Sunteți pe pagina 1din 22

FALIMENT

Marea Lojă Națională din România este în stare de faliment. Nedeclarat încă. În vederea
minimizării riscului ca în cadrul procedurii de faliment să se ceara atragerea răspunderii actualei
conduceri, profitând de starea de urgența, a fost declanșată o acțiune de eliminare a cât mai multor
membri ai Asociației.
Modalitatea de realizare: o serie de acțiuni care au ca scop pierderea recunoașterii MLNR pentru
a determina frații sa plece către alte structuri sau să intre în adormire, și excluderea altora. În paralel se
solicita hârtie de susținere în alb pentru actuala conducere – documente fabricate pro causa pentru a fi
folosite în viitorul proces.

Cum este devalizatǎ M.L.N.R.

În 2.12.2018 am trimis la sute de frați Planşa de informare la care anexam Contractul


103/11.06.2008 prin care Accacia Activ S.R.L. (deținută 100% de M.L.N.R. și administrată de cumnatul
lui Galeș) achiziționa de la VIS Print câte 2000 de exemplare pe an din trei lucrări (Manualul
Ucenicului, Manualul Calfei și Manualul Maestrului) contra 2.608.000 de lei pentru fiecare lucrare în
parte, Manuale pentru care Galeș și Gherasim și-au înregistrat drepturi de autor, și în care spuneam:
„Dacă manualele au costat 2.133.445 de Euro, cât crezi ca va costa Marele Templu? ... Încearcă să
înțelegi de ce persoane din conducerea M.L.N.R. nu vor ține cont nici de legea masonică, nici de
morală și nici de legea civilă, în a se menține pe pozițiile ocupate! Încearcă să înțelegi că răspunsul la
întrebarea: „Ce se întâmplă?” poate fi regăsit în concluziile unui raport independent de audit
financiar-contabil al Asociației M.L.N.R., pe ultimii 10 ani! De ce am cerut ca orice persoană care va
veni Mare Maestru să facă un audit pe ultimii 10 ani?”
Si solicitam Fraţilor: „1. Trimite mailul acesta tuturor celor care sunt interesați de Masonerie și
de bunul mers al M.L.N.R. 2. Discută la tine în Loja și solicitați conducerii M.L.N.R. (Consiliului
Director al Asociației M.L.N.R.) toate informațiile de care aveți nevoie, și la care sunteți îndreptățiți
legal a le primi, în calitate de membri, pentru a vă fundamenta un punct de vedere personal legat de
activitatea M..L.N.R. (M.L.N.R., în calitate de asociat unic, deține situațiile financiar-contabile ale
Acacia Activ S.R.L. și cunoaște cât și cui s-a plătit în ultimii 10 ani)... etc”.
În ședința de Mare Consiliu mi s-a răspuns: „Autorul emailului mai susține că în contractul
cadru era prevăzut că se vor tipări (și achiziționa de magazinul Marii Loji) câte 2.000 de exemplare
din fiecare manual în fiecare an, la valori care Valentin Urziceanu pretinde că se ridică, în total, la
7.600.000 de RON, ceea ce ar însemna 2.133.445 Euro. Marea Lojă a solicitat către S.C. Acacia Activ
S.R.L. (magazinul Marii Loji) să prezinte situația desfășurării contractului. Conform evidențelor
societății respective, pe perioada de desfășurare a contractului, S.C. Acacia Activ S.R.L. a înaintat șase
comenzi de circa 1000 de exemplare PE AN pentru Manuale, la un preț mediu negociat de M.L.N.R. de
circa 8,5 Euro / buc., valoarea de execuție a contractului în cei zece ani fiind 223.085 Euro și nu de
2.133.445 Euro”.1
Șase comenzi a 1.000 buc PE AN = 6.000/an, 60.000 manuale/10 ani este exact ca în contract
(2.000/an x 3 manuale = 6.000 manuale/an, 60.000 manuale/10 ani, și nu este ce susțin eu, e ce scrie în
contract – atenție existența și corectitudinea scan-ului după contract nu au fost puse la îndoială, mai
mult, numărul de manuale este confirmat chiar de Marele Maestru.

Devalizare sistematică

În ultimii 5 ani pentru care avem informații (2014-2018) MLNR a cheltuit 2.999.801 lei pe
protocol; 2.205.349 de lei pe deplasări; nu mai puțin de 10.038.348 de lei pe servicii prestate de terți și
562.365 de lei pe chirii (la ce plătește MLNR chirie când sediul este proprietatea sa?).
Jaful s-a accentuat în ultimii ani.
În 2017 am plătit 11.393 de lei penalități. La ce? Am plătit 49.028 de lei reparații auto și 114.506
lei combustibili - deși MLNR nu are niciun mijloc de transport. (În 2016 în bilanțul M.L.N.R. se găseau
mijloace de transport în valoare de 74.875 de lei, în 2017 nu mai existau).
1 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 12.12.6018
În 2018 am plătit 28.217 lei reparații auto și 117.670 de lei combustibil deși în continuare
MLNR nu are niciun mijloc de transport conform bilanțului. Dar frații sunt mințiți cu tupeu:
„Marele Orator precizează că, în același material amintit mai sus, Fr. Valentin Urziceanu a afirmat în
scris că „această societate [S.C. Acacia Activ S.R.L.] a încheiat un contract de leasing de peste 100.000
de euro pentru un autoturism aflat la dispoziția Marelui Maestru, care, după plata integrală, nu a
rămas în proprietatea societății”. D.R.Fr. Ovidiu Galeș arată că afirmațiile Fr. Valentin Urziceanu sunt
false; contractul de leasing s-a încheiat, autoturismul a devenit proprietatea Marii Loji Naționale din
România, cu acte în regulă”2.

Fals pozitiv

În raportul de activitate prezentat de Bǎlǎnescu pe 2017 pare cǎ avem un excedent de 4.405.948


de lei. Probabil inspirat din Raportul Comisiei de Cenzori. Numai cǎ raportul acestora precizează clar:
venituri activitatea proprie 4.842.520 de lei, cheltuieli activitatea proprie 5.635.874 de lei rezultat
pierdere 793.354 de lei. Excedentul a fost obținut punând la grămadǎ și banii din fondurile speciale ale
MLNR, unde în 2017 încasările pentru MT. au fost de 4.822.014 lei. Dar banii aceia nu sunt venit, au
fost dați de frați pentru un scop precis – construcția Marelui Templu.
În raportul de activitate prezentat de Bǎlǎnescu pe 2018 excedentul anunțat este de 1.117.639 de
lei. Probabil inspirat din Raportul Comisiei de Cenzori. Numai cǎ raportul acestora precizează clar:
venituri activitatea proprie 4.942.645 de lei, cheltuieli activitatea proprie 5.799.793 de lei rezultat
pierdere 857.148 de lei. Excedentul a fost obținut punând la grămadǎ și banii din fondurile speciale ale
M.L., unde în 2018 încasările pentru M.T. au fost de 1.694.020 de lei. Dar banii aceia nu sunt venitul
M.L., ci au fost dați de frați pentru un scop precis – construcția Marelui Templu.
Mai mult decât atât, pentru a putea obţine excedentul pe hârtie Comisia de Cenzori ia în
considerare ca venit încasările din Fondul de Templu (1.694.020 de lei) dar considerǎ cheltuielile ca
fiind 0 deși în Raportul Marelui Trezorier acestea sunt de 4.436.754 de lei. Dacă am lua în considerare și
veniturile și cheltuielile Fondului de Templu pierderea ar fi de 3.319.115 lei.

Cui îi pasǎ de cifre?

De remarcat cǎ pe anul 2018 pare cǎ Puşcarciuc și Comisia de Cenzori au avut surse diferite:
cheltuielile din Fondul Pro-Vita 807.600 de lei versus 692.660 de lei cheltuielile din Fondul Bursier
597.295 de lei versus 712.295 de lei și, cea mai tare, cheltuielile din Fondul de Templu 4.436.754 de lei
versus 0 lei.
Cifrele prezentate de Puşcarciuc sunt oricum halucinante. Dacă în 2017 declara cǎ soldul
Fondului Pro-Vita e de 6.724.527 de lei, la finalul lui 2018 când am înregistrat venituri de 1.164.605 lei
și cheltuieli de 807.600 de lei soldul declarat e de 6.235.209 lei. O adunare și o scădere ne aratǎ cǎ
soldul ar trebui să fie 7.081.532 de lei. Unde sunt 846.323 de lei diferența?
Dar asta nu e tot. Dacă în 2017 Puşcarciuc declara cǎ soldul Fondului de Templu e de 12.194.646
de lei, la finalul lui 2018 când am înregistrat venituri de 1.694.020 de lei și cheltuieli de 4.436.754 de lei
soldul declarat e de 8.664.991 de lei. O adunare și o scădere ne aratǎ cǎ soldul ar trebui să fie 9.451.912
lei. Unde sunt 786.921 de lei diferența?
Nu e prima datǎ când apare o discrepanţǎ la Fondul de Templu. Soldul declarat la sfârșitul lui
2016 era de 8.854.295 de lei. În 2017 am avut venituri de 4.822.014 lei și cheltuieli de 728.425 de lei
(sau numai de 359.051 de lei dacă te uiți în raportul Comisiei de Cenzori). Soldul final ar fi trebuit să fie
de 12.947.884 de lei (sau 13.317.258 de lei). Unde au dispărut 753.238 de lei (sau 1.122.612 lei) ?
Pentru anul 2019 nu avem nicio cifrǎ. Deși în 19.02.2020 „Pușcarciuc, informează Marele
Consiliu că departamentul financiar al MLNR a finalizat calculele cu privire la bugetul și bilanțul din
2019”3 și „că toate calculele urmează să fie definitivate și comunicate către toate Lojile din Obediență
până în data de 04.03.6020”4 aceasta nu s-a întâmplat. Oare de ce?

2 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 19.09.6018


3 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 19.02.6020 pg 7
4 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 19.02.6020 pg 7
Marea Ţeapǎ!

În 2014, prin H.G. 1114/2013, MLNR primește dreptul de folosință temporară asupra unui teren
din domeniul public cu obligația construirii unei clădiri de interes public pe el.
În 28.04.2015 Consiliul Director al Asociației MLNR, acel organ de conducere al Asociației
despre care nu se vorbește niciodată și ale cărui decizii nu sunt prezentate niciodată Conventului, care ar
trebui ales, conform legii, de către Adunarea Generala (Conventul) și care în fapt e numit de Marele
Maestru, a încheiat un contract de prestări servicii - proiectare arhitectură și coordonarea proiectelor pe
specialități (structuri și instalații) - pentru Marele Templu cu S.C. Baukunst DG SRL reprezentata de dl.
Gabriel Cristea. Care era și în Comisia de Templu.
În mod normal ar fi trebuit făcut un concurs pentru selecția proiectului, mai ales cǎ vorbim
despre o clădire de mare prestigiu, și care nu e chiar ieftină. Dar, contractul a fost cu încredințare directă
și nu a fost prezentat Conventului niciodată.
Mai mult decât atât, Marele Maestru a indus în eroare Adunarea Generala lăsând să se înțeleagă
cǎ tot efortul de proiectare a fost făcut cu titlu gratuit: „Marele Maestru mulțumește R.Fr. Gabriel
Cârstea și tuturor Fraților enumerați de către acesta, pentru efortul depus pro bono pentru ridicarea
obiectivului socio-cultural.”5
În cadrul Conventului din 20.06.2015 s-a supus aprobării Proiectul construirea obiectivului
socio-cultural din care e demn de reținut: „Cu totul, viitoarea noastră clădire, o să aibă în jur de 9.500
m2 desfășurați pe subsol, demisol, parter, etajele 1, 2 și 3, cât și etaj 4 retras”. Buget 8,5 milioane de
euro.
„În urma numărării voturilor, Marele Secretar informează Conventul că, din totalul de 891 de
Frați prezenți cu drept de vot în Convent, 576 de Frați au votat pentru aprobarea propunerii, iar 253 de
Frați au votat împotrivă.”6
Același Consiliu Director prin Hotărârea din PV 1136/26.02.2016 aprobă tema finală de
proiectare a M.T., prin Hotărârea din PV 2350/18.04.2016 dispune încheierea contractului 3239/2016 de
prestări servicii cu managerul proiectului M.T. – CS Invest Consulting SRL reprezentată de fratele Sorin
Popa în valoare de 450.000 de lei. Aceste hotărâri nu au fost supuse niciodată aprobării Conventului.
Pentru a verifica activitatea managerului de proiect, MLNR a încheie contractul 3225/27.05.2016
cu Knaupt Consult SRL reprezentatǎ de fratele Mitu Cristian în valoare de 7.200 lei (200 lei/lunǎ).

Noi decidem, pe voi va informam.

În 23.04.2016 Conventul este informat cǎ: „În Iulie 2016 este termenul limită intern, al
proiectanților pe toate specialitățile, pentru finalizarea proiectului tehnic, care va da, practic, tot ce
înseamnă antemăsurători, cantități de lucrări, pe toate specialitățile – arhitectură, rezistență, instalații
ș.a.m.d.. Pe baza proiectului tehnic, în Iulie 2016 se vor întocmi Caietele de Sarcini pentru procedura
de selectare a antreprenorului.”
Proiectul final (14 Temple în afară de Templul Mare care are o capacitate de 630 de locuri, 600
de locuri în saloanele de agape, Suprafața totală construită 9.325 m2) al Obiectivului Socio-cultural al
MLNR este aprobat de Convent în unanimitate (cu 836 voturi pentru)7.
Potrivit cererii de emitere a autorizației de construcție asumatǎ de managerul proiectului valoarea
totală a fost aproximată la 7,3 milioane euro.
Pentru realizarea documentației tehnice pentru cererea de autorizație de construcție Asociația
M.L.N.R. a încheiat un contract cu Baukunst DG SRL - reprezentată de dl. Gabriel Cristea (membru și
în Comisia de Templu) pentru arhitectura și instalații și unul cu European Business Consult SRL –
administrata de dl. Dragoș Mocanu (membru și el în Comisia de Templu) pentru proiectarea structurii de
rezistenţǎ. Numai acest ultim contract a costat M.L.N.R. 67.000 de lei + TVA - efort depus „pro bono”.
MLNR a delegat apoi verificarea documentației tehnice, evident, lui Baukunst DG SRL și European

5 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Conventului Extraordinar Al Marii Loji Naţionale Din România Din 20.06.6015
pg. 10
6 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Conventului Extraordinar Al Marii Loji Naţionale Din România Din 20.06.6015
pg. 11
7 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Conventului Extraordinar Al Marii Loji Naţionale Din România Din 23.04.6016
pg 8
Business Consult SRL. Și totul a fost bine. Mai puțin faptul ca această documentație nu a fost prezentată
niciunui organ al MLNR.
Managerul de proiect ar fi trebuit sǎ verifice și să își însușească proiectul tehnic. Ăla care avea
termen limită iulie 2016. Ei bine, niciun organ de conducere a MLNR nu a văzut proiectul tehnic până în
prezent. Tot managerul de proiect ar fi trebuit să realizeze un studiu de fezabilitate. Nasol, nu s-a realizat
nici până azi.

Structura și anveloparea.

La concursul pentru selectarea constructorului pentru, atenție, structura de rezistenţǎ și


anveloparea clădirii din 8.06.2017 M.L.N.R. primește 2 oferte: de la Rotary Construct în valoare de
24.025.360,66 lei și de la asocierea Bau Stark SRL + Terra Gaz Construct SRL + Danube Total Group
SRL în valoare de 23.819.419,56 lei. Plus TVA. Comisia de Selecție a ofertelor a decis sǎ continue
negocierile doar cu cel de al doilea ofertant. Și a obținut prețul final de 22.535.502,6 lei + TVA pentru
structura de rezistenţǎ și anvelopare, aproximativ 5.880.000 de euro. Fără instalații, branșamente,
finisaje etc.
În aceste condiții managerul proiectului a prezentat în 7.09.2017 Comitetului Director
următoarea alternativă: păstrarea proiectului actual de 9.325 m2 cu riscul ca întreaga construcție să coste
9,5 – 10 milioane sau reproiectarea clădirii; varianta 2 cu 2 sub-variante: reluarea procedurii de selecție
pe o temă nouă sau continuarea cu asocierea mai sus menționată și realizarea „la cheie” a Obiectivului
pentru numai 6,5 milioane euro sub condiția încheierii unui contract tip FIDIC galben și reducerea
suprafeței construite în baza ofertei acesteia.
În loc sa regândească proiectul și să facă un nou concurs de selecție Comitetul director decide sa
continue cu cel de al doilea ofertant.

Mici modificări.

În Conventul din 4.11.2017 „Bălănescu menționează că ... în Convent a fost aprobat un buget de
8,5 mil. € pentru construcția Obiectivului Socio-cultural al Marii Loji Naționale din România. În urma
negocierilor cu consorțiul câștigător al selecției de oferte, într-o primă etapă, costurile doar pentru
structură și anvelopare erau în jur de 7 mil. €, ceea ce ar fi însemnat să depășim bugetul aprobat de
Conventul MLNR și probabil că ne-ar fi fost extrem de greu să strângem suma necesară. În urma unei
serii întregi de renegocieri, de reconsiderări, fără a modifica proiectul ca dimensiune, printr-o
renunțare doar la un subsol, prin mici ajustări de proiect s-a ajuns la suma de 6,5 mil. €, inclusiv
TVA, ceea ce înseamnă că Marea Lojă a reușit să se încadreze în votul Conventului și chiar mai jos de
bugetul aprobat de Convent. Marele Maestru precizează că ... avem certitudinea că vom încheia
proiectul Obiectivului Socio-cultural al Marii Loji Naționale din România, într-un interval de timp de
doi ani.”8
Care sunt micile modificări: din S+DS+P+3E+E4r clădirea devine S+DS+3E+E4r dispărând
parterul; Templul Mare este pe un singur nivel și 6-7m înălțime faţǎ de P+1 și 10 m înălțime;
reducerea înălțimii fiecărui etaj cu 0,5 m; suprafața totalǎ de 7.300 m2 fata de 9.325 m2.
Mici ajustări care nu modificǎ proiectul ca dimensiune ? Rețineți cǎ noul proiect și devizul
general erau obligatoriu de adus la cunoştinţa Adunării Generale în cadrul raportului de activitate ce
trebuia prezentat conform art. 24 alin. 3 din O.G. 26/2000, dar ele NU au fost prezentate și supuse
aprobării Conventului NICIODATǍ.

Cât o să coste?

Pe 20.11.2017 Knaupt Consult informează Asociația prin adresa 188 ca rapoartele primite de la
managerul de proiect sunt „tardive, incomplete și evazive. În principal reproșăm acestora o atitudine
superficiala în argumentarea sumelor comunicate ca obținute în urma negocierilor. Nu e foarte clar
(așa cum ar trebui) cât va costa aproximativ obiectivul la gata și nici pe faza intermediara ...
consideram o scăpare cu posibile implicații ulterioare, faptul ca Proiect Managerul nu a întocmit o

8 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Conventului Ordinar Al Marii Loji Naționale Din România Din 4.11.6017
nota în atenția Consiliului Director privind riscurile antreprenoriale și dezavantajele pe care le implica
un contract de tip FIDIC galben”
În loc sa reproiecteze întreaga clădire și sǎ reia procedura de selecție, Comitetul Director ia
Hotărârea consemnată în PV 4734/2017 și dispune aprobarea contractului 4788/22.11.2017 de prestări
servicii construcție a M.T. cu asocierea menționată. Durata contractului este de 59 de luni – 5 luni
proiectarea, 18 luni execuția și 36 de luni garanția. Valoarea serviciilor de proiectare: 168.623 de euro
(inclusiv TVA). Proiectul tehnic urma să fie predat în 90 de zile.
La data de 23.11.2017 managerul proiectului comunică antreprenorului ordinul de începere a
lucrărilor.
Pe 18.01.2018 Knaupt Consult prin adresa 231 „Recomandam totodată ca Project Managerul
sa insiste pentru realizarea în aceasta faza, pe ultima varianta a temei de proiectare, a unui Studiu de
Prefezabilitate sau direct a unui Studiu de Fezabilitate ... în absenta căruia cheltuielile cu realizarea
obiectivului prezintă un risc crescut și periculos de a scăpa de sub control.”
Reacția M.L.N.R. determinǎ Knaupt Consult sǎ solicite anularea contractului cu aceasta.

Scapă de sub control

La data de 15.06.2018administratorul CS Invest Consulting S.R.L. – Sorin Popa solicitǎ


încheierea unui act adițional care sǎ introducă preţuri pe operațiune pentru structura de rezistenţǎ,
modificarea termenelor de întocmire și predare a proiectului tehnic și întocmirea unui nou grafic de
realizare a lucrărilor. Pe data de 7.08.2018 managerul proiectului trimite pe e-mail o nouǎ solicitare de
încheiere a aceluiași act adițional motivând cǎ exista o nouǎ autorizație de construcție, din
27.07.2018, pentru clădirea de 7.300 m2. La negocierile cu acesta, din 27.08.2018, managerul de proiect
motivează ca oferta de 6,5 milioane a antreprenorului nu a avut la bazǎ „indicarea unor repere de
preț pe categorii de lucrări”.
Juristul M.L.N.R. se opune acestor solicitări care ar permite antreprenorului sǎ modifice prețul
final al construcției; solicitǎ proiectul tehnic, devizul general și ridicǎ problema cǎ lipsa acestora poate
prejudicia Asociația; iar prin informarea 3381/27.08.2018 solicitǎ realizarea unui audit în vederea
stabilirii dacă prin conduita lor persoanele împuternicite sǎ administreze Asociația au săvârșit fapte de
natură penală. Este dat afarǎ și ars între coloane. În dosarul nr. 25084/300/2018 pe care îl deschide
împotriva Asociației solicită „introducerea Parchetului în cauza în temeiul dispozițiilor art 9 alin 2 OG
26/2000”.

Când va fi gata?

Deși clădirea ar fi trebuit să fie gata, conform contractului, pe 2.11.2019 Gabriel Cârstea
Proiectant General al Obiectivului Socio-cultural informează Conventul: „Obținerea primei
autorizație de construire – s-a întâmplat în [31] Octombrie 2017. A doua autorizație, reautorizarea
practic a imbolilului, a fost în [27] Iulie 2018. La pagina 6 avem lucrări declarate de începere a
execuției, în data de 12.12.2017, se fac eforturi de toată această echipă integrată de proiectare și
management de proiect pentru a se găsi cele mai bune oferte pentru diverse categorii de lucrări, astfel
încât prețurile care se obțin să se poată încadra în costurile contractuale și în lucrurile care au fost
asumate de Marea Lojă Națională în raport cu execuția... spunându-vă în rezumat doar că procesul de
proiectare este încheiat în bună parte, dar nu total...Eforturile sunt mari, de aceea procesul de
proiectare, după cum vă spuneam, este un proces continuu, se fac revizii continue ale proiectului,
există continuu detalii care se perfectează și modalități de rezolvare venite odată cu execuția, care vin
de multe ori să modifice proiectul...în ultimul an și jumătate, dispoziții de șantier [date] care, practic,
au făcut să meargă proiectul șnur, cum se zice, dar au venit și să remedieze anumite deficiențe de
execuție. Templul progresează foarte repede, șantierul evoluează foarte repede... că ne propunem, cel
puțin, ca până la sfârșitul anului, deci ultima perioadă este Decembrie 2019, să avem executat deja
planșeul peste etajul 4. Asta înseamnă, practic, că până la sfârșitul acestui an nădăjduim, cu ajutorul
lui Dumnezeu, să închidem structura, să putem să ne bucurăm că avem casa finalizată.”9

9 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Conventului Marii Loji Naționale Din România Din 2.11.6019
Ajutorul lui Dumnezeu în construcții este binecunoscut. Dacă cel care vǎ construiește casa v-ar
spune cǎ procesul de proiectare e continuu, prețurile finale nu se știu, dar tu trebuie sǎ plătești cât ți se
cere, cum ați reacționa?
Mai nou „Marele Maestru menționează că, în urmă cu două săptămâni, Consiliul Director al
Asociației MLNR a avut o întrunire informală cu reprezentanții celor care construiesc Obiectivul Socio-
cultural al MLNR. Discuțiile au fost foarte bune și se previzionează că într-un termen nu foarte
îndepărtat toate lucrările pentru structură și rezistență vor fi finalizate, iar clădirea acoperită, astfel
încât vor putea începe lucrările pentru finisaje”.10
Fraților, clădirea trebuia să fie „la cheie” în noiembrie 2019, conform contractului cu
antreprenorul.

Ultima factură pentru Obiectivul Socio-cultural

„Alexandru Pușcarciuc, Mare Trezorier, informează pe Marele Maestru și pe membrii Marelui


Consiliu că în data de 27.04.6020 a achitat către constructor ultima factură pentru Obiectivul Socio-
cultural al MLNR, în valoare de 380.000 de lei, deci aproximativ 80.000 de euro. Cu această ocazie,
constructorului i-a fost solicitată o informare cu privire la stadiul evoluției construcției, din care a
reieșit că la sfârșitul lunii mai 6020 AL, cel târziu la începutul la jumătatea lunii iunie, va fi finalizată
toată etapa de construcție a structurii, inclusiv corecturile la betoane și ce mai este necesar. Din acel
moment, se va începe construcția interioare și exterioare, pentru închiderea clădirii. PRFr Radu
Bălănescu arată că este foarte important că în această perioadă, extrem de grea, reușim să continuăm
construirea Obiectivului Socio-cultural al MLNR.”11
În realitate astăzi, 4.05.2019, abia este turnat planșeul etajului 3. Dar s-a plătit ultima facturǎ
pentru Marele Templu. Ultima? Adică am plătit toată construcția, 6.5 milioane de euro? Foarte
posibil. „Totalul plaților în 2018 pentru investiția obiectivului socio-cultural este de 4.436.754 lei”12
Pǎi în Noiembrie 2018 abia se terminaserǎ: „Săpătura generala...” și trebuia sǎ se termine
„Cofrare/armare/betonare planșeu peste subsol” 13. Practic, în anul 2018, când Bălănescu stătea cuminte
să fie reales și îl avea și pe Tonel Ionescu – Gicǎ Contra în coaste, când abia, poate, că se turnase
planșeul peste subsol, și tot s-a plătit 15% din valoarea „la cheie”. E foarte posibil ca în 2019, an pentru
care nu avem cifre, proaspăt reales și cu toți incomozii excluși din frăție chiar în Conventul realegerii lui
să se fi dezlǎnțuit la platǎ. Și ce nu a fost plătit în 2019 a fost plătit în primele 4 luni din 2020, astfel
încât Marele Trezorier sǎ poată declara cu mândrie ca „a achitat către constructor ultima factură
pentru Obiectivul Socio-cultural al MLNR”. Gata. S-au terminat banii. Acum mai rămâne ca
antreprenorul sa termine clădirea. Sau nu.

Care este diferența dintre Dumnezeu și Marele Maestru?

Dumnezeu nu se crede Marele Maestru.


O drama la nivel mondial a fost declanșată în Aprilie la o discuție online a unor Membri ai
Marelui Consiliu, pompos intitulata Ținuta de Mare Consiliu. Scopul ei: pierderea recunoașterilor de
către MLNR și micșorarea dramaticǎ a numărului de membri ai Asociației MLNR în vederea
minimizării riscului ca odată declarat falimentul Asociației MLNR să se ceară atragerea răspunderii
organelor de conducere.
Mijlocul de realizare a ticăloșiei? Învrăjbirea fraților membrii RSAA cu ceilalți frați și
excluderea unui potențial focar de coagulare. Și s-a început prin acuzarea RSAA. Bălănescu, de-al
dracu’, nu vrea să dea certificate de Good Standing fraților din R.S.A.A.. Nu vrea el, nu că frații nu ar
fi în Good Standing, EL nu vrea. Dacă un membru M.L.N.R. și-a plătit toate cotizațiile el este în Good
Standing. Secretariatul MLNR este obligat sa îi dea certificatul, altfel face un abuz.
Mai mult decât atât, Bălănescu acuză RSAA ca urma să inițieze etc. Știe el ce va urma. Și că e
o încălcare de Constituție. E azi încălcare pentru că va urma. Dumnezeu este Atoateștiutor. Așa că

10 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 19.02.6020


11 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 30.04.6020
12 Raportul Marelui Trezorier privind Execuția Bugetara pe anul 2018 pg 3
13 Stadiu Lucrǎri La 01.11.2018 Si Grafic Anticipativ 30 De Zile
„Bălănescu... înaintează Marelui Consiliu propunerea ca Marea Lojă Națională din România să
retragă recunoașterea Supremului Consiliu al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România.”14
E dreptul lui să înainteze ce vrea. Membrii Marelui Consiliu cică au votat – deși eu nu cred – că
retrag recunoașterea. Și? Votul lor e consultativ, nu are nicio altă valoare. Fraților care ați votat
ticăloșia asta, voi nu ați votat niciodată sǎ acordați vreo recunoaștere. Marele Consiliu nu a acordat
până acum nicio recunoaștere, implicit nu poate sǎ retragă nicio recunoaștere. Membrii Marelui
Consiliu sunt doar niște Acari Păun scoși la înaintare.

Constituție? Ce Constituție?

„Marele Maestru subliniază că, în conformitate cu prevederile Capitolului VI, Art. 12.2 din
Constituția Marii Loji Naționale din România, „Riturile și Ordinele Onorare sau Invitaționale își vor
desfășura activitatea pe teritoriul României numai în baza unui Concordat încheiat cu Marea Lojă
Națională din România, prin marele Maestru și Conducătorul Ritului sau Ordinului””. 15
Atât de incompetentă este conducerea M.L.N.R. că citează din altă Constituție. Așa e când minți,
ajungi să te încurci în propriile minciuni. Articolul citat nu e din maculatura vândută sub titlul de
„Constituția și Regulamentul General” cu 35 de lei. E din maculatura cu titlul „Constituția și
Regulamentul General” pe care au primit-o lojile, cu stampilă și inscripție nominativă aia despre care
„Bălănescu precizează că au fost tipărite cele 600 de exemplare ale Constituției, Regulamentului
General și Codului de Conduită Masonică .., ale căror costuri de tipărire au fost suportate integral de
RL „București”, Nr. 19 [27.000 de lei – n.m], ... Aceste exemplare ale ediției princeps sunt înmânate în
mod gratuit fiecărui membru al Marelui Consiliu la finalul prezentei Ținute, cât și, prin Asistenții
Zonali ai Marelui Maestru, fiecărei Loji active din Obediența”16 și despre care a ajuns mai târziu să
spună „Marele Maestru subliniază că exemplarele din Constituția, Regulamentul General și Codul de
Conduită pe care le-au primit membrii Marelui Consiliu și Lojile din Obediență constituie un text de
perspectivă... Atelierele din Obediența Marii Loji Naționale din România vor lucra după exemplarele
care vor fi tipărite în luna ianuarie 6017”.17
Tot în 21.04 „Marele Maestru subliniază că, de asemenea, la Capitolul VI, Art. 12.5 din
Constituția Marii Loji Naționale din România, este clar prevăzut că: „Marea Lojă Națională din
România, prin Decret al Marelui Maestru, poate retrage recunoașterea unui Rit sau a unui Ordin
Onorar sau Invitațional care ar încălca prevederile legislației Marii Loji Naționale din România,
termenii Concordatului încheiat cu Marea Lojă sau dacă și-ar pierde statutul regular”18.
Atât de incompetentă sau ticăloasă este conducerea M.L.N.R. că iar citează din altă Constituție.
De data asta din maculatura vândută sub titlul de „Constituția și Regulamentul General” cu 35 de lei.
Dar asta nu este Constituția MLNR. Cel puțin până la soluționarea dosarului 21507/300/2018, și poate și
după aceea, Constituția MLNR e cea înregistrată la Tribunalul București. Care zice altceva. Aveți mai
jos un tabel comparativ.

Care Constituție?

În data de 7.12.2017 am trimis un material despre Constituție 19, înregistrat la M.L.N.R. cu nr.
4984 în care avertizam că:
1. există o variantă trimisă către Ateliere în vederea aprobării în Convent;
2. există o variantă votată de Convent în 24.04.2016 conținând modificările prezentate în plen;
3. există o variantă tipărită în toamna 2016, cu sigiliu și inscripție nominativă, care a fost distribuită
către Marii Demnitari, Maeștrii Venerabili ai tuturor Atelierelor, versiune care conține nenumărate
diferențe, unele de esență, faţă de versiunile menționate mai sus;
4. există o variantă tipărită în ianuarie 2017, pe care o vinde Acacia Activ S.R.L., care are la rândul ei
numeroase diferențe faţă de toate versiunile de mai sus, unele de esență;
Marele Secretar a împiedicat difuzarea acestui material.
14 Extras Din Planșa De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 21.04.6020 pg 2
15 Extras Din Planșa De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 21.04.6020 pg 2
16 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 25.10.6016 Pg 2-3
17 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 20.12.6016 pg 5
18 Extras Din Planșa De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 21.04.6020 pg 2
19 Adresa înregistrată la MLNR sub numărul 4984/7.12.2017
A cui Constituție?

A lui Ovidiu Galeș. Ca doar s-a înregistrat cu drepturi de autor pe ea: Noiembrie 2016 Biblioteca
Naţională a României Centrul Național CIP "61. GALEŞ, OVIDIU. Constituția, Regulamentul general
şi Codul de conduită masonică/ Ovidiu Galeş, Manole Iosiper.- Bucureşti: Editura V.I.S. Print, 2016
ISBN 978-973-85783-7-1 http://www.bibnat.ro/dyn-doc/publicatii/CIP/Bibliografia%20cartilor%20in
%20curs%20de%20aparitie%20-%20CIP%20noiembrie%202016.pdf
Acest lucru a fost confirmat chiar de acesta: „Galeș precizează că, în noiembrie 2016, prin
Editura V.I.S. Print au fost înregistrate drepturile de autor privind Constituția și Regulamentul General
de către Prea Respectabilul Frate Mare Maestru de Onoare Manole Iosiper și Marele Orator, Ovidiu
Galeș, însă, imediat, în aceeași lună, cei doi Frați au cedat drepturile de autor Marii Loji Naționale din
România”20
Am prezentat Înștiințarea 50/03.04.2017 prin care Galeș și VIS Print informează MLNR că
drepturile de autor pe Constituție și Regulament au fost cedate Marii Loji Naționale A României.
„Galeș precizează că, în aprilie 2017, atunci când o comisie a M.L.N.R. a lucrat la redactarea
caietului de sarcini pentru selecția de oferte în vederea tipăririi Constituției, Regulamentului General și
Codului de Conduită Masonică, s-a înștiințat din nou M.L.N.R. cu privire la cedarea drepturilor de
autor, printr-o adresă ce a fost înregistrată la Marea Lojă.”21 Aceasta nouă înștiințare nu a fost
prezentată niciodată.
Am mai arătat cǎ această Constituția 2016 nu reprezintă voința membrilor Marii Loji și deci
este NULĂ: comisia a fost numită de Bălănescu cu încălcarea Constituției în vigoare (toate Comisiile
trebuiau numite de Marele Consiliu și compuse din minim cinci membri, în plus atribuțiile de
studiere a Constituției în vederea îmbunătățirii acestei erau deja atribuite Comisiei Juridice), mandatată
să redacteze Constituția, nu să creeze una nouă, propunerile de amendare a Constituției putea veni
doar de la Loji, ori cei doi membri ai comisiei au afirmat în repetate rânduri, inclusiv în adresa de
înaintare a proiectului, că doar 5 puncte sunt propuneri venite din partea Atelierelor, restul fiind creația
lor (pe care au și înregistrat-o ca atare) și că în vederea creării unei situații confuze, care să împiedice
constatarea acestei stări de fapt Bălănescu a prezentat mereu diferit mandatul comisiei (când de a
coordona definitivarea, când de a redacta, când de a revizui actuala Constituție, când de a crea o nouă
Constituție)22.
Iubite frate, vorbim despre Constituția care, teoretic, ne guvernează. Este evident că ceea ce trece
drept Constituție, adică Regulamentul de Organizare și Funcționare, parte integrantă a Statutului
Asociației M.L.N. din R. nu este ce ar trebui să fie – un document emanat din voința fraților - ci este o
lucrare de autor, a căror drepturi de folosință sunt cedate, culmea, unei alte Mari Loji.

MLNR sunt eu!

În aceeași „conferință online” „Bălănescu reliefează că termenii Concordatului ... nu au fost


respectați, pentru că ... acesta este valabil pe o perioadă de trei ani.”23 Cineva să îi explice că dacă un
contract a expirat nu înseamnă că a fost încălcat.
„Bălănescu arată că, pur și simplu, conducerea MLNR a fost tolerantă.” NU, nu a fost tolerantă.
A respectat voința Conventului. Poate Bălănescu a uitat, dar el a fost cel care a supus la vot
Conventului „Marele Maestru precizează că ... supune aprobării Conventului ... propunerile de
modificare a unor articole din cadrul capitolului din textul Constituției și Regulamentului General ...
având în vedere armonia din întreaga familie a Masoneriei Regulare din România, este obiectiv și
absolut normal: - să se elimine prevederea conform căreia Concordatele între MLNR și Riturile și
Ordinele Onorare sau Invitaționale sunt reînnoite o dată la trei ani;... Propunerile de modificare...
sunt aprobate cu 835 de voturi pentru și 1 vot împotrivă”.24
Faptul ca nu a fost respectatǎ voința Conventului și nu a fost tipărit articolul respectiv
conform votului nu arată decât ticăloșia actualei conduceri, mai ales că se vine după mai bine de trei ani
și se cere Marelui Consiliu să încalce votul Conventului. Problema duratei Concordatelor a fost decisa
20 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 19.09.6018 pg 3
21 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 19.09.6018 pg 3
22 Adresa înregistrată la MLNR sub numărul 3452/10.09.2018
23 Extras Din Planșa De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 21.04.6020 pg 2
24 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Conventului Marii Loji Naţionale Din România Din 23.04.6016 Pg 10
deja de Adunarea Generala. Ele NU expira. Membrii Marelui Consiliu care au votat în această problemă
– dacă ei existǎ, lucru de care mă îndoiesc – nu au făcut altceva decât să-și arate ignoranța.
Acum ceva timp Galeș declara Marelui Consiliu: „Drept urmare, Marea Lojă Națională din
România lucrează după Constituția și Regulamentul General adoptate de Conventul MLNR din
24.04.201625”. Nu se vede.
„Marele Maestru supune la vot propunerea ca Marea Lojă Națională din România să trimită
comunicări, în numele întregului Mare Consiliu al MLNR. Propunerea Marelui Maestru este
aprobată cu unanimitate de voturi de membrii Marelui Consiliu”26. Cine e Marea Lojă în mintea lui
Bălănescu? Că doar nu poate întregul (Marea Lojă) să trimită comunicări în numele unei părți (Marele
Consiliu)? Marea Lojă e el.

Suveranul mare comandor nu are bască.

Știți bancul cu lupul care nu găsea alt pretext să bată iepurașul decât pentru că nu avea bască?
Asta e, ghinion, regalia de Suveran Mare Comandor nu include bască. „Marele Maestru subliniază că
nu a înțeles, însă, cum este posibil ca Fr Stelian Nistor, 33°... și să ...”27. Nu știu ce a declarat Stelian
Nistor, nu ni se spune exact. Dar știu că Adunarea Generală, la propunerea lui Bălănescu, a decis „să se
elimine din textul Regulamentului General prevederea cu privire la posibile sancțiuni în contextul în
care vor fi luări de cuvânt care pot părea imixtiuni în chestiunile interne ale Marii Loji Naționale din
România”.28
Faptul că nu a fost respectată voința Conventului și nu a fost tipărit articolul respectiv
conform votului nu arată decât ticăloșia actualei conduceri, mai ales că se vine după mai bine de trei ani
și se cere excluderea din MLNR a Suveranului Mare Comandor pentru că ce... nu are bască?
Un singur lucru să fie clar. Lui Stelian Nistor i s-a spus cǎ nu are bască - „Marele Maestru
precizează că, din păcate, conducerea RSAA a comis o mare greșeală pentru că nu a binevoit să fie
prezentă la ....Ținuta Rituală festivă. Marele Maestru menționează că își aduce aminte că, în urmă cu
câțiva ani, și alt Suveran Mare Comandor al RSAA din România n-a considerat de cuviință să fie
prezent la Ținuta Rituală festivă”29. E vina lui că nu a remediat problema.

Țeapa RSAA 1881

Citim în continuarea demenţei care este acea planșă de arhitectura că „un mare număr de Frați
care doreau să se perfecționeze în Ritul Scoțian Antic și Acceptat din România nu mai doresc să lucreze
sub conducerea existentă, care nu mai este recunoscută de către Marea Lojă Națională din România,
având în vedere că nu a mai fost resemnat Concordatul valabil din 2015 până în 2018...săptămâna
trecută DRFr Răzvan Buzatu și-a înaintat demisia din funcția de Mare Cancelar, iar Drept Respectabilii
Frați Stelian Tipa și Cristian Daniel Pop și-au înaintat demisia din funcțiile de Pro Mari Maeștri.
Drept urmare, toți acești Frați pot face parte din conducerea acestui Suprem Mare Consiliu.”30
Să ne înțelegem, cu o săptămânǎ înainte de votul Marelui Consiliu, niște frați știau ca
R.S.A.A. nu mai este recunoscută. Păi cei din Marele Consiliu de ce au mai votat ca niște papagali? Că
se știa că R.S.A.A. nu mai este recunoscută! De cu o săptǎmână înainte!!! Sau dacă retragerea
recunoașterii a avut loc în urma votului Marelui Consiliu, de unde știa grupul de frați ce o să voteze
Marele Consiliu? Le-a spus lor Dumnezeu?
Deci, niște Mari Demnitari ai MLNR care știau ce o să fie, și-au dat demisia din funcțiile pe care
le aveau. Și s-au întâlnit, pe Zoom probabil, că suntem în plină stare de urgență, și au fondat primul
Suprem Consiliu virtual. Din lume. Premieră mondială. Suntem buni, nu? Hai că sunteți penibili!
„Prea Puternicul și Ilustrul Frate” al noului Suprem Consiliu virtual a fost Marele Cancelar. Cel
care a reprezentat pe plan extern M.L.N.R.. Așa a înțeles el că se fondează un Suprem Consiliu? Sigur
dacă ne aducem aminte „Marele Cancelar menționează că informațiile pe care le deține provin din
surse acreditate; DRFr Răzvan Buzatu a avut mai multe discuții cu Mari Demnitari în Scaun și din
25 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 19.09.6018 pg 4
26 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 30.04.6020
27 Extras Din Planșa De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 21.04.6020 pg 3
28 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Conventului Marii Loji Naţionale Din România Din 23.04.6016 Pg 10
29 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 10.12.6019
30 Extras Din Planșa De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 21.04.6020 pg 4
Trecut ai Marii Loji a Districtului Columbia, Washington D.C. și, ca urmare a discuției legate de
cuantumul contribuțiilor pentru participarea la Ritul Scoțian Antic și Acceptat din Washington D.C. au
reieșit următoarele elemente:...”31 ne dăm seama din ce surse „acreditate” a avut Marele Cancelar din
Trecut informațiile – niște discuții cu Mari demnitari ai unei Mari Loji. Pai nu era mai simplu să întrebe
Supremul Consiliu Mamă a Lumii? Tot în Washington e și el. Nici nu trebuia să iasă la o discuție, era
suficient să trimită un e-mail.

E pe bani.

Care e scopul constituirii acestei structuri virtuale? Păi ne spune imediat chiar Buzatu – la el
gradele sunt mai ieftine. Ne spune și „Marele Maestru dorește să transmită Fraților din Obediența
Marii Loji Naționale din România că ei pot participa la evenimentele și întrunirile organizate de ...
Buzatu ... Bălănescu subliniază că, dacă Frații noștri vor alege să participe la întruniri organizate de
alte entități masonice nerecunoscute, atunci își vor pierde calitatea de Masoni.”32
Ne spune și Marele Orator: nu mai dați bani în altă parte! În 2020-04-24 la ora 18:48 „În măsura
în care Frații noștri vor alege să participe la întruniri organizate de alte entități masonice
nerecunoscute, își pot pierde calitatea de Masoni, conform dispozițiilor Constituției și Regulamentului
General ale MLNR, respectiv Art. 2.3.3.4 din Constituția MLNR: „Calitatea de Mason se pierde: ... d)
prin participarea .....la activitățile unor organizații masonice iregulare ori nerecunoscute de Marea
Lojă Națională din România...”33
Poate nu ați înțeles: „Deși Instituția Marelui Orator a anunțat că nu va mai comunica pe
subiecte ce țin de o entitate masonică pentru care, în Ținuta din 21.04.2020, Marele Consiliu al MLNR
a hotărât retragerea recunoașterii și autorizării funcționării în Jurisdicția Masonică a Marii Loji
Naționale, revine la solicitarea Fraților subliniind ca Art. 2.3.3.4 din Constituția MLNR: „Calitatea
de Mason se pierde: ... d) prin participarea .....la activitățile unor organizații masonice iregulare ori
nerecunoscute de Marea Lojă Națională din România...”34.
Ați citit reacțiile Supremelor Consilii. Eu sunt convins că tot acest scandal a fost declanșat cu
SCOPUL ca MLNR să își piardă toate recunoașterile, frații să plece astfel către alte structuri, și să se
minimizeze riscul atragerii răspunderii actualei conduceri. Și dacă se mai strâng și niște bani de la
creduli, cu atât mai bine.

Ce este Marele Consiliu?

O structură consultativă, alcătuită din sute de membri, toți desemnați de Marele Maestru. Nu se
știe câți sunt. Câteva zeci dintre acești membri au drept de vot. Nu se știe câți sunt pentru că nu se știe
câți Pro Mari Maeștrii sunt. Zeci, în orice caz. Majoritatea Pro Marilor Maeștri au fost votați și de
Convent. Unii, nu știm câți, au fost numiți de Marele Maestru de la ultimul Convent încoace.
Legitimitatea lor? Ținând cont de faptul că numai Marele Maestru poate propune Marii Demnitari și
implicit Conventul poate alege doar dintre nimic și propunerile Marelui Maestru legitimitatea lor este
mai mare decât 0.
Marele Consiliu are și sute de membrii fără drept de vot. Zeci de Mari Maeștri de Onoare, zeci
sau poate chiar sute de Asistenți, zonali sau personali, cine știe câți Adjuncți ai Marilor Demnitari. Toți
numiți de Marele Maestru.
NICIODATĂ nu s-a comunicat cvorumul unei ședințe de Mare Consiliu. Pentru că la aceste
ținute participau zeci de membri, unii cu, alții fără drept de vot, nimeni nu a putut verifica dacă ședințele
au avut cvorum.
La ce folosesc ședințele de Mare Consiliu? Să lase impresia unora că sunt importanți, dar mai
ales să dea o spoială de legitimitate unor decizii deja luate.
Să vă dau doar câteva exemple din ultimii doi ani, de când Bălănescu a fost reales pentru a treia
oară Mare Maestru:

31 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 13.11.6019


32 Extras Din Planșa De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 21.04.6020 pg 5
33 Răspuns Comunicat RSAA privind decret de suspendare Fr. Stelian Nistor
34 Mesaj Mare Orator 2020-04-25 ora 22:04
„Bălănescu menționează că Marea Lojă a primit un proiect foarte bun de schimbare a statutului
... Cu unanimitate de voturi, Marele Consiliu îşi dă acordul ...” 35. Marele Consiliu votează în
unanimitate, pentru că i s-a spus că e un proiect foarte bun; nici nu trebuie să îl citească.
Tot în aceiași ședință „Marele Maestru menționează că a aprobat propunerea înaintată de Zona
Masonică Nr. 10 cu privire la actualizarea cuantumului cotizației la 60 de Ron pe lună...Marele
Maestru solicită membrilor Marelui Consiliu acordul de principiu pentru propunerea de actualizare a
cuantumului cotizației la 60 de Ron /lună”36. Unanimitate!
Încă un exemplu: „Marele Maestru supune la vot propunerea de mutare a Orientului și a
perioadei de desfășurare a Conventului MLNR, din 3 – 5 Aprilie 6020, în Orientul București, în 24 – 25
Iunie 6020, în Orientul Constanța. Cu unanimitate de voturi, membrii Marelui Consiliu aprobă...
Marele Maestru îi acordă cuvântul DRFr Adrian Vonica ... pentru a informa Marele Consiliu cu privire
la demersurile făcute până în prezent cu privire la organizarea Conventului MLNR în 24 – 25 Iunie
6020 AL, în Orientul Constanța”37. Totul era aranjat dinainte, votul Marelui Consiliu nu are nicio
valoare.

Marele Consiliu încalcă Constituția, dacă i se cere!

Marele Consiliu votează în unanimitate și să fie încălcate Constituția și Regulamentul: „Marele


Orator precizează că...a fost înregistrat un material în cadrul căruia a fost descris modul de
desfășurare a alegerilor în cadrul RL „Steaua României”, Nr. 113, la care a fost anexată și Planșa de
Arhitectură a Ținutei de alegeri. În urma analizei acestui material, Marele Orator a constatat că nu au
fost respectate normele constituționale și regulamentare privind desfășurarea alegerilor. Marele Orator
propune aplicarea măsurii retragerii temporare a Patentei RL „Steaua României”, Nr. 113, și numirea
prin Decret a unui Maestru Venerabil provizoriu...PRFr Radu Bălănescu arată că, în astfel de cazuri,
decizia este de competența Marelui Consiliu și nu a Tribunalului Masonic al MLNR. Prin urmare,
Marele Maestru supune la vot propunerea Marelui Orator” 38 și „Marele Orator precizează că, la
Secretariatul MLNR, a fost înregistrat un material prin care se semnalează nereguli în modul de
desfășurare a alegerilor în cadrul RL „Coloana Înțelepciunii”, Nr. 192. În urma analizei acestui
material, Marele Orator a constatat că nu au fost îndeplinite anumite condiții constituționale și
regulamentare privind desfășurarea alegerilor. Marele Orator propune aplicarea măsurii retragerii
temporare a Patentei RL „Coloana Înțelepciunii”, Nr. 192, și numirea prin Decret a unui Maestru
Venerabil provizoriu”39
Ce spune în Constituție? „14.7.3. Când o Lojă se încadrează într-unui dintre cazurile menționate
la articolul precedent, Marele Consiliu, după ce a efectuat cercetările necesare, prin Instituția
Inspecției, şi după concluziile Marelui Orator și ale Comisiei de Acreditare și Patentă, îi cere Lojii,
printr-o notificare transmisă prin orice modalitate care poate face dovada comunicării, să depună
demersurile necesare pentru remedierea situației, în termen de minimum o lună şi maximum trei luni.
14.7.4. Dacă Loja nu dă urmare pozitivă notificării, Marele Maestru, în urma aprobării
Marelui Consiliu poate lua decizia de a aplica măsura administrativă a radierii Atelierului şi de a-i
suspenda Patenta pe o perioadă nedeterminată”.
Vedeți cum Marele Maestru și Marele Orator încălcă Constituția și Regulamentul, și cer și
Marelui Consiliu să le încalce, și acesta se conformează. Ori membrii Marelui Consiliu nu cunosc
legea fundamentală a M.L.N.R. ori o încălcă cu bună știință.

Și știu că o încalcă!

În ședința din 21.04.2020 „Galeș precizează că în cadrul Regulamentului General al MLNR


există Art. 9.5.13, care prevede că ședințele Tribunalului Masonic și ale Curții Superioare de Justiție
Masonică au loc la sediul Marii Loji Naționale din România. Marele Orator evidențiază obligativitatea
respectării Hotărârilor organelor abilitate ale Statului Român, emise în contextul stării de urgență din
cauza pandemiei de coronavirus, prin s-au impus restricții cu privire la circulația persoanelor și
35 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 24.09.6019 pg 5
36 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 24.09.6019 pg 6
37 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 05.03.6020 pg 2
38 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 24.09.6019 pg 7
39 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 24.09.6019 pg 8
adunarea în grup mai mare de 3 persoane în aceeași incintă. Astfel, ședințele Tribunalului Masonic și
ale Curții Superioare de Justiție Masonică nu se mai pot desfășura la sediul Marii Loji Naționale din
România. Prin urmare, este necesară o procedură cu privire la desfășurarea ședințelor, pe care o va
adopta fiecare dintre aceste două Instanțe în parte, în baza unei derogări de la prevederile Art. 9.5.13
din Regulamentul General, care poate fi acordată printr-o Hotărâre a Marelui Consiliu, având ca
temei Hotărârile organelor abilitate ale Statului Român, emise în contextul stării de urgență din cauza
pandemiei de coronavirus. Membrii Marelui Consiliu votează în unanimitate pentru acordarea unei
derogări de la prevederile Art. 9.5.13 din Regulamentul General al MLNR, pentru ca Tribunalul
Masonic al și Curtea Superioară de Justiție Masonică a să își poată desfășura ședințele pe platforme
online.”40
Eu înțeleg că e posibil ca în toată perioada stării de urgența Galeș și cei care au votat încălcarea
Constituției și Regulamentului să nu se fi dus la lucru. Dar nu au intrat în niciun magazin? Adică chiar
nu ați văzut mai mult „grup mai mare de 3 persoane în aceeași incintă”? Mergeți să vă luați hârtie
igenică. Organele statului nu interzic „grup mai mare de 3 persoane în aceeași incintă”. Marele
Consiliu nu are dreptul să dea derogări de la Constituție și Regulament. Are nu numai dreptul, ci și
obligația să își dea demisia, în frunte cu Marele Orator.
Până astăzi s-a demonstrat că în Marele Consiliu nu era decât un singur om liber și de bune
moravuri. PRFr. Manole Iosiper. Sper să nu fie singurul.

Și o încalcă degeaba!

Pentru că votul lor nu are nicio valoare: „Bălănescu accentuează că, de asemenea, după cum a
menționat și în ultimul Comunicat al Marelui Maestru [deci cu o luna înainte – n.m.], din data de
24.03.2020, Instituțiile Justiției Masonice funcționează, ele se pot întâlni, delibera și lua decizii online.
De asemenea, Comisia „Curtea Constituțională a Marii Loji Naționale din România”, condusă de
DRFr Gheorghe Iancu, funcționează în continuare. Dacă va fi cazul, Președinții acestor Instituții,
respectiv DRFr Giorgiu Coman, Președintele Curții Superioare de Justiție Masonică a Marii Loji
Naționale din România, DRFr Dan Ștefan Spânu, Președintele Tribunalului Masonic al Marii Loji
Naționale din România, DRFr Gheorghe Iancu, Președintele Comisiei „Curtea Constituțională a Marii
Loji Naționale din România”, vor mobiliza pe membrii componenți ai respectivelor Instituții și vor
lucra online”41. Totul a fost decis de Dumnezeu.

Nu e nici o problemǎ, și votul conventului e doar de formǎ!

Nu numai în cazul relației cu Corpurile Concordate Marele Maestru nu ține cont de votul
conventului. Și în cazul votului cu privire la cotizații el consideră că poate aduce ajustări când vrea.
„După ce votul s-a efectuat, Marele Maestru precizează că Frații noștri care sunt pensionari și
studenți și au un cuantum de mai puțin de 2500 de lei pe lună sunt scutiți de la majorare, urmând să
achite cotizația la nivelul cuantumului existent în prezent. Marele Maestru accentuează că nu a făcut
aceste precizări anterior, pentru a nu se considera că dorește să influențeze votul.”42

There can be only one!

În mintea lui Bălănescu nu poate exista decât o jurisdicție:


„Bălănescu subliniază că această afirmație este foarte incorectă și foarte inexactă. Orice țară
are o singură Mare Jurisdicție regulară, care este reprezentată de Marea Lojă Regulară recunoscută
de toate celelalte Mari Loji Regulare de pe mapamond... Bălănescu accentuează că într-o Jurisdicție
suverană, așa cum este cea a României, reprezentată de Marea Lojă Națională din România,
funcționează și Rituri de Perfecționare”43
„În România există o singură Obediență – a Marii Loji Naționale din România. În această
Obediență funcționează Lojile Simbolice și niște Rituri de Perfecționare”.44
40 Extras Din Planșa De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 21.04.6020 Pg 6-7
41 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 03.04.6020 Pg 4
42 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Conventului Marii Loji Naționale Din România Din 2.11.6019 Pg 7
43 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 27.06.6019 pg 4
44 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Conventului Marii Loji Naționale Din România Din 2.11.6019 pg 14
Treburile interne?!

Ale Riturilor și ale Marii Lojii sunt tot una.


„Marele Maestru arată că, așa cum și-a dorit întotdeauna ca cei care ocupă poziții, fie la
Marea Lojă, fie la Riturile de Perfecționare, să fi trecut măcar prin poziția de Maestru
Venerabil...”45. Puțin fățarnică declarația acestui Mare Maestru care și-a numit primul Mare Secretar de
Externe un frate care nu fusese venerabil.
„Marele Maestru înaintează Conventului propunerea privind introducerea pe ordinea de zi a
unui punct numit „Starea actuală în Marea Lojă Națională din România” - va expune câteva
elemente despre istoria recentă a Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România și conducerea
acestuia ... i-am spus – în calitate de prieten și de om care are o expertiză și care cunoștea foarte bine
Ordinul, nu în altă calitate – că este foarte bine ca Ritul Scoțian să aibă niște activități la care să
participe Frații și i-am spus că e frumos să facă niște conferințe... i-am spus că e bine să scadă costul
gradelor...”46
„Marele Maestru precizează că pe parcursul anului trecut, cât și în acest an, mai mulți Frați din
Obediență, din mai multe zone ale țării, i-au semnalat faptul că nu se mai poate să avem o cotizație atât
de mică... circa 9 – 10 Frați au luat cuvântul și au propus diverse sume pentru un cuantum actualizat
al cotizației...precizând, totodată, că nu este normal ca Riturile de Perfecționare să aibă o cotizație de
minim 120 de Euro pe an, iar Marea Lojă să aibă o cotizație de aproximativ 36 – 37 de Euro pe an
Marele Maestru menționează că a aprobat propunerea înaintată de Zona Masonică Nr. 10”47.
Chiar și recunoașterea R.S.A.A. i se datorează Marelui Maestru, crede el: „Toate au fost bune și
frumoase, pentru că acești membri ai acestei echipe de inspecție au venit împreună cu Suveranul Mare
Comandor, prietenul meu, Stelian Nistor, la Marea Lojă. Ne-am întâlnit acolo, cu mine ... În aceste
două calități, le-am explicat ... au plecat foarte mulțumiți, îndrăznesc să spun, și foarte buni prieteni.
Făcând o paranteză, cu vreo trei din cei cinci mă cunoșteam de dinainte și erau într-o relație foarte
bună cu mine”48.
„În consecință – îmi pare rău că iubitul meu Frate Stelian Nistor nu este aici, ca să audă
personal, dar sunt convins că îi veți transmite – eu nu mai pot să îmi continui activitatea și în Ritul
Scoțian, de unde îmi dau demisia, în fața voastră, a Conventului... Evident, îmi dau demisia și din
asociație.”49
„Adresându-se P.P. și Il.Fr. Răzvan Buzatu, 33°, P.R.Fr. Radu Bălănescu subliniază că nici
Marele Maestru și nici Marea Lojă Națională din România nu se vor amesteca, cum n-au făcut-o nici
până acum, în treburile interne și în administrarea Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România de
către Supremul Consiliu al acestuia”50. Ha, ha, ha!

Un regim de teroare.

A fost instaurat de actuala conducere a MLNR. Folosind metodele vechii Securități: „Într-o
convorbire telefonică, ce a fost relatată Marelui Maestru, cât și transcrisă și asumată prin semnătură
de doi Frați, respectivul Frate le-a spus ... Marele Maestru arată că, în mod firesc, actele respectivului
Frate ar fi fost supuse inspecției Instituțiilor abilitate ale Marii Loji, în vederea rezolvării situației
generate, însă nu mai este cazul, pentru că astăzi a fost înregistrată la Marele Secretariat cererea de
intrare în adormire a respectivului Frate”51
„Cunoscându-se care sunt Lojile care au votat „împotrivă”, conducerea Marii Loji va avea
grijă să se aplece mai mult asupra respectivelor Ateliere, pentru a le explica cât mai bine toate
aspectele, astfel încât să se ajungă la o părere unanimă cu privire la ceea ce înseamnă utilitatea
proiectelor MLNR”52.

45 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 13.11.6019


46 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Conventului Marii Loji Naționale Din România Din 2.11.6019
47 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 24.09.6019 pg 6
48 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Conventului Marii Loji Naționale Din România Din 2.11.6019
49 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Conventului Marii Loji Naționale Din România Din 2.11.6019
50 Extras Din Planșa De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 21.04.6020 Pg 7
51 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 17.10.6019
52 Sinteza Planşei De Arhitectură A Ţinutei Marelui Consiliu Din 13.11.6019
„Bălănescu întărește că este un om foarte tolerant, înțelegător și bun, însă până la limita a
ceea ce înseamnă Marea Lojă, a ceea ce înseamnă unitatea, a ceea ce înseamnă verticalitatea și a ceea
ce înseamnă respectul și respectarea ierarhiei”53.
„Bălănescu subliniază că, dacă Frații noștri vor alege să participe la întruniri organizate de
alte entități masonice nerecunoscute, atunci își vor pierde calitatea de Masoni, conform dispozițiilor
Constituției și Regulamentului General, deci nu vor putea să mai fie nici membri în Lojile Simbolice din
M.L.N.R.” 54
„Pe de altă parte, nu voi avea nici un fel de înțelegere față de cei care promovează diverse fake
news-uri sau alte mesaje diferite față de cele oficiale... Pentru toți cei care se fac vinovați de cele
enunțate mai sus, există o singură poziție: excluderea din Marea Lojă Națională din România.
Tribunalul Masonic și Curtea Superioară de Justiție Masonică se pot întâlni, delibera și lua decizii
on-line.”55

Modificarea statutului MLNR.

A fost creată o ficțiune juridică – unii frați sunt membrii ai Asociației M.L.N.R. alții sunt doar
susținători - „această modificare a Statutului Asociației Marea Lojă Națională din România a fost
făcută ca urmare a dorințelor exprimate de un număr extrem de mare de Frați, care aveau sau erau
îngrijorați că pot avea diverse probleme în viața profană...”56 Adică am modificat statutul pro causa?
Nu părem un fel de grup infracțional?
Dar toți plătesc la fel. Obligatoriu. În plus: „Marele Maestru arată că dreptul electiv nu și-l
pierde nimeni, dintr-un motiv foarte simplu: toți Frații au voie să voteze... Președintele Asociației”57.
Serios? Adică niște susținători au voie sa voteze Președintele?
„Pentru ca aspectele referitoare la vot să fie extrem de clare, Marele Maestru precizează că
Frații care au ales să nu devină membrii ai Asociației nu pot vota probleme legate strict de Asociația
MLNR, cum ar fi aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli sau propunerile de rectificare
bugetară”58. Deci conducerea Asociației nu e o problemă strictă a Asociației?
„Giorgiu Coman arată că evitarea posibilității ca Frații din Obediență să ajungă în astfel de
situații [incriminați în dosare penale pentru că nu au declarat că sunt masoni – n.m.] a fost motivul real
pentru modificarea Statutului Asociației Marea Lojă Națională din România”59. Cum spuneam mai sus.

Cum minte pe toată lumea conducerea MLNR

„Giorgiu Coman, Președinte al Curții Superioare dorește să adauge că, pentru cei care nu
cunosc aceste amănunte, din modestia care-l caracterizează și din grija pentru Frați, Marele Maestru
nu a spus niciodată că, în luna Noiembrie 6019, s-a deplasat la Timișoara, în fața Curții de Apel, la
Secția Penală, unde, după depoziția de patru ore în fața Instanței de Judecată, dosarul în care erau
incriminați niște Frați a fost soluționat favorabil...”60
Deci după depoziția lui Bălănescu și datorită acesteia dosarul a fost soluționat favorabil? Vorbim
de dosarul 34/35/2017 de la Curtea de Apel Timișoara unde Bălănescu a dat timp de patru ore o
declarație în noiembrie 2018? Care s-a soluționat cinci luni mai târziu? Ia vedeți pe portal.just.ro cât a
contat depoziția menționată.

Ne minte pe noi.

Referitor la Ordin și Asociație martorul Bălănescu a declarat: „noi suntem o singura entitate...
Marea Loja Naționala din România care cuprinde atât Ordinul MLNR cât și Asociația MLNR...Atât
înainte de 2017... cât și în prezent...nu se făcea și nu se face o diferențiere intre masonii care participa

53 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 13.11.6019


54 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 30.04.6020
55 Comunicat Mare Maestru 24.03.2020
56 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 19.02.6020 Pg 3
57 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 19.02.6020 Pg 4
58 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 19.02.6020 Pg 4
59 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 19.02.6020 Pg 4
60 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 19.02.6020 Pg 4
la Ținutele masonice ale Lojilor, indiferent dacă aceștia se considera ca urmare a completării
formularului ca fac parte doar din Ordin, doar din Asociație sau atât din Ordin cât și din Asociație...
Și în trecut și în prezent nu se face o distincție intre cotizație și contribuție în funcție de apartenența la
Ordinul MLNR și Asociația MLNR...atât înainte.., cât și în prezent banii de la Lojile din țara se virează
către Asociația MLNR în acele conturi bancare...pana acum noi am funcționat ca o entitate și
funcționăm în continuare, atât Ordinul MLNR cât și Asociația MLNR.”61
Ce mai declară martorul: „...noi am început un sondaj de opinie... încercăm să aflăm cum se
considerǎ membrii masoni din MLNR care cuprinde atât Ordinul MLNR cât și Asociația MLNR...
am vrut să clarificam câți masoni se considerǎ că fac parte... am vrut să aflăm părerea lor despre cum se
considera...În prezent din MLNR fac parte aproximativ 13.000-14.000 de masoni. Dacă instanța îmi
face o adresa în calitate de președinte al Asociației M.L.N.R. pentru a comunica lista cu toți membri
masoni din aceasta asociație, eu nu o pun la dispoziție decât dacă este extrem de bine argumentată...De
altfel ori de câte ori am fost solicitați de către instituțiile abilitate ale statului, noi am pus la dispoziție
aceste date.

Minte și instanța.

„Giorgiu Coman consideră că aceste persoane încă mai au timp să citească aceste seturi de legi
masonice și, în înțelepciunea lor, ar trebui să vină și să bată la aceeași poartă la care au bătut și altă
dată, atunci când ... Bălănescu a garantat pentru ei”62. Vezi Doamne faptul că orice petiție de inițiere
trebuie semnată de Bălănescu înseamnă ca el a garantat pentru noi.
Trecând peste faptul că unii dintre noi au fost inițiați înainte să fie Bălănescu Mare Maestru
poate ar fi bine să știți ce a declarat martorul Bălănescu, sub jurământ, în procesul penal: Întrebat dacă a
văzut petiția de inițiere a unui frate a răspuns: „nu pot sa văd actele a 14.000 de persoane” 63. Sigur că
nu poate să poate să le vadă pe toate odată, dar pe rând le-a văzut, doar a semnat pe fiecare de când e
Mare Maestru.
Întrebat dacă poate să voteze cu privire la aprobarea raportului de gestiune și a bilanțului
contabil martorul Bălănescu răspunde: „nu îmi aduc aminte dacă în cadrul Conventului am votat așa
ceva, dar noi am discuta înainte în Comitetul Director. Acolo se vine cu un proiect care trebuie ulterior
aprobat.” Nu își aduce aminte dacă a votat raportul de gestiune? Dar în planșele Conventelor, unde și el
și Tohăneanu și Puşcarciuc au fost membrii cu drept de vot, de peste 10 ani, se consemnează ca bugetul
a fost aprobat de toți delegații?
Cu doar câteva luni înainte de a da declarația de martor, în Convent „7. Prezentarea și aprobarea
Bilanțului Contabil, a Raportului de activitate și a Raportului Comisiei Marilor Arhitecți Revizori pe
anul 2017... Marele Maestru supune ... aprobată cu majoritate de voturi (595 de voturi pentru și 1 vot
împotrivă)”64. Cum de altfel se întâmplă în fiecare an.
De ce declara martorul Bălănescu că nu își aduce aminte? Pentru că, potrivit legilor țării,
membrii Comitetului Director ( Bălănescu, Tohăneanu, Puşcarciu) NU au voie să voteze raportul de
gestiune și bilanțul.
Este evident că a mințit sub jurământ, credeți că are o problemă să ne mintă pe noi? Mai credeți
ca are calitatea morală să ne reprezinte pe toți?

Recunoașterile MLNR

Deși Suveranul Mare Comandor al Jurisdicției Nord ne avertizează ca va recomanda retragerea


recunoșterii MLNR de către Marile Loji din jurisdicția sa, deși ar trebui să se știe ca toate Marile Loji de
pe continentul Nord America au o comisie de recunoașteri comuna și reprezintă aproximativ 80% din
masonii de pe glob, deși Suveranul Mare Comandor al Jurisdicției Sud, jurisdicția Mama a Lumii nu ne
scrie doar noua, ci tuturor de pe glob, deși însuși autorul Constituției MLNR avertizează că riscam
pierderea recunoașterilor conducerea MLNR merge înainte. Pentru că asta e scopul.
Cea mai agresivă interpretare a celor spuse de Fr Manole, o face Presedintele CC prin aplicarea a
două „masuri lingvistice” aceluiași cuvânt, respectiv „recunoaștere”. Termen care implică în accepțiunea
61 Declarație martor Balanescu Radu Ninel dosar penal 34/35/2017
62 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Marelui Consiliu Din 19.02.6020 Pg 4
63 Declarație martor Balanescu Radu Ninel dosar penal 34/35/2017
64 Sinteza Planșei De Arhitectură A Ținutei Conventului Marii Loji Naționale Din România Din 14.04.6018 pg 7
sa personală, două înțelesuri, cumva sfidând chiar limba română. O dată recunoaștere – ca termen
masonic specific – înseamnă ceea ce știm cu toții, respectiv act bilateral între două entitate masonice de
același fel prin care acestea își confirmă reciproc funcționarea legitimă , a doua oară, încercând să
acopere atât greșelile de exprimare ale Constituției şi RG ale MLNR cât și ale conducerii MLNR, ne
spune că pe „plan național” înseamnă altceva... Raționament cel puțin hilar, fǎrǎ legătură cu normele
limbii în general și nici cu vreun înțeles masonic în particular.
Minimalizarea spuselor Fr Manole, referitoare la retragerea „regularitǎţii” se înscrie în același
mod de interpretare intenționat eronată. Este evident cǎ Fr Manole nu s-a referit în esență la retragerea
„regularitǎţii”, ci a recunoașterilor internaționale, îngrijorarea fiind cât se poate de firească, având în
vedere faptul că mai multe Supreme Consilii ale RSAA din întreaga lume consideră, în scris și sub
semnătura Suveranilor Mari Comandori, că gestul făcut de conducerea MLNR este iregular și nu numai
că nu recunosc asa-zisul Suprem Consiliu „nou înființat” (acesta fiind fundamental iregular) ci își
afirmă sprijinul total faţǎ de Supremul Consiliu condus de Fr Stelian Nistor. De altfel, într-un final
apoteotic, dupa ce Pres CC se contrazice pe parcursul a patru pagini de mai multe ori, face următoarea
afirmație, referitoare la Supremul Consiliu RSAA: „... acesta pierzând autorizarea funcționării în
jurisdicția MLNR”.

Iregulari! Și nerecunoscuți!

Marele Maestru şi Marele Consiliu, afirmǎ cǎ recunosc o entitate masonicǎ auto-intitulatǎ


„Supremul Consiliu de Grad 33 si Ultimul al RSAA – înfiinţat 1881” şi încurajeazǎ membrii MLNR sǎ
participe la întâlnirile acestei entitǎţi. Este drept cǎ nu avem cunoştinţǎ despre nicun document asumat
prin semnǎturǎ de cǎtre membrii cu drept de vot care se presupune cǎ ar fi participat la acea întrunire a
Marelui Consiliu al MLNR.
Pe de altǎ parte, avem numeroase poziţii exprimate în scris şi asumate prin semnǎturǎ de cǎtre
Suverani Mari Comandori ai celor mai importante Supreme Consilii ale R.S.A.A. din toatǎ lumea,
începând cu: S.U.A. – Jurisdicţiile SUD (Mamǎ a Lumii) şi Nord, Germania, Anglia, Spania, Franţa,
Italia, Grecia, Australia, Scoţia etc. Toate aceste Supreme Consilii ne spun cǎ entitatea nou creatǎ este
IREGULARǍ, cǎ NU ESTE ŞI NU VA FI NICIODATǍ RECUNOSCUTǍ.
Concluzia care se poate trage cu lejeritate din cele menţionate mai sus şi care sunt probate cu
documente ce provin chiar de la cei menţionaţi este fǎrǎ putinţǎ de tǎgadǎ aceea cǎ o parte dintre Fraţii
aflaţi în conducerea MLNR participǎ sau încurajeazǎ participarea la „activitǎţile unor organizaţii
masonice iregulare”. Şi cu toate cǎ doar Supremele Mari Consilii pot stabili regularitatea unui alt
Suprem Mare Consiliu, şi în niciun caz o Mare Lojǎ, reciproca fiind valabilǎ, unii Fraţi aflaţi în
conducerea MLNR încalcǎ cu bunǎ ştiintǎ aceste principii de regularitate.

Pierderea calității de Mason!

Buuun.... Având în vedere Constituţia şi Regulamentul General ale M.L.N.R.:


Potrivit dispoziţiilor art. 2.3.4.4. din Constituţie: „ Calitatea de Mason se pierde:... d) Prin
participarea la conspiraţii sau manifestǎri ostile care pot conduce la dezagregarea Marii Loji sau prin
participarea la activitǎţile unor organizaţii masonice iregulare ori nerecunoscute de Marea Lojǎ ... e)
Prin încǎlcarea angajamentelor masonice, a Landmark-urilor, a Principiilor de Regularitate, ... Cu
excepţia culpei prevǎzutǎ la punctul g), în toate celelalte cazuri, cel a cǎrui vinǎ este constatatǎ va fi
exclus definitiv din Marea Lojǎ Naţionalǎ din România, în urma unei judecǎţi masonice. Pentru culpele
prevǎzute la punctele a), c), d), e), f) şi h) excluderea se poate face temporar, de la data constatǎrii
culpei, pânǎ la emiterea hotǎrârii definitive de cǎtre instanţele masonice competente a judeca.”
Potrivit art. 2.3.5. din aceeaşi Constituţie: „Obligaţiile unui Mason activ şi în bunǎ regulǎ
sunt: a) respectarea Landmark-urilor, a Principiilor de Regularitate, ......... h) însuşirea temeinicǎ şi
aplicarea corectǎ a învǎţǎturilor gradului deţinut, a Landmark-urilor, a Principiilor de
Regularitate, .....”
Luând în considerare tot ceea ce este menţionat mai sus şi dovezile de netǎgǎduit în
susţinerea celor afirmate, rezultǎ fǎrǎ niciun dubiu, cǎ ne aflǎm în situaţia în care toţi cei care au
participat la întâlnirea M.C. şi au aprobat recunoaşterea respectivei entitǎţi iregulare trebuie
sancţionaţi dupǎ cum o cere, în mod imperativ, Constituţia M.L.N.R.
FALIMENT

Marea Lojă Națională din România este în stare de faliment. Nedeclarat încă. În vederea
minimizării riscului ca în cadrul procedurii de faliment să se ceara atragerea răspunderii actualei
conduceri, profitând de starea de urgența, a fost declanșată o acțiune de eliminare a cât mai multor
membri ai Asociației.
Modalitatea de realizare: o serie de acțiuni care au ca scop pierderea recunoașterii MLNR pentru
a determina frații sa plece către alte structuri sau să intre în adormire, și excluderea altora. În paralel se
solicita hârtie de susținere în alb pentru actuala conducere – documente fabricate pro causa pentru a fi
folosite în viitorul proces. Nu le semnați!

Valentin Urziceanu
MVT Fratia Sfantului Ioan nr. 246 MLNR
MVT Quatuor Coronati Romania 1C MLNR
Mare Bibliotecar din Trecut MLNR
MVT Oeconomia nr. 5487 UGLE
Principal al Capitulului Royal Arch Eastern Star nr. 95 UGLE
Principal al Capitulului Royal Arch Universal Tree of Life nr. 9324 UGLE

Aici sunt banii voștrii. Toți.


Foto 3.05.2020

„Alexandru Pușcarciuc, Mare Trezorier, informează pe Marele Maestru și pe membrii Marelui Consiliu
că în data de 27.04.6020 a achitat către constructor ultima factură pentru Obiectivul Socio-cultural al
MLNR”
CONSTITUȚIA

Varianta trimisa lojilor spre consultare – identica cu Propunere de Varianta tipărita 2016 Varianta tipărita 2017
varianta depus în tribunal în 2018 modificare aprobate
in Conventul /
Adunarea Generala
din 23.04.2016
CAPITOLUL V CAPITOLUL VI CAPITOLUL VI
ARTICOLUL 12 ARTICOLUL 12 RITURILE SI ORDINELE
CORPURI CONCORDATE RITURILE SI ORDINELE ONORARE SAU
ONORARE SAU INVITATIONALE INVITATIONALE
ARTICOLUL 12
12.1 Marea Lojă Națională din România, Suprema 12.1. Marea Lojă Națională din 12.1. Marea Lojă Națională din
Putere și Autoritate Masonică în Jurisdicția Națională, România, Suprema Putere și Autoritate România, Suprema Putere și
autorizează funcționarea în jurisdicția sa a Riturilor Masonică asupra tuturor Masonilor și Autoritate Masonică asupra
operative, onorare sau invitaționale, denumite Lojilor Simbolice în Jurisdicția tuturor Masonilor și Lojilor
generic Corpuri Concordate, doar dacă originea Națională, recunoaște și autorizează Simbolice în Jurisdicția
acestora este regulară32. funcționarea în jurisdicția sa a Națională, recunoaște şi
32
Amendament la Constituția M.L.N.R. aprobat de Riturilor și Ordinelor Onorare sau autorizează funcționarea în
Conventul M.L.N.R. din data de 20.06.6015 A.L.. Invitaționale, doar dacă originea jurisdicția sa a Riturilor şi
acestora este regulară. Ordinelor Onorare sau
Invitaţionale, doar dacă originea
acestora este regulară .
12.2 Corpurile Concordate își vor desfășura 12.2. Riturilor și Ordinelor Onorare 12.2. Riturile şi Ordinele
activitatea pe teritoriul României numai în baza unui sau Invitaționale iși vor desfășura Onorare sau Invitaţionale își vor
Concordat încheiat cu Marea Lojă Națională din activitatea pe teritoriul României numai desfășura activitatea pe teritoriul
România33. pe baza unui Concordat încheiat cu României numai în baza unui
33
Amendament la Constituția M.L.N.R. aprobat de Marea Lojă Națională din România, prin Concordat încheiat cu Marea Lojă
Conventul M.L.N.R. din data de 20.06.6015 A.L. Marele Maestru și Conducătorul Națională din România, prin
Ritului sau Ordinului. marele Maestru și Conducătorul
Ritului sau Ordinului.
12.4 Concordatele sunt reînnoite o dată la trei ani. să se elimine preve- 12.4. Concordatele sunt promulgate 12.4. Marea Lojă Națională din
derea conform că- prin Decrete ale Marelui Maestru. România, prin Decret al Marelui
reia Concordatele Maestru , poate retrage
între M.L.N.R. și recunoașterea unui Rit sau a unui
Riturile și Ordinele Ordin Onorar sau Invitaţional
Onorare sau Invita- care ar încălca prevederile
ționale sunt reînno- legislației Marii Loji Naționale din
ite o dată la trei România, termenii Concordatului
ani; încheiat cu Marea Lojă sau dacă și-
ar pierde statutul regular.
12.5 Prin Decret al Marelui Maestru, Marea Lojă 12.5. Marea Lojă Națională din 12.5. Apartenența la Riturile
Națională din România poate anula un Concordat și România, prin Decret al Marelui recunoscute de către Marea Lojă
retrage autorizarea dacă respectivul Concordat nu Maestru, poate retrage recunoașterea Națională din România în
este reînnoit. unui Rit sau a unui Ordin Onorar sau Jurisdicția sa este permisă
Invitațional care ar încălca prevederile exclusiv Maeștrilor Masoni în bună
legislației Marii Loji Naționale din regulă, membri activi în Loji
România, termenii Concordatului Simbolice aflate sub Obediența
încheiat cu Marea Lojă sau dacă și-ar Marii Loji Naționale din România.
pierde statutul regular.
12.6 De asemenea, Marea Lojă Națională din România 12.6. Apartenența la Riturile
poate retrage autorizarea Corpului Concordat care recunoscute de către Marea Loja
încalcă prevederile legislației Marii Loji Naționale din Națională din România în Jurisdicția
România, termenii Concordatului încheiat cu Marea sa este permisă exclusiv Maeștrilor
Lojă sau dacă își pierde statutul regular. Masoni în bună regulă, membri activi în
Loji Simbolice aflate sub Obediența
Marii Loji Naționale din România .
12.7 Apartenența la Riturile autorizate să funcționeze
în Jurisdicția Marii Loji Naționale din România este
permisă exclusiv Maeștrilor Masoni în bună regulă,
membri activi în Loji Simbolice aflate sub Obediența
Marii Loji Naționale din România34.
34
Amendament la Constituția M.L.N.R. aprobat de
Conventul M.L.N.R. din data de 20.06.6015 A.L.
REGULAMENTUL GENERAL
Varianta trimisa lojilor spre consultare – identica cu Propunere de modificare aprobate in Variantele tipărite (2016 si 2017)
varianta depus în tribunal în 2018 Conventul din 23.04.2016
CAPITOLUL IV CAPITOLUL IV
ARTICOLUL 10 RITURILE ȘI ORDINELE ONORARE SAU
CORPURI CONCORDATE INVITAȚIONALE
ARTICOLUL 10
10.1. Marea Lojă Naţională din România autorizează în loc de Marea Lojă „autorizează funcțio- 10.1 Marea Lojă Națională din România recunoaște si
funcționarea în jurisdicția sa masonică a Corpurilor narea în jurisdicția sa a Riturilor operative, autorizează funcționarea în jurisdicția sa masonică a
Concordate care îndeplinesc următoarele condiții Riturilor si Ordinelor Onorare sau Invitationale
onorare sau invitaționale, denumite gene-
cumulative: care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
ric Corpuri Concordate” se va menționa că
a) prezintă Marii Loji principiile, scopurile și structura a) prezintă Marii Loji Naționale din România
națională a respectivului Corp Concordat; Marea Lojă „recunoaște și autorizează principiile, scopurile și structura națională a
b) prezintă Marii Loji ritualurile sau ceremoniile funcționarea în jurisdicția sa a Riturilor respectivului Corp Concordat.
practicate, fără a dezvălui arcanele proprii treptelor și Ordinelor Onorare sau Invitaționale” b) predau Marii Loji Naționale din România un
sale inițiatice; deja existente și autorizează funcționa- exemplar din setul de legi după care respectivul Rit
c) predau Marii Loji un exemplar din setul de legi după rea în jurisdicția sa a Riturilor și Ordi- sau Ordin Onorar sau Invitaţional funcționează
care respectivul Corp Concordat funcționează nelor Onorare sau Invitaționale care pot masonic.
masonic; apărea în timp și care au nevoie de au- c) pun la dispoziția Marii Loji Naționale din
d) pun la dispoziția Marii Loji lista persoanelor aflate în torizarea M.L.N.R. pentru a putea înce- România lista persoanelor aflate în conducerea
conducerea respectivului Corp Concordat; pe o lucrare; respectivului Rit sau Ordin Onorar sau Invitaţional.
e) pun la dispoziția Marii Loji datele de contact ale d) pun la dispoziția Marii Loji Naționale din
respectivului Corp Concordat. România datele de contact ale respectivului Rit sau
Ordin Onorar sau Invitaţional.
10.6. Orice interferentă a oricărui Rit în deciziile, să se elimine din textul Regulamentului
administrarea sau jurisdicția masonică a Marii Loji General prevederea cu privire la
Naționale din România, ori în administrarea sau posibile sancțiuni în contextul în care
deciziile Lojilor Simbolice din Obediența sa, vor fi luări de cuvânt care pot părea
realizată în numele respectivului Rit sau pentru imixtiuni în chestiunile interne ale
interesele acestuia, de către membrii cu autoritate Marii Loji Naționale din România.
sau autorizați ai respectivului Rit, individual sau în
grup, în mod formal, poate conduce la anularea
Concordatului de către Marea Lojă Națională
ALTE DIFERENȚE – REGULAMENTUL GENERAL

Versiunea trimisa către Loji, Versiunea de R.O.F. tipărită în Versiunea de R.O.F. tipărită în 2017
votata si înregistrată la 2016
Tribunal
ARTICOLUL 2 MARELE ARTICOLUL 2 MARELE ARTICOLUL 2 MARELE MAESTRU
MAESTRU MAESTRU 2.1. Puterile și Atribuțiile Marelui Maestru:
2.1. Puterile și Atribuțiile 2.1. Puterile și Atribuțiile 2.1.1. Puterile Marelui Maestru:Marele Maestru dispune de puterile prevăzute în Constituția
Marelui Maestru: Marelui Maestru și în Regulamentul General al acestei Mari Loji. Marele Maestru poate acorda dispense
2.1.1. Puterile Marelui 2.1.1. Puterile Marelui pentru:
Maestru: Maestru a. Fondarea unei noi Loji, așa cum este stipulat în acest Regulament General.
Marele Maestru dispune de Marele Maestru dispune de b. Organizarea de alegeri într-o Lojă, în altă perioadă decât aceea prevăzută în
puterile prevăzute în puterile prevăzute în Regulamentul General. Petiția pentru fiecare dispensă va fi înaintată de către Lojă,după
Constituția și în Regulamentul Constituția şi în Regulamentul votarea în Ținută de Gradul 3, cu majoritatea simplă, a Maeștrilor prezenți;
General al acestei Mari Loji. General ale Marii Loji decizia votului secret sau deschis aparține în totalitate Camerei de Mijloc a Lojii în cauză.
Naționale din România. c. Sporul de salariu înainte de termenul prevăzut de Regulamentul General.
Petiția pentru fiecare dispensă va fi făcută de Lojă, urmare a votului cu majoritate simplă, în
Ținută de Gradul III, al Maeștrilor prezenți.
d. Candidatura unui Maestru Mason, care nu îndeplinește condițiile prevăzute de
prezentul Regulament General, la demnitatea de Maestru Venerabil , ori la altă funcție de
Demnitar al Lojii. Petiția pentru acordarea dispensei trebuie adresată de Loja în cauză,
după votul în Ținuta de Gradul III, cu majoritate simplă, a Maeștrilor prezenți; decizia
votului secret sau deschis aparține în totalitate Camerei de Mijloc a Lojii în cauză.
e. Numirea în funcții de Mari Ofițeri a Maeștrilor Masoni care nu întrunesc
toate condițiile de eligibilitate, cu excepția Marilor Ofițeri ale căror atribuții
vizează coordonarea și verificarea activității și organizării Lojilor din Obedienta Marii
Loji Naționale din România.
f. Excepții de la normele și dispozițiile Regulamentului General privitoare la activitatea şi
organizarea Lojilor din Obediența Marii Loji Naționale din România.
Pentru orice alte excepții de la numele și dispozițiile Constituției și Regulamentului
General, Marele Maestru nu poate acorda dispensă fără avizul, exprimat prin vot, al
Marelui Consiliu.
În versiunile tipărite au fost eliminate toate notele de subsol cuprinse în exemplarul transmis către Atelierele din
M.L.N.R., în vederea votului din Conventul din 2016, care fac trimitere la amendamente ce au fost adoptate anterior pentru
modificarea sau completarea R.O.F. valabil la acel moment (2004-2015 etc.). Din momentul adoptării în A.G. a respectivelor
amendamente, acestea au devenit parte integrantă din R.O.F. valabil la momentul votului. Ulterior, în 2016, încercându-se să se creeze
pe de o parte confuzia între faptul că este un nou R.O.F. sau este vechiul R.O.F. modificat, se inserează aceste note de subsol, note ce
nu se regăsesc ulterior Conventului din 2016 în variantele tipărite; pe de altă parte aceste amendamente se abrogă în A.G. din 2016,
deodată cu întregul corp al R.O.F. valabil la acel moment.
Dacă se urmǎreşte cronologia amendamentelor aduse ROF de la data alegerii lui Radu Ninel Balanescu, coroborate cu
declarațiile publice ale acestuia (în cadrul A.G. ale asociației), se poate observa că toate modificările sunt „intuitu personae”, având
drept scop deturnarea unor principii cu scopul de a putea fi reales în funcția de președinte același om.
 

S-ar putea să vă placă și