ACCIDENTUL DE MUNCĂ ŞI BOALA PROFESIONALĂ

Accidentele de muncă şi bolile profesionale sunt

evenimente aleatorii, apariţia lor putând fi apreciată doar
probabilistic. Fenomenul se poate produce neaşteptat,
brusc, violent - cazul accidentelor de muncă, sau într-un
interval mai mare de timp, prin acumularea în organism a
noxelor – situaţi
Producerea unui accident de muncă implică acţiunea
a cel puţin două cauze, una obiectivă şi cealaltă subiectivă,
deoarece numai astfel poate avea loc impactul dintre
victimă şi agentul material care îi afectează organismul.
În stadiul premergător vătămării, se poate afirma că
pentru ca vătămarea să aibă loc este necesară
interacţiunea dintre un factor de risc obiectiv şi unul
subiectiv - propriu executantului, şi anume cel puţin simpla
prezenţă a acestuia.
 În momentul producerii vătămării organismului
(accident, boală), cauzele potenţiale - factorii de risc - se
transformă în cauze efective (reale) ale respectivelor
evenimente. De regulă, înainte de accident se vorbeşte de
factori de risc, iar după accident, când posibilitatea s-a
transformat în realitate, de cauze.
Prin urmare, cauzele accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale (prescurtat cauze) sunt factorii de risc (însuşiri,
stări, procese, fenomene, comportamente) care au
provocat accidentul sau boala profesională.
Cele de mai sus se pliază concepţiei deterministe: în
realitatea obiectivă nu există nimic fără să fi fost provocat
de o cauză - orice cauză este efectul altei cauze şi
provoacă la rândul său alte efecte.
 În limbajul curent prin "accident" se desemnează un
eveniment neaşteptat, care apare brusc, este imprevizibil şi
întrerupe desfăşurarea normală a unei acţiuni.
Aşa cum s-a mai arătat, noţiunea de ''accident de muncă"
trebuie circumscrisă unui proces de muncă şi implică în mod
obligatoriu prezenţa omului în calitate de executant.
În ţara noastră, accidentul de muncă este definit ca fiind:
"vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate
temporară de muncă de cel puţin trei zile, invaliditate sau deces.
Din definiţia dată prin lege, rezultă că pentru ca un
accident oarecare să poată fi calificat accident de muncă, trebuie
să fie întrunite mai multe condiţii, referitoare la: vătămarea
violentă a organismului, timpul şi locul producerii accidentului şi
calitatea celui accidentat.
Vătămarea organismului presupune o lezare a integrităţii anatomice, conducând
la anularea sau diminuarea uneia sau a mai multor funcţii fiziologice. De
remarcat că, în forma în care este legiferat, se consideră accident de muncă
numai în cazul afectării componentei biologice, fără să se ţină seama de latura
psihică a personalităţii umane.
Cercetările recente pledează pentru extinderea noţiunii de accident de muncă şi
la unele situaţii de lezare a componentei psihice.
În cazul accidentului de muncă, vătămarea organismului trebuie să aibă o cauză
exterioară, să fie violentă şi involuntară. Astfel, un atac de cord survenit în
timpul lucrului, dar fără să fie provocat de un factor extern legat de procesul
de muncă, nu constituie accident de muncă, dimpotrivă, în cazul unei
congestii cerebrale datorită căldurii excesive de la un anumit loc de muncă ne
găsim în prezenta unui accident de muncă.
Violenţa presupune acţiunea rapidă, bruscă, a factorului extern asupra
organismului. Evenimentul se produce neaşteptat, surprinzând victima, care,
tocmai datorită timpului scurt în care se petrece, nu poate lua măsuri de
evitare. Acest aspect al violenţei vătămării organismului constituie criteriul
care a condus la desemnarea intoxicaţiei acute ca accident de muncă şi nu ca
boală profesională.
Vătămarea violentă a organismului trebuie să aibă loc independent de voinţa
victimei; orice autovătămare, efectuată în mod deliberat (automutilare,
sinucidere etc.), indiferent de locul şi timpul în care a avut loc, nu se consideră
accident de muncă.

5
Timpul în care se produce este al doilea element
caracteristic accidentului de muncă. Din acest punct de
vedere, se încadrează ca accident de muncă vătămarea
care are loc:
• în timpul procesului de muncă;
• în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu (inclusiv în
afara programului obişnuit de lucru), inclusiv al sarcinilor
de stat sau obşteşti;
• înainte de începerea sau după încetarea lucrului;
• în timpul pauzelor ce au loc în desfăşurarea procesului
de muncă;
• în timpul deplasării de la serviciu la domiciliu şi invers;
• în timpul procesului oficial de lucru, pentru activităţi ce nu
au legătură cu procesul muncii, dacă evenimentul s-a
produs la un loc de muncă;
• în timpul îndeplinirii practicii profesionale pentru studenţi,
elevi şi ucenici sau a vizitelor cu caracter didactic.
Calitatea victimei constituie cel de al patrulea element
caracteristic accidentului de muncă. În principiu, se
consideră accident de muncă numai acea situaţie în
care victima a fost vătămată prin participarea la
procesul de muncă.
Dispoziţiile legale din ţara noastră precizează, sub
acest aspect, următoarele categorii de persoane:
- o persoană angajată cu contract de muncă, convenţie
civilă sau orice altă formă legală;
- membrii cooperatori;
- elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuării practicii în
producţie sau în timpul efectuării unor vizite cu caracter
didactic.

7
Locul în care se produce este al treilea element determinant al
accidentului de muncă.
• Pentru ca un accident oarecare să fie accident de muncă,
acesta trebuie să se producă la locul de muncă. Sub aspect
juridic, prin loc de muncă se înţelege incinta unităţii
respective şi punctele de lucru care aparţin aceleiaşi unităţi,
care sunt dispersate în alte locuri din aceeaşi localitate sau în
alte localităţi.
• Pentru conducătorii mijloacelor de transport şi mecanicii
agricoli, locul de muncă este nu numai incinta unităţii la care
sunt încadraţi în muncă, ci şi mijlocul de transport sau
utilajul pe care lucrează.
• Prin extensie, legea acceptă ca accident de muncă şi
evenimentele produse pe traseul de deplasare de la locul de
muncă la domiciliu şi invers, dacă se încadrează în timpul
considerat suficient parcurgerii acestuia.

8
 Efectele accidentului de muncă asupra victimei

Accidentul de muncă poate provoca victimei:

- incapacitate temporară de muncă;
- invaliditate;
- deces.
Acestea pot surveni imediat după eveniment sau la un anumit
interval de timp.
Elementul pe baza căruia se face încadrarea într-una din primele
două categorii de efecte este gradul de reversibilitate al pierderii
capacităţii de muncă.
Incapacitatea temporară de muncă (ITM). Consecinţa cea mai puţin gravă
a unui accident de muncă o constituie imposibilitatea temporară a victimei
de a desfăşura activitatea ca urmare a tulburării unei stări funcţionale (de
cel puţin trei zile calendaristice). Se evidenţiază:
- accidente cu consecinţe mici, în care sunt incluse accidente de muncă
ale căror efecte sunt reversibile: durata incapacităţii de muncă este de 3 -
45 zile şi victima necesită tratament medical;
- accidente cu consecinţe medii, în cazul când efectele sunt reversibile:
durata incapacităţii este de 45 - 180 zile.
 Invaliditate. Prin accident cu urmări de invaliditate se înţelege
accidentul care are ca urmare pierderea unui simţ, a unui organ,
încetarea funcţiunii acestuia sau o infirmitate permanentă fizică sau
psihică, dacă acestea au dus la pierderea totală sau parţială a
capacităţii de muncă (confirmată prin decizie de încadrare temporară
sau permanentă într-un grad de invaliditate, decizie emisă de organele
medicale în drept).
De remarcat că nu constituie invaliditate pierderea unui organ
sau încetarea funcţiunii acestuia, dacă prin aceasta este afectat doar
aspectul estetic, capacitatea de muncă rămânând intactă.
În funcţie de gradul de afectare a capacităţii de muncă, există
următoarele grade de invaliditate:
- gradul I, când persoana afectată şi-a pierdut total capacitatea de
muncă şi nu are posibilitatea autoservirii;
- gradul II, când persoana afectată şi-a pierdut total capacitatea de
muncă, dar se poate autoservi;
- gradul III, când persoana afectată şi-a pierdut parţial capacitatea de
muncă, dar îşi poate continua activitatea la acelaşi loc de muncă, însă
în condiţiile unui program redus.
 Conform criteriilor de clasificare menţionate la
incapacitatea temporară de muncă, accidentele de muncă
urmate de invaliditate se apreciază ca având consecinţe mari
(gradul III), grave (gradul II) şi foarte grave (gradul I) .
Decesul. Spre deosebire de primele două situaţii, în cazul
decesului este afectată nu numai integritatea organismului şi
capacitatea de muncă, ci însăşi viaţa.
Prin accident mortal se înţelege accidentul care cauzează
decesul imediat sau după un interval de timp, dacă acesta a fost
confirmat în baza unui act medico-legal, ca urmare a accidentului
de muncă suferit. Accidentul mortal este accidentul cu
consecinţă maximă (clasificarea deja menţionată).
Clasificarea accidentelor de muncă
Clasificarea accidentelor de muncă se poate face după mai multe
criterii, după cum urmează:
 Boala profesională

La noi în ţară, prin boală profesională se înţelege:

"afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii
sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici
caracteristici locului de munca, precum şi de suprasolicitarea
diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de
muncă"
Prin urmare, pentru ca o afecţiune a organismului să fie
calificată ca boală profesională, trebuie să fie îndeplinite trei
condiţii:
• să decurgă din exercitarea unei meserii sau profesii:
• să fie cauzată de agenţi nocivi chimici ori biologici,
caracteristici locului de muncă sau de suprasolicitări:
• acţiunea factorilor de risc asupra organismului să fie în timpul
procesului de muncă.
 Printre măsurile de natura organizării muncii se înscriu și
cele care vizează securitatea și sănătatea în muncă. Prin urmare,
stabilirea mărimii și sensului efectelor economice ale accidentului
sau bolii profesionale oferă o premisă importantă pentru aflarea
unor noi resurse de mărire a performanței economice a firmei.
Privind costul accidentelor și al îmbolnăvirii profesionale,
se reaminteşte că pârghia principală prin care orice societate
actuală acționează asupra resurselor sale este mecanismul
economic; deciziile macro și microsociale au la bază criteriul
eficienței economice. Se poate pune întrebarea dacă poate fi
tratată astfel și activitatea de realizare a securității muncii.
Pentru a putea aborda problema eficienței protecției muncii
este necesar să se poată stabili un cost al securității, respectiv
al nonsecurității, care să fie comparat cu cheltuielile efectuate
pentru prevenire.
Costul securității / nonsecurității reprezintă de fapt costul
accidentelor și bolilor profesionale eliminate/produse, respectiv
suma valorică a tuturor pierderilor generate de accident/boală.