Înainte de anul 1300, cnejii şi voievozii de la miazăzi de Carpaţi au încercat, de mai multe ori,

să se unească; dar n-au izbutit din cauza năvălirii tătarilor şi a regilor unguri, care căutau să
stăpânească şi aceste ţinuturi.
Venind dinspre răsărit, tătarii au pricinuit mari
stricăciuni şi jafuri asupra locuitorilor din
răsăritul ţării noastre. Pe unde treceau,
distrugeau şi prădau totul. Luau mii şi mii de
robi şi-i puneau la munci grele, până piereau
istoviţi. Rar mai scăpa câte unul, cu fuga.
De multe ori, românii erau nevoiţi să se
adăpostească în codri şi munţi, unde tătarii se
temeau să intre.
Dar, pentru ca poporul să trăiască mai bine şi
să poată ţine piept primejdiilor din afară, era
necesară unirea între voievodate şi formarea
unor state mai mari, mai puternice.
Basarab I Voievod întemeiază o ţară liberă. Iată că, pe la anul 1320, s-au iscat certuri
pentru domnie în Ungaria, iar puterea tătarilor a început să slăbească. Astfel, s-a ivit un moment
prielnic unirii cnezatelor şi voievodatelor de la miazăzi de Carpaţi. Cu pricepere şi îndrăzneală,
voievodul Basarab, de pe Argeş, a unit toate voievodatele, de la Severin până la Brăila şi din Făgăraş
până la Dunăre. Aşa s-a întemeiat pe pământul nostru cel de-al doilea stat, numit Ţara Românească,
pe care Basarab îl voia liber şi inedependent. „Cine va încerca a o supune – zicea Basarab – se va izbi
de sabia noastră!”

Basarab I Intemeietorul (pictură de la Biserica domnească de la Curtea de Argeş)

 Biruinţa de la Posada. În anul 1330, regele Ungariei, Carol Robert, a pornit cu armată
mare, formată din nobili şi cavaleri, să supună Ţara Românească. În zadar a trimis voievodul român
soli înaintea invadatorului, să-l convină că-i mai bună pacea şi prietenia decât războiul. Carol Robert
nici n-a vrut să stea de vorbă; urma să se supună cu orice preţ Ţara Românească.
Atunci, Basarab a chemat la luptă vitejii, oastea lui de ţărani. A pârjolit pământul în calea
armatei lui Carol Robert. S-a retras într-o vale îngustă, în munţi.
Suferind de foame şi sete, armata regelui ungur l-a
urmărit îndeaproape. Când a ajuns în strâmtoarea
de la Posada, asupra soldaţilor lui s-a abătut o
adevărată ploaie de săgeţi, de bolovani, de stânci şi
butuci aruncaţi din vârful munţilor, ca să-i
strivească.
Din faţă, din coaste şi din spate, pâlcuri de ostaşi
români l-au atacat şi l-au prins ca într-o capcană.
Duşmanii nu au mai putut nici înainta, nici da
înapoi.
S-au bătut cu deznădejde şi mulţi nobili unguri au
pierit la Posada. De bună seamă ar fi căzut şi
regele, dacă nu-şi schimba hainele cu ale unui slujitor al său şi nu fugea.
Aşa şi-a luat Carol Robert osânda pentru îngâmfarea cu care a respins solia de pace şi prietenie
trimisă de Basarab-Voievod şi pentru îndrăzneala cu care ne-a cotropit ţara. Ela a fost silit să
recunoască independenţa Ţării Româneşti.
În timpul lui Alexandru-Voievod, fiul lui Basarab I, s-a întemeiat Mitropolia Ţării Româneşti.
Biserica a ajutat la întărirea puterii domneşti şi organizarea ţării. Reşedinţa mitropolitului era la Curtea
de Argeş.