UNIVERSITATEA PETROL–GAZE DIN PLOIEŞTI _____________________________________________________IPM/ 2009

1. Modelarea acţiunii seismice pentru proiectare

1.1. Determinarea acceleraţiei de proiectare a terenului

Pentru proiectarea structurilor la acţiunea seismică, potrivit codului P100-1:2006

teritoriul României este împărţit în zone de hazard seismic. Nivelul de hazard seismic în fiecare
zonă se consideră, simplificat, a fi constant. Pentru centre urbane importante şi pentru construcţii
de importanţa specială se recomandă evaluarea locală a hazardului seismic pe baza datelor
seismice instrumentale şi a studiilor specifice pentru amplasamentul considerat. Nivelul de
hazard seismic indicat în prezenta lucrare este un nivel minim pentru proiectare.
Hazardul seismic pentru proiectare este descris de valoarea de vârf a acceleraţiei
orizontale a terenului ag determinată pentru intervalul mediu de recurenţă de referinţă – IMR
corespunzător stării limită ultime, valoare numită în continuare acceleraţia terenului pentru
proiectare.
Acceleraţia terenului pentru proiectare, pentru fiecare zonă de hazard seismic,
corespunde unui interval mediu de recurenţă de referinţă de 100 ani. Zonarea teritoriului
României pe baza acceleraţiei terenului pentru proiectare ag, pentru evenimente seismice având
intervalul mediu de recurenţă (al magnitudinii) IMR = 100 ani, este indicată în figura AII.1 şi se
foloseşte pentru proiectarea structurilor la starea limită ultimă.

Fig. AII.1. Zonarea teritoriului Romaniei în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru
proiectare ag, pentru cutremure având IMR = 100 ani

Mişcarea seismică într-un punct pe suprafaţa terenului este descrisă prin spectrul de
răspuns elastic pentru acceleraţii absolute. Acţiunea seismică orizontală asupra structurilor este
descrisă prin doua componente ortogonale considerate independente între ele; în proiectare spectrul
de răspuns elastic pentru acceleraţii absolute se consideră acelaşi pentru cele 2 componente.

Conf. Dr. Ing. Gh.Dumitru_______________________________________________________________________ pagina 1

UNIVERSITATEA PETROL–GAZE DIN PLOIEŞTI _____________________________________________________IPM/ 2009

Spectrele normalizate de răspuns elastic pentru acceleraţii se obţin din spectrele de răspuns
elastic pentru acceleraţii prin împărţirea ordonatelor spectrale cu valoarea de vârf a acceleraţiei
terenului ag. Condiţiile locale de teren sunt descrise prin valorile perioadei de control (colţ) TC a
spectrului de răspuns pentru zona geografică în care se situează amplasamentul considerat. Aceste
valori caracterizează sintetic compoziţia de frecvenţe a mişcărilor seismice.
Perioada de control (colţ) TC a spectrului de răspuns reprezintă graniţa dintre zona
(palierul) de valori maxime în spectrul de acceleraţii absolute şi zona (palierul) de valori
maxime în spectrul de viteze relative, TC se exprimă în secunde.
În condiţiile seismice şi de teren din România, pentru cutremure având IMR = 100 ani,
zonarea pentru proiectare a teritoriului României în termeni de perioadă de control (colţ) TC a
spectrului de răspuns, obţinută pe baza datelor instrumentale existente pentru componentele
orizontale ale mişcării seismice, este prezentată în figura AII.2.

Fig. AII.2. Zonarea teritoriului României în termeni de perioada de control (colţ) TC a spectrului de răspuns

1.2. Spectrele de răspuns elastic

Formele normalizate ale spectrelor de răspuns elastic pentru componentele orizontale ale
acceleraţiei terenului β(T), pentru fracţiunea din amortizarea critică ξ =0.05 şi în funcţie de
perioadele de control (colţ) TB, TC si TD se determină cu relaţiile:
β (T) = 1 + 0
(β − 1) T
pentru T≤ TB (AII.1)
TB
β (Τ) = β0 pentru TB<T≤ TC (AII.2)
T
β (T) = β 0 C pentru TC<T≤ TD (AII.3)
T
T T
β (T) = β 0 C 2D pentru T> TD , (AII.4)
T
în care β(T) este spectrul normalizat de răspuns elastic, β0 – factorul de amplificare dinamică

Conf. Dr. Ing. Gh.Dumitru_______________________________________________________________________ pagina 2

UNIVERSITATEA PETROL–GAZE DIN PLOIEŞTI _____________________________________________________IPM/ 2009

maximă a acceleraţiei orizontale a terenului de către structură; T – perioada de vibraţie a unei

structuri cu un grad de libertate dinamică şi cu raspuns elastic.
Perioada de control (colţ) TB poate fi exprimată simplificat în funcţie de TC astfel TB =0,1TC,
valorile TB fiind cele indicate în tabelul AII.1.
Perioada de control (colţ) TD a spectrului de răspuns reprezintă graniţa dintre zona
(palierul) de valori maxime în spectrul de viteze relative şi zona (palierul) de valori maxime în
spectrul de deplasări relative. Valorile TD sunt indicate, de asemenea, în tabelul AII.1 TB şi TC
sunt limitele domeniului de perioade în care acceleraţia spectrală are valorile maxime şi este
modelată simplificat printr-un palier de valoare constantă.
Spectrele normalizate de răspuns elastic (pentru fracţiunea de amortizare critică ξ=0.05)
pentru acceleraţia corespunzătoare condiţiilor seismice şi de teren din România sunt reprezentate
în figura AII.3, valorile caracteristice TB, TC si TD fiind cele din tabelul AII.1.
Spectrele normalizate de răspuns elastic pentru acceleraţie din figura AII.3 se folosesc pe
întreg teritoriul României cu excepţia Banatului. Pentru Banat, în zonele caracterizate de
acceleraţia ag = 0,20g şi ag = 0,16g, g fiind acceleraţia gravitaţională, se utilizează spectrul
normalizat din figura AII.4, pentru TC ≤ 0,7s, iar în zonele în care ag = 0,12g şi ag = 0,08g se
foloseşte spectrul normalizat din figura AII.3, pentru TC ≤ 0,7s.
Spectrul de răspuns elastic pentru componentele orizontale ale acceleraţiei terenului în
amplasament Se(T) este definit astfel:

S e (T ) = a g β (T ) . (AII.5)

Spectrul de răspuns elastic pentru deplasari pentru componentele orizontale ale mişcării
terenului SDe(T), se obţine prin transformarea directă a spectrelor de răspuns elastic pentru
acceleraţie Se(T) utilizând urmatoarea relaţie:

2
⎡T ⎤
S De (T ) = S e (T ) ⎢ ⎥ . (AII.6)
⎣ 2π ⎦

Tabelul AII.1.
Perioadele de control (colţ) TB, TC, TD ale spectrului de răspuns pentru componentele orizontale ale mişcării seismice
Intervalul mediu de recurenţă a
Valorile perioadelor de control (colţ)
magnitudinii cutremurului
TB,
0,07 0,10 0,16
s
IMR = 100 ani, TC,
0,7 1,0 1,6
pentru starea limită ultimă s
TD,
3 3 2
s

Componenta verticală a acţiunii seismice este reprezentată prin spectrul de răspuns elastic
pentru acceleraţii, corespunzătoare componentei verticale a mişcării terenului. Formele
normalizate ale spectrelor de răspuns elastic pentru componenta verticală βv(T), pentru fracţiunea
din amortizarea critica ξ =0,05 şi în funcţie de perioadele de control (colţ) pentru spectrul
componentei verticale TBv, TCv şi TDv, sunt descrise analitic astfel [3]:

β v (T) = 1 +
(β 0v − 1) T pentru T≤ TBv , (AII.7)
TBv

Conf. Dr. Ing. Gh.Dumitru_______________________________________________________________________ pagina 3

UNIVERSITATEA PETROL–GAZE DIN PLOIEŞTI _____________________________________________________IPM/ 2009

βv(Τ) = β0v pentru TBv<T≤ TCv, (AII.8)

TCv
β v (T) = β 0v pentru TCv<T≤ TDv, (AII.9)
T
TCvTDv
β v (T) = β 0v pentru T> TDv, (AII.10)
T2
în care βov = 3,0 este factorul de amplificare dinamică maximă a acceleratiei verticale a mişcării
terenului de către structura având fracţiunea din amortizarea critica ξ=0,05.
Perioadele de control (colţ) ale spectrelor de răspuns normalizate pentru componenta
verticală a mişcării seismice se consideră simplificat astfel [3]:

TBv= 0,1 TCv (AII.11)

TCv = 0,45 TC, (AII.12)

TDv = TD. (AII.13)

Spectrul de răspuns elastic pentru componenta verticală a mişcării terenului în

amplasament Sve este definit astfel:
S ve (T ) = avg β v (T ) . (AII.14)
Valoarea de vârf a acceleraţiei pentru componenta verticală a mişcării terenului avg se
evaluează ca fiind:
avg = 0,7 ag. (AII.15)

În municipiul Bucureşti, există evidenţa instrumentală foarte clară a perioadei

predominante lungi (Tp=1,4 … 1,6 s) a vibraţiei terenului în timpul cutremurelor Vrâncene de
magnitudini moderate şi mari (magnitudine Gutenberg-Richter M ≥ 7,0; magnitudine moment Mw≥
7,2) [3].
Proiectarea de structuri cvasiresonante cu perioada predominantă a vibraţiei terenului
trebuie evitată.
În calculul dinamic al structurilor mişcarea seismică este descrisă prin variaţia în timp a
acceleraţiei terenului (accelerogramă).
Atunci când este necesar un model de calcul spaţial, mişcarea seismică trebuie să fie
caracterizată prin trei accelerograme simultane corespunzatoare celor trei direcţii ortogonale
(două orizontale şi una verticală). Pe cele doua direcţii orizontale se folosesc simultan
accelerograme diferite [3].

Conf. Dr. Ing. Gh.Dumitru_______________________________________________________________________ pagina 4

UNIVERSITATEA PETROL–GAZE DIN PLOIEŞTI _____________________________________________________IPM/ 2009

a.

b.

c.
Fig. AII.3 Spectrele normalizate de răspuns elastic pentru acceleraţiile componentelor orizontale ale
mişcării terenului, pentru fracţiunea din amortizarea critica ξ =0,05, în zonele caracterizate prin
perioadele de control (colţ): a. TC ≤ 0.7 s; b. 0,7 s < TC ≤ 1,0 s; c. 1,0 s < TC ≤ 1,6 s

Conf. Dr. Ing. Gh.Dumitru_______________________________________________________________________ pagina 5

UNIVERSITATEA PETROL–GAZE DIN PLOIEŞTI _____________________________________________________IPM/ 2009

Fig. AII.4 Spectrul normalizat de răspuns elastic pentru acceleraţii, pentru componentele orizontale ale
mişcării terenului şi pentru zonele din Banat în care hazardul seismic este caracterizat de ag = 0,20g şi ag =
0,16g

1.3. Spectrul de proiectare

Spectrul de proiectare pentru acceleraţii Sd(T) este un spectru de răspuns inelastic care se
obţin cu relaţiile:
⎡ (β / q) − 1 ⎤
S d (T ) = a g ⎢1 + 0 ⋅ T ⎥ pentru 0 < T ≤ TB, (AII.16)
⎣ T B ⎦
β (T )
S d (T ) = a g pentru T > TB. (AII.17)
q

în care Sd(T) se exprimă în m/s2, perioada structurii T în s, q este factorul de comportare a structurii
la solicitările seismice (factorul de modificare a raspunsului elastic în raspuns inelastic sau factorul
de ductilitate), cu valori în funcţie de tipul structurii şi capacitatea acesteia de disipare a energiei, aşa
cum se prezintă în &2.5.5.8.

Conf. Dr. Ing. Gh.Dumitru_______________________________________________________________________ pagina 6

UNIVERSITATEA PETROL–GAZE DIN PLOIEŞTI _____________________________________________________IPM/ 2009

2. METODELE DE ANALIZĂ DINAMICĂ A STRUCTURILOR

2.1 Consideraţii generale

Modelul matematic al sistemului cuplat interactiv echipament tehnologic – teren – mediu

tehnologic/fluid – amenajari interioare/exterioare solicitat în câmp gravific şi seismic este
descris potrivit principiului echilibrului dinamic a lui d’Alembert de grupul de ecuaţii
constitutive de forma:

[ M ]{δ&&} + [C ]{δ&} + [ K ]{δ } = −[ M ]{r}u&& + {Ph (t )} + {Pt (t )} , (AII.18)

unde [ M ]{δ&&} − forţele de inerţie date de produsul matricei maselor cu vectorul acceleraţiilor
nodale relative; [C ]{δ&} − forţele de amortizare date de produsul matricei de amortizare vâscoasă
de tip Rayleigh cu vectorul vitezelor nodale relative; [ K ]{δ } − forţele elastice date de produsul
matricei de rigiditate cu vectorul deplasărilor nodale relative; r – vectorul deplasărilor de
transport pe direcţia gradelor de libertate determinate de deplasarea unitară a zonei de rezemare a
modelului; u&& − accelerograma cutremulului de proiectare artificială sau înregistrată; Ph (t ) − este
vectorul forţelor nodale hidrodinamice care are valori diferite de zero în nodurile comune utilaj –
fluid; Pt (t ) − vectorul forţelor nodale de interacţiune utilaj – teren/fundaţie.
În abordarea practică, operând cu metoda elementului finit, prin activarea modulului de
analiză dinamic, sunt declarate ca date de intrare caracteristicile structurale (de masă, amortizare,
rigiditate) şi caracteristicile de excitaţie. Prin lansarea în execuţie a programului de calcul se
determină parametrii care descriu răspunsul structurii (deplasările, vitezele, acceleraţiile de
răspuns). Ulterior, apelând la metodele clasice ale staticii şi dinamicii structurilor, sunt
determinate eforturile secţionale, tensiunile mecanice şi reacţiunile, conforme cu modelul de
analiză (fizic şi de discretizare) şi cu tipurile de elemente finite utilizate.
Metodele, procedeele şi tehnicile de analiză dinamică la cutremur sunt determinate în
funcţie de:
¾ modelul acţiunii seismice – termenul principal din dreapta ecuaţiilor generale de
mişcare (AII.18) – explicitat fie pe baza spectrelor de calcul în acceleraţii Sd(T) sau
deplasări SD(T), fie pe baza accelerogramelor artificiale sau înregistrate conforme
cutremurului de calcul, specificate în codul de proiectare românesc P100-1:2006;
¾ modelul de analiză dinamică a sistemului cuplat interactiv material tubular – teren –
fluid – sistem de lestare – echipamente;
¾ metoda de analiză şi regimul de solicitare: static liniară (SL), dinamic liniară (DL),
static neliniară (SNL), dinamic neliniară (DNL);
comportarea materialului: liniar elastic sau elasto-palstic.
Codul de românesc de proiectare grupează aceste metode, procedee şi tehnici de analiză
dinamică la cutremur – în funcţie de importanţa structurii şi de exigenţele impuse cu privire la
performanţa seismică a acesteia – în metoda A de calcul şi respectiv metoda B de calcul.
Aceste metode sunt prezentate concis şi sugestiv în schema bloc din figura AII.5 tabelul
AII.2 conform codului de proiectare seismică P100-1:2006.

2.2. Metoda A de proiectare

Metoda A de calcul denumită şi metoda de proiectare curentă este obligatorie pentru toate

Conf. Dr. Ing. Gh.Dumitru_______________________________________________________________________ pagina 7

UNIVERSITATEA PETROL–GAZE DIN PLOIEŞTI _____________________________________________________IPM/ 2009

structurile amplasate în zone seismice. Metoda consideră în mod implicit şi simplificat aspectele
comportării dinamice şi neliniare de răspuns a structurii fără să poată evidenţia direct
mecanismul de plastificare al structurii la acţiunea cutremurelor cu intensitate ridicată.

2.2.1. Metoda forţelor seismice statice echivalente

Această metodă se poate aplica la structurile al căror răspuns seismic total nu este
influenţat semnificativ de modurile proprii superioare de vibraţie. În acest caz, modul propriu
fundamental de vibraţie are contribuţia predominantă în răspunsul seismic total. În general
cerinţa impusă de condiţia anterioară este îndeplinită pentru structurile la care perioadele
fundamentale corespunzătoare direcţiilor orizontale principale sunt mai mici decât valoarea:
T ≤ 1,5 s (AII.19)
În cazul stucturilor de tipul conductelor îngropate, perioada proprie de vibraţie în modul
fundamental nu depăşeşte valoarea prescrisă anterior, chiar şi în cazul unor pământuri slabe.
Metoda de referinţă pentru determinarea efectelor seismice se bazează pe procedeul
de utilizare a modurilor proprii de vibraţii (v. fig. AII.5).
La aplicarea acestei metode, comportarea structurii analizate este reprezentată printr-un
model liniar elastic – termenul din stânga ecuaţiilor generale de mişcare (AII.18) reducându-se la
forţele elastice [ K ]{δ } , iar acţiunea seismică − termenul din dreapta ecuaţiilor generale de
mişcare (AII.18), reducându-se la o forţă tăietoare de bază Fb. În mod generic acestă metodă se
mai numeşte şi metoda forţelor seismice statice echivalente.

În aceste condiţii forţa tăietoare de bază corespunzătoare unui mod propriu de vibraţie,
pentru fiecare direcţie orizontală principală considerată în calculul structurii, se determină cu
relaţia :

G
FbI = γ I ⋅ S d (Ti ) ⋅ m = γ I ⋅ S d (Ti ) ⋅
= c ⋅G , (AII.20)
g
în care γI reprezintă factorul de importanţă-expunere al structurii, având valorile date în tabelul
2.6 din lucrare; S d (Ti ) ordonata spectrului de raspuns inelastic pentru acceleratie, corespunzatoare
perioadei de vibraţie proprie a structurii în modul i de vibraţie, determinată astfel:

⎡ ( β / q) − 1 ⎤
S d (T ) = a g ⎢1 + 0 ⋅ T ⎥ pentru 0<T≤TB, (AII.21)
⎣ TB ⎦
β (T )
S d (T ) = a g pentru T > TB. (AII.22)
q
în care q este factorul de comportare a structurii la solicitările seismice (factorul de modificare a
raspunsului elastic în raspuns inelastic sau factorul de ductilitate), cu valori în funcţie de tipul
structurii şi capacitatea acesteia de disipare a energiei, aşa cum se prezintă în &2.5.5.8., m, G –
masa, respectiv greutatea sistemului cuplat interactiv material tubular – teren – fluid – sistem de
lestare – echipamente, c – coeficientul seismic global în modul i de vibraţii, definit cu relaţia:
S (T )
ci = γ I ⋅ d i , (AII.23)
g
Valoarea minima a coeficientului seismic global pentru proiectarea la starea limită ultimă
este dată de formula:

Conf. Dr. Ing. Gh.Dumitru_______________________________________________________________________ pagina 8

UNIVERSITATEA PETROL–GAZE DIN PLOIEŞTI _____________________________________________________IPM/ 2009

ag
cmin = 0.2 . (AII.24)
g
2.2.2. Combinarea răspunsurilor modale

Răspunsurile modale pentru două moduri proprii de vibraţie consecutive, k si k+1 sunt
considerate independente dacă perioadele proprii de vibraţie Tk şi Tk+1 (în care Tk+1 ≤ Tk) satisfac
următoarea condiţie [1, 3]:

Tk+1 ≤ 0,9Tk. (AII.25)

Pentru răspunsurile modale maxime, independente între ele, efectul total maxim se obţine
cu relaţia de compunere modală:

E E = ∑ E E2 ,k , (AII.26)

în care EE descrie efectul acţiunii seismice (efort secţional, deplasare), iar EE,k descrie efectul
acţiunii seismice în modul k de vibraţie.
În cazul în care condiţia (AII.25) nu este satisfăcută, se vor considera alte reguli de
suprapunere a maximelor modale (spre exemplu, combinarea pătratică completă, sumarea
algebrică a răspunsurilor modale succesive etc.) [3].

Conf. Dr. Ing. Gh.Dumitru_______________________________________________________________________ pagina 9

UNIVERSITATEA PETROL–GAZAE DIN PLOIEŞTI ___________________________________________ M.A.P.U.P.R. 2009

Tabelul AII.2
Prezentarea comparativă a metodelor de proiectare antiseismică a structurilor [3, 22, 27]
Caracteristicile de bază ale modelului
Modelarea structural Stabilirea eforturilor Verificarea condiţiilor de
Metoda de Metoda de
acţíunii Legea fizică Caracterul Tipul secţionale de conformare antiseismică
proiectare calcul
seismice a mate- acţiunii modelului dimensionare
rialului seismice structural
a) plan cu -verificarea eforturi- Se impun următoarele
considera- rea lor de la extremităţile condiţii generale:
sim-plificată a unor elemente ale a) condiţia de rigi-tate,
forţe conven- efectelor de structurii se majorea- conform căreia valorile de
ţionale distri- torsiu-ne ză în raport cu valori- calcul ale deplasărilor
buite după o genera-lă le de calcul structur- trebuie să fie mai mici
lege similară ral, în vederea decât valorile admise;
Statică
distribuţiei liniară static 1) impunerii mecanis- condiţia de ductilitate
liniară
forţelor de b) spaţial mului de plastificare exprimată, în mod
inerţie în ră- dorit; aproximativ, prin condiţii
punsul seis- - diagramele de efor- de alcătuire a secţiunilor în
Metoda mic liniar2) uri pe elementle funcţie de va-lorile
curentă de structurale sunt cele eforturilor secţionale
proiectare asociate mecanism-
“Metoda A” ului de plastificare
a)plan -eforturile rezultate
din calculul structural
se reduc proporţional
până la valoare forţe-
în acest caz nu se poate
lor seismice de
Dinamică accelerogra- verifica explicit
liniară dinamic calcul;
liniară me mecanismul de plasificare
b) spaţial - diagramele de efor-
urmărit
uri pe elementle
structurale sunt cele
asociate mecanism-
ului de plastificare
forţe conven- Se stbilesc:
ţionale distri- a) mecanismul de
buite după o a) plan plastificare a structurii (în
lege similară ipoteza cosiderată privind
Metoda bazată Statică
distribuţiei nelini-ară static - distribuţia forţelor
pe neliniară
forţelor de orizontale);
considerarea
inerţie în ră- b)capacitatea de de-
propri- tăţile
punsul seis- b) spaţial formare şi de ducti-litate a
de deformare
mic liniar 2) strcturii.
neliniara a
Se stbilesc:
structurii
a) mecanismul de
„Metoda B ”
a) plan plastificare a structurii;
Dinamică accelerogra-
nelini-ară dinamic - b) cerinţele de de-
neliniară me
plasareale structurii şi de
ductilitatea în articulaţiile
b) spaţial plastice
Notă:
1.1. Distribuţia forţelor seismice orizontale de calcul este stabilită pe baza caracteristicilor de vibraţie ale
structurii şi corespund valorilor maxime ale forţelor de inerţie. Din acest motiv caculul structural efectuat
în aceste condiţii este denumit de multe ori pseudo-dinamic.
1.2. Procedeul de calcul utilizat constă într-un calcul biografic prin care se determină starea de solicitareîn
structură, prin paşi cu forţe sau deplasări până la stadiul de rupere. În anumite situaţii, în special în fazele
preliminare ale proiectării structurale, se obţin informaţii utile considerând direct echilibrul la limită a
structurii.

Gh. Dumitru ____________________________________________________________________________________ pagina 10

UNIVERSITATEA PETROL–GAZAE DIN PLOIEŞTI ___________________________________________ M.A.P.U.P.R. 2009

2.2.3. Metoda de calcul dinamic liniar

Prin această metodă răspunsul seismic liniar în timp se obţine prin integrarea directă a
ecuaţiilor diferenţiale de mişcare care exprimă echilibrul dinamic instantaneu pe direcţiile
gradelor de libertate dinamică considerate în model. În acest caz mişcarea seismică a terenului
este caracterizată prin accelerograme discretizate în timp, reprezentative pentru evenimentele
seismice de proiectare şi condiţiile locale de amplasament.
În calculul dinamic liniar se va considera un număr suficient de accelerograme pentru
fiecare direcţie. Dacă nu se dispune de accelerograme înregistrate în amplasament sau acestea
sunt insuficiente, se pot utiliza accelerograme artificiale conform prevederilor din & 2.5.5.9.(3).
Descrierea excitaţiilor dinamice comportă două etape. Prima etapă constă în definirea
funcţiilor de timp furnizând intensitatea lor adimensională într-o serie de intervale discrete, a
doua metodă constă în a spune în câte grade de libertate, (GDL), cu câţi multiplicatori de
intensitate şi plecând de la care timpi, aceste funcţii de timp sunt aplicate structurii. Aceasta este
presupusă în repaus la timpul zero, fără deplasare şi fără viteză. Din punct de vedere al
algoritmului de analiză, programul execută o integrare pas cu pas în raport cu incrementul de
timp ∆t, prin metoda Wilson sau Newmark. Dacă T este perioada cea mai joasă (care corespunde
modului de vibraţie cu numărul cel mai ridicat) paşii de timp ar trebui să fie aleşi astfel ca ∆t/T <
0.1; un pas de timp mai lung conduce la un “filtraj” al modurilor cu frecvenţă înaltă a căror
participare este din ce în ce mai puţin reprezentată.
Valorile de proiectare se obţin din răspunsul structural prin considerarea tuturor situaţiilor
la diferite momente de timp, corectate cu factorul de comportare q, in care cel puţin un efect
(efort, deplasare) este maxim.

2.2.4. Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni

Valoarea totală a forţei de proiectare, cu considerarea simultaneităţii acţiunii mai multor

încărcări, pentru structurile amplasate în zone seismice se determină pe baza superpoziţiei
efectelor acţiunilor conform codului de proiectare CR0-2005 [2].

2.3. Metoda B de calcul

Metoda B de calcul se bazează pe utilizarea metodelor de analiză neliniară a structurilor

de tipul conductelor îngropate, solicitate în regim static sau dinamic (v. fig. AII.5.).
Mecanismul de plastificare la acţiuni seismice este pusă în evidenţă explicit în cazul
aplicării metodei de calcul static neliniar utilizând o tehnică incrementală, pas cu pas (de tip
biografic), sau riguros, în cazul aplicării metodei de calcul dinamic neliniar. Metoda de calcul
dinamic neliniar furnizează cerinţele de deplasare şi ductilitate corespunzătoare accelerogramelor
utilizate. Metoda de calcul static neliniar permite evaluarea capacităţilor de deformare. Cerinţele
de deplasare laterală sau de ductilitate se stabilesc separat din spectrele răspunsului seismic
neelastic.

2.3.1. Procedeele de calcul neliniar

Pentru aplicarea metodei de calcul nelinear modelul folosit pentru calculul liniar elastic
va fi completat prin introducerea parametrilor de comportare postelastică (eforturi capabile

Gh. Dumitru ____________________________________________________________________________________ pagina 11

UNIVERSITATEA PETROL–GAZAE DIN PLOIEŞTI ___________________________________________ M.A.P.U.P.R. 2009

plastice, curbe sau suprafete de interacţiune, deformaţii ultime etc.). O condiţie minimă pentru
utilizarea metodei de calcul neliniar este folosirea curbelor biliniare efort-deformaţie la nivel de
element. Pentru elementele ductile, care pot avea incursiuni în domeniul postelastic, rigiditatea
elastică va fi rigiditatea secantă în punctul de curgere. Se pot considera modele ideal elasto-
plastic. Se pot realiza modele de calcul în care comportarea neliniară a materialului este descrisă
prin legi constitutive şi criterii de curgere sau de cedare mai apropiate de comportarea reală.
Dacă nu se fac alte precizări, proprietăţile elementelor se vor determina pe baza valorilor
medii ale rezistenţelor materialelor utilizate. Modelul de calcul va include acţiunea încărcărilor
permanente [2], constantă în timp şi acţiunea seismică, variabilă în timp. Nu se acceptă formarea
de articulaţii plastice sau cedări din acţiunea independentă a încărcărilor permanente.
La determinarea relaţiilor efort-deformaţie pentru elementele structurale se va ţine seama
de forţele axiale provenite din încărcările permanente. Pentru elementele verticale se pot neglija
momentele încovoietoare provenite din încărcările permanente, dacă acestea nu influenţează
semnificativ comportarea de ansamblu a structurii. Acţiunea seismică se va aplica în sens pozitiv
şi negativ, în vederea obţinerii celor mai defavorabile efecte.

2.3.1.1. Calculul static neliniar (biografic)

Calculul biografic este un calcul static neliniar în care încărcările permanente sunt
constante, în timp ce încărcările orizontale cresc monoton. Se poate aplica la structurile noi şi la
cele existente, în următoarele scopuri:
a) pentru stabilirea sau corectarea valorilor raportului dintre forţa tăietoare de bază asociată
mecanismului de cedare şi forţa tăietoare de bază asociată formării primei articulaţii plastice
(factorul de cedare α u / α 1 ) ;
b) pentru stabilirea mecanismelor plastice posibile şi a distribuţiei degradărilor ;
c) pentru evaluarea performanţei structurale ;
d) ca o alternativă de proiectare faţă de un calcul elastic-liniar cu forţe seismice care
foloseşte factorul de comportare q. În acest caz, calculul se va raporta la deplasarea
ultimă admisă.

2.3.1.2 Calculul dinamic neliniar

Metoda constă în integrarea numerică directă a ecuaţiilor de mişcare (AII.18),

determinându-se astfel succesiv, pas cu pas, în timp, răspunsul structurii la acţiunea seismică
modelată prin accelerograme.
Faţă de metoda de analiză static neliniară modelele de element trebuie să fie suplimentate
cu reguli care să descrie comportarea elementului sub cicluri de încărcare-descărcare
postelastică. Aceste reguli trebuie să reflecte realist disiparea de energie în element în limita
amplitudinilor deplasărilor aşteptate la seismul de proiectare considerat.
Procesele de amortizare structurală sunt datorate unor mecanisme, de tipul hysterezisului în
material şi lunecărilor la interfaţa dintre componentele structurale. Datorită dificultăţilor de modelare al
acestor procese, în practică, mecanismele propriu-zise de amortizare sunt de obicei aproximate prin
amortizarea de natură vâscoasă.
Modelarea fenomenului de amortizare se poate realiza prin două procedee [14]:
¾ procedeul de amortizare fenomenologică, în care sunt modelate mecanismele propriu-
zise fizice disipative cum ar fi: pierderea de hysterezis elasto-plastică, frecarea
structurală la interfaţa dintre componentele sistemului sau microfisurarea materialului;
¾ procedeul de amortizare spectrală, unde amortizarea vâscoasă este introdusă prin

Gh. Dumitru ____________________________________________________________________________________ pagina 12

UNIVERSITATEA PETROL–GAZAE DIN PLOIEŞTI ___________________________________________ M.A.P.U.P.R. 2009

intermediul unor fracţiuni specifice ale amortizării critice [14], amortizarea, pentru care
rata amortizării este ξ = 1, marchează tranziţia dintre răspunsul oscilator şi cel
nonoscilator.
Utilizarea procedeului de amortizare fenomenologică solicită realizarea unor modele
complexe ale mecanismelor disipative şi analize neliniare cu grad ξ mare de dificultate în
abordările numerice. De aceea, în practică, se utilizează procedeul de amortizare spectrală bazat
pe rezultatele experimentale ale răspunsului vibrator obţinute pe diferite tipuri de stucturi şi
tipuri de materiale. Aşadar, fracţiunea din amortizarea critică ξ depinde de natura materialului şi
nivelul tensiunilor mecanice. Astfel, în cazul materialului tubular fracţiunea din amortizarea
critică ξ are valoarea de 0,5% în domeniul tensiunilor mecanice joase şi de până la 5% în
domeniul tensiunilor mecanice ridicate, în cazul structurilor sudate şi în cazul structurilor din
beton armat sau precomprimat fracţiunea din amortizarea critică ξ este cuprinsă în intervalul de
la 2% la 15%.
O schemă de amortizare spectrală des utilizată numită amortizarea vâscoasă de tip
Rayleigh sau amortizarea proporţională se bazează pe formularea matricei de amortizare [C] ca
o combinaţie liniară a matricelor de rigiditate [K] şi de masă [M] dată de relaţia:
[C] = α[K] + β[M], (AII.27)
unde α şi β sunt constantele fracţiunilor de amortizare de rigiditate şi respectiv de masă.
Între parametrii α, β, fracţiunea din amortizarea critică ξ şi pulsaţia ω există o dependenţă
dată de relaţia:
ξ = ½( αω + β/ω). (AII.28)
Pentru două frecvenţe ω1 şi ω2, ω1 > ω2, şi fracţiunile corespunzătoare din amortizarea
critică ξ1 şi ξ2, rezultă din ecuaţia (AII.28) expresiile parametrilor α şi β procesate în figura
AII.6:
α = 2 (ξ2ω2 – ξ1ω1)/( ω22 – ω12 ), (AII.29)

β = 2 ω1ω2 (ξ1ω2 – ξ2ω1)/( ω22 – ω12 ). (AII.30)

Din această diagramă se remarcă faptul că, termenul de amortizare α[K] creşte odată cu
frecvenţa, în timp ce componenta de amortizare β[M] scade cu frecvenţa.
Pentru structuri care pot avea mişcare de corp rigid este important ca amortizarea
proporţională de masă să nu fie excesivă, în analizele numerice se acceptă ca valoarea lui β să fie
mai mică decât 0,1 pe unitate de timp.

Gh. Dumitru ____________________________________________________________________________________ pagina 13

UNIVERSITATEA PETROL–GAZAE DIN PLOIEŞTI ___________________________________________ M.A.P.U.P.R. 2009

Fig. AII.6 Dependenţa dintre amortizare şi frecvenţă

Parametrii ω1 şi ω2 definesc domeniul spectrului de proiectare. Astfel ω1 este conform cu
cea mai joasă frecvenţă proprie a structurii, iar ω2 este conformă cu frecvenţa maximă a acţiunii
sau cu frecvenţa de răspuns a structurii. În analiza seismică, limita superioară a parametrului ω2
de 30Hz acoperă domeniul spectrelor de proiectare seismică, pentru care frecvenţa maximă nu
depăseşte valoarea de 15 Hz, respectiv perioada de vibraţie de 0,07s asa cum rezulta din tabelul
AII.1 şi figurile AII.3 şi AII.4.

Gh. Dumitru ____________________________________________________________________________________ pagina 14