Doina

Clasificare preluata din OPREA,GH. - Folclorul muzical romanesc, pag. 491.

Folclorul romanesc reprezinta una din cele mai vii si diverse culturi muzicale europene. Printre
genurile care il impun prin etosul si prin rascolitoarea simtire pe care o exprima, este si doina sau
cantecul executat in mod individual (solo), indeosebi vocal si mai rar instrumental.

Din punct de vedere muzical, doina are un caracter liric, cu formule de larga expresivitate,
alcatuita din recitative de factura lirica si un duct melodic bogat ornamentat. In succesiunea
prezentarii noastre, am asezat doina langa repertoriul pastorilor, ea exprimand cu precadere
caracteristicile geniului neocazional.

Trecand peste disputele privind originea doinei, legate de spatiul carpato-dunarean sa 515c26f u
aria mult mai larga (in care este inscrisa Pen. Balcanica, Orientul, India, China, Mongolia etc),
apreciem ca doina este categoria reprezentativa pentru spiritualitatea populara romaneasca, pe
care o gasim in importante documente de epoca (D. Cantemir, in "Descrierea Moldovei"; Franz
Joseph Sulzer, in "Istoria Daciei transalpine, B. P. Hasdeu, in "Studii de folclor", N. Iorga, in "La
musique populaire roumaine", Paris, 1925 etc).

Terminologia doinei este bogata, ea cuprinzand denumiri, precum: hora lunga, hore, cantec
lung, ca la Jii, de jale, de codru, de coasa, de duca, a frunzei etc.

Fondul tematic imagistic specific doinei este extrem de bogat, el cuprinzand mai multe
categorii: doina de dragoste, doina de instrainare, doina de noroc, relatia cantaretului cu natura
sau eliberarea din doinire
Doina se caracterizeaza prin strofa melodica elastica alcatuita - de obicei - din trei parti:

- o parte introductiva, constituita dintr-un recitativ recto-tono;

- o parte mediana, care reprezinta doina propriu-zisa;

- o parte concluziva precedata de obicei de o formula ornamentala, o cadenta sau formula finala,

in genul bogat ,ornamentatii cu desene melodice ascendent-descendente (In ex. nostru, primul
rand melodic este precedat de o vocaliza, de un interval de noua).

Doinele in ansamblul lor sunt clasificate dupa sursa de executie:

- doine vocale - prezente in toate zonele tarii;

- doine instrumentale - de origine vocala cu o frecventa destul de mare in banat;

- doine vocale-instrumentale - interpretul vocal si acompaniat de instrumente, precum fluier,

vioara, iar mai modern - la clarinet sau taragot.

In categoria doinelor vocale-instrumentale semnalam un aspect prezent tot mai frecvent in ultima
vreme, si anume: doina vocala acompaniata de taraf sau orchestra, din multiplele aspecte pe
care le prezinta doua tipuri de creatii, si anume: doina de tip vechi, caracterizata printr-o
melodica simpla si doina de tip nou, dezvoltata sub influenta interpretarii lautaresti, pe care o
intalnim frecvent in spectacolele populare.
Din categoria doinelor de tip vechi fac parte creatii, precum doina de codru, doina olteneasca,
doina haiduceasca, doina de dragoste etc.

- o formula de inflorire;

Numarul treptelor doinelor maramuresene este de 3, 4, 5 sunete. Refrenul este de obicei, intonat
pe diferite formule locale: mai, dui, dui si iar dui, dui na, dui nu.

Un tip aparte de doina, il reprezinta doina cu noduri din nordul Transilvaniei, care se executa

prin puternice lovituri de glota pe durate foarte scurte producand un efect sonor
inconfundabil. Doina din Nasaud se caracterizeaza in special prin moduri pentacordice si
hexacordice dorice, cu treapta a IV-a mobila si cu secunda marita. La fel ca si in Bucovina, unde
materialul sonor se incadreaza in limitele unei cvinte, de obicei descendente, cu substrat
pentatonic, avand treapta a IV-a mobila si a III-a cu pian.

Doina olteneasca se caracterizeaza prin haulit si prin refrene alcatuite din silabele lina, lele,
nene.

In Muntenia apare cu frecventa doricul, mai rar eolicul si lidicul, avand treapta a IV-a mobila si
numeroase inflexiuni cromatice. Ambitusul este mai larg, pana la undecima, mentionandu-se
recitativul recto-tono inceput pe treapta a VI-a, continuat cu alternarea dinspre treptele a VI-a si a
V-a. In aceasta zona intonarea doinei incepe cu un sunet prelung, urmat de un mers ascendent
arpegiat sau ornamentat (ca in cazul nostru).

O specie aparte a doinei este doina de dragoste din Muntenia, avand o tematica bogata si o

bogata cromatizare a discursului melodic, datorita influentelor suferite din muzica lautareasca.

Doina banateana se canta atat instrumental, cat si vocal, avand drept caracteristica bogata
melismare a melodiei, dupa modelul pe care il realizeaza virtuosii instrumentisti.

Doina in repertoriul popular din Moldova este mult mai sobra ca desfasurare melodica si o mai
mica varietate a variantelor. In cea mai mare parte, doinele din aceasta zona cadenteaza pe
treapta a VI-a. Pentru toate categoriile de doine, ritmul este liber, rubato, fiind posibil destul de
rar ca melodia sa fie incadrata in masura.

In esenta, doina este un gen improvizatoric, asociat recitativului, in care intalnim structuri
stereotipice, dar si numeroase melisme. Datorita frumusetii melodice, a tehnicii de redare si a
libertatii oferite interpretului in interpretarea unor texte de o deosebita valoare poetica, genul
acesta ramane si astazi preferat de solisti, dar si de publicul ascultator. Datorita particularitatilor
sale evidente si a rigorilor pe care le impune fiecare zona folclorica, interpretarea doinei este o
problema extrem de dificila, ea necesitand in mod obligatoriu insusirea stilului doinit.

Faptul ca doina este legata in mod structural de ideea de stilistica ne duce cu gandul la ceea ce
Lucian Blaga punea in studiul sau despre spatiul mioritic: "Doina, cu rezonantele ei infatiseaza
ca un produs de o transparenta desavarsita; in spatele ei ghicim existenta unui spatiu matrice, sau
al unui orizont spatial cu totul aparte."