Sunteți pe pagina 1din 5

COPILUL KARATIST

EU: Știți ce i s-a întâmplat lui Gigel, copilul meu cel mic? Nu are nici 10
ani și s-a apucat să practice karate, judo, sporturi din astea japoneze.
Acum eu nu zic că e rău să știi și așa ceva. Dar s-a jucat cu o fetiță, o
colegă de-a lui și i-a sucit mâna. Acum tre să le cer scuze părinților. Nici
nu știu unde stau. Noroc că Gigel mi-a spus că locuiesc în blocul ăsta.
Mă duc să le cer scuze.
EA: Aoleu, telefonul ăsta mă-nnebunește. Nu mă lasă niciodată să-mi
fac treaba. Da, da. Ah, Lili. Sunt supărată dragă. Eh, cine m-a
supărat...Suzi, fi-mea. Are 22 de ani și nu-i mai vine mintea la cap. Acum
mi-a făcut una de-mi vine să mă urc pe pereți.A rămas. Eh, unde? A
rămas. Așteaptă un copil. Acuma eu n-am nimica împotriva unui copil dar
băiatul se dă dispărut, nici nu știu cum arată la față. Stai că bate cineva
la ușă. Te sun eu mai târziu. Intrați, intrați. Ușa e deschisă.
EU: Sărut mâinile, îmi cer scuze că am bătut la ușă dar era întuneric pe
scară și nu am văzut soneria.
EA: Eh, becul de pe scară nu-l mai schimbă nimeni, domnule! Nu știi
cum e la bloc?
EU: Sper că n-am greșit adresa.
EA: Depinde pe cine căutați.
EU: Aveți cumva o fetiță?
EA: Mda...am.
EU: Eu sunt tatăl băiatului care a cam necăjit-o
EA: Vă așteptam. Necăjită e puțin zis. Dar el de ce nu e aici? Nu era
normal să vină și el?
EU: Nu are voie să iasă pentru ce a făcut.
EA: Sper că lucrurile nu se vor opri aici.
EU: Bineînțeles. Vă dau cuvântul meu de onoare că o săptămână nu-i
mai dau bani de Pepsi.
EA: Asta-i tot?
EU: Nu, i-am mai ascuns și bicicleta. Acum îmi e teamă să-i spun lui
maică-sa.
EA: De ce să vă fie teamă, mă rog?
EU: Doamnă, îmi e teamă că pentru fapta pe care a făcut-o, îi rupe
urechile.
EA: Domnule, îmi e teamă că dumnevoastră nu vă dați seama că ce s-a
petrecut între ei nu e o glumă.
EU: Într-adevăr, jocurile astea sunt foarte periculoase.
EA: Ce jocuri? Astea nu sunt jocuri.
EU: Aveți dreptate, acesta este un sport.
EA: Dvs numiți așa ceva sport?
EU: Doamnă, la drept să vă spun, eu nu mă pricep la așa ceva. Eu la
vârsta lui nu eram așa de emancipat. Decât să fac așa ceva mai bine
jucam țurca.
EA: Mă rog, cum rămâne cu fata mea?
EU: M-am gândit și la acest lucru. Uitați, i-am adus din partea lui o
ciocolată.
EA: Ea nu are nevoie de ciocolată. Ea pe el îl vrea. Tu pricepi că ea pe
el îl vrea?
EU: Bine, doamnă, mâine îl aduc pe Gigel aici.
EA: OOO, deci Gigel îl cheamă.
EU: Da, și-i punem de față să se pupe și să se-mpace?
EA: Ah, deci sunteți de acord să-i căsătorim?
EU: Mai are până atunci mititelul.
EA: Ce mititel...Mi-a zis mie Suzi de ce e în stare, tânărul ăsta.
EU: Da, mă rog. Eu mâine îl aduc pe Gigel să-și ceară iertare și gata.
EA: Cum gata?
EU: Adică să promită că nu mai face în viața lui așa ceva.
EA: Acum e prea târziu.
EU: Eh, niciodată nu e prea târziu.
EA: Prea târziu domnule, fata a fost și la doctor, are amețeli, dureri de
cap.
EU: Aoleu, i-o fi sucit și capul?
EA: Păi bineînțeles că i-a sucit și capul.
EU: Aoleu, eu știam numai de mână.
EA: Înseamnă că Gigel nu a spus tot.
EU: Ba, da doamnă, mi-a spus că acum trei săptămâni.
EA: Nuuu, nu acum trei săptămâni, acum două luni, când au rămas
amândoi în lift.
EU: În lift?
EA: Daa, el a insistat și a tot insistat, ea s-a tot opus dar n-avea cui să-i
țină piept.
EU: S-au luptat în lift?
EA: Da.
EU: Dar așa ceva e de-a dreptul periculos, doamnă. Eu știam că se face
într-o încăpere, pe o saltea special amenajată.
EA: Domnule!
EU: Acum doamnă, ce erau să facă dacă au stat atâtea ore singuri în
lift?
EA: Oamenii mai discută, domnule. Un concert, un spectacol, o carte,
ceva...
EU: Sigur că mai bine face așa ceva decât să se zbenguie toată ziua.
EA: Sigur domnule, să se zbenguie dar s-o facă într-un cadru oficial,
legitim.
EU: Sigur, să se legitimeze la un club.
EA: S-au și deschis cluburi din astea? Eu n-am știut.
EU: Oh, dacă vreți vă aranjez și pe dumneavoastră.
EA: Domnule!
EU: Da de ce doamnă? Puteți încerca. Primele miscari sunt mai grele, că
după aia vă... Dacă vă e frică putem încerca împreună.
EA: Vă rog!
EU: Vă rog, a fost o propunere. Încercarea moarte n-are.
EA: Domnule, cum rămâne cu nunta?
EU: Care nuntă?
EA: Nunta lor, a lui Gigel și a lui Suzi.
EU: V-ați gândit deja la o căsătorie?
EA: Numai la asta mă gândesc...
EU: Păi dacă o să apară între timp niște sentimente între ei...
EA: Dar au și apărut domnule. E o adevărată pasiune. Suzi mi-a zis că e
dominată fizic și psihic de acest bărbat.
EU: Care bărbat?
EA: Gigel.
EU: Ce bărbat doamnă că e un copil.
EA: Poate e anormal dezvoltat.
EU: Nu doamnă, e foarte bine dezvoltat. Uite, mie îmi vine până aici.
EA: Numai atât?
EU: Dar ce, nu ajunge? Ce, fata dumitale e mai înaltă?
EA: Da domnule, dar lasă ca la fotograf o să punem un scăunel să pară
mai potriviți.
EU: Vreți să-i fotografiem?
EA: Cât mai repede cu putință. Ce ziceți să o facem săptămâna asta?
EU: Fotografia o facem oricând , doamnă. Și mâine dacă vreți.
EA: Nu, mâine face așa o logodnă de ochii lumii și peste două
săptămâni, nunta.
EU: Care nuntă, doamnă?
EA: A lui Suzi și a lui Gigel.
EU: Cum să o facă peste două săptămâni?
EA: Dar dumneavoastră când ziceți să o facem?
EU: Peste douăzeci de ani, dacă ajungem până atunci.
EA: Dacă glumiți vă privește dar să știți că vine copilul.
EU: Care copil?
EA: Gigel nu v-a zis că Suzi așteaptă un copil?
EU: Cum să-mi zică așa ceva când Gigel știe că ăla micu vine cu barza?
EA: Cum să creadă așa ceva când e tatăl copilului?
EU: Cine e tatăl copilului?
EA: Gigel, ce, mai există altul?
EU: Doamnă, doamnă, doamnă. Eu cred că există că Gigel nu poate să
facă așa ceva.
EA: Ei nu poate. Habar n-ai dumneata de ce e în stare Gigel.
EU: De ce vorbiți așa doamnă de un copil?
EA: Ce copil domnule, că e ditamai hăndrălăul
EU: Dumneavoastră l-ați văzut?
EA: Nu,dar mi-a zis Suzi de el.
EU: Și cum arăta?
EA: Ca un Hercule, o spaimă a femeilor.
EU: E clar doamnă, nu e el. Cred că am intrat într-o mare încurcătură.
EA: Din care nu mai putem ieși decât prin căsătorie. Așa că să bage
repede actele.
EU: Nu poate.
EA. De ce?
EU: Nu are buletin.
EA: L-a pierdut?
EU: Nu doamnă, nu are 14 ani
EA: Dar cât?
EU: 10!

S-ar putea să vă placă și