Sunteți pe pagina 1din 2

TRAIAN DORZ – POET, MARTIR ȘI MĂRTURISITOR

Eveniment Omagial, Cluj-Napoca

În data de 18 Decembrie 2019, a avut loc la Casa de Cultură a studenților din Cluj Napoca,
omagierea celui mai iubit poet creștin din România, Traian Dorz. Peste 70 de artiști și invitați au
colindat, recitat și interpretat din scrierile lui, peste 800 de persoane au participat și peste 10.000
au urmărit LIVE
A fost sărbătorit cu invitați de seamă, cântări, colinde, oameni a căror viață a fost impactată și
schimbată radical prin opera sa, contemporani și colegi de suferință în închisorile comuniste, dar
și oameni simpli care au fost curioși să înțeleagă mai multe despre acest mare poet.
Printre invitați ne-am bucurat să-l avem alături pe Î.P.S. Andrei Andreicuț, care, desi nu a avut
ocazia să-l cunoască personal, a putut vedea „urmele pașilor lui în multe locuri”, așa cum ne-a
mărturisit în cuvântul care l-a avut în decursul evenimentului: „Traian Dorz, pe unde a trecut, a
lasat în urma sa binecuvântare, liniște, pace și preocupare pentru cele sfinte.”
Valer Irinca, cel întemnițat împreună cu poetul Traian Dorz și un veteran al Mișcării Ortodoxe de
renaștere duhovnicească „Oastea Domnului” ne-a istorisit din momentele de temniță și prigoană
din perioada comunismului. „Eu nu spun cât de crunt a fost comunismul, ci spun cât de bun a fost
Dumnezeu…”. La cei 94 de ani împliniți, a fost o bucurie să-i ascultăm experiențele petrecute
alături de marele nostru poet. Acesta îl aseamănă pe Traian Dorz cu Sfântul Apostol Pavel: „Traian
Dorz a fost eroul, martirul, smeritul și cel care a știut să tacă, să rabde și să rămână o pildă pentru
noi toți… era omul care visa viitorul cu ochii deschiși…visa ce lucrări mari se pot face pentru
Dumnezeu.”
Binecunoscuta actriță Elena Ivanca ne-a încântat cu prezenta sa la acest mare eveniment recitând
două dintre cele mai cunoscute poezii ale marelui nostru poet: „O, om, ce mari răspunderi ai” și
„O, iartă-mi, te rog, Doamne”. La interviul final aceasta ne-a mărturisit: „Mi s-a întâmplat de
foarte puține ori să nu pot să învăț un text pentru că nu am avut timpul necesar să trec de lovitura
care am primit-o când l-am descoperit. Este incredibil! El e o rugăciune. Nu pot să-l spun decât
în taină… Am înțeles că eu, nu l-am înțeles destul…” Tot aceasta ne mărturisea: „poezia religioasă
ar putea să fie un manifest pentru că poate ajunge mult mai ușor la spectatori”.
Soliști, soprane și coruri dintre cele mai diverse au cântat frumoasele versuri ale celui mai iubit
poet creștin. Dintre ei amintim: soprana Marilena Chircă din Timișoara, grup coral national al
Oastei Domnului, Maria și Petronela Taloș, soprana Petrița Iordache din Galați, corul de preoți
„Osana”, grup coral bărbătesc din Cluj.
Părintele Stelian Tofană, colaboratorul și partenerul nostru la conferințele pe teme de familii își
amintește de momentele în care îl vedea, de la geam, pe Traian Dorz: „Eram elev la seminar, la
Cluj. În curtea Episcopiei venea din când în când un bătrânel îmbrăcat simplu, cu o haină
ponosită. Mergea direct la Preasfințitul Iustinian…și ne întrebam cu colegii: Cine este acesta,
care avea drum deschis la episcop? Și ni se spunea, mai cu gura în șoaptă: TRAIAN DORZ! Dar
nu ni se spunea cu adevărat cine este Traian Dorz. Am aflat abia mai târziu…” Tot acesta ne
mărturisea în final: „Traian Dorz rămâne o voce a duhului, un martir al neamului românesc, care
a fost uitat după 1989.”
Încă mai sunt multe de spus și povestit despre acest mare om al lui Dumnezeu, care a mișcat inimi
și a provocat oamenii la o trăire autentică pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă cu siguranță
cel mai bine poate atinge inimile dumneavoastră versurile lui, scrise cu inspirație divină:
„ O, om!... Ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume
Dar ce scrii azi, ce spui în grai
Ce laşi prin pilda care-o dai,
Pe mulţi, pe mulţi mereu spre Rai
Sau Iad o să-i îndrume. ”

Cristina Turbuțan
Organizația Creștina ”AGAPE”

S-ar putea să vă placă și