Rosii uriase, de Uroi

Intram in Uroi de pe podul peste Mures, facem stanga si apoi dreapta pe o ulita pietruita. Imediat apare
un afis care ne anunta ca am gasit ce cautam. Pe tabla, literele mari descriu numele proiectul, valoarea
finantarii si masura prin care s-au accesat fondurile. In jur, tipenie. Poarta e inchisa si cainele de dupa
gardul inalt de fier nu prea se sinchiseste sa latre. Intr-un final, auzim vorba si strigam – usa se da in
laturi si incremenim: patronul e intr-un tricou si pantaloni scurti plini de pamant si verdeata, cu
palmele, mainile si genunchii zgariati de la culesul “fructelor”. In spatele lui, cat vezi cu ochii, sere
aliniate frumos langa cateva siruri de meri incarcati de rod. Pe cateva mese, zeci de ghivece cu flori, se
bucura de soarele diminetii. Prima este “casa castravetilor”, o sera ridicata acum patru ani din deseuri
de metal cumparate de la fier vechi si acoperita cu policarbonat. Aici, pe 1600 de metri patrati, firele de
castraveti legate cu sfori se inalta vreo patru metri. “Pe astia ii dam jos saptamana asta”, spune
proprietarul aratand cateva siruri cu frunzele palite “de pe ceilalti mai culegem cateva saptamani”.
Pamantul serei este acoperit cu folie sparta doar in locurile pe unde ies firele de castraveti: “Daca
punem folie, nu mai trebuie sa buruienam si, in plus, se mentine umiditatea terenului”, explica Ioan
Rus. Apa vine pe un furtun special gaurit din loc in loc. Tot ce mai trebuie sa faca este sa culeaga
castravetii.

Rosii de calculator
Surpriza vine insa cativa metri mai incolo, cand ne indreptam catre sectorul rosii. De departe, se vede
ceva ce seamana cu culturile de hamei – niste plante uriase incolacite pe sfori pana sus, la plafonul
serei. Sunt rosiile, cele mai lungi din tot Ardealul! Nu cresc in pamant, ci fiecare fir are ghiveciul lui,
adica o galeata de 10 litri de unde se inalta prinse pe sfori cu niste clesti din plastic. Sunt 5.500 de fire,
5.500 de ghivece aliniate drept, in siruri nesfarsite precum o armata disciplinata pe 2.100 de metri
patrati. In fiecare oala, un tub din plastic trimite apa si ingrasamantul direct la radacina, iar cele doua
angajate culeg tomatele coapte cocotate pe un carucior cu etaj care luneca ingenios pe tevile pentru
incalzirea serei. Adapostul rosiilor este spectaculos: “Totul este automatizat, de la alimentarea cu apa
pana la inchiderea / deschiderea serelor in functie de conditiile meteo. Este vorba de tehnologie de
ultima ora, singura din judet si printre putinele din tara. Folia care acopera sera este dubla si este ca o
perna de aer care regleaza temperatura. Mai exista o folie, un fel de umbrar, pe care calculatorul o
intinde pentru a proteja plantele de soare mai ales cand sunt mici”. Totul a costat 267.000 de euro, din
care Ioan Rus a suportat jumatate, restul venind de la UE. Marea minunatie este insa „creierul”, un
calculator de 15 mii de euro adus de firma din Olanda care a pus totul pe picioare: „El este cel care
munceste aici pentru ca mai trebuie sa si munceasca cineva. Calculatorul este legat la cateva tancuri cu
apa sau ingrasaminte, cand simte ca rosia are nevoie de ceva, ia din tancuri, amesteca si livreaza
substanta. Tot el este legat la o statie meteo, asa ca atunci cand bate prea tare vantul sau e prea cald
inchide automat usile.
Tehnologie olandeza
Din primavara, in sera, cresc o minunatie de rosii: este un soi romanesc care ajunge, in conditiile de
sera, la peste trei metri, un soi olandez care poate atinge si 12 metri, rosii cherry si un soi galben.
Datorita conditiilor excelente din sera, plantele cresc fara probleme, nu trebuie stropite, iar de ele se
ocupa doar doi angajati plus inginerul horticol: „Rosia intra pe productie in trei luni, noi ne facem si
rasadurile pentru ca este mai sigur asa decat sa cumperi cine stie ce plante cu paraziti. Olandezii au luat
probe de apa si au facut retetele de ingrasaminte pentru tot anul. Mergem pe cultura pana in noiembrie,
dar, datorita sistemului de incalzire, incercam sa producem si de Craciun. Facem cam 15 kilograme de
fir, mai bine de cinci tone pe luna, anual 60 de tone si asta in timp ce vecinii nostri din sat au toti rosiile
manate din cauza vremii”, explica Raluca Covataru, specialista locului. ªi pentru ca rosiile sunt toate
„fetite”, nu se pot poleniza singure. Solutia sunt bondarii adusi in cutii din Spania. O cutie de bondari
un pic mai mare ca una de ghete costa 45 de euro. Au nevoie de doua in fiecare luna pentru ca micutii
polenizatori se ingrasa excesiv, nu mai pot intra in „stup” si mor. „Este primul an in care lucram asa,
invatam si noi din mers multe lucruri. Participam la sesiuni, ne-am facut abonamente la reviste, am
infiintat chiar si un grup al producatorilor de legume din judet, pentru ca romanii au nevoie de legume
autohtone si daca putem sa le facem, de ce sa nu incercam?! Ca sa te bati cu piata europeana, trebui sa
folosesti tehnologia moderna, nu mai merge cu agricultura traditionala”.

Tomate de vis
Rosiile nu doar sunt aratoase, dar, mai bine, sunt delicioase... Ioan Rus nu le vinde en-gros-istilor
pentru ca nu vrea sa imbogateasca intermediarii din piete si rosiile sale se gasesc in pietele din Deva si
Simeria vandute de rude ale sale. Tot de la el se alimenteaza hoteluri si restaurante sau diversi oameni
care ii bat la poarta. Toti cei care trec pragul serei se minuneaza de ce vad. Obisnuit cu rosiile un pic
peste un metru legate de par, nici nu ai cum sa nu ramai „gura cascata” la vederea plantelor gigant care
cresc in turba adusa din Finlanda, complet sterila, asa ca nu necesita buruienat. Practic, oamenilor nu le
ramane decat sa culeaga si sa indeparteze surplusul de frunze de pe planta. Dupa ce aflam cum
functioneaza sera, Ioan Rus marturiseste ca a visat intotdeauna sa aiba o ferma a lui pentru ca a crescut
la tara si ii place mult sa lucreze pamantul. A vazut demult o sera in Elvetia si atunci a stiut ce vrea. A
depus documentatia pentru accesarea de fonduri europene: “Nu a fost deloc usor, este foarte greu sa
primesti fonduri europene, pentru ca birocratia este extrem de mare si procedurile greoaie. Eu sunt
tenace de felul meu, nu ma dau usor batut, dar am avut momente cand am vrut sa las totul balta, ca ma
saturasem de adeverinte, situatii, analizeze de tot felul. Am cerut credit de la o banca si, dupa ce trei
luni, au cerut tot felul de acte si au facut analize, mi-au spus ca de fapt ei nu finanteaza asemenea
proiecte”. Deasupra cladirii care adaposteste calculatorul, le-a cerut olandezilor sa faca o sera de
rasaduri : “Constructorii s-au uitat la mine si mi-au zis : “Voi, romanii, sunteti nebuni, tot timpul va mai
vine cate o idee”. ªi visul lui Ioan Rus nu se opreste aici. Isi doreste sa obtina finantarea pentru un al
doilea proiect care sa mareasca suprafata fermei pana la doua hectare in 2012.