COMPUŞII MACROMOLECULARI SINTETICI

Compuşii macromoleculari sintetici sunt compuşi ce se obţin în urma

reacţiilor de polimerizare şi policondensare a monomerilor.

Din aceştia pot fi enumeraţi următorii compuşi: polietilena, polipropilena,

polistirenul, poliizobutilena, cauciucul butadienic şi derivaţii lui, policlorura de
vinil, teflonul, polivinilacetatul şi alţi polimeri.

Polietilena. [-CH2-CH2-]n

Polietilena se obţine prin reacţia de polimerizare din etilenă:

CH2=CH2 + CH2=CH2 + CH2=CH2 + . .  -CH2-CH2-CH2-CH2-CH2-CH2-. . .

În dependenţă de condiţiile de polimerizare deosebim 3 tipuri de polietilenă:

1. polietilenă la presiune înaltă (altfel numită de densitate mică) - se

obţine la presiunea de 1000-3000 atm. şi 1800C ca iniţiator serveşte oxigenul.

2. polietilena la presiune mijlocie - polimerizarea se realizează în

dizolvant la 35-40 atm. şi 125-1500C pe catalizatori metalici.

3. polietilena la presiunea ce nu depăşeşte 5atm. şi temperatură mai

mică de 800C. Ca catalizatori se folosesc complecşi Ziegler-Natt.

Cu toate că aceste tipuri de polietilenă se obţin din unul şi acelaşi monomer, ele
reprezintă produşi ce se deosebesc radical, nu mai puţin decît de alţi polimeri.

Polietilena la presiune înaltă este cea mai ramificată, cea de presiune joasă este
practic un polimer liniar, iar cea de presiune mijlocie – ocupă o poziţie
intermediară. Această deosebire în structură se răsfrînge mult asupra proprietăţilor
fizico-chimice ale acestor polimeri.

Polietilena la presiune înaltă reprezintă un polimer moale şi elastic, cele de

presiune joasă şi medie - produşi duri. Toate tipurile de polietilenă sunt stabile la
ger şi faţă de multe medii agresive, cum ar fi acizi, baze şi solvenţi organici. Se
dizolvă în benzen, toluen, xilen, clorobenzen, CCl4 ş.a.
http://www.noiscriem.net
 Polietilenele se utilizează la fabricarea tuburilor rezistente la coroziune, ca
membrane izolatoare ale fibrelor de curent electric, ca ambalaj etc.

Neajunsul polietilenelor constă în îmbătrînirea rapidă, care, însă, poate fi

încetinită prin introducerea în polimer a unor substanţe ca fenoli, amine ş.a.

Polipropilena.

Condiţiile reacţiei de obţinere a acestui produs sunt apropiate de condiţiile

de obţinere a polietilenei la presiuni joase.

Polipropilena cristalină este unul dintre cei mai uşori polimeri duri
cunoscuţi. Se deosebeşte prin stabilitate, duritate şi tărie. Datorită structurii
cristaline, îşi păstrează forma şi proprietăţi mecanice bune chiar pînă la
temperatura de înmuiere.

Din polipropilenă se fabrică ţevi pentru lichide fierbinţi, pelicule transparente

cu o permeabilitate redusă pentru lichide, gaze şi vapori, sticle şi diversă veselă
pentru industria chimică. Sunt eficiente fibrele polipropilenice, care se obţin din
topitură, fără a utiliza dezolvanţi şi plastificatori.

Poliizobutilena.

Acest polimer se obţine după mecanism cationic la temperatura de la -80 0C

pînă la -1000C. La amestecarea izobutilenei cu catalizator, reacţia decurge practic
momentan.

http://www.noiscriem.net
 O însemnătate tehnică o au polimerii cu masa moleculară medie cuprinsă între
100 şi 500000 - materialele moi, asemănătoare cauciucului.

Aceste materiale se deosebesc de cauciucul natural prin faptul că-şi păstrează

proprietăţile elastice la temperaturi foarte joase (pînă la -550C). La temperatura
camerei sunt stabili la acţiunea bazelor, halogenilor şi aproape a tuturor acizilor.

Ca un polimer nepolar, poliizobutilena posedă proprietăţi dielectrice deosebite.

Se oxidează cu oxigen la un contact îndelungat cu lumina solară (sub acţiunea

razelor UV). Acest neajuns în cea mai mare parte se înlătură prin adăugarea
grafitului, talcului sau a altor polimeri (polietilenă, cauciuc, polimeri
fenolaldehidici).

Poliizobutilenele sunt bine solubile în hidrocarburi aromatice, sulfură de

carbon şi hidrocarburi clorurate, dar insolubile în mulţi dizolvanţi polari, aşa ca
alcooli şi esteri. Soluţiile de poliizobutilenă se folosesc în calitate de clei.

A găsit utilizare ca material de protecţie a ţevilor metalice, a cisternelor din fier

pentru transport, a depozitelor pentru acizi.

Neajunsul acestui polimer constă în deformarea ireversibilă la temperatura

camerei în urma utilizării îndelungate. Pentru a înlătura acest proces nedorit
poliizobutilena se amestecă cu polimeri naturali şi sintetici.

Polistirenul

- substanţă incoloră, asemănătoare sticlei, ce permite trecerea a 90% de raze

ale spectrului vizibil, cu densitatea 1,05.

La 80-1500C reprezintă un material asemănător cauciucului, iar la 250-3000C

se descompune cu formarea stirenului şi a unor alţi produşi.

Acest polimer este caracterizat de o mare stabilitate faţă de apă, acizi şi

baze, e solubil în hidrocarburi aromatice şi esterii şi e insolubil în benzină şi
alcool. Are un moment de dipol mic, o permeabilita te directă neînsemnată, ceea

http://www.noiscriem.net
ce-i permite să fie utilizat pe larg în radiotehnică şi în alte ramuri ale tehnicii de
frecvenţă înaltă.

Polimerii butadienei şi derivaţii ei.

Pentru prima dată pe scară industrială polimerii butadienei au fost obţinuţi în

rezultatul lucrărilor lui Lebedev. În continuare o importanţă mare au căpătat
polimerii izoprenului, cloroprenului, fluoroprenului ş.a.

Astfel, copolimerii butadienei şi stirenului reprezintă cauciucuri, ce întrec

proprietăţile polibutadienei, ceea ce determină utilizarea pe larg a acestor produşi.
Copolimerizarea amestecului de 97-98% izobutilenă şi 2-3% izoprenă la -900C
duce la formarea butilcauciucului, caracterizat de stabilitate chimică,
permeabilitate redusă faţă de gaze, stabil faţă de temperaturi înalte şi îmbătrînire.

Cauciucurile se folosesc pentru obţinerea materialelor de umplutură, diferitor

părţi ale încălţămintei ş.a.

Cauciucurile cloroprenice se obţin la polimerizarea cloroprenului sau a

amestecului de cloropren cu stiren, izopren, acrilonitril şi alţi monomeri. Din
aceşti compuşi se obţin materiale cu stabilitate înaltă faţă de uleiuri, încălzire,
inspermeabile faţă de gaze, stabile la acţiunea ozonului, oxigenului, luminii,
acizilor şi bazelor.

Pentru a produce materialelor electroizolatoare, anticorozive şi ermetice,

elecurilor se folosesc cauciucurile lichide. Aici se referă digomerii butadienei,
copolimerei butadienei cu acrilonitrilul, acizi acrilici, vinil piridine ş.a. compuşi.
Compuşii ce se obţin în acest caz se deosebesc prin stabilitate înaltă şi elasticitate.

Policlorovinilul

prezintă un praf de culoare albă. La temperaturi mai mari de 140 0C se descompune

cu eliminare de HCl.

http://www.noiscriem.net
 Datorită polarităţii pronunţate a legăturii C-Cl propietăţile dielectrice ale
policlorovinilului sunt mai mici ca la polietilenă, polistiren.

În industrie se obţin două tipuri de mase plastice pe bază de policlorovinil:

- un polimer moale, plastic, elastic (plasticat);

- un polimer rigid (vinilplast)

Plasticatul se utilizează pentru fabricarea peliculelor, a linoleumului, a obiectelor

de larg consum.

Vinilplastul are rezistenţă mecanică mare, se prelucrează bine la strunguri, uşor

se sudează. Din el se fabrică multe detalii pentru maşini.

Clorura de polivinil se utilizează pentru fabricarea penoplastului.

Politetrafluoroetilena [-CF2-CF2-]n (teflon, fluoroplast-4) se obţine din

tetrafluoroetilenă la temperatura de 70-800C şi presiunea

de 40-100 atm.

Teflonul se caracterizează printr-o rezistenţă chimică foarte înaltă.

Din el se confecţionează plăci, robinete, supape, etc., care se utilizează în medii

chimice agresive.

Poliamide şi poliuretani.

Poliamidele în industrie se sintetizează prin 3 metode:

1) policondensarea diaminelor cu acizi dicarboxilici;

2) policondensarea ì-aminoacizilor;

3) polimerizarea lactamurilor;

Pe larg au găsit o utilizare industrială policondensarea acidului adipinic cu

hexametilendiamina (nailonul), polimerizarea caprolactamei (capronul),
policondensarea acidului ì-aminoenantic (enant) şi a.

http://www.noiscriem.net
 Poliamidele se utilizează la fabricarea fibrelor, în primul rînd a materialelor
tehnice, ca cordul pentru anvelope, plase pentru prins peşte etc.

Din poliamide se fabrică conducte, roţi zimţate, osii, etc. cu o rezistenţă

mecanică înaltă.

În cantităţi mai mici se utilizează pentru fabricarea cleiurilor şi lacurilor.

În ultimul timp o utilizare largă au poliuretanii, din care se confecţionează

pielea artificială, tălpi pentru încălţăminte, penoplast moale şi rigid.

Din poliuretani se confecţionează cauciuc cu capacitate de exploatare mai

înaltă. Din el se confecţionează anvelope pentru avioane şi automobile.

Epoxide.

Epoxidele se obţin din polifenoli şi substanţe, ce conţin inelul oxidic. Cea mai
largă utilizare au găsit-o dianul şi epiclorohidrina:

dianul epiclorhidrina

La policondensarea lor se formează polimeri (poliepoxide) cu o masă

moleculară mică. La adăugarea diaminelor (H2N-CH2-CH2-NH-CH2-CH2-NH2)
are loc 'coaserea' catenelor de poliepoxide cu obţinerea unor structuri
tridimensionale.

Din aceşti polimeri se fabrică cunoscutul clei epoxidic. În tehnică din

poliepoxide se confecţionează diferite detalii destul de voluminoase. Încleierea cu
clei epoxidic de multe ori înlocuieşte sudarea metalelor. Fiind inofensive pentru
om poliepoxidele pot fi utilizate pentru confecţionarea veselei şi altui utilaj casnic.

Polietilenglicolul [-O-CH2-CH2-]n .

În ultimul timp din oxid de etilenă se fabrică polietilenglicolul:

http://www.noiscriem.net
 Polietilenglicolul se utilizează în industria textilă ca antistatic, în medicină,
cosmetică, industria alimentară, pentru fabricarea pastilelor, cremei, etc.

Răşina fenolformaldehidică.

Se obţine prin reacţia de polimerizare-policondensare a fenolului cu aldehida

formică. În rezultatul reacţiei se obţine o răşină viscoasă, care se utilizează pe larg
ca clei în industria lemnoasă, mai ales la fabricarea plăcilor din rugumeguş de
lemn. Fiind amestecată cu praf de grafit se utilizează la confecţionarea detaliilor
radio şi electrotehnice (prize, întrerupătoare, dulii suport etc.

Reacţia de polimerizare-policondensare decurge în felul următor:

După acest mecanism are loc formarea unor catene lungi.

La încălzire catenele de polifenolformaldehidă se condensează prin grupele

hidroxil, formănd polimeri tridimensionali cu proprietăţi termoreactive.

Descărcat de pe: www.ReferatScoala.com

http://www.noiscriem.net