Cele mai multe balade sunt interpretate de către lăutari şi aparţin mai multor straturi de

evoluţie. Există consemnate balade ce folosesc muzica de colind (în Transilvania) sau melodii
propriu-zise, chiar romanţe.
Balada „clasică”are în componenţă recitativul epic. Este interpretată numai de către lăutari,
fiind însoţită de acompaniament instrumental.
Debutează printr-un preludiu instrumental de formă liberă, având un puternic caracter
oriental, denumirea sa fiind
taxâm. Forma clasică a acestuia se întâlneşte destul de rar şi numai la lăutarii foarte bătrâni.
Taxâmul este urmat de o introducere recitată sau cântată ce încearcă să capteze atenţia
publicului. Urmează cântarea propriu-zis vocală, începută pe un sunet acut, urmată de
naraţiune. Aceste două părţi alternează şi sunt întrerupte de câte un interludiu instrumental.
Încheierea literară a baladei se face printr-o
formulă prin care lăutarii îndeamnă mesenii să mai
bea, promiţând o nouă melodie. Din punct de vedere muzical, această încheiere este făcută pe
o melodie de joc din partea locului.
Melodia acestui tip de baladă este predominant silabică, lipsită de ornamente, recitativul
recto-tono jucând un rol important în structura sa.
Balada lăutăreascăcuprinde:
1) formulă iniţială, cântată în registrul acut, caracterizat prin
melodicitate, de foarte multe ori melismatică, urmată de o pauză expresivă. Această formulă
se desfăşoară pe un singur vers, reluarea fiind identică sau cu mici variaţii;
2) formulele mediane, care sunt mai variate, având
profil melodic ascendent sau descendent, registru mediu, sunetele acute fiind folosite spre a
marca anumite momente. Formulele melodice sunt structurate pe dipodii cu un ambitus
restrâns, pe parcursul piesei acestea fiind transpuse pentru a se obţine ambitusul lărgit.
Profilul general al unei asemenea formule este, de obicei, descendent. Tot în cadrul acestor
formule mediane se găsesc şi episoadele parlato, care urmăresc cursivitatea naraţiunii. În
secţiuneamediană,
combinaţiile de formule melodice cu recitativul recto-tono şi
parlato dau posibilităţi nelimitate de improvizaţie;
3) formula finală, ce conţine cadenţa care se face
de obicei pe treapta I şi uneori pe VII-1.
Ritmica baladelor este parlando-rubato, utilizând valori de optime şi pătrime, rareori divizate
în melisme. Formulele iniţiale au un profil ritmic caracteristic.
Aspectul modal este foarte variat, mergând de la si
stemul diatonic până la cel cromatic.
Balada ţărănească este de factură arhaică, pe scări muzicale reduse ca ambitus, melodie
silabică, fără melisme şi interpretare parlando. Forma lor este fixă.
Răspândirea baladelor:
- tipul clasic – se găseşte în Oltenia, Muntenia, Dob
rogea, sudul Moldovei, sudul Transilvaniei (pe alocuri), Bran şi Întorsura Buzăului.
- tipul lăutăresc – este răspândit în toată ţara.
- tipul ţărănesc – mai puţin răspândit. În Transilvan
ia – pe melodii de colind, iar cele din categoria jurnalelor orale pe melodii de cântec propriu-
zis.