ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

FACULTATEA BUSINESS ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

DEPARTAMENTUL TEORIE ȘI POLITICI ECONOMICE

Lucrare de Laborator

Tema:
“Expertiza articolelor de ceramic, pe piața de consum, în baza
Uzinei din Baia Mare, România “

A elaborat: Cupcea Marcela, studenta în grupa BA-194

Profesor: Cernavca Mihail, conferențiar Universitar

Chișinău, 2021
 Cuprins
Introducere.................................................................................................................3
1. Istoria articolelor de ceramică.............................................................................4
2. Primele articole de ceramică...............................................................................7
3. Procesul de obținere a articolelor din ceramica................................................11
4. Materii prime pentru produse din ceramice......................................................16
5. Tipuri de articole de ceramică...........................................................................19
6. Verificarea calității mărfurilor din ceramică.....................................................23
7. Marcarea, ambalarea și depozitarea mărfurilor din ceramică...........................27
8. Calitatea mărfurilor din ceramică pentru menaj................................................28
9. Date referitoare la articole din ceramică conform analizei proprii în laborator32
11.Uzina din Baia Mare, România..........................................................................45
12.Reciclarea articolelor din ceramic......................................................................47
Concluzie.................................................................................................................48
Bibliografie..............................................................................................................49

Anexe: analiza în baza Uzinei din Baia Mare

2
 Introducere

Ceramica - este un material obținut prin modelarea și arderea argilelor. Aceeși denumire se

dă și artei și tehnicii de fabricare a obiectelor prin modelarea și arderea argilelor, denumită și arta
ceramicii, precum și obiectelor de argilă făcute prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea,
decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui.
Produsele ceramice – sunt articole fasonate din argilă plastică în amestec cu alte substanţe
ajutătoare, arse la temperaturi ridicate (900-1600 C’) cu o structură poli-cristalizată.
Produsele ceramice acoperă un domeniu larg de nevoi:
 materiale de construcţii (ţigle, cărămizi)
 obiecte de uz casnic (farfurii, căni, castroane)
 obiecte decorative (vaze, bibelouri)
 produse industriale (izolatori electrici)
 produse abrazive (pietre abrazive pentru polizare).
Studiul sortimentului produselor ceramice se efectuează prin analiză organoleptică şi prin
utilizarea instrumentelor simple de măsurare.
Prin natura complexă a experienţei practice şi a diversităţii materialelor utilizate, ceramica
reprezintă în prezent o activitate cu mare potenţial expresiv în rândul elevilor şi studenţilor care
se afirmă ca viitori artişti. Practicând ceramica sculpturală, decorativă, instalaţia, designul de
obiect pentru industria ceramică şi conservarea patrimoniului existent, ceramica îşi poate asuma
rolul de protagonist al discursului artistic contemporan.
Ceramica reprezintă, aşa cum s-a afirmat: „elementul definitoriu al unei cronici în lut a
omenirii”, devenind un reper al unui parcurs pe care omul l-a urmat din Paleoliticul superior şi
până astăzi, un parcurs în primul rând cultural şi artistic.

3
 1. Istoria articolelor de ceramică
Nici una dintre antichitatile ce starnesc astazi pasiunea colectionarilor nu are o istorie atat de
indelungata precum ceramica. De la primele recipiente modelate manual ale Mesopotamiei, la
frumusetea clasica a vaselor grecesti, de la incomparabila finete a portelanului chinezesc la
excesele secolului XIX si exuberanta Art Deco, vreo zece milenii de productie ceramica la scara
planetara ne stau inainte.
Ceea ce stim insa este ca, desi lutul fusese utilizat cu mult inainte in scopuri "arhitecturale" (la
constructia si intarirea adaposturilor) sau magico-rituale (realizarea de figurine nearse utilizate in
cadrul unor ceremonii), istoria ceramicii incepe in Neolitic, cu prima piesa din lut arsa intentionat.

Aparitia ceramicii coincide in mod semnificativ cu sedentarizarea oamenilor, caci ea

presupune accesul, cel putin sezonier, la rezerve de lut, si s-a nascut din nevoia de a depozita
stocul de hrana si lichide obtinut prin cultivarea plantelor si cresterea animalelor.
Diversele culturi preistorice si apoi cele istorice dezvoltate in Orientul Apropiat si Mijlociu
au fost cele care au marcat primii pasi, la inceput timizi, in constituirea unor tehnici de productie
si decorare a ceramicii, ce aveau sa fie transmise si rafinate timp de milenii. In Mesopotamia
mileniului VII i.H., cultura Proto-Hassuna producea vase construite manual din suluri lungi de lut
roscat, suprapuse in spirala si arse la temperaturi joase.
Mai apoi, in mileniile VI-IV, cultura Samara incepe sa-si picteze vasele cu ornamente
brunroscate inspirate din tesaturi si inventeaza marca de olar, simptom al aparitiei comertului,
cultura Halaf acorda mai multa importanta pregatirii lutului, iar cultura Ubaid introduce o prima
versiune a rotii olarului si ridica temperatura de ardere la 1.050-1.200° Centigrade. In Egipt,
perioada predinastica si cea dinastica timpurie (Regatul Vechi) sunt cele care aduc cele mai multe
si mai diverse inovatii in ceramica: culturile nubiana si Fayum, ceramica de Badarian, Naqada (I
si II) si de Meidum se fac toate remarcate printr-un vocabular decorativ propriu, prin vasele cu
pereti foarte subtiri si rezistenti, datorita unei laborioase "preparari" a lutului, si prin simplitatea
rafinata a formelor utilizate.
Aici, roata olarului patrunde abia pe la 2.400 i.H. si continua sa convietuiasca multa vreme
cu ceramica modelata manual.
Dar cea mai spectaculoasa inventie autohtona a fost cu siguranta faianta, cunoscuta drept
"pasta egipteana", obtinuta dintr-un amestec de praf de cuart cu natron sau carbonat de potasiu,
prin arderea caruia, pe suprafata obiectului, se formeaza un fel de glazura vitroasa.
Prin adaugarea de cupru in amestec, acesta capata o frumoasa nuanta de turcoaz, iar
manganul il facea purpuriu. Din acest material au continuat sa se produca, de-a lungul intregii

4
istorii a acestei civilizatii, mici obiecte modelate manual sau presate in mulaje (flacoane, amulete,
margele, figurine, insertii pentru alte obiecte), constituind una dintre marcile sale distinctive.
Perioadele istorice ulterioare (Regatul Mijlociu, cel Nou si Epoca tarzie) aduc mai putine
inovatii in ceea ce priveste sistemul decorativ, foarte traditionalist, dar au meritul de a fi crescut
simtitor calitatea produselor, gratie imbunatatirilor aduse rotii olarului si receptivitatii aratate
pentru formele si tehnicile ceramice ale culturilor straine cu care egiptenii vin acum in contact
prin comert sau cucerire.
In perioada ptolemaica apare chiar o productie de ceramica neagra lucioasa ce o imita pe cea
greaca, iar faianta autohtona capata o nuanta caracteristica, de albastru inchis.
Apogeul european
Ca eleganta a formei si rafinament al ornamentatiei, e lucru stiut, ceramica greceasca nu a
fost niciodata depasita, iar in Europa nu avea sa se mai produca ceva comparabil calitativ decat
dupa aproape doua milenii.
Nu avem documente care sa ateste procedeele tehnice folosite de greci, dar stim ca produsele
lor de ceramica sunt predominant rosii sau negre, datorita oxizilor de fier prezenti in solul Greciei,
care dau lutului aceste culori, ca pentru a obtine o materie prima foarte fina au inceput sa adauge
lutului diverse substante, precum carbonatul de potasiu, si ca arderea se facea in trei etape,
temperatura maxima fiind numai de 950° Centigrade.
Ne putem imagina de cata pricepere si migala era nevoie pentru a realiza obiecte in rosu si negru,
proces complicat pus la punct in secolele VI-IV i.H.

Ceea ce a facut insa gloria acestui tip de ceramica nu au fost nici tehnica, nici forma, ci
decorul, la realizarea caruia lucrau artisti specializati, precum faimosul Zeuxis. Pornind de la
celebrele vase cretane de Kamares, la stilul geometric si ajungand la cel clasic, acest decor a
cunoscut numeroase faze de dezvoltare si o imensa diversitate de subiecte: figuri umane, scene
rituale sau mitologice, plante, animale si motive decorative (meandrul, palmeta, ovele si sagitele
etc.). Fie ele stilizate sau naturaliste, toate erau insa de o eleganta grafica desavarsita. In
secolul V i.H., in plina perioada clasica, ceramica greceasca patrunde in Italia, unde incepe sa
fie, destul de stangaci, imitata de etrusci.

Apoi, romanii preiau tehnicile olarilor greci si, o data cu constituirea Imperiului, le raspandesc in
tot bazinul Mediteranei, reusind sa creeze o interesanta sinteza prin asimilarea motivelor si
tehnicilor de decorare ale popoarelor cucerite. Se stie ca geniul roman s-a manifestat
predominant in domenii practice, precum dreptul, administratia si ingineria, mai degraba decat in
arta, pe care preferau sa o lase in grija grecilor. Totusi trebuie remarcata si o inventie a lor,

5
 originala, in acest domeniu: "terra sigillata", un tip de ceramica acoperita cu un smalt rosu si
decorata cu motive in relief.

Totul a început, atunci când cu o bucată de argilă, în mâinile cuiva aflat pe malul unei ape,
în vremuri străvechi, prin mileniile al IV-lea – al V-lea î.Hr., jucându-se cu boţul argilos, şi-a
pus amprenta degetelor dându-i forma de căuc care, uscat la soare, a putut ţine la un loc boabe
de grâne sau fructe.

A doua întâmplare s-a petrecut în momentul în care obiectul nou creat a căzut mai mult sau
mai puţin întâmplător în foc, devenind astfel rezistent şi capabil de a putea păstra apa de băut.
De la această izbândă a creatorului străvechi, inovaţie considerată epocală, începe aventura unei
arte – ceramica. Cu timpul vasele au fost înfrumuseţate înainte de a le coace, zgâriind pe ele cu un
beţişor linii, apoi au fost colorate folosind o zeamă de lut roşu, alb sau negru, decorul evoluând la
forme tot mai complexe, iar materialul devenind tot mai fin. Peste tot, din China până în Mexic,
fenomenul s-a petrecut la fel, de unde asemănările uimitoare între cele mai vechi piese de
ceramică descoperite pe tot globul.
Al treilea pas important a fost glazurarea. Acest procedeu constă în acoperirea vaselor cu un
strat sticlos obţinut prin topirea în foc a unor nisipuri şi silicaţi, proces care a condus prin diverse
experimente la obţinerea unor glazuri din ce în ce mai elaborate ce au făcut vasele impermeabile.

6
 2. Primele articole de ceramică

Primele obiecte din lut, uscate la soare, n-au rezistat scurgerii timpului. Cărămizile au rezistat
mai bine din cauza aşezării în straturi. Primele cărămizi turnate au apărut în Mesopotamia la
sfârşitul mileniului al V-lea î.Hr. În Egipt, în acelaşi mileniu, exista deja o industrie a olăritului: lutul
din valea Nilului permitea obţinerea de obiecte de culoare roşie sau cafenie, în timp ce din marna
argiloasă se făceau recipiente poroase de culoare gri. Amestecul de lut şi apă era obţinut prin călcare
în picioare, într-o groapă săpată în pământ.

Timp îndelungat, obiectele de lut au fost fasonate cu mâna. Deşi momentul exact al acestui
eveniment este greu de precizat,” roata olarului “a determinat un progres semnificativ în arta
olăritului. Nimeni nu poate spune cu precizie când a fost concepută aceasta, dar prima dovadă a
existenţei roţii olarului datează din Mesopotamia anului 3500 î.Hr. O bucată de lut, ce până atunci
fusese modelată manual, putea fi “azvârlită“ pe roată şi învârtită, iar cu ajutorul mâinilor şi,
eventual, a unor unelte, şi prin intermediul forţei inerţiale i se putea da o formă simetrică. Printre
aceste forme se numărau cupe, oale şi alte recipiente. Având o destinaţie nu numai decorativă,
aceste vase reprezentau singurul mod sigur de depozitare a alimentelor, băuturilor, uleilor şi
cerealelor, având şi multe alte utilizări. Vasele de lut nu erau produse doar pentru depozitarea
diferitelor mărfuri comerciale, fiind prin ele însele obiecte de negoţ, comercializate între diferite
popoare cu ajutorul corăbiilor şi al căruţelor.

Multă vreme, obiectele de lut erau uscate la soare, timp de luni întregi. Apoi s-a văzut că focul
scurta mult această operaţie şi mărea rezistenţa obiectelor. Totuşi, oamenii erau departe de
inventarea cuptorului. Arderea se făcea pe pământ sau în gropi săpate special, materialele
7
combustibile fiind aşezate printre obiectele de lut şi sub ele. Arderea făcută astfel, la temperaturi
joase ( 500-600 grade Celsius ) era mai mult o uscare forţată. Pentru că nu exista suficient aer în
timpul combustiei, gazele înnegreau lutul. Cuptoarele închise, care asigurau în evul mediu o ardere
la 800-900 grade Celsius au apărut prin anul 3000 î.Hr. în Siria.

În secolul al V-lea î.Hr., chinezii au inventat ceramica fină, iar în secolul al II-lea î.Hr. au
perfecţionat cuptoarele şi au obţinut temperaturi de circa 1200-1300 grade Celsius. Porţelanul a
apărut tot în China, iar chinezii chiar şi în prezent produc un porţelan de cea mai bună
calitate. Primul porţelan era o subsţantă brută, obţinută în timpul dinastiei Tang, între anii 618-907
d.Hr., fiind foarte apreciat pentru transluciditatea sa. Porţelanul a ajuns pe pieţele occidentale într-o
formă mai rafinată în secolul al XIII-lea, adus de negustorii de mirodenii ce călătoreau până în
Orientul Îndepărtat.
Evoluția ceramicii în timp s-a realizat prin îmbunătățirea calității, creșterea productivității,
găsirea expresiei plastice potrivite materialului și procedeelor folosite, cu o tendinta permanenta de
adaptare la cerințele și stilul epocii. Piesele ceramice produse de-alungul timpului se constituie in
familii stilistic coerente, expresie a spiritului creator si o reflectare a specificului societății din care
au luat naștere. Cunoștințele empirice închegate în meșteșug conțineau secrete tehnologice bine
păzite, ce se transmiteau cu grijă în cadrul privilegiat al atelierului, de la o generație la alta, de la
meșter-magistru la ucenic-discipol. Fiecare generație de olari, adaptând moștenirea înaintașilor la
cerințele și progresul tehnologic al vremii a îmbogățit și a sublimat totodată cunoștințele primite. În
urma acestor îndelungate filtrări, ceramica tradițională s-a optimizat continuu, reflectând tot mai
bine spiritul din care a luat naștere, sensibilitatea și concepțiile locale de viață. Se poate spune că ea
reprezintă o sinteză a valorilor realizate pe parcursul timpului. Datorită specificului ei local, ea
constituie o contribuție prețioasă la tezaurul ceramic universal.

8
Ulcioare ceramice antice

Piese din ceramică antică

1. Boluri pictate apartinand culturii mesopotamiene de Samarra (6.300-6000 i.H);
2. Vas si tripod din ceramica gri cu lustru metalic, nord-vestul Iranului;
3. Bol egiptean din ceramica rosie de Meidum (Regatul Vechi, pe la 2.600 i.H);

4. Vas ritual "de vin din Egiptul de Jos pentru doamna Nodjmet" (Dinastia XVIII, Regatul Nou);
5. Fragment de figurina a zeului Bes in nuanta de albastru inchis, specifica faiantei ptolemaice (332-
30 i.H);
6. Vas micenian cu caracatita descoperit la Ialysos, Rhodos (1.400-1.300 i.H);

7. Urcior antic cu decor geometric, reprezentand o scena funerara (730-720 i.H);

8. Krater etrusc cu figuri rosii pe fond negru, reprezentand o scena mitologica (pe la 250 i.H);
9. Krater roman de la Arezzo, tip terra sigillata, decorat cu alegoriile anotimpurilor si semnat "Cb.
Ateius".

9
10
 3. Procesul de obținere a articolelor din ceramica

Produsele ceramice se obţin din materiale ceramice rezultate din arderea unor amestecuri de
silicaţi sau oxizi.
Pentru obţinerea produselor ceramice se utilizează două grupe mari de materii prime (figura 1)
şi anume:
- materii prime pentru obţinerea produsului ceramic brut (ciob);
- materii prime pentru glazuri şi decoruri.

fig.1

Pentru formarea produsului ceramic brut se utilizează materii prime principale (plastice şi
neplastice) şi materii prime auxiliare (plastifianţi, lubrifianţi, fluidizanţi).

11
 Pentru realizarea unor mărfuri ceramice de calitate care să asigure competitivitate atât pe piaţa
internă, cât şi pe cea externă, trebuie ca fazele procesului tehnologic să se execute corespunzător
pentru evitarea defectelor. Principalele operaţii în formarea mărfurilor ceramice sunt prezentate în
figura 2.

fig.2

Prepararea masei ceramice. Se dozează materialele prime conform reţetei de fabricaţie, se

supun sitării (cernerii), deferizării si omogenizării (deoarece prezintă importanţă proporţia, granulaţia
şi puritatea) după care se amestecă cu apa. Granulaţia componenţilor determină calitatea produsului
ceramic, de aceea sitarea se va executa cu deosebită atenţie.
In urma amestecării cu apă, masa ceramică poate fi:
 sub forma de pastă ceramică ce are pana la 20% apa;
 barbotină ceramica 24-35% apa. Daca nu are apă, masa se numeşte pulbere ceramică.

12
 Fasonarea masei ceramice este operaţia care dă forma obiectului şi poate fi:
- fasonarea plastică pentru paste ceramice;
- fasonarea prin turnare pentru barbotine ceramice;
- fasonarea prin presare pentru pulberi ceramice.
Metoda de fasonare se alege în funcţie de caracteristicile pe care dorim să le aibă obiectul
ceramic (tabelul 1 Principalele metode de fasonare a masei ceramice)
Principalele metode de fasonare a masei ceramice Tabelul 1

Din operaţia de fasonare pot rezulta multe defecte de fasonare ca: deformări, diferenţe de masă,
incluziuni, grosime neuniformă, rugozităţi pe suprafaţa produselor etc.

Uscarea produselor fasonate

Uscarea produselor fasonate se realizează în scopul trecerii masei ceramice fasonate, înlăturării
fenomenului de deformare ca urmare a evaporării bruşte a apei şi a eliminării contracţiei. Uscarea se
poate realize pe cale naturală (sopronare) sau artificială (tunele de uscare). În cazul în care uscarea nu
este condusă corespunzator pot să apară defecte ca: deformări, fisuri, crăpături etc.

Arderea produselor uscate (arderea I)

Arderea produselor uscate se realizează în cuptoare şi astfel are loc modificarea proprietăţilor,
creşterea compactităţii, a rezistenţei mecanice şi modificarea culorii. Până la 500°C îşi pierde apa de
cristalizare, masa ceramică devine poroasă şi sfărâmicioasă, iar prin amestecarea cu apa nu mai dă un
material fasonabil. Pe la 750°C este tot poroasă, dar rezistentă. La 1000°C porozitatea scade din

13
cauza unui fenomen de clincherizare, adică se formează o topitură parţială care astupă porii şi reduce
porozitatea. Clincherizarea poate progresa până la vitrifiere. Produsul rezultat din prima ardere se
numeşte biscuit.

Glazurarea
Glazurarea constă în depunerea unui strat subţire, sticlos pe suprafaţa produsului, care pătrunde în
interiorul porilor şi îl umple, masa ceramică devenind compactă pe suprafaţă. Rezultă un produs
ceramic cu proprietăţi îmbunătăţite şi anume: luciul, impermeabilitatea la apă şi gaze, proprietăţi
mecanice şi chimice superioare.
Glazurile utilizate pot fi: transparente sau incolore şi artistice (mate, metalizate, cristalizate, colorate )
În condiţiile în care glazurarea nu este executată conform prevederilor respective, pot apărea defecte
ca: scurgeri de glazură, lipsă de glazură, exfolieri de glazură, grunzi pe suprafaţa produsului (din
cauza nesitării corespunzătoare) etc.

Arderea produselor glazurate ( arderea a II-a)

Arderea produselor glazurate se realizează la temperaturi mai scăzute decât prima ardere. În
urma arderii glazurii, se realizează aderenţa stratului de glazură pe suprafaţa produsului ceramic.

Decorarea este operaţia de îmbunătăţire a aspectului exterior si se poate realiza pe glazura si

sub glazura.

14
 Metode de decorare sunt:
 pictarea manuală este o decorare ce conferă valoare artistica deosebită;
 benzi şi linii;
 pulverizare, pentru suprafeţe colorate şi pentru fonduri cu degradeuri;
 decalcomanii – sunt decoruri în culori ceramice depuse prin imprimare pe o hârtie
specială şi acoperită cu o peliculă suport, care face posibilă transferarea şi depunerea
decorului pe produs;
 ştampilare, pentru decoruri simple;
 serigrafie (sitografie) pentru desene simple, desene geometrice şi pentru produse de
serie mare, folosindu-se site-şablon;
 imprimare cu plăci de oţel, cu cilindri pe care este gravat desenul;
 gravură pentru inscripţii de aur;
 procedeul fotoceramic – reproducerea unei fotografii cu culori vitrificabile.

Arderea a III-a (arderea decorului). Se realizează la temperaturi şi mai mici decât arderea a
II-a şi anume la 400-500 oC. În urma acesteia se conferă rezistenţă decorului la acţiuni mecanice şi
chimice.

15
 4. Materii prime pentru produse din ceramice

Produsele ceramice sunt produse cu structură policristalină, formate din particula aglomerate

unite între ele, ca urmare a fenomenelor fizico-chimice de sinterizare şi vitrifiere. Sinterizarea este
procesul de aderare a particulelor prin încălzire la temperaturi inferioare temperaturii de topire,
având ca urmare înmuierea lor superficială şi apariţia unor noi cristale la limita dintre particulele
înmuiate.

Vitrifierea este procesul de unire a particulelor solide datorită apariţiei unei faze lichide
(sticloase) şi a separării unei faze cristaline noi cu micşorarea porozităţii produsului ceramic. Pentru
obţinerea produselor ceramice se folosesc materii prime principale, auxiliare şi pentru glazură şi
decor.

Aceste materii prime au rolul cel mai important în formarea proprietăţilor masei ceramice.
Pentru obţinerea produsului ceramic brut se folosesc materiale plastice şi neplastice.

Materialele plastice constituie partea principală a masei ceramice care realizează legătura

între toţi constituenţii acesteia. Din această grupă fac parte: argila şi caolinurile. Plasticitatea,
puterea liantă, higroscopicitatea, contracţia la uscare a materiilor plastice determină în mod hotărâtor
calitatea produselor finite.

Argilele sunt materiale plastice care cu apa formează o masă ce se poate fasona, prin uscare îşi
păstrează forma, iar prin ardere se durifica. Prezintă principala proprietate că în amestec cu apa
formează o masă plastică ce se poate modela cu uşurinţă, şi care, prin uscare, îşi menţine forma, iar
prin ardere se durifică, căpătând o culoare albă cu nuanţe gălbui până la alb-cenuşiu sau culoarea
cafeniu deschis până la ocru. Se folosesc 6 sorturi de argila diferenţiate după puritate, după mărimea
particulelor şi resturi organice.

Caolinurile sunt materiale plastice mai pure, cu o structură cristalină mai pronunţată, dar cu o
plasticitate mai redusa. De regula au culoarea alba. Se întâlnesc 6 sorturi în funcţie de aceleaşi
criterii.

Materiile prime neplastice sunt denumite şi materii degresante şi sunt utilizate în formarea
masei ceramice în scopul diminuării plasticităţii, a reducerii contracţiei la uscare şi ardere, precum şi
a accelerării procesului de uscare.
După natura şi rolul lor, materiile prime neplastice pot fi :
- materii prime neplastice fondante( fondanţi);

16
 - materii prime neplastice refractare (materii prime refractare).
Fondanţii prezintă proprietatea că determină coborârea (scăderea) în masa ceramică a
temperaturii necesare apariţiei fazei topite, formând totodată, prin topire, faza lichidă.

Principalii fondanţi utilizaţi în industria ceramică sunt:

- feldspaţii (alumino-silicaţi anhidri de sodium, de potasiu şi de calciu) folosiţi cu precădere în
masele de ceramică fină.
- cenuşa de oase (cu conţinut ridicat de fosfat tricalcic, fosfat de magneziu, oxid şi fluoruri de
calciu) prezente în compoziţia masei ceramice pentru obţinerea porţelanului fosfatic;
- dolomita şi calcarul.

Materiale degresante şi refractare conferă o rezistenţă înaltă (peste 1500 oC) şi participă la

formarea ciobului ceramic. Ele au rolul de a mări plasticitatea masei ceramice şi contracţia la uscare.
In afară de aceste proprietăţi măresc rezistenţa mecanică, rezistenţa la uzură, rezistenţa faţă de
agenţii corozivi a produselor ceramice tehnice si de menaj. Se utilizează cuarţul, alumina, nisipurile
cuarţoase.

Materiile prime neplastice refractare sunt caracterizate de marea lor rezistenţă la

temperaturile înalte ( peste 1500º C) şi posibilitatea ca, în funcţie de ceilalţi componenţi ai masei
ceramice, să îndeplinească rol de degresanţi, înainte de ardere, iar în timpul arderii să participe la
formarea ciobului.
În afară de refractaritate, aceste materii măresc rezistenţa mecanică, rezistenţa la uzură,
rezistenţa faţă de agenţii corozivi a produselor ceramice tehnice sau fine de menaj.Ca materii prime
refractare sunt utilizate: nisipurile cuarţoase, cuarţul, alumina, şamota.

Materiile prime auxiliare sunt acelea care pot îmbunătăţi unele proprietăţi ale maselor
ceramice. Ele cuprind: plastifianţii, lubrifianţii şi fluidizanţii.
Plastifianţii (lianţii) au rolul de a imbunătăţi prelucrabilitattea, mărind rezistenţa mecanică a
produselor nearse. Ca plastifianţi se utilizează: bentonite, guma arabică, parafine, dextrine, alcoolul
polivinilic şi altele.
Lubrifianţii au rolul de a uşura fasonarea masei ceramice prin presare datorită acţiunii lor de
lubrifiere. În acest scop se utilizează motorina, stearaţii de bariu, magneziu, aluminiu, zinc, petrolul
lampant, oleina ş.a.
Fluidizanţii contribuie la stabilizarea barbotinelor ceramice cu un conţinut redus de apă.
Principalii fluidizanţi folosiţi în industria ceramică sunt: carbonatul de sodium, silicatul de sodium,
lignina, acidul tanic ş.a.
17
 Materiile prime pentru glazură şi decor

Glazurile sunt sticle uşor fuzibile, depuse în straturi subţiri pe suprafaţa produselor ceramice.
Rolul lor este de a asigura o impermeabilizare a produselor faţă de lichide şi gaze, de a contribui în
acelaşi timp la îmbunătăţirea aspectului, conferind unele caracteristici de ordin estetic, in special
prin luciu, netezime, culoare. Glazurile pot fi transparente, opace sau colorate si compozitia lor
chimica este cea a unei sticle. Glazurile sunt obţinute din silice combinată cu oxizi alcalini, alcalino-
pământoşi, oxizi de plumb, alumină etc.

Materiile prime pentru decorare sunt în special oxizi sau combinaţii ale metalelor grele
numiţi pigmenţi ceramici. Aplicarea acestora se poate face pe glazură şi sub glazură. Pigmenţii
aplicaţi pe glazură trebuie să aibă proprietatea de a pătrunde în glazură fără a se descompune la
ardere şi să-şi păstreze nuanţa. Pigmenţii folosiţi sub glazură (sunt puţini) trebuie să reziste la
temperatura de ardere a produsului ceramic de până la 1400 oC.

Se utilizează diferiţi compuşi în acest scop, pentru colorarea în: albastru - compuşi de cobalt;
verde - compuşi ai cromului; roşu închis şi brun - compuşi ai fierului; brun-violet, violet - compuşi
de mangan; galben, negru, portocaliu: compuşi de uraniu. Se mai utilizează aurul si platina in stare
coloidală.

Opacizanţii sunt substanţe care rămân sub formă de particule fine, uniform dispersate în masa
glazurii, pe care o opacizează sau pot produse bule de gaz nedizolvate în glazură, conferindu-i
acesteia un aspect lăptos. Se utilizează în acest scop: oxizi de staniu, oxid de titan, oxid de zirconiu,
oxid de stibiu.

18
 5. Tipuri de articole de ceramică
 Porţelanul

Porțelanul – este ceramică specială din lut. Acesta are un strat relativ subțire. Dacă loviţi acest
material cu un baston, puteți auzi un sunet lung și foarte clar. Calitatea porțelanului depinde în
mod direct de conținutul procentual al caolinului (lut alb), a măcinării fine și a caracteristicilor
tehnologice.

Chiar și porțelanul de cea mai înaltă calitate este un material foarte fragil și necesită o îngrijire
atentă. Pentru ca vesela Dvs. să vă bucure mulţi ani înainte, trebuie să respectați următoarele
reguli de îngrijire:

 Este preferabilă spălarea manuală a porțelanului. În cazul utilizării mașinii de spălat

vase, este necesar să alegeţi programa cu nivel scăzut a temperaturii apei și fără uscare.
Este bine ca porţelanul să fie șters cu un prosop;
 Porţelanul este sensibil la apă fierbinte, produse chimice de uz casnic, detergenți
abrazivi. Utilizați un detergent special pentru spălarea porțelanului sau săpun pentru
copii. După spălare, este mai bine să-l ștergeți și să-l uscați imediat. Nu lăsaţi porţelanul
în apa pe o perioadă îndelungată;

19
  Cu timpul vasele din porțelan, se întunecă și își pierd aspectul iniţial. Pentru a întoarce
porțelanului culoarea albă impecabilă pe care o avea la început, folosiţi soda de mîncare,
precum și sarea, oțetul. Petele de pe vasele din porțelan pot fi îndepărtate cu soluţia din
apă caldă şi o picătură de amoniac;
 Păstrați porțelanul într-o cameră cu umiditate scăzută, nu în garaj sau pe balcon. Fiecare
produs trebuie să fie învelit cu un prosop sau cu o hârtie albă (nu cu ziar!).

Căni din portelan

 Semi-porţelanul

Semiporţelanul reprezintă un produs ceramic cu caracteristici intermediare între porţelan şi

faianţă, ciob alb-cenuşiu sau gri. Se utilizează la fabricarea articolelor din menaj specifice industriei
hoteliere şi de alimentaţie publică, articolelor sanitare, etc.

Semiporţelanul este o masă ceramică fină, cu multe caracteristici intermediare între faianţă şi
porţelan, aspectul lui apropiindu-l mai mult de faianţă.
Se caracterizează prin:
- ciob alb-cenuşiu sau gri, mai compact decât faianţa;
- semivitrifiat, absorbţia de apă e de maximum 5%;
- rezistenţa mecanică mai ridicată decât faianţa;
- arderea se face la 1230-1300°C;
- glazurarea cu glazuri transparente sau opace, care se ard la temperature mai scăzute decât
biscuitul;
- este utilizat pentru articole de menaj folosite în industria hotelieră şi de alimentaţie publică,
articole sanitare şi tehnico-sanitare.

20
Platouri semiportelan

21
  Faianţa

Faianţa se prezintă sub formă de masă ceramică fină, cu structură poroasă, ciob de culoare alb-
gălbuie, gălbuie, opac, diferenţiată în funcţie de compoziţie în faianţă argiloasă şi faianţă silicioasă.
Se utilizează pentru fabricarea majorităţii produselor ceramice pentru menaj.

Faianţa este o masă ceramică fină, cu o structură poroasă obţinută din materiale argiloase, cuarţ,
calcar, felspat, dolomită, iar arderea se face la temperatură mai scăzută şi este cuprinsă între 850-
1250°C.

Se caracterizează prin: - culoare alb-gălbui, gălbuie; - porozitate mare, exprimată prin absorbţia
mare de apă (8-16%); - glazura poate fi opacă, semiopacă, mată sau colorată; - permeabilitatea faţă
de lichide şi gaze datorită porozităţii mari; - opacitate, spre deosebire de porţelan, care are o anumită
transluciditate în funcţie de grosimea ciobului.

După compoziţia masei ceramice, distingem două tipuri: faianţă argiloasă şi faianţă silicioasă.
Faianţa argiloasă este folosită mai mult. Ea se produce în trei tipuri, în funcţie de natura fondanţilor
utilizaţi şi anume:

- faianţă felspatică (2-10% feldspat),

- faianţă calcaroasă (5-20% calcar),

- faianţă felspato-calcaroasă sau mixtă. Indiferent de tipul de faianţă, o cerinţă de calitate este
aderenţa perfectă între ciob şi glazură. Când aceasta nu se realizează, pot apărea, tensiuni care
determină defectul de exfoliere.

Platouri faianţă
22
  Ceramica comună

Ceramica comună se prezintă sub formă de masă cu structură granuloasă de culoare roşie sau
neagră. Se utilizează pentru vase de menaj specifice artei populare, prezentând decoraţiuni
diferenţiate în funcţie de zona producătoare (ceramică de Horezu, ceramică maghiară, etc.).

Ceramica comună este o masă obţinută din argile comune, cu un conţinut ridicat de oxizi de fier,
în amestec cu nisip şi calcar. Prezintă o culoare roşie sau neagră, iar structura este granuloasă.
Cuprinde trei tipuri:
- ceramica comună sau populară;
- ceramica comună termorezistentă;
- majolica.
Ceramica comună se prezintă, după culoare şi aspect, în două tipuri: - ceramica roşie, de
tradiţie romană obţinută printr-o ardere completă; - ceramica neagră, de tradiţie dacică, obţinută
printr-o ardere completă, într-o atmosferă reducătoare. Principalele tipuri de ceramică populară sunt
prezentate în tabelul 5.4, în funcţie şi de decorarea specifică zonei geografice.
Ceramica comună termorezistentă conţine în plus compuşi mineralogici ce-i conferă rezistenţă
la foc. Se utilizează pentru vase de menaj.
Majolica se caracterizează prin aceea că după ardere se acoperă cu glazură opacă pe bază de
plumb şi staniu, se decorează, după care se glazurează a doua oară. Din aceste considerente, desenul
apare cu un contur imprecis şi aspect specific, characteristic, deoarece a doua glazură este, de
obicei, fisurată. Se utilizează pentru articole decorative, teracote etc.

23
 6. Verificarea calității mărfurilor din ceramică
Calitatea articolelor ceramice pentru uz casnic este definită prin intermediul următoarelor
caracteristici:
Aspectul - Este apreciat, în principal, în funcţie de defectele de aspect. Acestea sunt:
 defecte de formă, de dimensiuni şi de masă: asimetrie, curbură, dimensiuni
necorespunzătoare, margini deformate, lipsa planeităţii etc.;
 defecte de suprafaţă: bavuri, scurgeri de glazuri, valuri, înţepături;
 discontinuităţi: lipsă de glazură, rugozitate, zgârieturi, fisuri, crăpături, exfolieri;
 incluziuni: băşici, granule, grăunţe, proeminenţe, puncte colorate;
 defecte de decorare: decor deplasat, decor neaderent, lipsă decor, pete de colorant, scurgeri
de colorant etc.

La examinarea aspectului produselor ceramice pentru menaj se au în vedere

următoarele: denumirea si destinatia produsului (de exemplu, ceasca cafea, sosiera, solniţă,
etc.), tipul de masă ceramică (ceramică, comună, faianţă, porţelan, semiporţelan), care se
identifică după: culoarea în secţiune (spărtură sau ciob); masa specifică şi grosimea pereţilor;
sunetul produs prin lovire; proba în lumina transmisă; acoperirea cu glazură; aspectul în secţiune
(spărtura, ciob).

Astfel:
 culoarea este brun roşiatică, neagră la ceramică comună (ghiveci, vase de flori,
jardiniere), alb-gălbuie la faianţă (obiecte de menaj), alb-cenuşiu la porţelanul obişnuit,
alb, alb-gălbuie la porţelanul fin, albă-cenuşie la semiporţelan;
 masa şi grosimea pereţilor - grosimea pereţilor obiectelor este mai mare la ceramică
comună, faianţă şi semiporţelan şi redusă la porţelan. Masa specifică este mai mică la
faianţă şi ceramică comună, deoarece structura lor fiind poroasă înglobează o cantitate
de aer, în timp ce porţelanul şi semiporţelanul având structura compactă şi respectiv
semicompactă, au masa specifică mai ridicată.
 proba în lumina transmisă diferenţiază produsele din porţelan (translucide) faţă de
celelalte produse ceramice (opace).
 sunetul este scurt, înfundat la ceramica comună şi faianţă, clar, cristalin, prelung la
porţelan, clar şi scurt la semiporţelan.
 acoperirea cu glazură se constată, de regulă, pe întrega suprafaţă a obiectelor din
faianţă, inclusiv suprafaţă de sprijin, obiectele din porţelan şi semiporţelan nu au
suprafaţă de sprijin glazurată.

24
  aspectul în secţiune se constată în spărtură. Ciobul de ceramică comună are aspect
pământos grăunţos; ciobul de faianţă este poros, particulele sunt grosiere, iar stratul de
glazură se distinge net de restul masei ceramice; ciobul de porţelan este compact,
sticlos, particulele sunt foarte fine, iar glazura nu se distinge de masa ceramică, ciobul
de semiporţelan este semicompact, sticlos, particulele sunt fine, iar glazura nu se
distinge de masa ceramică.

Dimensiunile. Se măsoara diametrul, înălţimea şi capacitatea încadrându-se produsul în una din

cele doua grupe:

 produse mici (cu diametrul sau înălţimea sub 200 m şi capacitatea sub 250 ml);
 produse mari (cu diametrul sau înălţimea peste 200 mm şi capacitatea peste 250 ml).

Masa produsului se stabileşte prin cântărire.

Modul de decorare şi glazurare. Se precizează dacă decorarea este peste glazură (se simte
conturul desenului la pipăit, iar desenul nu este lucios, comparativ cu restul suprafeţei) sau sub
glazură. De asemenea, se apreciază dacă decorarea este realizată prin imprimare automată, cu
decalcomanii, prin pictare, prin ştampilare. Se va preciza tipul de glazură: incoloră, transparentă
şi lucioasă, colorată, mată, de efect, etc.

Verificarea aspectului şi încadrarea în clase de calitate în funcţie de defectele

constatate. Verificarea aspectului produselor, depistarea eventualelor defecte se realizează vizual
şi prin analiză tactilă. În continuare sunt prezentate principalele defecte ce apar la articolele de
menaj din porţelan şi faianţă, grupate după provenienţă.      

Transluciditatea. Porţelanul este translucid până la o grosime de 3 mm, iar faianţa este opacă.
Absorbţia de apă. Ea este determinată de structura spărturii, deci de porozitate, astfel obiectele de
porţelan sunt impermeabile, iar cele din faianţă sunt permeabile datorită porozităţii.
Rezistenţa la şoc termic. Se exprimă prin absenţa sau prezenţa crăpăturilor şi fisurilor obiectelor
supuse la încălziri şi răciri bruşte în apă, în anumite condiţii.
Rezistenţa la acizi a glazurii. Se prezintă convenţional prin pierderea în masă exprimată la 1 dm 3 a
unei probe introduse într-o soluţie de HCl de 10 %, în anumite condiţii.
Rezistenţa la ciobire. Reprezintă rezistenţa obiectului la căderea de la înălţimea de 2 m de-a lungul
unei suprafeţe de oţel înclinată la un unghi de 80o. Nu se admit ciobiri.

25
Rezistenţa la spargere. Reprezintă rezistenţa obiectului ceramic la căderea unei greutăţi cu masa
de 35 g de la înălţimea de 120 cm. Nu se admit spargeri. 
În clasificarea mărfurilor ceramice se are în vedere: mărimea granulelor constituenţilor
compactitatea masei ceramice şi domeniul de utilizare.
După mărimea granulelor constituenţilor, care este dată de textura
ciobului şi exprimată prin diametrul maxim al granulelor, deosebim trei grupe:
• mărfuri ceramice brute, care prezintă o textură grosieră formată din granule cu diametrul de max.
5 mm. (cărămizi, ţigle şi altele);
• mărfuri ceramice semifine, care prezintă o textură mai puţin grosieră şi exprimată prin diametrul
maxim al particulelor de 1,5 mm. (olărie comună, gresie semifină etc.)
• mărfuri ceramice fine, care prezintă o textură fină, exprimată prin diametrul maxim al particulelor
de 0,05 mm. (mărfuri de faianţă, porţelan, semiporţelan, gresie ceramică fină etc.).
După compactitatea masei ceramice prezentată în spărtură (ciob) şi
exprimată prin capacitatea de absorbţie a apei, în procente, distingem trei grupe:
• mărfuri ceramice poroase, caracterizate prin aceea că prezintă pori deschişi, absorbind apă în
proporţie mai mare, de 6% (mărfuri din faianţă, mojolică, olărie comună);
• mărfuri ceramice semivitrifiate sau clincherizate, caracterizate prin aceea că prezintă o parte din
pori închişi şi absorbţia de apă este cuprinsă între 1-6% (mărfuri din semiporţelan, gresie ceramică
semifină);
• mărfuri ceramice vitrifiate, caracterizate prin aceea că porii sunt închişi aproape în totalitate, iar
absorbţia de apă fiind de max. 1% (mărfuri din porţelan,gresie ceramică fină).
După domeniul de utilizare, se clasifică în:
• mărfuri ceramice pentru construcţii, şi anume:
- produse pentru zidărie: cărămizi, ţigle etc.;
- produse ceramice: faianţă, gresie, majolică, mase speciale;
- obiecte ceramice sanitare din: porţelan, faianţă, gresie, semiporţelan;
- tuburi din gresie ceramică ş.a.
• mărfuri ceramice pentru menaj din: porţelan, faianţă, semiporţelan, olărie comună;
• articole ceramice pentru decor, şi anume pentru:
- decorări ale construcţiilor:
- decorări ale spaţiului de locuit (vase, statuete, bibelouri etc.)
• articole ceramice de uz industrial:
- recipienţi pentru industria chimică;
- produse pentru aşchiere şi abraziune;
- produse pentru industria electrotehnică, electronică, textilă, aerospaţială, metalurgică etc.
26
 Sortimentul de mărfuri ceramice este foarte divers, ca urmare a gamei largi de materii prime
şi auxiliare, a variatelor procedee de prelucrare, decorare, a extinderii domeniilor de utilizare prin
îmbunătăţirea proprietăţilor, a comercializării pe clase şi niveluri de calitate etc. Se disting două
grupe mari şi anume:
- mărfuri ceramice de menaj şi decorative;
- mărfuri ceramice pentru construcţii.
Defectele mărfurilor ceramice pot fi clasificate după cauzele apariţiei lor (calitate
necorespunzătoare a materiilor prime, obţinere) în trei grupe: de formă şi dimensiuni, de suprafaţă şi
de decor.
După mărimea lor, apreciată prin observare vizuală de la o anumită distanţă, se clasifică în:
defecte foarte mici, defecte mici şi vizibile.
Defecte care se observă prin examinarea vizuală foarte amănunţită de la distanţă mai mică de
0,5 m sunt considerate foarte mici, cele examinate de la distanţă de 0,5 m sunt defecte mici, iar cele
observate prin examinare vizuală de la distanţă de 0,7 m sunt defecte vizibile.
Cunoaşterea defectelor mărfurilor ceramice are o foarte mare importanţă, deoarece, în funcţie
de numărul defectelor, mărimea şi poziţionare lor, se face sortarea pe calităţi, care au preţuri
diferenţiate în funcţie de calitate.
Defecte de formă şi dimensiuni
Defectele de formă şi dimensiuni sunt abateri de la forma normală a obiectului sau de la
dimensiunile din normative. Cele mai frecvente defecte de formă sunt: deformarea marginilor faţă
de planul orizontal, ovaliatea si neplaneitatea suprafeţei de sprijin. Defectele de dimensiune se
referă la abateri de la înălţimea totală sau diametrul obiectului, capacitate, grosime etc.
Defecte de suprafaţă
Defectele de suprafaţă sunt defectele care afectează calitatea articolului referitoare la culoare
si aspectul general. Aspectul general este afectat de: glazură, pori, băşici, granule, griş, fisuri,
ştirbituri, puncte colorate şi altele. Defectele de culoare şi nuanţă trebuie să aibă în vedere că gradul
de alb admis este de min. 75%. Defectele de glazură sunt rezultate din operaţiile de glazurare şi
ardere a glazurii şi apar sub formă de glazură ondulată, mată, scurgeri de glazură, lipsă de glazură
etc.
Defecte de decor
Sunt cauzate din operaţia de decorare, prin nerespectarea decorului de referinţă care
contribuie la valoarea estetică a produsului. Aceste defecte mai sunt cauzate şi de operaţia de ardere
a decorului sau de vâscozitatea pastei folosite la decor. Apar sub forma de: decor asimetric, scurgeri
de colorant, stropituri de colorant, abateri de la continuitatea contururilor, abateri de la nuanţă şi

27
culoarea decorului, uşoară neuniformizare a liniilor sau benzilor, uşoară matisare a decorului etc. Se
mai consideră defect şi emisia de substanţe toxice din decor, respectiv plumb şi cadmiu.

28
 7. Marcarea, ambalarea și depozitarea mărfurilor din ceramică

Marcarea produselor din ceramică pentru menaj se realizează pe spatele obiectului,

specificându-se marca de fabrică a producătorului, clasa de calitate, inscripţia de lucru manual
pentru produsele decorate manual. Marcarea cu inscripţia lucru manual şi marca producătorului se
realizează la cald, iar marcarea calităţii se realizează prin ştampilare la rece, folosind o vopsea
rezistentă.

Codificarea claselor de calitate se realizează prin intermediul culorilor: roşu pentru calitatea I,
verde pentru calitatea a II şi albastru pentru calitatea a III-a (pentru produsele din ceramică).

Ambalarea se realizează în ambalaje confecţionate din hârtie, carton, lemn, materiale plastice,
separându-se piesele componente cu foi de carton ondulat, hârtie de mătase, talaş, etc.

Pe fiecare ambalaj se aplică o etichetă care conţine următoarele informaţii:

- denumirea produselor;
- marca de fabrică;
- calitatea;
- modelul;
- felul decorării;
- numărul bucăţilor ambalate;
- numărul lotului;
- data fabricării;
- semnul avertizor pentru calitate

Pe ambalaj se prevede şi semnul fragil.

Depozitarea produselor de ceramică pentru menaj se realizează în spaţii curate, acoperite,

ferite de umezeală, în funcţie de mărime, formă, calitate.

Transportul se efectuează cu mijloace acoperite, de regulă în containere, având prevăzute şi

semnele avertizoare de fragilitate.

29
 8. Calitatea mărfurilor din ceramică pentru menaj
Studiul calităţii sortimentului produselor ceramice pentru menaj se efectuează
prin analiza organoleptică, prin folosirea unor instrumente simple de măsurare (şubler, rigla,
cilindru gradat) şi cu ajutorul verificărilor de laborator.

În cazul articolelor ceramice de artă veche sau chiar şi a unor obiecte de porţelan
contemporan, analizele senzoriale şi metodele chimice pot evidenţia şi eventualele falsuri, cele
mai frecvent întâlnite fiind: imitaţii; restaurări; contrafaceri cu ajutorul mărcilor; falsificări prin
înnobilarea pieselor rebuturi ale unor manufacturi renumite, sau chiar metode mai puţin
sofisticate, întâlnite în prezent pe piaţa românească, cum ar fi: încadrarea produselor de calitate
inferioară în clase de calitate superioară; folosirea unor mărci, etichete sau ambalaje ale
producătorilor cu tradiţie pentru produse imitaţii, inferioare calitativ; modificarea proporţiei
unor componente faţă de reţeta de fabricaţie, etc.

Verificarea calităţii produselor ceramice de menaj consta in: verificarea aspectului si

incadrarea in clase de calitate, in funcţie de defectele constatate; verificarea culorii; verificarea
dimensiunilor; verificarea masei; verificarea planeităţii suprafetei de sprijin; verificarea
ovalitatii; verificarea deformarii marginilor fata de planul orizontal; verificarea toxicitatii
glazurii; verificarea rezistenţei la soc termic.

La examinarea aspectului produselor ceramice pentru menaj se au în vedere

următoarele: denumirea si destinatia produsului (de exemplu, ceasca cafea, sosiera, solniţă,
etc.), tipul de masă ceramică (ceramică, comună, faianţă, porţelan, semiporţelan), care se
identifică după: culoarea în secţiune (spărtură sau ciob); masa specifică şi grosimea pereţilor;
sunetul produs prin lovire; proba în lumina transmisă; acoperirea cu glazură; aspectul în
secţiune.

Verificarea calităţii mărfurilor ceramice pentru menaj şi decorative se face prin

analiza organoleptică şi prin analize de laborator. Analiza organoleptică se face prin
30
identificarea tipului de masă ceramică şi verificarea condiţiilor de aspect ( verificarea formei,
dimensiunilor şi defectelor conform condiţiilor de admisibilitate).

Identificarea tipului de masă ceramică se face prin examinarea: structurii ciobului,

culorii în secţiune, grosimii pereţilor, sunetului la lovire, translucidităţii şi acoperirii cu glazură.

Identificarea tipului de masă ceramică pentru menaj

Calitatea articolelor ceramice pentru uz casnic este definită prin intermediul

următoarelor caracteristici:

a) Verificarea condiţiilor de aspect este foarte importantă deoarece cuprinde

dimensiunile, forma şi defectele. Forma se verifică vizual, comparată cu modelul
etalon şi uneori prin măsurare.
Aspectul. Este apreciat, în principal, în funcţie de defectele de aspect. Acestea sunt:
- defecte de formă, de dimensiuni şi de masă: asimetrie, curbură, dimensiuni
necorespunzătoare, margini deformate, lipsa planeităţii etc.;
- defecte de suprafaţă: bavuri, scurgeri de glazuri, valuri, înţepături;
- discontinuităţi: lipsă de glazură, rugozitate, zgârieturi, fisuri, crăpături, exfolieri;
- incluziuni: băşici, granule, grăunţe, proeminenţe, puncte colorate;
- defecte de decorare: decor deplasat, decor neaderent, lipsă decor, pete de colorant,
scurgeri de colorant etc.
31
 b) Verificarea translucidităţii se face prin aşezarea obiectului în faţa unei surse de
lumină de 100 W la distanţa de 50 cm., iar la trecerea mâinii între obiect şi sursa de lumină
trebuie să se observe umbra acesteia pe suprafaţă. Porţelanul este translucid până la o grosime
de 3 mm, iar faianţa este opacă.

c) Absorbţia de apă. Ea este determinată de structura spărturii, deci de porozitate, astfel

obiectele de porţelan sunt impermeabile, iar cele din faianţă sunt permeabile datorită porozităţii.

d) Rezistenţa la şoc termic. Se exprimă prin absenţa sau prezenţa crăpăturilor şi

fisurilor obiectelor supuse la încălziri şi răciri bruşte în apă, în anumite condiţii.

e) Rezistenţa la acizi a glazurii. Se prezintă convenţional prin pierderea în masă

exprimată la 1 dm3 a unei probe introduse într-o soluţie de HCl de 10 %, în anumite condiţii.

f) Rezistenţa la ciobire. Reprezintă rezistenţa obiectului la căderea de la înălţimea de 2

m de-a lungul unei suprafeţe de oţel înclinată la un unghi de 80o. Nu se admit ciobiri.

g) Rezistenţa la spargere. Reprezintă rezistenţa obiectului ceramic la căderea unei

greutăţi cu masa de 35 g de la înălţimea de 120 cm. Nu se admit spargeri.

h) Rezistenţa la manipulare în maşina de spălat reprezintă rezistenţa produselor

ceramice la spălare în maşina de spălat specială, cu introducerea apei la temperatura de 80°C şi
utilizând detergenţi pentru spălări grele. Se menţionează numărul de ciclici de spălare ( câteva
mii de ciclici de spălare) la care are loc prima spargere a obiectelor ceramice.

i) Stabilitatea glazurii la colorare sub acţiunea pigmenţilor din ceai şi cafea.

Reprezintă rezistenţa glazurii la acţiunea pigmenţilor din ceai sau cafea prin fierbere cu o
infuzie concentrată în autoclavă, timp de o oră şi timp de 24 ore. Nu trebuie să prezinte
modificări ale nuanţei glazurii.

j) Toxicitatea glazurii se exprimă convenţional prin constatarea urmelor de plumb

cedate de suprafaţa glazurată a obiectului în contact cu o soluţie de acid acetic 4%.

Marcarea produselor din ceramică pentru menaj se realizează pe spatele obiectului,

specificându-se marca de fabrică a producătorului, clasa de calitate, inscripţia de lucru
manual pentru produsele decorate manual. Marcarea cu inscripţia lucru manual şi marca
producătorului se realizează la cald, iar marcarea calităţii se realizează prin ştampilare la rece,
32
folosind o vopsea rezistentă. Codificarea claselor de calitate se realizează prin intermediul
culorilor: roşu pentru calitatea I, verde pentru calitatea a II şi albastru pentru calitatea a III-a
(pentru produsele din ceramică).

Ambalarea se realizează în ambalaje confecţionate din hârtie, carton, lemn, materiale

plastice, separându-se piesele componente cu foi de carton ondulat, hârtie de mătase, talaş, etc.
Pe fiecare ambalaj se aplică o etichetă care conţine următoarele informaţii: denumirea
produsului, marca de fabrică sau denumirea producătorului, mărimea, simbolul şi felul
decorului, numărul standardului, numărul bucăţilor ambalate, calitatea, data fabricării, etc. Pe
ambalaj se prevede şi semnul fragil.

Depozitarea produselor de ceramică pentru menaj se realizează  în spaţii curate,

acoperite, ferite de umezeală, în funcţie de mărime, formă, calitate. Transportul se efectuează cu
mijloace acoperite, de regulă în containere, având prevăzute şi semnele avertizoare de
fragilitate.

33
34
9. Date referitoare la articole din ceramică conform analizei
proprii în laborator

35
36
37
38
39
40
Lucrarea nr.4 10. Raportul de expertiză

41
42
43
44
45
46
10

47
 11.Uzina din Baia Mare, România
Produsele de ceramică sunt o tradiție a culturii românești. Încă din cele mai vechi timpuri,
românii au știut să creeze din lut și culoare obiecte de uz casnic care și peste zeci și sute de ani s-
au dovedit a fi adevărate opere de artă.
Tradiția încă există, iar Faimar o transformă în obiecte moderne de ceramică în care
meșteșugul, arta și dragostea de frumos se împletesc pentru a da naștere unor obiecte cu adevărat
speciale.
Ceramica produsă la Baia Mare este cu totul altceva față de ceea ce suntem obișnuiți să
găsim în ziua de astăzi pe rafturile magazinelor. Rezistența superioară, elementele de design bine
alese, formele bine meșteșugite ce se reunesc în seturi de colecție sau culorile vii și potrivite
oricărei bucătării sofisticate sunt doar câteva din atuurile pieselor de ceramică făurite cu drag în
fabrica de la Faimar și care foarte multe iau în acest moment drumul exportului.
Boluri și salatiere, căni și ceainice, dar și vaze sau jardiniere pot fi găsite în lista de produse,
la prețuri mult mai atractive decât te-ai aștepta văzând galeria de comori a acestui producător de
tradiție din România.
Fabrica de ceramică din Baia Mare este una din puţinele întreprinderi care au mai rămas
funcţionale după sfârşitul epocii ceauşiste. De aproape 40 de ani, produsele lor se vând în ţară şi
străinătate. Cu doar 10% din personalul de altădată, fabrica s-a reinventat de fiecare dată şi a
trecut prin comunism, prin perioada tulbure de tranziţie, a depăşit şi perioada de criză.
Materia primă este un amestec după o reţetă proprie de argilă, caolin şi nisip, din care se
formează o pastă, din care sunt modelate, apoi, obiectele de ceramică. Unele, cele asimetrice,
sunt turnate în forme de ispsos, altele – cele simetrie - sunt făcute printr-o tehnologie ce are ca
origine roata olarului. Acestea ajung, apoi, în cuptoare unde sunt arse la temperaturi ridicate,
după care sunt glazurate şi ajung la clineţii finali.
Însă, în mod suprinzător, nu piaţa de desfacere este cea mai mare problemă, ci mâna de lucru.
„E un flux complex şi complicat, e chimie de temperatură înaltă. Produsele se ard la 1.000 de
grade Celsius, apoi urmează un tratament termic timp de şase ore jumătate, după care se
glazurează şi iar se ard în acelaşi cuptor. Este nevoie de oameni destul de specializaţi, pe mai
multe zone, faze ale procesului tehnologic, oameni care trebuie să aibă anumită îndemânare,
pentru că nu e pentru oricine să facă meseria asta”, explică Nicoleta Mureşan, directorul de
marketing şi creaţie.

48
49
50
 12.Reciclarea articolelor din ceramic
Reciclarea reprezintă introducerea unor reziduuri sau deșeuri într-un proces tehnologic pentru a
obține reutilizarea și valorificarea lor sau în scopuri ecologice. Prin intermediul reciclării se
reduce consumul de materie primă nouă și de asemenea se reduce consumul de energie și nivelul
de contaminare al mediului natural.
Chiar dacă în mod normal ceramica poate fi reciclată, cele mai multe puncte de colectare și
reciclare nu vor accepta cănile, farfuriile și paharele ceramice, deoarece ele pot contamina
restul de sticlă ce urmează a fi reciclată. Ca alternativă, le poți folosi pentru plantele din casă sau
grădină sau le poți arunca la coșul de gunoi menajer.
Sticla poate fi reciclată prin topire la infinit, fără a-și pierde proprietățile. Iar reciclarea
costă mai puțin decât producția de sticlă din materii prime, economisind astfel energie.

✔️Se reciclează: borcane (fără capac), produse cosmetice din sticlă, sticle de vin și alte ambalaje
din sticlă. Atenție, trebuie să le clătim înainte.

❌ Nu se reciclează: oglinzi, geamuri, produse din porțelan, ceramică, cristal, vase rezistente la
căldură, ambalaje medicamentoase și cosmetice cu conținut periculos (vopsea, lac de unghii),
becuri
Dar cel mai fain lucru despre sticlă este că e foarte ușor să o refolosim. Borcanele pot fi
reutilizate în foarte multe moduri. Și nu te îngrijora, sticla este sigură în cazul reutilizării. Pentru
a o reutiliza, tot ce trebuie să facem este să o spălăm între utilizări.

51
 Concluzie
Mijloacele de exprimare în ceramică nu şi-au pierdut niciodată puterea de atracţie asupra
omului. Pasiunea mea pentru evoluţia obiectelor utilitare şi artistice, ca reper istoric al unei
civilizaţii, a tehnicilor şi tehnologiilor legate de folosirea focului, ce au transformat în prezent
ceramica în ştiinţă, este un argument în analiza ceramicii ca domeniu artistic, teoretic şi educativ.
Mărfurile ceramice constituie o grupă importantă de mărfuri ce cuprinde articole de menaj,
articole decorative, obiecte ceramice sanitare, materiale de construcţii de finisaj (plăci ceramice),
materiale de construcţii (cărămizi, ţigle, ţevi etc.), ceramică tehnică şi altele. Acest sector de
mărfuri cunoaşte o dezvoltare foarte mare, ca urmare a realizărilor tehnice în domeniu şi a
înlocuirii multor materiale de construcţii de finisaj cu plăcile ceramice, dar şi datorită ritmului
mare de creştere a construcţiilor de locuinţe şi a construcţiilor în general.
Arta ceramică este arta pamîntului şi a focului. Ea a luat naştere în negura vremii, în clipa în
care oamenii şi-au dat seama că pamîntul moale pe care calcau dupa ploaie, lua forma picorului
desculţ, iar lutul astfel modelat era uscat de soare. Mai tîrziu ei au observat că atunci cînd
aprindeau focuri, pamîntul udat peste care arsese jarul se întărea şi îşi schimba culoarea. Arta
ceramica este considerată a fi una dintre primele arte cunoscute de om, pentru ca materiile prime
necesare ei se găsesc la suprafaţa pamîntului şi au putut fi exploatate la început fără nici o
ustensilă specială, chiar de omul izolat.
Pietrele erau greu de extras, iar metalele preţioase prea scumpe pentru a fi la îndemîna oricui.
Pamîntul însă pretutindeni şi pentru toti. Dibacia omului a avut mare rol în manufacturarea
olăriei, el trebuind să prevadă ce va deveni pasta cruda pe care o modela atunci cînd avea sa o
supuna focului, acel agent fizic atît de greu de condus şi stăpînit. Arta ceramică a evoluat o dată
cu stiinţele, ea a fost prima încercare a civilizaţiei, căci obiceiurile unor popoare dovedesc şi azi
ca poţi trăi fara a cunoaste produsele acestei arte.
Ceramica si fosilele sunt singurele elemente care au rezistat timpului şi ne-au dat cele mai
precise şi uimitoare date asupra istoriei omenirii şi a pamîntului. Produsele ceramicii la început
simple ca înfăţişare ajung să atingă splendori neegalate dovada elocventa sunt saloanele de
porţelan ale castelelor din europa. Arta ceramică aşa cum apare în prezent este rezultatul
eforturilor unui şir nesfîrşit de generaţii, care s-au întrecut să creeze frumuseţi utile. Ea îşi
menţine calitatea pînă în zilele noastre, nivelul artistic şi perfectîndu-şi tehnica. Arta ceramică a
ţinut seama de obiceiuri şi de evoluţia gustului estetic, fiind puţine domenii de artă strîns legate
ca în ceramică. Istoria generală a ceramicii are legături strînse şi importante cu istoria civilizaţiei
prin forme, ornamente, subiecte şi inscripţii.

52
 Bibliografie
1. Redeş Al.; Fornoga C.; Păslaru C.; Părăianu E. – Merceologie, Lito A.S.E., Bucureşti
1980;
2. Sârbu R.- Merceologie. Mărfuri industriale, Editura A.S.E, Bucureşti, 2002;
3. Stanciu I.; Părăianu E.; Schileru I. – Merceologie, calitatea şi sortimentul mărfurilor
nealimentare, Editura Oscar Print, Bucureşti 1997.
4. Olaru M., Schileru I., ş.a. – Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.Eficient, Bucureşti,
1999.
5. Petrescu V., Pâslaru C. – Expertiza merceologică, Ed. Metropol,Bucureşti, 2000
6. Sârbu R. – Expertiză merceologică, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2001
7. Şerbulescu L - Merceologia mărfurilor alimentare de import-export, Ed.Fundaţiei
8. Dinu V. - Merceologia produselor nealimentare, Editura ASE, Bucureşti, 2002.

53