Încă înainte de anul 1700, Imperiul Otoman dădea semne de slăbiciune.

Pe tronul din Istanbul se

urcau sultani nevrednici, care duceau o viaţă de risipă. Armatele erau slab conduse, de generali
nepricepuţi. La rândul lor, popoarele subjugate de Imperiul Otoman râvneau să-şi cucerească libertatea
şi se răzvrăteau tot mai des şi mai îndârjit. Tot acum, Austria şi Rusia căutau să alunge stăpânirea
otomană din Europa.

O domnie strălucită. Unul dintre cei mai de seamă domnitori ai Ţării Româneşti a fost
Constantin Brâncoveanu. El nu voia să fie domn. Dar când boierii l-au pus, a căutat să fie printre cei
mai vrednici de cinstire. A domnit 26 de ani (1688 – 1714). A fost o domnie lungă într-o vreme nespus de
grea, când otomanii se luptau cu austriecii şi ruşii chiar pe pământul ţării noastre.

Constantin Brâncoveanu Dimitrie Cantemir

În acest timp, sultanul, ca să aibă cu ce să-şi întreţină armatele, a pus mereu biruri noi şi grele pe
spinarea poporului român. Căuta să scoată din ţară cât mai multe cereale, vite şi, mai ales, cât mai mult
aur.
Constantin Brâncoveanu s-a dovedit un iscusit conducător. El a căutat să ferească ţara de
prădăciunile oştirilor străine: otomane, austriece sau ruseşti şi să câştige cât mai multă independenţă.
Dorind să scape ţara de otomani, Constantin Brâncoveanu a făcut o înţelegere secretă cu ţarul
Petru cel Mare al Rusiei. Au hotărât ca, atunci când ţarul va ajunge cu armata la graniţa Ţării Româneşti,
Brâncoveanu să-l sprijine cu oastea lui şi cu hrană pentru armata rusă. Aflând depre această înţelegere,
sultanul a hotărât să-l piardă pe Constantin Brâncoveanu. Folosind şi pâra unor boieri care-l urau pe
acest domn, sultanul l-a mazilit, adică l-a scos din domnie şi l-a dus la Istanbul. Aici, călăii l-au ucis
odată cu cei patru feciori. Asemenea cruzime nemaipomenită a îngrozit lumea. Constantin Brâncoveanu
a murit nevinovat. S-a jertfit în marea lui dorinţă de a elibera ţara de dominaţia străină.

Lupta lui Dimitrie Cantemir pentru eliberarea Moldovei. Crescut la Istanbul, ca ostatic,
Dimitrie Cantemir a urmat multe şcoli înalte. Vorbea şi scria frumos, în mai multe limbi. A ajuns unul
dintre cei mai străluciţi învăţaţi ai vremii. De asemenea, el a cunoscut îndeaproape suferinţele poporului
român, asuprit de otomani şi nutrea nădejdea de a-i mântui de ele.
De aceea, îndată ce a ajuns domn, în anul 1710, s-a înţeles cu ţarul Petru cel Mare al Rusiei să
lupte împreună împotriva otomanilor. La chemarea voievodului, poporul a sărit la luptă cu mic cu mare. A
venit şi un pâlc de oşteni munteni trimis, în ascuns, de Constantin Brâncoveanu. Bătălia s-a dat la
Stănileşti, lângă Prut. Patru zile atacurile otomanilor au fost respinse. Dar până la urmă, armata rusă,
suferind de căldură şi de sete, întrecută de mulţimea otomanilor, n-a mai putut lupta şi a cerut pace.
Armata rusească s-a retras din Moldova. Dimitrie Cantemir a trebuit să părăsească ţara şi să se
adăpostescă în Rusia.
Cu toate că a domnit foarte puţin, numele lui s-a înscris, totuşi, în istorie, în şirul luptătorilor
pentru independenţă şi libertate.
Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir au fost şi mari protectori ai culturii. În timpul lui
Brâncoveanu s-au construit palate frumoase, ca cel de la Mogoşoaia, şi mănăstiri, ca cea de la Hurezi,
adevărate opere de artă, cunoscute azi până departe în lume. La rândul lui, Dimitrie Cantemir a scris
cărţi foarte interesante, în care înfăţişează geografia Moldovei şi istoria poporului român. El s-a numărat
printre învăţaţii cei mai de seamă ai vremii sale.
Mănăstirea Hurezi Palatul Mogoşoaia

Domniile fanariote. După domniile lui Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu, otomanii nu
mai aveau încredere în domnii români. Nu se mai bizuiau nici pe aceia care au crescut ostatici la ei, în
Istanbul, şi nici chiar pe cei care plăteau daruri multe şi făceau fel de fel de făgăduieli de supunere.
Fără a mai ţine seama de dorinţele boierilor, sultanul a început să trimită domni străini, de obicei
din neam grec. Ei s-au numit fanarioţi, după numele unui cartier din Istanbul, numit Fanar, unde a locuit
o parte din aceşti domnitori. Cei mai mulţi au luat conducerea Ţărilor Române numai ca să se
îmbogăţească repede şi să plece înapoi, în Fanar.
Schimbările de domni se făceau foarte des. Rar domnie care să dureze mai mult de trei ani. La
numire, ei plăteau daruri forte mari sultanilor şi vizirilor.
Domnitorii fanarioţi au adus cu ei ajutoare, dregători, judecători, oameni dintre rudeniile lor, care
să strângă birurile. Acestora le-a dăruit moşii cu sate şi şerbi. Între boierii români şi cei greci au fost dese
certuri pentru putere.

Întrebări:
 Care este însemnătatea domniei lui Constantin Brâncoveanu?
 De ce l-a ucis sultanul pe Brâncoveanu?
 Cum s-au instaurat domniile fanariote?