Rimă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Rima reprezintă identitatea sunetelor la sfârșitul a două sau mai multe versuri,

începând cu ultima vocală accentuată. Constă în a face să coincidă (fonic) silabele de
la sfârșitul a două sau mai multe versuri. Această potrivire începe cu ultima vocală
accentuată. Când rima este imperfectă, ea poarta numele de asonanță. În această
situație, se potrivesc ultimele vocale ale versurilor și, aproximativ, consoanele.
Considerată, în literatura cultă drept o licență poetică, în poezia populară, asonanța
este foarte des întâlnită. Rimele sunt de mai multe tipuri: îmbrățișată, împerecheată,
încrucișată, monorima.

Tipuri de rimă[modificare | modificare sursă]

 Rima împerecheată - apare atunci când versurile rimează două câte două -
primul cu al doilea, al treilea cu al patrulea ș.a.m.d.
(1-2, 3-4, 5-6, 7-8)
 Rima încrucișată - apare atunci când primul vers al unui catren rimează cu al
treilea, iar al doilea rimeaza cu al patrulea.
(1-3, 2-4, 5-7, 6-8)
 Rimă îmbrățișată - rimează primul vers cu al patrulea și al doilea cu al treilea.
Este un tip de rimă mai rar folosit de poeți. Apare la primele două strofe din sonet.
(1-4, 2-3, 5-8, 6-7)
 Monorimă - constă într-o rimă ce apare succesiv la mai multe versuri și este
specifică poeziei populare.
(1-2-3-4, 5-6-7-8)
 Rimă albă sau ‘’ Rima variata’’- în poeziile contemporane.
(fără rimă)
 "Rimă imperfectă"- apare atunci când rimele alternează.
(1-2, 3-6, 4-5)
Rima Rima Rima Monorima Rima albă
împerechea încrucișa îmbrățișa  a  a
tă tă tă  a  b
 a  a  a  a  c
 a  b  b  a  d
 b  a  b
 b  b  a
Funcțiile rimei[modificare | modificare sursă]
 metrică (parte componentă a metrului ce determină ritmul poetic);
 eufonică (valoare sonoră, muzicală);
 organizatorică (determină organizarea textului în strofe);
 semantică (accentuează sensul versurilor);
 estetică (sensibilizează receptorul).
Pentru mulți, rima este sinonimă cu poezia, fiindcă rima, combinată cu ritmul, este cea
care da muzicalitate poeziei. Rima este cea care grupează versurile în strofe, indicând
și sfârșitul versurilor. De cele mai multe ori, cuvântul rimă este și cel mai important din
versul respectiv.
Dupa silaba accentuată din rimă, aceasta poate fi simplă sau complexă. Rima simplă
poate fi masculină, atunci când accentul cade pe ultima silabă, sau feminină, atunci
când accentul pică pe penultima silabă.
Rimele mai pot fi clasificate după părțile de vorbire care rimează. De exemplu în poezia
„Lacul” de Mihai Eminescu:
„Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă
Tresărind în cercuri albe,
El cutremură o barcă.”
„Încarcă” este verb, iar „barcă” este substantiv. Rima se numește rară și
evidențiază dinamismul tabloului descris.
Alt exemplu ar fi poezia „Iarna” de Vasile Alecsandri:
„Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,/
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;”
Substantivul „zăpadă” rimează cu adverbul „grămadă”. Această
rimă sugerează un tablou static, dar expresiv.