II. Imperiul Otoman: 1. Originea turcilor şi întemeiarea statului: Prof.

lansează
întrebarea-problemă retrospectivă: De unde sunt originari turcii? Cine a întemeiat statul turc? De unde
vine denumirea?
Turcii sunt originari din Asia Centală, ei s-au stabilit în sec. al XI-lea în Asia Mică
(Anatolia) unde au înfiinţat mai multe mici state (emirate). vezi Harta p.90, 89 Unul dintre
aceste state a fost condus de Osman (1281-1324), el s-a afirmat în luptele cu bizantinii şi a pus
bazele statului otoman. Urmaşii săi au extins acest emirat cucerind Asia Mică, peninsula
Balcanică, Siria şi nordul Africii transformând micul emirat într-un întins şi puternic imperiu.
vezi Harta p.90, 89
2. Cauzele expansiunii otomane: a) îndemnul religios - jidahul şi dorinţa de îmbogăţire;
b) armata permanentă bine organizată în ieniceri (trupă de pedestraşi de elită, alcătuită din
tineri islamizaţi proveniţi din robi creştini “Copii de suflet al lui Alah”) (de citit textul din Corint de la
p.89) şi spahii (trupă de cavalerie alcătuită din rândul aristocraţiei turce);
c) conflictele dintre statele cucerite; toleranţa otomanilor;
d) stabilitatea politică a statului otoman: sultanul concentra în mâna sa puteri absolute.
3. Statul otoman în timpul celor mai importanţi sultani: Baiazid, Mahomed al II-lea,
Selim şi Soliman Magnificul.
Murad I (1359-1389) primul care îşi ia titlul de sultan. El, profită de disensiunile dintre
statele balcanice (Bulgaria, Macedonia, Serbia, Albania, Grecia) pe care le cucereşte pe rând
mutând capitala în Europa la Adrianopole (1365).
Otomanii dau dovadă de toleranţă faţă de popoarele cucerite, cu condiţia supunerii şi a
achitării obligaţiilor fiscale. Statele creştine care se supun sultanului se bucură de autonomie în
schimbul plăţi unui tribut.
Noul sultan Baiazid Fulgerul- Ilderâm (1389-1402) se afirmă în luptele de la Kossovo 1389,
Rovine 1395, Nikopole 1396 dar este înfrânt la Ankara 1402 de hanul Timur-Lenk, unde cade
prizonier şi moare în captivitate.
După moartea sa, între fiii săi începe lupta pentru succesiune la tron, iar statul otoman decade
pentru o scurtă perioadă.
Mehmed II Cuceritorul (1451-1481) cucereşte, în 1453 Constantinopolul şi transferă
capitala în acest oraş denumit de atunci Istanbul.
Selim I (1512-1520) este interesat mai mult de Orient unde cucereşte Siria, Palestina,
Egiptul (1517) adăugându-şi titlul de calif.
Fiul său Soliman Magnificul (1520-1566) aduce Imperiul Otoman la apogeu, cucerind
Belgradul 1521, Rodosul 1522, învinge pe maghiari la Mohacs 1526, asediază Viena 1529,
cucereşte Irakul 1534, şi transformă în paşalâc (provincie otomană) cea mai mare parte din
Ungaria 1541.
În timpul său haremul, prin soţia sa Roxelana (Hurrem), se amestecă în politica imperiului.
(povestea de dragoste dintre cei doi şi urmările sale)
După moartea sa Imperiul Otoman începe să decadă lent devenint apoi, la sfîrşitul sec.
XVII, “omul bolnav al Europei”, pe care marile puteri europene încep să-l moştenească
(cucerească). Aşa apare acum, aşa numita “problemă orientală” prin care marile puteri
europene Austria şi Rusia sunt în competiţie pentru moştenirea Imperiului Otoman.
Temă: vocabularul pag.91 ex.p.92, 93

IMPERIUL OTOMAN

D1 “Ei sunt oameni de înălţime mijlocie şi cu o putere mijlocie şi destul de frumoşi şi toţi poartă
bărbi mari; şi deşi se zice, de obicei, este puternic ca un turc, eu am văzut destui care nu se puteau
compara cu creştinii, mai puternici decât ei, şi care făceau lucruri grele, când trebuia făcut ceva. Ei
sunt oameni harnici şi se scoală totdeauna dimineaţa şi nu obosesc repede când sunt la câmp, şi se
mulţumesc cu puţin, cu puţină pâine necoaptă şi cu puţină carne crudă uscată la soare sau cu lapte
fiert şi cu miere ori brânză, ori struguri şi fructe; sau dintr-un pumn de făină ei pregătesc o masă ca
să trăiască şase sau opt dintre ei într-o zi... Ei dorm pe pământ; poartă două sau trei rochii de
bumbac, una peste alta... Şi poartă o rochie de postav în chip de manta, ea este uşoară şi bună
împotriva ploii... Şi poartă cizme până la genunchi şi au nădragi largi, unii de calitate ori de alte
postavuri cu care-şi acoperă rochiile, încât ele nu-l împiedică de loc la război sau la drum sau când
au ceva de făcut.”
(Betrandon de la Broquiere, călător francez din sec.XV-lea).

D2 “Casele turceşti ale acestui oraş atât de mare şi de însemnat, atât de vestit în lume, sunt în
cea mai mare parte joase şi construite din lemn, unele din piatră, altele din cărămizi nearse îmbinate
cu lut sau noroi, care se năruiesc repede. Obiceiul lor de veacuri este să nu construiască niciodată
nimic măreţ spre folosul lor, ci se mulţumesc cu căsuţe, oricât de modeste ar fi, ei zicând că acestea
le sunt îndestulătoare pentru scurtul lor pelerinaj pe pământ. Dar ei nu se zgârcesc atunci când este
vorba de edificiile publice, pe care le doresc măreţe, mai ales moscheile. Ei consideră un păcat să
ridici o locuinţă particulară pentru mai mult de o viaţă de om.” (Richard Knolles, călător englez)
Răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Caracterizaţi pe scurt atitudinea europenilor creştini faţă de civilizaţia turcilor otomani.
2. Care este mesajul pe care îl transmit aceste texte?

D3 “Şi Evronos gaziul a numit un cadiu şi mulţi băieţandri au fost adunaţi şi duşi la han. Halil a
grăit: - Să-i dăm pe aceştia turcului ca să înveţe turceşte. Şi a spus: - Să-i facem pe aceştia ostaşi. Şi
aşa au făcut. Zi de zi au devenit mai mulţi, aşa încât cu toţii s-au făcut musulmani. Turcul i-a folosit
pe aceştia mulţi ani, şi de acolo i-au dus la Poartă, îmbrăcându-i cu burcă albă. Au fost numiţi
“oastea cea nouă” (yeniceri) şi aşa, pe timpul acestuia s-au înfiinţat ieniceri...” (M.Guboglu,
Crestomaţie turcă 1263-1683)

D4 “Iar din vremea califului Omar şi a celor dintâi mari cuceritori pentru credinţă, tradiţia
islamică stabilese reguli pentru chipul în care să fie tratate, după cuvinţă, popoarele cucerite. Dacă
un oraş sau un ţinut se predă de bunăvoie cuceritorului, atunci nu trebuie să fie jefuit, cu toate că
poate avea de plătit o despăgubire. Locuitorii, fie creştini sau evrei, îşi păstrează lăcaşurile de cult.
Acum, sultanul făgăduise oştenilor săi trei zile de prădăciuni la care aveau dreptul şi aceştia s-au
revărsat în oraş. Odată pătrunşi înăuntrul oraşului, toţi se unesc în goana sălbatecă după pradă.
Ucideau pe cine întâlneau în cale, bărbaţi, femei şi copii, fără deosebire. Sângele curgea şiroaie pe
străzi la vale. Unii dintr-înşii au nimerit peste o mişcătoare procesiune de femei, care se îndrepta
spre biserica Sf.Teodosia, în ziua ei de hram, ca să o roage să le ocrotească. Femeile au fost
încercuite şi apoi împărţite între cei care le prinseseră.
Jaful s-a prelungit toată ziua. Mănăstirile de călugări şi maici au fost încălcate şi cei din lăutru
lor ridicaţi. Călugării şi călugăriţele mai în vârstă s-au ţinut de vechile datine de supunere ale
Bisericii Ortodoxe şi nu s-au împotrivit. Casele particulare au fost jefuite una după alta, şi fiecare
ceată de prădători lăsa la intrare un steguleţ, care să arate când o casă fusese pe deplin golită. Cei
care locuiau erau luaţi împreună cu tot ce aveau. Cine se prăbuşea fiindcă era prea şubret era
omorât, cum s-a întâmplat şi multor prunci, socotiţi că nu preţuiau nimic.” (Steven Rucimer,
Căderea Constantinopolului)
Răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Identificaţi tradiţia islamică cu privire la popoarele şi cetăţile cucerite.
2. Comparaţi atitudinea otomanilor musulmani la cucerirea capitalei bizantine cu cea a
cruciaţilor creştini la cucerirea Ierusalimului în timpul primei cruciade.