Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Demult, cu câteva mii de ani înaintea noastră, trăia prin locurile acestea un
neam de oameni viteji, mândri și netemători de moarte: erau dacii, strămoșii noștri.
Stăpâni pe un pământ frumos, bogat și darnic, anume parcă făcut pentru un
asemenea popor, dacii ajung, în mai puțin de un veac, să-nchege o țară puternică:
Dacia.
Când un împărat mare din vremea aceea a întrebat un trimis al dacilor dacă
se teme de el, acesta a răspuns: - Dacii nu se tem decât de cer, să nu cadă pe ei.
Așa era poporul care a stăpânit mai demult locurile acestea.
Dacii erau oameni trupeși, bine legați, de statură potrivită. Purtau părul
lung, lăsat în plete pe umeri și pe spate, retezat în dreptul frunții, barba mare și
stufoasă.
Îmbrăcămintea lor era o cămașă de in, lungă până la genunchi, strânsă cu o
cingătoare peste mijloc. Purtau ițari largi, legați la glezne cu sfoară sau vârâți în
opinci, iar pe deasupra o manta lungă, fără mâneci, prinsă pe umăr. Conducătorii
purtau o căciulă țuguiată, cei de jos umblau cu capul descoperit.
În poienile pădurii creșteau albinele pentru miere, iar din munți scoteau
aur. Toamna plecau în cărăușie: coborau la Mare belșugul holdelor, aurul munților,
cai, lână, miere, ceară și aduceau de la negustorii greci: arme, stofe alese, vase de
bronz, scula și podoabe de care n-aveau ei.
Iarna, în căsuțele lor de bârne sau de pământ, adunați pe lângă vatră, își
povesteau isprăvile, luptele și primejdiile prin care au trecut și toate câte au mai
auzit și au văzut prin locurile îndepărtate pe unde au umblat.
Dorința lor de a-și apăra țara și traiul liber îi făceau temuți în războaie și
despre vitejia lor vorbesc istoricii vremii.