Scenariu istoric

Rodna și Marea năvălire tătară de la 1241

Personaje

Naratorul - Castelanul Săsărman

Întemeietorul, sau Înaintemergătorul sașilor – Franscisc
Greavul, care este și comandantul militar (în partea a doua) - Francisc
Reprezentantul Casei Regale Maghiare - Peter Moynahan
Călugărul Andrei, reprezentantul mănăstirii dominicane -
Johann, un bărbat, oștean. El este însoțit de femeia sa.
Mulțimea sașilor colonizatori ai Nosnerland-ului – Asserculis
Doi oșteni, iscoade la hotare
Hoarda tătară

NARATORUL:

Situată la granița răsăriteană a Regatului Maghiar, în nord-estul Transilvaniei,

localitatea Rodna a atras atenția puterii regale de timpuriu. Minele de aur şi
argint de aici au trezit un uriaş interes la curtea regilor arpadieni care şi-au întins
de timpuriu stăpânirea asupra ţinutului de la izvoarele Someşului Mare, încât se
poate afirma că oraşul minier Rodna exista din secolul al XII-lea. Pentru a pune
în valoare resursele miniere, dar şi pentru a asigura paza graniţei, pe aici trecând
unul din drumurile cele mai frecventate, care lega ţinuturile de la est de Carpaţi
de Transilvania, Rodna a beneficiat de o colonizare germană timpurie, care se
suprapune unui habitat preexistent românesc, cu structuri sociale şi politice care
reverberează şi după cuprinderea lor în formele organizatorice ale regatului
maghiar.
Bogăţiile Rodnei şi prezenţele ameninţătoare în Răsărit - cumanii sau tătarii - au
adus Bistriţa şi Rodna de timpuriu în atenţia regalităţii maghiare. Importantele
resurse naturale vor înrâuri şi ele, la rândul lor, istoria acestor ţinuturi. Astfel, la
Rodna, în primele decenii ale veacului al XIII-lea şi poate chiar la sfârşitul
secolului al XII-lea, sunt exploatate mine de aur şi argint.
De acestea auziseră și hoardele tătare de la răsărit...

Naratorul: Oameni buni, urmează scenariul RODNA ȘI MAREA NĂVĂLIRE

TĂTARĂ DE LA 1241
Înainte de aceasta, să vedem cum acest pământ binecuvântat a primit la sânu-i
oamenii veniți de departe tare, adică pe sași.
 1. Partea întâi. Cândva, în secolul XII… (se asimilează cu Parada!?)

Naratorul: Rodna. Pe strada ce vine din partea de jos a târgului, urcă încet,
ca după un drum lung, istovitor, o coloană de oameni străini acestor locuri. În
față, sunt doi oameni de vază. Unul dintre ei are pe costum însemnele Regatului
Maghiar. Este reprezentantul Casei regale maghiare trimis de suveranul său
pentru a-i așeza pe noii veniți, coloniști germanici din miezul Europei, în locul
destinat lor din estul țării de dincolo de păduri, Transilvania. Al doilea este un
om de vârstă mijlocie, impunător, însă măcinat de griji. În mâinile sale ține
destinele oamenilor care îl urmează, porniți spre o nouă viață de promisiunile
făcute lor de regele Ungariei, Geza a II – lea, că vor primi pământuri și păduri,
și vor putea trăi liberi în acel tinut binecuvântat de Dumnezeu cu băi de aur și
argint.
În urma lor vine un convoi de oameni. Cu toții se bucură că au ajuns în țara
făgăduinței lor, pe Samus.
Ajunși la capătul drumului lor, cei doi nobili opresc convoiul.

Naratorul face o pauză

Naratorul (pe scena mare, când convoiul se apropie): Pentru a întări granițele
regatului maghiar, regele Geza al II – lea le promite pamânturi, păduri, dreptul
de a exploata băile de argint și aur și drepturi civice comunităților germanice din
miezul Europei, dacă vor veni să se așeze în aceste ținuturi. Nu se cunoaște exact
anul sosirii acestora în Transilvania, însă sunt destule indicii care ne indică a
doua jumătate a secolului al XII-lea ca fiind perioada în care sașii au ajuns și în
Transilvania de nord-est. În fruntea lor se afla un reprezentant al Casei Regale
Maghiare și un Întemeietor, liderul fiecărei comunități săsești. Cei doi stabilesc
locul de asezare a coloniștilor și împart hotarul localității, vatra satului. Ei găsesc
în acest ținut o populație băștinașă de români, urmași ai dacilor și romanilor,
pricepuți în scoaterea minereului din băi, bogat în aur și argint.

Reprezentantul Casei Regale: Aici este locul vostru. Se cheamă Rudne sau
Rocna în limba voastră.

Întemeietorul: Îți mulțumim, nobile!

(Se întoarce către oamenii săi, care așteaptă un semn de la el): Aici ne oprim!
Am ajuns in ținutul Rudne, tărâmul bogat de la poalele munților, către care am
pornit. Regele ne-a dat dreptul de a locui aici, de a primi pământ și de a ne
întemeia o vatră comună cu băștinașii români și de a-l apăra alături de ei.
(Se întoarce către călugărul Andrei): Sfinția ta, citeste oamenilor noua rânduială
de respectarea căreia va trebui să ne învrednicim cu totii!

Călugarul Andrei (desfăcând un document): În numele Tatălui, Fiului și

Sfântului Spirit Amin! Fiecare familie va primi pământul său, pe care să-l
muncească și să-l apere, să-l facă să rodească precum ne-a învățat pe noi Domnul
nostru Iisus Hristos, prin pilda talanților. Pământ avem destul în acest colț de
Rai din țara de dincolo de păduri, despre care doar auzit-am vorbindu-se până
acum. Fiecare veți primi trei bucăti de pământ: pe una o veți ara și semăna
primăvara, pe a doua o veți ara și semăna toamna, iar pe cealaltă o veți lăsa un an
să dea iarba. Apoi, o veți ara și semăna și pe ea și veți lăsa o alta pentru
înierbare. Și pământul roditor are nevoie de odihnă, precum avem si noi! Brânză,
caș și jântiță vom cumpăra de la românii de aici, făcute la stânele lor din munți.
Pădurile vor fi ale obștei.

Întemeietorul: Aceasta va fi rânduiala noastră.

Bărbații să își pregătească armele și să le țină aproape: pe aici pătrund din când
în când tătari sau cumani, care jefuiesc și iau robi și de aceea trebuie să ne
apărăm.
Iar acum, oameni buni, așezați-vă și vă veseliți. Femeile noastre vor pregăti masa
și de acum până peste veacuri aceasta va fi și țara noastră. Dar voi îi veți învăța
pe copiii voștri să nu uite niciodată țara de unde am venit.
Diximus! Am zis!

Partea a doua: Marea năvălire tătară de la 1241

Scena 1: (în program, sâmbătă seara)

Naratorul: Trecuseră câteva decenii de la sosirea sașilor în Rodna. Ascultând

îndemnul Întemeietorului lor, oamenii au pus bazele unui orășel prosper: Rodna
e oppidum în acel an 1241, fiind de altfel una dintre primele localităţi din
Transilvania pe care documentele o numesc civitas. Pricepuți în arta mânuirii
armelor, rodnenii de atunci nu se sperie atunci când străjile lor, de pe munți, le
dau de știre că în zare au apărut hoarde tătare, care se îndreaptă înspre orașul lor.

Dinspre pădurile din munți se apropie doi oșteni, foarte agitați, care fac semne
disperate cu mâinile:

Iscoadele: Mărite Greav! Oameni buni! În zare se văd hoardele tătare. Sunt
călări și nu le va lua multă vreme să ajungă la porțile orașului nostru.
Greavul: Am auzit preabine, încă din postul Crăciunului, că hoardele tătare au
zdrobit Rusia și Cumania, dar nădăjduiam să nu intre în regat.
Oameni buni! Puneți mâinile pe arme și să îi așteptăm în codrii dimprejurul
orașului și de acolo să îi doborâm pe năvălitori.

Greavul își trimite oamenii înspre direcția din care ar trebui să apară
năvălitorii.
Aceștia apar călare și sunt surprinși că în acest loc sunt oșteni care sunt gata să
lupte cu ei. De aceea, după o scurtă bătălie, fac cale întoarsă și se îndepărtează
de oraș.

Greavul: Urmăriți-i și asigurați-vă că s-au speriat de-adevăratelea de armele și

brațele noastre!

După un timp (scurt), oștenii se întorc în centrul orașului și fiecare, cu voce

tare, rememorează câți tătari a doborât.

Greavul: Vitejii mei, mai este picior de tătar în preajma orașului nostrum, de
aici și până la hotarele regatului?

Oștenii, în cor: Nuuuuuuuuuuu!

Greavul: Atunci, am făcut exact ce vrea regele de la noi să facem! Am apărat

fruntariile regatului, dar ne-am apărat și casele și familiile, nevestele și copii, ne-
am apărat avutul.
Cuvine-se, deci, să sărbătorim: tăiați vițeii cei grași și aduceți vinul primit de la
frații noștri bistrițeni. Și nu uitați, înainte de toate, să turnați în cele mici pahare
și licoarea din prune și mere, căpătată de la vecinii noștri români.

Naratorul: Și se făcu că rodnenii s-au așternut pe petrecere. Câte un pahar de

schnaps local de prune, apoi ciosvârte de porc și vită înmuiate cu pahare de vin
adus de la bistrițenii care aveau vii pe rod de mai mulți ani, în satele dimprejurul
orașului lor, în Nosnerland, bărbații mai întâi, apoi și femeile lor, cele mai
trecute prin viață mai întâi, apoi și fetele, cu toții sărbătoreau punerea pe fugă a
tătarilor. Încă nimeni nu i-a mai pus pe mongolii veniți din miezul Asiei până în
Crimeea și de acolo până la fruntariile de răsărit ale Regatului Maghiar! Aste
fapte de vitejie, chiar că trebuiau sărbătorite acum și aici, să stingă teama care le
umpluse inimile când aflaseră că tătarii se apropiau de Rodna!

Haideți să ne amestecăm nițel cu ei, să-I vedem cum se veselesc!

Din tabăra rodnenilor răzbat chiote și cântece de veselie…

Scena 2 (continuare): Întoarcerea tătarilor (se joacă duminică, la prânz)

Din tabăra rodnenilor răzbat chiote și cântece de veselie…

Deodată văzduhul este străpuns de strigătele de luptă ale tătarilor, care s-au
întors să cucerească orașul și, peste tabăra rodnenilor se abate furia
năvălitorilor.
Tătarii călare dau roată taberei rodnenilor și se încinge din nou lupta. Ei
trântesc bărbații la pământ, ucigându-i. Aceeași soartă o împărtășesc și femeile
care gătesc în fața corturilor.
Johann se luptă vitejește, dar este trântit la pământ și, pe moment își pierde
cunoștința, după ce este lovit în cap. Femeia sa fuge înspre partea de sus a
târgului, direcția din care au venit tătarii.Unul dintre ei o vede și se ia după ea.
Amândoi dispar pentru câteva momente, nu se mai văd. Unii dintre sasii din
tabara fug si se ascund unde pot.

Grosul armatei tătarilor părăsește locul luptei, lăsând în urmă mulți rodneni
uciși, rămași nemișcați pe pământ. Între ei este și Johann.
Când armata tătarilor dispare pe drumul care duce la vale (înspre Maieru), din
partea de sus apare ultimul tătar, care, descălecat, o trage după el pe femeia lui
Johann. Aceasta se zbate și își strigă bărbatul, iar când îl vede urlă de spaimă și
durere. Când tătarul și roaba sat rec de tabăra rodnenilor, Johann își revine și,
dând cu ochii de tătarul care îi trage nevasta după el, pune mâna pe o spadă și
se repede după cei doi. Lupta este scurtă și Johann îl răpune pe tătar. Își
salvează astfel femeia și se întorc în tabără, acolo unde Johann, privind înspre
public, își ridică spada în aer. Este un mic semn de victorie.
De undeva apare și călugărul Andrei, care îi binecuvintează pe cei doi și pe toți
cei scăpați de măcel.

Naratorul: Mare măcel fost-a atunci, la marea năvălire tătară de la 1241. Chiar
dacă tătarii au vrut să nu mai lase în viață pe nimeni în urma lor, unii rodneni,
foarte puțini, au supraviețuit. Bravul oștean Andrei și-a salvat femeia din
stăpânirea tătarului mișel și viața a luat-o de la început în orașul minier de pe
valea Magnus Samus.

Oșteanul Johann: Oameni buni, trebuie să ne facem cetate, în care să ne

închidem atunci când focurile de pe vârf de munte ne dau de veste că vin tătarii
peste noi! De acolo, din cetate, ne va fi mai la îndemână să ne apărăm familiile și
agoniseala.
Naratorul: Așa început-a construcția Cetății Rodnei. Hrisoavele istorice spun că
Cetatea Anieșului sau a Rodnei a fost construită din piatră de andezit și a fost
înconjurată pe trei laturi cu un șanț și un val de apărare, dublate pe partea
nordică, dinspre care veneau tătarii. Această cetate apare menționată în actul de
moștenire al comitelui Rotho, din anul 1268.

Naratorul (după momentul de prezentare a actorilor):

Iată cum descrie călugărul Italian Rogerius luptele de la Rodna:

ART Historia Blogspot

Rogerius (Rugiero di Puglia)

Carmen Miserabile
-Cântec de Jale-
(Epistola magistri Rogerii in miserabile carmen supra
destructione regni Hungariae per tartaros facta-
Epistola magistrului Rogerius sub forma unui cantec de jale cu
privire la distrugerea de catre tatari a regatului Ungariei)
-fragmente-
Şi sa afle toţi ca eu nu vorbesc nebuneşte, fiindca oricine va fi
ajuns în mâinile tătarilor, ar fi fost mai bine de el sa nu se fi
născut; caci va simţi ca el nu este deţinut de tătari ci de însuşi
Tartarul. Aceasta o spun ca un om păţit, caci am fost un an şi
jumătate în mijlocul lor, în care timp ar fi fost moartea o
mângâiere, precum un chin a fost viaţa. Deci, către sfârşitul
anului, în vreme ce ungurii se găseau rău dispuşi faţă de rege,
s-a răspândit svonul, pe la Crăciun, ca tătarii au început să
pustiească hotarele Ungariei, învecinate cu Rusia.

După ce aceştia au distrus deodată şi în întregime şi Rusia şi

Cumania, s-au retras cale de patru-cinci zile, lăsând neatinse
hotarele învecinate cu Ungaria, pentru ca atunci când se vor
întoarce din nou să găsească de ale hranei atât pentru ei cât şi
pentru cai şi pentru ca svonurile despre ei să nu ajungă până la
unguri.

A ajuns la bogata Rodna, o cetate a teutonilor [saşilor], situate

intre nişte munţi înalţi, la mina de argint a regelui, unde se
găsea o mulţime nenumărată de popor. Dar, fiindcă aceştia sunt
oameni războinici şi nu duceau lipsă de arme, când au auzit
despre sosirea tătarilor, le-au ieşit în cale prin păduri şi munţi,
afară din oraş. Când insă tătarii observînd mulţimea celor
înarmaţi, au întors spatele, prefăcăndu-se că fug dinaintea lor.
Atunci poporul întorcându-se victorios, a depus armele şi a
inceput să se îmbete de vin, după cum pretindea furia teutonică.
Dar tătarii, întorcandu-se repede, fiindca nu existau nici şanţuri,
nici ziduri şi nici alte întărituri, intrară în oraş deodată prin mai
multe părţi. Şi cu toate că s-a făcut pe ici pe colo un mare
măcel, poporul văzănd că nu poate să se împotrivească, se
lăsară cu totul în voia tătarilor.

Naratorul: Așadar, din naraţiunea magistratului Rogerius ştim, că în

1241 conducătorul tătar Kadan a trecut la asedierea oraşului german
bine populat Rodna, unde se găsea mina de argint a regelui (villam
regis argentifodinam). Deoarece oraşul nu avea şanţuri şi ziduri de
apărare, tătarii au pătruns uşor în zona locuită şi în urma luptelor, de
ambele părţi au fost mulţi morţi. Conform unor izvoare istorice, tătarii
ar fi ucis 4 000 de oameni şi pînă la urmă rodnenii s-au predat. Kadan
a luat oraşul sub protecţia sa, şi i-a obligat pe greavul Ariscalcus ca în
fruntea unei oştiri de 600 de teutoni să se alăture tătarilor (sub sua
protectione villa recepta Ariscaldum comitem viile cum elestis 600
armatis Theutonicis suis mili- tibus associavit).