Tema 1. Standardizarea. Scopul și obiectivele standardizării.

1. Notiuni generale.
Toți suntem înconjurați de standarde fără a ne gîndi prea mult la ele.
Percepem ca normal faptul că putem călători de-a lungul Europei cu trenul, cu
toate că într-un moment dat existau diferite lățimi ale șinelor în diferite țări și chiar
pe teritoriul aceleiași țări. O călătorie cu trenul putea să presupună multe schimbări
ale trenurilor. Datorită unui standard comun, astăzi nu mai avem această problemă.
Standardele fac lumea să funcționeze.
Dacă încă mai credeți că un standard este limitativ într-un fel sau altul,
amintiți-vă de o spusă orientală: Disciplina creează libertate.
Standardizarea este uniformizarea planificata a unor obiecte materiale sau
imateriale, efectuată în comun de factorii interesati în folosul general.
Standardizarea promoveaza rationalizarea si asigurarea calitatii în economie,
tehnică, stiință, administrație și serveste la cresterea securitatii oamenilor si a
obiectelor. De asemenea ea contribuie la cresterea calității în toate sectoarele vieții,
iar conținutul standardelor trebuie să țină seama de necesitățile generale.
Standardele trebuie să promoveze dezvoltarea și umanizarea tehnicii.
Datorită faptului ca progresul tehnic poate avea și efecte negative, standardele au
devenit sursa de încredere pentru utilizarea tehnicii. Prescriptiile cuprinse în ele
ofera o garanție a evitarii eventualelor consecințe nocive ale tehnicii. În același
timp, standardele au o importanță deosebită pentru protecția consumatorilor, pentru
protecția muncii în scopul evitării accidentelor, pentru păstrarea datelor și pentru
protecția mediului înconjurator.

Importanţa standardizării în economie este unanim recunoscută. Standardele

pătrund în toate activităţile de afaceri, precum şi în viaţa cotidiană a populaţiei.
Termenul de standardizare descrie o activitate specifică prin care sunt
stabilite, pentru probleme reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări
comune şi repetate, urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context
dat. Această activitate constă în particular în elaborarea, difuzarea şi punerea în
aplicare a standardelor.
Eficacitatea standardizării ca un instrument de ajustare a proceselor şi
rezultatelor activităţii în toate domeniile economiei naţionale este confirmată la
nivel internaţional, precum şi prin extinderea activităţii de standardizare în ţările
dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Practica mondială şi naţională a descoperit un
spectru larg de probleme care pot fi soluţionate prin intermediul sau în
exclusivitate numai prin mijloacele standardizării şi a stabilit diversitatea formelor
şi metodelor de efectuare a acestor activităţi în dependenţă de starea şi dezvoltarea
economiei naţionale.
Standardizarea creează un limbaj comun, care permite producătorilor şi
furnizorilor să comunice clar cu inginerii, designerii şi agenţii de vânzări, oriunde
ar fi. Standardele se aplică produselor în toate zonele şi etapele de producţie în
economia modernă. Standardele contribuie la sporirea eficienţei producţiei,

1
facilitează comunicarea, îmbunătăţesc transparenţa pieţei, calitatea, credibilitatea,
compatibilitatea şi eficacitatea bunurilor şi serviciilor şi a altor obiective politice
de bază din domeniul public referitoare la sănătate, securitate şi mediu
înconjurător.
Eficacitatea standardizării în condiţiile relaţiilor de piaţă dezvoltate se
manifestă prin funcţiile economică, socială şi comunicativă.
Funcţia economică cuprinde următoarele aspecte:
- prezentarea informaţiei despre produs şi calitatea lui;
- difuzarea informaţiei referitor la tehnici, materiale şi metode noi de
încercări;
- sporirea productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost;
- concurenţa în baza standardizării metodelor de încercări şi unificării
parametrilor de bază ai produselor, care permite o evaluare obiectivă;
- asigurarea compatibilităţii şi interschimbabilităţii;
- asigurarea nivelului stabilit al calităţii producţiei.
Funcţia socială realizează şi garantează drepturile cetăţenilor, realizează
politica statului privind securitatea vieţii şi sănătăţii populaţiei, protejarea mediului
şi securitatea muncii.
Funcţia comunicativă a standardizării prevede crearea bazei informaţionale
referitor la reglementarea terminologiei, clasificatoarelor, metodelor de încercări,
desenelor tehnice, simbolurilor convenţionale etc., asigură înţelegerea reciprocă,
luând în considerare reglementările internaţionale, inclusiv sistemul de evidenţă,
de statistică, de activitate financiară şi de contabilitate, sistemele documentaţiei
tehnologice şi de execuţie, sistemele de dirijare a proceselor etc.
În afară de impactul economic direct, standardizarea s-a dovedit a fi
un instrument flexibil în susţinerea politicii publice într-un şir de domenii.
Pentru piaţa internă, utilizarea standardelor reprezintă cheia
implementării politicii de liberă circulaţie a bunurilor. În domeniile importante de
achiziţii publice, standardele sunt un instrument care furnizează o referinţă pentru
contractele publice. În achiziţia publică referinţele la standarde sunt obligatorii în
documentele de ofertă.
Statutul voluntar este esenţial pentru standardizare şi eficacitatea sa
depinde de dorinţa agenţilor economici de a utiliza rezultatele standardizării.
Desigur, dorinţa de a elabora standarde nu este aceeaşi cu dorinţa de a le utiliza în
practică; natura voluntară a unor standarde poate fi limitată de legislaţia tehnică
sau chiar diminuată de condiţiile de piaţă influenţate de către furnizori, un aspect
particular în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii. Pentru ca procesul de
standardizare să progreseze, este necesară cooperarea la nivelul agenţilor
economici, dar acest lucru necesită ca agenţii economici să înţeleagă valoarea pe
care standardizarea o va aduce întreprinderilor lor.
Standardizarea are capacitatea de a fi un instrument eficient care
regularizează o gamă largă de politici. Puterea sa fundamentală îşi are rădăcinile în
statutul voluntar menţionat anterior: standardele sunt elaborate pentru cei care le
vor utiliza şi, prin urmare, le vor accepta.

2
 Analiza experienţei internaţionale arată că nici un stat suveran
independent nu poate crea o economie naţională şi relaţii civilizate comercial-
economice reciproc avantajoase cu alte ţări fără crearea Sistemului Naţional de
Standardizare, armonizat cu prevederile Sistemului Internaţional de Standardizare.

Principii ale standardizarii

Activitatea de elaborare a standardelor are la baza noua principii :
1. activitatea este voluntară: oricine are dreptul de a colabora pe bază de
reciprocitate, inclusiv parteneri străini reprezentanți pe piață;
2. publicabilitate: toate propunerile de standardizare și proiectele de
standarde sunt publicate și supuse dezbaterilor;
3. participarea tuturor factorilor interesați: fiecare putând sa-si apere
drepturile;
4. uniformitatea si noncontradictia: activitate ce cuprinde toate disciplinele
tehnice; înainte de publicare, standardele, sunt comparate cu cele existente;
5. veridicitatea: reflecta realitatea și se redacteaza în baza cunoasterii
tehnico-stiintifice;
6. aplicarea în interesul general: standardele trebuie sa cuprindă probleme
de interes general si sa fie destinate, obligatoriu, prosperitatii generale;
7. luarea în considerare a nivelului tehnicii: standardizarea se desfasoara pe
baza cunoasterii realizarilor stiintifice si oglindeste nivelul tehnicii la momentul
elaborarii lor;
8. luarea în seama a situatiei economice: la elaborarea standardelor se
analizeaza efectele economice ale acestora, în acelasi timp se standardizeaza numai
ce este absolut necesar;
9. internationalitatea: activitatea de standardizare are la baza efectele
economice ale unui comert mondial fara piedici de ordin tehnic si a unei piețe
comune în Europa; de aici si necesitatea standardelor internationale si, în tot mai
mare masura, de standarde europene.
Standardele tehnice câstiga tot mai mult teren în domeniul juridic între
partenerii de afaceri, în special în contractele comerciale si de fabricatie.

Principiile generale ale activitatii de standardizare sunt:

 formarea cadrului legislativ în domeniul standardizarii;
 aplicarea practicilor internationale si europene în domeniul standardizarii;
 trecerea la standardizarea voluntara;
 crearea si gestionarea Fondului National de documente normative de
standardizare;
 organizarea activitatii de standardizare pe baza functionarii Comitetului
Tehnic de standardizare;
 dezvoltarea sistemului de asigurare informationala în domeniul
standardizarii pe baza noilor tehnologii informationale, care integreaza
procesul de acumulare, prelucrare, pastrare si difuzare a informatiei.

3
 Structurile organismelor de standardizare
Structurile sistemului mondial de standardizare sunt dispuse pe trei nivele,
internaţional, european şi naţional.
Nivelul cel mai înalt, cel internaţional, cuprinde:
1. Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), cu activitate în toate
domeniile, cu excepţia sectoarelor ce cuprind electronica, electrotehnica şi
telecomunicaţiile;
2. Comisia Electrotehnică Internaţională (IEC), care se ocupă de inginerie
electrică şi electronică;
3. Comisia Internaţională pentru Telecomunicaţii (ITU), specifică activităţii
de standardizare în domeniul telecomunicaţiilor.
Nivelul al doilea, cel european cuprinde:
1. Comitetul European de Standardizare (CEN), oglinda europeană pentru
ISO;
2. Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC);
3. Institutul European de Standardizare în Telecomunicaţii (ETSI).
Nivelul al treilea, cel naţional, cuprinde Organizaţiile Naţionale de
Standardizare (ONS)

Standardizarea internatională.
Organizatia Internationala pentru Standardizare ISO (International
Organization for Standardization) si Comisia Internationala de Electrotehnica CEI
(International Electritechnical Commission) formeaza împreuna sistemul
international de standardizare. Ambele organisme sunt asociatii particulare
conform dreptului elvetian, cu sediul la Geneva. Orice tara poate fi membra a
cestei asociatii prin institutul sau national de standardizare. La votare fiecare tara
detine câte un vot. Asociatia CEI a fost fondata în 1906 si este o organizatie
neguvernamentala, ce are ca menire elaborarea si publicarea standardelor
internationale în domeniile electrotehnic, electronic si în alte domenii înrudite,
precum si asigurarea conformitatii standardelor. Standarde internationale sunt
elaborate de catre cele aproximativ 1000 de comitete tehnice si subcomitete de la
ISO si CEI, dintre care 224 sunt Comitete Tehnice (TC) de la ISO, si respectiv o
multime de subcomitete. Orice tara poate participa la lucrarile CEI prin intermediul
Comitetului Tehnic National, care ar trebui sa fie unicul în tara respectiva. În
prezent, 139 de tari sunt membre ale organizatiei ISO si sunt divizati în tei
categorii:
 member bodies (93 de tari) – este un membru reprezentativ al fiecarei
tari, care participa si exercita drepturi depline de vot la orice comitet tehnic;
 correspondent members (35 de tari, printre care si R. Moldova) – este
un membru corespondent, o organizatie a tarii respective, activitatea careia este
desfasurata în scopul elaborarii standardele nationale, acest membru al ISO nu este
un participant activ în activitate tehnica si politica al acestei organizatii, însa este
informata cu toate activitatile ei;
 subscriber membership (11 de tari) – acest statut de membru subscris
4
este acordat tarilor cu o economie slab dezvoltata, pentru care sunt stabilite taxe de
membru reduse, fiindu-se informat cu standard internationale.
Membrii deplini ai CEI au drepturi depline de a participa în activitatea
comitetelor tehnice si ale diferitor subcomitete în calitate de: membru participant
(Participating member: P-member include 30 de Comitete) cu obligatii de vot,
participare la adunari sau membru observatory (Observer member: O-member
include 53 de Comitete) care are un statut de observator însa cu drepturi de a lua
cunostinta cu documentele comitetelor si de a comenta/participa la dezbateri,
precum si de a participa la adunari.
Republica Moldova este reprezentata la ISO de catre Departamentul de
Standardizare si Metrologie ("Moldova-Standard") si face parte din correspondent
members.
Standardele Internationale contin recomandari pentru standardele
nationale echivalente, dar pot fi utilizate si direct, ca, de exemplu, în
cazul întreprinderilor multinationale sau a tarilor în curs de dezvoltare
care n-au institute de standardizare suficient de dezvoltate.

Standardizarea europeana
Comitetul European pentru Standardizare (CEN) si Comitetul European pentru
Standardizare în Electrotehnica (CENELEC) sunt asociatii particulare de drept
belgian, cu sediul la Bruxelles. Ele formeaza institutia de standardizare europeana
comuna. Membrii ei sunt institute nationale de standardizare ale tarilor membre ale
Comunitatii Europene si ale zonelor europene de comert liber. CEN si CENELEC
functioneaza asemanator cu ISO/CEI cu unele diferente. La votarea standardelor
europene, diferite tari au o pondere diferita a voturilor, în functie de puterea
economica a tarii respective, de exemplu Germania are 10 voturi iar Luxemburg
numai 2.
Un standard european trebuie preluat de catre tarile membre, în standardele
nationale, chiar daca acestea au votat împotriva, anulând standardele nationale cu
prescriptii care difera.

Standardizarea în Republica Moldova

Strategii si principii de functionare
Importanta standardizarii în economia si societatea contemporana este
unanim recunoscuta pe plan mondial. Analiza experientei international
demonstreaza ca nu poate fi creata o economie nationala viabila si competitiva, nu
pot fi create relatii comerciale civilizate si reciproc avantajoase cu alte tari, fara
crearea Sistemului National de Standardizare (SNS).
În Republica Moldova, Departamentul de Standardizare, Metrologie si
Supraveghere Tehnica "Moldova-Standard" determina strategia de dezvoltare a
standardizarii nationale, asigura realizarea unei politici tehnice unice în domeniul
standardizarii, metrologiei si certificarii. Crearea Sistemul National de
Standardizare a Republicii Moldova a demarat dupa obtinerea independentei (29
August 1991) si pot fi evidentiate doua etape:

5
1991 - Reorganizarea Directiei republicane din Moldova (RSSM) a “Gosstandart”-
ului (URSS) în Departamentul de Stat pentru Standarde, Metrologie si Calitatea
Productiei al Republicii Moldova;
1992 - Departamentul Standarde, Metrologie si Calitatea Productiei s-a comasat
cu Departamentul pentru Supraveghere Tehnica, formând astfel actualul
Departament Standarde, Metrologie si Supraveghere Tehnica al Republicii
Moldova ("Moldova- Standard").
Baza legislativa a activitatii Departament Standarde, Metrologie si
Supraveghere Tehnica, precum si a standardizarii în R. Moldova o reprezinta
legile:
1. Legea cu privire la standardizare.
2. Legea privind protectia consumatorilor.
Politica Statului în domeniul standardizarii se realizeaza prin Sistemului
National de Standardizare care cuprinde:
 Departamentul Supraveghere Tehnica, Standardizare si Metrologie
investit cu dreptul de Organism National de Standardizare (ONS);
 Comitetele Tehnice de Standardizare;
 Subdiviziunile (serviciile) de standardizare ale ministerelor, departamentelor
si agentilor economici.

Activitatile de baza desfasurate de SNS sunt:

 Crearea si gestionarea fondului national de standarde de produse, procese,
servicii, metode de încercari, precum si de standard nationale de tehnica
generala. În prezent, Fondul National de Standadizare cuprinde peste 37000
de standarde.
 Elaborarea principiilor generale ale SNS RM reiesind din conditiile de
aderare la Organizatia Mondiala a Comertului;
 Trecerea la aplicarea voluntara a standardelor;
 Completarea cadrului legislativ cu norme legislative nationale armonizate
cu normele internationale, europene si nationale ale statelor industrial
dezvoltate;
 Colaborarea internationala în domeniul standardizarii;
 Asigurarea informationala în domeniul standardizarii;
 Pregatirea si perfectionarea cadrelor în domeniul standardizarii. "Moldova-
Standard" colaboreaza cu institutii similare din statele-membre ale CSI,
România, Turcia, Bulgaria, Germania, Tarile Baltice, Polonia, SUA etc.

Principalele directii de colaborare fiind:

· schimbul de documente normative;
· verificari metrologice;
· schimbul de experienta;
· încercari de certificare a produselor;
· stagierea specialistilor;
· recunoasterea reciproca a certificatelor de conformitate;

6
· asistenta tehnica;
· acreditare.

Premisele organizarii activitatii de standardizare în Republica Moldov sunt

urmatoarele conditii reale:
 reforma economiei nationale pe baza relatiilor de piata;
 recunoasterea oportunitatii integrarii economiei nationale cu economiile
europeana si internationala;
 necesitatea promovarii unei politici armonizate cu prevederile Organizatiei
Mondiale a Comertului (OMC);
 necesitatea promovarii politicii de comun acord în domeniul standardizarii
cu Comunitatea Statelor Independente.

"Moldova-Standard" reprezinta Republica Moldova în calitate de

membru în:
 Organizatia Internationala de Standardizare (ISO);
 Organizatia Internationala de Metrologie Legala (OIML);
 Organizatia Institutiilor Metrologice de Stat a tarilor din Europa Centrala si
de Est (COOMET);
 Consiliul Euro-Asiatic de Standardizare, Metrologie si Certificare în cadrul
CSI (EASC);
 Organizatia Interregionala de Standardizare (IRSA).

Principii de organizare a Sistemului National de Standardizare.

Administrarea si coordonarea activitatii de standardizare, cooperarea cu
ministerele, departamentele, asociatiile obstesti, comitetele tehnice de
standardizare si agentii economici, participarea la activitatea de standardizare
internationala si regionala sunt exercitate de catre ONS – Departamentul
Supraveghere Tehnica, Standardizare si Metrologie (“Moldova Standard”).

Comitetele Tehnice de standardizare sunt organisme create în diverse

domenii de activitate, cu acordul ONS, de catre întreprinderi, organizatii si alte
persoane juridice interesate pentru efectuarea activitatii de standardizare nationala,
internationala si regionala. În prezent, în R.Moldova sunt constituite 25 CT,
inclusiv un singur comitet care activeaza în domeniul Energetica si
Electrotehnica - Electronica – comitetul CT 12 "Radioelectronica" creat de
Institutul de Cercetari Stiintifice în domeniul constructiei aparatelor electrice
“ELIRI” la 03.04.1995.
Documentele normative de standardizare în domeniul electrotehnic aplicate
pe teritoriul Republicii Moldova sunt:
· Standardele nationale (SM);
· Standardele internationale, regionale (interstatale) GOST, aplicate în modul
stabilit;
· Standardele nationale române STAS sau SR, aplicate în modul stabilit;

7
· Prescriptiile tehnice (PT MD);
· Standardele de firma (SF).

5.2. Principiile, beneficiile şi cerinţele standardizării

Definirea standardului
În sens general, documentul normativ reprezintă un document care specifică
reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele acestora.
Expresia ,,document normativ’’ este un termen general, care acoperă documente
precum standardele, specificaţiile tehnice, codurile de bună practică şi
reglementările. Se consideră document orice suport de informaţie împreună cu
informaţiile înregistrate în sau pe acesta.
Standardul reprezintă un document elaborat prin consens, cu care
conformitatea nu este obligatorie, aprobat şi publicat de un organism recunoscut cu
investigarea tuturor părţilor interesate, care furnizează, în scopul utilizării lor
comune şi repetate, reguli, ghiduri, linii directoare sau caracteristici pentru
activităţi sau rezultatele lor, destinate atingerii nivelului optim de ordine într-un
context dat.
Standardele reprezintă acorduri documentate ce conţin specificaţii
tehnice sau alte criterii exacte ce pot fi reutilizate pe scară largă în calitate de
reguli, îndrumări sau definiţii ale caracteristicilor, cu scopul de a asigura că
produsul, în sensul general definit în această lucrare, este adecvat destinaţiei pentru
care a fost creat.
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) defineşte ,,standardul’’
ca ,,normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile,
forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme’’.
Un standard internaţional este un standard adoptat de către o
organizaţie internaţională cu activitate de standardizare şi este disponibil publicului
larg.
Definiţia prezentată în toate standardele Comisiei Electrotehnice
Internaţionale (ICE) este: ,,Un document normativ, elaborat în conformitate cu
proceduri consensuale, care a fost aprobat de către membrii Comitetului Naţional
al IEC, comitet responsabil în conformitate cu Partea I a Directivelor IEC/ISO, în
calitate de proiect elaborat de comitet pentru a fi supus votului şi în calitate de
proiect final de standard internaţional şi care a fost publicat de către Oficiul Central
al ICE’’.
Cuvântul ,,consens’’ este foarte important din moment ce el reprezintă
un punct de vedere comun al acelor părţi care sunt interesate de aceste prevederi, şi
anume al producătorilor, utilizatorilor, consumatorilor şi grupurilor generale de
interese. Orice membru al organizaţiei de standardizare poate participa la lucrările
de elaborare a unui standard internaţional, şi orice organizaţie internaţională,

8
guvernamentală sau non-guvernamentală care are legături cu aceasta participă, de
asemenea, la aceste lucrări.
O altă trăsătură esenţială a unui standard internaţional autentic este
faptul că el poate fi supus examinării de către publicul interesat, în orice ţară.
Astfel, prin instrumente democratice, precum consensul şi examinarea publică,
orice parte interesată poate să-şi exprime opinia în legătură cu elaborarea şi
publicarea unui standard internaţional.
Standarde – reglementări - specificaţii
Reglementarea tehnică nu este un standard în sensul prezentat mai
sus. Are un caracter obligatoriu şi este elaborată în scopul rezolvării problemelor
repetitive pentru un grup închis (firmă – standarde de firmă). Aceste documente
sunt elaborate de un grup închis, urmăresc proceduri specifice şi pot avea la bază
standarde naţionale, europene sau internaţionale.
Specificaţiile sunt documente disponibile publicului care au un
caracter voluntar. Sunt specifice consorţiilor sau grupurilor limitate şi se
caracterizează prin transparenţă limitată, fiind lipsite de consens total.
În noul concept de standardizare voluntară, faţă de vechiul sistem din
Comunitatea Europeană, există diferenţe esenţiale în ceea ce priveşte modul de
abordare a obligativităţii aplicării diferitelor documente normative.
În vechiul sistem al Comisiei Europene standardele au fost specificaţii
tehnice inclusiv referitoare la sănătate, securitate, protecţia mediului,
interschimbabilitate, marcare şi etichetare. Ele au avut un caracter obligatoriu şi au
fost elaborate de un organism administrativ fără implicarea părţilor interesate.
Reglementările tehnice nu existau.
În conceptul de standardizare voluntară standardele sunt elaborate de părţile
interesate în cadrul Organismelor Naţionale de Standardizare. Ele au statut de
recomandare (voluntare) şi se ocupă cu aspecte adecvate scopului, compatibilitate,
securitate, calitate etc. Elaborarea sau revizuirea standardelor este dictată de
fenomenul de autoreglare în funcţie de cererea pieţei.
Reglementările tehnice sunt adoptate de organe legislative ale statului. Ele
sunt obligaţii legale (obligatorii) şi reglementează în special aspecte ale sănătăţii,
securităţii, protecţiei mediului, etichetării.
Tipuri de standarde
1. Standarde de bază (generale, fundamentale), care sunt standarde de cadru
general, care cuprind cerinţe de ansamblu pentru un domeniu oarecare. Standardele
de acest tip pot fi utilizate ca atare sau pot servi drept bază pentru alte standarde.
2. Standarde de terminologie, sunt standarde care stabilesc termenii, care, în
general sunt însoţiţi de definiţiile lor, uneori de note explicative, ilustraţii, exemple
etc.
3. Standarde de metodă, sunt standarde care stabilesc metode de testare şi
analiză pentru măsurarea caracteristicilor, precum şi alte reguli referitoare la
testări, precum eşantionarea, utilizarea metodelor statistice, ordinea testărilor.
4. Standarde de produs, care sunt standarde care stabilesc cerinţele pe care
trebuie să le respecte un produs sau o clasă de produse pentru asigurarea aptitudinii

9
lui (lor) de întrebuinţare. Sunt standarde care definesc caracteristicile unui produs
sau ale unei specificaţii, sau standarde de deservire şi praguri de performanţă ce
trebuie îndeplinite (proprii pentru utilizare, interfaţă şi interschimbabilitate,
sănătate, siguranţă, protecţia mediului, contracte standard, documente de însoţire a
produselor sau serviciilor etc.).
5. Standarde de proiectare, sunt standarde care stabilesc condiţiile ce
trebuie respectate la proiectarea de maşini sau diverse structuri în vederea
asigurării aptitudinilor lor de întrebuinţare.
6. Standarde de proces, sunt standarde care stabilesc condiţiile ce trebuie
respectate de un proces pentru asigurarea aptitudinii sale de funcţionare.
7. Standarde de servicii, sunt standarde care stabilesc condiţiile pe care
trebuie să le satisfacă un serviciu pentru asigurarea aptitudinii sale de întrebuinţare.
Condiţiile se referă atât la caracteristicile cât şi la pregătirea serviciilor.
8. Standarde de organizare, care sunt standarde care descriu funcţiile
companiei şi a raportului dintre ele, precum şi modelarea activităţilor
(managementul şi asigurarea calităţii, întreţinere, analiza valorii, logistică,
managementul calităţii, managementul proiectelor sau al sistemelor,
managementul procesului de producţie etc.).
9. Standarde de date furnizate, sunt standarde care stabilesc o listă de
caracteristici a căror valori sau alte date trebuie să fie indicate pentru a defini un
produs, un proces sau un serviciu.
Diferitele tipuri de standarde nu se exclud reciproc, unul şi acelaşi standard
poate fi considerat ca aparţinând mai multor tipuri. De exemplu, un standard de
produs poate fi considerat şi drept standard de metodă, dacă cuprinde metodele de
încercare a caracteristicilor produsului respectiv.
Necesitatea standardizării internaţionale
Principalii factori care fac necesară standardizarea internaţională sunt:
1. Progresul mondial în liberalizarea comerţului. Actualele economii libere
încurajează tot mai mult diverse surse de aprovizionare şi oferă oportunităţi pentru
pieţele în expansiune. Din punctul de vedere al tehnologiei, concurenţa loaială
trebuie să se bazeze pe referinţe identificabile şi bine definite care sunt recunoscute
de la o ţară la alta, şi de la o regiune la alta. Un standard valabil pentru întreaga
industrie, recunoscut la nivel internaţional, elaborat prin consens între partenerii
comerciali, serveşte ca mijloc de comunicare în desfăşurarea comerţului;
2. Interpenetrarea sectoarelor. La ora actuală nici o ramură industrială nu
poate pretinde că este complet independentă de componentele, produsele, regulile
de aplicare etc., care au fost elaborate în alte sectoare. Şuruburile sunt utilizate atât
la construcţia avioanelor, cât şi a echipamentului agricol; sudura este importantă
atât în ingineria mecanică, cât şi în cea nucleară; procesarea electronică a
informaţiei a pătruns în toate ramurile industriale. Produsele şi procedeele
inofensive pentru mediu, sau ambalajul reciclabil sau bioasimilabil constituie
preocupări de stringentă actualitate;
3. Apariţia sistemelor de comunicaţii globale. Apariţia calculatoarelor
reprezintă un exemplu concludent de tehnologie ce are nevoie de standardizare

10
rapidă şi progresivă la nivel mondial. Compatibilitate deplină între sisteme
deschise promovează o concurenţă onestă între producători, oferind, totodată,
utilizatorilor posibilitatea unei alegeri reale, din moment ce este un catalizator
puternic în direcţia inovării, sporirii productivităţii şi a reducerii cheltuielilor;
4. Dezvoltarea tehnologiilor emergente. La un moment dat sunt elaborate
programe de standardizare în domenii absolut noi. Aceste domenii sunt materialele
avansate, mediul, ştiinţele biologice, urbanizarea şi construcţiile. La etapele
incipiente de dezvoltare a noilor tehnologii, poate fi imaginată destinaţia
produsului, neexistând încă prototipuri funcţionale ale acestuia. În astfel de situaţii
necesitatea standardizării este exprimată prin definirea terminologiei şi acumularea
bazelor de date care conţin informaţii cantitative;
5. Necesităţile ţărilor în curs de dezvoltare. Agenţiile pentru dezvoltare
recunosc tot mai frecvent că o structură de standardizare reprezintă o condiţie de
bază pentru reuşita politicilor economice destinate atingerii unui nivel de
dezvoltare durabilă. Crearea unei astfel de infrastructuri în ţările în curs de
dezvoltare este esenţială pentru sporirea productivităţii, a competitivităţii pieţei şi a
capacităţii de export.
Existenţa unor standarde nearmonizate pentru tehnologii similare în diferite
ţări sau regiuni pot determina apariţia aşa-numitelor ,,obstacole tehnice în calea
comerţului’’. Industriile orientate spre export au simţit demult necesitatea
coordonării standardelor internaţionale, pentru a raţionaliza comerţul internaţional.
Această necesitate a stat la originea creării ISO.
Activitatea de standardizarea internaţională vizează multe tehnologii din
diverse domenii de activitate, precum: procesarea informaţiei şi comunicaţiilor;
industria textilă; ambalarea şi livrarea produselor; producţia şi consumul de energie
electrică; construcţia de nave maritime; băncile şi serviciile bancare. În viitorul
apropiat importanţa ei va creşte pentru toate domeniile de activitate industrială.
Standardizarea la nivelul întregii industrii este o condiţie prezentă într-un
anumit sector industrial atunci când marea majoritate a produselor şi serviciilor
respectă aceleaşi standarde. Acest lucru rezultă din acordurile consensuale realizate
de către toţi participanţii la procesul economic din sectorul industrial, adică
furnizori, utilizatori şi, uneori, guverne. Ei aprobă în comun specificaţii şi criterii
ce urmează a fi aplicate cu regularitate în alegerea şi clasificarea materiilor, în
producţia de bunuri şi în prestarea de servicii.
Scopul principal al standardizării este de a favoriza comerţul, schimbul şi
transferul de tehnologii prin intermediul:
- calităţii şi fiabilităţii sporite a produselor, la un preţ rezonabil;
- sănătăţii, securităţii şi protecţiei îmbunătăţite a mediului ambiant;
- compatibilităţii şi inter-operabilităţii sporite a bunurilor şi serviciilor;
- simplificării, în scopul unei mai eficiente întrebuinţări;
- reducerii numărului de modele , şi prin aceasta, a cheltuielilor;
- eficienţei sporite de distribuire şi uşurinţei în menţinere.
Utilizatorii au o încredere mai mare în produsele şi serviciile care respectă
standardele internaţionale. Asigurarea conformităţii poate fi efectuată prin

11
intermediul declaraţiilor producătorilor sau a controalelor efectuate de către
organisme independente.
Rolul standardelor
Un standard reprezintă un anumit nivel know-how şi tehnologic, care face
indispensabilă implicarea industriei la elaborarea sa. Un standard nu este niciodată
neutru.
Standardul este un document de referinţă, utilizat, în special, în contextul
contractelor publice sau al comerţului internaţional, şi pe care se bazează
majoritatea contractelor comerciale. Este folosit de către cercurile industriale ca
referinţă indiscutabilă, ce simplifică şi explică relaţiile contractuale dintre
partenerii economici.
Este un document utilizat tot mai frecvent în jurisprudenţă.
Pentru participanţii la procesul economic, standardul reprezintă:
1. Un factor de raţionalizare a producţiei. Standardul face posibilă dirijarea
caracteristicilor tehnice pentru satisfacerea cerinţelor consumatorului, validarea
metodelor de producţie, sporirea productivităţii şi oferă operatorilor şi tehnicienilor
responsabili de instalare un simţ al securităţii;
2. Un factor pentru explicarea tranzacţiilor. În condiţiile unor oferte de
produse sau servicii supraabundente, care pot avea o valoare practică foarte
diferită, existenţa sistemelor de referinţă oferă companiilor posibilitatea unei mai
eficiente evaluări a ofertelor şi atenuării incertitudinilor, ajută la identificarea
necesităţilor, optimizarea relaţiilor cu furnizorii, eliminarea testărilor suplimentare
şi posibilitatea de a concura pe mai multe pieţe din întreaga lume;
3. Un factor în transferul de noi tehnologii. Standardizarea favorizează şi
impulsionează transferul de tehnologii în domenii care joacă un rol esenţial atât
pentru companii, cât şi pentru persoane private (noi materiale, sisteme
informaţionale, biotehnologie, electronică, producţia cu participarea calculatoarelor
(CIM) etc.);
4. Un factor în opţiunile strategice ale companiilor. Participarea în procesul
de standardizare presupune integrarea unor soluţii adaptate la competenţele unei
companii şi dotarea personală în vederea concurării în mediile economice aflate în
concurenţă. Înseamnă exercitarea standardizării, şi nu suportarea standardizării.
Pentru consumatori constituie un factor care oferă beneficii.
Compatibilitatea globală a tehnologiilor, posibilă prin respectarea de către produse
şi servicii a standardelor internaţionale, oferă consumatorilor o mai largă gamă de
alegere, ei beneficiind, totodată, şi de efectele concurenţei dintre furnizori.

12
13