Fișă de lucru

Cățelul – alb cu negru, un ochi acoperit de o pată albă ovală și celălalt de una perfect rotundă,
neagră , mătura cu coada praful din curte. Aștepta. Mihai ținea în mâna stângă o bucată de
plăcintă cu cartofi. Specialitatea lui Buna. O ținea ridicată deasupra capului și cățelul Ares se
uita când la ea, când în ochii lui Mihai. Aștepta o comandă, dând nerăbdător din coadă.
— Salută! i-a cerut Mihai.
Cățelul s-a ridicat atunci în șezut, cu lăbuțele din față lipite de pieptul blănos. Cu botul
întredeschis, părea că zâmbește. […] Era o zi însorită care anunța o vară lungă, plină de
lumină. Era bine în curtea bunicilor, în satul lor unde animalele își făceau glasul auzit mai
mult decât oamenii. Adia un vânticel călduț dinspre ogorul și grădina de zarzavaturi care se
întindeau dincolo de marginea curții. Mirosea a promisiune, a spații deschise pe care un
băiețel de vârsta lui Mihai le cutreiera cu pasul lui mic, fără a putea ajunge vreodată la capătul
lor. Mihai venise la bunici doar de două zile, dar deja avea impresia că este acolo de o
veșnicie. Întotdeauna zilele erau mai lungi acolo, iar nopțile, cu toate sunetele muzicale ale
satului, îi încărcau bateriile mai repede decât acasă. Lui Mihai îi plăcea să se trezească în zori,
aproape odată cu bunicii, și să stea așa sub așternuturi, ascultând mișcările curții. Atunci era
în mijlocul lumii, toate se întâmplau în jurul său. Lumea întreagă îl aștepta pe el, se pregătea
să-l primească așa cum se cuvine pentru o nouă zi. Lui Mihai îi plăcea să audă acest ritual de
gătire. În farfurie mai rămăsese o bucată mică din plăcinta bunicii. Ares se lingea pe bot,
uitându-se la ea. „-Haide, Mihai, dă-mi-o și pe aia“, păreau să spună ochii lui. „-Fac ce îmi
spui tu, numai să mi-o dai.“ Băiatul se amuza teribil. El nu apucase decât să se lingă pe
degete. Și, chiar dacă îi era tare poftă, preferase ca prima plăcintă – încă fierbinte când i-o
adusese Buna – să i-o dea cățelului.

— Bine, a ta este, i-a zis Mihai. Dar să nu afle Buna. Rostogolește-te! Cățelul alb cu negru s-a
rostogolit în praf, stârnind norișori fini în aerul începutului de vară.

Mircea Pricăjan, Pumn de fier

1.Ce moduri de expunere apar în text?

2.Care sunt personajele textului?
3. Identifică în text un indice spațial și un indice temporal!
4.Transcrie fragmentul în care este descris câinele!
5.Transcrie din text o figură de stil și o imagine artistică.
6.Ce ține în mână băiatul?
7.De cât timp a venit băiatul la bunici?
8.Transcrie din text un cuvânt cu diftong și unul cu hiat
9.Desparte în silabe cuvintele:negru,deasupra,întredeschis.
10.Precizează titlul și autorul textului.
 Fișă de lucru

Trăia odată, demult, într-un oraș mare, un ceasornicar bătrân, adică un meșter care face și drege
ceasuri deșteptătoare, ceasornice, pendule și ornice cu cuc. Într-o zi, plimbându-se printr-o pădure
de la marginea orașului, văzu un ceas aruncat la rădăcina unui stejar. Dar ce ceas? O minune de ceas!
Era mare cât un băiat sau o fetiță de patru ani, avea limbile de aur și cifrele de pietre scumpe. […] Îl
privi din față, îl privi din spate, apoi trase cu urechea. Dar ceasul nu făcea tic-tac.

— E stricat, de bună seamă, își spuse meșterul. Am să-l iau eu, am să-l dreg și-o să vestesc în tot
orașul, ca acela care l-a pierdut să și-l poată lua. […]

Cum a ajuns acasă, ceasornicarul s-a pus pe treabă, a desfăcut cutia ceasului și a văzut că ceasul nu
făcea tic-tac numai pentru că nu avea pitic. Nu știați? Păi sigur, pe vremea aceea, în fiecare ceas
locuia câte un pitic. El era cel care mișca roțile dințate și bătea cu un ciocănel, făcând tic-tac, tic-tic-
tac… ehei, nu oricine era în stare să-l vadă! Nu-l puteau vedea decât cei care făcuseră nouăzeci și
nouă de fapte bune – și încă și aceia îl vedeau cu mare, cu nespus de mare greutate. Dacă era atât de
mic!... […] Meșterul văzu, așadar, că ceasul cel minunat nu merge pentru că n-are pitic. […] Dar
ceasornicarul nu se sperie și nici nu se amărî. Se potrivea numai bine căci, iată, doar cu o zi în urmă
cineva călcase din greșeală pe un ceas și – cum cel ce făcuse boroboața era un om mare și gras –
ceasul se făcuse praf. Meșterul îl scosese mai mult mort decât viu pe bietul pitic al ceasului, care
plângea cu lacrimi uriașe cât o gămălie de ac. Și-l vârâse deocamdată într-un sertar. […]

— Piticuțule – spuse ceasornicarul, deschizând sertarul – ia te uită ce ceas a găsit tata pentru tine…
— Ura-a-a! strigă piticul și, de bucurie , își azvârli căciulița cât colo.

Apoi se grăbi să intre în noua locuință, unde se puse pe treabă de îndată, ciocănind cu multă tragere
de inimă și făcând tic-tac, tic-tic-tac, așa cum numai un pitic vrednic poate să facă. […]

Povestea ceasului cu inimă , Vladimir Colin

1.Ce moduri de expunere apar în text?

2.Care sunt personajele textului?
3. Identifică în text un indice spațial și un indice temporal!
4.Transcrie fragmentul în care este descris ceasul!
5.Transcrie din text o figură de stil și o imagine artistică.
6.Ce a scos meșterul din ceas?
7.Unde a intrat ceasornicarul?
8.Transcrie din text un cuvânt cu diftong și unul cu hiat
9.Desparte în silabe cuvintele:ciocănel,boroboața,puteau.
10.Precizează titlul și autorul textului.