -Teste complement multiplu

01. Metoda Gay-Lusac de titrare prin reac ţii de precipitare:
A. Folose şte ca indicator cromatul de potasiu pentru a forma un precipitat colorat
roşu la punctul de echivalenţă;
B. Folose şte ca indicator fluoresceina care formează un precipitat colorat r oşu la
C. Folose şte ca indicator alaunul feriamoniacal care formeaz ă un complex colorat
roşu la punctul de echivalenţă;
D. Este metoda de titrare f ără indicator;
E. Se poate aplica la determinarea tuturor anionilor care prec ipită cu ionul Ag+;
02. Metoda Fajans de titrare prin reac ţii de precipitare:

A. Folose şte ca indicator cromatul de potasiu care formează un precipitat roşu la
B. Folose şte ca indicator fluoresceina care formează un precipitat roşu la punctul
de echivalenţă;
C. Folose şte ca indicator alaunul feriamoniacal care formează un complex roşu la
D. Este metoda de titrare f ără indicator;
E. Se poate aplica la determinarea tuturor halogenurilor care prec ipită cu ionul
Ag+;
03. Metoda Mohr de titrare prin reac ţii de precipitare:

A. Se bazeaz ă pe formarea unui al doilea precipitat la punctul de echivalenţă;
B. Se poate ăfolosi
admisibil la determinarea
, a anionului brom; cu precizie a anionului clor şi cu eroare
C. La punctul de echivalen ţă soluţia conţine două precipitate: unul alb (clorura de
argint) şi unul roşu (cromatul de argint);
D. Precipitarea trebuie realiza tă la pH cvasineutru pentru a evita solubilizarea
clorurii de argint;
E. Precipitarea trebuie realiza tă la pH cvasineutru pentru a evita solubilizarea
59
cromatului de argint;
04. Metoda Volhard de titrare prin reac ţii de precipitare:

A. Este o me todă de titrare direc tă a ionilor halogenur ă cu soluţie standard de
AgNO3
B. Este o me todă de titrare prin substituţie;
C. Este o me todă de titrare prin difere nţă, excesul de soluţie standard de AgNO3
fiind titrată cu soluţie standard de KSCN;
+
D.
E. Se poatede
Punctul aplica pentru
echivale determinarea tuturor ionilor care prec ipită cu ionul Ag– ;
nţă este marcat de formarea complexului roşu Fe(SCN)n 3 n;

A. Este o me todă de titrare direc tă a ionilor halogenur ă cu soluţie standard de
AgNO3
B. Este o me todă de titrare prin substituţie;
C. Este o me todă de titrare prin difere nţă, excesul de soluţie standard de AgNO3
fiind titrată cu soluţie standard de KSCN;
D. Se poate aplica doar pt.determinarea Cl –;
E. Punctul de echivale nţă este marcat de modificarea de culoare a indicatorului
adsorbit pe suprafaţa precipitatului;
06. Care dintre urm ătorii anioni pot fi determinaţi argentometric:

A. cloru ră;
B. bromu ră;
C. iodu ră;
D. azotat;
E. acetat;
07. Curba de titrare argentometric ă este reprezentarea grafică a:

A. pH-ului în func ţie de volumul de titrant ad ăugat;
B. pote nţialului în funcţie de volumul de titrant adăugat;
C. pAg în func ţie de volumul de titrant adăugat;
D. pIon în func ţie de volumul de titrant ad ăugat;
E. pAg în func ţie de volumul soluţiei de analizat;
08. Se consider ă titrarea argentometrică a ionilor Cl – , Br– şi I– pentru care se dau
valorile produselor de solubilitate: 10–10, 10–12, 10–16.
A. pIon la echivale nţă are valorile 5, 6, 8, respectiv;
B. Punctul de echivale nţă este situat pe mijlocul saltului;
C. Saltul la echivale nţă este independent de concentraţia soluţiei iniţiale;
D. pAg la echivale nţă are valorile 5, 6, 8, respectiv;
E. pAg la echivale nţă are valorile 10–5, 10–6, 10–8, respectiv;
09. Titrosubstanţele folosite la determinarea factorului soluţiei de azotat de argint

A. Clorur ă de sodiu;
B. Sulfat de sodiu;
C. Clorur ă de potasiu;
D. Iodur ă mercurică;
E. Clorur ă mercurică;
10. Metoda Mohr de titrare prin reac ţii de precipitare se poate aplica la
determinarea:
A. Ionului cloru ră;
60
B. Ionului sulfur ă;
C. Ionului bromur ă;
D. Ionului cromat;
E. Ionilor fero- şi fericianură;
11. Proprietatea f olosită la marcarea punctului de echivale nţă la titrarea

argentometrică:
A. În soluţia de analizat se produce o mic şorare brusc ă a concentra ţiei ionului
B. titrat;
Formarea unui precipitat care se aglomereaz ă;
C. O cre ştere a concentra ţiei ionilor titra nţi corespunzătoare mic şorării
concentraţiei ionului titrat;
D. Modificarea pH-ului;
E. Modificarea solubilit ăţii;
12. Solubilitatea şi solubilitatea molară se exprimă în:

A. g/L; mol/L;
B. L/g; L/mol;
C. mg/L; mol/L
D. g/mol; g/val;
E. g/mol; %;
13. Determinarea punctului de echivale nţă la titrarea argentometrică se bazează pe:

A. Formarea unui al doilea precipitat intens colorat la momentul echivale nţei
ionului studiat (indicatori de precipitare);
B. Modificarea sau pierderea fluoresce nţei unui compus fluorescent la momentul
echivalenţei (indicatori de fluorescenţă);
C. Egalarea pote nţialelor normale;
D. Modificarea solubilit ăţii molare a titratului si a titrantului;
E. Modificarea pH-ului;
14. Determinarea punctului de echivale nţă la titrarea argentometrică se bazează pe:

A. Egalarea pote nţialelor normale;
B.
C. Modificarea
Adsor bţia pesolubilit
suprafaăţii molare a titratului
ţa precipitatului formatsi aa unui
titrantului;
compus prezent în sol uţie,
proces asociat cu o modificare vizibilă de culoare (indicatori de adsorbţie);
D. Crearea c ondiţiilor favorabile aglomerării precipitatului, sau extragerii lui într-
un solvent adecvat (fără indicator);
E. Modificarea pH-ului;
15. Punctul de echivale nţă la titrarea argentometrică se poate determina:

A. Grafic;
B. Instrumental;
C. În preze nţa unui exces de Ag+;
D. Cu indicatori;
E. Visual;
16. Concentraţia ionului Cl – la echivalenţă la titrarea argentometrică depinde de:

A. Valoarea P S, AgCl;
B. Concentra ţia iniţală a soluţiei de clorură;
C. Concentra ţia soluţiei de titrant;
D. Preze nţa ionilor interferenţi;
E. Sensibilitatea ochiului pentru culoare;
61
17. Punctul de echivale nţă la titrarea argentometrică a ionului Cl –:

A. Este la mijlocul saltului pe curba de titrare;
B. Depinde numai de produsul de solubilitate al precipitatului;
C. Este independent de concentraţiile iniţiale ale reactanţilor;
D. Depinde de concentra ţia iniţală a soluţiei de clorură;
E. Depinde de concentra ţia soluţiei de titrant;
–
18. La titrareaţiaargentometric
A. concentra
ă a ionului Cl , până la punctul de echivalenţă
Cl – se calculeaz ă în func ţie de num ărul de echivale nţi ioni Cl
–
neprecipitaţi;
B. concentra ţia Ag+, se calculeaz ă în func ţie de produsul de solubilitate al
precipitatului;
C. concentra ţia Ag+ se calculează în func ţie de num ărul de echivale nţi ioni Ag +
adăugaţi în exces;
D. concentra ţia Cl–, se calculeaz ă în func ţie de produsul de solubilitate al
precipitatului;
E. pCl = pAg
19. La titrarea argentometric ă a ionului Cl –, după punctul de echivalenţă

A. concentra ţia Cl – se calculează în func ţie de num ărul de echivale nţi ioni Cl –
neprecipitaţi;
B. concentra ţia Ag+, se calculeaz ă în func ţie de produsul de solubilitate al
precipitatului;
C. concentra ţia Ag+ se calculează în func ţie de num ărul de echivale nţi ioni Ag +
adăugaţi în exces;
D. concentra ţia Cl–, se calculeaz ă în func ţie de produsul de solubilitate al
precipitatului;
E. pAg = pCl
20. La titrarea argentometric ă a ionului Cl –, saltul de pCl la echivalenţă este cu atât

mai mare cu cât:
A. valoarea produsului de solubilitate este mai mic ă
B.
C. concentra ţia titratului
concentra ţia titrantuluimai
maimare
mare
D. ad ăugarea titrantului se face mai repede;
E. agitarea este mai energic ă;
21. Studiul curbelor de titrare argentometric ă a halogenurilor arată că saltul de pIon

la echivalenţă este cu atât mai mare cu cât
A. valoarea produsului de solubilitate este mai mare;
B. valoarea produsului de solubilitate este mai mi că;
C. concentra ţia titratului mai mare;
D. concentra ţia titratului mai mică;
E. concentra ţia titrantului mai mare;
22. Se dă pPS, AgCl = 10. Precipitarea AgCl începe când [ Ag + ] × [Cl − ] :

A. =10 –11;
B. =10 –10;
C. =10 –15;
D. =10 –11;
E. >10 –10;
62
23. Se consider ă titrarea ionului Cl –, cu AgNO3. Adăugarea titrantului determină:
A. Cre şterea pCl;
B. Scăderea pCl;
C. Cre şterea pAg;
D. Scăderea pAg;
E. pCl+pAg=constant;
24. Fluoresceina
A. Este un acid slab;
B. Anionul fluoresceinei este galben-verzui fluorescent;
C. Fluoresceinatul de argint este galben-verzui fluorescent;
D. Fluoresceinatul de argint este precipitat r oşu fluorescent;
E. Fluoresceinatul de argint este precipitat r oşu nefluorescent;
25. Principiul metodei Volhard:

+
A. soluţia de analizat este Ag ;
B. titrantul este soluţia standard de SCN–;
C. indicatorul este soluţia de Fe3+;
–
D. soluţia de analizat este SCN ;
E. titrantul este soluţia standard de Ag+;
26. Metoda Volhard se poate aplica la titrarea Cl –, folosind unul din urm ătoarele
procedee:
A. Titrarea excesului de Ag + cu soluţia standard de SCN– în prezenţa precipitatului
AgCl;
B. Titrarea excesului de Ag + cu soluţia standard de SCN– în absenţa precipitatului
AgCl;
C. filtrarea precipitatului de AgCl;
D. utilizarea une i soluţii saturate de indicator Fe3+, pentru ca formarea complexului
colorat Fe(SCN)2+ să se producă înaintea adăugării unui exces de SCN–;
E. ad ăugarea unui mic volum de nitrobenzen care re ţine particulele de AgCl în
faza nemiscibilă cu apa, prevenind redizolvarea lor;
27. La titrarea argentometric

A. Corespunde cu indicator
punctului deăechivale nţă; de adsor ie, punctul izoeletric
bţ
B. Este momentul de schimbare a sarcinilor electrice a ionilor de pe su prafa ţa
precipitatului;
C. Se refer ă la faptul că la titrarea de precipitare potenţialul sistemului este nul;
D. Corespunde ioniz ării indicatorului;
E. Este momentul de schimbare a culorii indicatorului de adsor bţie;
28. Concentraţia necesară a ionului cromat ( PS , Ag CrO = 10 −12 ) pentru a precipita la

2 4
63
punctul de echivalenţă la titrarea ionilor Cl– , Br– şi I– pentru care se dau valorile
produselor de solubilitate: 10–10, 10–12, 10–16, este respectiv
A. 10 –2M; 1M; 104M;
B. 10 –2M; 10–4M; 10–6M;
C. 10 –2N; 10–3N; 10-4N;
D. 10 –2 mol/L; 1 mol/L; 104 mol/L;
E. 2% m/v; 4% m/v; 6% m/v;
29. Metoda Volhard de titrare prin reac ţii de precipitare:

A. Folose şte ca indicator sol uţia de Fe3+;
B. Este o me todă de titrare inversă;
C. Este o me todă de titrare prin diferenţă, folosind doi titranţi: soluţie standard de
AgNO3 şi soluţie standard de KSCN;
D. Se poate aplica doar pentru analiza c ompuşilor anorganici;
E. Se poate aplica pentru analiza c ompuşilor organici şi anorganici;

A. Folose şte indicator de adsorbţie;
B. Folose şte ca indicator sol uţia de Fe3+;
C. Este o me todă de titrare inversă;
D. Este o me todă de titrare prin diferenţă, folosind doi titranţi: soluţie standard de
AgNO3 şi soluţie standard de KSCN;
E. Este o me todă de titrare directă;
64
Nr. Volumetria prin reacţii de complexare-Teste complement simplu

01 Raportul molar de combinare ion metalic: EDTA (M n+: EDTA) este:
A. 1:1 indiferent de NO şi NC al ionului metalic
B. 1:2 pentru ionii metalici cu NO= 1 şi NC=2
C. 1:2 pentru ionii metalici cu NO= 2 şi NC=4
D. 1:3 pentru ionii metalici cu NO= 3 şi NC=6
E. 1:4 pentru ionii metalici cu NO= 4 şi NC=8
02. Configuraţia complecşilor M/EDTA este:

A. Liniar ă pt.ionii cu NO=1 şi NC=2;
B. Tetraedric ă pentru ionii metalici cu NO=2 şi NC=4;
C. Octaedric ă pentru ionii metalici cu NO=3 şi NC=6;
D. Poliedru oarecare indiferent de natura ionului metalic;
E. Octaedru regulat cu ionul metalic poz iţionat în centru;
03. Teofilina poate fi determina tă

A. Prin titrare direc tă cu EDTA;
B. Prin precipitare cu CuSO 4 şi titrarea complexometrică a excesului de Cu2+;
C. Prin titrare cu HCl;
D.
E. Prin
Prin titrare
titrare cu
cu KBrO
AgNO 3;;
3
04. Domeniul de viraj al indicatorilor metalocromici depinde:

A. doar de pH-ul de lucru;
B. doar de constanta de stabilitate a complexului M-Indicator;
C. numai de constanta de stabilitate a complexului M-EDTA;
D. de pH-ul de lucru, constanta de stabilitate a complexului M-EDTA şi constanta
de ionizare a EDTA;
E. pH-ul de lucru, constanta de stabilitate a complexului M-Ind şi constanta de
ionizare a indicatorului;
05. Care dintre indicatorii de mai jos sunt specifici tit rărilor complexometrice:
A. fenolftaleina;
B. eriocrom negru T;
C. turnesolul;
D. metiloranj;
E. difenilamina;
06. Se consider ă titrarea a 100mL soluţie Mg2+ 0,01M cu soluţie de EDTA 0,01M la
pH=10 în preze nţa indicatorului negru eriocrom T. Se d ă: KMgY= 5 × 10 8 şi
α4=0,35; pMg în soluţia iniţi ală, la echivale nţă, în soluţia finală (cu dublul
volumului de titrant pân ă la echivale nţă) şi constanta condiţională de formare au
valorile, respectiv:
A. 2; 5; 8; 1,75 × 108;
8
B.
C. 2;
1; 5;
9; 8;
10;5 1,75 ×; 108;
× 10
D. 1; 6; 9; 5 × 108;
E. 3; 4; 6; 10 8;
65
07. Se consider ă titrarea soluţiei ionului Mg2+ cu soluţie standard de edetat disodic
în prezenţa indicatorului negru eriocrom T. S oluţia iniţială conţine:
A. complexul Mg-negru eriocrom T;
B. complexul Mg - edetat disodic şi negru eriocrom T;
C. Edetat disodic;
D. negru eriocrom T;
E. Mg 2+;
08. Se consider ă titrarea soluţiei ionului Mg2+ cu soluţie standard de edetat disodic
în prezenţa indicatorului negru eriocrom T. La echivalenţă soluţia conţine:
A. complexul Mg-negru eriocrom T;
B. complexul Mg - edetat disodic şi negru eriocrom T;
C. Edetat disodic;
D. negru eriocrom T;
E. Mg 2+;
09. Se consider ă titrarea soluţiei ionului Ca 2+ cu soluţie standard de edetat disodic

în prezenţa indicatorului murexid. Soluţia iniţială conţine:
A. complexul Ca-murexid;
B. complexul Ca - edetat disodic şi murexid;
C. Edetat disodic;
D. murexid;
E. Ca 2+;
10. Se consider ă titrarea soluţiei ionului Ca 2+ cu soluţie standard de edetat disodic

în prezenţa indicatorului murexid. La echivalenţă soluţia conţine:
A. complexul Ca-murexid;
B. complexul Ca - edetat disodic şi murexid;
C. Edetat disodic;
D. murexid;
E. Ca 2+;
+
11.
A. Determinarea
Direc complexometric
tă cu edetat disodic; ă a Na se face prin titrare:
B. Invers ă;
C. Prin substitu ţie;
D. Prin difere nţă;
E. Fără indicator;
12. Duritatea apei se exprimă prin conţinutul de:

A. ioni calciu;
B. ioni magneziu;
C. cloru ră;
D. cianu ră;
E. arsenit;
66
Nr. Volumetria prin reacţii de complexare -Teste complement multiplu

01. Sarea disodic ă a acidului etilendiaminotetraacetic (EDTA) se folose şte ca titrant
complexometric, deoarece:
A. Este solubilă în apă şi formează cu toţi ionii metalici precipitate insolubile;
B. Este solubilă în apă şi formează cu ionii metalelor grele complecşi solubili şi stabili;
C. Reac ţia de complexare decurge într-o singură treaptă;
D. Reac ţia decurge în trepte în funcţie de NC al ionului metalic;
E. Formeaz ă cu ionii metalelor grele complecşi în raportul molar 1/1;
02. Despre compu şii folosiţi ca indicatori complexometrici se poate afirma:

A. Sunt solubili în a pă şi prezintă mai multe forme colorate în funcţie de pH;
B. Formeaz ă complecşi de tip sare cu ionii metalici;
C. Formeaz ă complecşi interni de tip chelat cu ionii metalici;
D. Stabilitatea complecşilor M-Ind trebuie să fie mai mare decât a complecşilor M-EDTA;
E. Stabilitatea complecşilor M-Ind trebuie să fie mai mică decât a complecşilor M-EDTA;
03. Modificarea de culoare care marcheaz ă punctul de echivale nţă la tit rările
A. complexometrice
Modifi este datorat
cării de culoare ă:
a indicatorului la modificarea pH-ului;
B. Descompunerii complexului M-Indicator şi prezenţei indicatorului liber în soluţie;
C. Diferen ţei de culoare între indicatorul liber şi complexul M-Ind;
D. Diferen ţei de culoare între ionul metalic şi complexul M-EDTA;
E. Diferen ţei de culoare între complexul M-Ind şi M-EDTA;
04. Care dintre substa nţele de mai jos pot fi analizate prin titrări complexometrice directe:
A. clorura de amoniu;
B. clorura de calciu;
C. azotatul bazic de bismut;
D. sulfatul de potasiu;
E. clorura de magneziu;
05. Care dintre substa nţele organice de mai jos pot fi determinate prin tit rări
complexometrice:
A. salicilatul bazic de bismut;
B. gluconatul de calciu;
C. captopril;
D. fenobarbital;
E. diazepam;
06. Sarea disodic ă a acidului etilendiaminotetraacetic (Na2EDTA) ca titrant complexometric

A. Are E g=M/2;
B. Are E g=M;
C. Formeaz ă complecşi coloraţi cu toţi ionii metalici;
D. Formeaz ă complecşi coloraţi cu ionii metalici coloraţi;
E. Formeaz ă săruri cu ionii metalelor alcaline;
-12
07. Domeniul de viraj al indicatorului negru eriocrom T (K a,Ind=10 ) la titrarea
complexometrică a ionului Mg2+ (K MgInd=107) la pH=10 este:
A. pMg=5±1;
67
B. lgMg=5±1;
C. pInd=5±1;
D. pMg=4-6;
E. 5-6;
08. C ompuşii folosiţi ca indicatori metalocromici

A. Murexid;
B.
C. Turnesol;
Negru eriocrom T;
D. Metiloranj;
E. Xilenoloranj;
09. Reac ţia de complexare decurge

A. în mai multe trepte când ligandul este monodentat;
B. în mai multe trepte când ligandul este polidentat;
C. într-o singur ă treaptă când ligandul este polidentat;
D. într-o singur ă treaptă când ligandul este monodentat;
E. în mai multe trepte indiferent de natura ligandului
10. În reac ţia de complexare cu un ligand polidentat rezultă un complex

A. intern;
B. de tip sare;
C. de tip perechi de ioni;
D. de tip chelat;
E. colorat;
11. Curba de titrare complexometric ă este reprezentarea grafică a

A. evoluţiei concentra ţiei speciei chimice de analizat în func ţie de volumul de titrant
adăugat;
B. lg[M n+] în funcţie de volumul de titrant adăugat;
C. pM în func ţie de volumul de titrant adăugat;
D. lg[M n+] în funcţie de volumul soluţiei de analizat;
E. pM în func ţie de volumul soluţiei de analizat;
12. Acidul etilendiaminotetraacetic este
A. ligand hexadentat;
B. compus cu patru grupe carboxil;
C. Ligand tetradentat;
D. Compus diaminosubstituit;
E. Ligand bidentat;
13. La pH= 10 soluţia apoasă a acidului etilendiaminotetraacetic H4Y, conţine

A. specia H 4Y;
B. specia H 3Y−;
C. specia H 2Y2−;
D. specia HY4−3−;
E. specia Y ;
14. Constanta c ondiţională de formare complecşilor M-EDTA depinde de:

A. constanta de formare a complexului M-EDTA;
68
B. pH;
C. Gradul de disociere al EDTA;
D. Gradul de disociere al complexului M-EDTA;
E. Culoarea complexului;
15. Constanta de formare a complexului M-EDTA

A. Este constanta de echilibru a reac ţiei de complexare;
-5 -8
B. Are valori între 10 7 -1025 ;
C. Are valori între 10 -10 ;
D. Este dependent ă de pH-ul de lucru;
E. Nu poate fi determinat ă;
16. Determinarea complexometrică a Na+ parcurge următoarele etape

A. Precipitarea sub for mă de acetat de uranil, zinc şi sodiu
B. Solubilizarea precipitatului
C. Titrarea Zn 2+ cu edetat disodic
D. Titrarea Na + cu edetat disodic
E. Titrarea uranilului cu edetat disodic
17. Factorul de diluţie este

A. Raportul între volumul in iţial şi final al aceleiaşi soluţii;
B. Volumul balonului cotat la care s-a a dus soluţia;
C. Raportul între volumul fina l şi iniţial al aceleiaşi soluţii;
D. Un num ăr adimensional cu valori între 0 şi 1;
E. Un num ăr adimensional;
18. Determinarea complexometrică a S2- constă în

A. Complexarea S 2- cu ZnSO4;
B. Titrarea cu ZnSO 4;
C. Precipitarea sub for mă de ZnS;
D. Complexarea Zn 2+ cu negru eriocrom T;
E. Complexarea Zn 2+ cu edetat disodic;
19. Determinarea complexometrică a S2- se face prin titrare

A. Direc tă cu ZnSO4;
B. Invers ă;
C. Prin substitu ţie;
D. Prin difere nţă;
E. În preze nţă de negru eriocrom T;;
20. Se consider ă titrarea complexometrică a Mg2+. Saltul de pMg la echivalenţă creşte cu

A. Cre şterea concentraţiei soluţiei iniţiale;
B. Cre şterea pH-ului de la 8 la 10;
C. Scăderea concentraţiei soluţiei iniţiale;
D. Scăderea pH-ului de la 10 la 8;
E. Scăderea pMg;
21. Raportul molar de combinare ion metalic: EDTA (M n+: EDTA) este:
A. 1:1 indiferent de NO şi NC al ionului metalic;
B. 1:1 pentru ionii metalici cu NO= 1 şi NC=2;
69
C. 1:2 pentru ionii metalici cu NO= 2 şi NC=4;

D. 1:3 pentru ionii metalici cu NO= 3 şi NC=6;
E. 1:4 pentru ionii metalici cu NO= 4 şi NC=8;
70

Teste Grila Chimie Analitica Sem 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teste Grila Chimie Analitica Sem 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII TINERETULUI ŞI

TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL

Specializarea FARMACIE, Anul II

Şef Disciplină CHIMIE ANALITICĂ

Nr. Reactivi analitici- Teste complement simplu

Nr Reactivi analitici - Teste complement multiplu

02 Reactivii analitici indicatori redox sunt:

03 Selecta ţi dintre următorii compuşi, reactivii analitici indicatori de pH:

04 Selecta ţi dintre următorii compuşi reactivii analitici indicatori redox:

07 Ditizona (Dz) formeaz ă cu ionii metalici:

08 Sunt corecte afirma ţiile:

10 Reactivii organici care formeaz ă complecşi stabili în forma tautomeră sunt:

11 Despre o-fenantr olină se pot face următoarele afirmaţii:

13 Identifica ţi afirmaţiile corecte:

15 Despre α-nitrozo-β-naftol (NN) se poate afirma:

18 Reactivul denumit „tiron”

24 Reactivii con ţinând heterociclu cu azot sunt:

Nr. Proprietăţile analitice - Teste complement multiplu

03. Caracteristica covalentă:

04. Ionii cu structur ă saturată:

05. Ionii cu structur ă pseudosaturată:

06. Polarizarea moleculelor

B. Este propor ţională cu nr.orbitalilor stratului exterior;

08. Deformabilitatea ionilor

09. Polarizaţia reciprocă dintre ioni:

10. Despre ionul Ag + (Z=47) se poate afirma:

11. Anionul S 2-:

12. Despre culoarea speciilor chimice se poate afirma:

03. Viteza reac ţiei

05. Oxidarea ionului Mn 2+ la MnO42−

06. Echilibrul reac ţiei chimice

B. Reac ţia cationilor divalenţi cu anionul SCN-şi piridină;

08. Reac ţia ionului Ba2+ cu anionul Cr2O72-

09. Reac ţia clorurii de potasiu cu acidul tartric

10. Reac ţia clorurii de calciu (respectiv de bariu) cu acidul oxalic

Nr. Rea cţii cu schimb de protoni - Teste complement simplu

04. Domeniul de concentraţii a ionilor hidroniu corespunzătoare intervalului

06. Produsul ionic al apei

B. este produsul concentra ţiei ionilor apei pure

07. Indicele ionic sau exponentul ionic

Nr. Rea cţii cu schimb de protoni - Teste complement multiplu

02. Apa în faz ă solidă

03. S oluţiile reale

04. Hidra ţii

05. Gradul de disociere

06. Gradul de disociere

E. Se deter mină experimental prin metoda crioscopică şi conductometrică.

07. Legea diluţiei (Ostwald)

08. Electr oliţii

10. Factorul (coeficientul) de activitate

12. Produsul ionic al apei

C. şi pOH -ul sunt egale în apa pură;

14. Î n soluţia unui acid tare monoprotic

15. Î n soluţia unei baze tari monoprotice

16. Î n soluţia unui acid slab monoprotic

17. Hidroliza s ărurilor

18. Hidroliza s ărurilor provenite de la AS-BT

19. Hidroliza s ărurilor provenite de la AT-BS

20. Teoria protolitic ă defineşte

B. Acizii ca substa nţe capabile să accepte protoni;

21. Teoria electronic ă defineşte

22. S oluţiile tampon de pH

Nr. Rea cţii redox - Teste complement simplu

02. Se consider ă potenţialele normale ale următoarelor semicupluri redox: