Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria Egiptului Antic
Istoria Egiptului Antic
bine de trei milenii. Apogeul a fost fără îndoială atins sub conducerea faraonilor, regi și
singuri intermediari între oameni și zei, garant al ordinii atât externe (invadatori), cât și
interne (tulburări sociale). Istoria Egiptului Antic începe în jurul anului 3100 î.Hr.,când
Faraonul Narmer a unificat Egiptul. Acesta a devenit un imperiu puternic care a dăinuit până
în anul 30 î.Hr., când a fost cucerit de romani.
Cuprins
1Cronologie
2Geografie
3Epoca predinastică(5500 î.en.-3150 î.en.)
4Perioada Dinastică Timpurie/ Epoca thinită
o 4.1Dinastia I(3150-2890 î.en.)
o 4.2Dinastia a II-a(2890 — 2686 î.en.)
5Imperiul Vechi
o 5.1Vechiul Regat
o 5.2Egiptul de Sus și Egiptul de Jos
o 5.3Piramidele
6Prima perioadă intermediară
7Regatul mijlociu
8A doua perioadă intermediară
9Regatul Nou
o 9.1Dinastia a XVIII-a
o 9.2Dinastia a XIX-a
10A Treia Perioadă Intermediară
11Perioada târzie
12Note
13Legături externe
Cronologie[modificare | modificare sursă]
Istoria Egiptului Antic este împărțită în mai multe perioade corespunzătoare dinastiei ,
faraonului. Datarea evenimentelor în Egiptul Antic este încă subiect de cercetare, iar datele
calendaristice nu sunt confirmate de nici o dată certă pentru o perioadă de aproximativ trei
milenii. Mai jos este o listă corespunzătoare datelor convenționale egiptene.
Obiecte predinastice
Acum aproximativ 7500 de ani , triburile mici, care trăiau în valea Nilului au dezvoltat o serie
de culturi care au demonstrat un control ferm al agriculturii și creșterii animalelor , asupra
tehnicilor de olărit și producerii obiectelor personale, cum ar fi pieptenii, brățările și colierele.
Cea mai mare dintre aceste culturi timpurii a fost în Egiptul de Sus(Sud), denumită cultura
Badari care, probabil, își avea originea în Deșertul de Vest, fiind cunoscutǎ pentru ceramica
de înaltǎ calitate, uneltele de piatră și utilizarea cuprului.[2]
Această epocă este numită și thinită după numele orașului Thinis , din apropiere de Abydos
unde s-au găsit, la sfârșitul veacului al XIX-lea, numeroase obiecte marcate cu cartușul
regilor din aceste dinastii. Epoca thinită cuprinde primele două dinastii ale Egiptului (din lista
dinastiilor ce ne-a fost lăsată de Manethon, un preot egiptean care a trăit în secolul al III-lea
înaintea erei noastre).
Dupǎ anul 3600 î.en., societatea și cultura neolitică egipteană de-a lungul fluviului Nil s-a
bazat pe agricultură și creșterea animalelor .[9] Societatea egipteană a început să se
dezvolte și să avanseze rapid spre stadiul de civilizație rafinatǎ.[10] Un nou tip distinct de
ceramică care a fost înrudită cu ceramica din sudul Levantului, apare în aceastǎ perioadǎ.
Folosirea pe scară largă a cuprului a devenit comună în acest timp.[10] Procesul uscării
cărămizilor la soare preluatǎ de la sumerieni , inclusiv utilizarea arcului și pereților încastrați
pentru elemente decorative au devenit populare.[10] Concomitent cu producerea acestor
bunuri culturale, un proces de unificare a societăților și orașelor din Egiptul de Sus a avut
loc. Societățile din Delta Nilului, sau Egiptul de Jos au suferit, de asemenea, un proces de
unificare.[10] Conflicte dintre Egiptul de Sus și de Jos au avut loc de multe ori .[10]
Practicile funerare ale țăranilor au fost similare cu cele din timpurile predinastice, pe când
riturile funerare ale nobililor au devenit tot mai luxoase. Astfel, egiptenii au început să
construiască mastabale.
Centralizarea culturii cerealelor a contribuit la succesul civilizației egiptene pentru următorii
800 ani. Egiptul a devenit unitar și ca un domeniu cultural și economic cu mult înainte ca
primul rege să se urce pe tron în orașul Memphis din Egiptul de Jos. Procesul de unificare a
durat multe secole. Unificarea politică s-a desfǎșurat treptat, probabil, pe o perioadă de un
secol, astfel încât districtele locale au stabilit rețele de comercializare pentru a organiza
agricultura pe o scară mai largă , regalitatea divină a luat amploare spirituală, iar cultul
zeilor ca Horus, Set și Neith a luat naștere.[11] În această perioadă, sistemul de scriere
egiptean era dezvoltat în continuare. Scrisul inițial egiptean a fost compus în principal din
câteva simboluri ce denotă cantități de diverse produse. Până la sfârșitul celei de-a treia
dinastii, acesta a fost extins pentru a include mai mult de 200 de simboluri, cât fonograme și
ideograme.[12] Sacrificiul uman a fost practicat ca parte a ritualurilor funerare dedicate
tuturor faraonilor din prima dinastie. [13] Este clar demonstrat prin existența osemintelor
umane îngropate lângă mormântul fiecărui faraon precum și osemintele animalelor
sacrificate pentru înmormântare. Mormântul lui Djer este asociat cu morminte a 338
persoane. [13] Oamenii și animalele sacrificate(precum măgarii), , erau așteptați pentru a-l
servi pe faraon în viața de apoi. Din motive necunoscute, această practică s-a încheiat la
sfârșitul primei dinastii, când figurinele shabtii au luat locul persoanelor reale pentru a-l servi
pe faraon în viața de apoi.[13]
Nu se știe cu exactitate numele primului faraon. În textele de la Paleromo, Turin și listele
faraonilor scrise de Manetho, sunt diferite versiuni de nume a opt faraoni legendari care au
condus Egiptul la început: Ptah -zeul meșteșugului și al creației, Ra -Soarele, (Shu)-
aerul, Geb-pǎmântul, Osiris-viața de apoi, Set-Haosul, Horus-rǎzboiul, Thot-cunoașterea
și Maàt-ordinea. Manetho considerǎ cǎ Memphis a fost condus de 30 de regi timp de 1790
de ani, iar Thinis a fost condusă de 10 regi timp de 350 de ani. Pe Piatra de la Palermo sunt
înșirate numele a câtorva faraoni care au condus Egiptul de Jos denumit și "Pǎmântul
Negru", ca: Hsekiu, Khayu, Tiu, Thesh, Neheb, Wazner, Mekh și Dju Nebwy; precum și
numele faraonilor care au condus Egiptul de Jos-denumit și "Pǎmântul Roșu" ca: Scorpion
I, Iry-Hor, Ka ,Scorpion al II-lea și Narmer.
Dinastia I(3150-2890 î.en.)[modificare | modificare sursă]
Paleta lui Narmer
Istoricii considerǎ cǎ Narmer e cel care a realizat unificarea prin intermediul unor lupte
împotriva populației Egiptului de Jos în anii 3150 î.en. Pe o paletǎ de fildeș de la
Hierakonpolis apare Narmer zdrobind captivii libieni.[14] Pe paletǎ, însoțit de "purtǎtorul
sandalelor", Narmer poartǎ o coroana dublǎ, compusǎ din coroana roșie în forma florii de
lotus a Egiptului de Sus și coroana albǎ în formǎ de Cyperus papyrus a Egiptului de Jos -
un semn al statului unificat.Capătul de sceptru poartă o serie de scene a căror interpretare
a captat atenția mai multor generații de savanți. Inițial s-a considerat că scenele piesei
comemorau nunta lui Narmer cu o prințesă a Egiptului de Jos, însă trebuie precizat faptul
că până în prezent nu există alte dovezi care să susțină o eventuală unificare a Egiptului
printr-o „căsătorie dinastică“. Aceea figurină de pe obiect se poate considera o zeitate, iar
obiectul co-memora o ceremonie religioasă dintr-un district al orașului Buto din nord-vestul
Deltei cu ocazia unificării țării.
În mitologie, unificarea Egiptului este descrisǎ cǎ zeul-șoim, Horus, ca rege al Egiptului de
Jos, a supus Egiptul de Sus, proclamându-se regele suprem.[15] Regalitatea divină, care va
persista în Egipt, pentru următoarele trei milenii, a fost ferm stabilitǎ ca bază a administrației
Egiptului.[12]
Tradiția expusă de Manethon și de Herodot afirmă că regele Menes care este acum
identificat cu Narmer, a unificat țara și a întemeiat orașul Memphis , care este de fapt la
limita naturală dintre Egiptul de Sus și Egiptul de Jos.
Narmer apare pentru prima dată pe listele faraonilor Den și Qa'a[16] , atestând faptul că
Narmer a fost recunoscut de către primii faraoni ai dinastiei ca o figură importantă, ca un
faraon fondator. Narmer a fost faraonul cu cele mai vechi asocieri la simbolurile puterii
asupra celor două țări . Prin urmare, consensul actual este că "Menes" și "Narmer" se
referă la aceeași persoană.Teorii alternative susțin că Narmer a fost faraonul final al
perioadei Protodinastice și cǎ Hor-Aha ar putea fi identificat cu "Menes ".
Urmașul lui Narmer, Hor-Aha, considerat ca fiind primul faraon al dinastiei I, i se atribuie
formarea primelor colonii egiptene de pe coasta libanezǎ de unde erau importate conifere,
uleiuri și rǎșini.Fiind asociat cu regele legendal Menes, este considerat și ca întemeietor al
Memphisului.
În timpul domniei faraonilor Djer și Djet, are loc o continuă dezvoltare a meșteșugurilor și se
mențin relații comerciale cu Siria și Palestina.O inovație importantă în timpul domniei lui
Den a fost introducerea de numerotare cu hieroglife . A trimis trupe la Sinai și Desertul de
Est de multe ori. Egiptul era jefuit frecvent de nomazi , cunoscuți de către egipteni ca Iuntju
("popoarele cu arcuri de vânătoare"). Monumentele din vremea faraonului Den menționează
sărbători religioase și ceremonii ; în timpul lui se pare că s-a celebrat sărbătoarea sed a
reînițineririi faraonului. Tot de la el s-a adăugat la numele faraonului și un alt titlu : nswt bit
"cel al trestiei și al albinei" planta simbolizând Egiptul de Sus, iar albina Egiptul de Jos.După
Den a domnit fiul său Adjib (numit în listele lui Maneton, Miebis) care pentru prima datǎ în
istoria Egiptului, numele de domnie al acestuia a fost asociat cu apelativul "cei doi
zei" (Horus-Egiptul de Jos, Seth-Egiptul de Sus).
Succesorul său, faraonul Semerkhet (numit Semempres de Maneton), care a avut cea mai
scurtǎ domnie, a pus să se șteargă numele lui Adjib și al reginei Merneith (mama sa),
pretutindeni acolo unde le-a putut găsi. Succesorul faraonului Semerkhet, faraonul Qa'a , a
pus să se șteargă și numele acestuia, astfel că suntem înclinați să credem că el a fost un
uzurpator al cărui nume a fost șters din cauza credinței că numele este legat de persoana
care îl poartă într-un chip magic, și distrugerea numelui este distrugerea însăși a persoanei
vii, dacă trăiește pe lumea aceasta, a răposatului în lumea lui Osiris, dacă a murit. Din
timpul domniei lui Qa'a dispunem de mai multe date privind administrația centralǎ:
trezoreria "Casa cea Roșie"(per-deser). „"Casa faraonului"” (per-nesut)-un departament ce
se afla sub controlul direct al faraonului avea menirea de a administra proprietǎțile
personale ale faraonului, având funcționari proprii ca "însoțitorul" (înalt demnitar), "controlul"
sau "servitorul".
Dinastia a II-a(2890 — 2686 î.en.)[modificare | modificare sursă]
Începe dinastia a II-a când Hotepsekhemwy ar fi câștigat scaunul de domnie, după o
perioadă de conflicte politice cu conducători efemeri.El a construit un templu în apropiere
Buto pentru zeul Horus și a fondat "Capela Coroanei Albe". Domniei lui Raneb sau Nebra i
se atribuie debutul cultului zeiței Bastet și a lui Ra. În timpul faraonului Nynetjer este impusǎ
taxa colectivǎ pe numǎrul de vite. Faraonul Peribsen a purtat inițial numele de Horus-
Sekhemib-perenmat pe care ulterior l-a schimbat cu Seth-Peribsen, înlocuind șoimul Horus
de pe serekh cu animalul zeului Seth, fiind un "reformator" al religiei faraonice timpurii prin
înlocuirea zeului Horus în ideologia regalǎ cu cel al lui Seth (zeu venerat mai ales în sud) .
Sekhemib-Perenmaat și-a extind domeniul la Elephantine , unde un nou centru
administrativ a fost numit "Casa Albă a trezoreriei " fondată de Peribsen. Khasekhemui,
inițial Khasekhem, care a condus Egiptul de Sus, a purtat lupte împotriva rebelilor din
Egiptul de Jos și împotriva Nubiei.A purtat ambele simboluri ale Horus și Set de pe a
lui serekh . Unii egiptologi cred că acesta a fǎcut o încercare de a unifica cele două facțiuni.
Platoul Giza
Piramida în trepte de la Saqqara
Noul Regat
Aceasta a fost o epocă de bogăție și putere pentru Egipt. Hatshepsut a fost o femeie faraon
lucru rar întâlnit în istoria Egiptului antic. Ea a fost un conducător competent și curajos
extinzând comerțul egiptean spre sud, teritoriul ocupat în prezent de Somalia și spre nord în
bazinul mediteranean. Hatshepsut a condus timp de douăzeci de ani dovedind o deosebită
dexteritate politică. În perioada domniei faraonului Amenophis III (1417 î.Hr.–1379 î.Hr.),
Egiptul devenise atât de bogat încât nici nu se mai încerca extinderea influenței sale.
Acesta a fost urmat de Amenophis IV, care și-a schimbat numele în Akhenaten; el a mutat
capitala într-un nou oraș pe care l-a denumit Akhetaten. Aici împreună cu soția
lui Nefertiti s-a concentrat pe construcția noii sale religii ignorând lumea din afara Egiptului.
O nouă religie era ceva fără precedent (noi zei mai fuseseră introduși și acceptați dar nici
unuia nu i se acceptase excluderea altora) și bineînțeles că au apărut (pe fondul indiferenței
faraonului având chiar un teren propice) facțiuni subterane ce erau nemulțumite de noua
ordine. Akhenaten a creat și impus o religie monoteistă axată pe Aten, interzicând
venerarea celorlalți zei. Relația dintre introducerea monoteismului de către Akhenaten și
personajul biblic Moise, care este localizat în Egipt într-o perioadă similară (deși nu
neapărat identică) este neclară și controversată.
Un nou curent a pătruns în arta vremii, mai natural, o întorsătură drastică de la stilul ce
domina arta egipteană de mai bine de 1700 de ani. O arie de interes pentru mulți egiptologi
este particularitatea aspectului fizic al lui Akhenaten. Mulți faraoni sunt portretizați într-o
manieră stilizată, însă Akhenaten este înfățișat în picturi și gravuri cu trăsături deosebit de
feminine, șolduri largi și trăsături faciale delicate. Unele teorii presupun că acestea s-ar
datora de fapt malformațiilor de care suferea faraonul (destul de des întâlnite în familiile
dinastice) deci nu ar fi vorba de reprezentări stilizate.
Spre sfârșitul celui de al șaptesprezecelea an al domniei, Akhenaten și-a luat un co-
regent, Smenkhkare (considerat de unii fratele său). Doi ani mai târziu, odată cu moartea lui
Akhenaten se revine la venerarea vechilor zei (de fapt venerarea acestora nu încetase
decât oficial). Smenkhkare a murit după doar câteva luni în urma lui fiind încoronat un băiat.
Acesta nu era pregătit pentru presiunea conducerii, sfătuitorii lui luând toate deciziile.
Numele său era Tutankhaton, dar odată cu revenirea cultului zeului Amun, numele lui a fost
schimbat în Tutankhamon. unul din cei mai importanți sfătuitori ai lui era
generalul Horemheb. Tutankhamon a murit în adolescență și a fost urmat la tron de Ay,
care probabil se căsătorise cu văduva lui Tutankhamon pentru a-și întării justificarea
pretenției la tron. Când Ay a murit conducerea a fost preluată de Horemheb și a urmat o
nouă perioadă de creștere, stabilirea securității interne și a prestigiului extern pe care
Egiptul le avusese înainte de domnia lui Akhenaten.
Dinastia a XIX-a[modificare | modificare sursă]
A XIX-a Dinastie Egipteană a fost fondată de Ramesses I. El a domnit doar pentru o scurtă
perioadă și a fost urmat de Seti I (sau Sethos I). Sethos I a continuat ceea ce însepuse
Horemheb redându-i Egiptului gloria de odinioară. Lui i se datorează și construcția
superbului templu din Abydos. Seti I și fiul său Ramesses II sunt singurii faraoni ce au fost
circumscriși motivul exact nefiind cunoscut. Ramesses II a continuat munca tatălui său și a
construit o serie de noi temple.
Perioada domniei lui Ramesses II este adesea considerată a coincide cu Exodul israeliților
din Egipt. Nu există însă nici o menționare a evenimentelor descrise în Biblie, în istoria
Egiptului și nici vreo dovadă arheologică. Cu toate că s-au ținut și păstrat descrieri
amănunțite a tuturor evenimentelor (chiar și descrierea fugii din Egipt a doi condamnați
neînsemnați), nu există nici o mențiune despre sute de mii de sclavi.
Ramesses II a fost urmat de fiul său Merneptah și apoi Seti II. Ramesses III a fost faraon al
celei de a XXa dinastii, fiind urmat de o serie de faraoni cu domnii scurte, toți numiți
Ramesses.