Prima școală românească se află în interiorul curții Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul

istoric Șcheii Brașovului. Primele cursuri în limba română au avut loc aici în 1583. Actuala clădire
datează din anul 1760, fiind declarată monument istoric (cod LMI BV-II-m-A-11589.02). În prezent
edificiul adăpostește "Muzeul Prima Școală Românească", sub conducerea filologului Vasile
Oltean.

Introducere
Vechii șcheieni, care practicau un negoț de larg răsunet cu Moldova și Muntenia, dar care
ajunseseră să străbată Levantul, Balcanii până departe în Siria și Egipt, au protejat prin danii lăcașul
de cultură și învățătură, care astăzi a devenit "Muzeul Prima Școală Românească". Cele
aproximativ 4.000 cărți vechi și peste 30.000 documente precum și numeroase obiecte muzeale
stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaștere a adevărului care se
derula istoric pe aceste meleaguri.

Sala "Anton Pann"

Această sala amintește nu numai de popasurile repetate ale marelui povestitor Anton Pann (de la
care s-au păstrat valoroase cărți și documente) dar și de școala cea veche. Atestată de cronica
locală la anul 1495, când "s-au zidit școala și biserica", școala din Șchei își confirmă existența în
condițiile anului 1390, când se emite Bula papală a lui Bonifaciu al IX-lea, pentru ca
un Omiliar (manual școlar) presupune existența școlii în secolele XI-XII.
În tot timpul existenței sale, în jurul școlii s-a fondat un focar de cultură, tipărindu-se cele dintâi cărți
de cultură în limba română prin teascurile diaconului Coresi, scriindu-se prima cronică cu subiect
românesc, prima gramatică românească de către brașoveanul Dimitrie Eustatievici (1757), primul
calendar almanah în literatura română prin dascălul Petcu Șoanu, formându-se și o adevărată
școală de copiști prin activitatea de traducere, copiere și transcriere a cărților de cultură și cult de
către slujitorii bisericii și ai școlii.

Sala "Diaconul Coresi"

Mânat de aceste idealuri, diaconul Coresi și colaboratorii săi (Călin, Mănăilă, Șerban Coresi, Toma,
protopopii Iane și Mihai ș.a.) au realizat cele dintâi cărți de circulație în limba română, făcând
posibilă biruința definitivă a scrisului în limba poporului, tipărindu-se între anii 1556-1588 a circa 40
titluri de carte în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ținuturile românești, consfințind
astfel unitatea spirituală a acestui popor.
Dintre exponatele acestei săli menționăm: "Cazania a II-a" ("Cartea românească cu învățătură")
tradusă în Șchei de protopopii Iane și Mihai; "Psaltirea", "Sbornicul", "Octoihul" ș.a. Aceste cărți
au înscris în cultura română după aprecierea lui Lucian Blaga "întâiul mare poem al unui neam".

Sala "Cartea, factor de unitate națională"

În condiții medievale, obligați să trăim despărțiți arbitrar în ținuturi diferite, cartea și limba ei română
a ținut laolaltă unit spiritual acest popor. În acesta sală sunt expuse ca argument cele mai valoroase
monumente de limbă română medievală: "Biblia de la București" (1688), "Cazania lui
Varlaam" (1643), "Îndreptarea legii de la Târgoviște" (1652),
un "Tetraevanghel" miniat pe pergament din vremea lui Alexandru Lăpușneanu, manuscrise de
înțelepciune creștină din secolul al XV-lea, cărțile Școlii Ardelene ("Lexiconul de la Buda", "Istoria
pentru începutul românilor în Dachia" și "Ortografia română" ale lui Petru Maior ș.a.).
Complementar, cele peste 80 hrisoave domnești, înscrise pe pergament și aurite, confirmă
permanentele legături intre ținuturile românești.
Sala "Cartea și cărturari brașoveni"
Slujind în egală măsură școala și biserica, dascălii brașoveni au creat valori care au menținut
nestinsă flacăra de cultură din Șcheii Brașovului. Copiști, traducători, creatori de limbă
literară, muzică și artă, ei sunt reprezentați în această sală prin câteva dintre valorile
adăpostite în arhiva istorică a muzeului. Menționăm între acestea: "Omiliarul" din secolele XI-
XII, "Molitvelnicul popei Bratu", "Cronica protopopului Radu Tempea II", "Parimiarul protopopului
Vasile", alături de tablourile în ulei pe pânză ale fondatorilor liceului "Andrei Șaguna",
realizate de Mișu Pop, precum și opereta "Crai nou" a lui Ciprian Porumbescu.

Sala "Cu Vatră"

Un mic colț etnografic reprezentat de vatră, icoane pe sticlă și obiecte casnice
specifice Șcheiului, permit vizitatorului o impresie afectivă pentru cunoașterea tradițiilor
locale. Se recunoaște cu ușurință caracterul sătesc al Șcheiului în perioada medievală,
comun tuturor satelor de la periferia cetăților, care își durau o biografie aparte, fiind nevoiți
să reziste cu greutate vitregiilor de tot felul. Icoanele expuse permit aprecieri față de iconarii
locali, care se înscriu între marii iconari ai Transilvaniei de la Nicula, Laz, Făgăraș ș.a.

Cronologie
Mai jos este redată cronologia școlii așa cum reiese ea din istoricul afișat în interiorul ei:

 secolele XI - XII se scrie “Omiliarul”, manual școlar

 1292 cronica locală consemnează biserica
 15 decembrie 1399 Papa Bonifaciu al IX-lea amintește lăcașul de cult și învățătură
 1556 - 1583 diaconul Coresi tipărește în Șchei primele cărți de circulație în limba română
 1559 se predă școlii Catehismul coresian, reeditare a Catehismului Luteran
 1570 diacul Oprea (dascălul școlii) scrie „Ohtoihul” în limba română
 1587 Protopopul Iane scrie primul text brașovean în limba română
 secolul XVI - dascălul Barbu Horban scrie primul manual de filozofie
 1628 - 1633 protopopul Vasile scrie prima cronică cu subiect românesc din țară
(1292 - 1633)
 1731 dascălul Petcu Soanul editează în Șchei primul almanah (calendar) din țară
 1724 protopopul Florea Baran scrie primul act cu alfabet latin
 1743 protopopul Radu Tempea II scrie “Cronica Șcheilor” (1391 - 1743).
 1757 dascălul brașovean Dimitrie Eustatievici scrie prima “Gramatică” în limba română
 1740 protopopul Eustatie Grid ridică etajul școlii
 1797 protopopul Radu Tempea V tipărește “Gramatica Românească”
 1821 - 1828 - 1850 popasurile lui Anton Pann în Șchei
 mai 1848 George Ucenescu compune melodia imnului “Deșteaptă-te române” lucru
evidențiat în autobiografia lui Ucenescu.
 Cel mai vechi manuscris păstrat în muzeu- Omiliar sec XI

Prima universitate modernă a României.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) sau Universitatea din Iași, este o universitate de

stat din Iași și una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România.
[1]
 Fondată în 1860, la scurt timp după formarea Principatelor Unite, Universitatea din Iași, așa cum
s-a numit la început, este prima universitate modernă a României.
Situată într-unul din cartierele istorice ale orașului, Copou, și cuprinzand 15 facultăți și numeroase
centre de cercetare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” este o instituție de învățământ superior cu
tradiție și în același timp o Universitate modernă care, prin realizările înfăptuite în plan educațional și
științific, a căpătat recunoaștere atât pe plan național cât și internațional.
În 2011, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost clasificată de Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului și Asociația Universităților Europene în prima categorie, cea a universităților
de cercetare avansată și educație.[2][3]

Palatul Universității "Al.I.Cuza", construit pe locul fostului Teatru Național, a fost inaugurat în 1897; 

Istoric
Universitatea din Iași, ca instituție modernă de învățământ, a fost fondată la data de 26
octombrie 1860. Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii Vasiliene, înființată
de Vasile Lupu, în 1640, urmată, la 1707, de Academia Domnească, fondată de Antioh Cantemir.
În mod direct, Universitatea din Iași se trage din Academia Mihăileană, fondată
în 1834 de Gheorghe Asachi. În noua sa formă, ea a fost inaugurată la 26 octombrie 1860 (7
noiembrie stil nou), în prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al cărui nume îl poartă din 1942.
Încă de la întemeiere, instituția a reprezentat un simbol național, transilvănenii Simion Bărnuțiu,
Petre Suciu, Ștefan Micle și altii aflându-se printre primii profesori ai universității ieșene.
La înființare universitatea avea trei facultăți: drept, filosofie (litere) și teologie. Facultatea de Drept
fusese înființată formal încă de la 6 octombrie 1855, iar Facultatea de Filosofie își deschisese
cursurile în martie 1857. În 1864, universitatea era formată din Facultatea de Litere și Filosofie,
Facultatea de Drept, Facultatea de Științe fizice, matematice și naturale, iar în 1879, a apărut
Facultatea de Medicină. În anii 1890-1900, s-a dezvoltat Facultatea de Științe: în 1892, a apărut
catedra de Chimie, în 1906, cea de Chimie Agricolă, iar în 1910, a apărut Școala de Electricitate.
Actualul corp A al universității, Palatul Universității, a fost construit între anii 1893 și 1897 (și extins
in perioada interbelică) după planurile arhitectului Louis Blanc și inaugurat în prezența regelui Carol
I și a reginei Elisabeta. Clădirea este o îmbinare a stilurilor clasic și baroc, monumentala sa intrare
ducând în faimoasa "Sală a Pașilor Pierduți", decorată cu picturi realizate de către Sabin Bălașa.

Universitatea "Al.I.Cuza", Corp A, „Sala paşilor pierduţi”

Sistemul de învățământ românesc

În conformitate cu Legea Educației Naționale nr.1/2011, sistemul educativ românesc este
reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT). Fiecare nivel are propria
sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare. Grădinița este opțională între 3 și 6
ani. Clasa pregătitoare, devenită obligatorie în 2012,[1] începe în general la vârsta de 6
ani; școlarizarea este obligatorie până în clasa a zecea (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16
sau 17 ani). Învățământul primar și secundar este împărțit în 12 sau 13 clase. Învățământul superior
este aliniat la Spațiul european al învățământului superior.
Încă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu
proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat.
Organizarea de bază
Sistemul educațional românesc este împărțit pe două niveluri:
 1. Pre-universitar, Învățământul preuniversitar este structurat în 5 cicluri:[5]

 1.1 Învățământul Preșcolar (sau Grădiniță) - se desfășoară pe parcursul a trei ani, fiind

alcătuit din trei grupe: Grupa Mică, Grupa Mijlocie și Grupa Mare.
 1.2 Învățământul primar (Școala Primară) - clasele 0(pregătitoare)-IV
 1.3 Învățământul gimnazial (Gimnaziu) - clasele V-VIII
 1.4.1 Învățământul liceal (Liceu) - de patru sau cinci clase (clasele IX-XII / XIII)
 1.4.2 Învățământul profesional (Școala de arte și meserii), care poate continua sau înlocui
Liceul în pregătirea studenților pentru cariere care se bazează pe activități manuale sau
practice.
 1.5 Învățământul postilceal poate dura între 2 și 5 ani.

2. Învățământul superior (studii superioare) a fost reorganizat pentru a fi în conformitate cu

principiile procesului Bologna, care are ca scop construirea Spațiului European al Învățământului
Superior. Ea are următoarele patru componente:

 2.1 Studii de licență (Licențiat) 3-4 ani, pentru cele mai multe discipline 3 ani (din 2005)
 2.2 Studiile de master (Masterat) 1-2 ani, pentru cele mai multe discipline 2 ani (din 2008)
 2.3 Studiile de doctorat (Doctorat) au durata de cel puțin 3 ani (doctorand) (din 2006).
 2.4 Învățarea continuă (cursuri postuniversitare, formare continuă).

Școală primară este obligatorie, ea cuprinzând clasa pregătitoare (fiind înscriși în general copiii în
vârsta de 6 ani,[6]) și apoi clasele I-IV, fiind cunoscută sub numele de "învățământ primar", în timp ce
de la vârsta de unsprezece ani și până la paisprezece ani este cunoscut sub numele de "educație
gimnazială". Cele mai multe școli elementare fac parte din sistemul public școlar. Educația
elementară privată are o cotă de piață de 0,5%, în conformitate cu Ministerul Educație, Cercetării și
Inovării.[necesită  citare]Educația în România este obligatorie până la terminarea clasei a X-a (sau până la
vârsta de 18 ani).[7] Sistemul de învățământ este identic la nivel național și foarte centralizat.
Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire (absolvirea școlii generale, fără examen),
bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de bacalaureat), licență (cadru de absolvirea a
universității, după un examen și/sau a tezei), masterat (diplomă de master, după o teză și, eventual,
un examen), doctorat (doctor, după o teză).

IDEI PENTRU OPINIA TA (ALEA 15 RANDURI)

Dacă tragem totuși linie, care sunt avantajele și dezavantajele ce vin odată cu
înscrierea copilului la o școală publică?
Avantaje
 
o Accesul la o rețea extinsă de unități de învățământ, un aspect important pentru cei care
caută o școală în apropierea domiciliului, de pildă;
o Pregătirea generalistă a elevilor până în clasa a VIII-a, care le permite să asimileze un
bagaj de cunoștințe din diverse domenii și care le oferă suficient timp pentru a-și descoperi
pasiunile/domeniile pe care vor să le aprofundeze la liceu;
o Costuri mult mai mici decât în cazul școlilor private;
o Posibilitatea elevilor de a relaționa cu persoane și personalități diferite, cu colegi din
diverse medii, putând astfel să se adapteze mai ușor la realitatea de dincolo de școală;
 
Dezavantaje
 
o Condiții care adesea lasă de dorit – săli de clasă care n-au mai fost de mult timp renovate,
terenuri și săli de sport nesigure sau dotate necorespunzător;
o Acces redus la noile tehnologii: doar unul din 250 de elevii de clasa a VIII-a are acces la
un calculator sau laptop cu o conexiune la Internet (sursa);
o Numărul mare de elevi dintr-o clasă;
o Model de predare, învățare și evaluare clasic, învechit, rigid, nediferențiat;
o Criterii mai relaxate de selecție a cadrelor didactice, comparativ cu școlile private;
profesori mai puțin motivați;
o Diversitatea redusă a opționalelor și procentul redus de activități practice sau artistice;
o Elevii primesc informația în mod pasiv; predomină predarea și evaluarea în defavoarea
activităților de grup, a experimentelor etc.;
 
Pe lângă acestea, este evident că fiecare poate face propriile completări în funcție de
experiența personală. Cu bune, dar mai mult cu rele, sistemul public rămâne oarecum
norma, standardul și cel mai accesibil model pentru copiii din România.