Vezi Exercitii Rezolvate, Cap. 1,2 PDF

I.
DUDA STELIAN GRĂDINARU
CALCUL INTEGRAL CU APLICAŢII

VOLUMUL 1
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
DUDA, I.
Calcul integral cu aplicaţii. / I. Duda, Stelian Grădinaru
– Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007
Bibliogr.
2 vol.
ISBN 978-973-725-823-6 – general
Vol. 1. – 2007 – ISBN 978-973-725-824-3
I. Grădinaru, G
517.3(075.8)
© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007
Redactor: Mihaela ŞTEFAN

Tehnoredactor: Stelian GRĂDINARU
Coperta: Cornelia PRODAN
Bun de tipar: 25.04.2007; Coli tipar: 36,5
Format: 16/70×100
Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine
Splaiul Independenţei nr.313, Bucureşti, Sector 6, O.P. 16
Tel./Fax: 444.20.91; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂ
I. DUDA STELIAN GRĂDINARU
CALCUL INTEGRAL CU APLICAŢII

VOLUMUL 1
EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

BUCUREŞTI, 2007
CUPRINS
Prefaţă ………………………………………………………………… 7
Capitolul 1. Integrala nedefinită
1.1. Generalităţi…………………………………………………….. 9
1.2. Schimbarea de variabilă la integrala nedefinită……………….. 11
13. Integrarea prin părţi …………………………………………..... 26
1.4. Integrale recurente …………………………………………….. 35
1.5. Integrarea funcţiilor raţionale …………………………………. 69
1.5.1. Integrarea funcţiilor raţionale elementare ……………….. 70
1.5.2. Integrarea funcţiilor raţionale prin descompunerea în
fracţii simple …………………………………………………………… 76
1.6. Integrarea funcţiilor exponenţiale…………………………....... 97
1.7. Integrarea funcţiilor hiperbolice ………………………………. 110
1.7.1. Relaţii fundamentale. Integrale generale de funcţii
hiperbolice ……………………………………………………………... 110
1.7.2. Integrale recurente care conţin funcţii hiperbolice ……….. 116
1.7.3. Integrarea funcţiilor raţionale în ch x, sh x, th x …………. 122
1.7.4. Integrarea funcţiilor raţionale în e x , ch x, sh x ………… 125
1.8. Integrarea funcţiilor iraţionale ………………………………… 132
1.8.1. Integrarea funcţiilor iraţionale pe cazuri particulare …….... 132
1.8.2. Integrarea funcţiilor quasiraţionale………………………. 144
1.8.3. Substituţiile lui Euler …………………………………….. 149
1.8.4. Alte metode de integrare a funcţiilor iraţionale………….. 153
1.9. Integrarea funcţiilor trigonometrice…………………………… 167
1.9.1. Integralele de forma ∫ R ( sin x, cos x ) dx …………………. 167
1.9.2. Integrale de funcţii trigonometrice particulare …………... 172
1.9.3. Integrale trigonometrice diverse ………………………... 174
1.9.4. Integrarea funcţiilor iraţionale cu ajutorul substituţiilor
de funcţii trigonometrice………………………………………………. 193
1.10. Integrale binome …………………………………………….. 197
1.11. Integrale abeliene…………………………………………….. 213
1.12. Integrale diverse ……………………………………………... 230
Capitolul 2. Integrala definită

2.1. Sume Riemann. Noţiunea de integrală definită ………………. 246
2.2. Formula lui Leibniz – Newton ………………………………... 251
5
2.3. Proprietăţile integralei definite ………………………………... 258
2.4. Formula de integrare prin părţi pentru integrala definită ……... 272
2.5. Alte proprietăţi ale integrale definite………………………...... 280
2.6. Formule de medie pentru integrala definită………………….... 300
2.7. Inegalităţi integrale ………………………………………….... 310
2.8. Formule de recurenţă la integrala definită…………………..... 323
2.9. Existenţa primitivelor unei funcţii continue ………………….. 341
2.10. Calculul aproximativ al integralelor definite ………………... 365
Capitolul 3. Aplicaţii ale integralei definite în geometrie

3.1. Calculul ariilor suprafeţelor plane definite în coordonate
carteziene ……………………………………………………………… 385
3.2. Calculul ariilor în coordonate parametrice ………………….. 394
3.3. Calculul ariilor în coordonate polare ………………………... 409
3.4. Lungimea unui arc de curbă plană reprezentată în coordonate
carteziene ……………………………………………………………… 427
parametrice ……………………………………………………………. 446
polare ………………………………………………………………….. 460
3.7. Calculul volumelor solidelor …………………. ……………. 465
Capitolul 4. Aplicaţii ale integralei definite în mecanică

4.1. Aplicaţii generale ale integralei definite în mecanică ………... 503
4.2. Calculul momentelor statice şi al momentelor de inerţie. 519
Centre de greutate. Teoremele lui Pappus - Guldin ……………….....
4.3. Probleme diverse ……………………………………………... 580
Bibliografie ….……………………………………………………….... 585
6
Prefaţă
Culegerea de probleme se adresează cu precădere studenţilor din

anul I şi II de la Facultatea de Matematică - Informatică, putând fi folosită
însă şi de studenţii facultăţilor cu profil economic sau tehnic şi, de ce nu, de
elevii din ultimul an de liceu, care se pregătesc pentru examenul de
bacalaureat sau pentru admiterea în învăţământul superior.
Autorii şi-au propus să descrie pe scurt cele mai importante metode
de calcul integral, dezvoltând şi generalizând integrale ce apar în cursurile
de matematici superioare din anii II şi III.
Culegerea are un scop didactic, acela de a oferi cititorului un
număr cât mai mare de exerciţii rezolvate, oferind mai multe soluţii de
rezolvare a acestora.
Fiecare capitol este însoţit de o scurtă prezentare teoretică şi
completată cu exerciţii rezolvate şi propuse. Calculele sunt făcute
amănunţit iar problemele propuse sunt însoţite de indicaţii
corespunzătoare.
Autorii
7
8
1. INTEGRALA NEDEFINITĂ
1. 1. Generalităţi.
1. Fie J ⊆ R un interval şi f : J → R . Se spune că f admite primitivă pe

J dacă există o funcţie F : J → R, astfel încât:
(i ) F derivabilă pe J
(ii ) F ' ≡ f pe J
2. Funcţia F se numeşte primitiva lui f , iar mulţimea tuturor primitivelor

lui f , notată ∫ f ( x ) dx, se numeşte integrala nedefinită a funcţiei f , vom
nota:
F ( x ) = ∫ f ( x ) dx + C
unde C este o constantă reală aditivă.
3. Dacă F şi G sunt primitivele a două funcţii f şi g definite ca mai sus,

iar λ şi μ două numere reale, atunci:
∫ ⎡⎣λ f ( x ) + μ g ( x )⎦⎤ dx = λ F ( x ) + μG ( x )
sau pe scurt:
∫ ( λ f + μ g ) = λ F + μG
4. Operaţia de determinare a unei primitive se numeşte integrare. Integrarea
funcţiilor se face cu ajutorul tabloului primitivelor funcţiilor elementare.
5. Metoda schimbării variabilei şi metoda integrării prin părţi permit

reducerea integralelor nedefinite la cele din tablou. În continuare, vom
presupune că funcţiile care apar sub integrale admit primitive pe domeniile
indicate, dacă intervalul de integrare nu este dat, se va considera domeniul
maxim de definiţie; prezenţa constantei C se va omite; n va desemna un
număr natural, iar a, b,...,α , β , γ ≥ 0 sunt constante, presupuse date.
9
A. Tabloul primitivelor funcţiilor elementare
xα +1
∫ x dx =
α
1. , x ∈ R, α ≠ −1
x +1
1
a. α = −1 ∫ x dx = ln x , x ∈ \*
1 dx
b. α = −
2 ∫ x
= 2 x, x>0
1 1
c. α = −2 ∫x 2
dx = − ,
x
x≠0
1 1
d. α = −n ∫x n
dx = −
( n − 1) x n−1
, x ≠ 0, n ≥ 2
ax
2. ∫ a dx = x ∈ \ a > 0, a ≠ 1
x
,
ln a
a. a = e, ∫ e dx = e , x∈\
x x
3. ∫ sin x dx = − cos x, x∈\
4. ∫ cos x dx = sin x, x∈\
1
5. ∫ sin 2
dx = − ctg x, x ∈ \ \ {kπ / k ∈]}
x
1 ⎧ π ⎫
6. ∫ cos 2
dx = tg x, x ∈ \ \ ⎨( 2k + 1) / k ∈ ] ⎬
x ⎩ 2 ⎭
dx x
7. a. ∫ a −x
2
= arcsin ,
2 a
x <a
dx x
b. ∫ a −x
2
= − arccos ,
2 a
x <a
10
dx
8. ∫ x −a2 2
= ln x + x 2 − a 2 , x >a
9. ∫ x +a
dx
2 ( )
= ln x + x 2 + a 2 , x∈\
dx 1 x−a
10. ∫x 2
−a 2
= ln
2a x + a
, x ≠a
dx 1 x
11. a . ∫x 2
+a 2
= arctg ,
a a
x ∈ \, a ≠ 0
dx 1 x
b. ∫x 2
+a 2
= − arcctg ,
a a
x ∈ \, a ≠ 0
1.2. Schimbarea de variabilă la integrala nedefinită
Fie I , J ⊆ \ intervale, iar f şi ϕ funcţii definite prin compunerea

ϕ f
I ⎯⎯ → J ⎯⎯→ \ , astfel încât:
(i ) ϕ derivabilă pe I
(ii ) f admite primitivă pe I
Atunci funcţia ( f D ϕ )ϕ ′ admite primitive şi vom avea:
∫ f (ϕ ( x ) )ϕ ′ ( x ) dx = F (ϕ ( x ) ) + C , C ∈\
sau pe scurt :
∫ ( f D ϕ )ϕ ′ = F D ϕ + C , C ∈\ .
Observaţie
În aplicaţii este util să ţinem seama de:
11
B. Tabloul general al primitivelor funcţiilor compuse
ϕ α +1 ( x )
∫ ϕ ( x )ϕ ′ ( x ) dx =
α
1. , α ≠ −1
α +1
ϕ′( x)
a. α = −1 ∫ ϕ ( x ) dx = ln ϕ ( x ) , ϕ ( x) ≠ 0
1 ϕ′( x)
b. α = − ∫ dx = 2 ϕ ( x ) , ϕ ( x) > 0
2 ϕ ( x)
ϕ′( x) 1
c. α = −2 ∫ ϕ ( x ) dx = − ϕ ( x ) ,
2
ϕ ( x) ≠ 0
ϕ′( x) 1
d. α = −n ∫ ϕ ( x ) dx = − ( n − 1)ϕ ( x ) ,
n n −1
ϕ ( x) ≠ 0
aϕ ( x )
2. ∫a
ϕ ( x)
ϕ ′ ( x ) dx = , a > 0, a ≠ 1
ln a
2′. a = e, ∫e
ϕ ( x)
ϕ ′ ( x ) dx = eϕ ( x )
3. ∫ sin ϕ ( x )ϕ ′ ( x ) dx = − cos ϕ ( x )
4. ∫ cosϕ ( x )ϕ ′ ( x ) dx = sin ϕ ( x )
ϕ′( x)
5. ∫ sin ϕ ( x ) dx = − ctg ϕ ( x ) ,
2
x ∈ \ \ {kπ / k ∈ ]}
ϕ′( x) ⎧ π ⎫
6. ∫ cos2 ϕ ( x ) dx = tg ϕ ( x ) , x ∈ \ \ ⎩⎨( 2k + 1) 2 / k ∈ ] ⎭⎬
ϕ ′ ( x ) dx ϕ ( x)
7. a. ∫ = arc sin , ϕ ( x ) < a arcsin θ
a −ϕ
2 2
( x) a
12
ϕ ′ ( x ) dx ϕ ( x)
b. ∫ = − arc cos , ϕ ( x) < a
a2 − ϕ 2 ( x ) a
ϕ ′ ( x ) dx
8. ∫ = ln ϕ ( x ) + ϕ 2 ( x ) − a 2 , ϕ ( x) > a
ϕ ( x) − a
2 2
ϕ ′ ( x ) dx
9. ∫ ϕ 2
( x) + a 2 (
= ln ϕ ( x ) + ϕ 2 ( x ) + a 2 , ) a≠0
ϕ ′ ( x ) dx 1 ϕ ( x) − a
10. ∫ ϕ ( x) − a
2 2
= ln
2a ϕ ( x ) + a
ϕ ′ ( x ) dx 1 ϕ ( x)
11. a. ∫ ϕ ( x) + a
2 2
=
a
arctg
a
, a≠0
ϕ ′ ( x ) dx 1 ϕ ( x)
11. b. ∫ ϕ ( x) + a
2 2
= − arcctg
a a
, a≠0
Dacă ţinem seama că ϕ ′ ( x ) dx = dϕ , atunci legătura între tablourile A şi B

este dată de:
∫ f (ϕ ( x ) )ϕ ′ ( x ) dx = ∫ f (ϕ ) dϕ = F (ϕ )
Uneori pentru simplitatea scrierii notăm:
u = ϕ ( x ) ∴ ϕ ′ ( x ) dx = du ,
iar
∫ f (ϕ ( x ) )ϕ ′ ( x ) dx = ∫ f ( u ) du = F ( u )
Observaţie
1
∫ f ( x ) dx = F ( x ) ⇒ ∫ f ( ax + b ) dx = a F ( ax + b ) ∀a, b ∈ \
13
Aplicaţii directe
dx 1
1. a. ∫ ax + b = a ln ax + b
1 ( ax + b )
n +1
∫ ( ax + b )
n
b. dx = ⋅
a n +1
dx 1 1
c. ∫ ( ax + b ) n
=− ⋅
( n − 1) a ( ax + b )n−1
1 ax
∫e
ax
2. dx = e
a
dx 1 dx 1 1 x 1 ax
3. ∫a x 2 2
+b 2
= 2
a ∫ ⎛b⎞
2
=
a b
2
⋅ arc tg = arc tg
b ab b
x2 + ⎜ ⎟ a a
⎝a⎠
b
x−
dx
4. ∫ 2 2 2 = 2 ∫
1 dx 1
= 2⋅
1
ln a = 1 ln ax − b
a x −b a ⎛b⎞
2
a b b 2ab ax + b
x2 − ⎜ ⎟ 2− x+
⎝a⎠ a a
( a ≠ 0, b ≠ 0 )
dx 1 dx 1 ⎛ b b2 ⎞
5. ∫ a 2 x2 + b2
=
a∫ 2
= ln ⎜ x + + x 2 + 2
a ⎜⎝ a a
⎟
⎟
⎛b⎞ ⎠
x2 + ⎜ ⎟
⎝a⎠
1
sau dacă notăm ax = u ∴ dx = du , atunci:
a
∫
dx
a x +b
2 2 2
=
1
a ∫
du
u +b
2 2
1
( 1
) (
= ln u + u 2 + b 2 = ln ax + a 2 x 2 + b 2
a a
)
Modulo o constantă aditivă, cele două primitive coincid. Într-adevăr,
⎛ ⎛b⎞ ⎞ 1 1 ⎛ ⎛b⎞ ⎞
( )
2 2
1 1
ln ax + a 2 x 2 + b 2 = ln a ⎜ x + x 2 + ⎜ ⎟ ⎟ = ln a + ln ⎜ x + x 2 + ⎜ ⎟ ⎟
a a ⎜ ⎝ a ⎠ ⎟⎠ a a ⎜ ⎝ a ⎠ ⎟⎠
⎝ ⎝
dx 1
6. ∫ a x −b
2 2 2
=
a
ln ax + a 2 x 2 − b 2
14
dx 1 x±a
7. ∫ (x −α ) 2
+β
= arctg
b 2
b
, β ≠0
dx 1 x −α − β
8. ∫ (x −α ) 2
−β 2
= ln
2b x − α + β
, β ≠0
9. ∫
( x − a)
dx
2
+β 2
(
= ln x − α + (x −α )
2
+ β2 )
dx
∫ (x −α )
2
10. = ln x − α + −β2
(x −α )
2
−β 2
Pentru exerciţiile 11 şi 12 vom nota δ = p 2 − 4q, discriminantul ecuaţiei de

gradul doi:
x 2 + px + q = 0
Astfel pentru:
2
p ⎞ ⎛ −δ ⎞
2
⎛
a. δ < 0, x + px + q = ⎜ x + ⎟ + ⎜⎜
2
⎟
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎟⎠
2
p⎞ ⎛ δ ⎞
2
⎛
b. δ > 0, x + px + q = ⎜ x + ⎟ − ⎜⎜
2
⎟
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎟⎠
dx 2 2x + p
11. a. ∫ 2 = arctg , δ <0
x + px + q −δ −δ
dx 1 2x + p − δ
b. ∫x 2
+ px + q
= ln
δ 2x + p + δ
, δ >0
dx ⎛ p ⎞
12. a. ∫ x + px + q
2
= ln ⎜ x + + x 2 + px + q ⎟ ,
⎝ 2 ⎠
δ <0
dx p
b. ∫ x + px + q
2
= ln x +
2
+ x 2 + px + q , δ >0
Observaţie
Dacă în egalitatea ∫ f ( x ) dx = F ( x ) luăm F ≡ f , atunci are loc relaţia:
∫ f′= f
15
Aplicaţii directe
1.
x dx
∫x+a 22
1
2
( ′ 1
2
)
= ∫ ln ( x 2 + a 2 ) dx = ln ( x 2 + a 2 )
x dx
2. ∫ 2 2 = ∫
x +a
2 x dx
2 x +a2 2
′
(
= ∫ x 2 + a 2 dx = x 2 + a 2 )
x dx 1 ⎛ 1 ⎞′ 1
3. ∫ = − ∫ ⎜ 2 2 ⎟
dx = −
(x + a ) 2 ⎝ x + a ⎠
2 2 2 2 ( x + a2 )
2
Exerciţii rezolvate
Să se calculeze primitivele următoare:

ln x
1. ∫ x
dx, x>0
1
Soluţie 1. Alegem ϕ ( x ) = ln x, iar ϕ ′ ( x ) = .
x
Astfel:
ln x ϕ 2 ( x) 1 2
∫ x dx = ∫ ϕ ( x )ϕ ′ ( x ) dx = 2 = 2 ln x
1
Soluţie 2. Întrucât = ( ln x )′ se obţine:
x
ln x ⎛ ln 2 x ⎞′ 1 2
∫ x dx = ∫ ⎜⎝ 2 ⎟⎠ dx = 2 ln x
1
Soluţie 3. Notând ln x = t şi diferenţiind în ambii membrii, avem dx = dt
x
Apoi:
ln x t2 1 2
∫ x dx = ∫ t dt = = ln x
2 2
dx 3
2. ∫ 9 − 16 x 2
, x<
4
1
Soluţie 1. Alegem 4 x = t , iar dx = dt , a = 3.
4
dx dx 1 dt 1 t 1 ⎛4 ⎞
∫ =∫ =
4 ∫ a2 − t 2 4
= arcsin = arcsin ⎜ x ⎟
a 4 ⎝3 ⎠
9 − 16 x 3 − ( 4x)
2 2 2
16
Soluţie 2. Observăm că integrala dată se mai poate scrie:
dx 1 dx
∫ 9 − 16 x 2
= ∫
4 ⎛ 3 ⎞2
⎜ ⎟ −x
2
⎝4⎠
3
Notând α = obţinem:
4
1 dx 1 x 1 3
4∫
= arcsin = arcsin x
α 2 − x2 4 α 4 4
dx
3. ∫ (1 − 2 x ) 100
Soluţie. Notăm 1 − 2 x = ϕ ( x), iar ϕ ′( x) = −2; atunci:

dx 1 ϕ′ 1 ϕ −100 +1 1 1 1
∫ (1 − 2 x )100 2 ∫ ϕ100 2 ⋅ −100 + 1 = 2 ⋅ 99 ⋅ ϕ 99 = 198 (1 − 2 x )99
= − = −
x dx
4. ∫1+ x 4
Soluţie. Notăm x 2 = ϕ , a = 3, iar ϕ ′ = 2 x, apoi:

x dx 1 2 x dx 1 ϕ′ 1 ϕ 1 ⎛ x2 ⎞
∫ 9 + x 4 2 ∫ 32 + x 2 2 2 ∫ a 2 + ϕ 2 2a
= = = arctg = arctg ⎜ ⎟
( ) 3 6 ⎝ 3⎠
cos x dx
5. ∫ a + b sin x , a + b sin x ≠ 0
Soluţie. Notând sin x = t , integrala dată se rescrie:

dt 1
∫ a + bt = b ln a + b sin x
cos x dx
6. ∫a + b 2 sin 2 x
2
, a, b ≠ 0
Soluţie. Cu schimbarea sin x = t , integrala devine:

dt 1 dt 1 1 t 1 bt
∫ a 2 + b2t 2 = b ∫ ⎛ a ⎞2 2 = b ⋅ a arctg a = a arctg a
⎜ ⎟ +t b b
⎝b⎠
Prin urmare, revenind la notaţia iniţială:
cos x dx 1 ⎛b ⎞
∫a 2 2 2
= arctg ⎜ sin x ⎟
+ b sin x a ⎝a ⎠
17
e x dx
7. ∫ e2 x + 5
Soluţie. Notând e x = t , a = 5, obţinem:
∫ t +a
2
dt
2 ( ) (
= ln t + t 2 + a 2 = ln e x + e2 x + 5 )
e2 x dx
8. ∫ 4−e 2x
, e2 x < 4
Soluţie. Notăm 4 − e2 x = t , de unde rezultă e2 x = 4 − t 2 , iar prin

diferenţiere 2e 2 x dx = −2t dt , astfel:
e 2 x dx t dt
∫ 4 − e2 x
= −∫
t
= − ∫ 1dt = −t = − 4 − e2 x
dx
9. ∫ sin 2
x cos 2 x
Soluţie. Întrucât sin 2 x + cos 2 x ≡ 1, integrala se poate scrie succesiv:
1 sin 2 x + cos 2 x 1 1
∫ sin 2 x cos2 x ∫ sin 2 x − cos2 x dx = ∫ cos2 x dx + ∫ sin 2 x dx = tg x − ctg x
dx =
sin 2 x
10. ∫ 1 + cos 4 x
dx
Soluţie. Alegem cos 2 x = t , iar −2sin x cos xdx = dt. Cum sin 2 x = 2sin x cos x,
vom obţine:
( 2sin x cos x ) dx = −
∫
sin 2 x
1 + cos x 4
dx = − ∫
1 + ( cos x )
2 2 ∫
dt
1+ t 2 (
= − ln t + 1 + t 2 )
sau în varibila iniţială
∫
sin 2 x
1 + cos x 4 (
dx = − ln cos 2 x + 1 + cos 4 x )
11. a. ∫ tg 2 x dx
b. ∫ ( tg x + tg x ) dx
3
Soluţie. Să observăm că 1 + tg 2 x = ( tg x )′ . Într-adevăr:
18
sin 2 x sin 2 x + cos 2 x 1
1 + tg 2 x = 1 + 2
= 2
= = ( tg x )′
cos x cos x cos 2 x
Astfel:
a. ∫ tg 2 x dx = ∫ ⎡⎣(1 + tg 2 x ) − 1⎤⎦ dx = ∫ (1 + tg 2 x ) dx − ∫ dx =
= ∫ (tg x)′dx − x = tg x − x
tg 2 x
b. ∫ ( tg x + tg x ) dx = ∫ tg x (1 + tg 2 x ) dx = ∫ tg x ( tg x )′ dx =
3
2− x + 2+ x
12. ∫ 4 − x2
dx, x <2
f +g 1 1
Soluţie. Observând că integrantul este de forma = + ,
fg g f
putem scrie:
2− x + 2+ x
∫ 4 − x2
dx = ∫
2+ x
1
dx + ∫
1
2− x
dx = 2 ( 2+ x − 2− x )
S-a ţinut seama că:
a. ∫
dx
a+x
= 2∫ ( ′
)
a + x dx = 2 a + x ,
iar
b. ∫
dx
a−x
= −2∫ ( ′
)
a − x dx = −2 a − x
dx
13. ∫ x+a − x−a
, x >a>0
Soluţie. Integrantul se mai poate rescrie:

1 x+a + x−a 1 ⎡
= = x + a − x − a ⎤⎦
x+a − x−a ( x + a ) − ( x − a ) 2a ⎣
iar, dacă ţinem seama că:
2
∫ ( x + a)
3
a. x + a dx =
3
2
∫ ( x − a)
3
b. x − a dx = ,
3
atunci:
1 ⎡2
( ) ( ) ( ) +( )
dx 2 3⎤ 1
x−a ⎥ = ⎡ x−a ⎤
3 3 3
∫ x+a − x−a
=
2a ⎢⎣ 3
x+a +
3 ⎦ 3a ⎣⎢
x+a
⎦⎥
19
sin x dx ⎧ π ⎫
14. ∫ x ∈ \ \ ⎨( 2k + 1) | k ∈ ] ⎬
,
cos 2 x ⎩ 2 ⎭
Soluţie. Notând cos x = t , − sin x dx = dt , integrala se rescrie:
sin x dx dt 1 1
∫ cos2 x = − ∫ t 2 = t = cos x
dx
15. ∫ , x>0
(
x 1+ x )
Soluţie. Notăm:
1
1 + x = ϕ ( x), ϕ′( x) =
2 x
apoi:
ϕ′( x)
∫
dx
= 2∫
1
⋅
dx
= 2∫ (
dx = 2ln ϕ ( x ) = 2ln 1 + x )
(
x 1+ x ) 2 x 1+ x ϕ ( x)
(1 − x )
2
16. ∫ x x
, x>0
Soluţie. Dezvoltând la numărător, integrala devine:

(1 − x )
2 3
− +1
1− 2 x + x 1 1 1 x 2
∫ x x
dx = ∫
x x
dx = ∫ 3 dx − 2 ∫ dx + ∫
x x
dx =
3
− 2ln x =
x 2 − + 1
2
2
=− − 2ln x + 2 x
x
sin 3 x
17. ∫ 3
x2
dx
dx
Soluţie. Alegem 3
x = u , iar = du. Apoi scriem:
3 3 x2
sin 3 x
∫ 3
x2
dx = 3∫ sin t dt = −3cos t = −3cos 3 x
18. ∫x x 3 + 5 dx
2
Soluţie. Efectuăm schimbarea de variabilă:

20
x 3 + 5 = u ⇔ x 3 + 5 = u 2 ∴ 3x 2 dx = 2u du.
Rescriem apoi integrala sub forma:
1 2 2 2
(x + 5)
3
∫x x 3 + 5 dx = ∫ u ⋅ 2u du = ∫ u 2 du = u 3 =
2 3
3 3 9 9
dx
19. ∫ ( x − a )( x − b ) , x ≠ a, x ≠ b
Soluţie. Integrantul se poate rescrie şi sub forma:

1 1 ( x − a) − ( x − b) 1 ⎛ 1 1 ⎞
= ⋅ = ⎜ − ⎟
( x − a )( x − b ) b − a ( x − a )( x − b ) b−a⎝ x−b x −a ⎠
Prin urmare:
dx 1 x −b
∫ ( x − a )( x − b ) = b − a ln x − a
dx
20. ∫ , x ∈ ( 0, a )
ax − x 2
Soluţie. Deoarece:
2 2
a2 ⎛ 2 a a2 ⎞ ⎛ a ⎞ ⎛ a⎞
− ⎜ x + 2 x + ⎟ = ⎜ ⎟ − ⎜ x − ⎟ = b2 − ( x − b )
2
ax − x = 2
4 ⎝ 2 4 ⎠ ⎝2⎠ ⎝ 2⎠
a
cu b = integrala dată se rescrie:
2
dx dx x−b 2x − a
∫ ax − x 2 = ∫ 2 = arcsin
b
= arcsin
a
b − ( x − b)
2
dx
21. ∫ 1 − x arcsin 2 x
2
dx
Soluţie. Notăm arcsin x = t , unde = dt
1 − x2
De aici rezultă că:
dx dt 1 1
∫ 1 − x arcsin x
2 2
=∫
t 2
=− =−
t arcsin x
x + arccos x
22. ∫ dx, x ∈ ( −1, 1)
1 − x2
Soluţie. Integrala se mai poate rescrie sub forma:
21
x + arccos x dx arccos x
I =∫ dx = ∫ +∫ dx
1− x 2
1− x 2
1 − x2
unde:
dx
∫ 1 − x2
= − arccos x
dx
Pentru a doua integrală, se notează t = arccos x, iar dt = − , astfel că:
1 − x2
arccos x t2 1
∫ 1 − x2
dx = − ∫ t dt = −
2
= − arccos 2 x
2
1
I = − arccos x − arccos 2 x
2
earctg x + x ln (1 + x 2 ) + 1 ⎛ π⎞
23. ∫ 1+ x 2
dx, x ∈ ⎜ 0, ⎟
⎝ 2⎠
Soluţie. Notăm I, integrala dată, care se va scrie:
earctg x x dx dx
I =∫ dx + ∫ ln (1 + x 2 ) +∫
1+ x 2
1+ x 2
1 + x2
Pentru prima integrală, alegem:
dx
x → t ∴ t = arctg x, dt =
1 + x2
astfel:
earctg x
∫ 1 + x 2 dx = ∫ e dt = e
t t
sau în variabila iniţială:

I = earctgx
Pentru a doua integrală, notăm:
2 x dx
ln (1 + x 2 ) = t ∴ = dt
1 + x2
aşa încât:
x dx 1 1 1
∫ ln (1 + x ) 1 + x = ∫ t dt = t 2 = ln 2 (1 + x 2 )
2
2
2 4 4
Ultima integrală este:
dx
∫1+ x 2
= arctg x
în final:
1
I = earctg x + ln 2 (1 + x 2 ) + arctg x
4
22
24. ∫x x 2 + 1 dx, x∈\
3
Soluţie. Notăm x 2 + 1 = t 2 , iar x dx = t dt. Mai departe:

t5 t3
∫ x x + 1 dx = ∫ x x + 1dx = ∫ ( t − 1) t dt = ∫ ( t − t ) dt = −
3 2 2 2 2 2 4 2
5 3
1 1
(t + 1) − (x + 1)
5 3
∫x x 2 + 1 dx =
3 2 2
5 3
25. ∫ ( x + 1)
3
x 2 + 2 x + 5dx
Soluţie. Notăm I integrala dată. Observăm că x 2 + 2 x + 5 = ( x + 1) + 4.

2
Schimbând x + 1 = u , iar dx = du , integrala devine:

I = ∫ u 3 u 2 + 4 ⋅ du
apoi alegem t 2 = u 2 + 4, cu tdt = udu , astfel că:
t5 4 3
I = ∫ u 2 u 2 + 4 udu = ∫ ( t 2 − 4 ) t 2 dt = ∫ t 4 dt − 4 ∫ t 2 dt = − t ⇔
5 3
1 4
(u + 4) − (u + 4)
5 3
I= 2 2
5 3
În variabila x se obţine, în final:
1 4
(x + 2 x + 5) − (x + 2 x + 5)
5 3
I= 2 2
5 3
Exerciţii propuse
1
1. ∫ x ln x dx, x>e
R : ln ( ln x )
dx 1
2. ∫
4x −1 2
, x >
2
1
R : ln 2 x + 4 x 2 − 1
2
∫ ( 2 x + 3) dx
3
3. 5
5 5
( 2 x + 3)
8
R:
16
23
xdx 1
4. ∫ 1 − 9x 4
, x≠±
3
1 3x − 1
R: − ln
12 3 x + 1
sin xdx
5. ∫ 3 − 2cos x , x∈\
1
R: ln 3 − 2cos x
2
sin x + cos x ⎛ π π⎞
6. ∫ sin x − cos x dx, x ∈⎜ − , ⎟
⎝ 4 4⎠
R : ln sin x − cos x
⎛ π π⎞
7. ∫ sin x cos3 xdx, x∈⎜ − , ⎟
⎝ 4 4⎠
1
R : − cos 4 x
4
1 + tg 2 x ⎛ π⎞
8. ∫ 1 + tg x , x ∈ ⎜ 0, ⎟
⎝ 2⎠
R : ln (1 + tg x )
e2 x
9. ∫ 9 + e4 x , x ∈ \
1 e2 x
R : arctg
3 3
dx ⎛1 ⎞
10. ∫x1 − ln x 2
, x ∈⎜ ,e⎟
⎝e ⎠
R : arcsin ( ln x )
2 x +1 + 5 x +1
11. ∫ 10 x dx, x ∈ \
2 5
R: − x − x
5 ln 5 2 ln 2
24
dx 1
12. ∫ , x>
2x + 1 + 2x − 1 2
R:
1
6 (
( 2 x + 1) − ( 2 x − 1)
3 3
)
sin 2 x
13. ∫
1 + cos 2 x
dx, x∈\
1
R: − 1 + cos 2 x
2
cos x
14. ∫ sin
2
dx, x ∈ \ \ {kπ | k ∈ ]}
x
1
R: −
sin x
dx
15. ∫ x (1 + x )
, x>0
R : arctg x
dx
16. ∫ x( x + a) , x ≠ 0, x ≠ − a
1 x
R: ln
a x+a
dx
17. ∫ , x ∈ ( 0, 2 )
2 x − x2
R : arcsin ( x − 1)
dx
18. ∫ 5 − 4x − x 2
, x ∈ \ \ {−1, 5}
1 x−5
R : − ln
6 x +1
⎛ π π⎞
19. ∫ ( tg x + tg 4 x ) dx, x ∈⎜ − , ⎟
2
⎝ 2 2⎠
1 3
R: tg x
3
25
x + arcctg x
20. ∫ 1 + x2
, x∈\
1 1
R: ln (1 + x 2 ) − arcctg 2 x
2 2
21. ∫
(
x + ln x + x 2 + 1
x∈\
),
x +1 2
R:
1
x 2 + 1 + ln 2 x + x 2 + 1
2
( )
22. ∫ x5 x 2 + 1 dx, x∈\
1
( ) 2
( ) 13 ( )
7 5 3
R: x2 + 1 − x2 + 1 + x2 + 1
7 5
23. ∫ ( x − 1) x 2 − 2 x − 3 dx, x∈\

1
(x − 2 x − 3)
2 3
R:
3
xdx
24. ∫ , x ∈ ( 0,1)
2 + 2 x2 − x4
1 x2 − 1
R: arcsin
2 3
dx
25. ∫e
+ e− x
, x∈\
x
R: arctg ( e x )
1.3. Integrarea prin părţi
Fie u , v : I ⊆ \ → \ (I interval) două funcţii derivabile cu derivatele

continue pe I. Atunci are loc relaţia:
∫ udv = uv − ∫ v du
numită şi formula integrării prin părţi.
26
Exerciţii rezlovate
1. ∫ x e x dx, x∈\
Soluţie. Alegem dv = e x dx, u = x, de unde v = e x şi du = dx.
Astfel:
∫ x e dx = x e − ∫ e dx = x e
x x x x
− e x = ( x − 1) e x
2. ∫ x ln x dx, x>0
x2 dx
Soluţie. Alegem dv = x dx şi u = ln x. De aici, v = şi du = .
2 x
Apoi:
x2 1 1 x2 1
∫ x ln x dx = 2
ln x − ∫ x 2 dx = ln x − ∫ x dx =
2 x 2 2
2 2
x 1 x
= ln x − x 2 = ( 2ln x − 1)
2 4 4
3. ∫ x arctg x dx
Soluţie. Notăm u = arctg x şi dv = x dx. De aici rezultă:
dx x2
du = şi v =
1 + x2 2
Integrala devine:
x2 1 x2
I := ∫ x arc tg x dx = arc tg x − ∫ dx
2 +
2 1 x2
unde:
J =∫
(1 + x ) − 1 dx =
2
⎛ 1 ⎞
1+ x 2 ∫ ⎜⎝1 − 1 + x 2 ⎟ dx = x − arctg x
⎠
Înlocuind mai sus pe J, se obţine:
3 x
I = arctg x −
2 2
4. ∫ x e dx
2 x
Soluţie. Notăm I integrala dată. Alegem:

⎧⎪u = x 2 ⎧du = 2 xdx
⎨ ⇒ ⎨
⎩⎪dv = e dx ⎩v = e
x x
Apoi:
27
I = ∫ x 2 e x dx = x 2 e x − 2 ∫ xe x dx
unde integrala din membrul drept este (vezi exerciţiul 1)
∫ xe dx = ( x − 1) e
x x
În final, rezultă:
I = x 2 e x − 2 ( x − 1) e x = ( x 2 − 2 x + 2 ) e x
5. ∫ x 2 ln x dx
Soluţie. Alegem:
⎧ dx
⎧u = ln x ⎪⎪du = x
⎨ ⇒⎨
⎩dv = x dx ⎪v = x
2 3
⎪⎩ 3
Urmează că:
x3 1 1 x3 1 x3 x3 x3
∫ x ln x dx =
2
ln x − ∫ x 3 ⋅ dx == ln x − ∫ x 2 dx = ( 3ln x − 1) = ln x −
3 3 x 3 3 9 3 9
6. ∫ x ln x dx
2 2
Soluţie. Alegem:
⎧ 2ln x
⎧⎪u = ln 2 x ⎪⎪du = x dx
⎨ ⇒⎨ 3
⎪⎩dv = x dx ⎪v = x
2
⎪⎩ 3
Apoi:
x3 2 2 ln x x3 2
∫ x ln x dx = ln x − ∫ x 3 dx = ln 2 x − ∫ x 2 ln x dx
2 2
3 3 x 3 3
unde, din exerciţiul anterior:
x3
∫ x ln x dx =
2
( ln x − 1)
9
iar în final, rezultă:
x3 2 2 3 x3
∫ x ln x dx =
2 2
ln x − x ( ln x − 1) = ( 9ln 2 x − 2ln x + 2 )
3 27 27
7. ∫ ln x dx, x>0
Soluţie. Alegem:
⎧ dx
⎧u = ln x ⎪du =
⎨ ⇒⎨ x
⎩dv = dx ⎪v = x
⎩
28
Apoi:
1
∫ ln x dx = x ln x − ∫ x ⋅ x dx = x ln x − ∫1dx = x ln x − x = x ( ln x − 1)
8. ∫ arctg x dx, x∈\

Soluţie. Se notează:
⎧ 1
⎧u = arctg x ⎪du = dx
⎨ ⇒ ⎨ 1 + x2
⎩dv = dx ⎪⎩v = x
Deducem de aici că:
x
∫ arctg x dx = x arctg x − ∫ 1 + x 2
dx
Pentru integrala din membrul drept alegem ϕ ( x ) = 1 + x 2 şi ϕ ′ ( x ) = 2 x, astfel

că:
x 1 ϕ ′ ( x ) dx 1 1
∫ 1 + x 2 dx = 2 ∫ ϕ ( x ) = 2 ln ϕ ( x ) = 2 ln (1 + x )
2
În final:
1
∫ arctg x dx = x arctg x − 2 ln (1 + x )
2
9. ∫ arccos x dx, x ∈ ( −1, 1)

Soluţie. Alegem:
⎧ 1
⎧u = arccos x ⎪du = − dx
⎨ ⇒ ⎨ 1 − x2
⎩dv = dx ⎪v = x
⎩
Apoi:
x
∫ arccos x dx = x arccos x + ∫ 1 − x2
dx
Se observă că integrala din membrul drept devine cu substituţia ϕ ( x ) = 1 − x 2

şi ϕ ′ ( x ) = −2 x
x ϕ ′ ( x ) dx
∫ dx = − ∫ = − ϕ ( x ) = − 1 − x2
1− x 2
2 ϕ ( x)
iar în final:
∫ arccos x dx = x arccos x − 1 − x2
29
10. ∫ ln ( x + )
x 2 − 1 dx, x >1
Soluţie. Notăm cu I integrala dată şi alegem:
⎧
⎪u = ln x + x − 1
⎨
2
(
⎧
⎪ du =
⇒⎨
dx
x2 − 1
)
⎪⎩dv = dx ⎪v = x
⎩
apoi integrăm prin părţi:
( )
I = ∫ ln x + x 2 − 1 dx = x ln x + x 2 − 1 − ∫ ( ) x dx
x2 − 1
Dar integrala din membrul secund se poate rescrie:
∫
x dx
x −1
2
=∫
2 x dx
2 x −1
2
=∫ ( ′
)
x 2 − 1 dx = x 2 − 1
Astfel:
(
I = x ln x + x 2 − 1 − x 2 − 1 )
11. ∫ ln ( x + 1) dx
2
Soluţie. Alegem:
⎧ 2x
⎪⎧u = ln ( x + 1) ⎪du =
2
⎨ ⇒⎨ 1 + x2
⎩⎪ dv = dx
⎩⎪v = x
iar apoi:
x2
∫ ln ( x + 1) dx = x ln ( x + 1) − 2∫
2 2
dx
1 + x2
Însă:
x2 (1 + x ) − 1 ⎛
2
1 ⎞
∫ 1 + x 2 dx = ∫ 1 + x 2 dx = ∫ ⎜⎝1 − 1 + x 2 ⎟ dx = x − arctg x
⎠
astfel:
∫ ln ( x + 1) dx = x ln ( x 2 + 1) − 2 x + 2arc tg x
2
12. ∫ cos x ln (1 + cos x ) dx, x ∈ ( −π , π )

Soluţie. Notăm I integrala din enunţ şi alegem:
⎧ − sin xdx
⎪⎧u = ln (1 + cos x ) ⎪ du =
⎨ ⇒⎨ 1 + cos x
⎪⎩dv = cos x dx ⎪⎩v = sin x
Apoi:
30
sin 2 x
I = sin x ln (1 + cos x ) + ∫ dx
1 + cos x
Ultima integrală se poate rescrie succesiv:
1 − cos 2 x
∫ 1 + cos x dx = ∫ (1 − cos x ) dx = x − sin x
În final:
I = sin x ln (1 + cos x ) + x − sin x
13. ∫ sin 2 x ln (1 + cos x ) dx

2
Soluţie. Notăm I integrala dată. Vom efectua, mai întâi, schimbarea de

variabilă:
x → t ∴ 1 + cos 2 x = t şi − 2sin x cos x dx = dt
dar sin 2 x = 2sin x cos x, aşa că dx = − dt , iar integrala dată se reduce la:
I = − ∫ ln t dt
Din exerciţiul 7:
∫ ln t dt = t ( ln t − 1)
În final:
I = − (1 + cos 2 x ) ⎡⎣ ln (1 + cos 2 x ) − 1⎤⎦
∫x e
− x
14. dx, x>0
Soluţie. Notăm I integrala dată. Observăm că:
e− x
I = 2∫ x x dx
2 x
dx
iar dacă schimbăm x = t şi = dt , atunci:
2 x
I = 2∫ t 3e − t dt
Mai departe, integrăm prin părţi alegând:
⎪⎧u = t ⎧⎪du = 3t 2 dt
3
⎨ −t
⇒ ⎨ −t
⎩⎪dv = e dt ⎪⎩v = −e
Aşadar,
( )
I = 2 −t 3e − t + 3∫ t 2 e − t dt = −2t 3e − t − 6 ∫ t 2 e − t dt
Pentru ultima integrală se procedează la o nouă integrare prin părţi:
⎪⎧u = t
2
⎧du = 2t dt
⎨ ⇒⎨ −t
⎩v = −e
−t
⎪⎩dv = e
31
astfel că:
∫t e dt = −t 2 e − t + 2∫ t e− t dt ,
2 −t
unde
∫ te dt = −te − t + ∫ e − t dt = −te − t − e− t
−t
Se înlocuieşte mai sus acest rezultat:

I = −2t 3e − t − 6 ( −t 2 e − t − 2t e − t − 2e − t ) = −2 ( t 3 + 3t 2 + 6t + 6 ) e − t
iar dacă se revine la notaţia iniţială cu t = x , se obţine:
(
I = −2 x x + 3 x + 6 x + 6 e − ) x
x ⎛ π π⎞
15. ∫ cos 2
x
dx, x ∈⎜ − , ⎟
⎝ 2 2⎠
Soluţie. Vom integra prin părţi alegând:
⎧u = x
⎪ ⎧du = dx
⎨ dx ⇒ ⎨
⎪⎩ dv = cos 2 x ⎩v = tg x
Astfel:
x − sin x
∫ cos 2
x
dx = x tg x − ∫ tg x dx = x tg x + ∫
cos x
dx =
= x tg x + ∫
( cos x )′
dx = x tg x + ln cos x
cos x
Observaţie
Prezentăm pe scurt aşa–zisa metodă a coeficienţilor nedeterminaţi drept o

cale teoretică de deducere a unor primitive mai generale calculate cu
metoda integrării prin părţi.
Metoda constă în determinarea unor coeficienţi – constante reale care
apar în expresiile unor primitive a căror formă generală se presupune
cunoscută. Nu există o teorie generală în acest sens. Pentru o clasă destul de
restrânsă s-a putut aplica această cale.
32
∫e
αx
1. cos β xdx
Am văzut la paragraful anterior că:
∫e cos xdx = e x (cos x + sin x)
x
Vom presupune că:

∫e cos β xdx = eα x ( A cos β x + B sin β x)
αx
cu A şi B apriori nedeterminaţi. Derivăm în ultima egalitate termen cu

termen, în ambii membrii şi apoi grupăm convenabil, astfel că:
eα x cos β x = eα x (α A cos β x + α B sin β x
+β B cos β x − α A sin β x)
e cos β x = e (α A + β B ) cos β x + (α B − α A)sin β x
αx αx
Identificăm, apoi, coeficienţii nederminaţi ai lui eα x cos β x, respectiv,

eα x sin β x în ambii membrii; rezultă sistemul:
⎧ α A + β B =1
⎨
⎩ −β A + α B = 0
β α
a cărui soluţie este: A = 2 , B= 2 . Înlocuind valorile lui A şi B,
α +β 2
α + β2
obţinem valoarea integralei:
eα x
∫ e cos β xdx =
αx
(α cos β x + β sin β x)
α2 + β2
Aplicaţie. Să se calculeze:
∫e
−x
cos 2 xdx
Soluţie. Căutăm soluţie de forma:
∫e
−x
cos 2 xdx = e − x ( A cos 2 x + B sin 2 x)
Derivăm în ambii membrii în ultima egalitate şi identificând coeficienţii
nedeterminaţi, rezultă sistemul:
⎧ − A + 2B = 1
⎨
⎩ −2 A − B = 0
2 1
a cărui soluţie este: A = , B = − . Înlocuim mai sus şi rezultă, în final:
5 5
e− x
∫ e cos 2 xdx =
−x
(2sin 2 x − cos 2 x)
5
33
2. ∫ P ( x)ln xdx = Qn ( x)Tk (ln( x))
k
n
unde n, k ∈ `, Pn ( x) şi Qn +1 ( x) sunt polinoame cu gradPn = n, grad Qn +1 = n + 1,

iar Tk (ln x) polinom cu grad Tk = k + 1 în nedeterminata ln x.
Aplicaţii. Să se calculeze:
∫ x ln
2
xdx
Soluţie. Suntem în cazul n = 1, k = 3. Punem:
∫ x ln xdx = ( Ax 2 + Bx + C )(ln 2 x + D ln x + E )
2
Derivăm în ambii membrii termen cu termen şi apoi grupăm convenabil:

2 D
x ln 2 x = (2 Ax + B)(ln 2 x + D ln x + E ) + ( Ax 2 + Bx + C )( ln x + ) ⇔
x x
x ln 2 x = 2 Ax ln 2 x + B ln 2 x + (2 AD + 2 A) x ln x + ( BD + 2 B) ln x +
1 1
+ ( BE + BD) + 2C ln x + CD
x x
Identificăm coeficienţii nedeterminaţi:
x ln x 2 A = 1
ln x B = 0
x2 2 A( D + 1) = 0
x B ( D + 2) = 0
x0 B ( E + D) = 0
1 2C = 0
x CD = 0
34
1.4. Integrale recurente
1. I n = ∫ x n e x dx, x ∈ \, n∈`
Soluţie. Se integrează prin părţi, alegând:
⎪⎧u = x ⎪⎧du = nx dx
n n −1
⎨ ⇒⎨
⎪⎩dv = e ⎪⎩v = e
x x
Astfel:
I n = x n e x − n ∫ x n −1e x dx = x n e x − nI n −1
Prin urmare:
I n = ∫ x n e x dxdx = x n e x − nI n −1 , ∀n ≥ 1
I 3 = ∫ x 3e x dx
Pentru n = 0, I 0 se calculează plecând de la definiţie:
I 0 = ∫ e x dx = e x
Pentru fiecare n ≥ 1, calculul lui I n se face aplicând relaţia de recurenţă:
I1 = ∫ xe x dx = xe x − e x = ( x − 1) e x
I 2 = ∫ x 2 e x dx = x 2 e x − 2 ( x − 1) e x = ( x 2 − 2 x + 2 ) e x
I 3 = ∫ x3e x dx = x3e x − 3I 2 = x3 − 3 ( x 2 − 2 x + 2 ) e x = ( x3 − 3 x 2 + 6 x − 6 ) e x
2. I n = ∫ ln n x dx, x > 0, n ∈ `
35
Soluţie. Efectuăm o integrare prin părţi. Alegem:
⎧ dx
⎧u = ln n x ⎪du = n ln n −1 x
⎨ ⇒⎨ x
⎩dv = dx ⎪⎩v = x
Astfel:
I n = x ln n x − n ∫ ln n −1 x dx = x ln n x − nI n −1
de unde:
I n = ∫ ln n x dx = x ln n x − nI n −1 , ∀x > 0, ∀n ∈ `*
I 3 = ∫ ln 3 x dx, x>0
Pentru n = 0, I 0 = x, apoi ţinând cont de relaţia de recurenţă vom calcula:
I1 = ∫ ln x = x ln x − x = x ( ln x − 1)
I 2 = ∫ ln 2 x dx = x ln 2 x − 2 I1 = x ln 2 x − 2 x ( ln x − 1) =
= x ln 2 x − 2 x ln x + 2 x = x(ln 2 x − 2ln x + 2)
I 3 = ∫ ln 3 x dx = x ln 3 x − 3I 2 = x ln 3 x −
− 3 ( x ln 2 x − 2 x ln x + 2 x ) = x ( ln 3 x − 3ln 2 x + 6ln x − 6 )
3. I n = ∫ xα ln n x dx, α ≠ −1, n ∈ `, ∀x > 0
Soluţie. Integrăm prin părţi alegând:
⎧ dx
⎧⎪u = ln n x ⎪⎪du = n ln x x
⎨ α
⇒⎨ α +1
⎪⎩dv = x dx ⎪v = x dx
⎪⎩ α + 1
36
Apoi:
n α +1 ln
n −1
x xα +1 n n
α −1 ∫
I n = α xα −1 ln n x − x dx = ln x − I , ∀n ≥ 1
x α +1 α + 1 n −1
Prin urmare:
xα +1 n
I n = ∫ xα ( ln x ) dx = ( ln x ) −
n n
I , α ≠ −1, n ≥ 1
α +1 α + 1 n −1
I 3 = ∫ 3 x ln 2 x dx
xα +1
Se calculează I 0 = plecând de la definiţie, iar pentru n ≥ 1 se utilizează
α +1
relaţia de recurenţă:
4 4
x3 1 x3 9 3 4 ⎛ 4 ⎞
I1 = ln x − = x ⎜ ln x − 1⎟
4 4 4 16 ⎝3 ⎠
3 3 3
4
x3 2 2 9 34 ⎛ 4 ⎞ 27 3 4 ⎛ 2 8 ⎞
I2 = ln x − x ⎜ ln x − 1⎟ = x ⎜ ln x − ln x + 2 ⎟
4 4 16 ⎝ 3 ⎠ 64 ⎝ 3 ⎠
3 3
4. I n = ∫ eα x sin n x dx, x ∈ \, n∈`
Soluţie. Vom integra prin părţi:
⎧du = n sin n −1 x cos x dx

⎧⎪u = sin n x ⎪
⎨ αx
⇒⎨ 1 αx
⎪⎩dv = e dx ⎪v = e
⎩ α
Avem:
J

1 n
eα x sin n x − ∫ e sin x cos x dx
αx n −1
In =
α α
37
Efectuăm o nouă integrare prin părţi în ultima integrală, notată J, pentru:
⎧du = ⎡( n − 1) sin n − 2 x cos 2 x − sin n x ⎤ dx

⎪⎧u = sin x cos x ⎪
n −1 ⎣ ⎦
⎨ αx
⇒ ⎨ 1 αx
⎪⎩dv = e dx ⎪v = e
⎩ α
1 1
J= eα x sin n −1 x cos x − ∫ e ⎡⎣( n − 1) sin
α x n−2
x (1 − sin 2 x ) − sin n x ⎤⎦ dx ⇔
α α
1 n −1 n −1 1
J= eα x sin n −1 x cos x − I n−2 + In + In ⇔
α α α α
1 n −1 n
J= eα x sin n −1 cos x − I n−2 + In
α α α
Înlocuind expresia lui J mai sus vom putea scrie:
1 n n ( n − 1) n2
In = eα x sin n x − eα x sin n −1 x cos x + I n−2 − In ⇔
α α 2
α2 α2
⎛ n2 ⎞ eα x n ( n − 1)
⎜ 1 + 2 ⎟ I n = 2 sin x (α sin x − n cos x ) +
n −1
I n−2
⎝ α ⎠ α α2
În final se obţine:
eα x n ( n − 1)
I n = ∫ eα x sin n x dx = sin n −1 x (α sin x − n cos x ) + 2 I n−2 , ∀n ≥ 2
n +α
2 2
n +α2
∫e
−x
sin 2 x dx
Pentru α = −1, n = 2 calculăm:
e− x 2
I2 = sin x ( − sin x − 2cos x ) + I 0
5 5
sau
38
e− x 2
I2 = − sin x ( sin x + 2cos x ) − e − x
5 5
5. I n = ∫ x n x 2 + a 2 dx , x ∈ \, n ∈ `
Soluţie. Integrăm prin părţi, alegând:
⎧ x dx
⎧⎪u = x 2 + a 2 ⎪ du =
⎪ x2 + a2
⎨ ⇒⎨
n +1
⎩⎪ dv = x dx
n
⎪v = x
⎪⎩ n +1
x n +1 1 x dx
In =
n +1
x2 + a2 −
n +1 ∫ x n +1
x 2 + a
2

J
x n ⎡⎣( x 2 + a 2 ) − a 2 ⎤⎦ x n dx
J =∫ dx = ∫ x n x 2 + a 2 dx − a 2 ∫ =
x2 + a2 x2 + a2
= I n − a 2 ∫ x n −1
2 x dx
2 x +a
2 2
= In − a2 ∫ ( )
′
x 2 + a 2 dx =
= I n − a 2 x n −1 x 2 + a 2 + a 2 ( n − 1) ∫ x n − 2 x 2 + a 2 dx

I n− 2
Prin urmare:
J = I n + a 2 ( n − 1) I n − 2 − a 2 x n −1 x 2 + a 2
Apoi înlocuind expresia lui J mai sus obţinem:
x n +1 1 a 2 ( n − 1) a 2 n −1 2
In = x +a −
2 2
In − I n−2 + x x + a2
n +1 n +1 n +1 n +1
⎛ 1 ⎞ x n −1 2 a 2 ( n − 1)
⎜ 1 +
⎝ n +1⎠
I
⎟ n =
n +1
( x + a 2
) x 2
+ a 2
−
n +1
I n−2
De aici rezultă, în final:

39
x n −1 2 a 2 ( n − 1)
I n = ∫ x n x 2 + a 2 dx =
n+2
( x + a2 ) x2 + a2 −
n+2
I n − 2 , ∀n ≥ 2
Aplicaţie. Să se calculeze folosind relaţia de recurenţă de mai sus:
∫x x 2 + a 2 dx
2
Soluţie. Notăm I 2 = ∫ x 2 x 2 + a 2 dx
Fixăm n = 2 şi ţinem seama că:
x dx
I 0 = ∫ x 2 + a 2 dx = x x 2 + a 2 − ∫ x = x x2 + a2 −
x +a2 2
(x + a2 ) − a2
)
2
−∫
x +a
2 2 (
dx = x x 2 + a 2 − I n + a 2 ln x + x 2 + a 2
sau
I0 =
x 2
2
a2
(
x + a 2 + ln x + x 2 + a 2
2
)
Prin urmare:
x 2 a2
I 2 = ∫ x 2 x 2 + a 2 dx =
4
( x + a 2
) x 2
+ a 2
−
4
I0 =
=
x 2
4
( a2 a4
x + a 2 ) x 2 + a 2 − x x 2 + a 2 − ln x + x 2 + a 2
8 8
( )
sau mai simplu:
I2 =
x
8
( a4
(
2 x 2 + a 2 ) x 2 + a 2 + ln x + x 2 + a 2
8
)
6. I n = ∫ x n a 2 − x 2 dx , x <a
Soluţie. Ca şi la exerciţiul anterior vom face o integrare prin părţi alegând:
40
⎧ − x dx
⎧⎪u = a 2 − x 2 ⎪ du =
⎪ a2 − x2
⎨ ⇒ ⎨
n +1
⎩⎪dv = x dx
n
⎪v = x
⎩⎪ n +1
x n +1 1 a2
In = a2 − x2 − In + Jn
n +1 n +1 n +1
unde am notat:
x n dx
Jn = ∫
a2 − x2
Pentru a evalua integrala J n vom proceda ca la exerciţiul 5. Astfel:
J n = ∫ x n −1
x dx
a −x2 2
= − ∫ x n −1 ( ) ′
a 2 − x 2 dx = − x n −1 a 2 − x 2 +
+ ( n − 1) ∫ x n − 2 a 2 − x 2 dx
De aici se obţine:
J n = − x n −1 a 2 − x 2 + ( n − 1) I n − 2
Înlocuim J n mai sus şi rezolvăm ecuaţia în necunoscuta I n :
x n +1 1 a 2 ( n − 1) a 2 x n −1 2
In = a2 − x2 − In + I n−2 − a − x2 ⇔
n +1 n +1 n +1 n +1
⎛ 1 ⎞ x n −1 2 a 2 ( n − 1)
⎜1 +
⎝ n +1⎠
⎟ In =
n +1
( x − a ) a − x + n + 1 I n−2
2 2 2
În final, se obţine:
x n −1 2 n −1
I n = ∫ x n a 2 − x 2 dx = −
n+2
( a − x2 ) a2 − x2 + a2
n+2
I n−2 , n ≥ 2
41
∫x a 2 − x 2 dx
3
Notăm I 3 = ∫ x3 a 2 − x 2 dx . Folosind relaţia de recurenţă obţinută mai sus

vom avea:
x2 2
I3 = −
5
( a − x2 ) a 2 − x2 + a 2 52 I1
Dar:
1
I1 = ∫ x a 2 − x 2 dx = − ϕ ( x )ϕ ′ ( x ) dx
2∫
unde ϕ ( x ) = a 2 − x 2 , astfel că:
12
( ) = − 13 ( )
3 3
I1 = − a2 − x2 a2 − x2
23
Apoi:
x2 2 2a 2 2
I3 = −
5
( a − x2 ) a2 − x2 −
15
( a − x2 ) a2 − x2 ⇔
1
( 3 x 2 + 2a 2 ) (a − x2 )
3
I3 = − 2
15
x n dx
7. I n = ∫ , x∈\
x2 + a2
Soluţie. Aducem integrala sub o formă convenabilă şi apoi integrăm prin

părţi:
I n = ∫ x n −1
2x
x +a
2 2
dx = ∫ x n −1 ( ′
)
x 2 + a 2 dx =
= x n −1 x 2 + a 2 − ( n − 1) ∫ x n − 2 x 2 + a 2 dx = x n −1 x 2 + a 2 − ( n − 1) J n
42
unde:
xn−2 ( x 2 + a 2 ) x n dx xn−2
J n = ∫ x n − 2 x 2 + a 2 dx = ∫ dx = ∫ + a2 ∫ dx
x2 + a2 x2 + a2 x2 + a2
sau:
J n = I n + a 2 I n−2
Înlocuim mai sus valoarea lui J n , astfel că:
I n = x n −1 x 2 + a 2 − ( n − 1) I n − a 2 ( n − 1) I n − 2 ⇔
nI n = x n −1 x 2 + a 2 − a 2 ( n − 1) I n − 2
iar în final:
x n dx x n −1 2 n −1
In = ∫ = x + a2 − a2 I n−2 , ∀n ≥ 2
x2 + a2 n n
x3 + 3x
A=∫ dx
x2 + 1
Soluţie. Observăm că:
x2 2 x3 7
A = I 3 + 3I1 = x 2 + 1 − I1 + 3I1 = x2 + 1 + I1
3 3 3 3
I1 se va calcula plecând de la definiţie:
x dx 2x
I1 = ∫ =∫ dx = x 2 + a 2
x +a
2 2
2 x +a
2 2
iar I 3 din relaţia de recurenţă obţinută mai sus:
43
x2 7 x2 7 2 x2 + 7 2
I3 = x2 + 1 + I1 = x2 + 1 + x +1 = x +1
3 3 3 3 3
x n dx
8. I n = ∫ , x <a
a2 − x2
Soluţie. Raţionăm ca la exerciţiul 7
I n = − ∫ x n −1
−x
a2 − x2
dx = − ∫ x n −1 ( ′
)
a 2 − x 2 dx = − x n −1 a 2 − x 2 +
xn−2 ( a 2 − x2 )
+ ( n − 1) ∫ x n−2
a − x dx = − x
2 2 n −1
a − x + ( n − 1) ∫
2 2
dx =
a2 − x2
xn−2 xn
= − x n −1 a 2 − x 2 + a 2 ( n − 1) ∫ dx − ( n − 1) ∫ dx
a2 − x2 a2 − x2
Astfel obţinem ecuaţia în I n :
I n = − x n −1 a 2 − x 2 + a 2 ( n − 1) I n − 2 − ( n − 1) I n
De aici obţinem, în final:
x n dx x n −1 2 n −1
In = ∫ =− a − x2 + a2 In−2 , ∀n ≥ 2
a2 − x2 n n
x3 + x − 1
A=∫ dx
1 − x2
Soluţie. Cu ajutorul relaţiei de recurenţă (pentru a = 1 ) putem scrie că:
x2 2 x3 3
A = I 3 + I1 − I 0 = − 1 − x 2 + I1 + I1 − I 0 = − 1 − x 2 + I1 − I 0
3 3 3 5
Dar:
44
dx
I0 = ∫ = arcsin x,
1 − x2
x
I1 = ∫ = − 1 − x2
1− x 2
Înlocuind pe I 0 şi I1 în expresia lui A obţinem:
x3 5
A=− 1 − x 2 − 1 − x 2 − arcsin x
3 3
iar în final:
1 2
A=−
3
( x + 5 ) 1 − x 2 − arcsin x
x n dx
9. I n = ∫ , x ∈ \, n∈`
x2 + a2
Soluţie. Printr-o simplă transformare se observă că:
x n −1 x 2 x n−2
⎡( x 2 + a 2 ) − a 2 ⎤
In = ∫ 2 dx = ∫ ⎣ ⎦ = x n − 2 dx − a 2 I
x +a 2
x2 + a2 ∫ n−2
Astfel:
x n dx x n −1
I n =: ∫ = − a 2 I n−2 , ∀n ≥ 2
x2 + a2 n − 1
Aplicaţie. Să se calculeze integrala:
x 3 dx
∫ x2 + a2
Soluţie. Notând I 3 integrala dată, se obţine, cu ajutorul relaţiei de
recurenţă:
x3 x2
I3 = ∫ dx = − a 2 I1
x +a
2 2
2
45
unde I1 se calculează direct:
x dx 1
I1 = ∫ = ln ( x 2 + a 2 )
x +a
2 2
2
astfel că:
x2 a2
I3 = − ln ( x 2 + a 2 )
2 2
dx
10. I n = ∫
(x + a2 )
2 n
Soluţie. Observăm că integrala se mai scrie:
1 (x + a ) − x2 2 2
1 dx 1 − x2
In = 2 ∫ x +a dx = ∫ + ∫
( ) (x + a2 ) (x + a2 )
2 n n −1 n
a 2 a2 2 a2 2
sau
1 1
In = I + 2 Jn
2 n −1
a a
unde:
x 2 dx 1 −2 x dx
Jn = ∫ − = ∫ x
(x 2
+a )
2 n 2 ( x 2 + a 2 )n
Pentru a evalua J n , se va face o integrare prin părţi cu:
⎧
⎧u = x ⎪du = dx
⎪ ⎪ −2 x dx dt 1 1 1
⎨dv = −2 x dx ⇒ ⎨v = ∫ 2 =−∫ n = =
( x +a ) ( n − 1) ( x 2 + a 2 )
n −1 n −1
n
t n −1 t
( )
2
⎪ x 2
+ a 2 n ⎪
⎩ ⎪
⎩
Astfel se obţine:
46
1 x 1 dx
Jn =
2 ( n − 1) ( x + a )
2 2 n −1
+ ∫
2 ( n − 1) ( x + a 2 )n −1
2
sau
x 1
Jn = + I n −1
2 ( n − 1) ( x + a 2
)
2 n −1 2 ( n − 1)
Înlocuim expresia lui J n mai sus şi efectuăm calculele:
1 1 x 1
In = I + 2 ⋅ + 2 I n −1 ⇔
a 2 n −1
2a ( n − 1) ( x + a )
2 2 n −1
2a ( n − 1)
dx 2n − 1 1 x
In = ∫ = I n −1 + 2 ⋅ , n ≥1
(x 2
+a 2 n
) 2a ( n − 1)
2
2a ( n − 1) ( x + a 2 )n −1
2
dx
I2 = ∫
(x + a2 )
2 2
Soluţie. Din relaţia de recurenţă, pentru n = 2 deducem că:
1 1 x
I2 = I − 2⋅ 2
2 1
2a 2a x + a 2
Cum:
dx 1 x
I1 = ∫ = arctg
x2 + a2 a a
rezultă că:
1 x 1 x 1 ⎛ ax x⎞
I2 = arctg + 2 2 = 3⎜ 2 + arctg ⎟
2a 3
a 2a x + a 2
2a ⎝ x + a 2
a⎠
x n dx
11. I n = ∫ , x ∈ ( 0, 2a )
2ax − x 2
47
Soluţie 1. Efectuăm schimbarea de variabilă
x = 2at 2 ∴ dx = 4at dt
Astfel:
In = ∫
( 2at )
2 n
4at dt
= 2 ( 2a )
t 2 n dt
∫
n
4a 2 t 2 − 4a 2 t 4 1− t2
Mai departe, observăm că integrala din membrul drept notată cu J 2n se

poate calcula din exerciţiul 8 pentru a = 1 şi n → 2n :
t 2 n dt t 2 n −1 2n − 1
J 2n = ∫ =− 1− t2 + J 2n−2
1− t2 2n 2n
Am găsit astfel următoarele relaţii de recurenţă:
⎧
⎪ I n = 2 ( 2a ) n J 2 n
⎪
⎪ t 2 n −1 2n − 1
⎨ J 2n = − 1− t2 + J 2n−2
⎪ 2n 2n
⎪ x
⎪t =
⎩ 2a
Soluţie 2. Aducem integrala dată la o formă convenabilă şi apoi aplicăm o

integrare prin părţi. Astfel:
⎡( 2a − 2 x ) − 2a ⎦⎤
I n = − ∫ x n −1 ⎣
2 2ax − x 2
dx = a ∫
x n −1dx
2ax − x 2
− ∫ x n −1 ( ) ′
2ax − x 2 dx
= aI n −1 − x n −1 2ax − x 2 + ( n − 1) ∫ x n −1 2ax − x 2 dx ⇔
x n −1 ( 2ax − x 2 )
I n = aI n −1 − x n −1
2ax − x + ( n − 1) ∫
2
dx ⇔
2ax − x 2
I n = aI n −1 − x n −1 2ax − x 2 + 2a ( n − 1) I n − ( n − 1) I n +1
48
Se rezolvă ecuaţia obţinută, în raport cu I n :
⎡⎣1 − 2a ( n − 1) ⎦⎤ I n = aI n −1 − ( n − 1) I n +1 − x n −1 2ax − x 2
sau
x n dx x n −1 2ax − x 2 n −1 a
In = ∫ = + I n +1 − In , n ≥ 1
2ax − x 2 2a ( n − 1) − 1 2a ( n − 1) − 1 2a ( n − 1) − 1
x 2 dx
I2 = ∫
2ax − x 2
Soluţie. Din relaţia de recurenţă deducem că:
⎧
⎪ I 2 = 2 ( 2a )2 J 4
⎪
⎪ t3 3
J
⎨ 4 = − 1 − t2 + J2
⎪ 4 4
⎪ x
⎪t =
⎩ 2a
t 2 dt
Pentru n = 1, J2 = ∫ , care se obţine din exerciţiul 8 alegând a = 1 şi
1− t2
x→t:
t 1 t
J2 = − 1 − t 2 + arcsin
4 2 a
Înlocuim apoi J 2 în expresia lui J 4 , astfel că:
t3 3 3 t
J4 = − 1 − t 2 − t 1 − t 2 + arcsin
4 8 8 a
În continuare se înlocuieşte J 4 în relaţia care ne dă pe I 2 şi apoi se revine
x
la schimbarea: t = . Lăsăm pe seama cititorului efectuarea calculelor!
2a
49
x 2 dx x 3 + ax 2 − 6a 2 x x−a
∫ 2ax − x 2
=
2 2ax − x 2
+ 3arcsin
a
12. I n = ∫ sin n x dx
Soluţie. Scriem integrala sub forma:
I n = ∫ sin n −1 x sin x dx
şi luăm apoi:
⎪⎧du = ( n − 1) cos x sin x dx

n−2
⎧u = sin n −1 x
⎨ ⇒⎨
⎩dv = sin x dx ⎩⎪v = − cos x
Rezultă:
I n = − cos x sin n −1 x + ( n − 1) ∫ sin n − 2 x cos 2 x dx =
= − cos x sin x n −1 x + ( n − 1) ∫ sin n − 2 x (1 − sin 2 x ) dx =
= − cos x sin n −1 x + ( n − 1) I n − 2 − ( n − 1) I n
Rezolvând în raport cu I n se obţine, în final:
1 n −1
I n = ∫ sin n x dx = − cos x sin n −1 x + I n−2 , ∀n ≥ 2
n n
I 4 = ∫ sin 4 x dx
Soluţie. Conform relaţiei de recurenţă:
50
1 3
I 4 = − cos x sin 3 x + I 2
4 4
Dar:
I 2 = ∫ sin 2 x dx = ∫ sin x sin x dx = − ∫ sin x ( cos x )′ dx =
= − sin x cos x + ∫ (1 − sin 2 x ) dx = = x sin x cos x − I 2
de unde deducem că:

x 1
I2 = − sin x cos x
2 2
iar în final, se găseşte:
3x 3 1
I 4 = ∫ sin 4 x dx = − cos x sin x − sin x cos x
8 8 4
Putem simplifica scrierea dacă se observă că:
1 1 − cos 2 x
sin x cos x = sin 2 x şi sin 2 x =
2 2
Astfel:
3x 3 ⎛ 1 ⎞ 1⎛1 1 ⎞
I4 = − ⎜ sin 2 x ⎟ − ⎜ sin 2 x − sin 4 x ⎟
8 8⎝ 2 ⎠ 4⎝ 4 8 ⎠
sau
3x 1 1
I4 = − sin 2 x + sin 4 x
8 4 32
dx
13. I n = ∫
cos n x
Soluţie. Se observă că:
dx
In = ∫ n−2
cos x cos 2 x
iar dacă alegem:
⎧ 1
⎪⎪u = cos n − 2 x ⎧
⎪ du = ( n − 2 )
sin x dx
⎨ ⇒ ⎨ cos n −1 x
⎪dv = 1 ⎪⎩v = tg x
⎪⎩ cos 2 x
se obţine:
51
tg x sin x ⋅ tg x tg x sin 2 x dx
In = − ( n − 2 ) ∫ cosn−1 x dx = − ( n − 2 ) ∫ cosn x =
cos n − 2 x cos n − 2 x
tg x 1 − cos 2 x
= − ( n − 2 )∫ dx
cos n -2 x cos n x
sau mai departe:
tg x
In = − ( n − 2 ) I n + ( n − 2 ) I n−2
cos n −1 x
iar în final:
dx sin x n−2
In = ∫ = + I n−2 ∀n ≥ 2
cos x ( n − 1) cos x n − 1
n n −1
dx
I4 = ∫
cos 4 x
Soluţie. Din relaţia de recurenţă, pentru n = 4 obţinem:
sin x 2
I4 = + I2
3cos3 x 3
unde:
dx
I2 = ∫ = tg x
cos 2 x
iar după înlocuire:
sin x 2
I4 = 3
+ tg x
3cos x 3
sau în final:
1
I 4 = tg x ( 2 + cos 2 x )
3
52
⎛ π π⎞
14. I n = ∫ tg n x dx , x ∈⎜ − , ⎟
⎝ 2 2⎠
I n = ∫ tg n x dx = ∫ tg n − 2 x ⎡⎣( tg 2 x + 1) − 1⎤⎦ dx =
1
= ∫ tg n − 2 x ( tg x )′ dx − ∫ tg n − 2 x dx = tg n −1 x − I n − 2
n −1
Astfel:
1
I n = ∫ tg n x dx = tg n −1 x − I n − 2 , ∀n ≥ 2
n −1
I 5 = ∫ tg 5 x dx
Soluţie. Din relaţia de recurenţă:
1 4
I5 = tg x − I 3
4
Apoi:
1 2 1
I3 = tg x − I1 = tg 2 x + ln ( cos x )
2 2
Astfel:
1 4 1
I5 = tg x − tg 2 x − ln cos x
4 2
15. I n = ∫ ctg n x , x ∈ ( 0, π )
Soluţie. Rescriem succsesiv integrala după cum urmează:
53
I n = ∫ ctg n x dx = − ∫ ctg n − 2 x ⎡⎣1 − ( ctg 2 x + 1) ⎤⎦ dx = − I n − 2 +
1
+ ∫ ctg n − 2 x ( ctg x )′ dx = − I n − 2 + ctg n −1 x, ∀n ≥ 2
n −1
Astfel:
1
I n = ∫ ctg n x dx = ctg n −1 x − I n − 2 ∀n ≥ 2
n −1
I 4 = ∫ ctg 4 x dx
Soluţie. Raţionând ca mai sus, scriem:
1
I 4 = ctg 3 x − I 3
3
1
I 3 = ctg 2 x − I 0
2
I0 = x
Înlocuind de jos în sus relaţiile găsite deducem că:
1 1
∫ ctg x dx = ctg 3 x − ctg 2 x + x
4
3 2
16. I n = ∫ x n sin x dx, x∈\
Soluţie. Notăm:
⎧u = x n ⎧ du = nx n −1dx
⎨ ⇒ ⎨
⎩dv = sin x dx ⎩v = − cos x
şi efectuăm o integrare prin părţi:
54
I n = − x n cos x + n ∫ x n −1 cos x dx
În ultima integrală alegem:
⎪⎧du = ( n − 1) x dx
n−2
⎧u = x n −1
⎨ ⇒⎨
⎩dv = cos x dx ⎩⎪v = sin x dx
şi, efectuănd o nouă integrare prin părţi, găsim:
∫x
n −1
cos x dx = x n −1 sin x − ( n − 1) ∫ x n − 2 sin x dx

Înlocuind acest rezultat în expresia lui I n , obţinem:
I n = ∫ x n sin x dx = − x n cos x + nx n −1 sin x − n ( n − 1) I n − 2 , ∀n ≥ 2
I 3 = ∫ x 3 sin x dx
Soluţie. Vom scrie succesiv relaţiile:
I 3 = − x 3 cos x + 3 x 2 sin x − 6 I1
I1 = ∫ x sin x dx = − ∫ x ( cos x )dx = − x cos x + ∫ cos x dx = sin x − x cos x
Înlocuind I1 în expresia lui I 3 , obţinem:
I 3 = − x 3 cos x + 3x 2 sin x + 6 x cos x − 6sin x = ( − x3 + 6 x ) cos x + ( 3 x 2 − 6 x ) sin x
17. I n = ∫ ( arcsin x ) dx
n
Soluţie. Alegem:
55
⎧ n ( arcsin x )
n −1
⎧u = (arcsin x) ⎪du =
n
dx
⎨ ⇒⎨ 1 − x 2
⎩dv = dx ⎪
⎩v = x
şi efectuăm o primă integrare prin părţi:
( arcsin x )
n −1
I n = x ( arcsin x ) − n ∫
n
x dx
1 −
x 2

Notăm:
x
( arcsin x )
n −1
J =∫ dx
1− x 2
Pentru a calcula ultima integrală, vom nota:
⎧u = ( arcsin x )n −1 ⎧ ( n − 1)( arcsin x )

n−2
⎪ ⎪⎪du =
⎨ x ⇒⎨ 1 − x2
⎪dv = dx ⎪
⎩ 1 − x2 ⎪⎩v = − 1 − x
2
Astfel:
( arcsin x )
n−2
( arcsin x ) + ( n − 1) ∫
n −1
J = − 1− x 2
⋅ 1 − x 2 dx =
1− x 2
= − 1 − x 2 ( arcsin x ) + ( n − 1) I n − 2
n −1
Înlocuim expresia lui J mai sus, astfel că:
I n = x ( arcsin x ) + n 1 − x 2 ( arcsin x ) − n ( n − 1) I n − 2
n n −1
∀n ≥ 2
I 2 = ∫ arcsin 2 x dx
Soluţie.
56
I 2 = −2 x + x arcsin 2 x + 2 1 − x 2 arcsin x
unde am ţinut seama că: I 0 = x
xn
18. I n = ∫ dx
a + bx
Soluţie. Considerăm:
⎧u = x n ⎧du = nx n −1dx
⎪ ⎪
⎨ dx ⇒ ⎨ 2
⎪ dv = ⎪v = a + bx
⎩ a + bx ⎩ b
apoi integrăm prin părţi:
2 xn 2n n −1 2 xn 2n
In =
b
a + bx −
b ∫ x a + bx dx =
b
a + bx −
b
J
unde integrala:
J = ∫ x n −1 a + bx dx
se va descompune astfel:
x n −1 ( a + bx ) x n −1 xn
J =∫ dx = a ∫ dx + b ∫ dx ⇔
a + bx a + bx a + bx
J = aI n −1 + bI n
Înlocuind mai sus deducem că:
2 n 2na
In = x a + bx − I n −1 2nI n
b b
sau în final:
xn 2 xn 2n a
In = ∫ dx = a + bx − ⋅ I n −1 , ∀n ≥ 1
a + bx ( 2 n + 1) b 2 n +1 b
57
x 2 dx
∫ 2 + 3x
Soluţie. Suntem în cazul n = 2, a = 2, b = 3. Notăm I 2 integrala dată. Putem

scrie conform relaţiei de recurenţă:
x 2 dx 2 x2 4 2
I2 = ∫ = 2 + 3 x − ⋅ I1
2 + 3x 15 5 3
x dx 2x 2 2
I1 = ∫ = 2 + 3x − ⋅ I 0
2 + 3x 9 3 3
dx 2
I0 = ∫ = 2 + 3x
a + bx 3
Efectuând înlocuirile de jos în sus, obţinem:
x 2 dx 2 2 8 ⎛ 2x 4 2 ⎞
I2 = ∫ = x 2 + 3x − ⎜ 2 + 3x − ⋅ 2 + 3x ⎟
2 + 3x 15 15 ⎝ 9 9 3 ⎠
sau în final:
x 2 dx 2 ⎛ 8 4 ⎞
∫ 2 + 3x
=
15
2 + 3 ⎜ x2 − x −
⎝ 3
⎟
135 ⎠
x n arctg x x n arctg x
19. a) I n = ∫ dx , b) J n = ∫
1 + x2 (1 + x )
2 3
Soluţie. Se consideră mai întâi:
x n −1 arctg x
J n −1 = ∫ dx
1 + x2
care se integrează prin părţi alegând:
58
⎧ x n −1 ⎧ ( n − 1) x n −2 dx − xn
⎪ u = du = dx
⎪ 1 + x 2 ⇒ ⎪⎪
⎨ ⎨ 1 + x2 (1 + x 2 ) 1 + x2
⎪ dv = arctg x ⎪ arctg x
⎪⎩ 1 + x2 ⎪⎩v = e
Astfel:
x n −1 x n − 2 (1 + x 2 ) earctg x x n earctg x
J n −1 = e arctg x
− ( n − 1) ∫ dx + ∫ dx ⇔
1 + x2 1 + x 2 (1 + x 2 ) 1 + x 2 (1 + x 2 )
x n −1
J n −1 = earctg x − ( n − 1) J n − 2 − ( n − 1) J n + J n
1+ x 2
Rezultă de aici relaţia de recurenţă pentru J n
x n −1
( n − 2) J n = earctg x − J n −1 − ( n − 1) J n − 2 , n>2
1+ x 2
Apoi, pentru integralele I n , se observă că:
x n (1 + x 2 ) earctgx x n earctgx x n + 2 earctgx

In = ∫ dx = ∫ dx + ∫ dx
(1 + x ) ( ) ( )
3 3
2
1 + x2 1 + x2 1 + x2
de unde deducem că:
I n = J n + J n + 2 , ∀n ∈ `
Aplicaţie. Să se calculeze integralele:
x2 x 3earctgx
∫ earctgx dx, ∫ dx
( )
3
1 + x2 1+ x
unde conform notaţiilor de mai sus avem de calculat integralele I 2 si

respectiv J 3 . Fie pentru început:
59
x 3earctg x
J3 = ∫ dx
( )
3
1 + x2
Alegem n = 3, respectiv n = 2 în relaţia de recurenţă corespunzătoare

integralei J n , astfel:
x2
J3 = earctg x − J 2 − 2 J1,
1+ x 2
x
J2 = earctg x − J1 − 2 J 0
1+ x 2
earctg x x +1
J0 = ∫ dx = earctg x
( )
3
1 + x2 2 1+ x 2
Înlocuind mai sus urmează că:
xearctg x x +1 earctg x
J1 = − earctg x = −
1 + x2 1 + x2 1 + x2
Pe de altă parte, pentru n = 2 nu se poate aplica relaţia de recurenţă, astfel că

pentru a evalua pe J 2 vom scrie:
J2 = ∫
x 2 earctg x
dx = ∫
(1 + x ) x
2 2
earctg x dx = ∫
earctg x
−∫
x 2 earctg x
dx
( ) ( ) ( )
3 3 3
1 + x2 1 + x2 1 + x2 1 + x2
sau
J2 = J0 − J2
1 x + 1 arctg x
J2 = I0 = e
2 4 1 + x2
Înlocuind valorile lui J 0 , J1 , J 2 în relaţia ce ne dă pe J 3 , obţinem:
60
x 2 earctg x x +1 2earctg x
J3 = − earctg x +
1 + x2 4 1 + x2 1 + x2
În final, găsim:
x 3earctg x
J3 = ∫ dx
( )
3
1 + x2
Evaluăm acum integrala I 3 . Conform relaţiei de recurenţă:
I2 = J2 + J3
unde:
earctg x
J2 = ( x + 1)
4 1 + x2
earctg x
J3 = ( 4x 2
− x − 3)
4 1+ x 2
earctg x 2 x2 − 1
J 2 + J3 = ( 4 x2 − 2) = earctg x
4 1+ x 2
2 1+ x 2
astfel:
x2 2 x2 − 1
I2 = ∫ earctg x = earctg x
1+ x 2
2 1+ x 2
Exerciţii propuse
I. Să se stabilească relaţii de recurenţă pentru următoarele integrale

nedefinite:
1. I n = ∫ x n e − x dx
R: I n = − x n e x + nI n −1 , ∀n ≥ 1
61
2. I m ,n = ∫ x m ln n x dx, m, n ∈ `
x m +1 n n
R : I m,n = ln x − I m ,n −1
m +1 m +1
3. I n = ∫ eα x cos n x dx
eα x n ( n − 1)
2 (
R : In = α cos x + n sin x ) + 2 I n − 2 , ∀n ≥ 2
n +a
2
n + a2
4. I n = ∫ x n x 2 − a 2 dx
x n −1 2
R : In =
n+2
( x − a 2 ) x2 + a 2 + a 2 nn +− 12 I n−2 , ∀n ≥ 2
x n dx
5. I n = ∫
x2 − a2
x n −1 2 n −1
R : In = x + a2 + a2 I n − 2 , ∀n ≥ 2
n n
xn
6. I n = ∫ dx
x2 − a2
x n −1
R : In = + a 2 I n−2 , ∀n ≥ 2
n −1
dx
7. I n = ∫
(x − a2 )
2 n
2n − 1 1 x
R : In = − I n −1 − 2 ⋅ , n≥2
2a ( n − 1)
2
2a ( n − 1) ( x + a 2 )n −1
2
x n dx
8. I n = ∫ , x ∈ ( −∞, −2a ) ∪ ( 0, ∞ )
2ax + x 2
62
⎧ I n = 2 ( 2a ) n J 2 n
⎪
⎪ t 2 n −1 2 n −1
R : ⎨ J 2n = t − 1 − a2 J 2n−2
⎪ 2 n n
⎪cu x = 2at 2
⎩
9. I n = ∫ cos n dx
1 n −1
R : I n = cos n −1 x sin x + I n−2
n n
1
10. I n = ∫ dx, x ≠ 0
sin n x
cos x n−2
R : In = − + I , ∀n ≥ 2
( n − 1) sin x n − 1 n −2
n −1
11. I n = ∫ x n cos x dx, x∈\
R : I n = x n sin x + nx n −1 cos x − n ( n − 1) I n − 2 , ∀n ≥ 2
12. I n = ∫ ( arccos x ) dx
n
R : I n = x ( arccos x ) − n 1 − x 2 ( arccos x ) − n ( n − 1) I n − 2 , n ≥ 2
n n −1
xn 5
13. I n = ∫ , x>
2x − 5 2
2 n
R : In = x 2 x − 5 + 2nI n −1 , ∀n ≥ 1
5
14. I n = ∫ x n ax + b dx, a, b ≠ 0
2 xn 2bn
R : In = ( ax + b ) ax + b − I n −1 , ∀n ≥ 1
b ( 2n + 3) a ( 2n + 3 )
15. I m ,n = ∫ sin m x cos n x dx
63
sin m +1 x cos n −1 x n − 1
R : I m,n = + I m,n − 2
m+n m+n
II. Plecând de la relaţiile de recurenţă stabilite în acest paragraf sau propuse

spre determinare, să se demonstreze identităţile:
∫ x e dx = ( x )
− nx n −1 + n ( n − 1) x n − 2 − ... + ( −1) n ! e x , ∀x ∈ \, ∀n ∈ `
n
1. n x n
∫ ln dx = x ⎡⎣ln n x − n ln n −1 x + n ( n − 1) ln n − 2 x − ... + ( −1) n ⎤ , ∀x > 0, ∀n ∈ `

x n
2.
⎦
m +1 ⎛ 1 2 ⎞
x A An Ann
3. ∫ x m ln n x dx = ( )
n
⎜ ln n x − n ln n −1 x + ln n−2
x − ... + −1 ⎟
m + 1 ⎜⎝ m +1 ( m + 1)
2
( m + 1)
n
⎟
⎠
∀n, m ∈ `, x > 0
a) dacă n este par:
1 1 1 n
tg n −5 x − ... + ( −1) 2 ( tg x − x )
−1
∫ tg x = tg n −1 x − tg n −3 x +
n
n −1 3 n−5
b) dacă n este impar:
n +1 ⎛ ⎞
1 1 1 tg 2 x
∫ tg x dx =
n
tg n −1 x − tg n −3 x + tg n −5 x − ... + ( −1) 2 ⎜ + ln cos x ⎟
n −1 n−3 n−5 ⎝ 2 ⎠
⎛ π π⎞
x ∈⎜ − , ⎟
⎝ 2 2⎠
III. Folosind relaţiile de recurenţă stabilite în acest paragraf, să se calculeze

primitivele:
∫x e
5 −x
1. dx
R : − e− x ( x3 + 3x 2 + 6 x + 6 )
64
2. ∫(x − x + 1) e x dx
3
R : e x ( x3 − 3x 2 + 5 x − 4 )
1 2
3. ∫ 3
x
ln x dx
33 2
R: x ( 2ln 2 x − 6ln x + 9 )
4
4. ∫x
3
ln 2 x dx
1 4
R: x ( 8ln 2 x − 4ln x + 1)
32
∫e
−x
5. cos 2 n dx
1 −x
R: − e ( cos 2 x − 2sin 2 x + 5 )
10
∫e
−x
6. sin 2 x dx
1 −x
R: e ( cos 2 x − 2sin x − 5 )
10
7. ∫x
4
sin x dx
R : − ( x 4 − 12 x 2 + 24 ) cos x + ( 4 x 3 − 24 x ) sin x
8. ∫x
3
cos x dx
R : ( 3 x 2 − 6 x ) cos x + ( x3 − 6 x ) sin x
9. ∫ ln
4
x dx
R : x ( ln 4 x − 4ln 3 x + 12ln 2 x − 24ln x + 24 )
65
10. ∫x x 2 + 1dx
2
R:
1
8
1
(
x ( 2 x 2 + 1) x 2 + 1 − ln x + x 2 + 1
8
)
11. ∫x x 2 − 1dx
2
R:
1
8
x ( )
x 2 − 1 ( 2 x 2 − 1) − ln x + x 2 − 1
12. ∫x 1 − x 2 dx
2
1 1
R: x 1 − x 2 ( 2 x 2 − 1) + arcsin x
8 8
x 2 dx
13. ∫ x2 + 1
R:
1
2
1
(
x x 2 + 1 − ln x + x 2 + 1
2
)
x 2 dx
14. ∫ x2 − 1
1 1
R: x x 2 − 1 + ln x + x 2 − 1
2 2
x 2 dx
15. ∫ 1 − x2
x 1
R: − 1 − x 2 + arcsin x
2 2
x4
16. ∫ x 2 + 1 dx
x3
R: − x+ + arctg x
3
66
x4
17. ∫ x2 − 1
x3 1 x − 1
R: x+ + ln
2 2 x +1
x 2 dx
18. ∫
(x + 1)
2 2
1 x 1
R: − ⋅ 2 + arctg x
2 x +1 2
x 2 dx
19. ∫ ( x 2 − 1)
1 x 1 x −1
R: − ⋅ 2 + ln
2 x −1 2 x +1
dx
20. ∫
(x + 1)
2 3
1 x ( 3x + 5) 3
2
R: + arctg x
8 ( x 2 + 1)2 8
dx
21. ∫
(x − 1)
2 3
1 x ( 3x − 5) 3 x − 1
2
R: + ln
8 ( x 2 − 1)2 8 x +1
x 2 dx
22. ∫ 2 x − x2
x3 + x 2 − 6 x
R: + 3arcsin ( x − 1)
2 2 x − x2
67
x2
23. ∫ x2 + 2x
x3 − x 2 − 6 x
R: + 3ln x + 1 + x 2 + 2 x
2 2x + x 2
24. ∫ sin
4
x dx
1 1 3
R: sin 4 x − sin 2 x + x
32 4 8
25. ∫ cos
4
x dx
1 1 3
R: sin 4 x + sin 2 x + x
32 4 8
dx
26. ∫ sin 4
x
dx
1 ⎛ 1 ⎞
R: ctg x ⎜ 2 + 2 ⎟
3 ⎝ sin x ⎠
dx
27. ∫ cos 4
x
dx
1 ⎛ 1 ⎞
R: tg x⎜ 2 + ⎟
3 ⎝ cos 2 x ⎠
28. ∫ tg
4
x dx
1 ⎛ 1 ⎞
R : x + tg x ⎜ 2
− 4⎟
3 ⎝ cos x ⎠
29. ∫ ctg
4
x dx
1 ⎛ 1 ⎞
R : x − ctg x ⎜ 2 − 4 ⎟
3 ⎝ sin x ⎠
68
2
⎛ x⎞
30. ∫ ⎜⎝ arcsin 2 ⎟⎠ dx
x x
R : − 2 x + 2 4 − x 2 arcsin + x arcsin 2
2 2
31. ∫ arccos
2
x dx
R : − 2 x − 2 1 − x 2 arccos x + x arccos 2 x
x3
32. ∫ 2x −1
dx
1
R: 2 x − 1 ( 5 x3 + 3x 2 + 2 x + 2 )
35
1.5. Integrarea funcţiilor raţionale
P ( x)
Fie P( x) şi Q( x) polinoame. O funcţie raţională se zice proprie dacă
Q( x)
grad P ( x) < grad Q ( x). Dacă funcţia raţională este improprie, se împarte
P( x) la Q ( x), astfel încât:
P ( x) R ( x)
= C ( x) + ,
Q( x) Q( x)
unde grad R( x) < grad Q( x), C ( x) şi R( x) sunt, respectiv, câtul şi restul
R ( x)
împărţirii lui P la Q, iar funcţie raţională proprie. În cele ce urmează
Q( x)
vom considera doar funcţii raţionale proprii.
69
1.5.1. Integrarea funcţiilor raţionale elementare
Funcţiile f ( x ) de forma:
A
(i )
x−a
A
( ii ) , m∈`
( x − a)
m
Ax + B
( iii ) , unde p 2 − 4q < 0
x + px + q
2
Ax + B
( iv ) , unde p 2 − 4q < 0 şi n ∈ `
(x + px + q )
2 n
se mai numesc şi funcţii raţionale elementare. În toate cazurile A, B, p, q

sunt numere reale. Toate cele patru tipuri de funcţii menţionate pot fi
integrate fără dificultate. Într-adevăr:
A
(i ) ∫ x − a dx = A ln x − a + C ;
A A 1
( ii ) ∫ dx = − ⋅ +C
( x − a) m − 1 ( x − a )m −1
m
Pentru a calcula integrala de forma:

Ax + B
( iii ) ∫ 2 dx
x + px + q
vom considera, mai întâi, cazul particular:
dx
∫x 2
+ px + q
Se ştie că:
2
⎛ p ⎞ −Δ
x + px + q = ⎜ x + ⎟ +
2
, unde Δ = p2 – 4q < 0
⎝ 2⎠ 4
p −Δ
Notând x + = ϕ şi = a 2 putem scrie:
2 4
x 2 + px + q = ϕ 2 + a 2 , dϕ = dx
iar integrala devine:
p
x+
dx dϕ 1 ϕ 1 2 +C
∫ x 2 + px + q = ∫ ϕ 2 + a 2 = 2 arctg a = −Δ
arctg
−Δ
4 4
În cazul general ( iii ) , se aduce numărătorul Ax + B la forma:

70
A Ap
Ax + B = ( 2 x + p ) − +B
2 2
Atunci:
Ax + B A 2x + p ⎛ Ap ⎞ dx
∫x 2
+ px + q
dx = ∫ 2
2 x + px + q
dx + ⎜ B −
⎝
⎟∫ 2
2 ⎠ x + px + q
=
A ⎛ Ap ⎞ dx
= ln ( x 2 + px + q ) + ⎜ B − ⎟∫ 2
2 ⎝ 2 ⎠ x + px + q
unde integrala din membrul drept a fost analizat mai sus. Pentru integralele
de forma:
Ax + B
( iv ) ∫ dx ; Δ = p 2 − 4q < 0
(x + px + q )
2 n
se va aplica metoda de mai sus, adică

A Ap
Ax + B = (2x + p) − + B
2 2
şi atunci:
Ax + B A ( 2 x + p ) dx ⎛ Ap ⎞ dx
∫ dx = ∫ +⎜− + B⎟∫ =
(x + px + q ) 2 ( x + px + q ) ⎝ 2 ⎠ ( x + px + q )
2 n 2 n 2 n
A 1 1 ⎛ Ap ⎞ dx
=− ∫
2 n − 1 ( x 2 + px + q ) ⎝
n
+⎜B− ⎟ ∫
2 ⎠ ⎡⎛ n
p ⎞ −Δ ⎤
2
⎢⎜ x + ⎟ + ⎥
⎣⎢⎝ 2⎠ 4 ⎦⎥
p Δ
Cu notaţiile x + =: t , − =: a 2 a doua integrală din membrul drept devine:
2 4
dx dt
In = ∫ =∫
( t + a2 )
n n
⎡⎛ p ⎞ −Δ ⎤
2 2
⎢⎜ x + ⎟ + ⎥
⎢⎣⎝ 2⎠ 4 ⎥⎦
pentru care s-a stabilit la paragraful precedent o relaţie de recurenţă.
71
dx
1. ∫x 2
+ 2x + 2
Soluţie.
dx dx
∫x =∫ = arctg ( x + 1) + C
+ 2x + 2 ( x + 1) + 1
2 2
dx
2. ∫ 3x 2
+ 4x + 2
Soluţie.
2
x+
dx 1 dx 1 dx 1 1 3 +C =
∫ 3x 2 + 4 x + 2 = 3 ∫ 2 4 2 = 3 ∫ ⎛ 2 ⎞2 2 = 3 ⋅ 2 arctg 2
x + x+
3 3 ⎜x+ ⎟ + 3 3
⎝ 3⎠ 9
1 3x + 2
= arctg +C
2 2
3x − 1
3. ∫x 2
− 4x + 8
dx
Soluţie. Se face substituţia:

x → t ∴ x2 − 4 x + 8 = t, (2 x − 2)dx = dt
după care scriem:
3x − 1 1 6x − 2 1 3( 2 x − 2) + 4
∫x 2
− 4x + 8
dx = ∫ 2
2 x − 4x + 8
dx = ∫ 2
2 x − 4x + 8
dx =
3 2x − 2 4 dx 3 dt dx
= ∫
2 x − 4x + 8
2
dx + ∫ 2 =
2 x − 4x + 8 4 t
+2
( x − 2) + 4
2
=
3 1 x−2 3 x−2
= ln t + 2 ⋅ arctg = ln ( x 2 − 4 x + 8 ) + arctg +C
2 2 2 2 2
2 x3 + 3x
4. ∫ x 4 + x 2 + 1 dx
Soluţie. Notăm I integrala din membrul drept. Se observă că:
72
2 x3 + 3x x ( 2 x + 3) 2
I =∫ 4 dx = ∫ 4 dx.
x + x +1
2
x + x2 + 1
Schimbarea de variabilă:
1
x → t ∴ x 2 = t , xdx = dt
2
aduce integrala la forma:
1 ( 2t + 3) dt
2 ∫ t2 + t +1
I=
O nouă schimbare de variabilă:

t 2 + t + 1 = ϕ (t ) ∴ 2tdt = ϕ ′(t )dt
conduce la:
1 2t + 3 1 2t + 1 + 2 1 du 2 dt 1 dt
∫
2 t + t +1
2
dt = ∫ 2 = ∫ + ∫ 2
2 t + t +1 2 u 2 t + t +1 2
= ln u + + ∫
⎛ 1⎞ 3
2
⎜ t + ⎟ +
⎝ 2⎠ 4
1
t+
2 = 1 ln x 4 + x 2 + 1 + 2 arctg 2 x + 1 + C
2
1 1
= ln ( t 2 + t + 1) + arctg ( )
2 3 3 2 3 3
4 4
3x + 2
5. ∫ dx
(x + 2 x + 10 )
2 2
Soluţie. Se face schimbarea de variabilă:

x → t ∴ x 2 + 2 x + 10 = t , dt = (2 x + 2)dx
şi mai departe, se rescrie integrala succesiv:
3x + 2 1 6x + 4 1 3( 2 x + 2) − 2
∫ dx = ∫ dx = ∫ dx =
(x + 2 x + 10 ) 2 ( x 2 + 2 x + 10 ) 2 ( x 2 + 2 x + 10 )2
2 2 2
3 dt 2 dx 3 dx 3
2 ∫ t 2 2 ∫ ( x 2 + 2 x + 10 )2
= − =− −∫ =− − I2
2 ( x + 2 x + 10 )
2 2
2t ⎡( x + 1) + 9 ⎤
2
⎣ ⎦
unde:
dx
I2 = ∫ 2
⎡( x + 1)2 + 9 ⎤
⎣ ⎦
Dacă schimbăm:
x → t ∴ x + 1 = y , dy = dx
atunci:
73
dy 1 9 1 9 + y2 − y2
I2 = ∫
9 ∫ ( y 2 + 9 )2 9 ∫ ( y 2 + 9 )2
= dy = dy =
(y + 9)
2 2
1 y2 + 9 1 y2 1 dy 1 y
= ∫
9 ( y + 9)
2 2
dy − ∫
9 ( y + 9)
2 2
dy = ∫ 2 − ∫y
9 y + 9 9 ( y + 9 )2
2
dy
Ultima integrală se rezolvă prin părţi, alegând:

⎧ u=y ⎧ du = dy
⎪ y ⎪
dy ⇒ ⎨v = −
⎨dv = 1
⎪ ( y + 9) ⎪ 2 ( y + 9)
2 2 2
⎩ ⎩
1 1 y 1⎛ y 1 dy ⎞ 1 y y
I 2 = ⋅ arctg − ⎜ −
9 3
+ ∫
3 9 ⎜ 2 ( y + 9 ) 2 y + 9 ⎟ 27
2 2
⎟ = arctg +
3 18 ( y 2 + 9 )
+
⎝ ⎠
1 1 y 1 x +1 x +1 1 x +1
+ ⋅ arctg = arctg + − arctg =
18 3 3 27 3 18 ( x + 2 x + 10 ) 54
2
3
1 x +1 x +1
= arctg + +C
54 3 18 ( x + 2 x + 10 )
2
În aceste condiţii, integrala iniţială devine:

3x + 2 3 3
∫ dx = −
2 ( x + 2 x + 10 )
− I2 = −
2 ( x + 2 x + 10 )
−
(x + 2 x + 10 )
2 2 2 2
1 x +1 3 1 x +1 x + 28
− arctg − + C = − arctg −
54 3 18 ( x + 2 x + 10 )
2
54 3 18 ( x + 2 x + 10 )
2
Exerciţii propuse
Să se calculeze următoarele integrale:

dx
1. ∫ ( x − 1) 4
1
R: − +C
3 ( x − 1)
3
dx
2. ∫ ( 2 x + 3) 3
1
R: − +C
4 ( 2 x + 3)
2
74
dx
3. ∫x
− 6 x + 18
2
1 x−3
R: arctg +C
3 3
x 2 dx
4. ∫ x6 − 2 x3 + 3
1 x3 + 1
R: arctg +C
3 2 2
x−2
5. ∫x 2
− 4x + 7
dx
1
R: ln ( x 2 − 4 x + 7 ) + C
2
5x + 3
6. ∫x 2
+ 10 x + 29
dx
5 x+5
R: ln ( x 2 + 10 x + 29 ) − 11arctg +C
2 2
x +1
7. ∫ 5x 2
+ 2x + 1
dx
1 2 5x + 1
R: ln ( 5 x 2 + 2 x + 1) + arctg +C
10 5 2
dx
8. ∫
(x + 2)
2 3
x 3x 3 2 x
R: + + arctg
8 ( x2 + 2) 32 ( x + 2 ) 64
2 2
2
2x + 3
9. ∫ dx
(x + 2 x + 5)
2 2
x−7 1 x +1
R: + arctg +C
8 ( x + 2 x + 5 ) 16
2
2
75
1.5.2. Integrarea funcţiilor raţionale prin descompunerea
în fracţii simple
P ( x)
Fie o funcţie raţională proprie . Presupunem că numitorul se
Q( x)
descompune în factori ireductibili după:
Q ( x) = ( x − a1 ) 1 ( x − a2 ) 2 ... ( x − ak ) (x + p1 x + q1 ) (x + p2 x + q2 ) ...
n n nk 2 m1 2 m2
...( x 2 + pl x + ql ) ( j = 1, 2,..., l )
ml
p 2j − 4q j < 0,
Atunci:
P ( x) A A2 An B x + C1 B2 x + C2
= 1 + + ... + + ... + 2 1 + + ...
Q( x) x − a ( x − a ) 2
( x − a)
n
x + px + q ( x + px + q )2
2
Bm x + Cm
... +
(x + px + q )
2 m
Pentru a determina constantele Ai (1 ≤ i ≤ n ) , B j , C j (1 ≤ j ≤ m ) se aduce la

acelaşi numitor şi apoi se identifică P(x) cu numărătorul obţinut în membrul
drept, după care se integrează conform celor arătate la 1.5.1.
x 2 + 3x + 7
1. ∫ ( x 2 − 9 ) ( x + 1) dx
Soluţie. Notăm, Q( x) numitorul integrantului. Atunci:
Q ( x) = ( x 2 − 9) ( x + 1) = ( x − 3) ( x + 3) ( x + 1)
Se urmăreşte o descompunere de forma:
x 2 + 3x + 7 A B C
= + + =
( x − 9 ) ( x + 1) x − 3 x + 3 x + 1
2
A ( x + 3)( x + 1) + B ( x − 3)( x + 1) + C ( x − 3)( x + 1)

=
(x 2
− 9 ) ( x + 1)
Constantele A, B, C se determină din identitatea:
x 2 + 3 x + 7 ≡ A( x 2 + 4 x + 3) + B( x 2 − 2 x − 3) + C ( x 2 − 9)
sau
76
x 2 +3 x + 7 ≡ ( A + B + C ) x 2 + (4 A − 2 B ) x + ( 3 A − 3B − 9C )
Identificând coeficienţii se obţine sistemul de ecuaţii:
⎧ A + B + C =1
⎪
⎨4 A − 2 B =3
⎪3 A − 3B − 9C = 7
⎩
de unde:
25 7 29
A= , B= , C=− .
24 12 24
Atunci:
x 2 + 3 x + 7 25 1 7 1 29 1
= ⋅ + ⋅ − ⋅
( x − 9 ) ( x + 1) 24 x − 3 12 x + 3 24 x + 1
2
Integrala devine:
x 2 + 3x + 7 25 dx 7 dx 29 dx
∫ ( x 2 − 9 ) ( x + 1) dx = 24 ∫ x − 3 + 12 ∫ x + 3 − 24 ∫ x + 1 =
25 7 29
= ln x − 3 + ln x + 3 − ln x + 1 + C
24 12 24
x2 + 1
2. ∫ ( x − 1) ( x + 3) dx
3
Soluţie. Se caută o reprezentare de forma:

x2 + 1 A B C D
= + + +
( x − 1) ( x + 3) ( x − 1) ( x − 1) x −1 x + 3
3 3 2
Aducând la numitor comun în membrul drept şi grupând convenabil după

gradul lui x se obţine:
x 2 + 1 ≡ A ( x + 3) + B ( x − 1)( x + 3) + C ( x − 1) ( x + 3) + D ( x − 1) ⇔
2 3
x 2 + 1 ≡ (C + D ) x 3 + ( B + C − 3D ) x 2 + ( A + 2 B − 5C + 3D ) x +
+ ( C − D + 3 A − 3B + 3 )
Identificând coeficienţii se obţine sistemul de ecuaţii
⎧ C+ D=0
⎪ B + C − 3D = 1
⎪
⎨
⎪ A + 2 B − 5C + 3D = 0
⎪⎩3 A − 3B + 3C − D = 1
1 3 5 5
cu soluţiile: A = , B = , C= , D=−
2 8 32 32
77
Astfel, descompunerea căutată este:
x2 + 1 1 1 3 1 5 1 5 1
= ⋅ + ⋅ + ⋅ − ⋅
( x − 1) ( x + 3) 2 ( x − 1)3 8 ( x − 1)2 32 x − 1 32 x + 3
3
şi mai departe, integrala se rescrie succesiv:

x2 + 1 1 dx 3 dx 5 dx
∫ ( x − 1) ( x + 3) dx = 2 ∫ ( x − 1)
3 3
+ ∫ + ∫
8 ( x − 1) 32 x − 1
2
−
5 dx 1 1 3 1 5 5
− ∫
32 x + 3
=− ⋅ 2
− ⋅ + ln x − 1 − ln x + 3
4 ( x − 1) 8 x − 1 32 32
dx
3. ∫x 5
− x2
Soluţie. Se caută o descompunere de forma:
1 1 1 A B C Dx + 4
= 2 3 = 2 = 2+ + + 2
x −x x ( x − 1) x ( x − 1) ( x + x + 1) x x x −1 x + x −1
52 2
şi apoi se aduce la acelaşi numitor:

1 ≡ A( x − 1) ( x 2 + x + 1) + Bx ( x − 1) ( x 2 + x + 1) + Cx 2 ( x 2 + x + 1) +
+ ( Dx + E ) x 2 ( x − 1)
şi grupăm convenabil:
1 ≡ ( B + C + D ) x 4 + ( A + C + D) x 3 + (C + E ) x 2 − Bx − A
Identificând coeficienţii se obţine:
⎧ B+C + D =0
⎪ A +C −D+ E =0
⎪⎪
⎨ C −E = 0
⎪ − B =0
⎪
⎪⎩− A =1
1 1
de unde, A = −1, B = 0, C = , D = −
3 3
Atunci:
1 1 1 x −1
=− 2 + −
x −x52
x 3 ( x − 1) 3 ( x + x + 1)
2
iar dacă se integrează în ambii membrii:

dx dx 1 dx 1 x −1 1 1
∫x
−x 2
= −∫ 2 + ∫
5
x
− ∫ 2
3 x −1 3 x + x +1
dx = + ln x − 1 −
x 3
1 2x + 1 − 3 1 1 1 2x + 1 1 dx
− ∫ 2 dx = + ln x − 1 − ∫ 2 dx + ∫ 2 =
6 x + x +1 x 3 6 x + x +1 2 x + x +1
78
1 1 1 1 dx 1 1
= + ln x − 1 − ln ( x 2 + x + 1) + ∫ 2
= + ln x − 1 −
x 3 6 2 ⎛ 1⎞ 3 x 3
⎜x+ ⎟ +
⎝ 2⎠ 4
1
x−
1 1 1 2 = 1 + 1 ln x − 1 − 1 ln x 2 + x + 1 +
− ln ( x + x + 1) + ⋅
2
arctg ( )
6 2 3 3 x 3 6
2 2
1 2x + 1
+ arctg +C
3 3
x3 + 3x 2 + 5 x + 7
4. ∫ x2 + 2
dx
Soluţie: Integrantul este o funcţie raţională improprie, aşadar, se efectueză

împărţirea cu rest:
x3 + 3x 2 + 5 x + 7 x 2 + 2
− x3 − 2x x+3
3x 2 + 3x + 7
−3x 2 −6
3x + 1
Atunci integrantul se scrie sub forma:
x3 + 3x 2 + 5 x + 7 3x + 1
= ( x + 3) + 2
x +2
2
x +2
iar dacă se integrează în ambii membrii:
3x + 1 x2 x dx
∫ ( x + 3) dx + ∫ x2 + 2
dx =
2
+ 3 x + 3∫ 2
x +2
dx + ∫ 2
x +2
=
x2 3 1 x
= + 3x + ln ( x 2 + 2 ) + arctg +C
2 2 2 2
dx
5. ∫x 4
+ x2 + 1
x 4 + x 2 + 1 = ( x 2 + 1) 2 − x 2 = ( x 2 − x + 1) ( x 2 + x + 1)
astfel, se va căuta o descompunere de forma:
1 Ax + B Cx + D
= 2 + 2 ,
x + x +1 x − x +1 x + x +1
4 2
de unde rezultă:
1 ≡ ( Ax + B ) ( x 2 + x + 1) + ( Cx + D ) ( x 2 − x + 1)
79
Identificând coeficienţii nedeterminaţi, se obţine sistemul de ecuaţii:
⎧A + C =0
⎪A + B − C + D =0
⎪
⎨
⎪A + B + C − D =0
⎪⎩ B +D =1
1 1 1 1
cu soluţiile: B = , D= , A=− , C =
2 2 2 2
Substituind mai sus valorile găsite, se obţine descompunerea:
1 1 −x +1 1 x +1
= ⋅ 2 + ⋅ 2 ,
x + x +1 2 x − x +1 2 x + x +1
4 2
iar integrala dată se va calcula astfel:

dx 1 x +1 1 x −1 1 2x + 1 + 1
∫x 4
= ∫ 2
+ x +1 2 x + x +1
2
dx − ∫ 2
2 x − x +1
dx = ∫ 2
4 x + x +1
dx −
1 2x −1 −1 1 1 1 dx
dx = ln ( x 2 + x + 1) − ln ( x 2 − x + 1) + ∫ 2
4 ∫ x2 − x + 1
− +
4 4 4 x + x +1
1 dx 1 x2 + x + 1 1 dx 1 x2 + x + 1
4 ∫ x2 − x + 1 4 x2 − x + 1 4 ∫ ⎛
+ = ln + = ln 2 +
1 ⎞ 3 4 x − x +1
2
⎜x+ ⎟ +
⎝ 2⎠ 4
1 1
x+ x−
2 = 1 ln x + x + 1 +
2
1 1 2 + 1 ⋅ 1 arctg
+ ⋅ arctg
4 3 3 4 3 3 4 x2 − x + 1
2 2 2 2
1 2x + 1 1 2x −1
+ arctg + arctg +C
2 3 3 2 3 3
x2 + 2
6. ∫ x 4 + 4 dx
Soluţie. Se scrie ca produs de doi factori expresia de la numitor:
x 4 + 4 = ( x 2 + 2) 2 − 4 x 2 = ( x 2 − 2 x + 2) ( x 2 + 2 x + 2)
apoi, se urmăreşte o descompunere de forma:
x2 + 2 Ax + B Cx + D
= 2 + 2
x + 4 x − 2x + 2 x + 2x + 2
4
de unde rezultă:
x 2 + 2 ≡ ( Ax + B ) ( x 2 + 2 x + 2 ) + ( Cx + D ) ( x 2 − 2 x + 2 )
80
Desfacem parantezele şi apoi grupăm convenabil, după care identificăm
coeficienţii nederminaţi. Se obţine sistemul:
⎧A +C =0
⎪2 A + B − 2C + D = 1
⎪
⎨
⎪2 A + 2 B + 2C − 2 D = 0
⎪⎩ 2B + 2D = 2
1 1
cu soluţiile: A = 0, B = , C = 0, D = ,
2 2
x +2 1
2
+1 1 1
= ⋅ 2 + ⋅ 2
x + 4 2 x − 2x + 2 2 x + 2x + 2
4
Integrala devine:
x2 + 2 1 dx 1 dx
∫ x 4 + 4 dx = 2 ⋅ ∫ x 2 − 2 x + 2 + 2 ⋅ ∫ x 2 + 2 x + 2 =
1 dx 1 dx 1
= ∫ + ∫ + ⎣⎡arctg ( x − 1) + arctg ( x + 1) ⎦⎤
2 ( x − 1) + 1 2 ( x + 1) + 1 2
2 2
x 4 − 3x 2 − 3x − 2
7. I = ∫ dx
x3 − x 2 − 2 x
Soluţie. Notăm f ( x ) funcţia de sub integrală. Întrucât gradul numărătorului
este mai mare decât gradul numitorului, prin împărţire obţinem:
x+2
f ( x ) = ( x + 1) −
x ( x − x − 2)
2
Apoi:
( x + 2 ) dx = ( x + 1)
2
I = ∫ f ( x ) dx = ∫ ( x + 1) dx − ∫ −J
x ( x − 2 )( x + 1) 2
Pentru calculul lui J vom descompune integrantul în două moduri:
I. Se caută o dezvoltare de forma:
x+2 A B C
= + + ,
x ( x − 2 )( x + 1) x x − 2 x + 1
de unde rezultă că:
x + 2 ≡ A ( x − 2 )( x + 1) + B x ( x + 1) + C x ( x − 2 ) .
Am văzut că nedeterminatele A, B, C , se obţin identificând în ambii membrii
după puterile lui x. Vom proceda la aşa-zisa metodă a valorilor particulare.
Pentru x = 2 identitatea:
x + 2 ≡ A ( x − 2 )( x + 1) + Bx ( x + 1) + Cx ( x − 2 )
81
2
devine: 3B = 2 ⇒ B = . Apoi, pentru x = −1 şi, respectiv x = 0 găsim
3
sistemul:
⎧ 1
⎧3C = 1 ⎪C =
⎨ ⇒ ⎨ 3
⎩−2 A = 2 ⎪ A = −1
⎩
Astfel:
x+2 1 2 1 1 1
=− + ⋅ + ⋅
x ( x − 2 )( x + 1) x 3 x − 2 3 x +1
II. Se descompune integrantul lui J prelucrând succesiv numărătorul:

x+2 1 2
= + =
x ( x − 2 )( x + 1) ( x − 2 )( x + 1) x ( x − 2 )( x + 1)
1 ( x + 1) − ( x − 2 ) x − ( x − 2) 1⎛ 1 1 ⎞
= + = ⎜ − ⎟+
3 ( x − 2 )( x + 1) x ( x − 2 )( x + 1) 3 ⎝ x − 2 x + 1 ⎠
⎛ 1 1 ⎞ 1⎛ 1 1 ⎞ 1⎛ 1 1 ⎞
+ ⎜⎜ − ⎟⎟ = ⎜ − ⎟+ ⎜ − ⎟−
⎝ ( x − 2 )( x + 1) x ( x + 1) ⎠ 3 ⎝ x − 2 x + 1 ⎠ 3 ⎝ x − 2 x + 1 ⎠
⎛1 1 ⎞ 1 2 1 1 1
−⎜ − ⎟=− + ⋅ + ⋅
⎝ x x +1⎠ x 3 x − 2 3 x +1
Cele două metode conduc, după cum se observă, la acelaşi rezultat.

Integrala J devine în final:
2 1
J = − ln x + ln x − 2 + ln x + 1
3 3
iar după ce se înlocuieşte în expresia lui I se găseşte, în final:
( x + 1)
2
1 2
I= + ln x − ln x + 1 − ln x − 2
2 3 3
2 x 2 − 3x + 3
8. I = ∫ dx
x3 − 2 x 2 + x
Soluţie. Aici integrantul este o funcţie raţională proprie, al cărui numitor are
rădăcini reale, dintre care una fiind dublă:
x 3 − 2 x + x = x ( x − 1)
2
Se caută o descompunere de forma:
82
2 x 2 − 3x + 3 A B C
= + +
x − 2 x + x x x − 1 ( x − 1)2
3 2
de unde:
2 x 2 − 3 x + 3 ≡ A ( x − 1) + B x ( x − 1) + C x
2
iar dacă grupăm convenabil:

2 x 2 − 3 x + 3 ≡ ( A + B ) x 2 + ( −2 A − B + C ) x + A
Identificând coeficienţii după puterile lui x, obţinem sistemul:
⎧ A + B = 2
⎪
⎨−2 A − B + C = −3
⎪ A = 3
⎩
cu soluţia: A = 3, B = −1, C = 2. Mai departe:
⎛3 1 2 ⎞ 2
I = ∫⎜ − + ⎟ dx = 3ln x − ln x − 1 − .
⎜ x x − 1 ( x − 1)2 ⎟ x − 1
⎝ ⎠
x3 − 1
9. ∫ x ( x + 1) 3
dx
Soluţie. Pentru a descompune integrantul în fracţii simple, se caută o

reprezentare de forma:
x3 − 1 A B C D
= + + + .
x ( x + 1) x x + 1 ( x + 1) ( x + 1)3
3 2
Rezultă identitatea:
x 3 − 1 ≡ A ( x + 1) + B x ( x + 1) + C x ( x + 1) + D x
3 2
(1)
Coeficienţii A, B, C , D se obţin dând valori particulare lui x. De exemplu,
pentru x = 0 şi, respectiv x = −1 se găseşte sistemul:
⎧ A = −1
⎨
⎩ − D = −2
Mai departe derivăm termen cu termen în (1) găsind identitatea:
3 x 2 = 3 A ( x + 1) + 2 B x ( x + 1) + B ( x + 1) + C ( x + 1) + C x + D
2 2
unde dacă se aleg din nou valorile x = 0 şi x = −1, se obţine:

⎧3 A + B + C + D = 0
⎨
⎩ −C + D = 3
Sistemul obţinut conduce la soluţia: A = −1, B = 2, C = −1, D = 2, astfel
că:
83
x3 − 1 1 2 1 2
=− + − +
x ( x + 1) x x + 1 ( x + 1) ( x + 1)
3 2 3
iar prin integrare, se găseşte în final:

x3 − 1 1 1
∫ x ( x + 1) 3
dx = − ln x + 2ln x + 1 + −
x + 1 ( x + 1)2
.
x dx
10. ∫x 3
+1
Soluţie. Se caută constantele A, B şi C astfel încât să putem scrie:
x A Bx + C
= + 2 .
x +1 x +1 x − x +1
3
De aici se obţine identitatea:

x ≡ A ( x 2 − x + 1) + ( Bx + C )( x + 1) ⇔ x ≡ ( − A + B + C ) x + ( A + C )
Identificând coeficienţii după puterile lui x vom găsi:
⎧ A+ B =0
⎪
⎨− A + B + C = 1
⎪ +C =0
⎩ A
1 1 1
de unde: A = − , B= , C=
3 3 3
Înlocuind mai sus:
x 1 1 1 x +1
=− ⋅ + ⋅ 2
x +1
3
3 x +1 3 x − x +1
iar prin integrare în ambii membrii:
x 1 1 x +1
∫x 3
+1
dx = − ln x + 1 + ∫ 2
3 3 x − x +1
dx
Pentru a evalua ultima integrală să observăm că:

2
′ = 2 x − 1 şi x 2 − x + 1 = ⎛ x − 1 ⎞ + ⎛ 3 ⎞ ,
2
( x − x +
2
1) ⎜
⎝
⎟ ⎜ ⎟
2 ⎠ ⎜⎝ 2 ⎟⎠
iar mai departe:
1 ( 2 x − 1) + 3 1 ( x − x + 1) 3
2 ′
x +1 1
= ⋅ = ⋅ + ⋅
x − x +1 2 x − x +1 2 x − x +1
2 2 2
2 ⎛ 1⎞ ⎛ 3⎞
2 2
⎜x− ⎟ +⎜ ⎟
⎝ 2⎠ ⎝ 2 ⎠
aşa că:
84
x +1 1 3 2 2x −1
∫x dx = ln ( x 2 − x + 1) + ⋅ arctg
2
− x +1 2 2 3 3
x 1 1 1 2x −1
∫x dx = − ln x + 1 + ln ( x 2 − x + 1) + arctg
3
+1 3 6 3 3
dx
11. I = ∫
x + a4
4
Soluţie. Întrucât:
(
x 4 + a 4 = ( x 2 + a 2 ) − 2a 2 x 2 = x 2 − 2ax + a 2 )( x )
2 2
+ 2ax + a 2 ,
se caută o descompunere de forma:
1 Ax + B Cx + D
= 2 + 2 ,
x +a4 4
x − 2ax + a 2
x + 2ax + a 2
cu A, B, C , D apriori nedeterminaţi. Mai departe se scrie:
1 ≡ Ax 3 − 2a A x 2 + a 2 A x
+ B x 2 − 2a B x + a 2 B
+ Cx 3 + 2a C x 2 + a 2 C x
+ D x 2 + 2a D x + a 2 D
(
1 ≡ ( A + C ) x 3 + − 2 a A + B + 2a C + D x 2 + )
(a A −
2
2a B + a 2 C + 2a D ) x + ( a B + a D )
2 2
După identificare se obţine sistemul:

⎧ A + C =0
⎪
⎪⎪− 2a A + B + a 2 C + D=0
⎨ a A−a 2 B +a C + a 2 D =0
2 2
⎪
⎪ 1
B + D= 2
⎪⎩ a
Scăzând ecuaţiile a doua şi a patra între ele şi cuplând cu prima ecuaţie
obţinem sistemul:
⎧ 1
⎪a 2 A − a 2C = a 2
⎨
⎪ A+ C =0 ⋅a 2
⎩
1 1 1
2a 2 A / = ⇒ A= , C=−
a2 2a 3
2 2a 3
2
Înlocuind pe A şi C în ecuaţia a treia şi cuplând cu ultima rezultă:
85
⎧− B + D = 0
⎪
⎨ 1
⎪ B + D = a2
⎩
1 1
/ D= 2, B=
2a 2a 2
Înlocuind valorile găsite pentru A, B, C , D în expresia de mai sus:

1 1 x+a 2 1 x−a 2
= 3 ⋅ 2 − 3 ⋅ 2 ,
x +a
4 4
2a 2 x − a 2 x + a 2
2a 2 x + a 2 x + a 2
şi integrând în ambii membrii se ajunge la:
1 ( x + a 2 ) dx 1 ( x − a 2 ) dx
I= ∫
2a 3 2 x 2 − a 2 x + a 2
− ∫
2a 3 2 x 2 + a 2 x + a 2
Evaluarea integralei I1
Observând că
(x 2
− a 2 x + a2 )′ = 2 x − a 2
iar
2 2
⎛ a 2⎞ ⎛a 2⎞
x − a 2 x + a = ⎜⎜ x −
2
⎟⎟ + ⎜⎜
2
⎟⎟
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠
vom putea scrie:
x+a 2
= ⋅
(
1 2 x − a 2 + 3a 2 1
= ⋅ 2
2x − a 2 )
x − a 2x + a
2 2
2 x − a 2x + a
2 2
2 x − a 2x + a2
3a 2 1
+ ⋅ 2 2
2 ⎛ a 2⎞ ⎛a 2⎞
⎜x− ⎟ +⎜ ⎟
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠
Astfel că:
2x − a 2
1
2
(
I1 = ln x 2 − a 2 x + a 2 +
3a 2 2
2
⋅
a 2
)
arctg
a 2
,
sau:
⎛ 2x ⎞
1
(
I1 = ln x 2 − a 2 x + a 2 + 3arctg ⎜⎜
2
)
− 1⎟⎟
⎝ a ⎠
Evaluarea integralei I 2
Raţionând ca mai sus se obţine, analog:
86
x−a 2
= ⋅
(
1 2 x + a 2 − 3a 2 1 )
= ⋅ 2
2x + a 2
−
x + a 2x + a
2 2
2 x + a 2x + a
2 2
2 x + a 2x + a2
1 1
− ⋅ 3a 2 ⋅ 2 2
2 ⎛ a 2⎞ ⎛a 2⎞
⎜x+ ⎟ +⎜ ⎟
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠
de unde prin integrare se găseşte:
⎛ 2'x ⎞
1
2
2
(
I 2 = ln x + a 2 x + a − 3arc tg ⎜
2
⎜ a
)
+ 1⎟
⎟
⎝ ⎠
1 ⎛ x2 − a 2 x + a2 ⎞ 3 ⎡ ⎛ 2x ⎞ ⎛ 2 x ⎞⎤
I= ln ⎜⎜ 2 ⎟ + ⎢ arctg ⎜ − 1 ⎟ + arctg ⎜⎜ − 1⎟⎟ ⎥
4a 3 2 ⎝ x + a 2 x + a 2 ⎟⎠ 2a 3 2 ⎢⎣ ⎜ a
⎝
⎟
⎠ ⎝ a ⎠ ⎥⎦
dx
12. I = ∫
x − a4
4
Soluţie. Deoarece numitorul se poate scrie x 4 − a 4 = ( x 2 − a 2 )( x 2 + a 2 ) , vom

căuta o descompunere de forma:
1 Ax + B Cx + D
= 2 + .
x −a
4 4
x − a2 x2 + a2
Amplificând corespunzător şi efectuând calculele, se obţine:
1 ≡ ( Ax + B ) ( x 2 + a 2 ) + ( Cx + D ) ( x 2 − a 2 ) .
Vom determina constantele A, B, C, D dând valori arbitrare lui x. Astfel
pentru x = 0 şi x = a găsim:
⎧⎪ a 2 B − a 2 D = 1
⎨ 3
⎪⎩2a A + 2a B = 1
2
iar pentru x = i a, (i = )
−1 se obţine −2i a 3C − 2a 2 D = 1 . În ultima ecuaţie
se separă partea reală şi partea imaginară, obţinând încă două relaţii. Astfel
sistemul
⎧ 1
⎪ B− D = 2
a
⎪
⎪aA + B 1
⎪ = 2
⎨ 2a
⎪ C = 0
⎪
⎪ 1
⎪⎩ D=− 3
2a
87
1 1
furnizează soluţia: A = 0, B= , C = 0, D=−
2a 2 2a 2
Înlocuind mai sus, se obţine reprezentarea:
1 1 1 1 1
= ⋅ − ⋅
x 4 − a 4 2a 2 x 2 − a 2 2a 2 x 2 + a 2
iar prin integrare
1 ⎛ 1 x−a 1 x⎞
I= 2 ⎜
ln − arctg ⎟
2a ⎝ 2a x + a a a⎠
sau, în final:
1 ⎛ x−a x⎞
I= 3 ⎜
ln − 2arctg ⎟
4a ⎝ x + a a⎠
dx
13. ∫ (x 2
+ 1)( x 2 + 4 )
Soluţie. Întrucât numitorul are două perechi de rădăcini complex conjugate,
căutăm o descompunere de forma:
1 Ax + B Cx + D
= + 2
(x 2
+ 1)( x + 4 ) 2
x2 + 1 x +4
Lăsăm pe seama cititorului determinarea constantelor A, B, C, D. Să
observăm că se poate scrie, mai simplu:
1 ( x + 4 ) − ( x + 1) 1 ⎛ 1
2 2
1 1 ⎞
= ⋅ = ⎜ 2 − 2
( x + 1)( x + 4 ) 3 ( x + 1)( x + 4 ) 3 ⎝ x + 1 x + 4 ⎟⎠
2 2 2 2
Astfel, prin integrare obţinem:

dx 1 1 x
∫ (x 2 2
= arctg x − arctg
+ 1)( x + 4 ) 3 6 2
x 4 + 4 x 3 + 11x 2 + 12 x + 8
14. I = ∫ dx
(x + 2 x + 3) ( x + 1)
2 2
Soluţie. După forma numitorului se caută o descompunere de forma:

x 4 + 4 x 3 + 11x 2 + 12 x + 8 Ax + B Cx + D E
= + +
(x + 2 x + 3) ( x + 1) x + 2 x + 3 ( x + 2 x + 3) x +1
2 2 2 2 2
Amplificăm corespunzător fracţiile şi apoi identificăm coeficienţii

nedeterminaţi:
88
x 4 + 4 x 3 + 11x 2 + 12 x + 8 = ( Ax + B ) ( x 2 + 2 x + 3) ( x + 1) + ( Cx + D )( x + 1) +
+ E ( x 2 + 2 x + 3)
2
Dezvoltăm şi apoi grupăm după puterile lui x:

x 4 + 4 x 3 + 11x 2 + 12 x + 8 = Ax 4 + ( 3 A + B ) x3 + ( 5 A + 3B + C + E ) x 2 +
+ ( 3 A + 5 B + C + D + 2 E ) + ( 3 B + D + 3E )
Se obţine sistemul:
⎧ A = 1
⎪3 A + B = 4
⎪⎪
⎨5 A + 3B + C + E = 11
⎪3 A + 5B + C + D + 2 E = 12
⎪
⎪⎩ 3B + D + 3E = 8
a cărui soluţie este: A = 1, B = −1, C = 0, D = 0, E = 1
Înlocuind valorile găsite mai sus putem scrie că:
x −1 dx
I =∫ dx + ∫ = ln x + 1 + I1
(x + 2 x + 3) x +1
2 2
unde:
I1 = ∫
( x − 1) dx
(x + 2 x + 3)
2 2
Să observăm că
x −1
=
( x + 1) − 2 . Notăm x + 1 = t şi 2 = a 2 astfel
(x + 2 x + 3) ( x + 1) + 2
2 2 2
încât:
I1 = ∫
( t − 2 ) dt 1 2t dt dt
= ∫ − 2∫
(t 2 2
) 2 (t 2 + a2 ) (t 2 + a2 )
2 2
2
+a
unde,
2t dt 1
∫ =−
(t 2 2
) t + a2
2
2
+a
iar
dt 1 ⎛ at t⎞
∫ = 3 ⎜ 2
+ arctg ⎟
(t 2 2
) 2a ⎝ t + a 2
2
+a a⎠
astfel că înlocuind în expresia lui I1 se găseşte:
1 2t + a 2 1 t
I1 = ⋅ 2 − 3 arctg
2a t + a
2 2
a a
sau revenind la notaţia iniţială:
89
1 x+2 1 x +1
I1 = ⋅ 2 − arctg .
2 x + 2x + 3 2 2 2
Cu I1 în expresia lui I vom găsi în final:
x+2 1 x +1
I = ln x + 1 − − arctg
2 ( x + 2 x + 3) 2 2
2
2
x3 − x 2 + 1
15. I = ∫ dx
x6 − 2 x3 + 1
Soluţie. Observăm că integrantul se poate scrie:
=
( x + 1) − x =
x3 − x 2 + 1
3
1
−
x2
.
( x + 1) ( x + 1) ( x + 1) (x + 1)
3 2 3 2 3 2 3 2
Astfel:
dx 1 3x 2 dx 1
I =∫ − ∫ = I1 + .
( x + 1) 3 ( x3 + 1)
3 2
3 ( x + 1)
3
dx
Evaluarea integralei I1 = ∫ se poate face, fie direct, luând a = 1 în
x +13
exercitiul 1, fie scriind integrantul sub forma

1 A Bx + C
= + 2
x +1 x +1 x − x +1
3
sau
1 ≡ A ( x 2 − x + 1) + ( Bx + C )( x + 1) ⇔
1 ≡ ( A + B ) x2 + ( − A + B + C ) x + ( A + C )
de unde prin identificare găsim sistemul:
⎧ A+ B =0
⎪
⎨− A + B + C = 1
⎪ A+ C =1
⎩
1 1 2
cu soluţia A = − , B = , C = . Astfel, înlociund valorile lui A, B, C mai
3 3 3
sus se obţine descompunerea:
1 1 1 1 x+2
=− ⋅ + ⋅ 2
x +1
3
3 x +1 3 x − x +1
Dacă se integrează în ultima egalitate găsim:
90
1 1 ( x + 2 ) dx
I1 = − ln x + 1 + ∫ 2
3 3 x − x +1
Întrucât:
′
1 ( 2 x − 1) + 5 1 ( x − x + 1) 5
2
x+2 1
= ⋅ = ⋅ + ⋅
x − x +1 2 x − x +1 2 x − x +1
2 2 2
2 ⎛ 1⎞ ⎛ 3⎞
2 2
⎜x− ⎟ +⎜ ⎟
⎝ 2⎠ ⎝ 2 ⎠
Exerciţii propuse
Să se calculeze următoarele integrale de funcţii raţionale:
x+2
1. ∫ x ( x − 3) dx
2 5
R : − ln x + ln x − 3 + C
3 3
2 x2 + x + 3
2. ∫ ( x + 2 ) ( x 2 + x + 1) dx
1 1 2x + 1
R : − ln ( x 2 + x + 1) + 3ln x + 2 + arctg +C
2 3 3
5 x 3 − 17 x 2 + 18 x − 5
3. ∫ ( x − 1) ( x + 2 )
3
dx
1
R: + 2ln x − 1 + 3ln x − 2 + C
2 ( x − 1)
2
dx
4. ∫x
−8 3
1 1 1
R: ln x − 2 − ln ( x 2 + 2 x + 4 ) − arctg ( x + 1) 3 + C
12 24 4 3
x3 + x + 1
5. ∫ x 4 − 81 dx
31 29 2 1 x
R: ln x − 3 x + ln x + 3 + ln ( x 2 + 9 ) − arctg + C
108 108 9 54 3
91
dx
6. ∫
(x − 2x)
2 2
1 x −1 1 x
R: − ln +C
2 x(2 − x) 4 2 − x
x 2 dx
7. ∫ x2 − 4 x + 3
9 1
R : x + ln x − 3 − ln x − 1 + C
2 2
x3 − x 2
8. ∫ x 2 − 6 x + 5 dx
x2 75 1
R: + 7 x + ln x − 5 − ln x − 1 + C
2 2 2
x4
9. ∫ x 4 − 16 dx
1 x
R : x + ln ( x − 2 )( x + 2 ) − arctg + C
2 2
5 x3 + 2
10. ∫ x3 − 5 x 2 + 4 xdx
1 161 7
R : 5 x + ln x + ln x − 4 − ln x − 1 + C
2 6 3
dx
11. a) ∫x 3
+ a3
( x + a) + C
2
1 x − 2a 1
R: arctg + 2 ln 2
3a 2 3 6a x − ax + a 2
dx
b) ∫x 3
− a3
1 x − 2a 1 x 2 + ax + a 2
R: − arctg + ln +C
( x − a)
2
3a 2
3 6a 2
dx
12. a) ∫x 2
+ x +1
92
2 2x + 1
R: arctg +C
3 3
dx
b) ∫x
− x +12
2 2x −1
R: arctg +C
3 3
x dx
13. a) ∫x
+ x2 + 1
4
2 2 x2 + 1
R: arctg
3 3
x dx
b) ∫ 4 2
x − x +1
2 2 x2 − 1
R: arctg
3 3
dx
14. a) ∫x
+ 3x 2 + 4
4
1 x
R: arctg − arctg x + C
2 2
dx
b) ∫ 4 2
x − x +1
3 2 x2 − 1
R : − 2arctg 2 − arctg +C
2x + 1 3
15 x 2 − 4 x − 81
15. ∫ x3 − 13x + 12 dx
R : 3ln x − 3 + 5ln x + 4 + 7 ln x − 1 + C
Indicaţie: Se descompune numitorul în factori primi:

x 3 − 13x + 12 = ( x − 3)( x − 1)( x + 4 )
x 4 dx
16. ∫ ( x + 2 ) ( x 2 − 1)
93
x2 1 x −1 16
R: − 2 x + ln + ln x + 2 + C
2 6 ( x + 1) 3
3
2 x2 + x + 2
17. ∫ x3 − 2 x 2 + x dx
3
R: + 2ln x + C
x +1
x3 + 1
18. ∫ x ( x − 1) 3
dx
1 1
R: − − + 2ln x − 1 − ln x + C
( x − 1) x −1
2
x dx
19. ∫x
3
−1
1 1 1 2x + 1
R : − ln ( x 2 + x + 1) + ln x − 1 + arctg +C
6 3 3 3
x2 + 1
20. ∫ x 4 − 16dx
3 2 5 x−2
R : − arctg + ln +C
16 x 32 x + 2
x2 − 1
21. ∫ x 4 + 16 dx
3 ⎡ ⎛ x ⎞ ⎛ x ⎞⎤ 5 x2 − 2 2 x + 4
R: ⎢arctg ⎜ + 1⎟ + arctg ⎜ − 1⎟ ⎥ + ln 2 +C
16 2 ⎣ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎦ 32 2 x + 2 2 x + 4
dx
22. ∫x
+ x53
1 ⎛ x2 + 1 ⎞
R : − 2 + ln ⎜ 2 ⎟ + C
2x ⎝ x ⎠
( x + 1) dx
23. ∫ (x 2
+ x + 2 )( x 2 + 4 x + 5 )
94
2 2x + 1 1
R: arctg − arctg ( x + 2 ) + C
3 7 7 3
5 x 3 + 9 x 2 − 22 x − 8
24. ∫ x3 − 4 x
dx
5 x + ln ⎡ x 2 ( x + 2 ) x − 2 ⎤ + C
4 3
R:
⎣ ⎦
dx
25. ∫ ( x + 1)( x + 2 )( x + 3) 2
1 ( x + 1)( x + 2 )
16
9 x 2 + 50 x + 68
R: + ln +C
4 ( x + 2 )( x + 3) ( x + 3)
2 17
8
dx
26. ∫ (x 2
− 4 x + 4 )( x 2 − 4 x + 5 )
1
R: − − arctg ( x − 2 ) + C
x−2
dx
27. ∫ (1 + x ) (1 + x )(1 + x )
2 3
1 (1 + x )
2
1 1 1 2x − 1
R: − + ln 2 + arctg x − arctg +C
6 (1 + x ) 6 x − x + 1 2 3 3 3
x3 + 3
28. ∫ ( x + 1) ( x 2 + 1) dx
x+2 1 1
R: + 2arctg x + ln x + 1 − ln ( x 2 + 1) + C
2 ( x + 1)
2
2 4
dx
29. ∫ x(x 7
+ 1)
1
R: ln x − ln x 7 + 1 + C
7
Indicaţie: Sub integrală rescriem: 1 ≡ ( x 7 + 1) − x 7
95
dx
30. ∫x
(x + 1)
5 2
1 1
R : ln x − ln x 5 + 1 + +C
5 5 ( x + 1)
5
Indicaţie: Se va scrie: 1 ≡ ( x5 + 1) − x5
x 2 dx
31. ∫ ( x − 1) 10
1 1 1
R: − − − +C
9 ( x − 1) 4 ( x − 1) 7 ( x − 1)
9 8 7
5x2 + 6 x + 9
32. ∫ ( x − 3) ( x + 1)
2 2
dx
9 1
R: − − +C
2 ( x − 3) 2 ( x + 1)
x3 + 1
33. ∫ dx
(x − 4 x + 5)
2 2
3x − 17 1 15
R: + ln x 2 − 4 x + 5 + arctg ( x − 2 ) + C
2 ( x − 4 x + 5) 2
2
2
x5
34. ∫ (x 3
+ 1)( x 3 + 8 )
dx
R:
1
21
(
8ln x 3 + 8 − ln x 3 + 1 + C )
x7 + x3
35. ∫ x12 − 2 x 4 + 1 dx
1 1 1 2 x4 + 1 − 2 5
R: ln x 4 − 1 − ln x8 + x 4 − 1 − ln 4 +C
2 4 2 5 2x + 1 + 2 5
96
1.6. Integrarea funcţiilor exponenţiale
Reamintim că:
1 ax
∫e
ax
dx = e , x∈
a
Substituţia generală:
dt
eα x = t ∴ eα x dx = dt ⇔ dx =
αt
transformă integralele de forma:
∫ R (e
αx
) dx
în integrale de funcţii raţionale sau iraţionale în raport cu noua variabilă t,

după cum R este o funcţie raţională, respectiv, iraţională în e x .
Să se calculeze integralele:
dx
1. a) I = ∫
1 + ex
Soluţie. Substituţia e x = t aduce integrala dată la forma:
dx (1 + t ) − t dt dt
I =∫ =∫ =∫ −∫ = ln t − ln 1 + t
(1 + t )t t (1 + t ) t 1+ t
sau în varibila x:
I = x − ln 1 + e x
97
1
b) I = ∫ dx, a, b = const. a + be x ≠ 0
a + be x
Soluţie. Substituţia e x = t ne conduce la:
dx 1 ( a + bt ) − bt 1 dt b dt
I =∫ = ∫ = ∫ − ∫ =
(a + bt )t a t (a + bt ) a t a a + bt
1 1 x 1
= ln t − ln a + bt = − ln a + be ax
a a a a
1 − e− x
2. I = ∫ dx
1 + e− x
dt
Soluţie. Se efecuează substituţia e− x = t ∴ e− x dx = dt ⇔ −dx =
t
1− t t −1 dt dt dt
I = −∫ dt = ∫ dt = ∫
t + 1 ∫ t (1 + t ) ∫ t + 1
− = −
t (1 + t ) t (1 + t )
(t + 1) − t dt dt
−∫ dt = 2 ∫ − ∫ = 2ln (1 + t ) − ln t
t (1 + t ) t +1 t
Dacă se revine la notaţia iniţială, cu t = e − x , se obţine în final:
I = − x + 2ln(1 + e x ) + C
a1 + b1e x
3. I = ∫ dx
a + be x
dt
Soluţie. Schimbarea: e x = t ∴ dx = conduce la:
t
a1 + b1t dt dt
I =∫ dt =a1 ∫ + b1 ∫
t (a + bt ) t (a + bt ) a + bt
I1 I2
unde:
98
b1
I2 = ln a + bt
b
şi
a ( a + bt ) − bt a ⎛ dt b ⋅ dt ⎞ a
I1 = ∫ dt = ⎜ ∫ − ∫ ⎟ = ( ln t − ln a + bt )
a1 t (a + bt ) a1 ⎝ t a + bt ⎠ a1
sau în notaţia iniţială:
a1 ⎛b a ⎞
I= x + ⎜ 1 − 1 ⎟ ln a + be x
a ⎝b a⎠
dx
4. a) I = ∫
3e + 2e − x
x
dt
Soluţie. Se efectuează schimbarea x → t ∴ e x = t , dx = , aşa încât:
t
1
dt dt 1 dt 1 ⎛ 3 x⎞
I =∫ =∫ 2
⋅ = ∫ = arctg ⎜⎜ ⋅ e ⎟⎟
⎛ 2⎞ t 3t + 2 3 ⎛ 2 ⎞
2
6 ⎝ 2 ⎠
⎜ 3t + ⎟ t2 + ⎜ ⎟
⎝ t⎠
⎝ 3⎠
dx
b) I = ∫
3e − 2e − x
x
Soluţie. Analog
1 dt dt 1 dt 1 3e x − 2
I =∫ =∫ 2 = ∫ = ln
⎛ 2⎞ t 3t − 2 3 2
⎛ 2⎞ 2 6 3e x + 2
⎜ 3t − ⎟ t −⎜
2
⎝ t⎠ ⎟
⎝ 3⎠
dx
c) I =∫ , a, b ∈ , ae x + be − x ≠ 0
ae + be − x
x
Soluţie. Se procedează ca mai sus, aducând integrala la forma:
99
1 dt dt
I =∫ =∫ 2
⎛ b⎞ t at + b
⎜ at + ⎟
⎝ t ⎠
Distingem următoarele situaţii:
i) dacă ab > 0, atunci:
1 dt 1 1 t
a∫
I= 2
= arctg
⎛ a⎞ a a a
t2 + ⎜ ⎟ b b
⎝ b⎠
sau în varibila x:
1 ⎛ a x⎞
I= arctg ⎜⎜ e ⎟⎟
ab ⎝ b ⎠
ii) dacă ab < 0, atunci:
b
t− −
1 dt 1 1 a
I= ∫ 2
= ln
a ⎛ b⎞ a b b
t2 − ⎜ − ⎟ − t+ −
a⎠ a a
⎝
sau
b
ex − −
1 a
I= ln
2 − ab b
ex + −
a
dx
5. I = ∫
ae − be − mx
mx
1 dt
Soluţie. Schimbăm: emx = t ∴ dx = , iar după înlocuiri se obţine:
m t
100
1 dt
I= ∫
ma t 2 − b
a
i) dacă ab > 0 atunci:
1 aemx − ab
I= ln
2m ab ae mx + ab
ii) dacă ab < 0 atunci:
1 ⎛ b ⎞
I= arctg ⎜⎜ − emx ⎟⎟
2m − ab ⎝ a ⎠
dx
6. a) I = ∫
1 + ex
dt
Soluţie 1. Considerând schimbarea x → t ∴ e x = t şi dx = se ajunge la
t
integrala:
dt
I =∫
t 1+ t
care se rezolvă utilizînd o a doua schimbare de variabilă:
t → u ∴ 1 + t = u , t = u 2 − 1 şi dt = 2udu
adică:
2 u du u −1 t +1 −1
I =∫ = ln = ln
( u − 1) u
2
u +1 t +1 +1
1 + ex −1
I = ln
1 + ex + 1
Soluţie 2. Dacă se utilizează schimbarea de variabilă:

101
2z
x → z ∴ 1 + e x = z 2 ⇔ x = ln( z 2 − 1) şi dx = dz
z −1
2
integrala se va scrie:
2 z du z −1 ex + 1 − 1
I =∫ = ln = ln
( z − 1) z
2
z +1 ex + 1 + 1
dx
b) J = ∫
1 + e− x
2tdt
Soluţie. Se notează 1 + e − x = t , de unde rezultă că dx = iar în acest
1− t2
caz:
2 t du t +1 1 + e− x + 1
J =∫ = ln = ln
(1 − t 2 ) t t −1 1 + e− x − 1
dx
7. a) I = ∫
a − bemx
2tdt
Soluţie. Notăm a − be mx = t , iar be mx = a 2 − t 2 şi dx = . Cu
bm(t 2 − a 2 )
acestea:
2 dt 1 t−a 1 a − be mx − a
I= ∫
bm t − a
2 2
= ln =
bm t + a bm
ln
a − bemx + a
dx
b) I = ∫
a − be− mx
−2tdt
Soluţie. Notăm a − be − mx = t , iar be − mx = a 2 − t 2 şi dx =
bm(t 2 − a 2 )
Apoi se procedează ca mai sus şi se obţine:
102
1 a − be − mx + a
I= ln
bm a − be − mx − a
ex + 1
8. I = ∫ dx
e2 x + 1
dt
Soluţie. Schimbarea e x = t ∴ dx = aduce integrala la forma:
t
(t + 1)dt dt dt
I =∫ =∫ 2 −∫ 2 = I1 − I 2
t (t + 1)
2
t +1 t (t + 1)
I1 I2
unde I1 = arctg t , iar I 2 se poate rescrie după cum urmează:
(t 2 + 1) − t 2 dt 1 tdt 1
I2 = ∫ dt = ∫ − ∫ 2 = ln t − ln(t 2 + 1)
t (t + 1)
2
t 2 t +1 2
Înlocuind expresiile lui I1 şi I 2 mai sus, se obţine, în final:
1
I = arctg(e x ) + ln(1 + e 2 x ) − x
2
ex
9. a) I = ∫ dx
(1 + e 2 x ) 2
dt
Soluţie. Cu substituţia e x = t ∴ dx = , se ajunge la o integrală obţinută în
t
1.3.
dt 1⎛ t ⎞
I =∫ = ⎜ + arctg t ⎟
(1 + t 2 ) 2 2 ⎝ (1 + t 2 ) 2 ⎠
Prin urmare, în notaţiile noastre:
103
1 ⎡ ex ⎤
I= ⎢ + arctg ( e x ) ⎥
2 ⎣ (1 + e )
2x 2
⎦
x
e2
b) I = ∫ x 2 x dx
e +e
x
2dt
Soluţie. Cu substituţia e 2 = t ∴ dx = , integrala se rescrie succesiv:
t
t dt 2dt dt (t 2 + 1) − t 2
I =∫ = 2 ∫ t 2 (t 2 + 1) ∫ t 2 (t 2 + 1) dt =
= 2
t2 + t4 t
x x
⎛ dt dt ⎞ ⎛ 1 ⎞ −
= 2⎜ ∫ 2 − ∫ 2 ⎟ = 2 ⎜ − − arctg t ⎟ = −2[e + arctg(e )]
2 2
⎝ t t +1⎠ ⎝ t ⎠
x
e2
c) I = ∫ x x
dx
e (e + 1)
3 3
x
6dt
Soluţie. Notăm e 6 = t ∴ dx = , apoi rescriem integrala sub forma:
t
x
6 t3 dt 6dt
I =∫ = ∫ t2 +1
⋅ = 6arctg t = 6arctg( e 6
)
t 2 (t 2 + 1) t
ex −1
10. I = ∫ dx
ex + 1
dt
Soluţie. Substituind x = ln t ∴ dx = şi ţinând seama că elnt = t rezultă că:
t
t − 1 dt (t − 1) dt dt dt
I =∫ =∫ =∫ −∫ = I1 + I 2
t +1 t t t −1
2
t −1
2
t t2 −1
I1 I2
unde:
104
I1 = ln t + t 2 − 1
Pentru a evalua integrala I 2 , să observăm că:
1 ⎛1⎞
− dt d⎜ ⎟
t2 ⎝t⎠ 1
I 2 = −∫ = −∫ = − arcsin
⎛1⎞
2
⎛1⎞
2 t
1− ⎜ ⎟ 1− ⎜ ⎟
⎝t⎠ ⎝t ⎠
Aşadar:
1
I = ln t + t 2 − 1 + arcsin
t
sau în notaţia iniţială, obţinem:
I = ln e x + e 2 x − 1 + arcsin(e − x )
Exerciţii propuse
dx
1. a) ∫
1 + e− x
R : ln(1 + e x )
1
b) ∫ a + be −x
dx
1
R: − ln b + ae − x
a
1
2. a) ∫ dx
2 + 3e5 x
1
R: ln ( 2 + 3e5 x )
15
105
1
b) ∫ a + be mx
dx
1
R: ln ( a + be mx )
mb
1 − ex
3. a) ∫ 1 + e x dx
R : x − 2ln(1 + e x )
a1 + b1e − x
b) ∫ a + be x dx
b1 ba − ab1
R: x+ 1 ln b + ae x
b ab
dx
4. a) ∫e x
+ e− x
R : arctg(e x )
dx
b) ∫e x
− e− x
1 ex − 1
R: ln
2 ex + 1
dx
5. a) ∫ ae mx
+ be − mx
1 a x
R: i) arctg( ⋅ e ) , dacă ab > 0
m ab b
1 b + e mx −ab
ii) ln , dacă ab < 0
2m −ab b − e mx − ab
dx
b) ∫ 2e 2x
− 3e −2 x
106
1 6e 2 x − 3
R: ln
4 6 6e −2 x + 3
dx
c) ∫ 2e 2x
+ 3e −2 x
1 ⎛ 2 ⎞
R: arctg ⎜⎜ e 2 x ⎟⎟
2 6 ⎝ 3 ⎠
dx
6. a) ∫ 1 + e −2 x
1 + e −2 x + 1
R : ln
1 + e −2 x − 1
dx
b) ∫ 1 − e −2 x
1 + e −2 x − 1
R : ln
1 + e −2 x + 1
dx
7. a) ∫ a + be mx
1 a + be mx − a
R : i) ln , a>0
m a a + be mx + a
1 a + be mx
ii ) arctg , a<0
m −a −a
dx
b) ∫ 4 − 3e 2 x
1 4 − 3e 2 x − 2
R: ln
4 4 − 3e 2 x + 2
107
dx
c) ∫ e −5
3x
1 ⎛ e3 x − 5 ⎞
R: arctg ⎜ ⎟
3 5 ⎜ 5 ⎟⎠
⎝
1
8. a) ∫ dx
a + be − mx
1 a + be − mx + a
R: i) ln , a>0
m a a + be mx − a
1 a + be − mx
ii ) − arctg , a<0
m −a −a
1
b) ∫ 2 + 3e −2 x
dx
1 2 + 3e −2 x + 2
R: ln
2 2 2 + 3e −2 x − 2
dx
c) ∫ 5e −2 x − 2
1 5e −2 x − 2
R: − arctg
2 2 2
a1e x + b1
9. a) ∫ ae2 x + b dx
b1 a ⎛ a x ⎞ b1
R : i) x + 1 arctg ⎜⎜ e ⎟⎟ − ln ( b + ae 2 x ) , ab > 0
b ab ⎝ b ⎠ 2b
108
⎛ 2x b ⎞
b1 a1 ⎜e − − ⎟ b
ii ) x+ ln ⎜ a ⎟ − 1 ln ( b + ae 2 x ) , ab < 0
b 2 −ab ⎜ 2 x b ⎟ 2b
⎜e + − ⎟
⎝ a ⎠
1
b) ∫ ae 2x
+b
dx
b1
R: − ln ( b + ae 2 x )
2b
ex
c) ∫ ae 2x
+b
dx
1 ⎛ a x⎞
R : i) arctg ⎜⎜ e ⎟⎟ , ab > 0
ab ⎝ b ⎠
⎛ 2x b⎞
⎜e − − ⎟
1
ii ) ln ⎜ a ⎟ , ab < 0
2 −ab ⎜ 2 x b⎟
⎜e + − ⎟
⎝ a⎠
ex + 1
10. a) ∫ dx
ex − 1
R: ln e x + e 2 x − 1 + arccos ( e − x )
Indicaţie. Se va nota x = ln t.
b) ∫ e 2 x − 1dx
R: e 2 x − 1 − arctg e 2 x − 1
Indicaţie. Se va nota e2 x − 1 = t 2
c) ∫ e 2 x + 1dx
109
1 ex − 1
R: e 2 x + 1 + ln x
2 e +1
ex
11. a) I = ∫ dx
(1 − e 2 x ) 2
1
R:
e −1
x
x
e2
b) I = ∫ 2 x x dx
e −e
x
−
x
e2 −1
R : 2e 2
+ ln x
e +1
2
e 2 x dx
c) ∫ 1
(e x
+ 1) 4
44 x 4
( e + 1) − 4 ( e x + 1)
7 3
R:
7 3
1.7. Integrarea funcţiilor hiperbolice
I.7.1. Relaţii fundamentale. Integrale generale de funcţii hiperbolice
Reamintim funcţiile hiperbolice studiate în liceu, de asemenea, relaţiile

funcţionale şi integro-diferenţiale care se stabilesc între acestea :
e x + e− x
cosinusul hiperbolic: ch x = , ∀x ∈
2
e x − e− x
sinusul hiperbolic: sh x = , ∀x ∈
2
sh x e x + e− x
tangenta hiperbolică: th x = = , ∀x ∈ *
ch x e x − e − x
110
ch x e x − e − x
cotangenta hiperbolică: cth x = = , ∀x ∈
sh x e x + e − x
Relaţii fundamentale:
ch 2 x − sh 2 x = 1, th x cth x = 1
sh ( x ± y ) = sh x ch y ± sh y ch x
ch ( x ± y ) = ch x ch y ± sh x sh y
th x ± th y 1 ∓ th x th y
th( x ± y ) = , cth( x ± y ) =
1 ∓ th x th y th x ± th y
⎧ch 2 x + sh 2 x
⎪
sh 2 x = 2sh x ch x, ch 2 x = ⎨ 1 + 2sh 2 x
⎪ 2ch 2 x − 1
⎩
2 th x 1 − th 2 x
th 2 x = , cth 2 x =
1 − th 2 x 2 th x
Formule de linearizare pentru funcţiile hiperbolice:

x x
2sh 2 = ch x − 1, 2ch 2 = ch x + 1
2 2
2 x ch x − 1 2 x ch x + 1
th = , cth =
2 ch x + 1 2 ch x − 1
Relaţii diferenţiale:
( sh x )′ = ch x, ( ch x )′ = sh x
1 1
( th x )′ = 2
, ( cth x )′ = − 2
ch x sh x
Relaţii integrale:
∫ sh xdx = ch x, ∫ ch xdx = sh x
∫ th xdx = ln ( ch x ) , ∫ cth xdx = ln sh x
dx dx
∫ ch 2
x
= th x, ∫ sh 2
x
= − cth x
Relaţii de transformare a sumei în produs:
x± y x∓ y
sh x ± sh y = 2sh ch
2 2
x− y x− y
ch x + ch y = 2ch ch
2 2
x+ y x− y
ch x − ch y = 2sh sh
2 2
111
sh( x ± y )
th x ± th y =
ch x ch y
ch( x ± y )
cth x ± cth y =
sh x sh y
Relaţii de transformare a produsului în sumă:
1
sh x sh y = [ch( x − y ) − ch( x + y )]
2
1
ch x ch y = [ch( x + y ) + ch( x − y )]
2
Alte relaţii:
ch(− x) = ch x, th(− x) = − th x
sh(− x) = − sh x, cth(− x) = − cth x
( ch x + sh x ) = ch nx + sh nx
n
1. ∫ sh
2
xdx
ch 2 x − 1
Soluţia 1. Linearizând, sh 2 x = , deducem că:
2
1 1 x 1
∫ sh xdx = 2 ∫ (ch 2 x − 1)dx = 4 sh 2 x − 2 = 2 (sh x ch x − x)
2
Soluţia 2. Integrând prin părţi putem scrie:

I = ∫ sh x sh xdx = ∫ sh x ( ch x )′ dx = sh x ch x − ∫ ch 2 xdx ⇔
I = sh x ch x − ∫ (1 + sh 2 x)dx ⇔ 2 I = sh x ch x − x ⇔
1
I= ( sh x ch x − x )
2
astfel:
1 1
∫ sh
2
xdx = ( sh x ch − x ) = ( sh 2 x − 2 x )
2 4
2. ∫ x sh xdx
Soluţie. Notăm I integrala din enunţ şi considerăm:
⎧u = x ⎧du = dx
⎨ ⇒⎨
⎩dv = sh xdx ⎩v = ch x
112
Atunci integrând prin părţi:
I = x ch x − ∫ ch xdx = x ch x − sh x
Astfel:
∫ x sh xdx = x ch x − sh x
3. ∫x
2
ch xdx
Soluţie. Notăm I − integrala din enunţ şi vom integra de două ori prin părţi.
Fie:
⎧u = x 2 ⎧du = 2 xdx
⎨ ⇒⎨
⎩dv = ch xdx ⎩v = sh x
Astfel:
I = x 2 sh x − 2 ∫ x sh x dx = x 2 sh x − 2 I1
I1
Însă I1 s-a obţinut mai sus:

I1 = x ch x − sh x
În final:
∫x
2
ch xdx = ( x 2 + 2 ) sh x − 2 x ch x
4. ∫ x sh
2
xdx
Soluţia 1. Se integrează prin părţi după ce se liniarizează sinusul hiperbolic.
Avem:
ch 2 x − 1 1 x2
I = ∫ x sh 2 xdx = ∫ x dx = ∫ x ch 2 xdx −
2 2 4
I1
dt
Pentru I1 se notează 2 x = t ∴ dx = apoi, se alege:
2
⎧du = dx
⎧u = x ⎪
⎨ ⇒⎨ 1
⎩dv = ch 2 x ⎪v = sh 2 xdx
⎩ 2
astfel că:
1 1 1 1 1
x sh 2 x − ∫ sh 2 xdx = x sh 2 x − ch 2 x = ( 2 x sh 2 x − ch 2 x )
I1 =
2 2 2 4 4
Înlocuind mai sus expresia lui I1 obţinem:
1
I = ( −2 x 2 + 2 x sh 2 x − ch 2 x )
8
113
Soluţia 2. Se integrează prin părţi luând:
⎧du = dx
⎧u = x ⎪
⎨ ⇒⎨ 1
⎩dv = sh xdx ⎪v = ( sh 2 x − 2 x )
2
⎩ 4
Astfel:
x 1 x x2 1 x2
I= ( sh 2 x − 2 x ) − ∫ ( sh 2 x − 2 x ) dx = sh 2 x − − ch 2 x + =
4 4 4 2 8 4
1
= ( − x 2 + 2 x sh 2 x − ch 2 x )
8
Aşadar:
1
∫ x sh
2
dx = −
8
( − x 2 + 2 x sh 2 x − ch 2 x )
5. I = ∫ x 2 sh 2 axdx
Soluţie. Se integrează prin părţi cu:
⎧du = 2 xdx
⎪⎧u = x
2
⎪
⎨ ⇒⎨ sh 2ax − 2ax
⎩⎪dv = sh ax ⎪⎩v = ∫ sh axdx =
2 2
4a
avem:
x2 1
I= ( sh 2ax − 2ax ) − ∫ x ( sh 2ax − 2ax ) dx =
4a 2a
x2 x3 1
= ( sh 2ax − 2ax ) − − ∫ x sh 2ax dx
4a 3 2a
I1
dt
unde dacă se notează 2ax = t ∴ dx = , se găseşte:
2a
1 1 2ax ch 2ax − sh 2ax
I1 = 2 ∫ t sh tdt = 2 ( t ch t − sh t ) =
4a 4a 4a 2
Înlocuim mai sus expresia lui I1 şi restrângem, astfel că în final:
x3 x 1 + 2a 2 x 2
I = ∫ x 2 sh 2 axdx = − − 2 ch 2ax + sh 2ax
6 4a 8a 3
Din rezultatele prezentate mai sus, rezultă următoarele reprezentări
integrale:
∫ P ( x ) sh axdx = A ( x ) ch ax + B ( x ) sh ax
n n n (1)
unde An şi Bn sunt polinoame de acelaşi grad cu Pn , iar grad Pn = n .
Coeficienţii polinoamelor An şi Bn se determină cu metoda coeficienţilor
nedeterminaţi:
114
∫ P ( x ) ch axdx = A ( x ) ch ax + B ( x ) sh ax
n n n ( 2)
∫ P ( x ) sh
n
2
axdx = An +1 ( x ) ch ax + Bn ( x ) ch ax + Cn ( x ) sh ax ( 3)
cu An +1 , Bn şi Cn polinoame nedeterminate apriori.
Aplicaţie. Să se calculeze integrala:
6. ∫(x − 3x ) ch 2 xdx
2
Soluţie. Folosind reprezentarea ( 2 ) vom scrie:

∫(x − 3x ) ch 2 xdx = ( Ax 2 + Bx + C ) ch 2 x + ( Dx 2 + Ex + F ) sh 2 x
2
coeficienţii nedeterminaţi se obţin cu algoritmul prezentat în paragraful 1.3.

Astfel, dacă se derivează egalitatea de mai sus obţinem:
(x 2
− 3 x ) ch 2 x = ( 2 Ax + B ) ch 2 x + ( 2 Ax 2 + 2 Bx + 2C ) sh 2 x +
+ ( 2 Dx 2 + 2 Ex + 2 F ) ch 2 x + ( 2 Dx + E ) sh 2 x
(x 2
− 3x ) ch 2 x = ⎡⎣ 2 Dx 2 + 2 ( A + E ) x + ( B + 2 F ) ⎤⎦ ch 2 x +
+ ⎡⎣ 2 Ax 2 + 2 ( B + D ) x + ( E + 2C ) ⎤⎦ sh 2 x
Se identifică coeficienţii în modul următor:
⎪⎧2 Dx + 2 ( A + E ) x + ( B + 2 F ) ≡ x − 3 x
2 2
⎨
⎪⎩2ax + 2 ( B + D ) x + ( 2C + E ) ≡ 0
2
Găsim următoarele valori:

1 3 1 3 1
A = 0; B = − ; C = ; D = ; E = − ; F =
2 4 2 2 4
după o grupare convenabilă, integrala se mai poate scrie:
3 − 2x 2 x2 − 6 x + 1
∫(x − 3x ) ch 2 xdx = ch 2 x +
2
sh 2 x
4 4
7. ∫ th
2
xdx
Soluţie. Se observă uşor că:
sh 2 x ch 2 x − 1
∫ th xdx = ∫ = ∫ ch 2 x dx = x − th x
2
dx
ch 2 x
x x
8. a) ∫ sh ch dx
a b
115
Soluţie. Se transformă produsul în sumă şi apoi se integrează termen cu
termen:
x x 1 ⎛ a+b b−a ⎞
∫ sh a ch b dx = 2 ∫ ⎜⎝ sh ab
x + sh
ab ⎠
x ⎟dx =
ab a+b ab b−a
= ch x+ ch x=
2(a + b) ab 2(b − a ) ab
ab ⎛ x x x x⎞
= 2 ⎜
a sh ch − b ch sh ⎟
a −b ⎝
2
a b a b⎠
x x
b) ∫ ch ch dx
a b
Soluţie. Raţionăm ca mai sus. Astfel:
x b−ax a+b ⎞
1 ⎛
∫ ch a ch b dx = 2 ∫ ⎜⎝ ch
ab
x + sh
ab ⎠
x ⎟dx =
ab ⎛b−a ⎞ ab ⎛a+b ⎞ ab ⎛ x x x x⎞
= sh ⎜ x⎟ + sh ⎜ x⎟ = 2 2 ⎜
a ch sh − b ch sh ⎟
2 ( b − a ) ⎝ ab ⎠ 2 ( a + b ) ⎝ ab ⎠ a − b ⎝ a b b a⎠
x x
c) ∫ sh sh dx
a b
Soluţie. Se transformă în sumă şi apoi se integrează:
x x 1 ⎡ ⎛b−a ⎞ ⎛ a + b ⎞⎤
∫ sh a sh b dx = 2 ∫ ⎢⎣ch ⎜⎝ x ⎟ − ch ⎜
ab ⎠
x ⎟ ⎥dx =
⎝ ab ⎠ ⎦
ab ⎛ b − a ⎞ ab a+b ab ⎛ x x x x⎞
= sh ⎜ x⎟ − ch x= 2 ⎜ a ch sh − b ch sh ⎟
2 ( b − a ) ⎝ ab ⎠ a + b ab a − b2 ⎝ b a a b⎠
1.7.2. Integrale recurente care conţin funcţii hiperbolice
1. I n = ∫ sh n xdx
Soluţie. Vom face o integrare prin părţi aducând integrantul la forma:
sh n x = sh n −1 x sh x
şi alegând:
116
⎧u = sh n −1 x ⎧⎪du = ( n − 1) sh n − 2 x ch xdx
⎨ ⇒ ⎨
⎩dv = sh xdx ⎩⎪v = ch x
astfel:
I n = sh n −1 x ch x − ( n − 1) ∫ sh n − 2 x ch 2 xdx = sh n −1 x ch x −
− ( n − 1) ∫ sh n − 2 (1 + sh 2 x ) dx ⇒
I n = sh n −1 x ch x − ( n − 1) I n − 2 − ( n − 1) I n
iar în raport cu I n se va scrie:
1 n −1
I n = ∫ sh n xdx = sh n −1 x ch x − I n−2 , ∀n ≥ 2
n n
Aplicaţie. Să se calculeze I 3 .
1 2 1 2
I 3 = ∫ sh 3 xdx = sh 2 x ch x − I1 = sh 2 x ch x − ch x
3 3 3 3
astfel:
1 2 1
∫ sh
3
xdx =
3
( sh x − 1) ch x = ( ch 2 x − 2 ) ch x
3
sau dacă se ţine seama de relaţia:
ch 3 x = 4ch 3 x − 3ch x
obţinem, în final, că:
1 3
∫ sh
3
xdx = ch ( 3 x ) − ch x
12 4
2. J n = ∫ ch n xdx
Soluţie. Se integrează prin părţi:
J n = ∫ ch n −1 x ( sh x )′ dx = sh x ch n −1 x − ( n − 1) ∫ sh 2 x ch n − 2 xdx =
= sh x ch n −1 x − ( n − 1) ∫ ( ch 2 x − 1) ch n − 2 xdx
J n = sh x ch n −1 x − ( n − 1) I n + ( n − 1) J n − 2
deducem că:
1 n −1
J n = ∫ ch n xdx = sh x ch n −1 x + J n − 2, ∀n ≥ 2
n n
dx
3. I n = ∫
sh n x
Soluţie. Aducem integrala la forma echivalentă:
117
ch 2 x − sh 2 x ch 2 x
In = ∫ dx = ∫ sh n x − I n−2
sh n x
J
Integrăm prin părţi

ch x
J =∫ ch xdx
sh n x
alegând:
⎧u = ch x ⎧du = sh xdx
⎪ ⎪
⎨ ch x ⇒⎨ 1
⎪⎩dv = sh n x dx ⎪v = ( n − 1) sh n −1 x
⎩
avem:
ch x 1 dx 1 ch x 1
J =− n −1
+ ∫ n−2
=− n −1
+ I
( n − 1) sh x n − 1 sh x n − 1 sh x n − 1 n− 2
Înlocuind pe J mai sus găsim, în final:
dx 1 ch x n−2
In = ∫ =− n −1
− I n − 2 , ∀n ≥ 2
n
sh x n − 1 sh x n − 1
dx dx
a) I1 = ∫ ; b) I 3 = ∫ ;
sh x sh 3 x
Soluţie. Folosind relaţia de recurenţă obişnuită, vom scrie:
dx 1 sh x 1
I3 = ∫ 3
=− − I1
sh x 2 ch 2 x 2
Evaluăm integrala:
dx
I1 = ∫
sh x
x x
Întrucât sh x = 2sh ch se poate scrie:
2 2
⎛ x ⎞′
dx 1 dx ⎜ th ⎟ x
=∫⎝
2⎠
I1 = ∫ =∫ ⋅ dx = ln th
x x x x x 2
2sh ch th 2ch 2 th
2 2 2 2 2
Deducem că:
1 ⎛ sh x x⎞
I 3 = − ⎜ 2 − ln th ⎟
2 ⎝ ch x 2⎠
118
dx
4. J n = ∫
ch n x
Soluţie. Se rescrie integrala sub forma:
ch 2 x − sh 2 x sh 2 xdx
Jn = ∫ n
dx = J n − 2 − ∫
ch x ch n x
I
apoi se evaluează integrala din partea dreaptă, notată cu I:

sh x
I =∫ sh xdx
ch n x
alegem:
⎧u = sh x ⎧du = ch xdx
⎪ ⎪
⎨ sh x ⇒ ⎨ 1
⎪⎩ dv = dx ⎪ v = −
ch n x ⎩ ( n − 1) ch n−1 x
apoi scriem:
sh x 1 dx 1 sh x 1
J =− n −1
+ ∫ n−2
=− n −1
+ J
( n − 1) ch x n − 1 ch x ( n − 1) ch x n − 1 n −2
J n −2
astfel că:
dx sh x n−2
Jn = ∫ = + J n − 2 , ∀n ≥ 2
ch x ( n − 1) ch x n − 1
n n −1
dx dx
a) J1 = ∫ ; b) J 3 = ∫
ch x ch 3 x
Soluţie. Evaluăm mai întâi integrala J1 . Vom scrie:
⎛ 2 x ⎞′
dx dx dx ⎜ th ⎟ dx
= 2∫ ⎝
2⎠
J1 = ∫ =∫ = 2∫
ch x x x 1 2 x⎛ x⎞ ⎛ x⎞
2
ch 2 + sh 2 ch ⎜1 + th 2 ⎟ 1 + ⎜ th ⎟
2 2 2 2⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠
sau în final
dx 1 ⎛ x⎞
J1 = ∫ = arctg ⎜ th ⎟
ch x 2 ⎝ 2⎠
Apoi, din relaţia de recurenţă pentru n = 3
sh x ⎛ x⎞
J3 = 2
+ arctg ⎜ th ⎟
2ch x ⎝ 2⎠
5. I n = ∫ th n xdx
119
Soluţie. Relaţia de recurenţă se poate obţine direct, fără a integra prin
părţi:
n−2 (
sh 2 x ch 2 x − 1)
I n = ∫ th xdx = ∫ th x 2 dx = ∫ th
n n−2
dx =
ch x ch 2 x
⎛ 1 ⎞ th n −1 x
= ∫ th n − 2 ⎜ 1 − 2 ⎟ dx = ∫ th n − 2 xdx − ∫ th n − 2 x ( th x )′ dx = I n − 2 −
⎝ ch x ⎠ ( n − 1)
Aşadar,
1
I n = ∫ th n xdx = − th n −1 x + I n − 2 , ∀n ≥ 2
n −1
∫ th
4
xdx
Soluţie. Potrivit relaţiei de recurenţă stabilită mai sus:
1
I 4 = ∫ th 4 xdx = − th 3 x + I 2
3
1
I 2 = ∫ th 2 xdx = − th x + I 0
1
I 0 = ∫ dx = x
Astfel:
1
I 4 = − th 3 x − th x + x
3
6. J n = ∫ cth n xdx
Soluţie. Raţionând ca la exerciţiul 13 putem scrie:
ch 2 x n − 2 1 + sh x
2
dx
J n = ∫ cth n − 2 x 2
dx = ∫ cth 2
dx = ∫ cth n − 2 x 2 + ∫ cth n − 2 dx
sh x sh x sh x
sau
1
J n = ∫ cth n − 2 xdx = − cth n −1 x + J n − 2 , ∀n ≥ 2
n −1
dx
∫ th 4
x
1
Soluţie. Deoarece = cth 4 x, rezultă că:
th 4 x
dx 1
J 4 = 4 = ∫ cth 4 xdx = − cth 3 x + J 2
th x 3
120
J 2 = − cth x + J 0
J0 = x
Prin urmare:
1
J 4 = − cth 3 x − cth x + x
3
7. I n = ∫ x n sh x dx
Soluţie. Se integrează prin părţi alegând:
⎨ ⇒ ⎨
⎩dv = sh xdx ⎩v = ch x
I n = x n ch x − n ∫ x n −1 ch x dx
J
Ultima integrală se evaluează la fel, dar cu:

⎧u = x n −1 ⎧du = nx n − 2 dx
⎨ ⇒⎨
⎩dv = ch xdx ⎩v = sh xdx
J = ∫ x n −1 ch xdx = x n −1 − ( n − 1) ∫ x n − 2 sh x dx ⇔
I n −2
J=x n −1
sh x − ( n − 1) I n − 2
Înlocuim expresia lui J mai sus, iar în final, se ajunge la relaţia de
recurenţă:
I n ≡ ∫ x n sh x dx = x n ch x − nx n −1 sh x + n ( n − 1) I n − 2 , ∀n ≥ 2
A = ∫ x 3 sh 2 x dx
t 1
Soluţie. Notăm 2x = t , iar x = ∴ dx = dt , apoi integrala dată se mai
2 2
poate scrie:
1 3 1
A= ∫ t sh tdt = ⎡⎣t 3 ch t − 3t 2 sh t + 6 ( t ch t − sh t ) ⎤⎦ =
16 16
1
= ( 8 x 3 ch 2 x − 12 x 2 sh 2 x + 12 x ch 2 x − 6sh 2 x ) =
16
⎛ x3 3x ⎞ ⎛ x2 3 ⎞
= ⎜ + ⎟ ch 2 x − ⎜ + ⎟ sh 2 x
⎝ 2 4 ⎠ ⎝ 4 8⎠
121
8. J n = ∫ x n ch x dx
Soluţie. La fel ca la exerciţiul 15 putem scrie:
J n = ∫ x n ( sh x )′ dx = x n sh x − n ∫ x n −1 ch xdx = x n sh x − n ∫ x n −1 sh xdx
J n = x n sh x − nx n −1 ch x + n ( n − 1) ∫ x n − 2 ch xdx
J n −2
Prin urmare:
J n ≡ ∫ x n ch xdx = x n sh x − nx n −1 ch x + n ( n − 1) J n − 2 , ∀n ≥ 2
A = ∫ ( 2 x 3 − 5 x 2 + x + 2 )chxdx
Soluţie. Cu ajutorul relaţiei de recurenţă putem scrie:
A = 2 J 3 − 5 J 2 + J1 + J 0
unde:
J 0 = x, ⋅2
J1 = ∫ x ch xdx = x sh x − ch x ⋅1
J 2 = x 2 sh x − 2 x ch x + 2 x ⋅−5
J 3 = x 3 sh x − 3x 2 ch x + 6 x sh x − 6ch x ⋅2
A = ( 2 x 3 − 5 x 2 + 13x ) sh x − ( 6 x 2 − 10 x + 13) ch x − 8 x
1.7.3. Integrarea funcţiilor raţionale în ch x, sh x, th x
Integralele de forma:
∫ R ( ch x, sh x, th x ) dx
se rezolvă cu substituţia generală:

x
th =t
2
De aici găsim:
122
2dt dx
x = 2arcth t ∴ dx = sau = dt
1− t 2
x
2ch 2
2
apoi:
2t 1+ t2
sh x = , ch x =
1− t2 1− t2
dx
1. I = ∫
5ch x + 3sh x + 4
Soluţie. Notăm:
x 2t 1+ t2 2dt
th = t ⇒ sh x = , ch x = , dx =
2 1− t 2
1− t 2
1− t2
Integrala devine
2dt dt 2 2
I =∫ = 2∫ =− =−
( t + 6t + 9 ) ( t + 3) t + 3 th x + 3
2 2
2
dx
2. I = ∫ , a , b, c ∈
a + b ch x + c sh x
Soluţie. Utilizând aceleaşi schimbări ca şi la exerciţiul precedent, putem
scrie:
2dt dt
I =∫ = 2∫
a (1 − t ) + b (1 + t ) + 2ct ( b − a ) t + 2ct + ( b + a )
2 2 2
Discriminantul trinomului de la numitor este:

δ = a2 + c 2 − b2
Distingem două situaţii:
( i ) δ > 0 i.e. a 2 + c 2 − b 2 > 0. În acest caz integrala se scrie sub forma:
dt
I = 2∫ =
( a + b ) − ( a − b ) t 2 + 2ct
dt
= 2(a − b) ∫ =
(a 2
−b 2
) − ⎡⎣( a − b )
t − 2c ( a − b ) t ⎤
2 2
⎦
dt du
= 2(a − b) ∫ = 2∫ 2
δ − ⎣⎡( a − b ) t − c ⎦⎤
2 2
δ − u2
unde: u = ( a − b ) t − c
Pe de altă parte:
123
du 1 u
∫δ 2
−u 2
=
δ
arcth
δ
urmează că:
I=
2
arcth
( a − b)t − c
δ δ
sau
x
2 ( a − b ) th −c
I= arcth 2 , pentru a 2 + c 2 > b 2
a2 + c2 − b2 a +c −b
2 2 2
( ii ) δ < 0 i.e. b 2 − a 2 − c 2 > 0 . În acest caz integrala devine:
dt ( b − a ) dt
I = 2(b − a ) ∫ = 2 ∫
( b − a ) t 2 + 2c ( b − a ) + ( b 2 − a 2 ) ⎡⎣( b − a ) t + c ⎦⎤ + δ 2
2
sau
dv 2 v
I = 2∫ = arctg
( δ) −δ −δ
2
v2 +
unde: v = ( b − a ) t + c.
Astfel:
x
2 ( b − a ) th
+c
I= arctg 2 , pentru a 2 + c 2 > b 2
a2 + c2 − b2 a +c −b
2 2 2
dx
3. I = ∫
sh x + ch 2 x
2
Soluţie. La numărător putem scrie 1 ≡ ch 2 x − sh 2 x, iar integrala se va rescrie

sub forma:
ch 2 x − sh 2 x dx dx
I =∫2 2
dx = ∫ 2 − ∫ 2 = − th x − cth x
sh x ch x sh x ch x
1 − th 2 x
Ţinând seama de faptul că cth 2 x = , integrala se poate scrie şi sub
2 th x
forma:
I = −2cth 2 x
4. I = ∫ sh 2 x ch 2 x dx
Soluţie. Ţinând seama că sh 2 x = 2sh x ch x, integrala se va scrie:

124
1 1
I=
4 ∫ sh 2 2 xdx = ∫ sh 2 tdt
8
unde t = 2 x . Am văzut că:
t 1
∫ sh t dt = − + sh 2t
2
2 4
deducem că:
x 1
I = − + sh 4 x
8 32
1.7.4. Integrarea funcţiilor raţionale în e x , ch x, sh x
Integralele de tipul:
∫ R ( e ,ch x ) dx ∫ R ( e ,sh x ) dx ∫ R ( e , th x ) dx
x x x
se rezolvă cu substituţia:
ex = t
1. a) I = ∫ e x ch xdx
e x + e− x
Soluţie. Întrucât ch x = , schimbarea e x = t ∴ e x dx = dt aduce integrala
2
la forma:
1
t+ 2
I =∫ t dt = 1 tdt + 1 1dt = t + 1 ln t = x + 1 e 2 x
2 2∫ 2∫t 4 2 2 4
b) I = ∫ e sh xdx
x
e x − e− x
Soluţie. Se procedează ca mai sus ţinând seama că sh x = .
2
2. Iα , β = ∫ eα x ch β xdx
Soluţie. Vom integra prin părţi, luăm:
125
⎧du = α eα x dx
⎧u = eα x ⎪
⎨ ⇒⎨ 1
⎩ dv = ch β xdx ⎪v = β sh β x
⎩
Astfel:
1 αx α⎛1 α ⎞
e sh β x − ⎜ eα x ch β x − ∫ eα x sh β xdx ⎟
Iα , β =
β β⎝β β ⎠
Apoi, pentru ultima integrală se poate lua:
αx ⎧du = α eα x
⎧u = e ⎪
⎨ ⇒⎨ 1
⎩dv = sh β xdx ⎪v = β ch β x
⎩
iar
1 αx α
Iα , β = e sh β x − ∫ eα x sh β xdx
β β
sau
eα x α2
Iα , β = ( β sh β x − α ch β x ) + Iα , β
β2 β2
de unde rezultă, în final:
eα x
Iα , β = ∫ eα x ch β xdx = ( β sh β x − α ch β x ) , β ≠ ±α
β 2 −α2
Aplicaţie.
e− x
I1, 2 = ∫ e − x ch 2 xdx = ( 2sh 2 x − ch 2 x )
3
Exerciţii propuse
Să se calculeze primitivele:
1. a) ∫ sh ax dx
1
R: ch ax
a
b) ∫ ch ax dx
1
R: sh ax
a
c) ∫ th ax dx
126
1
R: ln ( ch ax )
a
d) ∫ ch ax dx
1
R: ln sh ax
a
2. a) ∫ sh 2 ax dx
x sh 2ax
R: − +
2 4a
b) ∫ ch ax dx
2
x sh 2ax
R: +
2 4a
c) ∫ th ax dx
2
th 2ax
R: x−
a
d) ∫ cth ax dx
2
cth 2ax
R: x−
a
3. a) ∫ x sh ax dx
x 1
R: ch ax − sh ax
a a
b) ∫ x ch ax dx
1 x
R: − 2
ch ax + sh ax
a a
4. a) ∫ x 2 sh ax dx
a2 x2 + 2 2x
R: 3
ch ax − 2 sh ax
a a
b) ∫ x ch ax dx
2
2x a2 x2 + 2
R: − ch ax + sh ax
a2 a3
5. a) ∫ sh 2 ax dx
127
1 x x2
R: − ch 2 ax − sh 2 ax +
8a 2 4a 4
b) ∫ x ch ax dx
2
1 x x2
R: − ch 2 ax − sh 2 ax +
8a 2 4a 4
x
6. a) ∫ x 2 sh 2 dx
a
x3 a 2 x ⎛ 2 x ⎞ a ( 2 x + a ) sh ⎛ 2 x ⎞
2 2
R: − − ch ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟
6 4 ⎝ a ⎠ 8 ⎝ a ⎠
b) ∫ x 2 ch 2 ax dx
x3 x 2a 2 x 2 + 1
R: − 2 ch ( 2ax ) + sh 2ax
6 4a 8a 3
7. a) I n = ∫ sh n ax dx
1 n −1 n −1
R : In = sh ax ch ax − I n − 2 , ∀n ≥ 2
na na
x
b) ∫ sh 3 dx
2
3 x 1 3x
R : − ch + ch
2 2 6 2
8. a) J n = ∫ ch n ax dx
1 n −1
R : Jn = sh ax ch n −1 ax + J n − 2 , ∀n ≥ 2
na na
x
b) ∫ ch 3 dx
2
3 x 1 3x
R: sh + sh
2 2 6 2
1
9. a) I n = ∫ n
dx
sh ax
1 ch ax n−2
R: In = − I , ∀n ≥ 2
( n − 1) a sh ax ( n − 1) a n −2
n −1
dx
b) ∫ sh ax
128
1 ax
R: ln th
a 2
dx
c) ∫
x
sh 3
2
x
ch
R: − 2 − 2ln th x
x 4
sh 2
2
1
10. a) J n = ∫ dx
ch n ax
1 sh ax n−2
R : Jn = − J , ∀n ≥ 2
( n − 1) a ch ax ( n − 1) a n −2
n −1
dx
b) ∫ x
ch
2
x
sh
R: − 2 − 2arctg th x
x 4
ch 2
2
dx
c) ∫
x
ch 3
2
R: Se ţine seama de punctul a)
11. a) I n = ∫ th n axdx
1
R : In = − th n −1 ax + I n − 2 , ∀n ≥ 2
( n − 1) a
x
b) ∫ th 3 dx
2
x x
R : − th 2 + 2ln th
2 2
1
12. a) J n = ∫ dx
th n ax
1
R : Jn = − ⋅ cth n −1 ax − J n − 2 , ∀n ≥ 2
( n − 1) a
129
1
b) ∫ th ax dx
3
x x
R : − cth 2 − +2ln sh
2 2
13. a) I n = ∫ x n sh ax dx
xn nx n −1 n ( n − 1)
R : In = ch ax − 2 sh ax + I n−2
a a a2
x
b) ∫ x3 sh dx
2
1
R : Se consideră n = 3 şi a = în rezultatul de la punctul a)
2
14. a) J n = ∫ x n ch ax dx
xn nx n −1 n ( n − 1)
R : Jn = sh ax − 2 ch ax + J n−2 , ∀ n ≥ 2
a a a2
x
b) ∫ x3 ch dx
2
dx
15. ∫ ch x + sh x − 2
x 1 ⎛ x⎞ x
R: − + ln ⎜ ch ⎟ − 3sh
4 2 ⎝ 2⎠ 2
dx
16. ∫ 9ch x + 10sh x + 3
⎛ x⎞
1 ⎜ 5 + 3th 2 ⎟
R: − arcth ⎜ ⎟
7 ⎜ 7 ⎟
⎝ ⎠
dx
17. a) ∫
a ch x + b sh x
⎛ x⎞
⎜ b + a th ⎟
2 2
R : ( i ) pentru δ = b 2 − a 2 < 0, I a , b = arctg ⎜ ⎟
a2 − b2 ⎜ a 2
− b 2
⎟
⎝ ⎠
⎛ x⎞
⎜ b + a th ⎟
2
( ii ) pentru δ = b 2 − a 2 > 0, I a, b = − 2 2 arcth ⎜ 2 22 ⎟
b −a ⎜ b −a ⎟
⎝ ⎠
130
dx
b) ∫ ch x + 2sh x
⎛ x⎞
2 ⎜ 2 + th 2 ⎟
R: − arcth ⎜ ⎟
3 ⎜ 3 ⎟
⎝ ⎠
dx
c) ∫
2ch x + sh x
⎛ x⎞
2 ⎜ 1 + 2 th 2 ⎟
R: arcth ⎜ ⎟
3 ⎜ 3 ⎟
⎝ ⎠
dx
18. ∫
x x
sh 2 ch 2
a a
x
R : − 2a cth
a
x x
19. ∫ sh 2 ch 2 dx
a a
x a 4x
R : − + sh
8 32 a
20. a) ∫ sh ax sh bx dx
1
R: ( a sh bx ch ax − b ch bx sh ax )
a 2 − b2
b) ∫ ch ax sh bx dx
1
R: ( a ch ax ch bx − b sh bx sh ax )
a − b2
2
c) ∫ ch ax ch bx dx
1
R: ( a sh ax ch bx − b sh bxc h ax )
a 2 − b2
21. a) ∫ eα x sh β xdx
eα x
R: (α sh β x − β ch β x )
α2 − β2
b) ∫ eα x ch β xdx
eα x
R: (α ch β x − β sh β x )
α2 − β2
131
1.8. Integrarea funcţiilor iraţionale
1.8.1. Integrarea funcţiilor iraţionale pe cazuri particulare
Distingem următoarele cazuri:

I. Integrantul este o funcţie raţională R de forma:
p1 p2 pk
∫ R ( x, x
q1 q2 qk
,x ,..., x )dx
atunci se face schimbarea de variabilă:
x = t s , s = c.m.m.m.c. ( q1 , q2 ,..., qk ) (1)
II. Integrantul este o funcţie raţională R de forma:
⎛ ⎛ ax + b ⎞ p1 ⎛ ax + b ⎞ p2 ⎛ ax + b ⎞
pr
⎞
∫ ⎜ ⎝⎜ cx + d ⎠⎟ ⎝⎜ cx + d ⎠⎟
R ⎜ x , , ,..., ⎜ ⎟
⎝ cx + d ⎠
⎟⎟ dx
⎝ ⎠
atunci se face substituţia:
ax + b s
= t , unde s = c.m.m.m.c. ( q1 , q2 ,..., qk )
cx + d
Se rezolvă în raport cu x şi se obţine:
t sd − b
x= (2)
a − t sc
şi apoi se determină dx. În urma schimbării, se obţine o integrală de funcţii
raţionale.
dx
1. ∫
( 2 x + 1)
2
3
− 2x + 1
Soluţie. Integrala se mai scrie:
dx
∫ 2 1
( 2 x + 1) 3 − ( 2 x + 1) 2
p1 2 p2 1
cu = , = , de unde s = 6
q1 3 q2 2
Se face substituţia:
2 x + 1 = t 6 ∴ dx = 3t 5 dt
Integrala devine:
132
3t 5 dt t2 t2 −1+1
I =∫ = 3 ∫ t −1 dt = 3 ∫ t − 1 dt =
t4 − t3
⎛ 1 ⎞ ⎛ t2 ⎞
= 3∫ ⎜ t + 1 + ⎟ dt = 3 ⎜ + t + ln t − 1 ⎟
⎝ t −1⎠ ⎝2 ⎠
1
sau revenind la variabila iniţială cu t = ( 2 x + 1) 6
⎛ 1
⎞
I = 3⎜
( 2 x + 1) 3 1 1
+ ( 2 x + 1) 6 + ln ( 2 x + 1) 6 − 1 ⎟ + C
⎜⎜ 2 ⎟⎟
⎝ ⎠
6
x
2. ∫ 3 dx
1+ x
Soluţie. Integrala se mai poate scrie:
1
x6 p1 1 p2 1
I =∫ 1
dx unde = , =
q1 6 q2 3
1+ x 3
şi atunci s = 6. Se face substituţia:

x = t 6 ∴ dx = 6t 5 dt
t t6
I =∫ ⋅ 6t 5
dt = 6 ∫ t 2 + 1 dt
1+ t2
Observăm, însă, că:
t6 1
= ( t 4 − t 2 + 1) − 2 ,
t +1
2
t +1
astfel că:
⎛ 1 ⎞ t5 t3
I = ∫ ⎜t4 − t2 +1− 2 ⎟dt = − + t − arctg t + C
⎝ t +1⎠ 5 3
1
iar în final, schimbând t = x 6 , se obţine:
5 3
1 1
x6 x6
I= − + x 6 − arctg x 6 + C
5 3
x + 3 x2 + 6 x
3. I = ∫ dx
(
x 1+ 3 x )
Soluţie. Se observă că s = c.m.m.m.c. ( 3, 6 ) = 6, iar substituţia:
x = t 6 ∴ dx = 6t 5 dt
conduce la:
133
I = 6∫
(t 6
+ t4 + t )t5
dt = 6∫
t5 + t3 + 1
dt = 6 ∫
t 3 (1 + t 2 ) + 1
dt =
t 6 (1 + t 2 ) 1+ t2 1+ t2
dt 3
= 6 ∫ t 3 dt + 6 ∫ = t 4 + 6arctg t
1+ t 2
2
Revenind la notaţia iniţială:
33
I= x + 6arctg 6 x
2
x+3x
4. I = ∫ 4 dx
x5 − 6 x 7
Soluţie. Aici s = c.m.m.m.c. ( 2, 3, 4, 6 ) = 12. Se face schimbarea:
x = t12 ∴ dx = 12t11dt
iar integrala se scrie succesiv:
t 6 + t 4 11 t ( t 2 + 1) ( t 3 − 1) + ( t − 1) + 2dt =
I = 12∫ ⋅ t dt = 12 ∫ t −1 dt = 12 ∫
t15 − t14 t −1
dt
= 12∫ ( t + t + 1)dt + 12∫ dt + 24 ∫
2
= 4t + 6t + 24t + 24ln t − 1
3 2
t −1
În final, renotând t = 12 x se obţine:
I = 4 4 x + 6 6 x + 2412 x + 24ln 12 x − 1
2x − 3
5. I = ∫ 3 dx
2x − 3 + 1
Soluţie. Integrantul devine o funcţie raţională dacă se face schimbarea:
2 x − 3 = t 6 ∴ dx = 3t 5 dt
Astfel:
3t 8 dt dt 3 3
I =∫ = 3∫ ( t 6 − t 4 + t 2 − 1) dt + 3∫ 2 = t 7 − t 5 + t 3 − 3t + 3 arctg t
t +1
2
t +1 7 5
Întorcându-ne la schimbarea iniţială găsim:
( 2 x − 3) − 3 6 ( 2 x − 3) + 3arctg ( 6 ( 2 x − 3) )
36 3
( 2 x − 3) − 6 ( 2 x − 3) +
7 5
I=
7 5
134
III. Integrale de forma:
dx
∫ ax + bx + c
2
În funcţie de modul de aducere la forma canonică a expresiei de sub radical

dϕ
şi în notaţiile convenţionale, integrala se aduce, fie la forma ∫ 2 , fie
ϕ ±α2
dϕ
la una ∫ , după cum discriminantul ecuaţiei este Δ = b 2 − 4ac < 0
α −ϕ
2 2
sau, respectiv, Δ = b 2 − 4ac > 0
dx
1. ∫ x + 4x + 5
2
Soluţie. Se restrânge sub radical, a.î.

dx dx
I =∫ =∫
x + 4x + 5 ( x + 2)
2 2
+1
apoi, se face schimbarea: x 2 = ϕ ∴ dx = dϕ
I =∫
dϕ
ϕ +1
2 ( ) (
= ln ϕ + ϕ 2 + 1 = ln x + 2 + x 2 + 4 x + 5 + C )
dx ⎛1 ⎞
2. ∫ −3x + 4 x − 1
2
, x ∈⎜ ,
⎝3
1⎟
⎠
Soluţie. Avem:
dx dx 1 dx
I =∫ =∫ = ∫
−3x 2 + 4 x − 1 ⎡1 ⎛ 2⎞ ⎤
2 3 1 ⎛ 2⎞
2
3⎢ − ⎜ x − ⎟ ⎥ −⎜x− ⎟
⎣⎢ 9 ⎝ 3 ⎠ ⎦⎥ 9 ⎝ 3⎠
2
Notăm: x − = ϕ ∴ dϕ = dx
3
1 dϕ 1 ϕ 1
I=
3
∫ 1
=
3
arcsin =
1 3
arcsin 3ϕ
−ϕ 2
9 3
sau în final:
1
I= arcsin ( 3x − 2 ) + C
3
135
IV. Integrale de forma:
Ax + B
∫ ax 2 + bx + c
dx
Se va izola la numărător derivata termenului de sub radical şi apoi se va

efectua descompunerea în sumă de două integrale, aşa cum am văzut la
Ax + B
rezolvarea integralei: ∫ x + px + q
2
dx. Astfel:
A Ab
Ax + B ( 2ax + b ) + B − 2ax + b
dx = ∫ 2a 2a dx = A
∫ ax + bx + c
2
ax + bx + c
2 2a ∫ ax 2 + bx + c
dx +
⎛ Ab ⎞ dx
+⎜ B − ⎟∫
⎝ 2a ⎠ ax + bx + c
2
Folosind substituţia: ϕ = ax 2 + bx + c, dϕ = (2ax + b)dx, prima integrală

dϕ
devine: ∫ = 2 ϕ , iar a doua, se va calcula ca în cazul III.
ϕ
5x − 3
1. ∫ 2 x2 + 8x + 1
dx
Soluţie. Se notează: 2 x 2 + 8 x + 1 = ϕ ( x) ∴ ( 4 x + 8 ) dx = dϕ ( x), astfel că:

1 20 x − 12 1 5 ( 4 x + 8 ) − 52 5 dϕ
I=
4 ∫ 2x2 + 8x + 1
dx = ∫
4 2 x2 + 8x + 1
dx = ∫
4 ϕ
−
dx 5 13 7
−13∫ ( x + 2)
2
dx = ϕ− ln x + 2 + − =
⎡ 7⎤ 2 2 2
2 ⎢( x + 2 ) − ⎥
2
⎣ 2⎦
5 13 1
= 2 x2 + 8x + 1 − ln x + 2 + x 2 + 4 x + + C
2 2 2
3x + 4
2. ∫ dx , x ∈ ( 2, 4 )
− x2 + 6x − 8
Soluţie. Notăm:
− x 2 + 6 x − 8 = ϕ ∴ ( −2 x + 6 ) dx = dϕ
136
Apoi, aducem, succesiv, integrala la o formă mai accesibilă:
1 −6 x − 8 1 3 ( −2 x + 6 ) − 26
I =−
2 ∫ −x + 6x − 8
2
dx = − ∫
2 − x2 + 6 x − 8
dx =
3 dϕ dx dx
=− ∫ + 13∫ = −3 ϕ + 13∫ =
2 ϕ −x + 6x − 8
2
1 − ( x − 3)
2
= −3 − x 2 + 6 x − 8 + 13arcsin ( x − 3) + C
V. Integrale de forma:
dx
∫ (x −α ) ax 2 + bx + c
1 dt
Se face substituţia: x − α = ∴ dx = −
t t2
şi integrala devine:
−dt
∫ ,
( aα 2
+ bα + c ) t 2 + ( 2aα + bα ) t + a
care a fost analizată la 1.4.3.
dx
1. ∫x 5x − 2 x + 1
2
x≠0
1 dt
Soluţie. Notăm x = ⇒ dx = − . Integrala devine:
t t2
dt
−
t2 dt dt
∫1 = −∫ ( t − 1)
2
=− = − ln t − 1 + +4 =
t 2 − 2t + 5 ( t − 1)
2
5 − 2t + t 2
+4
t2
1 1 2 1 − x + 5x2 − 2 x + 1
= − ln −1+ − + 5 = − ln +C
x x2 x x
dx
2. ∫ ( x − 1) , x ∈ (−1, 3) \ {1}
− x2 + 2 x + 3
137
1 1 dt
Soluţie. Notăm x − 1 = ⇒ x = + 1, dx = −
t t t2
Integrala devine:
dt
t2 dt dt 1 1
I =∫ = −∫ = −∫ = − ln t + t 2 − =
1 ⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞
2
4t − 1
2
1 2 4
− ⎜ + 1⎟ + 2 ⎜ + 1⎟ + 3 t2 −
t ⎝ t ⎠ ⎝t ⎠ 4
1 1 1 1 1 2 + − x2 + 2x + 3
= − ln + − = − ln +C
2 x −1 ( x − 1)
2
4 2 2 ( x − 1)
3x + 2
3. ∫ ( x + 1) x 2 + 3x + 3
dx, x ≠ −1
Soluţie.
3x + 3 − 1 3 ( x + 1) dx
I =∫ dx = ∫ dx − ∫ =
( x + 1) x + 3x + 3
2
( x + 1) x + 3x + 3
2
( x + 1) x 2 + 3x + 3
dx dx
= 3∫ −∫ .
x + 3x + 3
2
( x + 1) x2 + 3x + 3
În ultima integrală se poate face substituţia:

1 dt
x + 1 = ⇒ dx = − 2 ,
t t
astfel că:
dt
2
dx t2 3 ⎛ 3⎞ 3
I = 3∫ +∫ = 3ln x + + ⎜x+ ⎟ + +
⎛ 3⎞ 3
2
1 ⎛1 ⎞
2
⎛1 ⎞ 2 ⎝ 2⎠ 4
⎜x+ ⎟ + ⎜ − 1⎟ + 3 ⎜ − 1⎟ + 3
⎝ 2⎠ 4 t ⎝t ⎠ ⎝t ⎠
dt 3 dt
+∫ = 3ln x + + x 2 + 3x + 3 + ∫ =
t + t +1
2 4 ⎛ 1⎞ 3
2
⎜t + ⎟ +
⎝ 2⎠ 4
2
3 1 ⎛ 1⎞ 3
= 3ln x + + x 2 + 3x + 3 + ln t + + ⎜ t + ⎟ + =
2 2 ⎝ 2⎠ 4
138
3 1 1 x 2 + 3x + 3
= 3ln x + + x 2 + 3x + 3 + ln + +C
2 x +1 2 x +1
VI. Integrale de forma:

Pn ( x )
∫ ax 2 + bx + c
dx
unde Pn(x) este un polinom de gradul n. Se poate proceda la descompunerea

integralei într-o sumă:
Pn ( x ) dx
∫ dx = Qn −1 ( x ) ax 2 + bx + c + λ ∫ (1)
ax + bx + c 2
ax + bx + c 2
unde Qn −1 ( x ) este un polinom de gradul n − 1 şi λ constantă reală, apriori

nedeterminaţi.
Relaţia (1) se derivează şi rezultă:
Pn ( x ) Qn −1 ( x )( 2ax + b ) λ
∫ dx = Qn′−1 ( x ) ax 2 + bx + c + +
ax + bx + c
2
2 ax + bx + c
2
ax + bx + c
2
Aducând la acelaşi numărător se obţine:

2 Pn ( x) ≡ 2Qn -1′ ( x)( ax 2 + bx + c) + Qn -1 ( x)(2ax + b) + 2λ
şi se identifică cele două expresii, obţinându-se coeficienţii polinomului
Qn −1 ( x ) şi λ.
x3 + 2 x 2 + 3x + 4
1. ∫ x2 + 2 x + 2
dx
Soluţie. În acest caz n = 3 şi Q2 ( x) = α x 2 + β x + γ . Potrivit celor de mai

sus:
x3 + 2 x 2 + 3x + 4 dx
∫ dx = (α x 2 + β x + γ ) x 2 + 2 x + 2 + λ ∫ (2)
x + 2x + 2
2
x + 2x + 2
2
Derivând şi aducând la acelaşi numitor, se obţine:

x 3 + 2 x 2 + 3 x + 4 ≡ (2α x + β )( x 2 + 2 x + 2) + (α x 2 + β x + γ )( x + 1) + λ
sau
x 3 + 2 x 2 + 3 x + 4 ≡ 3 x 3 + (5α + 2 β ) x 2 + (4α + 3β + γ ) x + (2 β + γ + λ )
Identificând coeficienţii se obţine sistemul de ecuaţii:
139
⎧3α =1
⎪5α + 2β =2
⎪
⎨
⎪4α + 3β + γ =3
⎪⎩ 2β + γ + λ =4
1 1 7 5
cu soluţia: α = , β = , γ = , λ = .
3 6 6 2
Înlocuind valorile astfel găsite în descompunerea (2) se poate scrie:
x3 + 2 x 2 + 3x + 4⎛1 1 7⎞ 5 dx
∫ x + 2x + 2
2
dx = ⎜ x 2 + x + ⎟ x 2 + 2 x + 2 + ∫
⎝ 3 6 6 ⎠ 2 x + 2x + 2
2
=
1 5 dx
= ( 2x2 + x + 7 ) x2 + 2x + 2 + ∫ =
6 2 ( x + 1)2 + 1
1 5
=
6
( 2 x 2 + x + 7 ) x 2 + 2 x + 2 + ln x + 1 + x 2 + 2 x + 2 + C
2
Exerciţii propuse
1+ 6 x
1. ∫ x(2 + 3
x
dx
⎛6x⎞
R:
1
2
3
ln x + ln
2
( 3
)
x + 2 + 3 2 arctg ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ 2⎠
2+ 4 x + 6 x
2. ∫ 3 x + 12 x dx, x>0
12 12 5 12 12 7 3 3 2 6 6 5 12 12 11
R : −1212 x + 6 6 x + 3 3 x − x − x + x + x + x +
5 7 2 5 11
+8ln ( 12
)
x + 1 − 4ln ( 6
)
x − 12 x + 1
dx
3. ∫x , x>0
( x + 5 x2 )
(
10 5
R : ln x − 10ln 1 + 10 x + 10 − 5 +
x
10
− )5
x 310 x 3 2 5 x 2
140
dx
4. ∫ x + x + 24 x3
, x>0
R : 2 x − 3 3 x − 8 4 x + 6 6 x + 4812 x + 3ln 1 + 12 x + ( ) 33
2
ln ( 6
)
x − 12 x + 2 −
171 212 x − 1
− arctg
2 7
x
5. ∫ dx, x > 1
x−3 x
6 3
R : x + 6 x 5 + 3 x 2 + 2 x + 3 3 x + 6 6 x + 6ln
5 2
( 6
x −1 )
dx
6. ∫ , x >1
3
x ( 3
x −1 )
R : 3 3 x + 3ln ( 3
x −1 )
dx
7. ∫x , x>0
( x + 5 x2 )
R:
10
x
5
(
ln x − 10ln 1 − 10 x + 10 − 5 +
10
x 3 x
10 3
−
5
)
5 2
2 x
dx
8. ∫ (1 − x ) , x ∈ ( −1, 1)
1 − x2
Indicaţie. Se scrie:
1− x
(1 − x ) 1 − x 2 = (1 − x )(1 + x )
1+ x
1− x
şi se notează: =t
1+ x
x +1
R:
1− x
dx
9. ∫
( x + 1) ( x − 1)
3 2 4
141
x −1
Indicaţie. Scriem 3 ( x + 1) ( x − 1) = ( x + 1)( x − 1) 3
2 4
. Apoi notăm:
x +1
x −1
3 =t
x +1
3 3 1+ x
R:
2 1− x
1+ x
10. ∫ ( x − 2 ) dx
1− x
⎛ x⎞ 3
R : ⎜1 − ⎟ 1 − x 2 − arcsin x
⎝ 2⎠ 2
1 − x dx
11. ∫ 1+ x x
1− x 1+ x − 1− x
R : 2arctg + ln
1+ x 1+ x − 1− x
1− x
12. ∫ dx, x ∈ ( 0,1)
1+ x
1− t
Indicaţie. Se fac două schimbări succesive x = t şi apoi = u.
1+ t
R: 1− x ( )
x − 2 − arcsin x
2 + x2 − 2 − x2
13. ∫ 4 − x4
dx, x ∈ − 2, 2 ( )
R : arcsin
x
2
− ln x + x 2 − 2( )
dx
14. a) ∫ 1 − 2x − 4 1 − 2x
R : − 1 − 2 x − 2 4 1 − 2 x − 2ln 4 1 − 2 x − 1 + C
6
x
b) ∫1+ 3
x
dx
142
64 5
R: x − 2 x + 6 6 x − 6arctg 6 x + C
5
dx
15. a) ∫
x − x +1 2
1
R : ln x − + x 2 − x + 1 + C
2
dx
b) ∫
− x2 − 2x + 8
x +1
R : arcsin +C
3
5x + 3
16. a) ∫ − x2 + 4x + 5
dx
x−2
R : − 5 − x 2 + 4 x + 5 + 13arccos +C
3
3x + 2
b) ∫ x2 + x + 2
dx
1 1
R : 3 x 2 + x + 2 + ln x + + x 2 + x + 2 + C
2 2
dx
17. a) ∫ ( x + 2) x2 + 2 x
x
R: +C
x+2
dx
b) ∫x
2 x2 − 2 x − 1
x +1
R : − arcsin +C
x 3
x −1
18. a) ∫ ( x + 1) x2 + 1
dx
1 − x + 2 ( x 2 + 1)
R : ln x + x + 1 + 2 ln 2
+C
2 ( x + 1)
143
x2 + 2 x + 3
b) ∫− x2 + 4 x
dx
⎛x ⎞ x+2
R : − ⎜ + 5 x ⎟ − x 2 + 4 x + 13arcsin +C
⎝2 ⎠ 2
1.8.2. Integrarea funcţiilor quasiraţionale
ax + b αx + β ax + b
∫ (α x + β ) n
cx + d
dx , ∫α x + β
1
n
cx + d
dx
sau
P ( x ) ax + b
∫ Q ( x) n
cx + d
dx
se rezolvă utilizând schimbarea de variabilă:
ax + b
n =t
cx + d
x +1
1. I = ∫ dx, x > 2
x x−2
Soluţie. Notăm x − 2 = t 2 ∴ dx = 2t dt. Apoi cu x = t 2 + 2 , integrala dată se va
scrie succesiv:
I = 2∫
( t + 3) t dt = 2 ( t + 2 ) + 1 = 2 ⎛ t +
2 2
1 t ⎞
(t + 2) t ∫ t + 2
2 2 ⎜ arctg ⎟
⎝ 2 2⎠
În variabila x, integrala are valoarea:
x−2
I = 2 x − 2 + 2 arctg
2
1 3 1− x
2. I = ∫ dx, x ∈ (−1,1] \ {0}
x 1+ x
Soluţie. Se efectuează schimbarea de variabilă:
144
1− x 3 1 − t3 6t 2
=t ⇔ x= ∴ dx = −
1+ x 1 + t3 (1 + t 3 )
2
apoi, rescriem integrala sub forma:

t 3 dt
I = 6∫ 6
(
= 3∫ 3
t 3 + 1) + ( t 3 − 1)
dt = 3∫ 3
dt
+ 3∫ 3
dt
= 3 J1 + 3 J 2
t −1 ( t + 1)( t − 1)
3
t −1 t −1
Am văzut în paragraful 1.5. că:
dt 1 ⎛ 2t + a ⎞ 1 ⎛ t 2 + at + a 2 ⎞
∫ t 3 − a3 a 2 3
= − arctg ⎜ ⎟
⎝ a 3 ⎠ 6a
+ 2
ln ⎜
⎜ ( t − a )2 ⎟
⎟
⎝ ⎠
dt 1 ⎛ 2t − a ⎞ 1 ⎛ t 2 − at + a 2 ⎞
∫ t 3 + a3 a 2 3
= arctg ⎜ ⎟
⎝ a 3 ⎠ 6a
− 2
ln ⎜
⎜ ( t + a )2 ⎟
⎟
⎝ ⎠
În cazul a = 1 integralele de mai sus ne dau:
1 2t + 1 1 t 2 + t + 1
J1 = − arctg + ln
3 3 6 ( t − 1)2
1 2t − 1 1 t 2 − t + 1
J2 = arctg − ln
3 3 6 ( t + 1)2
Înlocuind mai sus, găsim:
⎛ 2t + 1 2t − 1 ⎞ 1 ⎛ ⎛ t 2 − t + 1 ⎞ ⎛ t2 + t +1⎞⎞
I = 3 ⎜ arctg + arctg ⎟ + ⎜ ln ⎜ ⎟ − ln ⎜ ⎟⎟
⎝ 3 3 ⎠ 2 ⎜⎝ ⎜⎝ ( t + 1) ⎟⎠
2
⎜ ( t − 1)2 ⎟ ⎟
⎝ ⎠⎠
sau în final:
3t 1 t4 + t2 +1 1− x
I = 3 arctg + ln cu t = 3
2t + 1 2 ( t 2 − 1)
2 2
1+ x
dx ⎧ 1⎫
3. I = ∫ , x ∈ \ \ ⎨0, ⎬
⎛ x −1 ⎞ ⎩ 9⎭
x⎜ 2 + 3 ⎟
⎝ x ⎠
Soluţie. Dacă substituim:
x −1 1 dt
= t cu x = şi dx =
1− t ( t − 1)
2
x
integrantul devine o funcţie raţională în variabila t, iar:
I = ∫−
( t − 1) ⋅ dt
= −∫
dt 1 ( t − 1) − ( t + 2 )
= ∫ dt =
t+2 ( t − 1)
2
( t + 2 )( t − 1) 3 ( t + 2 )( t − 1)
145
x −1
3 +2
1 dt 1 dt 1 t+2 1 x 1 3
x −1 + 23 x
= ∫ − ∫ = ln = ln = ln
3 t + 2 3 t −1 3 t −1 3 x −1 3 3
x −1 − 3 x
3 −1
x
2 2− x
4. I = ∫ 3 dx, x ∈ \ \ {−2, 2}
(2 − x) 2+ x
2
Soluţie. Notăm:
2− x 3 2 (1 − t 3 ) 6t 2
= t cu x = şi dx = − dt
2+ x 1 + t3 (1 + t 3 )
2
Astfel, integrala devine:
I =∫
2
⋅t
( −6t )
2
3 dt 3 3 ⎛2+ x⎞
dt = − ∫ 3 = 2 = 3 ⎜
2
⎟
6t 6 (1 + t )
3 2 2 t 4t 4 ⎝ 2− x⎠
(1 + t ) 3 2
dx
5. I = ∫
( x − 1) ( x + 2 )
4 3 5
Soluţie. Să observăm că:

x+2
( x − 1) ( x + 2 ) = ( x − 1)( x + 2 ) 4
4 3 5
x −1
Apoi cu substituţia:
x+2
x→t ∴ 4 =t
x −1
t4 + 2 3 3t 4
obţinem x = ; x − 1 = ; x + 2 = , iar
t4 −1 t4 −1 t4 −1
12t 3
dx = − dt
( )
2
t 4
− 1
Integrala se va rescrie astfel:
I = −∫
(t 4
− 1) t 4 − 1 1 −12t 3
⋅ 4 ⋅ ⋅
4 dt 4
dt = − ∫ 2 =
3 3t t ( t 4 − 1) 2
3 t 3t
x+2
sau în notaţia iniţială, cu t = 4
x −1
146
4 4 x −1
I=
3 x+2
dx
6. I = ∫ , x ∈ (1, 4 )
(1 − x ) ( 4 − x )
4 3
Soluţie. Scriem numitorul sub forma:

4− x
(1 − x ) ( 4 − x ) = (1 − x ) 4
4 3
1− x
şi facem schimbare:
4− x 4t 4 − 1 12t 3 dt
4 = t , de unde x = 4 şi dx = −
1− x t −1 ( t 4 − 1)
2
Integrala se va scrie succesiv după cum urmează:

dt t 2 − ( t 2 − 1) dt dt
I =∫ 2 4 =∫ 2 2 dt = ∫ 2 −∫ 2 2 =
t ( t − 1) t ( t − 1)( t + 1)
2
( t − 1)( t + 1) t ( t + 1)
2
1 ( t + 1) − ( t − 1) ( t 2 + 1) − t 2
2 2
1 ⎛ dt dt ⎞
= ∫ 2 dt − ∫ 2 2 dt = ⎜ ∫ 2 −∫ 2 ⎟−
2 ( t − 1)( t + 1)
2
t ( t + 1) 2 ⎝ t −1 t +1⎠
⎛ dt dt ⎞ 1 t − 1 1 1
−⎜ ∫ 2 − ∫ 2 ⎟ = ln + arctg t +
⎝ t t +1⎠ 4 t +1 2 t
4− x
Revenind la notaţia iniţială, cu t = 4
1− x
1− x 1 ⎛ 4 − x ⎞ 1 4 4 − x − 4 1− x
I=4 + arctg ⎜⎜ 4 ⎟⎟ + ln 4
4−x 2 ⎝ 1− x ⎠ 4 4 − x + 4 1− x
dx
7. I = ∫
( )
3 x − 6 x2
Soluţie. Aducem integrala sub forma:

dx
I =∫
x−6
x 3
x
Apoi facem schimbarea:
x−6 3 6 18t 2
= t cu x = şi dx =
1− t ( t 3 − 1) dt
3 2
x
Integrala devine:
t dt
I = −3∫
t3 − 1
147
Ştim, din paragraful 1.5. că:
t dt 1 ⎛ 2t + 1 ⎞ 1 ⎛ t 2 + t + 1 ⎞
∫ t3 −1 3
= arctg ⎜ ⎟ − ln ⎜
⎝ 3 ⎠ 6 ⎜⎝ ( t − 1) ⎟⎠
2
⎟
astfel, în final, deducem:

⎛ 2t + 1 ⎞ 1 ⎛ t 2 + t + 1 ⎞ x−6
I = − 3 arctg ⎜ ⎟ + 2 ln ⎜⎜ ⎟ cu t = 3
⎟
⎝ ( t − 1) ⎠
2
⎝ 3 ⎠ x
Exerciţii propuse
1 1− x
1. ∫x dx, x ∈ ( 0,1)
1+ x
1+ x − 1− x 1− x
R: ln + 2arctg
1+ x + 1− x 1+ x
x −1
2. ∫x x +1
dx, x >1
R:
1 x −1 2
2 x +1
(
( x − x − 2 ) + 2 ln x + x2 − 1 )
1 x +1
3. ∫1+ x 3
x −1
, x >1
1 ⎛ (1 − t ) ⎞
2
2t + 1 x +1
R: − ln ⎜ 2 ⎟ + 3 arctg ; t= 3
2 ⎝⎜ t + t + 1 ⎠⎟ 3 x −1
x +1 − x −1
4. ∫ x +1 + x −1
dx, x >1
R:
1 2
2 (
x − x x 2 − 1 + ln x + x 2 − 1 )
x dx
5. ∫ ( x − 1) 1 + x − x2
148
⎛ 1 + x − x2 + 1 ⎞ ⎛ 1 + 1 + x − x2 ⎞
R: ln ⎜ ⎟ − 2arctg ⎜ ⎟
⎜ 1 + x − x2 + 2 x ⎟ ⎜ x ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Indicaţie. Se scrie:
x dx dx 1
∫ ( x − 1) 1+ x − x 2
=∫
1+ x − x 2
+∫
( x − 1) 1 + x − x2
1
unde ultima integrală se calculează cu schimbarea x − 1 =
t
1.8.3. Substituţiile lui Euler
∫ R ( x, ax 2 + bx + c dx)
se calculează efectuând una dintre substituţiile:
i) ax 2 + bx + c = t ± x a , dacă a > 0
ii ) ax 2 + bx + c = tx ± c , dacă c > 0
iii ) ax 2 + bx + c = ( x − α ) t , dacă ax 2 + bx + c = a ( x − α )( x − β )
i.e. α este una dintre rădăcinile reale ale polinomului ax 2 + bx + c
dx
1. I = ∫
1 + x + 2x + 22
Soluţie. Aici a = 1 > 0 astfel, alegând:

x2 + 2 x + 2 = t − x
şi rezolvând ecuaţia în raport cu x obţinem:
t2 − 2 t 2 + 2t + 2
2 x + 2tx = t 2 − 2 ⇔ x = ; dx = dt
2 (1 + t ) 2 (1 + t )
2
149
Apoi:
t 2 − 2 t 2 + 4t + 4
1 + x2 + 2 x + 2 = 1 + t − x = 1 + t − =
2 (1 + t ) 2 (1 + t )
Cu acestea, integrala se transformă în:
2 (1 + t ) t 2 + 2t + 2 t 2 + 2t + 2
I =∫ ⋅ dt = ∫ dt
t + 4t + 4 2 (1 + t )
2 2
(1 + t )( t + 2 )
2
Integrantul se poate descompune în fracţii simple căutând A, B şi C ,

astfel încât:
t2 + t + 2 A B C
= + +
( t + 1)( t + 2 ) t + 1 t + 2 ( t + 2 )2
2
de unde rezultă identitatea:

t 2 + t + 2 ≡ A ( t + 2 ) + B ( t + 1)( t + 2 ) + C ( t + 1)
2
Identificând coeficienţii nedeterminaţi, obţinem sistemul:

⎧ A + B =1
⎪
⎨ 4 A + 3B + C = 1
⎪4 A + 2 B + C = 2
⎩
cu soluţia A = 1, B = 0, C = −2
De aici deducem că:
t2 + t + 2 1 2
= −
( t + 1)( t + 2 ) t + 1 ( t + 2 )2
care prin integrare, ne dă în final:
2
I = ln t + 1 +
t+2
sau în variabila x, cu t = x 2 + 2 x + 2 + x
(
I = ln x + 1 + x 2 + 2 x + 2 + ) 2
x + 2 + x2 + 2 x + 2
dx
2. I = ∫
x + x2 − x + 1
Soluţie. Aici c = 1 > 0, astfel că putem substitui:
x 2 − x + 1 = tx − 1
de unde:
2t − 1 t2 − t +1
( 2t − 1) x = ( t 2 − 1) x 2 ⇔ x= ; dx = −2 dt
t2 −1 ( )
2
t 2
− 1
pe de altă parte:
150
t
x + x2 − x + 1 =
t −1
astfel, în noua varibilă t, integrala se va scrie I, obţinem:
−2t 2 + 2t − 2
I =∫ dt
t ( t − 1)( t + 1)
2
descompunem integrantul în fracţii simple, căutând constantele A,B,C şi D

pentru care:
−2t 2 + 2t − 2 A B C D
= + + +
t ( t − 1)( t + 1) t t − 1 ( t + 1) t + 1
2 2
obţinem identitatea:
−2t 2 + 2t − 2 = A ( t − 1)( t + 1) + Bt ( t + 1) + Ct ( t − 1) + Dt ( t − 1)
2 2 2
Dând valorile particulare t = 0, t = 1 şi t = −1 se obţin, respectiv relaţiile:

⎧− A = −2
⎪
⎨ 4B = −2
⎪ − 2C − 4 D = −6
⎩
valoarea particulară t = 2 conduce la o a patra relaţie:
9 A + 18B + 2C + 2 D = −6
1 3
Se găsesc: A = 2; B = − ; C = −3; D = − . Înlocuind mai sus, integrantul
2 2
devine:
−2t 2 + 2t − 2 2 1 3 3
= − − −
t ( t − 1)( t + 1)
2
t 2 ( t − 1) ( t + 1) 2
2 ( t + 1)
de unde, prin integrare:
1 3 3
I = 2ln t − ln t − 1 + − ln t + 1
2 t +1 2
1 + x2 − x + 1
Cu t = se obţine primitiva în variabila independentă x,
x
astfel, în final, se găseşte:
1 + x2 − x + 1 1 1 − x + x2 − x + 1 3x
I = 2ln − ln + −
x 2 x x + x2 − x + 1
3 x + x2 − x + 1
− ln
2 x
151
dx
3. ∫ ( x − 1) , x ∈ ( 0, 2 )
2 + x − x2
Soluţie. Întrucât 2 + x − x 2 = (1 + x )( 2 − x ) , suntem în cazul iii ) iar, dacă se
alege α = −1, atunci, se va face substituţia:
2 + x − x 2 = ( x + 1) t
de unde rezultă, 2 − x = (1 + x ) t , apoi:
2−t 1 − 2t 3
x= ; x −1 = ; dx = − dt
t +1 1+ t (1 + t )
2
În plus:
3t
2 + x − x2 =
1+ t
astfel, în variabila t, integrala se va scrie:
1+ t 1+ t 3 dt 1 2t − ( 2t − 1)
I =∫ ⋅ ⋅− dt = ∫ = ∫ dt =
1 − 2t 3t (1 + t )
2
t ( 2t − 1) 2 t ( 2t − 1)
dt dt 1 2t − 1
=∫
2t − 1 ∫ 2t 2
− = ln
2t
1
Revenind la variabila iniţială, cu t = 2 + x − x 2 rezultă, în final:
x +1
1 ⎛ x + 1 − 2 + x − x2 ⎞
I = ln ⎜ ⎟
2 ⎜⎝ 2 + x − x2 ⎟
⎠
x dx
4. ∫ , x ∈ ( 2, 5 )
( 7 x − 10 − x )2 3
Soluţie. După cum se observă pentru trinomul −10 + 7x − x 2 coeficienţii a şi

c sunt negativi, însă rădăcinile sunt reale:
α = 2, β = 5, − 10 + 7 x − x 2 = ( 5 − x )( x − 2 )
astfel că, în virtutea cazului iii) al substituţiilor lui Euler, schimbăm:
7 x − 10 − x 2 ≡ ( 5 − x )( x − 2 ) = ( x − 2 ) t
de unde rezultă:
5 + 2t 2 6t dt
5 − x = ( x − 2) t 2 ⇔ x = , dx = −
1+ t (1 + t 2 )
2 2
apoi:
152
⎛ 5 + 2t 2 ⎞ 3t
( x − 2) t = ⎜ − 2⎟t =
⎝ 1+ t ⎠ 1+ t
2 2
Înlocuind aceste relaţii în integrala dată obţinem:

6 5 + 2t 2 2 ⎛5 ⎞ 2⎛ 5 ⎞
27 ∫
I =−
t 2
dt = − ∫ ⎜ 2 + 2 ⎟dt = − ⎜ − + 2t ⎟
9 ⎝t ⎠ 9 ⎝ t ⎠
x−2
iar pentru t = se găseşte, primitiva în variabila x:
5− x
10 x − 2 4 5 − x
I= −
9 5− x 9 x−2
1.8.4. Alte metode de integrare a funcţiilor iraţionale
Integrala de forma:
dx
∫ (x −α ) m
ax 2 + bx + c
, m∈]
1
se rezolvă cu substituţia: x −α =
t
( x + 3) dx 1
1. ∫ 4x + 4x − 3
2
, x>
2
Soluţie 1. Observăm că integrantul se mai poate scrie sub forma:
x+3
=
1 ( 2 x + 1) + 5
4x + 4x − 3
2 2 ( 2 x + 1) − 4
2
Se face substituţia:
t −1 1
x → t ∴ 2x + 1 = t, x = , dx = dt.
2 2
Integrala se va scrie:
1 t +5 1 t 5 dt
I= ∫
4 t −4
2
dt = ∫
4 t −4
2
dt + ∫
4 t −4
2
⇔
153
1 2 5
I=t − 4 + ln t + t 2 − 4
4 4
Revenind la variabila x, cu t = 2 x + 1 , se obţine:
1 5
I= 4 x 2 + 4 x − 3 + ln 2 x + 1 + 4 x 2 + 4 x − 3
4 4
Soluţia 2. (Metoda coeficienţilor nedeterminaţi). Se caută A şi λ reale, a.î.
x+3 dx
∫ 4x + 4x − 3
2
dx = A 4 x 2 + 4 x − 3 + λ ∫
4x + 4x − 3
2
Derivând în ambii membri se găseşte identitatea:

x+3 4 Ax + 2 A λ
≡ +
4 x2 + 4 x + 3 4 x2 + 4 x − 3 4 x2 + 4 x − 3
sau prin identificare, se obţine sistemul:
⎧ 4A =1
⎨
⎩λ + 2 A = 3
1 5
de unde A = , λ = .
4 4
Înlocuind mai sus, se găseşte:
1 5
I= 4 x 2 + 4 x − 3 + ln 2 x + 1 + 4 x 2 + 4 x − 3
4 4
x3 − x − 1
2. I = ∫ dx
x2 + 2 x + 2
Soluţie. Aici:
Pn ( x ) = x 3 − x − 1, n = 3
Se caută Qn −1 ( x ) = Ax 2 + Bx + C şi λ ∈ \, astfel încât să aibă loc
reprezentarea:
x3 − x − 1 dx
∫ dx = ( Ax 2 + Bx + C ) x 2 + 2 x + 2 + λ ∫
x + 2x + 2
2
x + 2x + 2
2
Derivând în ambii membri, se obţine identitatea:

x3 − x − 1 ( x + 1) ( Ax 2 + Bx + C ) λ
≡ ( 2 AX + B ) x + 2 x + 2 +
2
+
x + 2x + 2
2
x + 2x + 2
2
x + 2x + 2
2
sau
x 3 − x − 1 = ( 2 Ax + B ) ( x 2 + 2 x + 2 ) + ( x + 1) ( Ax 2 + Bx + C ) + λ
grupăm convenabil termenii şi apoi identificăm după puterile lui x:
154
x 3 − x − 1 = 2 Ax3 + 4 Ax 2 + 4 Ax
+ Bx 2
+ 2 Bx + 2 B
Ax + Bx
3 2
+ Cx
+ Ax 2
+ Bx + C
+λ
3 AX 3 + ( 5 A + 2 B ) x 2 + ( 4 A + 3B + C ) x + ( 2 B + C + λ )
Obţinem sistemul:
⎧3 A = 1
⎪5 A + 2 B = 0
⎪
⎨
⎪ 4 A + 3B + C = −1
⎩⎪ 2 B + C + λ = −1
cu soluţia:
1 5 1 1
A= , B=− , C = , λ = .
3 6 6 2
Prin urmare:
⎛1 5 1⎞ 1 dx
I = ⎜ x2 − x + ⎟ x2 + 2 x + 2 + ∫
⎝3 6 6⎠ 2 x + 2x + 2
2
Ultima integrală se poate scrie:
∫
dx
x + 2x + 2
2
=∫
dx
( x + 1)
2
+1
(
= ln x + 1 + x 2 + 2 x + 2 )
aşa că, în final:
I=
1
6
(
( 2 x2 − 5x + 1) x2 + 2 x + 2 + 12 ln x + 1 + x2 + 2 x + 2 )
3. I = ∫ 4 x 2 − 4 x + 3 dx
Soluţia 1. Observăm că 4 x 2 − 4 x + 3 = ( 2 x − 1) + 2. Notăm:
2
1
2 x − 1 = t , a 2 = 2 iar dx = dt.
2
Integrala se reduce la una de forma generală:
1
2∫
I= t 2 + a 2 dt
Dar am văzut în paragraful 1.3. că:
∫
1 1
(
t 2 + a 2 dt = t t 2 + a 2 + ln t + t 2 + a 2
2 2
)
155
astfel integrala dată are expresia finală:
I=
1
4
1
(
( 2 x + 1) 4 x 2 + 4 x − 3 + ln 2 x + 1 + 4 x 2 + 4 x − 3
4
)
Soluţia 2. Se transformă integrala în:
4 x2 − 4 x + 3
I =∫ dx
4 x2 − 4 x + 3
apoi, se aplică metoda coeficienţilor nedeterminaţi, căutând constantele A,
B şi λ reale, astfel încât:
4x2 − 4x + 3 dx
∫ dx = ( Ax + B ) 4 x 2 − 4 x + 3 + + λ ∫
4x − 4x + 3
2
4x − 4x + 3
2
Raţionând ca la exerciţiul precedent, vom scrie:

4 x2 − 4 x + 3 4x − 2 λ
= A 4 x 2 − 4 x + 3 + ( Ax + B ) +
4x − 4x + 3
2
4x − 4x + 3
2
4x − 4x + 3
2
sau
4 x 2 − 4 x + 3 ≡ A ( 4 x 2 − 4 x + 3) + ( Ax + B )( 4 X − 2 ) + λ ⇔
4 x 2 − 4 x + 3 ≡ 8 Ax 2 + ( −6 A + 4 B ) x + ( 3 A − 2 B + λ )
Identificând coeficienţii nedeterminaţi se obţine sistemul:
⎧ 8A = 4
⎪
⎨−6 A + 4 B = −4
⎪ 3 A − 2B + λ = 3
⎩
a cărei soluţie este:
1 1
A = , B = − , λ = 1.
2 4
Înlocuind mai sus se găseşte:
1 dx
I= ( 2 x − 1) 4 x 2 − 4 x + 3 + ∫ 2
4 4x − 4x + 3
Însă:
∫
dx
4X − 4X + 3
2
=∫
dx
( 2 x − 1)
2
+2
(
= ln 2 x − 1 + 4 x 2 − 4 x + 3 )
Astfel, integrala devine, în final:
I=
2x − 1
4
(
4 x 2 − 4 x + 3 + ln 2 x − 1 + 4 x 2 − 4 x + 3 )
156
dx
4. I = ∫ , x ≠ 0, a ≠ 0
x x2 + a2
1 dt
Soluţie. Notăm x = ∴ dx = − . Prin urmare:
t t2
t2 −dt dt 1 dt
I =∫ ⋅ 2 = −∫ =− ∫
a 2t 2 + 1 t 1 + a 2t 2 a t2 + α 2
1
cu α = . Integrala obţinută este una cunoscută:
a
∫ t +α
2
dt
2 (
= ln t + t 2 + α 2 )
1
Astfel, în variabila iniţială, cu t = , se obţine:
x
1 ⎛ a + x2 + a2 ⎞
1
a
( 1 ⎛1
I = − ln t + t 2 + α 2 = − ln ⎜⎜ +
a ⎝x
) 1
x 2
1 ⎞
+ 2 ⎟⎟ = − ln ⎜
a ⎠ a ⎜⎝ ax
⎟
⎟
⎠
dx
5. I = ∫ , x>a>0
x x2 − a2
a
− 2 dx
dx 1 x 1 ϕ ′ ( x ) dx
I =∫ =− ∫ =− ∫
⎛a⎞
2 a ⎛a⎞
2 a 1− ϕ 2 ( x)
x2 1− ⎜ ⎟ 1− ⎜ ⎟
⎝x⎠ ⎝x⎠
unde
a a
= ϕ ( x ) ∴ − 2 dx = ϕ ′ ( x ) dx
x x
iar în final, se găseşte:
1 1 ⎛a⎞
I = − arcsin ϕ ( x ) = − arcsin ⎜ ⎟
a a ⎝x⎠
dx
6. I = ∫ , x ∈ ( 0, a ) , a>0
x a2 − x2
Soluţie. Vom proceda ca la exerciţiul 5:
a
− 2 dx
dx 1 x 1 ϕ ′ ( x ) dx
I =∫ =− ∫ =− ∫
⎛a⎞
2 a ⎛a⎞
2 a ϕ 2 ( x) −1
x2 ⎜ ⎟ − 1 ⎜ ⎟ − 1
⎝x⎠ ⎝x⎠
157
a a
unde ϕ ( x ) = ∴ ϕ ′ ( x ) dx = − 2 dx astfel:
x x
1 1 ⎛ a + a2 − x2 ⎞
I = − ln ϕ ( x ) + ϕ 2 ( x ) − 1 = − ln ⎜ ⎟
a a ⎜⎝ x ⎟
⎠
dx
7. I = ∫ , x ∈ ( 0, 2a ) , a > 0
x 2ax − x 2
Soluţie 1. Întrucât 2ax − x 2 = a 2 − ( x − a ) , integrala se scrie:
2
dx
I =∫
x a2 − ( x − a )
2
Apoi, dacă se notează:

x − a = t ∴ dx = dt , iar x = t + a
urmează că:
dt
I =∫
(t + a ) a2 − t 2
Schimbăm, mai departe:
1 du
t →u ∴ t +a = cu dt = − 2
u u
şi întrucât:
2au − 1
a2 − t 2 = , u>0
u
Se obţine, prin înlocuire:
−du 1 1 a −t
I =∫ =− 2au − 1 = −
2au − 1 a a t+a
Cum t = x − a, rezultă în final:
2ax − x 2
I =−
ax
Soluţie 2. Folosim schimbarea:
1 dt ⎛ 1 ⎞
x→t ∴ x = dx = − 2 ⎜0 < t < ⎟
t t ⎝ 2 a⎠
Mai departe:
2at − 1
2ax − x 2 =
t2
astfel încât, integrala devine:
t2 dt dt 1
I = −∫ 2
= −∫ =− 2 at − 1
2at − 1 t 2at − 1 a
158
1
Schimbând t = , se obţine:
x
1 2a 1 2a − x 2ax − x 2
I =− −1 = − =−
a x a x ax
dx
8. I = ∫ , x ∈ ( 0, ∞ )
x 2ax + x 2
Soluţie. Alegând:
1 dt
x= ∴ dx = − 2 , t > 0
t t
Atunci:
2at + 1
2ax + x 2 =
t2
Astfel:
dt 1 2ax + x 2
I = −∫ =− 2at + 1 = −
2at + 1 a ax
dx
9. I = ∫ , x∈\
x 2
x2 + a2
Soluţie. Se aduce integrala sub forma:
2a 2
− dx
dx 1 x3
I =∫ =− ∫
a 2 2a 2 ⎛a⎞
2
x 3
1+ 2 1+ ⎜ ⎟
x ⎝x⎠
şi apoi se notează:
2 2
⎛a⎞ 2a
⎜ ⎟ = t ∴− 3 dx = dt
⎝x⎠ x
Astfel:
1 dt 1
2 ∫
I =− = − 2 t +1
a 2 t +1 a
a2
iar dacă se revine la notaţia inţială cu t = se găseşte în final:
x2
1
I =− x2 + a2
a2 x
159
dx
10. I = − ∫ , x >a
x 2
x2 − a2
Soluţie. Procedăm ca la exerciţiul 9, astfel:
⎛ a2 ⎞
⎜1 − 2 ⎟ dx
dx 1 ⎝ x ⎠ 1 ϕ ′ ( x ) dx
I =∫ = 2∫ = ∫
a 2 2a a2 a 2 ϕ ( x)
x3 1 − 2 1− 2
x x
2
a
unde ϕ ( x ) = 1 − 2 . Se obţine:
x
1 1
I = 2 ϕ ( x ) = 2 x2 − a2
a a x
dx
11. I = ∫
x 2
a2 − x2
Soluţie. Integrala se scrie:
1
dx
x 3 1 dt 1
I =∫ =− 2 ∫ =− 2 t
a 2 a 2 t a
2
−1
x
2
a 2a 2 dx
cu 2 − 1 = t ∴− 3 = dt.
x x
În final, se găseşte:
1
I =− 2
a2 − x2
a x
dx
12. I = ∫ , x ∈ ( −2, 0 )
( x − 1)
2
2 − x − x2
1 dt
Soluţie. Efectuăm substituţia: x − 1 = ∴ dx = − 2 , apoi:
t t
⎛ 1 ⎞⎛ 1 ⎞ −3t − 1
2 − x − x 2 = ( 2 + x )(1 − x ) = ⎜ 3 + ⎟⎜ − ⎟ = , ( t < −3)
⎝ t ⎠⎝ t ⎠ t2
Integrala devine:
t dt
I = −∫
−3t − 1
u2 −1 2
Notăm: −3t − 1 = u , unde t = şi dt = u du
3 3
Astfel că:
160
u 2 − 1 2 u du 2 2 2
I = −∫ ⋅ = − ∫ ( u 2 − 1)du = − u 3 + u
3 3 u 9 27 9
Revenind la notaţia în t, integrala are expresia:
2
( 2
)
3
I =− −3t − 1 + −3t − 1
27 9
t +1
iar dacă se ţine cont că x = obţinem, în final:
t
I=
2
⋅
( x + 2 )( 2 x − 5)
27 ( x − 1) 2 − x − x 2
13. I = ∫
( x + 4 ) dx
( x − 1)( x + 2 ) x 2 + x + 1
2

x+4 dx
I =∫ ⋅
( x − 1)( x + 2 )
2
x + x +1
2
x+4
Descompunem fracţia într-o sumă de fracţii simple, cu
( x − 1)( x + 2 )
2
metoda coeficienţilor nedeterminaţi:

x+4 A B C
= + +
( x − 1)( x + 2 ) x − 1 x + 2 ( x + 2 )2
2
Astfel, rezultă identitatea:

x + 4 ≡ A ( x + 2 ) + B ( x − 1)( x + 2 ) + C ( x − 1)
2
Dând lui x valorile particulare: −2, 1 şi 0 se obţin respectiv, relaţiile:

⎧ − 3C = 2
⎪
⎨9 A =5
⎪4 A − 2 B − C = 4
⎩
5 5 2
de unde deducem: A = , B = − , C = − .
9 9 3
Înlocuind valorile găsite în descompunerea de mai sus se obţine:
x+4 5 1 5 1 2 1
= ⋅ − ⋅ − ⋅
( x − 1)( x + 2 ) 9 x − 1 9 x + 2 3 ( x + 2 )2
2
1
Apoi, dacă se înmulţeşte în ambii membri cu şi se integrează
x + x +1
2
termen cu termen, se ajunge la:
161
5 dx 5 dx 2 dx
I= ∫ − ∫ − ∫
9 ( x − 1) x + x + 1 9 ( x + 2 ) x + x + 1 3 ( x + 2 ) x 2 + x + 1
2 2 2

I1 I2 I3
Integralele obţinute fiind de forma :

dx
∫ (x −α ) m
ax 2 + bx + c
se rezolvă cu ajutorul substituţiei:
1
x −α =
t
1
Prin urmare, schimbarea x − 1 = rezolvă integrala I1 , obţinându-se:
t
1
I1 =
3
(
ln x − 1 − ln 3 x + 3 + 2 3 x 2 + x + 1 )
1
Pentru I 2 şi I 3 se va nota: x + 2 =
t
Astfel:
I2 =
1
3
(
ln x + 2 − ln −3x + 2 3 x 2 + x + 1 )
iar
I3 =
1
6 ( x + 2)
(
−2 x 2 + x + 1 + 3 ( x + 2 ) ln x + 2 −
− 3 ( x + 2 ) ln −3x + 2 3 x 2 + x + 1 )
Propunem cititorului efectuarea calculelor!
La final, se obţine:
5 5 2 5 1 ⎡ −2 x 2 + x + 1 −
I = I1 − I 2 − I 2 = − −
9 9 3 9 9 ( x + 2) ⎣
−3x + 2 3 x 2 + x + 1 5 3x + 3 + 2 3 x 2 + x + 1
− 3 ( x + 2 ) ln − ln
x+2 9 3 x −1
Exerciţii propuse
5x + 4
1. ∫ x + 2x + 5
2
dx
(
R : 5 x 2 + 2 x + 5 − ln x + 1 + x 2 + 2 x + 5 )
162
9 x3 − 3x 2 + 2
2. ∫ 3x 2 − 2 x + 1
dx
3x 2 + x − 1
R: 3x 2 − 2 x + 1
3
3. ∫ x 2 + x + 1 dx
R:
2x + 1 2
4
3
(
x + x + 1 + ln 2 x + 1 + 2 x 2 + x + 1
8
)
dx
4. ∫x 4 x2 + 9
R:
1
3
1
(
ln x − ln 3 + 4 x 2 + 9
3
)
dx
5. ∫x x2 − 1
, x >1
1
R : − arcsin
x
dx
6. ∫x , x ∈ ( −1, 1) \ {0}
1 − x2
1 + 1 − x2
R : − ln
x
dx
7. ∫x 2 x − x2
2 x − x2
R: −
x
dx
8. ∫x 2 x + x2
2 x + x2
R: −
x
dx
9. ∫x 2
x2 + 1
, x∈\
163
x 2
R: − x + a2
2
dx
10. ∫x 2
x2 − 1
, x >1
2 2
R: x − a2
x
dx
11. ∫x 2
1 − x2
, x <1
1
R: − 1 − x2
x
dx
12. I = ∫ , x>0
x 2
x 2 + 2ax
( x − a )( x + 2a )
2
R: I =
(x + 2ax )
3
3a 2 2
dx
13. I = ∫ , x ∈ ( 0, 2a )
x 2 x 2 − 2ax
( x + a )( x − 2a )
2
R:
(x − 2ax )
3
3a 2 2
dx
14. I = ∫ , x > 2a
x 2ax − x 2
2
R:
( x + a )( x − 2a )
3a 2 x 2ax − x 2
( x + 2 ) dx
2
15. I = ∫
( x − 2 )( x + 1) x 2 + 1
(
R : ln x + x 2 + 1 − ) 16 5 2 x + 1 + x 2 + 1
15
ln
x−2
−
6
2 1 − x + 2 x2 + 1
ln
x +1
164
x 3 − 6 x 2 + 11x − 6
16. ∫ x2 + 4 x + 3
dx
1 2
R:
3
( x − 14 x + 111) x2 + 4 x + 3 − 66ln x + 2 + x 2 + 4 x + 3
3x 2 + 5 x 2 − 7 x + 9
17. ∫ 2 x2 + 5x + 7
dx
1 3297
R:
64
( 32 x 2 − 20 x − 373) 2 x2 + 5x + 7 + 128 2
ln 4 x + 5 + 2 4 x 2 + 10 x + 14
dx
18. ∫ ( x + 1) 5
x2 + 2x
3x + 5 3 1
R: x 2 + 2 x − arcsin
8 ( x + 1) x +1
2
8
x dx
19. ∫
(x 2
− 3x + 2 ) x2 − 4 x + 3
x2 − 4 x + 3 1
R: − − 2arcsin
x −1 x−2
dx
20. ∫ ( x + 1) 3
x 2 + 3x + 2
2 x + 2 8 x 2 + 12 x + 7
R: − ⋅
15 x + 1 ( x + 1)
2
(x 2
− 1) dx
21. ∫x x + 3x 2 + 1
3
x 2 + 1 + x 4 + 3x 2 + 1
R : ln
x
Indicaţie. Se efectuează substituţia: x 2 = t.
dx
22. ∫ x− x + 2x + 4
2
165
3 3
R : 2ln x2 + 2x + 4 − x − − ln x2 + 2x + 4 − x − 1
2 ( )
x + 2x + 4 − x −1 2
2
dx
23. ∫ 1 − x2 − 1
1 + 1 − x2 1+ x
R: + 2arctg
x 1− x
dx ⎛ 1+ 5 ⎞
24. ∫ (1 + x ) 1 + x − x2
, x ∈ ⎜⎜ 0, ⎟
2 ⎟⎠
⎝
⎛ 1 − x + x2 + 1 ⎞
R : − 2arctg ⎜ + 1⎟
⎜ x ⎟
⎝ ⎠
dx
25. ∫
( 2x − x ) 2 3
x −1
R:
2 x − x3
x3 + 1
26. ∫ dx, x ∈ ( −1, 1)
(1 − x4 ) 1 − x2
1 1+ x 1 2 + 1 − x2 1 1 − x2
R: ln + ln − arctg
2 1− x 4 2 2 − 1 − x2 2 2 2 x2
(x + )
15
1 + x2
27. ∫ 1 + x2
dx
1
( )
15
R: x + 1 + x2
15
x + 1 + x + x2
28. ∫1+ x + 1 + x + x2
dx, x∈\
(
R : x − ln 1 + x + 1 + x + x 2 + ) 3 1 3
(
+ ln 1 + 2 x + 2 1 + x + x 2
2 1 + 2 x + 1 + x + x2 2
)
166
1.9. Integrarea funcţiilor trigonometrice
1.9.1. Integralele de forma:
∫ R ( sin x, cos x ) dx
unde R este o funcţie raţională în sin x şi cos x, se reduc la integrale de

funcţii raţionale cu aşa – zisa substituţie universală:
x
tg =t
2
De aici rezultă:
2t 1− t2 2t
sin x = , cos x = , dt =
1+ t2 1+ t2 1+ t2
Uneori această substituţie conduce la calcule complicate.
În aceste situaţii, se încadrează integrantul R(sin x, cos x) într-unul din
cazurile de mai jos, după care se procedează la transformările alăturate:
(i ) R(− sin x, cos x) = − R (sin x, cos x) cos x = t
(R este o funcţie impară în raport cu sin x)
(ii ) R (sin x, − cos x) = − R (sin x, cos x) sin x = t

(R este o funcţie impară în raport cu cos x)
(iii ) R(− sin x, − cos x) = R(sin x, cos x) tg x = t

(R funcţie pară în raport cu sin x şi cos x)
dx
1. ∫ 4sin x + 3cos x + 5
Soluţie. Folosind substituţia:
x 2dt 2t 1− t2
tg = t ⇒ dx = , cu sin x = , cos x =
2 1+ t2 1+ t2 1+ t2
şi înlocuind în integrala iniţială, se obţine:
167
dx 2dt
∫ 4sin x + 3cos x + 5 = ∫ =
(1 + t ) ⎛⎜ 1 +8tt 2 + 31−+3tt2 + 5 ⎞⎟
2
2
⎝ ⎠
dt dt
= 2∫ = 2∫ =
8t + 3 − 3t + 5 + 5t 2 ( t + 4t + 4 )
2 2 2
dt 1 1
=∫ =− +C =− +C
(t + 2) t+2 x
2
tg + 2
2
dx
2. ∫a 2
+ b − ( a 2 − b 2 ) cos x
2
x
Soluţie. Notând tg = t , rezultă:
2
dx 2dx
∫a 2
+ b − ( a 2 − b 2 ) cos x ∫
2
=
⎡ ( a 2 − b 2 )(1 − t 2 ) ⎤
=
(1 + t ) ⎢a + b − 1 + t 2
2 2 2
⎥
⎢⎣ ⎥⎦
dt dt
= 2∫ 2 =∫ 2 2 =
( a + b )(1 + t ) − ( a − b )(1 − t ) a t + b2
2 2 2 2 2
1 dt 1 1 t 1 at
=
a2 ∫ b 2
= 2
a
⋅
b
arctg + C = arctg + C
b ab b
t2 + 2
a a a
În notaţia iniţială, se găseşte rezultatul:
x
a tg
1 2 +C
arctg
ab b
sin x + sin 3 x
3. ∫ cos 2 x dx
Soluţie. Integrantul este de forma:
sin x + sin 3 x
R ( sin x, cos x ) =
cos 2 x
Se observă, însă, că:
− sin x − sin 3 x
R ( − sin x, cos x ) = = − R ( sin x,cos x )
cos 2 x
este cazul ( i ) şi se face substituţia: cos x = t ∴− sin xdx = dt
Apoi, cos 2 x = 2cos 2 x − 1 = 2t 2 − 1 şi integrala devine:
168
sin x (1 + sin 2 x ) sin x ( 2 − cos 2 x )
2 − t2
∫ cos 2 x dx = ∫
cos 2 x 2t 2 − 1
dt = dx = − ∫
t2 − 2 1 2t 2 − 1 − 3 1 3 dt
=∫ 2 dt = ∫ dt = ∫ dt − ∫ 2 =
2t − 1 2 2t − 1
2
2 2 2t − 1
1
t−
1
= t− ∫
3 dt 1
= t− ⋅
3 1
ln 2 = 1 t − 3 2 ln 2t − 1
2 4 t2 − 1 2 4 2 1 1 2 9 2t + 1
t+
2 2 2
Revenind la schimbarea iniţială cu cos x = t , se ajunge la rezultatul final:
1 3 2 2 cos x − 1
cos x − ln +C
2 8 2 cos x + 1
cos3 x + cos5 x
4. ∫ sin 2 x + sin 4 x dx
Soluţie. Se notează:
cos3 x + cos5 x
R ( sin x, cosx ) =
sin 2 x + sin 4 x
Cum, însă:
− cos3 x − cos5 x
R ( sin x, − cos x ) = = − R ( sin x, cos x )
sin 2 x + sin 4 x
ne situăm în cazul ( ii ) şi se face substituţia: sin x = t , aşa că:
cos 2 x ( cos 2 x + 1) cos x (1 − t )( 2 − t ) dt
2 2
∫ sin 2 x (1 + sin 2 x)
dx = ∫
t (1 + t )
2 2
care este o integrală de funcţii raţionale. Se descompe în fracţii simple

integrantul:
(1 − t )( 2 − t ) = 1 + 2 − 4t = 1 + 2 − 6
2 2 2
t (1 + t ) t ( t + 1) t 1+ t
2 2 2 2 2 2
şi apoi, se integrează în termenii extremi:

(1 − t )( 2 − t ) dt = dt + 2 dt − 6 dt
2 2
2
∫ t (1 + t ) 2 2∫ ∫ t 1+ t 2 2
=t−
t
− 6arctg t

2
sin x − − 6arctg ( sin x ) + C
sin x
169
dx
5. ∫ sin 2
x + 2sin x cos x − cos 2 x
Soluţie 1. Se notează:
1
R ( sin x,cos x ) = ,
sin 2 x + 2sin x cos x − cos 2 x
Ţinând cont de faptul că
R (− sin x, − cos x) = R(sin x, cos x)
ne situăm în cazul (iii) aplicând schimbarea tg x = t . Lăsăm pe seama
cititorului continuarea acestor calcule!
Soluţie 2. Să observăm că:
⎛ π⎞
sin 2 x + 2sin x cos x − cos 2 x = sin 2 x − cos 2 x = 2 sin ⎜ 2 x − ⎟
⎝ 4⎠
Astfel, integrala dată se mai poate scrie:
dx
∫ ⎛ π⎞
2 sin ⎜ 2 x − ⎟
⎝ 4⎠
π
iar substituţia x → t ∴ 2 x − = t cu 2dx = dt , aduce integrala sub forma
4
dt
2∫
sin t
Scriem integrantul sub forma:
1
1 1
′
cos 2
t 2 cos 2 t ⎛ tg t ⎞
1 1 ⎜ ⎟
= = 2 = 2 = ⎝ 2⎠
sin t 2sin t cos t 2sin t cos t tg
t
tg
t
2 2 2 2 2 2
2 t
cos
2
Astfel, se obţine un rezultat cunoscut din analiza de liceu:
dt t
∫ sin t = ln tg 2
În variabila iniţială, integrala dată va avea rezultatul final:
⎛ π⎞
2 ln tg ⎜ x − ⎟
⎝ 8⎠
170
dx
6. I = ∫
1 + sin 2 x
dt
Soluţie. Notăm tg x = t ∴ dx = . Apoi scriem:
1+ t2
∫
1
t2
⋅
dt
1+ t 2
=∫
dt
1 + 2t 2
=
1
2
(
arctg 2 t =
1
2
)arctg ( 2 tg x )
1+
1+ t2
dx
7. I = ∫
sin x + cos 4 x
4
1
sin 4 x + cos 4 x = ( sin 2 x + cos 2 x ) − 2sin 2 x cos 2 x = 1 − 2sin 2 x cos 2 x = 1 − sin 2 2 x
2
2
se poate nota:
dt t2
tg x = t ∴ dx = , sin 2
2 x =
2 (1 + t 2 ) 1+ t2
Prin urmare, integrala se transformă în:
1 dt dt 1 ⎛ t ⎞
I =∫ ⋅ =∫ 2 = arctg ⎜ ⎟
2 (1 + t ) t +2
2
t 2
2 ⎝ 2⎠
1−
2 (1 + t 2 )
sau în varibila iniţială:
1 ⎛ 1 ⎞
I= arctg ⎜ tg x ⎟
2 ⎝ 2 ⎠
tg x dx
8. I = ∫
cos x ( sin x + cos x )
Soluţie. Se observă că integrala se poate pune sub forma:
tg x dx tg x dx
I =∫ =∫
cos x ( sin x + cos x ) tg x + 1 cos 2 x
dx
iar dacă notăm tg x = t ∴ = dt , atunci:
cos 2 x
t dt
I =∫ = t − ln t + 1 = tg x − ln tg x + 1
1+ t
dt
Se face substituţia: tg x = t ⇒ dx = , iar integrala devine:
1+ t2
dx dx
∫ sin 2 x + 2sin x cos x − cos2 x = ∫ sin 2 x − cos 2 x =
171
dt
1+ t2 dt dt 1 t +1− 2
∫ 2t 1 − t 2 = ∫ t 2 + 2t − 1 = ∫ ( t + 1)2 − 2 = 2 2 ln t + 1 + 2 + C
−
1+ t2 1+ t2
Dacă se revine la notaţia iniţială, se obţine în final:
1 tg x + 1 − 2
I= ln +C
2 2 tg x + 1 + 2
1.9.2. Integrale de funcţii trigonometrice particulare
i) ∫ cos ax cos bx dx
Se transformă produsul în sumă de cosinuşi:
1
cos ax cos bx = ⎡cos ( a + b ) x + cos ( a − b ) x ⎦⎤
2⎣
ii ) ∫ sin ax cos bx dx
Se transformă cu ajutorul formulei:
1
sin ax cos bx = ⎡sin ( a + b ) x + sin ( a − b ) x ⎦⎤
2⎣
iii ) ∫ sin ax cos bx dx
Se transformă cu ajutorul relaţiei:
1
sin ax sin bx = ⎡ cos ( a − b ) x − cos ( a + b ) x ⎦⎤
2⎣
iv) ∫ tg ax tg bx dx
Se transformă cu ajutorul relaţiei:

sin ax sin bx cos ( a − x ) x − cos ( a + x ) x
tg ax tg bx = =
cos ax cos bx cos ( a + b ) x + cos ( a − b ) x
172
1. I = ∫ cos ax cos bx cos cx dx

Soluţie. Vom transforma după (i ) :
1
cos ax cos bx cos cx = ⎡ cos ( a + b ) x + cos ( a − b ) x ⎦⎤ cos cx =
2⎣
1 1
= ⎣⎡cos ( a + b + c ) x + cos ( a + b − c ) x ⎦⎤ + ⎣⎡cos ( a − b + c ) x + cos ( a − b − c ) x ⎦⎤
4 4
Înlocuim mai sus şi ţinem seama că:
1
∫ cosα x dx = α sin α x
Astfel:
1 ⎛ sin ( a + b + c ) x sin ( a + b + c ) x sin ( a − b + c ) x sin ( a − b − c ) x ⎞
I= ⎜ + + + ⎟
4⎝ a+b+c a+b−c a−b+c a −b−c ⎠
2. I = ∫ tg x tg 2 x dx
dt 2t
Soluţie. Notăm tg x = t ∴ dx = . Cum tg 2 x = rezultă că:
1+ t 2
1− t2
I = ∫ tg x
2 tg x 2t 2 dt (1 + t 2 ) − (1 − t 2 )dt =
1 − tg 2 x
dx = ∫ (1 + t 2 )(1 − t 2 ) ∫ (1 + t 2 )(1 − t 2 )
=
dt dt 1 t −1 1 tg x + 1
= −∫ −∫ 2 = − ln − arctg t = − x + ln
t −1
2
t +1 2 t +1 2 tg x − 1
Dacă ţinem seama că:
π π⎛π ⎞
sin sin x + coscos ⎜ − x ⎟
cos x
tg x + 1 sin x + cos x
= = 4 4 = ⎝ 4 ⎠ = ctg ⎛ π − x ⎞
⎜ ⎟
tg x − 1 sin x − cos x sin x cos π − sin π cos x ⎛π ⎞ ⎝4 ⎠
sin ⎜ − x ⎟
4 4 ⎝4 ⎠
atunci, se mai poate scrie:
1 ⎛π ⎞
I = ln ctg ⎜ − x ⎟ − x
2 ⎝4 ⎠
173
1.9.3. Integrale trigonometrice diverse
dx
1. I ( x, a) = ∫
sin x − sin a
Soluţie 1. Integrala se poate scrie:
x+a x−a
cos( − )
1 cos a 1 2 2 dx =
cos a ∫ 2sin x − a cos x + a cos a ∫ 2sin x − a cos x + a
dx =
2 2 N 2 N 2
u v
1 cos(u − v ) 1 cos u cos v + sin u sin v

= ∫
2cos a 2sin u cos v
dx =
2cos a ∫ 2sin u cos v
dx =
⎛ 1 x+a
cos
1 cos u 1 sin v 1 ⎜ 2 2 dx −
2cos a ∫ sin u 2cos a ∫ cos v cos a ⎜ ∫ sin x + a
= dx + dx = ⎜
⎝ 2
1 x−a ⎞ x−a
− sin sin
−∫ 2 2 dx ⎟ = 1 ln 2
x−a ⎟ x +a
cos ⎟ 2cos a cos
2 ⎠ 2
x a
Soluţie 2. Se notează tg = t şi se introduce simbolic tg = b. Astfel:
2 2
1 2dt dt dt
∫ 2t 2b 1 + t 2
= (1 + b 2 ) ∫
(1 + b )t − b(1 + t )
2 2
= (1 + b 2 ) ∫ 2
bt − (1 + b 2 )t + b
−
1 + t 2 1 + b2
2b
unde sin a =
1 + b2
Discriminatul corespunzător polinomului bt 2 − (1 + b 2 )t + b 2 este
1
Δ = (1 + b 2 ) 2 ≥ 0 şi are rădăcinile t1 = b şi t2 = , astfel, se poate scrie:
a
bt 2 − (1 + b 2 )t + b 2 = (bt − 1)(t − b)
Iar integrala se va scrie succesiv:
dt (1 + b 2 ) b(t − b) − (bt − 1)
I = − (1 + b 2 ) ∫
(bt − 1)(t − b) b − 1 ∫ (bt − 1)(t − b)
= 2 dt ⇔
174
1 + b 2 ⎛ bdt dt ⎞ b 2 + 1 bt − 1
b 2 − 1 ⎝ ∫ bt − 1 ∫ t − b ⎠ b 2 − 1 t − b
I= ⎜ − ⎟= ln
a b2 + 1 1
Dar b = tg , iar 2 =− , astfel că:
2 b −1 cos a
x a x−a
tg − tg sin
1 2 2 = 1 ln 2
I= ln
cos a tg a tg x − 1 cos a cos x + a
2 2 2
dx
2. J ( x, a) = ∫
cos x − cos a
Soluţie 1. Rescriem integrala sub forma:
dx dt
J ( x, a ) = ∫ = −∫
⎛π ⎞ ⎛ π ⎞ sin t − sin a
sin ⎜ − x ⎟ − sin ⎜ − a ⎟
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠
π π
unde s-a notat: − x = t şi − a = b. Deducem că:
2 2
t −b x+a
sin sin
1 2 1 2
J ( x, a) = I (t , b) = − ln = ln
cos b cos t + b sin a sin x − a
2 2
x 2dt 1− t2
Soluţie 2. Cu substituţia tg = t , pentru care: dx = , avem cos =
2 1+ t2 1+ t2
a 1− b 2
apoi, formal, punem b = tg , astfel încât cos a = , iar integrala se
2 1 + b2
scrie:
1 2dt dt
J ( x , a ) → J (t , b ) = ∫ = − (b 2 + 1) ∫ 2 =
1− t 1− b 1+ t
2 2 2
t − b2
−
1 + t 2 1 + b2
x a x+a
tg − tg sin
b2 + 1 t − b 1 1
=− ln =− ln 2 2 = ln 2
2b t +b sin a tg x + tg a sin a sin x − a
2 2 2
dt
3. K ( x, a ) = ∫
tg x − tg a
dt
Soluţie. Notăm: tg x = t ∴ dx = şi tg a = b . În acest caz, integrala
1+ t2
175
devine:
dt
K (t , b ) = ∫
(t − b)(1 + t 2 )
Integrantul se mai poate scrie ca:
1 A Bt + C
= + 2
(t − b)(1 + t ) t − b t + 1
2
cu A, B, C , apriori nedeterminate. Apoi, din identitatea:

1 ≡ A(t 2 + 1) + ( Bt + C )(t − b)
rezultă sistemul:
⎧A + B =0
⎪
⎨bB + C = 0
⎪ A − bC = 1
⎩
1 1 b
a cărui soluţie este: A = , B=− , C=
1− b 2
1− b 2
1 − b2
Cu acestea, integrala se trasformă în:
1 ⎛ dt (t − b) dt ⎞
2 ⎜∫
K (t , b ) = −∫ 2 ⎟=
1− b ⎝ t − b t +1 ⎠
1 ⎛ 1 ⎞
= 2 ⎜
ln t − b − ln(t 2 + 1) + b arctg t ⎟
1− b ⎝ 2 ⎠
Revenind la notaţiile iniţiale, integrala are expresia finală:
K ( x, a) = cos 2 a ( ln sin( x − a ) − x tg a )
dx
4. L( x, a) = ∫
ctg x − ctg a
dt
Soluţie 1. Punem ctg x = t şi ctg a = b, iar dx = − , astfel că integrala se
1+ t2
transformă în:
dt 1 ⎛ 1
L(t , b) = − ∫ = − K (t , b) = − 2 ⎜
ln t − b − ln(t 2 + 1) −
(t − b)(1 + t )
2
1− b ⎝ 2
−b arctg t ) = − cos 2 a ( ln sin( x − a) − x ctg a )
⎛π ⎞ ⎛π ⎞
Soluţie 2. Dacă scriem ctg x = tg ⎜ − x ⎟ , iar ctg a = tg ⎜ − a ⎟ , atunci
⎝2 ⎠ ⎝2 ⎠
integrala dată se reduce la una cunoscută, astfel:
dt π π
L ( x , a ) → − K (t , b ) = ∫ unde t = − x şi b = − a
tg t − tg b 2 2
Folosind rezultatul de la exerciţiul anterior, se procedează ca mai sus.
176
tg x dx
5. I = ∫
a + b tg x
dt
Soluţie. Substituţia: tg x = t ∴ dx = aduce integrala la forma:
1+ t2
t dt
I =∫
(1 + t ) ( a + bt )
2
Apoi, dacă descompunem integrantul în fracţii simple:

t A Bt + C
= +
(1 + t ) ( a + bt )
2
a + bt 1 + t 2
cu A, B, C apriori nedeterminaţi, găsim identitatea:
t ≡ A (1 + t 2 ) + ( Bt + C )( a + bt )
Sistemul ce rezultă de aici:
⎧ A + bB =0
⎪
⎨ aB + bC = 1
⎪A + aC = 0
⎩
ab a b
furnizează soluţia: A = − ; B= 2 ; C= 2 . Astfel, prin
a +b
2 2
a +b 2
a + b2
înlocuire, integrala se va rescrie în forma:
ab dt 1 at + b
2 ∫ 2 ∫
I =− + 2 dt ⇔
a + b a + bt a + b 1 + t 2
2
a a b
I =− 2 ln a + bt + ln (1 + t 2 ) − 2 arctg t
a +b 2(a + b ) a + b2
2 2 2
sau mai simplu:

a ⎛ ( a + bt )2 ⎞ b
I =− 2 ln ⎜ ⎟− 2 arctg t
a +b 2
⎜ 1 + t ⎟ a + b2
2
⎝ ⎠
iar dacă se revine la substituţia făcută iniţial, deducem că:
a bx
I =− ln ( a cos x + b sin x ) + 2
a +b22
a + b2
dx
6. I = ∫
a + b cos x
x 2 dt
Soluţie. Notăm tg = t ∴ dx = , apoi:
2 1+ t2
177
2dt 2dt 2 dt
I =∫ =∫ = ∫
a (1 + t ) + b (1 − t ) ( a + b) + ( a − b)t a − b a + b 2
2 2 2
+t
a −b
Distingem următoarele cazuri:
a+b
i) < 0 i.e. b < a . În acest caz:
a−b
2 dt 2 ⎛ a −b ⎞
I= ∫
a −b ⎛ a +b ⎞
= arctg ⎜⎜ t ⎟⎟ ⇒
⎝ a+b ⎠
2
a −b
2 2
⎟ +t
2
⎜
⎝ a −b ⎠
2 ⎛ a−b x⎞
I= arctg ⎜⎜ tg ⎟⎟
a −b ⎝ a+b 2⎠
2 2
a+b
ii ) > 0 i.e. b > a
a−b
2 dt 1 b−at − a+b
a −b ∫
I= 2
=− ln ⇒
⎛ a + b ⎞ b 2
− a 2
b − a t + a + b
t2 − ⎜ ⎟
⎝ b−a ⎠
x x
b − a sin − a + b cos
1 2 2
I =− ln
b −a
2 2 x x
b − a sin + a + b cos
2 2
dx dx
7. a) I a , b = ∫ b) I1, 1 = ∫
a cos x + b sin x cos x + sin x
x 2dt
Soluţie. Se notează tg = t ∴ dx = . Apoi:
2 1+ t2
2dt 2 dt
I a, b = ∫ =− ∫ ⇔
a (1 − t ) + 2bt
2
a ⎡2 b ⎛b⎞ ⎤ ⎡ ⎛b⎞ ⎤
2 2
⎢t − 2 t + ⎜ ⎟ ⎥ − ⎢1 + ⎜ ⎟ ⎥
⎣⎢ a ⎝ a ⎠ ⎦⎥ ⎣⎢ ⎝ a ⎠ ⎦⎥
2 dt b
I a, b = − ∫ , α=
( )
2
a t −α 2 − 1+α 2 a
( )
Rezultă că:
I a, b = −
1
ln
t −α − 1+α 2
=−
1
ln
( )
a sin x − b + a 2 + b 2 cos x
a 1+α 2 t −α + 1+α 2 a2 + b2 a sin x − ( b − a2 + b ) cos x

2
178
b) Soluţia 1. Direct cu relaţia generală obţinută la punctul a), pentru:
I1,1 = −
1
ln
(
sin x + 1 + 2 cos x )
(
2 sin x − 1 − 2 sin x )
Soluţia 2.
dx 3 dx 2 dx
J1,1 = ∫ = ∫ = ∫
cos x + sin x 2 2 2 2 ⎛π ⎞
cos x + sin x sin ⎜ + x ⎟
2 2 ⎝ 4 ⎠
π
Notăm + x = t ∴ dx = dt , astfel că:
4
1 dt 1 t 1 ⎛x π⎞
J1,1 = ∫ =
2 sin t 2
ln tg
2
=
2
ln tg ⎜ + ⎟
⎝2 8⎠
Lăsăm pe seama cititorului să verifice că cele două rezultate coincid!
π
2 tg
π π 8 ).
(se foloseşte faptul că tg verifică identitatea tg =
8 4 2 π
1 − tg
8
dx
8. I a , b =∫
( a − sin x )( b − sin x )
dx 1 ( a − sin x ) − ( b − sin x )
∫ ( a − sin x )( b − sin x ) = a − b ∫ ( a − sin x )( b − sin x ) dx =
1 ⎛ 1 1 ⎞
= ∫ ⎜ − ⎟dx
a − b ⎝ b − sin x a − sin x ⎠
Am văzut în paragraful anterior că:
⎧x 2b ⎛ b a x⎞
⎪ − arctg ⎜ + tg ⎟ , a > b
⎪b a −b ⎝ a −b a −b 2⎠
2 2 2 2 2 2
dx ⎪
J a, b =∫ =⎨
a + b sin x ⎪ x 1
x
(
a sin + b − b 2 − a 2 cos
2
x
2 , a<b
)
⎪b − ln
⎪
⎩
b b 2
− a 2 x
a sin + b + b − a sin
2
2 2
( x
2
)
Astfel:
1
I a, b =
a −b
( J b, −1 − J a, −1 )
dx
∫ ( 2 − sin x )( 3 − sin x )
179
Soluţie. Se scrie integrala sub forma:
dx 1
∫ ( 2 − sin x )( 3 − sin x ) = I 2,3 =
2−3
( J 3,−1 − J 2,−1 ) = J 2,−1 − J 3,−1
J 3, −1 şi J 2,−1 se calculează din cazul a > b , astfel că:
1 ⎛ 1 3 x⎞
J 3, −1 = − x + arctg ⎜ − + tg ⎟
2 ⎝ 2 2 2 2 2⎠
2 ⎛ 1 2 x⎞
J 2,1 = − x − arctg ⎜ + tg ⎟
3 ⎝ 3 3 2 ⎠
x x
1 + 2tg −1 + 3tg
1 2− 1 2
I 2,3 =− arctg arctg
3 3 2 2 2
dx
9. I a , b = ∫
( a − cos x )( b − cos x )
Soluţie. Am văzut la exerciţiul 17 (din paragraful precedent) că:
dx
J a, b = ∫ =
a + b cos x
⎧ 2 ⎛ a−b x⎞
⎪ 2 arctg ⎜⎜ tg ⎟⎟ , a >b
⎪ a −b ⎝ a+b 2⎠
2
⎪
=⎨ x x
b − a sin − b + a cos
⎪ 1 2 2 ,
⎪ 2 ln a<b
x x
⎪ b −a
2
b − a sin + b + a cos
⎩ 2 2
Pe de altă parte:
a ( a − cos x ) − ( b − cos x ) 1
I a, b = ∫
a − b ( a − cos x )( b − cos x )
dx =
a−b
( J a,−1 − J b,−1 )
unde, pentru a > 1 şi b > 1:
2 ⎛ a +1 x ⎞
J a , −1 = arctg ⎜⎜ tg ⎟
a2 − 1 ⎝ a − 1 2 ⎟⎠
2 ⎛ b −1 x ⎞
J b, −1 = arctg ⎜⎜ tg ⎟
b −1
2
⎝ b + 1 2 ⎟⎠
2 ⎛ 1 ⎛ a +1 x ⎞ 1 ⎛ b −1 x ⎞ ⎞
I a, b = ⎜ 2 arctg ⎜⎜ tg ⎟⎟ − arctg ⎜⎜ tg ⎟⎟ ⎟
a − b ⎝⎜ a − 1 ⎝ a −1 2 ⎠ b2 − 1 ⎝ b +1 2 ⎠⎠
⎟
180
iar pentru a < 1 şi b < 1:
x x
−1 − a sin− −1 + a cos
1 2 2
J a , −1 = ln
1− a 2 x x
−1 − a sin + −1 + a cos
2 2
x x
1 − b sin − 1 + b cos
1 2 2
J b, 1 = ln
1 − b2 x x
1 − b sin + 1 + b cos
2 2
⎛ −1 − a x 1− b x ⎞
⎜ tg − 1 tg − 1 ⎟
1 ⎜ 1 −1 + a 2 1+ b 2 ⎟
I a, b = ln − ln
a − b ⎜ 1 − a2 −1 − a x 1− b x ⎟
⎜ tg + 1 tg + 1 ⎟
⎝ −1 + a 2 1+ b 2 ⎠
dx
∫ ( 2 − cos x )( 3 − cos x )
Soluţie. Suntem în cazul a > 1:
dx 1
∫ ( 2 − cos x )( 3 − cos x ) = I 2, 3 =
2−3
( J 3, −1 − J 2, −1 ) = J 2, −1 − J 3, −1
unde:
1 ⎛ x⎞
J 3, −1 = arctg ⎜ 2 tg ⎟
2 ⎝ 2⎠
2 ⎛ x⎞
J 2, −1 = arctg ⎜ 3 tg ⎟
3 ⎝ 2⎠
2 ⎛ x⎞ 1 ⎛ x⎞
I 2, 3 = arctg ⎜ 3 tg ⎟ − arctg ⎜ 2 tg ⎟
3 ⎝ 2⎠ 2 ⎝ 2⎠
dx
10. I a = ∫
tg x − tg 2 a
2

⎛ ⎞
1 ( tg x + a ) − ( tg x − a ) 1 ⎜ dx dx ⎟
2a ∫ ( tg x − a )( tg x + a ) 2a ⎜ ∫ tg x + a ∫ tg x − a ⎟
Ia = dx = ⎜ − ⎟
⎜

⎟
⎝ I1 I2 ⎠
181
Astfel:
1
Ia = ( I1 − I 2 )
2a
Evaluarea integralelor I1 şi I 2 se face ţinând seama de rezultatul obţinut
în paragraful anterior:
dx ax b
J a, b = ∫ = 2 + 2 + ln a cos x + b sin x
a + tg x a + b 2
a + b2
Prin urmare:
ax 1
I1 ≡ J a , 1 = + 2 ln a cos x + sin x
a +1 a +1
2
ax 1
I 2 ≡ J −a, 1 = − 2 + 2 ln −a cos x + sin x
a +1 a +1
x 1 a cos x + sin x
Ia = + ln
a + 1 2a ( a + 1) a cos x − sin x
2 2
sau mai simplu:

1 ⎛ 1 a + tg x ⎞
Ia = ⎜x+ ln ⎟
a +1⎝
2
2a a − tg x ⎠
dx
11. I a = ∫
tg x + tg 2 a
2
dt
Soluţie. Putem considera tg x = t ∴ dx = şi formal tg x = b. De aici
1+ t2
obţinem:
Ia = ∫ 2
dt
1 ( t + b ) − ( t + 1) 1 ⎛
2 2 2
dt dt ⎞
2 2
= 2
( t + b )( t + 1) b ∫ ( t + b )( t + 1) dt = b ⎜⎝ ∫ t
2 2 2 2 2
+b 2
−∫ 2
t +1⎠
⎟
sau
1 ⎛1 t ⎞
Ia = 2 ⎜
arctg − arctg t ⎟
b ⎝b a ⎠
iar în notaţiile iniţiale:
I a = ctg 2 a ( ctg a arctg ( ctg a tg x ) − x )
dx
12. a) I = ∫
1 + 3 cos x + sin x
⎛ π⎞
1 + 3 cos x + sin x = 1 + 2cos ⎜ x − ⎟
⎝ 3⎠
182
π
astfel cu substituţia x − = t , integrala devine:
3
dt π
I = J a, b = ∫ , cu: t = x − , a = 1, b = 2
a + b cos t 3
Putem folosi rezultatul obţinut la exerciţiul 15 de mai sus pentru a < b, i.e.
t ⎛x π⎞
tg − 3 tg ⎜ − ⎟ − 3
dt 1 1 2 6⎠
J1,2 = ∫ = ln 2 = ln ⎝
1 + 2cos t 3 tg t + 3 3 tg ⎛ x − π ⎞ + 3
2 ⎜ ⎟
⎝2 6⎠
dx
b) I = ∫
3 + cos x − sin x
Soluţie. Se poate scrie mai simplu:
⎛ π⎞
3 + cos x − sin x = 3 + 2 cos ⎜ x + ⎟
⎝ 4⎠
π
iar schimbarea: x + = t aduce integrala la forma cunoscută:
4
dt π
J a, b = ∫ cu: a = 3, b = 2, t = x +
a + b cos t 4
Pentru a > b se poate utiliza acelaşi rezultat ca mai sus, i.e.
⎛ 1 ⎛ x π ⎞⎞
I=J 3, 2
= 2arctg ⎜ tg ⎜ + ⎟ ⎟
⎝ 5 ⎝ 2 8 ⎠⎠
dx
13. a) I = ∫
a sin x + b cos x + c
Soluţie. Numitorul se mai poate scrie şi sub forma:
a sin x + b cos x + c = A sin ( x + ϕ ) + c = A sin ( x + ϕ ) + c
b
Unde A = a 2 + b 2 , ϕ = arctg , t = x + ϕ
a
Astfel, integrala obţinută:
dt
I =∫
c + A cos t
se reduce la integrala de la exerciţiul 17 de la paragraful precedent, într-unul
din cele două cazuri, după cum A > C sau A > C.
a1 sin x + b1 cos x + c1
b) J = ∫ dx
a sin x + b cos x + c
Soluţie. Vom reprezenta integrantul sub forma:
183
a1 sin x + b1 cos x + c1 a cos x − b sin x c
= A+ B + ( *)
a sin x + b cos x + c a sin x + b cos x + c a sin x + b cos x + c
unde A, B, C , nedeterminaţi apriori.
Relaţia de mai sus conduce la identitatea:
a1 sin x + b1 cos x + c1 ≡ A ( a sin x + b cos x + c ) + B ( a cos x − b sin x ) +
+C ( a sin x + b cos x + c )
Se grupează după sin x şi cos x :
a1 sin x + b1 cos x + c1 = ( Aa − Bb ) sin x + ( Ab + Ba ) cos x + cA + C
apoi, se identifică coeficienţii nedeterminaţi, obţinându-se sistemul:
⎧aA − bB = a1
⎪
⎨bB + aB = b1
⎪cA + C = c1
⎩
Discriminantul sistemului fiind δ = a 2 + b 2 , soluţia va fi:
aa1 + bb1 −ba1 + ab1 − ( aa1 + bb1 ) c + ( a 2 + b 2 ) c1
A= 2 ; B= 2 ; C=
a + b2 a + b2 a2 + b2
Înlocuim aceste expresii în reprezentarea de mai sus şi apoi integrăm termen
cu termen:
J = Ax + B ln a sin x + b cos x + c + CI
unde I este calculat la punctul a).
sin 2 x dx cos 2 x dx
14. A = ∫ , B=∫
a sin x + b cos x a sin x + b cos x
⎧ dx
⎪ A + B = ∫ a sin x + b cos x ≡ J a , b
⎨
⎪a 2 A − b 2 B = ( a sin x − b cos x ) dx ≡ I
⎩ ∫
unde:
I = −a cos x + b sin x, iar cu c = 0 în exerciţiul 11,
dx b
J a, b = ∫ unde λ = a 2 + b 2 , ϕ = arctg
λ sin ( x + ϕ ) a
deducem că:
1⎛x ϕ⎞ 1 ⎛x ϕ⎞
J a, b =
ln tg ⎜ + ⎟ = ln tg ⎜ + ⎟
λ ⎝2 2⎠ a 2 + b2 ⎝2 2⎠
Se înlocuiesc expresiile obţinute pentru J a ,b şi I în sistemul de mai sus,
apoi se găseşte:
184
1 ⎛ b2 ⎛x ϕ⎞ ⎞
A= 2 ⎜
ln tg ⎜ + ⎟ + b sin x − a cos x ⎟
a + b ⎝ a2 + b2
2
⎝2 2⎠ ⎠
1 ⎛ a2 ⎛x ϕ⎞ ⎞
B= 2 ⎜
ln tg ⎜ + ⎟ − b sin x + a cos x ⎟
a + b ⎝ a2 + b2
2
⎝2 2⎠ ⎠
sin x dx cos x dx
15. A = ∫ , B=∫
a sin x + b cos x a sin x + b cos x
Soluţie. Procedăm ca la exerciţiul anterior:
⎧ a sin x + b cos x
⎪⎪ aA + bB = ∫ a sin x + b cos x dx ≡ x
⎨
⎪−bA + aA = −b sin x + a cos x dx ≡ ln a sin x + b cos x
⎩⎪ ∫ a sin x + b cos x
Sistemul obţinut:
⎧⎪ aA + bB = x
⎨
⎪⎩−bA + aB = ln a sin x + b cos x
ne dă soluţia:
1
A=
a + b2
( ax − b ln a sin x + b cos x )
2
1
B= 2
a + b2
( bx + a ln a sin x + b cos x )
sin x cos x
16. I = ∫ dx
a sin x + b cos x
Soluţie. Aducem integrala la o formă mai convenabilă, astfel încât:
1 cos x ( a sin x + b cos x ) − b cos x
2
a∫
I= dx ⇔
a sin x + b cos x
1 b cos 2 x dx 1
I = ∫ cos x dx − ∫ = ( sin x − bB )
a a sin x + b cos x a
a
unde B este obţinut la exerciţiul 12, i.e.

cos 2 x 1 ⎛ a2 ⎛x ϕ⎞
B=∫ dx = 2 ⎜ ln tg ⎜ + ⎟ −b sin x + a cos x )
a sin x + b cos x a +b ⎝ a +b
2 2 2
⎝2 2⎠
b
cu ϕ = arctg
a
sin x dx cos x dx
17. A = ∫ , B=∫
sin x + cos3 x
3
sin 3 x + cos3 x
185
Soluţie. Întrucât sin 3 x + cos3 x = ( sin x + cos x )(1 − sin x cos x ) avem:
A+ B = ∫
( sin x + cos x ) dx = dx
sin x + cos x
3 3 ∫ 1
1 − sin 2 x
2
dar, am văzut că pentru a > b are loc relaţia:
dt t 2b ⎛ b a t⎞
J a, b = ∫ = − arctg ⎜ + tg ⎟
a + b sin t b a −b
2 2
⎝ a −b
2 2
a −b
2 2 2⎠
1 1
Se aleg: a = 1, b = − , t = 2 x ∴ dx = dt , prin urmare:
2 2
1 1 ⎛ tg x − 1 ⎞
A + B = J 1 = −x + arctg ⎜ ⎟
2 1, −
2 3 ⎝ 3 ⎠
Pe de altă parte:
( − sin x + cos x ) dx
−A + B = ∫
( sin x + cos x )(1 − 2sin x cos x )
Pentru a găsi ultima integrală vom face schimbarea de variabilă:
sin x + cos x = u ∴ ( − sin x + cos x ) dx = du
de unde rezultă că 1 + 2sin x cos x = u 2 sau 2sin x cos x = u 2 − 1
Apoi:
1 u + (1 − u )
2 2
1 du 1 u du 1 du
−A + B = ∫ = ∫ dx = ∫
2 1 − u2 2 ∫ u
+ =
2 u (1 − u ) 2 u (1 − u )
2 2
1 1 1 sin 2 x + 1
= − ln u 2 − 1 + ln u = ln
4 2 4 sin 2 x
Prin urmare, se obţine sistemul:
⎧ 1 ⎛ tg x − 1 ⎞
⎪ A + B = −x + arctg ⎜ ⎟
⎪ 3 ⎝ 3 ⎠
⎨
⎪− A + B = 1 ln 1 + sin 2 x
⎪⎩ 4 sin 2 x
iar soluţia acestuia este:
x 1 ⎛ tg x − 1 ⎞ 1 1 + sin 2 x
A=− + arctg ⎜ ⎟ − ln sin 2 x
2 2 3 ⎝ 3 ⎠ 8
x 1 ⎛ tg x − 1 ⎞ 1 1 + sin 2 x
B=− + arctg ⎜ ⎟ + ln sin 2 x
2 2 3 ⎝ 3 ⎠ 8
186
Exerciţii propuse
dx
1. I a = ∫
a − sin 2 x
2
1 ⎛ a2 − 1 ⎞
R: Ia = arctg ⎜ tg x ⎟ , a > 1
2a ⎜ a ⎟
⎝ ⎠
1
⎛ x ⎞
(
a 2 ⎜ tg 2 − 1⎟ − 2 1 + 1 − a 2
2
)
Ia = ln ⎝ ⎠ , a <1
2a 2⎛ 2 x ⎞
(
a ⎜ tg + 1⎟ − 2 1 − 1 − a
⎝ 2 ⎠
2
)
dx
2. I a = ∫
a − cos 2 x
2
1 ⎛ ⎛ a +1 x ⎞ ⎛ a −1 x ⎞ ⎞
R : Ia = ⎜ arctg ⎜⎜ tg ⎟⎟ + arctg ⎜⎜ tg ⎟⎟ ⎟ , a > 1
a a 2 − 1 ⎝⎜ ⎝ a −1 2 ⎠ ⎝ a +1 2 ⎠⎠
⎟
⎛ −a − 1 x 1− a x ⎞
⎜ tg − 1 tg − 1 ⎟
1 ⎜ ln a −1 2 1+ a 2 ⎟, a < 1
Ia = − ln
2a 1 − a 2 ⎜ −a − 1 x
tg + 1
1− a x ⎟
tg + 1 ⎟
⎜
⎝ a −1 2 1+ a 2 ⎠
dx
3. ∫ sin x + sin a
x+a
sin
1 2
R: ln
2cos a cos x − a
2
dx
4. ∫ cos x + cos a
x−a
cos
1 2
R: ln
sin a cos x + a
2
dx
5. ∫ tg x + tg a
187
(
R : cos3 a ln sin ( x + a ) + x tg a )
dx
6. ∫ ctg x + ctg a
( ) (
R : cos3 a ln sin ( x + a ) + x tg a − cos 2 a ln sin ( x + a ) + x ctg a )
dx
7. ∫ ctg 2
x − ctg 2 a
1 ⎛ 1 a + ctg x ⎞
R: ⎜ −x + ln ⎟
a +1⎝ 2
2a a − ctg x ⎠
dx
8. ∫ ctg 2
x + ctg 2 a
1 ⎛ 1 a + ctg x ⎞ 2
R: ⎜ −x + ln ⎟ ctg a ( ctg a arctg ( ctg a ctg x ) + x )
a +1⎝
2
2a a − ctg x ⎠
dx
9. a) ∫ cos x + 2sin x + 3
⎛ x⎞
R : arctg ⎜ 1 + tg ⎟
⎝ 2⎠
dx
b) ∫
7 cos x − 4sin x + 8
x
tg − 5
R : ln 5
x
tg − 3
5
dx
c) ∫
3cos x + sin x + 5
x
2 tg + 1
2 2
R: arctg
15 15
Indicaţie. Cele trei integrale se calculează folosind schimbarea universală

x
tg = t.
2
188
dx
10. a) ∫ cos x − sin x
1 ⎛x π⎞
R: ln tg ⎜ + ⎟
2 ⎝2 8⎠
dx
b) ∫
1 + cos x + sin x
x
R : ln 1 + tg
2
⎛ π⎞
Indicaţie. a) Se poate scrie cos x − sin x = cos ⎜ x + ⎟ , iar substituţia
⎝ 4⎠
π
x+ = t conduce la o integrală cunoscută.
4
⎛ 1 ⎛ π ⎞⎞ π
b) La fel, 1 + cos x + sin x = 2 ⎜ + cos ⎜ x + ⎟ ⎟ = 1 + 2 cos t cu t = x + .
⎝ 2 ⎝ 4 ⎠⎠ 4
Se poate utiliza rezultatul de la exerciţiul 17 cu a = 1 şi b = 2.
dx
11. a) I = ∫
3sin x + 4cos x + 5
⎛x 1 4⎞
R : tg ⎜ + arctg ⎟
⎝ 2 2 3 ⎠
5sin x − 3cos x + 4
b) J = ∫ dx
3sin x + 4cos x + 5
3x 29 17 ⎛ x 1 4⎞
R: − ln 3sin x + 4cos x + 5 + tg ⎜ + arctg ⎟
25 25 5 ⎝2 2 3⎠
sin 2 x dx cos 2 x dx
12. A = ∫ , B=∫
sin x + cos x sin x + cos x
1 1 ⎛x π⎞
R : A = ( sin x + cos x ) + ln tg ⎜ + ⎟ ,
2 2 2 ⎝2 8⎠
1 1 ⎛x π⎞
B=− ( sin x + cos x ) + ln tg ⎜ + ⎟
2 2 2 ⎝2 8⎠
cos x dx sin x dx
13. A = ∫ , B=∫
sin x + cos x sin x + cos x
1
R : A = ( x − ln sin x + cos x ) ,
2
189
1
B=
2
( x + ln sin x + cos x )
sin x cos x
14. ∫ sin x + cos xdx
1 1 ⎛x π⎞
R: ( 3sin x − cos x ) − ln tg ⎜ + ⎟
2 2 2 ⎝2 8⎠
cos 2 x sin 2 x
15. A = ∫ dx, B = ∫ dx
cos 2 x cos 2 x
x 1 ⎛ π⎞
R : A = + ln tg ⎜ x + ⎟ ,
2 4 ⎝ 4⎠
x 1 ⎛ π⎞
B = − + ln tg ⎜ x + ⎟
2 4 ⎝ 4⎠
sin 2 x dx
16. a) ∫ sin
4
x + cos 4 x
R: arctg ( tg 2 x )
cos 2 x dx
b) ∫ sin
4
x + cos 4 x
1 2 + sin 2 x
R: ln
2 2 2 − sin 2 x
Indicaţie. Se trece la arcul dublu şi apoi se notează tg x = t pentru prima
integrală, iar la a doua integrală, sin 2 x = t.
dx
17. ∫ cos 6
x + sin 6 x
⎛1 ⎞
R: arctg ⎜ tg 2 x ⎟
⎝2 ⎠
Indicaţie. Se descompune numitorul după sumă de cuburi şi apoi se trece la
arc dublu.
tg x − 1
18. ∫ tg x + 1dx
⎛ 1 + tg 2 x ⎞
R: ln ⎜ ⎟
⎜ (1 + tg x )2 ⎟
⎝ ⎠
190
ctg x
19. ∫ a + b ctg xdx
bx a
R: + 2 ln a cos x + b sin x
a +b
2 2
a + b2
sin x
20. ∫ a + b sin xdx
x 2b ⎛ b a x⎞
R: − arctg ⎜ + tg ⎟ , b<a
b a 2 − b2 ⎝ a −b
2 2
a 2 − b2 2 ⎠
x
−
1
ln
x
2
(
a sin + b − b 2 − a 2 cos)x
2 , b>a
b b b2 − a2 x
(
a sin + b + b − a cos
2
2 2
)x
2
dx
21. ∫ a + b sin x
R:
1
ln
x
a sin
2
( )
+ b − b 2 − a 2 cos
x
2 , a<b
b2 − a 2 x
(
a sin + b + b − a cos
2
2
)
2 x
2
2 ⎛ b a x⎞
arctg ⎜ + tg ⎟ , a >b
a2 − b2 ⎝ a −b
2 2
a 2 − b2 2 ⎠
dx
22. ∫ a + b tg x
ax b
R: + 2 ln a cos x + b sin x
a +b
2 2
a + b2
dx
23. ∫ 1 + cos x 2
1 ⎛ 1 ⎞
R: arctg ⎜ tg x ⎟
2 ⎝ 2 ⎠
sin 2 x dx
24. ∫ 1 + sin 2 x
R: x−
1
2
arctg ( 2 tg x )
191
cos 2 x
25. ∫ 1 + cos2 xdx
1 ⎛ 1 ⎞
R: x− arctg ⎜ tg x ⎟
2 ⎝ 2 ⎠
2 − sin x
26. ∫ 2 + cos xdx
4 ⎛ 1 x⎞
R: ln ( 2 + cos x ) + arctg ⎜ tg ⎟
3 ⎝ 3 2 ⎠
ctg x dx
27. ∫ sin x ( sin x + cos x )
4 ⎛ 1 x⎞
R: ln ( 2 + cos x ) + arctg ⎜ tg ⎟ − ctg x + ln ctg x + 1
3 ⎝ 3 2⎠
dx
28. ∫a sin 2 x + b 2 cos 2 x
2
1 ⎛a ⎞
R: arctg ⎜ tg x ⎟
ab ⎝b ⎠
29. I = ∫ sin ax sin bx sin cx

1 ⎛ cos ( a − b − c ) x cos ( a + b − c ) x cos ( a + b + c ) x ⎞
R: ⎜ − − ⎟
4⎝ a −b−c a+b−c a+b+c ⎠
30. I = ∫ sin ax sin bx cos cx dx

1 ⎛ sin ( a − b − c ) x sin ( a + b − c ) x sin ( a − b + c ) x sin ( a + b + c ) x ⎞
R: ⎜ − + − ⎟
4⎝ a −b−c a+b−c a −b+c a+b+c ⎠
31. ∫ ctg x ctg 2 x dx

ctg x
R: − x−
2
32. ∫ tg x tg 3 x dx
tg x 2 3 tg x − 1
R: + ln −x
3 3 3 3 tg x + 1
192
1.9.4. Integrarea funcţiilor iraţionale cu ajutorul substituţiilor
de funcţii trigonometrice
∫ R ( x, ) ( ) ( )
a 2 − x 2 dx, ∫ R x, a 2 + x 2 dx, ∫ R x, x 2 − a 2 dx
unde R este o funcţie raţională, pot fi reduse la integrale raţionale de funcţii
trigonometrice prin următoarele substituţii:
(i ) ∫ R ( x, )
a 2 − x 2 dx x = a sin t sau x = a cos t
(ii ) ∫ R ( x, )
a 2 + x 2 dx x = a tg t sau x = a ctg t
(iii ) ∫ R ( x, )
x 2 − a 2 dx x=
a
cos t
sau x=
a
sin t
9 − x2
1. ∫ x
dx
Soluţie. Se face substituţia (i) :

x → t ∴ x = 3 sin t , dx = 3cos t dt
9 − x2 9 − 9sin 2 t 1 − sin 2 t
∫ x
dx = 3∫
3sin t
cos t dt == 3∫
sin t
cos t dt =
sin 2 t 1 − sin 2 t dt
= 3∫ dt == 3∫ dt = 3∫ − 3∫ sin t dt
sin t sin t sin t
dt
Pentru a calcula ∫ se foloseşte substituţia:
sin t
t 2du
tg = u ⇒ dt =
2 1 + u2
deci:
dt 2du du t
∫ sin t = ∫ =∫ = ln u = ln tg .
(1 + u 2 ) 1 +2uu 2 u 2
193
Atunci:
dt t
3∫ − 3∫ sin t dt = 3ln tg + 3cos t + C
sin t 2
x
unde, t = arctg
3
dx
2. ∫x 4 + x2
Soluţie. Se face substituţia (ii) :
2dt
x = 2 tg t ⇒ dx =
cos 2 t
şi integrala devine:
dx 2dt dt
∫x 4+ x 2
=∫
cos t ⋅ tg t 4 + 4 tg t
2 2
=∫
1
=
cos t ⋅ tg t ⋅
2
cos t
dt dt t
=∫ =∫ = ln tg + C
cos t tg t sin t 2
x
unde t = arctg
2
x 2 dx
3. ∫ x 2 − 16
Soluţie. Se foloseşte substituţia (iii) :
4 4sin t
x= ⇒ dx = dt
cos t cos 2 t
16 4sin t
⋅
x 2 dx cos 2
t cos 2 t dt = 16 sin t cos t
∫ x − 16
2
=∫
16
∫ cos 4
t 1 − cos 2
t
dt =
− 16
cos 2 t
sin t dt
= 16∫ 3
dt = 16∫
cos t sin t cos3 t
dt
Pentru a calcula ∫ 3 se observă că integrantul este de forma:
cos t
R (sin t , − cos t ) = − R (sin t , cos t )
integrala se rezolvă folosind schimbarea (ii ), pentru care se face substituţia:
sin t = u ∴ du = cos t dt ,
194
dt cos tdt du
∫ cos =∫ =∫
(1 − u 2 )
3 4 2
t cos t
care este o integrală raţională.

1 A B C D
= + + +
(1 − u ) (1 − u )
2 2 1 − u (1 + u ) 1 + u
2 2
de unde rezultă:
1 ≡ (− B + D)u 3 + ( A − B + C − D)u 3 + (2 A + B − 2C − D)u + ( A + B + C + D)
iar, prin identificare după puterile lui u, se obţine sistemul de ecuaţii:
⎧ −B +D=0
⎪ A− B + C − D =0
⎪
⎨
⎪2 A + B − 2C − D = 0
⎪⎩ A + B + C + D = 1
1 1 1 1
cu soluţia: A = , B = , C = , D = .
4 4 4 4
Înlocuind mai sus valorile găsite şi integrând termenii extremi se obţine:
du 1 du 1 du 1 du 1 du
∫ = ∫ + ∫ + ∫ + ∫ =
(1 − u ) 2 2 4 (1 − u ) 4 1 − u 4 (1 + u ) 4 1 + u
2 2
1⎡ 1 1 ⎤ 1⎡ 2 u +1 ⎤
= − − ln u − 1 + ln u + 1 ⎥ = ⎢ 2 + ln =
⎢
4 ⎣u −1 u +1 ⎦ 4 ⎣u −1 u − 1 ⎥⎦
1⎡ 2 sin t + 1 ⎤ 1 ⎡ sin t + 1 2 ⎤
= ⎢ + ln = ⎢ln −
4 ⎣ sin t − 1
2
sin t − 1 ⎦ 4 ⎣ sin t − 1 cos 2 t ⎥⎦
⎥
În final, se poate scrie:

x2 dt 1 ⎡ sin t + 1 2 ⎤
∫ x − 16
2
dx = ∫ = ⎢ln −
cos t 4 ⎣ sin t − 1 cos 2 t ⎥⎦
3
+C
4
unde t = arccos
x
195
Exerciţii propuse
dx
1. ∫ 3 + 5sin x + 3cos x
1 x
R: ln 5 tg + 3 + C
5 2
dx
2. ∫ 1 − sin x
⎛ x ⎞
R : − 2 ⎜ tg − 1⎟ + C
⎝ 2 ⎠
cos 2 x
3. ∫ sin 2 x + sin x cos x dx
1 1 1
R: − x + ln sin x − ln sin x + 4cos x + C
17 4 68
cos3 x
4. ∫ sin 2 x + sin x dx
R : ln sin x − sin x + C
sin 2 x
5. ∫ cos 3
x − sin 2 x − 1
dx
2 1 6
R : − ln 1 − cos x + ln ( cos 2 x + 2cos x + 2 ) − arctg (1 + cos x ) + C
5 5 5
6. ∫ sin
3
xdx
1
R: cos3 x − cos x + C
3
cos5 x
7. ∫ sin x dx
1
R: ln sin x − sin 2 x + sin 4 x + C
4
dx
8. ∫ ( sin x + cos x ) 2
196
1
R: − +C
1 + tg x
dx
9. ∫ 2sin x − cos x + 5
x
3tg + 1
1 2
R: arctg +C
5 5
dx
10. ∫ 1 + tg x
1
R:
2
( x + ln sin x + cos x ) + C
2 − sin x
11. ∫ 2 + cos x dx
4 ⎛ 1 x⎞
R: ln ( 2 + cos x ) + arctg ⎜ tg ⎟ + C
3 ⎝ 3 2⎠
1.10. Integrale binome
Integralele binome sau de tip Cebâşev au forma generală:
∫ x ( a + bx )
p
m n
dx, m, n, p ∈ _
unde ax n + b = t s . Distingem următoarele situaţii:

(i ) Dacă p ∈ ] , atunci:
a) pentru p > 0 , integrantul se dezvoltă după binomul lui Newton;
b) pentru p < 0 se face substituţia x = t s , unde s este cel mai mic
multiplu comun al numitorilor fracţiilor m şi n.
m +1
(ii ) Dacă ∈ ] , atunci se face substituţia ax n + b = t s , unde s este
n
numitorul lui p.
m +1
(iii ) Dacă + p ∈ ] se face substituţia ax n + b = t s x n , unde s este
n
numitorul lui p.
197
Observaţie
În urma substituţiilor indicate pentru fiecare caz în parte, se obţin integrale
de funcţii raţionale. În caz contrar „undeva s-a greşit”!
dx
1. ∫ , x >0
( )
10
x 4
x +1
Soluţie: Integrala se mai poate scrie:
−10
⎛ 14
−
1
⎞
∫ ⎜⎝ x + 1⎟⎠
x 2
dx
1 1
Se observă că m = − , n = , p = −10 . Se face substituţia:
2 4
x = t ∴ dx = 4t dt.
4 3
−10
⎛ 14 ⎞−
1
t t +1−1
dx = 4∫ t −2 ( t + 1)
−10 3
∫ ⎜⎝ x + 1⎟⎠
x 2
t dt = 4∫
( t + 1)
10
dt = 4∫
( t + 1)
10
dt =
dt dt 1 4 1 4
= 4∫ − 4∫ =− + =− +
( t + 1) ( t + 1) 2 ( t + 1) 9 ( t + 1) ( ) ( )
9 10 8 9 9 9
2 4
x +1 9 4
x +1
4 4
= 4 ∫ ( t + 1) dt − 4∫ ( t + 1) ( t + 1) + ( t + 1)
−9 −10 −8 −9
dt = −
8 9
x 3 dx
2. ∫ , x ∈ (−1, 1)
(1 − x ) 2
1 − x2
Soluţie: Aducem integrala la forma:
3
I = ∫ x 3 (1 − x 2 ) 2 dx
−
3
unde m = 3, n = 2, p = − .
2
m +1
Întrucât: = 2 ∈ ], ne situăm în cazul (ii ). Se face substituţia:
n
1 1
1 − x 2 = t 2 ⇔ x = (1 − t 2 ) 2 ∴ dx = −t (1 − t 2 ) 2 dt
−
Integrala devine:
3 1
t2 −1 ⎛ 1⎞
I = ∫ (1 − t 2 ) 2 t −3t (1 − t 2 ) 2 dt = ∫
−
dt = ∫ ⎜1 − 2 ⎟ dt =
t2 ⎝ t ⎠
198
1 1
= t + = 1 − x2 + +C
t 1 − x2
dx
3. ∫x 4
1 + x2
, x ≠ 0

1
1
I = ∫ x −4 (1 + x 2 ) 2 dx , de unde m = −4, n = 2, p =
2
şi întrucât:
m +1
+ p = −2
n
suntem în cazul (iii). Substituţia:
1 3
x 2 + 1 = t 2 ∴ x = ( t 2 − 1) 2 , dx = −t ( t 2 − 1) 2 dt
− −
aduce integrala sub forma:

1 3
I = − ∫ ( t − 1) ⎡1 + ( t 2 − 1) ⎤ t ( t 2 − 1) 2 dt =
2 2 −1 2 −
⎢⎣ ⎥⎦
(x + 1)
−2 3
t3
= − ∫ ( t − 1) dt =t − = x −2 + 1 −
2
+C
3 3
( )
2
4. I = ∫ 3 x 2 + x dx
1 1
Soluţie. Aici m = , n = , p = 2. Suntem în cazul (i ) cu p întreg pozitiv.
3 2
Cu binomul lui Newton rezultă că:
1
⎛ 1
⎞ ⎛ 4 5 1
⎞ 3 7 24 116 4
I = ∫ x 3 ⎜ x + 4 x 2 + 4 ⎟ dx = ∫ ⎜ x 3 + 4 x 6 + 4 x 3 ⎟ dx = x 3 + x + 3x 3
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 7 11
1+ 3 x
5. I = ∫ 3
dx
x2
Soluţia 1. Se observă că ( x )′ = 3 1x
3
3 2
, aşa că putem nota:
dx
1+ 3 x = t ⇔ 3
x = t 2 − 1 şi = 6t dt
3
x2
Cu acestea, integrala se scrie sub forma:
199
( )
3
I = ∫ 6t 2 dt = 2t 3 = 2 1+ 3 x
2
− +1
2 1 1 m +1 m +1
Soluţia 2. Cu m = − , n = , p = , = 3 = 1, i.e. ∈ ],
3 3 2 n 1 n
3
1
deci ne situăm în cazul (ii ) . Cu schimbarea 1 + x 3 = t 2 , unde numitorul lui
p este s = 2.
De aici, x = ( t 2 − 1) , iar dx = 6t ( t 2 − 1) dt , apoi:
3 2
( )
3
t
⋅ 6t ( t 2 − 1) dt = 2∫ 3t 2 dt = 2t 3 = 2
2
I =∫ 1+ 3 x
(t − 1)
2 2
1
6. I = ∫ x −11 (1 + x 4 ) 2 dx
−
1
Soluţie. Aici m = −11, n = 4, p = − , ( s = 2).
2
m +1 5 1
Cum + p = − − = −3 ∈ ] suntem în cazul (iii ) cu substituţia:
n 2 2
1 + x = x t obţinem x 4 ( t 2 − 1) = 1 sau
4 4 2
1 t dt
x= 1
iar dx = − 5
(t 2
− 1) 4 2 ( t 2 − 1) 4
Înlocuim aceste expresii în integrala dată, astfel să putem scrie:
1
−
1 11
⎛ t2 ⎞ t dt 1 2
I = − ∫ ( t 2 − 1) 4 ⎜ 2 ( t − 1) dt ⇔
2 2
2
⎟
⎝ t −1⎠
5
=−
2 ∫
(t 2
− 1) 4
5 3
t t t
I =− + −
10 3 2
Reluând notaţia în x, integrala ia forma finală:
1 1 1
I =−
10 x10
(1 + x ) 4 5
+
3x 6
(1 + x ) 4 3
−
2 x2
1 + x4
dx
7. I k = ∫ , k ∈ `, x>0
x k
x2 + 1
1
Soluţie. Aici m = −k , n = 2, p = − . Distingem următoarele cazuri:
2
200
m + 1 −2r − 1 + 1
a) k = 2r + 1, r ∈ `. Observăm că = = −r ∈ ].
n 2
Suntem în cazul (ii ), deci putem nota:
1 + x2 = t 2 , ( s = 2)
1
t
De aici deducem: x = ( t 2 − 1) 2 , iar dx = dt
t −1
2
apoi:
2 r +1
1 t dt dt
I k = ∫ ( t 2 − 1) = ∫ ( t 2 − 1)
− − ( r +1)
2 dt = ∫ = K r +1
( )
r +1
t t −1
2
t 2
− 1
unde pentru ultima integrala se poate obţine o relaţie de recurenţă.
dt t 2 − ( t 2 − 1) 1 2t dt 1
Kn = ∫ =∫
2 ∫ ( t 2 − 1)n +1
dt = t − K n +1 = A − K n +1
(t − 1) (t − 1)
n n +1
2 2 2

Integrala, notată cu:

2t dt
A = ∫t
(t − 1)
2 n +1
se integrează prin părţi, alegând:

⎧u = t ⎧du = dt
⎪ ⎪
⎨dv = 2t dt ⇒ ⎨v = − 1 ⋅ 1
⎪ ( t 2 − 1) ⎪ n + 2 ( t 2 − 1)n + 2
n +1
⎩ ⎩
Astfel:
1 t 1
A=− + K n+2
n + 2 ( t 2 − 1) n + 2
n+2
Înlocuind pe A în expresia lui K n , se obţine:
1 t 1
Kn = − − K n +1 − K n+2
2 ( n + 2 ) ( t 2 − 1) n + 2
2 ( n + 2)
Pentru n → n − 2 obţinem relaţia de recurenţă a integralei K n :
t
Kn = − 2n K n −1 − 2n K n − 2 , ∀n ≥ 2
(t − 1)
2 n
iar pentru n → r + 1 obţinem în final:

1
I k ≡ I 2 r +1 = K r +1 =
(1 + x ) 2 2
− ( 2r + 2 ) K r − ( 2r + 2 ) K r −1 , r ≥ 1
x r −1
201
m +1 2r + 1 1
b) k = 2r , r ∈ `. Observăm că + p= − = r ∈ ].
n 2 2
Suntem în cazul (iii). Cu substituţia 1 + x 2 = t 2 x 2 obţinem:
1 dt
x= 1
şi dx = − 3
( t 2 − 1) 2 ( t 2 − 1) 2
integrala se transformă în:
1
I k = I 2r = −∫
1
⋅
( t 2 − 1) 2 ⋅
dt
= −∫
dt
= − Lr + 2
(t − 1) t ( t − 1)
r 3 r +2
t
( t 2 − 1)
2 2
2
unde:
Lr + 2 =∫
( t − 1) − t
2 2
dt = ∫
dt
−∫
t dt
= Lr +1 − B
t ( t − 1) t ( t 2 − 1) t ( t 2 − 1)
2 r +2 r +1 r +2

Lr +1 B
du
Evaluăm integrala B, notând t 2 − 1 = u , iar t dt =
2
du 1 1 1 1
B=∫ =− =−
u r +2
r +3u r +3
r + 3 ( t 2 − 1)r + 3
Cu expresia lui B obţinem:
1 1
Lr + 2 = Lr +1 +
( r + 3) ( t − 1)r +3
2
Pe de altă parte, din I 2 r = − Lr + 2 , deducem că I 2 r −1 = − Lr +1, iar în final

1
I k = I 2r = − + I 2 r −1 , r ∈ `.
( r + 3) ( t 2 − 1)
r +3
dx
8. I = ∫ 3
(1 + x ) 2 2

3
1
∫ 3
dx = ∫ x 0 (1 + x 2 ) 2 dx
(1 + x ) 2 2
3 m +1
cu m = 0, n = 2, p = . Întrucât, + p ∈ ] ne situăm în cazul (iii ).
2 n
Astfel, notăm:
202
1 t dt
1 + x 2 = t 2 x 2 , cu x = 1
iar dx = − 3
.
( t 2 − 1) 2
( t 2 − 1) 2
Cu acestea:
3
I = −∫
(t 2
− 1) 2 t dt
= −∫
dt 1
= =
x
3 3 2
t t t
(t 2
− 1) 2 1 + x2
dx
9. I = ∫ , x∈\
( )
3
x2 + a2
Soluţie. La fel ca şi la exerciţiul 5, alegem:
a at dt
a 2 + x 2 = t 2 x 2 iar x = 1
, cu dx = − 3
(t 2
− 1) 2
(t 2
− 1) 2
apoi,
3
I = −∫
(t 2
− 1) 2 at dt
= −a ∫
dt 1
= =
ax
3 3 2
t t t
(t 2
−a 2 2
) a2 + x2
dx
10. I = ∫ , x>a
( )
3
x2 − a2
Soluţie. Idem ca mai sus. Se schimbă:
a at dt
x2 − a2 = t 2 x2 , x = 1
, dx = 3
(1 − t ) 2 2
(1 − t )2 2
apoi:
3
I =∫
(t 2
+ a2 ) 2 t dt 1
=− =−
ax
3 3
t t
(t 2
+a 2 2
) x2 − a2
dx
11. I = ∫ , x ∈ ( 0, a )
( )
3
a2 − x2
Soluţie. Cu schimbarea:
a at dt
a2 − x2 = t 2 x2 , x = 1
, dx = − 3
.
(t 2
+ 1) 2
(t 2
+ 1) 2
203
Analog, se obţine:
ax
I=
a2 − x2
x 3 dx
12. I = ∫ 1
, x ∈ ( 0, 1)
(1 − x )2 2
1 n +1
Soluţie. Aici m = 3, n = 2, p = , iar = 2 ∈ ], i.e. potrivit
2 n
cazului (iii ) notăm:
1
−t dt
1 − x 2 = t 2 , x = (1 − t 2 ) 2 iar, dx = , t >0
1− t2
apoi:
3
I = −∫
(1 − t 2 ) 2 t dt
= − ∫ (1 − t 2 ) dt =
t3
−t
1
t 3
(1 − t ) 2 2
În variabila iniţială x, integrala se scrie, în final:

1 3 1
I = (1 − x ) − (1 − x ) = −
2 2 2 2 ( x2 + 2)
1 − x2
3 3
x 3 dx
13. I = ∫ , x ∈ ( 0, a )
a2 − x2
Soluţie. La fel ca mai sus:
1
t dt
a 2 − x 2 = t 2 , x = ( a 2 − t 2 ) 2 , iar dx = − 1
( a2 − t 2 ) 2
Înlocuind, integrala devine:
3
I = −∫
( a2 − t 2 )2 ⋅
t dt
= − ∫ ( a 2 − t 2 ) dt =
t3
− a 2t
1
t 3
(a 2
− t2 )2
În variabila iniţială x, integrala are valoarea:
1 2
I =−
3
( x + 2a 2 ) a 2 − x 2
x 3 dx
14. I = ∫ , x>a
x2 − a2
204
1
−t dt
Soluţie. Se noteză a 2 − x 2 = t 2 ⇔ x = ( a 2 + t 2 ) 2 , dx = 3
(a 2
+ t2 )2
apoi:
3
I = −∫
(a 2
+ t 2 )2
⋅
t dt
= − ∫ ( a 2 + t 2 ) dt = −
t3
− a 2t
1
t 3
( a2 + t 2 )2
1 2
I=
3
( x + 2a 2 ) x 2 − α 2
x 5 dx
15. I = ∫ , x ∈ ( 0, a )
a2 − x2
1
I = ∫ x 5 ( a 2 − x 2 ) 2 dx
−
1 m +1
Aici m = 5, n = 2, p = − , = 3 ∈ ]. Se face schimbarea:
2 n
1
t dt
a 2 − x 2 = t 2 , cu x = ( a 2 − t 2 ) 2 , iar dx = − 1
( a2 − t 2 ) 2
În aceste condiţii, integrala devine:
5
I = −∫
(a 2
− t 2 )2 t dt
= − ∫ ( a 2 − t 2 ) dt = −
2 t5 2 2 2
+ a t − a 4t
1
t 5 3
(a 2
− t2 )2
sau
t
I =−
15
( 3t 4 − 10a 2t + a 4 )
Revenind la notaţia iniţială, obţinem:
1
I =− α 2 − x 2 ( 3x 4 + 4α 2 x 2 + 8α 4 )
15
x 5 dx
16. I = ∫
x2 − a2
Soluţie. Se noteză:
1
t dt
x 2 − a 2 = t 2 cu x = ( t 2 + a 2 ) 2 şi dx = 1
(t 2
+ a2 )2
205
Atunci:
5
I =∫
(t 2 + a2 ) 2 t dt
= ∫ ( t 2 + a 2 ) dt =
2 t5 2 2 2
+ a t + a 4t
1
t 5 3
(t 2
+ a2 ) 2
În notaţia iniţială:
1
I= x 2 − a 2 ( 3 x 4 + 4 a 2 x 2 + 8a 4 )
15
x5
17. I = ∫ dx
a2 + x2
Soluţie. Se efectuează aceeaşi schimbare ca mai sus, iar în final, se obţine:
1
I= x 2 + a 2 ( 3 x 4 − 4 a 2 x 2 + 8a 4 )
15
dx
18. I = ∫
x 4
a2 + x2
1
I = ∫ x −4 ( a 2 + x 2 ) 2 dx
1
cu m = −4, n = 2, p = , deci ne situăm în cazul (iii) cu :
2
a at dt
a2 + x2 = t 2 x2 , x = 1
, dx = − 3
,
(t 2
− 1) 2
(t 2
− 1) 2

1
(t − 1) (t − 1) 2
2 2 2
at dt 1 t ⎛ t3 ⎞
I = −∫ =− ∫ (t − 1) dt = − −t⎟
2
4 3 4 ⎜
a at a4 a ⎝3
(t 2
− 1) 2 ⎠
sau
t a2 + x2
I=
3a 4
( ) 3a 4 x3 ( 2 x2 − a 2 )
3 − t 2
=
dx
19. I = ∫
x 4
x2 − a2
Soluţie. Ca şi la exerciţiul precedent aducem integrala sub forma unei
integrale Cebâşev:
1
I = ∫ x −4 ( x 2 − a 2 ) 2 dx
206
după care aplicăm transformarea:
a at dt
x2 − a2 = t 2 x2 , x = 1
, dx = 3
(1 − t ) 2 2
(1 − t )2 2
apoi rescriem:
(1 − t ) 2 2
1 at dt 1 1 ⎛ t3 ⎞
I =∫ ⋅ ⋅ = 4 ∫ (1 − t )dt = a t− ⎟
2
4 3 4 ⎜
a at
(1 − t 2 ) 2 a ⎝ 3⎠
x2 − a2
iar dacă înlocuim t = obţinem, în final:
x
x2 − a2
I=
3a 4 x 3
( 2 x2 + a2 )
dx
20. I = ∫
x 4
a2 − x2
Soluţie. Cu schimbarea a 2 − x 2 = t 2 x 2 , obţinem:
a at
x= 1
, dx = − 3
dt
(1 + t ) 2 2
(1 + t ) 2 2
Apoi:
1
(1 + t ) ⋅ ( t
2 2 2
+ 1) 2 at dt 1 t ⎛ t2 ⎞
I = −∫ ⋅ =− ∫ (1 + t ) dt = a + 1⎟
2
3 4 ⎜
a4 at a4 ⎝3
(1 + t )
2 2 ⎠
a2 − x2
Revenind la notaţia iniţială, cu t = se obţine, în final:
x
1
I= 4 3
a2 − x2 ( 2 x2 + a2 )
3a x
x
21. I = ∫ 4 dx
1 + x5
Soluţie. Aducem integrala sub forma unei integrale Cebâşev:
1 1
I = ∫ x 4 (1 + x 5 ) 4 dx
−
1 1
cu m = ; n = 5; p = − . Cum, însă:
4 4
207
1
+1
m +1 4 1 1 1
+ p= − = − = 0 ∈ ],
n 5 4 4 4
se poate face schimbarea:
1 4t 3 dt
1 + x5 = t 4 x5 ⇔ x = 1
, dx = − 6
( t 4 − 1) 5 5 ( t 4 − 1) 5
Apoi, ţinând seama că:
x 1 1
1 1 t −1
4
1 + x5
= x 4
( ) =
1 + x 5 −4
1
t −1 1
= 1
( t 4 − 1) 20 ( t 4 − 1) ( t 4 − 1)
− −
4 5
integrala se rescrie:
⎛ ⎞
4 t 2 dt
I =− ∫ 4
4
=− ∫ 2
( t 2 − 1) + 1 4 ⎜ dt
dt = − ⎜ ∫ 2 +∫ 4
dt ⎟
⎟
5 t −1 5 ( t − 1)( t 2 + 1) 5 ⎜ t + 1
t −1⎟
⎝ I1 ⎠
sau
4
I =− ( arctg t + I1 )
5
Pentru a calcula I1 să observăm că:
1 ( t + 1) − ( t − 1) 1 ⎛ 1
2 2
1 1 ⎞
= = ⎜ 2 − 2 ⎟
t −1 2
4
t −1
4
2 ⎝ t −1 t +1⎠
Dacă integrăm în ambii membrii găsim:

1 ⎛ 1 t −1 ⎞
I1 = ⎜ ln − arctg t ⎟
2 ⎝ 2 t +1 ⎠
Înlocuind mai sus expresia lui I, obţinem:
2 1 t −1 1 + x5
I = − arctg t − ln , cu t = 4 5
5 5 t +1 x
208
Exerciţii propuse
dx
1. a) ∫
( )
2
x 3
x +1
3 x
R: + ln +C
( )
3
3
x +1 3
x +1
x
b) ∫ x +1
dx
⎡1
( ) 2
( ) ⎤
2
R: 4 x +1⎢ x +1 − x + 1 + 1⎥ + C
⎣5 3 ⎦
dx
2. a) ∫ 3
1 + x3
1 t2 + t +1 1 2t + 1 3
1 + x3
R: ln 2 − arctg + C , unde t =
6 t − 2t + 1 3 3 x
dx
b) ∫x 33
2 − x3
2
R: −
(2 − x ) 3 3
+C
4 x2
3. a) ∫ x 5 x 3 x + 3dx
3
3
1 ⎛ 43 ⎞2
R: ⎜ 5x + 3 ⎟ + C
10 ⎝ ⎠
dx
4. ∫ , x≠0
3
(
x 1 + 3 x2
2
)
R : 3arctg 3 x
209
dx
5. ∫ −
1
, x∈\
⎛ −
12
⎞ 4
x ⎜ 2 + x3 ⎟
3
⎝ ⎠
9 5
2⎛ ⎞ 12 ⎛
2 4
⎞
2 4
R: ⎜ 2 + x3 ⎟ − ⎜ 2 + x3 ⎟
3⎝ ⎠ 5⎝ ⎠
1
6. ∫x −5
3
(1 + x ) dx, 2 2
x∈\
11 8 5
3 3 3
R:
22
(1 + x 2 ) 3 − (1 + x 2 ) 3 + (1 + x 2 ) 3
8 10
1
7. ∫ x −5 (1 + x −4 ) 2 dx,
−
x≠0
1 1
R: − 1+ 4
2 x
3
1+ 4 x
8. ∫ x
dx, x>0
12 3
( ) ( )
7 4
R: 1+ 3 x − 33 1 + 4 x
7
dx
9. ∫ , x ∈ \ \ {−1,0}
( )
2
x 1+ 3 x
3
x 3
R : 3ln +
1+ x 3
1+ 3 x
1
10. ∫ x3 (1 + x 2 ) 2 dx, x∈\
3
1
R:
15
(1 + x 2 ) 2 ( 3x 2 − 2 )
dx
11. ∫x 4
1+ x 2
, x ∈ \*
2 x2 − 1
R: 3
1 + x2
3x
210
dx
12. ∫x , x ∈ ( 0,1)
1 − x2
4
2 x2 + 1
R: − 1 − x2
3x3
dx
13. ∫ , x >1
x 4
x2 − 1
2 x2 + 1 2
R: x −1
3x3
dx
14. ∫ 3
, x ∈ ( 0,1)
(1 − x )
2 2
x
R:
1 − x2
dx
15. ∫ 3
, x >1
(x 2
− 1) 2
x
R: −
x2 − 1
dx
16. ∫ , x ∈ \ \ {−1,0}
1
x 35
1+
x
4 9
5 ⎛ 1 ⎞5 5 ⎛ 1 ⎞5
R: ⎜1 + ⎟ − ⎜1 + ⎟
4⎝ x⎠ 9⎝ x⎠
x 3 dx
17. ∫ x2 + 1
R:
(x 2
− 2)
x2 + 1
3
x 3 dx
18. ∫ x2 − 1
211
R:
(x 2
+ 2)
x2 − 1
3
x 5 dx
19. ∫
1 − x2
1
R: − 1 − x 2 ( 3x 4 + 4 x 2 + 8 )
15
x5
20. ∫
x2 − 1
dx
1
R: 1 − x 2 ( 3x 4 + 4 x 2 + 8 )
15
x5
21. ∫ x2 + 1
dx
1
R: 1 + x 2 ( 3x 4 − 4 x 2 + 8 )
15
dx
22. ∫x 4
1 + x2
1
R: 3
1 + x 2 ( 2 x 2 − 1)
3x
dx
23. ∫x 4
x2 − 1
1
R: 1 − x 2 ( 2 x 2 + 1)
3x3
dx
24. ∫x
1 − x2
4
1
R : − 3 x 2 − 1 ( 2 x 2 + 1)
3x
212
1.11. Integrale abeliene
Integrale de forma:
∫ R ( x, y )dx
unde y este o soluţie a ecuaţiei algebrice F ( x, y ) = 0, se mai numesc şi
integrale de tip Abel sau abeliene.
Dacă se găseşte o parametrizare raţională a curbei definită de această
ecuaţie, atunci integrala se reduce la una raţională.
dx
1. I = ∫ 3
x − x3
5
Soluţie. Notăm y = 3 x5 − x3 sau x5 − x3 = y 3 . Pentru a găsi o reprezentare

parametrică se taie curba cu dreapta y = tx şi se obţine:
3t 2 dt
x 2 − 1 = t 3 ⇔ x = t 3 + 1, y = t t 3 + 1, iar dx =
2 t3 + 1
Integrala devine, în acest caz:
1 3t 2 dt 3 t
I =∫ ⋅ = ∫
t t +1 2 t +1
3 3 2 t +1
3
Pentru a evalua integrala din dreapta se caută o dscompunere de forma:

t A Bt + C
= + 2
t +1 t +1 t − t +1
3
astfel că identitatea obţinută:

t ≡ A ( t 2 − t + 1) + ( Bt + C )( t + 1)
conduce la sistemul:
⎧ A +B =0
⎪
⎨− A + B + C = 1
⎪ A + C =0
⎩
1 1 1
De aici găsim: A = − , B = , C = , iar
3 3 3
213
t dt 1 dt 1 ( t + 1) dt 1 1 ( 2t − 1) + 3
∫t3
+1
=− ∫ + ∫ 2
3 t +1 3 t − t +1
= − ln t + 1 + ∫ 2
3 6 t − t +1
dt =
1 1 1 dt
= − ln t + 1 + ln ( t 2 − t + 1) + ∫ =
3 6 2 ⎛ 1 ⎞ ⎛ 3 ⎞2
2
⎜t − ⎟ + ⎜ ⎟
⎝ 2⎠ ⎝ 2 ⎠
1 1 1 2t − 1
= − ln t + 1 + ln ( t 2 − t + 1) + arctg
3 6 3 3
Înlocuind acest rezultat în expresia lui I, obţinem:
1 1 1 2t − 1
I = − ln t + 1 + ln ( t 2 − t + 1) + arctg
2 4 2 3 3
Restrângem şi apoi revenim la notaţia iniţială:
(x − 1) − 3 ( x 2 − 1) + 1
2 2
3
1 1 2 3 x2 − 1 − 1
I = ln + arctg
( )
2
4 3
x2 − 1 + 1 2 3 3
dx
2. I = ∫
(x 2
− 4 ) x ( x − 1)
Soluţie. Se ataşează curba de ecuaţie y = x ( x − 1) sau x2 − x = y 2 .
Reprezentarea parametrică se poate găsi dacă se taie curba cu dreapta
y = tx. Astfel:
⎧ x2 − x = y 2
⎨ ⇒ x −1 = t2 x
⎩ y = tx
Deducem că:
⎧ 1
⎪⎪ x = 1 − t 2
dx =
2t dt
, x2 − 4 =
( 2t 2
− 1)( 3 − 2t 2 ) 1
⎨
(1 − t ) (1 − t )
2 2 2
⎪y = t 2
2
⎩⎪ 1− t2
Integrala devine:
I =∫
(1 − t ) 1− t
2 2
2t dt 2
1 2t 2 − 2
4 ∫ ⎛ 2 1 ⎞⎛ 2 3 ⎞
⋅ ⋅ = dt =
( 2t − 1)( 3 − 2t ) t (1 − t )
2 2 2 2
⎜ t − ⎟⎜ t − ⎟
⎝ 2 ⎠⎝ 2⎠
⎛ 2 1⎞ ⎛ 2 3⎞ ⎛ ⎞
t − ⎟ + ⎜t − ⎟
1 ⎜⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠ 1⎜ dt dt ⎟
= ∫ dt = ⎜ ∫
4 ⎜ t2 − 3 ∫ t2 − 1 ⎟
+ ⎟=
4 ⎛ 2 1 ⎞⎛ 2 3 ⎞
⎜ t − ⎟⎜ t − ⎟ ⎝ 2 2⎠
⎝ 2 ⎠⎝ 2⎠
214
1 t 2 −1 1 t 2− 3
= ln + ln
4 2 t 2 +1 4 6 t 2 + 3
x −1
Ţinând seama că t = se obţine în final:
x
1 2 ( x − 1) − x 1 2 ( x − 1) − 3x
I= ln + ln
4 2 2 ( x − 1) + x 4 6 2 ( x − 1) − 3x
dx
3. I = ∫
4 x (1 − x )
3
Soluţie. Asociem integralei date o curbă algebrică de ecuaţie x3 − x 4 = y 4 .

Reprezentarea parametrică se obţine tăind cuadrica cu o dreaptă de ecuaţie
y = tx.
Astfel:
⎧ 1
⎧ x3 − x 4 = y 4 ⎪⎪ x = 1 + t 4 4t 3 dt
⎨ ⇒ ⎨ dx = −
⎩ y = tx ⎪y = t (1 + t )
4 2
⎩⎪ 1+ t4
Integrala revine la:
t 2 dt
I = −4 ∫
t4 +1
Vom proceda la descompunerea integrantului în fracţii simple, căutând
constantele A, B, C şi D, astfel încât să aibă loc reprezentarea:
t2 At + B Ct + D
= 2 + 2
t + 1 t − 2t + 1 t + 2t + 1
4
(
unde s-a ţinut cont că polinomul t 4 + 1 = t 2 − 2t + 1 t 2 + 2t + 1 are două )( )
perechi de rădăcini complexe conjugate. Efectuând amplificările
corespunzătoare se obţine identitatea:
( )
t 2 ≡ ( At + B ) t 2 − 2t + 1 + ( Ct + D ) t 2 + 2t + 1 ⇔ ( )
t 2 ≡ At 3 − 2 At 2 + At
+ Bt 2 − 2 Bt + B
Ct 3 + 2Ct 2 + Ct
+ Dt 2
+ 2 Dt + D
( ) (
t 2 ≡ ( A + C ) t 3 + − 2 A + B + 2C + D t 2 + A − 2 B + C + 2 D t + ( B + D ) )
215
Obţinem astfel sistemul:
⎧ A + C =0
⎪
⎪− 2 A + B + 2C + D = 1
⎨
⎪ A − 2B + C + 2D = 0
⎪ B + D=0
⎩
1 1
iar soluţia este: A = − , B = 0, C = , D = 0.
2 2 2 2
Prin urmare:
t 2 dt 1 t dt 1 t dt
I =∫ =− ∫ + ∫ ⇔
t +1
4
2 2 2
t − 2t +
1 2 2 2
t + 2t +
1
I1 I2
1
I= ( − I1 + I 2 )
2 2
Evaluăm prima integrală I1 :
(
1 2t − 2 + 2 )
I1 =
2 ∫ t − 2t + 1
2
1
( )
dt = ln t 2 − 2t + 1 + arctg
2
( )
2t − 1
Analog, rezultă:
1 2t + 2 − 2 ( )
∫
I2 =
2 t + 2t + 1
2
1
(
dt = ln t 2 + 2t + 1 − arctg 2t + 1
2
) ( )
Înlocuid mai sus expresiile lui I1 şi I 2 şi efectuând calculele vom obţine în
final:
1 ⎛ t 2 + 2t + 1 ⎞ 1 2t
I= ln ⎜⎜ 2 ⎟⎟ − arctg
4 2 ⎝ t − 2t + 1 ⎠ 2 2 1 − 2t 2
dx
4. I = ∫
(1 − x ) 3
2 x 2 − x3
Soluţie. Se ataşează curba 3 2x 2 − x3 = y sau x3 + y 3 − 2 x 2 = 0 . Cubica
obţinută are un punct dublu în origine, iar schimbarea: y = tx, permite
obţinerea unei reprezentări parametrice a curbei:
⎧ 2 ⎧ t3 −1
⎪1 − x =
⎪⎪ x = 1 + t 3 ⎪ 1 + t3
⎨ ⇒⎨
6t 2
⎪ y = 2t ⎪ dx = −
(1 + t 3 )
2
⎩⎪ 1 + t3 ⎪
⎩
216
Înlocuind aceste relaţii în integrala dată vom putea scrie:
t 3 + 1 t 3 + 1 ( −6t ) dt
2
t dt
I =∫ ⋅ ⋅ = −3∫ 3
t 3 − 1 2t ( t 3 + 1)2 t −1
Pentru a putea calcula integrala din membrul drept să observăm că
reprezentarea:
t A Bt + C
= + 2
t −1 t −1 t + t +1
3
conduce la identitatea:
t ≡ A ( t 2 + t + 1) + ( Bt + C )( t − 1)
unde A, B, C sunt soluţiile sistemului:
⎧A + B =0
⎪
⎨A − B + C =1
⎪A −C = 0
⎩
Se obţin:
1 1 1
A = , B = − , C = , iar apoi:
3 3 3
t dt t −1
I = −3∫ 3 = − ln t − 1 + ∫ 2 dt
t −1 t + t +1

I1
unde:
1 ( 2t + 1) − 3 1 2t + 1
I1 = ∫
2 t + t +1
2
dt = ln t + 1 − 3 arctg
2 3
Astfel în variabila t avem:
1 2t + 1
I= t + 1 − ln t − 1 − 3 arctg
2 3
2− x
Dacă ţinem seama că t = se găseşte expresia finală a integralei:
x
1 ⎛ 2− x + x ⎞ 2− x − x 2 2− x + x
I = ln ⎜⎜ ⎟⎟ − ln − 3 arctg
2 ⎝ x ⎠ x 3x
217
Integrale diverse
x
1. I n = ∫ n dx
1 + x n +1
Soluţie. Dacă scriem:
1 1
I = ∫ x n (1 + x n +1 )
−
n dx
1 1
recunoaştem tipul de integrală Cebâşev cu m = , n = n + 1, p = − .
n n
1
+1
m +1 1
Cum + p= n − = 0 suntem în cazul (iii ). Se face schimbarea:
n n +1 n
n +1 n n +1
1+ x = t x sau x −( n +1) + 1 = t n
Derivăm ultima relaţie, astfel:
n n + 2 n −1
− ( n + 1) x −( n + 2) dx = nt n −1dt ⇔ dx = − x t dt
n +1
Înlocuim aceste expresii în integrala dată şi exprimăm apoi pe x ca funcţie
de noua variabilă t:
1 1
n n
In = −
n +1 ∫ x n
( t x )
n n +1 − n n + 2 n −1
x t dt = −
n +1 ∫
x n +1t n dt =
n t n−2 n
=− ∫
n +1 t −1 n
dt = −
n +1
Kn
Rezultă că:
x n t n−2
In = ∫ n
n +1 ∫ tn −1
dx = − dt , ∀n ≥ 2
1 + x n +1
x 4 t2 x5 + 1
I4 = ∫ 4
5 ∫ t4 −1
dx = − dt , t = 4
1 + x5 x5
Am văzut în paragraful 1.5. că:
t2 1 1 t −1
∫ t 4 − 1dt = 2 arctg t + 4 ln t + 1
x 2 ⎛ 1 ⎞ 1 4
x5 + 1 − x
∫ 4
1+ x 5
dx = − arctg ⎜⎜ 4 1 + 5 ⎟⎟ − ln
5 x ⎠ 5 4
x5 + 1 + x
⎝
dx
2. I n = ∫ n , n≥2
1 + xn
218
1
I = ∫ x 0 (1 + x n ) n dx
−
1
cu m = 0, n, p = − , ne situăm în cazul (iii ) de la integrala Cebâşev,
n
m +1 1 1
deoarece + p = − = 0. Se pune: 1 + x n = t n x n sau x − n + 1 = t n . Apoi
n n n
− ( n +1)
prin diferenţiere: −nx dx = nt n −1dt sau dx = − x n +1t n −1dt.
1 1
(1 + x ) n −n
= (t n xn )
−
Pe de altă parte n = t −1 x −1 . Înlocuind aceste expresii în
integrala dată, găsim:
t n−2
I n = ∫ x n t n − 2 dt = − ∫ dt = K n
tn −1
t n−2
unde K n = ∫ , n≥2
tn −1
Aplicaţie. Cazul n = 4 :
dx t 2 dt 1 1 t −1 1 4
1 + x4 1 4
x4 + 1 − x
∫ 4
1 + x4
= −∫
t4 −1
= −
2
arctg t − ln
4 t +1
= −
2
arctg
x
− ln
4 4
x4 + 1 + x
n
x2
3. I n = ∫ , n∈`
a + xn+2
Soluţie. Întrucât integrala se mai scrie:
n 1
I n = ∫ x 2 ( a + x n + 2 ) 2 dx
−
m +1
cu + p=0, ne situăm în cazul iii ) de la integralele binome. Se face
n
schimbarea :
a + x n+2 = t 2 xn+ 2 sau ax −( n + 2) + 1 = t 2
Apoi se obţine :
2t
− ( n + 2 ) ax −( n + 3) dx = 2t dt sau dx = − x n + 3 dt
a ( n + 2)
Înlocuind mai sus, integrala devine:
n 1
2 2
In = −
a ( n + 2) ∫ x 2
( t x )
2 n + 2 − 2 n+3
tx dt = −
a ( n + 2) ∫
x n + 2 dt =
2 a dt 1 t +1 a + xn+2
a ( n + 2) ∫ t 2 − 1 n + 2 t − 1
=− = ln , unde t =
xn+2
219
Revenim la notaţia iniţială şi scriem:
⎛ a + xn+ 2 + xn+2 ⎞
In =
1
ln ⎜
n + 2 ⎜⎝ a + x n + 2 − x n + 2
⎟=
2
⎟ n+2
⎠
ln ( a + xn+2 + xn+ 2 )
dx
4. I = ∫ 1
3
(
x 1+ x
2 3 4
) 4
1
−
⎛ −
4
⎞ 4
2
I = ∫ x ⎜ 1 + x 3 ⎟ dx
3
⎝ ⎠
4 4 4
n +1 −
iar + p = 0 . Se notează: 1 + x 3 = t 4 x 3 sau x 3 + 1 = t 4 . De aici, prin
n
derivare găsim:
7
dx = −3x 3 t 3 dt
şi dacă înlocuim relaţiile obţinute în integrala dată, atunci:
1
−
⎛ 4⎞ −
2 4 7 4
t 2 dt
I = −3∫ x ⎜ t 4 x 3 ⎟ 3
x 3 t 3 dt = −3∫ x 3 t 2 dt = −3∫
⎝ ⎠ t4 −1
dar
t 2 dt 1 1 t −1
∫ t 4 − 1 = 2 arctg t − 4 ln t + 1
astfel că, în final integrala este:
4
3 t −1 3 1+ x3
I = ln − arctg t , t =
4 t +1 2 4
x3
Mai mult, dacă înlocuim t ca funcţie de x,
⎛ 4 4 ⎞ 4
3 ⎜ x3 +1 − x3 ⎟ 3 x3 +1
I = ln ⎜ − arctg
4 ⎜ 4 4 ⎟ 2 4
3 ⎟ x 3
⎝ x +1 − x ⎠
3
şi apoi raţionalizăm, obţinem în final:

⎛ 4 ⎞
3 ⎛ 43 4 ⎞
3 ⎜ x3 +1 ⎟
I = ln ⎜ x + 1 − x ⎟ − arctg ⎜
3
⎟
2 ⎜ ⎟ 2
⎜
4
⎟
⎝ ⎠ x 3
⎝ ⎠
220
3
5. I = ∫ 3
1
x2
(1 + x ) dx 3 4 4
Soluţie. Integrala se aduce la forma uneia binome i.e.

3
−
2
⎛ ⎞
4 4
∫x 3
⎜
⎝
1 + x 3
⎟ dx
⎠
2 4 3 m +1
cu m = − , n= , p= şi întrucât + p = 1, se face:
3 3 4 n
4 4 4
−
1+ x3 = t4x3 sau x 3
+1 = t4
Derivăm ultima relaţie, astfel că se obţine:
4 − 73 7
− x dx = 4t 3 dt sau dx = −3 x t dt 3 3
3
Integrala se transformă în:
3
⎛ 4 ⎞4 7 −
2 8
I = −3∫ x ⎜ t 4 x 3 ⎟ x 3 t 3 dt = −3∫ x 3 t 6 dt
3
⎝ ⎠
2
⎛ 3⎞ 1 3
Cum, însă, x = ⎜ x 4 ⎟ = 8
, rezultă că:
⎝ ⎠ ( t 4 − 1)
2
t 6 dt
I = −3∫
(t − 1)
4 2
Calculul integralei obţinute se face cu ajutorul descompunerii în fracţii

simple. Astfel reprezentarea:
t6 At + B Ct + D Et + F Gt + H
= + + 2 +
(t − 1) t 2 − 1 ( t 2 − 1)2 t + 1 ( t 2 + 1)2
4 2
se poate obţine cu ajutorul metodei coeficienţilor nedeterminaţi. Să

observăm totuşi că rezolvarea unui sistem de opt ecuaţii nu este tocmai
simplă. Vom trata problema direct. Astfel:
f := =
( t − 1) + 1 = ( t
t6
6 2
− 1)( t 4 + t 2 + 1) + 1
= f1 + f 2
( t − 1) ( t − 1) (t − 1)
4 2 4 2 4 2
unde:
(t + 1) − t 2
2 2
t4 + t2 +1 1 t2
f1 = = = −
(t − 1)( t 2 + 1) (t − 1)( t 2 + 1) t 2 − 1 ( t 2 − 1)( t 2 + 1)2
2 2 2 2
1
f2 =
(t − 1)
4 2
221
Vom descompune separat fracţiile f1 şi f 2 , ţinând seama de următoarele
două observaţii:
1)
1 ( t + 1) + ( t − 1) 1 ⎜
2 2 ⎛ ⎞
t2 1 1 ⎟
= = +
(t − 1) ( t 2 + 1) 2 ( t − 1) ( t + 1) 2 ( t − 1) ( t + 1)
⎜
( ) ( ) ⎟
k s k s k 2 s −1 k −1 2 s
2 2 2
⎝
2
t 2
− 1 t + 1 ⎠
2)
1 ( t + 1) − ( t − 1) 1 ⎜
2 2 ⎛ ⎞
1 1 1 ⎟
= = −
( t − 1) ( t + 1) 2 ( t − 1) ( t + 1) 2 ⎜⎝ ( t − 1) ( t + 1) ( t − 1) ( t 2 + 1)
⎜ s −1 ⎟⎟
2 k 2 s 2 k 2 s k 2 2 k −1 s
2
⎠
Cu acestea, vom scrie:

⎛ ⎞
⎜ ⎟
1 ( t + 1) + ( t − 1)
2 2
1 1 1⎜ 1 1 ⎟
f1 = 2 − = 2 − +
t − 1 2 ( t 2 − 1)( t 2 + 1) t − 1 2 ⎜ ( t 2 − 1)( t 2 + 1) ( t 2 + 1)2 ⎟
⎜⎜
⎟⎟
⎝ f11 ⎠
⎛ ⎞
⎜ ⎟
1 ( t + 1) − ( t − 1) 1 ⎜
2 2
1 1 1 ⎟
f2 = = = −
(t 2
− 1) ( t 2 + 1)
2 2
2 ( t 2 − 1)2 ( t 2 + 1)2 2 ⎜ ( t 2 − 1)2 ( t 2 + 1) ( t 2 − 1)( t 2 + 1)2 ⎟
⎜

⎟
⎜ ⎟
⎝ f 21 f 22 ⎠
unde
1⎛ 1 1 ⎞
f11 = ⎜ 2 − 2 ⎟
2 ⎝ t −1 t +1⎠
1 ( t + 1) − ( t − 1) 1 ⎜
2 2 ⎛ ⎞
1 1 ⎟=
f 21 = = −
2 ( t 2 − 1)2 ( t 2 + 1) 2 ⎜ ( t 2 − 1)2 ( t 2 − 1)( t 2 + 1) ⎟
⎝ ⎠
1 1 1⎛ 1 1 ⎞
= − ⎜ − ⎟
2 ( t 2 − 1)2 4 ⎝ t 2 − 1 t 2 + 1 ⎠
1 ( t + 1) − ( t − 1) 1 ⎜
2 2 ⎛ ⎞
1 1 ⎟=
f 22 = = −
2 ⎜ ( t 2 − 1)( t 2 + 1) ( t 2 + 1)2 ⎟
( )( )
2
2 t2 −1 t2 +1
⎝ ⎠
222
1⎛ 1 1 ⎞ 1 1
= ⎜ 2 − 2 ⎟−
4 ⎝ t − 1 t + 1 ⎠ 2 ( t 2 + 1)2
1 1⎛ 1 1 ⎞ 1 1
f1 = − ⎜ 2 − 2 ⎟− =
t − 1 2 ⎝ t − 1 t + 1 ⎠ 2 ( t + 1)2
2 2
⎛ ⎞
1 1 1 1
= ⎜ 2 + 2 − ⎟
2 ⎜ t − 1 t + 1 ( t 2 + 1)2 ⎟
⎝ ⎠
⎛ ⎞
1⎜ 1 1 1 1 ⎟
f2 = − + +
2 ⎜ ( t 2 − 1)2 t 2 − 1 t 2 + 1 ( t 2 + 1)2 ⎟
⎝ ⎠
Apoi:
1 1
f = f1 + f 2 = −
t + 1 ( t + 1)2
2 2
Integrând ultima egalitate şi ţinând cont că:

dt 1⎛ t ⎞
∫ = ⎜ + arctg t ⎟
(t + 1) 2 ⎝1+ t
2 2
2
⎠
găsim în final:
4
3t 3 9 9 t −1 1+ x3
I= 4 − arctg t − ln , cu t = 4
4t − 1 8 8 t +1 4
x3
x dx
6. I = ∫
(1 + x ) 2
1 + x2 + x4
1
Soluţie. Notăm 1 + x = t ∴ x dx = dt , apoi:
2
1 + x 2 + x 4 = 1 + x 2 (1 + x 2 ) = 1 + ( t − 1) t = 1 − t + t 2
Integrala se transformă în:
1
− dt
dt 2 du
I =∫ = −∫ = −∫
t t2 − t +1 1 ⎛1⎞
2
1 − u + u2
1− + ⎜ ⎟
t ⎝t⎠
1
cu u = . Dacă ţinem cont că:
t
223
du du ⎛ 2u − 1 ⎞
∫ 1− u + u 2
=∫ = − ln ⎜
2
⎝ 2
+ u2 − u + 1 ⎟
⎠
1⎞ ⎛ 3⎞
2
⎛
⎜ u − ⎟ ⎜+ ⎟
⎝ 2⎠ ⎝ 2 ⎠
obţinem:
⎛ 2 − t 2 t2 − t +1 ⎞
I = − ln ⎜ + ⎟
⎜ 2t 2t ⎟
⎝ ⎠
iar în variabila x:
2 1 + x2
I = ln
2 − 1 + x2 + 2 1 − x + x2
3dx
7. I = ∫
x x + x3 − 2
6
Soluţie. Integrala se mai scrie:

3
dx
x2 dt
I = −∫ = −∫
1 ⎛ 1 ⎞
2
1 + t − 2t 2
1+ 3
− 2⎜ 3 ⎟
x ⎝x ⎠
1
unde t = 3
. Apoi, dacă se ţine seama de faptul că: 1 + t − 2t 2 = (1 − t )(1 + 2t ) ,
x
se ajunge la:
1 dt
I =−
2
∫ ⎛ 1⎞
⎜ t + ⎟ (1 − t )
⎝ 2⎠
adică o integrală de forma:
dt
∫ ( t + a )( b − t )
pentru care se face schimbarea:
2
b−a ⎛b+a⎞
t =u+ cu ( t + a )( b − t ) ⇒ ⎜ ⎟ −u
2
2 ⎝ 2 ⎠
1 3
Aici: a = − şi b = 1 , deci t = u − ∴ dt = du , iar
2 4
2
⎛ 1⎞ ⎛1⎞ 1
⎜ t + ⎟ (1 − t ) = ⎜ ⎟ − u = α − u , α =
2 2 2
⎝ 2⎠ ⎝4⎠ 4
astfel:
224
1 du 1 u 1 ⎛ 3⎞
I =−
2
∫ α −u
2 2
=−
2
arcsin = −
α 2
arcsin 4 ⎜ t + ⎟ =
⎝ 4⎠
1 ⎛ 4 + 3x ⎞
3
=− arcsin ⎜ 3 ⎟
2 ⎝ x ⎠
1 + x2
8. I = ∫ dx
x 1 + x4
Soluţie. Observăm că integrala se descompune în:
dx x dx
I =∫ +∫ = I1 + I 2
x 1 + x

4
1 + x

I1 I2
Pentru I1 putem scrie:

2
− 3 dx
1 dx x
I1 = ∫ =− ∫
⎛ 1 ⎞
2 2 ⎛ 1 ⎞
2
x 1+ ⎜ 2 ⎟
3
1+ ⎜ 2 ⎟
⎝x ⎠ ⎝x ⎠
1 2
Alegem 2 = t ∴− 3 dx = dt , astfel că:
x x
1 ⎛ 1 + 1 + x4 ⎞
I1 = −
1 dt
2 ∫ t2 +1
= −
1
2
ln t + t 2
+(1 =)− ln ⎜
2 ⎜⎝ x2
⎟
⎟
⎠
Pentru I 2 schimbarea x 2 = u conduce la scrierea:
I2 =
1
∫
2 x dx 1
= ∫
du 1
( 1
) (
= ln u + u 2 + 1 = ln x 2 + 1 + x 4 )
( ) 2 1+ u 2
2 1 + x2 2
2 2
Adunând expresiile lui I1 şi I 2 obţinem:

1 ⎛ x2 + 1 + x4 2 ⎞
I = ln ⎜ x ⎟
2 ⎜⎝ 1 + 1 + x 4 ⎟
⎠
1 − x2
9. I = ∫ dx
(1 + x )2
1 + x4
Soluţie. Împărţind numărătorul şi numitorul cu x 2 , integrala se aduce la
forma:
225
⎛ 1 ⎞
⎜ 2 − 1⎟ dx
⎝x ⎠
∫⎛ 1⎞ 2 1
⎜x+ ⎟ x + 2
⎝ x⎠ x
1 ⎛ 1 ⎞ 1
Se notează, apoi x + = t ∴ ⎜1 − 2 ⎟ dx = dt. Pe de altă parte x 2 + 2 = t 2 − 2
x ⎝ x ⎠ x
aşa că vom obţine:
−dt
I =∫
t t2 − 2
1 du 1 − 2u 2
O nouă schimbare: t = cu dt = − 2 şi t 2 − 2 = , astfel:
u u u
⎛ 2⎞ 1 ⎛ 2x ⎞
I =∫
du
=
1
arcsin 2u =( 1
)
arcsin ⎜⎜ ⎟
⎟ = arcsin ⎜⎜ 2 ⎟⎟
1 − 2u 2 2 2 ⎝ t ⎠ 2 ⎝ x +1⎠
x2 − 1
10. I = ∫
x x 4 + 3x 2 + 1
Soluţie. Procedăm ca la exerciţiul 9.
⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞′
⎜1 − 2 ⎟ dx ⎜ x + ⎟ dx dt
I =∫ ⎝ x ⎠ =∫ ⎝ x⎠
=∫ ,
⎛ 2 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞
2
t 2
+ 1
⎜ x + 2 + 2⎟ +1 ⎜ x + ⎟ +1
⎝ x ⎠ ⎝ x⎠
1 ⎛ 1 ⎞
unde t = x + ∴ dt = ⎜1 − ⎟ dx. Astfel că:
x ⎝ x2 ⎠
⎛ x 2 + 1 + x 4 + 3x 2 + 1 ⎞
( )
I = ln t + t 2 + 1 = ln ⎜
⎜
⎝ x
⎟
⎟
⎠
1 + x4
11. I = ∫ dx
1 − x4
1 1 1⎛ 1⎞
x x2 + dx x x 2 + 2 dx x2 + ⎜ x + ⎟ dx
x 2
x x⎝ x⎠
I =∫
( )( ) x2 ⎜ x − ⎟⎜ x + 1 ⎞⎟ ∫
= −∫ =−
1 − x 2
1 + x 2
⎛ 1 ⎞⎛ ⎛ 1 ⎞⎛ 1⎞
2
⎝ x ⎠⎝ x⎠ ⎜ x − ⎟⎜ x + ⎟ x
⎝ x ⎠⎝ x⎠
226
1
x2 +
x2 ⎛ 1 ⎞
= −∫ ⎜ 1 + 2 ⎟ dx
⎛ 1 ⎞⎛ 2 1 ⎞⎝ x ⎠
⎜ x − ⎟⎜ x + 2 + 2 ⎟
⎝ x ⎠⎝ x ⎠
1 ⎛ 1 ⎞ 1
Cu substituţia: x − = t ∴ ⎜1 + 2 ⎟ dx = dt , x 2 + 2 = t 2 + 2, integrala se va
x ⎝ x ⎠ x
scrie:
t 2 + 2dt t 2 + 2t dt
I = −∫ = − ∫ t 2 (t 2 + 4)
t (t 2 + 4)
Schimbarea t 2 + 2 = u 2 ∴ t dt = u du conduce la:
1 (u + 2) + (u − 2)
2 2
u 2 du
I = −∫
( u 2 − 2 )( u 2 + 2 ) 2 ∫ ( u 2 + 2 )( u 2 − 2 )
= du =
1 ⎛ 1 1 ⎞ 1 u 1 u− 2
=− ∫ ⎜ 2 + 2
2 ⎝u +2 u −2⎠
⎟du = −
2 2
arctg − ln
2 2 2 u+ 2
Revenind la notaţia iniţială deducem, în final:
1 ⎛ 1 + x4 + x 2 1 + x4 ⎞
I= ⎜ ln − arctg ⎟
4 2 ⎜⎝ 1 + x4 − x 2 x 2 ⎟⎠
n
12. I n = ∫ ( a 2 + x 2 ) 2 dx
Soluţie. Vom face o integrare prin părţi, luând:
⎧ n
⎧ n
⎪u = ( a 2 + x 2 ) 2 ⎪du = n ( a 2 + x 2 ) 2 x dx
−1
⎨ ⇒ ⎨
⎪⎩dv = dx ⎪⎩v = x
n n
I n = x ( a 2 + x 2 ) 2 − n ∫ x 2 ( a 2 + x 2 ) 2 dx ⇔
−1
n
I n = x ( a 2 + x 2 ) 2 − n ∫ ⎡⎣( a 2 + x 2 ) − a 2 ⎤⎦ ( a 2 + x 2 ) dx ⇔
n
I n = x ( a 2 + x 2 ) 2 − nI n + a 2 nI n − 2
De aici, obţinem relaţia de recurenţă pentru I n :
n n
1 na 2
I n = ∫ ( a 2 + x 2 ) 2 dx = x ( a2 + x2 ) 2 + I n − 2 , ∀n ≥ 2
n +1 n +1
227
n
13. I n = ∫ ( a 2 − x 2 ) 2
Soluţie. Procedăm ca la exerciţiul 12 alegând:
⎧ n
⎧ x
⎪u = ( a 2 − x 2 ) 2 ⎪du = −n ( a 2 − x 2 ) 2 n dx
−1
⎨ ⇒⎨
⎪⎩dv = dx ⎪⎩v = x
Apoi scriem succesiv:
n n
I n = x ( a 2 − x 2 ) 2 + n ∫ x 2 ( a 2 − x 2 ) 2 dx ⇔
−1
n n
I n = x ( a 2 − x 2 ) 2 + n ∫ ⎡⎣ a 2 − ( a 2 − x 2 ) ⎤⎦ ( a 2 − x 2 ) 2 dx ⇔
−1
n
I n = x ( a 2 − x 2 ) 2 + na 2 I n − 2 − nI n
n n
1 na 2
In = ∫ ( a2 − x2 ) 2 = x ( a2 − x2 ) 2 + I n − 2 , ∀n ≥ 2
n +1 n +1
n
14. I n = ∫ ( x 2 − a 2 ) 2 dx
Soluţie. Procedăm ca la exerciţiul 12 şi găsim:
n n
n na 2
I n = ∫ ( x 2 − a 2 ) 2 dx = x ( x2 − a2 ) 2 − I n−2 , n≥2
n +1 n +1
Exerciţii propuse
dx
1. I = ∫ 3
x + x2
3
⎛
( ) ⎞
2
23 x +1 +1 1 ⎜
3
x +1 −1 ⎟
R : 2 3 arctg + ln ⎜
3 2 ⎜ 3 ( x + 1)2 + 3 x + 1 + 1 ⎟⎟
⎝ ⎠
Indicaţie. Se ataşează curba x 3 + x 2 = y şi apoi y = tx. Se obţine
3
3t dt
parametrizarea x = t 3 − 1, y = t ( t 3 − 1) iar integrala se reduce la ∫ 3 .
t −1
228
dx
2. I = ∫
(x 2
− 1) x ( x + 2 )
⎛ x+2⎞ 1 x + 2 − 3x
R : 2arctg ⎜⎜ ⎟+ ln
⎝ x ⎟⎠ 3 x + 2 + 3x
Indicaţie. Se asociază integralei hiperbola de ecuaţie x 2 + 2 x − y 2 = 0 a
2
cărei parametrizare se obţine punând y = tx. Se obţin: x = ,
t −1
2
2t 4t dt ( 4t 2 − 4 ) dt
y= , dx = − , iar apoi integrala se reduce la: ∫ (t − 3)( t 2 + 1)
t2 −1 ( )
2 2
t 2
− 1
dx
3. I = ∫
4 x3 ( x − 2 )
x−2 4
x−2 + 4 x
R : − 4arctg 4 + 2ln
x 4
x−2 − 4 x
Indicaţie. Se asociază curba de ecuaţie y = 4 x3 ( x − 2 ) şi se intersectează
2 2t 8t 3 dt
cu dreapta y = tx . Se obţin: x = , y = , dx = iar integrala
1− t4 1− t4 (1 − t 4 )
2
8t 3 dt
se reduce la una raţională: ∫ .
1− t4
dx
4. I = ∫
( 2 x + 3) 3 3 x 2 + x 3
⎛ 23 x + 2 + 3 x ⎞ 1 3
x+2− 3 x
R : 2 3 arctg ⎜⎜ ⎟⎟ − ln
⎠ 2 ( x + 2) + 3 x ( x + 2) + 3 x2
3
⎝ 3x 3 2
Indicaţie. Curba de ecuaţie y = 3 3 x 2 + x3 se parametrizează luând y = tx;

3 3t −9t 2 dt t dt
de aici găsim: x = , y = şi dx = ; se ajunge la: −3∫ 3 .
t −1 t −1 ( t 3 − 1) t +1
3 3 2
229
1. 12. Integrale diverse
1. ∫x x − 5 dx, x≥5
Soluţie. Substituim x − 5 = t 2 , x = t 2 + 5, dx = 2t dt , iar integrala devine:
2 5 10 3 2 ( x − 5 ) 10 ( x − 5 )
5/ 2 3/ 2
∫ x x − 5 dx = 2∫ ( t + 5) t dt = 5 t + 3 t = 5 +
2 2
3
Observaţie. Mai general, când avem de calculat:
b
∫ (α x + β ) ax + b dx x≥−
a
se face schimbarea: ax + b = t 2
dx
2. ∫1+ e x
Soluţie. Efectuăm schimbarea de variabilă 1 + e x = t , de unde rezultă:

dt
e x = t − 1, x = ln ( t − 1) , dx = ,
t −1
iar după înlocuiri:
dx dt t − ( t − 1) ⎛ 1 1⎞ t −1
∫1+ e x
=∫
t ( t − 1)
=∫
t ( t − 1)
dt = ∫ ⎜
⎝ t − 1
− ⎟ dt = ln
t ⎠ t
sau revenind la notaţia iniţială, obţinem, în final:
dx ⎛ ex ⎞
∫1+ e = ln ⎜ x ⎟
= x − ln (1 + e x )
⎝1+ e ⎠
x
(x 2
− 1) dx
3. ∫ x2 + 1
( x4 + 3x2 + 1) arctg x
Soluţie. Aducem mai întâi integrala la forma:
I =: ∫
(x 2
− 1) dx
⎡⎛ 1⎞ ⎤ ⎛ 1⎞
2
⎢⎜ x + ⎟ + 1⎥ arctg ⎜ x + ⎟
⎢⎣⎝ x⎠ ⎥⎦ ⎝ x⎠
1 ⎛ 1 ⎞
apoi se substituie: x + = t ⇔ ⎜1 − 2 ⎟ dx = dt
x ⎝ x ⎠
Integrala se transformă în
dt
I =∫
( t + 1) arctg t
2
230
dt
Dacă se notează: arctg t = u cu = du , atunci:
t +1
2
du
I =∫ = ln u
u
Ne întoarcem la substituţiile iniţiale, astfel că:
⎛ 1⎞
I = ln arctg t = ln arctg ⎜ x + ⎟
⎝ x⎠
a2 + x2
4. I = ∫ dx, x≠0
x4
Soluţie. Aducem mai întâi integrala la forma:
⎛ 1 ⎞ dx
I = ∫ a2 ⎜ 2 ⎟ + 1 3
⎝x ⎠ x
1 2dx
apoi luăm 2 = t , cu − 3 = dt , astfel integrala se transformă în:
x x
3/ 2 3/ 2
1 1 ⎛ a 2t + 1 ⎞ 1 ⎛ a2 ⎞
I = − ∫ a 2 t + 1dt = − 2 ⎜ ⎟ = − 2 ⎜ 2 + 1⎟
2 2a ⎝ 3/ 2 ⎠ 3a ⎝ x ⎠
sau, mai simplu:
(a + x2 )
2 3/ 2
I =−
3a 2 x 3
a2 − x2
5. I = ∫ dx, 0< x<a
x4
2
⎛a⎞
x ⎜ ⎟ −1 2
⎝ x⎠ 1 2⎛1⎞ dx
I =∫ dx = ∫ x ⎜⎝ x ⎟⎠ − 1 x 2
a
x4
1 dx
Substituim: = t , iar − = dt. Apoi:
x x
1
I = − ∫ t a 2 t 2 − 1 dt = 2 ∫ a 2 t 2 − 1 a 2 t dt
a
Notăm a 2t 2 − 1 = u 2 cu 2a 2t dt = 2u du şi obţinem:
3/ 2
1 2 2 2 ⎛ a2 ⎞
I = 2 ∫ u ⋅ u du = 2 u 3 = ( a 2t 2 − 1) = ⎜ 2 − 1⎟
3
a 3a 3 3⎝ x ⎠
sau mai simplu:
231
2 ( a2 − x2 )
3
I=
3x 2
1 + ln x
6. I =∫ dx, x>0
3 + x ln x
Soluţie. Observăm că dacă luăm 3 + x ln x = ϕ ( x ) , atunci 1 + ln x = ϕ ′ ( x ) , iar
integrala se transformă în:
1 + ln x ϕ ′ ( x ) dx
I =∫ dx = ∫ = ln ( 3 + x ln x )
3 + x ln x ϕ ( x)
7. I = ∫ cos ( ln x ) dx
Soluţie. Vom integra prin părţi alegând:
⎧ 1
⎧⎪u = cos ( ln x ) ⎪ du = − sin ( ln x ) dx
⎨ ⇒ ⎨ x
⎪⎩dv = dx ⎪⎩v = x
Astfel:
I = x cos ( ln x ) + ∫ sin ( ln x ) dx

I1
Pentru integrala din membrul drept vom face o nouă integrare prin părţi:
⎧ 1
⎪⎧u = sin ( ln x ) ⎪ du = cos ( ln x )
⎨ ⇒⎨ x
⎪⎩dv = dx ⎪⎩v = x
I1 = ∫ sin ( ln x ) dx = x sin ( ln x ) − ∫ cos ( ln x ) dx

I
Înlocuind I1 în expresia lui I obţinem:
I = x cos ( ln x ) + x sin ( ln x ) − I
de unde rezultă:
x
I=
2
( cos ( ln x ) + sin ( ln x ) )
⎛ 1⎞
8. I = ∫ x ln ⎜ x + ⎟ dx, x>0
⎝ x ⎠
⎛ 1⎞
ln ⎜ x + ⎟ = ln ( x + 1) − ln x
⎝ x⎠
De aici rezultă:
232
I = ∫ x ln ( x + 1) dx − ∫ x ln x dx = I1 − I 2
Integralele I1 si I 2 le vom calcula prin părţi. Substituim:
⎧ dx
du =
⎪⎧u = ln ( x + 1) ⎪⎪ x +1
⎨ ⇒⎨
⎪⎩dv = x dx
2
⎪v = x
⎪⎩ 2
Astfel:
1 ( x − 1) + 1
2
x2 1 x2 x2
I1 = ln ( x + 1) − ∫ dx = ln ( x + 1) − ∫ dx =
2 2 x +1 2 2 x +1
x2 1⎛ dx ⎞
= ln ( x + 1) − ⎜ ∫ ( x − 1) dx + ∫ ⎟=
2 2⎝ x +1⎠
( x − 1) − 1 ln x + 1
2
x2
= ln ( x + 1) − ( )
2 4 2
Analog cu:
⎧ dx
⎧u = ln x ⎪⎪du = x
⎨ ⇒⎨
⎩dv = x dx ⎪dv = x
2
⎪⎩ 2
2
x 1 1 x2 1 x2 x2
I 2 = ln x − ∫ x 2 ⋅ dx = ln x − ∫ x dx = ln x −
2 2 x 2 2 2 4
Înlocuind expresiile lui I1 şi I 2 mai sus, obţinem:
x 2 ⎛ x + 1 ⎞ x − ( x − 1)
2 2
I= ln ⎜ ⎟ + + ln ( x + 1) + C
2 ⎝ x ⎠ 4
sau încă:
x2 ⎛ 1 ⎞ 2x −1 1
I= ln ⎜ x + ⎟ + − ln ( x + 1) + C ⇔
2 ⎝ x⎠ 4 2
2
x ⎛ 1⎞ x
I = ln ⎜ x + ⎟ + + ln ( x + 1) + C1
2 ⎝ x⎠ 2
1
unde C1 = C − .
4
x 2 + 1 ⎡⎣ln ( x 2 + 1) − 2ln x ⎤⎦
9. I = ∫ dx, x>0
x4
233
1 ⎛ 1 ⎞ dx
I = ∫ 1+ 2
⋅ ln ⎜ 1 + 2 ⎟ 3
x ⎝ x ⎠x
Apoi schimbăm variabila de integrare:
1 2dx
1+ = t 2 ∴ − 3 = 2t dt
x2 x
astfel:
I = − ∫ t 2 ln ( t 2 ) dt = −2∫ t 2 ln t
Integrăm, mai departe prin părţi, alegând:
⎧ dt
⎪ du =
⎧u = ln t ⎪ t
⎨ ⇒⎨
⎩dv = t
2 3
⎪v = t
⎪⎩ 3
Aşadar:
⎛ t3 1 1 ⎞ 2 t3 t3
I = −2 ⎜ ln t − ∫ t 3 ⋅ dt ⎟ = − t 3 ln t + = (1 − 6ln t )
⎝3 3 t ⎠ 3 9 9
Revenim la notatia iniţială şi obţinem în final :
3/ 2
1⎛ 1 ⎞ ⎡ ⎛ 1 ⎞⎤
I = ⎜1 + 2 ⎟ ⎢1 − 3ln ⎜ 1 + x ⎟ ⎥
9⎝ x ⎠ ⎣ ⎝ ⎠⎦
dx ⎛ π π⎞
10. I = ∫ , x ∈⎜ − , ⎟
sin x ⎝ 2 2⎠
x x
Soluţie 1. Observăm că sin x = 2sin cos iar:
2 2
1 1 1
⋅
x 2 x
cos 2 cos 2
1
=
1
= 2 = 2 = ϕ′( x)
sin x 2sin x cos x 2sin x cos x tg
x ϕ ( x)
2 2 2 2 2
x
cos 2
2
x 1 1
unde ϕ ( x ) = tg iar ϕ ′ ( x ) = ⋅
2 2 cos 2 x
2
Astfel integrala devine:
ϕ′( x) x
I =∫ dx = ln ϕ ( x ) = ln tg
ϕ ( x) 2
234
Soluţie 2. Se mai poate scrie şi:
1 sin x sin x sin x
= = = =
sin x sin x 1 − cos x (1 − cos x )(1 + cos x )
2 2
1 (1 + cos x ) + (1 − cos x ) 1 ⎛ sin x sin x ⎞

= sin x = ⎜ +
2 (1 − cos x )(1 + cos x ) 2 ⎝ 1 − cos x 1 + cos x ⎟⎠
Notăm, apoi, cos x = t ∴ − sin x dx = dt şi integrala iniţială se transformă în:
1⎛ dt dt ⎞ 1 1 − t 1 1 − cos x
I = ⎜ −∫ −∫ ⎟ = ln = ln
2 ⎝ 1− t 1 + t ⎠ 2 1 + t 2 1 + cos x
Dacă ţinem de formulele de linearizare ale funcţiilor sin x şi cos x vom scrie:
x x
1 − cos x = 2sin 2 , 1 + cos x = 2cos 2
2 2
1 − cos x x
şi, de aici: = tg 2
1 + cos x 2
x
I = ln tg
2
dx
11. I = ∫
cos x
⎛π ⎞
Soluţie 1. Întrucât cos x = sin ⎜ − x ⎟ , integrala se poate aduce sub forma:
⎝2 ⎠
⎛π ⎞′
dx ⎜ − x ⎟ dx
I =∫ = −∫ ⎝ 2 ⎠
⎛π ⎞ ⎛π ⎞
sin ⎜ − x ⎟ sin ⎜ − x ⎟
⎝2 ⎠ ⎝2 ⎠
π
Substituim − x = t ∴ − dx = − dt , astfel că:
2
dt t
I = −∫ = − ln tg
sin t 2
unde am ţinut seama de exerciţiul 10. Revenim la notaţia iniţială, astfel că:
⎛π x⎞ ⎛π x⎞
I = − ln tg ⎜ − ⎟ = ln ctg ⎜ − ⎟
⎝ 4 2⎠ ⎝ 4 2⎠
Soluţie 2. Se poate observă că:
235
1 1
⋅
2 cos 2 x
1 1 1 1 2 =
= = = =2
cos x ⎛ x ⎞ cos 2 x − sin 2 x x ⎛ x ⎞ 1 − tg 2 x
cos 2 ⎜ ⎟ cos 2 ⎜1 − tg 2 ⎟
⎝2⎠ 2 2 2⎝ 2⎠ 2
⎛ x ⎞′
⎜ tg ⎟
=2 ⎝
2⎠
x
1 − tg 2
2
x
Substituim tg = t , iar integrala se transformă în:
2
x x x
1 + tg cos + sin
dt 1+ t 2 = ln 2 2 =
I = 2∫ = ln = ln
1− t2 1− t x x x
1 − tg cos − sin
2 2 2
2 x 2 x ⎛π x ⎞
cos + sin cos ⎜ − ⎟
= ln 2 2 2 2 = ln ⎝ 4 2 ⎠ = ln ctg ⎛ π − x ⎞
⎜ ⎟
2 x 2 x ⎛π x ⎞ ⎝ 4 2⎠
cos − sin sin ⎜ − ⎟
2 2 2 2 ⎝ 4 2⎠
⎛ π π⎞
12. I = ∫ 1 + tg 2 x dx, x ∈⎜ − , ⎟
⎝ 2 2⎠
Soluţie 1. Observăm că:
1 + tg 2 x ( tg x )′
1 + tg 2 x = =
1 + tg 2 x 1 + tg 2 x
Astfel:
I =∫
( tg x )′ dx = ϕ′( x)
1 + tg x
2 ∫ 1+ ϕ 2 ( x)
dx
unde ϕ ( x ) = tg x, integrala dată ia forma:
( ) (
I = ln ϕ ( x ) + 1 + ϕ 2 ( x ) = ln tg + 1 + tg 2 x )
Soluţie 2. Întrucât:
sin 2 x sin 2 x + cos 2 x 1 ⎛ π π⎞
1 + tg 2 x = 1 + 2
= 2
= , ∀x ∈ ⎜ − , ⎟
cos x cos x cos x ⎝ 2 2⎠
Apoi, din exerciţiul 11:
236
dx ⎛π x⎞
∫ cos x = ln ctg ⎜⎝ 4 − 2 ⎟⎠
Observaţie. Vom face câteva transformări în rezultatul dat la soluţia 1 şi
vom arăta că se ajunge la rezultatul obţinut ulterior:
⎛ x x ⎞
2sin cos + 1 ⎟
( )
⎛ sin x 1 ⎞ ⎜ 2 2
ln tg x + 1 + tg x = ln ⎜
2
+ ⎟ = ln ⎜ ⎟=
⎝ cos x cos x ⎠ ⎜ cos x ⎟
⎝ ⎠
2
⎛ x x⎞ ⎛ x x⎞⎛ x x⎞
⎜ sin + cos ⎟ ⎜ sin + cos ⎟ ⎜ sin + cos ⎟
2 2⎠ ⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 2⎠
= ln ⎝ = ln =
⎛ x⎞ ⎛ x x⎞⎛ x x⎞
cos 2 ⎜ ⎟ ⎜ cos − sin ⎟ ⎜ cos + sin ⎟
⎝2⎠ ⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 2⎠
x x
sin + cos
= ln 2 2 = ln ctg ⎛ π − x ⎞
x x ⎜ ⎟
sin − cos ⎝ 4 2⎠
2 2
unde am ţinut seama de raţionamentul făcut la exerciţiul anterior.
2sin x + cos x ⎛ π⎞
13. I = ∫ x ∈ ⎜ 0, ⎟
dx,
sin x + 2cos x ⎝ 2⎠
Soluţie. Se caută constantele A şi B, astfel încât:
⎛ π⎞
2sin x + cos x = A ( sin x + 2cos x ) + B ( −2sin x + cos x ) , ∀x ∈ ⎜ 0, ⎟
⎝ 2⎠
Identificăm coeficienţii nedeterminaţi după sin x şi cos x :
sin x : A − 2B = 2
cos x : 2A + B =1
4 3
Sistemul obţinut ne dă soluţia: A = , B =
5 5
Odată cu valorile A şi B găsite, integrala dată se va transforma, astfel:
4 3
( sin x + 2cos x ) + ( −2sin x + cos x ) 4 3 −2sin x + cos x
I =∫5 5 dx = ∫ dx + ∫ =
sin x + 2cos x 5 5 sin x + 2cos x
4 3 ( sin x + 2cos x )′ 4 3
= x+ ∫ dx = x + ln ( sin x + 2cos x )
5 5 sin x + 2cos x 5 5
237
arcsin x
14. I = ∫ dx, x ∈ ( 0,1)
x2
Soluţie. Vom integra prin părţi considerând:
⎧ dx
⎧u = arcsin x ⎪du =
⎪ ⎪ 1 − x2
⎨ 1 ⇒⎨
⎪⎩dv = x 2 dx ⎪v = − 1
⎪⎩ x
Aşadar:
1 dx
I = − arcsin x + ∫
x x 1 − x2
Apoi, integrala obţinută se va transforma după cum urmează:
−1 ⎛ 1 ⎞′
dx dx
dx ⎜ ⎟ dx
x2 ⎝ x⎠
∫x 1 − x2
=∫
1
= −∫
2
= −∫
2
=
x 2
−1 ⎛1⎞ ⎛ ⎞
1
x2 ⎜ ⎟ −1 ⎜ ⎟ −1
⎝ x⎠ ⎝ x⎠
⎛1 1 ⎞ ⎛ x ⎞
= − ln ⎜⎜ + 2
− 1 ⎟⎟ = − ln ⎜ ⎟
⎝x x ⎝ x + x −1 ⎠
2
⎠
Înlocuind acest rezultat mai sus, deducem în final:
arcsin x ⎛ x + x2 − 1 ⎞
I =− + ln ⎜ ⎟
x ⎜ x ⎟
⎝ ⎠
15. I = ∫ x 2 x 2 − a 2 dx, x <a

Soluţie. Vom integra mai întâi prin părţi, pentru care alegem:
⎧ xdx
⎪ du =
⎧⎪u = x − a
2
⎪ 2
x2 − a2
⎨ ⇒⎨
⎪⎩ dv = u dx
2 3
⎪v = x
⎪⎩ 3
Astfel, se poate scrie succesiv:
1 x ⎡⎣( x − a ) + a ⎤⎦
2 2 2 2
1 3 2 1 x dx 1 3 2
I = x x −a − ∫
2
= x x −a − ∫ 2
dx
3 3 x2 − a2 3 3 x2 − a2
1 1 a2 x 2 dx
I = x 3 x 2 − a 2 − ∫ x 2 x 2 − a 2 dx − ∫
3 3
3 2
x − a
2
I
J
Evaluăm, apoi integrala J, tot prin părţi:
238
J =∫
x 2 dx
x2 − a2
= ∫x
2x
2 x2 − a2
dx = ∫ x ( ) ′
x 2 − a 2 dx =
x2 − a2
= x x 2 − a 2 − ∫ x 2 − a 2 dx = x x 2 − a 2 − ∫ dx =
x2 − a2
= x x 2 − a 2 + a 2 ln x + x 2 − a 2 − J
Rezultă că
x 2 a2
J= x − a 2 + ln x + x 2 − a 2
2 2
Apoi, dacă înlocuim expresia lui J mai sus, obţinem ecuaţia:
x3 1 a2 ⎛ x 2 a2 ⎞
I= x2 − a2 − I − ⎜ x − a 2 + ln x + x 2 − a 2 ⎟
3 3 3 ⎝2 2 ⎠
de unde rezultă:
3 ⎛ x3 a2 x 2 a4 ⎞
I= ⎜ x2 − a2 − x − a 2 − ln x + x 2 − a 2 ⎟
4⎝ 3 6 6 ⎠
sau
x3 a2 x 2 a4
I= x2 − a2 − x − a 2 − ln x + x 2 − a 2
4 8 8
xearcsin x
16. I = ∫ earcsin x dx, J =∫ dx, x <1
1 − x2
Soluţie. Integrăm prin părţi prima integrală, alegând:
⎧ earcsin x
⎧⎪u = earcsin x ⎪ du = dx
⎨ ⇒ ⎨ 1 − x2
⎪⎩dv = dx ⎪v = x
⎩
Astfel:
x
I = xearcsin x − ∫ earcsin x dx = xearcsin x − J
1− x 2
unde
( ′
)
J = ∫ − 1 − x 2 earcsin x dx = − 1 − x 2 earcsin x + ∫ 1 − x 2
earcsin x dx
1 − x2
⇔
J = − 1 − x 2 earcsin x + I
Prin urmare:
I = xearcsin x + 1 − x 2 earcsin x − I
apoi:
239
I = ∫ earcsin x dx =
1
2
(
x + 1 − x 2 earcsin x )
iar
J = − 1 − x 2 earcsin x + I = − 1 − x 2 earcsin +
1
2
( )
x + 1 − x 2 earcsin x
de unde rezultă în final:
J =∫
xearcsin x
1− x 2
dx =
1
2
(
x − 1 − x 2 earcsin x )
earctg x xearctg x
17. I = ∫ dx, J =∫ dx
(1 + x )
2 3/ 2
(1 + x ) 2 3/ 2
Soluţie. Integrăm prin părţi ambele integrale. Pentru I luăm:

⎧ 1 ⎧ x dx
⎪u = ⎪ du = −
⎪ ⎪
( )
3
1+ x 2
1 + x2
⎨ ⇒ ⎨
arctg x
⎪dv = e ⎪ arctg x
⎩⎪ 1 + x2 ⎪⎩v = e
Rezultă:
earctg x xearctg x earctg x
I= +∫ = +J
(1 + x2 )
3/ 2
1+ x 1 + x2
Pentru J luăm:
⎧ x ⎧ 1
⎪u = ⎪ du = dx
⎪ ⎪
( )
3
1+ x 2
1 + x2
⎨ ⇒ ⎨
arctg x
⎪dv = e dx ⎪
⎪⎩v = e
arctg x
⎪⎩ 1+ x 2
Astfel:
x earctg x x
J= earctg x − ∫ = earctg x − I
( )
3
1+ x 2
1 + x2 1+ x 2
240
Am obţinut sistemul:
⎧ earctg x
⎪I − J =
⎪ 1 + x2
⎨
⎪I + J xearctg x
=
⎪ 1 + x2
⎩
/ 2J =
( x − 1) earctg x
1 + x2
2I / =
( x + 1) earctg x
1 + x2
În final, urmează că:

earctg x x +1
I =∫ dx = earctg x
(1 + x ) 2 3/ 2
2 1+ x 2
xearctg x x −1
J =∫ dx = earctg x
(1 + x )
2 3/ 2
2 1+ x 2
1− x
18. I = ∫ x dx, x <1
1+ x
1− x x dx − x 2 dx
I =∫x dx = ∫ +∫ = A+ B
1 − x2 1 − x2 1 − x2
unde A = − 1 − x 2 , iar B se obţine integrând prin părţi. Astfel:
B=∫x
−x
1 − x2
dx = ∫ x ( ′
)
1 − x 2 dx = x 1 − x 2 − ∫ 1 − x 2 dx =
1 − x2
= x 1 − x2 − ∫ dx = x 1 − x 2 − arcsin x − B
1− x 2
Obţinem:
x 1
B= 1 − x 2 − arcsin x
2 2
iar, în final:
x 1 x−2 1
I = − 1 − x2 + 1 − x 2 − arcsin x ⇔ I = 1 − x 2 − arcsin x
2 2 2 2
241
Exerciţii propuse
1. ∫ ( 2 x − 1) 3 − x, x≤3
2
(3 − x ) ( 7 + 6x )
3/ 2
R: −
15
dx
2. ∫e +1−x
, x∈\
R : ln (1 + e x )
(x 2
+ 1) dx
3. ∫ ⎛ x2 − 1 ⎞
( x 4
− x 2
+ 1) arcctg ⎜ ⎟
⎝ x ⎠
⎛ x2 − 1 ⎞
R : − ln ⎜ arcctg ⎟
⎝ x ⎠
4 − x2
4. ∫ dx, x ∈ ( 0, 2 )
x2
4 − x2 x
R: − − arcsin
x 2
4 − x2
5. ∫ dx, x ∈ ( 0, 2 )
x
R: 4 − x 2 + 2ln x − 2ln x + 4 − x 2( )
x2 − a2
6. ∫ x4
dx, x >a
(x − a2 )
2 3/ 2
R:
3a 2 x
3 + 2 (1 + x ) ln x
7. ∫ 1 + 2 x ln x
dx, x>0
R : x + ln (1 + 2 x ln x )
Indicaţie. Se caută A şi B constante reale, astfel încât:
242
3 + 2 (1 + x ) ln x = A (1 + 2 x ln x ) + B (1 + 2 x ln x )′ .
8. ∫ sin ( ln x ) dx, x>0

1
R: − x ⎣⎡ cos ( ln x ) − sin ( ln x ) ⎦⎤
2
⎛ 1⎞
9. ∫ x ln ⎜⎝ x − x ⎟⎠dx, x ∈ ( 0,1)
x2 1 2 ⎛ 1⎞ 1
R: − + x ln ⎜ x − ⎟ − ln ( x 2 − 1)
4 2 ⎝ x⎠ 2
1 ⎛ 1⎞
10. ∫x 2
ln ⎜ x + ⎟dx,
⎝ x⎠
x>0
1 1 ⎛ 1⎞
R: + 2arctg x − ln ⎜ x + ⎟
x x ⎝ x⎠
(
x 2 − 1 ln ( x 2 − 1) − 2ln x ) dx,
11. ∫ x 4
x>0
3/ 2
1⎛ 1 ⎞ ⎡ ⎛ 1 ⎞⎤
R : − ⎜1 − 2 ⎟ ⎢ 2 + 3ln ⎜ x − x ⎟ ⎥
9⎝ x ⎠ ⎣ ⎝ ⎠⎦
dx ⎛ π π⎞
12. ∫ cos 2 x , x ∈⎜ − , ⎟
⎝ 4 4⎠
1 ⎛π ⎞
R: ln ctg ⎜ − x ⎟
2 ⎝ 4 ⎠
dx ⎛ π⎞
13. ∫ sin 2 x , x ∈ ⎜ 0, ⎟
⎝ 2⎠
1
R: ln tg x
2
⎛ π π⎞
14. ∫ tg x 1 + tg 2 xdx, x ∈⎜ − , ⎟
⎝ 2 2⎠
1
R:
cos x
243
2sin x + cos x ⎛ π⎞
15. ∫ sin x + 2cos x dx, x ∈ ⎜ 0, ⎟
⎝ 2⎠
3x 4
R: + ln ( 2cos x + sin x )
5 5
arccos x
16. ∫ dx, x ∈ ( 0,1)
x2
arccos x ⎛ x + 1 − x2 ⎞
R: − + ln ⎜ ⎟
x ⎜ x ⎟
⎝ ⎠
17. ∫x x 2 + a 2 dx, x∈\

2
( )
3 2
x a a4
R: x2 + a2 + x x 2 + a 2 − ln x + a 2 + x 2
4 8 8
18. a) I = ∫ earccos x dx, x ∈ ( −1, 1)
R: J = −
1
2
( )
x + 1 − x 2 earccos x
xearccos x dx
b) J = ∫ , x ∈ ( −1, 1)
1 − x2
1
(
R : I = − − x + 1 − x 2 earccos x
2
)
19. a) I = ∫ xe x sin x dx
1
R : J = e x ⎣⎡− sin x + x ( sin x + cos x ) ⎦⎤
2
b) J = ∫ xe x cos x dx
1
R : I = e x ⎣⎡cox + x ( sin x + cos x ) ⎦⎤
2
arcsin x
20. ∫ dx, x ∈ ( −1, 1)
1+ x
R: 4 1 − x + 2 1 + x arcsin x
244
x
21. ∫ 3
1 + x4
dx
( t − 1) ,
2
3 2t + 1 1
R: − arctg + ln 2 t = 3 1 + x −4
4 3 8 t + t +1
dx
22. ∫ 3
1 + x3
2t + 1 1 ( t − 1)
2
1
R: − arctg + ln 2 , t = 3 1 + x3
3 3 6 t + t + 1
n
x 2 dx
23. ∫ 1 − xn+2
2 1 − xn+2
R: − arctg
n+2 xn+2
dx
24. ∫ 1
5
(
x 4 1 − 5 x6 ) 6
6
5 t 5 5 3 t 2 − 3t + 1 6 −
R: arctg + arctg t + ln unde t = x 5
−1
6 3 − 2t 2 3 12 t 2 + 3t + 1
245
2. INTEGRALA DEFINITĂ
2.1. Sume Riemann. Noţiunea de integrală definită
Fie f : [ a, b ] → o funcţie mărginită şi Δ = { x0 , x1 ,..., xn } o diviziune a

intervalului [ a, b ] cu norma Δ = max xi − xi −1 .
1≤ i ≤ n
Fie ξ = (ξi )i , (1 ≤ i ≤ n ) , un sistem de puncte intermediare, cu xi −1 ≤ ξi < xi

Notăm:
n
σ f ( Δ, ξi ) = ∑ f (ξi )( xi − xi −1 )
i =1
suma Riemann asociată funcţiei f, diviziunii Δ şi sistemului de puncte

intermediare ξi .
y
f ( xi )
f (ξi )
f ( xi −1 )
O a = x0 xi −1 ξ i xi xn = b x
Se zice că f este integrabilă Riemann (sau în sens Riemann) pe [ a, b ] dacă,

pentru orice şir de diviziuni ( Δ n )n≥1 ale intervalului [ a, b] ,
Δ n = { x0n , x1n ,..., xnn } cu norma, Δ n → 0 şi orice sistem de puncte intermediare
ξ n = (ξin )i , xin−1 ≤ ξin ≤ xin (1 ≤ i ≤ n ) avem:
lim σ Δn ( f , ξ n ) = I
n →∞
246
Numărul real I se numeşte integrala definită (în sens Riemann) a funcţiei f
b b
pe intervalul [ a, b ] şi se notează cu ∫ f ( x )dx sau ∫ f.
a a
Observaţii
(i ) Dacă limita există, atunci ea este unic determinată de funcţia f.

b a
(ii ) Dacă a < b, atunci ∫
a
f = −∫ f .
b
Exemple
1. Fie f : [ a, b ] → , f ( x ) = c, c = const. Atunci:

b
∫ cdx = c ( b − a )
a
Soluţie. Într-adevăr, dacă notăm:

Δ = {a = x0 < x1 < .... < xn = b} şi ξ = (ξi )1≤i ≤ n
ca mai sus, atunci:
n n
σ Δ ( f , ξ ) = ∑ f (ξi )( xi − xi −1 ) = ∑ ( xi − xi −1 ) c =
i =1 i =1
= c ( xi − x0 + x2 − x1 + ..... + xn − xn −1 ) = c ( xn − x0 ) = c ( b − a )
Iar, dacă se aleg arbitrar şirul de diviziuni ( Δ n )n≥1 cu Δ n → 0 şi sistemul de
puncte intermediare ξ n . Astfel încât xin−1 ≤ ξin ≤ xin , ( ∀ i = 1, n ) atunci evident:
lim σ Δn ( f , ξ n ) = c ( b − a )
n →∞
Din unicitatea limitei, rezultă că:

b
∫ cdx = c ( b − a )
a
1
2. Fie f : [1, 2] → , f ( x ) = . Atunci:
x
2
∫ f ( x )dx = ln 2
1
247
Soluţie. Fie q = n 2 şi Δ n = {1, q, q 2 ,..., q n } un şir de diviziuni ataşat
intervalului [1, 2] şi ξ n = {q, q 2 ,...., q n } un şir de puncte intermediare. Atunci,
evident:
Δ n = max q i − q i −1 = max {( q − 1) , q ( q − 1) ,..., q n −1 ( q − 1)} = q n −1 ( q − 1) ⎯⎯⎯
n →+∞
→0
1≤ i ≤ n 1≤ i ≤ n
şi ξ = x = q . Atunci:
i
n n
i
i
n
n n
1 i n
q i −1
σΔ ( f , ξn ) = ∑ f (ξin )( xin − xin−1 ) = ∑ i (
q − q i −1 ) = ∑ i ( q − 1) =
n
i =1 i =1 q i =1 q
1
⎛ 1 ⎞n
q −1 n
2 −1 ⎜ ⎟ −1 1
2
= n= n n =−⎝ ⎠ n →+∞
⎯⎯⎯ → − ln = ln 2
q 2 1 2
n
unde am ţinut seama că:
⎛ 1 ⎞
lim ⎜ a n − 1⎟ n = ln a, a > 0, a ≠1
n →∞
⎝ ⎠
Urmează că:
2
1
lim σ Δn ( f , ξ n ) = ∫ dx = ln 2
n →∞
1
x
3. Fie f : [ a, b ] → integrabilă Riemann. Atunci:

b
⎛
1 n k ⎞ 1
lim
n →∞ n
⎝
∑
f ⎜ a + (b − a ) ⎟ =
n
k =1
∫ f ( x )dx
⎠ b−a a
În particular, dacă a = 0 şi b = 0, avem:
1
1 n ⎛k⎞
lim
n →∞ n
∑
k =1
f ⎜ ⎟=∫ f
⎝n⎠ 0
Soluţie. Mai întâi să observăm că pentru intervalul [a, b], diviziunea:
Δ = {a = x0 < x1 < ... < xk < .... < xn = b}
k
cu xk = a + ( b − a ) , (1 ≤ k ≤ n ) este echidistantă, în sensul că:
n
b−a
Δ n = xkn − xkn−1 = , ∀ k = 1, n
n
Apoi, Δ n → 0, iar sistemul de puncte ξ n = (ξ kn )1≤ k ≤ n se alege, astfel încât:
ξ kn = xkn
248
Astfel că:
b
1 n ⎛ k ⎞ n
1 1
∑ f ⎜ a + ( b − a ) ⎟ = lim ∑ f ( ε kn )( xkn − xkn−1 ) f ( x )dx
b − a b − a ∫a
lim =
n →∞ n n
k =1 ⎝ ⎠ n →∞ k =1
Aplicaţii
a) Să se arate că:
1⎛ n⎞
1
1 2
lim ⎜⎜ 1 + + 1 + + .... + 1 + ⎟⎟ = ∫ 1 + xdx
n →∞ n n n n⎠ 0
⎝
Soluţie. Notăm f ( x ) = 1 + x , x ∈ [ 0,1]. Conform celor de mai sus:
1⎛ 1 2 n⎞ 1 n k
lim ⎜⎜ 1 + + 1 + + ... 1 + ⎟⎟ = lim ∑ 1 + =
n →∞ n n n n⎠ n →∞ n k =1 n
⎝
1 1
1 n ⎛k⎞
= lim ∑ f ⎜ ⎟ = ∫ f ( x )dx = ∫ 1 + xdx
n →∞ n
k =1 ⎝n⎠ 0 0
b) Să se calculeze:
b
∫ e dx
x
b−a
Soluţie. Notăm f ( x ) = e x x ∈ [ a, b ] şi fie h = = h (n)
n
Atunci:
⎛ n k
⎞ a ⎛ h e
nh
−1⎞ a
⎜⎜ lim
n →∞
∑ ( e h
) h ⎟
⎟
e = ⎜ lim h e
e −1 ⎠
h ⎟e
⎝ k =1 ⎠ ⎝ n →∞
Cum n → ∞, rezultă că h → 0, Astfel că limita precedentă devine:
h
lim h
h→0 e − 1
( eb−a − 1) = ln1e ( eb−a − 1)
Înlocuim mai sus acest rezultat, astfel că:
b
∫ e dx = e ( e − 1) = eb − e a
x a b−a
Observaţie. Egalitatea de la exerciţiul 3 se mai poate scrie şi sub forma:

n b
lim h∑ f ( a + hk ) = ∫ f
h →0
k =1 a
b−a
unde h = este chiar norma diviziunii echidistante Δ asociată
n
intervalului [a, b].
249
Aplicaţie. Să se arate că:
3⎛ n n n ⎞ 3 dx
n + 3 ( n − 1) ⎟⎠ ∫0 1 + x
a) lim ⎜1 + + + ... + ⎟=
n →∞ ⎜ n⎝ n+3 n+6
3 n n 3 n 1
L = lim
k →∞ n
∑ = lim ∑
n + 3 ( k − 1) n →∞ n k =1 3
k =1
1+ ( k − 1)
n
Notăm k − 1 = i cu i = 0, n − 1. Atunci:
3 n −1 1
L = lim
n →∞ n
∑
i =0 3
1+ i
n
1
Fie acum a = 0, b = 3 şi f : [0,3] → , f ( x) = , atunci:
1+ x
3 3
3 n −1 1
L = lim ∑ f ( hi ) = ∫ f = ∫ dx
0 1+ x
h →0 n
i =0 0
Exerciţii propuse
1. Folosind definiţia integralei Riemann să se arate că:

b
b2 − a 2
∫ xdx =
a
2
⎧1 x ∈ (0,1]
2. Fie f : [0,1] → , f ( x) = ⎨
⎩0 x=0
Să se arate, plecând de la definiţie, că f este integrabilă şi:
1
∫ f ( x )dx = 1
0
1
3. Fie f : [0,1] → , f ( x) = , ∀ x ∈ [ 0,1] . Să se arate că f este
1+ x
integrabilă şi:
1
∫ f ( x ) = ln 2
0
250
4. Să se arate că:
⎛ 1 1 1 ⎞
lim ⎜ + + ... + ⎟ = ln 2
n →∞ n + 1 n + 2 n + n⎠
⎝
5. Să se calculeze următoarele limite folosind sumele Riemann:

⎡ 1 1 1 ⎤
a) lim n ⎢ + + ... +
n →∞
⎣ (n + 1)
2
(n + 2) 2 (n + n) 2 ⎥⎦
1
R:
2
n
1
b) lim an , unde an = ∑ .
n →∞ ⎛ n +1⎞
k =1
n+k⎜ ⎟
⎝ n ⎠
R : ln2
k −1 k k k
Indicaţie. Se alege, ≤ ξ kn ≤ , unde ξ kn = + 2 , (1 ≤ k ≤ n )
n n n n
1 ( 2n )!
c) lim an , unde an = n .
n →∞ n n!
4
R:
e
Indicaţie. Se va scrie an sub forma:
an = n
( n + 1)( n + 2 ) ...( n + n ) = n ⎛1 + 1 ⎞⎛1 + 2 ⎞ ...⎛1 + n ⎞
⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟
nn ⎝ n ⎠⎝ n⎠ ⎝ n⎠
Apoi se logaritmează şi se calculează:
1⎡ ⎛ 1⎞ ⎛ n ⎞⎤
lim ( ln an ) = lim ⎢ ln ⎜1 + ⎟ + .... + ln ⎜ 1 + ⎟ ⎥
n →∞ n
n →∞
⎣ ⎝ n⎠ ⎝ n ⎠⎦
2.2. Formula lui Leibniz – Newton
Reamintim, fără demonstraţie, câteva din rezultatele fundamentale ale

teoriei funcţiilor integrabile (în sensul lui Riemann).
Fie f : [ a, b ] → . Atunci:
1) Dacă f integrabilă pe [a, b], atunci f este mărginită.
2) Dacă f continuă pe [a, b], atunci f este integrabilă.
3) Dacă f este continuă pe [a, b], iar F : [ a, b ] → este o primitivă a lui f
pe [a,b], atunci:
251
b
∫ f ( x )dx = F ( b ) − F ( a )
a
(Formula lui Leibniz – Newton)
Observaţie. Uneori scriem F ( x ) a în loc de F ( b ) − F ( a ) ; x se numeşte

b
variabila de integrare, iar integrala definită este un număr real care nu

depinde de variabila de integrare:
b b b
∫ f = ∫ f ( x )dx = ∫ f ( t )dt
a a a
Exemple
1. Fie f : [ a, b ] → , f ( x ) = c, c = const.
Evident, f este continuă pe [a, b], iar o primitivă F a lui f este funcţia
F ( x ) = cx, x ∈ [a, b], Astfel::
b
∫ f ( x )dx = cx = c (b − a )
b
a
a
1
2. f : [1, 2] → , f ( x) = .
x
2
1
Aici, F ( x ) = ln x şi ∫ dx = ln x |12 = ln 2 − ln1 = ln 2
1
x
Să se aplice formula lui Leibniz – Newton la calculul următoarelor integrale

definite:
1
1. ∫(x + e x )dx
2
Soluţie. Fie f ( x ) = x 2 + e x , x ∈ [0,1] . Evident, f continuă pe [ 0, 1] ca sumă

x3
de funcţii elementare iar, funcţia F ( x ) = + e x este o primitivă a lui f ( x )
3
pe [ 0, 1]. Astfel:
1
1
⎛ x3 x ⎞ ⎛1 ⎞ 4
∫0 ( x + e2
)dx = ⎜ + e ⎟ = ⎜ + e ⎟ − ( 0 − 1) = + e
x
⎝ 3 ⎠0 ⎝3 ⎠ 3
252
7
dx
2. ∫x
4
2
− 5x + 6
1
Soluţie. Fie f ( x ) = , x ∈ [ 4,7 ]. Se observă că:
x − 5x + 6
2
1 1 1
f ( x) = = −
( x − 2 )( x − 3) x − 3 x − 2
iarprimitiva lui f este:
⎛ x −3⎞
F ( x ) = ln ⎜ ⎟ x ∈ [ 4,7 ]
⎝ x−2⎠
Astfel:
7 7
⎛ x −3⎞ 4 1
∫ f ( x ) = ln ⎜ ⎟ = ln − ln = ln 4
4 ⎝ x−2⎠4 5 5
1
dx
3. ∫1+
0 x
1
Soluţie. Fie f ( x) = , x ∈ [ 0,1]. Evident, f continuă pe [ 0,1] drept
1+ x
compunere de funcţii elementare. Notăm:
F ( x ) = ∫ f ( x )dx
o primitivă a lui f. Pentru a determina F vom utiliza schimbarea de
variabilă:
x = ( t − 1) şi dx = 2 ( t − 1) dt
2
x → t ∴ 1 + x = t cu
Apoi:
2 ( t − 1) dt
F ( x) = ∫
t
⎛ 1⎞
(
= 2∫ ⎜ 1 − ⎟dt = 2 ( t − ln t ) = 2 ⎡1 + x − ln 1 + x ⎤ ,
⎝ t⎠ ⎣ ⎦ )
iar
F ( x) = F (1) − F ( 0 ) = 2 ( 2 − ln 2 ) = 4 − ln 4
1
0
3
4. ∫
2
x 2 − 4dx
Soluţie. Fie
F ( x ) = ∫ x 2 − a 2 dx, x ≥a
S-a văzut în Cap. 1 că, o primitivă a funcţiei x → x 2 − a 2 , x ≥ a este:
253
x 2 a2
F ( x) =x − a 2 − ln x + x 2 − a 2
2 2
Astfel pentru a = 2 se obţine:
3
x 2 3 5 ⎛3+ 5 ⎞
∫ x 2 − 4dx =
2
x − 4 |32 −2ln x + x 2 − 4 |32 =
2
− 2ln ⎜⎜ ⎟⎟
2 ⎝ 2 ⎠
1
1− x
5. ∫
0 1+ x
dx
Soluţie. Notăm:
1− x
F ( x) = ∫ dx, x ∈ [ 0,1]
1+ x
Efectuăm schimbarea de variabilă x → t ∴ x = t cu dx = 2tdt
Astfel:
1− t t (1 − t ) dt t2
F ( x ) = 2∫ tdt = 2∫ − 2∫ = −2 1 − t 2 − 2 I
1+ t 1− t 2
1− t 2
unde
I =∫
t2
1− t 2 ( )
dt = ∫ t − 1 − t 2 dt = −t 1 − t 2 + ∫ 1 − t 2 dt =
1− t2
= −t 1 − t 2 + ∫ dt = −t 1 − t 2 + arcsin t − I
1− t 2
Prin urmare:
t2 t 1
I =∫ dt = − 1 − t 2 + arcsin t ,
1− t2 2 2
iar dacă înlocuim expresia lui I mai sus, se obţine:
F ( x ) = ( t − 2 ) 1 − t 2 − arcsin t = ( x −2 ) 1 − x − arcsin x
Valoarea integralei este conform Leibniz – Newton:
1
1− x π
( )
1
∫ dx = ⎡ x −2 1 − x − arcsin x ⎤ =2−
1+ x ⎣ ⎦ 0 2
0
π
3
dx
6. I = ∫
π 3 + sin x + cos x
2
254
dx ⎡ π 3π ⎤
Soluţie. Fie F ( x ) = ∫ , x∈⎢ , ⎥
3 + sin x + cos x ⎣2 2 ⎦
Se va utiliza schimbarea:
x 2t 2t 1− t2
tg = t ∴ dx = de unde sin x = , cos x =
2 1+ t2 1+ t2 1+ t2
se obţine:
tdt 1 ( 2t + 1) − 1 1
F ( x) = ∫ = ∫ 2 dt = ln ( t 2 + t + 2 ) −
t +t +2 2 t +t +2
2
2
x
2 tg + 1
1 dt 1 ⎛ x x ⎞ 1 2
− ∫ 2
= ln ⎜ tg 2 + tg + 2 ⎟ − arctg
2 ⎛ 1⎞ ⎛ 7 ⎞ 2 ⎝
2 2 2 ⎠ 7 7
⎜t + ⎟ + ⎜ ⎟
⎝ 2⎠ ⎝ 2 ⎠
Apoi:
3π
3π x 2
2 tg + 1
⎛ 3π ⎞ ⎛π ⎞ 1 ⎛ 2 x x ⎞ 2 1 2
I = F⎜ ⎟ − F ⎜ ⎟ = ln ⎜ tg + tg + 2 ⎟ π − arctg
⎝ 2 ⎠ 2
⎝ ⎠ 2 ⎝ 2 2 ⎠ 7 7
2 π
2
2 ⎛ 3 1 ⎞
I = − ln 2 + ⎜ arctg − arctg ⎟
7⎝ 7 7⎠
Exerciţii propuse
Să se aplice formula lui Leibniz – Newton la calculul următoarelor integrale

definite:
1
∫ ( 2 x − 1) dx
9
1.
0
R: 0
e
ln x
2. ∫
1
x
dx
2
R:
3
1
3. ∫
0
x 2 + 4dx
255
5 1+ 5
R: + 2ln
2 2
3
4. ∫
2
x 2 − 4dx
3 5 3− 5
R: + 2ln
2 2
π
2
dx
5. ∫ 1 + cos x
0
R: 1
1
xdx
6. ∫
0 x4 + 1
R:
1
2
ln 1 + 2 ( )
π
2
7. ∫ sin
3
cos xdx
0
1
R:
4
−2
( x + 2 ) dx
8. ∫
x3 − 2 x 2
−3
6 1
R : ln −
5 6
2
dx
9. ∫1+
1 x −1
R : 2 (1 − ln 2 )
e2
ln xdx
10. ∫e x (1 + ln x )
3
R : 1 − ln
2
256
1
xdx
11. ∫1+ x
0 x
2
R: ln 2
3
π
2
12. ∫e
x
sin xdx
o
π
1⎛ ⎞
R: ⎜ 1 + e 2
⎟
2⎝ ⎠
1
arcsin x
13. ∫
0 1+ x
dx
R: π 2 −4
1
x
14. ∫1+
0 x
dx 3
3π 152
R: −
2 35
1
15. ∫ sin x cos
3 2
dx
0
2
R:
15
1
dx
16. ∫x
0
3
+1
R:
1
9
(
π 3 + ln 8 )
π
2
17. ∫ sin xdx
5
8
R:
15
π
4
18. ∫ tg xdx
5
257
1
R: ( ln 4 − 1)
4
π
4
dx
19. ∫ ( sin x + cos x )
0
2
1
R:
2
2π
dx
20. ∫ 4 − 3cos x
0
2π
R:
7
2. 3. Proprietăţile integralei definite
Reamintim câteva din proprietăţile integralei Riemann studiate în analiza

matematică din liceu:
( P1 ) Proprietatea de liniaritate
Dacă f , g : [ a, b ] → sunt două funcţii continue pe [a,b] şi α , β ∈ ,
atunci:
b b b
∫ (α f + β g ) = α ∫ f + β ∫ g
a a a
( P2 ) Proprietatea de aditivitate la interval

Dacă f : [ a, b ] → continuă şi c ∈ ( a, b ) , atunci:
b c b
∫ f =∫ f +∫ f
a a c
b
( P3 ) Dacă f : [ a, b ] → continuă şi f ≥ 0 pe [a, b] ⇒ ∫ f ≥ 0

a
Observaţie
Reciproca nu este, în general, adevărată. De exemplu, pentru:
f ( x ) = x 2 − x, x ∈ [ 0, 2]
integrala are valoarea:
2
2
⎛ x3 x 2 ⎞ 8 2
∫ f ( x )dx = ⎜ − ⎟ = − 2 = ≥ 0
0 ⎝ 3 2 ⎠0 3 3
însă pe intervalul [ 0, 2] : f ≤ 0.
258
Consecinţe
b
1) Dacă f continuă pe [a,b] şi f ≤ 0 pe [a, b] ⇒ ∫ f ≤ 0.
a
b b
2) Dacă f , g continue pe [a,b] şi f ≤ g pe [a, b] ⇒ ∫ f ≤ ∫ g .
a a
( P4 ) Dacă f : [ a, b ] → continuă şi m ≤ f ( x ) ≤ M ∀x ∈ [ a, b ] ,
atunci:
b
m ( b − a ) ≤ ∫ f ( x )dx ≤ M ( b − a ) .
a
( P5 ) Dacă f : [ a, b ] → continuă pe [a, b] , atunci este continuă pe [a, b] şi

b b
∫
a
f ≤∫ f .
a
Consecinţe
i ) Dacă f continuă pe [a,b] şi f ≥ 0 , atunci pentru orice subinterval

[α , β ] ⊂ [ a, b] are loc inegalitatea:
β b
∫ f ≤ ∫a f
α
ii ) Dacă f continuă pe [a,b] şi dacă există x0 ∈ [ a, b ] , Astfel încât f ( x0 ) > 0
atunci:
b
∫ f ( x )dx > 0
a
Să se calculeze următoarele integrale definite:

2
1. ∫ x − 1dx
0
⎧(1 − x) 0 ≤ x < 1
x −1 = ⎨
⎩( x − 1) 1 ≤ x ≤ 2
deducem conform proprietăţii ( P2 ) , că:
259
2 1 2 1
2 1
(1 − x ) 2
( x − 1) 1 1
∫ x − 1dx = ∫ (1 − x )dx + ∫ ( x − 1)dx = −
0 0 1
2
+
2
= + =1
2 2
0 0
1
2. I = ∫ max { x, x 2 }dx
−1
Soluţie. Folosind definiţia maximului a două funcţii sau cu metoda grafică

(vezi figura) putem scrie că:
⎧ x2 − 1 ≤ x < 0
max { x, x 2 } = ⎨
⎩x 0 ≤ x ≤1
i i
O x
Apoi, ţinând seama de proprietatea ( P2 ) , deducem că:
0 1 0 1
x3 x2 1 1 5
I = ∫ x dx + ∫ xdx =
2
+ = + =
−1 0 3 −1
2 0
3 2 6
n +1
dx
lim ∫
1 + x2
n →∞
n
=0
Soluţie. Pentru n ≤ x ≤ n + 1 au loc inegalităţile:

1 1 1
1 + n 2 ≤ 1 + x 2 ≤ 1 + ( n + 1) ⇔
2
≤ ≤
1 + ( n + 1) 1+ x 1 + n2
2 2
Integrând în ultima relaţie termen cu termen între n şi n + 1, avem succesiv:

n +1 n +1 n +1 n +1
dx dx dx 1 dx 1
∫ ≤ ∫ ≤ ∫ ⇔ ≤ ∫ ≤
1 + ( n + 1) 1+ x 1+ n 1 + ( n + 1) 1+ x 1 + n2
2 2 2 2 2
n n n n
Trecând la limită după n → +∞, rezultă că:

n +1
dx
lim
n →∞ ∫
n 1 + x2
=0
260
4. Să se calculeze integrala:
π
1
A = ∫ sin x − dx
0 2
Soluţie. Explicităm mai întâi modulul:

⎧ 1 ⎡ π ⎤ ⎡ 3π ⎤
⎪ − sin x x ∈ ⎢0, ⎥ ∪ ⎢ , π ⎥
1 ⎪ 2 ⎣ 4⎦ ⎣ 4 ⎦
sin x − =⎨
2 ⎪ 1 ⎛π ⎞
sin x − x ∈ ⎜ ,π ⎟
⎪⎩ 2 ⎝4 ⎠
Apoi, cu proprietatea ( P2 ) , vom scrie:
π 3π
π
⎛ 1
4
⎞ 4
⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞
A = ∫⎜ − sin x ⎟dx + ∫π ⎜⎝ sin x − 2 ⎟⎠dx + 3∫π ⎜⎝ 2 − sin x ⎟⎠dx =
0⎝ 2 ⎠
4 4
π 3π
π
⎛ x ⎞4 ⎛ x ⎞ ⎛ x 4
⎞
=⎜ + cos x ⎟ − ⎜ cos x + ⎟π +⎜ + cos x ⎟ =
⎝ 2 ⎠0 ⎝ 2⎠ ⎝ 2 ⎠ 3π
4 4
⎛ π 2 ⎞ ⎛ 2 3π 2 π ⎞ ⎛ π 3π 2⎞
= ⎜⎜ + − 1⎟⎟ − ⎜⎜ − + − − ⎟⎟ + ⎜⎜ −1 − − ⎟
⎝4 2 2 ⎠ ⎝ 2 4 2 2 4 2⎠ ⎝ 2 4 2 2 ⎟⎠
Un calcul simplu arată că:
A= 2 −2
1
1 2
dx π
<∫ <
2 0 1− x 2 n 6
1
Soluţie. Întrucât pe 0 ≤ x ≤ funcţia f ( x ) = x n este strict descrescătoare
2
pentru ∀ n ∈ *
, putem scrie succesiv:
1 1 ⎡ 1⎤
x2n < x2 ⇔ 1 − x2 < 1 − x2n ⇔ 1 < < , ∀x ∈ ⎢0, ⎥
1− x 2n
1− x 2
⎣ 2⎦
⎡ 1⎤
Se integrează pe ⎢0, ⎥ , astfel încât:
⎣ 2⎦
1 1
1 2
dx 1
1 2
dx π
2 ∫0 1 − x 2 n 2 ∫0 1 − x 2 n 6
< < arcsin x 2
0
⇔ < <
261
6. Să se demonstreze că:
1
2 1
< ∫ e − x dx <
2
3 0 4
Soluţie. Se pleacă de la inegalitatea:
e x > 1 + x, ∀x ∈ *
care se poate proba pe cale analitică sau grafică (vezi figura de mai jos)
y
ex 1+ x
x
O
Apoi, se schimbă x cu − x 2 , respectiv x 2 a.î.
2
e− x > 1 − x 2 , ∀x≠0
x2
e >1+ x , 2
∀x≠0
De aici deducem dubla inegalitate:
2 1
1 − x 2 < e− x <
1 + x2
Care se integrează pe [0,1]:
1 1 1
dx
∫ (1 − x )dx < ∫ e dx < ∫
2 − x2
0 0 0
1 + x2
2
1
π
≤ ∫ e− x dx < arctg = 1
2
3 0 4
7. Să se determine numărul real a, a ≤ 2, Astfel încât valoarea integralei:

1
∫ x − a dx
−1
să fie maximă.
1
Soluţie. Fie h ( a ) = ∫ x − a dx, a ∈ [ −2, 2]. Distingem următoarele cazuri:
−1
i ) − 2 ≤ a < −1 . Deducem că:

1 < −a ≤ 2 ⇔ 0 ≤ x + 1 < x − a ≤ x + 2
262
De aici rezultă:
( x − a)
1 2
1
h ( a ) = ∫ ( x − a )dx = |1−1 = ⎡(1 − a 2 ) − (1 + a 2 ) ⎤ = −2a
−1
2 2⎣ ⎦
ii ) − 1 ≤ a ≤ 1. În acest caz, din proprietatea de aditivitate la interval
rezultă că:
a 1 a 1
h(a) = ∫ x − a dx + ∫ x − a dx = ∫ ( a − x )dx + ∫ ( x − a )dx =
−1 a −1 a
1 1 1
( a − x ) |a−1 + ( x − a ) |1a = ⎡⎣( a + 1) + (1 − a ) ⎤⎦ = a 2 + 1
2 2 2 2
=−
2 2 2
iii ) 1 < a ≤ 2. Urmează că, x − a < 0, iar
1
1 1⎡
h(a) = ∫ ( a − x )dx = − 2 ( a − x ) ( a + 1) − ( a − 1) ⎤⎦ = 2a
2 1 2
| =
−1
2 ⎣
−1
Prin urmare, se obţine funcţia:

⎧−2a a ∈ [−2, −1)
⎪ 2
h ( a ) = ⎨a + 1 a ∈ [ −1,1]
⎪ 2a a ∈ (1, 2]
⎩
al cărei grafic este reprezentat mai jos:
y
. . . .
−2 −1 O 1 2 x
Se observă că maximul funcţiei h ( a ) este atins în punctele a ∈ {−2, 2}
Exerciţii propuse
1
⎧⎪1 + e x x ∈ [ −1,0]
1. Să se calculeze ∫ ( )
−1
f x dx , unde f ( ) ⎨
x =
⎪⎩ x + 1 x ∈ (0,1]
263
7 1
R: −
2 e
2. Să se demonstreze inegalităţile următoare fără a calcula integralele:

2 2
xdx
a) ∫ ln (1 + x )dx < ∫
1 1 1 + x2
1 1
b) ∫ e x dx ≤ ∫ (1 + x ) dx
1+ x
0 0
3. Să se stabilească inegalităţile:
1
2
≤ ∫ e x dx ≤ 2
2
a)
e −1
1
1
b) ∫
2≤
2 −1
x 2 + 4 x + 5dx ≤ 10
1
Indicaţii: a) Se arată că ≤ f ( x ) ≤ 1, ∀x ∈ [ −1, 1] şi apoi se integrează pe
e
[ −1,1]
b) f strict crescătoare pe [ −1, 1] , deci f ( −1) ≤ f ( x ) ≤ f (1) i.e. 2 ≤ f ( x ) ≤ 10,
apoi se integrează.
4. Să se arate că dacă f , g : [ 0,1] → sunt două funcţii de clasă C1 [ 0,1] ,

atunci:
1
lim ∫ f ( x n )g ( x ) dx = f ( 0 ) g ( 0 )
n →∞
0
Indicaţie. Notăm h ( t ) = f ( t ) g ( t ) , t ∈ [ 0,1] . Se aplică teorema creşterilor

finite pe intervalul ⎡⎣0, x n ⎤⎦ şi mai departe se procedează ca la exerciţiul 11
din paragraful 2.3.
5. Să se demonstreze inegalităţile:
1
1 2 xdx
a) <∫ <1
2 0 1 + x3
1
4 e+2
< ∫ e x dx <
2
b)
3 0 3
264
2x 2x
Indicaţie. a) Se arată mai întâi că < < 2 x, ∀ x ∈ ( 0, 1) şi apoi se
1 + x 1 + x13
2
integrează pe [0,1].
b) Se verifică în prealabil că x 2 + 1 ≤ ( e − 1) x 2 + 1, ∀x ∈ [ 0,1].
6. Să se calculeze:
n +1
dx
lim
n →∞ ∫
n x2 + 1
R: 0
1
2
dx
lim ∫
n →∞
0 1 − x2n
1
R:
2
8. Să se calculeze următoarele integrale:

2
a) ∫( x )
− 1 + 2 x − x 2 dx
2
−2
R : 12
2π
b) ∫ ( sin x + cos x )dx
0
R: 8
1 ⎧x 0≤ x≤t
⎪
c) ∫ f ( x )dx, unde f ( x) = ⎨ 1 − x
t < x ≤1
0 ⎪⎩t 1 − t
t
R:
2
3
dx
A( a) = ∫ , a∈
1 x − a +1
265
⎧ 4−a
⎪ln 2 − a a ≤1
⎪⎪
R : A ( a ) = ⎨ln ( 4a − a 2 ) 1< a ≤ 3
⎪
⎪ln a a>3
⎪⎩ a − 2
10. Fie ( f n ) n≥1 un şir de funcţii, definit recurent prin:

x
f1 ( x ) = 1, f n +1 ( x ) = ∫ f n ( t ) dt , ∀n ∈ , ∀ n ≥ 1
1
Notăm: an = f n +1 ( 2 ) . Să se demonstreze că lim an = 0

n →∞
( x − 1)
n
Indicaţie. Se probează prin inducţie că f n +1 ( x ) =

n!
Valoarea maximă a lui h se obţine pentru a = 0
1
A( λ ) = ∫ x2 − λ d λ, λ ∈ fixat.
0
Soluţie. Explicităm funcţia care apare sub integrală ţinând seama de

valorile parametrului real λ :
i ) λ > 1. Întrucât x 2 − λ = λ − x 2 , ∀x ∈ [ 0,1] , rezultă că:
1
1
A ( λ ) = ∫ ( λ − x 2 )dx = λ − , λ > 1
0
3
ii ) λ < 0. Deoarece, x 2 − λ = x 2 − λ , ∀x ∈ [ 0,1]
1
1
A ( λ ) = ∫ ( x 2 − λ )dx = − λ λ < 0
0
3
iii ) 0 ≤ λ ≤ 1 . În acest caz:
⎧⎪λ − x 2 0≤ x< λ
x −λ = x− λ
2
( )( x+ λ =⎨ )
⎪⎩ x − λ
2
λ ≤ x ≤1
Mai departe, rezultă:
λ λ 1
⎛ 1
x3 ⎞ ⎛ x3 ⎞
A ( λ ) = ∫ ( λ − x )dx + ∫ ( x − λ )dx = ⎜ λ x − ⎟ + ⎜ − λ x ⎟
2 2
=
0 λ ⎝ 3 ⎠0 ⎝ 3 ⎠ λ
266
Prin urmare:
⎧1
⎪3 − λ λ<0
⎪
⎪⎛ 4 ⎞ 1
A ( λ ) = ⎨⎜ λ − 1⎟ λ + 0 ≤ λ ≤1
⎪⎝ 3 ⎠ 3
⎪ 1
⎪λ − λ >1
⎩ 3

1
dx
L=∫ , α ≤1
0
x + 2α x + 1
2
Soluţie. Întrucât x 2 + 2α x + 1 = ( x + α ) + (1 − α 2 ) , distingem următoarele

2
situaţii:
i ) α < 1 , caz în care:
1
x +α
1
dx 1
L=∫ = arctg =
( )
2
0 (x +α )
2
+ 1−α 2 1−α 2 1−α 2 0
⎛
1 1+α α ⎞ 1 1−α
= ⎜ arctg − arctg ⎟= arctg
1−α ⎝ 2
1−α 2
1−α ⎠
2
1−α 2 1+α
ii ) α > 1. În acest caz:
1
x + α − α 2 −1
1
dx 1
L=∫ = ln =
( )
2
0 (x +α )
2
− α −1
2 2 α 2 −1 x + α + α 2 −1 0
1 x + α − α 2 −1 α + α 2 −1
= ln ⋅ =
2 α 2 −1 x + α + α 2 −1 α − α 2 −1
=
1
ln ⎡
α − 1 ⎣⎢
2
( )(
α + 1 − α − 1 α + α 2 − 1 ⎤⎥ )⎦
13. Să se calculeze integralele definite:
2π
a) A = ∫
0
1 − cos xdx
x x
Soluţie. Întrucât 1 − cos x = 2sin 2 rezultă că 1 − cos x = 2 sin
2 2
267
x
Pe de altă parte, pentru 0 ≤ x ≤ 2π , avem: sin > 0, astfel că:
2
2π 2π
x x
A= ∫
0
2 sin dx = 2 2 cos
2 20
=0
e
b) A = ∫ ln x dx
e−1
⎧ 1
⎪− ln x ≤ x <1
Soluţie. Avem: ln x = ⎨ e
⎪⎩ln x 1≤ x ≤ e
apoi:
1 e
A = ∫ ( − ln x )dx + ∫ ln x dx
1 1
e
Notăm: F ( x ) = x ( ln x − 1) , ∀ x > 0. Atunci:

⎛ 2⎞ 2
A = − x ( ln x − 1) 1 + x ( ln x − 1) 1 = ⎜1 − ⎟ + 1 = 2 −
1 e
e ⎝ e⎠ e
14. Să se arate că dacă f : [ 0,1] → este de clasă C⎣⎡1a ,b⎦⎤ (i.e. f este o funţie
derivabilă cu derivata continuă pe [a, b] ) atunci:
1
lim ∫ f ( x n )dx = f ( 0 )
n →∞
0
Soluţie. Se aplică teorema creşterilor finite a lui Lagrange funcţiei f ( t )

pe intervalul ⎡⎣0, x n ⎤⎦ . Astfel:
f ( x n ) − f ( 0 ) = f ′ ( cn ) x n , cn ∈ ( 0, x n )
Întrucât f este de clasă C⎡⎣1a ,b⎤⎦ , rezultă că f ′ este mărginită pe [a, b]. Aşadar:
∃ λ > 0 ∴ f ′ ( cn ) ≤ λ , ∀n ∈ , cn ∈ ( 0, x n )
Prin urmare, dacă se integrează inegalitatea din urmă, se obţine:
1 1 1
λ
∫ ⎣ f ( x ) − f ( 0 )⎦ dx ≤ ∫ x f ( cn ) dx ≤ λ ∫ x dx =
⎡ ⎤ ′ n →+∞
n n n
⎯⎯⎯ → 0,
0 0 0 n +1
iar prin trecere la limită se obţine:
268
1
dx
lim ∫
n →∞
0 1 + xn
1
Soluţie. Definim f : [0,1] → , f ( x) = .
1 + xn
Este evident că f este de clasă C[10, 1] , iar f ( 0 ) = 1. Astfel, din cele arătate
anterior:
1
dx
lim ∫ =1
n →∞
0 1 + xn
15. Să se studieze convergenta şirului ( an )n≥0 definit prin termenul general:

1
an = ∫ x n 1 − xdx, ∀n ∈
0
Soluţie. Notăm: Fn ( x ) = ∫ x n 1 − xdx, ∀x ∈ [ 0,1] , ∀n ∈

Atunci, dacă se integrează prin părţi cu:
⎧du = nx n −1dx
⎪⎧u = x
n
⎪
⎨ ⇒ ⎨ 2
⎪⎩dv = 1 − xdx ⎪v = − 1 − x (1 − x )
⎩ 3
se obţine:
2 2n n −1
Fn ( x ) = x (1 − x ) 1 − x + x (1 − x ) 1 − x ⇒
3 3 ∫
2 2n
Fn ( x ) = x (1 − x ) 1 − x + ( Fn −1 ( x ) − Fn ( x ) )
3 3
De aici rezultă relaţia de recurenţă:
2 2
Fn ( x ) = x (1 − x ) 1 − x + Fn −1 ( x ) , ∀ n ≥ 1
2n + 3 2n + 3
an se obţine din relaţia:
an = Fn ( x ) 0
1
Astfel
2n
an = an −1 , ∀ n ≥1
2n + 3
Pe de altă parte, integrantul x n 1 − x ≥ 0, ∀ x ∈ [ 0,1] a.î. conform proprietăţii
( P3 ) , urmează că:
269
1
an = ∫ x n 1 − xdx ≥ 0, ∀ n∈
0
Evaluând diferenţa:
⎛ 2n ⎞ 3
an − an −1 = ⎜ − 1⎟ an −1 = − an −1 ≤ 0, ∀n ≥ 1
⎝ 2n + 3 ⎠ 2n + 3
se deduce că şirul ( an )n≥0 este descrescător şi în plus:
0 ≤ an ≤ an −1 ,
∀n ≥ 1
Pe de altă parte, şirul an este mărginit întrucât:
∀ 0 ≤ x ≤1 ⇒ 1 − x ≤ 1 şi xn 1 − x ≤ xn
Adică:
1
1
0 ≤ an ≤ ∫ x n dx = , ∀n ≥ 1
0
n +1
În concluzie, şirul ( an )n≥1 este monoton şi mărginit, deci convergent.
Trecând la limită în ultima inegalitate se obţine:
lim an = 0
n →∞
16. Dacă f : [ 0,1] → este o funcţie de clasă C[10,1] , atunci:

1
lim n ∫ x n f ( x ) dx = f (1)
n →∞
0
Soluţie. Să observăm că funcţia x → x n f ( x ) este continuă pe [0,1] şi dacă

notăm H n ( x ) o primitivă a acestei funcţii, urmează că:
H n ( x ) = ∫ x n f ( x ) dx
Vom integra prin părţi această integrală:
1 n +1 1
Hn ( x) = x f ( x) − x n +1 f ′ ( x ) dx
n +1 n +1 ∫
Apoi scriem:
1 1
n
n ∫ x n f ( x ) dx = nH n ( x ) 0 = f (1) − ∫ x n +1 f ′ ( x ) dx ( ∗)
1
0
n +1 0
Întrucât f ′ este mărginită pe [0,1], rezultă că ∃λ şi μ ∈ a.î.

λ < f ′( x) < μ ∀ x ∈ [ 0,1]
De aici rezultă:
λ x n +1 < x n +1 f ′ ( x ) dx < μ x n +1 , ∀ x ∈ [ 0,1]
iar dacă se integrează pe [ 0,1] , se obţine:
270
λ 1
μ
< ∫ x n +1 f ′ ( x ) dx < , ∀ n ≥1
n+2 0
n+2
Trecând la limită după n → +∞ în ultima relaţie, rezultă că:
1
lim ∫ x n +1 f ′ ( x ) dx = 0
n →∞
0
Ţinând seama de acest rezultat în egalitatea ( ∗) , avem:

1 1
n
lim n ∫ x n f ( x ) dx = lim f (1) − lim ∫ x n +1 f ′ ( x ) dx = f (1)
n →∞ n →∞ n + 1 n →∞
0 0
1
dx
lim n ∫ x n
n →∞
0 x2 + 1
1
Soluţie. Notăm: f ( x ) = , ∀ x ∈ [ 0,1]. Evident f este de clasă C[10,1] .
x +1
2
Conform celor arătate mai sus:

1
dx 1
lim n ∫ x n = f (1) =
n →∞
0 x +1
2
2
17. Fie f : [ a, b ] → continuă pe [ a, b ]. Să se arate că, dacă f ≥ 0 pe [ a, b ]

b
şi ∫ f = 0, atunci f ≡ 0 pe [ a, b ].
a
Soluţie. Presupunem prin absurd că există x0 ∈ [ a, b ] , astfel încât f ( x0 ) > 0,

Cum f este continuă în punctul x0 , atunci există o vecinătate V a lui x0 ,
a.î. f ( x ) > 0, ∀ x ∈V . Fie ε > 0 astfel încât [ x0 − ε , x0 + ε ] ⊂ V , atunci:
x0 + ε
∫ f ( x )dx > 0
x0 −ε
iar din consecinţa 1) a proprietăţii ( P3 ) rezultă că:

b x0 + ε
∫ f ( x )dx ≥ ∫ ε f ( x )dx > 0

a x0 −
b
Ceea ce contrazice faptul că ∫ f ( x )dx = 0 ! Urmează că,
a
f ( x ) = 0, ∀ x ∈ [ a, b ].
271
18. Fie f , g : [ a, b ] → două funcţii continue având acelaşi semn pe [ a, b ].
Să se arate că:
b
dacă ∫ fg = 0, atunci f = 0 sau g = 0 pe [ a, b ].
a
Soluţie. Se ia g = f şi se aplică exerciţiul 14 cu f 2 în loc de f .
2.4. Formula de integrare prin părţi pentru integrala definită
Dacă f , g : [ a, b ] → sunt funcţii de clasă C[1a ,b] , atunci:
b b
f ( x )g ′ ( x ) dx = f ( x ) g ( x ) a − ∫ f ′ ( x ) g ( x )dx
b
∫
a a
Dacă schimbăm: f ( x ) → u ( x ) şi g ′ ( x ) dx → dv ( x ) , atunci formula de mai

sus se rescrie sub forma:
b b
∫ udv = uv − ∫ vdu
b
a
a a
unde h |ba = h ( b ) − h ( a ) reprezintă saltul lui h.
Să se calculeze următoarele integrale:

1
1. I = ∫ xe − x dx
0

⎧u = x ⎧du = dx
⎨ −x
⇒⎨ −x
⎩dv = e dx ⎩v = − e
Astfel:
1
2
+ ∫ e − x dx = −e− x ( x + 1)
1 1
I = − xe − x =1−
0
0
0 e
272
π
2
2 I = ∫ x 2 sin xdx
0
Soluţie. Se aleg:
⎧u = x 2 ⎧du = 2 xdx
⎨ ⇒⎨
⎩dv = sin xdx ⎩v = − cos x
Apoi, se integrează prin părţi:
π π
I = − x 2 cos x 2 + 2 ∫ 2 x cos xdx
0 0
J
Pentru integrala notată J se aleg:
⎧u = x ⎧du = dx
⎨ ⇒⎨
⎩dv = cos xdx ⎩v = sin x
şi vom integra prin părţi:
π
π 2 π π
J = x sin x 02 − ∫ sin xdx = x sin x |02 + cos x |02
0

π
I = ( − x 2 cos x + 2 x sin x + 2cos x ) 2 = π − 2
0
1
3. I = ∫ e− x dx
0
( )′ dx
1
e− x 1
I =∫ x dx = −2 ∫ x e − x
0 x 0
şi apoi se integrează prin părţi:
⎛ ⎞
( )
1
1
( ) 4
1 1 1
I = −2 ⎜ xe − x
− ∫ e− x
dx ⎟ = −2 xe − x
+ e− x
= −2 x + 1 e− x
=2−
⎝ 0
0 2 x ⎠ 0 0 e
π
2
4. I = ∫ x cos 2 xdx
π
4
273
1 + cos 2 x
Soluţie. Dacă scriem cos 2 x = , atunci integrala devine:
2
π π π
2
1 12 1 2 1
I = ∫ xdx + ∫ x cos 2 xdx = x 2 + J
2π 2π 4 π 2
4
4 4
J
unde J se integrează prin părţi cu:

⎧du = dx
⎧u = x ⎪
⎨ ⇒ ⎨ 1
⎩2v = cos 2 xdx ⎪⎩v = 2 sin 2 x
π π π π
2
x 2 12 x 1 2
J = ∫ x cos 2 xdx = sin 2 x − ∫ sin 2 xdx = sin 2 x + cos 2 x
π 2 π 2π 2 4 π
4 4
4 4
Aşadar:
π
⎛ x2 x 1 ⎞ 2 1⎛π2 π2 ⎞ π 1
I = ⎜ + sin 2 x + cos 2 x ⎟ = ⎜ − ⎟ + = ( −8 − 4π + 3π )
2
⎝ 4 4 8 ⎠ π 4 ⎝ 4 16 ⎠ 16 8
4
a
5. I = ∫ a 2 − x 2 dx
0
Soluţie. Vom face o integrare prin părţi luând:

⎧ xdx
⎧⎪u = a 2 − x 2 ⎪du = − 2
⎨ ⇒ ⎨ a − x2
⎪⎩dv = dx ⎪v = x
⎩
I =x a −x 2 2
a
x 2 dx
+∫ 2
a
= x a −x −∫
2 2 ( ) dx ⇔
a a2 − x2 − a2
0 a −x 2
0
0 a − x2
2
a a a
a
x x 2 a2 x π a2
I = x a 2 − x 2 + a 2 arcsin −I ⇔I = a − x 2 + a 2 arcsin =
0 a0 2 0 2 a0 4
1
6. I = ∫ x 2 arctg xdx
0
Soluţie. Alegem:
274
⎧ dx
⎪ du =
⎧u = arctg x ⎪ 1 + x2
⎨ ⇒ ⎨
⎩dv = x dx
2 3
⎪v = x
⎪⎩ 3
apoi:
1 1
x3 1 x3
I = arctg x − ∫ dx
3 0
3 0 1 + x2
J
Ultima integrală se mai poate scrie:

x ( x 2 + 1) − x
1 1 1 1
⎛ x ⎞ x2 1
J =∫ dx = ∫ ⎜ x − 2 ⎟
dx = − ln (1 + x 2 )
0 1 + x2 0⎝ 1+ x ⎠ 2 0 2 0
iar dacă înlocuim mai sus acest rezultat, găsim:

1
⎡ x3 x6 1 ⎤ 1
I = ⎢ arctg x − + ln (1 + x 2 ) ⎥ = (π − 2 + ln 4 )
⎣3 6 6 ⎦ 0 12
1
7. I = ∫ x3 x 2 + 1dx
0

1
x 3 ( x 2 + 1) 1
x 3 dx
1
x 5 dx
I =∫ dx = ∫ +∫ = I1 + I 2
0 x2 + 1 0 x2 + 1 0 x2 + 1
I1 I2
Evaluăm separat cele două integrale:
( ) ( )
1
′ 1 3 1
1 1
2
I1 = ∫ x 2 x 2 + 1 dx = x 2 x 2 + 1 − 2 ∫ x x 2 + 1dx = x 2 x 2 + 1 − x2 + 1
0
0
0
0 3 0
′
( )
1 1 1 1
I2 = ∫ x 4
x + 1 dx = x
2 4
x + 1 − 4 ∫ x3 x 2 + 1dx = x 4 x 2 + 1 − 4 I1
2
0 0
0 0
I
Atunci, prin înlocuirea lui I1 şi I 2 în expresia lui I se obţine:
1
⎡ 2
( ⎤ ⎛
) ⎞
3 1
I = ⎢ x2 x2 + 1 − x + 1 ⎥ + ⎜ x 4 x 2 + 1 − 4 I1 ⎟ ⇔
2
⎣ 3 ⎦0 ⎝ 0 ⎠
275
( ) ( )
1 1
1⎡ ⎤ 1 ⎡
2
( 3x2 − 2 )⎤⎥⎦
3 3
I = ⎢ x4 x2 + 1 + x2 x2 + 1 − x2 + 1 ⎥ = ⎢ x2 + 1
5⎣ 3 ⎦0 15 ⎣ 0
sau în final:
I=
2
15
( 2 +1)
1
8. I = ∫ x 2 arcsin xdx
0

⎧ dx
⎪ du =
⎧u = arcsin x ⎪ 1 − x2
⎨ ⇒ ⎨
⎩dv = x dx
2 3
⎪v = x
⎪⎩ 3
Aşadar:
1 1
x3 1 x 3 dx x3 1
I = arcsin x − ∫ = arcsin x − I1
3 0
3 1− x 2 3 0
3
I1
unde:
xdx
I1 =: ∫ x 2
1 − x2
I1 se obţine efectuând o nouă integrare prin părţi:
⎧u = x 2
⎪ ⎧⎪du = 2 xdx
⎨ xdx ⇒ ⎨
⎪dv = ⎪⎩v = − 1 − x
2
⎩ 1 − x2
Astfel:
1 1 1
I1 = − x 2 1 − x 2 + 2 ∫ x 1 − x 2 dx = − x 2 1 − x 2 + J
0 0
0
J
unde:
( )
1 3 1
2
J = − ∫ 1 − x 2 ( −2 x ) dx = − 1 − x2
0
3 0
Astfel că:
( )
31
2 1
I1 = − x 2
1− x − 2
1− x 2
0 3 0
276
iar mai departe:
( )
1 1 3 1
1 1 2
I = x 3 arcsin x + x 2 1 − x 2 + 1− x 2
3 0 3 0 9 0
sau dacă restrângem şi efectuăm calculele se obţine:

1
1 2 1 π 2
I1 =
9
( x + 2 ) 1 − x 2 + x 3 arcsin x |10 = −
3 6 9
0
π
4
9. ∫ x tg
2
xdx
0
Soluţie. Ţinând seama de faptul că:
tg 2 x = ( tg 2 x + 1) − 1 = ( tg x )′ − 1
integrala se mai scrie:

π π π π π
4 4 4
x2π 4 4
∫0 x tg xdx = ∫0 x ( tg x )′dx − ∫0 xdx = x tg x 04 − ∫0 tg xdx − 2 =

2
π π
π π
x2 4 ⎡ x2 ⎤4
= x tg x |04 + ln ( cos x ) 04 − = ⎢ x tg x − + ln ( cos x ) ⎥
2 0 ⎣ 2 ⎦0
sau mai departe, după efectuarea calculelor:
π (8 − π ) 1
I= − ln 2
32 2
π
2
10. I = ∫ e x sin 2 xdx
0
Soluţie. Se va integra prin părţi cu:

⎧du = e x dx
⎧u = e x ⎪
⎨ ⇒⎨ 1
⎩dv = sin 2 xdx ⎪v = − cos 2 xdx
⎩ 2
Astfel:
π π π
x
e 12 2 ex 2 1
I = − cos 2 x + ∫ e x cos 2 xdx = − cos 2 x + I 1
2 0
2 0
2 0
2
I1
277
În ultima integrală se alege:
⎧du = e x dx
⎧u = e x ⎪
⎨ ⇒ ⎨ 1
⎩dv = cos 2 xdx ⎪v = sin 2 xdx
⎩ 2
Prin urmare:
π π
ex 2 1 ex 2 1
I1 = sin 2 x − e x sin 2 xdx = sin 2 x − I1
2 0
2 2 0
2
iarcu expresia lui I1 înlocuită mai sus se obţine:
π
⎛ ex ex ⎞2 1
I = ⎜ − cos 2 x + sin 2 x ⎟ − I1
⎝ 2 4 ⎠0 4
de unde, în final, se obţine:
π
π
ex 2 2⎛ ⎞
I = ( sin 2 x − 2cos 2 x ) = ⎜ 1 + e 2 ⎟
5 0
5⎝ ⎠
Exerciţii propuse
π
1. ∫ sin xdx
3
4
R:
3
π
2. ∫ cos xdx
3
0
R: 0
π
2
3. ∫e
x
cos 2 xdx
0
π
⎛ ⎞
R : ⎜ −1 − e 2 ⎟
⎝ ⎠
π
2
4. ∫ x ln ( x + 1) dx
2
ln 4 5
R: −
3 18
278
1
∫x e
2 − x
5. dx
0
5
R: 2−
e
1
6. ∫
0
xe − x dx
10
R: 4−
e
π
7. ∫ x sin
2
xdx
0
π2
R:
4
1
8. ∫
0
4 − x 2 dx
π 3
R: +
3 2
1
9. a) ∫ x 1 − x 2 dx
0
1
R:
3
1
b) ∫x 1 − x 2 dx
3
2
R:
15
1
10. ∫x
2
arccos xdx
0
2
R:
19
3
11. ∫x
2
arcctg xdx
1
R:
(2 3 −1 π ) +
1 − ln 2
12 6
279
2.5. Alte proprietăţi ale integralei definite
( P1 ) Orice funcţie continuă pe [ a, b] este integrabilă în sens Riemann pe

[ a, b ].
( P2 ) Dacă f continuă pe un interval centrat în origine [ −a, a ] , atunci:

⎧0 dacă f impară pe [ −a, a ]
a ⎪
∫− a f ( x )dx = ⎨
⎪⎩2∫0 f ( x ) dx dacă f pară pe [ −a, a ]
a
Într-adevăr, conform proprietăţii de aditivitate la interval, deducem:

a 0 a
∫ f ( x )dx = ∫ f ( x )dx + ∫ f ( x )dx
−a −a 0
iar de aici:
0 a
∫ f ( x )dx = ∫ f ( − x )dx
−a 0
Apoi:
(i ) dacă f este impară pe [ − a, a ] i.e. f ( − x ) = − f ( x ) , ∀x ∈ [ −a, a ] urmează că:
a a
∫ f ( − x )dx = −∫ f ( x )dx
−0 −0
de unde:
a a a
∫ f ( x ) dx = − ∫ f ( x )dx + ∫ f ( x )dx = 0
−a 0 0
(ii ) dacă f este pară pe [ − a, a ] i.e. f ( − x ) = f ( x ) , ∀x ∈ [ − a, a ] , atunci:

a a
∫ f ( − x )dx = ∫ f ( x )dx
0 0
astfel că:
a a
∫ f ( x )dx = 2 ∫ f ( x ) dx
−a 0
( P3 ) Dacă f este continuă pe [ a, b] , iar f ( a + b − x ) = f ( x ) , atunci:

b a+b b
∫ f ( x )dx = 2 ∫ f ( x )dx
a a
Într-adevăr, dacă se efectuează substituţia:

a + b − x = t ∴ dx = −dt
şi se ţine seama de tabelul de valori:
x a b
t b a
280
rezultă că:
b b b b b
∫ xf ( x )dx = ∫ xf ( a + b − x )dx = ∫ ( a + b − t ) f ( t ) dt = ( a + b ) ∫ f ( t )dt − ∫ tf ( t )dt
a a a a a
Variabila de integrare t fiind arbitrar aleasă, se renotează cu x, astfel încât:

b b b
∫ xf ( x )dx = ( a + b ) ∫ f ( x )dx − ∫ xf ( x )dx
a a a
de unde:
b a+b b
∫a xf ( x )dx =
f ( x )dx
2 ∫a
( P4 ) Dacă f este continuă pe [ a, b ] , iar
f ( a + b − x ) = f ( a ) + f (b) − f ( x ) , ∀x ∈ [ a, b ]
atunci:
b b−a
∫ f ( x )dx = 2 ⎡⎣ f ( a ) + f ( b )⎦⎤
a
Într-adevăr, dacă se integrează pe [ a, b ] în egalitatea din enunţ:

b b
∫ f ( a + b − x )dx = ∫
a a ⎣⎡ f ( a ) + f ( b ) − f ( x ) ⎦⎤dx
şi se efectuează schimbarea de variabilă:
x → t ∴ a + b − x = t cu dx = − dt ,
atunci prima integrală se rescrie sub forma:
b b
∫ f ( a + b − x )dx = ∫ f ( t )dt ,
a a
iar mai departe, integrala din membrul drept devine:

⎡ f ( a ) + f ( b ) ⎦⎤dx − ∫ f ( x )dt = ( b − a ) ( f ( a ) + f ( b ) ) − ∫ f ( x )dx
b b b
∫a ⎣ a a
Prin urmare, înlocuind mai sus expresiile obţinute şi renotând variabila de

integrare cu x, avem:
b b
∫ f ( x )dx = ( b − a ) ⎣⎡ f ( a ) + f ( b )⎦⎤ − ∫ f ( x )dx
a a
sau
b b−a
∫ f ( x )dx = 2 ⎡⎣ f ( a ) + f ( b )⎦⎤
a
( P5 ) Dacă f : [0, a ] → [0, b] continuă pe [0, a ] şi derivabilă pe ( 0, a ) cu

f ′ ( x ) > 0, ∀x ∈ ( 0, a ) , f ( 0 ) = 0, f ( a ) = b, atunci f este inversabilă ( f −1 este
inversa) şi
a b
∫ f ( x )dx + ∫
0 0
f −1 ( y ) dy = ab
Într-adevăr, cum f ′′ > 0 pe ( 0, a ) deducem că f este strict crescătoare pe
( 0, a ) , deci injectivă, iar din faptul că f ( 0 ) = 0 şi f ( a ) = b rezultă că
281
Im f = ( 0, b ) , astfel că este surjectivă pe [ 0, a ] . Prin urmare f este bijectivă
pe [ 0, a ] . Fie f −1 : [0, b ] → [0, a ] inversa lui f, atunci dacă se face schimbarea
de variabilă:
f ( x ) = y ⇔ x = f −1 ( y ) ∴ dx = ( f −1 ( y ) )′ dy, y ∈ [ 0, b ]
în integrala:
a
∫ f ( x )dx
0
rezultă că:
∫ f ( x )dx = ∫ y ( f ( y ) ) dy = y f ( y )
a b
′ −1 −1 b b
− ∫ f −1 ( y ) dy
0 0 0 0
Dar cum f −1 ( b ) = a obţinem în final:

a b
∫ f ( x )dx = ab − ∫
0 0
f −1 ( y ) dy
adică:
a b
∫ f ( x )dx + ∫
0 0
f −1 ( y ) dy = ab
b b
( P6 ) a) ∫a f ( x )dx = ∫a f ( a + b − x )dx
b b
b) ∫ f ( x )dx = ∫ f ( b − x )dx
0 0
2a a
c) ∫ f ( x )dx = ∫ ⎡⎣ f ( x ) + f ( 2a − x ) ⎦⎤dx
0 0
Într-adevăr, pentru a) se notează a + b − x = t cu dx = − dt şi t ∈ [b, a ] , astfel:

b b b
∫ f ( a + b − x )dx = − ∫ f ( t )dt = ∫ f ( x )dx
a a a
Dacă se ia a = 0, atunci se obţine egalitatea b).

Pentru a obţine egalitatea c) vom scrie:
2a a 2a
∫ f ( x )dx = ∫ f ( x )dx + ∫ f ( x ) dx
0 0 a
iar în ultima integrală vom efectua schimbarea:

x → t ∴ 2a − x = t cu dx = dt
Aşadar:
2a 0 a
∫ f ( x )dx = − ∫ f ( 2a − t )dt = ∫ f ( 2a − x )dx
a a 0
Înlocuind mai sus expresia găsită obţinem în final:

2a a 2a
∫ f ( x ) dx = ∫ f ( x ) + ∫ f ( 2a − x )dx
0 0 0
( P7 ) Dacă f continuă pe [ a, b] şi f periodică de perioadă T atunci:

b b + nT
∫a f ( x )dx = ∫a + nT f ( x )dx, n∈]
282
Într-adevăr, dacă se efectuează schimbarea:
x → t ∴ x = t + nT cu t ∈ [ a, b ]
integrala din membrul drept se rescrie succesiv sub forma:
b + nT b b b
∫ f ( x )dx = ∫ f ( t + nT )dt = ∫ f ( t )dt = ∫ f ( x )dx,
a + nT a a a
unde s-a ţinut cont că f este periodică.
Să se calculeze integralele definite:
1
1. ∫ −1
x dx
Soluţie. Întrucât funcţia x 6 f ( x ) = x este pară astfel, conform proprietăţii
( P1 ) ,
1 1 1 1
∫
−1
x dx = 2∫ x dx = 2 ∫ x dx = x 2 = 1
0 0 0
x 2 sin x
7
2. ∫−7 x 4 + 2 dx
Soluţie. Întrucât integrantul este o funcţie impară deducem că integrala are
valoarea zero.
π
3. a) ∫ π f ( x ) cos nx dx
−
π
b) ∫ π f ( x ) sin nx dx
−
Soluţie. i ) Dacă f este o funcţie pară atunci:

π π
a) ∫ π f ( x ) cos nx dx = 2∫ f ( x ) cos nx dx
− 0
π
b) ∫ π f ( x ) sin nx dx = 0
−
ii ) Dacă f este o funcţie impară atunci:

π
a) ∫ π f ( x ) cos nx dx = 0
−
π π
b) ∫ π f ( x ) sin nx dx = 2∫ f ( x ) sin nx dx
− 0
π x 5 sin 2 x
4. ∫π − x4 + 2 x2 + 1
dx
283
x 5 sin 2 x
Soluţie. Notăm f ( x ) = , x ∈ [ −π , π ]
x4 + 2 x2 + 1
2
⎛ x 2 sin x ⎞
Evident, f ( x ) = x ⎜ 2 ⎟ este o funcţie impară astfel că, integrala se
⎝ x +1 ⎠
anulează pe [ −π , π ].
5π
sin 2 x
5. I = ∫π 4 dx
cos x + sin 4 x
4
Soluţie. Notând integrantul cu f ( x ) , se observă că:

sin ( 2 x + 2π )
f (x +π ) =
cos ( x + π ) + sin 4 ( x + π )
4
însă
sin ( 2π + α ) = sin α , sin 4 ( x + π ) = sin 4 x şi cos 4 ( x + π ) = cos 4 x
⎡ π 5π ⎤
de unde rezultă că, f este o funcţie periodică pe intervalul ⎢ , ⎥
⎣4 4 ⎦
⎡ π 5π ⎤
având perioada principală T = π i.e. f ( x + π ) = f ( x ) , ∀ x ∈ ⎢ , ⎥
⎣4 4 ⎦
Mai mult,
⎡ π 5π ⎤
f ( x + nπ ) = f ( x ) , ∀n ∈ ], ∀ x ∈ ⎢ , ⎥
⎣4 4 ⎦
Prin urmare:
5π π
π+ π
I =∫ 4
f ( x )dx = ∫ 4
f ( x )dx = ∫ f ( x )dx
π π 0
Pe de altă parte:
2sin x cos x 1 2 tg x 1
f ( x) = ⋅ = 4 ⋅
( tg x + 1) cos x tg x + 1 cos2 x
4 4
astfel că, efectuând schimbarea:

dx
x → t ∴ tg x = t cu = dt
cos 2 x
π
x 0 4
t 0 1
urmează că:
1 ( t ) dt
2 ′
2t π
= arctg ( t 2 ) =
1 1
I =∫ dt = ∫ 1 + (t )
0 t +1
4 0 2 2 0 4
284
5π
sin 2 x dx
6. I = ∫5π3
4 a 2 sin 2 x + b 2 cos 2 x
Soluţie. Notăm:
sin 2 x ⎡ 5π 5π ⎤
f ( x) = , ∀x ∈ ⎢ , ⎥
a sin x + b cos x
2 2 2 2
⎣ 4 3 ⎦
Atunci:
⎡ 5π 5π ⎤
f ( x + π ) = f ( x ) , ∀x ∈ ⎢ , ⎥
⎣ 4 3 ⎦
Aşadar:
5π π π
π+
I = ∫5π3 f ( x )dx = ∫ 3
π f ( x )dx = ∫π3 f ( x )dx
π+
4 4 4
Însă, cum:
tg 2 x ⎡ 5π 5π ⎤
f ( x) = , ∀x ∈ ⎢ , ⎥
a tg x + b
2 2 2
⎣ 4 3 ⎦
putem schimba:
dt
x → t ∴ tg x = t cu dx = şi t ∈ ⎡⎣1, 3 ⎤⎦
1+ t2
Urmează că:
3 t 2 dt
I =∫
1
( t 2 + 1)( a 2t 2 + b2 )
Scriem integrantul sub forma:
t2
=
( a 2t 2 + b2 ) + a 2 ( t 2 + 1) − ( a 2 + b2 ) =
( t 2 + 1)( a 2t 2 + b2 ) ( t 2 + 1)( a 2t 2 + b2 )
a 2 + b 2 ( a t + b ) − a ( t + 1)
2 2 2 2 2
1 a2
= + − − =
t 2 + 1 a 2t 2 + b 2 b 2 − a 2 ( t 2 + 1)( a 2 t 2 + b 2 )
1 a2 a 2 + b2 1 a2 ( a2 + b2 ) 1
= 2 + 22 + 2 − =
t +1 a t + b 2
a − b t +1
2 2
a −b
2 2
a t + b2
2 2
2a 2 1 2a 2 b 2 1
= − ⋅ 22
a − b t + 1 a − b a t + b2
2 2 2 2 2
Apoi, integrala se va scrie:

2a 2 3 dt 2a 2 b 2 3 dt
I=
a − b2
2 ∫1
− 2
t + 1 a − b2
2 ∫1 a t + b2
2 2
=
285
3 3
2a 2 2a 2 b 2 1 at
= 2 arctg t − arctg =
a −b 2
1
a − b ab
2 2
b1
2a 2 ⎛ π π ⎞ 2ab ⎡ ⎛a ⎞ ⎛ a ⎞⎤
= 2 ⎜
− ⎟− 2 ⎢arctg ⎜ b 3 ⎟ − arctg ⎜ b ⎟ ⎥ =
a − b ⎝ 3 4 ⎠ a − b2
2
⎣ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎦
2ab ⎡ π ⎛b⎞ ⎛ a 3 ⎞⎤
= 2 2 ⎢
ab + arctg ⎜ ⎟ − arctg ⎜⎜ ⎟⎟ ⎥
a − b ⎣⎢12 ⎝a⎠ ⎝ b ⎠ ⎦⎥
7. Fie f : [ 0,1] → \ o funcţie continuă. Să se arate că:

π
π
∫ x f ( sin x )dx = π ∫ 2 f ( sin x )dx
0 0
Soluţie. Evident avem:

π
π π
∫ xf ( sin x )dx = ∫ 2 xf ( sin x )dx + ∫π xf ( sin x )dx
0 0
2
Substituţia:
x → t ∴ x = π − t cu dx = − dt
aduce ultima integrală sub forma:
π
xf ( sin x )dx = − ∫π (π − t ) f ( sin (π − t ) ) dt = ∫ 2 (π − t ) f ( sin t ) dt =
π 0
∫π 2 2
0
π π
= π ∫ 2 tf ( sin t )dt − ∫ 2 t f ( sin t )dt
0 0
Înlocuim mai sus acest rezultat, astfel că:

π π π
π
∫ x f ( sin x )dx = ∫ 2 x f ( sin x )dx + π ∫ 2 x f ( sin x )dx − ∫ 2 x f ( sin x )dx
0 0 0 0
adică
π π
∫ x f ( sin x )dx = π ∫ x f ( sin x )dx
0 0
π x sin x
∫
0 1 + sin x
dx
Soluţie. Notăm I integrala dată. Conform celor arătate mai sus:

π
π sin x sin x
I =∫ x dx = π ∫ 2 dx
0 1 + sin x 0 1 + sin x
Efectuăm schimbarea de variabilă:

x 2dt
x → t ∴ tg = t cu dx = şi t ∈ [ 0,1]
2 1+ t2
286
2t
şi ţinem seama că sin x = , integrala se va rescrie succesiv:
1+ t2
1 (1 + t ) − (1 + t ) ⎛ 1 dt dt ⎞
2 2
1 2t dt 1
I =π∫ = π ∫ dt = π ⎜ ∫ −∫ ⎟=
(1 + t ) (1 + t ) (1 + t ) (1 + t ) ⎜ 0 1+ t ( ) ⎟
2 2 2 2
0 2 0 2
⎝
0
1 + t ⎠
⎛ 1 ⎞
1
⎛π 1⎞ π
= π ⎜ − ⎟ = (π − 2 )
1
= π ⎜ arctg t 0 + ⎟
⎜ 1 + t 0 ⎟⎠ ⎝ 4 2⎠ 2
⎝
8. Să se demonstreze că:
f ( x 2 ) cos x dx = 2∫ f ( x 2 ) cos x dx
a a
∫−a 0
Soluţie. Notăm: h ( x ) = f ( x 2 ) cos x. Evident h este o funcţie pară:

h ( − x ) = f ( x 2 ) cos ( − x ) = h ( x ) , ∀x ∈ [ −a, a ]
Aşadar:
∫ h ( x )dx = 2∫ h ( x )dx = 2∫ f ( x ) cos x dx
a a a
2
−a 0 0
2 2 x 7 + 3 x 6 − 10 x 5 − 7 x 3 − 12 x 2 + x + 1
I =∫ dx
− 2 x2 + 2
Soluţie. Descompunem integrala după cum urmează:
2 3x ( x − 4 ) + 1
2 4
2 x 7 − 10 x 5 − 7 x 3 + x
2
I =∫ dx + ∫ dx = I1 + I 2
− 2

x2 + 2 − 2 x2 + 2

I1 I2
Dar I1 = 0, integrantul fiind o funcţie impară, iar I 2 se va transforma în:

⎡ 2 2 1 ⎤ ⎛ 2 dx ⎞
⎢3 x ( x + 2 ) + x 2 + 2 ⎥dx = 2 ⎜ ∫0 ( 3x + 6 x ) dx + ∫0 x 2 + 2 ⎟ =
2 2
I2 = ∫ 4 2
⎣
− 2
⎦ ⎝ ⎠
⎛3 2 2 1 x
2 ⎞
16 π 2
= 2 ⎜ x5 + 2 x3 + arctg ⎟=− 2+
⎜5 0 0
2 2 0 ⎟⎠ 5 4
⎝
1
1+ x
∫−
2
1
2
cos x ln
1− x
dx
1+ x ⎡ 1 1⎤
Soluţie. Să observăm că funcţia ϕ ( x ) = ln este impară pe ⎢ − , ⎥ .
1− x ⎣ 2 2⎦
Într-adevăr:
287
−1
1− x ⎛1+ x ⎞ 1+ x
ϕ ( − x ) = ln = ln ⎜ ⎟ = − ln = −ϕ ( x ) ,
1+ x ⎝1− x ⎠ 1− x
atunci integrantul este o funcţie impară deoarece,
cos ( − x ) ϕ ( − x ) = − cos xϕ ( x )
astfel că integrala are valoarea 0.

t t
∫ f ( x )g ( t − x ) dx = ∫ g ( x ) f ( t − x )dx
0 0
Soluţie. Aplicăm schimbarea de variabilă:

x → z ∴ t − x ≡ z cu dx = −dz
astfel, integrala din membrul drept se va scrie
0 t
− ∫ g ( t − z ) f ( z ) dz = ∫ g ( t − z ) f ( z ) dz
t 0

π π
∫ sin x dx = ∫ 2 cos m x dx
2 m
0 0
Soluţie. Conform proprietăţii ( P6 ) a )

b b
∫ f ( a + b − x )dx = ∫ f ( x )dx
a a
π
Pentru a = 0, b = avem:
2
π π π
⎛π ⎞
∫ 0
2
sin m x dx = ∫ 2 sin m ⎜ − x ⎟ dx = ∫ 2 cos m x dt
0
⎝2 ⎠ 0
Aplicaţie. Să se calculeze integralele:

π π
I = ∫ 2 sin 2 x dx şi J = ∫ 2 cos 2 x dx
0 0
Soluţie. Scriem combinaţiile liniare:

π
⎧ π
⎪ I + J = ∫ dx =
2
⎨ 0 2
⎪I = J
⎩
de unde:
π π
2I = ⇒I =
2 4
Prin urmare:
π
I=J=
4
288
13. Să se demonstreze egalităţile:
π
π
arctg ( e y − 1) dy =
ln 2
a) ∫4
ln (1 + tg x )dx + ∫ ln 2
0 0 4
π π
π2
b) ∫ 2
arctg ( sin x )dx + ∫ 4 arcsin tg x dx =
0 0 8
Soluţie. Vom aplica proprietatea ( P5 )

⎡ π⎤
a) Notăm f : ⎢0, ⎥ → [ 0,ln 2] f ( x ) = ln (1 + tg x )
⎣ 4⎦
⎡ π⎤
Evident, f continuă pe ⎢0, ⎥ , iar
⎣ 4⎦
1 ⎛ π⎞
f ′( x) = > 0, ∀x ∈ ⎜ 0, ⎟
cos x (1 + tg x )
2
⎝ 4⎠
Inversa lui f este:
⎡ π⎤
f −1 : [ 0, ln 2] → ⎢ 0, ⎥ , f −1 ( y ) = arctg ( e y − 1)
⎣ 4⎦
Într-adevăr, fie y ∈ [ 0,ln 2] a.î.
f ( x ) = y i.e. y = ln (1 + tg x )
Atunci:
⎛ π⎞
1 + tg x = e y şi x = arctg ( e y − 1) , ∀x ∈ ⎜ 0, ⎟
⎝ 4⎠
Mai departe:
π
ln 2 π
∫ f ( x )dx + ∫
0
4
0
f −1 ( y ) dy =
4
ln 2
Analog, funcţia:
⎡ π⎤ ⎡ π⎤
f : ⎢0, ⎥ → ⎢ 0, ⎥ , f ( x ) = arctg ( sin x )
⎣ 2⎦ ⎣ 4⎦
are următoarele proprietăţi:
⎛π ⎞ π
i) f ( 0 ) = 0 , f ⎜ ⎟ = ;
⎝2⎠ 4
cos x ⎛ π⎞
ii ) f ′ ( x ) = >0 ∀x ∈ ⎜ 0, ⎟
1 + sin x
2
⎝ 2⎠
⎡ π⎤ ⎡ π⎤
În acest caz, f inversabilă şi inversa ei f −1 : ⎢0, ⎥ → ⎢0, ⎥ se obţine din
⎣ 4⎦ ⎣ 2⎦
ecuaţia f ( x ) = y rezolvată în raport cu x
289
arctg ( sin x ) = y ⇒ sin x = tg y sau x = arcsin ( tg y )
Conform ( P6 ) rezultă că:
π π
π π π2
∫ 2
arctg ( sin x )dx + ∫ 4 arcsin ( tg y )dy = ⋅ =
0 0 2 4 8
π
a) ∫4
ln (1 + tg x )dx
0
1 ln (1 + x )
b) ∫ 0 1 + x2
dx
a ln ( a + x )
c) ∫ 0 a2 + x2
dx
Soluţie. a) Notăm I integrala dată, atunci putem scrie:

π π π
⎛ sin x + cos x ⎞
I = ∫ 4 ln ⎜ ⎟dx = ∫0 ln ( sin x + cos x )dx − ∫0 ln cos x dx
4 4
0
⎝ cos x ⎠
I1
Ţinând seama că:

2 ⎛ π π ⎞ ⎛ π⎞
sin x + cos x = ⎜ cos sin x + sin cos x ⎟ = 2 sin ⎜ x + ⎟
2⎝ 4 4 ⎠ ⎝ 4⎠
urmează că:
π π π
⎛ π⎞
I1 = ∫ 4 ln ( sin x + cos x )dx = ∫ 4 ln 2dx + ∫ 4 ln sin ⎜ x + ⎟dx =
0 0 0
⎝ 4⎠
π
π ln 2 ⎛ π⎞
= + ∫ 4 ln sin ⎜ x + ⎟dx
8 0
⎝ 4⎠
În integrala din membrul drept substituim:
π
x= − t ∴ dx = −dt
4
π
x 0 4
t π
0
4
Urmează că:
π π
π ⎛π ⎞ π
I1 = ln 2 + ∫ 4 ln sin ⎜ − t ⎟ dt = ln 2 + ∫ 4 ln cos dt
8 0
⎝2 ⎠ 8 0
290
Înlocuind mai sus pe I1 avem:
π π π
π π
I = ∫ ln (1 + tg x )dx =
4
ln 2 + ∫ 4 ln ( cos x )dx − ∫ 4 ln ( cos x )dx = ln 2
0 8 0 0 8
b) Schimbarea
dt
x → θ ∴ x = arctg θ ⇒ dx =
1+θ 2
x 0 1
θ 0 π
4
aduce integrala dată la forma dată de la punctul a)
π
π
∫04 ln (1 + tgθ )dθ = ln 2 8
c) Se scrie mai intâi integrantul sub forma
⎛ x⎞ ⎛ x⎞
ln a ⎜1 + ⎟ ln ⎜1 + ⎟
ln ( a + x ) ⎝ a ⎠ = ln a 1 + ⎝ a ⎠
=
a2 + x2 a +x
2 2
a2 + x2 ⎡ ⎛ x⎞ ⎤
2
a 2 ⎢1 + ⎜ ⎟ ⎥
⎢⎣ ⎝ a ⎠ ⎥⎦
aşadar,
⎛ x⎞
ln ⎜ 1 + ⎟
a ln ( a + x ) a dx 1 a ⎝ a ⎠ ⋅ 1 dx
∫ 0 a2 + x2
dx = ln a ∫
0 a +x
2 2
+ ∫
a 0 2
⎛x⎞ a
1+ ⎜ ⎟
⎝a⎠
unde
a
a dx ln a x π ln a
∫
0 a +x
2 2
=
a
arctg
a0
=
4a
iar
⎛ x⎞
ln ⎜ 1 + ⎟
1 a
⎝ a ⎠ 1 dx = 1 1 ln (1 + t )dt
a ∫0 2
⎛x⎞ a a ∫0 1 + t 2
1+ ⎜ ⎟
⎝a⎠
x
unde t = . Din punctul b) rezultă:
a
1 ln (1 + t ) π
∫ 0 1+ t2
dt =
8
ln 2
iar de aici:
291
π ln a 1 π π
I=
4a
+ ⋅ ln 2 =
a 8 4a
ln a 2 ( )
15. Găsiţi greşeala care apare în următorul raţionament:
π dx π dx π dx
∫ 0 1 + 2sin x
2
=∫
0 3sin x + cos x
2 2
=∫
0
cos x ( 3tg 2 x + 1)
2
=
( tg x )′ dx
( )
π 1 π
=∫ = arctg 3 tg x =0
0 3tg x + 1
2
3 0
π
Soluţie. Cum f > 0 pe ( 0, π ) ⇒ ∫ f > 0 ! Greşeala provine din faptul că
0
formula lui Leibniz-Newton nu este aplicabilă în acestz caz. Funcţia:

F ( x) =
1
3
arctg ( 3x )
nu este primitivă a funcţiei
1
f ( x) = pe ( 0, π )
1 + 2sin 2 x
π
întrucât F ( x ) are o discontinuitate în x = . Într-adevăr
2
π
lim F ( x ) = lim
x/
π
x/
π
1
3
arctg ( 3 tg x = ) 1
3
arctg ( +∞ ) =
2 3
2 2
π
lim F ( x ) = lim
x2
π
x2
π
1
3
arctg ( 3 tg x = ) 1
3
arctg ( −∞ ) = −
2 3
2 2
O soluţie ar fi să considerăm integrala dată sub forma:

π
π −ε π
∫ f ( x )dx = lim ∫ 2 f ( x )dx + ∫π f ( x )dx =
0 ε →0 0 +ε
2
⎛ π
−ε π ⎞ ⎡ ⎛π ⎞ ⎛π ⎞⎤
= lim ⎜ F ( x ) 02 + F ( x ) π +ε ⎟ = lim ⎢ F ⎜ − ε ⎟ − F ⎜ + ε ⎟⎥
ε →0
⎝ 2 ⎠ ε →0 ⎣ ⎝ 2 ⎠ ⎝2 ⎠⎦
Efectuând calculele, urmează că:
π dx π π π
∫ 0 1 + 2sin x 2
=
2 3
+
2 3
=
3
O altă soluţie ar fi să rescriem integrala ca:
π dx π dx π 1 dx
∫0 1 + 2sin x
2
=∫
0 3sin x + cos x
2 2
=∫
0 2
⋅ 2 =
3 + ctg x sin x
π
( ctg x )′ dx = − 1 ⎛ ctg x ⎞ 1
( arctg ( −∞ ) − arctg ( +∞ ) ) = π
π
=∫ arctg ⎜ ⎟ =−
0 3 + ctg 2 x 3 ⎝ 3 ⎠0 3 3
292
Să se calculeze integralele de mai jos, folosind eventual proprietatea ( P6 ) :
π
16. I = ∫ 2 ln ( ctg x )dx
0
⎛ π⎞ π
Soluţie. Fie f ( x ) = ln ( ctg x ) , x ∈ ⎜ 0, ⎟ . Cu a = 0, b =
⎝ 2⎠ 2
proprietate ( P6 ) a) revine la:
π π
⎛π ⎞
I = ∫ 2 ln ( ctg x )dx = ∫ 2 ln tg ⎜ − x ⎟dx
0 0
⎝ 2 ⎠
iar schimbarea
π
x → t∴ − x = t cu dx = − dt
2
π
x 0 2
t π
0
2
aduce ultima integrală sub forma:
π
∫ 2
ln ( tg x )dx
0
Astfel:
π π
∫ 2
ln ( tg x )dx = ∫ 2 ln ( ctg x )dx (1)
0 0
Pe de altă parte,
0 = ln1 = ln ( tg x ⋅ ctg x ) = ln ( tg x ) + ln ( ctg x )
π
iar prin integrare de la 0 la se obţine:
2
π π
∫ 2
ln ( tg x )dx + ∫ 2 ln ( ctg x )dx = 0 (2)
0 0
Din (1) şi (2) rezultă că:

π
∫ 2
ln ( ctg ) x dx = 0
0
π x cos x
17. I = ∫0 dx
1 + sin x
293
x cos x π
Soluţie. Fie f ( x ) = , x ∈ [ 0, π ] . Luăm a = 0, b = iar
1 + sin x 2
2
b π π ( π − x ) cos ( π − x )
∫ f ( a + b − x )dx − ∫ f (π − x )dx = ∫
a 0 0 1 + sin (π − x )
dx
Notăm π − x = t ∴ dx = −dt
π
x 0 2
t π 0
2
Astfel:
b π t cos t π x cos x b
∫ f ( a + b − x )dx = ∫
a 0 1 + sin t
dt = ∫
0 1 + sin x
dx = ∫ f ( x )dx
a
Urmează că:
π x cos x π (π − x ) cos (π − x ) π cos x
I =∫ dx = ∫ dx = π ∫ dx − I
0 1 + sin x 0 1 + sin (π − x ) 0 1 + sin x
de unde
π π cos x
2∫
I= dx
0 1 + sin x
Evaluăm integrala din membrul drept:
π ⎛ π2 cos x π cos x ⎞ π⎡ π
dx ⎟ = ⎢ ln (1 + sin x ) 02 =
2 ⎝ ∫0 1 + sin x
I= ⎜ dx − ∫π
2 1 + sin x ⎠ 2⎣
π ⎤ π
− ln (1 + sin x ) π ⎥ = ( ln 2 + ln 2 ) = π ln 2
2 ⎦ 2
π x sin x
18. I = ∫0 dx
1 + sin 2 x
x sin x
Soluţie. Notăm f ( x ) = , x ∈ [ 0, π ]. Atunci conform ( P6 )
1 + sin 2 x
π π (π − x ) sin (π − x )
I =∫ f ( x )dx = ∫ f (π − x )dx = ∫ dx =
0 1 + sin ( π − x )
0 0 2
π sin x π x sin x
=π∫ dx − ∫ dt = π I1 − I
0 1 + sin x
2 0 1 + sin 2 x

I1
Prin urmare:
π
π π π sin x dx π π ( cos x ) dx π cos x − 2
2 ∫0
I= I1 = = ∫ = ln =
2 2 − cos x 2 cos x − 2 4 2 cos x + 2
2 0 2
0
294
π ⎛ −1 − 2 1− 2 ⎞ π
= ⎜ ln
4 2 ⎜⎝ −1 + 2
− ln ⎟=
1 + 2 ⎟⎠ 2
ln ( 2 +1)
2
⎛ x⎞
19. I = ∫ ( 2ax − x 2 ) 3 arccos ⎜1 − ⎟ dx
2a
0 a ⎝ ⎠
3
⎛ x⎞
Soluţie. Notăm f ( x ) = ( 2ax − x 2 ) 2 arccos ⎜1 − ⎟ , x ∈ [ 0, 2a ]
a ⎝ ⎠
Atunci:
2a 2a
∫ f ( x ) dx = ∫ f ( 2a − x )dx
0 0
Însă:
3
⎛a−x⎞
f ( x ) = ⎡ a 2 − ( a − x ) ⎤ 2 arccos ⎜
2
⎣ ⎦ ⎟
⎝ a ⎠
iar
3
x−a
f ( 2a − x ) = ⎡ a 2 − ( x − a ) ⎤ 2 arccos
2
⎣ ⎦ a
Deducem că:
2a 2a 2a
2 I = 2∫ f ( x ) dx = ∫ f ( x )dx + ∫ f ( 2a − x )dx
0 0 0
sau
2a ⎡ a−x3
x −a⎤
2 I = ∫ ⎡⎣ a 2 − ( x − a ) ⎤⎦ 2 ⎢arccos + arccos dx
0
⎣ a a
⎥⎦
b
Evaluăm termenul din paranteză, notat cu b:

a−x x−a
b = arccos + arccos

a
a
u v
Aplicând funcţia cosinus în ambii membrii, se obţine sucesiv:
a−x x−a
cos b = cos ( u + v ) = cos u cos v − sin u sin v = ⋅ −
a a
2 2 2 2
⎛a−x⎞ ⎛ x−a⎞ ⎛a−x⎞ ⎛a−x⎞
− 1− ⎜ ⎟ 1− ⎜ ⎟ = −⎜ ⎟ −1+ ⎜ ⎟ = −1
⎝ a ⎠ ⎝ a ⎠ ⎝ a ⎠ ⎝ a ⎠
Aşadar:
cos b = −1 ⇔ b = π
Prin urmare:
3
(a ) dx
2a
2I = π ∫ − ( x − a)
2 2 2
0
Notăm:
295
x − a = a cos t cu dx = − a sin t
x 0 2a
t π 0
Atunci:
3
π π a4
( a 2 − a 2 cos2 t ) 2 a sin t dt =
π π
2∫ ∫
I= sin 4 t dt =
0 2 0
2
π a4 ⎛ 1 − cos 2t ⎞ πa π 4
(1 − 2cos 2t + cos2 2t )dt =

π
=
2 ∫ 0 ⎜
⎝ 2
⎟ dt =
⎠ 8 ∫0
π a4 ⎛ π π π 1 + cos 4t ⎞ πa ⎛
4
π ⎞ 3π 2 a 4
= ⎜
8 ⎝ 0
t + sin 2t 0
+ ∫0 2 dt ⎟
⎠
=
8 ⎝
⎜ π +
2⎠
⎟=
16
Exerciţii propuse
I . Să se calculeze următoarele integrale definite:

π
1. a) ∫π −
2
2
1 + cos x dx
R: 4
π
b) ∫π −
2
2
1 − cos x dx
R: 4 ( 2 −1 )
100π
2. a) ∫ 0
1 − cos 2x dx
R : 200 2
100π
b) ∫ 0
1 + cos 2x dx
R : 200 2
3. Să se arate că dacă f : [ 0,1] → \ este o funcţie continuă, atunci:

π
π
∫ f ( sin x )dx = 2 ∫ 2 f ( sin x )dx
0 0
Indicaţie. Se ţine seama de exerciţiul 7.
296
II . Să se calculeze următoarele integrale definite:
∫ π (x + x 3 + x + 1) sin x dx
π
4. −
5
R: 0
5π
sin 2 x
5. a) ∫π 4
a sin x + b 2 cos 2 x
2 2
dx
1 ⎛ a 2 + b2 ⎞
R: ln ⎜ ⎟
a 2 − b 2 ⎝ 2b 2 ⎠
5π
cos 2 x
b) ∫π 4
a sin x + b 2 cos 2 x
2 2
dx
1 ⎡ π ⎛ a ⎞⎤
⎢ − 2 + ( a + b ) arctg ⎜ b ⎟ ⎥
2 2
R:
a − b2
2
⎣ ⎝ ⎠⎦
π sin 2 x
6. a) ∫ 0 a 2 sin 2 x + b 2 cos 2 x
π
R: , a 2 + b2 ≠ 0
a (a + b)
π cos 2 x
b) ∫ 0 a 2 sin 2 x + b 2 cos 2 x
dx
⎧ π
⎪⎪ a + b dacă a ≠ b
R: ⎨
⎪π dacă a = b
⎪⎩ 2a
π x dx
7. a) ∫ 0 1 + sin x
R: π
π x dx
b) ∫ 0 1 + sin 2 x
π2
R:
2 2
297
3 3x5 + x 4 − 6 x3 − 4 x 2 + 2 x + 3
8. ∫
− 3 x2 − 4
dx
R:
3
2 3 + ln 7 − 4 3
2
( )
1
9. ∫ 2
1 1 − x 2 ( ln (1 + x ) − ln (1 − x ) ) dx
−
2
R: 0
b x
10. ∫ a x
dx, a < b
R: b−a
11. Să se găsească greşeala în raţionamentul următor:

3
π
dx 1 2x 1⎡
( )
3
∫ = arctg = arctg − 3 − arctg 0 ⎤ = −
0 1 + x2 2 1 − x2 0 2⎣ ⎦ 6
⎛1 2 x ⎞′ 1
Indicaţie. ⎜ arctg ⎟ = , x ≠1
⎝2 1 − x2 ⎠ 1 + x2
12. Să se demonstreze egalităţile:

π 2
2π
a) ∫ 0
2
sin x 2 dx + ∫
0
2
arcsin x dx =
4
1
1 1 1
∫0 ∫1e ln x dx = e
− x2
b) e dx +
Indicaţie. Se ţine seama de proprietatea P5
III . Să se calculeze integralele de mai jos, folosind eventual proprietatea

( P6 )
298
π
13. I = ∫02 ln ( tg x )dx
R: 0
Indicaţie. Se ţine seama de ( P6 ) b). Se observă că:
π π
∫ 2
ln ( tg x )dx = ∫ 2 ln ( ctg x )dx
0 0
şi se ţine seama că ln ( tg x ctg x ) = 0
π
14. I = ∫π4 ln (1 + ctg x )dx
2
π
R: ln 2
8
π
Indicaţie. Se poate nota x = −t
2
1
⎛ x⎞
15. I = ∫0 ( 2ax − x 2 ) 2 arccos ⎜1 − ⎟dx
2a
a ⎝ ⎠
π a3
R:
4
16. I = ∫ ( x − x 2 ) arcsin (1 − x ) dx
1
2 π
R: −
9 24

7 5
∫ ( x − 1)( 7 − x )dx = ∫ ( x + 1)( 5 − x )dx
1 −1
Indicaţie. Se face schimbarea x → t ∴ x = t + 2.
299
2. 6. Formule de medie pentru integrala definită
( P1 ) Dacă f : [ a, b ] → \ este o funcţie continuă, atunci există ξ ∈ [ a, b ] a.î.

b
∫ f ( x )dx = f (ξ )( b − a )
a
Într-adevăr, f continuă pe [ a, b ] ⇒ f mărginită şi îşi atinge marginile i.e.

∃ m, M ∈ \ ∴ m ≤ f ( x ) ≤ M , ∀x ∈ [ a, b ]
Integrând inegalităţile de mai sus pe [ a, b ] obţinem:
b
m ( b − a ) ≤ ∫ f ( x )dx ≤ M ( b − a )
a
sau
1 b
f ( x )dx ≤ M
b − a ∫a
m≤
Însă f continuă, deci are proprietatea lui Darboux pe [ a, b ] i.e.

1 b
∃ ξ ∈ [ a, b ] a.î . f (ξ ) = f ( x )dx ■
b − a ∫a
Observaţii.
1
f ( x )dx se numeşte valoarea medie a lui f pe
b−a ∫
(1) Numărul real
[ a, b ] .
(2) Dacă f ≥ 0 atunci există un punct ξ ∈ [ a, b ] a.î. subgraful lui f să aibă
aceeaşi arie cu cea a dreptunghiului avînd baza b − a şi înălţimea f (ξ ) .
f (ξ )
0 a ξ b x
300
( P2 ) Dacă f , g : [ a, b ] → \ sunt două funcţii continue şi g ≥ 0 pe [ a, b ] ,
atunci există ξ ∈ [ a, b ] a.î.
b b
∫ f ( x )g ( x ) dx = f (ξ ) ∫ g ( x )dx
a a
Într-adevăr, raţionând ca mai sus:

∃ m, M ∈ \ a.î. m ≤ f ( x ) ≤ g ( x ) ∀x ∈ [ a, b ]
mg ( x ) ≤ f ( x ) g ( x ) ≤ Mg ( x )
apoi integrând pe [ a, b ]
b b b
m ∫ g ( x )dx ≤ ∫ f ( x )g ( x ) dx ≤ M ∫ g ( x )dx
a a a
∫ g ( x )dx = 0, atunci egalitatea din enunţ are loc, ∀ξ ∈ [ a, b]

b
Dacă
a
b
Dacă ∫ g ( x )dx > 0, atunci din ultima relaţie se obţine
a
1 b
m≤ b ∫ f ( x )g ( x ) dx ≤ M
∫ g( )
a
x dx
a
iar mai departe, există ξ ∈ [ a, b ] a.î.

b
f (ξ ) =
∫a
fg
b
∫
a
g
Mai mult:
b b
∫ fg = f (ξ ) ∫ g
a a
( P3 ) Fie f , g : [ a, b ] → \ integrabile cu g monotonă.

Atunci:
ξ
∃ ξ ∈ [ a, b ] a.î.
b b
∫ f ( x )g ( x ) dx = g ( x ) ∫ f ( x )dx + f ( b ) ∫ξ g ( x )dx
a a
Consecinţă.
Dacă f , g integrabile pe [ a, b ] , iar g monoton descrescătoare şi negativă pe
[ a, b] , atunci:
ξ
∃ ξ ∈ [ a, b ] a.î. ∫ fg = g ( a ) ∫ f
b
a a
301
1. Să se determine valoarea medie pentru următoarele funcţii şi să se

menţioneze punctul ξ corespunzător acestei valori:
a) f : [ 0, π ] → \ f ( x ) = sin x
Soluţie. Evident funcţia f ( x ) = sin x continuă pe [ 0, π ] , deci conform ( P1 )
există ξ ∈ [ 0, π ] a.î.
π
1 π cos x 2
f (ξ ) =
π∫
sin x dx = − =
0 π 0 π
2 2 2
Din f (ξ ) = , rezultă sin ξ = , iar ξ = arcsin
π π π
⎡ π⎤
b) f : ⎢0, ⎥ → \ f ( x ) = sin x + cos x
⎣ 2⎦
⎡ π⎤
Soluţie. Funcţia x → sin x + cos x este continuă pe ⎢ 0, ⎥ ca sumă de
⎣ 2⎦
⎡ π⎤
funcţii continue, deci există ξ ∈ ⎢0, ⎥ a.î.
⎣ 2⎦
π π
2 2 4
f (ξ ) = ∫ 2 ( sin x + cos x )dx = ( sin x − cos x ) 02 =
π 0 π π
4 4
f (ξ ) = sau sin x + cos x =
π π
de unde
2 2 4 2 π π 2 2
sin ξ + cos ξ = ⋅ sau sin ξ cos + cos ξ sin =
2 2 π 2 4 4 π
urmează că:
⎛ π⎞ 2 2 π 2 2
sin ⎜ ξ + ⎟ = ⇔ ξ = − + arcsin
⎝ 4⎠ π 4 π
2 2
(evident < 1)
π
302
1+ x
lim ∫ ln t dt
x →0 1
Soluţie 1. Aplicăm teorema de medie funcţiei

f : [1, 1 + x ] → \, f ( t ) = ln t
Astfel:
1 1+ x
f (ξ x ) =
x ∫1
ln t dt
1+ x
∫
1
ln t dt = x ln ξ x → 0 când x → 0
Soluţie 2. Calculăm integrala:
1+ x 1+ x
∫ ln t dt = t ( ln t − 1) 1 = ( x + 1) ln (1 + x ) − x
1
Trecând la limită după x → 0 obţinem:

1+ x
lim ∫ ln t dt = lim ⎡⎣( x + 1) ln (1 + x ) − x ⎤⎦ = 0
x →0 1 x →0
3. Fie f : [ 0,1] → \ a.î. 2 ∫ f ( x )dx = 1 . Atunci există x0 ∈ ( 0,1) a.î.

1
f ( x0 ) = x0
1 1 1 1
Soluţie. Din ipoteză ∫ f ( x )dx = , iar ∫ x dx = , atunci putem scrie că:
0 2 0 2
∫ ( f ( x ) − x )dx = 0
1
Aplicăm teorema de medie ( P1 ) astfel că ∃x0 ∈ ( 0,1) a.î.
( f ( x ) − x )dx = f ( x ) − x
1
0=∫ 0 0
0
adică
f ( x0 ) = x0
4. Fie f : [ a, b ] → \ o funcţie continuă şi strict crescătoare. Atunci există

un singur punct c ∈ [ a, b ] a.î.
b
∫ f ( x )dx = f ( c )( b − a )
a
303
Soluţie. În baza teoremei de medie ( P1 ) există c ∈ [ a, b ] a.î.
b
f ( c )( b − a ) = ∫ f ( x )dx.
a
Unicitatea se probează prin reducere la absurd. Presupunem că există c, c′
c ≠ c′ a.î.
b b
f ( c′ ) ⋅ ( b − a ) = ∫ f ( x )dx şi f ( c ) ⋅ ( b − a ) = ∫ f ( x )dx
a a
De aici, deducem că:
f ( c ) = f ( c′ )
Pe de altă parte, f este strict crescătoare, deci f este injectivă i.e.
f ( c ) = f ( c′ ) ⇒ c = c′ contradicţie!
5. Fie f : [1,3] → \, f ( x ) = x 2 . Să se determine c ∈ (1,3) a.î.

3
∫ f ( x )dx = 2 f ( c )
1
Soluţie. Din teroema de medie ( P1 ) rezultă că există c ∈ [1,3] a.î.

3
1 3 1 3 2 x3 26 13
f ( c ) = ∫ f ( x )dx = ∫ x dx = = =
2 1 2 1 6 1 6 3
13 13
Din f ( c ) = deducem că c = . Evident c ∈ (1,3)
3 3
6. Fie f , g : [ a, b ] → \ conţine pe [ a, b ] a.î.

b b
∫a
f =∫ g
a
Atunci ∃ c ∈ [ a, b ] a.î. f ( c ) = g ( c )
b
Soluţie. Din ipoteză rezultă că ⎡⎣ f ( x ) − g ( x ) ⎤⎦dx = 0. Aplicăm teorema de
∫a
medie ( P1 ) funcţiei h = f − g pe [ a, b ] . Astfel:

1 b
∃ c ∈ [ a, b ] a.î. h ( c ) = h ( x )dx = 0
b − a ∫a
Urmează că, h ( c ) = 0 , deci f ( c ) = g ( c ) .
7. Fie f : [ 0,1] → \ continuă pe [ 0,1] a.î.

1 π
∫ f ( x) = 4
0
304
Atunci:
1 1
∃ c ∈ [ 0,1] a.î. < f (c) <
1+ c 2c
1
Soluţie. Fie g : [ 0,1] → \ g ( x ) = . Evident:
1 + x2
1 1
∫ f ( x )dx = ∫ g ( x )dx
0 0
Atunci, conform exerciţiului 6,
1
există c ∈ [ 0,1] a.î. f ( c ) = g ( c ) =
1 + c2
Pe de altă parte:
1 1 1
≤ ≤
1+ c 1+ c 2
2c
astfel că există c ∈ [ 0,1] a.î.
1 1
< f (c) <
1+ c 2c
8. Fie f : [ 0,1] → [ 0, ∞ ) continuă pe [ 0,1] a.î.

1 π
∫ sin f ( x )dx = 4
0
Atunci ∃ c ∈ [ 0,1] a.î. c 2 sin f ( c ) + sin f ( c ) − 1 = 0

Soluţie. Din
1 π
∫ sin f ( x )dx = 4
0
rezultă, ca mai sus, că:

1⎛ 1 ⎞
∫0 ⎜⎝ sin f ( x ) − 1 + x 2 ⎟⎠dx = 0
Evident integrantul este o funcţie continuă pe [ 0,1] , astfel că ∃c ∈ [ 0,1] a.î.
1
sin f ( c ) − =0
1 + c2
c 2 sin f ( c ) + sin f ( c ) − 1 = 0
9. Fie f : [ 0,1] → \ o funcţie de clasă C 2 pe [ 0,1] . Atunci ∃ c ∈ [ 0,1] a.î.
305
1 1 1
∫ f ( x )dx = f ( 0 ) + 2 f ′ ( 0 ) + 6 f ′′ ( c )
0
Soluţie. Se integrează f pe [ 0,1] prin părţi de două ori succesiv.

1 1
∫ f ( x )dx = ( x − 1) f ( x ) − ∫ ( x − 1) f ′ ( x ) dx =
1
0 0 0
( x − 1)
2
1 1
= ( x − 1) f ( x ) 0 f ′( x) 0 + ( x − 1) f ′′ ( x ) dx =
1 1
∫
2
−
2 2 0
1 1 1
= f ( 0 ) + f ′ ( 0 ) + ∫ ( x − 1) f ′′ ( x ) dx
2
2 2 0
În ultima integrală se aplică teorema de medie, astfel:
1
cu c ∈ [ 0,1]
1 1
∫0 ( x − 1) f ′′ ( x ) dx = f ′′ ( c ) ∫0 ( x − 1) dx = f ′′ ( c ) ⋅ 6
2 2
Prin urmare, există c ∈ [ 0,1] a.î.

1 1 1
∫ f ( x )dx = f ( 0 ) + 2 f ′ ( 0 ) + 6 f ′′ ( c )
0
10. Fie f : [ 0,1] → \ de clasă C1 pe [ 0,1] . Atunci ∃ c ∈ [ 0,1] a.î.

1 1
∫ f ( x )dx = f ( 0 ) + 2 f ′ (ξ )
0
Soluţie. Se integrează prin părţi funcţia f ( x ) pe [ 0,1] :
1 1 1
∫ f ( x )dx = ( x − 1) f ( x ) − ∫ ( x − 1) f ′ ( x ) dx = f ( 0 ) − ∫ ( x − 1) f ′ ( x ) dx
1
0 0 0 0
Integralei din membrul drept i se aplică teorema de medie ( P1 ) , astfel că

există ξ ∈ [ 0,1] a.î.
2 1
1 1 ( x − 1) 1
∫ ( x − 1) f ′ ( x ) dx = f (ξ ) ∫ ( x − 1)dx =
0 0
f (ξ )
2
=−
2
f (ξ )
0
Înlocuind mai sus obţinem:
1
ξ ∈ [ 0,1]
1
∫ f ( x )dx = f ( 0 ) + 2 f ′ (ξ ) ,
0
11. Fie f : [ a, b ] → \ o funcţie monoton crescătoare. Atunci:

1 b
f (a) ≤ f ( x )dx ≤ f ( b )
b − a ∫a
306
Soluţie. Cum f este monoton crescătoare pe [ a, b ] avem:
a ≤ x ≤ b ⇒ f ( a ) ≤ f ( x ) ≤ f (b)
Integrăm pe [ a, b ] această inegalitate dublă, astfel că:
b
( b − a ) f ( a ) ≤ ∫a f ( x )dx ≤ ( b − a ) f ( b )
sau
1 b
f (a) ≤ f ( x )dx ≤ f ( b )
b − a ∫a
Aplicaţii. Să se stabilească inegalităţile:
1
a) 1 ≤ ∫ e x dx < e
2
Soluţie. Notăm f ( x ) = e x , x ∈ [ 0,1] . Evident f continuă şi derivabilă pe

2
[0,1] , iar f ′ ( x ) = 2 xe x ≥ 0, ∀x ∈ [ 0,1] . Deci, f este monoton crescătoare.

2
Urmează că:
1
f ( 0 ) ≤ ∫ f ( x )dx ≤ f (1)
0
sau
1
1 ≤ ∫ e x dx ≤ e
2
b) 0 ≤ ∫ (1 − x 2 ) dx ≤ 1
1 n
Soluţie. Funcţia f ( x ) = (1 − x 2 ) este continuă şi derivabilă pe [ 0,1] , iar

n
f ′ ( x ) = −2nx (1 − x 2 ) ≤ 0, x ∈ [ 0,1]
n
deducem că f este monoton descrescătoare. Atunci:

0 ≤ x ≤ 1 ⇒ f (1) ≤ f ( x ) ≤ f ( 0 )
iar prin integrare între 0 şi 1 obţinem:
1
0 ≤ ∫ f ( x )dx ≤ 1
0
Exerciţii propuse
1. Să se calculeze valoarea medie pentru următoarele funcţii şi să se

precizeze punctul ξ corespunzător:
307
a) f : ⎡⎣0, π 2 ⎤⎦ → \, f ( x ) = cos x
2
4 ⎛ 4 ⎞
R : f (ξ ) = − ; ξ = ⎜ π ± arccos 2 ⎟
π 2
⎝ π ⎠
b) f : ⎡⎣1, e ⎤⎦ → \, f ( x ) = sin (π ln x )
1 e +π
e +π arcsin
R : f (ξ ) = ; ξ =e π 1+π 2
1+ π 2
2. Să se calculeze limitele:
1+ x
a) lim ∫ e x dx
x →0 1
R: 0
n +1 x3
b) lim ∫ dx
n →∞ n 1 + x5
R: 0
x +1 sin t
c) lim ∫ dt
x →∞ x 1+ t
R: 0
3. Fie f : [ a, b ] → \ continuă a.î.

b
2∫ f = b 2 − a 2 ,
a
Atunci ∃ c ∈ ( a, b ) a.î. f ( c ) = c
4. Fie f : [ 0,1] → \ continuă a.î. 3∫ f = 1.

1
Atunci ∃ c ∈ [ a, b ] a.î. f ( c ) = c . 2
5. Fie f : [ a, b ] → \ continuă a.î. f ( a ) > 0 şi

b
∫ f ( t )dt < 0.
a
Atunci ∃ x0 ∈ ( a, b ) a.î. f ( x0 ) = 0.
Indicaţie. Din teorema de medie aplicată funcţiei f pe [ a, b ] rezultă că:
∃ξ [ a, b ] a.î.
b 1
∫ f ( t )dt = b − a f (ξ ) < 0
a
Apoi din f ( a ) > 0 şi f ( c ) < 0 rezultă că există x0 ∈ ( a, c ) a.î. f ( x0 ) = 0
308
ln x
6. Fie f : ⎡⎣1, e 2 ⎤⎦ → \, f ( x) = . Să se determine c ∈ (1, e 2 ) a.î.
x
e2
∫ f ( x ) = ec
1
R: c = ln 4
7. Fie f : [ 0,1] → \ continuă şi

1
∫ f ( x )dx = ln 2.
0
1 1
Atunci ∃ c ∈ [ 0,1] a.î. < f (c) < .
1+ c 2
2 c
8. Fie f : [ 0,1] → \ o funcţie de clasă C n pe [ 0,1]

Atunci există un punct ξ ∈ [ 0,1] a.î.
1 f ( 0) f ′ ( 0) f ( n −1) ( 0 ) f ( n ) (ξ )
∫ f ( x )dx = + + ... + +
0 1! 2! n! ( n + 1)!
9. Fie f : [ 0,1] → \ continuă a.î.

1 a a a
∫ f ( x )dx = n + 1 + n + ... + 2
0
0 1 n −1
+ an
Să se arate că există x0 ∈ [ 0,1] a.î.

f ( x0 ) = a0 x0n + a1 x0n −1 + ... + an
10. Fie f : \ → \, f ( x ) = a0 + a1 x + ... + an x n , ai ∈ \, ∀ i = 0, n

Să se arate că există c ∈ [ 0,1] a.î.
a1 a2 a
a0 + + + ... + n = f ( c )
2 3 n +1
11. Să se demonstreze inegalităţile:

5 x −1
a) 3<∫ dx < 6
2 x +1
1 8 2x − 9
b) ≤∫ dx ≤ 1
5 5 2x + 5
309
2.7. Inegalităţi integrale
( I1 ) Inegalitatea lui Cebâşev

a) Fie f , g : [ a, b ] → \ două funcţii având aceeaşi monotonie.
Atunci:
( ∫ f )( ∫ g ) ≤ (b − a ) ∫
b
a
b
a
b
a
fg
Demonstraţie. Presupunem f, g monoton crescătoare şi fie x, y ∈ [ a, b ]

a.î. x ≤ y . Atunci:
( f ( x ) − f ( y )) ( g ( x ) − g ( y )) ≥ 0 , ∀x, y ∈ [ a, b ]
sau
f ( x) g ( x) + f ( y ) g ( y ) − f ( x) g ( y ) − f ( y ) g ( x) ≥ 0
Se integrează în raport cu x pe [ a, b ] :
b b b
∫ f ( x )g ( x ) dx + ( b − a ) f ( y ) g ( y ) − g ( y ) ∫ f ( x )dx − − f ( y ) ∫ g ( x )dx ≥ 0
a a a
Apoi inegalitatea obţinută se integrează în raport cu y pe [ a, b ] :

b b b b
( b − a ) ∫a f ( x )g ( x ) dx + ( b − a ) ∫a f ( y )g ( y ) dy − ∫a g ( y )dy ∫a f ( x )dx −
b b
− ∫ f ( y )dy ∫ g ( x )dx ≥ 0
a a
Cum integrala Riemann nu depinde de variabile de integrare, rezultă că:

2 ( b − a ) ∫ fg − 2
b
a ( ∫ f )( ∫ g ) ≥ 0
b
a
b
sau
b b b
∫ f∫ g ≤ ( b − a ) ∫ fg ■
a a a
Obsevaţie. Dacă f, g sunt monoton descrescătare se schimbă f , g cu − f ,

respectiv − g , şi se urmează acelaşi raţionament.
b) Fie f , g : [ a, b ] → \ două funcţii având monotonii diferite. Atunci:
b b b
∫ f∫ g ≥ ( b − a ) ∫ fg
a a a
Demonstraţie. Presupunem f monoton crescătoare şi g monoton

descrescătoare. Atunci funcţia g = − g este monoton crescătoare şi aplicând
rezultatul de la punctul a) obţinem:
310
b b b
∫ f∫ g ≤ (b − a ) ∫ f g
a a a
sau
b b b
− ∫ f ∫ g ≤ − ( b − a ) ∫ fg
a a a

b b b
∫ f∫ g ≥ ( b − a ) ∫ fg
a a a
( I 2 ) Inegalitatea lui Young

Fie f : \ + → \ + o funcţie continuă, strict crescătoare a.î. f ( 0 ) = 0. Atunci:
a b
∀a ≥ 0 şi b ∈ f ( \ + ) ⇒ a ⋅ b ≤ ∫ f ( x )dx + ∫ f −1 ( y ) dy
0 0
Demonstraţie. Notăm S1 porţiunea din plan mărginită de curba y = f ( x ) ,

axa Ox şi dreapta x = a
y y = f (x)
σ
b
S2
s1
O a x
a
Atunci aria ( S1 ) = ∫0 f ( x )dx.
De asemenea, notăm S 2 − porţiunea din plan mărginită de graficul funcţiei
y = f ( x ) , axa Oy şi dreapta y = b.
Evident:
b
aria ( S2 ) = ∫0 f −1 ( y ) dy
Atunci:
aria ( S1 ) + aria ( S 2 ) = ab + σ ≥ ab , σ ≥ 0 (vezi figura)
Observaţie. Egalitatea are loc dacă b = f ( a )
1 1
Consecinţă. Fie a, b ∈ \ şi p, q > 0 a.î. + = 1. Atunci:
p q
311
p q
a b
( I3 ) ab ≤ +
p q
Demonstraţie. Înlocuim a şi b prin a şi, respectiv b putem presupune
a ≥ 0 şi b ≥ 0 . Considerăm α > 0 şi fie f : \ + → \ + , f ( x ) = xα . Evident f
continuă şi strict crescătoare cu f ( 0 ) = 0 . Atunci fixând a şi b în
inegalitatea lui Young rezultă că:
1
a b
ab ≤ ∫ xα dx + ∫ y α dy
0 0
1
unde f −1 ( y ) = y α este inversa funcţiei f ( x ) = xα .
Urmează prin integrare:
1
+1
aα +1 b α
ab ≤ + (*)
α +1 1 +1
α
1 1
Dar din ipoteză 0 < < 1 şi 0 < < 1 rezultă că p > 1 şi q > 1. Notăm:
p q
α = p − 1, apoi:
1 1 p
+1 = +1 =
α p −1 p −1
1 1 q
Însă + = 1 şi obţinem p = , astfel că:
p q q −1
q
1 q −1
+1 = =q
α 1
q −1
Inegalitatea (*) se scrie în acest caz:
a p bq
ab < + ■
p q
( I 4 ) Inegalitatea lui Hölder

1 1
Fie f , g : [ a, b ] → \ două funcţii integrabile şi p, q ∈ \*+ cu + = 1.
p q
Atunci:
(∫ f ) (∫ g )
1 1
b b
∫
p p q q
fg ≤
a a
312
b b
∫ ∫
p p
Demonstraţie. Dacă f = 0 sau g = 0 rezultă că f = 0 a.p.t. sau
a a
b b
∫ ∫
p q
g = 0 a.p.t., deci fg = 0 a.p.t. Vom presupune f > 0 şi g > 0,
a a
Notăm:
f g
α := , β :=
(∫ f ) (∫ g )
1 1
b p p b q q
a a
Atunci, utilizând inegalitatea ( I 3 ) pentru:

αp βq
αβ ≤ +
p q
obţinem:
p q
f ⋅g f g
≤ +
(∫ ) (∫ )
1 1 b b
p∫ f q∫ g
p q
b p p b q q
f g a a
a a
de unde, prin integrare rezultă:

b b b
∫ ∫ ∫
p q
f ⋅g f g
a
≤ a
+ a
(∫ ) (∫ )
1 1 b b
p∫ q∫
p q
b p p b q q f g
f g a a
a a
sau
(∫ ) (∫ ) (∫ ) (∫ )
1 1 1 1
b ⎛ 1 1⎞ b b b b
∫
p p q q p p q q
f ⋅ g ≤⎜ + ⎟ f g = f g ■
a
⎝ p q⎠ a a a a
Consecinţe.
( I 5 ) Inegalitatea lui Cauchy-Buniakowski-Schwartz
Dacă f , g : [ a, b ] → \ integrabile pe [ a, b ] , atunci:
b b b
∫ a
fg ≤ ∫ a
f2⋅ ∫ a
g2
Demonstraţie. Fixăm β = q = 2 în inegalitatea lui Hölder a.î.
(∫ f ) (∫ g )
1 1
b b b b
∫ fg ≤ ∫ fg ≤ 2 2 2 2
a a a a
( I 6 ) Dacă f : [ a, b ] → \ integrabilă pe [ a, b ] , atunci:
(∫ f )
1
b 1 b
∫ f ≤ (b − a )
p p
a
q
a
■
313
Demonstraţie. Alegem q = 1 în inegalitatea ( I 4 )
(∫ ) (∫ ) (∫ )
1 1 1
b b b b 1
∫ (b − a )q ■
p p q p p
f ≤ f 1 = f
a a a a
( I 7 ) Inegalitatea lui Minkowski

Dacă f , g : [ a, b ] → \ integrabile şi p ≥ 1, atunci:
(∫ ) ≤ (∫ f ) + (∫ g )
1 1 1
b p p b p p b p p
f +g
a a a
Demonstraţie. Dacă p = 1, atunci evident:

b b b
∫ a
f +g ≤∫ f +∫ g
a a
b
∫
p
Dacă f + g = 0, atunci inegalitatea se păstrează.
a
b
∫
p
Presupunem p > 1 şi f + g > 0 . Atunci:
a
p p −1 p −1 p −1
f +g ≤ f +g f +g ≤ f f +g + g f +g
Apoi prin integrare obţinem:
b b p −1 b p −1
∫ f +g ≤∫ f ⋅ f +g +∫ g ⋅ f +g
p
(*)
a a a
Pentru integralele din membrul drept vom aplica inegalitatea lui Hölder:
(∫ g ) (∫ ),
1 1
b p −1 b b ( p −1) q
∫
p p q
g f +g ≤ f +g
a a a
respectiv
(∫ g ) (∫ )
1 1
b p −1 b b ( p −1) q
∫
p p q
g f +g ≤ f +g
a a a
Astfel, inegalitatea (*) devine:

⎡ ⎤
(∫ ) (∫ ) (∫ )
1 1 1
b b ( p −1) q b b
∫
p q p p p p
f +g ≤ f +g ⎢ f + g ⎥
a a
⎢⎣ a a
⎥⎦
1 1
Însă, din + = 1 rezultă că ( p − 1) q = p, aşa că:
p q
⎛ ⎞
(∫ ) ( ∫ f ) + ( ∫ g ) ⎟⎟⎠
1 1 1
b b b b
∫
p p q p p q q
f +g ≤ f +g ⎜
a a ⎜ a a
⎝
sau mai departe:
314
(∫ ) ≤ (∫ f ) + (∫ q )
1 1 1
b 1− b b
p q p p p p
f +g ,
a a a
1 1
iar în final, cu 1 − = , obţinem:
q p
(∫ ) (∫ ) (∫ )
1 1 1
b p p b p p b p p
f +g ≤ f + g ■
a a a
Consecinţă
b b b
( I6 ) ∫ ∫ ∫
2 2 2
f +g ≤ f + g
a a a
1
Demonstraţie. Se ia p = în ( I 5 ) ■
2
( I8 ) Inegalitatea lui Jensen

Fie funcţiile f şi ϕ definite prin compunerea:
f ϕ
[ a, b] ⎯⎯→ [α , β ] ⎯⎯→ \
cu f integrabilă pe [ a, b ] , iar ϕ convexă şi continuă pe [α , β ] , atunci
pentru ∀n ≥ 1 definim şirul de diviziuni echidistante ( Δ n )n , având temenul
general:
⎛ k (b − a ) ⎞
Δ n =: ⎜ a + ⎟ ( n → ∞)
⎝ n ⎠0 ≤ k ≤ n
şi punctele intermediare (ξ ) n
k 1≤ k ≤ n
⎛ k ⎞
ξ kn =: ⎜ a + ( b − a ) ⎟
n⎝ ⎠k =1, n
Atunci:
b−a
Δn = → 0, (n → ∞)
n
iar
( f ,ξ ) = 1n ∑ f ⎛⎜⎝ a + kn ( b − a ) ⎞⎟⎠ → b −1 a ∫
n b
σΔ n
n
a
f, (n → ∞)
k =1
Pe de altă parte, ϕ D f este integrabilă pe [ a, b ] , astfel că

⎛1 n ⎛ k ⎞⎞ 1 b
σ Δ (ϕ D f , ξ n ) = ϕ ⎜ ∑f ⎜ a + (b − a ) ⎟ ⎟ → ∫ ϕD f ( n → ∞ ) (*)
n
⎝ n k =1 ⎝ n ⎠⎠ b − a a
315
Din faptul că funcţia ϕ este convexă pe [ a, b ] i.e.
⎛1 ⎞ 1
∀xi ∈ [ a, b ] ϕ⎜ ∑ xi ⎟ ≤ ∑ ϕ ( xi )
⎝ i ⎠ n
n
Prin urmare:
⎛1 n ⎛ k ⎞⎞ 1 n ⎛ k ⎞
ϕ⎜ ∑
⎝ n k =1
f ⎜ a + ( b − a ) ⎟ ⎟ ≤ ∑ (ϕ D f ) ⎜ a + ( b − a ) ⎟ ,
⎝ n ⎠⎠ n k =1 ⎝ n ⎠
∀n ≥ 1
Trecând la limită în ultima inegalitate şi ţinând seama de (*) şi de faptul că

ϕ este continuă, rezultă că:
⎛ 1 b ⎞ 1 b
ϕ⎜ ∫
⎝b−a a
f ⎟≤ ∫ ϕD f
⎠ b−a a
Observaţie. Dacă ϕ este concavă atunci inegalitatea lui Jensen devine:

⎛ 1 b ⎞ 1 b
ϕ⎜ ∫ f ⎟≥ ∫ ϕD f ■
⎝b−a a ⎠ b−a a
Consecinţe.
ϕ
(i ) Fie I , J ⊆ \ două intervale şi I ⎯⎯
f
→ J ⎯⎯ → \ cu f local integrabilă
(i.e. f integrabilă pe orice compact K ⊂ I ), ϕ convexă şi continuă. Atunci:
⎛ 1 b ⎞ 1 b
∀ a, b ∈ I , a < b avem ϕ ⎜ ∫ f ⎟≤
⎝b−a a ⎠ b−a a
∫ ϕD f
ϕ
(ii ) Fie I , J ⊆ \ şi I ⎯⎯ f
→ J ⎯⎯ → \ cu f local integrabilă, iar ϕ de clasă
C ( J ) , cu ϕ ′′ ≥ 0 pe J (respectiv ϕ ′′ ≤ 0 pe J). Atunci, ∀ a, b ∈ I , a < b
2
avem:
⎛ 1 b ⎞ 1 b
ϕ⎜
⎝b−a
∫a
f ⎟≤ ∫ ϕD f
⎠ b−a a
(a)
respectiv
⎛ 1 b ⎞ 1 b
ϕ⎜ ∫
⎝b−a a
f ⎟≤ ∫ ϕD f
⎠ b−a a
(b)
(iii ) Fie I ⊆ \ un interval şi f : I → \ local integrabilă şi strict pozitivă.

Atunci ∀a, b ∈ I , a < b are loc inegalitatea:
1 b ⎛ 1 b ⎞
b−a a∫ ln f ≤ ln ⎜ ∫ f⎟
⎝b−a a ⎠
(a)
(∫ f )
b b −1
∫ f ≥ (b − a )
2
(b)
a a
316
Demonstraţie. Prima inegalitate se obţine aplicând consecinţa (ii ) (b)
pentru f şi funcţia convexă ϕ ( x ) = ln x, x ∈ \*+ . ■
1
Pentru a doua inegalitate se alege funcţia convexă ϕ ( x ) = , ∀x ∈ \*+
x
(iv) Fie I ⊆ \ un interval şi f : I → \ local integrabilă şi nenegativă.
Atunci ∀ a, b ∈ I , a < b, ∀ p > 1 (respectiv 0 < p < 1 ) avem:
p
⎛ 1 b ⎞ 1 b
⎜ ∫
⎝b−a a
f⎟ ≤
⎠ b − a ∫a
f (a)
Respectiv:
p
⎛ 1 b ⎞ 1 b
⎜ ∫
⎝b−a a ⎠
f⎟ ≥
b − a ∫a
f (b)
Demonstraţie. (a) Aplicăm consecinţa (ii ) pentru f şi funcţia concavă

ϕ ( x ) = x p , x ∈ \*+ , p > 1
(b) Se alege funcţia convexă
ϕ ( x ) = x p , x ∈ \*+ , p ∈ ( 0,1) ■
1. Fie f : [ a, b ] → \ continuă şi monoton crescătoare. Atunci:

b a+b b
∫ xf ( x ) ≥
f ( x )dx
a 2 ∫a
Soluţie. Dacă a = b sau f este constantă, atunci are loc egalitatea.
Presupunem a < b şi f neconstantă pe [ a, b ] . Considerăm funcţia
g ( x ) = x, x ∈ [ a, b ]. Atunci f şi g sunt monoton crescătoare pe [ a, b ] şi din
inegalitatea lui Cebâşev ( I1 ) rezultă că:
b b b
∫ f ( x )dx ∫
a a
x dx ≤ ( b − a ) ∫ xf ( x )dx
a
sau
b2 − a2 b b
∫ f ( x )dx ≤ ( b − a ) ∫ xf ( x )dx
2 a a
Împărţind cu b − a ultima relaţie deducem că:

b a+b b
∫a xf ( x )dx ≥ 2 ∫a f ( x )dx
2. Fie f : [ a, b ] → \ + continuă şi derivabilă cu f ′ < 0 pe [ a, b ]. Atunci:
317
b b + a f ( x) b
∫ f ( x )dx ≤ 2 ∫ x dx
a a

⎛ f ( x ) ⎞′ xf ′ ( x ) − f ( x )
⎜ ⎟ = ≥0
⎝ x ⎠ x2
f ( x)
deci este monoton descrescătoare. Utilizând inegalitatea lui Cebâşev
x
f ( x)
pentru funcţiile şi x avem:
x
b f ( x) b 1 f ( x) b b
∫ f ( x )dx = ∫ x ⋅ x dx ≤ b − a ∫ x dx ∫
a a a a
x dx =
b2 − a 2 b f ( x ) b + a b f ( x)
2 ( b − a ) ∫a x 2 ∫a x
= dx = dx
3. Fie f : \ → \ o funcţie continuă şi monotonă. Atunci:

xf ( f ( x ) )dx ≥ 0
a
∀a > 0 ∫−a
Soluţie. Cum f este monotonă rezultă că f D f este crescătoare. Se aplică

inegalitatea lui Cebâşev pentru funcţiile x şi f D f :
xf ( f ( x ) )dx ≥ ∫ f ( f ( x ) )dx ∫ x dx = 0
a a a
∫
−a −a −a
e x − 1dx + ∫ ln ( x 2 + 1)dx ≥ e 2
e e
∫
0 0
Soluţie. Se aplică inegalitatea lui Young funcţiei:

f : \ + → \ + , f ( x ) = ln ( x 2 + 1) dx . Evident f continuă pe \ + şi
2x
f ′( x) = > 0, ∀x ∈ \*+ , deci f strict crescătoare şi f ( 0 ) = 0. Atunci,
x +12
f inversabilă cu
f −1 ( y ) = e y − 1, ∀y ≥ 0
iar
e y − 1dy + ∫ ln ( x 2 + 1)dx ≥ e 2
e e
∫
0 0
Schimbând y cu x în prima integrală obţinem inegalitatea din enunţ.
318
5. Fie f : [ 0, 2] → [ 0, 2] , f continuă, bijectivă cu f ( 0 ) = 0 şi f ( f ( x ) ) ≥ x,
∀x ∈ [ 0, 2]. Atunci:
2
∫ f ( x )dx ≥ 2
0
Soluţie. Din ipoteză, deducem că f este strict crescătoare. Astfel,

f ( 2 ) = 2 . Din f ( f ( x ) ) ≥ x, ∀x ∈ [ 0, 2] obţinem f ( x ) ≥ f −1 ( x ) , iar dacă se
integrează pe [ 0, 2] această inegalitate, rezultă că:
2 2
∫ f ( x )dx ≥ ∫
0 0
f −1 ( x ) dx
Pe de altă parte, din inegalitatea lui Young aplicată lui f pentru a = b = 2
rezultă:
2 2 2
4 ≤ ∫ f ( x )dx + ∫ f −1 ( x ) ≤ 2∫ f ( x )dx
0 0 0
adică
2
∫ f ( x )dx ≥ 2
0
6. Fie f , g : [ a, b ] → \ integrabile. Atunci:
b b b
∫ f ( x ) g ( x ) dx ≤ ∫
a a
f 2 ( x )dx ∫
a
g 2 ( x ) dx
Soluţie. Recunoaştem aici inegalitatea Cauchy-Buniakovski-Schwartz. Vom

da o altă demonstraţie.
2
( f ( t ) − xg ( t ) ) dx = ∫
b b b b b
0≤∫ f 2 ( t ) dt − 2 x ∫ f ( t )dt ∫ g ( t )dt + x 2 ∫ g 2 ( t ) dt , ∀x ∈ \
a a a a a
Inegalitatea este satisfăcută pentru orice x ∈ \, dacă discriminantul

ecuaţiei de gradul doi ataşat, Δ x ≤ 0 adică:
(∫ ) − ∫
b 2 b b
f f 2 ∫ g2 ≤ 0
a a a
(∫ ) ≤ ∫
b 2 b b
f f 2 ∫ g2
a a a
sau sub altă formă:

b b b
∫a
fg ≤ ∫
a
f2 ∫ a
g2
319
7. Fie f : [ a, b ] → \ o funcţie integrabilă. Atunci:
(∫ ) (∫ ) ≤ (b − a ) ∫
b 2 b 2 b
f ( x ) sin x dx + f ( x ) cos x dx f 2 ( x )dx
a a a
Soluţie. Dacă f , g : [ a, b ] → \ integrabilă atunci:
(∫ ) ≤ ∫
b 2 b b
fg f 2 ∫ g2
a a a
Prin urmare, dacă aplicăm inegalitatea de mai sus integralelor din membrul
stâng, vom avea:
(∫ ) ≤ ∫ f ( x ) dx∫ sin x dx
b 2 b b
f ( x ) sin x dx 2 2
a a a
(∫ f ( x ) cos x dx ) ≤ ∫ f ( x ) dx ∫ cos x dx
b 2 b b
2 2
a a a
Adunăm termen cu termen aceste inegalităţi:
(∫ ) + (∫ ) ≤∫ ( ∫ sin x dx + ∫ cos x dx ) =
b 2 b 2 b b b
f ( x ) sin x dx f ( x ) cos x dx f 2 ( x ) dx ⋅ 2 2
a a a a a
b b b
= ∫ f 2 ( x )dx ∫ dx = ( b − a ) ∫ f 2 ( x ) dx
a a a
8. Fie f : [ 0,1] → \ o funcţie de clasă C1 a.î. f (1) − f ( 0 ) = a 2 . Atunci:

2
∫ ( f ′ ( x ) ) dx ≥ a
1
2
0
Soluţie. Se aplică inegalitatea lui Cauchy ( I 5 ) pentru funcţiile f ′ ( x ) şi x

continue şi strict crescătoare
∫ ( f ′ ( x ) ) dx = ∫ ( f ′ ( x ) ) dx ⋅ ∫ 1 dx ≥ ( ∫ f ′ ( x )dx )
1 1 1 1 2
= f ( x ) 0 = a2
2 2 2 1
0 0 0 0
9. Să se determine funcţiile continue f : [ 0,1] → \ care satisfac condiţiile:

1
i) ∫ f 2 ( x ) dx = c
0
1
ii ) ∫0
f 4 ( x ) dx = c 2 ( c > 0)
Soluţie. Pentru simplitate vom scrie:
1 1
c = ∫ f 2 şi c 2 = ∫ f 4
0 0
Cu inegalitatea ( I 5 ) rezultă că:
(∫ f ) = (∫ f ) (∫ f ) ≥ ∫ f
1 4 1 2 1 2 1 1
c4 = 2 2 2 2
⋅ f 2 = ∫ f 4 = c2
0 0 0 0 0
320
Pe de altă parte
(∫ ) (∫ ) (∫ ) = c
2 2 2
c4 = ( c2 ) =
2 1 1 1 1 1
f4 ≤ f2⋅ f2 ≤ ∫ f 2 ⋅∫ f 2 = f2 2
0 0 0 0 0
Prin urmare, am obţinut inegalităţile:

c4 ≥ c2 c4 ≤ c2
adică c 4 = c 2 , de unde rezultă c = 1. Din condiţia i ) deducem că f 2 = k
k = const., adică f ( x) = k .
10. Fie f : [ 0,1] → \ o funcţie continuă. Atunci:
(∫ ) ≤ 13 ∫ x f
1 2 1
x 2 f ( x )dx 2 2
( x )dx
0 0
Soluţie. Se aplică inegalitatea ( I 5 ) pentru integrala din membrul stâng:
(∫ ) (∫ ) ≤ ∫ x dx ⋅ ∫ x f
2 2
1
x ( xf ( x ) ) dx
1 1 1 1 1
x 2 f ( x ) dx = 2 2 2
( x )dx = ∫0 x 2 f 2 ( x )dx
0 0 0 0 3
Exerciţii propuse
1. Să se arate că dacă f : [ 0,1] → \ este o funcţie continuă şi monoton

crescătoare, atunci:
1 1 1
∫ xf ( x )dx ≥ f ( x )dx
0 2 ∫0
Indicaţie. Se aplică exerciţiul 1 din paragraful anterior pentru a = 0 şi b = 1.
2. Să se arate că dacă f : [ 0,1] → [0, ∞ ) este o funcţie derivabilă cu f ′ < 0 pe

[0,1] , atunci:
1 1 f ( x) 1
∫ f ( x )dx ≤ 2 ∫ x dx
0 0
Indicaţie. La fel, se ia a = 0 şi b = 1 în exerciţiul 2 de la paragraful anterior.
3. Fie f : \ → \ continuă şi monotonă. Atunci:

1 f ( f ( x ))
∫−1 x
dx ≥ 0
4. Să se stabilească inegalităţile:
2
π
1 π2
a) ∫0 arctg 2 x + ∫0 9 tg x dx ≥
9
π 1
π
b) ∫ 0
2
sin x 2 dx + ∫ arcsin x dx ≥
0
2
4
321
Indicaţie. Se aplică inegalitatea lui Young pentru
a) f ( x ) = arctg 2 x b) f ( x ) = sin x 2
5. Să se stabilească egalităţile:
π
π ln 2
arctg ( e y − 1)dy =
ln 2
a) ∫ 4
ln (1 + tg x )dx + ∫
0 0 4
π π
π 2
b) ∫ 2
arctg ( sin x )dx + ∫ 4 arcsin ( tg x ) dx =
0 0 8
Indicaţie. Inegalitatea lui Young devine egalitate pentru b = f ( a )
6. Fie f : [0, a ] → [ 0, b ] o funcţie continuă şi bijectivă, f ( 0 ) = 0 ( a < b )

Dacă f ( f ( x ) ) ≥ x, ∀x [0, a ] , atunci:
a ab
∫ f ( x )dx ≥ 2
0
7. Să se demonstreze inegalitatea:
2 2
⎛ 1 sin x ⎞ ⎛ 1 cos x ⎞ π +2
⎜ ∫0 dx ⎟ + ⎜ ∫ 2 ⎟
dx ≤
⎝ 1+ x ⎠ ⎝ 1+ x ⎠
2 0 8
Indicaţie. Se foloseşte inegalitatea lui Cauchy–Buniakowski–Schwartz şi
se ţine seama că :
1 dx π +2
∫ =
0
(1 + x ) 2 2 8
8. Fie f : [0, 1] → \ o funcţie de clasă C10,1 , monoton descrescătoare cu ⎡ ⎤

⎣ ⎦
f (1) − f ( 0 ) = e. Atunci:
1
∫ x 2 f ′2 ( x ) dx ≥ e2
0
Soluţie. Aplicăm inegalitatea ( I 5 ) şi apoi se integrează prin părţi:
(∫ ) ( )=
2 2 2
x 2 f ′2 ( x ) dx = ∫ ( xf ′ ( x ) ) ⋅ 12 dx ≥
1 1 1 1
xf ′ ( x )dx = xf ( x ) 0 − ∫ f ( x )dx
1
∫
0 0 0 0
= ( f (1) − f (ξ ) )
2
unde ξ ∈ [ 0,1]
1
a.î. ∫ f ( x )dx = f (ξ )
0
Mai mult, f este strict crescătoare, iar f (1) − f ( 0 ) = e, deci

f (1) − f (ξ ) ≥ f (1) − f ( 0 ) = e
Astfel:
1
∫ x 2 f ′2 ( x ) dx ≥ e2
0
322
2. 8. Formule de recurenţă la integrala definită
e
1. I n = ∫1 ln n x dx , n ∈ `
Soluţie. Vom efectua o integrare prin părţi alegând:
⎧ n ln n −1 x
⎧u = ln n x ⎪du = dx
⎨ ⇒ ⎨ x
⎩dv = dx ⎪v = x
⎩
Astfel:
e 1
I n = x ln n x 1 − n ∫ x ⋅ ln n −1 x dx = x ln n x 1 − nI n −1 = e − nI n −1
e e
1 x
Prin urmare:
e
I n ≡ ∫ ln n x dx = e − nI n −1 , n ≥1
1
e
I 3 = ∫ ln 3 x dx
1
Avem:
e
I 0 = ∫ ln 0 x dx = x 1 = e − 1
e
1
e e 1
I1 = ∫ ln x dx = x ln x 1 − ∫ x ⋅ dx = x ( ln x − 1) 1 = 1
e e
1 1 x
e
I 2 = ∫ ln 2 x dx = e − 2 I1 = e − 2
1
e
I 3 = ∫ ln 3 x dx = e − 3I 2 = e − 3 ( e − 2 ) = 6 − 2e
1
Observaţie. Din relaţia de recurenţă putem obţine termenul general I n . Se

pot scrie succesiv relaţiile:
I n = e − nI n −1
I n −1 = e − ( n − 1) I n − 2
………………….
I 2 = e − 2 I1
I1 = 1
I0 = e − 1
Înlocuind de jos în sus valorile găsite pentru I1 , I 2 ,...... obţinem:
I n = e − ne + n ( n − 1) e − n ( n − 1)( n − 2 ) e + ...
323
... + ( −1) n ( n − 1) ... 3 ⋅ 2e + ( −1) n !
n −1 n
∀n ∈ `
1
2. I n = ∫0 x n e x dx
Soluţie. Alegem:
⎧⎪u = x n ⎧⎪dv = nx n −1dx
⎨ ⇒ ⎨
⎪⎩dv = e dx ⎪⎩v = e
x x
şi integrăm apoi prin părţi

1 1 1
I n = x n e x − n ∫ x n −1e x dx = x n e x − nI n −1 = e − nI n −1
0 0 0
Prin urmare:
1
I n ≡ ∫ x n e x dx = e − nI n −1 , ∀n ≥ 1
0
Din relaţia de recurenţă se obţine analog formula generală de calcul pentru

I n , ∀n ∈ ` :
I n = e − ne + n ( n − 1) e − n ( n − 1)( n − 2 ) e + ... + ( −1) n ( n − 1) ...3 ⋅ 2e + ( −1) n !
n −1 n
e
3. I n,α = ∫1 xα ln n x dx, ∀ n ∈ `, ∀ α ∈ _ \ {−1}
Soluţie. i) Pentru α = −1 integrala devine:
1 n e 1 1
∫
e
ln x dx = ln n +1 x 1 =
x 1 n +1 n +1
ii ) Pentru α ≠ −1 , funcţia x → xα ln n x este continuă pe [1,e] iar o primitivă
a acesteia este (vezi exerciţiul 3)
xα +1 n n
F ( x) = ln x − I , ∀n ≥ 1
α +1 α + 1 n −1
Prin urmare:
xα +1 n e n eα +1 n
I n ,α = ln x 1 − I n −1 = − I , ∀n ≥ 1, ∀α ∈ _ \ {−1}
α +1 α +1 α + 1 α + 1 n −1
e
∫ x ln 2 x dx
3
1
Notăm I 1 integrala din enunţ. Atunci, conform exerciţiului 3 de la

2,
3
paragraful 1.4, avem:

43 4 e 4 3
( )
e
I 1 =∫ 3
x dx = x = e e −1
0,
3
1 3 1 3
324
e
e 9 ⎛4 ⎞ 3
I 1 =∫ 3
x ln x dx = 3 x 4 ⎜ ln x − 1⎟ = e 3 e
1,
3
1 16 ⎝3 ⎠1 4
e
27 3 4 ⎛ 2 8 ⎞ 3
( )
e
I 1 =∫ 3
x ln x dx =
2
x ⎜ ln x − ln x + 2 ⎟ = 5e 3 e − 9
2,
3
1 64 ⎝ 3 ⎠ 1 32
π
4. I n = ∫02 x n sin x dx
Soluţie. Vom integra de două ori prin părţi. Alegem mai întâi:
⎨ ⇒ ⎨
⎩dv = sin x dx ⎩v = − cos x dx
Apoi, se scrie:
π π
I n = − x n cos x 02 + n ∫ 2 x n −1 cos x dx
0
Mai departe, cu
⎧u = x n −1 ⎧⎪du = ( n − 1) x n − 2 dx
⎨ ⇒ ⎨
⎩dv = cos x dx ⎩⎪v = sin x
Obţinem:
π π π
I n = − x n cos x 02 + nx n −1 sin x 02 − n ( n − 1) ∫ 2 x n − 2 sin x dx

0
I n −2
i.e.
n −1
⎛π ⎞
In = n ⎜ ⎟ − n ( n − 1) I n − 2 , n ≥ 2
⎝2⎠
π
∫ 0
2
x 2 sin x dx
Soluţie. Notăm I 2 şi respectiv I 3 integralele din enunţ. Atunci I 0 şi I1 se
calculează din definiţia lui I n , iar I 2 şi I 3 cu ajutorul relaţiei de recurenţă.
π
π
I 0 = ∫ 2 sin x dx = − cos x 0 = 1
0
π π π π π
I1 = ∫ x sin x dx = − x cos x + ∫ 2 cos x dx = − x cos x 02 + sin x 02 = 1
2 2
0
0 0
1
⎛π ⎞
I 2 = 2 ⎜ ⎟ − 2 ⋅ 1I 0 = π − 2
⎝2⎠
325
2
⎛π ⎞ 3
I 3 = 3 ⎜ ⎟ − 3 ⋅ 2 ⋅ I1 = (π 2 − 8 )
⎝2⎠ 4
π
5. I n = ∫ 2 sin n x dx, n ∈ `
0
Soluţie. Din exerciţiul 12 paragraful 1.4 avem

1 π
n −1
I n = − cos x sin n −1 x 02 + I n−2 , n ≥ 2
n n
adică
n −1
In = I n − 2 , ∀n ≥ 2
n
Aplicaţie. Să se calculeze I 3 şi I 4 plecând de la formula de recurenţă

obţinută mai sus:
π
I0 =
2
π π
I1 = ∫ 2 sin x dx = − cos x 02 = 1
0
1 π
I2 = I0 =
2 4
3 2
I 3 = I1 =
2 3
3 3π
I4 = I2 =
4 16
Observaţie. i) pentru n = 2 p, p ∈ ` relaţia de recurenţă devine:
n −1 n − 3 n − 5 3 1 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ ... ⋅ ( 2 p − 1) ( 2 p − 1)!! π
In = I2 p = ⋅ ⋅ ⋅ ... ⋅ ⋅ ⋅ I 0 = =
n n−2 n−4 4 2 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ ... ⋅ 2 p ( 2 p )!! 2
ii ) pentru n = 2 p + 1, p ∈ ` analog:
2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ ... ⋅ ( n − 1) 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ ... ⋅ 2 p ( 2 p )!!
I n = I 2 p +1 = = = .
3 ⋅ 5 ⋅ 7 ⋅ ... ⋅ n 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ 7 ⋅ ... ⋅ ( 2 p + 1) ( 2 p + 1)!!
π
6. J n = ∫0 x sin n x dx
326
Soluţie. Notăm f ( x ) = sin n x, x ∈ [0, π ] . Atunci f continuă pe [ 0, π ] şi
f ( x ) = f (π − x ) . Conform paragrafului 2.5 rezultă că:
π π π π
∫ xf ( x )dx = f ( x )dx =
2 ∫0
Kn
0 2
unde
π
K n = ∫ sin n x dx
0
Însă
π
π
K n = ∫ 2 sin n x dx + ∫π sin n x dx
0
2
iar dacă în ultima integrală schimbăm:

x → t ∴ x = π − t cu dx = − dt
π
x 2 π
t π 0
2
atunci:
π
π
∫π
2
sin n x dx = ∫ 2 sin n x dx
0
Astfel:
π
K n = 2∫ 2 sin n x dx = 2 I n
0
π
unde I n = ∫ 2 sin n x dx este calculat la exerciţiul 5.
0
Prin urmare:
π
π
J n ≡ ∫ x sin n x dx = π ∫ 2 sin n x dx
0 0
π
J 3 = ∫ x sin 3 x dx
0
Soluţie. Avem
π 2π
J 3 = π ∫ sin 3 x dx = π I 3 =
0 3
327
π
sin nx π
cos ( 4n + 1) x
7. a) I n = ∫02 dx, J n = ∫ 4 dx
sin x 0 cos x
b) lim I n , lim J n
n →∞ n →∞
Soluţie. Să observăm, mai întâi, că:

π
sin ( 2n + 1) x − sin ( 2n − 1) x π
2sin x cos 2nx
I 2 n +1 − I 2 n −1 = ∫ 2 dx = ∫ 2 dx =
0 sin x 0 sin x
π π
1
= 2 ∫ 2 cos 2nx dx = sin 2n x 02 = 0
0 n
Astfel:
π
I 2 n +1 = I 2 n −1 = ... = I 3 = I1 =
2
Întrucât:
π π
sin x π
I1 = ∫ 2 dx = ∫ 2 dx =
0 sin x 0 2
Pe de altă parte:
π
sin ( 2n + 2 ) x − sin 2nx π
2sin x cos ( 2n + 1) x
I 2n+2 − I 2n = ∫ 2 dx = ∫ 2 dx =
0 sin x 0 sin x
( −1) 2
n
π
2
sin ( 2n + 1) x 02 =
=
2n + 1 2n + 1
Deci pentru k ∈ `,
( −1)
k
I 2k +2 − I 2k = , k ∈ `*
2k + 1
Dăm valori lui k = 1, 2,..., n şi adunăm termen cu termen egalităţile obţinute
1
I4 − I2 = − ⋅ 2
3
1
I6 − I4 = ⋅ 2
5
..........................
( −1)
n
⋅2
I 2n+2 − I 2n =
2n + 1
⎛ 1 1 1 1 ⎞
I 2 n + 2 − I 2 = 2 ⎜ − + − + ... + ( −1)
n
⎟
⎝ 3 5 7 2n + 1 ⎠
328
Însă
π π
sin 2 x
I2 = ∫ 2
dx = 2 ∫ 2 cos x dx = 2
0 sin x 0
Aşadar:
( )
k
n −1 −1
⎛ 1 1 1 1 ⎞
I 2 n + 2 = 2 + 2 ⎜ − + − + ... + ( −1) ∑
n
⎟ = 2 +
⎝ 3 5 7 2n + 1 ⎠ k =1 2 k + 1
Dacă schimbăm n → n − 1 găsim în final:

( )
π k
n −1 −1
sin 2nx ⎛ 1 1 1 ⎞
I 2n = ∫ dx = 2 ⎜1 − + − ... + ( −1) ⎟ = 2∑
n
2
0 sin x ⎝ 3 5 2n − 1 ⎠ k = 0 2k + 1
Pentru a evalua integrala J n să observăm că:

x x
π 2sin cos ( 4n + 1)
π
I 2 n +1 − I 2 n = ∫ 2
sin ( 2 n + 1) x − sin 2 nx
dx = ∫ 2 2 2 dx =
0 sin x 0 x x
2sin cos
2 2
cos
( 4n + 1) x
π
=∫2 2 dx
0 x
cos
2
Se schimbă
x
x → t∴ = t
2
şi se obţine
π
cos ( 4n + 1) x
I 2 n +1 − I 2 n = 2∫ 4 dx = 2 J n
0 cos x
Astfel
π n −1
1
− ∑ ( −1)
k
Jn =
4 k =0 2k + 1
Evaluăm suma:
n −1
1
S n = ∑ ( −1)
k
k =0 2k + 1
Din binomul lui Newton
n
(a + b) = ∑ Cnk a n − k b k
n
k =0
pentru n → α , a = 1, b = x, obţinem:
α
n
α α (α − 1) α (α − 1)(α − 2 )
(1 + x ) k α
= ∑ Cα x = 1 + x+ x2 + x3 + ...
k =0 1! 2! 3!
329
α (α − 1)(α − 2 ) ...(α − k + 1)
... + xk
k!
apoi, pentru α = −1 şi n → ∞
1
= 1 − x + x 2 + ... + ( −1) x n + ... , ∀x ∈ \
n
1+ x
iar dacă se schimbă x → x 2 şi apoi se integrează, găsim:
2 n +1
x3 x5 n x
arctg x = x − + − ... + ( −1) + ... , ∀x ∈ \
3 5 2n + 1
sau
∞
x 2 n +1
arctg x = ∑ ( −1)
n
, ∀x ∈ \
n=0 2n + 1
Seria astfel obţinută este convergentă conform criteriului lui Abel pentru
∀x ∈ \, astfel că dacă se alege x = 1 se obţine evaluarea:
∞
1 π
∑ ( −1)
n
=
n=0 2n + 1 4
Prin urmare:
⎛ n −1 1 ⎞ π
lim I n = lim 2 ⎜ ∑ ( −1)
k
=
n →∞ n →∞
⎝ k =0 2k + 1 ⎟⎠ 2
iar
⎛ π n −1 1 ⎞
lim J n = lim ⎜ − ∑ ( −1)
k
=0
n →∞ 4
⎝ k =0 2k + 1 ⎟⎠
1
8. a) I n = ∫ x n sin (π x ) dx
0
b) lim I n
n →∞
Soluţie. a) Mai întâi să remarcăm faptul că:

0
1 cos π x 2
I 0 = ∫ sin π x dx = − =
0 π 1 π
iar
1 x 1 1 1
I1 = ∫ x sin π x dx = −
π∫
1
cos π x 0 + cos π x dx =
0 π 0 π
Pentru a determina relaţia de recurenţă a lui I n vom integra de două ori prin
părţi. Astfel:
⎛ ⎞
xn n 1 n ⎜ x n −1
1 n − 1 1 n−2 ⎟
∫ ∫
1 1
In = − cos π x 0 + x n −1
cos π x dx = + ⎜ sin π x 0 − x cos π x dx ⎟
π π 0 π π ⎜
π
π
⎟
0
⎝ 0 I n− 2 ⎠
Prin urmare
330
1 n ( n − 1)
In = − I n−2 , ∀n ≥ 2
π π2
Dacă schimbăm n → n + 2, atunci:
I n+2 =
1
−
( n + 1)( n + 2 ) I
π π2
n
De aici rezultă pentru n = 0 şi n = 2

1 2 1 4
I2 = − I0 = −
π π 2
π π2
1 12 1 12 48
I4 = − I2 = − +
π π π π π3
2 2
b) Dacă 0 < x < 1, atunci şirul ( x n )n≥1 este strict descrescător şi

0 < sin π x < 1. Mai mult:
1 1
x n sin π x > x n +1 sin π x ⇒ ∫ x n sin π x dx > ∫ x n +1 sin π x dx
0 0
sau
I n +1 < I n , ∀n ≥ 1
ceea ce înseamnă că şirul ( I n )n≥1 este strict descrescător. Însă, pe de altă
parte:
0 < x n sin π x < x n → 0 (n → ∞)
iar prin integrare rezultă că:
1 1
0 < I n < ∫ x n dx = <1
0 n +1
adică şirul ( I n )n≥1 este mărginit. Trecem la limită în inegalitatea:
1
0 < In <
n +1
şi deducem că lim I n = 0
n →∞
π
9. I n = ∫02 sin n x dx
Soluţie. Scriem mai întâi integrala sub forma:
π
2π ′ π
I n = − ∫ sin n −1 x ( cos x ) dx = − cos x ⋅ sin n −1 x o2 + ( n − 1) ∫ 2 cos 2 x ⋅ sin n − 2 x dx =
0 0
π
= ( n − 1) ∫ 2 (1 − sin 2 x ) sin n − 2 x dx = ( n − 1) I n − 2 − ( n − 1) I n
0

n −1
In = I n − 2 , ∀n ≥ 1
n
331
2π
10. I n = ∫0 cos 2 n x dx
Soluţie 1. Se integrează prin părţi
2π 2π 2π
I n = ∫ cos 2 n x dx = ∫ cos x ⋅ cos 2 n −1 x dx = sin x ⋅ cos 2 n −1 x 0 +
0 0
(1 − cos x ) cos
2π
= ( 2n − 1) ∫ 2 2n−2
x dx = ( 2n − 1) I n −1 − ( 2n − 1) I n
0
Aşadar:
2n − 1
In = I n − 2 , ∀n ≥ 1
2n
2n − 1 2 n − 3 5 3 1 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ ... ⋅ ( 2n − 1)
In = ⋅ ⋅ ... ⋅ ⋅ ⋅ I 0 = I0
2n 2n − 2 6 4 2 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ ... ⋅ 2n
2π
Dar I 0 = ∫ dx = 2π , astfel că:
0
1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ ... ⋅ ( 2n − 1) ( 2n − 1)!!
In = 2π = 2π
2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ ... ⋅ 2n ( 2n )!!
Soluţie 2. După cum ştim:
eix = cos x + i sin x, ∀x ∈ \ (i = −1 )
( eix + e − ix )
2n
eix + e − ix
cos x = şi cos x =
2n
2 22 n
Dezvoltăm după formula lui Newton
2n 2n
1 1
cos 2 n x =
22 n
∑C (e ) 2 (e )
k =0
k
2n
ix n−k − ix k
=
22 n
∑C
k =0
k 2( n − k ) ix
2n e
Apoi scriem prin integrare:

2n
2π 1 2π
∫0
cos 2 n x dx =
22 n
∑C ∫
k =0
k
2n 0 e 2( n − k )ix dx
unde pentru n ≠ k :
2π 1 2π
∫ e 2( n − k )ix dx = e 2( n − k )ix =0
0 2(n − k )i 0
iar pentru n = k
2π 1 2π 2n ( 2n )!
∫0
cos 2 n x dx =
2 2n
2nC2nn ∫ dx = 2π 2 n
0 2 ( n !)2
=
332
( 2n ) ( 2n − 1)! 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ ... ⋅ ( 2n − 1)
2
= 2π = 2π , ∀n ≥ 1
( 2 n!) 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ ... ⋅ 2n
n 2
11. I n = ∫0 ( a 2 − x 2 ) dx, n ∈ `
a n
Soluţie. Dacă dezvoltăm sub integrală după formula lui Newton

n
(a − x 2 ) = ∑ ( −1) Cnk a 2( n − k ) x 2 k
2 n k
k =0
şi apoi integrăm termen cu termen se obţine

n n
a 2 n + k +1
I n = ∑ ( −1) Cnk a 2 n − k ∫ x 2 k dx = ∑ ( −1) Cnk
k a k
k =0
0
k =0 2k + 1
Evaluarea sumei este destul de incomodă. Vom proceda la o cale mai
directă, integrând prin părţi, scriind în prealabil integrala dată sub forma:
n −1
In = ∫ ( a2 − x2 ) (a − x 2 ) dx = a 2 I n −1 − ∫ x ( a 2 − x 2 ) x dx
a n −1 2
a
0 0
Alegem
⎧⎪u = x ⎧du = dx
⎪
⎨ ⇒ ⎨ 1 2
⎩⎪dv = ( a − x ) x dx ⎪⎩v = ∫ ( a − x ) x dx = − 2n ( a − x )
n −1
2 2 n −1 2 2 2 n
Apoi scriem succesiv:

x2 2 n a 1 a 2
( a − x2 ) − ( a − x 2 ) dx
n
I n = a 2 I n −1 +
2n 0
∫
2n
0

In
1
I n = a 2 I n −1 − I2
2n
De aici se obţine relaţia de recurenţă pentru I n
2n
In = a2 I n −1 , ∀n ≥ 1
2n + 1
În plus, se poate scrie că:

2n 2 n − 2 2 ( 2n )!!
In = ( a2 )
n
⋅ ⋅ ... ⋅ I 0 = a 2 n +1
2n + 1 2n − 1 3 ( 2n + 1)!!
unde I 0 = a
12. Calculând în două moduri integrala:
∫ (1 − x ) dx
1 n
2
0
să se arate că:
333
Cn1 Cn2 Cn3 n Cn
n
( 2n )!!
1− + − + ... + ( −1) =
3 5 7 2n + 1 ( 2n + 1)!!
Soluţie. Din exerciţiul11, pentru a = 1 rezultă că:
( 2n )!!
∫ (1 − x ) dx = ( 2n + 1)!!
1
2 n
0
Pe de altă parte, utilizând formula binomială a lui Newton:

∫ (1 − x ) dx = ∫ (1 − C x )
1 1
2 n
+ Cn2 x 3 − Cn3 x 4 + ... + ( −1) Cnn x n dx
1 2 n
0 0 n
sau
1
⎡ C1 x3 C 2 x5 C 3 x7 n 2 n +1
n C x ⎤
∫ (1 − x )
1
2 n
dx = ⎢ x − n + n − n + ... + ( −1) n ⎥ =
0
⎣ 3 5 7 2n + 1 ⎦ 0
1 1 1
= 1 − Cn1 + Cn2 − Cn3 + ... + ( −1) Cnn
n
3 5 7

π
H m = ∫ 2 sin m x dx
0
prin reducere la o integrală binomă.

Soluţie. Substituţia:
dt
x → t ∴ cos x = t şi − sin x dx = dt sau dx = −
1− t2
π
x 0 2
t 1 0
aduce integrala dată la forma:
m −1
( )
π m
dt
1 − sin x dx = ∫ (1 − t ) = ∫ (1 − t )
m 1 1
Hm = ∫
2
2 2 2 2 2
dt = I
0 0
1− t2 0
Însă din exerciţiul 9, cunoaştem rezultatul:

n
n −1
I n = ∫ (1 − t 2 ) dt =
1
I n−2 , ∀n ≥ 1
0 n
m −1
astfel pentru n = i.e. m = 2n + 1 rezultă:
2
m −1
2
2 m −1 m −1
H m = I m −1 = I m −1 = I m −3 = H m−2
m −1 −2 m m
2 2 +1 2 2
2
334
Prin urmare relaţia de recurenţă pentru integrala dată este:
π
m −1
H m ≡ ∫ 2 sin m x dx = H m−2
0 m
i ) dacă m este impar, atunci formula de recurenţă se reduce la:
Hm =
m −1 m − 3
⋅
2
⋅ ... ⋅ ⋅ H1 =
( m − 1)!!
m m−2 3 m!!
π
întrucât H1 = ∫02 cos x dx = 1
ii ) dacă m este par, atunci analog:
( m − 1)( m − 3) ⋅ ... ⋅ 3 ⋅1 ( m − 1)!! π
Hm = ⋅ H0 =
m ( m − 2 ) ⋅ ... ⋅ 4 ⋅ 2 m!! 2
unde
π
π
H 0 = ∫ 2 dx =
0 2
1
14. I m ,n = ∫0 x m (1 − x ) dx, m, n ∈ `
n
Soluţie. Integrând prin părţi considerând:

⎧du = − n (1 − x )n −1 dx
⎧⎪u = (1 − x )n ⎪
⎨ ⇒⎨ x m +1
⎩⎪dv = x dx ⎪v =
m
dx
⎩ m +1
Astfel:
1 m +1 n 1 n 1 m +1 n
x (1 − x ) + x (1 − x ) dx =
n −1
I m,n =
m +1 0 n +1 ∫0 n +1
I m +1,n −1
Am obţinut formula de recurenţă:

1 n
I m , n ≡ ∫ x m (1 − x ) dx =
n
I m +1, n −1 , ∀n ∈ `, n ≥ 1
0 m +1
Aplicând succesiv această relaţie putem scrie că:
n n ( n − 1) n ( n − 1) ... ⎣⎡ m − ( n − 1) ⎦⎤
I m, n = I m +1, n −1 = I m + 2, n − 2 = ... = I
m +1 ( m + 1)( m + 2 ) ( m + 1)( m + 2 ) ...( m + n + 1) m + n,0
Însă:
1
1 x m + n +1 1
I m + n ,0 = ∫ x m+n
dx = =
0 m + n +1 0 m + n +1
335
n ( n − 1)( n − 2 ) ⋅ ... ⋅ 3 ⋅ 2 ⋅ 1 m !n !
I m,n = =
m ( m + 1)( m + 2 ) ⋅ ... ⋅ ( m + n + 1) ( m + n + 1)!
1 xn
15. Fie I n = ∫0 dx
1+ x
a) Să se studieze convergenţa şirului ( I n )n≥1 şi să se calculeze lim I n
n →∞
b) Calculând efectiv integrala să se arate că:

1 1 1 n 1
1− + − + ... + ( −1) + ... = ln 2
2 3 4 n
Soluţie. a) Evaluăm diferenţa:
1 x ( x − 1)
n
x n +1 − x n
1
I n +1 − I n = ∫ dx = ∫ dx
0 1+ x 0 1+ x
1− x
Întrucât pentru x ∈ [ 0,1] , ≤ 0, deducem că I n +1 − I n ≤ 0 i.e. şirul
1+ x
( an )n≥1 este descrescător. Mai departe avem:
xn 1 1 dx
0≤∫ dx ≤ ∫ = ln 2, ∀n ≥ 1
0 1+ x 0 1+ x
rezultă că şirul ( I n )n≥1 este şi mărginit. Astfel şirul ( I n )n≥1 este convergent
i.e. ∃ l ∈ [ 0,ln 2] a.î. lim I n = l. Însă:
n →∞
1 x (1 + x )
n
1 x n +1 + x n 1 1
I n +1 − I n = ∫ dx = ∫ dx = ∫ x n dx =
0 1+ x 0 1+ x 0 n +1
astfel că dacă se trece la limită după n → ∞ în ultima egalitate, obţinem:

l = lim I n = 0
n →∞
b) Pentru a calcula integrala vom utiliza identitatea:

1 − ( −1) x n
n
= 1 − x + x 2 − x 3 + ... + ( −1) x n − 2 + ( −1)

n−2 n −1
x n −1
1+ x
care înmulţită cu ( −1)
n−1
ne dă:
x n + ( −1)
n −1
= x n −1 − x n − 2 + ... + ( −1) x + ( −1)

n−2 n −1
1+ x
iar de-aici deducem că:
( −1)
n
xn
= x n −1 − x n − 2 + ... + ( −1) x + ( −1) +
n−2 n −1
1+ x 1+ x
Integrăm pe [ 0,1] egalitatea obţinută astfel că:
336
( −1) ( −1)
n−2 n −1
1xn 1 1
∫0 1 + xdx = n − n − 1 + ... + 2 + ( −1) ln 2
n
+
1
Trecând la limită în ambii membrii şi ţinând seama de rezultatul de la
punctul a) obţinem că
⎛ 1 1 n −1 1 ⎞
lim ⎜ 1 − + − ... + ( −1) ⎟ = ln 2
n →∞
⎝ 2 3 n⎠
adică,
1
∑ ( −1)
n −1
= ln 2
n ≥1 n
16. Se consideră integrala

π
I n = ∫ 2 x 2 cos n x dx n ∈ `
0
a) Să se găsească o relaţie de recurenţă pentru calculul lui ( I n )n

b) Folosind rezultatul de la punctul a să se obţină I 2n
1 1 1 π2
c) Să se demonstreze că: 1 + 2 + 2 + ... + 2 + ... =
2 3 n 6
π
Soluţie. a) Vom integra prin părţi integrala ∫
0
2
cos n x dx astfel:
π π π
∫ 0
2
cos 2 n x dx = x cos 2 n x 02 + 2n ∫ 2 x cos 2 n −1 x sin x dx
0
Însă:
( cos 2 n −1
x sin x )′ = − ( 2n − 1) cos 2 n − 2 x sin 2 x + cos 2 n x
Prin urmare:
π π π
∫ 2
cos 2 n x dx = n ( 2n − 1) ∫ 2 x 2 cos 2 n − 2 x sin 2 x dx − n ∫ 2 x 2 cos 2 n x dx =
0 0 0
= n ( 2n − 1) I n − 2 − n ( 2n − 1) I n − nI n
i.e.
π
∫ 2
cos 2 n x dx = n ( 2n − 1) I n − 2 − 2n 2 I 2 n
0
Pe de altă parte (vezi exerciţiul 5)
337
π π
( 2n − 1)!! π
∫0
2
cos 2 n x dx = ∫ 2 sin 2 n x dx =
0
⋅
( 2n )!! 2
Astfel, din ultimele două reprezentări rezultă
( 2n − 1)!! π
2n 2 I 2 n − n ( 2n − 1) I 2 n − 2 = − , ∀n ≥ 2
( 2n )!! 2
b) Rezultatul precedent se mai scrie şi sub forma:
( 2n )!! ( 2n − 2 )!! π 1
I2n − I 2n−2 = − ⋅ 2
( 2n − 1)!! ( 2n − 3)!! 4 n
Dăm valori lui n = 2, 4,..., n şi adunăm, termen cu termen, egalităţile obţinute
2!! π 1
I2 − I0 = − ⋅ 2
1! 4 1
4!! 2!! π 1
I4 − I2 = − ⋅ 2
3!! 1!! 4 2
................................................
( 2n )!! ( 2n − 2 )!! π 1
I2n − I 2n−2 = − ⋅ 2
( 2n − 1)!! ( 2n − 3)!! 4 n
( 2n )!! π⎛1 1 1 ⎞
I 2 n − I 0 = − ⎜ 2 + 2 + ... + 2 ⎟
( 2 n − 1) !! 4 ⎝ 1 2 n ⎠
Dar
π
π3
I 0 = ∫ 2 x 2 dx =
0 24
de unde obţinem:
( 2n )!! π3 π⎛ 1 1 1 ⎞
I2n = − ⎜1 + 2 + 3 + ... + 2 ⎟
( 2n − 1)!! 24 4⎝ 2 3 n ⎠
Mai rămâne de arătat că:
( 2n )!!
lim I =0
n →∞ ( 2n − 1)!! 2 n
Într-adevăr, din inegalitatea evidentă:
x π ⎛ π⎞
< , ∀x ∈ ⎜ 0, ⎟
sin x 2 ⎝ 2⎠
338
urmează că:
π2 ⎡ π⎤
2
x ≤ sin 2 x, ∀x ∈ ⎢ 0, ⎥
4 ⎣ 2⎦
apoi
π π π
π2 π2
I 2 n = ∫ 2 x 2 cos 2 n x dx ≤ ∫ sin 2 x cos 2 n x dx = ∫ ( cos x − cos 2 n + 2 x )
2 4 2n
0 4 0 4 0
Însă:
π
( 2 p − 1)!! π
∫0
2
cos 2 p x dx =
( 2 p )!! 2
aşa că:
π 2 ⎛ ( 2n − 1)!! ( 2n + 1)!! ⎞ π = π 3 ( 2n − 1)!!
I 2n ≤ ⎜ − ⎟
4 ⎜⎝ ( 2n )!! ( 2n + 2 )!! ⎟⎠ 2 8 ( 2n + 2 )!!
iar mai departe:
( 2n )!! π 3 ( 2n − 1)!! ( 2n )!! π3 1

I 2n ≤ = → ∞ pentru n→∞
( 2n − 1)!! 8 ( 2n + 2 )!! ( 2n − 1)!! 8 2n + 2
În final, avem:
π3 π ⎛ 1 1 1 ⎞
0= − ⎜ 1 + 2 + 2 + ... + 2 + ... ⎟
24 4⎝ 2 3 n ⎠
sau
1 1 1 π3
1+ + + ... + + ... =
22 32 n2 6
Exerciţii propuse
1. a) Să se stabilească o formulă de recurenţă pentru integrala:

π
I m ,n = ∫ 2 sin m x cos n x dx, m, n ∈ `, m ≥ 2
0
π
b) ∫0
2
sin 4 x cos 2 x dx
c) Să se calculeze utilizând rezultatul de la punctul a)
π
lim ∫ 2 sin 2 x cos 2 n x dx
n →∞ 0
m −1
R : a) I m ,n = I m − 2,n
m+n
339
π
b)
32
c) 0
Indicaţie. a) Se integrează prin părţi.
b) Se particularizează pentru m = 4 şi n = 2.
π
( 2n − 1)!! π
c) Se ţine seama că ∫0
2
cos 2 n x dx =
( 2n )!! 2
1
I n = ∫ x n e − x dx, n ∈ `
0
3. Să se găsească o relaţie de recurenţă pentru integrala:

π
I n = ∫ 2 x n cos x dx
0
şi apoi să se calculeze:
π
∫0
2
x 2 cos x dx
π
n − 1 π2
I n = ∫ 2 cos n x dx = ∫ cos n − 2 x dx
0 n−2 0
Să se deducă de aici că
π
( 2 p − 1)!! π
I 2 p = ∫ 2 cos 2 p x dx = , ∀p ∈ `
0
( 2 p )!! 2
π
( 2 p )!!
I 2 p +1 = ∫ 2 cos 2 p +1dx = , ∀p ∈ `
0
( 2 p + 1)!!
5. Fie şirul ( I n )n≥1 definit prin:

1
I n = ∫ x n cos (π x )dx
0
a) Să se calculeze I 0 şi I1.
b) Să se găsească o relaţie de recurenţă pentru I n .
c) Calculaţi lim I n .
n →∞
340
2.9. Existenţa primitivelor unei funcţii continue
Teoremă. (T)
Pentru orice funcţie continuă f : [ a, b ] → \ , aplicaţia F : [ a, b ] → \ definită

prin:
x
F ( x ) = ∫ f (t )dt
a
este o primitivă a lui f care se anulează în punctul x = a.
Consecinţe
(1) F derivabilă şi F ′ ( x ) = f ( x ) , ∀x ∈ [ a, b ]
Într-adevăr, pentru x0 ∈ [ a, b ] :
x x0 x
F ( x ) − F ( x0 ) = ∫ f ( t ) dt − ∫ f ( t ) dt = ∫ f ( t )dt
a a x0
Apoi:
lim
x → x0
F ( x ) − F ( x0 )
x − x0
= lim
x → x0
1
x − x0 (∫
x0
x
f ( t ) dt )
Integralei din prima relaţie îi aplicăm teorema de medie:
∃ ξ x ∈ [ x0 , x ] a.î.
x
∫ f ( t ) dt = f (ξ )( x − x )
x0 x 0
Prin urmare:
F ( x ) − F ( x0 )
lim = lim f (ξ x ) = f ( x0 )
x → x0 x − x0 x → x0
Cum x0 ∈ [ a, b ] este arbitrar, deducem că F ′ = f pe [ a, b ]. ■

b
(2) Dacă f ≥ 0, atunci ∫ f ( t )dt
a
este aria subgraficului funcţiei f
x sin t
1. Fie F : \ → \ , F ( x ) = ∫0 dt. Să se determine F ′ ( x ) .
1+ t2
sin t
Soluţie. Notăm f ( t ) =, t ∈ [ 0, x ]. Evident f continuă, iar în baza
1+ t2
teoremei fundamentale F ( x ) este o primitivă a lui f ( x ) , iar F ( 0 ) = 0 .
341
sin x
Apoi F ′ ( x ) = , ∀ x∈\
1 + x2
2. Fie I ⊂ \ un interval şi f : I → \ o funcţie continuă. Fie J ⊂ \ un alt

interval iar ϕ : I → J o funcţie derivabilă. Atunci ∀a ∈ I funcţia:
ϕ
F ( x ) = ∫ f ( t ) dt , x ∈ J
a
este o primitivă a funcţiei f, iar

F ′ ( x ) = ϕ ′ ( x ) f (ϕ ( x ) ) , ∀ x ∈ J
Aplicaţie. Să se calculeze derivata funcţiei:

3
x 2 +1 ln (1 + t 2 )
F : \ → \, F ( x) = ∫ dt
o t3 +1
Soluţie. Notăm ϕ ( x ) = 3 x 2 + 1, x ∈ \ . Evident, ϕ derivabilă, iar
2x
ϕ′( x) = .
3 3 ( x 2 + 1)
2
Pe de altă parte, F primitivă a lui f cu F ( 0 ) = 0. Aşadar:

⎛ 2 ⎞
ln (1 + ϕ ( t ) ) 2 ln ⎜1 + 3 ( x 2 + 1) ⎟
2x
F ′( x) = ϕ′( x) = ⋅ ⎝ ⎠
1 + ϕ (t ) 3
3 3 ( x 2 + 1)
2 2 + x2
3. Fie I ⊂ \ un interval şi f : I → \ o funcţie continuă.

Fie J ⊆ \ un interval şi ϕ ,ψ : J → \ două funcţii derivabile. Atunci funcţia:
ψ ( x)
F ( x) = ∫ f ( t )dt , x∈ J
ϕ ( x)
este derivabilă şi are loc relaţia:

F ′ ( x ) = f (ψ ( x ) )ψ ′ ( x ) − f (ϕ ( x ) ) ϕ ′ ( x ) , ∀x ∈ J
Soluţie. Fie a ∈ I fixat. Atunci:
a ψ ψ ( x) ϕ ( x)
F ( x) = ∫ f ( t ) dt + ∫ f ( t ) dt = ∫ f ( t ) dt − ∫ f ( t ) dt
ϕ ( x) a a a
Din exerciţiul 2 rezultă că:

F ′ ( x ) = ψ ′ ( x ) f (ψ ( x ) ) − ϕ ′ ( x ) f (ϕ ( x ) )
342
Aplicaţie. Să se calculeze F ′ ( x ) , unde:
x2 sin x
F ( x) = ∫
x 1+ t2
Soluţie. Notăm:
ϕ ( x) = x, ψ ( x ) = x2 , ∀x > 0
sin x
f (t ) = , t ∈ ⎡⎣ x , x 2 ⎤⎦ .
1+ t2
Cum ϕ şi ψ derivabile, atunci:
sin x 1 sin x
F ′( x) = 2x −
1+ x 4
2 x 1+ x
4. Să se studieze monotonia funcţiei:

dt x4
f : \ → \ , F ( x) = ∫
t +1 0 4
4 x3
Soluţie. Întrucât F ′ ( x ) = 4 , ∀x ∈ \ rezultă că:
x +1
a) pe ( 0, ∞ ) , F este strict crescătoare deoarece F ′ > 0 pe ( 0, ∞ ) ;
b) pe ( −∞,0 ) , F este strict descrescătoare.
sin t
≥ 0, ∀x ∈ [ 0, 2π ]
x
∫
0 1+ t
sin t
Soluţie. Funcţia f ( t ) := este continuă pe [ 0, 2π ] , deci:
1+ t
x sin t
F ( x ) := ∫ , x ∈ [ 0, 2π ]
0 1+ t
este o primitivă a lui f ( x ) cu F ( 0 ) = 0

Atunci,
sin x
F ′( x) = , ∀x ∈ [ 0, 2π ]
1+ x
Rădăcinile ecuaţiei F ′ ( x ) = 0 sunt: 0, π , 2π , iar monotonia funcţiei F
reiese din tabelul următor:
343
x 0 π 2π
F ′ ( x) 0 + 0 − 0
F ′ ( x) 0 F (π ) F ( 2π)
unde
2π sin t π sin t 2π sin t
F ( 2π ) = ∫ dt = ∫ dt + ∫ dt
0 t +1 0 t +1 π t +1
În a doua integrală schimbăm:

t → u ∴ u = t − π cu dt = du
t 0 2π
u 0 π
astfel că:
sin t
π π sin ( π + u ) π sin t π sin u
F ( 2π ) = ∫ dt + ∫ du = ∫ −∫ >
0 t +1 0 u +1+ π 0 t +1 0 u +1+ π
π sin t π sin u
>∫ dt − ∫ du = 0
0 t +1 0 u +1
sin t
Apoi din faptul că ≥ 0 pe [ 0, π ] , rezultă că:
t +1
π sin t
F (π ) = ∫ dt ≥ 0
0 t +1
Aşadar:
i ) pentru 0 ≤ x ≤ π , F este strict crescătoare i.e.
0 = F ( 0 ) ≤ F ( x ) ≤ F (π ) ⇒ F ( x ) ≥ 0, ∀x ∈ [ 0, π ]
ii ) pentru π ≤ x ≤ 2π , F este strict descrescătoare i.e.
0 = F ( 2π ) ≤ F ( x ) < F (π ) ⇒ F ( x ) ≥ 0, ∀x ∈ (π , 2π ]
6. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei:

F ( x ) = ∫ et ( t 2 − 3) dt
x 2
F : \ → \,
o
Soluţie. Din teorema de existenţă a primitivelor unei funcţii continue

deducem că:
F ′ ( x ) = e x ( x 2 − 3) ,
2
∀x ∈ \
iar ecuaţia F ′ ( x ) = 0 are rădăcinile x = ± 3.
Din tabelul de variaţie:
344
x − 3 3
−∞ +∞
F ′ ( x) + 0 − 0 +
+∞
F ( x) −∞
F − 3 ( ) F ( 3)
urmează că funcţia F admite un punct de maxim local în x = − 3 şi un

punct de minim local în x = 3
7. Să se determine minimul funcţiei F : [0, π ] → \ definită prin

x
F ( x ) = ∫ ( x − t ) sin t dt
2
0
Soluţie. Suntem în condiţia teoremei (T). Dacă scriem mai întâi pe F sub
forma:
x x x
F ( x ) = x 2 ∫ sin t dt − 2 x ∫ t sin t dt + ∫ t 2 sin t dt
0 0 0
rezultă că
x x
F ′ ( x ) = 2 x ∫ sin t dt + x 2 sin x − 2 ∫ t sin t dt − 2 x 2 sin x + x 2 sin x
0 0
Apoi, dacă ţinem seama că:

x
∫
x
sin t dt = − cos t 0 = 1 − cos x
0
x x x
∫0
t sin t dt = −t cos t + ∫ cos t dt = − x cos x + sin x
0 0
urmează că
F ′ ( x ) = 2 x (1 − cos x ) − 2 ( − x cos x + sin x ) = 2 ( x − sin x )
Singura rădăcină a ecuaţiei F ′ ( x ) = 0 este n = 0 pe ( 0, π ] întrucât,
F ′′ ( x ) = 2 (1 − cos x ) ≥ 0 ∀x ∈ [ 0, π ]
deducem că F ′ este strict crescătoare pe ( 0, π ) astfel
∀ 0 < x < π , 0 = F ′ ( 0 ) < F ′ ( x ) < F ′ (π )
aşadar, F ′ ( x ) ≥ 0 ⇒ F monoton crescătoare pe [ 0, π ] , iar minimul funcţiei
F pe [ 0, π ] este F ( 0 ) = 0.
8. Să se determine funcţia f : \ → \ derivabilă care satisface ecuaţia

integrală:
x 2 + 2∫ t f ( t ) dt = ( x 2 + 1) f ( x ) ,
x
∀x > 0
0
345
Soluţie. Derivăm relaţia dată în raport cu x
2 x + 2 x f ( x ) = ( x 2 + 1) f ( x ) + 2 x f ( x )
apoi din:
2x
f ′( x) = , ∀x > 0
x +12
se obţine
f ( x ) = ln ( x 2 + 1) + C
Înlocuim pe f astfel obţinut în ecuaţia integralei din enunţ:
(
x 2 + 2∫ t ln ( t 2 + 1)dt = ( x 2 + 1) ln ( x 2 + 1) + C )
x
Alegem x = 0 în ultima egalitate şi găsim că C = 0. Prin urmare:

f ( x ) = ln ( x 2 + 1) , ∀x ∈ \
9. Să se determine funcţia f : ( 0, ∞ ) → \ continuă care satisface ecuaţia

integrală:
t f ( et )dt
x ln x
x + ∫ f ( t ) dt = ∫
1 1
Soluţie. Derivăm relaţia dată şi ţinem seama de exerciţiul 2 în integrala din

membrul drept:
ln x
1 + f ( x) = f ( x)
x
De unde prin rezolvare în raport cu f ( x ) găsim:
x
f ( x) = , ∀x > 0
ln x − x
10. Să se calculeze limitele:

x
a) lim
∫ 0
arcsin 2 t
dt
x →0 x3
0
Soluţie. Observăm că limita este de tipul . Fie
0
f : [ −1,1] → \ f ( t ) = arcsin 2 t
Întrucât f este continuă pe [ −1,1] , f admite primitive. Dacă F : ( −1,1) → \
este o primitivă a lui f atunci:
x
F ( x ) = ∫ arcsin 2 t dt , F ( 0) = 0
0
iar
F ′ ( x ) = arcsin 2 x
346
Prin urmare, dacă se aplică regula lui l’Hospital putem scrie:
F ( x) F ′( x) 1 arcsin 2 x 1
lim 3
= lim 2
= lim =
x →0 x x →0 3x 3 x →0 x2 3
x
∫
−t2
e dt
b) lim 0
x →∞ x
Soluţie. Se aplică formula de medie integralei de la numărător,
x
∫
2 2
e − t dt = xe −ξ , 0≤ξ ≤ x
0
iar limita devine:

2 2
e −ξ ⋅ x e −ξ 1
lim = lim = lim ξ 2
x →∞ x x →∞ x x →∞
e x
Însă mai putem scrie:
2 1 1 1
0 ≤ ξ ≤ x ⇒ e0 ≤ eξ ≤ e x ⇒ x
≤ ξ2
≤
xe xe x
Prin trecere la limită găsim:
1 1
lim x
= lim =0
x →∞ xe x →∞ x
astfel că:
1
lim ξ2
=0
x →∞
e x
1
c) lim ⎛⎜ ∫0 e t dt ⎞⎟
2
x x2
x →0+ ⎝ ⎠
1
Soluţie. Notăm h ( x ) = ⎛⎜ ∫0 e t dt ⎞⎟ , x > 0. .Atunci:

2
x x2
⎝ ⎠
x2
ln h ( x ) =
∫ 0
e t dt
x2
0
Când x → 0+ limita este de forma . Astfel, dacă se aplică regula lui
0
l’Hospital şi se ţine seama de exerciţiul 2
⎛ ⎞
lim ln h ( x ) = ln lim h ( x ) = ln ⎜ lim
x →0 x →0
(
2 xe x
⎜ x →0 2 x
⎝
) ⎟⎟ = ln e = 0
⎠
0
11. Fie f : [ 0,1] → \ continuă. Atunci:

1
lim ∫ x n f ( x )dx = 0
n →∞ 0
347
Soluţie. Într-adevăr f continuă pe [ 0,1] , deci f mărginită i.e.
∃ M > 0 a.î. f ( x ) < M , ∀x ∈ [ 0,1]
Pe de altă parte:
1 1 1 1 M
∫ x n f ( x ) dx ≤ ∫ x n f ( x ) dx = ∫ f ( x ) x n dx ≤ M ∫ x n dx = →0 (n → ∞)
0 0 0 0 n +1
Prin urmare:
1
∫0
x n f → 0 pentru n → ∞
12. Să se calculeze cu ajutorul teoremei fundamentale a calculului integral

o primitivă a funcţiei:
1
f : [ 0, 2π ] → \, − sin x , x ∈ [ 0, 2π ]
f ( x) =
2
Soluţie. Cum f este continuă pe [ 0, 2π ] rezultă că f admite primitive pe
[0, 2π ] . Fie:
F : [ 0, 2π ] → \,
x
F ( x ) = ∫ f ( t )dt
0
Întrucât:
⎧ 1 1
⎪⎪sin − 2 2
− sin t < 0
f (t ) = ⎨
⎪ 1 − sin t 1
− sin t ≥ 0
⎪⎩ 2 2
1
iar inegalitatea − sin t < 1 este echivalentă cu
2
1
sin t > , 0 ≤ t ≤ 2π
2
⎛ π 5π ⎞
de unde, t ∈ ⎜ , ⎟ .
⎝6 6 ⎠
sin t π 5π
<t <
6 6
1
5π 2 π
6 6
0 cos t
348
sin t
5π π
≤ t ≤ 2π sau 2π ≤ t ≤
6 6
5π π
1 6
6
2
0 2π cos t
1 ⎡ π ⎤ ⎡ 5π ⎤
Evident, sin t ≤ ⇔ t ∈ ⎢ 0, ⎥ ∪ ⎢ , 2π ⎥ . Astfel că:
2 ⎣ 6⎦ ⎣ 6 ⎦
⎧ 1 ⎛ π 5π ⎞
⎪sin t − 2 , t ∈⎜ , ⎟
⎪ ⎝6 6 ⎠
f (t ) = ⎨
⎪ 1 − sin t , ⎡ π ⎤ ⎡ 5π ⎤
t ∈ ⎢0, ⎥ ∪ ⎢ , 2π ⎥
⎪⎩ 2 ⎣ 6 ⎦ ⎣ 6 ⎦
Urmează că:
⎧ x⎛ 1 ⎞ ⎡ π⎤
⎪ ∫0 ⎜ − sin t ⎟ dt , x ∈ ⎢ 0, ⎥
⎪ ⎝2 ⎠ ⎣ 6⎦
⎪⎪ π ⎛ 1 ⎞ x⎛ 1⎞ ⎛ π 5π ⎞
F ( x ) = ⎨ ∫ 6 ⎜ − sin t ⎟ dt + ∫π ⎜ sin t − ⎟dt , x ∈ ⎜ , ⎟
⎪ ⎝2 ⎠ 6⎝ 2⎠ ⎝6 6 ⎠
0
⎪ ⎛1π
⎞
5π
⎛ 1⎞ x ⎛1 ⎞ ⎡ 5π ⎤
⎪ ∫ 6 ⎜ − sin t ⎟dt + ∫π 6 ⎜ sin t − ⎟dt + ∫5π ⎜ − sin t ⎟ dt , x ∈ ⎢ , 2π ⎥
⎪⎩ ⎝ 2
0
⎠ 6 ⎝ 2⎠ 6 ⎝2 ⎠ ⎣ 6 ⎦
De aici se obţine:
⎧x ⎡ π⎤
⎪ 2 + ( cos x − 1) , x ∈ ⎢0, 6 ⎥
⎪ ⎣ ⎦
⎪π x ⎛ π 5π ⎞
F ( x ) = ⎨ + 3 − 1 − − cos x, x ∈ ⎜ , ⎟
⎪6 2 ⎝6 6 ⎠
⎪ x 2π ⎡ 5π ⎤
⎪cos x + + 2 3 − 1 − , x ∈ ⎢ , 2π ⎥
⎩ 2 3 ⎣ 6 ⎦
349
13. Să se calculeze următoarele limite folosind regula lui l’Hospital:
sin x
∫
2
et dt
a) lim 0
tg x
∫
x →0 2
et dt
0
Soluţie. Avem: lim

(∫ sin x
0
et dt)′ = lim cos x e
2
sin 2 x
=1
(∫ e dt )
x →0 tg x ′ 1 x →0 tg 2 x
t2 e 2
0 cos x
cos x
b) lim
∫ sin x
1 + t 2 dt
cos x
∫
x → o+
1 − t 2 dt
sin x
Soluţie. Avem: lim

(∫ cos x
sin x )′ = lim − sin x 1 + cos x − cos x 1 + sin x

1 + t 2 dt 2 2
(∫ 1 − t dt )
x → o+ cos x
2
′ − sin x 1 − cos x − cos x 1 − sin x
x → 0+ 2 2
sin x
dar
1 − cos 2 x = sin x = sin x dacă, x → 0+ şi analog 1 − sin 2 x = cos x
Aşadar, se obţine:
lim
x →0+
− sin x 1 + cos 2 x − cos x 1 + sin x
− sin x − cos x
2 x → 0+
(
= lim sin x 1 + cos 2 x + cos x 1 + sin x = 1 )
14. Fie f : [ a, b ] → \ integrabilă şi h > 0. Atunci:
1 h
⎡ f ( x + t ) − f ( x ) ⎦⎤dt = 0
h ∫0 ⎣
a) lim
h→0
1 h
b) lim ∫0 ⎡⎣ f ( x + t ) + f ( x − t ) − 2 f ( x ) ⎦⎤dt = 0
h →0 h
Soluţie. a) Fie x ∈ [ a, b ] şi δ > 0 a.î. [ x − δ , x + δ ] ⊆ [ a, b ]. Considerăm

funcţia:
g ( t ) = f ( x + t ) − g ( x ) , t ∈ [ 0, δ ]
Evident g este integrabilă pe [ 0, δ ] , iar g ( 0 ) = 0. Atunci funcţia:
h
G ( h ) = ∫ g ( t )dt
0
este o primitivă a lui g ( t ) , iar G ′ ( h ) = g ( h ) .

Prin urmare, limita dată se mai scrie:
350
h
lim
∫ g ( t )dt = lim g ( h ) = g ( 0 ) = 0
0
h→0 h h →0
b) Să observăm că din punctul a) mai rezultă că:

1 h
⎡ f ( x − t ) − f ( x ) ⎦⎤dt = 0
h → 0 h ∫0 ⎣
lim
Într-adevăr, dacă schimbăm:

t → τ ∴ t = −τ
atunci dt = −dτ , iar τ variază între −h şi 0
t 0 h
τ 0 −h
Aşadar
1 h 1 −h
0 = lim ∫ ⎡ f ( x + t ) − f ( x ) ⎦⎤ dt = lim ∫ ⎣⎡ f ( x − τ ) − f ( x ) ⎦⎤ dτ =
⎣
h
h →00 h → 0 h 0
1 h
= − lim ∫ ⎣⎡ f ( x − τ ) − f ( x ) ⎦⎤dτ
h →0 h 0
unde h = −h.
Cum limita nu depinde de h, rezultă că:
1 h
⎡ f ( x ) − ( x − t ) ⎦⎤ dt = 0
h → 0 h ∫0 ⎣
lim
Mai departe,
1 h
⎡ f ( x + t ) + f ( x − t ) − 2 f ( x ) ⎦⎤ dx =
h → 0 h ∫0 ⎣
lim
1 h 1 h
= lim ∫ ⎣⎡ f ( x + t ) − f ( x ) ⎦⎤dt + lim ∫ ⎣⎡ f ( x − t ) − f ( x ) ⎦⎤dt = 0
h →0 h 0 h →0 h 0
14. Fie I ⊆ \ un interval şi f : I → \ local integrabilă. Atunci ∀x0 ∈ I un

punct în care f este continuă:
1 x0 + h
f ( t )dt = f ( x0 )
h → 0 h ∫x0
a) lim
1 x0 + h
b) lim ∫x − h f ( t )dt = f ( x0 )
h →0 2h 0
Soluţie. Fie x0 ∈ I şi δ > 0 a.î. [ x0 − δ , x0 + δ ] ⊆ I . Atunci f continuă pe

[ x0 − δ , x0 + δ ]. Fie funcţia:
x +h
F (h) = ∫ f ( t )dt cu F ( 0 ) = 0.
0
x 0
Atunci F este primitivă pentru funcţia f iar:

F ′ ( h ) = f ( x0 + h ) ∀∈ [ x0 − δ , x0 + δ ]
351
În acest caz,
1 x0 + h F (h) F ′( h)
h → 0 h ∫x0
lim f ( t )dt = lim = lim = lim f ( x0 + h ) = f ( x0 )
h →0 h h →0 1 h →0
b) Analog se poate arăta că:

1 x0
f ( t )dt = f ( x0 )
h → 0 h ∫x0 − h
lim
Astfel:
lim
1 x0 + h
h →0 2h ∫x0 − h
1
f ( t ) dt = lim
2 h →0 (∫ x0
x0 − h
f ( t ) dt + ∫
x0
x0 + h
)
f ( t ) dt =
1
= ⋅ 2 f ( x0 ) = f ( x0 )
2
15. Să se determine funcţiile continue f : \* → \ care satisfac condiţia:

x x f ( x)
∫ f ( t )dt =
0 2
, ∀x ∈ \*
Soluţie. Derivând în ambii membri se obţine o ecuaţie diferenţială în

necunoscuta f ( x )
x 1
f ( x) = f ′ ( x ) + f ( x ) , ∀x ∈ \
2 2
sau
xf ′ ( x ) = f ( x ) , ∀x ∈ \*
Se rezolvă ecuaţia aducând-o la forma echivalentă
f ′( x) 1
= , x≠0
f ( x) x
Prin integrare se obţine:
f ′( x) 1
∫ f ( x ) dx = ∫ xdx
sau
ln f ( x ) = ln x + C1
unde C1 este o constantă arbitrară.
Dacă alegem C1 = ln C , atunci ultima egalitate se mai scrie:
ln f ( x ) = ln x + ln C , x ≠ 0
de unde:
f ( x ) = Cx
Se alege constanta a.î. ambii membrii să aibă acelaşi semn,
f ( x ) = Cx , ∀x ∈ \*
352
16. Fie f : [ a, b ] → \ o funcţie continuă. Atunci există ξ ∈ ( a, b ) a.î.
a + b − 2ξ
f (ξ ) =
(ξ − a )(ξ − b )
Soluţie. Din ipoteză rezultă că funcţia:
x 6 g ( x ) = ∫ f ( t )dt , x ∈ [ a, b ]
x
este o primitivă a lui f. Considerăm funcţia ϕ : [ a, b ] → \

ϕ ( x ) = ( x − a )( x − b ) e ( ) , x ∈ [ a, b ]
g x
Evident ϕ continuă pe [ a, b ] , derivabilă pe ( a, b ) , iar ϕ ( a ) = ϕ ( b ) = 0.

Atunci ϕ satisface condiţiile teoremei lui Rolle şi
∃ ξ ∈ ( a, b ) a.î. ϕ ′ (ξ ) = 0
Dar
ϕ ′ ( x ) = ( x − b ) e g ( x ) + ( x − a ) e g ( x ) + ( x − a )( x − b ) f ′ ( x ) e g ( x )
Deducem că:
ϕ ′ (ξ ) ≡ ⎣⎡(ξ − a ) + (ξ − b ) ⎦⎤ e g ( x ) + (ξ − a )(ξ − b ) + f (ξ ) e g (ξ ) = 0
sau
a + b − 2ξ
f (ξ ) = , ξ ∈ ( a, b )
(ξ − a )(ξ − b )
17. Fie f : [ a, b ] → \ o funcţie continuă. Atunci:

η −a
∃ ξ , η ∈ ( a, b ) a.î. ξ < η şi f (η ) = f (ξ )
η −b
Soluţie. Fie ϕ : [ a, b ] → \ o funcţie definită prin:
ϕ ( x ) = ( b − x ) ∫ f ( t )dt , ∀x ∈ [ a, b ]
x
Raţionând ca la exerciţiul anterior, ϕ continuă pe [ a, b ] , derivabilă pe

( a, b ) , iar ϕ ( a ) = ϕ ( b ) = 0 . Din teorema lui Rolle rezultă că:
∃ η ∈ ( a, b ) a.î. ϕ ′ (η ) = 0.
Dar
x
ϕ ′ ( x ) = ( b − x ) f ( x ) − ∫ f ( t ) dt , ∀x ∈ ( a, b )
a
astfel că
η
0 = ϕ ′ (η ) = ( b − η ) f (η ) − ∫ f ( t )dt
a
sau
η
∫ f ( t ) = ( b − η ) f (η )
a
353
Cu formula de medie aplicată în ultima integrală rezultă că:
∃ ξ ∈ ( a,η ) a.î. f (ξ )(η − a ) = ( b − η ) f (η )
adică
η −a
f (η ) = f (ξ )
η −b
18. Fie f , g : [ a, b ] → \ două funcţii continue. Atunci
∃ ξ ∈ ( a, b ) a.î. (∫ a
ξ
) ξ
f ( t ) dt g (ξ ) = f (ξ ) ∫ g ( t )dt
b
Soluţie. Fie F : [ a, b ] → \ F ( x ) = ∫ f ( t )dt ⋅ ∫ g ( t )dt. Atunci F este

x x
a b
derivabilă, iar F ( a ) = F ( b ) = 0 , deci, conform teoremei lui Rolle,

ξ ξ
∃ξ ∈ ( a, b ) a.î. F ′ (ξ ) = 0 ⇔ 0 = g (ξ ) ∫ f ( t ) dt + f (ξ ) ∫ f ( t ) dt
a b
19. Fie f , g : [ a, b ] → \ două funcţii, f continuă şi g este monotonă şi

de clasă C1 . Atunci ∃ξ ∈ [ a, b ] a.î.
b ξ b
∫ f ( x ) g ( x )dx = g ( a ) ∫ f ( x )dx + g ( b ) ∫ξ f ( x )dx
a a
F : [ a, b ] → \, F ( x ) = ∫ f ( x )dx, ∀x ∈ [ a, b ]. Atunci F este

x
Soluţie. Fie
a
derivabilă pe [ a, b ] şi F ( a ) = 0. Mai departe dacă integrăm prin părţi:

b
b b
∫ f ( x )g ( x ) dx = ∫ F ( x ) g ( x )dx = g ( x ) F ( x ) − ∫ F ( x ) g ′ ( x )dx
b
a a a
a
şi apoi aplicăm teorema de medie pentru integrala din membrul drept,

rezultă că: ∃ ξ ∈ [ a, b ] a.î.
g ( a ) F ( a ) − F (ξ ) ( g ( b ) − g ( a ) ) =
b
∫ f ( x )g ( x ) dx = g ( b ) F ( b ) −
a
0
ξ b
= g ( b ) ⎣⎡ F ( b ) − F (ξ ) ⎦⎤ + F (ξ ) g ( a ) = g ( a ) ∫ f + g ( b ) ∫ f
a ξ
20. Fie f , g : [ a, b ] → \ două funcţii cu f continuă şi g ( x ) := ∫a f ( t )dt ,

x
∀x ∈ [ a, b ]. Dacă f ( a ) g ( b ) < 0, atunci:

∃ ξ ,η ∈ ( a, b ) a.î. f (ξ ) = g (η ) = 0
Soluţie. Presupunem f ( a ) > 0 şi g ( b ) < 0 (dacă f ≥ 0 pe [ a, b ] , atunci
354
b b
∫ f ≥ 0 , deci g ( b ) = ∫ f ≥ 0 absurd). Deducem că există c ∈ ( a, b ) a.î.
a a
f ( c ) < 0, adică f ( a ) f ( c ) < 0 . Cum f este continuă pe [ a, b] , deci şi pe

[ a, c ] , rezultă, conform unei consecinţe a teoremei lui Lagrange, că există
ξ ∈ ( a, c ) a.î. f (ξ ) = 0 . Dar, f continuă şi f ( a ) > 0, astfel există x ∈ ( a, α )
α
a.î. f ( x ) > 0, ∀x ∈ [ a,α ] , deci g (α ) = ∫a f ( t )dt > 0 . Prin urmare, g derivabilă
pe [ a, b ] , g continuă pe [α ,b ] şi g (α ) g ( b ) < 0 . Atunci ∃ η ∈ (α ,b ) a.î.
g (η ) = 0.
y
f (a)
ξ c a
0 a x
⎧ e − ax − e −bx
⎪ x>0
21. Fie f : [ 0, ∞ ] → \ şi a > b > 0 , f ( x ) = ⎨ x
⎪b − a x = 0
⎩
x
Fie F ( x ) = ∫0 f ( t )dt. Atunci:
b−a
0 ≤ F ( x) ≤ , ∀x ≥ 0
a
Soluţie. Mai întâi să observăm că:
e − ax − e − bx ⎛ e − ax − 1 ⎞
f ( 0+ ) = lim f ( x ) = lim = ⎜ lim ⎟ ( −a ) −
x → 0+ x →0+ x ⎝ x →0+ − ax ⎠
e − bx − 1 ⎛ et − 1 ⎞ ⎛ eu − 1 ⎞
− lim ( −b ) == −a ⎜ lim ⎟ + b lim
⎜ u →0 ⎟
x →0+ −bx ⎝ t → 0− t ⎠ ⎝ u ⎠
unde t = − ax, u = −bx = −ba.
Astfel f ( 0+ ) = f ( 0 ) = b − a, de unde rezultă că, f este continuă pe [ 0, +∞ ) ,
iar F este o primitivă a lui f. Se ştie apoi, că:
et > t + 1, ∀t > 0
astfel că, pentru t = −α x avem:
355
1 − e −α x
e −α x > −α x + 1 sau < α , x ≠ 0, α > 0
x
Prin urmare, dacă scriem funcţia f sub forma:
f ( x) =
e − ax − e − bx e
=
− ax
(1 − e ( ) ) ,
− b−a x
∀x > 0
x x
şi ţinem seama de inegalitatea obţinută anterior pentru α = b − a > 0, rezultă:
0 < f ( x) =
(
e − ax 1 − e −(b − a ) x ) <e − ax
(b − a )
x
Integrând pe [ 0, u ] :
u u
0 < ∫ f ( x )dt < ∫ e − ax dx ( b − a )
0 0
Cum însă,
1 1 1
e − ax dx = − e − ax = (1 − e − au ) < , ∀u ≠ 0, a > 0
u u
∫0 a 0 a a
Atunci rezultă că:
b−a
0 < F (u ) < , ∀u ≥ 0
a
22. Fie f : [ a, b ] → \ continuă şi monoton crescătoare. Atunci ∀t ∈ [ a, b ] are

loc inegalitatea:
t t−a b
∫ f ( x )dx ≤ b − a ∫ f ( x )dx
a a
Soluţie. Definim funcţia g : [ a, b ] → \,

t t−a b
g ( t ) = ∫ f ( x )dx − f ( x )dx.
a b − a ∫a
Atunci g derivabilă şi
1 b
g ′(t ) = f (t ) − f ( x )dx, ∀ t ∈ [ a, b ].
b − a ∫a
Din teorema de medie rezultă că ∃c ∈ [ a, b ] a.î.
1 b
f (c) = f ( x )dx
b − a ∫a
Astfel
g ′(t ) = f (t ) − f ( c ) , a≤c≤b
Derivata lui g se anulează pentru t = c. Mai departe,
i ) pentru 0 ≤ t ≤ c, g ′ ( t ) ≤ 0 întrucât f este crescătoare;
ii ) pentru c ≤ t ≤ b, g ′ ( t ) ≥ 0.
Astfel, din tabelul de monotonie al funcţiei g
356
x a c b
g ′ ( x) − 0 +
g ( x) g ( c)
obţinem că t = c este punct de minim local, iar din g ( a ) = g ( b ) rezultă că:
t t −a b
g ( t ) ≤ 0, adică ∫ b − a ∫b
f ≤ f
a
23. Determinaţi punctele de extrem ale funcţiei:

x sin t
F : \*+ → \, F ( x) = ∫ dt
0 1+ t2
sin t
Soluţie. Funcţia t 6 este continuă pe ⎣⎡0, x ⎦⎤ , ∀x > 0 rezultă că F
1+ t2
sin x
derivabilă şi F ′( x) = , ∀x > 0.
x (1 + x )
Punctele critice sunt rădăcinile ecuaţiei F ′ ( x ) = 0 i.e. xn = ( nπ ) , n ∈ ].
2
Mai departe, derivata a doua este:

1 1 + 3x
x (1 − x ) cos x − sin x
F ′′ ( x ) = 2 x 2 x =
x (1 + x )
2
x (1 + x ) cos x − (1 + 3 x ) sin x
= , ∀x > 0
x (1 + x )
2
iar
( ) = nπ 11++n πnπ
2 2
F ′′ ( nπ ) ( −1)
2 n
≠ 0, ∀n ∈ ], ∀x > 0
( )
2
De aici, deducem că F ′′ ( xn ) ≠ 0 şi punctele ( xn )n sunt puncte de extrem, şi

anume:
x2 k +1 − puncte de maxim, ∀k ∈ ]
x2 k − puncte de minim, ∀k ∈ ]
24. Determinaţi derivata lui y în raport cu x pentru funcţia reprezentată

parametric prin :
357
⎧ x = t τ eτ dτ
2
⎪ ∫1 (τ > 0 )
⎨ 2
⎪ y = τ 2 e −τ dτ
∫1
4
⎩
dy
dy dt yt′
Soluţie. După cum ştim, y ′ ( x ) = = =
dx dx xt′
dt
Apoi cu regula de derivare a primitivelor putem scrie succesiv:
1
( t) e t −t 2
2
−t2
xt′ = − =− e , ∀t > 0
2 t 2
2 2
yt′ = 2t t 2 et = 2t 2 et
Astfel că:
y ′ ( t ) = 4t te 2t ,
2
t >0
25. Să se determine inversa funcţiei:

x dt
h( x) = ∫ , x ∈ ( −1,1)
0
1− t2
Soluţie. Derivăm în ambii membri relaţia dată a.î.:
1
h′ ( x ) = , ∀x ∈ ( −1,1)
1− t2
Întrucât, h′ ( x ) > 0, ∀ x < 1, deducem că h este inversabilă, iar funcţia:
x = h −1 ( y ) este inversa lui h. Derivata h′ este dată de ecuaţia:
dx 1
=
dy h′ ( y )
Se obţine ecuaţia diferenţială:
dx
= 1 − x2
dy
care scrisă sub forma:
dx
= dy
1 − x2
admite soluţia:
arcsin x = y + C , C ∈\
Determinarea constantei se face alegând valoarea particulară x = 0, astfel că
L ( 0 ) = 0 şi apoi se obţine C = 0. Prin urmare:
⎛ π π⎞
x=h −1
( y ) = sin y, ∀ y ∈⎜ − , ⎟
⎝ 2 2⎠
358
26. Să se demonstreze egalitatea:
sin x t 2 dt cos x ⎛ π⎞
∫0
1− t 2
+∫
1
1 − t 2 = 0, ∀x ∈ ⎜ 0, ⎟
⎝ 2⎠
⎛ π⎞
Soluţie. Notăm F ( x ) membrul drept. Atunci F derivabilă pe ⎜ 0, ⎟ şi
2 ⎝ ⎠
⎛ π⎞
2
sin t
F ′( x) = cos x − sin x sin x = 0, ∀x ∈ ⎜ 0, ⎟
cos x ⎝ 2⎠
Deci F ( x ) = k , k – constantă.
π
Evaluăm constanta alegând arbitrar x = , astfel de aici:
2
⎛π ⎞ 1 t
2
0
F⎜ ⎟=∫ dt + ∫ 1 − t 2 dt
⎝ 2 ⎠
0
− t 2

1 1

B
A
Pentru a calcula integrala A observăm că integrantul are o singularitate în
t2
t = 1, însă o primitivă a lui t 6 este dată de funcţia:
1− t2
′
t 2 dt
( )
x x x x
G (t ) = ∫ = −∫ t 1 − t 2 dx = − t 1 − t 2 + ∫ 1 − t 2 dt =
0
1− t2 0 0 0
x
= − x 1 − x2 + ∫ 1 − t 2 dt
0
Aşadar:
( )
1
x 1
A = G ( x ) 0 = G (1) − G ( 0 ) = − x 1 − x 2 + ∫
1
1 − t 2 dt = − ∫ 1 − t 2 dt = − B
0 0
0
Obţinem:
⎛π ⎞
A + B = 0, apoi F ⎜ ⎟ = 0, deci k = 0.
⎝2⎠
Exerciţii propuse
1. Să se calculeze derivatele următoarelor funcţii:
x ln t
a) F : \*+ → \, F ( x ) = ∫1 dt
1+ t2
ln
R: , ∀x > 0
1 − x2
359
x
b) F : \ → \, F ( x) = ∫ 3
t 4 + 1dt
0
R: 3
x 4 + 1, ∀x ∈ \
2. Să se calculeze derivatele următoarelor primitive:

x3
a) F : \*+ → \, F ( x ) = ∫x ln t dt 2
R: (9x 2
− 4 x ) ln x, ∀x > 0
b) F : \*+ → \, F ( x ) = ∫1 cos ( t 2 )dt

x
1 1 1
R: cos x + 2 cos 2 , x>0
2 x x x
3. Determinaţi punctele de extrem ale funcţiei:

x sin t
F : \*+ → \, F ( x ) = ∫ dt
0 t
⎧⎪ 2kπ puncte de minim, k ∈ `
R : x = nπ = ⎨
⎪⎩( 2k + 1) π puncte de maxim, k ∈ `
4. Să se determine derivata y ′x a lui y în raport cu x pentru funcţia

reprezentată parametric prin:
⎧ x = t 3 z ln z dz
3
⎪ ∫1 ( z > 0)
⎨ 3
⎪ y = ∫ z 2 ln z dz
⎩ t
R : y x′ = −36 x 2 x ( x > 0 )
dy yt′
Indicaţie. Avem y ′ ( x ) = = . Apoi xt′ = 3t 2 3 t 3 ln t 3 = 9t 3 ln t etc.
dx xt′
5. Să se evalueze limitele folosind regula lui l’Hospital:

x2
a) lim
∫ 0
sin tdt
x →0 x3
2
R:
3
x
b) lim
∫ 0
arctg 2 t dt
x →+∞
x2 + 1
360
π
R:
2
x
∫e
x2
dx
c) lim 0
x
∫e
x →0 2 x2
dx
0
R: 0
arcsin t
∀x ∈ [ 0,1]
x
0<∫ dt < 1,
0 1+ t
arcsin t
, x ∈ [ 0,1] şi se
x
Indicaţie. Se studiază monotonia funcţiei F ( x ) = ∫0
1+ t
obţine că F este monoton crescătoare pe [ 0,1]. Se mai ţine seama de faptul
că:
arcsin x
< 1, ∀x ∈ [ 0,1]
x
7. Să se determine punctele de extrem şi punctele de inflexiune ale
graficului funcţiei
x
h ( x ) = ∫ ( t − 1)( t − 2 ) dt ,
2
x∈\
0
R : x = 1 punct de minim, iar punctele de inflexiune ale graficului

4
funcţiei f sunt x1 = şi x2 = 2.
3
8. Să se determine curbura curbei definită parametric de ecuaţiile:

⎧ t πt2
⎪ x = a π ∫0 cos
⎪
dt
2
⎨ (t > 0)
π 2
⎪ y = a π sin t dt
t
⎪⎩ ∫0 2
π
R: K = t
a
Indicaţie. Se ţine seama de formula care ne dă curbura curbei într-un punct
curent:
y ′′
K= 3
(
1 + ( y′ ) )
2 2
9. Să se determine inversele funcţiilor:

x dt
a) h ( x ) = ∫1
t
361
R : h −1 ( y ) = e y , y ∈ \
x dt
b) h ( x ) = ∫0
t2 +1
(
R : h −1 ( y ) = ln y + y 2 + 1 , ) y∈\
10. Să se determine funcţiile de clasă C1 pentru care:

x 0
a) ∫ tf ′ ( t )dt + ∫ f ( t )dt = 0, x ∈ \
0 x
R : f ( x ) = Cx, C ∈ \, x ∈ \
x
b) f ( x ) = ∫ f ( t )dt + x
0
R: f ( x ) = Ce x − 1, x ∈ \, C ∈\
11. Să se arate că funcţiile de clasă C 2 ( I ) pentru care:

x
f ( x ) = x ∫ f ( t )dt , ∀x ∈ I ⊂ \
0
satisfac ecuaţia diferenţială:

f ′′ ( x ) − xf ′ ( x ) − 2 f ( x ) = 0
Indicaţie. Se derivează de două ori egalitatea din enunţ.
12. Să se calculeze cu ajutorul teoremei fundamentale a calculului integral,

o primitivă a funcţiei:
f : [ 0, 2π ] → \, f ( x ) = 1 − 2cos 2 x
⎧ 1 ⎡ π⎤
⎪− 2 sin 2 x, x ∈ ⎢0, ⎥
⎪ ⎣ 4⎦
⎪1 ⎛ π 3π ⎞
⎪ sin 2 x − 1, x ∈⎜ , ⎟
⎪2 ⎝4 4 ⎠
⎪⎪ 1 ⎡ 3π 5π ⎤
R : F ( x ) = ⎨−2 − sin 2 x, x∈⎢ , ⎥
⎪ 2 ⎣ 4 4 ⎦
⎪1 ⎛ 5π 7π ⎞
⎪ sin 2 x − 3, x ∈⎜ , ⎟
⎪2 ⎝ 4 4 ⎠
⎪ 1 ⎡ 7π ⎤
⎪−4 − sin 2 x, x ∈ ⎢ , 2π ⎥
⎩⎪ 2 ⎣ 4 ⎦
Indicaţie. Se explicitează funcţia dată:
362
⎧ ⎛ π 3π ⎞ ⎛ 5π 7π ⎞
⎪2cos x − 1, x ∈⎜ , ⎟∪⎜ ,
2
⎟
⎪ ⎝4 4 ⎠ ⎝ 4 4 ⎠
f ( x) = ⎨
⎪1 − 2cos 2 x, ⎡ π ⎤ ⎡ 3π 5π ⎤ ⎡ 7π ⎤
x ∈ ⎢ 0, ⎥ ∪ ⎢ , ⎥ ∪ ⎢ , 2π ⎥
⎪⎩ ⎣ 4 ⎦ ⎣ 4 4 ⎦ ⎣ 4 ⎦
Apoi
π
i) 0 ≤ x ≤
4
F ( x ) = ∫ (1 − 2cos 2 t ) dt
x
π 3π
ii ) <x<
4 4
π
F ( x ) = ∫ 4 (1 − 2cos 2 t ) dt + ∫π ( 2cos 2 t − 1) dt
x
0
4
3π 5π
iii ) ≤x≤
4 4
π 3π
F ( x ) = ∫ 4 (1 − 2cos 2 t ) dt + ∫π 4 ( 2cos 2 t − 1) dt + ∫3π (1 − 2cos 2 t )dt
x
0
4 4
5π 7π
iv) <x<
4 4
π 3π
F ( x ) = ∫ 4 (1 − 2cos 2 t ) dt + ∫π 4 ( 2cos 2 t − 1) dt + ∫3π (1 − 2cos 2 t )dt +
x
0
4 4
5π
+ ∫3π4 (1 − 2cos 2 t )dt
4
7π
v) ≤ x ≤ 2π
4
π 3π 5π
F ( x ) = ∫ 4 (1 − 2cos 2 t )dt + ∫π 4 ( 2cos 2 t − 1) dt + ∫3π4 (1 − 2cos 2 t )dt +
0
4 4
7π
+ ∫5π4 ( 2cos 2 t − 1) dt + ∫7π (1 − 2cos 2 t ) dt
2π
4 4
13. Fie f : [ a, b ] → \ derivabilă şi h > 0. Atunci:
363
1 h f ′( x)
a) lim ∫ ⎡⎣ f ( x + t ) − f ( x ) ⎦⎤dt =
h→0 h 2 0 2
1 h f ′( x)
b) lim ∫ ⎡⎣ f ( x ) − f ( x − t ) ⎦⎤dt =
h→0 h 2 0 2
1 h
c) lim
h →0 h 2 ∫ 0 ⎣⎡ f ( x + t ) + f ( x − t ) − 2 f ( x ) ⎦⎤ = f ′ ( x )
Indicaţie. Se ţine seama de formula de derivare a primitivelor şi de formula

de calcul a derivatei, plecând de la definiţie într-un punct:
f ( x + h) − f ( x)
lim = f ′( x)
h →0 h
14. Fie f : [ a, b ] → \, f derivabilă şi h > 0. Atunci:
1 h
f ( t )dt = f ( 0 )
h →0 h ∫0
a) lim
1 h
b) lim ∫− h f ( t ) dt = f ( 0 )
h →0 2h
⎧ e − x − e −2 x
⎪ x>0
15. Fie f : [0, ∞ ) → \, f ( x) = ⎨ x
⎪1 x=0
⎩
şi fie
x
F ( x ) = ∫ f ( t )dt .
0
Atunci: 0 ≤ F ( x ) ≤ 1.
Indicaţie. A se vedea exerciţiul 21.
16. Să se calculeze egalitatea

tg x t dt ctg x dt ⎛ π⎞
∫ 1
e 1+ t 2
+ ∫1
e t (1 + t 2 )
= 1, ∀x ∈ ⎜ 0, ⎟
⎝ 2⎠
17. Să se determine
x
F : \ → \, F ( x) = ∫ ( t − α )( β − t ) , (0 < α < β )
−∞
364
2.10. Calculul aproximativ al integralelor definite
(a) Reprezentarea funcţiilor de clasă C ∞ prin serii Taylor
Fie f : [ a, b ] → , ( a < b ) o funcţie indefinit derivabilă, cu proprietatea că

∃ M > 0 a.î ∀n ≥ 0, ∀x ∈ [ a, b ] , f ( n) ( x ) ≤ M .
Atunci seria Taylor a lui f în jurul lui x0 este uniform convergentă pe [ a, b ]
şi are ca sumă funcţia f i.e.
∞ f ( n ) ( x0 )
f ( x) = ∑ ( x − x0 ) ∀x ∈ [ a, b ]
n
,
n =0 n!
Caz particular: pentru x0 = 0 f se dezvoltă în serie de puteri după formula
lui Mac-Laurin:
∞ f ( n) ( 0 )
f ( x) = ∑ x n , ∀x ∈ [ a, b ]
n=0 n!
Aplicaţii.
După cum ştim:

∞
xn
ex = ∑ , ∀x ∈ (1)
n =0 n!
Pentru x → ix are loc relaţia:

eix = cos x + i sin x, ∀x ∈
iar pe de altă parte:
∞
x2n ⎛ ∞ x 2 n +1 ⎞
eix = ∑ ( −1) + i ⎜⎜ ∑ ( −7 )
n n
⎟ , ∀x ∈
n =0 ( 2n )!! ⎝ n =0 ( 2n + 1)!! ⎟⎠
Identificând părţile reală şi imaginară în ultimele două egalităţi, putem scrie:
∞
x2n
cos x = ∑ ( −1)
n
, ∀x ∈ (2)
n =0 ( 2n )!!
∞
x 2 n +1
sin x = ∑ ( −1)
n
, ∀x ∈ (3)
n=0 ( 2n + 1)!!
Pentru a găsi dezvoltările în serie Mac-Laurin ale funcţiilor hiperbolice sh x
şi ch x, să observăm că:
e x + e− x e x − e− x
ch x = , sh x = , ∀x ∈
2 2
iar
365
( −1)
n
xn ∞ ∞
e =∑ ,
x
e −x
=∑ xn , ∀x ∈
n =0 n! n =0 n!
astfel se obţin egalităţile:
∞
x2n
ch x = ∑ , ∀x ∈ (4)
n = 0 ( 2 n )!!
∞
x 2 n +1
sh x = ∑ , ∀x ∈ (5)
n = 0 ( 2 n + 1)!!
Fie α ∈ fixat; pentru orice număr întreg n ≥ 0, definim:

⎧α (α − 1) ...(α − n + 1)
⎛α ⎞ ⎪ n ≥1
⎜ ⎟=⎨ n!
⎝ n ⎠ ⎪1 n=0
⎩
Dacă α ∈ , atunci:
⎛ α ⎞ ⎧⎪0 n >α
⎜ ⎟=⎨ α
⎝ n ⎠ ⎩⎪Cn n ≤α
Seria de puteri reale:
∞
⎛ α ⎞ n ∞ α (α − 1) ...(α − n + 1)
∑ ⎜ n ⎟x = ∑ n!
xn ( 6)
n =0 ⎝ ⎠ n =0
se numeşte serie binomială de exponent α .

Seria binomială (6) pentru α ∈ \ are raza de convergenţă R = 1 şi suma
α
egală cu (1 + x ) , ∀x ∈ ( −1,1) , adică are loc reprezentarea:
∞ α (α − 1) ... (α − n + 1)
(1 + x ) =∑ ∀x ∈ ( −1,1) (7)
α
xn ,
n=0 n!
sau ∀x ∈ ( −1,1) :
α α (α − 1) α (α − 1) ... (α − n + 1)
(1 + x ) ( 7′ )
α
=1+ X+ X 2 + ... + x n + ...,
1! 2! n!
Aplicaţii.
Pentru orice x ∈ ( −1, 1) au loc următoarele dezvoltări remarcabile în jurul

originii:
∞
1
= ∑ ( −1) x n = 1 − x + x 2 − x3 + ... + ( −1) x n + ...,
n n
(8)
1 + x n =0
∞
1
= ∑ x n = 1 + x + x 2 + ... + x n + ..., (9)
1 − x n=0
366
∞
1
∑ ( −1) x 2 n = 1 − x 2 + x 4 − ... + ( −1) x 2 n + ...,
n n
= (10)
1+ x 2
n=0
∞
1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ ... ⋅ ( 2n − 1) 1 1 1
1 + x = ∑ ( −1)
n −1
n
xn = 1 + x − x 2 + x3 + ..., (11)
n =1 2 n! 2 8 16
Dacă f admite reprezentarea sub formă de serie Mac-Laurin
∞ f ( n) ( 0 )
f ( x) = ∑ x n , ∀x ∈ [ a, b ]
n=0 n!
atunci seria din membrul se poate integra termen cu termen şi:
b ∞ f ( n) ( 0 ) ∞ f ( n ) ( 0 ) b n +1 − a n +1
∑ x x dx = ∑
b
∫ f ( x )dx = ∫ ⋅
a a
n=0 n! n=0 n! n +1
1. Fie f : ( −1,1) → , f ( x ) = ln (1 + x )
a) Utilizând reprezentarea sub formă de serie Mac-Laurin să se calculeze:
∫ ln (1 + x )dx
b) Să se calculeze
( −1)
n +1
∞
∑
n =1 n
Soluţie. a) Integrăm temen cu termen în (8) şi scriem:
n +1 n +1
1 ∞ ∞
n x x x 2 x3 n x
∫1+ x ∫ ∑ ( ) ∑ ( ) ( )
x n
dx = −1 x dx = −1 = − + − ... + −1
n=0 n =0 n +1 1 2 3 n +1
b) Pe de altă parte:
1
∫ 1 + xdx = ln (1 + x ) + C
Astfel că:
n +1
x x 2 x3 n x
ln (1 + x ) + C = − + − ... + ( −1) + ...
1 2 3 n +1
Pentru x = 0 se obţine C = 0, astfel se obţine reprezentarea:
n +1 n +1
x 2 x3 n x
∞
n x
ln (1 + x ) = x − + − ... + ( −1) + ... = ∑ ( −1)
2 3 n +1 n =0 n +1
Dacă se alege valoare particulară x = 1 scriem, în final:
∞
1
∑ ( −1)
n
= ln 2
n=0 n +1
367
sau
∞
1
∑ ( −1)
n +1
= ln 2
n =1 n
∫ ln ( x +
0
1
x 2 + 1 dx )
utilizând dezvoltările în serie de puteri.
( )
Soluţie. Fie f ( x ) = ln x + x 2 + 1 , x ∈ [ 0,1]. Evident f este o funcţie de clasă
1
C ∞ pe [ 0,1] , iar f ' ( x ) = .
1 + x2
1
Pe de altă parte, în dezvoltarea (7) luând α = − putem scrie:
2
⎛ 1 ⎞⎛ 3 ⎞⎛ 5 ⎞ ⎛ 2n + 1 ⎞
∞ ⎜
− ⎟⎜ − ⎟⎜ − ⎟ ...⎜ − ⎟
1
1 ⎝ 2 ⎠⎝ 2 ⎠⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠
(1 + x ) =∑
−
2 = x
1 + x n=0 n!
Sau
n 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ ... ⋅ ( 2 n + 1) n
∞
1
= ∑ ( −1) x , x ∈ ( −1, 1) (12)
1 + x n =0 2n n !
Apoi schimbăm x → x 2 , astfel că:

( −1) ( 2n + 1)!!x n
n
∞
1
=∑ (12')
1 + x2 n=0 2n n!
Integrând termen cu termen în ambii membri obţinem:
( −1) ( 2n + 1)!!
n
∞
dx
∫ =∑ ∫ x dx + C
n
1 + x2 n =0 2n n!
sau
( 2n + 1)!! x n +1
( )
∞
ln x + 1 + x 2 = ∑ ( −1) + C , x ∈ [ 0,1)
n
n =0 2n n ! n +1
Luând x = 0, găsim C = 0 aşa că
( 2n + 1)!! n+1
( )
∞
ln x + 1 + x 2 = ∑ ( −1) x ∈ [ 0,1)
n
x ,
n =0 2n ( n + 1)!
Integrând între 0 şi 1 în ultima egalitate rezultă în final:
( 2n + 1)!!
( )
∞
ln x + 1 + x 2 dx = ∑ ( −1)
1
∫
n
0
n=0 2n ( n + 2 )!
368
3. Folosind dezvoltările în serie de puteri, să se cacluleze primitivele:
x sin t
a) ∫ 0 t
dt
Soluţie. Din (2) avem:

∞
t 2 n +1
sin t = ∑ ( −1)
n
, ∀t ∈
n=0 ( 2n + 1)!!
iar de aici:
sin t ∞ t 2n
= ∑ ( −1)
n
t n=0 ( 2n + 1)!!
Integrând pe [ 0, x ] în ambii membri, deducem că:
( −1) x 2 n +1
n
∞
sin t
dt = ∑
x
∫0 t n = 0 ( 2n + 1)( 2 n + 1)!!
x
∫
2
b) e − t dt
0

tn ∞
et = ∑
, ∀t ∈
n=0 n!
iar pentru t → −t 2
( −1)
n 2n
∞ t
e−t = ∑
2
, ∀t ∈
n =0 n!
De aici, urmează că:
( −1)
n
∞ ∞
x 2 n +1
e dt = ∑ t 2 n dt = ∑ ( −1)
x x
∫ ∫
−t2 n
0
n=0 n! 0
n =0 ( 2n + 1) n!
x ln (1 + t )
c) ∫ 0 t
dt
∞
1
= ∑ ( −1) t n , ∀t ∈ ( −1,1)
n
1 + t n =0
apoi prin integrare:
t n +1 ∞
ln (1 + t ) = ∑ ( −1)
+ C , ∀t ∈ ( −1,1)
n
n=0 n +1
Alegând t = 0 obţinem C = 0, iar dacă împărţim prin t relaţia obţinută
ln (1 + t ) ( −1)
n
∞
=∑ t n , ∀t ∈ ( −1,1)
t n =0 n +1
369
Integrând între 0 şi x urmează că:
ln (1 + t ) ( −1) x n +1
n
∞
dt = ∑
x
∫ 0 t n = 0 ( n + 1)
2
(b) Calculul aproximativ al integralelor definite:
Ne propunem să evaluăm integrala:

b
∫ f ( x )dx
a
cu N zecimale exacte ( N ∈ *
). Presupunem că f este indefinit derivabilă.
Astfel f se dezvoltă în serie de puteri ale lui x în jurul originii a.î.
∞ f ( n) ( 0 )
f ( x) = ∑ xn , ∀x ∈ [ a, b ]
n=0 n!
apoi scriem:
∞ f ( n) ( 0 ) ∞ f n ( 0)
f ( x )dx = ∑ ∫ x n dx = ∑ (b − a n +1 )
b b
∫
n +1
n! n = 0 ( n + 1)!
a a
n=0
Notând U n − termenul general al seriei din membrul drept am obţinut:

∞
f ( x )dx = ∑U n
b
∫ a
n =0
Seria din membrul drept este convergentă, deci:

∀ε > 0 ∃ N=Nε ∈ a.î. ∀n > Nε , U n +1 < ε
1
Se alege ε = şi apoi se pune condiţia:
10 N
1
U n +1 < N
10
de unde rezultă n ≥ k , k ∈ . Prin urmare:
b
∫ f ( x )dx ≈ u
a 0 + u1 + u2 + ... + uk
Aplicaţii.
Să se calculeze cu trei zecimale exacte integralele:

1
∫e
− x2
a) 0
dx
Soluţie. Avem:
( −1)
n
∞
e − x2
=∑ x 2n , ∀x ∈
n =0 n!
370
Seria este uniform convergentă pe [ 0,1] , deci se poate integra termen cu
termen:
( −1) ( −1)
n n
∞ ∞ ∞
dx = ∑ =∑ = ∑U n
1
2 n +1 1
∫
− x2
e x
0
n=0 ( 2n + 1) n! 0
n=0 ( 2n + 1) n! n=0
( −1) .
n
unde U n =:
n !( 2n + 1)
Seria obţinută este convergentă, deci se poate determina n ∈ a.î.
1
Un +1 <
103
Condiţia este echivalentă cu a scrie:
1 1
< 3
( )(
n + 1 ! 2 n + 3 ) 10
de unde rezultă că n ≥ 4. Prin urmare, intergala se calculează cu trei
zecimale exacte, dacă alegem cel puţin patru termeni cu serii obţinute:
1 1 1 1 1
∫e
− x2
dx u0 + u1 + u2 + u3 + u4 = 1 − + − + =
0 1!3 2!5 3!7 4!9
= 1 − 0,3333 + 0,1 − 0,0238 + 0,0046 = 0,7475
1
b) ∫
0
x x dx
Soluţie. Integrantul se poate scrie sub forma:

( x ln x )
n
∞
x ≡ex x ln x
=∑
n=0 n!
unde seria din partea dreaptă este uniform convergentă pe [ 0,1]. Dacă se
integrează termen cu termen, obţinem:
∞
1 1
x x dx = ∑
1
∫ ∫ ( x ln x ) dx
n
n =0 n!
0 0
Notăm:
1
I m, n = ∫ x m ln n x dx
0
Dacă integrăm prin părţi găsim relaţia de recurenţă:

n
I m, n = − I m, n −1 , ∀m ∈ , ∀n ≥ 1
m +1
apoi schimbând n → n − 1, n − 1 → n − 2 ş.a.m.d., deducem că:
371
n −1
I m , n −1 = − I m, n−2
m +1
..........................
1
I m, 1 = − I m, 0
m +1
n!
I m , n = ( −1)
n
I
( m + 1)
n m, 0
Dar:
1 1
I m , 0 = ∫ x m dx =
0 m +1
Astfel că:
n!
I m , n = ( −1)
n
( m + 1)
m +1
Alegând m = n, obţinem:
1 n!
∫ ( x ln x ) dx = ( −1) ( n + 1)
n n
0 n +1
iar de-aici, urmează:

( −1)
n
∞
dx = ∑
1
∫
x
x
n = 0 ( n + 1)
0 n +1
Un
1
Seria ∑U
n≥0
n este convergentă, iar condiţia U n +1 <
103
este echivalentă cu
1 1
<
( n + 1)
n +1
103
Rezultă că, pentru n ≥ 4 termeni, integrala dată se poate aproxima cu trei
zecimale exacte, i.e.
1 1 1 1
∫0
x x dx ≈ 1 − + − = 1 − 0, 25 + 0,03703 − 0,0039 = 0,779
22 33 44
π
dx
c) ∫0
2
1
1 − sin 2 x
2
1 ⎡ π⎤
Soluţie. Notăm f ( x ) = , x ∈ ⎢ 0, ⎥ .
1 ⎣ 2⎦
1 − sin 2 x
2
1
Din reprezentarea ( 7′ ) pentru α = − obţinem (vezi exerciţiul 2):
2
372
1 ∞
= ∑ ( −1)
( 2n − 1)!!x n ,
x ∈ ( −1,1) (13)
n
1+ x 2n n !
n =0
apoi dacă schimbăm x → − x şi mai departe x → x 2 găsim

1 ∞
( 2n − 1)!!x 2 n , x ∈ 0,1
=∑ n [ ) (13′)
1 − x 2 n=0 2 n!
şi de aici:
1
=∑
∞
( 2n − 1)!! ⎛ ⎞1
sin x ⎟ ,
2n
⎡ π⎤
x ∈ ⎢0, ⎥
1 n =0 2n n! ⎝⎜ 2 ⎠ ⎣ 2⎦
1 − sin 2 x
2
Integrând în ambii membri găsim:
π
dx
=∑
∞
( 2n − 1)!! π
∫0
2
1 n =0 22 n n ! ∫
0
2
sin 2 n x dx
1 − sin 2 x In
2
dar (vezi paragraful 2.5):
π
( 2n − 1)!! π
I n = ∫ 2 sin 2 n x dx =
0
( 2n )!! 2
Astfel
2
π
π ⎛ ( 2n − 1)!! ⎞ 1 π ∞
∞
∫ 2
f ( x )dx = ∑ ⎜ ⎟ = ∑U n
0 2 n = 0 ⎜⎝ ( 2n )!! ⎟⎠ 2n 2 n = 0
Seria de termen general:
2
⎛ ( 2n − 1)!! ⎞ 1
Un = ⎜
⎜ ( 2n )!! ⎟⎟ 2n
⎝ ⎠
este convergentă întrucât
2 2
U n +1 ⎡ ( 2n + 1)!! ⎤ 1 ⎡ ( 2n )!! ⎤
2
1 ⎛ 2n + 1 ⎞ 1
=⎢ ⎥ ⋅ ⋅⎢ ⎥ ⋅2 = ⎜
n
⎟ <
U n ⎢⎣ ( 2n + 2 )!!⎥⎦ 2n +1 ⎢⎣ ( 2n − 1)!!⎥⎦ 2 ⎝ 2n + 2 ⎠ 2
De aici obţinem şi estimaţia:
1
U n +1 < U n , ∀n ∈
2
Prin urmare:
π
π ∞
π n
π
∫0
2
f ( x )dx =
2
∑Un=0
n =
2
∑Uk =1
k +
2
(U n+1 + U n + 2 + U n +3 + ...)
Rn
Urmează
π
π n
π
∫ 0
2
f ( x ) dx −
2
∑Uk =0
n =
2
(U n+1 + U n + 2 + U n+3 ) =
373
π ⎛ ⎛1⎞ ⎞
n
1 π ⎛1
1 ⎞
= ⎜ + 2 + 3 + ... ⎟U n = 2 ⎜ ∑ ⎜ ⎟ ⎟U n
2⎝2 2 2 ⎠ 2 ⎜⎝ n ≥ 0 ⎝ 2 ⎠ ⎟⎠
Dar:
∞ n
⎛1⎞ 1
∑ ⎜ ⎟ =
n=0 ⎝ 2 ⎠ 1− 1
=2
2
Astfel că:
π
π ∞
π
∫ 0
2
f ( x ) dx −
2
∑U
n
n <
2
Un
Din condiţia:
π 1
Un <
2 103
obţinem n = 6, astfel pentru a calcula integrala dată cu trei zecimale exacte
vom lua în considerare cel puţin şase termeni ai seriei ∑U n . Deci:
n≥0
π
π
∫ f ( x ) dx ≈ 2 ( u
0
2
0 + u1 + u2 + u3 + u4 + u5 + u6 ) =
π⎛ 1 3!! 5!! 7!! 9!! ⎞ π

= ⎜1 + + 2 + 3 + 4 + 5 ⎟ = ⋅ 1, 41112 2, 2165
2 ⎝ 2 ⋅ 2!! 2 ⋅ 4!! 2 ⋅ 6!! 2 ⋅ 8!! 2 ⋅ 10!! ⎠ 2
(2) Formula trapezelor
Fie f : [ a, b ] → , f de clasă C 2 [ a, b ]. Ne propunem să estimăm:

b
I = ∫ f ( x )dx
a
Fie Δ = {a = x0 < x1 < ...xk < ... < xn = b} o diviziune a intervalului [ a, b ] definită
prin:
b−a
xk = a + hk , h= , 0≤k ≤n
n
374
y
( xk , yk )
a = x0 0 x1 .... xk −1 xk xn −1 xn = b x
Are loc formula:

b b − a ⎡1 1 ⎤
∫ f ( x ) dx ≈ n ⎢⎣ 2 f ( x ) + f ( x ) + ... + f ( x ) + 2 f ( x )⎥⎦
a 0 1 n −1 n (1)
Eroarea R se estimează din inegalitatea:

M 2 (b − a )
3
R≤ (2)
12n 2
unde
M 2 = sup f ′′ ( x ) (3)
a ≤ x ≤b
Aplicaţie.
Să se aproximeze integrala:
1
∫0
1 + x 2 dx
Soluţie. Considerăm n = 10, a = 0, b = 1 şi notăm:
f : [ 0,1] → , (
f ( x ) = 1 + x 2 . Pentru fiecare xk k = 1,10 calculăm:)
ε k yk = f ( xk ) i = 1,9
unde
⎧1
⎪ k = 0 sau k = 10
εk = ⎨ 2
⎪⎩1 1≤ k ≤ 9
Datele obţinute se centralizează în tabelul:
375
k xk ε k yk
0 0,0
1 0,1
2 0,2
3 0,3
4 0,4
5 0,5
6 0,6
7 0,7
8 0,8
9 0,9
10 1,0
∑ 11,4838
Aplicând formula (1) obţinem:

I ≈ 0,1 ⋅ 11,4838 1,14838
Observaţie. Din paragraful 2.1. obţinem valoarea exactă a integralei:
( )
1
1 x 1
1
I = ∫ 1 + x 2 dx = 1 + x 2 + ln x + 1 + x 2 =
0 2 0 2 0
2 1
=
2 2
+ ln 1 + 2 = 1,14779 ( )
Eroarea de calcul este de ordinul 10−3
I − I = 0,00059 10−3
Să evaluăm eroarea R cu ajutorul relaţiei (2). Avem
f ( x ) = 1 + x2 , x ∈ [ 0,1]
1
f ′′ ( x ) = 3
, ∀x ∈ [ 0,1]
(1 + x2 ) 2
Întrucât f ′′ pe [ 0,1] rezultă:
1
M 2 = sup f ′′ ( x ) = f ′′ ( 0 ) = = 0,3535
x∈[ 0,1] 2 2
astfel
1
R ≤ 0,5353 ⋅ 0,000029 10−4
12 ⋅ 1000
376
(3) Formula lui Simpson
Pentru a obţine o formulă mai exactă se asimilează profilul curbiliniu cu un

arc de parabolă. Fie o bandă verticală mărginită de funcţia continuă
y = f ( x ) , axa Ox şi dreptele de ecuaţii x = −h şi x = h
y
y = f ( x)
B y = α x2 + β x + γ
A
C
y−1 y0 y1
O
−h h x
Dacă h este suficient de mic, curba y = f ( x ) se poate înlocui cu arcul de

parabolă:
y = α x2 + β x + γ (1)
care trece prin punctele A ( −h, y−1 ) , B ( 0, y0 ) şi C ( h, y1 ) . Atunci integrala:
h
I = ∫ f ( x )dx
−h
este aproximativ egală cu

x=h
) ⎜ 3 + 2 + γ x ⎟ = 23α h3 + 2γ h
⎛ α x3 β x 2 ⎞
∫− h (
h
α x + β x +
2
γ dx = (2)
⎝ ⎠ x =− h
Luând succesiv valorile particulare x = −h,0, h se obţin
y−1 = α h 2 − β h + γ , y0 = γ , y1 = α h 2 + β h + γ
De unde rezultă
y−1 − 2 y0 + y1
γ = y0 , α = (3)
2h 2
Înlocuind (3) în (2) vom obţine:
h 1
∫ f ( x ) dx ≈ h ( y−1 − 2 y0 + y1 ) + 2 y0 h
−h 3
h h
sau ∫− h f ( x )dx = 3 ( y−1 + 4 y0 + y1 ) (formula lui Simpson) (4)
377
Aplicaţie.
Să se aproximeze cu ajutorul formulei lui Simpson:

π
I = ∫ 2π cos x dx
−
2
π
Soluţie. Aici h = , y−1 = 0, y0 = 0, y1 = 0.
2
π 2π
I≈ ( 0 + 4 + 0) = ≈ 2,07
6 3
Valoarea exactă este:
π π
∫−
2
π cos x dx = sin x
2
2
−
π
2
=2
y
1
π O π x
−
2 2
Observaţie. Cu o translaţie de axe, formula lui Simpson se mai poate scrie
b h⎡ ⎛a+b⎞ ⎤
∫ f ( x ) dx = 3 ⎢⎣ y ( a ) + 4 y ⎜⎝ 2 ⎟⎠ + y ( b )⎥⎦
a
(5)
b−a
unde y = f ( x ) , h =
2
Pentru a îmbunătăţi precizia de calcul, se consideră o diviziune Δ a
intervalului [ a, b ] formată din 2n puncte:
b−a
xk = a + kh, unde h = .
2n
Conform proprietăţii de aditivitate ca funcţie de interval a integralei
definite urmează:
b−a
∫ f ( x ) dx ≈ 2n { f ( x ) + f ( x ) + 4 ⎣⎡ f ( x ) + f ( x ) + ... + f ( x )⎦⎤ +
b
a 0 2n 1 3 2 n −1
}
+2 ⎡⎣ f ( x2 ) + f ( x4 ) + ... + f ( x2 n − 2 ) ⎦⎤ (6)
Presupunând că derivata de ordinul IV a lui f există şi este finită, eroarea

de calcul se estimează după relaţia:
378
M 4 (b − a )
5
R< , unde M 4 = sup f ( IV ) ( x ) (7)

180 ( 2n )
4
x∈[ a ,b ]
Exemplu. Să se aproximeze integrala :

1 dx
I =∫
0 1+ x
folosind formula lui Simpson pentru n = 5 cu trei zecimale exacte.
1
Soluţie. Avem n = 5, a = 0, b = 1, f ( x ) = , x ∈ [ 0,1].
1+ x
Se calculează f ( x2 k ) şi f ( x2 k −1 ) , ( k = 1,5) şi apoi se centralizează datele
într-un tabel:
xi f ( xi )
0,0 1,0000
0,1 0,9091
0,2 0,8333
0,3 0,7692
0,4 0,7143
0,5 0,6667
0,6 0,6250
0,7 0,5882
0,8 0,5556
0,9 0,5263
1 0,5000
Aplicând formula lui Simpson obţinem succesiv:

1 dx 1
I =∫ = ⎣⎡(1 + 0,5 ) + 4 ( 0,9091 + 0,7692 + 0,6667 + 0,5882 + 0,5263) +
0 1 + x 30
+2 ( 0,8333 + 0,7143 + 0,6250 + 0,5556 ) ⎦⎤ =
= 0,0333 (1,5 + 4 ⋅ 3, 4595 + 2 ⋅ 2,7282 ) = 0,0333 ⋅ 20,7944 = 0,69307
Valoarea exactă este:
1 dx
∫ 1 + x = ln ( x + 1)
1
0
= ln 2 0,693147
0
Eroarea de calcul este

R 6 ⋅ 10−5
Dacă evaluăm eroarea R după formula (7), atunci pentru f ( x ) = ln (1 + x )
6
avem f ( IV ) ( x ) = − . Cum funcţia x → f ( IV ) ( x ) este strict
(1 + x )
4
379
descrescătoare pe [ 0,1] , rezultă că sup f ( IV ) ( x ) = f ( IV ) ( 0 ) = 6
0 ≤ x ≤1
Astfel cu inegalitatea (7) putem scrie:

6 ⋅1
R≤ ∼ 3 ⋅ 10−6
180 ⋅ 104
1. Să se aproximeze integrala:
1 dx
I =∫
0 1+ x
folosind formula trapezelor pentru x = 10 puncte.
1
Soluţie. Evaluăm valorile integrantului y = f ( x ) = în punctele
1+ x
xi ( i = 1,10) cu o precizie de pâna la patru zecimale, apoi centralizăm datele
în tabelul de mai jos:
1
yi =
xi 1 + xi 1 + xi
0,0000 1,0000 1,0000
0,1000 1,1000 0,9091
0,2000 1,2000 0,8333
0,3000 1,3000 0,7692
0,4000 1,4000 0,7143
0,5000 1,5000 0,6667
0,6000 1,6000 0,6250
0,7000 1,7000 0,5882
0,8000 1,8000 0,5556
0,9000 1,9000 0,5263
1,0000 2,0000 0,5000
Utilizând formula trapezelor obţinem:

dx
1 1 ⎛ ⎛ 1,0000 + 0,5000
I =∫ ≈ ⎜⎜ + 0,9091 + 0,8333 + 0,7692 + 0,7143 +
1 + x 10 ⎝ ⎝
0 2
1
+0,6667 + 0,6250 + 0,5556 + 0,5263) = ⋅ 6,9377 = 0,69377 ≈ 0,6938
10
380
Estimăm eroarea de calcul. Întrucât:
2
f ′′ ( x ) = , x ∈ [ 0,1] ,
(1 + x )
3
iar f ′′ ( x ) ≤ 2, ∀x ∈ [ 0,1] găsim:

2 1
R≤ = < 0,0017
12 ⋅ 10 3
600
Să observăm că valoarea exactă dată de formula lui Leibniz-Newton este:
dx 1
I1 = ∫
1
= ln x 0 = ln 2 ≈ 0,69315
1+ x 0
iar I1 − I = 0,0007 i.e. acurateţea de calcul este de trei zecimale exacte.
2. Evaluaţi cu ajutorul formulei lui Simpson integrala:

1,5e0,1x
∫0,5 x dx
cu o precizie de patru zecimale.
Soluţie. Pentru a determina valoarea 2n care ne asigură precizia cerută, vom
calcula mai întâi f ( IV ) ( x ) . Derivăm succesiv:
e0,1x
f ( x) = , x ∈ [ 0,5; 1,5]
x
găsim:
e0,1x P ( x)
5 (
f( 0,0001x 4 − 0,004 x 3 + 0,12 x 2 + 24 ) ≡ 5 e0,1x
( x) =
IV )
x x
unde P ( x ) este polinomul din paranteză. Pe intervalul [ 0,5; 1,5] funcţia
ϕ ( x ) = e0,1x este strict crescătoare şi atinge valoarea maximă în n = 1,5 astfel
că:
ϕ (1,5 ) = e0,15 x < 1, 2
1
≤ (1,5 ) , ∀k ∈ , iar apoi:
k
Pe de altă parte,
xk
P ( x ) 0,0001 0,004 0,12 2, 4 24
≤ + + 3 + 5 + 5 ≤
x x x2 x x x
≤ 0,0002 + 0,016 + 0,96 + 38, 4 + 768 < 808
Prin urmare:
P ( x)
f ( IV ) ( x ) = ⋅ e0,1x < 1, 2 ⋅ 808 < 1000
x5
381
M 4 = sup f ( IV ) ( x ) = 1000
0,5≤ x ≤1,5
Avem de calculat o integrală cu o precizie de patru zecimale. Pentru a ne

asigura de o asemenea precizie cerem ca inegalitatea:
1
R< ⋅ 10−4 = 5 ⋅ 10−5
2
să fie satisfăcută. Inegalitatea (7) revine la:
15 ⋅ 1000
< 5 ⋅ 10−5
180 ( 2n )
4

2n > 19
Alegem 2n = 20, iar pasul de integrare h va fi:
b−a 1
h= = = 0,5
2n 20
o precizie mai bună arată că pentru 2n = 20,
R < 3,5 ⋅ 10−5
Dacă calculăm yi = f ( xi ) cu cinci zecimale exacte i.e. cu o eroare ce nu
depăşeşte 10−5 , atunci eroarea finală de calcul nu va fi mai mare de 10−5.
Rezultă că:
R < 4,5 ⋅ 10−5 < 0,0001.
e0,1x
Completăm tabelul de valori al funcţiei y = în punctele intervalului
x
[0,5; 1,5] cu pasul h = 0,05.
xi 0,1 xi e0,1xi yi
0 0,50 0,050 1,05127 2,10254
1 0,55 0,055 1,05654 1,92098
2 0,60 0,060 1,06184 1,76973
3 0,65 0,065 1,06716 1,64178
4 0,70 0,070 1,07251 1,53216
5 0,75 0,075 1,07788 1,43717
6 0,80 0,080 1,08329 1,35411
7 0,85 0,085 1,08872 1,28085
8 0,90 0,090 1,09417 1,21574
9 0,95 0,095 1,09966 1,15774
10 1,00 0,100 1,10517 1,10517
11 1,05 0,105 1,11071 1,05782
382
12 1,10 0,110 1,11628 1,01480
13 1,15 0,115 1,12187 0,97554
14 1,20 0,120 1,12750 0,93958
15 1,25 0,125 1,13315 0,90652
16 1,30 0,130 1,14454 0,87602
17 1,35 0,135 1,15027 0,84781
18 1,40 0,140 1,15604 0,82162
19 1,45 0,145 1,16173 0,79727
20 1,50 0,150 1,16183 0,77455
Pentru a pune în evidenţă valorile f ( x2 k ) şi f ( x2 k +1 ) vom pune datele

într-un tabel de forma:
yi
i xi pentru pentru pentru i = 2k + 1
i = 0 şi i = 2k
i=k
0 0,50 2,10254
1 0,55 1,92098
2 0,60 1,76973
3 0,65 1,64178
4 0,70 1,53216
5 0,75 1,43717
6 0,80 1,35411
7 0,85 1,28085
8 0,90 1,21574
9 0,95 1,15754
10 1,00 1,10517
11 1,05 1,05782
12 1,10 1,01480
13 1,15 0,97554
14 1,20 0,93958
15 1,25 0,90652
16 1,30 0,87602
17 1,35 0,84781
18 1,40 0,82162
19 1,45 0,79727
20 1,50 0,77455
∑ 2,87709 12,02328 10,62893
383
Utilizând formula lui Simpson avem:
e0,1x
1,5 1
∫0,5 x dx ≈ 60 ( 2,87709 + 4 ⋅12,02328 + 2 ⋅10,62893) =
1
= ⋅ 72, 22807 = 1, 2038
60
Exerciţii propuse
1. Să se calculeze utilizând formula lui Simpson:

π
sin x
∫π 2
4 x
dx
cu o precizie de trei zecimale.

R: 0,601
⎡π π ⎤
Indicaţie. Se estimează f ( IV ) ( x ) pe intervalul ⎢ , ⎥ şi se alege 2n = 6.
⎣4 2⎦
2. Să se calculeze utilizând formula trapezelor:

1
∫e
− x2
dx
0
cu o precizie de trei zecimale.

R: 0,7462
3. Să se aproximeze cu ajutorul formulei lui Simpson integrala:

1,36
∫ f ( x )dx
1,05
dacă integrantul este definit de următorul tabel:
x 1,05 1,10 1,15 1,20 1,25 1,30 1,35

f ( x) 2,36 2,50 2,74 3,04 3,46 3,98 4,6
R: 0,96
384
3. APLICAŢII ALE INTEGRALEI DEFINITE
ÎN GEOMETRIE
3.1. Calculul ariilor suprafeţelor plane definite

în coordonate carteziene
a) Fie f : [ a, b ] → \ continuă şi pozitivă pe [ a, b ]. Notăm:

Γ f = {( x, y ) | a ≤ x ≤ b, 0 ≤ y ≤ f ( x )}
Atunci mulţimea Γ f este mărginită şi are aria:
aria ( Γ f ) = ∫ f ( x )dx
b
y y = f ( x)
Γf
a O b x
b) Fie f , g : [ a, b ] → \ continue şi pozitive pe [ a, b ]. Notăm:
Γ f , g = {( x, y ) | a ≤ x ≤ b, f ( x ) ≤ y ≤ g ( x )}
Atunci mulţimea Γ f , g este mărginită şi are aria:
aria ( Γ f , g ) = ∫ ( g ( x ) − f ( x ) )dx
b
385
y
y = g (x)
y = f (x)
0 a b x
c) Fie curbele plane definite prin ecuaţiile implicite:

( C1 ) : F ( x, y ) = 0
( C2 ) : G ( x, y ) = 0
Dacă abscisele punctelor de intersecţie ale celor două grafice sunt x = a şi
x = b, cu a < b, atunci mulţimea Γ F ,G mărginită de curbele F ( x, y ) = 0 şi
G ( x, y ) = 0 are aria egală cu:
aria ( Γ F ,G ) = ∫ ( g ( x ) − f ( x ) )dx
b
unde y = f ( x ) şi y = g ( x ) sunt ecuaţiile explicite ale curbelor ( C1 ) ,

respectiv ( C2 ) .
y y = g ( x)
ΓF ,G
y = f (x)
a 0 b x
1. Să se calculeze aria ( Γ f ) , pentru:

f : [ 0,1] → \, f ( x ) = xe − x
386
Soluţie. Pe [ 0,1] funcţia x 6 xe− x este continuă şi pozitivă, iar mulţimea:
Γ f = {( x, y ) | 0 ≤ x ≤ 1, 0 ≤ y ≤ xe − x }
este mărginită. Atunci integrând prin părţi avem:
2
aria ( Γ f ) = ∫ xe − x dx = − xe − x + ∫ e − x dx = −e − x ( x + 1) 0 = 1 −
1 1 1 1
0 0 0 e
2. Să se determine aria unui cerc de rază r.

Soluţie. Fie cercul Cr de ecuaţie:
( Cr ) : x2 + y 2 = r 2
y
( −r ,0) O
( r, 0 ) x
Fie f : [0, r ] → \ f ( x ) = r 2 − x 2 . Atunci f continuă şi pozitivă pe [ 0, r ] , iar

mulţimea:
Γf = {( x, y ) | 0 ≤ x ≤ r, 0 ≤ y ≤ r 2 − x2 }
este mărginită şi are aria egală cu:
aria ( Γ f ) = ∫
r
r 2 − x 2 dx
o
În plus, este evident că:

aria ( Cr ) = 4aria ( Γ f )
Prin urmare, este suficient să calculăm aria ( Γ f ) . Efectuăm schimbarea:
x → t, x = r cos t ∴ dx = −r sin t
x 0 r
π
t 0
2
Astfel:
387
π π
r 2 2
∫
0
r 2 − x 2 dx = ∫ r 2 − r 2 cos 2 t r sin tdt = ∫ r 2 sin 2 tdt =
0 0
π
π
1 − cos 2t ⎞2 πr
2
⎛t 1
= r 2 ∫02 dt = r 2 ⎜ − sin 2t ⎟ =
2 ⎝2 4 ⎠0 4
π r2
aria ( C ( O, r ) ) = 4 = π r2
4
3. Să se calculeze aria elipsei de semiaxe a şi b ( a, b > 0 ) .

Soluţie. Fie elipsa de ecuaţie:
x2 y 2
(E): + =1
a2 b2
y
( 0, b)
( −a,0) 0 ( a, 0)
x
Considerăm funcţia: f : [0, a ] → \

a 2
f ( x) = a − x2
b
Atuncim f continuă şi pozitivă pe [ 0, a ] , iar mulţimea:
⎧ b 2 ⎫
Γ f = ⎨( x, y ) ∈ \ 2 | 0 ≤ x ≤ a, 0 ≤ y ≤ a − x2 ⎬
⎩ a ⎭
este mărginită. Atunci:
aria ( E ) = 4aria ( Γ f )
unde
388
b a 2
aria ( Γ f ) = ∫ a − x 2 dx
a 0
Efectuăm schimbarea:
x → t ∴ x = a sin t cu dx = a cos t dt
x 0 a
π
t 0
2
În aceste condiţii:
π π
a
∫0
a 2 − x 2 dx = ∫ 2 a 2 − a 2 sin 2 t a cos t dt = a 2 ∫ 2 cos 2 t dt =
0 0
π
1 + cos 2t πa 2
= a2 ∫ 2 dt =
0 2 4
Prin urmare:
b π a2
aria ( E ) = 4 ⋅ ⋅ = π ab
a 4
4. Să se calculeze aria mulţimii Γ f , g unde:
f ( x ) = rx − x 2 , g ( x ) = r 2 − x 2 , ∀x ∈ [ 0, r ]

f ( x) ≤ g ( x), ∀x ∈ [ 0,1]
întrucât
rx − x 2 ≤ r 2 − x 2 ⇔ rx − x 2 ≤ r 2 − x 2 ⇔ r ( r − x ) ≥ 0, ∀x ∈ [ 0, r ]
Atunci mulţimea Γ f , g definită prin:

Γ f ,g = {( x, y ) | 0 ≤ x ≤ r rx − x 2 ≤ y ≤ r 2 − x 2 }
este mărginită, iar
aria ( Γ f , g ) = ∫
r
0 ( )
r 2 − x 2 − rx − x 2 dx = A1 − A2
unde
r
A1 = ∫ r 2 − x 2 dx,
0
r
A2 = ∫ rx − x 2 dx.
0
Din exerciţiul 2 rezultă că:
389
π r2
A1 =
4
Pentru a evalua A2 este suficient să observăm că integrantul poate fi scris

sub forma:
2 2
⎛r⎞ ⎛ r⎞
rx − x 2 = ⎜ ⎟ − ⎜ x − ⎟
2
⎝ ⎠ ⎝ 2 ⎠
r r r
x → t∴x − = cos t , cu dx = − sin t
2 2 2
x 0 r
t π 0
Atunci:
π r2 r2 r r2 π r2 π 1 − cos 2t
A2 = ∫ − cos 2 t sin t dt = ∫ sin 2 t dt = ∫ dt =
o 4 4 2 4 0 4 0 2
π
r2 ⎛ t 1 ⎞ π r2
= ⎜ − sin 2t ⎟ =
4 ⎝2 4 ⎠0 8
deci
π r2
A2 = .
8
Prin urmare:
π r2 π r2 π r2
aria ( Γ f , g ) = − =
4 8 8
Soluţie 2. (geometrică)
Notăm ( C1 ) : y = r 2 − x 2 , respectiv ( C2 ) : y = rx − x 2 , x ∈ [ 0,1] , ecuaţiile
celor două curbe plane. Atunci ecuaţiile lor implicite se mai scriu şi sub
forma:
( C1 ) : x 2 + y 2 − r 2 = 0,
( C2 ) : x 2 − rx + y 2 = 0.
Recunoaştem aici ecuaţiile implicite a două arce de cerc:
C1 : x 2 + y 2 = r 2 , y ≥ 0, x ∈ [ 0, r ] ,
390
2 2
⎛ r⎞ ⎛r⎞
C2 : ⎜ x − ⎟ + y 2 = ⎜ ⎟ , y ≥ 0, x ∈ [ 0, r ].
⎝ 2⎠ ⎝2⎠
y
C1
Γ
C2
0 r x
dacă Γ este mulţimea mărginită de dreptele x = 0, y = 0 şi curbele ( C1 ) şi

( C2 ) , atunci:
1 1 ⎛ ⎞ π r2 π r2 π r2
aria ( Γ ) = aria ( Cr ) − aria ⎜ C r ⎟ = − =
4 2 ⎝ 2⎠ 4 8 8
5. Să se calculeze aria suprafeţei plane mărginite de parabolele:

( P1 ) : y 2 = 2 px
( p > 0)
( P2 ) : x 2 = 2 py
Soluţie. Punctele de intersecţie ale celor două curbe sunt soluţiile sistemului:
⎧⎪ y 2 = 2 px
⎨ 2 ( x, y ≥ 0, p > 0)
⎪⎩ x = 2 py
obţinem O ( 0,0 ) , A ( 2 p , 2 p ) .
391
y
A
2p
O 2p x
⎧ x2 ⎫
Mulţimea Γ P1 , P2 = ⎨( x, y ) ∈ \ 2 0 ≤ x ≤ 2 p , ≤ y ≤ 2 px ⎬ este mărginită şi
⎩ 2p ⎭
are aria egală cu:
2p
⎛ x2 ⎞ 2 x3 8 p2 4 p2 4 p2
( )
2p 2p
aria Γ P1 , P2 = ∫ ⎜ 2 px − ⎟dx = 2 p x x − = − =
o
⎝ 2p ⎠ 3 0 6p 0 3 3 3
6. Să se determine aria mulţimii mărginite de parabolele:

( P1 ) : y 2 = 8 ( 2 − x )
( P2 ) : y 2 = 24 ( 2 + x )
Soluţie. Sistemul format de ecuaţiile celor două curbe:
⎪⎧ y = 8 ( 2 − x )
2
⎨ 2
⎪⎩ y = 24 ( 2 + x )
are soluţiile: ( −1, 2 6 ) , ( −1 , − 2 6 )
392
y
2 6
P2
P1
−1 O x
−2 2
−2 6
Notăm K − interiorul mulţimii mărginite de cele două parabole. Graficele

celor două curbe fiind simetrice faţă de Ox rezultă că este suficient să
calculăm aria mulţimii:
Γ P1 , P2 = Γ P1 ∪ Γ P2
unde:
Γ P1 = {( x, y ) | −2 ≤ x ≤ −1, 0 ≤ y ≤ }
24 ( 2 + x ) ,
iar
Γ P2 = {( x, y ) | −1 ≤ x ≤ 2, 0 ≤ y ≤ 8( 2 − x) }
Întrucât mulţimile Γ P , Γ P sunt mărginite şi disjuncte urmează că:
1 2
( ) ( ( )
aria ( K ) = 2 aria Γ P1 , P2 = 2 aria Γ P1 + aria Γ P2 ( ))
Astfel
2 4 6
( )
−1 −1
aria Γ P1 = ∫ 24 ( 2 + x )dx = 2 6 ⋅ ⋅ ( 2 + x ) 2 + x =
−2 3 −2 3
şi
2 4 2
( )
2 2
aria Γ P2 = ∫ 8 ( 2 − x )dx = − ⋅ 2 2 ( 2 − x ) 2 − x =
−1 3 1 3
În final, obţinem:
aria ( K ) =
8 2
3
( 3 +1 )
393
3.2. Calculul ariilor în coordonate parametrice
Fie D ⊆ \ 2 un domeniu plan mărginit de curba ( C ) reprezentată parametric
⎧⎪ x = x ( t )
de ecuaţia: ( C ) : ⎨
⎪⎩ y = y ( t )
y (t ) M (β)
M (α )
O x (t )
Atunci aria domeniului se calculează după una din relaţiile:

β
aria ( D ) = − ∫ y ( t )x′ ( t ) dt (1)
α
β
aria ( D ) = ∫ x ( t ) y ′ ( t ) dt (2)
α
1 β
aria ( D ) = ( xy′ − x′y )dt
2 ∫α
(3)
unde α şi β corespund valorilor parametrului t când conturul ( C ) se

parcurge în sens direct (vezi figura de mai sus).
1. Să se calculeze aria elipsei.

Soluţie. Elipsa de ecuaţie implicită:
x2 y 2
(E): + =1
a2 b2
poate fi parametrizată alegând:
394
⎧ x = a cos t
(E): ⎨ ( t ∈ [0, 2π ])
⎩ y = b sin t
⎧⎪ x′ = −a sin t ⋅(−y)
⎨
⎪⎩ y′ = b cos t ⋅x
xy′ − x′y = ab ( cos t + sin 2 t ) = ab
2
iar mai departe:

1 2π 1 2π
aria ( D ) = ∫ ( xy ′ − x′y )dt = ∫ ab dt = π ab
2 0 2 0
2. Calculaţi aria suprafeţei plane cuprinse între arcul pAB de cicloidă şi axa
Ox (vezi figura alăturată).
Soluţie. Ecuaţiile parametrice ale arcului de cicloidă din figură sunt:
⎪⎧ x = a ( t − sin t )
p
AB: ⎨ t ∈ [ 0, 2π ] ( a > 0)
⎪⎩ y = a (1 − cos t )
y (t )
0 2π a x( t )
Când parametrul t parcurge intervalul [ 0, 2π ] , x variază între 0 şi 2π a. Din

relaţia (2) rezultă (pentru α = 2π şi β = 0) :
β 0 2π
aria ( D ) = ∫ y dx = − ∫ yx′ dt = ∫ a (1 − cos t ) ⋅ a (1 − cos t ) dt =
α 2π 0
(1 − 2cos t + cos t ) dt =
2π 2π
= a2 ∫ (1 − cos t ) dt = a 2 ∫0
2 2
0
2π
2π ⎛ 1 + cos 2t ⎞ 2⎛ t 1 ⎞
=a ∫ ⎜1 − 2cos t + ⎟dt = a ⎜1 − 2sin t + + sin 2t ⎟
2
0
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 4 ⎠0
iar în final:
aria ( D ) = 3π a 2
3. Determinaţi aria domeniului plan mărginit de astroida:

2 2 2
x3 + y3 = a3
Soluţie. Ecuaţiile parametrice ale astroidei sunt:
395
⎧⎪ x = a cos3 t
⎨ ( 0 ≤ t ≤ 2π )
⎪⎩ y = a sin t
3
Fie D domeniul plan haşurat în figura de mai jos. Vom utiliza relaţia (3)
pentru calculul ariei.
y
π
t=
2
D
t =π t =0
0 x
t = 2π
3π
t=
2
1 2π
aria ( D ) = ( xy′ − yx′)dt
2 ∫0
Întrucât:
x′ = −3a cos 2 t sin t ⋅ ( − y )
y ′ = 3a sin 2 t cos t ⋅x
x′y − xy ′ = 3a 2 ( sin 2 t cos 4 t + cos t 4 sin 2 t ) = 3a 2 sin 2 t cos 2 t

urmează că:
3a 2 2π 2 3a 2 2π 1 − cos 2t 1 + cos 2t
aria ( D ) =
2 ∫0 2 ∫0
sin t cos 2
t dt = ⋅ dt =
2 2
3a 2 2π 1 − cos 2 2t 3a 2 2π 2
2 ∫0 8 ∫0
= dt = sin 2tdt
4
2π 2π
3a 2 2π 1 − cos 4t 3a 2 ⎛ t 1 ⎞
=
8 0 ∫ 2
dt = ⎜
8 ⎜⎝ 2 0 8
− sin 4t
0 ⎠
⎟⎟
iar în final:
3π a 2
aria ( D ) = .
8
396
4. Calculaţi aria regiunii plane mărginite de curba:
⎧ x = a sin t
(C ) : ⎨
⎩ y = b sin 2t
Soluţie. Atunci când construim graficul unei curbe definite prin ecuaţiile
sale parametrice este util să ţinem seama de simetriile în raport cu axele de
coordonate. În cazul de faţă, dacă înlocuim t prin π − t , atunci:
x (π − t ) = x ( t ) şi y (π − t ) = − y ( t )
i.e. curba este simetrică în raport cu Ox. Apoi dacă substituim t prin π + t ,
x (π + t ) = − x ( t ) şi y (π + t ) = y ( t )
ceea ce înseamnă că curba este simetrică şi în raport cu Oy.
y
x = a sin t
π
t= y = b sin 2t
4
D
π
t=
t =0 2
O t =π x
3π
t=
4
Mai mult, deoarece funcţiile x = x ( t ) şi y = y ( t ) sunt periodice, având

perioada comună 2π , să considerăm ca interval de integrare 0 ≤ t ≤ 2π . Din
ecuaţiile parametrice, mai putem observa că, x şi y sunt ambele pozitive
⎡ π⎤
când t ∈ ⎢0, ⎥ , astfel pentru t în acest interval, arcul de curbă este situat în
⎣ 2⎦
primul cadran (vezi figura de mai sus). După cum se observă din figură, este
suficient să evaluăm aria buclei din semiplanul x > 0, care corespunde
variaţiei parametrului t între 0 şi π .
Prin urmare:
π π π
aria ( D ) = 2∫ x′y dt = 2∫ a cos t ⋅ b sin 2t dt = 4ab ∫ sin t ⋅ cos 2 t dt =
0 0 0
sau
π
cos3 t 8ab
aria( D ) = −4a b = .
3 0
3
397
5. Determinaţi aria regiunii mărginită de bucla curbei definită prin:
⎧ t
⎪⎪ x = 3 ( 6 − t )
⎨ 2
(t ∈ \ )
⎪ y = t (6 − t )
⎪⎩ 8
Soluţie. Vom localiza mai întâi punctele de autointersecţie ale curbei.
Funcţiile x ( t ) şi y ( t ) sunt definite pentru orice t ∈ \. În punctele de
autointersecţie, abscisele şi, respectiv, ordonatele coincid pentru diferite
1
valori ale lui t. Întrucât x ( t ) = 3 − ( t − 3) , rezultă că abscisele coincid
2
3
pentru t = 3 ± λ . Pentru ca funcţia y ( t ) să ia una şi aceeaşi valoare pentru
t = 3 ± λ trebuie să fie satisfăcută inegalitatea:
(3 + λ ) (3 − λ )
2 2
(3 − λ ) = (3 + λ ) , λ≠0
8 8
adică pentru λ = ±3 . Prin urmare în t = 0 şi t = 6.
y B
D
A t=0
M
t=6
0 t =0 3 x
x ( t1 ) = x ( t2 ) = 0 şi, respectiv y ( t1 ) = y ( t2 ) = 0 i.e. punctul ( 0,0 ) este singurul

punct de autointersecţie. Când t variază în intervalul [ 0,6] ( x (t ) , y (t ))
parcurge arcul de curbă din primul cadran, astfel pentru 0 ≤ t ≤ 3, punctul
M ( x, y ) descrie partea inferioară a buclei, întrucât pentru t ∈ [ 0,3] , x ( t ) şi
3tx
y (t ) = sunt funcţii crescătoare. Aşa cum arată şi figura, bucla se
x
parcurge în sens direct astfel că, utilizând formula (3) putem scrie că:
398
1 6
aria ( D ) = ( xy′ − yx′)dt
2 ∫0
Însă:
2
x′ = (3 − t ) ⋅( − y )
3
t
y′ = ( 3 − t ) ⋅ x
2
t t t2 2 1
(3 − t ) ( 6 − t ) − (6 − t ) (3 − t ) = t 2 ( 6 − t )
2
xy ′ − x′y =
2 3 8 3 24
Prin urmare:
1 6 t (6 − t )
2 2
1 6 27
aria ( D ) = ∫ dt = ∫ ( 36t 2 − 12t 3 + t 5 )dt =
2 0 24 48 0 5
6. Determinaţi aria regiunii mărginită de buclele curbei definite implicit de

ecuaţia:
9 y2 = x (3 − x )
2
Soluţie 1. Se observă că curba taie axa Ox în punctele x = 0 şi x = 3. Din

9 y2
x= , x ≠ 3 rezultă că x ≥ 0, iar dacă se schimbă y → − y, ecuaţia nu
(3 − x )
2
o modifică, prin urmare graficul este simetric faţă de Ox (vezi figura):
3
O x
t= 3
t =0
Vom face o parametrizare a curbei date, alegând:

⎧x = t2
⎪
⎨ ⎛ t2 ⎞ t ∈ ⎡⎣ 0, 3 ⎤⎦
⎪ y = t ⎜1 − ⎟
⎩ ⎝ 3⎠
Cum:
⎧ x′ = 2t
⎨
⎩ y′ = 1 − t
2
399
Aplicăm formula (3):
1 3 1 3⎡ 2 2⎛ t 2 ⎞⎤
aria ( D ) =
2 ∫0
( xy ′ − yx ′ )dt =
2 ∫0 ⎣
⎢ t (1 − t 2
) + 2t ⎜ 1 − ⎟ ⎥dt =
3 ⎠⎦
⎝
1 3 2 ⎛ t2 ⎞ 8 3
=−
2 ∫0
t ⎜ 1 + ⎟dt =
⎝ 3⎠ 5
Soluţie 2. Ramura superioară a buclei este dată de funcţia:
⎛ x⎞
y ( x ) = x ⎜1 − ⎟ , x ∈ [ 0,3]
⎝ 3⎠
Atunci:
3 ⎛ x⎞
aria ( D ) = 2∫ x ⎜1 − ⎟
0
⎝ 3⎠
Schimbăm:
x → t ∴ x = t , t ∈ ⎡⎣0, 3 ⎤⎦ cu x = t 2 şi dx = 2t dt
astfel:
3 ⎛ t2 ⎞ 8 3
aria ( D ) = 2∫ 2t 2 ⎜1 − ⎟ dt =
0
⎝ 3⎠ 5
7. Calculaţi aria suprafeţei plane mărginite de cardioda de ecuaţii

parametrice:
⎧⎪ x = a cos t (1 + cos t )
⎨ ( a > 0)
⎪⎩ y = a sin t (1 + cos t )
y
O x
Soluţie. Întrucât x ( t ) şi y ( t ) sunt funcţii periodice având aceeaşi perioadă

T = 2π , este suficient să considerăm intervalul [ −π , π ]. Curba este simetrică
în raport cu axa Ox, întrucât x ( −t ) = x ( t ) în timp ce y ( −t ) = − y ( t ) . Pe de
altă parte, y ≥ 0 pentru 0 ≤ t ≤ π .
400
Funcţia u = cos t , pentru 0 ≤ t ≤ π descreşte de la 1 la −1, iar abscisa
⎡ 1 ⎛ 1⎞ ⎤
2
x = au (1 + u ) = a ⎢ − + ⎜ u + ⎟ ⎥ descreşte de la valoarea x u =1 = 2a la
⎢⎣ 4 ⎝ 2 ⎠ ⎥⎦
a
valoarea x u =− 1 = − şi apoi creşte către x u =−1 = 0. La fel se poate arăta că
2 4
π
ordonata y este o funcţie crescătoare pe intervalul 0 ≤ t ≤ şi descrescătoare
3
π
pentru ≤ t ≤ π . Curba este reprezentată în figura de mai sus. Săgeata
3
indică sensul de creştere al lui t.
Corespunzător relaţiei (3) vom calcula x′ ( t ) şi y ′ ( t ) :
x′ = −a sin t (1 + 2cos t ) ⋅( − y )
y ′ = a cos t (1 + cos t − sin t ) ⋅x
xy ′ − x′y = a 2 cos 2 t (1 + cos t − sin t )(1 + cos t ) +
t
+ a 2 sin 2 t (1 + 2cos t )(1 + cos t ) = 4a 2 cos 4
2
Apoi, relaţia (3) ne dă:
2
1 π π t π ⎛ 1 + cos t ⎞
aria ( D ) = ∫ ( xy ′ − x′y )dx = 2a 2 ∫ cos 4 dt = 2a 2 ∫ ⎜ ⎟ dt =
2 − π − π 2 − π
⎝ 2 ⎠
a2 a 2
⎡ a2 1 + cos 2 t ⎤
∫ (1 + 2cos t + cos t )dt = 2 ⎢⎣( t − 2sin t )
π π π
= + ∫−π 2 dt ⎥⎦ =
2
−π
2 −π 2
π a2 3π a 2
= π a2 + = .
2 2
Exerciţii propuse
q de rază r şi cu unghiul la
1. Să se calculeze aria sectorului de cerc OAB
centru de măsură θ . Să se deducă de aici aria cercului:
r 2θ
R:
2
⎧ x = r cos t 1 θ
Indicaţie. p ( 0 ≤ t ≤ θ ). ( xy′ − x′y )dt.
2 ∫0
AB : ⎨ AS =
⎩ y = r sin t
401
y
B(t)
r AS
θ
0 A ( 0) x
2. Fie elipsa de ecuaţii parametrice:

⎧ x = a cos t
(E): ⎨ t ∈ [ 0, 2π ]
⎩ y = b sin t
q , unde punctelor A şi M le
Să se calculeze aria sectorului de elipsă OAM
corespund valorile t = 0, respectiv t = θ iar 0 este centrul elipsei. Să se
deducă de aici aria elipsei.
θ ab
R:
2
1 θ
( xy′ − x′y )dt
2 ∫0
Indicaţie. As =
y
M (t = θ)
As A( t = 0)
θ
0 x
3. Fie parabola de ecuaţie y = x 2 , x ∈ [ 0, λ ].

a) Să se determine aria mulţimii:
{
D = ( x, y ) ∈ \ 2 0 ≤ x ≤ λ , 0 ≤ y ≤ x 2 }
b) Să se parametrizeze convenabil ecuaţia parabolei şi să se calculeze
aria ( D ) utilizând formula (2) corespunzătoare acestei parametrizări.
λ3
R : a) aria ( D ) =
3
402
y
λ2
0 λ x
⎧x = t λ
R : a) ⎨ ( t ∈ [0, λ ]) . aria ( D ) = ∫ xy ′dt
⎩y = t
2 0
4. Să se calculeze în două moduri aria mulţimii D, unde:

D= {( x, y ) ∈ \ 2
y ≤ x, y ≥ x 2 }
1
R:
6
1
Metoda 1. aria ( D ) = ∫0 ( x − x 2 )dx =
1
6
y
B (1,1)
y= x
M
y = x2
O A x
Fig. a)
Metoda 2. aria ( D ) = aria ( ΔOAB ) − aria OABO
q
( )
Fig. a) Fig. b)
y
B y B
O A x O A x
403
p : ⎧x = t
OB
1
aria ( ΔOAB ) = ∫ xy ′dt =
1
(vezi Fig. a)
⎨
⎩y = t 0 2
q : ⎧x = t
OMB ⎨
⎩y = t
2 (
aria OABO )
q = 1 xy ′dt = 1
∫0 3
(vezi Fig. b)
5. Să se calculeze aria regiunii plane mărginite de parabolele y 2 = 2 px şi

x 2 = 2 py, ( p > 0 ) reprezentând curbele ce compun frontiera domeniului în
coordonate parametrice.
4 p2
R:
3
Indicaţie.
y
B M
2p
D
y 2 = 2 px A
O x 2 = 2 py x
Conturul domeniului D (vezi figura) se parcurge în sens direct pe arcul

q şi în sens invers pe arcul OBM
OAM q . Parametrizările celor două arce sunt,
respectiv:
⎧ t2
q :⎪ x = 2p 4 p2
OBM ⎨ 2p 0 ≤ t ≤ 2 p, SOBM = ∫ x′y dt =
⎪y = t
0 3
⎩
⎧x = t
q ⎪ 2p 8 p2
OAM : ⎨ t2 0 ≤ t ≤ 2 p, SOAM = ∫ xy′dt =
⎪ y = 0 3
⎩ 2p
4 p2
aria ( D ) = SOAM − SOBM = .
3
404
6. Calculaţi aria regiunii plane mărginite de curba definită parametric prin:
⎧ x = a cos t
⎨ ( a, b > 0 )
⎩ y = b sin t
3
3
R: π ab.
4
Indicaţie. Curba este simetrică în raport cu axele de coordonate pe care le
intersectează în punctele x = ± a şi y = ±b. Conturul se parcurge în sens
direct de la t = 0, unde x ( 0 ) = a până la x = 2π , unde x ( 2π ) = a (vezi figura).
1 2π ab 2π
aria ( D ) = ∫ ( xy ′ − x′y )dt = ( 2 + cos 2t ) sin 2 t dt.
2 0 2 ∫0
y
π
t=
2 b D
t=0
t =π
−a a x
t = 2π
3π −b
t=
2
7. Calculaţi aria suprafeţei plane mărginite de curba definită parametric de

ecuaţiile:
⎧⎪ x = a sin 2 t
⎨
⎪⎩ y = b cos t
3
şi axa Oy.
4ab
R:
5
Indicaţie. Curba se parcurge în sens invers de la t = 0, când punctul de pe
curbă are coordonate x ( 0 ) = 0, y ( 0 ) = b, până la t = π , când punctul are
⎛π ⎞ ⎛π ⎞
coordonatele x (π ) = 0, y (π ) = −b trecând prin x ⎜ ⎟ = a, y ⎜ ⎟ = 0.
⎝2⎠ ⎝2⎠
405
1 π 1 π
aria ( D ) = − ∫ ( xy′ − x′y )dt = − ab ∫0 cos 2 t ( cos 2t − 5 ) sin t dt
2 0 4
sau în final:
4ab
aria ( D ) = .
5
y
b
t =0 D
π
t=
2 x
O a
−b t = π
8. Determinaţi ariile suprafeţelor mărginite de buclele curbelor:

a) x = t 2 − 1, y = t 3 − t
b) x = 2t − t 2 , y = 2t 2 − t 3
t
c) x = t2, y=
3
( 3 − t2 )
4
a) R :
15
Indicaţie. Curba este simetrică în raport cu axa Ox pe care o intersectează
de două ori în origine pentru t = ±1. Mai departe:
1 0 1 0
aria ( D ) = ∫ ( xy′ − x′y )dt = ∫−1 ( −2t 2 )( t 2 − 1) dt
2 −1 2
406
y
−1
O x
D
8
b) R :
15
Indicaţie. Punctele de autointersecţie se determină din condiţiile:
x ( t1 ) = x ( t2 ) , y ( t1 ) = y ( t2 ) (vezi figura ). Însă, y ( t ) = tx ( t ) , astfel că pentru
t1 = 0 şi t2 = 2 se obţin: x ( 0 ) = x ( 2 ) = 0, y ( 0 ) = y ( 2 ) = 0. Prin urmare:
1 2 1 2
aria ( D ) = ∫ ( xy′ − x′y )dt = ∫0 ( −2 + t 2 )t 2 dt
2 0 2
y
D
t =1
t=2
0 t=0 x
c) Indicaţie. Punctele de autointersecţie sunt t = ± 3. Curba se parcurge în

sens invers pe drumul AMONA începând cu valoarea t = − 3 şi terminând
cu t = 3, când revine în punctul A.
407
1 3 1 3
aria ( D ) = − ∫ ( xy′ − x′y )dt = ∫− 3 t 2 ( t 2 + 3)dt
2 − 3 6
y
N
t =1 t= 3
A
t=0 O
t =−1 t =− 3
x
M
9. Determinaţi aria regiunii plane mărginită de curba definită parametric de

ecuaţiile:
⎧ x = a cos t
⎨
⎩ y = b sin t cos t
2
π ab
R: .
4
Indicaţie. Graficul se trasează pe intervalul 0 ≤ t ≤ 2π .
b
D
π
t=
2
t =π t =0
−a O A a t = 2π x
3π
t=
2
−b ( D)
408
3.3. Calculul ariilor în coordonate polare
Fie ρ : [α , β ] → o funcţie continuă şi nenegativă şi:

{
D := (θ , ρ ) ∈ 2
α ≤ θ ≤ β , 0 ≤ ρ ≤ ρ (θ ) . }
Atunci:
1 β
aria ( D ) = ρ (θ )dθ
2 ∫α
1. Să se calculeze aria unui sector de cerc de rază r şi deschidere θ .

Soluţie. Ecuaţia cercului în coordonate polare este:
ρ (θ ) = r , θ ∈ [θ1 ,θ 2 ]
θ2
θ1
O O x
Atunci mulţimea:
{
D = (θ , ρ ) ∈ 2
θ1 ≤ θ ≤ θ 2 , 0 ≤ ρ ≤ r }
are arie, iar
1 θ2 (θ − θ ) r
aria ( D ) = ∫ rdθ = 2 1
2
2 1
θ 2
În particular, dacă θ1 ≡ 0 şi θ 2 = θ , deducem că aria unui sector de rază r şi
deschidere (unghi la centru) θ este:
θ r2
AS =
2
409
θ
pentru θ = 2π se obţine aria cercului:

AC = π r 2
2. Să se calculeze aria cardiodei.

Soluţie. În coordonate polare, cardioida (vezi figura de mai jos )are ecuaţia:
( C ) ρ (θ ) = a (1 − cosθ ) , θ ∈ [ −π , π ]
ρ
θ
O x
Considerăm:
{
D = (θ , ρ ) 0 ≤ θ ≤ π , 0 ≤ ρ ≤ a (1 − cos θ ) . }
Atunci:
π π
aria ( D ) = 2aria ( D ) = ∫ ρ 2 (θ )dθ = a 2 ∫ (1 − cos θ ) dθ =
2
0 0
= a 2 ∫ (1 − 2cos θ + cos 2 θ )dθ = π a 2 − 2a 2 sin θ 0 +

π π
0
π
π 1 + cos 2θ π a2 a2 3π a 2
+a ∫ dθ = π a 2 + + sin 2θ =
2
0 2 2 4 0
2
Aşadar, aria cardioidei este:
3π a 2
aria ( D ) = .
2
410
3. Să se găsească aria determinată de o buclă a lemniscatei.
Soluţie. În coordonate polare, ecuaţia lemniscatei este:
ρ = a 2cos 2θ , θ ∈ [ 0, 2π ] , a > 0
π
O 4 D
x
π
−
4
π π
Vom considera bucla din dreapta pentru care − ≤θ ≤ , astfel că:
4 4
⎧ π π ⎫
D = ⎨(θ , ρ ) − ≤ θ ≤ , 0 ≤ ρ ≤ a 2cos 2θ ⎬ ,
⎩ 4 4 ⎭
iar
1 π4 2 a2 π π
aria ( D ) = ∫ π ρ (θ )dθ = ∫ 4
π cos 2θ dθ = a sin 2θ
2 4
π = a2
2 −4 2 −
4
−
4
4. Să se găsească aria regiunii plane situate în primul cadran şi mărginită de

parabola y 2 = 4ax şi de dreptele de ecuaţii y = x − a şi x = a.
Soluţie 1. Fie D domeniul determinat în condiţiile din enunţ (vezi figura).
B y 2 = 4ax
A
i
a
x−
y=
i i
F ( a,0 ) C (b, 0)
x
i
x =a
( ) ( )
3
b := 3 + 2 2 a = 1 + 2 a
D = {( x, y ) ∈ a ≤ x ≤ b, x − a ≤ y ≤ 2 ax }
2
Atunci:
b b − a a (b − a )
2
( )
b
aria ( D ) = ∫ 2 ax − ( x − a ) dx = 2 a − =
a 3 2
2
411
3+ 2 2
4
3
(
= a 2 5 2 + 6 − 4a 2
2
) ⎛ 4
= 2a 2 ⎜ 1 +
⎝ 3
⎞
2⎟
⎠
Soluţie. Vom introduce un sistem de coordonate polare având polul
(originea) în punctul F ( a,0 ) − focala parabolei şi alegem direcţia axei
polare în sensul pozitiv al axei Ox. Ecuaţia parabolei va fi:
p
ρ=
1 − cos θ
unde p este parametrul parabolei. În acest caz p = 2a, astfel că în condiţiile
problemei, parabola va fi dată de ecuaţiile polare:
2a
ρ= , −π ≤θ ≤π
1 − cos θ
π
iar dreptele de ecuaţii y = x − a şi x = a vor avea ecuaţiile polare θ = ,
4
π
respectiv θ = . Prin urmare, domeniul haşurat scris în coordonate polare
2
va fi:
⎧ π π 2a ⎫
Δ = ⎨(θ , ρ ) ∈ 2
≤θ ≤ , 0≤ ρ ≤ ⎬
⎩ 4 2 1 − cos θ ⎭
iar
1 π2 2 π
dθ
aria ( Δ ) = ∫π ρ (θ )d θ = 2 a ∫
2 2
π
4 (1 − cos θ )
2
2 4
θ
Însă 1 − cosθ = 2sin 2 , astfel că:
2
π
a2
dθ
aria ( Δ ) = ∫π 2
2 θ
4 sin 4
2
Mai departe, ţinem seama că:
1 2 ⎛ θ ⎞′ ⎛ 2θ ⎞ ⎛ θ ⎞′
=− ctg = −2 1 + ctg ⋅ ctg
θ θ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
sin 4 sin 2 ⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠
2 2
θ ⎛ θ ⎞′
θ → z ∴ ctg = z, ⎜ ctg ⎟ dθ = dz
2 ⎝ 2⎠
412
π π
θ 4 2
π
z 1 ctg
8
conduce la:
π
⎡⎛ π 1 3 π ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎤
(1 + z )dz = a
ctg
aria ( Δ ) = a 2 ∫ 8 2 2
⎢⎜ ctg 8 + 3 ctg 8 ⎟ − ⎜1 + 3 ⎟ ⎥
0
⎣⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎦
Însă:
π
π π
cos 4 1 + cos
π 4 = 2 + 2 = 2 + 2 =1+ 2
ctg = ctg 4 = 2 =
8 2 π π 2− 2 2
1 − cos
sin 4 4
2
Prin urmare:
⎡
( )( ( ) ) − 43 ⎤⎦⎥ = 2a ⎛ 4 ⎞
2
aria ( Δ ) = a 2 ⎢ 1 + 2 1 + 1 + 2 2
⎜1 + 2⎟
⎣ ⎝ 3 ⎠
5. Să se determine aria domeniului plan mărginit de curba ρ = 2a cos3θ şi

exteriorul arcului de cerc ρ = a.
Soluţie. Funcţia θ → 2a cos3θ este periodică, având perioada principală
2π
T= , astfel că în intervalul −π ≤ θ ≤ π raza vectoare descrie trei bucle de
3
arii egale. Sistemul de condiţii:
⎧ ρ = 2a cos3θ
⎨
⎩ρ ≥ a
conduce la inegalitatea:
2cos3θ ≥ 1
satisfăcută pentru θ în intervalul:
π 2kπ π 2 kπ
− + ≤θ ≤ + , k∈
6 3 6 3
413
π M K
6 π
9 L
O a x
N π
−
π 9
−
6
Pentru k = 0 raza vectoare ρ = ρ (θ ) parcurge regiunea [OMLNO ]
corespunzătoare primei bucle. i.e. mulţimea:
⎧ π π ⎫
⎨(θ , ρ ) − ≤ θ ≤ ; 0 ≤ ρ ≤ 2a cos3θ ⎬
⎩ 6 6 ⎭
care se va intersecta cu mulţimea:
⎧ −π π ⎫
⎨(θ , ρ ) ≤ θ ≤ , a ≤ ρ ≤ +∞ ⎬
⎩ 9 9 ⎭
Rezultă că aria domeniului:
⎧ π π ⎫
K ≡ [ MLNM ] = ⎨(θ , ρ ) − ≤ θ ≤ , a ≤ ρ ≤ 2a cos3θ ⎬
⎩ 9 9 ⎭
Este:
π
⎛ ⎞
1 π9 a 2 ⎜ π9 a2
aria ( K ) = ∫ π ( 4a cos 3θ − a ) dθ =
9
2 2 2
4 ∫ π cos 2 3θ dθ − θ ⎟
2 −9 2 ⎜⎜ − 9 2 −
π ⎟⎟
⎝ 9 ⎠
Însă:
π
π π
1 + cos 6θ π 1 9
∫−9π9 cos 3θ dθ = ∫−9π9 2 dθ = 2 9 + 12 sin 6θ =
2
π
−
9
2π 1 2π 2π 3
= + sin = +
9 6 3 9 12
astfel că, după efectuarea calculelor se obţine, în final:
⎛
2 π 3⎞
aria ( K ) = a ⎜⎜ + ⎟
⎝9 6 ⎟⎠
de unde rezultă şi aria întregii regiuni haşurate:
⎛
2 π 3⎞
a ⎜⎜ + ⎟
⎝3 2 ⎟⎠
Observaţie. Coordonatele punctelor M şi N se obţin în sistemul:
414
⎧ ρ = 2a cos3θ
⎨
⎩ρ = a
şi luând k = 0 în soluţia generală:
π 2Kπ
θ =± +
6 3
π
⎛ ⎞ ⎛ π⎞
i.e. M ⎜ ⎟ , N ⎜ − ⎟.
⎝9⎠ ⎝ 9⎠
6. Să se determine aria domeniului plan mărginit de cercurile:

( C1 ): ρ = a cosθ
( C2 ): ρ = b cosθ , (b > a > 0)
Soluţie. Pentru k > 0 ecuaţia ρ = k cosθ este un cerc de rază k (vezi figura).
π
2
O −
π
k x
2
Prin urmare regiunea cuprinsă între cercurile ρ = a cosθ şi ρ = b cosθ este

reprezentată în figura de mai jos drept mulţimea:
⎧ π π ⎫
K = ⎨(θ , ρ ) − ≤ θ ≤ , a cos θ ≤ ρ ≤ b cos θ ⎬
⎩ 2 2 ⎭
De aici urmează că:
a b x
1⎛ π π
⎞ π
aria ( K ) = ⎜ ∫ 2π a 2 cos 2 θ dθ − ∫ 2π b 2 cos 2 θ dθ ⎟ = ( b 2 − a 2 ) ,
2⎝ 2− −
2 ⎠ 4
unde s-a ţinut seama că:
π
π π π
1 + cos 2 θ π 1 2 π
∫ π cos θ dθ = 2∫ cos θ dθ = 2 ∫ = + sin 2θ =
2 2 2 2 2
−
2
0 0 2 2 2 0 2
7. Să se determine aria figurii plane mărginite, curbele

( C1 ): ρ = 3 2a cosθ
415
( C2 ): ρ = 3a sin θ
Soluţie. Aşa cum am văzut la exerciţiul 6 curba ρ = k cosθ este un cerc
definit de mulţimea K1. Prin urmare cercului ( C1 ) îi corespunde mulţimea:
⎧ π π ⎫
K1 = ⎨(θ , ρ ) − ≤ θ ≤ , 0 ≤ ρ ≤ 3 2a cos θ ⎬
⎩ 2 2 ⎭
Pentru a reprezenta curba ( C2 ) să observăm că:
⎛π ⎞
sin θ = cos ⎜ − θ ⎟ = cos θ *
⎝2 ⎠
π
unde θ * = − θ . Astfel, curba ( C2 ) reprezintă tot un cerc, întrucât:
2
( C2 ): ρ = 3cosθ *
şi corespunde mulţimii:
⎧ π π ⎫
K 2 = ⎨(θ * , ρ ) − ≤ θ * ≤ , 0 ≤ ρ ≤ 3a cos θ * ⎬ = {(θ , ρ ) 0 ≤ θ ≤ π , 0 ≤ ρ ≤ 3a sin θ }
⎩ 2 2 ⎭
Astfel, domeniul K = K1 ∩ K 2 este reprezentat de regiunea haşurată din
figura de mai jos:
ρ = 3a sinθ
B
A K ( C1 )
(C 2 ) C
θ0
O 3 2a x
ρ = 3 2a cos θ
θ 0 := arctg 2
Punctele de intersecţie ale cercurilor ( C1 ) şi ( C2 ) sunt soluţiile sistemului:

⎧⎪ ρ = 3a sin θ
⎨
⎪⎩θ = 3a 2 cos θ
(
i.e. polul O şi punctul B arctg 2, a 6 . )
Notăm S = aria ( K ) . Atunci:
S = SOABO + SOBCO
unde:
416
1 π2 2 π
9a 2 π2
( ) (1 + cos 2θ )dθ =
2 ∫θ0 ∫θ0 2 ∫θ0
SOABO = ρ θ d θ = 9 a 2 2
cos 2
θ d θ =
π
⎡ ⎤
9a 2 ⎢⎛ π ⎞ 1 2
⎥ = 9a ⎛ π − arctg 2 − 1 sin 2θ 0 ⎞
2
= ⎜ − arctg 2 ⎟ + sin 2 θ ⎜ ⎟
2 ⎢⎝ 2 ⎠ 2 θ0
⎥ 2 ⎝2 2 ⎠
⎣ ⎦
unde sin 2θ 0 se evaluează în modul următor:
din θ 0 = arctg 2 avem tg θ 0 = 2 , apoi:
2 tg θ 0 2 2
tg 2θ 0 = = = −2 2
1 − tg θ 0 1 − 2
2
Pe de altă parte:
sin 2 2θ 0 8
tg 2 2θ 0 = 8 ⇔ = 8 ⇔ sin 2 2θ 0 =
1 − sin 2θ 0
2
9
⎛ π⎞
de unde ţinând seama că θ 0 ∈ ⎜ 0, ⎟ , avem:
⎝ 2⎠
2 2
sin 2θ 0 = ,
3
iar în final:
9a 2 ⎛ π 2⎞
SOABO = ⎜⎜ − arctg 2 − ⎟
2 ⎝2 3 ⎟⎠
Apoi:
9a 2 θ0 2 9a 2 θ0 1 − cos 2θ
2 ∫0 2 ∫0
SOCBO = sin θ d θ = dθ =
2
9a 2 ⎛ ⎞ 9a ⎛ 2⎞
2
1
= ⎜ arctg 2 − sin 2θ 0 ⎟ = ⎜⎜ arctg 2 − ⎟.
4 ⎝ 4 ⎠ 4 ⎝ 3 ⎟⎠
Însumând cele două arii obţinem:
S=
9a 2
4
(π − arctg 2 − 2 . )
8. Să se determine aria domeniului plan mărginit de cercul ρ = 3 sin θ şi
cardioda ρ = 1 + cosθ .
Soluţie. Punctele de intersecţie ale celor două curbe sunt date de sistemul:
⎪⎧ ρ = 3 sin θ
⎨ ( 0 ≤ θ ≤ π ).
⎪⎩ ρ = 1 + cos θ
417
ρ = 3 sin θ
K2 B
A K1 ρ = 1+ cos θ
π C
3 2
O x
Eliminând pe ρ între cele două ecuaţii rezultă:

3 1 1
3 sin θ − cos θ = 1 ⇔ sin θ − cos θ = ⇔
2 2 2
⎧ π π
⎪θ1 − = ⎧ π
⎛ π⎞ 1 ⎪ 6 6 ⎪θ =
sin ⎜ θ − ⎟ = ⇔ ⎨ ⇔⎨ 1 3
⎝ 6⎠ 2 ⎪θ − π = 5π ⎪⎩θ 2 = π
⎪⎩ 2 6 6
3
De aici găsim corespunzător ρ1 = şi ρ 2 = 0. Astfel, punctele de intersecţie
2
⎛π 3⎞
ale celor două curbe sunt polul O (π ,0 ) şi punctul B ⎜ , ⎟ .
⎝ 3 2⎠
Notăm K − domeniul plan haşurat din figura de mai sus. Atunci:
K = K1 ∪ K 2
unde:
⎧ π ⎫
K1 = [OBCO ] = ⎨(θ , ρ ) ∈ 2
0 ≤θ ≤ , 0 ≤ ρ ≤ 3 sin θ ⎬
⎩ 3 ⎭
iar
⎧ π ⎫
K 2 = [OABO ] = ⎨(θ , ρ ) ∈ 2
≤ θ ≤ π , 0 ≤ ρ ≤ 1 + cosθ ⎬
⎩ 3 ⎭
De aici se obţine:
aria ( K ) = aria ( K1 ) + aria ( K 2 )
unde:
1 π3 2 1 π3 3 π3
aria ( K1 ) = ( ) (1 − cos 2θ )dθ =
2 ∫0 2 ∫0 4 ∫0
ρ θ d θ = 3sin 2
θ d θ =
π
⎛ ⎞
3⎜π 1 3 3⎛π 3⎞
= − sin 2θ ⎟ = ⎜⎜ − ⎟
4⎜ 3 2 0
⎟ 4 ⎝ 3 4 ⎟⎠
⎝ ⎠
iar
1 π 2 1 π
aria ( K 2 ) = ∫π ρ (θ ) dθ = ∫π (1 + cos θ ) dθ =
2
2 3 2 3
418
π
1 π 1 ⎛⎛ π⎞
= ∫π (1 + 2cos θ + cos 2 θ )dθ = ⎜ ⎜ π − ⎟ + 2sin θ +
2 3 2 ⎝⎝ 3⎠ π
3
π
1 π ⎞ π 3 π 1 π 3 3
+ ∫π (1 + cos 2θ ) dθ ⎟ = − + + sin 2θ = − −
2 3 ⎠ 3 2 6 8 π 2 2 16
3
Însumând cele două arii obţinem:

aria ( K ) =
3
4
(π− 3 )
9. Să se determine aria regiunii plane mărginite de bucla curbei:
x 3 + y 3 = 3axy (foliul lui Descartes)
Soluţie. Trecem la coordonate polare alegând:
⎧ x = ρ cos θ
⎨
⎩ y = ρ sin θ
A
B D
C
a O x
−a
Atunci ecuaţia curbei se va scrie:
ρ 3 ( cos3 θ + sin 3 θ ) = 3a ρ 2 cosθ sin θ
sau
3a sin θ cos θ 3a sin 2θ
ρ= =
cos θ + sin θ (cos θ + sin θ )(2 − sin 2θ )
3 3
π 3π
De aici rezultă că pentru ρ = 0 , θ = 0 sau θ = , iar ρ → +∞ pentru θ =
2 4
π
sau θ = − . Prin urmare, curba are ca asimptotă, o dreaptă de pantă m = −1,
4
a cărei ecuaţei este y = − x − a (vezi figura).
419
π
Corespunzător intervalului 0 ≤ θ ≤ , bucla se găseşte în primul cadran, iar
2
mulţimea:
⎧ π 3a sin θ cos θ ⎫
D = ⎨(θ , ρ ) ∈ 2
0 ≤θ ≤ , 0≤ ρ ≤ ⎬
⎩ 2 cos3 θ + sin 3 θ ⎭
este mărginită şi aria sa este:

1 π2 2 1 π2 9a 2 sin 2 θ cos 2 θ
( )
2 ∫0 2 ∫0 ( cos3 θ + sin 3 θ )2
SOBACO = ρ θ d θ = dθ
Se observă că dreapta y = x este axă de simetrie pentru bucla dată, astfel că:
π
2 4 sin θ cos θ dθ
2 2
SOABCO = 2 ∫ = 9a ∫
( cos θ + sin θ )
OCAO 0 3 3 2
Integrantul se mai poate scrie şi sub forma:

sin 2 θ cos 2 θ tg 2 θ 1
= ⋅
( cos3 θ + sin 3 θ ) (1 + tg3 θ ) cos θ
2 2 2
Urmează schimbarea de variabilă:

dθ
θ → z ∴ tg θ = z cu = dz
cos 2 θ
π
θ 0 4
z 0 1
care ne conduce la:
1
1 z 2 dz 3a 2 3a 2 3a 2
SOABCO = 9a 2 ∫ =− = 3a 2
− =
0
(1 + z )
3 2 1 + z3 0 2 2
10. Să se determine aria regiunii plane cuprinse între curbele de ecuaţie:

( C1 ) : ρ = a (1 − cosθ )
( C2 ) : ρ = a cosθ
Soluţie. Curbele sunt reprezentate în figura alăturată, iar regiunea haşurată
este notată cu K.
420
ρ = a ( 1 − cos θ )
A ρ = a cosθ
π
K 3
π
O −
3 x
B
Se raţionează ca la exerciţiul 8. Punctele de intersecţie dintre cardioda ( C1 )

şi cercul ( C2 ) sunt soluţiile sistemului:
⎪⎧ ρ = a (1 − cos θ )
⎨ ( 0 ≤ θ ≤ 2π )
⎪⎩ ρ = a cos θ
Eliminând ρ între cele două ecuaţii obţinem:
1 − cos θ = cos θ
sau
2a cos θ = 1
π π
de unde θ1 = şi θ 2 = − .
3 3
De aici rezultă mai departe:
a
ρ1 = ρ 2 =
2
Mai mult, pentru ρ = 0 se găseşte θ = 0. Astfel punctele de intersecţie ale
⎛π a ⎞ ⎛ π a⎞
celor două curbe sunt polul O, A ⎜ , ⎟ şi B ⎜ − , ⎟ . Mulţimea K este
⎝ 3 2⎠ ⎝ 3 2⎠
formată din două bucle OAO şi OBO identice şi simetrice faţă de axa
polară. Este suficient să calculăm aria buclei OAO situată în primul cadran,
i.e. aria mulţimii K1 ∪ K 2 , unde:
⎧ π ⎫
K1 ≡ [OAO ] = ⎨(θ , ρ ) ∈ 2
0 ≤θ ≤ , 0 ≤ ρ ≤ a (1 − cos θ ) ⎬
⎩ 3 ⎭
⎧ π π ⎫
K 2 = [OBO ] = ⎨(θ , ρ ) ∈ 2
≤ θ ≤ , 0 ≤ ρ ≤ a cos θ ⎬
⎩ 3 2 ⎭
Avem:
1 π3 2 a 2 π3 a 2 π3
aria ( K1 ) =
2 ∫0
ρ (θ )d θ =
2 ∫0
(1 − cos θ )
2
d θ =
2 ∫0
(1 − 2cosθ + cos2 θ ) =
π
a2 ⎛ π π 1 + cos 2θ ⎞ a2 ⎛ π π 1 2π ⎞
= ⎜ − 2sin + ∫ 3 dθ ⎟ = ⎜ − 3 + + sin ⎟=
2 ⎝3 3 0 2 ⎠ 2 ⎝3 6 4 3 ⎠
421
a2 ⎛ π 7 3 ⎞ a2 ⎛ π 7 3 ⎞
= ⎜ − ⎟= ⎜ − ⎟
2 ⎜⎝ 2 8 ⎟⎠ 2 ⎜⎝ 2 8 ⎟⎠
Apoi:
π
⎛ ⎞
1 π a2 π
1 + cos 2θ a2 π π 1 2
aria ( K 2 ) = ∫π2 a 2 cos 2 θ dθ = ∫π 2
dθ = ⎜ − + sin 2θ ⎟=
2 3 2 2 2 ⎜2 3 4 π ⎟
3
⎝ 3 ⎠
a2 ⎛ π 3⎞
= ⎜⎜ − ⎟
2 ⎝ 6 8 ⎟⎠
de unde rezultă în final că:
⎛ 2π ⎞
aria ( K ) = 2 ⎣⎡aria ( K1 ) + aria ( K 2 ) ⎦⎤ = a 2 ⎜ − 3⎟
⎝ 3 ⎠
Exerciţii propuse
1. Să se găsească ecuaţia cardiodei de ecuaţie:

ρ = 2r (1 + cosθ ) , r > 0
R : 6π r 2
2. Să se determine aria domeniului plan mărginit de curba de ecuaţie:

ρ = a cosθ
π a2
R:
4
a
Indicaţie. Curba reprezintă un cerc de rază , ce trece prin pol şi este
2
⎡ π π⎤
simetrică faţă de axa polară θ ∈ ⎢ − , ⎥ .
⎣ 2 2⎦
π
2 a
O π x
−
2
422
3. Să se determine aria domeniului plan mărginit de curbele:
( C1 ) : ρ = 3 2a cosθ
( C2 ) : ρ = 3a cosθ
9π a 2
R:
4
Indicaţie. Se ţine seama de exerciţiul 2. Regiunea dintre cele două cercuri
este domeniul K haşurat în figura alăturată.
K
π
2 3 2a
O π 3a x
−
2
4. Să se determine aria regiunii plane mărginite de cercurile:

( C1 ) : ρ = a cosθ
( C2 ) : ρ = b sin θ ( a > b > 0)
Indicaţie. Notăm S aria regiunii haşurate (vezi figura alăturată).
ρ = b sinθ
B ρ = asinθ
A C
θ0
O a x
b
θ0 = arctg
a
Atunci:
1 θ0 2 a 2 ⎛ ab b⎞
S = SOABO + SOBCO unde SOABO = ∫ θ θ = + arctg ⎟
2
a cos d ⎜ 2
2 0 2 ⎝a +b 2
a⎠
iar
π
b 2 ⎛ 2ab b⎞
SOBCO = ∫ 2 b 2 sin 2 θ dθ = ⎜ 2 + π − 2arctg ⎟
θ0 4 ⎝a +b 2
a⎠
423
5. Să se determine aria regiunii plane mărginite de cercul ρ = a şi cardioda
ρ = a (1 − cosθ )
2 ⎛ 5π ⎞
R : 2a ⎜ − 1⎟
⎝ 8 ⎠
⎛π ⎞
Indicaţie. Punctele de intersecţie ale celor două curbe sunt M ⎜ ,0 ⎟ şi
⎝2 ⎠
⎛ π ⎞
N ⎜ − ,0 ⎟ . Fie S aria mulţimii haşurate (vezi figura). Atunci:
⎝ 2 ⎠
S = aria ( K 2 ) + aria ( K1 ) ,
unde:
⎛1 π ⎞ π a2
aria ( K 2 ) = 2 ⎜ ∫π a 2 dθ ⎟ =
⎝2 2 ⎠ 2
π
⎛1 ⎞
aria ( K1 ) = 2 ⎜ ∫ 2 a 2 (1 − cos θ ) dθ ⎟ = π a 2
2
⎝2
0
⎠
ρ = a (1− cosθ ) M ρ =a
K2 K1
A a
−a O x
N C
6. Să se determine ariile regiunilor plane mărginite de buclele curbelor:
a) ρ = a cos 2θ
b) ρ = a sin 2θ
π a2
R: a)
8
O x
424
π a2
b)
8
x
O
7. Să se determine aria regiunii mărginite de curba:

ρ = a sin θ cos 2 θ , ( a > 0 ) .
π a2
R:
32
Indicaţie.
O x
8. Să se determine aria regiunii mărginite de curba ρ = a cos3 θ , ( a > 0 ) .

5
R: π a2
32
a
π
2
O x
Indicaţie. Curba trece prin pol şi este simetrică faţă de axa polară.
a
9. Să se calculeze aria regiunii plane situate în interiorul cercului: ρ =
2
şi mărginită de interiorul lemniscatei lui Bernoulli: ρ = a cos 2θ .
425
⎛ π 3⎞
R : a 2 ⎜⎜1 + − ⎟
⎝ 6 2 ⎟⎠
x
a a
−a − a
2 O 2
10. Trecând la coordonate polare, să se calculeze aria regiunii plane

mărginite de curba de ecuaţie:
(x + y 2 ) = 4a 2 x 2 y 2
2 3
Indicaţie. Notăm x = ρ cos θ , y = ρ sin θ . Se obţine reprezentarea curbei în

coordonate polare:
ρ = a sin 2θ
a
π
4
11. Trecând la coordonate polare, să se calculeze aria regiunii plane

mărginite de curba de ecuaţie:
x4 + y 4 = a2 ( x2 + y 2 )
R: 2π a 2
426
3.4. Lungimea unui arc de curbă plană reprezentată
în coordonate carteziene
Fie ( C ) o curbă plană reprezentată explicit de ecuaţia:

( C ): y = f ( x ).
y
B
A
O a b x
Presupunem f de clasă C1 şi fie AB un arc pe ( C ) cuprins între punctele
de abscisă x = a şi x = b (vezi figura). Atunci lungimea arcului AB va fi dată

de relaţia:
b
l AB = ∫ 1 + f ′2 ( x )dx
a
Observaţii. Dacă curba ( C ) este reprezentată de ecuaţia:

( C ) : x = g ( y ) sau x = x ( y )
(vezi figura de mai jos), atunci presupunând că g este de clasă C1 , lungimea
unui arc AB pe curba ( C ) va fi evaluată după relaţia:
d
l AB = ∫ 1 + x′2 dy
c
y
d B
c A
O x
427
1. Să se calculeze arcul de parabolă y = x 2 , x ∈ , cuprins între punctele

A ( 0,0 ) şi B (1,1) .
Soluţie. Considerăm funcţia f ( x ) = x 2 , x ∈ . Într-adevăr, f ∈ C1 ( ) ,
iar f ′ ( x ) = 2 x . Atunci:
1 1 1 2 1
l AB = ∫ 1 + 4 x 2 dx = ∫ a + x 2 dx, unde a = .
0 2 0 2
y
B (1,1)
O A ( 0,0 ) C (1,0 ) x
După cum ştim:
∫ a 2 + x 2 dx =
x 2
2
1
(
x + a 2 + a 2 ln x + x 2 + a 2
2
)
astfel că:
⎛ 5 ⎞
⎜ 1 5 1 1+
1
1⎡ 1 1 ⎛ 1 ⎞ ⎤ 1 ⎟
l AB = ⎢ x x 2 + + ln ⎜⎜ x + x 2 + ⎟⎟ ⎥ = ⎜ ⋅ + ln 2 ⎟=
4 ⎣⎢ 4 4 ⎝ 4 ⎠ ⎦⎥ 4⎜ 2 2 4 1 ⎟
0 ⎜ 2 ⎟
⎝ ⎠
sau în final:
l AB =
1
8
( (
5 + ln 2 + 5 ))
2. Să se calculeze lungimea arcului de parabolă semicubică: y 2 = x3 cuprins
între punctele de abscisă x = 0 şi x = 4.
3
Soluţie. Funcţia f ( x ) = x 2 este definită pentru x ≥ 0 (vezi figura), iar
3
f ′( x) = x , x ∈ [ 0, 4].
2
428
y
A x
C
Întrucât punctului de abscisă x = 4 îi corespund două valori y = 8 şi y = −8,
iar graficul este simetric faţă de axa Ox, lungimea arcului de curbă cuprins
între punctele x = 0 şi x = 4 va fi:
4
2 4 ⎛ 9x ⎞ 3
9x 8
( )
4
l = 2l AB = 2∫ 1 + dx = 2 ⋅ ⋅ ⋅ ⎜ 1 + ⎟ 2 = 10 10 − 1
0 4 3 9 ⎝ 4 ⎠ 0 27
3. Să se calculeze lungimea arcului de curbă:

a⎛ x − ⎞
x
(C ) : y = ⎜ ea + e a ⎟, x ∈ [ 0, b ]
2⎝ ⎠
Soluţie. Ecuaţia curbei se mai poate scrie şi sub forma:
x
(C ) : y = a ch , x ∈ [ 0, b ]
a
Recunoaştem un arc de lănţişor (vezi figura):
y ⎛ b⎞
B ⎜ b, a ch ⎟
⎝ a⎠
A ( 0, a )
O b x
Avem:
x
y ′ ( x ) = sh
a
429
iar lungimea arcului AB va fi:
b
b b x b x x
l AB = ∫ 1 + y ′2 ( x )dx = ∫ 1 + sh dx = ∫ ch dx = a sh
2
=
0 0 a 0 a a0
⎛ b 0⎞ b
= a ⎜ sh − sh ⎟ = a sh
⎝ a a⎠ a

( C ): y = ln cos x
π
cuprins între punctele de abscisă x = 0 şi x = .
4
Soluţie. Arcul de curbă este repezentat în figura de mai jos. Întrucât:
y ′ = − tg x rezultă că:
1
1 + y ′2 ( x ) = 1 + tg 2 x =
cos x
y
A
π
x
4
Apoi:
π π
dx
l AB = ∫ 4
1 + y ′2 dx = ∫ 4
0 0 cos x
După cum ştim:
dx ⎛π x⎞
∫ cos x = ln ctg ⎜⎝ 4 − 2 ⎟⎠
aşa că:
π
⎛π
x⎞ 4
⎛ 3π ⎞
l AB = ln ctg ⎜ − ⎟ = ln ⎜ tg ⎟
⎝ 4 2⎠ 0 ⎝ 8 ⎠
430
ex + 1
( C ): y = ln , x > 0.
ex − 1
cuprins între punctele de abscisă x = a şi x = b, ( b > a > 0 ) .
Soluţie. Se observă că
2
2e x 4e 2 x ⎛ e2 x + 1 ⎞
y′ = − 2 x , ∀x > 0, iar 1 + y ′2 ( x ) = 1 + = ⎜ 2x ⎟
e −1 ( e2 x − 1) ⎝ e − 1 ⎠
2
Prin urmare:
e x + e− z
2x
be +1 b ch x
1 + y ′2 ( x )dx = ∫ 2 x dx = ∫ x 2 − x dx = ∫
b b
dx = ln ( sh x ) a
b
l AB = ∫
a a e −1 a e −e a sh x
2
sau în final:
⎛ eb − e − b ⎞
l AB = ln ⎜ a −a ⎟
⎝e −e ⎠
y
A
O a b x

1 2 1
( C ): x= y − ln y, y > 0
4 2
cuprins între punctele de ordonate y = 1 şi y = 2.
Soluţie. Observăm că este mai convenabil să schimbăm rolul lui y şi x între
ele considerând pe y ca variabilă independentă (vezi figura).
431
y
4 B
1 A
O x
Atunci:
2 2
y 1 ⎛y 1 ⎞ ⎛y 1 ⎞ 7 1
x′ ( y ) = − , iar 1 + x′2 ( y ) = 1 + ⎜ − ⎟ = ⎜ + ⎟ = +
2 2y ⎝ 2 2 y ⎠ ⎝ 2 2 y ⎠ 2 2y
Prin urmare:
4
4 4 ⎛y 1 ⎞ ⎛ y2 1 ⎞ 3 1 3 + ln 4
l AB = ∫ 1 + x′ 2
( y )dy = ∫1 ⎜ + ⎟ dy = ⎜ + ln y ⎟ = + ln 2 =
1
⎝ 2 2 y ⎠ ⎝ 4 2 ⎠1 4 2 2
4 B
1 A
O x
7. Calculaţi lungimea astroidei definită implicit de ecuaţia:

2 2 2
(C ) x 3 + y 3 = a 3 , ( a > 0)
Soluţie. După cum ştim (vezi figura) graficul astroidei este simetric în raport
cu axele de coordonate şi cu bisectoarele unghiurilor formate de acestea.
432
y
2 2 2
Ca x3 + y3 = a3
A
B
−a a a
22
3
x
−a
Mai mult, este suficient să determinăm lungimea arcului AB cuprins între
prima bisectoare şi axa Ox şi apoi să înmulţim rezultatul cu 8. Astfel, în
primul cadran ecuaţia arcului AB va fi:
3
⎛ 2 ⎞
2 2
y = ⎜ a3 − x3 ⎟
⎝ ⎠
unde extremităţile arcului au, respectiv, coordonatele:
⎧ a
⎪x = 3 ⎧x = a
A: ⎨ 22 şi B : ⎨
⎪ ⎩y = 0
⎩y = x
Mai departe:
1 1
3⎛ 2 ⎞ ⎛ 2 ⎞ −1
2 2
− ⎛
1 2
⎞
2 2
y′ = ⎜ a 3 − x 3 ⎟ ⎜ − ⎟ x 3 = − x 3 ⎜ a 3 − x 3 ⎟
2⎝ ⎠ ⎝ 3⎠ ⎝ ⎠
iar
1
⎛ 2 2
⎞ ⎛ a ⎞3
−
2
1 + y ′2 ( x ) = 1 + x ⎜ a 3 − x 3 ⎟ = ⎜ ⎟
3
⎝ ⎠ ⎝x⎠
Corespunzător:
1 1 1 a
a a − 3 2 3⎛ a ⎞ 3a
l AB = ∫ a 1 + y ′ dx = ∫ 2
a a x
3 3
=a x3
3
= ⎜a − ⎟ =
3
22 / 3 2 a 2⎝ 2⎠ 4
22 22 / 3
Prin urmare, lungimea astroidei este:

l = 8l AB = 6a
Observaţie. Dacă am fi calculat lungime arcului AC cuprins între axa Oy
şi prima bisectoare, atunci integrala:
1 1
a −
∫0
a 3 x 3 dx
433
devenea infinită, dacă x = 0.
8. Să se calculeze lungimea drumului OABCO format de reuniunea arcelor

de curbă:
( C1 ) : y 2 = 2 x3 (x > 0),
( C2 ) : x + y = 20 (x > 0).
2 2
Soluţie. Datorită simetriei în raport cu axa Ox a celor două curbe (vezi

figura) este suficient să evaluăm lungimile arcelor OA şi AB şi apoi să
y
A
4
(C )
(C )
2
1
2 2 5
O B x
înmulţim rezultatul cu 2. Mai întâi, să observăm că punctele A şi C sunt

soluţiile sistemului:
⎧⎪ x 2 + y 2 = 20
⎨ 2
⎪⎩ y = 2 x
3
de unde se obţin: A ( 2, 4 ) şi C ( 2, −4 ) . Prin urmare, pe arcul OA :

3
3 9x
y = 2x 2 , y′ = 2x , 1 + y ′2 = 1 + ,
2 2
astfel:
9x 4
( )
2 2
lOA = ∫ 1 + y ′2 dx = ∫ 1+ dx = 10 10 − 1
0 0 2 27
Apoi, pe arcul AB :
x 1
y = 20 − x 2 , y ′ = − , 1 + y ′2 = ,
20 − x 2
20 − x 2
2 5
2 5 2 5 dx x π 1
l AB = ∫ 1 + y ′ dx = ∫
2
= arcsin = − arcsin
2 2
20 − x 2 2 5 2
2 5
În final:
434
(
l = 2 lOA + l AB = ) 8
27
( )
10 10 − 1 + π − 2arcsin
1
5
Observaţie. Evaluarea lungimii arcului AB se putea face şi direct, ţinând
seama de măsura unghiului la centru AOB şi raza cercului R:
(
θ = m AOB = arctg 2, )
R=2 5
Astfel:
l AB = θ R = 2 5 arctg 2
Lăsăm pe seama cititorului verificarea egalităţii:
π 1
− arcsin = 2 5 arctg 2 !
2 5
9. Să se calculeze lungimea unui arc de cerc de rază R şi unghi la centru θ .

Soluţie. Considerăm cercul de ecuaţie
( C ): x2 + y2 = R2
şi arcul AB cuprins între axa Ox şi dreapta de ecuaţie y = x tg θ (vezi figura).
y
A
R
θ B
O R cos θ x
Atunci coordonatele punctului A sunt date de sistemul:

⎧ y = x tg θ
⎨ 2
⎩x + y = R
2 2
i.e. x A = R cos θ şi y A = R sin θ . Mai departe, scriem:

−x R
y = R 2 − x2 , y′ = , 1 + y ′2 = ,
R −x
2 2
R − x2
2
iar lungimea arcului AB va fi :

R
R R R dx x
l AB = ∫ 1 + y ′ dx = ∫
2
= − R arccos = Rθ
R cos θ R cos θ
R −x
2 2 R R cos θ
Observaţie. Pentru θ = 2π se obţine lungimea întregului cerc:
435
l = 2π R
10. Să se calculeze lungimea arcului de elipsă:

x2 y 2
(C ) + =1
a 2 b2
cuprins între axa Ox şi dreapta de ecuaţie y = λ x.
Soluţie. Fie θ măsura unghiului făcut de dreapta y = λ x şi axa Ox. Atunci
λ = tg θ , iar θ = arctg λ.
y
b
A
y = λx
B( a , 0)
θ
O a cosθ x
Pe arcul AB ,
b 2 −bx b2 x2
y= a − x2 , y′ = , 1 + y ′2 = 1 + .
a a2 − x2 a2 ( a2 − x2 )
Corespunzător, vom scrie că:
a a b2 x2
l AB = ∫ 1 + y ′2 dx = ∫ 1+ dx
a cos θ a cos θ
a2 ( a2 − x2 )
x → τ ∴ x = a cosτ , dx = −a sin τ dτ
x a cos θ a
τ θ 0
aşa încât se obţine reprezentarea integrală a lungimii arcului de curbă:
θ
l AB = ∫ a 2 sin 2 τ + b 2 cos 2 τ dτ
0
(A se vedea exerciţiul 13 de la acest paragraf ).
11. Să se calculeze lungimea arcului de hiperbolă:

x2 y 2
( C ): − = 1, x, y > 0
a 2 b2
cuprins între axa Ox şi dreapta y = λ x.
436
Soluţie. Fie θ măsura unghiului făcut cu dreapta y = λ x cu axa Ox. Atunci
λ = th t şi t = arcth λ
y
B
θ A
O a a ch t x
Pe arcul AB putem scrie:

b 2 bx b2 x2
y= x − a 2 , y′ = , 1 + y ′2 = 1 + .
a a a2 + x2 a2 ( x2 − a2 )
Apoi:
a ch t a ch t b2 x2
l AB = ∫ 1 + y ′2 dx = ∫ 1+ dx
a a
a2 ( x2 − a2 )
Schimbăm:
x → τ ∴ x = a ch τ , dx = a sh τ dτ
x a a ch t
τ 0 t
astfel că:
t
l AB = ∫ a 2 sh 2 τ + b 2 ch 2 τ dτ
o
(A se vedea exerciţiul 13 de la acest paragraf ).
12. Să se calculeze lungimea arcului de parabolă:

y2
( C ): x= −1
2
tăiat în exterior de axa Oy.
Soluţie. Raţionând ca la exerciţiul 11, vom considera y ca variabilă
independentă.
437
y
M
−1 O x
Mai departe (vezi figura), se observă că arcul AB este simetric faţă de axa
Ox, astfel că este suficient să evaluăm l AM . Prin urmare:
x′ ( y ) = y , 1 + x ′2 ( y ) = 1 + y 2 ,
iar
0
l AM = ∫
0
−1
1 + x′ dx = ∫
2
0
−1
⎛y
1 + y dy = ⎜
2
⎝2
1
( ) ⎞
1 + y 2 + ln y + 1 + y 2 ⎟ =
2 ⎠ −1
=
1⎡
2⎣
2 − ln ( 2 −1 ⎤
⎦ )
În final, rezultă că:
l AB = 2l AM = 2 − ln ( 2 −1 )
( C ): x = ln ( 2sin y )
cuprins între punctele adiacente de intersecţie cu axa Oy.
Soluţie. Considerăm y ca variabilă independentă şi fie A şi B punctele de
intersecţie (vezi figura alăturată).
y
B
A
O x
438
π 5π
Pentru x = 0 se obţin y A = şi yB = , iar:
6 6
5π 5π
ctg 2 y
l AB = ∫π 6
1 + x′2 dy = ∫π 6 1 + dy
6 6 4
Efectuăm schimbarea de variabilă:
dt
y → t ∴ ctg y = t , dy = −
1+ t2
π 5π
y 6 6
t 3 − 3
apoi scriem succesiv:
l AB = ∫
3 t 2 dt 3 4 + t2 3 ( 4 + t 2 ) dt
4 1 + t 2 ∫0 1 + t 2 ∫0 1 + t 2 4 + t 2
1+ = dt =
− 3
( )
Pentru a evalua ultima integrală se recomandă a se scrie ca sumă de două
integrale care se reduc printr-o schimbare convenabilă la integrale de funcţii
raţionale. Lăsăm pe seama cititorului efectuarea acestor calcule! În final, se
obţine:
⎛ 7+ 3⎞ 3
l AB = ln ⎜⎜ ⎟⎟ + 3 arctg
⎝ 2 ⎠ 7

( C ): 3 y 2 = x ( x − 1)
2
cuprins între punctele adiacente ale intersecţiei cu axa Ox (i.e. jumătate din
lungimea buclei).
Soluţie. După forma ecuaţiei se observă că graficul curbei este simetric faţă
3y2
de axa Ox, iar din faptul că x = ≥ 0, rezultă reprezentarea din figura
( x − 1)
2
de mai jos:
y
A B
1 x
439
unde A ( 0,0 ) şi B (1,0 ) . Avem de calculat:
1
l AB = ∫ 1 + y ′2 dx
0
Cu:
x 1 ⎛ 32 1
⎞ 1 ⎛ 3 12 1 − 12 ⎞
y = ( x − 1) = ′
⎜ x − x ⎟ şi y =
2
⎜ x − x ⎟
3 3⎝ ⎠ 3⎝2 2 ⎠
se obţine:
2
1⎛ 1 ⎞ 1⎛ 1 ⎞ 1 ⎛ 1 ⎞
1 + y ′2 = 1 + ⎜ 9x + − 6 ⎟ = ⎜ 3 x+ ⎟ = ⎜ 3 x+ ⎟
12 ⎝ x ⎠ 12 ⎝ x⎠ 2 3⎝ x⎠
Mai departe:
1 1 ⎛ 1 ⎞ 2
l AB =
2
∫ ⎜3
3 ⎝ 0
x+ ⎟dx =
x⎠ 3
.
15. Să se calculeze lungimea drumului format de arcele de curbă.

Soluţie. Din definiţie, curba x 2 = ( y + 1) este simetrică faţă de axa Oy, iar
3
din faptul că ( y + 1) ≥ 0 deducem că y ≥ −1. Punctul A ( 0, −1) este punct de

3
întoarcere, iar dreapta y = 4 taie curba în punctele de abscisă x = ±5 5 (vezi

figura lăturată).
y
C ( 0, 4 ) D
B
O
−5 5 5 5
x
A( 0, −1 )
Avem de calculat lungimea drumului ABCDA . Este suficient să calculăm

lungimile arcelor CD şi AD. Astfel:
4
lCD = 5 5 şi l AD = ∫ −1 + x′2 ( y )dy
1
unde:
3
x = ( y + 1) 2
440
De aici se obţine:
3 9 x + 13
x′ ( y ) = y + 1, 1 + x ′2 =
2 4
aşa că:
4
1 4 1 2 3
73 − 23 335
l AD = ∫ 9 x + 13dx = ⋅ ( 9 x + 13) 2 = =
2 −1 18 3 −1
27 27
iar în final:
⎛ 67 ⎞
( )
l = 2 l AD + lCD = 10 ⎜ + 5 ⎟
⎝ 27 ⎠
Exerciţii propuse
1. Să se calculeze lungimea arcului de parabolă x = y 2 cuprins între

punctele A ( 0,0 ) şi B ( 2, 4 ) .
R:
2
3
(2 2 −1 )
y
A 2 x
Indicaţie. Scriem y = f ( x ) , unde f ( x ) = x , x ∈ [0, 2].
2. Să se calculeze lungimea arcului de curbă tăiat în exterior de dreapta
4
x= .
3
112
R:
27
441
y
4
x=
3
O x
a⎛ x
−
x
⎞
3. Să se calculeze lungimea arcului de curbă y = ⎜ e a − e a ⎟ tăiat exterior
2⎝ ⎠
de dreapta y = ax.
⎛b ⎞
R : 2a ch ⎜ − 1⎟
⎝a ⎠
y
B
ax
y=
O x
x
Indicaţie. Scriem y = a sh şi considerăm sistemul:
a
⎧ x
⎪ y = a sh
⎨ a
⎪⎩ y = ax
cu soluţiile: A ( −b, − ab ) şi B ( b, ab ) .
Arcul de curbă AB are lungimea:
b b x ⎛ b ⎞
l AB = 2 ∫ 1 + y ′2 ( x )dx = 2∫ 1 + ch 2 dx = 2a ⎜ ch − 1⎟ .
0 0 a ⎝ a ⎠

( C ): y = ln sin x
442
π π
cuprins între punctele de abscisă x = şi x = .
4 2
⎛ π⎞
R: ln ⎜ tg ⎟
⎝ 8⎠
y
π π
4 2
O B
x

⎛ ex − 1 ⎞
( C ): y = ln ⎜ x ⎟, ( x > 0)
⎝ e +1⎠
cuprins între punctele de abscisă x = a şi x = b, ( b > a > 0 ) .

⎛ eb + e − b ⎞
R: ln ⎜ a −a ⎟
⎝e +e ⎠
y
a b
O B x
A
x2
( C ): y = − ln x, ( x > 0) ,
2
cuprins între punctele de abscisă x = 1 şi x = 2.
R : 2 + ln 2
1 1
Indicaţie. y ′ = x − , iar 1 + y′2 = x +
x x
443
y
2 B
1 A
O x
7. Să se calculeze lungimea arcului de cerc:

( C ): x2 + y 2 = R2 ,
⎛R 3 R⎞ ⎛R 2 R 2⎞
cuprins între punctele A ⎜⎜ , ⎟⎟ şi B ⎜⎜ ,− ⎟
⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 2 ⎟⎠
5π R
R:
12
Indicaţie. Se va evalua integrala:
R 3
∫ 2
R 2
1 + y ′2 dx,
2
unde
y ( x ) = R2 − x2 .
8. Să se calculeze lungimea arcului de parabolă:

x2
(C ) : y= −1
2
tăiat în exterior de axa Ox.
R: 6 + ln ( 2+ 3 )
2
Indicaţie. Se evaluează ∫0
1 + x 2 dx.
A B
− 2 O 2 x
−1
444
( C ): y = ln ( 2cos x )
între punctele adiacente de intersecţie cu axa Ox.

(
R : 2ln 2 − 3 )
π
1
Indicaţie. Se evaluează ∫0
3
1 + tg 2 x dx utilizând eventual substituţia:
4
tg x = t.
y
ln 2
A B
π O π x
−
3 3
10. Să se calculeze lungimea drumului format de reuniunea arcelor cuprinse

între curba y 2 = ( x − 1) şi dreapta x = 6.
3
558
R: + 10 5
27
1 6
2 ∫1
Indicaţie. l AB = 9 x − 5 dx
y
(
B 6,5 5 )
A C
i i
O 1 6 x
(
D 6, −5 5 )
445
3.5. Lungimea unui arc de curbă plană reprezentată
în coordonate parametrice
Fie curba ( C ) reprezentată parametric de ecuaţiile:

⎪⎧ x = x ( t )
( C ): ⎨ (α ≤ t ≤ β )
⎪⎩ y = y ( t )
B(β )
A (α )
O x
Presupunând că funcţiile x ( t ) şi y ( t ) sunt de clasă C1 [α , β ] , atunci (vezi

figura) lungimea arcului p
AB va fi:
β
lp
AB
=∫ x′2 ( t ) + y ′2 ( t )dt
α
1. Să se calculeze lungimea unui arc de cerc:

⎧ x = R cos t
(C ) : ⎨ t ∈ [ 0, 2π ]
⎩ y = R sin t
având măsura unghiului la centru egală cu θ .
Soluţie. Considerăm punctele A şi B definite de parametrii t = 0 şi respectiv,
t = θ . Atunci:
R 2 ( cos 2 t + sin 2 t )dt = ∫ Rdt = Rθ .
θ θ θ
lp
AB
=∫ x′2 + y ′2 dt = ∫
0 0 0
446
2. Să se calculeze lungimea arcului de parabolă y 2 = 2 px tăiat în exterior de
p
dreapta x = şi situat în primul cadran.
2
Soluţie. Considerăm o parametrizare a arcului de parabolă sub forma:
⎧ t2
⎪x =
p
AB : ⎨ 2p ( t ∈ [0, p ]) .
⎪y = t
⎩
y
B ( p)
p x
A ( 0)
2
Atunci:
t 1 2
x′ ( t ) = , y ′ ( t ) = 1, x ′2 + y ′2 = t + p2 .
p p
În acest caz:
( ( ))
p
p 1 p 2 1
lp =∫ x′2 + y ′2 dt = ∫ t + p 2 dt = t t 2 + p 2 + ln t + t 2 + p 2
AB 0 p 0 2p 0
sau în final:
lp
AB
=
p
2
+
1
2p
(
ln 1 + 2 )
3. Să se calculeze lungimea elipsei definite parametric de ecuaţiile:
⎧ x = a cos t
⎨ t ∈ [ 0, 2π ].
⎩ y = b sin t
Soluţie. Lungimea elipsei (vezi figura) se poate calcula ca fiind de patru ori
lungimea arcului p
AB.
447
y
B
θ x
O A
Se obţine integrala:
π π
lp
AB
= ∫ 2 x′2 + y ′2 dt = ∫ 2 a 2 sin 2 t + b 2 cos 2 tdt
0 0
care a fost evaluată la exerciţiul 13 din paragraful 3.4.
4. Să se calculeze lungimea arcului involutei cercului:

⎧ x = a ( cos t + t sin t )
( C ) : ⎪⎨
⎪⎩ y = a ( sin t − t cos t )
cuprins între t = 0 şi t = 2π .
Soluţie. Derivând în raport cu t, obţinem:
x′ ( t ) = at cos t , y ′ ( t ) = at sin t ,
de unde rezultă:
x′2 + y ′2 = at
apoi:
2π 2π
lp
AB
=∫ x′2 + y ′2 dt = ∫ dt = 2π 2 a
0 0
O B ( 2π )
C (π ) A( 0 ) x
448
5. Să se calculeze lungimea unei bucle de cicloidă:
⎧⎪ x = a ( t − sin t )
(C ) : ⎨ ( 0 ≤ t ≤ 2π ) .
⎪⎩ y = a (1 − cos t )
Soluţie. Vom scrie mai intâi:

⎧⎪ x′ ( t ) = −3a cos 2 t sin t
⎨
⎪⎩ y ′ ( t ) = 3a sin t cos t
2
Apoi,
3a
x′2 + y ′2 = 9a 2 sin 2 t cos 2 t ( cos 2 t + sin 2 t ) = 3a sin t cos t = sin 2t
2
A
B
O 2π a x
Însă, pentru 0 ≤ t ≤ 2π , sin 2t ≥ 0, aşa că:

3a
x ′2 + y ′2 = sin 2t
2
π
Pe de altă parte funcţia sin 2t este periodică de perioadă , de unde
2
deducem că:
π
3a
lp = 8∫ 2 sin 2t dt = 6a.
AB 0 2
6. Să se calculeze lungimea buclei curbei:
⎪⎧ x = 3t
2
( C ): ⎨ (t ∈ \ ).
⎪⎩ y = t − t
3
Soluţie. Mai intâi trebuie să stabilim limitele de integrare. Funcţiile x ( t ) şi

y ( t ) sunt definite pentru orice t ∈ \, însă x ( t ) ≥ 0, astfel că bucla curbei este
situată în semiplanul x ≥ 0. Mai departe, întrucât y ( −t ) = y ( t ) şi x ( −t ) = x ( t ) ,
449
deducem că curba ( C ) este simetrică în raport cu axa Ox. Intersecţia curbei
cu axa Ox se obţine rezolvând ecuaţia y ( t ) = 0. Originea şi punctele A ( t = 1) ,
B ( t = −1) sunt singurele puncte de intersecţie, iar x (1) = x ( −1) = 3.
y
M t =1
⋅
A
O B x
3
t = −1
Corespunzător, ( 3,0 ) este singurul punct de autointersecţie al curbei.

Astfel vom calcula:
1
lp
AB
=∫ x′2 + y′2 dt
−1
Derivând ecuaţiile parametrice în raport cu t obţinem :

⎪⎧ x′ = 2 3t
⎨
⎪⎩ y ′ = 1 − 3t
2
iar apoi:
x′2 + y ′2 = 12t 2 + (1 − 6t 2 + 9t 4 ) = 1 + 6t 2 + 9t 4 = 1 + 3t 2
= ∫ (1 + 3t 2 )dt = 4
1
lp
AB −1
7. Să se calculeze lungimea cardiodei de ecuaţie:

⎧⎪ x = a cos t (1 + cos t )
(C ) : ⎨ t ∈ [ 0, 2π ]
⎪⎩ y = a sin t (1 + cos t )
Soluţie.
y
t =π t=0
t = −π O a x
450
Datorită simetriei în raport cu axa Ox (vezi figura de mai sus), este suficient
să calculăm:
π
lp
AB
=∫2 x′2 + y′2 dt
−π
Astfel derivând în ecuaţiile de mai sus, obţinem:

⎧ x′ = −a sin t − 2a sin t cos t
⎨
⎩ y ′ = a cos t + 2a sin t cos t
apoi:
t
x′2 + y ′2 = 2a 2 (1 + cos t ) = 2a cos
2
De aici, deducem că:
π π t
∫π
−
x′2 + y′2 dt = 2a ∫ cos t dt = 8a,
−π 2
iar în final:
l = 2l p
AB
= 16a
8. Să se calculeze lungimea curbei:

⎧ x = 4 2a sin t
( C ): ⎪⎨
⎪⎩ y = a sin 2t
Soluţie. Reprezentarea grafică a curbei este dată în paragraful 3.3. Se va
evalua:
2π
l=∫ x′2 + y ′2 dt
0
Astfel:
⎪⎧ x′ = 4a 2cos t
⎨
⎪⎩ y ′ = 2a cos 2t
iar
x′2 + y ′2 = 2a ( 2 + cos 2t )
2π
l = ∫ 2a ( 2 + cos 2t )dt = 8π a.
0
9. Să se calculeze lungimea arcului evolutei elipsei:

⎧ c2
⎪⎪ x = cos t
3
( C ): ⎨ a 2 (c 2
= a 2 − b2 ) .
⎪ y = − c sin 3 t
⎪⎩ b
451
Soluţie. După cum ştim, evoluta elipsei este o astroidă a cărei reprezentare
este dată în figura de mai jos.
y
c2
π
t= b
2
t = 0 c2
t =π
O a x
t = 2π
3π
t=
2
Evaluăm integrala:
2π
l=∫ x′2 + y ′2 dt
0
unde
⎧ 3c 2
⎪⎪ x ′ = − cos 2 t sin t
a
⎨ 2
⎪ y ′ = − 3c sin 2 t cos t
⎪⎩ b2
iar
⎛ cos 2 t sin 2 t ⎞
x′2 + y ′2 = 9c 2 ⎜ 2 + 2 ⎟ cos 2 t sin 2 t
⎝ a b ⎠
Urmează că:
cos 2 t sin 2 t 3c cos 2 t sin 2 t
x′2 + y ′2 = 3c cos t sin t + = sin 2t + 2
a2 b2 2 a2 b
Relativ la periodicitatea funcţiei sin 2t , vom raţiona ca la exerciţiul 4, astfel
că:
π
3c cos 2 t sin 2 t
l = 4∫ 2 sin 2t + 2 dt
0 2 a2 b
Ţinând seama că factorul de sub radical se scrie sub forma:
1 1 c2 1 1 ⎛ c2 ⎞
2
cos 2
t + 2
sin 2
t = 2 2
sin 2
t + 2
= 2 ⎜
1 + 2 sin 2 t ⎟
a b ab a a ⎝ b ⎠
obţinem:
452
bc π2 c2
2 ∫0
l= 1 + 2
sin 2 t sin 2t dt
a b
Efectuăm apoi schimbarea de variabilă:
1
t → u ∴ sin 2 t = u cu sin 2t dt = du
2
π
t 0 2
u 0 1
astfel că:
3c 1 2 4c ( a 3 − b 3 )
a 2 b ∫0
l= b + c 2
u du =
ab

⎧⎪ x = a ( 2cos t − cos 2t )
(C ) : ⎨
⎪⎩ y = a ( 2sin t − sin 2t )
Soluţie. Limitele de integrare sunt t1 = 0 şi t2 = T , (T > 0 ) .
Apoi:
⎪⎧ x′ = a ( −2sin t + 2sin 2t )
⎨
⎪⎩ y ′ = a ( 2cos t − 2cos 2t )
De aici urmează că:
x′2 + y ′2 = a 2 ⎡( −2sin t + 2sin 2t ) + ( 2cos t − 2cos 2t ) ⎤ =
2 2
⎣ ⎦
t
= 8a 2 (1 − cos t ) = 16a 2 sin 2
2
Mai departe, pentru T ∈ [ 0, π ] :
T T t ⎛ T⎞ T
∫0
x′2 + y ′2 dt = 4a ∫ sin dt = 8a ⎜1 − cos ⎟ = 16sin 2
0 2 ⎝ 2⎠ 2
11. Să se calculeze lungimea arcului de curbă al evolventei (involutei)

cercului:
⎧ x = a ( cos t + t sin t )
( C ) : ⎪⎨
⎪⎩ y = a ( sin t − t cos t )
cuprins între t = 0 şi t = T , (T > 0 ) .
Soluţie. Derivăm succesiv ecuaţiile parametrice în raport cu t :
453
⎧⎪ x′ = a ( t cos t − sin t )
⎨
⎪⎩ y ′ = a ( −t sin t + cos t )
De aici urmează imediat:
x′2 + y ′2 = a 2 ( t 2 cos 2 t + t 2 sin 2 t ) = a 2t 2
iar
T T aT 2
l=∫ x′2 + y ′2 dt = ∫ at = .
0 0 2
12. Să se calculeze lungimea astroidei:

3 2 2
x2 + y3 = a3 , ( a > 0)
trecând la coordonate parametrice.
Soluţie. Dacă scriem ecuaţia de mai sus sub forma:
2 2 2
⎛ 13 ⎞ ⎛ 13 ⎞ ⎛ 13 ⎞
⎜ x ⎟ +⎜ y ⎟ = ⎜a ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
şi notăm:
1 1 1 1
x 3 = a 3 cos t , y 3 = a 3 sin t ,
obţinem o parametrizare a astroidei:
⎧⎪ x = a cos3 t
⎨ ( 0 ≤ t ≤ 2π ) .
⎪⎩ y = a sin t
3
y
B a
A
−a O a x
−a
Curba fiind simetrică faţă de axele de coordonate este suficient să calculăm

⎡ π⎤
lungimea unui arc pAB de astroidă situat în primul cadran unde t ∈ ⎢ 0, ⎥ .
⎣ 2⎦
Astfel:
454
⎧⎪ x′ = −3a cos 2 t sin t
⎨
⎪⎩ y ′ = 3a sin t cos t
2
iar
x′2 + y ′2 = 3a sin t cos t
apoi:
π π
3a 2 π2 3a
lp =∫ 2
x′2 + y ′2 dt = ∫ 2 3a sin t cos t dt = sin t 0 =
AB 0 0 2 2
În final, lungimea astroidei va fi:
l = 4l p
AB
= 6a
13. Să se calculeze lungimea elipsei:

x2 y 2
(E): + =1
a2 b2
Soluţie. Trecem la coordonate polare:
⎧ x = a cos t
(E): ⎨ t ∈ [ 0, 2π ]
⎩ y = b sin t
Apoi,
x′2 + y ′2 = a 2 sin 2 t + b 2 cos 2 t
Datorită periodicităţii funcţiilor x ( t ) şi y ( t ) putem scrie că:
π
2π
lε = ∫ x′2 + y ′2 dt = 4 ∫ 2 a 2 sin 2 t + b 2 cos 2 tdt =
0 0
π 2 π
⎛b⎞
= 4a ∫ 2 sin 2 t + ⎜ ⎟ cos 2 tdt = 4a ∫ 2 1 + ε 2 sin 2 tdt
0
⎝a⎠ 0
c a 2 − b2
unde ε = = este excentricitatea elipsei.
a a
Astfel lungimea elipsei va fi:
l = 4aE ( ε ) ,
unde
π
E ( ε ) = ∫ 2 1 − ε 2 sin 2 τ dτ
0
este integrala eliptică de speţa a doua.

Este practic să notăm ε = sin α şi să folosim tabelele de valori pentru
funcţia:
455
E1 (α ) = E1 ( arcsin ε ) = E ( ε )
De exemplu, pentru a = 10 şi b = 6 obţinem:

a 2 − b2 4
ε= = = 0,8 = sin 53D
a 5
iar din tabelele de valori ale lui E ( ε ) găsim:
l = 40 E1 ( 53D ) = 40 ⋅ 1, 2776 51,1
Exerciţii propuse

⎧ t6
⎪ x =
( C ) : ⎪⎨ 6 4 t ∈\
⎪y = 2 − t
⎪⎩ 4
cuprins între punctele de intersecţie cu axele de coordonate
13
R:
3
Indicaţie. Curba taie axele de coordonate în punctele A şi B de parametrii
t = 0, respectiv, t = 4 8. Se obţine: x′2 + y ′2 = t 3 t 4 + 1. Calculul integralei:

4
8
∫0
t 4 + 1 t 3 dt se poate face cu schimbarea: u 2 = t 4 + 1.
B t=48
t =0
O A x
456
⎧x = t2
( C ): ⎪⎨ t 2 (t ∈ \ ).
⎪ y = ( t − 3)
⎩ 3
R: 4 3
(t + 1) dt
3 3
Indicaţie. ∫ x′2 + y ′2 dt = ∫ 2
0 0
A B
t =0 t= 3 x
3. Să se calculeze lungimea cardiodei:

⎧ x = a ( 2cos t − cos 2t )
( C ) : ⎪⎨
⎪⎩ y = a ( 2sin t − sin 2t )
R : 16a
Indicaţie. Se va evalua:
π π
∫π x′2 + y ′2 dt = ∫ 8a 2 (1 − cos t )dt
− −π
t= 0 t = −π
O t=π x
457
⎧ x = ( t 2 − 2 ) sin t + 2t cos t
( C ) : ⎪⎨
⎪⎩ y = ( 2 − t ) cos t + 2t sin t
2
cuprins între punctele A ( t = 0 ) şi B ( t = π ) .

π3
R:
3
π
Indicaţie. Se obţine x′2 + y′2 = t 4 apoi se calculează: ∫
0
x′2 + y ′2 dt.
y
π
t=
2
t =0
t =π O t = 2π x
5. Să se găsească lungimea arcului curbei:

⎧ 1
⎪⎪ x = cos t + 2 sin t
3
(C ) : ⎨ t ∈ [ 0, 2π ]
1
⎪ y = sin t + cos t
3
⎪⎩ 2
⎛ π⎞
cuprins între punctele A ( t = 0 ) şi B ⎜ t = ⎟ .
⎝ 2⎠
6 −π
R:
4
π
1
Indicaţie. x′2 + y′2 = (1 − 3sin 2t ) . Se integrează: ∫
2 2
x′2 + y ′2 dt
4 0
y ⎛ π⎞
B⎜t = ⎟
1 ⎝ 2⎠
1 A( t = 0 )
2
O 1 1 x
2
458
6. Să se calculeze lungimea buclei curbei:
⎧ 3t
⎪x =
(1 − t )
3
( ) ⎨
C :
⎪
(
t ∈ −∞ , 2 − 3 ⎤⎦ ∪ ⎡⎣ 2 + 3, + ∞ )
⎪ y = 3t − 1
⎪ (1 − t )
3
⎩
R: 3 3
Indicaţie. Se evaluează:
∫
2− 3
−∞
x′2 + y ′2 dt + ∫
+∞
2+ 3
x′2 + y ′2 dt = lim ⎛⎜ ∫
2− 3
r →+∞ ⎝ − r
+∫
2+ 3
r ⎞
⎟
⎠
( )
x′2 + y ′2 dt
unde
9 (1 + t 2 )
2
x′ + y ′ =
2 2
(1 − t )
4
Se ţine seama de faptul că:
1+ t2 3t 2 − 3t + 2
∫ ( t − 1) 4
dt =
3 ( t − 1)
2
7. Să se calculeze lungimea curbei:
⎧⎪ x = a ( 2cos t − cos 2t )
(C ) ⎨
⎪⎩ y = a ( 2sin t − sin 2t )
R : 2π a
459
3.6. Lungimea unui arc de curbă reprezentat în coordonate polare
Dacă o curbă regulată este reprezentată în coordonate polare de ecuaţia:

( C ) : ρ = ρ (θ ) , θ ∈I
AB pe curba ( C ) (vezi figura) va avea lungimea:

atunci lungimea unui arc p
θ2
lp
AB
=∫ ρ 2 + ρ ′2 (θ )dθ
θ1
B (θ 2 )
M ( ρ ,θ )
A (θ1 )
ρ
O
x
1. Să se calculeze lungimea unui arc pe cercul:

( C ): ρ = R
şi să se deducă de aici lungimea întregului cerc.
Soluţie. Fie arcul p AB definit de punctele de parametrii polari θ = 0 şi θ = ϕ
(vezi figura alăturată).
B (θ = ϕ )
ϕ
x
O A (θ = 0)
Întrucât ρ = R = const. urmează că ρ ′ (θ ) = 0, iar ρ 2 + ρ ′2 (θ ) = R
rezultă că:
460
ϕ ϕ
lp
AB
=∫ ρ 2 + ρ ′2 dθ = ∫ R dθ = Rϕ
0 0
Observaţie. Pentru ϕ = 2π se obţine lungimea cercului: l = 2π R.
2. Să se găsească lungimea primului arc din spirala lui Arhimede:

( C ) : ρ = aθ
tăiat în exterior de axa polară ρ = 0.
Soluţie. Avem de calculat lungimea arcului OA p ale cărui extremităţi
corespund valorilor θ = 0 şi θ = 2π (vezi figura).
ρ
θ = 2π θ =0
A O x
În acest caz:
ρ 2 + ρ ′2 (θ ) = a 2θ 2 + a 2 = a 1 + θ 2
iar
2π 2π
p = ∫
lOA ρ 2 + ρ ′ 2 dθ = a ∫ 1 + θ 2 dθ =
0 0
⎡
⎣
1
( ⎤
= a ⎢π 4π 2 + 1 + ln 2π + 4π 2 + 1 ⎥
2 ⎦
)
3. Să se calculeze lungimea arcului de spirală logaritmică:
( C ): ρ = aemθ
cuprins între punctele A ( ρ0 ,ϕ0 ) şi B ( ρ ,ϕ ) .
Soluţie. Avem: ρ ′ (θ ) = ame mθ = mρ . Apoi:
ρ 2 + ρ ′2 (θ ) = m 2 + 1ρ = a m 2 + 1emθ
iar mai departe, presupunând ϕ > ϕ0 , se obţine:
a
( )
ϕ ϕ
lp =∫ ρ 2 + ρ ′2 dθ = a m 2 + 1 ∫ emθ dθ = m 2 + 1 eϕ − eϕ0
AB ϕ0 ϕ0 m
461
θ=0
O ρ x
θ =ϕ
Interpretare. Dacă rescriem rezultatul de mai sus sub forma:
lp
AB
=
1 + m2
m
( ϕ
aeϕ − ae 0 =
m
)
1 + m2
( ρ − ρ0 ) =
1 + m2
m
ρ
deducem că lungimea spiralei logaritmice creşte proporţional odată cu
creşterea razei polare corespunzătoare arcului.
4. Să se calculeze lungimea arcului de cardiodă:

( C ) ρ = a (1 + cosθ ) , 0 ≤ θ ≤ 2π , ( a > 0).
Soluţie. Aici:
ρ ′ (θ ) = − a sin θ
iar
θ
ρ 2 + ρ ′2 = 2a 2 (1 + cos 2 θ ) = 2a cos
2
Prin urmare:
2π 2π θ
l=∫ ρ 2 + ρ ′2 dθ = 2 a ∫ cos dθ .
0 0 2
θ
Însă, funcţia cos este periodică având perioada principală π , aşa încât
2
putem scrie:
π θ
l = 4a ∫ cos dθ = 8a.
0 2
5. Determinaţi lungimea arcului de lemniscată:

( C ) : ρ 2 = 2a 2 cos 2θ
π
cuprins între punctele A (θ = 0 ) şi B (ϕ ) cu 0 ≤ ϕ < (vezi figura).
4
B (ϕ )
O ρ
ϕ
A(0 ) x
462
π
Soluţie. Dacă 0 ≤ θ < , atunci cos 2θ > 0, iar din:
4
a 2 sin 2θ
ρ = a 2cos 2θ şi ρ ′ (θ ) = −
cos 2θ
urmează că:
⎛ sin 2 2θ ⎞ a 2
ρ 2 + ρ ′2 = 2a 2 ⎜ cosθ + ⎟=
⎝ cos 2θ ⎠ cos 2θ
ϕ ϕ dθ ϕ dθ
lp =∫ ρ 2 + ρ ′ 2 dθ = a 2 ∫ = a 2∫
AB 0 0
cos 2θ 0
1 − 2sin 2 θ
Notăm:
ϕ
dϕ
K m (ϕ ) = ∫ (integrala eliptică de speţa a doua).
0 1 − m sin 2 θ
Atunci:
lp
AB
= a 2K 2
(ϕ )
Exerciţii propuse
1. Să se calculeze lungimea arcului de cardioidă:

( C ): ρ = a (1 − cosθ )
cuprins între punctele A şi B de parametrii polari θ = 0 şi respectiv, θ = ϕ
cu 0 ≤ ϕ < π .
ϕ
R : 8a sin
2
Indicaţie.
B (θ = ϕ )
ϕ
A (θ = 0 )
O x
θ
Se ţine seama că ρ 2 + ρ ′2 = 2a sin , ( 0 ≤ θ < ϕ ).
2
2. Să se calculeze lungimea arcului de spirală hiperbolică:
463
1
( C ): ρ =
θ
⎛ 1⎞ ⎛1 ⎞
cuprins între punctele A ⎜ 2, ⎟ şi B ⎜ , 2 ⎟ .
⎝ 2⎠ ⎝2 ⎠
5 3+ 5
R: + ln
2 2
Indicaţie. Se ţine seama că:
1 1
ρ 2 + ρ ′2 = 1+
θ θ2
⎛ 1⎞
A ⎜θ = ⎟
⎝ 2⎠
B (θ = 2)
O
x
Mai departe (vezi figura):

2 2 1+θ 2 2 dθ 2 dθ
∫ 1
2
ρ + ρ ′ 2 d θ = ∫1
θ 2
2
d θ = ∫1
2 1+θ 2
+ ∫1
2 θ 2
1+θ 2
Pentru ultima integrală se scrie:
1 1 1
=
θ 2
1+θ 2 θ3 1
1+
θ2
1
şi se efectuează schimbarea: θ → τ ∴ = τ .
θ
3. Să se găsescă lungimile arcului de curbă:
θ
( C ): ρ = a sin 3
3
3π a
R:
2
Indicaţie. Se procedează ca mai sus (vezi figura).
t =π t =0
O x
464
3.7. Calculul volumelor solidelor
(1) Volumul unui solid D ⊆ R3 mărginit este dat de relaţia:

b
V = ∫ S 2 ( x )dx
a
unde S ( x ) este aria secţiunii solidului cu un plan perpendicular pe axa Ox,

iar a şi b sunt capetele intervalului unde ia valori x. Presupunem că S ( x )
este o funcţie continuă pe [ a, b ].
S ( x)
a b x
O
(2) Volumul Vx al unui solid obţinut prin rotaţia în jurul axei Ox a trapezului
curbiliniu mărginit de curba:
y = f ( x) , f ( x) ≥ 0
şi dreptele x = a şi x = b ( a < b ) (vezi figura), se calculează cu ajutorul
relaţiei:
b
Vx = π ∫ y 2 ( x )dx
a
y y = f (x )
O a b
x
465
(3) Volumul Vx al solidului obţinut prin rotaţia în jurul axei Ox a figurii
plane mărginite de curbele:
y = f ( x ) şi y = g ( x ) 0 ≤ f ( x ) ≤ g ( x )
şi dreptele x = a şi x = b este dat de relaţia:
b
V = π ∫ ⎡⎣ g 2 ( x ) − f 2 ( x ) ⎤⎦dx
a
Observaţie. Dacă curba y = f ( x ) este dată în coordonate parametrice sau

polare se poate face o schimbare convenabilă în relaţia de mai sus.
1. Să se calculeze volumul tetraedului mărginit de planele:

⎧x y z
+ + =1
(T ) : ⎪⎨ a b c
⎪⎩ x = 0, y = 0, z = 0
Soluţie. Fie [OABC ] tetraedul mărginit [ MPN ] de planele date (vezi figura).
z
Cc
P
O b
x B y
M N
A S (x)
a
x
Se consideră secţiunea făcută cu un plan (π ) variabil ales, perpendicular

pe axa Ox la distanţa x = a de origine.
Notăm:
S ( x ) = aria ( MNP ) , Sb = aria ( OBC ) .
Atunci are loc relaţia de asemănare:
S ( x)
2
⎛ x−a⎞
=⎜ ⎟
Sb ⎝ a ⎠
de unde rezultă:
466
( x − a)
2
bc
S ( x ) = Sb 2 (
x − a) ,
2
= 2
= 0≤ x≤a
a 2a
Aplicăm relaţia de calcul (1) pentru calculul volumului tetraedului:
3 a
a bc a bc ( x − a ) abc
V =∫ S ( x )dx = 2 ∫0 ( x − a ) dx = 2a 3
2
=
0 2a 6
0
2. Să se calculeze volumul piramidei de bază ( B ) şi înălţime h (vezi figura).
O
x
S (x )
h
( B)
x
Soluţie. Fie O vârful piramidei şi axa Ox dirijată perpendicular pe baza ( B ) .
Se consideră secţiunea S ( x ) determinată în piramidă de un plan (π )
perpendicular pe axa Ox. Notăm x − distanţa de la vârful O la acest plan.
Din relaţia de asemănare scrisă pentru secţiunile paralele obţinem:
S ( x)
2
⎛x⎞
=⎜ ⎟
SB ⎝h⎠
unde S B = aria ( B ) . De aici rezultă că:
SB 2
S ( x) = x , x ∈ [ 0, h ] ,
h2
iar mai departe:
h SB h Sb h
V = ∫ S ( x )dx = ∫ x 2 dx = .
0 h2 0 3
3. Să se calculeze volumul elipsoidului:

x2 y 2 z 2
(E): + + =1
a 2 b2 c 2
Soluţie. Intersecţia elipsoidului cu planul x = const. este elipsa:
467
y2 z2
(ε x ) : + =1
⎛ x2 ⎞ ⎛ x2 ⎞
b ⎜1 − 2 ⎟
2
c ⎜1 − 2 ⎟
2
⎝ a ⎠ ⎝ a ⎠
z
y
c
εx
b
a
O x x
S ( x)
x2 x2
de semiaxe α = b 1 − şi β = c 1 − şi având aria:
a2 a2
⎛ x2 ⎞
S ( x ) = παβ = π bc ⎜ 1 − 2 ⎟ x ∈ [ − a, a ]
⎝ a ⎠
Mai departe, aplicăm formula de calcul a volumelor (1):
a a⎛ x2 ⎞ 4
V = ∫ S ( x )dx = 2π bc ∫ ⎜ 1 − 2 ⎟dx = π abc.
−a 0
⎝ a ⎠ 3
4. Să se calculeze volumul corpului obţinut prin rotaţia elipsei:

x2 y 2
( E0 ) : + =1
a 2 b2
în jurul axei Ox.
Soluţie. Rotind elipsa ( E0 ) în jurul axei Ox se găseşte elipsoidul de
revoluţie:
x2 y 2 + z 2
+ =1
a2 b2
b 2
Notăm f ( x ) = a − x2 , x ∈ [ −a, a ]. Atunci:
a
π b2 4π 2
∫ (a − x 2 )dx =
a a
V = π ∫ f 2 ( x )dx = 2 2
2
ab .
−a a 0 3
468
y
b f ( x)
−a O a x
b
−b
z
5. Să se calculeze volumul sferei de rază R.

Soluţie 1. Se poate aplica formula care dă volumul elipsoidului de semiaxe
egale cu a = b = c = R i.e.
4π R 3
V= .
3
Soluţie 2. Se consideră cercul de ecuaţie:
( C0 ) : x2 + y 2 = R2
Rotind curba ( C0 ) în jurul axei Ox se obţine sfera de ecuaţie:
( S ) : x2 + y 2 + z 2 = R2
Notăm f ( x ) = R 2 − x 2 , x ∈ [ −π , π ]. Mai departe:
4π R 3
(R − x 2 )dx =
R R
V =π∫ f 2 ( x ) dx = 2π ∫ 2
−R 0 3
y
O x
z
Soluţie 3. Fie sfera de ecuaţie:
(S ): x2 + y 2 + z 2 = R2
469
şi fie un plan ( P ) variabil perpendicular pe axa Ox care taie sfera după un
cerc:
y 2 + z 2 = R2 − x2 , x ∈ [ − R, R ]
de rază r0 = R − x 2 şi arie S ( x ) = π r02 = π ( R 2 − x 2 ) . Rezultă că volumul
corpului va fi, în virtutea relaţiei (1):
4π R 3
(R − x 2 )dx =
a R
V = ∫ S ( x )dx = 2π ∫ 2
−R 0 3
S ( x)
O x R x
z
( P)
6. Să se calculeze volumul solidului sferic:

x 2 + y 2 + z 2 = 16
cuprins între planele x = 2 şi x = 3.
Soluţie 1. Se consideră cercul de secţiune cu planul x = const.
y 2 + z 2 = 16 − x 2
( ) = π (16 − x 2 ) . Atunci volumul solidului sferic

2
având aria S ( x ) = π 16 − x 2
va fi:
29 x
V = ∫ S ( x )dx = π ∫ (16 − x 2 )dx =
3 3
.
2 2 3
Soluţie 2. Fie cercul de ecuaţie:
( C0 ) : x 2 + y 2 = 16
şi fie f ( x ) = 16 − x 2 , x ∈ [ 2,3].
470
y
f ( x)
O 2 3 x
Atunci, volumul corpului obţinut prin rotaţia arcului de cerc ( C0 ) în jurul

axei Ox va fi :
29π
V = π ∫ f 2 ( x )dx = π ∫ (16 − x 2 )dx =
3 3
.
2 2 3
7. Să se calculeze volumul unui con circular drept având raza bazei R şi

înălţimea h.
Soluţie 1. Se notează O vârful conului şi se alege axa Ox orientată de-a

lungul axei conului. Se consideră secţiunea făcută în con de un plan variabil
perpendicular pe axa Ox, adică discul de arie:
S ( x) = π r2 ( x)
unde r ( x ) se poate obţine din relaţia de asemănare (vezi figura):
x r ( x) R
= ⇔ r ( x) = x
h R h
Astfel:
π R2
S ( x) = x2
h2
iar volumul conului va fi:
h π R2 h π R2h
V = ∫ S ( x )dx = ∫ x 2 dx =
0 h2 0 3
471
y
B
S ( x)
R
r ( x)
O x h x
Soluţie 2. Fie α semiunghiul la vârf făcut cu axa Ox, iar:

R
tg α = =: m
h
Se consideră funcţia:
f ( x ) = mx, x ∈ [ 0, h ]
Rotind segmentul de dreaptă OA în jurul axei Ox se obţine conul de
revoluţie având volumul:
2 3 h
h h ⎛R⎞ x π R2h
V = π ∫ f 2 ( x )dx = π ∫ m 2 x 2 dx = π ⎜ ⎟ =
o 0
⎝h⎠ 3 0
3
y
R
α
O h x
8. Să se calculeze volumul trunchiului de con circular având razele bazelor

r, R şi înalţimea h, ( h > 0, R > r > 0 ) .
Soluţie. Fie sistemul de axe Oxyz având originea în centrul bazei mici, iar
axa Ox orientată în lungul axei trunchiului (vezi figura). Determinăm
funcţia de gradul întâi f ( x ) = ax + b ce trece prin punctele A ( O, r ) şi
B ( h, R ) . Odată găsită funcţia f ( x ) , x ∈ [ 0, h ] obţinem generatoarea
trunchiului. Aşadar, din faptul că A, B ∈ G f au loc egalităţile:
472
⎧ b=r
⎨
⎩ha + b = R
rezultă că:
R−r
a= , b=r
h
y
B( h , R )
A( O, r )
R
r
O h Q x
De aici, generatoarea trunchiului de con va fi:

R−r
f ( x) = x + r , x ∈ [ 0, h ] ,
h
iar volumul:
2 3 h
h ⎛ R−r
h ⎞ πh ⎛ R − r ⎞
V =π∫ f ( x )dx = π ∫ ⎜
2
x + r ⎟ dx = ⎜ x+r⎟ =
0 0
⎝ h ⎠ 3 ( R − r )⎝ h ⎠ 0
π h πh 2
=
3 R−r
( R3 − r 3 ) =
3
( R + rR + r 2 )
9. Să se calculeze volumul segmentului solid:

x2 y 2 z 2
(H ): − + = 1, ( a, b > 0 ) (hiperboloidul de rotaţie)
a2 b2 b2
delimitat de planele x = ±λ , ( λ > a ) .
Soluţie. Se consideră hiperbola de ecuaţie:
x2 y 2
( h0 ) : − =1
a 2 b2
apoi se notează:
473
b 2
f ( x) = x − a2 , a≤ x ≤λ
a
În acest caz, volumul corpului obţinut prin rotaţia hiperbolei ( h0 ) în jurul
axei Ox se va scrie:
2 2 λ
⎛b⎞ ⎡ 3 ⎤
( x − a )dx = 2π ⎜⎝⎛ ba ⎟⎠⎞ ⎢ x3 − a 2 x ⎥ =
λ λ
V = 2π ∫ f ( x )dx = 2π ⎜ ⎟
2
∫
2 2
a
⎝a⎠ a
⎣ ⎦a
2
2π ⎛ b ⎞
⎜ ⎟ ( λ − a ) ( 2a + λ )
2
=
3 ⎝a⎠
f ( x) , x > 0
−λ −a O a λ x
10. Să se calculeze volumul solidului obţinut prin intersecţia cilindrilor:

( C1 ) : x2 + y 2 = r 2 ,
( C2 ) : x2 + z 2 = r 2 .
şi planele de coordonate.
Soluţie. Axele celor doi cilindri fac între ele un unghi de măsură 900.
Notăm O – punctul de intersecţie al acestora şi considerăm un sistem de axe
Oxyz , având semiaxele y > 0 şi z > 0 orientate în lungul axelor cilindrilor
( C2 ) , respectiv, ( C1 ) (vezi figura). Solidul de intersecţie este OABCD.
474
z
K S (x )
D
C O
F A x
E
B
Planul de intersecţie este y = z şi se obţine din rezolvarea sistemului:
⎪⎧ x + y = r
2 2 2
⎨ 2 ( x, y , z > 0 ) .
⎪⎩ x + z = r
2 2
Se duce un plan variabil perpendicular pe axa Ox, a.î. taie solidul OABCD
după un pătrat EFKL.
Notăm x – abscisa punctului F, atunci EF = r 2 − x 2 , iar aria secţiunii
EFKL este:
S ( x ) = EF 2 = r 2 − x 2
În acest caz volumul corpului OABCD este:
r 16 3
V = ∫ S ( x )dx = r
0 3
11. Fie un cerc de rază r şi o direcţie v în planul cercului. Se duc coardele

paralele la direcţia dată şi se construiesc pe acestea segmente parabolice de
aceeaşi înălţime h. Planele acestor segmente sunt perpendiculare pe planul
cercului .
Să se găsească volumul solidului astfel obţinut.

Soluţie. Fie sistemul xOyz, a.î. xOy să fie planul cercului, iar axa Oz să fie
orientată pe săgeata parabolei constituite pe coarda ce conţine centrul
cercului O (vezi fig.a).
475
y
C S( x)
v B
O x r x
r A 2
2
z Fig.a
y
C
P
h
A B
−
r O r x
2 2
Fig.b
Mai întâi vom calcula aria segmentului de parabolă ( P ) , construit prin

punctul de abscisă x (vezi fig. b). Pentru aceasta vom determina ecuaţia
arcului de parabolă ACB.
y = α x2 + h
⎛r ⎞
unde α se determină din condiţia ca punctul B ⎜ , 0 ⎟ să fie parabolă i.e.
⎝2 ⎠
4h
α =− , deci:
r2
4h 2
ACB : y = h − x x ∈ [ −r , r ] ,
r2
astfel aria ACB este:
r r⎛ 4h ⎞ 2
S = ∫ y dx = 2∫ ⎜ h − 2 x 2 ⎟dx = ah
−r 0
⎝ r ⎠ 3
476
Acum suntem în măsură să evaluăm volumul solidului după relaţia (1). Din
faptul că A şi B sunt şi puncte pe cercul x 2 + y 2 = r 2 , obţinem legătura:
a = 2 y = 2 r 2 − x2
iar de aici urmează că:
2 4h 2
S = S ( x) = ⋅ 2 r 2 − x2 ⋅ h = r − x2 , x ∈ [ −r , r ]
3 3
iar volumul corpului va fi,
r 4h r 2
V = ∫ S ( x )dx = 2 ∫ r − x 2 dx
−r 3 0
Cum
r
r x 2 r
1 x π r2
∫0
r 2 − x 2 dx =
2
r − x 2 − arcsin
0 2 r0
=
4
obţinem, în final:
2
V = π r 2h
3
12. Să se calculeze volumul corpului obţinut prin rotaţia în jurul axei Ox a

arcului de parabolă
1 1 1
(C ) : x + y =a
2 2 2
şi mărginit de axele de coordonate

Soluţie. Punctele de intersecţie ale curbei ( C ) cu axele de coordonate sunt
A ( O, a ) şi B ( a, O ) . Arcul AB rotit în jurul axei Ox generează corpul din
( )
2
figură. Notăm: f ( x ) = a − x , x ∈ [ 0, a ]. Atunci volumul corpului de
revoluţie va fi:
( )
a a 4
V = π ∫ f 2 ( x )dx = π ∫ a − x dx =
0 0
π a3
( )
a
= π ∫ a 2 − 4a a x + 60 x − 4ax x + x 2 dx =
0 15
477
y
A ( O, a )
B ( a, O )
O x
⎡ π π⎤
13. Arcul sinusoidal y = sin x , x ∈ ⎢ − , ⎥ mărginit de dreptele y = 0 şi
⎣ 2 2⎦
y = 1 se roteşte în jurul axei Ox (vezi figura). Să se calculeze volumul
corpului de revoluţie generat.
⎡ π π⎤
Soluţie. Se aplică relaţia (2). Notând f ( x ) = sin x, x ∈ ⎢ − , ⎥ scriem:
⎣ 2 2⎦
π π π
1 − cos 2 x
V = π ∫ 2π f 2 ( x )dx = π ∫ 2π sin 2 x dx = 2π ∫ 2 dx =
=
2
−
2
0 2
π
⎛ ⎞
⎜ π 1 2
= 2π − sin 2 x ⎟ = π 2
⎜2 2 0
⎟
⎝ ⎠
y
y =1
π π x
− O
2 2
14. Arcul logaritmic y = ln x mărginit de dreptele y = 0 şi y = 1 se roteşte

în jurul axei Oy (vezi figura). Să se calculeze volumul corpului de revoluţie
generat.
Soluţie. Funcţia:
478
⎧⎪ln x x<0
y=⎨
⎪⎩ln ( − x ) x > 0
este inversabilă, iar inversa ei este:
⎧⎪e y y ∈ [1, e]
x=⎨ y
⎪⎩−e y ∈ [ −1, e ]
În acest caz vom scrie V formula de calcul a volumului, echivalentă cu (2):
( f ( y ) ) dy
b d
V = π ∫ f 2 ( x ) dx = π ∫ −1 2
a c
unde f bijectivă cu f ( a ) = c şi f ( b ) = d .
−e −1 1 e x
O
Aşadar, volumul corpului generat va fi:

π π
V = π ∫ x 2 ( y ) dy = π ∫ e2 y dy = e2 y = ( e2 − 1)
e 1
1 0 2 2
15. Să se calculeze volumul solidului generat prin rotaţia în jurul axei Ox a

x2
arcului parabolic y = + 2 tăiat în exterior de dreapta 5 x + 8 y + 14 = 0.
4
Soluţie. Punctele A şi B de intersecţie dintre curbă şi dreaptă se obţin din
sistemul:
⎧ x2
⎪y = +2
⎨ 4
⎪5 x − 8 y + 14 = 0
⎩
1
Se obţine x1 = şi x2 = 2. Notăm (vezi figura):
2
479
y
B
O 1 2 x
2
x2 5 x + 14 ⎡1 ⎤
f ( x) = +2 şi g ( x ) = , x ∈ ⎢ , 2⎥ .
4 8 ⎣2 ⎦
obţinem cu ajutorul relaţiei (3):
2 2
⎡1 ⎛ x2 ⎞⎤
V = π ∫ ⎡⎣ g 2 ( x ) − f 2 ( x ) ⎤⎦dx = π ∫ ⎢ ( 9 x + 14 ) − ⎜ + 2 ⎟ ⎥dx
2
1 1 ⎣ 64 ⎝ 4 ⎠⎦
2 2
sau în final:
891
V= π.
1280
16. Să se calculeze volumul corpului generat prin rotaţia arcului mărginit de

parabolele y = x 2 şi 8 x = y 2 .
y y=x
2
2
8x = y
4
O 2 x
Soluţie. Punctele de intersecţie ale celor două curbe sunt soluţiile sistemului:
480
⎧⎪ y = x 2
⎨
⎪⎩8 x = y
2
y2
Se obţin: y1 = 0 şi y2 = 4. Notăm h ( y ) = y şi q ( y ) = .
8
Cu aceeaşi observaţie făcută la exerciţiul 13 deducem că volumul corpului
generat va fi:
4 4⎛ y4 ⎞ 24
V = π ∫ ⎡⎣ h 2 ( y ) − q 2 ( y ) ⎤⎦dy = π ∫ ⎜ y − ⎟dy = π
0 0
⎝ 64 ⎠ 5
17. Să se calculeze volumul torului.
Soluţie. Torul este corpul generat prin rotaţia unui cerc de rază r în jurul
unei drepte ( d ) situată în planul arcului la distanţa b faţă de centrul
cercului ( b ≥ r ) .
Alegem axele de coordonate a.î. dreapta ( d ) să fie axa absciselor, iar axa
ordonatelor să conţină centrul cercului (vezi figura).
y
g ( x)
r
b
(d ) f ( x)
−r O r x
Ecuaţia cercului în raport cu sistemul ales va fi:

( C ): x2 + ( y − b ) = r 2
2
Notăm:
f ( x ) = b + r 2 − x2 , x ≤r
481
g ( x ) = b − r 2 − x2 , x ≤ r.
Aşadar, volumul corpului generat va fi:
r ⎡
( ) − (b − ) ⎤⎥⎦dx =
r 2 2
V = π ∫ ⎡⎣ g 2 ( x ) − f 2 ( x ) ⎤⎦dx = π ∫ ⎢ b + r 2 − x 2 r 2 − x2
−r −r
⎣
r
= 8π b ∫ r 2 − x 2 dx
0
Substituţia:
x → θ ∴ x = r cos θ şi dx = −r sin θ dθ
x 0 r
π
θ 0
2
conduce la:
π π
1 − cos 2θ
V = 8π b ∫ 2 r 2 sin 2 θ dθ = 8π br 2 ∫ 2 dθ = 2π 2 r 2 b
0 0 2
18. Să se calculeze volumul solidului generat prin rotaţia arcului de

parabolă y 2 = 4ax tăiat în exterior de dreapta x = a în jurul y = −2a
Soluţie. Efectuăm translaţia de axe:
⎧ x′ = x
( x, y ) → ( x′, y′) ∴ ⎨
⎩ y ′ = y + 2a
astfel în noile coordonate funcţia parabolei se rescrie sub forma:
( y ′ − 2a )
2
= 4ax′
y B
A
O x
−2a C
D x′
Renotând variabilele, problema revine la rotaţia arcului de parabolă:
482
( y − 2a )
2
= 4ax
mărginit de dreapta x = a în jurul axei Ox (vezi figura).
y
2a
O a x
Prin urmare, vom nota:

f ( x ) = 2a − 2 ax , x ∈ [ 0, a ]
g ( x ) = 2a + 2 ax , x ∈ [ 0, a ] ,
iar volumul corpului generat va fi în acest caz:
(
V = π ∫ ⎡⎣ g 2 ( x ) − f 2 ( x ) ⎤⎦dx = π ∫ ⎡ 2a + 2 ax ) − ( 2a − 2 )
ax ⎤dx
a a 2 2
0 0 ⎣⎢ ⎦⎥
32 3
sau în final: V = πa
3
19. Să se calculeze volumul solidului generat prin rotaţia astroidei:

⎧⎪ x = a cos3 t
( ) ⎨
C :
⎪⎩ y = a sin t
3
în jurul axei Ox .
Soluţie. Reprezentarea astroidei este cea de la exerciţiul 6. În cazul de faţă,

curba este exprimată în coordonate parametrice, drept pentru care vom fi
nevoiţi să facem schimbarea de variabilă în integrala care ne dă volumul:
a a
V = π ∫ y 2 ( x ) dx = 2π ∫ y 2 dx
−a 0
Astfel:
⎧⎪ x = a cos3 t ⇔ dx = −3a cos 2 t sin t dt
⎨
⎪⎩ y = a sin t
3
x 0 a
π
t 2 0
483
Deaici rezultă că:
π
V = 2π ∫ 2 a 2 sin 6 t ( −3a cos 2 t sin t )dt =
0
⎡ π π
⎤
= 6 π a 3 ⎢ ∫ 7 sin 7 t dt − ∫ 2 sin 9 t dt ⎥
0 0
⎣ ⎦
Reamintim că pentru m ∈ :
π
H m := ∫ 2 sin m x dx =
( m − 1)!! π
0 m !! 2
astfel că
π
π 2 4 6
H 7 = ∫ 2 sin 7 x dx = ⋅ ⋅ ⋅
0 2 3 5 7
iar
π
π 2 4 6 8
H 9 = ∫ 2 sin 9 x dx = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
0 2 3 5 7 9
Înlocuind mai sus obţinem
π 2 4 6 ⎛ 8 ⎞ 32 3
V = 6π a 3 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⎜ 1 − ⎟ = πa
2 3 5 7⎝ 9 ⎠ 105
20. Să se calculeze volumul cardioidei definită prin ecuaţia sa în coordonate

polare:
ρ = a (1 + cosθ ) .
Soluţie. Volumul corpului generat va fi diferenţa volumelor corpurilor

generate prin rotaţia arcelor MNKLO şi OKLO în jurul axei Ox (care este şi
axă polară în acelaşi timp). Vom trece şi în acest caz la coordonate polare,
considerând unghiul polar θ ca parametru:
⎪⎧ x = ρ cosθ = a cos θ (1 + cos θ )

⎨
⎪⎩ y = ρ sin θ = a sin θ (1 + cos θ )
Este evident că abscisa punctului M este xM = 2a (valoarea care se obţine
luând θ = 0 ) iar abscisa punctului C este minimul funcţiei:
θ x ∴ x = a (1 + cos θ ) cos θ
484
y
N
a
K ρ
L θ M
O 2a x
−a
Pentru a găsi minimul acestei funcţii, vom căuta mai întâi punctele critice
i.e. rădăcinile derivatei întâi:
x′ (θ ) = −a sin θ (1 + 2cos θ )
Aşadar:
2π
x′ (θ ) = 0 ⇔ θ1 = 0 şi θ 2 = .
3
2π a
În θ1 = 0 găsim xM = 2a, iar în θ 2 = , xK = − .
3 4
De aici rezultă că volumul corpului generat va fi:
2a 0
V = π ∫ a y22 dx − π ∫ a y12 dx
− −
4 4
unde y = y2 ( x ) reprezintă ecuaţia arcului MNKLO, iar y = y1 ( x ) corespunde

arcului OKLO. Procedăm mai departe la schimbarea de variabilă:
x = a cos θ (1 + cos θ )
astfel că:
y 2 = a 2 (1 + cos θ ) sin 2 θ , dx = − a sin θ (1 + 2cos θ ) dθ
2
−a
x 4 0
θ 2π π
3
De aici rezultă:
0
V = π ∫2π a 2 (1 + cos θ ) sin 2 θ ⎣⎡−a sin θ (1 + 2cos θ ) ⎦⎤ dθ −
2
π
−π ∫2π a 2 (1 + cos θ ) sin 2 θ ⎣⎡− a sin θ (1 + 2cos θ ) ⎦⎤ dθ =
2
485
π
= π a 3 ∫ sin 3 θ (1 + cosθ ) (1 + 2cos θ ) dθ
2
0
Mai departe, facem schimbarea:

θ → u ∴ u = cosθ , dx = − sin θ dθ
θ 0 π
u −1 1
iar apoi scriem:

8π a 3
V = π a 3 ∫ (1 − u 2 )(1 + u 2 ) (1 + 2u ) du =
1
−1 3
Observaţie. Volumul unui solid generat prin rotaţia în jurul axei polare a
unui sector format din arcul de curbă r = F (θ ) şi două raze vectoare θ = α
şi θ = β se poate calcula din relaţia:
2 β
V = π ∫ r 3 sin θ dθ
3 α
Formula este utilă în cazul în care se cere volumul generat prin rotaţia în
jurul axei polare a unei curbe închise definită în coordonate polare:
θ =β
θ =α
O x
21. Să se calculeze volumul corpului obţinut prin rotaţia curbei:

r = a sin 2θ în jurul axei polare.
Soluţie. Avem:
π π
2π 4π
V = 2⋅
3 ∫0
2
r 3 sin θ dθ =
3 ∫
0
2
sin 3 2θ sin θ dθ =
486
32π 3 π2 4 64
= a ∫ sin θ cos3 θ dθ = π a3
3 0 105
π
θ=
2
θ =0
x
Exerciţii propuse
1. Să se calculeze volumul trunchiului de piramidă având bazele [ B ] , [b ] şi

înălţimea h.
h 2
R: V=
3
( S B + Sb S B + Sb2 )
Indicaţie. Se aplică rezultatul de la exerciţiul 2 şi se ţine seama de relaţiile
de asemănare între secţiunile Sb , S ( x ) şi S B .
A1 C1 h
Sb x
B1
M P H
S ( x)
N
A C
SB
x
B
487
x2 y 2 z 2
2. Să se calculeze volumul solidului obţinut din elipsoidul + + = 1,
16 9 4
tăindu-l în exterior de planele x = 2 şi x = 3.
R:
Indicaţie. Se ţine seama de exerciţiul 6. Considerăm elipsa:
y2 z2 x2 x2
+ = 1, având aria S ( x ) = π 3 1 − x 2 1− .
⎛ x2 ⎞ ⎛ x2 ⎞ 16 16
9 ⎜1 − ⎟ 4 ⎜1 − ⎟
⎝ 16 ⎠ ⎝ 16 ⎠
3
Se evaluează ∫ S ( x )dx.
2
Observaţie. Se poate aplica şi soluţia 2 de la acelaşi exerciţiu.
3. Să se calculeze volumul cilindrului circular drept având raza bazei R şi

înălţimea h.
R : π R2h
Indicaţie. Se consideră funcţia constantă f ( x ) = R, x ∈ [ 0, h ] şi se aplică
relaţia (1).
f ( x)
R
O h x
4. Să se calculeze volumul unei calote sferice de rază R şi înălţime h.

⎛ h2 ⎞
R: π h2 ⎜ R − ⎟
⎝ 3 ⎠
Indicaţie. Fie S ( x ) aria secţiunii făcută în calota sferică cu un plan variabil
perpendicular pe axa Ox : S ( x ) = π r 2 ( x ) unde r ( x ) = R 2 − x 2 , x ∈ [ R − h, R ].
R
Mai departe se evaluează: V = ∫ S ( x )dx.
R−h
488
y
S (x )
R
r ( x)
O
R x
R−h x
z
5. Să se calculeze volumul unei zone sferice cu razele r1 , r2 delimitată pe o

sferă de rază R, ( R > r1 > r2 > 0 ) .
( )
1⎡
( ) ( ) ⎤⎥⎦
3 3
R: π ⎡⎢ R 2 R 2 − r12 + R 2 − r22 ⎤ + ⎢
⎥⎦ 3 ⎣
R 2 − r12 − R 2 − r22
⎣
Indicaţie. Avem f ( x ) = R 2 − x 2 , x ∈ [ x1 , x2 ] , unde x1 = R 2 − r12 şi
x2 = R 2 − r22 .
y
f ( x)
R r1
r2
O
x1 x2 x
6. Să se găsească volumul astroidului de revoluţie obţinut prin rotaţia

astroidei:
2 2 2
x3 + y3 = a3 , ( a > 0)
în jurul axei Ox.
32
R: π a3
105
489
3
⎛ 2 ⎞
2 2
Indicaţie. Avem f ( x ) = ⎜ a 3 − x 3 ⎟ , a > 0, x ∈ [ 0, a ] . Se calculează apoi
⎝ ⎠
a
2π ∫ f 2 ( x ) dx.
0
O x
7. Să se calculeze volumul solidului mărginit de suprafaţa:

x2 + y 2 = r 2 , ( x > 0, y > 0 )
şi planele x = 0, x = h, ( h > 0).
π r 2h
R:
4
Indicaţie. Se alege sistemul de axe Oxyz , ca în figură, şi se ia:
S ( x ) = π x 2 , x ∈ [ 0, h ].
apoi se aplică (1).
z
S ( x) R
R
O R y
x
x h
490
⎡ π π⎤
8. Arcul sinusoidal y = sin x , x ∈ ⎢ − , ⎥ mărginit de dreptele y = 0 şi
⎣ 2 2⎦
y = 1 se roteşte în jurul axei Oy. Să se determine volumul corpului de
revoluţie.
π 2
R:
4
(π − 8 )
Indicaţie. Vezi şi observaţia de la exerciţiul 13.
1
Se evaluează V = π ∫ arcsin 2 y dy utilizând schimbarea de variabilă:
0
arcsin y = t.
y
y =1
−
π O π x
2 2
9. Să se calculeze volumele corpurilor de rotaţie obţinute prin rotaţia în

jurul axei Ox a arcelor de curbe definite prin
a) y = 1 + x 2 , y = 0 , x ∈ [ −1,1]
b) y = sin x, x ∈ [ −π , π ]
c) y 2 = x, y = x 2
d) x 2 + y 2 = 2, y = x 2
56π
a) R :
15
y
y = x2 +1
−1 O 1 x
491
b) R : π 2
y
y = sin x
−π π
O x
3π
c) R :
10
y = x2 1
O 1 x
y2 = x
10π
d) R :
3
y
4
2
O x
10. Să se calculeze volumul corpurilor de rotaţie generate prin rotaţia în

jurul axei Oy a arcelor de curbă definite la exerciţiul 9.
2
a) R :
3
492
2
Indicaţie. Se evaluează V = ∫1 y − 1 dy, unde funcţia x = y − 1, definită pe
[1, 2] , este inversa funcţiei y = 1 + x2 .
y
1
O x
π2 −8
b) R :
2
1
Indicaţie. Se va calcula π ∫−1 ( arcsin y ) dy. Pentru aceasta se poate face
2
schimbarea de variabilă arcsin y = t.

y
−π O π x
−1
3π
c) R :
10
Indicaţie. Evaluăm π ∫0 ( y − y 4 )dy.
1
y
h ( y ) = y2
1
q( y) = y
O x
493
d) R :
1
6
(5 − 9 2 + 44 8 )
Indicaţie. Notăm h ( y ) = 2 − y2 , q ( y ) = y , y ∈ ⎡⎣1, 4
2 ⎤⎦ .
Se evaluează apoi:
2
V = π ∫ ⎣⎡ h ( y ) − q ( y ) ⎦⎤dy
1
y
4
2
h( y)
1
q( y)
O x
11. Să se calculeze volumul corpului de revoluţie obţinut prin rotaţia figurii

plane mărginite de curba plană:
( C ) : x 2 y 2 = ( x − 1)( 3 − x )
în jurul axei Ox.
R : 4π ( ln 3 − 1)
Indicaţie. Se evaluează:
( x − 1)( x − 3)
x ∈ [1,3].
3
V = π ∫ f 2 ( x ) dx, unde f ( x ) = ,
1 x
y
1 3
O x
12. Să se determine volumul solidului format prin rotaţia în jurul axei Ox a

figurii plane mărginite de axa Ox şi de parabola y = ax − x 2 , ( a > 0 ) .
494
π a5
R:
30
Indicaţie. Domeniul de integrare este x ∈ [1, 2].
y
O 2 x
13. Determinaţi volumul generat prin rotaţia suprafeţei plane mărginite de

x
lănţişorul y = a ch , axa Ox şi dreptele de ecuaţii x = ± a.
a
π a3
R:
4
(e 2
+ 4 − e −2 )
Indicaţie. Se va calcula:
a x
V = π ∫ ch dx
−a a
y
x
y = x2 y = a ch
a
−
−a1 O a1 x
14. Determinaţi volumul solidului format prin rotaţia, în jurul axei Ox, a
arcului de curbă y = sin 2 x cuprins în intervalul x ∈ [ 0, π ].
3π 2
R:
8
Indicaţie. Se va ţine seama de relaţia de recurenţă a integralei:
π
I n = ∫ sin n x dx
0
495
y
O π x
15. Determinaţi volumul solidului format prin rotaţia, în jurul axei Ox, a
suprafeţei plane mărginite de parabola semicubică y 2 = x3 , axa Ox şi
dreapta x = 1.
π
R:
4
y
O 1 x
16. Determinaţi volumul solidului format prin rotaţia aceleiaşi suprafeţe de

la exerciţiul 15, dar în jurul axei Oy.
4
R: π
7
496
y
O x
17. Determinaţi volumul solidului format din rotaţia suprafeţei plane

mărginite de curba y = e x şi axele de coordonate, în jurul:
a) axei Ox b) axei Oy
π
a) R :
2
y
b) R : 2π
y
O x
z
497
18. Determinaţi volumul solidului format prin rotaţia, în jurul axei Oy, a
arcului parabolic y 2 = 4ax, ( a > 0 ) tăiat în exterior de dreapta x = a.
16π a 3
R:
5
−a a x
19. Determinaţi volumul solidului format prin rotaţia în jurul dreptei x = a,

a segmentului de parabolă y 2 = 4ax, tăiat exterior de această dreaptă:
32π a 3
R:
15
⎧ x′ = x
Indicaţie. Se face translaţia ( x, y ) → ( x′, y′ ) , a.î. ⎨
⎩ y′ = y + a
Se va evalua:
(2 )
0 2
π∫ a ( x + a ) dx
−a
y
y′
x=a
O
x
z
498
20. Determinaţi volumul solidului format prin rotaţia în jurul dreptei
y = − p, a suprafeţei plane mărginite de parabola y 2 = 2 px şi de dreapta
p
x= .
2
4π p 3
R:
3
Indicaţie. Se face translaţia de axe a.î. axa Ox să devină dreapta y = − p.
p
x=
y 2
x
O
y = −p
21. Determinaţi volumul solidului format prin rotaţia, în jurul axei Oy, a
suprafeţei plane cuprinse între parabolele y = px 2 şi x = qy 2 .
⎛ q2 1 ⎞
R: π ⎜ − ⎟
⎝ 5 2p ⎠
y y
x=
p
x = qy2
O x
499
22. Determinaţi volumul solidului generat de rotaţia, în jurul axei Ox, a
buclei curbei:
( C ) : ( x − a ) y 2 = ax ( x − 3a ) , ( a > 0 )
π a3
R: (15 − 16ln 2 )
2
x2
23. Determinaţi volumul solidului generat de rotaţia cisoidei y 2 =
2a − x
în jurul asimptotei x = 2a.
R : 2π 2 a 3
Indicaţie. Ca mai sus (vezi figura).
y x = 2a
2
x
y2 =
2a − x
O
x
24. Să se calculeze volumul paraboloidului de revoluţie cu raza bazei R şi

înălţime H.
π R2 H
R:
2
Indicaţie. Ecuaţia paraboloidului de revoluţie, având ecuaţia x = R ( y 2 + z 2 )
este generat de rotaţia parabolei x = Ry 2 în jurul axei Ox.
500
y
H x
O
25. Determinaţi volumul solidului format prin rotaţia suprafeţei plane

mărginite de cicloida:
⎧ x = a ( t − sin t )
( C ) : ⎪⎨
⎪⎩ y = a (1 − cos t )
în jurul a) axei Ox; b) axei Oy; c) axei de simetrie a figurii.
a) R : 5π 2 a 3
O
a x
z
Fig. a), c)
b) R : 6π 3 a 3
O x
z Fig. b)
501
π a3
c)
6
( 9π 2
− 16 )
26. Determinaţi volumul solidului mărginit de hiperboloidul cu o pânză:

x2 y 2 z 2
( H1 ) : + − =1
a2 b2 c2
şi planele z = −1 şi z = 1.
⎛ 1 ⎞
R : 2π ab ⎜ 1 + 2 ⎟
⎝ 3c ⎠
Indicaţie. Intersecţia lui ( H1 ) cu planul x = const este hiperbola:
y2 z2
− =1
⎛ x2 ⎞ ⎛ x2 ⎞
b ⎜1 − 2 ⎟
2
c ⎜1 − 2 ⎟
2
⎝ a ⎠ ⎝ a ⎠
1
Se determină apoi aria secţiunii S ( x ) şi se aplică formula V = ∫−1 S ( x )dx.
S ( x)
z
1
z =1 y
i i
O x x
i −1
z = −1
502
4. APLICAŢII ALE INTEGRALEI DEFINITE ÎN
MECANICĂ
4.1. Aplicaţii generale ale integralei definite în mecanica clasică
I. Presiunea unui fluid

Pentru a calcula forţa de presiune a unui fluid, vom utiliza legea lui Pascal,
care afirmă că forţa de presiune a unui fluid P, ce acţionează pe o suprafaţă
S la o adâncime h, este dată de relaţia:
P = γhs (1)
unde γ este greutatea specifică a fluidului.
II. Lucrul mecanic

Dacă o forţă variabilă X = f ( x ) acţionează pe direcţia axei Ox, atunci
lucrul mecanic efectuat de forţă pe intervalul [ x1 , x2 ] este dat de integrala:
x2
L = ∫ f ( x ) dx ( 2)
x1
III. Energia cinetică

Energia cinetică a unui punct material de masă m şi viteză v este dată de
relaţia:
mv 2
K= ( 3)
2
Observaţii
1) Energia cinetică a unui sistem de puncte materiale având masele

m1 , m2 ,..., mn şi, respectiv, vitezele v1 , v2 ,..., vn este egală cu:
m
mi vi2
K =∑
i =1 2
2) Pentru calculul energiei cinetice a unui solid, se face o partiţie a solidului
în particule elementare (care jocă rolul punctelor materiale), se însumează
apoi energia cinetică corespunzătoare acestor particule, iar în final, se
trece la limită, suma devenind o integrală.
503
IV. Câmpul electrostatic
Două sarcini electrice q1 şi q2 aflate la distanţa r una faţă de cealaltă
interacţionează cu o forţă egală cu:
q1q2
F= ( 4)
r2
V. Mişcarea unui punct material
Dacă un punct material se află în mişcare de-a lungul unei curbe, având
viteza v = f ( t ) cunoscută la fiecare moment de timp t, atunci spaţiul parcurs
într-un interval [t1 , t2 ] este dat de relaţia:
t2
s = ∫ f ( t ) dt ( 5)
t1
1. Viteza unui punct material este v = 0,1t 3 m/s. Să se găsească spaţiul

parcurs de punct în intervalul T = 10 s. Care este viteza medie de deplasare
în acest interval?
Soluţie. Spaţiul parcurs va fi:
10
T 10 1 3 1 t4
s = ∫ v ( t ) dt = ∫ t dt = ⋅ = 250 m
0 0 10 10 4 0
Apoi viteza medie:

s
vm = = 25 m/s.
T
2. Ce lucru mecanic efectuează o forţă pentru a întinde un resort cu 6 cm,

dacă o forţă de 1kg îl întinde 1cm?
Soluţie. Potrivit legii lui Hooke, o forţă X [ kgf ] întinde un resort pe
distanţa x [ m] care este egală cu X = kx, unde k este o constantă de
elasticitate. Alegem x = 0,01 m, X = 1 kgf. Atunci:
X kgf
k= = 100
x m
iar de aici obţinem:
X = 100 x
Astfel, lucrul mecanic efectuat va fi:
x 0,06 0,06
L = ∫ X dx = ∫ 100 x dx = 50 x 2 = 0,18 kg ⋅ m
0 0 0
504
3. Determinaţi energia cinetică a unui cilindru circular de densitate δ având
raza bazei R şi înălţimea h, care se roteşte în jurul axei sale cu viteza
unghiulară ω.
Soluţie. Pentru a determina masa elementară dm vom considera masa unui
cilindru gol având înălţimea h şi raza interioară r şi grosimea pereţilor dr
(vezi figura de mai jos).
Cu aceste notaţii vom scrie:
dm = 2π r ⋅ h δ dr
Viteza liniară a masei elementare este:
v = rω
iar energia cinetică elementară:
v2
dK = dm = π r 2ω 2 h δ dr
2
x
dr h
Integrând apoi, în raport cu r între 0 şi 2, urmeză:

Rv
2
r 3 πω 2δ R 4 h
K =∫ dm = πω 2 h δ =
0 2 3 4
4. Determinaţi forţa de presiune exercitată de un semicerc de rază r
scufundat vertical în apă a.î. diametrul său să plutească pe suprafaţa apei
(vezi figura).
Soluţie. Partiţionăm suprafaţa semidiscului în elemente – benzi paralele cu
suprafaţa apei. Aria unui asemenea element (neglijând termenii
infinitezimali de ordin superior) aflat la adâncimea h este:
505
O
r x
h
dh
x
dS = 2 x dh = 2 r 2 − h 2 dh
Presiunea exercitată de acest element este:
dP = γ h dS = 2γ h r 2 − h 2 dh
unde γ este greutatea specifică ( γ apă = 1) . De aici deducem că presiunea
exercitată de semicerc asupra apei este:
3 r
4 4r 3
P = 2 ∫ h r − h dh = − ( r 2 − h 2 ) 2 =
r
2 2
0 3 0
3
5. Determinaţi forţa de presiune exercitată de un triunghi vertical având

lungimile bazei b şi înălţimea egală cu h, scufundat în lungul bazei în apă
a.î. vârful să atingă suprafaţa liberă a apei.
Soluţie. Introducem un sistem de coordonate, ca în figură, şi considerăm un
element – bandă orizontală de grosime dx şi aflată la adâncimea x.
O B
x
x
h
M N
dx
A b C
y
Asimilând banda cu un dreptunghi, elementul de arie corespunzător va fi:

dS = MN dx
Apoi din asemănarea triunghiurilor AMN şi ABC rezultă:
506
MN x bx
= ⇔ MN =
b h h
De aici, obţinem expresia elementului de arie:
b
dS = x dx
h
iar forţa exercitată de elementul – bandă va fi:
dP = x dS
(termenii de ordin superior s-au neglijat, iar greutatea specifică este γ apă = 1).
Integrând ultima egalitate pe [ 0, h ] , obţinem forţa de presiune exercitată de
întreg triunghiul ABC asupra apei:
h b h 2 1
P = ∫ x dS =
h ∫0
x dx = bh 2
0 3
6. Un jgheab vertical având secţiunea transversală de forma unui trapez cu

lungimile bazelor 70 m, respectiv 50 m, iar înălţimea 20 m este plin cu apă
(vezi figura). Să se determine forţa de presiune a apei asupra pereţilor
jgheabului.
Soluţie. Elementul – bandă considerat are aria aproximativ egală cu:
dS = MN dx
Ţinând seama că ΔOML ∼ ΔOAE se obţine egalitatea de rapoarte:
ML 20 − x
= ⇔ ML = 20 − x
20 20
Mai departe,
MN = ML + LN = 20 − x + 50 = 70 − x
70
20 E
A B
x
L N
M
dx
O 50 C
x
Elementul de arie va fi:
dS = MN dx = ( 70 − x ) dx
şi diferenţiala forţei de presiune a apei va fi:
dP = x dS = x ( 70 − x ) dS
507
Integrând în raport cu x între 0 şi 20 vom scrie:
20 1
P = ∫ x ( 20 − x )dx = 11333
0 3
7. Un vas dreptunghiular este umplut cu volume egale de apă şi ulei. Să se

1
arate că forţa de presiune se reduce cudacă se înlocuieşte apa cu uleiul.
5
Soluţie. Notăm h − adâncimea vasului, iar cu l − lungimea lui. Introducem
un sistem de coordonate ca în figură. Întrucât uleiul este situat deasupra apei
şi ocupă jumătatea superioară a vasului, forţa de presiune a uleiului asupra
pereţilor vasului se exercită pe o jumătate din suprafaţa lui:
1 h2 lh 2
2 ∫0
P1 = xl dx =
16
O l
y
h
2
x
x
h
Presiunea la adâncimea x > se datorează atât presiunii coloanei de ulei la
2
h h
adâncimea , cât şi cea a coloanei de apă la adâncimea x − , astfel:
2 2
⎡h 1 ⎛ h ⎞⎤ ⎛ h⎞
dP2 = ⎢ ⋅ + ⎜ x − ⎟ ⎥ l dx = ⎜ x − ⎟ l dx
⎣2 2 ⎝ 2 ⎠⎦ ⎝ 4⎠
de unde rezultă că forţa de presiune a amestecului la jumătatea inferioară a
vasului este:
h ⎛ h⎞ lh 2
P2 = ∫h l ⎜ x − ⎟dx =
2 ⎝ 4⎠ 4
Prin urmare presiunea amestecului asupra pereţilor vasului va avea valoarea:
lh 2 lh 2 5lh 2
P = P1 + P2 = + =
4 16 16
Dacă vasul ar fi plin doar cu ulei, atunci forţa de presiune asupra pereţilor ar
fi:
508
1 h lh 2
2 ∫0
P= xldx =
4
de aici rezultă că:
1 2 1
P−P= lh = P
16 5
8. O sarcină electrică Q concentrată în originea sistemului interacţionează

cu o altă sarcină situată în punctul ( a,0 ) pe care o deplasează în punctul
( b,0 ) . Determinaţi lucrul mecanic L efectuat de forţa de interacţiune F.
Soluţie.
Q q q
( a, 0) x
x ( b,0 )
dx
Lucrul mecanic elementar dL al forţei F pe deplasarea dx este:
Qq
dL = F dx = dx
x2
b
b Qq ⎛1 1⎞
L = ∫ F dx = − = Qq ⎜ − ⎟
a x a ⎝a b⎠
Qq
Când b → +∞, lucrul mecanic, L → .
a
9. Calculaţi lucrul mecanic efectuat la aruncarea unui corp de greutate G

vertical în sus până la înălţimea h.
Soluţie. Notăm:
F – forţa de atracţie dintre Pământ şi corpul de masă m;
M – masa Pământului;
m – masa corpului.
Aplicând legea lui Newton de atracţie universală, vom scrie:
Mm
F =k
x2
unde x este distanţa dintre corp şi centrul Pământului. Notând:
K = kmM
avem:
K
F ( x) = , R≤ x≤h+R
x2
509
P
m
unde R este raza Pământului.

Pentru x = R forţa F ( R ) devine greutatea corpului i.e.
K
F ( R) = G = ⇔ K = GR 2
R2
iar mai departe:
GR 2
F ( x) =
x2
De aici obţinem că lucrul mecanic elementar este:
GR 2
dL = F ( x ) dx = dx
x2
Prin integrare, găsim:
R+h
R+h GR 2 GRh
L=∫ F ( x) = − =
R x R
R+h
La limită pentru h → +∞ vom scrie:
GRh
lim L ( h ) = lim = GR
h →+∞ h →+∞ R+h
ceea ce înseamnă că, la o valoare a lucrului mecanic egală cu GR corpul de
masă m, iese din câmpul gravitaţional terestru, (bineînţeles dacă se
neglijează mişcarea Pământului).
10. O sferă de oţel de rază R se roteşte în jurul axei sale cu viteza

unghiulară ω . Să se calculeze lucrul mecanic necesar pentru a opri sfera.
Soluţie. Din teorema de conservare a energiei cinetice rezultă că:
ΔK = L ⇔ K = L
510
Mai departe, pentru a calcula energia cinetică a sferei vom împărţi sfera în
cilindri concentrici goi de grosime dx; viteza punctelor unui asemenea
cilindru de rază x este v = ωt.
Elementul de volum a unui cilindru este:
dV = 4π x R 2 − x 2 dx lim
x →∞
Elementul de masă:
dM = γdV
unde γ este greutatea specifică, astfel că diferenţiala energiei cinetice va fi:
dK = 2πγω 2 x 3 R 2 − x 2 dx
De unde, rezultă, în final:
R 4πγ R 3 ω 2 R 2 M ω 2 R 2
K = 2πγω 2 ∫ x 3 R 2 − x 2 dx = ⋅ =
0 3 5 5
unde am ţinut seama că volumul sferei este:
4π R 3
vsf =
3
iar masa sferei:
M = γV
11. Să se calculeze lucrul mecanic de atracţie efectuat de forţa de

interacţiune dintre două particule P0 , P de mase m0 , respectiv m, situat pe
axa Ox la distanţa x0 , respectiv x (vezi figura).
Soluţie. Presupunem 0 < x0 < x.
P0 (m0 ) P ( m)
x0 x x
O
Considerăm particula P0 fixă. Conform legii de atracţie universală, forţa

care acţionează asupra lui P (de la stânga spre dreapta) are mărimea:
m0 m
F ( x ) = −k
( x − x0 )
2
unde k este o constantă. În acest caz, lucrul mecanic efectuat de forţa F

pentru a deplasa particula P dintr-un punct x1 într-un punct x2 ( x2 > x1 > x0 )
este:
x2
L = ∫ F ( x )dx
x1
i.e.
511
km0 m ( x1 − x2 )
x2
x2 dx km m
L = − km0 m ∫ = 0 =
x1
( x − x0 )
2
x − x0 x1
( x1 − x0 )( x2 − x0 )
12. Să se calculeze lucrul mecanic necesar pentru a întinde un resort de

lungime l şi constantă elastică k cu lungime x0 .
Soluţie. Se ştie că pentru a întinde un resort de lungime dată l până la
lungimea l + x este necesară o forţă proporţională de mărime egală cu
valoarea alungirii i.e.
F ( x ) = kx
unde constanta k depinde de resort. Astfel lucrul mecanic va fi:
x0 kx02
L = ∫ F ( x )dx =
0 2
y
F x0 x
13. Un resort acţionat de o forţă F = 100 N este întins cu 1 cm. Să se

calculeze lucrul mecanic necesar pentru a alungi resortul cu 5 cm.
Soluţie. Conform legii lui Hooke:
F = kx
unde x reprezintă alungirea resortului. Pentru: F = 100 N şi x = 0,01 m,
obţinem:
100 = k ⋅ 0,01 ⇔ k = 10000
iar de-aici găsim forţa:
F ( x ) = 10000 x
şi lucrul mecanic:
0,05
0,05 x2
L=∫ F ( x )dx = 10000 = 12,5 J
0 2 0
512
14. Să se calculeze forţa cu care o tijă omogenă 0 ≤ x ≤ l de densitate δ
atrage un punct material P situat la distanţa a pe axa Ox ( a > l ) şi de masă m
(vezi figura).
Soluţie.
x x + dx P
⋅ ⋅ ⋅ ⋅
O l a x
dx
a− x
Un element infinitezimal din tijă, [ x, x + dx ] având masa elementară:

dm = δ dx
atrage punctul material P cu o forţă:
mδ ⋅ dx
dF = − k
(a − x)
2
unde k este o constantă de proporţionalitate. De aici, dacă se integrează în

raport cu x între 0 şi l găsim:
l
l kmδ 1 kmδl
F = −∫ dx = − kmδ =−
0
(a − x)
2
a−x 0 a(a − l )
15. Să se calculeze forţa de presiune a apei ce acţionează asupra unui disc

de rază R scufundat la adâncimea H > 2 R (măsurată între centrul discului şi
suprafaţa liberă a apei) (vezi figura).
Soluţie. Alegem sistemul de axe ca în figură cu originea în centrul cercului.
Împărţim discul în n – benzi orizontale de lăţime Δ x , ( i = 1, n ) . Aria unei i
asemenea benzi “i” va fi:

dSi ≈ AB ⋅ Δxi = 2 R 2 − x 2 Δxi
x
B
H
C
D dx
A
R
O y
513
Admiţând că banda “i” este scufundată la adâncimea H − xi faţă de
suprafaţa liberă a apei şi aplicând legea lui Pascal vom scrie că forţa
elementară de presiune a apei asupra elementului – bandă are valoarea:
ΔPi γ ( H − xi ) ΔSi = 2γ ( H − xi ) R 2 − xi2 Δxi
unde γ este greutatea specifică a apei. Însumând în ambii membri ultima
egalitate după i = 1, n vom scrie:
n
P ∑ 2γ ( H − x )
i =1
i R 2 − x 2 Δxi
Tinzând la limită după n → ∞ rezultă formula exactă pentru forţa de

presiune a apei:
n
P = lim ∑ 2γ ( H − xi ) R 2 − xi2 Δxi
n →∞
i =1
unde membrul drept reprezintă chiar integrala lui Riemann a funcţiei

f ( x ) = 2γ ( H − x ) R 2 − x 2
i.e.
R
P = 2γ ∫
−R
( H − x) R 2 − x 2 dx = πγ R 2 H
Exerciţii propuse
1. Să se calculeze lucrul mecanic pe care îl efectuează o forţă pentru a

întinde un resort cu 0,5 cm ştiind că pentru a-l întinde cu 1 cm este
necesară o forţă F = 5 N.
R : L = 62,5 J
2. Să se calculeze lucrul mecanic efectuat pentru întinderea unui resort

elastic cu 2 m, ştiind că pentru a-l întinde cu 1 m este necesară o forţă
F = 100 N.
R : L = 200 J
3. Să se calculeze lucrul mecanic efectuat pentru întinderea unui resort

elastic cu 5 m ştiind că pentru a-l întinde cu 1 m este necesară forţă de
10 N.
R : L = 0,0125 J
514
4. Să se calculeze lucrul mecanic efectuat pentru a ridica un corp de masă
m = 5 kg la înălţimea de 100 m.
R : L = 4905 J
100
Indicaţie. Se integrează L = ∫0 mg dx, unde G = mg este forţa de greutate,
iar g = 9,81 m/s 2 este acceleraţia gravitaţională.
5. O picătură de apă având masa iniţială M cade sub acţiunea greutăţii sale
şi se evaporă uniform pierzând prin aceasta în fiecare secundă o masă m. Să
se determine lucrul mecanic efectuat de forţa de greutate a picăturii, din
momentul începerii căderii sale până în momentul evaporării totale.
(Se va neglija rezistenţa aerului)
1 2 M3
R: L= g
6 m2
6. Să se determine lucrul mecanic necesar pentru a pompa apa dintr-un

boiler semisferic de rază R.
π R4
R: L=
4
7. Să se determine energia cinetică a unui disc de masă M şi raza R care se

roteşte cu viteză unghiulară ω în jurul unei axe ce trece prin centrul cercului
perpendicular pe planul acestuia
R y
Mg
x
MR 2ω 2
R: K=
4
515
8. Să se determine presiunea unui fluid având greutatea specifică γ ce
acţionează asupra unei elipse verticale de semiaxe a şi b şi al cărui centru
este scufundat la adâncimea h faţă de nivelul fluidului ( h ≥ b ) .
R : P = π abγ h
O
y
h
b a
x
9. Să se determine presiunea unui fluid având greutatea specifică γ ce
acţionează pe pereţii interiori ai unui cilindru circular drept cu raza bazei r şi
înălţimea h (cilindrul este umplut cu fluid).
R : P = π rγ h 2
10. Să se calculeze lucrul mecanic necesar pentru a învinge forţa de

gravitaţie la pomparea apei dintr-un vas conic având vârful orientat vertical
în jos.
π R2 H
R: L=
12
11. Să se calculeze lucrul mecanic necesar pentru a întinde un resort cu

6 cm dacă o forţă de 1 kgf întinde resortul cu 1 cm.
R: L = 0,18 kgf ⋅ m
12. Densitatea unei tije, ( 0 ≤ x ≤ l ) de lungime l se exprimă prin:

πx
q = q0 sin
l
unde q0 este o constantă. Să se calculeze masa tijei.
l
R: 2q0
π
13. Un corp este aruncat vertical în sus cu viteza iniţială v0 . Să se calculeze

înălţimea la care se ridică după t secunde. (Se neglijează rezistenţa aerului).
516
gt 2
R: h = v0t −
2
Indicaţie. Viteza la momentul t este dată de legea:
v = v0 − gt
V
h
V0
14. Un punct material situat pe axa Ox oscilează armonic în jurul originii

cu viteza v, dată de legea:
v = v0 cos ωt
unde t − este timpul, v0 − viteza iniţială şi ω − viteza unghiulară ( v0 şi ω
sunt date). Să se determine poziţia punctului la momentul t şi mărimea
vitezei medii a punctului după ce parcurge o oscilaţie completă:
v0 2
R: x= sin ωt , vm = v0
ω π
15. Un corp este aruncat vertical în sus cu viteza iniţială v0 . Se ştie că

viteza la momentul t variază după legea:
⎛ g v ⎞
v = c ⋅ tg ⎜ − t + arctg 0 ⎟
⎝ c c⎠
unde c, este o constantă, iar g şi v0 au semnificaţiile de la problema 13.
Determinaţi înălţimea până la care se ridică corpul.
C 2 ⎡ ⎛ v0 ⎞ ⎤
2
R: ln ⎢1 + ⎜ ⎟ ⎥
2 g ⎢⎣ ⎝ c ⎠ ⎥⎦
16. Viteza de mişcare a unui punct material variază după legea:

v = te −0,01t m/s.
Să se calculeze spaţiul parcurs de punct până la oprire.
R: s = 104 m
τ
Indicaţie. Se evaluează lim
τ →+∞ 0 ∫ v ( t ) dt
517
17. Un corp este ridicat vertical cu acceleraţia:
A
f = , (A, a, b constante pozitive, a − bt > 0).
a − bt
Să se determine viteza la momentul t, dacă viteza iniţială este nulă.
Determinaţi înălţimea la care se ridică corpul la momentul t = t1.
A ⎛ a ⎞ A ⎡ a ⎤
R: v= ln ⎜ ⎟, h = 2 ⎢bt1 − ( a − bt1 ) ln ⎥
b ⎝ a − bt ⎠ b ⎣ a − bt1 ⎦
t
Indicaţie. v = ∫ f ( t ) dt
0
18. Două sarcini electrice q0 = 100 C şi q1 = 200 C sunt situate pe axa Ox

în punctele x 0 = 0, şi, respectiv x1 = 1 cm. Să se determine lucrul mecanic
efectuat pentru a deplasa a doua sarcină în punctul de abscisă 10 cm. .
R : 1,8 ⋅ 104 J.
19. Ce lucru mecanic este necesar pentru a opri o sferă de oţel cu raza
R = 2 m care se roteşte cu viteză unghiulară ω = 1000 rot /m în jurul axei sale?
(Se ştie că greutatea specifică a oţelului γ oţel = 7,8 g/cm3 )
M 2 2
R: K= R ω = 2,3 ⋅ 108 kg m
5
Indicaţie. Se aplică problema 10.
20. Un triunghi de bază b şi înălţime h este scufundat în apă cu vârful în

jos a.î. baza sa să rămână la suprafaţa liberă a apei. Determinaţi presiunea
apei asupra triunghiului.
bh 2
R: P=
6
21. Un cilindru cu piston mobil având diametrul D = 20 cm şi lungimea

l = 80cm este umplut cu abur la o presiune p = 10 kgf/ cm 2 . Ce lucru
mecanic este necesar pentru a menţine volumul aburului la temperatură
constantă (proces izoterm) ?
R : L = 800 π ln 2 ( kg ⋅ m )
Indicaţie. Pentru un proces izoterm ecuaţia de stare se scrie pV = constant
i.e. pV = p0V0 . Lucrul mecanic efectuat pentru destinderea gazului de la
volumul v0 la volumul v este:
v
L = ∫ p dv
v0
518
22. Determinaţi lucrul mecanic efectuat într-un proces adiabatic de
destindere al aerului având volumul iniţial v0 = 1 m3 şi presiunea
p0 = 1 kgf/cm 2 la volumul v1 = 10 m3 .
R : L ≈ 15,000 kg ⋅ m
Indicaţie. Într-un proces adiabatic, legea lui Poisson se scrie pV γ = const.
sau pV γ = p0V0γ , unde γ aer = 1, 4. Se evaluează L ca la problema anterioară.
4.2. Calculul momentelor statice şi al momentelor de inerţie.

Centre de greutate. Teoremele lui Guldin – Pappus
IV.2.1 Generalităţi. Relaţii de calcul
( i ) Momentul static
Momentul static relativ la o axă Δ al unui punct material A având masa m şi

situat la distanţa d faţă de axă este cantitativ egal cu:
M Δ = md
Momentul static relativ la o axă l a unui sistem de n – puncte materiale cu
masele m1 , m2 ,..., mn situate în planul axei Δ şi la distanţele d1 , d 2 ,..., d n faţă
de axă este suma:
n
M Δ = ∑ mi di
i =1
unde distanţele punctelor situate de-o parte a dreptei au semnul plus, iar cele
de pe cealaltă parte a dreptei au semnul minus.
În mod similar se defineşte momentul static al unui sistem de puncte relativ
la un plan.
Pentru un sistem material continuu (curbă materială sau domeniu plan
mărginit) momentele statice M x şi M y relativ la axele Ox şi, respectiv,
Oy au expresiile integrale:
a) Pentru o curbă ( C ) regulată:
Mx = ∫ x dm My = ∫ y dm
(C ) (C )
unde dm – reprezintă elementul de masă. Ţinând cont că:
dm = ρ dl
cu ρ − densitatea şi dl − elementul de arc pe curbă.
519
Vom scrie, în ipoteza ρ ≡ 1 :
M x = ∫ xdl ,
(C )
My = ∫
(C )
ydl (1)
unde:
⎧⎪ x = x ( t )
(C ) : ⎨ α ≤ t ≤ β şi dl = x′2 + y ′2 dt
⎪⎩ y = y ( t )
adică:
β β
M x = ∫ x x′2 + y ′2 dt , M y = ∫ y x′2 + y ′2 dt
α α
( 2)
Pentru un domeniu plan ( D ) mărginit de curba y = y ( x ) , axa Ox şi dreptele
x = a şi x = b,
1 b 1 b
( 2′ )
2 ∫a 2 ∫a
Mx = y y dy , My = x y dx
b) Pentru un domeniu plan ( D ) mărginit de curbele y = y1 ( x ) ,

y = y2 ( x ) , ( y ( x ) ≤ y ( x )) ,
1 2 dreptele x = a, x = b, ( a ≤ x ≤ b ) momentele
statice au expresiile:
1 b 2
( y2 − y12 )dx ,
b
M y = ∫ x ( y2 − y1 )dx ( 3)
2 ∫a
Mx =
a
( ii ) Momente de inerţie
Momentul de inerţie, în raport cu axa Δ , a unui punct material de masă m

situat la distanţa d faţă de dreaptă, este numărul:
IΔ = m d 2
Momentul de inerţie relativ la axa Δ al unui sistem de n puncte materiale
de mase m1 , m2 ,..., mn situate, respectiv, la distaţele di faţă de dreapta Δ este
prin definiţie:
n
I Δ = ∑ mi d i2
i =1
unde d1 , d 2 ,..., d n sunt distanţele punctelor faţă de axă.

În cazul sistemelor continue de masă se defineşte momentul de inerţie I Δ
înlocuind suma printr-o expresie integrabilă, şi anume:
a ) Pentru curbă materială ( C ) definim momentele de inerţie în raport cu
axele Ox şi Oy :
520
Ix = ∫ x dm , Iy = ∫ y dm
2 2
(C ) (C )
şi ţinând cont că pentru o curbă omogenă (facem convenţia ρ = 1 ) avem

dm = dl , rezultă că momentele de inerţie în raport cu axele Ox şi Oy au
respectiv, expresiile:
Ix = ∫ x dl ,
2
Iy = ∫ y dl
2
( 4)
(C ) (C )
De aici putem introduce momentul de inerţie în raport cu originea sistemului

de coordonate O :
IO = ∫ (x + y 2 ) dl ( 5)
2
(C )
În expresiile integrale de mai sus se consideră curba ( C ) definită prin
ecuaţiile parametrice (2).
Analog, se pot defini momentele de inerţie ale domeniilor plane mărginite
de curba y = y ( x ) sau mărginit de curbele y = y1 ( x ) , y = y2 ( x ) şi dreptele
x = a şi x = b.
( iii ) Momentul de inerţie al unei plăci omogene având forma unui

trapez curbiliniu în raport cu axa absciselor
Pentru o bară omogenă AB situată pe axa Ox , între punctele x = a şi x = b

( a < b ) definim momentul de inerţie al barei faţă de punctul O numărul
pozitiv I definit prin:
b
I = ∫ x 2 f ( x ) dx
a
O b a x
unde f ( x ) este densitatea barei.

În cazul în care se consideră placa omogenă având forma din figură atunci
definim prin analogie momentul de inerţie în raport cu axa Ox , numărul:
ρ0 b 3
I= ∫ f ( x ) dx
3 a
unde ρ0 este densitatea plăcii. Vom presupune în continuare ρ0 ≡ 1.

521
y f (x)
O a b x
În mod asemănător se defineşte momentul de inerţie al plăcii omogene

limitată de curbele y = f ( x ) şi y = g ( x ) ( x ∈ [ a, b ]) în raport cu axa Ox
prin (vezi figura alăturată ):
1 b 3
I= ∫ ⎡⎣ g ( x ) − f 3 ( x ) ⎤⎦ dx
3 a
y
g (x)
f (x )
O a b x
Aplicaţie.
Să se determine momentul de inerţie al semidiscului circular de rază R

având originea în originea axelor de coordonate şi cu diametrul pe axa Ox ,
în raport cu această axă.
Soluţie. Avem:
f ( x) = R2 − x2
−R O R x
522
1 R
( )
3
3 ∫− R
I= R 2 − x 2 dx
x → t ∴ x = R sin t , dx = R cos t dt
x −R
R
t − π π
2 2
conduce la integrala:
π
R4 2
I= ∫ π cos t dt =
4
2
H4
3 −
2 3
π
unde H m = ∫02 cos m t dt. Pentru m par avem:
Hm =
( m − 1)!! π
m! 2
iar pentru m = 4 :
1 ⋅ 3 3π
H4 = =
2⋅4 8
π R4
Astfel în final, se găseşte: I = . Dacă notăm masa plăcii circulare cu m
8
π R2
şi presupunem densitatea ρ0 ≡ 1 atunci m = , astfel că mai putem scrie:
2
mR 2
I=
4
( iv ) Momentul de inerţie al unui corp de revoluţie

în raport cu axa de rotaţie
Un corp tridimensional omogen are momentul de inerţie I relativ la axa Ox

numărul:
π b
I = ρ 0 ∫ f 4 ( x ) dx
a2
Putem presupune ρ0 ≡ 1
Aplicaţie
Să se determine momentul de inerţie al unui con circular drept având raza
bazei r şi înălţimea h
rx
Soluţie. Fie y = x ∈ [ 0, h ] ecuaţia segmentului-generatoare. Atunci:
h
523
π h π r4 h π
2∫ ∫
I= y 4 dx = 4
x 4 dx = r 4h
0 2h 0 10
Notând m – masa conului, se obţin:
π r 2h 3mr 2
m = ρ0V = şi I=
3 10
y
rx
y = h
i
O h x
( v ) Centre de greutate
Pentru un sistem de n puncte materiale ( Ai )i =1,n masele mi şi vectorii de

poziţie ri , în raport cu originea O a unui sistem de coordonate, definim
centrul de masă prin punctul C de vector de poziţie:
m
∑m r i i
rc = i =1
n
∑m
i =1
i
Pentru un mediu continuu (curbă materială γ sau domeniu plan mărginit D)

definim centrul de masă prin
rC =
∫ r dm
∫ dm
unde integralele se evaluează pe domeniul D.
În cazul unei curbe materiale elementul de masă se exprimă prin rotaţia
dm = ρ dl
iar pentru un domeniu plan mărginit
dm = ρ dS
Vom presupune că mediul este omogen aşa încât putem considera
ρ = constant. Prin urmare
a) pentru o curbă materială
524
∫ rdl
(γ )
rC =
∫ dl
(γ )
sau, pe componente
∫ x dl ∫ y dl
(γ ) (γ )
xC = , yC = ( 6)
∫γ dl ∫γ dl
( ) ( )
⎧⎪ x = x ( t )
unde r = ( xc , yc ) şi γ : ⎨ t ∈ [α , β ] . Trecând la integrala Riemann
⎪⎩ y = y ( t )
obţinem relaţiile de calcul ale centrului de greutate corespunzătoare unei
curbe:
β
⎧ x (t ) x′2 ( t ) + y ′2 ( t )dt
⎪ x = ∫α
⎪ C β
⎪ ∫ α
x′2 + y′2 dt
⎪
⎨
⎪ β
⎪ ∫ y (t ) x′2 ( t ) + y ′2 ( t )dt
α
⎪ yC = β
⎪
⎩ ∫α
x′2 + y ′2 dt
Uneori, notăm ξ şi η în loc de xc şi yc

b) Pentru un mediu continuu din planul ( D ) mărginit vom scrie
∫ rdS ∫ x dS ∫ y dS
( D) ( D) ( D)
rC = ⇔ξ= ,η= (7)
∫ dS ∫ dS ∫ dS
( D) ( D) ( D)
unde rC = (ξ ,η )
iar, pentru un corp (T ) din spaţiu:
∫ r dV ∫ x dV ∫ y dV ∫ z dV
(T ) (T ) (T ) (T )
rC = ⇔ξ= ,η = ζ =
∫ dV ∫ dV ∫ dV ∫ dV
(T ) (T ) (T ) (T )
(8)
unde, rC = (ξ ,η , ζ ) .
525
( vi ) Teoremele lui Guldin – Pappus
Teorema I. Aria suprafeţei generate de un arc de curbă plană care se roteşte

în jurul unei axe ( D ) din planul curbei (arcul fiind situat în întregime de
aceeaşi parte a axei) este egală cu lungimea cercului descris de centrul de
greutate al curbei date, presupuse omogene.
M dl M′
η i B
A
y y + dy
(Δ )
O ξ x
A′ B′
Un arc de curbă MN = dl generează prin rotaţia sa în jurul axei ( Δ ) , luată ca

axa Ox (vezi figura), un trunchi de con. Ţinând seama că aria laterală a
unui trunchi de con este A = π ( R + r ) G, rezultă că elementul de arie este:
dS = π ⎣⎡( y + dy ) + y ⎦⎤ dl
Neglijând termenii infinitezimali de ordin superior deducem că:
dS = 2π y dl
de unde:
S = 2π ∫ ydl
Notând l – lungimea arcului AB , iar η – ordonata centrului de greutate,

scriem, mai departe:
∫ y dl = l ⋅η
Aşadar:
S = 2π η ⋅ l
Teorema II. Volumul corpului generat prin rotaţia unei suprafeţe plane
închise în jurul unei axe ( Δ ) din planul ei (suprafaţa fiind situată în
întregime de aceeaşi parte a axei) este egal cu produsul dintre aria acestei
surprafeţe şi lungimea cercului descris de centrul ei de greutate.
526
y
y1 M M′
η iC
y i i
A B
y
N N′
η ( Δ)
dx
i
O ξ x
M1 M 1′
M1 M 1′
Presupunem că axa de rotaţie ( Δ ) este chiar axa Ox (vezi figura) notăm y1

ordonata unui punct de pe arcul superior AMB şi y2 ordonata unui punct
situat pe arcul inferior ANB corespunzător aceleiaşi abscise x. Volumul
generat de elementul de suprafaţă MM ′N ′N poate fi exprimat ca diferenţa
volumelor a doi cilindri de aceeaşi înălţime dx şi cu razele bazelor y1 şi y2 .
Rezultă:
y1 + y2
dV = π y12 dx − π y22 dx = 2π ( y1 − y2 ) dx = 2π ydS
2
y 1 + y2
unde s-a notat y = ordonata centrului maselor pentru elementul de
2
arie MM ′N ′N presupus dreptunghiular. De aici, obţinem:
V = 2π ∫ y dS
Notând S – aria suprafeţei plane AMBNA şi η − ordonata centrului maselor,
putem scrie mai departe:
V = 2π η ⋅ S
( v ) Proprietăţile centrelor de greutate
Vom enunţa câteva dintre proprietăţile mai importante ale centrelor de

greutate utile în aplicaţii.
(1) Dacă un sistem material admite un plan, o axă sau un centru de
simetrie, atunci centrul de greutate se află în acel plan, pe acea axă sau în
acel centru.
(2) Dacă un sistem material (S) se compune din n subsisteme
( S1 ) , ( S2 ) ,..., ( Sn ) având fiecare masele M 1 , M 2 ,..., M n şi centrele de greutate
527
C1 , C2 ,..., Cn , atunci centrul de masă al sistemului ( S ) se poate obţine
considerând că masele sistemelor componente M i sunt concentrate în
centrele lor de masă i.e.
n
∑M R i i
rc = i =1
n
∑M
i =1
i
unde prin Ri s-au notat vectorii de poziţie ai centrelor de masă Ci ( i = 1, n )

(3) Dacă un sistem material ( S ) poate fi considerat ca provenind
dintr-un sistem ( S1 ) din care a fost îndepărtat un sistem ( S2 ) şi dacă se
cunosc centrele de greutate C1 şi C2 ale celor două sisteme, atunci centrul
de greutate al sistemului ( S ) se poate obţine considerând că în punctele C1
şi C2 s-ar concentra masele M 1 şi M 2 , i.e.
M 1 R1 − M 2 R2
rC =
M1 − M 2
1. Să se determine centrul de greutate al unei bare omogene de lungime l.

Soluţie. Fie bara AB de lungime l situată în lungul axei Ox (vezi figura).
A C B
i
O ξ l x
Notăm C – centrul de greutate iar, ξ − abscisa punctului C.

Avem:
l
x2
∫ r dl l
∫ x dx = 2 l
rC = AB
⇔ξ = 0 0
=
∫ r dl
l
l 2
AB
∫ dx0
Prin urmare, o bară omogenă va avea centrul de greutate situat în mijlocul

barei.
Observaţie. Dacă se cunosc, în particular, coordonatele extremităţilor
segmentului AB, A ( x1 , y1 ) , B ( x2 , y2 ) , atunci (vezi figura alăturată).
528
x2
x2
x2
ξ=
∫x1
x dx
=
2 x1
=
x1 + x2
x2
x2 − x1 2
∫ x1
dx2
y
y2 B
η ⋅ C (ξ ,η )
A
y1
O x1 ξ x2 x
Analog, se obţine:
y1 + y2
η=
2
2. Să se determine centrul de greutate al plăcii omogene având forma unui
triunghi dreptunghic cu lungimile catetelor a şi b.
Soluţie. Fie un sistem de axe xOy ales ca în figură.
y
biB
⎛a b⎞
C⎜ , ⎟
η i ⎝2 2⎠
A
O ξ ai x
Ecuaţia segmentului [ AB ] este:

x y
[ AB ] : + = 1, x ∈ [O, a ] , y ∈ [O, b ].
a b
Atunci figura plană mărginită de arcul [ AB ] , axa Ox şi dreptele de ecuaţii
x = 0 şi x = a are coordonatele centrelor de greutate, respectiv:
1 a
∫
a
ξ=2
0
y y dx
∫ x y dx
, η= 0
ab ab
2 2
529
Din ecuaţia arcului [ AB ] obţinem:
⎛ x⎞
y = b ⎜1 − ⎟
⎝ a⎠
3 a
b (a − x)
2
a ⎛ x⎞
a a 2b
∫
0
y y dx = b ∫ ⎜1 − ⎟ dx = −
o
⎝ a⎠ a 3
=
3
0
iar
a a ⎛ x⎞ a 2b
∫
0
xy dx = b ∫ x ⎜1 − ⎟dx =
0
⎝ a⎠ 6
înlocuind mai sus obţinem, în final:
a b
ξ= , η=
2 2
3. Să se determine momentul de inerţie al plăcii omogene plane

triunghiulare având lungimea bazei b şi înălţimea h în raport cu baza sa.
Soluţie. Alegem un sistem de axe xOy ca în figura de mai jos şi delimităm
cu o bandă parabola cu axa Oy de lăţime dy.
y
A
Q P
h
dy
i
M y N
B O C x
Elementul de arie al dreptunghiului MNPQ va fi:

dS = MN ⋅ dy
unde MN rezultă din asemănarea triunghiurilor AMN şi ABC, i.e.
MN h − y b
= ⇔ MN = ( h − y )
b h h
Aşadar:
b
dS = (h − y)
h
530
Placa fiind omogenă (putem alege ρ = 1 ) rezultă că elementul de masă
corespunzător benzii MNPQ este:
dm = dS
de unde reiese imediat că:
b h 2 bh3
∫ ∫ ( )
h ∫D
In = y 2 dm = y 2 dS = y h − y dy =
[ ABC ] [ ABC ] 12
4. Să se determine centrul de greutate al unei bare omogene în formă de arc

având unghiul la centru de măsură 2α şi raza R.
Soluţie. Fie un sistem de axe ales, astfel încât axa Ox este bisectoarea
unghiului AOB, iar axa Oy în planul arcului.
y
B
R
dl = Rd θ
θ θ + dθ
O C (ξ ) x
A
Bara fiind plană, deducem că ς = 0, iar cum Ox este axă de simetrie rezultă
că η = 0 . Pentru determinarea abscisei ξ vom considera un element de arc:
dl = MM ′ = Rdθ
iar x = R cos θ ; în acest caz:
∫ x dl ∫ α R cosθ dθ 2 R ∫ α cosθ dθ sin α
2 2
ξ= AB
= α α −
= α
=R 0
∫ θ α
AB
dl
∫α R d θ 2
−
R o
π
În particular, dacă bara este un semicerc, α = , iar:
2
π
R sin
ξ= 2 = 2R
π π
2
531
5. Să se determine momentele statice, în raport cu axele Ox şi Oy, ale
triunghiului mărginit de dreptele:
x y
+ = 1 , x = 0, y = 0.
a b
⎛ x⎞
Soluţie. Aplicăm relaţiile ( 2′ ) pentru y = b ⎜1 − ⎟ , x ∈ [ 0, a ] . Astfel:
a ⎝ ⎠
y
O a x
2
1 a b2 ⎛ x⎞a ab 2
M x = ∫ y y dx = ∫0 ⎝ a ⎠
⎜ 1 − ⎟ dx =
2 0 2 6
2
a a ⎛ x⎞ a b
M y = ∫ x y dx = b ∫ x ⎜ 1 − ⎟ =
0 0
⎝ a⎠ 6
6. Să se determine momentele statice, în raport cu axele Ox şi Oy, ale unui

arc al semicercului:
x2 + y 2 = a2 , y≥0
Să se deducă de aici centrul de greutate corespunzăor semicercului.
Soluţie. Avem:
x
y = a2 − x2 , y′ = −
a − x2
2
a dx
dl = 1 + y ′2 dx =
a2 − x2
a ax
Mx = ∫ x dl = ∫
AB
−a
a − x2
2
dx = 0.
532
y
dl
B A
−a O a x
iar
a a a dx
M y = ∫ y dl = ∫ a2 − x2 = 2a 2
−a −a
a −x2 2
Observaţie. Din definiţia centrului de greutate deducem că în cazul unei

curbe situate în plan sau a unui domeniu plan mărginit având masa:
M = ∫ dm
rezultă că:
My Mx
ξ= , η=
M M
Cu această observaţie rezultă că:
a
a a dx x
M =∫ = a arcsin =πa
−a
a2 − x2 a −a
Iar apoi:
2
ξ = 0, η = a.
π
7. Să se determine centrul de greutate al plăcii plane în formă de sector
circular având unghiul la centru 2α şi de rază R.
Soluţie. Se alege sistemul de axe ca în figura alăturată. Întrucât axa Ox
este axă de simetrie rezultă că η = 0 .
y
B
R M′
M
θ θ + dθ
O x
R
A
533
Pentru a determina abscisa centrului de greutate, ξ aplicăm formula:
∫ x dS
[ AOB ]
ξ=
∫ dS
Elementul de arie dS se calculează considerând un sector circular
infinitezimal OMM ′. Aria sa va fi:
1 1
dS = MM ′ ⋅ OM = dl ⋅ R
2 2
Însă dl = R dθ , astfel că:
1
dS = R 2 dθ
2
Asimilând sectorul OMM ′ cu un triunghi isoscel, centrul său de greutate va
2
fi situat pe mediana ce pleacă din vârful O la distanţa R de origine.
3
Rezultă, prin neglijarea termenilor infinitezimali de ordin superior, că:
2
x= R cos θ
3
Atunci:
α
2 R2 R3
∫−α 3 R cosθ ⋅ 2 dθ 3 sin θ
α
2 R sin α
ξ= = −α
=
α R2 α R2 3 α
∫−α 2 d θ
În particular, pentru o placă omogenă semicirculară, unghiul la centru este
2α = π , iar:
π
2 R sin
ξ= 2 = 4R
π 3π
3⋅
2
8. Să se determine centrul de greutate al unei plăci triunghiulare omogene.

Soluţie. Pentru simplitate, vom alege un sistem de axe xOy a.î. punctele B
şi C să fie pe axa Ox, de-o parte şi de alta a axei Oy (vezi figura). Aşadar,
scriem:
A ( 0, a ) , B ( b,0 ) , C ( c,0 ) , (b < 0 < c ).
534
y
B O C x
Placa plană [ AOC ] este mărginită de dreptele:

y = 0 , ( AB ) , ( AC )
Unde:
x y
( AB ): + =1
b a
x y
( AC ): + = 1
c a
Notăm f : [b, c ] → , definită prin:
⎧ ⎛ x⎞
⎪a ⎜1 − b ⎟ x ∈ [b,0]
⎪ ⎝ ⎠
f ( x) = ⎨
⎪a ⎛1 − x ⎞ x ∈ [ 0, c ]
⎪⎩ ⎜⎝ c ⎟⎠
Astfel:
∫ x dS ∫ y dS
( D) ( D)
ξ= , η=
∫ dS ∫ dS
( D) ( D)
Însă dS = f ( x ) dx . De aici obţinem:

0 ⎛ x⎞ c⎛ x⎞
S= ∫ dS = ∫ f ( x )dx = a ∫ b ⎜1 − ⎟dx + a ∫0 ⎜ 1 − ⎟dx =
⎝ b⎠ ⎝ c⎠
( D) ( D)
2 0
a (b − x ) a 2 c ab ac a ( c − b )
=− − (c − x) 0 = − + =
b 2 c 2 2 2
b
iar apoi:
0 ⎛ x⎞ c ⎛ x⎞
∫ x dS = ∫D x f ( x )dx = a ∫b ⎝ a ⎠
x ⎜ 1 − ⎟dx + a ∫0 x ⎜⎝1 − c ⎟⎠dx =
( D) ( )
535
ab 2 ac 2 a ( c − b )
0 c
2 2
a ⎛ bx 2 x 3 ⎞ a ⎛ cx 2 x 3 ⎞
= ⎜ − ⎟ + ⎜ − ⎟ =− + =
b⎝ 2 3 ⎠b c⎝ 2 3 ⎠0 6 6 6
Înlocuind în expresia lui ξ găsim:
a ( c2 − b2 )
6 b+c
ξ= =
a (c − b) 3
2
Evaluăm acum integrala de la numărătorul lui η :
1 a2 0 a2 c
∫ ( ) ∫b ( a − x ) dx + ∫ ( c − x ) dx =
2 D∫
2 2
y dS = f 2
x dx =
( D) 2b 2 2a 2 0
a 2b a 2 c a ( c − b )
2
a2 3 0 a2 3 c
=− ( b − x ) − ( c − x ) = − + =
6b 2 b 6c 2 0 6 6 6
Astfel:
a2 (c − b)
6 a
η= =
a (c − b) 3
2
9. Să se determine momentele statice în raport cu axele Ox şi Oy ,

momentul de inerţie în raport cu originea şi centrul de greutate al plăcii
plane definită de mulţimea:
D= {( x, y ) 0 ≤ x ≤ a, y 2
≤ ax, a > 0 }
Soluţie. Pe figura de mai jos notăm
g ( x ) = ax , f ( x ) = − ax , ( 0 ≤ x ≤ a ).
y
g ( x ) = ax
O a x
g ( x ) = − ax
536
Momentul static în raport cu axa Ox este:
1 a 2
⎡ g ( x ) − f 2 ( x ) ⎤⎦dx = 0
2 ∫0 ⎣
Mx =
Apoi momentul static în raport cu axa Oy va fi:

a a 2 a 4a 3 a
M y = ∫ x ⎣⎡ g ( x ) − f ( x ) ⎦⎤dx = 2∫ x ax dx = 2a x 2 x =
0 0 5 0 5
Pentru a determina coordonatele ξ , η ale centrelor de greutate vom ţine
seama de observaţia de la exerciţiul 5. Astfel aria plăcii plane ( D ) este:
a
a 2 2 4a 2
S= ∫ dS = 2∫ g ( x )dx = 2 a x 3 =
( D)
0 3 0 3
Iar mai departe vom scrie:
My Mx
ξ= , η=
S S
Înlocuind expresiile lui Mx şi My obţinem în final:
3
ξ = a, η = 0 .
5
Momentul de inerţie I 0 se evaluează astfel:
∫ (x + y 2 )dS = 2∫ ⎡⎣ x 2 + g 2 ( x ) ⎤⎦g ( x ) dx = 2∫ ( x 2 + ax ) ax dx =
a a
I0 = 2
0 0
( D)
a
⎛2 2 ⎞ 48
= 2⎜ ax 3 x + a a x 2 x ⎟ = a 4
⎝7 5 ⎠ 0 35
10. Să se calculeze momentul static în raport cu axa Oz , momentul de
inerţie în raport cu planul xOy şi centrul de greutate al plăcii omogene în
formă de zonă sferică (vezi figura alăturată).
Soluţie. Se alege un sistem de referinţă xOz , a.î. axa Oz să fie axă de
simetrie.
Fie planele z = z1 şi z = z2 planele celor două cercuri paralele care limitează
zona. Din motive de simetrie ξ = 0 şi η = 0. Determinăm cota ζ , astfel în
relaţia:
∫ z dS
ζ = Σ
∫ dS
Σ
537
z
( Σ) z2
A dS
dz
z
z1 B
O y
Elementul de arie dS se calculează alegând aria unei zone infinitezimale

secţionate prin planele de cota z şi z + dz. Aria unei asemenea zone, în baza
unei binecunoscute relaţii din geometria clasică este:
dS = 2π R dz
În acest caz,
z2
∫ dS = ∫ 2π R dz = 2π R ( z2 − z1 )
z1
Σ
iar
z2
z2
= π R ( z22 − z12 )
z2
∫ z dS = ∫
Σ
z1
2π Rz dz = 2π R
2 z1

π R ( z22 − z12 ) z1 + z2
ζ = =
2π R ( z2 − z1 ) 2
Momentul static în raport cu axa Oz se determină direct din relaţia:
Mx
ζ =
S
i.e.
z1 + z2
Mz = ⋅ 2π R ( z2 − z1 ) = π R ( z22 − z12 )
2
Momentul de inerţie în raport cu planul xOy va fi:
I xOy = ∫ z 2 dS
Σ
adică:
z2 2π R
I xOy = ∫ 2π R ( z2 − z1 )z 2 dz = ( z2 − z1 ) .
3
z1 3
538
11. Să se determine momentul static în raport cu axa Oz , momentul de
inerţie în raport cu planul xOy şi centrul de greutate al corpului omogen în
formă de con având raza bazei R şi înălţimea H (vezi figura a ).
Soluţie.
z
z
A R B
Q A R Q B
(T )
r dV N
P M N′
H dz
H M′
Z M
P Z
O y
y
O
x
a b
Se alege un sistem de referinţă Oxyz , a.î. originea O să fie în vârful conului

iar axa Oz − axă de simetrie având orientarea spre amonte. Din motive de
simetrie ξ = 0 şi η = 0. Pentru determinarea cotei ζ vom aplica formula:
∫ z dV
(T )
ζ =
∫ dV
(T )
Ca element de volum dV vom considera un trunchi de con infinitezimal
obţinut prin secţionarea conului cu planele de cote z şi z + dz. Acest trunchi
de con se va asimila cu un cilindru circular drept, având raza bazei r şi
înălţimea dz. Rezultă că:
dV = π r 2 dz
unde r se obţine din asimilarea triunghiurilor MOP şi QBO (vezi figura b).
r z R
= ⇔r= z
R H H
deci:
R2 2
dV = π z dz
H2
539
de unde rezultă imediat:
2
⎛R⎞ H π R2 H
V = ∫ dV = π ⎜ ⎟ ∫ z 2 dz =
(T ) ⎝H⎠ 0 3
rezultat deja obţinut în capitolul 3. Apoi:
2
H ⎛R⎞ 3 π R2 H 2
∫ z dV = ∫ π ⎜ ⎟ z dz = 0
⎝H⎠ 4
(T )
iar mai departe, dacă înlocuim ultimele două rezultate în relaţia de calcul a
cotei centrului de greutate, găsim:
π R2 H 2
4 3H
ζ = =
πR H
2
4
3
Momentul static în raport cu axa Oz rezultă imediat din:
M 3H π R 2 H π R 2 H 2
ζ = z ⇒ M z = ζ ⋅V = ⋅ =
V 4 3 4
Momentul de inerţie planar I xOy se determină din relaţia:
I xOy = ∫ z dV
2
(T )
care conduce la
2
H ⎛R⎞ π R2 H 3
I xOy = ∫ π ⎜ ⎟ z 4 dz =
0
⎝H⎠ 5
12. Aceleaşi cerinţe pentru un corp omogen în formă de emisferă (figura a)

Soluţie. Se alege sistemul de referinţă ca în figură, originea fiind în centrul
sferei din care a fost tăiată emisfera, iar axa Oz să fie axa de simetrie a
emisferei (vezi figura de mai jos ).
z
z
N′ N
M′ dV dz
M P
(T ) z
r M
z
O y R
O y
x
a b
540
Rezultă ξ = 0 şi η = 0. La fel ca şi la exerciţiul anterior, pentru a găsi cota
centrului de greutate vom alege o calotă infinitezimală obţinută prin
secţionarea emisferei cu planele de cotă z şi z + dz. Elementul obţinut se
asimilează (neglijând termenii infinitezimali de ordin superior) cu un
cilindru cu raza bazei r şi înălţimea dz şi având volumul:
dV = π r 2 dz
Aplicând teorema lui Pitagora în triunghiul MPO drepunghic în P (figura b)
rezultă că
r 2 = R2 − Z 2
Astfel, elementul de volum va fi:
dV = π ( R 2 − Z 2 ) dz
De aici rezultă imediat că, volumul emisferei (T ) va fi:
2π R 3
V = ∫ dV = π ∫ ( R 2 − Z 2 )dz =
R
(T )
0 3
un rezultat, de asemenea, obţinut în capitolul 3.
Mai departe,
π R4
∫0 ( )
R
∫ = π − =
2 2
z dV z R Z dz
(T ) 4
iar dacă se înlocuiesc ultimele două rezultate în formula (9) obţinem:
∫ z dV π R
4
ζ =
(T )
= 4 = 3R
∫ dV 2π R 3 8
(T ) 3
Momentul static M z se obţine din relaţia:
M 3R 2π R 3 π R 4
ζ = z ⇔ M z = ζ ⋅V = ⋅ =
V 8 3 4
iar momentul planar I xOy va fi:
2π R 5
Z 2 dV = ∫ Z 2 ⋅ π ( R 2 − Z 2 ) dz =
R
Ix O y = ∫ 0 15
(T )
13. Să se determine poziţia centrului de greutate al plăcii plane în formă de

cardioidă (vezi figura).
Soluţie.
541
y
N
dl
r i M
θ θ + dθ i
O x x
C
( D)
Ecuaţia curbei care mărgineşte placa omogenă este în coordonate polare:

r = a (1 + cos θ )
Din considerente geometrice, centrul de greutate se află pe axa Ox şi are
abscisa dată de relaţia:
∫ x dS
( D)
ξ=
∫ dS
( D)
unde, dS este aria unui element infinitezimal asimilat ca un triunghi isoscel
OMN având aria aproximativ egală cu:
1 1
dS = r ⋅ MN = r 2 dθ
2 2
Raţionând ca la exerciţiul 6 vom scrie:
2
x = r cos θ
3
iar dacă se înlocuiesc ultimele două rezultate în expresia lui ξ se obţine
2 1 2
∫ 3
r cos θ ⋅ r 2 dθ
2 3 ( D∫ )
r 3 cos θ dθ
( D)
ξ= =
1 2
∫ r dθ
2
∫D 2 r dθ ( D)
( )
Evaluăm separat fiecare integrală:
π
∫r cos θ dθ = a 3 ∫ (1 + cosθ )
3
3
cos θ dθ =
−π
D
( cosθ + 3cos θ + 3cos θ + cos θ ) dθ

π
= a3 ∫ 2 3 4
−π
Notăm
π
An = ∫ cos n x dx
−π
Ţinând seama de rezultatul obţinut în paragraful 1.4 rezultă:

542
π 1 π n −1
An = ∫ cos n x dx = cos n −1 θ sin θ −π + I n − 2 , ∀n ≥ 2
−π n n
iar de aici:
π π
A1 = ∫ cos θ dθ = sin θ −π
=0
−π
π
π ⎡1 1 ⎤
A2 = ∫ cos θ dθ = ⎢ cos θ sin θ + θ ⎥ = π
2
−π
⎣2 2 ⎦ −π
π 1 π 2
A3 = ∫ cos3 θ dθ = cos 2 θ sin θ −π + A1 = 0
−π 3 3
π 1 π 3 3π
A4 = ∫ cos 4 θ dθ = cos3 θ sin θ −π + A2 =
−π 4 4 4
Astfel:
π 3⎛ 3π ⎞ 15π a
3
∫−π r cosθ dθ = a ⎜⎝ 3π + 4 ⎟=
3
⎠ 4
Evaluăm integrala de la numitor:
∫ π r dθ = a ∫ π (1 + cosθ ) dθ = a ∫ π (1 + 2cosθ + cos θ )dθ =

π π 2 π
2 2 2 2
− − −
= a2 θ ( π
−π )
+ 2 A1 + A2 = a 2 ( 2π + π ) = 3π a 2
Înlocuind în expresia lui ξ ultimele două rezultate obţinem, în final:
15 π 3
a
2 5
ξ = a⋅ 4 2 = a
3 3π a 6
14. Să se determine poziţia centrului de greutate a semicercului omogen de

rază R folosind teorema I a lui Guldin-Pappus.
Soluţie. Fie xOy un sistem de referinţă ales ca în figură. Notăm S aria sferei
de rază R, atunci S = 4π R 2 iar, din teorema I a lui Guldin-Pappus rezultă că
S = 2πη l
unde, η este ordonata centrului de greutate, iar l – lungimea arcului de
cerc AB.
y
η l
R
A x
B O
543
Urmează că:
S 4π R 2 2R
η= = =
2π l 2π ⋅ π R π
15. Să se determine poziţia centrului de greutate al semidiscului omogen de

rază R folosind teorema a II-a a lui Guldin-Pappus.
Soluţie. Alegem un sistem de axe ca în figura alăturată.
−R R
O x
Notăm V – volumul corpului de rotaţie în jurul axei Ox, atunci:
4π R 3
V= , iar din teorema a II-a a lui Guldin: V = 2πη S , unde S este aria
3
semidiscului de rază R, iar η este ordonata centrului da masă. Deducem că:
4π R 3
V 3 4R
η= = =
2π S πR 2
3π
2π ⋅
2
16. Să se determine volumul torului generat prin rotaţia discului limitat de

cercul de ecuaţie:
x2 + ( y − b ) = R2
2
în jurul axei Ox.

y
η=h
O x
Soluţie. Centrul de greutate al discului omogen este evident în centrul său,

i.e.
544
η=h
Apoi conform teoremei a II-a lui Guldin-Pappus:
V = 2πη S
unde V = volumul corpului de rotaţie (torul), iar S = π R 2 este aria discului,
astfel:
V = 2π h ⋅ π R 2 = 2π 2 hR 2
17. Să se stabilească poziţia centrului arcului de parabolă

(C ) : y = h − kx 2 , ( h, k > 0 )
limitat de semiplanul y ≥ 0.
Soluţie. Abscisele punctelor de intersecţie ale parabolei cu axa Ox sunt (vezi
figura)
h h
a=− , b= ,
k k
unde h defineşte săgeata segmentului de parabolă.
y
h
η
a O b x
Din motive de simetrie ξ = 0. Valoarea lui η este dată de:
1 ∫a y y dx 1 ∫a ( h − kx ) dx
b b 2
2
η= =
2 b y dx 2 b ( h − kx 2 ) dx
∫ a ∫ a
unde
16 h
∫ ( h − kx ) dx = 15 h
b
2 2 2
a k
şi
4 h
∫ ( h − kx )dx = 3 h
b
2
a k
2
Înlocuind mai sus expresile integrale deducem că η = h . Deci, centrul de
5
greutate al arcului de parabolă considerat că se află pe axa de simetrie la o
2
distanţă egală cu din săgeată.
5
545
18. Să se determine centrul de greutate al unui segment de elipsă.
Soluţie. Să considerăm placa eliptică omogenă limitată de arcul de curbă:
x2 y 2
+ = 1, ( a > 0, b > 0)
a 2 b2
şi dreapta:
y = k, (0 < k < b)
(vezi figura )
y
b
y=k
x1 x2
i i
−a O a x
b 2
Notăm y1 = k , y2 = a − x2 , x ∈ [ −a, a ] . Fie x1 , x2 abscisele punctelor
a
de intersecţie ale dreptei y = k cu arcul eliptic. Atunci:
k2 k2
x1 = −a 1 − , x2 = a 1 −
b2 b2
Din motive de simetrie, ξ = 0 , iar ordonata centrului de greutate are
valoarea dată de:
⎡ b2 2 ⎤
( a − x 2 ) − k 2 ⎥dx
x2
∫ ⎢
1 0 ⎣a
2
⎦
η=
2 x2 ⎡ b 2 ⎤
∫0 ⎢⎣ a a − x − k ⎥⎦dx
2
Se constată uşor că:

⎡ b2 2 2⎤ 2 2
⎢ 2 ( a − x ) − k ⎥dx = ( b − k ) x2
x2
∫
2 2
0
⎣ a ⎦ 3
iar
x2
x2 ⎛ a2 x x 2 ⎞
K0 = ∫ a − x dx = ⎜ arcsin +
2 2
a − x2 ⎟
0
⎝ 2 a 2 ⎠0
a2 k 2 1 ak
= arcsin 1 − 2 + ⋅
2 b 2 b
Prin urmare:
546
k2
1−
2 b2
η= b
3 k2
arcsin 1 − 2
b −k
k 2 b
1− 2
b
Observaţie. Ne propunem să evaluăm raportul dintre η − b şi săgeata plăcii,
η −k
h = b − k , notat ε = şi apoi lim ε .
b−k b→k
Pentru aceasta, fie:

k2 k
u = 1− 2
⇔ = 1 − u2
b b
astfel:
1 arcsin u
1 − u2 − 1 − u2 ⋅
n−k 3 u
ε= =
h ⎛ arcsin
⎜
⎝ u
2 ⎞
(
− 1 − u ⎟ 1 − 1 − u2
⎠
)
Se constată că limitele expresiilor:
1 1 arcsin u u2 3
1 − u2 −1 + u2 + u4 −1 − − u4
2 8 , u 6 40 ,
u6 u6
arcsin u 2 1 3
− 1 − u2 − u2 − u4 − u6
u 3 5 28
u8
sunt finite pentru u → 0.
Au loc dezvoltările în jurul lui u = 0.
1 1
1 − u 2 = 1 − u 2 − u 4 + O1 ( u 6 )
2 8
arcsin u u2 3 4
= 1 + + u + O2 ( u 6 )
u 6 40
arcsin u 1 2
1 − u2 ⋅ = 1 − u 2 − u 4 + O3 ( u 6 )
u 3 15
arcsin u 2 1 3
− 1 − u 2 = u 2 + u 4 + u 6 + O4 ( u 8 )
u 3 5 28
1 1
1 − 1 − u 2 = u 2 + u 4 + O5 ( u6 )
2 8
547
Ok ( u 6 )
Unde lim < ∞, h = 1, 5
u →0 u6
Înlocuind aceste dezvoltări în expresia lui ξ vom scrie, în final
2 1 + O6 ( u )
2
η −k
ξ= = ⋅
b−k 5 1 + O7 ( u 2 )
iar dacă se trece la limită după u → 0 i.e. pentru k → b obţinem:
2
lim ε =
k →b 5
Aşadar, pentru k apropiat de b, raportul dintre distanţa la baza segmentului a
2
centrului de greutate şi săgeata plăcii, este foarte apropiat de , rezultat
5
obţinut riguros în cazul segmentului parabolic.
În cazul particular k = 0, obţinem centrul ce greutate al semielipsei, i.e.
4
η= b
3π
19. Determinaţi poziţia centrului de greutate al unui corp omogen de forma

unui con circular drept având raza bazei r şi înălţimea h.
Soluţie. Alegem un sistem de axe xOy ca în figura alăturată. După cum
ştim abscisa ξ a centrului de greutate a unui corp omogen care admite axa
Ox, ca axă de simetrie este:
b
ξ=
∫ xS ( x ) dx
a
b
∫ S ( x ) dx
a
unde S ( x ) este aria secţiunii transversale duse printr-un plan perpendicular

pe axa de simetrie. Aşadar, din egalitatea de rapoarte:
r0 x r
= ⇔ r0 = x
r h h
2
⎛r ⎞
deducem că S ( x ) = π r = π ⎜ x ⎟ , astfel că:
0
2
⎝h ⎠
2
h ⎛r ⎞
π ∫ x ⎜ x ⎟ dx
0
⎝h ⎠ 3
ξ= 2
= h
h ⎛r ⎞ 4
π ∫ ⎜ x ⎟ dx
0 h
⎝ ⎠
548
y
S (x)
ξ r
r0
i i
O x h x
1
Deci, centrul de greutate se află la o distanţă de bază egală cu din
4
înălţimea conului.
20. Determinaţi centrul de greutate al solidului omogen obţinut îndepărtând

dintr-un semielipsoid de rotaţie un solid limitat de un con circular cu aceeaşi
⎛ π⎞
axă de simetrie şi de deschidere dată α , ⎜ 0 ≤ α ≤ ⎟ (vezi figura).
⎝ 2⎠
Soluţie.
y
ξ1 a
O x
c C
Fie semielipsa de ecuaţie:

x2 y 2
+ = 1, x ≥ 0
a 2 b2
care generează semielipsoidul prin rotaţia ei în jurul axei Ox (vezi figura)
a) În acest caz, notăm:
b 2
f ( x ) = x tg α , g ( x ) = a − x 2 , x ∈ [ 0, x0 ]
a
549
y
g (x)
(x )
B
f
O α
x0 A x
ab
unde x0 = este abscisa punctului de intersecţie a graficelor
b + a 2 tg 2 α
2
funcţiilor f şi g (vezi figura). Prin urmare, centrul de greutate C va avea

abscisa:
⎡ b2 ⎤
x ( a 2 − x 2 ) − x 3 tg 2 α ⎥dx
x0
∫ ⎣ x ⎡
b
g ( x )2
− f ( x ) ⎤
⎦
2
dx ∫0 ⎢ a2
⎣ ⎦
ξ1 = a b =
∫a ⎡⎣ g ( x ) − f ( x )⎤⎦ dx ∫0x0 ⎡⎢ b 2 ( a 2 − x 2 ) − x 2 tg 2 α ⎤⎥dx
2 2 2
⎣a ⎦
Un calcul simplu (care îl lăsăm pe seama cititorului !) relevă rezultatul:
3 3ab
ξ1 = x0 =
8 8 b + a 2 tg 2 α
2
În particular, pentru α = 0 găsim abscisa centrului de greutate a

semielipsoidului de rotaţie în jurul axei Ox,
3a
ξ0 =
8
a fiind înălţimea (săgeata) semielipsoidului.
Observaţii.
i ) Masa solidului specificat este:
ab3
M 1 = 2πρ
3 b 2 + a 2 tg 2 α
unde ρ este masa specifică constantă.
ii ) Masa semielipsoidului este:
2πρ ab 2
M0 =
3
550
21. Determinaţi centrul de greutate al solidului de rotaţie limitat de conul
circular cu vârful pe suprafaţa semielipsoidului (vezi figura a) .
Soluţie.
y
b y
O a
ξ2 x
a
ξ x0 x
z O
−b
Fig. a Fig. b
Raţionând ca la problema anterioară notăm:
⎧ x tg α x ∈ [0, x0 )
⎪
f ( x) = 0 , g ( x) = ⎨ b 2
⎪⎩ a a − x
2
x ∈ [ x0 , a ]
Nu vom proceda la calculul integralelor din expresia generală a abscisei

centrului de greutate ci vom folosi rezultatele de la problema 19. Aşadar,
masa solidului considerat este
⎛ ⎞
⎜ ⎟
2πρ ab ⎜ 2
1 ⎟
M 2 = M 0 − M1 = 1−
3 ⎜ a2 ⎟
⎜ 1 + 2 tg 2 α ⎟
⎝ b ⎠
Mai departe, utilizând proprietatea (2) de la centrele de masă, vom scrie:
M ξ + M 2ξ 2
ξ0 = 1 1
M1 + M 2
De aici, se obţine uşor:
3 a3 2 1
ξ2 = tg α
8 b3 a 2
a2 2
1+
tg 2
α − 1 + tg α
b2 b2
În cazul particular, a = b, se obţine sectorul sferic limitat de un con circular
drept şi de o suprafaţă sferică, centrul sferei fiind chiar în vârful conului.
Între raza a a sferei, înălţimea lui h a conului şi semideschiderea α există
relaţia:
551
a cos α = h
În acest caz:
3 2πρ a 3
ξ2 = (a + h), M 2 = (1 − cos α )
8 3
De asemenea, mai avem:
3 2πρ a 3
ξ1 = a cos α , M 1 = cos α
8 3
şi
3 2πρ a 3
ξ 0 = a, M 0 =
8 3
22. Să se afle poziţia centrului de greutate al piramidei care admite axa Ox

ca axă de simetrie oblică în raport cu planul bazei ( P ) .
Soluţie. Fie piramida având ca rază un poligon regulat [ A1 , A2 ,..., An ] şi vârful
în punctul O (vezi figura). Fie Q centrul de simetrie al bazei, situat în planul
( P ) . Axa Ox este axa de simetrie oblică ce uneşte punctele O şi Q. O
secţiune printr-un plan paralel cu planul ( P ) taie piramida după un poligon
asemenea cu cel de bază având aria S ( x ) , unde x este abscisa punctului de
intersecţie al planului cu axa Ox . Acest punct este centrul de simetrie al
secţiunii. Avem:
x
α
An
A1 Ak
Q
I1
A2 A3 (P)
Bk
x
B1
B2 B3
I
O
Din asemănarea celor două secţiuni rezultă
S ( x)
2
⎛h⎞
=⎜ ⎟
S1 ⎝ h1 ⎠
552
unde S1 − este aria bazei, h – înălţimea piramidei de bază [ B1 , B2 ,..., Bn ] , iar
h1 − înălţimea piramidei cu baza [ A1 , A2 ,..., An ] . Evident:
S1 2
h = x cos α ⇒ S ( x ) = 2
x cos 2 α
h
Prin urmare, abscisa centrului de greutate:
b h
ξ=
∫ xS ( x ) dx = ∫
a a
x3 dx
=
3 h1
b h
4 cos α
∫ S ( x ) dx ∫
2
x dx
a 0
În particular, masa piramidei este:

S1h1
M =ρ
3
Deci, centrul de greutate se află pe axa de simetrie la intersecţia ei cu planul
1
paralel cu baza, dus la o distanţă de bază egală cu din înălţimea
4
piramidei.
23. Determinaţi momentul static al arcului de elipsă:

x2 y 2
+ = 1, y≥0
a 2 b2
în raport cu axa Ox (vezi figura).
b 2
Soluţie. Avem y = a − x 2 , apoi:
a
b2 2 b4 2
y dl = y 1 + y ′2 dx = y 2 + ( yy ′ ) dx = b 2 −
2
x + 4x
a2 a
sau
b 2
y dl = a − ε 2 x 2 dx
a
unde ε este extremitatea elipsei, definită prin:
a 2 − b2
ε=
a
553
y
b
B A
i i
−a O a x
Integrând de la −a la a în ultima egalitate, găsim:

b a 2b a 2
Mx = ∫ y dl = a ∫ −a
a 2 − ε 2 x 2 dx =
a ∫0
a − ε 2 x 2 dx =
AB
b⎛ a2 ⎞ ⎛ a ⎞
= ⎜ a a 2 − ε 2 a 2 + arcsin ε ⎟ = b ⎜ b + arcsin ε ⎟
a⎝ ε ⎠ ⎝ ε ⎠
În particular, pentru cerc ( a = b ) avem:
M x = 2a 2
arcsin ε
întrucât, ε = 0, iar lim = 1.
ε →0 ε
24. Determinaţi momentul de inerţie al drepunghiului cu baza b şi înălţimea

h în raport cu axa bazei (vezi figura).
Soluţie. Considerăm o bandă elementară de grosime dy care intersectează
drepunghiul şi este paralelă cu baza. Masa elementului considerat este:
dS = MN dy = b dy
y
h
y + dy
dy
y
M N
O b x
h bh3
Mai departe: dI x = by 2 dy , iar de aici se obţine: I x = ∫0 by 2 dy =
3
554
25. Determinaţi momentul de inerţie în jurul axei Oy a domeniului plan
mărginit de parabola y 2 = 4ax şi de dreapta x = a, a > 0.
Soluţie. Avem
dI x = x 2 dS
unde dS este aria elementului bandă de grosime dx, paralel cu axa Oy dus
prin punctul de abscisă x (vezi figura alăturată).
y
dx
O x a x
Apoi:
dS = 2 y dx = 2 4ax dx
de aici urmează:
b a 2 72 8 4
I x = ∫ x dS = ∫ 4 x
2 2
ax dx = 4 a a = a
a 0 7 7
26. La proiectarea podurilor de lemn avem de-a face cu buşteni aplatizaţi pe

ambele feţe. Figura alăturată descrie secţiunea transversală a unui asemenea
buştean. Determinaţi momentul de inerţie a secţiunii transversale în raport
cu axa de simetrie.
Soluţie. Alegem un sistem de coordonate xOy ca în figură. Astfel:
dI x = y 2 dS
unde:
dS = MNdy = 2 x dy = 2 R 2 − y 2 dy
De-aici urmează
h h
I x = 2∫ y 2 R 2 − y 2 dy = 4 ∫ y 2 R 2 − y 2 dy
−h 0
555
y
ih
y + dy
i dS
M N
y R
O x x
Efectuăm transformarea:
y → t ∴ y = R sin t , dy = R cos t dt
y 0 h
t 0 λ
⎛h⎞
unde am notat λ = arcsin ⎜ ⎟ . Aşadar:
r ⎝ ⎠
h λ
I x = 4∫ y 2 R 2 − y 2 dy = 4∫ R 2 sin t t ⋅ R 2 cos 2 t dt
0 0
λ λ λ 1 − cos 4t
= 4 R 4 ∫ sin 2 t cos 2 t dt = R 4 ∫ sin 2 2t dt =R 4 ∫ =
0 0 0 2
λ
R4 ⎛ 1 ⎞ R4 h h
= ⎜ λ − sin 4t ⎟ = arcsin + ( 2h 2 − R 2 ) R 2 − h 2
2 ⎝ 4 ⎠0 2 R R
În particular, pentru h = R, se obţine momentul de inerţie al discului de rază
R, în raport cu unul dintre diametre:
π R4
Ix =
4
27. Determinaţi momentul de inerţie, în raport cu axa Ox, al domeniului

plan mărginit de parabolele:
b2 ⎛ a⎞
y2 = ⎜ x ± ⎟, ( a > 0)
2a ⎝ 2⎠
Soluţie. Considerăm elementul bandă de grosime dy dus prin punctul de
ordonată y paralel cu axa Ox (vezi figura):
556
y
dy
M y N
a x1 O x2 a x
−
2 2
Atunci:
⎛ a 2a ⎞ 4a
dS = MN dy = x2 − x1 = 2 ⎜ − 2 y 2 ⎟ = a − 2 y 2
⎝2 b ⎠ b
unde x1 , x2 sunt abscisele punctelor M şi N.
Apoi scriem,
dI x = y 2 dS
b b
iar dacă se integrează între − şi ultima egalitate se obţine:
2 2
b b
⎛ 4 a ⎞ ⎛ 4a ⎞ ab3
I x = ∫ 2b y 2 ⎜ a − 2 y 2 ⎟ dy = 2 ∫ 2 y 2 ⎜ a − 2 y 2 ⎟ dy =
−
2 ⎝ b ⎠ 0
⎝ b ⎠ 30
28. Să se determine coordonatele centrului de masă al lănţişorului

1 x
(C ) :
2
( e + e− x ) ≡ ch x
y=
cuprins între punctele A ( 0,1) şi B ( a,ch a ) .

Soluţie. Avem:
dl = 1 + y ′2 dx = 1 + sh 2 x dx = ch x dx
iar de aici:
a
l= ∫ dl = ∫ 0
ch x dx = sh a
(C )
Apoi:
a
a a
My = ∫ x dl = ∫ 0
x ch x dx = x sh x − ∫ sh x dx = a sh a − ch a + 1
0
(C ) 0
iar
557
a
1 a
a 1⎛ sh 2 x ⎞
M x = ∫ y dl = ∫ ch x dx = ∫ (1 + ch 2 x )dx = ⎜ x +
2
⎟
(C )
0 2 0 2⎝ 2 ⎠0
aau în final:
a sh 2a
Mx = +
2 4
Mai departe vom scrie:
My Mx
ξ= ,η=
l l
iar dacă se înlocuiesc M x şi M y se obţine:
a sh a − ( ch a − 1) ch a − 1 a
ξ= =a− = a − th
sh a sh a 2
şi
a sh 2a
+
η= 2 4 = a + cos a
sh a 2sh a 2
29. Determinaţi centrul de masă al primului arc al cicloidei

⎧⎪ x = a ( t − sin t )
(C ) : ⎨ ( 0 ≤ t ≤ 2π )
⎪⎩ y = a (1 − cos t )
Soluţie. Primul arc de cicloidă este simetric în raport cu dreapta x =π a, astfel
că centrul de masă al arcului de curbă este situat pe această dreaptă i.e.
ξ =πa
Întrucât, lungimea arcului de cicloidă este:
l = 8a
urmează că ordonata centrului de masă are expresia:
1 1 2π t a 2π 3 t
( )
l ( C∫ ) ∫0 2 ∫0
η= y dl = ⋅ 2 a 2
1 − cos t sin dt = sin dt
8a 2 2
sau în final:
4
η= a
3
30. Determinaţi coordonatele carteziene ale centrului de masă corespun-

zător arcului de cardioidă:
( C ): ρ = a (1 + cosθ )
cuprinse între punctele de parametrii θ1 = 0 şi θ 2 = π .
Soluţie. Reprezentăm ecuaţiile cardioidei sub formă parametrică (vezi
figura).
558
M (θ )
C
η i
θ A
θ =π ξ θ =0 x
⎧⎪ x = ρ cos θ = a (1 + cos θ ) cos θ

⎨ (0 ≤ θ ≤ π )
⎪⎩ y = ρ sin θ = a (1 + cos θ ) sin θ
Întrucât lungimea cardioidei este 8a, iar
θ
dl = x′2 + y ′2 dθ = 2a cos dθ
2
avem:
1 1 π θ
ξ= ∫ y dl = ∫ a (1 + cos θ ) sin θ ⋅ 2a cos dθ =
l (C ) 4a 0 2
π
π θ θ
4 θ 4
= 2a ∫ cos sin dθ = − a cos5
4
= a
0 2 2 5 20 5
Analog:
1 1 π θ
η= ∫ x dl = ∫ a (1 + cos θ ) cos θ ⋅ 2a cos dθ =
l (C ) 4a 0 2
π θ π⎛ θ θ⎞
= a ∫ cosθ cos3 dθ = a ∫ ⎜ 2cos5 − cos3 ⎟ dθ
0 2 0
⎝ 2 2⎠
θ
Notăm: = t , astfel că:
2
η = 2a ( 2 H 5 − H 3 )
unde H n este definit prin:

π
H n = ∫ 2 cos n θ dθ =
( m − 1)!!
0 m !!
pentru m număr natural impar.
Ţinând seama de valorile H 5 şi H 3 obţinute din relaţia anterioară, se găseşte
în final:
⎛ 4⋅2 2⎞ 4
η = 2a ⎜ 2 ⋅ − ⎟ = a.
⎝ 5⋅3 3 ⎠ 5
Astfel centrul de masă C va avea coordonatele carteziene:
559
⎧ 4
⎪⎪ξ = 5 a
(C ) : ⎨
⎪η = 4 a
⎪⎩ 5
Interpretare geometrică: centrul de masă al arcului superior de cardioidă
este situat pe bisectoarea întâi, deşi, arcul însuşi nu este simetric faţă de
prima bisectoare.
31. Determinaţi centrul de greutate al domeniului plan mărginit de elipsa

4 x 2 + 9 y 2 = 36 şi cercul x 2 + y 2 = 9 şi situate în primul cadran (vezi figura).
Soluţie. Mai întâi, vom calcula momentele statice:
2
Notăm: y1 = 9 − x 2 şi y2 = 9 − x 2 , x ∈ [ 0,3] respectiv ecuaţiile explicite
3
ale arcelor de elipsă şi cerc situate în primul cadran.
y
O 3 x
Scriem mai departe:

3 3 ⎡ 2 ⎤ 1 3
M y = ∫ x ( y2 − y1 )dx = ∫ x ⎢ 9 − x 2 − 9 − x 2 ⎥dx = ∫ x 9 − x 2 dx
0 0
⎣ 3 ⎦ 3 0
Evaluând ultima integrala, se obţine:
My =3
unde am ţinut seama de integrala:
a
I n = ∫ x n a 2 − x 2 dx n∈
0
Apoi:
1 3 2 1 3⎡ 4 ⎤ 1 3⎛ 5 ⎞
Mx =
2 ∫0
( y2 − y12 )dx = ∫ ⎢( 9 − x 2 ) − ( 9 − x 2 ) ⎥dx = ∫ ⎜ 5 − x 2 ⎟dx
2 ⎣
0 9 ⎦ 2 ⎝
0 9 ⎠
sau în final:
Mx = 5
560
9π
Aria sfertului de cerc de rază 3 este egală cu , iar aria sfertului de elipsă
4
3π
de semiaxe a = 3 şi b = 2 este egală cu . Prin urmare, aria domeniului
2
plan haşurat va fi:
9π 3π 3π
S= − =
4 2 4
Aşadar:
⎧ My 4
⎪⎪ξ = =
S π
⎨
⎪η = M x 20
=
⎪⎩ S 3π
32. Determinaţi coordonatele carteziene ale centrului de greutate al

domeniului plan mărginit de curba:
( C ) : ρ = a cos3 θ , ( a > 0 )
Soluţie. Întrucât ρ > 0 în toate cazurile, curba dată se parcurge după sensul
indicat în figură.
π
θ=
2 D
a
x
O
π
θ =−
2
π π
când θ variază între − şi . În virtutea parităţii funcţiei cosθ curba este
2 2
π
simetrică în raport cu axa polară şi trece prin originea axelor când θ = ± .
2
Calculăm mai întâi aria domeniului D mărginit de curba C.
1 β 2 1 π2 2
S = aria ( D ) = ∫ ρ ( )
θ d θ = 2 ⋅ ∫ a cos6 θ dθ = a 2
2 α 2 0
unde H 6 a fost definit în capitolul 1.

Cum
561
π
1⋅ 3 ⋅ 5 π 5
H 6 = ∫ 2 cos 6 θ dθ = ⋅ = π
0 2 ⋅ 4 ⋅ 6 2 32
rezultă că:
5
S= π a2
32
Vom alege sensul axei polare ca în figură. În acest caz, ecuaţiile
parametrice ale curbei vor fi:
⎪⎧ x = ρ cosθ = a cos θ
4
⎛ π π⎞
⎨ ⎜− ≤θ ≤ ⎟
⎪⎩ y = ρ sin θ = a sin θ cos θ ⎝ 2 2⎠
3
Ordonata centrului de greutate este η = 0, iar abscisa:

a
2∫ xy dx 8a 3 π
8a 3 π
ξ= = ∫ cos10θ sin 2 θ dθ == ∫ ( cos θ − cos12 θ )dθ
0 2 2 10
S S 0 S 0
sau, cu notaţiile de mai sus:

8a 3
ξ= ( H10 − H12 )
S
Unde:
1⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ 7 ⋅ 9 π
H10 = ⋅
2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ 8 ⋅ 10 2
1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ 7 ⋅ 9 ⋅ 11 π
H11 = ⋅
2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ 8 ⋅ 10 ⋅ 12 2
Înlocuind mai sus obţinem, în final:
21
ξ= a.
40
33. Determinaţi coordonatele centrului de greutate ale domeniului plan

2
mărginit de dreapta y = x şi de sinusoida y = sin x, ( x ≥ 0 ) (vezi figura).
π
2
Soluţie. Dreapta y = x şi curba y = sin x se intersectează în punctele O şi
π
⎛π ⎞
A ⎜ , 1⎟ .
⎝2 ⎠
562
y
2 x
=
y π
1
A
O π x
2
Aria domeniului haşurat este:
π
⎛ 2 ⎞ 4 −π
S = ∫ 2 ⎜ sin x − x ⎟dx =
0
⎝ π ⎠ 4
De aici, rezultă:
π
1 2⎛ 2 4 2⎞
2 ∫0 ⎝
⎜ sin x − 2 x ⎟ dx
π
⎛ ⎞
π ⎠ 2 ⎜ π2 1 − cos 2 x 4 x3 2
⎟=
4 − π ⎜⎜ ∫0
ξ= = dx −
4 −π 2 π2 3 ⎟
0 ⎟
4 ⎝ ⎠
π
⎛ ⎞
2 ⎜ ⎡ x sin 2 x ⎤ 2 π ⎟ π
= ⎢ − ⎥ − =
4 − π ⎜⎜ ⎣ 2 4 ⎦ 0 6 ⎟⎟ 6 ( 4 − x )
⎝ ⎠
Apoi:
π
⎛ 2 ⎞
∫0
2
x ⎜ sin x −
⎝ π
x ⎟ dx
⎠ =
⎛
4 ⎜ π2 x2
π
2
⎞
⎟
4 − π ⎜⎜ ∫0
η= x sin x dx −
4 −π π ⎟
0 ⎟
4 ⎝ ⎠
Cum:
π
∫0
2
x sin x dx = 1
obţinem, în final:
4 π2 12 − π 2
η= − =
4 − π 3( 4 − π ) 3( 4 − π )
563
34. Folosind eventual teorema a doua a lui Guldin-Pappus să se determine
poziţia centrului de greutate al domeniului mărginit de axa Ox şi unul din
arcele cicloidei:
⎪⎧ x = a ( t − sin t )
(C ) : ⎨
⎪⎩ y = a (1 − cos t )
Soluţie. Din simetria în raport cu axa x = π a (vezi figura) rezultă că abscisa

centrului de greutate este ξ = π a.
η i
x
O ξ =πa 2π a
Pentru a găsi ordonata η să observăm că volumul generat prin rotaţia

arcului în jurul axei Ox este:
V = 5π 2 a 3
iar aria domeniului plan mărginit de arcul de cicloidă şi axa Ox este
S = 3π a 2
Mai departe, utilizând teorema a II-a a lui Guldin-Pappus, obţinem:
V = 2πη S
de unde:
V 5π 2 a 3 5a
η= = =
2π S 2π ⋅ 3π a 2
6
35. Un triunghi echilateral având lungimea laturii egală cu a se roteşte în

jurul unei axe paralele cu baza şi situată la distanţa b > a de bază.
Determinaţi volumul solidului de revoluţie.
Soluţie. În funcţie de poziţia triunghiului relativ la axa de revoluţie
distingem două cazuri (vezi figura). Vom aplica teorema a II-a a lui Guldin-
Pappus pentru:
a2 3
S=
4
564
y y
b b
B
B
A
O x
O A G x G
C C
a) b)
Centrul de greutate G este situat la intersecţia medianelor triunghiului la

două treimi de vârful A i.e. la o distanţă
1 a 3 a 3
η = OG = b − ⋅ =b−
3 2 6
în primul caz a) şi respectiv:
a 3
η = OG = b +
6
în cel de-al doilea caz. Prin urmare, volumul corpului de revoluţie va fi în
cazul a)
⎛ a 3 ⎞ a2 3 π a2
V = 2πη S = 2π ⎜⎜ b − ⎟
6 ⎟⎠ 4
=
4
2b 3 − a ( )
⎝
respectiv:
π a2
V=
4
( 2b 3+a )
în cazul b)
565
Exerciţii propuse
1. Determinaţi centrul de greutate al plăcii omogene plane mărginite de

parabola y = x 2 şi prima bisectoare.
⎛1 2⎞
R: C ⎜ , ⎟
⎝2 5⎠
Indicaţie. Notăm f ( x ) = x 2 , g ( x ) = x, x ∈ [0,1] , iar apoi, se evaluează:
b
ξ=
∫ x ⎡⎣ g ( x ) − f ( x )⎦⎤ dx
a
b
∫ ⎡⎣ g ( x ) − f ( x )⎦⎤dx
a
b
1 ∫ ⎡⎣ g ( x ) − f ( x ) ⎤⎦ dx
2 2
η= a
b
2
∫ ⎡⎣ g ( x ) − f ( x )⎦⎤dx
a
2. Determinaţi centrul de greutate al plăcii omogene mărginite de elipsa

y2
x2 + = 1 şi situată în semiplanul y ≥ 0.
4
8
R : ξ = 0, η = .
3π
Indicaţie.
y
2
S
iη
−1 O 1 x
Se poate folosi teorema a doua a lui Guldin sau relaţiile:

My Mx
ξ= ,η=
S S
unde M x şi M y sunt momentele de inerţie în raport cu axele Ox şi,
respectiv, Oy (vezi ( 2′ ) ).
566
3. Să se determine centrul de greutate al plăcii plane omogene:
D = {( x, y ) ∈ 2 | 0 ≤ y ≤ sin x, 0 ≤ x ≤ π }
π π
R: ξ = ,η=
2 8
Indicaţie. (Vezi figura)
y
y = sin x
η i
π x
O π
ξ =
2
4. Să se determine centrul de greutate al plăcii plane omogene mărginite de

curbele:
⎧y = x
⎪ y = −x
⎪
D: ⎨
⎪x = 0
⎪⎩ x = 4
⎧ 8
⎪ξ =
R: (C ) : ⎨ 3
⎪⎩η = 0
Indicaţie. (Vezi figura)
y
4
x
y=
C
i
O 4 x
y=
−x
−4
5. Să se determine centrul de greutate al sfertului de disc de rază R.

4R 4R
R: ξ = ,η=
3π 3π
567
Indicaţie. Se aplică relaţiile de la exerciţiul 1 pentru f ( x ) → g ( x ) şi
g ( x) ≡ 0 .
y
f ( x) = R2 − x2
η C
O ξ x
6. Să se determine centrul de greutate al semicoroanei circulare omogene:

D = {( x, y ) ∈ 2
| r 2 ≤ x2 + y 2 ≤ 2
}.
4π r 2 + rR + R 2
R: ξ =0, η =
3 r+R
y
− g ( x) = R2 − x2
f (x) = r 2 − x2
−R −r O r R x
7. Se dă un cerc ( C ) de rază R. Se împarte raza în trei părţi egale şi se

R
trasează cercul ( C0 ) de rază tangent interior primului cerc. Să se afle
3
centrul de greutate al discului mărginit de cercurile ( C ) şi ( C0 ) (vezi figura
alăturată).
13
R: ξ =0, η = R
12
Indicaţie.
568
y
(C )
D
( C0 )
O x
Se aplică teorema a doua a lui Guldin luând ca axă de rotaţie tangenta

comună Ox la cele două cercuri ( C ) şi ( C0 ) .
52π 2 R 2
Volumul corpului de rotaţie în jurul axei Ox este V = , iar aria
27
π R2
domeniului D este S = π R 2 − .
9
8. Să se determine centrul de greutate al plăcii omogene limitată de

semielipsa:
x2 y 2
+ =1, y ≥ 0
a 2 b2
4b
R: ξ =0, η =
3π
Indicaţie. Se procedează ca la exerciţiul 5 sau se poate aplica teorema a
doua a lui Guldin.
9. Să se determine centrul de greutate al sectorului circular de rază R şi de

deschidere α având o latură pe axa Ox (vezi figura).
⎧ 2 R sin α
⎪ξ = 3 α
⎪
R: ⎨ 2α
⎪ R sin
4 2
⎪η =
⎩ 3 α
⎧⎪ x tg α 0≤ x≤b
Indicaţie. Notăm f ( x ) = ⎨
⎪⎩ R − x b ≤ x ≤ R
2 2
569
y
B
α b
B′ x
O
A
Aria sectorului circular este:
b R
S = ∫ x tg α dx + ∫ R 2 − x 2 dx
0 b
iar
b R
S ⋅ ξ = ∫ x 2 tg α dx + ∫ x R 2 − x 2 dx
0 b
2 α 1
Se obţine: S = R , iar Sξ = R 2 sin α .
2 3
α
Pentru evalurea lui η se poate observa că dreapta y = x tg este axă de
2
α
simetrie, astfel că η = ξ tg ş.a.m.d.
2
π
Observaţie. Pentru α = se obţine rezultatul de la exerciţiul 5.
2
10. Să se determine centrul de greutate al plăcii omogene plane mărginite

de sfertul de elipsă:
x2 y 2
+ = 1, x = 0, y = 0.
a 2 b2
4a 4b
R: ξ = ,η=
3π 3π
b 2
Indicaţie. Notăm f ( x ) = a − x 2 . Se aplică teorema a doua a lui Guldin
a
π ab a
unde S = , iar V = π ∫ f 2 ( x )dx
4 0
570
y
b
f ( x)
O a x
11. Să se determine momentul de inerţie al unei plăci semieliptice de

seminaxe a şi b având diametrul pe axa Ox, faţă de această axă:
mb 2
R: I= , unde m = ρ ⋅ π ab.
4
b 2
Indicaţie. Notăm f ( x ) = a − x2 , x ∈ [ −a, a ] . Se evaluează:
a
ρ0 a
I= ∫ f 3 ( x ) dx.
3 −a
12. Să se determine momentul de inerţie al sfertului de disc de rază R în

raport cu axa Ox.
mR 2 π R2
R: I = , unde m = ρ0 .
4 4
Indicaţie. Notăm f ( x ) = R − x 2 , x ∈ [0, R ] şi se procedează ca la
2
exerciţiul anterior
13. Să se determine momentul de inerţie al unui cilindru circular faţă de axa

sa de simetrie Ox.
r2
R: I =m , unde m = ρ0 ⋅ π r 2 h
2
Indicaţie. Se notează r, raza bazei şi h, înălţimea cilindrului, iar f ( x ) = r ,
π h
( b − a = h ) , se evaluează I = ρ0 ∫0 f 4 ( x ) dx.
2
14. Să se determine momentul de inerţie faţă de axa Ox al elipsoidului

generat de rotirea elipsei:
x2 y 2
+ =1
a 2 b2
în jurul acestei axe.
571
2mb 2 4π 2
R: I= unde m = ρ0 ab
5 3
b 2
Indicaţie. Notăm f ( x ) = a − x2 , x ∈ [ −a, a ] şi se evaluează
a
π a
I = 2⋅ ρ0 ∫ f 4 ( x )dx
2 −a
15. Să se determine momentul de inerţie al unei sfere omogene pline de

rază R faţă de un diametru al ei Ox.
2mR 2 4π R 3
R: I = , unde m = ρ0 .
5 3
Indicaţie. Notăm f ( x ) = R 2 − x 2 , x ∈ [ − R, R ] şi se procedează ca la
exerciţiul 14.
16. Să se determine momentul de inerţie faţă de axa Ox al plăcii omogene:

D = {( x, y ) ∈ 2
| a ≤ x ≤ b, c ≤ y ≤ d } ( a , b, c , d > 0 )
R: I = m ( c 2 + cd + d 2 ) , m = ρ0 ( b − a )( d − c )
Indicaţie. Notăm f ( x ) = c, g ( x ) = d , x ∈ [ a, b ] şi se evaluează unde
b
I x = ρ 0 ∫ ⎡⎣ g 3 ( x ) − f 3 ( x ) ⎤⎦dS , dS = ( b − a )( d − c ) dx.
a
17. Să se determine momentul de inerţie al arcului de cerc x 2 + y 2 = R 2

situat în primul cadran în raport cu axa Oy.
mR 2 π R2
R: , unde m = .
4 4
R
Indicaţie. Notăm f ( y ) = R 2 − y 2 , apoi evaluăm I y = ∫ ρ 0 f 3 ( y ) dy.
0
18. Determinaţi momentele statice în raport cu axele Ox şi Oy ale arcului

de parabolă y 2 = 2 x cuprins între punctele de abscise x = 0 şi x = 2,
( y > 0).
R: Mx =
1
3
(
5 5 −1 , M y =)9
8
1
5 + ln 2 + 5
16
( )
Indicaţie. Se ţine seama de relaţiile stabilite în prezentul paragraf.
572
19. Determinaţi momentele statice în raport cu axele de coordonate ale
x y
segmentului + = 1 având extremităţile situate pe axele de coordonate
a b
( a, b > 0 ) .
b 2 a 2
R: Mx = a + b2 , M y = a + b2
2 2
⎛ x⎞
Indicaţie. Notăm y2 = b ⎜1 − ⎟ , y1 = 0 şi se aplică relaţiile stabilite pentru
⎝ a ⎠
calcul momentelor statice.
y
b
O a x
20. Să se determine momentul static în raport cu axa Ox a arcului de curbă

π π
y = cos x cuprins între dreptele x = − şi x = .
2 2
R: (
2 + ln 1 + 2 )
Indicaţie. Notăm f ( x ) = cos x şi apoi evaluăm M x = ∫ y dl.
(C )
y
(C ) f ( x ) = cos x
π O π x
−
2 2
21. Determinaţi momentul static în raport cu axa Ox a figurii plane

mărginite de curbele y = x 2 şi y = x .
3
R:
20
Indicaţie. Cu notaţiile din figură se ţine seama de relaţiile stabilite în
prezentul paragraf.
573
y x A (1,1 )
(x )=
g
f ( x ) = x2
O x
22. Să se determine momentele de inerţie în raport cu axele de coordonate

x y
ale triunghiului mărginit de dreptele x = 0, y = 0 şi + = 1, ( a > 0, b > 0 ) .
a b
ab3 a 3b
R: Ix = , Iy = .
12 12
Indicaţie. Se ţine seama de relaţiile de calcul stabilite la începutul acestui
paragraf.
y
B ( 0, b )
⎛ x⎞
g ( x) = b ⎜1 − ⎟
⎝ a⎠
O f (x ) = 0 A (a, 0 ) x
ab
Cum masa plăcii este m = ρ0 = putem scrie echivalent:
2
mb 2 ma 2
Ix = , Iy =
6 6
23. Să se determine momentul de inerţie al trapezului ABCD în jurul bazei

AD, dacă AD = a , BC = b iar înălţimea sa este h.
( a + 3b ) h3 m ( a + 3b )
R: I= =
12 3( a + b )
Indicaţie. Alegem axele de coordonate ca în figura de mai jos şi ţinem
seama de relaţiile de calcul stabilite la începutul acestui paragraf.
574
y
B b C
h
D
A a x
24. Determinaţi centrul de greutate al figurii plane mărginite de parabola

1 1 1
x 2 + y 2 = a 2 şi axele de coordonate.
a
R : ξ =η =
5
Indicaţie. Se aplică relaţiile de calcul corespunzuătoare pentru:
( )
2
f ( x) = a − x , x ∈ [ 0, a ].
( )
2
f (x ) = a− x
a
a
C (ξ ,η )
i
5 i
O a a x
5
25. Determinaţi centrul de greutate al arcului de curbă y = cos x cuprins
π π
între x = − şi x = .
3 3
1 π
R: ξ = + , η =0
8 6 3
Indicaţie. Se evaluează ξ şi η după relaţiile:
π
1 3
∫
2
π cos x dx
2 3
−
ξ=
S
π
∫ π x cos x dx
3
−
η= 3
=0
S
575
y
f ( x ) = cos x
iC (ξ , 0 )
O x
π π
−
3 3
π
unde: S = ∫ 3π cos x dx
−
3
26. Determinaţi coordonatele centrului de greutate ale domeniului plan

mărginit de curba:
( C ) : y 2 = ax3 − x 4
5a
R: ξ = , η =0
8
Indicaţie. Din simetria curbei în raport cu axa Ox rezultă η = 0 . Evaluăm
1 1 3
( ax − x 4 ) dx, iar apoi,
1
separat S = 2 ∫0 ax3 − x 4 dx şi M x = 2 ⋅
2 ∫0
rezultă
Mx
ξ= .
S
y
f ( x ) = ax 3 − x 4
O 5a x
ξ =
8
27. Determinaţi coordonatele carteziene ale centrului de greutate al arcului

de spirală logaritmică:
π
( C ) : ρ = aeθ , ≤θ ≤π
2
a 2e 2π − e′π a e 2π − 2eπ
R: ξ = − π
, η= π
5 π 5 π
e −e 2
e − e2
576
Indicaţie. Se trece la coordonate parametrice luând x = ρ cos θ , y = ρ sin θ şi
se înlocuieşte în relaţiile:
1
2 ( C∫ ) ∫y
2
x y dl dl
(C ) π
ξ= , η= , l = ∫π ρ ′ 2 + ρ 2 dθ .
l l 2
y
C
η
ξ O x
28. Un hexagon regulat având latura de lungime a se roteşte în jurul unei

laturi. Determinaţi volumul solidului de revoluţie astfel obţinut:
9π a 3
R: V =
2
Indicaţie. Se aleg axele de coordonate ca în figura alăturată şi se aplică
teorema a doua a lui Guldin.
V = 2πη S
a 3
Evident, η = , iar S = 3a 2 3.
2
η
i
a O a x
−
2 2
29. Să se determine centrul de greutate al arcului omogen de curbă:

⎧ a
⎪⎪ x = 2 ( 3cos t − cos3t ) ⎛ π⎞
(C ) : ⎨ ⎜0 ≤ t ≤ ⎟
⎪ y = a ( 3sin t − sin 3t ) ⎝ 2⎠
⎪⎩ 2
577
3π a
R : ξ = a, η =
8
π
Indicaţie. Se evaluează l = ∫02 x′2 + y′2 dt , apoi:
1
2 ( C∫ ) ∫y
Mx = x y dl , My = 2
dl
(C )
Mx M
iar mai departe, ξ = ,η= y.
l η
O x
30. Să se determine centrul de greutate al plăcii omogene mărginite de

cicloida y 2 ( 2a − x ) = x3 şi asimptota sa (vezi figura).
5a
R: ξ = , η =0
3
Indicaţie.
O x = 2a x
x
Notăm f ( x ) = x , x ∈ [ 0, 2a )
2a − x
Evaluăm:
578
2a
∫ xf ( x ) dx
ξ= 0
2a
∫ f ( x ) dx
0
Pentru calculul integralelor se recomandă schimbarea:

x 2at 2
x → t∴ =t ⇔ x=
2a − x 1+ t2
31. Determinaţi centrul de greutate de forma unei bucle a curbei:

( C ) : r = a cos 2θ
Indicaţie. Alegem bucla haşurată pe care o rotim în jurul axei Oy (vezi
figura). Apoi, se aplică teorema a doua a lui Guldin:
V = 2πξ S
D
O
i
ξ x
π a2
unde S = aria ( D ) = (am văzut mai sus), iar
8
π
32π a 2 2
VOy = π ∫ 4 x 2 dy = .
0 105
579
4.3. Probleme diverse
1. Determinaţi aria porţiunii plane mărginite de curbele: y m = x n şi y n = x m

( m, n ∈ ` ) situate în primul cadran.
2. a) Demonstraţi că aria trapezului curbiliniu mărginit de axa Ox, dreptele

x = a, x = b şi de parabola y = Ax3 + Bx 2 + Cx + D se poate calcula utilizând
formula lui Cebâşev:
b−a ⎡ ⎛a+b 1 b−a⎞ ⎛a+b⎞ ⎛ a + b 1 b − a ⎞⎤
S= ⎢y⎜ − ⎟ + y⎜ ⎟ + y⎜ + ⎟⎥
3 ⎣ ⎝ 2 2 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 2 2 ⎠⎦
b) Demonstraţi că aria trapezului curbiliniu mărginit de axa Ox, dreptele
x = a, x = b şi de parabola de gradul 5:
y = f ( x ) = Ax 5 + Bx 4 + Cx3 + Dx 2 + Ex + F
se poate calcula folosind formula lui Gauss:
b−a⎡ ⎛a+b 3 b−a⎞ ⎛a+b⎞ ⎛a+b 3 b − a ⎞⎤
S= ⎢5 f ⎜⎜ − ⎟⎟ + 8 f ⎜ ⎟+5f ⎜⎜ + ⎟⎥
9 ⎢⎣ ⎝ 2 2 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 5 2 ⎟⎠ ⎥⎦
m−n
R: dacă m şi n au parităţi diferite
m+n
m−n
4 dacă m şi n sunt ambele pare
m+n
m−n
2 dacă m şi n sunt ambele impare
m+n
Indicaţie. Curbele y m = x n şi y n = x m se intersectează în punctele ( 0,0 ) şi
(1, 1) din primul cadran. Aria domeniului plan mărginit de aceste curbe şi
situate în primul cadran este:
1 ⎛ mn m
⎞
∫0 ⎜⎝ x − x n
⎟dx
⎠
În funcţie de paritatea sau imparitatea lui m şi n, figura este fie simetrică în
raport cu axele de coordonate (dacă m şi n sunt pare), fie în raport cu
originea (dacă m şi n sunt impare). Dacă m şi n au parităţi diferite, atunci
curbele mărginesc suprafaţa situată în primul cadran.
3. Demonstraţi că aria figurii mărginite de oricare două raze vectoare ale

spiralei logaritmice ρ = ae mθ şi arcul cuprins între ele este proporţional cu
diferenţa pătratelor lungimilor acestor raze.
Indicaţie. Se recomandă calculul ariei trecând la coordonate polare.
580
4. Demonstraţi că dacă două solide conţinute între planele paralele ( P ) şi
( Q ) au proprietatea că, tăindu-le cu orice plan ( R ) paralel cu ( P ) şi ( Q ) ,
se obţin corpuri echivalente, atunci volumele acestor solide sunt egale
(Principiul lui Cavalieri).
Indicaţie. Întrucât corpurile echivalente au arii egale, funcţia S ( x ) ce
b
intervine în formula de calcul al volumului V = ∫a S ( x ) dx este aceeaşi şi
corespunzător valorile integrale sunt egale.
5. Determinaţi dacă funcţia S ( x ) , ( 0 ≤ x ≤ h ) reprezentând aria secţiunii

unui solid cu un plan perpendicular pe axa Ox este un polinom de grad cel
mult egal cu trei, atunci volumul solidului este egal cu:
h⎡ ⎛h⎞ ⎤
V= ⎢ S ( 0 ) + 4S ⎜ ⎟ + S ( h )⎥
6⎣ ⎝2⎠ ⎦
Utilizând acest rezultat, să se deducă relaţiile de calcul pentru volumul
sferei, conului şi paraboloidului de revoluţie.
Indicaţie. Relaţia din enunţ se deduce direct din formula lui Simpson:
h h⎡ ⎛h⎞ ⎤
∫ f ( x ) dx = 6 ⎢⎣ f ( 0 ) + 4 f ⎜⎝ 2 ⎟⎠ + f ( h )⎥⎦
0
π r 2 x2
Iar pentru sferă S ( x ) = π ( r 2 − x 2 ) , pentru con S ( x ) = şi pentru
h2
paraboloidul de revoluţie S ( x ) = 2π px
6. Demonstraţi că volumul solidului generat prin rotaţia în jurul axei Oy a

domeniului plan:
D = {( x, y ) ∈ \ 2 | 0 ≤ y ≤ y ( x ) , a ≤ x ≤ b}
cu y ( x ) o funcţie continuă, este egal cu:
b
V = 2π ∫ x y ( x ) dx.
a
Indicaţie. Se împarte trapezul curbiliniu în benzi paralele Δx şi se scrie

elementul de volum corespunzător unei benzi: ΔV = 2π xy Δx.
7. Demonstraţi că volumul solidului format prin rotaţia în jurul axei polare,

a domeniului plan:
Δ = {( ρ ,θ ) ∈ \ 2 | 0 ≤ ρ ≤ ρ (θ ) , 0 ≤ α ≤ θ ≤ β ≤ π }
este egal cu:
581
2π β
V= ∫α ρ (θ ) sin θ dθ
3
8. Demonstraţi că lungimea arcului de curbă dat de ecuaţiile parametrice:

⎧⎪ x = f ′′ ( t ) cos t + f ′ ( t ) sin t
( C ): ⎨ ( t1 ≤ t ≤ t2 )
⎪⎩ y = − f ′′ ( t ) sin t + f ′ ( t ) cos t
este egal cu:
⎡⎣ f ( t2 ) − f ( t1 ) ⎦⎤ + ⎣⎡ f ′′ ( t2 ) − f ′′ ( t1 ) ⎦⎤
Indicaţie. Se utilizează formula de calcul a lungimii unui arc de curbă
reprezentat parametric.
9. Determinaţi lungimea arcului de curbă reprezetat parametric de ecuaţiile:

t cosτ t sin τ
x=∫ dτ , y = ∫ dτ
1 τ 1 τ
cuprins între origine şi cel mai apropiat punct de pe tangenta verticală la

această curbă:
π
R: ln
2
Indicaţie. Punctul ( t = 1) cel mai apropiat faţă de origine cu o tangentă
π
verticală corespunde lui t = .
2
10. Să se deducă formula pentru lungimea arcului în coordonate polare

plecând de la definiţie fără a trece de la coordonate carteziene la cele polare.
11. Să se arate că lungimea l ( x ) a arcului de lănţişor cuprins între punctul

( 0,1) se exprimă prin:
l ( x ) = sh x
şi să se găsească ecuaţiile parametrice ale acestei curbe utilizând lungimea
arcului ca parametru.
12. Un fir flexibil este suspendat în punctele A şi B situate la aceeaşi

înălţime. Distanţa dintre extremităţi este AB = 2b, iar săgeata este f.
Presupunând că forma firului este o parabolă, să se arate că lungimea lui
este:
⎡ 2 ⎛ f ⎞2 ⎤
l = 2b ⎢1 + ⎜ ⎟ ⎥
⎢⎣ 3 ⎝ b ⎠ ⎥⎦
582
f
unde raportul este suficient de mic.
b
13. Să se determine aria domeniului plan mărginit de bucla curbei:

2
⎛1 ⎞
y2 = ⎜ − x ⎟ x
⎝3 ⎠
şi aria cercului a cărui circumferinţă este egală cu lungimea curbei.
2π 3
R:
15
14. Să se determine lungimea arcului de curbă format prin intersecţia

cilindrului parabolic:
( y + z)
2
= 4ax
cu conul eliptic:
4 2
x + y2 − z2 = 0
3
cuprins între origine şi punctul M ( x, y, z ) .
R: 2z
15. Să se arate că aria elipsei:

Ax 2 + 2 By + Cy 2 + 2 Dx + 2 Ey + F = 0 ( AC − B 2
> 0)
este egală cu:
AB D
−πΔ
S= 3
, unde Δ = B C E
( AC − B ) 2 2
DEF
16. (a) Să se determine aria S a domeniului plan mărginit de arcul hiperbolic

x 2 − y 2 = 1, x > 0 şi raza vectoare corespunzătoare unui punct M ( x, y )
arbitrar pe hiperbolă.
(b) Să se determine aria sectorului circular Q mărginit de axa Ox şi raza
vectoare a unui punct N ( x, y ) situat pe cercul x 2 + y 2 = 1 . Să se arate că
punctele M şi N au coordonatele respectiv egale cu:
⎧ xM = ch 2S ⎧ x = cos 2Q
⎨ şi ⎨ N
⎩ yM = sh 2S ⎩ y N = sin 2Q
1 π 1
R: a) ln ( x + y ) , b) − arcsin x
2 4 2
583
17. Utilizând teorema I a lui Guldin, să se arate că centrul de greutate al
unui triunghi este situat la o treime de bază.
18. Fie ξ abscisa centrului de greutate a trapezului curbiliniu mărginit de

curba y = f ( x ) cu x = b . Atunci are loc egalitatea:
b b
∫ ( ax + b ) f ( x ) dx = ( aξ + b ) ∫ f ( x )dx
a a
(Regula lui Vereşciaghin)
19. Fie un sector curbiliniu mărginit de două raze vectoare şi o curbă

ρ = f (θ ) cu f (θ ) funcţie continuă. Să se arate că centrul de greutate
corespunzător acestui sector are coordonatele:
θ2 θ2
2 ∫θ1 ρ 3 cosθ dθ 2 ∫θ1 ρ sin θ dθ
3
ξ= θ2
, η= θ2
3 3
∫θ ρ 2 dθ ∫ ρ dθ
2
1 θ1
unde θ1 şi θ 2 sunt unghiurile făcute de cele două raze vectoare cu axa

polară.
20. Să se arate că centrul de greutate al arcului de curbă ρ = f (θ ) cu f (θ )

continuă este dat de:
θ2 θ2
ξ=
∫θ 1
ρ cosθ ρ 2 + ρ ′2 dθ
, η=
∫θ 1
ρ sin θ ρ 2 + ρ ′2 dθ
θ2 θ2
∫θ 1
ρ 2 + ρ ′2 dθ ∫θ
1
ρ 2 + ρ ′ 2 dθ
584
Bibliografie
1. Aramă, I., Morozan, T., Probleme de calcul diferenţial şi integral,

Editura Tehnică, Bucureşti, 1978.
2. Demidovici, B., Problems in Mathematical Analysis, Mir Publishers,
Moscova, 1976.
3. Flondor, D., Donciu, N., Algebră şi analiză matematică. Culegere
de probleme, vol. I - II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1978.
4. Flondor, P., Stănăşilă, O., Analiză matematică, Editura All,
Bucureşti, 1993.
5. Iacob, Caius, Curs de matematici superioare, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1957.
6. Maron, I., A., Problems in Calculus of One Variable, Mir
Publishers, Moscova, 1973.
7. Sireţchi, Gh., Calculul diferenţial şi integral, vol. I - II Editura
Ştiinţifică Enciclopedică, Bucureşti, 1985.
585
586

Vezi Exercitii Rezolvate, Cap. 1,2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vezi Exercitii Rezolvate, Cap. 1,2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

I.

DUDA STELIAN GRĂDINARU

CALCUL INTEGRAL CU APLICAŢII

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

Redactor: Mihaela ŞTEFAN

I. DUDA STELIAN GRĂDINARU

CALCUL INTEGRAL CU APLICAŢII

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

Capitolul 2. Integrala definită

Capitolul 3. Aplicaţii ale integralei definite în geometrie

Capitolul 4. Aplicaţii ale integralei definite în mecanică

Bibliografie ….……………………………………………………….... 585

Culegerea de probleme se adresează cu precădere studenţilor din

1. Fie J ⊆ R un interval şi f : J → R . Se spune că f admite primitivă pe

2. Funcţia F se numeşte primitiva lui f , iar mulţimea tuturor primitivelor

unde C este o constantă reală aditivă.

3. Dacă F şi G sunt primitivele a două funcţii f şi g definite ca mai sus,

5. Metoda schimbării variabilei şi metoda integrării prin părţi permit

3. ∫ sin x dx = − cos x, x∈\

4. ∫ cos x dx = sin x, x∈\

1.2. Schimbarea de variabilă la integrala nedefinită

Fie I , J ⊆ \ intervale, iar f şi ϕ funcţii definite prin compunerea

Dacă ţinem seama că ϕ ′ ( x ) dx = dϕ , atunci legătura între tablourile A şi B

Pentru exerciţiile 11 şi 12 vom nota δ = p 2 − 4q, discriminantul ecuaţiei de

Să se calculeze primitivele următoare:

Soluţie. Notăm 1 − 2 x = ϕ ( x), iar ϕ ′( x) = −2; atunci:

Soluţie. Notăm x 2 = ϕ , a = 3, iar ϕ ′ = 2 x, apoi:

Soluţie. Notând sin x = t , integrala dată se rescrie:

Soluţie. Cu schimbarea sin x = t , integrala devine:

Soluţie. Notăm 4 − e2 x = t , de unde rezultă e2 x = 4 − t 2 , iar prin

Soluţie. Să observăm că 1 + tg 2 x = ( tg x )′ . Într-adevăr:

Soluţie. Integrantul se mai poate rescrie:

Soluţie. Dezvoltând la numărător, integrala devine:

Soluţie. Efectuăm schimbarea de variabilă:

Soluţie. Integrantul se poate rescrie şi sub forma:

sau în variabila iniţială:

Soluţie. Notăm x 2 + 1 = t 2 , iar x dx = t dt. Mai departe:

Soluţie. Notăm I integrala dată. Observăm că x 2 + 2 x + 5 = ( x + 1) + 4.

Schimbând x + 1 = u , iar dx = du , integrala devine:

23. ∫ ( x − 1) x 2 − 2 x − 3 dx, x∈\

1.3. Integrarea prin părţi

Fie u , v : I ⊆ \ → \ (I interval) două funcţii derivabile cu derivatele

Soluţie. Notăm I integrala dată. Alegem:

8. ∫ arctg x dx, x∈\

Pentru integrala din membrul drept alegem ϕ ( x ) = 1 + x 2 şi ϕ ′ ( x ) = 2 x, astfel

9. ∫ arccos x dx, x ∈ ( −1, 1)

Se observă că integrala din membrul drept devine cu substituţia ϕ ( x ) = 1 − x 2

12. ∫ cos x ln (1 + cos x ) dx, x ∈ ( −π , π )

13. ∫ sin 2 x ln (1 + cos x ) dx

Soluţie. Notăm I integrala dată. Vom efectua, mai întâi, schimbarea de

Se înlocuieşte mai sus acest rezultat:

Prezentăm pe scurt aşa–zisa metodă a coeficienţilor nedeterminaţi drept o

Vom presupune că:

cu A şi B apriori nedeterminaţi. Derivăm în ultima egalitate termen cu

Identificăm, apoi, coeficienţii nederminaţi ai lui eα x cos β x, respectiv,

unde n, k ∈ `, Pn ( x) şi Qn +1 ( x) sunt polinoame cu gradPn = n, grad Qn +1 = n + 1,

Derivăm în ambii membrii termen cu termen şi apoi grupăm convenabil:

Identificăm coeficienţii nedeterminaţi:

Soluţie. Se integrează prin părţi, alegând:

Pentru n = 0, I 0 se calculează plecând de la definiţie:

Pentru fiecare n ≥ 1, calculul lui I n se face aplicând relaţia de recurenţă:

Pentru n = 0, I 0 = x, apoi ţinând cont de relaţia de recurenţă vom calcula:

3. I n = ∫ xα ln n x dx, α ≠ −1, n ∈ `, ∀x > 0