MESTESUGURI

Olaritul
◦ Olărit se numește tehnica confecționării oalelor și a altor obiecte din argilă arsă.[1]
◦ Se consideră că fabricare ceramicii a început în Orientul Apropiat (Fenicia-Byblos, Iran și Siria) și în Japonia, în jur
de 8000 i.e.n., deci ceva mai târziu, comparativ cu cultivarea plantelor sau creșterea animalelor.[2]
◦ Materia primă utilizată în olărit este, în special, așa-zisul lut galben. Pregătirea materialului are în vedere
îmbunătățirea calității acestuia prin mai multe operații: se curăță lutul de corpuri străine, se taie, se lasă să se
dospească și se frământă, pentru omogenizarea argilei.[3]
◦
◦ În epoca neolitică au existat, în principal, 3 tehnici de modelare:[2]
• frământarea unui boț de lut și scobirea lui, tehnică folosită la vasele de dimensiuni foarte mici, mai degrabă
miniaturale.
• tehnica au columbin. Se realiza mai întâi fundul rotund și plat al vasului peste care se așezau colăcei din lut cu
diametru variabil. Ultima operație era netezirea pereților atât la exterior, cât și în interiorul vasului.
• construirea vasului din fâșii, din benzi de argilă, care se lipeau de fundul vasului.
◦ Ulterior au apărut și alte tehnici de modelare: cu roata olarului sau prin turnarea în tipare. Deși era cunoscută în
Grecia antică încă din epoca bronzului, roata olarului a apărut târziu în spațiul balcanic, pe la 450 i.e.n, deci în
epoca La Tène. Tiparele sunt atestate pentru prima oară tot în La Tène. În neolitic au fost folosite în
exclusivitate doar primele trei tehnici de modelare.
◦ După modelarea vasului respectiv acesta este pus în cuptoare speciale, pentru a fi arse. Vasele scoase din cuptor
se lustruiesc și vasul este finalizat.
◦ În ziua de azi această meserie este pe cale de dispariție.
◦
◦ Olaritul reprezinta, inca din perioada neolitica, cea mai veche si cea mai importanta “industrie casnica”, in care cele trei elemente
esentiale – apa, pamantul si focul – au prins viata in mana taranului roman.
◦ Olaritul se gaseste astazi la granita dintre mestesug si arta, dintre necesitate si estetic, initial fiind o indeletnicire ce avea mai mult un
rol practic – confectionarea obiectelor de uz gospodaresc (castroane,blide,ulcioare,cani, oale) pentru prepararea, transportul si
pastrarea alimentelor. Datorita evolutiei sale spectaculoase si a imaginatiei si creativitatii mesterilor olari, in zilele noastre, olaritul
capata sensulceramiciide artizanat, cu o functie noua,obiectele din lut fiind folosite din ce in ce mai des pentru decorarea
locuintelor si panotarea expozitiilor de arta.
◦ Olaritul a constituit si constituie in continuare, in unele cazuri, o sursa de trai si de venit pentru mesterii populari. Mai mult decat atat,
tehnica olaritului a facut parte din viata sociala a comunitatii, un rol de o importanta majora avandu-l si in cadrul evenimentelor ce
marcheaza existenta umana, de la nastere pana la moarte, in functie de forma si materialul din care erau confectionate. De exemplu,
la inmormantare exista obiceiul spargerii unui vas, pentru a arata sfarsitul unui destin.
◦ Olaritul presupune o munca istovitoare, grea, ce necesita efort, rezistenta fizica si cunostinte despre modelarea lutului, orice greseala
putand duce la distrugerea vasului. Acesta este si motivul pentru care olaritul este o indeletnicire destinata in exclusivitate
barbatilor, femeile ajutand doar la decorare.
◦