Portul național al bărbaților și femeilor din societatea geto-

dacica .

Nenița Daria
Grupa C-11
 Originea geto dacilor
 Geto dacii – origine. Originea geto dacică a
vechilor locuitori de pe aceste meleaguri poate fi
ușor demonstrată și prin asemănarea izbitoare
dintre costumul popular al țăranului român și cel al
străbunilor lor geto daci. Din scrierile antice ne
putem da seama de trăsăturile fizice ale dacilor.
Erau oameni înalți, puternici, mustăcioși și bărboși.
Aveau pielea albă, ochi căprui sau negri, mai rar
albaștri. Galenus, Aelius Galenus, sau Claudius
Galenus din Pergam (n. 129 – d.200 sau 216), fost
ultimul mare medic al antichității, prezintă
înfățișarea dacilor :

 „Dacii au pielea rece şi umedă şi din această

pricină moale, albă şi fără păr.”
 Ca și astăzi, clima temperat-continentală
a teritoriului Daciei îi determina pe
locuitorii săi să poarte două feluri de
îmbrăcăminte: haine ușoare pentru
perioadele calde și haine mai groase
pentru perioadele reci ale anului. Portul
dacilor se diferenția deci, în primul rând
în funcție de anotimp.

Pe timp de vară geto dacii purtau

îmbrăcăminte țesute din lână, in, cânepă,
iar pentru anotimpul rece îmbrăcăminte
croită și cusută din piei de animale.
 Geto dacii – Portul barbatesc

 Portul bărbătesc era mai simplu și era format din cămașă cu mâneci lungi, cu croială tip tunică,
lungă, albă, din pânză. Pantalonii erau lungi și strâmți (cioareci, ițari) confecționați din pânză sau
postav din lână diferiți în raport de anotimp, precum și în funcție de ocazii, vârstă, sex, adaptat
ocupațiilor specifice perioadei istorice.

 Peste cămașă își puneau un brâu țesut din lână sau chimir din piele, în funcție de zonă sau
ocupație. Brâul, de culoare roșie, cu o lățime de 25 cm, putea avea o lungime de până la 2 metri.
Chimirul era compartimentat în interior, iar la exterior era înfrumusețat cu ținte din bronz. În
sezonul rece peste aceste haine purtau pieptare, mantii sau cojoace din blană de oaie.
Ușor de recunoscut în orice reprezentare imagistică, căciulile dacilor, cu nota
specifică – vârful aplecat în față, erau confecționate din material țesut în casă
pentru timp de vară sau din blană de miel pentru iarnă. Căciula dacică, numită
pileus, era nu numai un acoperământ de cap, ci și un semn distinctiv. Dacii
care purtau pileus – pileatii – făceau parte din pătura socială superioară,
formată din aristocrați (tarabostes) şi războinici. Cei din pătura socială
inferioară – comati (sing. comatus) – nu purtau pileus, aveau capul descoperit.

Nu există informații certe referitoare la dreptul de a purta pileus, probabil acest

drept era dat de ocupația sau funcția în cadrul comunității, disponibilitatea și
abilitățile războinice, vârstă, poate chiar mărimea averii și desigur, reprezenta
o oarecare onoare. Probabil că acest drept putea fi dobândit pe parcursul vieții,
în funcție de meritele fiecăruia. Bărbații geto-daci purtau plete și barba nerasă
după cum rezultă și din descrierea lui Ovidius.
 Geto dacii – Portul femeiesc
Portul femeiesc era compus dintr-o cămașă de
pânză (actuala ie nationala), care acoperea
partea superioară a corpului, poale și o piesă
țesută din lână cu ornamentație ce se
deosebea de zona din care provine sau statutul
său social.
Această piesă care acoperea partea inferioară a corpului va purta ulterior
denumirea de catrință, fotă, valnic, opreg. Femeile geto-dace își acopereau capul
cu diferite țesături și podoabe sub forma unor marame, năframe sau cununi. Ca și
caracteristică a portului feminin consta în utilizarea albului ca fond, format din
țesături de in, cânepă sau lână. În privința aspectului cromatic al vestimentației
îndeosebi la bărbați era sobru pe când la femei și copii mai bogat în colorit
realizat prin folosirea unor pigmenți naturali obținuți din plante și cunoscuți
numai de ei. Columna Traiană ni le înfățișează purtând uneori și o manta lungă,
bogat drapată. O basma, probabil colorată, le acoperea părul.

Modelul încălțărilor purtate de geto dacii s-a transmis prin generații sub numele
de opinci și care au constituit până pe la mijlocul secolului al XX-lea piese
vestimentare ale portului românesc, asemănătoare cu cele purtate de daci în urmă
cu două milenii.

Purtate în trecut atât de bărbați cât și de femei, având o origine atât de veche,
opincile au evoluat într-o mare varietate de forme. Cele mai obișnuite erau
opincile cu cusătură la mijloc, realizate dintr-o singură bucată aproximativ
dreptunghiulară din piele de porcină sau de bovină, cu legături numite nojițe.
Nojițele opincilor pentru femei erau făcute din păr împletit în timp ce nojițele
opincilor bărbătești erau sub forma unor curelușe subțiri, din piele.

Opincile nu se purtau pe piciorul gol. Rolul ciorapului de astăzi era substituit de

obiele, bucăți dreptunghiulare din pânză sau țesătură de lână, cu care era învelit
piciorul, peste care se legau nojițele.
Multumesc pentru atentie