Mişcarea de rotaţie a Pământului

Învârtirea Pamântului în jurul axei sale polare se numeste rotatie. Perioada de

rotatie, adica timpul necesar ca pamântul sa se învârteasca cu 360º este de 23h
56m si 4,09s ( zi siderala). În studierea relatiilor Pamânt-Soare se foloseste
perioada de rotatie de 24 de ore.
Miscarea Pamântului în jurul axei sale, în jurul Soarelui, în jurul axei Lunii si în
jurul Pamântului se realizeaza în acelasi fel.

Sensul de rotatie poate fi determinat pe baza uneia dintre urmatoarele reguli:

¨ Daca ne imaginam ca privim de sus Pamântul uitându-ne spre Polul Nord,
sensul de rotatie este contrar miscarii acelor de ceasornic
¨ Daca punem degetul pe un punct situat lânga ecuator si împingem spre est,
globul se va roti în directia corecta, ceea ce explica expresia curenta " rotatia
spre est a Pamântului".
¨ Sensul rotatiei Pamântului este invers celei de miscare aparenta a Soarelui,
Lunii si stelelor. Deoarece aceste corpuri par sa se deplaseze spre vest pe bolta
cereasca, aceasta înseamna ca pamântul se roteste spre est.
Viteza de rotatie, definita ca viteza cu care un punct de pe suprafata terestra se
deplaseaza pe o orbita circulara în virtutea miscarii de rotatie a planetei, este
definita de la un loc la altul si se calculeaza împartind lungimea paralelei
geografice de la latitudinea respectiva la valoarea de 24 ( perioada medie de
rotatie).
La Ecuator, unde circumferinta este de cca 40 000 km, viteza de rotatie este
de cca 1 700 km/h (465m/s), iar in dreptul paralelei de 60º viteza scade la 850
km/h la poli ea devenind nula. Omul nu poate sesiza miscarea deoarece rotatia
se face cu viteza constanta.

Consecintele Miscarii de Rotatie

1.Cea mai importanta consecinta a miscarii de rotatie este succesiunea zilelor si

a noptilor.
 Orice punct de pe suprafata Pamântului care se afla la un moment dat în
dreptul Soarelui ajunge din nou in aceeasi pozitie dupa 24 de ore. Este durata
unei zile solare mijlocii.
Asadar, orice punct de pe suprafata Globului executa o rotatie completa în 24
de ore, descriind un cerc (360º).
Putem calcula astfel ca într-o ora orice punct parcurge aparent 15º de
meridian. O consecinta importanta a acestui fapt este aceea ca din 15º în 15º de
meridian exista o diferenta de o ora.
2. Datorita Miscarii de Rotatie, temperatura aerului se modifica în 4 ore, astfel
în timpul zilei suprafata Pamântului se încalzeste, iar in timpul noptii se raceste.

3. Forta centrifuga, generata de rotatia pamântului, da nastere la o usoara

tendinta a obiectelor de a cadea în spatiu. Deoarece forta gravitatiei este de 289
ori mai mare decât forta centrifuga la ecuator, obiectele nu pot parasi suprafata,
iar greutatea lor se reduce. La ecuator forta centrifuga are valoarea maxima si
efectul ei este foarte pronuntat.

4. Turtirea corpului planetar solid la poli si " bombarea" sa in zona ecuatoriala,

situatie care se repercuteaza asupra învelisurilor concentrice din interiorul
planetei precum si turtirea învelisului extern gazos, atmosfera.

5. Aparitia fortei de inertie CORIOLIS (ca rezultat al compunerii geometrice a

vitezei proprii si a vitezei de rotatie a unui corp), care actioneaza asupra
obiectelor în miscare, impunându-le o deviere spre dreapta in emisfera nordica
si spre stânga în emisfera sudica. Valoarea acestei forte este nula la Ecuator si
se manifesta din ce in ce mai pregnant cu cât ne apropiem de poli. Actiunea
fortei Coriolis determina tendinta de abatere a cursurilor râurilor spre malul
drept în emisfera nordica si spre malul stâng în emisfera sudica, dirijeaza
directia de deplasare a principalilor curenti oceanici, precum si circulatia aerului
între centri de presiune maxima si minima (alizeele bat din directia N-E în
emisfera nordica si dinspre S-E în emisfera sudica).
 Mişcarea de revoluţie a Pamântului

Miscarea Pamântului pe orbita sa în jurul Soarelui se numeste revolutie.

Pe tot parcursul revolutiei sale, axa de rotatie a Terrei (axa polilor) ramâne
paralela cu ea insasi. Pastrându-si directia, aceasta executa în spatiu o miscare
de translatie, motiv pentru care deplasarea planetei în jurul Soarelui se mai
numeste si miscare de translatie.
Perioada de revolutie, anul (365 zile, 6h, 9minute, 9 secunde) este timpul
necesar Pamântului pentru a face un circuit complet în jurul Soarelui.
Caracteristicile mişcării de revoluţie:
a. Faptul că orbita este o elipsă, face ca distanţa dintre Pământ şi Soare, pe
timpul parcurgerii sale, să fie diferită, situându-se între 147,1 mil. km (la
periheliu – 3 ianuarie) şi 152,1 mil. km (la afeliu – 6 iunie).

b. Viteza medie a deplasării Pământului pe orbită este 29,7 km/s (maximă la

periheliu de 30,27 km/s). Planul Ecuatorului terestru realizează cu cel al orbitei
Pământului, un unghi de 23°26’21’’ (oblicitatea).

c. Perioada în care Pământul îşi parcurge orbita (980 mil. km) este de un an.
Mărimea acesteia este diferită, în funcţie de elementul care este luat drept reper
al perioadei de revoluţie. Astfel, anul sideral corespunde timpului necesar (365
zile, 6 ore, 9 minute, 55 secunde sau 365,256361 zile), între două treceri ale
Pământului (în mişcarea sa pe orbită) prin acelaşi punct în raport cu o anumită
poziţie a unei stele; anul tropic constituie perioada necesară (365 zile, 5 ore, 48
minute, 46 secunde sau 365,2422 zile) trecerii succesive prin punctul
corespunzător echinocţiului de primăvară (punctul vernal). Diferenţa dintre cele
două perioade este determinată de mişcarea de precesie a Pământului.

d. Datorită oblicităţii, axa polilor Pământului realizează cu planul orbitei un

unghi de 60°30’. Aceasta face ca pe parcursul mişcării de revoluţie, planul ce
conţine acestă axă să înregistreze, în raport cu Soarele, poziţii diferite, din care
patru au semnificaţie deosebită, ele împărţind anul în tot atâtea intervale de timp
caracteristice.
Solstiţiul din 22 decembrie. Planul axei realizează cu cel al orbitei un unghi
obtuz şi, ca urmare, razele Soarelui cad perpendicular pe Tropicul Capricornului
şi sunt tangente la cercurile polare. Emisfera sudică este mai apropiată de Soare,
în raport cu cea nordică; aici fiind vară, iar în cealaltă iarnă. Cercul care separă
emisfera luminată de cea întunecată determină următoarele diferenţe diurne în
mărime, în sens latitudinal, al acestora.

Solstiţiu din 22 iunie. Relevă aspecte inverse în raport cu situaţia anterioară.

Emisfera nordică este orientată spre Soare, razele acestuia cad perpendicular pe
Tropicul Racului şi sunt tangente la cercurile polare. Astrul va fi deasupra
orizontului la Polul Nord şi sub acesta la Polul Sud. În emisfera nordică este
vară, iar în cea sudică iarnă. Cercul de lumină determină intervale de noapte şi
de zi diferite ca mărime. La Ecuator, ele sunt egale (12 ore). În emisfera sudică,
noaptea creşte, fiind de 24 ore la sud de Cercul Polar antarctic (noapte polară).
În emisfera nordică, durata zilei o depăşeşte pe cea a nopţii, iar de la Cercul
Polar arctic spre pol ea va fi de 24 ore (zi polară). Înălţimea Soarelui pe boltă va
fi inversă în raport cu situaţia de la solstiţiul din 22 decembrie.

Echinocţiile de primăvară (21 martie) şi toamnă (23 septembrie). Razele

Soarelui sunt perpendiculare pe planul axei şi pe Ecuator şi tangente la poli. Ca
urmare, cercul care separă cele două emisfere – luminată şi întunecată – trecând
prin poli asigură pe toată suprafaţa terestră, indiferent de latitudine, o durată
egală a zilei şi nopţii (12 ore).

CONSECINŢELE GEOGRAFICE ALE MIŞCĂRII DE REVOLUŢIE

Mişcarea de revoluţie în strânsă legătură cu înclinarea axei terestre determină o

serie de consecinţe în regimul de manifestare a o serie de procese fizice, biotice,
geografice etc.Între acestea mai însemnate sunt:

a. Inegalitatea duratei zilelor şi nopţilor pe parcursul anului. Aceasta se constată

diferit la orice latitudine în afară de Ecuator unde atât ziua, cât şi noaptea
permanent au câte 12 ore. În general, între Ecuator şi cercurile polare ziua cea
mai scurtă va fi solstiţiul corespunzător sezonului de iarnă din fiecare emisferă
(22 decembrie, în cea nordică şi 22 iunie, în cea sudică). Ulterior, ziua va creşte
ritmic până la solstiţiul de vară când va avea valoarea maximă. La 21 martie şi
23 septembrie, ziua va fi egală cu noaptea. Între cercurile polare şi poli apar
două sezoane distincte: în Emisfera nordică noapte polară (23 IX – 21 III) şi
ziua polară (21 III – 23 IX); invers în cea sudică.

b. Încălzirea inegală a suprafeţei Pământului. Mai întâi faptul că orbita

Pământului este o elipsă impune o diferenţă în mărimea intensităţii radiaţiei
înregistrată între poziţiile extreme (periheliu şi afeliu) care se ridică la aproape
7%. În al doilea rând, apar deosebiri importante, cu caracter sezonier, în
cantitate de radiaţie primită de suprafaţa terestră şi de aici diferenţele nete în
regimul temperaturilor aerului, apei, solului şi al multiplelor procese
(geomorfologice, biotice, climatice) care se leagă de acestea.

c. Formarea şi alternanţa anotimpurilor. Încălzirea inegală, ca urmare a unei

distribuţii sezoniere diferită a radiaţiei solare, determină caracteristici climatice
distincte în cadrul unor intervale de timp, deosebite şi ca număr.

d. Dezvoltarea unor zone de complementaritate climatică. Forma Pământului a

impus o diferenţiere latitudinală în distribuţia radiaţiei solare şi de aici separarea
marilor zone climatice principale – una caldă, două temperate şi două reci. Pe
suprafaţa terestră se vor individualiza şi zone secundare, ce coincid cu arii
latitudinale subpolare, subtropicale, subecuatorială, în care pendulează şi
convergenţa sau divergenţa principală a maselor de aer. În aceste regiuni se
succed sezonier caracteristici climatice apropiate de acelea specifice zonelor
limitrofe, de unde caracterul de complementaritate climatică şi care se transmite
şi la celelalte componente ale peisajului (evoluţia scurgerii apei râurilor,
evoluţia vegetaţiei etc.).

e. Inegalitatea duratei sezoanelor (anotimpurilor). Primăvara astronomică este

de 93 de zile şi 19 ore; vara astronomică este de 93 zile şi 15 ore; toamna
astronomică ţine 89 zile 20 ore; iarna astronomică durează 90 zile.