TRANSCRIPŢII ŞI PRELUCRĂRI PENTRU NAI DIN MUZICA CLASICĂ

TRANSCRIPTIONS FOR PANPIPE OF CLASSICAL MUSIC

Oana LIANU1

Abstract. No doubt, because of the Romanian folklore, the pan flute arrived today one of the most famous,
most appreciated and most popular worldwide instruments. The reason of the repertoire is very comprehensive, pan
flute addressing to almost all genres of music: classical music, church music, jazz, easy music, film music, music for
special events, cafe concert, Christmas carols, etc.. The absence of a specialized musical literature, as well as the
desire to highlight the expressiveness and the technique of the instrument led the panpipes players to use
transcriptions scores for classical music (both for instrumental music and for voice), and this has sparked
controversy, not a few times. The Baroque age, Classicism, Romantic age still represent a basic repertoire for
panpipe. As for modern music of the twentieth century (the atonalism, neomodalism, aleatoric music), it is not a
suitable music for the panpipe. Anyway, the best transcriptions of classical music for panpipe are made by flute,
violin, oboe, clarinet and piano repertoire. In making transcriptions of the masterpieces of classical music appear
as well as positive aspects, but also questionable issues, which we treated below.We want that the article to live up
to a maximum level of value, especially that theory is doubled by the cd Oana Lianu – Classical jewelry, belonging
to the author herself, the Panpipes’s player Oana Lianu.

Keywords: panpipe, panflute, classical music, musical literature, musical transcriptions, musical
instrument

Fără îndoială, datorită folclorului românesc, naiul a ajuns să fie astăzi unul din cele mai
cunoscute, mai apreciate şi mai îndrăgite instrumente din întreaga lume. Sfera lui repertorială este însă
mult mai cuprinzătoare, naiul abordând aproape toate genurile muzicale: muzică clasică, muzică
bisericească, jazz, muzică uşoară, muzică de film, muzică de estradă, café concert, varieté, colinde,
romanţe, muzică contemporană, etc.
Inexistenţa unei literaturi muzicale de specialitate, precum şi dorinţa de a evidenţia expresivitatea
şi tehnicitatea instrumentului, i-au determinat pe naişti să recurgă la transcripţii şi prelucrări din muzica
clasică (atât din muzica instrumentală, cât şi din cea vocală) lucru care a iscat controverse nu de puţine
ori. Vom face o succintă retrospectivă a principalelor epoci muzicale.
Fiind un instrument legendar, naiul a făcut incontestabil parte din vechile culturi muzicale ale
Egiptului antic, Chinei antice, Indiei, Palestinei, Feniciei, Sumero – babiloniei, Greciei şi Romei antice.
În turneul efectuat în China (septembrie, 2004), am interpretat două melodii chinezeşti: una din secolele
VIII – X e.n. şi o a doua luată din Istoria muzicii universale a lui R. I. Gruber. Muzica traco-dacă ne
provine din două surse indirecte: documente muzicale şi teoretice ale unor popoare antice sud – est
europene şi stratul vechi al folclorului românesc şi al altor popoare vecine sudice (bulgar, sârb) din spaţiul
fostei Tracii.
Cântecele date ca exemplu în Teoria superioară a Muzicii a lui Constantin Rîpă, sugerează
fondul muzical traco-dac, putându-se observa, fără echivoc, faptul că folclorul românesc este moştenitor
al muzicii geto-dace, „continuare directă (şi unică)” a tracilor. Urmează apoi cultura muzicală creştină.
Un repertoriu aparte, care poate fi interpretat la nai, îl constituie muzica bisericească. În concertele
susţinute în biserici, am interpretat atât muzică bizantină (psalmi, ode bizantine, Antifoane, Irmosuri,
Stihire, Heruvice, Axioane, Fericirile, melodii liturgice), cât şi muzică gregoriană (Antifonarul – cântările
slujbei din timpul zilei, Gradualul – misele şi Responsorialul – cântecele slujbei din timpul nopţii).
Frumuseţea şi unicitatea acestei muzici, îmbinate cu sonoritatea naiului, creează într-adevăr o atmosferă
celestă. Din epoca Renaşterii, când intervine dimensiunea armonică, naiul poate interpreta madrigale,
motete, corale, ricercare, instrumentul ţinând de obicei locul sopranului. Se pot cânta şi două, trei, patru şi
chiar mai multe voci simultan, fiecăreia substituindu-i-se câte un nai.

1
Conf. univ. dr., Universitatea din Oradea, Facultatea de Muzică

1
 Cel mai vast repertoriu al muzicii clasice interpretat la nai este cel aparţinând Barocului. Naiştii
au abordat foarte multe dintre genurile muzicale ale acestei epoci: suita (allemanda, couranta, sarabanda,
giga, menuetul, siciliana), gavota, aria, sonata, partita, concerto grosso. Principalii compozitori, din a
căror creaţie face parte repertoriul naiului, sunt: J. S. Bach, A. Vivaldi, G. PH. Telemann, G. F. Händel,
A. Marcelo, J. J. Quantz, A. Corelli, C. P. E. Bach, T. Albinoni, F. M. Veracini, G. Torelli, L. Boccherini
(precursor al Clasicismului). În ceea ce priveşte Clasicismul, creaţiile lui J. Haydn, W. A. Mozart şi L.
van Beethoven constituie de asemenea un repertoriu foarte vast pentru nai. Fiind un instrument deosebit
de expresiv, naiul se pretează extrem de bine la interpretarea muzicii compozitorilor romantici: Fr.
Schubert, R. Schumann, F. Mendelssohn, F. Chopin, F. Liszt, J. Brahms, C. Saint-Saëns, Ch. Gounod, J.
Strauss, A. Dvorak; sunt interpretate, de asemenea, multe arii din operele lui W. A. Mozart, G. Bizet, G.
Verdi, G. Rossini, G. Puccini.
Literatura muzicală a secolului XX, abordată de nai, este reprezentată prin compozitorii G.
Enescu, B. Bartok, T. Jarda, A. Vieru, C. Dimitrescu, I. Ivanovici, în special prin creaţiile al căror
fundament este folclorul. Creaţia vocală a compozitorilor români constituie şi ea o bogată sursă de
inspiraţie în alegerea repertoriului naiului: S. Drăgoi, G. Dima, D.G. Kiriak, T. Brediceanu, I. Vidu, Gh.
Cucu, N. Bretan, Ioan D. Chirescu, M. Jora, Gh. Popescu – Brăneşti ş. a.
Cât priveşte muzica modernă a secolului XX: atonalismul, neomodalismul, aleatorismul, aceasta
nu constituie deocamdată o bază repertorială pentru nai, lucru valabil şi pentru muzica electronică a
secolului XXI.
Principalele instrumente după care se fac transcripţii pentru nai sunt: flautul, vioara, oboiul,
clarinetul şi pianul, dar şi vocea. În realizarea de transcripţii şi prelucrări ale capodoperelor din muzica
clasică, apar atât aspecte pozitive, cât şi aspecte discutabile. Un aspect pozitiv este faptul că naiul iese din
sfera folclorului, care l-a consacrat şi abordează şi alt gen de muzică, nefiind aşadar un instrument limitat.
Aspectul particular şi inconfundabil al timbrului de nai îi conferă deosebite valenţe interpretative,
remarcabile în piesele lente, de o mare expresivitate: Ave Maria – Fr. Schubert, Ave Maria – J. S. Bach –
Ch. Gounod, Largo – G. F. Händel, Sinfonia (din Cantata nr. 156) – J. S. Bach, Arie (din Suita a III-a
pentru orchestră) – J. S. Bach şi foarte multe altele. De asemenea, interpretarea pieselor cu grad ridicat de
dificultate: Alla Turca – W. A. Mozart, Dansurile ungare ale lui J. Brahms ş. a. m. d., reliefează
virtuozitatea naiului, ale cărui posibilităţi tehnice sunt totuşi reduse, comparativ cu ale altor instrumente
de suflat şi nu numai.
În ceea ce priveşte aspectele discutabile, însăşi construcţia naiului în tonalităţi ca Sol major, Do
major, Fa major limitează abordarea pieselor muzicale scrise într-o altă tonalitate. Astfel se ajunge la
transpoziţie, modificându-se tonalitatea de bază. Transpoziţia va surveni, natural, şi la instrumentul sau
instrumentele de acompaniament: pian, orgă, clavecin, instrumente de percuţie, harpă etc. Acest lucru nu
este întotdeauna realizabil, mai ales dacă acompaniamentul este orchestral (orchestră de cameră,
simfonică). Datorită ambitusului destul de redus al naiului (două octave şi jumătate), în textul muzical pot
surveni unele modificări: executarea intervalelor răsturnate în locul celor indicate, repetarea în acelaşi
registru a unui pasaj (arpegii, game), care altfel ar depăşi întinderea naiului, interpretarea unui pasaj din
registrul acut sau supra-acut în registrul mediu, dacă acesta trebuie executat în piano sau pianissimo,
comprimarea cadenţei melodice, etc. Am văzut că ornamentele cu alteraţiile (care presupun înclinarea
rapidă a instrumentului) sunt dificil de realizat. Din această cauză, câteodată nu se execută tot ornamentul,
sau, în unele cazuri, se cântă simplu, fără nici un ornament. Dacă transcripţia nu este făcută după
instrumente de suflat, se ajunge chiar la eliminarea unor note din piesa muzicală, fapt datorat lipsei de aer.
Aşadar, transcripţiile şi prelucrările pot afecta stilul interpretativ al unei lucrări muzicale. Prin urmare,
trebuie făcută o selecţie riguroasă în alegerea unui repertoriu de muzică clasică şi acordată o atenţie
deosebită în realizarea transcripţiilor şi prelucrărilor. Uneori este preferată neabordarea unei opere
muzicale în locul unei interpretări neadecvate şi de prost gust, care ar fi în detrimentul acesteia.
Dintr-o cronică făcută la adresa tarafului capelmaistrului Sava Pădureanu, publicată în Novoe
vremia din Petersburg la 15 iulie 1894, reiese că însuşi compozitorul Rimski-Korsakov a introdus naiul în
partitura operei-balet Mlada (1893), sub puternica înrâurire a lăutarilor români. Tiberiu Alexandru
menţionează un alt compozitor care a introdus naiul într-o lucrare simfonică: Anatol Vieru, în Clepsidra
II, scrisă în anul 1972. De asemenea, naistul Gheorghe Zamfir a compus câteva lucrări simfonice pentru
nai şi orchestră, inspirate din folclorul românesc. În fine, ultima mare lucrare simfonică aparţine
compozitorului Valentin Timaru. Este vorba de Simfonia a V-a, (Simfonia da Requiem), scrisă în 2003, a
cărei ultima parte, Lux aeternam, se încheie cu un solo de nai, scris special pentru acest instrument. Ca
oricare alt instrument solistic al orchestrei simfonice, şi naiul, la rândul său, s-a adaptat foarte bine acestei
posturi relativ noi. Metodele de nai ( de exemplu Metodă pentru însuşirea naiului, autor Oana

2
Lianu), organizarea unor festivaluri naţionale sau internaţionale de muzică contemporană (pentru nai),
introducerea acestui instrument în şcolile cu program de muzică, sunt câteva din obiectivele care pot
determina impulsionarea unor creaţii muzicale contemporane dedicate naiului.
Documentul suport cd Bijuterii clasice al autoarei vine pe deplin în sprijinul celor menţionale
mai sus.
Iată şi piesele:

1. AVE MARIA - F. Schubert

2. MENUET - L. v. Beethoven
3. ARIE – pe coarda Sol - J. S. Bach
4. TRUMPET VOLUNTARY - J. Clarke
5. ANDANTE CANTABILE - J. Haydn
din Concertul pentru trompetă în Mi bemol major
6. ALLA TURCA - W. A. Mozart
Rondo- Sonata pentru pian Nr. 11 în LA major
7. DIE HIMMEL RÜHMEN - L.v. Beethoven
8. ICH RUF’ ZU DIR, HERR JESUS CHRIST - J. S. Bach
9. SO NIMM DENN MEINE HÄNDE - F. Silcher
10. PRELUDIU- din Te Deum - C. M. Charpentier
11. SINFONIA-din Cantata Nr.156 - J. S. Bach
12. CARO MIO BEN - T. Giordani
13. TOCHTER ZION, FREUE DICH - G. F. Händel
cor din Oratoriul Judas Maccabäus
14. DANS UNGAR NR. 5 - J. Brahms
15. LARGO-din opera Xerxes - G. F. Händel
16. VATER UNSER - G. PH. Telemann
17. JESUS BLEIBET MEINE FREUDE - J. S. Bach
coral din Cantata Nr. 147
18. AVE VERUM CORPUS - W. A. Mozart
19. MENUET - L. Boccherini
20. AVE MARIA - J. S. Bach,
Ch. Gounod

Dorim ca această lucrare să se ridice la un nivel maxim al valorii, cu atât mai mult
cu cât partea teoretică este dublată de cd-ul care aparţine autoarei însăşi, naista Oana
Lianu.

BIBLIOGRAFIE

* * * Histoire de la musique, vol. II, Ed. Lib. Gullimard, 1960

Gruber, R. I. – Istoria muzicii universale, Editura Muzicală, Bucureşti, 1961, vol. I,
Lianu, Oana - Naiul între tradiţie şi modernitate, Editura Universităţii din Oradea, 2006,ISBN(10) 973-759-062-7
Lianu, Oana - Metodă pentru însuşirea naiului, Editura Universităţii din Oradea, 2006, ISBN(10)973-759-063-5
Lianu, Oana - Document CD Bijuterii clasice, solistă Oana Lianu-nai, orgă Delia Toma, pian Antoanela Isaiu, 2005
Lianu, Oana – Document CD de muzică contemporană:Valentin Timaru-Sinfonia da Requiem, solistă Oana Lianu-
nai ; Orchestra Radiodifuziunii române, dirijor Ludovic Bacs, 2003
Rîpă, Constantin – Teoria superioară a muzicii, vol. I, Editura MediaMusica, Cluj-Napoca, 2001