ION LUCA CARAGIALE

ÎN CONTEXTUL REALISMULUI
EUROPEAN
Varianta b)

Îndrumător:
Prof. dr. Vasile Filip

Autori:
David Bob
Stefan Cira
Lucas Purcsa

1
Cuprins:
1.Premisa....................................................................................................p3
2.Realismul european.................................................................................px
2.1.Definitie...................................................................................p3
2.2.Context.....................................................................................p4
3.Realismul în România.............................................................................p4
4.Ion Luca Caragiale..................................................................................p4
4.1.Grand Hotel „Victoria Română‟.............................................p5
4.1.1.Acțiunea....................................................................p5
4.1.2.Particularități realiste................................................p6
4.2.Păcat........................................................................................p6
4.2.1.Acțiunea....................................................................p7
4.2.2.Particularități realiste................................................p9
4.3.O făclie de Paște.....................................................................p10
4.3.1.Acțiunea..................................................................p10
4.3.2.Particularități realiste..............................................p11
5.Concluzie..............................................................................................p12
6.Bibliografie...........................................................................................p13

2
 1.PREMISA
Ion Luca Caragiale este un reprezentant al curentului literar realism, din România, datorită
operelor sale, care oglindesc într-un mod veridic și obiectiv diferite aspecte ale realității
(economice, sociale, poilitice etc.)
Universul literar creat de Caragiale este unul vast, care prezintă unele idei realiste în toate
operele sale⁚
1. Caracterul comic si grotesc al spațiului (o lume bazată pe parvenitism, minciună,
hoție, demagogie)
2. Societatea burgheză ca lume a corupției, a șantajului, a falselor alegeri și ale
trădărilor
3. Procesul de dezumanizare a personajelor și al prăbușirii sociale este cauzat de bani,
relații sau interese murdare
4. Instituțiile sociale sunt parodiate
5. Lipsa principiilor morale
6. Temele și subiectele sunt alese în momentul începerii decăderii personajelor

2.REALISMUL EUROPEAN
2.1.1.DEFINITIE
Realismul este un curent literar care a aparut în secolul al XIX-lea, continuând în forme
specificepâna astazi si reunind scriitori cu principii de creație comune, de la Balzac pâna la Liviu
Rebreanu.(Zoe Dumitrescu - Busulenga). Apărut ca reacție antiromantică, acest curent literar se
dezvoltă,totuși, aproape simultan cu romantismul, fapt dovedit de impunerea termenului și a
noțiunii de realism, precum și de activitatea unor scriitori ai epocii.
Folosit și în filosofie, termenul de realism se reduce, în esență, la concepția potrivit căreia
omul trebuie să se intoarcă la natură și la sine insuși ca individ. Dacă în plina Renaștere
Shakespeare declarase : Natură, tu ești zeița mea!, dezvăluindu-și astfel intențiile de a armoniza
natura cu omul, de a stiliza realitatea prin artă, Diderot, unul dintre promotorii realismului burghez,
va lansa lozinca: Natura! Studiati natura! Accentul se va muta deci pe observație și analiză, pe
descrierea fidelă a constantelor umanității, urmărindu-se și implicațiile sociale, psihologice,
sociologice și etice. (B.1.)
Realismul se pronunță pentru reproducerea exactă, completă și sinceră a mediului social, a
epocii, pentru ca o anumită direcție de studiu este justificată de rațiune, de necesitățile inteligenței
și de interesul publicului. Această reproducere trebuie așadar să fie pe cât posibil de simplă, în așa
fel încât să fie ințeleasă de toată lumea.

3
 2.1.2.CONTEXT
Cadrul social-istoric în care s-a cristalizat această manifestare culturală a conjugat
circumstanțe dintre cele mai diverse, care au schimbat dinamica societății: marile evenimente din
istoria modernă a Franței și atmosfera ulterioară creată de acestea (Revoluția de la 1789, Imperiul
napoleonian, Restaurația, Revoluția burgheză de la 1848); formarea unor clase noi, burghezia,
consolidată în urma revoluției industriale, care acaparează puterea economică și politică în spațiul
european; dezvoltarea științelor naturii, afirmarea filososfiei materialiste și pozitiviste (Auguste
Conte), care canalizează interesul către societate și om.

3.REALISMUL ÎN ROMÂNIA
Realismul apare în România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție la
subiectivitatea, exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacție datorată unor mari
descoperiri ștințifice. Principiul fundamental al realismului este redarea în manieră credibilă,
veridică a realităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru.
Prin definiția sa, curentul impune supremația dramei și a romanului, respectiv modelul
scriitorului laborios. În literatura universală se pot considera reprezentanți următorii ⁚ Honoré de
Balzac, Gustave Flaubert, Stendhal, Feodor Mihailovici Dostoievski, Charles Dickens, Lev Tolstoi
etc.
În România, reprezentanți ai acestui curent literar sunt ⁚ Nicolae Filimon, Ioan Slavici, Ion
Creangă, Liviu Rebreanu, George Călinescu, Marin Preda, Ion Luca Caragiale.
O operă reprezentativă pentru realism este Ion de Liviu Rebreanu. În această operă este
prezentată involutia unui personaj care doreste să aibă avere, materializată în pământ, ajungând să
realizeze unele fapte imorale. Aflat în posesia pământului ,el tânjește după altă valoare specifică
realistă, care îi va și aduce sfârșitul, anume relația de adulterism. Deznodământul este cert,
naratorul este obiectiv, omniscient și omniprezent, romanul având o simetrie și un caracter
circular.(B.3.)

4.ION LUCA CARAGIALE

Ion Luca Caragiale (născut pe 1/13 februarie 1852 în comuna Haimanale din județul
Prahova, comună care astăzi îi poartă numele si decedat pe 9 iunie 1912 la Berlin) a fost un
dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român.
Tatăl său, Luca, deținea postul de secretar a mănăstirii Mărgineni. Frații tatălui, Iorgu și Costache
Caragiale, sunt cunoscuți în epocă pentru contribuția adusă la dezvoltarea teatrului românesc.
Urmează clasele primare și gimnaziul la Ploiești. Din 1868 se stabilește la București, unde
frecventează, la Conservator, cursurile de mimică și declamațieale unchiului său, Costache. În
1873 își începe activitatea literară și debutează la revista satirică Ghimpele. Câțiva ani își caută nu
numai un drum în viață, dar și formula propice talentului său. Face ucenicie la mai multe ziare
liberale, dar mai ales în paginile revistei umoristice Claponul. Este chemat de Mihai Eminescu în
redacția ziarului Timpul, unde va rămâne patru ani. Tot prin Eminescu este introdus în cercul
junimist al lui Titu Maiorescu; aici paricipă cu asiduitate la ședințe și își va citi comediile.
4
 În 1879 piesa lui de debut, O noapte furtunoasă, va fi reprezentată pe scena Teatrului
Național din București. După retragerea de la ziarul Timpul, este revizor școlar al județelor Suceava
și Neamț(A.1).

4.1.GRAND HOTEL „VICTORIA ROMÂNĂ ‟

Grand Hotel „Victoria Română” este o nuvelă scrisă de Ion Luca Caragiale care
construiește o metaforă a victoriei de la 1877. Acțiunea se petrece pe durata unei nopți petrecute
la „Grand Hotel” din Ploiești, oraș pe care naratorul îl numește orașul său natal. Viziunea asupra
l
u
m 4.1.1.ACȚIUNEA
i Întorcându-se de la Paris pentru a-și revedea orășelul său natal, Ploiești, autorul are parte
ipe parcursul călătoriei sale cu trenul, de o companie veselă de bucureșteni, care se întorceau de la
expoziție. Se despărțise de ei de dimineață, iar pe-nserate intră în oraș unde nu mai fusese din
ec
so
tp
ei
l
A
să
u.
db
oi
ues
aci
tm
ițpregătește trăsura și pornește spre “Grând Hotel Victoria Romana”, ce se afla în centrul orașului.
Hotelul Acesta ajunge
era format dinîndouă
cameră,
părți:unde era o se
în centru căldura înăbușitoare
afla coridorul, de oșiparte
mirosea a vopseaetproaspăta.
“Restaurant Berărie”,
vi
Ferestrele
iar dădeau în ulița. În fund se vedea foișorul de deasupra orașului. Pe sub ferestre trecea
ăs de alta “Cafenea et Confiserie”. Sosirea sa produce senzație, toți ochii se opresc asupra lui. Se
Strada
duce Independenței,
să-și care la dreapta
oprească o camera, apoi sedădea
așeazăînlaStrada
o masa Regală, strada
pe partea principala din
restaurantului fața ohotelului.
să bea bere. Pe
,e
Își
lângă aducea
cei deaminte și acum
la mese, maidanul
ies acum plinladedânsul
să se uite poporșiînghesuindu-se
cei din cafenea,laprintre
o masa,care
pe un
carebăiețel
o săptămâna
cam de
as-astat zi să-l
pus și noapte o condica
studieze de enorma.
aproape. De câte ori ieșeau
Nemaiputând răbda de la scoală,
privirile iscăleausetoți
insistente, “DA”
ridică de și,lafiecare
masă,
ade mai multe ori. Ulițele din dosul hotelului au rămas cum le știa de odinioară. În cele doua colțuri
plătește
rc și intra, copilul urmărindu-l în continuare cum urcă, până când, făcând colțul scării, îi
ale
ieșise răspântiei
din dinochilor.
bătaia fata, era de o parte un birt și de alta o cafenea mică. În cafenea, un individ, aplecat
ee
cu pieptul pe biliard, citea o gazetă deschisă mare pe postavul verde. În birt erau doua femei și doi
ll
tineri, care beau și râdeau, lângă ei cântând, doi lăutari. Vrând sa se culce, lasă ferestrele deschise
ae
ș
t
i
a“ Într-o clipă, un neastâmpăr nesuferit îl furnica din talpă pana-n creștet. Un popor întreg de
rp
covor, în mijlocul odăii. A desfăcut un pachet de tutun, a presărat pe cearceaf și s-a culcat pe jos.
l
ea
u
al
m
pâ Deodată acesta tresare, deoarece se aude un zgomot puternic de pe uliță. În stradă erau
si
nmăturătorii orașului, care au prins un câine la mijloc. Câțiva s-au pus la pândă de o parte și de alta
et
a uliței. La un semnal, toți s-au ridicat și l-au înconjurat. O clipă, animalul s-a oprit înghețat și
ră
fr
e 5
ai
a
c”
e,
a
ărul i s-a zbârlit pe coamă. Ochii tulburi căutau un punct de scăpare, dar o piatra l-a izbit peste bot,
alta la încheietura, iar un lemn peste spate. Animalul s-avântase în fața loviturilor, A scos un răcnet
Huiduiturile și râsetele acopereau lătratul animalului. Acesta nu mai putea privi, dar tot asculta.
Măturătorii stăteau tolăniți pe trotuar, iar la lumina felinarelor se vedea în mijlocul străzii, victima
lungită care era un cățel mic, alb și lățos.

mineața se apropie iar în cafenea era cearta, auzindu-se strigăte de femeie, iar în fața birtului din
colt era o îngrămădire. O femeie îmbrăcata numai în cămașa, cu picioarele goale, cu parul desprins
ținea strâns de piept un om îmbrăcat în uniforma de politie. Ea începu sa strige în gura mare ca
dumnealui n-are dreptul sa-și bată joc de dânsa, chiar dacă e o nenorocită. Comisarul îl roagă pe
Un moment s-a răsucit de mijloc, apoi a căzut țeapăna pe spate, în prag. Acesta a pus mâinile
la ochi, înspăimântat de ceea ce văzuse, a coborât iute, l-a sculat pe portar și a plătit camera după
care se urcă în trăsura care îl aștepta. Aceasta noapte va fi de neuitat pentru dânsul, o noapte în
care s-a odihnit atât de bine în orașul său natal, la nr. 9 “Grand Hotel Victoria Romana”.

4.1.2.PARTICULARITĂȚI REALISTE

ă mai sus, Caragiale folosește o serie de procedee realiste precum: încercarea de a prezenta
omorât, tulburarea liniștii publice de către oamenii autorității, țipetele și strigătele sunt descrise
ă
ă
ă
ă, în text se observă o ușoară degradare morală care se intensifica pe parcursul operei, ajungând la
punctul său maxim în momentul în care femeia din stradă este lovită brutal tocmai de un om al
legii, acest episod, dar și restul episoadelor prezentând o realitate ostilă și plină de cruzime
zentativă realismului.

4.2.PĂCAT...
Păcat... este o nuvelă psihologică a lui Ion Luca Caragiale, apărută in 1892. În această
operă se vede o intenție etică. Preotul Niță are un fiu nelegitim, ajuns măscărici de bâlci. El își
propune să-și îndrepte greșeala din tinerețe, luând acasă pe „Mitu boierul‟, dar își dă seama că un
alt păcat devine inevitabil, dragostea între frate și soră.

4.2.1.ACȚIUNEA
I)
Pe vremea când era de vreo nouăsprezece ani, Niță plecase la București, la seminarul
teologic. Păcat de mama lui, care rămânea singură și plângea de nu mai putea. Trecuseră trei ani.

6
În cel de-al patrulea, într-o zi de sărbătoare, tânărul se afla, singur, în curte. Învăța pentru examene
și fusese surprins când îl izbise un ghemotoc de hârtie. În ghemotoc, un ac cu gămălie, care îl și
înțepă, și o garoafă roșie, ruptă chiar atunci. Pe hârtie, cineva îi scrisese că e frumos și că l-ar iubi,
dacă ar vrea.
Câteva nopți la rând Niță ieșise în taină din seminar. Se plimbase prin fața casei vecine, o
casă boierească de la ale cărei ferestre sosise ghemotocul de hârtie. După vreo săptămână, tânărul
seminarist primise prin același mijloc un nou bilet. Era chemat acolo la miezul nopții.
Tânărul se duse și frumoasa femeie care îl chemase îi căzuse în brațe. Petrecuseră împreună
multe nopți fierbinți. Ea îi povestise că fusese măritată timp de cinci ani cu un om bolnav, care
murise. O lăsase cu o fetiță nebună, ce trebuia să fie păzită tot timpul. Familia fostului soț o păzea
cu strășnicie, ca să nu piardă marea avere ce rămăsese după soțul ei.
Rudele interveniseră până la urmă și îi despărțiseră. Seminaristul încercase să se
împotrivească, dar fusese zdrobit în bătaie. Fusese atât de cruntă încât el zăcuse multe luni de zile,
rămânând pe viață cu o boală de inimă. Când începuse să umble, aflase că femeia murise, fetița
bolnavă fusese dusă în străinătate, casa fusese dărâmată.
Trecuseră zece ani. Niță era acum preot, preotul Niță din Dobreni, om la casa lui, bine
văzut de ceilalți oameni.
Într-o dimineață de târg, preotul Niță se afla în orașul de reședință al județului. Atenția i-a
fost atrasă de aglomerația și râsetele din fața cafenelei din centru. Un băiat de vreo opt-nouă ani,
murdar și zdrențăros, dansa și cânta, cu gesturi și cuvinte obscene. Boierii din cafenea îi dădeau
de băut și de fumat, iar el căzu beat la un moment dat.
Poliția luă de acolo copilul, iar preotul, indignat, îi certă pe aceia care se distraseră pe seama
copilului. Cafegiul îi spuse povestea acelui băiat. Era rodul iubirii secrete dintre văduva unui boier
și un seminarist. Când familia aflase că este însărcinată, o dusese la moșie și femeia murise la
naștere. Copilul fusese aruncat. Îl luase o țărancă bătrână să-l crească, dar murise și ea. Băiatul se
pripășise la oraș, unde trăia din cerșit. Aici era numit Mitu Boierul. Fata pe care o avusese mama
lui fugise din străinătate, unde era ținută. Familia o găsise și o adusese la București, unde fugise
de la un bărbat la altul.
Părintele Niță căutase băiatul prin tot orașul. Îl găsise până la urmă. Dormea ascuns în
altarul bisericii Sfântul Ion. Îl luase și-l dusese acasă, la Dobreni. Preoteasa Sultana luptase mult
până când îi curățase trupul de mizeria adunată ani de-a rândul. Izbutise până la urmă. Cu
apucăturile rele și vorbele urâte fusese mai greu. Cu strădaniile și bunătatea popii și preotesei, și
după o boală grea, scăpase și de acestea.
Autoritățile de la oraș căutaseră băiatul și fusese cât pe-aci să i-l ia popii Niță, cu toate că
nu i se știa nici o rudă. Noroc cu primarul Cuțiteiu, fratele preotesei. El umblase în ladă și discutase
cu tânărul procuror venit să rezolve cazul. Copilul îi fusese încredințat legal preotului Niță.
În același an, preoteasa a născut o fată. Frumoasă, dar cu o fire tare ciudată, aprigă din cale
afară. Mică fiind, de vreo doisprezece ani, îndrăgise mult un vițeluș. Într-o zi, când acesta nu voise
să se joace cu ea, îi zdrobise capul cu barda. Altădată se supărase pe taică-său, trântise candela de
pământ și fugise vreo trei zile în pădure. Fată mare, voise să o arunce pe alta în râpă pentru o vorbă.
Abia o ținuseră doi flăcăi.

7
 Preoteasa Sultana a murit devreme. Preotul Niță a măritat fata la scurt timp după moartea
nevestei. Era păcat, însă, că bărbatul ei, Matache, nu se potrivea cu ea. Era slab de înger, urât și
peltic. Pe Mitu îl făcuse învățător și îl adusese în Dobreni.
II)
Toate amintirile acestea îl mâhneau acum tare mult pe preotul Niță. Preotul o auzi cântând
în curte pe Ileana, fata lui și nevasta lui Matache. Înțelese ce voia să spună glasul ei arzător. O
chemă și îi spuse că e rușine și păcat.
Se duse apoi la Mitu. Îi reproșă nerecunoștința. Tânărul se apără spunând că e numai gura
lumii. Bătrânul îi ceru să se mute în alt județ. Îi promise că nu-i va lipsi nimic, că îl va însura cu o
fată bună. Îi spuse că îl iubește ca pe copilul lui, mai mult chiar decât pe Ileana.
Supărat, preotul Niță se duse pe la Cuțiteiu. Acesta știa de Ileana și de Mitu. Îi spuse
preotului că n-o să fie nici o nenorocire dacă Ileana o să-l lase pe Matache și o să-l ia pe Mitu.
Preotul nu putu să-i explice lui Cuțiteiu de ce nu se poate.
Cuțiteiu povesti cum se îndrăgostise el în tinerețe de Smaranda, nevasta fratelui său, și ea
de el. Taică-său făcuse în așa fel încât să fie luat cu sila în armată. Povestea lui Cuțiteiu îi dădu o
idee popii Niță. Băgă în sân o legătură cu bani și plecă la oraș. Prefectul era o cunoștință veche,
procurorul care i-l încredințase pe Mitu cândva. Fusese deputat, era om bogat, cu mare influență.
Preotul ajunse la casa prefectului. Fu poftit să aștepte în sală. Era lume multă. În timp ce
aștepta, apăru soția prefectului. Bătuse până la sânge o slujnică și apoi făcuse o criză de nervi. O
slugă îi povesti părintelui că nevasta prefectului bătea slugile, le înfigea ace, le ardea cu fierul de
frizat părul. Când obosea, făcea câte o criză: râdea, plângea și țipa, apoi înțepenea ore în șir.
Apăru prefectul și îl pofti pe părinte în salon. Acolo dădu cu ochii de portretul celei pe care
o iubise atât de mult în tinerețe. Întrebat, prefectul răspunse că e portretul soacrei lui, mama soției
sale. Bătrânul preot leșină. Când se trezi, plecă fără să-i mai spună prefectului de ce venise.
Ileana înțelesese că tatăl ei își dăduse seama de iubirea ei pentru Mitu. Nu putea, însă, și
nici nu voia să renunțe la ea. Se întâlni cu Mitu în fundul grădinii. Văzură aprinzându-se lumina
la fereastra bătrânului, când acesta se întoarse de la oraș. Și bătrânul îi simți mișcându-se prin
curte.
Preotul Nițu se duse la Mitu. Se aruncă în genunchi înaintea lui și îi ceru să nu-i aducă
necinste casei. Mitu îi spuse că nu poate trăi fără Ileana. O va lua de nevastă când se va despărți
de Matache. Atunci preotul îi mărturisi că este copilul lui cu adevărat.
Mitu dispăru pentru trei zile, apoi reveni noaptea, la Ileana. Voia să-i spună și ei ce păcat
făcuseră, din neștiință. Femeia îl aștepta. Îl târî la locul lor din grădină și se agăță de gâtul lui. El
o îndepărtă și îi spuse ce aflase de la părintele. Ea îl trase jos și îi spuse că preotul a mințit.
Pe cei doi îi prinseră zorii în grădină. Mitu o conduse pe Ileana la casa ei, aflată în aceeași
curte, față în față cu casa părintelui Niță. Părintele dormise rău, simțea că nu are aer. Merse la
fereastră să o deschidă și îi văzu pe cei doi îmbrățișați în fața casei. Luă pușcași îl ucise pe Mitu,
apoi pe Ileana.

8
 Preotul Niță se duse alături, la biserică, și trase clopotele. Oamenii se adunară și preotul îi
duse la el în curte, unde zăceau cei doi copii ai lui. Bătrânul le spuse tuturor că el i-a împușcat.
După ce căzuse, Ileana făcuse un ultim efort și se târâse spre Mitu, îmbrățișându-i genunchii. Popa
se aplecă, o târî mai departe de trupul fratelui său, spunând că e pacat să stea așa. Apoi inima îi
cedă și căzu mort alături de copiii lui.

4.2.2.PARTICULARITĂȚI REALISTE
Opera Păcat... de Ion Luca Caragiale aparține curentului literar, realismul.
Tema operei este specifică nuvelei psihologice, anume degradarea și involuția unor
personaje în urma unor acțiuni imorale.
Titlul este unul sugestiv, cuvântul fiind repetat de mai multe ori, de-a lungul operei.
Folosirea nearticulată a cuvântului sugerează banalitatea și repetabilitatea situaților asemănătoare.
Preotul Niță va învăța în decurs de 10 ani rodul păcatului său. Când cafegiul l-a făcut să înțeleagă
cu prisos cine e copilul dezmățat, preotul rămâne înecat de sudoare, cu coatele pe masă,
strângându-și tâmplele în pumni, cu ochii țintiți la o muscă ce umblă mărunțel pe tabla de marmură
albă.
Încă din acest moment se poate observa o subțire alunecare înspre o degradare morală.
Această alunecare este dovedită de repezirea la dulapul cu pușca, atunci când se simte amenințat
că Mitu va trebui sa fie luat de lângă el.
Rămas văduv, cu Ileana măritată și Mitu învățător în sat, preotul are o oarecare satisfacție,
însă nu are parte de liniște și pace. El este perspicace și are unele bănuieli în legătură cu vizitele
nocturne ale învățătorului acasă la Ileana. Reacția lui când află că bănuielile lui se materializează
este una disperată, specifică unui personaj aflat într-o decădere. Deși este un om al bisericii,
exagerează cu vinul când merge la prietenul său, primarul și merge în căutarea lui Mitu, imediat.
În operă este prezentat un episod cu Ileana, fată mică, pe când trăia și Sultana, mama fetei,
în care aceasta omoară un vițel, care este prezentat ca fiindu-i foarte drag fetei. Din această cauză,
decizia de a omorî biata ființă este una surprinzătoare, probabil impulsivă. Acest episod este un
avertisment ce sugerează deznodământul operei.
Momentul când preotul merge la prefect acasă și află despre situația soției sale, este
sugerată astfel banalitatea, repetabilitatea și frecvența cazurilor de oameni care își uită valorile
morale, chiar și în cazul oamenilor cu funcții sociale înalte, cum ar fi prefectul. Înainte să apuce să
îi povestească prefectului despre problema sa, leșină, probabil suprasolicitat de disperarea ca
greșeala lui să nu se transmită mai departe.
În momentul final, când Mitu vrea să ajungă la Ileana, somnul preotului este prezentat ca
unul tulbure, fără liniște, speriindu-se de orice zgomot („Bătrânul a dormit rău: bătăile inimii l-au
deșteptat prea de multe ori‟). Când se trezește și vrea să deschidă geamul zărește cuplul ce vrea să
plece și îi împușcă, apoi moare și el lângă ei. Acest final sugerează soarta comuna a celor ce ajung
să trăiască în păcat dar și faptul că preotul și-a găsit liniștea și pacea prin acest gest.
Personaj Popa Niță are o existenţă scindată în două perioade felurite ale vieţii - tinereţe şi
maturitate târzie - pe care nu izbuteşte să le concilieze vreodată,și sfârşește în ipostaza de criminal.

9
Drama sa derivă din repetata intersectare a unor lanţuri ereditare morbide care se strâng în juru-i
implacabile, fără ieşire. Popa Niţă este victima nevinovată, până la urmă, a unui blestem obscur:
„drumul ce i se deschide lung şi necunoscut înainte” la plecarea, ca băietan, din satul natal se
dovedeşte presărat cu capcane mortale. Astfel, un păcat, va da startul unei involuții dezastruoase,
schimbând un om la bisericii într-un criminal cu sânge rece.(B.2)

4.3.O FĂCLIE DE PAȘTE

O făclie de Paște este o nuvelă realistă scrisă de Ion Luca Caragiale.A fost publicată inițial
în revista Convorbiri Literare, în numărul XXIII din 1889-1890, apoi în 1892, într-o broșura
separată, ulterior în alte colecții si antologii.

4.3.1.ACȚIUNEA
Prins într-o criză de friguri, Leiba Zibal așteaptă diligența.Hangiul evreu din Podeni își amintește
cum a schimbat felurite meserii până când a murit fratele nevestei sale, Sura, și au moștenit hanul.
Chiar dacă aveau un trai nelipsit de nimic, nu se bucurau nici de sănătate, nici de liniște
căci oamenii din Podeni erau batjocoritori.
Cel mai rău era badea Gheorghe, pe care hangiul l-a luat din milă în slujbă ca argat într-o
vreme, Gheorghe susținând ca de abia ieșise din spital.Acesta însă era hoț, obraznic și leneș.După
ce a amenințat-o pe Sura,soția hangiului, și a asmuțit un câine asupra feciorului, Strul, Gheorghe
a fost scos din slujbă de către Leiba.
Gheorghe se împotrivește izgonirii dar pleaca cu niște mușterii, lăsând în urmă amenințarea
că se va răzbuna de Paște, în noaptea Învierii.De frica amenințării, Leiba a mers la primărie sa
ceară protecție dar a fost luat în derâdere de către subprefect.După cateva zile, Gheorghe era căutat
pentru o faptă iar Leiba regretă ca nu l-a ținut până atunci,sa îl dea celor ce îl caută, ca să nu mai
aiba grija răzbunării.
Așteptând diligența, Leiba ațipi si visă un vis groaznic, unde un nebun îi lovise cap in cap
pe Sura si pe copil, fiind trezit de zgomotul izbiturii, care de fapt a fost provocat de un glumeț
lovind masa cu o nuia.
Diligența a sosit, aducând doi studenți, unul la medicină, altul la filosofie.Cei doi au început
o discutie legată de crima ce a avut loc la stația dinainte la un han, tâlharul omorând cinci
oameni.Aceștia au ajuns până și la discuția portretului fizic al criminalului tipic, de unde Leiba
recunoscu chiar pe Gheorghe.
Dupa plecarea musafirilor, Leiba rămase singur si închise cârciuma cand înca era
lumină.Acesta a refuzat venirea mușterii care au venit, spunându-i nevestei sale că nu vrea să intre
cei de alta credință decât cea evreiască acolo si trimițând-o la culcare cu copilul.
La capătul de afară al gangului ce ducea către han se afla o poartă solidă, bine închisă de o
bârnă groasă pusă de-a curmezișul.Leiba aude tropote de cai și merge a asculta mai de
aproape.Acesta îi aude vorbind despre cineva,întrebându-se daca s-a culcat sau o fi plecat, spunând

10
că dacă e plecat, o sa îi vină rândul altădată.Leiba bănuiește ca este Gheorghe, voind sa se răzbune
în noaptea Învierii.
Leiba se întoarse în dugheană , așteptând.El aude cum sună toaca pentru Înviere si știe ca
s-a făcut miezul nopții.După o vreme, auzi nisipul scrâșnind sub picioarele unor oameni care se
apropiau de poartă.Era Gheorghe cu alții, pregătindu-se sa inlăture bârna de la poartă.Hangiul se
simțea slab, neavând puterea să schimbe soarta ce avea să îl distrugă.Când deodată,s-a produs o
răsturnare in situația hangiului, si parcă toate temerile au dispărut.Urmărea cum aceștia lucrau la
înlăturarea bârnei si socoti ca mai are timp.Astfel, se duse si luă ceva din dugheană si se întoarce
la poartă fără zgomot.Când bucata de lemn fu trasă afară , Gheorghe își strecoară mâna înăuntru
sa înlăture bârna, moment în care Leiba îi prinse mâna cu un laț de sfoară si trase cu putere tot
brațul înăuntru.Tovarășii lui Gheorghe dispar, acesta rămânând fără scăpare.
Dimineață, Sura își găsește bărbatul stând pe scaun în fața dinăuntru a porții.Privea cum
mâna lui Gheorghe se înnegrise și se cocea la focul lămpii cu petrol pe care o pusese dedesubt.Când
a venit lumea să întrebe ce s-a întâmplat, Leiba zice ca acesta merge la rabin să îi spună ca nu este
jidan, ci goi, pentru că a aprins o făclie lui Hristos.

4.3.2.PARTICULARITĂȚI REALISTE
Opera O făclie de paște de Ion Luca Caragiale se încadrează realismului ca și curent literar.

Aspectele urmărite în nuvelă includ frica și starea psihologică de demență indusă de

aceasta, precum și condiția omului străin de societatea în care trăiește. Discriminarea rasială /
religioasă devine astfel un motiv pentru cedarea psihică a personajului.
Ca factor secundar apar boala (malarie) ca însemn al slăbiciunii și strămutarea lui Leiba
Zibal cu familia de la Iași în satul Podeni, sugerând ieșirea de sub protecția legii și încredințarea
sa pe mâinile unei autorități locale, rustice, marcate de sentimente ostile față de străini.
Leiba Zibal acționează din dorința de a aplica propria-i justiție într-o lume în care nu i se
face dreptate. Disparitatea între accepțiunile sale și ale consătenilor, exprimată de aceștia prin
injurii și termeni derogatorii la adresa lui Leiba, declanșează slăbirea psihicului personajului.
Stilul narativ adoptat este grăbit, stenografic, dar reprezentativ pentru procesele
psihologice care se desfășoară în mintea personajului. Atenția la detaliu în descrieri sugerează
caracterul naturalist al narațiunii, prezent în întreaga operă a lui Ion Luca Caragiale (B.5.)
Tema nuvelei reflectă atitudinea societății asupra jidanului Leiba Zibal.Acesta este
proprietarul unui han și fiind în cautare de ajutor, îl angajează pe Gheorghe.Însă Gheorghe se
dovedește a fi o slugă rea, leneșă și obraznică, ceea ce îl determină pe evreu sa îl dea afară, motiv
pentru care îl amenință pe Leiba ca se va răzbuna în noapte Învierii.De aici înceăe nebunia lui
Leiba, care devine traumatizat de faptul că, Gheorghe va veni în ajunul Paștelui, să se răzbune pe
familia sa. (B.4.)
Ideea realistă a lipsei principiilor morale este determinată de discriminarea religioasă,Leiba
Zibal fiind denumit jidan de către ceilalți,iar Leiba la rândul său refuză intrarea oamenilor la han

11
după ce a închis hanul mai devreme, pe motiv ca nu vrea să intre la el în han goi, mai exact
necredincioși.

5.CONCLUZIE
Față de realismul european, acest curent, în România, s-a născut ca o necesitate de a înăbuși
romantismul, având un impact mai intens asupra romanelor și a dramaturgiei. Este de remarcat
interesul lui Ion Luca Caragiale, dezvoltat în opere, pentru raportul dintre om și mediu, ale
individului și societate. Nuvelele și dramele sale exprimă într-o ficțiune verosimilă aspecte ale
vieții (de obicei dorința de îmbogățire sau de schimbare a statutului social, pe căi cât mai ușoare
cu putință), personajele principale fiind observate de la un punct de începere a degradării morale
până la deznodământul clar și sigur al fiecărei opere.

6.BIBLIOGRAFIE

A.Bibliografie tipărită
1. Adrian Costache, Adrian Săvoiu, Florin Ioniţă, M.N. Lascăr - LIMBA ȘI LITERATURA
ROMÂNĂ. Manual pentru clasa a XI-a, editura ART, 2006

12
B.Bibliografie electronică
1. https://www.scribd.com/doc/80128159/Realismul-European, autori anonimi
2.https://ro.wikisource.org/wiki/Introducere_la_edi%C8%9Bia_critic%C4%83_I.L._Cara
giale,_Opere,_Vol_I, autor Paul Zarifopol
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Realism_literar, autori anonimi
4.https://www.scribd.com/document/246777332/O-Faclie-de-Paste, autor Teodora
Alexandra Ceauşu
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/O_f%C4%83clie_de_Pa%C8%99te

13