Dino Buzzati

Mantaua , Şapte Etaje

Viață
Dino Buzzati Traverso se naște la 16 octombrie 1906 la San Pellegrino (Belluno).
Părinții săi, Giulio Cesare Buzzati și Alba Mantovani sunt de origine venețiană având
domiciliul stabil la Milano, Piața San Marco nr. 12. Dino este al doilea născut din 4 copii:
Augusto (1903-?), Angelina (1904-2004) și Adriano (1913-1983). Tatăl său este jurist și
profesor de drept internațional la Universitatea din Pavia și la Universitatea Comercială
Luigi Bocconi din Milano. Mama sa, Alba, este descendentă a familiei nobile dogale
Badoer Participazio. În 1917 casa familială din San Pellegrino este ocupată de către
forțele austriece și este considerabil deteriorată. O parte a bibliotecii familiei este
transferată la Viena.

Încă de la o vârsta fragedă Dino manifestă un interes deosebit

pentru poezie, muzică (studiază vioara și pianul), desen și munte, pasiuni care îl vor
însoți pe tânărul scriitor până la sfârșitul vieții sale. Într-un interviu acordat cotidianului Îl
Giorno la 26 mai 1959 Buzzati spune: „Cred că pentru orice scriitor primele amintiri ale
copilăriei reprezintă o bază fundamentală. Copil fiind, am fost impresionat de pământul
pe care m-am născut, de valea din Belluno și de munții sălbatici care înconjurau
Dolomiții din apropiere.” Începând cu vara anului 1920 începe primele excursii în
munții Dolomiți, începe să scrie şi să deseneze, fascinat de ilustrațiile fantastice ale
lui Arthur Rackham; citește Dostoievski și este interesat de egiptologie. În același an
1920 survine moartea tatălui său, Giulio Cesare Buzzati, cauzată de o tumoare la
pancreas. În luna decembrie, Buzzati scrie primul său text literar, Cântecul Munților.

Studii
În 1916 este înscris la unul dintre cele mai prestigioase licee din Milano, Liceul Parini.
Aici îl va cunoaște pe Arturo Brambilla care va deveni ulterior prietenul său cel mai bun.
Cei doi se vor întrece în domeniul literar, întreceri din care va rezulta prima producție
literară a lui Buzzati. După terminarea liceului tânărul Buzzati începe să se gândească
la realizarea unui roman. Totuși, el se va înscrie la Facultatea de Drept din Milano,
pentru a se supune voinței familiale de a călca pe urmele tatălui său (frații săi urmaseră
studii de inginerie și biologie). Cu puțin timp înainte de absolvirea studiilor superioare,
în 1928, intră ca și stagiar la cotidianul Corriere della Sera, devenind ulterior redactor și
apoi corespondent. Tot în 1928 terminã facultatea realizând o teză de licență cu titlul:
„Natura juridică a Concordatului”.

MANTAUA
Mantaua este o povestire ce alunecă în tărâmul miraculosului, având din nou în
centrul său moartea, de data aceasta întrupată într-un personaj misterios şi milostiv
care îşi însoţeşte victima într-o ultimă vizită a lui Giovanni, cu rănile ascunse sub o
lungă manta, la mama şi fraţii săi înainte de a-l însoţi în ultima lui călătorie, de data
aceasta fără întoarcere.
Nuvela prezintă întoarcerea lui Giovanni acasă ,, tocmai când nu mai era nicio
speranţă”. Mama, cuprinsă de o nesfârşită bucurie şi entuziasm îşi întâmpină fiul cum
poate mai bine, neînţelegând însă comportamentul rece şi distant al acestuia. Fiul ştia
însă că este ultimă întrevedere ce are rol de adio, astfel a acceptat să bea în grabă
cafeaua pregătită de femeie şi să-şi mai vadă pentru ultima dată camera proaspăt
amenajată.
În finalul povestirii mama află, dintr-o întâmplare, atunci când fratele mai mic al lui
Giovani îi ridică mantaua, pe care se ferise să o dea jos pe tot parcursul întâlnirii, că fiul
ei este grav rănit. Abia atunci înţelege că persoana în negru care îl aştepta afară
răbdătoare este defapt îngerul morţii şi că aceasta va fi ultima dată când îşi va mai
vedea fiul.
Mantaua este o povestire ce aduce în prim-plan puternica legătură mamă-copil. În
faţa morţii orice om redevine copil, fapt pentru care are nevoie de mamă. Neputina
evitării evenimentului aduce după sine o întoarcere spiritualã la mama.
Din punctul meu de vedere nuvela poate fi privită din două perspective:
 În prima, personajul principal este băiatul, Giovanni, care se întoarce la mama în
preajma morţii, exprimându-se astfel această legătură permanentă mama- fiu.
  În cea de-a doua perspectivă, personajul principal este mama, personaj dominat
de frică, de teamă ca fiul ei nu se va mai întoarce acasă. Dorinţa ei este aceea
de a-l atrage pe Giovanni de partea vieţii şi de a-l smulge de lângă ,, omul
îmbrăcat în negru”, de lângă moarte.

ŞAPTE ETAJE
Şapte etaje este o povestire care gravitează în jurul obsesiei majore din prozele
buzzatiene: scadenţa morţii. Giusepe Corte este internat într-o casă de sănătate
multietajată în care bolnavii erau repartizaţi pe etaje în funcţie de gravitatea bolii, de la
cei la care aceasta este într-o formă uşoară la etajul şapte la muribunzii cazaţi la primul
etaj. Giusepe va străbate întregul periplu, de la etajul şapte până la primul etaj,
înţelegând treptat că galopul bolii este ireversibil şi că perspectiva morţii este tot mai
apropiată. Povestirea tratează o temă fundamenatala în univerusl literar al lui Dino
Buzzati, anume meditaţia gravã asupra condiţiei umane.
Totul a început atunci când Giuseppe a aflat de împărţirea bolnavilor pe etaje, în
funcţie de gravitatea bolii. Din acel moment se declanşazã aşa numita profeţie
autoîmplinitã. Frica acestuia şi puterea gândurilor sale negative, scenariilor pe care şi le
crea îl fac să sfârşească la primul etaj.
La nivel social, povestirea reprezintă distrugerea psihică a omului prin includerea într-
o categorie socială inferioară, fapt ce duce la degradarea treptată a acestuia.
Fascinantă este tactica folosită de medici pentru a-l muta pe Giuseppe succesiv de la
un etaj la altul, anume coerenţa şi uşurinţa discursurilor lor. Şi acest fapt poate fi
interpretat la nivelul societăţii, el reprezentând puterea celor care conduc şi se folosesc
de frica oamenilor de moarte, idea de manipulare prin vorbe, prin politeţe.
Giuseppe Corte este un personaj aparte, o proiecţie a autorului, care a murit într-un
mod asemănător protagonistului. Modul de a gândi ( profeţiile autoîmplinite) al
personajului se trag din însăşi gândirea autorului, care a trait frica de moarte la
împlinirea vârstei la care a murit tatãl sãu, 58 ani.
,,Astăzi, 16 Octombrie- scrie el în Aniversare- împlinesc 58 de ani…E un lucru
înspăimântător. Şi voi veţi simţi asta într-o zi. În sine, ar fi o aniversare ca oricare alta,
sau, în cel mai rău caz, poate, ceva mai apăsătoare decât celelalte din pricina
numărului. Asta dacă tatăl meu n-ar fi murit chiar la 58 de ani. Şi confruntarea este
inevitabilă.” ( Prefaţă, Povestiri, Dino Buzzati, traducere de Niculina Bengus, prefaţă de
Romul Munteanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1972)

Frica de moarte este o trăsătură dominantă a personajului, fapt care se vede încă
din începuturile povestirii în momentul în care ajunge la sanatoriu, este cazat la etajul 7,
dar este totuşi curios să afle cum este la etajul muribunzilor, întreabă, se apleacă peste
balcon să observe. O altă trăsătură dominantă este faptul că este uşor influenţabil,
crede ce îi spun medicii, se complace în situaţie, se revoltă, însă mult prea puţin pentru
a fi luat în seamă.
Moartea lui simbolizează renunţarea psihică la lupta cu ceilalţi, cu el.

Numele lui Dino Buzzati a rămas puternic marcat în literatură, ca prozator; dar el a
fost, în diferite proporţii, şi poet, şi dramaturg, şi autor de librete dramatice, şi muzician
şi, mai ales, pictor de succes.
Cât priveşte literatura, Buzzati a fost apropiat de Kafka - a cărui influenţă însă el a
negat-o de existenţialism, de suprarealism sau de realismul magic. Capodopera sa este
romanul Deşertul tătarilor (1940), dar ar fi greşit să ignorăm celelalte creaţii ale sale
care i-au adus renumele şi care au lăsat o urmă importantă în literatura universală.

Bibliografie:
- Povestiri, Dino Buzzati, traducere de Niculina Bengus, prefaţă de Romul
Munteanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1972 .
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Dino_Buzzati ( ultima actualizare 4.Ian. 2013 )