Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Poluarea Apelor PDF
Poluarea Apelor PDF
POLUAREA APELOR
Poluarea apelor - fenomenul prin care se produc modificări calitative negative ale
proprietăţilor naturale ale apelor, ce au ca urmare scoaterea lor parţială sau totală din folosinţă.
După originea sursei de poluare: poluare naturală şi poluarea artificială.
Poluarea naturală
Sursele de poluare naturală: caracter permanent sau caracter accidental;
Poluarea artificială (antropică): introducerea în apele naturale a unor substanţe poluante în mod
direct sau prin deversarea apelor uzate menajere, industriale, agricole sau provenite din alte activităţi
umane.
Principalele surse de poluare antropică a apelor:
• apele reziduale comunale(ape menajere): din locuinţe, spălătorii, ape pluviale urbane;
caracteristici: cantităţi mari de SO, detergenţi, săruri minerale, conţinut microbian ridicat,
potenţial epidemiologic crescut;
• apele uzate industriale: din combinate chimice, siderurgice, fabrici de celuloză şi hârtie;
caracteristici: cantităţi mari de substanţe minerale dizolvate sau în suspensie şi sunt în
general toxice;
• apele reziduale agricole: din sectoarele agrozootehnice, irigaţii, apele pluviale şi freatice
drenate de pe terenurile agricole; caracteristici: conţin un număr mare de germeni
microbieni, îngrăşăminte, pesticide, amendamente, aluviuni;
• surse de poluare neorganizate: reziduurile menajere din localităţile necanalizate,
depozitele de gunoaie din albia majoră a râurilor, scurgeri accidentale de produse
petroliere de la sonde, conducte de transport, rezervoare, bataluri de sondă.
1
După natura agenţilor poluanţi se pot distinge trei categorii de poluare a mediului acvatic:
poluare biologică, poluare chimică şi poluare fizică.
Eutrofizarea - procesul de creştere a fertilităţii apelor prin îmbogăţirea lor în elemente biogene
( în special azotaţi şi fosfaţi), având ca urmare:
• proliferarea fitoplanctonului (înflorirea algală) şi a macrofitelor acvatice;
• accelerarea sedimentării suspensiilor din apă;
• colmatarea lacurilor şi succesiunea lor spre mlaştini.
Procesul de eutrofizare se face gradat, în mai multe etape:
• stadiul I → acumularea de nutrienţi în exces în masa apei;
• stadiul II →proliferarea algelor planctonice:
o creşte biomasa vegetală;
o transparenţa apelor scade;
o orizontul superficial al pelagialului → fotosinteza algelor foarte intensă → cantităţi mari
de O2 → suprasaturaţia apei în O2;
• stadiul III → moartea în masă a algelor planctonice → cad la fundul lacului:
o consumul masiv de O2→ descompunerea substanţelor organice;
o în masa apei apare o chimioclină → separă apele superficiale, bogate în O2, de cele
profundale, cu cantităţi reduse de O2;
• stadiul IV → dispariţia totală a O2 din stratul profundal al pelagialului:
3
o fermentaţie anaerobe → substanţe toxice pentru hidrobionţi: NH3, CH4, H2S;
o stadiul de moarte a lacului → mlaştină;
Aprecierea gradului de eutrofizare a ecosistemelor acvatice lentice şi încadrarea lor în diferite grade
de trofie: după valoarea unor parametri chimici (gradul de saturaţie în oxigen, concentraţia de azot total,
concentraţia de fosfor total) şi biologici (biomasa fitoplanctonică):
4
5.2. Poluarea chimică a apelor
Poluarea chimică → rezultatul deversării în apele naturale a unor compuşi minerali sau organici,
utilizaţi în agricultură (azotaţi, fosfaţi, amendamente, pesticide) sau în diferite ramuri industriale (metale
grele, hidrocarburi, acizi şi baze anorganice, substanţe organice de sinteză, etc.).
Nitraţii:
• poluanţi majori ai apelor de suprafaţă şi freatice;
• provin din îngrăşăminte chimice azotoase, dejecţii animaliere, din arderea combustibililor
fosili;
• apele de precipitaţii spală aceşti compuşi de la suprafaţa solului→ ape de şiroire→ în
apele curgătoare;
Fosfaţii - prezenţi ca poluanţi în apele naturale provin din:
• îngrăşămintele chimice cu fosfor utilizate în agricultură;
• din descompunerea detergenţilor biodegradabili;
• din apele menajere evacuate din staţiile de epurare (1-2 kg P mineral/ an/locuitor);
5
• majoritatea pesticidelor → au capacitatea de acumulare în corpul hidrobionţilor şi de
bioconcentrare în lanţurile trofice acvatice → la capătul lanţului trofic concentraţia pesticidului -
de sute de ori mai mare decât concentraţia lui în apă;
Figura 5.4. Bioacumularea de DDT-ului de-a lungul lanţurilor trofice în mediul acvatic
Agenţii plastifianţi:
- substanţe organice de sinteză, cu o structură moleculară apropiată DDT- ului;
- utilizaţi în industria maselor plastice ca materiale de impregnare şi izolare a cablurilor electrice;
- se răspândesc în biosferă odată cu masele plastice sau prin arderea incompletă a deşeurilor în
incineratoare;
- efecte similare cu ale insecticidelor organoclorurate;
- contaminează lanţurile trofice → scăderea potenţialului biotic al speciilor de la capătul acestora.
Poluarea chimică → afectează toate grupele de hidrobionţi, diferit în funcţie de grupul sistematic,
de specie, de concentraţia agentului poluant şi de natura acestuia.
7
Peştii → deosebit de sensibili la poluanţii chimici → utilizaţi ca indicatori biologici ai poluării
apelor:
- “fish test” : măsurarea timpului de supravieţuire într-o apă impurificată cu un anumit poluant;
Principalii parametri toxicologici utilizaţi pentru determinarea efectelor unor poluanţi chimici
asupra animalelor acvatice sunt:
- indicele de toxicitate (It): It = n/100 ( n = nr. de minute în care peştele supravieţuieşte în acea apă);
- doza letală (DL) –concentraţia unei substanţe care face ca într-un anumit timp să moară o parte a
populaţiei;
- doza letală 50 (DL50) – concentraţia unui poluant care face să moară 50% din efectivul unei populaţii
în 24 sau 48 ore;
- doza letală 100 (DL100) – concentraţia unui poluant care face să moară întreaga populaţie în 24 sau
48 ore;
- timpul letal 50 (TL50) – timpul în care o substanţă toxică, într-o anumită concentraţie, omoară 50%
din efectivul populaţiei;
- timpul letal (TL) – timpul necesar ca o anumită substanţă, într-o anumită concentraţie, să omoare
toţi indivizii populaţiei.
Poluarea fizică → produsă de agenţi fizici: temperaturile ridicate (poluare termică) sau de diferiţi
radionuclizi ( poluare radioactivă);
Surse de poluarea termică: utilizarea apelor continentale sau oceanice litorale ca ape de răcire
în termocentrale şi centrale nucleare;
- speciile autohtone suportă în cursul anului variaţii de temperatură cuprinse între 0 şi 300C;
- toleranţa termică: între temperatura letală inferioară (în jur de 00 C) şi temperatura letală
superioară (30 – 350C);
- mărimea zonei de toleranţă termică: depinde de specie, vârstă, stare fiziologică;
- supravieţuirea peştilor la ridicarea T apei → depinde de intervalul de timp în care are loc creşterea
temperaturii ( chiar dacă acesta se află în zona de toleranţă termică):
o şocurile termice, chiar de scurtă durată → letale pentru peşti;
o creşterea lentă a temperaturii → măreşte zona de toleranţă termică până spre temperatura
letală superioară;
- rezistenţa peştilor la poluarea termică depinde de specie şi de faza ontogenetică în care se găseşte
individul:
o icrele şi alevinii - mai sensibili la poluarea termică decât adulţii;
o ciprinidele (specii euriterme)- suportă mai bine creşterea temperaturii decât salmonidele;
o salmonidele (stenoterme criofile) – grav afectate de poluarea termică:
- reduce consumul de hrană;
- grăbeşte maturarea sexuală;
- scade ritmul de creştere;
- scade longevitatea peştilor.
- reduce cantitatea de hrană naturală pentru peşti: scade biomasa de diatomee, scade numărul de
cladocere şi larve de insecte stenoterme → diminuarea producţiei de peşti carnivori;
- determină modificări → oprir comportamentale → perturbă migraţia peştilor: anghilele adulte
ajunse în zone cu ape mai calde ea migraţiei către mare → perturbând astfel reproducerea acestora.
Contaminarea apelor subterane - formă deosebit de gravă de poluare → apele subterane sunt
cele mai valoroase surse de apă potabilă pentru comunităţile umane.
9
Sursele de poluare a apelor subterane: surse difuze şi surse concentrate.
Sursele de poluare difuză: agenţii poluanţi se infiltrează şi percolează solul pe suprafeţe mari (
zeci sau sute de ha):
- apele de precipitaţii → spală depozitele de gunoaie menajere sau industriale, haldele de steril şi
pătrund în apele freatice;
- apele de precipitaţii şi irigaţii → percolează terenurile agricole şi contaminează pânzele freatice cu
fertilizanţi, pesticide, microorganisme, etc.;
- pătrunderea apelor marine în apele subterane dulci (zonele litorale) sau pătrunderea apelor
subterane dulci în apa lacurilor salmastre şi sărate;
B. Metode ecologice:
- aprecierea şi controlul apelor prin: calcularea indicelui biotic sau a indicelui de diversitate.
Indicele biotic:
- se determină pe baza analizei unor probe de organisme bentonice şi de perifiton din fiecare facies
lotic şi lentic → raportarea la un tabel standard care cuprinde informaţii cu privire la sistematica şi
numărul speciilor identificate, în funcţie de calitatea lor de bioindicatori;
Indicele de diversitate (indicele Shanon – Weaner):
- se bazează pe analiza populaţiilor de nevertebrate acvatice din ecosistem;
- funcţie de valoarea lui → starea ecosistemului: 3 → stare hidrobiologică bună; valori sub 2→
anumit grad de poluare; 2-3 → ape de calitate dubioasă.
C. Metode toxicologice
- stabilirea timpului de supravieţuire a hidrobionţilor la diferite doze de substanţe toxice;
- stabilirea efectivelor numerice ale populaţiilor rămase după poluare;
- evaluarea acţiunii substanţelor poluante asupra principalelor funcţii ale organismului: respiraţie,
creştere, reproducere;
- constatarea unor modificări fiziologice apărute la lotul test, comparativ cu lotul martor;
- apariţia unor modificări ale fecundităţii organismelor şi a calităţii descendenţilor.
Tabelul 5.5. Efectul diferitelor categorii de ape toxice asupra biocenozelor acvatice
13
5.5. Epurarea apelor uzate
Epurarea secundară:
- scop: descompunerea substanţelor organice dizolvate sau în stare coloidală din apa
decantată, cu ajutorul microorganismelor → treaptă biologică;
După natura proceselor utilizate în treapta biologică:
- epurarea biologică naturală;
- epurare biologică artificială.
Epurarea biologică naturală - se realizează în:
- câmpuri de irigare şi filtrare;
- iazuri de oxidare şi stabilizare;
Câmpurile de irigare şi filtrare:
- bazine amenajate pe terenuri nisipoase sau nisipo-argiloase;
- filtrarea se face prin pătura superficială pe sol → apele sunt colectate printr-un sistem
de canale de drenare şi deversare în râuri;
Iazurile de oxidare şi stabilizare (iazuri biologice(:
- bazine puţin adânci, suprafaţă mare de contact dintre apă şi aer;
- deşeurile organice se descompun pe substrat cu ajutorul microorganismelor →algele
planctonice din masa apei asigură aerarea;
- inconveniente: necesită spaţii întinse, au o capacitate limitată şi sunt relativ lente →
prelucrează cantităţi reduse de ape;
14
- şanţuri de oxidare;
După realizarea descompunerii SO în filtre biologice, bazine de aerare sau şanţuri de oxidare →
apa intră în bazine decantoare secundare → trece în treapta următoare, iar nămolul este îndepărtat.
Epurarea terţiară:
- scop: eliminarea prin procedee chimice a SM şi SO nebiodegradabile;
- se aplică apelor uzate industrial la care aceste substanţe nu au fost neutralizate în
treapta I şi II;
- la apelor menajere ← procedee de defosfatare şi denitrificare a apelor;
- apele din decantoarele II → amestecă cu diverşi reactivi → bazine de floculare
→Bazine decantoare III → apa dezinfectată prin diverse metode →deversată în
emisari;
15
Figura 5.7. Schema de tratare a nămolurilor din staţiile de epurare
16
În ultimii ani → îmbunătăţirea calităţii cursurilor de apă prin:
- reducerea producţiei în marile unităţi poluatoare;
- modernizarea unor staţii de epurare a apelor;
Fluviul Dunărea;
- transportă cantităţi impresionante de poluanţi din toată Europa:
- peste 60.000 tone de fosfor;
- 340.000 tone de nitraţi şi nitriţi;
- 1.000 tone de crom, 900 tone de cupru;
- 60 tone de mercur, 4.500 tone de plumb, 6.000 tone de zinc.
- intră în ţară la categoria a II-a de calitate → datorită proceselor de autoepurare → categoria I de
calitate;
17
Marea Neagră:
- puternice modificări ale calităţilor fizice, chimice şi biologice datorită impactul antropic asupra
întregului bazin marin (circa 3000 locuitori/km2 de mare faţă de 100 locuitori/km2 în bazinul M.
Mediterane);
- accelerarea procesul de eutrofizare a Mării Negre datorită cantităţilor enorme de elemente biogene
aduse de Dunăre din întreaga Europă;
18