OBICEIUL LOLELOR DIN AGNITA

Agnita, menţionată pentru prima oară într-un document de la 1280, este un orăşel cu
tradiţie meşteşugărească, renumit prin breslele de altădată ale tăbăcarilor, cizmarilor,
croitorilor, dogarilor şi olarilor având economie semi-rurală. El a fost, datorită situării sale
geografice, centrul schimburilor comerciale din valea Hârtibaciului, prin care nu trecea nici
unul din marile drumuri comerciale ale Transilvaniei.
Regele Ungariei, Ludovic de Anjou, conferise Agnitei (villam nostram Zenthagata),
încă din 1376, dreptul de a ţine târg anual în ziua de 24 iunie. Ocupaţia de bază a locuitorilor
a rămas agricultura, împletită cu meşteşugurile organizate în bresle.
Cele patru turnuri ale bisericii fortificate – ale pantofarilor, croitorilor, fierarilor şi
dogarilor –, demonstrează forţa economică a acestor bresle, ca şi faptul că aveau încredinţate
spre apărare acele porţiuni de zid în caz de conflict armat.

FOTO 1

Biserica Evanghelică fortificată din Agnita

În anul 1689 este atestată sărbătoarea cunoscută sub denumirea de Mummenschanz der
Zünfte (Mascarada breslelor). Membrii breslelor săseşti se deghizau cu această ocazie în
diferite reprezentări, considerându-se urmaşi ai Lolelor.
Ziua alegerii reprezentanţilor breslei şi a dării de seamă asupra cheltuielilor aferente -
cunoscută sub denumirea de Zunfttag (Ziua Breslelor) se ţinea întotdeauna în prima miercuri
după ziua de 6 ianuarie.
La o săptămână după acest eveniment avea loc în cadrul fiecărei bresle Ladenforttragen
(înmânarea lăzii de breaslă) de la vechiul la noul maistru de breaslă. Ritualul era practicat de
fiecare breaslă în parte, Lolele având rolul de a proteja lăzile.
Asociaţia calfelor Gessellenbruderschaft se reunea tot într-o zi de miercuri după două
săptămâni de la Ziua breslelor. Cu această ocazie avea loc ritualul de înmânare a lăzii
calfelor în casa noului Tată de Calfe numit Gesellenvater sau Junger Zunftmeister (Maistru
de breaslă tânăr) care avea dreptul de a hotărâ dacă actul de înmânare a lăzii va fi însoţit de o
paradă în care patru calfe îmbrăcate în costumul de Lolă protejau lada.
“...şi dacă noul Tată de calfe vroia ca lada să fie dusă cu alai atunci avea de partea sa o mare
parte a locuitorilor târgului” (Fr. Rosler, Aus der Vergangenheit und Gegenwart des
Königlich freien Marktes Agnetheln 1900)
Alaiul Lolelor a fost preluat de locuitorii satelor din împrejurimile Agnitei: Marpod,
Iacobeni, Noiştat, Alţâna, Veseud, Vărd, Şomartin, Bruiu, Toarcla şi Cincu ficeare
distingîndu-se prin amprenta locală a costumului de lolă.
Desfiinţarea breslelor în anul 1872 nu a împiedicat sărbătorirea în continuare a Zilei
breslelor.
În anul 1911, pentru prima dată, s-au reunit într-o singură paradă cele mai importante
Asociaţii Meşteşugăreşti, Gewerbeverein, moştenitoare ale vechilor bresle ale cizmarilor,
croitorilor, cojocarilor şi dogarilor, oficial desfiinţate. Impresionantul alai, însoţit de 200 de
calfe, a fost condus de căpetenia celei mai importante bresle, cea a cizmarilor. Cu această
ocazie Lolele au fost reprezentate în paradă într-un număr foarte mare.
Obiceiul de înmânare a lăzii de breaslă a suferit modificări şi întreruperi condiţionat
de contextul istoric şi socio-cultural. Din anul 1941 obiceiul a fost interzis până în anul 1968.
Începând cu 1969, timp de 30 de ani, obiceiul s-a reluat fiind practicat fară întrerupere până
în anul 1990.
Fiind o emblemă pentru cultura săsească şi istoria locală a Agnitei, Parada Lolelor a
fost inclusă în Programul „Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007" la iniţiativa Fundaţiei
EuroEst împreună cu localnicii din Agnita.

În anul 2008, datorită succesului răsunător, s-a înfiinţat Asociaţia „Breasla Lolelor”
din Agnita care are drept scop păstrarea şi promovarea acestui obicei şi astăzi numără peste
200 de membri.
Saşii plecaţi din Agnita prezintă anual, din 1965, Obiceiul Lolelor în localitatea
Sachsenheim din Germania, fiind organizaţi în Asociaţia Urzelnzunft Sachsenheim,
membră a Asociaţiei Schwäbisch-Alemannischen Narrenzünfte, în care se regăsesc
costume asemănătoare cu cele ale Lolelor din Agnita.

LEGENDA LOLELOR
 Personajul tradiţional al Lolei (germ. Urzel) este cunoscut de pe vremea năvălirii
hoardelor turceşti în târgul săsesc al Agnitei.
Legenda spune că locuitorii speriaţi de urgiile făcute de aceştia, s-au refugiat în
biserica fortificată. Decimaţi de repetatele atacuri, de foamete şi epidemii, aceştia şi-au
pierdut curajul, vrând să deschidă duşmanilor poarta cetăţii. Văzând acestea, Ursula, fiica
unui blănar, îmbrăcată în zdrenţe peste care atârnau blănuri, cu faţa acoperită de o mască
demonică, a ieşit în faţa duşmanilor. Speriaţi de pocnetele de bici şi sunetele asurzitoare ale
talăngii prinse de costum, vrăjmaşii au intrat în panică şi s-au retras. Astfel, Agnita a fost
salvată.
În amintirea acestei fapte de curaj a Ursulei, se sărbătorea anual în Agnita ziua
Ursulei, cunoscută sub denumirea de Urzelntag.
Denumirea germană de Urzel poate fi dedusă din cuvântul Urze însemnând rest, zdreanţă, iar
denumirea de Lolă, care a fost adoptat de populaţia românească îşi are obârşia în cuvântul
german Lale, Lole, însemnând nebun, smintit.
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române denumirea de Lolă se referă la o
femeie lălâie, urât îmbrăcată.

COSTUMUL LOLEI

Elementul cel mai impresionat al costumului de Lolă îl reprezintă masca,

confecţionată dintr-o sârmă deasă, în jurul căreia sunt prinse blăniţe de iepure, jder, vulpe sau
nurcă. În partea din spate, legat de mască, cu o fundă colorată este prinsă o coadă lungă,
împletită din cânepă.
Cămaşa şi pantalonii sunt confecţionate din fâşii textile de culoare neagră cusute pe un
material alb. De brăcinar sunt prinse la spate două tălăngi. Lola ţine în mâna dreaptă un bici
lung, împletit din piele şi cânepă, iar în mâna stângă o zuruitoare şi un cleşte din lemn în care
sunt prinse gogoşile.
Fiecare costum de Lolă este marcat cu un număr şi o insignă cu diferite simboluri al
fiecărui grup pentru a putea fi identificat.

SEMNE DE RECUNOAŞTERE (1969 – 1990)

 Organizate în grupuri, Lolele intrau în casele rudelor și cunoscuților, unde prin
pocnete şi zgomotul talăngilor, alungau spiritele rele.
Grupurile se distingeau unul faţă de celălalt printr-un semn aparte. Lolele din același
grup aveau prinse de mască semne identice. Astfel, când se întâlneau două sau mai multe
grupuri acestea se recunoşteau între ele doar prin acest semn de recunoaştere fiecare ştiind
din ce grup făcea parte.
Confecţionat diferit în fiecare an, semnul a fost singurul element al măştii, fiind
realizat în „cercurile de prieteni“ Kränzchen, de către soţiile sau prietenele Lolelor. Pictate pe
carton, piele şi stofă sau brodate aceste semne erau folosite în scop distractiv având diferite
simboluri: „Broasca de Hârtibaci“ sau „Calul Guarreschanners“ o denumire dată în batjocură
pentru agniţeni. Semnul care înfăţişa un „picior în ghips“ a fost inspirat dintr-o situaţie reală
deoarece un membru al unui grup de Lole în ciuda faptului că avea piciorul rupt a participat
la fugă. De asemenea s-au mai folosit în realizarea semnelor diferite imagini cu jucării
(trenuleţul), în timp adunându-se foarte multe semne cu simboluri și semnificaţii diferite.
Alegerea şi căutarea unor noi elemente a reprezentat pentru toate cercurile care le
confecţionau o provocare, acestea fiind în permanenţă într-un concurs privind realizarea celui
mai original, haios şi frumos semn de recunoaştere.
Datorită emigrării saşilor din Agnita în Germania, în timp legăturile sociale în special
„cercurile de prieteni“ s-au destrămat, semnul pierzându-şi astfel utilitatea.

PARADA/ALAIUL

Personajele tradiţionale din parada Lolelor amintesc de obiceiul înmânării lăzii de

breaslă, Ladenforttragen, de la vechiul la noul maistru. Ritualul era practicat în Agnita de
fiecare breaslă în parte, în ultima duminică a lunii ianuarie, sau în prima din februarie.
Membrii breslelor începeau pregătirile pentru Lole, imediat după sărbătorile de iarnă.
Parada, anunţată de un grup de copii, ce pocneau din bice, îmbrăcaţi în costum de Lolă, era
însoţită, pe tot parcursul desfăşurării procesiunii, de fanfara comunităţii. Lolele îşi apucau
capetele de bici formând un „lanţ” cu care înconjurau alaiul şi protejau lăzile de breaslă.

BREASLA CIZMARILOR
 Parada era condusă de căpetenia breslei cizmarilor, Paradehauptmann a cărui
îmbrăcăminte era compusă dintr-o cămaşă albă prevăzută cu panglici colorate şi pantaloni
negrii a căror margine era cusută cu fir de aur. Pe cap acesta purta o căciulă din blană de
nurcă, iar în mâini mănuşi albe. În mâna stângă ţinea o spadă iar în cealaltă un baston pe care
îl manevra în timpul paradei ca semn făcut lolelor - când îl ridica însemna că lolele aveau
voie să pocnească din bice, iar când îl ţinea în jos era semnalul de întrerupere.
Căpetenia era însoţită de doi copii între 12-14 ani simbolizând îngerii păzitori.
Îmbrăcaţi în alb, pe cap cu o pălărie colorată de formă triunghiulară aceştia ţineau în mâna
stângă un steguleţ din mătase roşie, brodat cu fir de aur iar în mâna dreaptă un baston
împodobit cu panglici colorate.Urmau două calfe şi două personaje care duceau cu rândul o
pancardă din lemn Tartsch.
Coroana confecţionată din crengi de brad, Zweg, având în vârf căreia un măr şi un
clopoţel, care suna foarte plăcut la fiecare mişcare, reprezenta simbolul breslei cizmarilor. Un
alt element specific îl reprezenta cana de cositor prinsă la baza coroanei. Urma lada de
breaslă, purtată de bărbaţi îmbrăcaţi în vechiul costum orăşenesc din Agnita - dolman, brâu
cu şireturi, căciulă din blană de jder sau pălărie cu bor lat din fetru.
Înaintea şi în urma personajelor şi a elementelor simbolice erau purtate steagurile de
frăţietate şi de breaslă.

FOTO 2
Căpetenia breslei cizmarilor, 1935
Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA
 BREASLA CROITORILOR
Breasla croitorilor era însoţită de două personaje tradiţionale mascate: căluţul
croitorului şi Mummerl. Acesta era îmbrăcat într-o costumaţie de culoare albă pe care erau
aplicate două panglici încrucişate. Pe faţă purta un voal iar pe cap o pălărie de forma unei
coroane. În mâna stângă acesta ţinea un baston iar în dreapta un bici cu care îndemna căluţul
la un dans, în paşi de menuet. Lada şi steagul de breaslă purtate de membrii breslei încheiau
alaiul croitorilor.

FOTO 3

Dansul căluţului- breasla croitorilor, 1935

Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA

BREASLA BLĂNARILOR

Breasla blănarilor era însoţită de două reprezentări simbolice - coroana blănarilor şi

ursul. Pe marginea coroanei erau fixate patru vulpi, fiecare cu câte un jder în gură. La rândul
lor, jderii ţineau în dinţi câte un ou. Coroana era învârtită de doi bărbaţi, dând impresia că
vulpile ar fi în mişcare.
 FOTO 4
Coroana cu vulpi, breasla blănarilor, 1970
Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA

Cea de-a doua figură, personajul mascat în blană de urs dansa pe ritmurile bâtăilor de tobă ale
ursarului.

FOTO 5
Dansul Ursului, 1935
Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA

BREASLA DOGARILOR

Breasla dogarilor încheia parda. Aceasta era reprezentată de doi bărbaţi care învârteau
cu iscusinţă, un cerc de butoi pe care erau aşezate, în formă piramidală, pahare pline cu vin.
Costumul acestora era compus dintr-o cămaşă albă, pantaloni negri trei sfert, ciorapi roşii
până la genunchi, o căciulă şi un cordon de culoare roşie cu o cataramă în formă de butoi.
Dansul cu cercul a fost introdus în cadrul breslei dogarilor din zona Sibiu, în a doua jumătate
a secolului al XIX-lea.

FOTO 6
Înmânarea lăzii – breasla dogarilor, 1935
Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA

FOTO 7
Învârtitul cercului – breasla dogarilor, 1935
Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA

FUGA LOLELOR

Festivitatea se încheia în centrul localității, prin intonarea imnului Transilvaniei,

Siebenbürgen Land des Segens, şi a urărilor de sănătate şi prosperitate în noul an. Momentul
culminant îl reprezenta ridicarea măştilor ca semn de recunoaştere a participanţilor.

Organizate în grupuri, Lolele colindau din casă în casă, unde, prin pocnete şi
zgomotul tălăngilor, alungau spiritele rele. În fiecare casă se cânta şi se permiteau anumite
ghiduşii.
 Noi, norocul vi-l urăm,
Cu talangă şi cu bice –
Griji, necazuri alungăm.
Tot cu cântec şi cu glume
Atunci când vă vizităm –
Doar de bine vă urăm.

Gogoşile şi vinul sunt răsplata pentru urări. La plecarea din casă Lolele îşi puneau în
cleşti gogoşi proaspete pentru a fi date trecătorilor. Pe străzi, acestea învârteau admiratorii cu
biciul, iar dacă erau recunoscuţi, ofereau, drept recompensă, câte o gogoaşă.
Seara se deschidea balul organizat în cinstea Lolelor, la care luau parte membrii alaiului
înșoțiți de prietene și soții.

TEXTE:
Camelia Ştefan
Simona Malearov

Muzeografi
Muzeul ASTRA/Compartimentul de Etnografie Săsească Emil Sigerus

FOTOGRAFII:
Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA