În secolele al XIV-lea şi al XV-lea poporul român a avut doi voievozi pricepuţi şi buni gospodari:

Mircea cel Bătrân în Ţara Românească şi Alexandru cel Bun în Moldova.

Mircea-Voievod, zis cel Bătrân, a fost un conducător vrednic şi înţelept, un oştean îndrăzneţ şi
viteaz. El a întins hotarele Ţării Româneşti din Banat până la vărsarea Dunării în Marea Neagră, iar din
Transilvania a stăpânit Amlaşul (în părţile Sibiului) şi Făgăraşul. Cu firească mândrie se intitula: „Singur
stăpânitorul Io Mircea, mare voievod şi domn”... El a gospodărit ţara cu multă pricepere şi dragoste
vreme de 32 de ani (1386 – 1418).
Alexandru cel Bun a condus Moldova între 1400 şi 1432. Moldova se întindea în vremea sa de la
Carpaţi până la Nistru şi Marea Neagră.

Viaţa şi ocupaţiile locuitorilor. În vremea aceea, Ţările Române s-au organizat mai bine şi
şi-au sporit avuţia. Locuitorii au cultivat tot mai bine pământul. Grâul, secara, orzul, ovăzul creşteau din
belşug. Pe dealuri plantau pomi şi viţă de vie. Pe islazuri păşteau turme de vite şi oi. Pe văile apelor se
înşirau mori pentru măcinatul grâului şi pive pentru bătutul postavurilor.
De la Baia de Aramă minerii scoteau aramă, aşa cum de la Ocnele Mari şi Târgu Ocna se scotea
sare. Negustorii străini cumpărau de la noi cereale, vite, vin, ceară, miere şi ne vindeau unelte, arme şi
postavuri. Toate acestea făceau să crescă bunăstarea, ajutau înmulţirea satelor şi oraşelor. Cele mai de
seamă erau: Curtea de Argeş, Câmpulung, Târgovişte, Giurgiu, Suceava, Roman, Bacău, Galaţi,
Chilia şi Cetatea Albă. Domnitorul, boierii şi mănăstirile aveau moşii întinse, podgorii, păduri şi turme
de vite. Cei mai mulţi locuitori erau ţărani lioberi, care plăteau dări statului şi veneau la oaste, când se
anunţa vreo primejdie din afară.

Mircea cel Bătrân Alexandru cel Bun – pictură de la Mănăstirea Suceviţa

 Buna gospodărire a ţării. Ca să conducă mai bine ţările lor. Mircea cel Bătrân şi Alexandru
cel Bun au rânduit judeţele, au zidit cetăţi de scaun la Târgovişte, în Ţara Românească şi la Suceava, în
Moldova. În conducerea ţării, domnitorii erau ajutaţi de dregătorii din marea boierime.
Domnul era cel mai mare judecător al Ţării. Tot el conducea oştirea, alcătuită din boieri şi din
ţărani liberi. Ostaşii care luptau pe cai formau călărimea. Cei care luptau pe jos alcătuiau pedestrimea. Ca
să poată apăra mai bine ţara, Mircea cel Bătrân şi Alexandru cel Bun au pus să se înalţe cetăţi şi mănăstiri
întărite cu ziduri groase. Aşa a fost Mănăstirea Cozia, zidită pe Valea Oltului şi Mănăstirea Bistriţa, din
judeţul Neamţ. Acestea sunt şi azi unele din monumentele cele mai vechi şi mai frumoase din ţara
noastră. La Curtea domnească din Suceava şi la cea din Târgovişte au adus grămătici, oameni cu scrierea
frumoasă. Ei întocmeau actele domneşti, pe care voievodul le sigila cu pecetea.

Sigiliul (pecetea) Ţării Româneşti Sigiliul (pecetea) Moldovei din vremea lui Alexandru cel Bun
din vremea lui Mircea cel Bătrân

Buna organizare a ţării, hărnicia şi vitejia poporului i-au ajutat pe cei doi voievozi să înfrunte
primejdia din afară, să-l înfrângă pe duşman şi să ducă faima ţării până departe.