Tuciulețul

Ieri, în ultima zi din februarie, am avut surpriza de a fi vizitat de un prieten care

a venit din celălalt capăt al țării... Am fost extrem de rușinat de faptul că l-am ținut la
poartă vreo jumătate de oră... Fiind ani de zile de
când lucrez la calculator, uneori mai mult de șase,
șapte ore pe zi, am constatat, mai ales de când am
trecut pragul celor cincizeci de ani, că această
activitate mă obosește destul de puternic și
adesea, mai ales după masa de prânz, se instalează
o stare de somnolență profundă, în special în
zilele în care îmi petrec dimineața în fața
calculatorului...
De aceea, urmând cerințele organismului m-am întors la programul de somn al
evului mediu... Somnul meu este divizat în somnul cel mic și somnul cel mare
întocmai ca-n evul mediu... Dar în vreme ce oamenii evului mediu aveau somnul cel
mare de la ora la care se întuneca până pe la primele ore de după miezul nopții, iar
somnul cel mic în primele ore ale dimineții, eu am somnul cel mic după masa de
prânz și pe cel mare pe timpul nopții... De ! Fiecare cu metodele sale !...
Oricum tot e bine că nu mănânc niciodată la aceiași oră și nici somnul meu nu e
mereu la aceiași oră și cu aceiași durată !... Avantajul celui care nu depinde de
programul făcut de alții ! Așa că aviz celor care vor să-i urmeze exemplul
întreprinzătorului care a încercat să intre peste mine pe treizeci decembrie : nu se știe
dacă mă găsiți la somn sau în timpul unor activități care necesită maximă atenție !....
Deci prietenul meu neanunțat, nimerind exact în perioada de o oră sau două în
care-mi îndeplineam somnul cel mic, a strigat la poartă și a bătut cu piatra-n stâlpul
gardului vreo jumătate de oră până a binevoit puturosul să-l audă și să se trezească...
Dincolo de bucuria vizitei primite, a rezultat de aici hotărârea fermă de a instala
pe poartă, o sonerie fără fir... Motiv pentru care deja am și comandat-o... Și cum
prietenii nu vin niciodată cu mâna goală, printre alte nimicuri pe care mi le-a adus
acest prieten, a fost și... O minune mare !... Un mic tuci din tablă groasă de cupru, pe
care l-a cumpărat din Italia în perioada când a lucrat pe acolo.
El fiind de profesie asistent medical, și nu unul normal ci unul cu mintea
deschisă, știe despre virtuțile tămăduitoare ale celor două metale magice : cuprul și
argintul. Și cum într-o discuție pe care am purtat-o anterior, i-am spus cum am luat
plasă atunci când am comandat pe net, o pereche de căni de cupru, din care voiam să
beau apă, primind în schimb o pereche de căni din aluminiu cuprat, probabil a
considerat că ar fi binevenit să-mi aline dezamăgirea cu acest cadou... Azi, aproape
nimeni nu mai folosește în bucătărie vase din argint și din cupru și prea puțini sunt
cei care cunosc virtuțile lor deosebite... Ionii de argint și de cupru eliberați în apa
păstrată sau încălzită în asemenea vase sunt un panaceu universal... Niciodată un om,
care bea apă din asemenea vase sau care gătește în ele, nu se va îmbolnăvi.

1
 Cătălin Dan Cârnaru Tuciulețul

Vă amintiți de epidemiile de ciumă care au devastat Europa secolului

paisprezece ? Au fost valuri de îmbolnăviri masive pe timpul verii, mai mulți ani la
rând, pe cuprinsul întregii Europe. Cele mai afectate zone au fost zonele urbane,
insalubre și aglomerate. Pe acea vreme nu existau sisteme de canalizare subterane ca
astăzi, dejecțiile și mizeriile curgând pe rigolele de pe marginea drumului. Orașele
evului mediu erau adevărate focare de mizerie. De aceea probabil că au și izbucnit
acele epidemii cu asemenea virulență. Ce nu se spune și ca urmare nu știe aproape
nimeni în prezent, este că doar două categorii de oameni au fost cei care nu s-au
îmbolnăvit niciodată în timpul acelor epidemii... Cei care mâncau zilnic ceapă și
usturoi și cei care foloseau vase din argint și din cupru...
Studii moderne au determinat că bacteriile periculoase pot supraviețui chiar și o
lună de zile pe suprafața vaselor din oțel inoxidabil, dar nu mai mult de câteva zile pe
pereții unui vas din cupru...
Unii grădinari, ce-i drept extrem de puțini, știu că dacă introduci în tulpina
vrejurilor de tomate o sârmă de cupru nu va mai fi nevoie să le stropești... De fapt e
valabil pentru toate plantele, nu doar pentru tomate... Ionii de cupru eliberați de acea
sârmă în seva plantei o vor feri de boli. Firește că s-ar putea folosi pentru asta și
sârmă de argint, dar e mai scumpă.
Un alt mare avantaj al cuprului este că fiind un foarte bun conductor termic, al
doilea după argint, preia căldura flăcării instantaneu și o distribuie în întreaga masă a
vasului astfel că fierberea este uniformă și astfel, mâncarea gătită în vase de cupru,
nu se lipește... Practic într-un vas de cupru apa dă în clocot nu doar mai repede ca
într-un vas din fier dar și la o flacără minimă... Deci folosirea vaselor de cupru duce
la economii energetice importante.
Poate că se vor întreba unii : de ce nu mai e folosit cuprul dacă are toate aceste
avantaje ?... Pentru că cuprul este un metal scump și este un foarte bun conducător de
electricitate, industria electrotehnică a avut interes să împiedice utilizarea lui în alte
scopuri. Ca urmare s-a căutat soluția de a determina populația să evite folosirea
cuprului... lucru care nu a fost deloc ușor, având în vedere faptul că întreaga omenire
folosește vase din cupru, de mii de ani.
S-a recurs însă la un șiretlic... Deoarece oxizii cuprului sunt toxici, s-a bătut
monedă pe toxicitatea acestora, astfel că de la o vreme, adică fix de pe la apariția
industriei electrotehnice, orice copil învață, încă din primii ani de școală, că e bine să
evite utilizarea vaselor din cupru în alimentație, pentru că sunt toxice...
Și cu toate astea, în toată istoria omenirii, oamenii nu mureau pe capete după un
an de gătit în vase din cupru. Realitatea este că deși oxidul de cupru este toxic,
deoarece cuprul este un metal benefic vieții și chiar indispensabil bunei funcționări a
organismului, suntem dotați de la natură cu un mecanism eficient de eliminare a
compușilor cuprului. Ficatul nostru, ca de altfel al oricărui mamifer, are o capacitate
importantă de a îndepărta din organism compușii toxici ai cuprului ca și ai tuturor
metalelor utile viții...

2
 Cătălin Dan Cârnaru Tuciulețul

Pe de altă parte vasul de cupru folosit permanent nu apucă să se oxideze atât de

puternic încât să devină toxic. Să nu uităm că oxidarea este o combinare a metalului
cu oxigenul, deci oxizii nu se formează decât pe suprafața expusă aerului. De aceea
cazanele din oțel simplu nu ruginesc la interior nici chiar după mulți ani, atât timp cât
sunt permanent pline cu apă. Apa împiedică contactul cu oxigenul din aer. Oxidarea
poate apărea într-un vas metalic plin cu apă numai și numai dacă apa respectivă este
supusă unui curent electric caz în care datorită efectului electrochimic, o parte din
oxigenul moleculelor de apă se eliberează și poate ataca pereții vasului...
Un fenomen electrochimic asemănător se petrece și în timpul fierberii, mai ales
și mai intens dacă apa respectivă conține anumite săruri bune conductoare de
electricitate și mai slab la apa distilată. Bulele de gaz pe care le vedem formându-se
în timpul fierberii în apa fiind nimic altceva decât amestecul celor două gaze din care
e formată apa. Orice descompunere a apei eliberează un atom de oxigen și doi atomi
de hidrogen... Ori dacă atomul de oxigen combinat cu cuprul formează oxidul de
cupru, sau oxidul oricărui alt metal, ceea ce puțini știu, este faptul că reducerea
acestui oxid la cuprul metalic, are loc prin combinare cu hidrogenul sau cu
monoxidul de carbon, afinitatea dintre hidrogen și metale fiind cea care stă la baza
scalei electrochimice a metalelor. Deci descompunerea apei dă un atom de oxigen
necesar oxidării dar în același timp cei doi atomi de hidrogen reduc oxidarea
eliberând cuprul din legătura oxidativă, mai repede decât are loc oxidarea, deci cuprul
va fi eliberat în apa fiartă, ca atare, iar molecula de apă se va reface datorită reacției
de înlocuire a cuprului din oxidul de cupru, cu hidrogen. Deci în apa fiartă nu va
exista oxid toxic de cupru ci cupru monoatomic ( ioni de cupru ) și apă. La fel se-
ntâmplă și cu moleculele de monoxid de carbon unde monoxidul de carbon va înlocui
cuprul iar rezultatul va fi cuprul monoatomic și bioxidul de carbon.
Reacția e simplă : CuO + H2 → Cu + H2O / CuO + CO → Cu + CO2
Pericolul apare atunci când vasul este murdar sau se gătește în el cu soluții acide
și apoi rămâne nespălat... În contact cu oxigenul din atmosferă cuprul va oxida
puternic astfel că se va acoperi cu un strat subțire de oxid...
Deci soluția este simplă : gătim sau păstrăm apa de băut în vasul de cupru
pentru beneficiile sale de a elibera ioni în apă și de a fierbe foarte bine fără lipire, dar
nu păstrăm mâncarea gătită în vasul din cupru, iar după fiecare folosire a sa, vom
spăla bine vasul astfel ca pe pereții săi să nu rămână impurități acide...
De asemenea în cazul unui vas nefolosit o perioadă îndelungată, care a oxidat
puternic, având suprafețele atât interioară cât și cea exterioară acoperite cu oxid
verde, îl vom spăla frecându-l ușor cu „Axion”, sau orice altă pulbere fină
( bicarbonat de sodiu spre exemplu, sare de bucătărie sau chiar pastă de dinți ) iar
după clătire, înainte de a găti cu el îl vom fierbe pentru câteva minute într-o soluție de
apă în care am turnat o lingură sau două de oțet. Prin această operație oxidul este
îndepărtat complet iar cuprul își recapătă culoare roșie, naturală. Abia atunci putem să
gătim în acel vas vechi...

3
 Cătălin Dan Cârnaru Tuciulețul

Altfel, încă odată subliniez : dacă exteriorul vasului poate să oxideze moderat,
fără nici un pericol, căpătând acea culoare maro specifică, interiorul său va fi păstrat
curat prin spălarea sa cu detergent de vase, imediat după fiecare folosire și ștergerea
sa cu o pânză absorbantă sau cu șervețele de hârtie pentru ca vasul să rămână uscat
până la următoarea utilizare.
Industria modernă oferă spre vânzare veselă de gătit din cupru a cărui interior
este acoperit cu un strat subțire de cositor turnat la cald prin topire. Mulți cred că
acela este argint. Nu e argint. Argintul prin oxidare se înnegrește. Cositorul, nu.
Din păcate prin această tratare, vasul de cupru deși își păstrează calitățile de
conductor termic care fac gătirea cu el mai rapidă și mai economică, pierde pe cele
benefice sănătăți căci prin acoperire cu cositor, vasul nu va mai elibera în apa din
interiorul său ioni de cupru. Deci ori folosim un vas de cupru cu interiorul neacoperit,
făcând rabat de la lene și îngrijindu-l corect, ori vom folosi un vas cu interiorul
argintat, ionii de argint fiind chiar mai benefici pentru sănătate decât cei de cupru.
Nu știu însă, unde s-ar putea să se mai găsească azi vase de cupru argintate la
cald. Poate doar acoperite electrochimic, acoperire a cărui strat este foarte subțire și
se va toci repede în urma frecării cu detergentul de vase...
Înainte de încheia aș dori să mai fac o remarcă referitoare la acest metal
deosebit, care este cuprul... Datorită capacității sale de a prelua și distribui uniform
căldura, cuprul este ideal pentru construcția de radiatoare termice... Fapt pentru care
este larg răspândit în industrie, la construcția schimbătoarelor de căldură destinate
răcirii diferitelor lichide ori a radiatoarelor destinate menținerii pieselor electronice în
limitele de temperatură sigure...
Ceea ce ce nu știu mulți, este faptul că o cameră de locuit poate fi încălzită
foarte economic cu ajutorul unei candele sau al unei spirtiere cu două flăcări care bat
pe muchia a două foi de tablă din cupru așezate una în fața celelalte cu o înclinare de
câteva grade formând între ele un spațiu mai larg în partea de jos și mai îngust în
partea superioară. Astfel în momentul în care flacăra le va încălzi, aerul care va
pătrunde pe jos rece, va ieși pe sus cald după ce a măturat întreaga lor suprafață
preluând căldura.... Flacăra spirtierei sau candelei respective, bătând pe muchia celor
două plăci de cupru le va încinge uniform la o temperatură de circa 70 – 80 de grade
ceea ce va fi suficient pentru încălzirea camerei... Treaba asta se poate face și cu două
plăci din aluminiu dar randamentul e mai slab căci conductibilitatea termică a
aluminiului e aproape de două ori mai mică decât cea a cuprului.
Întorcându-mă la micul ceaun din cupru... De ieri și până azi am și gătit un pilaf
de orez în el, pilaf care a fiert fără a se lipi, de două ori mai repede decât în
crăticioara de inox de același volum și asta chiar dacă flacăra aragazului a fost reglată
de la început pe minim...
Poftă bună, Cătăline, iar voi care ați citit asta, să fiți sănătoși !
Cătălin Dan Cârnaru
1 martie 2020