Budu Alexandru

Mari ucigasi ai secolelor trecute

Moartea neagră
„Moartea Neagră” a fost una din cele mai violente pandemii din istoria lumii, despre care se crede
că ar fi fost cauzată de o bacterie numită Yersinia pestis. A izbucnit, probabil, în Asia, răspândindu-
se în Europa după anul 1347, unde a creat mare panică. Durerile îngrozitoare, transpirația și
frisoanele erau principalele simptome ale bolii. Totuși mai era ceva care îi deosebea pe cei care
sufereau de ciumă de cei care aveau doar febră mare: în zona axilară, pe gât, și eventual în zona
inghinală apăreau niște umflături pline cu puroi, numite „buboane”; la început erau de culoare roz,
apoi purpurii, iar în final negre, putând ajunge la dimensiunea unor portocale. Victimele mureau în
chinuri groaznice.
În câțiva ani, între o treime și o jumătate din populația Europei a murit. Mulți care au trăit pe vremea
când Moartea Neagră a bântuit Europa au crezut că venise sfârșitul lumii.
.
În 1351 s-a terminat primul asalt al ciumei negre. Istoricul medieval Froissart a estimat că
aproximativ o treime din populația globului a murit de aceasta boală, fapt confirmat și de cercetările
din prezent.
Moartea Neagră s-a retras, dar numai pentru o vreme. În 1361, în 1369, apoi cu regularitate, a
reapărut pâna la sfârșitul secolului XV. Mai târziu a reapărut din ce în ce mai rar; în Anglia, ultima
epidemie a fost în 1665, când au murit aproximativ 100 000 de oameni.
Pesta nu a dispărut nici până astăzi. La sfârșitul secolului XIX, a reapărut în Asia și doar în India a
făcut 6 000 000 de victime; tot aici, în 1995, a cauzat pierderea multor vieți omenești.

Bacteria pestei este transmisă de purici și se dezvoltă în tubul digestiv al acestora

Morminte comune
În câteva săptămâni și luni, epidemia a cauzat atâtea victime , încât oamenii au fost nevoiți să sape
uriașe gropi comune, dar și acestea s-au umplut curând, mulți rămânând în locul unde și-au găsit
moartea.

Extindera „Morții Negre”. Cu verde sunt indicate zonele afectate parțial sau chiar deloc.

Bogați, săraci, tineri și bătrâni, au murit deopotrivă. Preoții au fost cei mai expuși, fiindcă s-au ocupat
de cei bolnavi. Câteva teritorii însă, ca de exemplu Milano și împrejurimile, au fost mai puțin
afectate.
Fiindcă nu se cunoștea cauza reală a bolii, nu se putea trata. Medicii au utilizat cele mai utilizate
metode de vindecare, dar nimic nu ajuta. Mulți au apelat la religie, considerând că Dumnezeu vrea
să pedepsească lumea păcătoasă cu această boală. Faptul că nu se cunoștea originea bolii o făcea
și mai misterioasă. Cum era posibil ca într-un oraș să moară doar o zecime din populație, iar în altul
o jumătate? Astăzi știm deja că existau trei tipuri de pestă (ciumă), care făceau ravagii: paest
bubonica (pesta bubonică) era cea mai frecventă, dar celelalte două erau și mai grave.
Una dintre ele, pesta pulmonară, se dezvolta în cazul în care bacteria pătrundea în plămâni. Se
transmitea pe calea aerului, extinzându-se rapid și ucigând în timp scurt. Dacă cineva era înțepat de
un purice purtător, bacteria ajungea în sânge, moartea survenind în doar câteva ore. Victimele se
culcau fără a avea cea mai mică bănuială și nu se mai trezeau. Această variantă a bolii este
cunoscută azi ca pesta septicemică.
 Medic din sec. XVII purtând echipament de protecţie. Sub imagine
scrie: Aşa s-au luptat cu moartea în Roma, în anul 1665, cu îmbrăcăminte de protecţie, împotriva morţii.

Holeră
Holera este o boală infecțioasă bacteriană foarte gravă, care afectează în mod
deosebit intestinul subțire. Boala se manifestă prin tulburări digestive ca o diaree gravă, vomitări
excesive, care duc la o deshidratare rapidă a bolnavului (exicose), prin pierdere de electroliți
(substanțe minerale).
Cu toate că boala evoluează frecvent atipic, poate fi recunoscută ușor prin mortalitatea ridicată de
85 % la izbucnirea bolii, ca ulterior acest indice de letalitate să scadă între 20 și 70 % la cazurile
netratate.

Răspândirea holerei pe glob (2004)

Simptome
După o perioadă de incubație între 2-3 zile urmează de obicei trei stadii de evoluție:

1. Stadiul de vomitare, fecalele fiind moi, cu aspect de orez, apar rar colici

2. Stadiul de deshidratare (exicoză), hipotermie , apar riduri, față suptă cu oase proeminente
3. Stadiul general grav, cu febră, abatere, dezorientare, comă cu erupții cutanate. În cazul
complicațiilor apar forme de pneumonie, parotidită și septicemie
S-a observat că persoanele cu grupa „0” sanguină sunt mai predispuse la îmbolnăvire.

Diagnostic
La stabilirea diagnosticului se ține cont de evoluția bolii, certificată prin identificarea[6] vibrionului
holeric în fecale sau în coținutul vomitat.

Agentul etiologic

Vibrionul holeric văzut la microscop electronic

Vibrionul holeric (tipul O395 wt) văzut la microscop electronic

Holera este cauzată de vibrionul holeric „Vibrio cholerae”, produce toxina holerică, aceasta fiind
cauza diareii[

 bacteria a fost prima oară descrisă în anul 1854 de Filippo Pacini,

 în același an John Snow descrie episodul de holeră din Londra
 Robert Koch cultivă vibrionul în anul 1883 împreună cu Fischer și Georg Gaffky.
Holera apare frecvent în țările sărace, unde nu se pot respecta regulile de igienă:

 apa de băut infectată, fiind cauza principală a îmbolnăvirilor

 canalizarea deficitară, determinând infiltrarea apei de canal în apa de băut
 bacilul fiind prezent prin fecale în apele curgătoare, stătătoare sau pești
 în țările industriale din cauza respectării regulilor de igienă, holera apare foarte rar și
sporadic[9]

Istoric
Boala este semnalată deja pe Valea Gangelui prin anul 600 î.Hr. India. Prin secolul XVIII sunt cazuri
de epdemie de holeră
În secolul XIX a izbucnit o epidemie gravă de holeră în Londra.
În Viena sunt semnalate mai multe epidemii de holeră.
În „Războiul Crimeii” (1853-1856) mor în ambele tabere mai mulți soldați din cauza holerei decât pe
câmpul de luptă.
Prin 1892 epidemia de holeră din Afganistan, se extinde în Rusia, în portul Hamburg izbucnește în
același an o epidemie mare (8 600 de morți).
Ultima epidemie mare de holeră a avut loc în anul 1991 în Peru de unde s-a extins în America
Latină (400 000 de cazuri).

Tratament
Cel mai important obiectiv al tratamentului este rehidratarea organismului prin administrare pe cale
orală de soluții ce conțin glucoză, carbonat de sodiu, clorură de sodiu și clorură de potasiu[14].
Antibioticele folosite sunt:

 Fluorochinolone, de tipul ciprofloxacinei
 Azitromicină
Alte medicamente folosite:

 Sulfamide (în profilaxie Sulfadoxină)
 Chimioterapice
Ca măsuri de profilaxie se recomandă respectarea regulilor standard de igienă, asigurarea cu apă
potabilă , eventual acțiuni de vaccinare pe cale orală.

Malaria
Malaria

Un Plasmodium din saliva unei femele

 țânțar ce se deplasează de-a lungul unei
celule a acesteia.

Malaria este o boală infecțioasă transmisă de țânțarul Anopheles, care se manifestă prin friguri

puternice și intermitente. Malaria este o boală infecțioasă larg răspândită în regiunile tropicale și
subtropicale. Între 300 și 500 de milioane de persoane sunt infectate anual; aproximativ 1 - 3
milioane mor în fiecare an, cei mai mulți fiind copii din Africa sub-sahariană.
Malaria este una dintre cele mai frecvente boli infecțioase și este o adevărată problemă de sănătate
publică; este cauzată de paraziți din genul Plasmodium (Regnul Protozoa). Cele mai grave forme
ale bolii sunt cauzate de Plasmodium falciparum și Plasmodium vivax, dar și alte specii înrudite
(Plasmodium ovale and Plasmodium malariae) pot infecta oamenii. Grupul de specii din genul
Plasmodium care produc boli la om au fost denumite „paraziți ai malariei”.
Aceștia sunt transmiși de femela țânțarului anofel. Paraziții se înmulțesc în globulele roșii din sânge,
cauzând simptome cum ar fi febra, anemia, simptome de gripă și, în cazuri severe, coma și moartea.
Infectarea poate fi prevenită eliminând posibilitățile de a fi înțepat de țânțari (plase pentru țânțari,
substanțe care îi îndepărtează, sau eliminarea bălților și locurilor de dezvoltare a țânțarilor).
Din păcate, nu există nici un vaccin eficient pentru malarie. Pentru a reduce riscul infectării pot fi
folosite (în mod continuu) anumite medicamente, dar acestea sunt prea scumpe pentru cei mai mulți
dintre oamenii care trăiesc în zonele de risc. Malaria este tratată cu medicamente antimalarice cum
ar fi hidroxiclorochina; în ultimul timp rezistența la aceste medicamente (mecanism
similar Rezistenței la antibiotice) este tot mai răspândită. O metodă considerată eficientă este
combaterea înțepăturilor de țânțari prin aplicarea pe haine a substanței dietiltoluamid.

Definiție și simptome
Malaria este o boală infecțioasă transmisă de țânțar la oameni și animale, cauzată
de protozoare parazitare (un tip de microorganism) unicelular de tipul Plasmodium. Malaria
cauzează simptome ce includ, de obicei febră, oboseală, stări de vomă și dureri de cap. În cazuri
grave, aceasta poate cauza piele îngălbenită, convulsii, comă sau deces. Aceste simptome apar, de
obicei, la un interval de zece și până la cincisprezece zile din momentul înțepării. La acele persoane
care nu au fost tratate în mod corespunzător, boala poate recidiva câteva luni mai târziu. La cei care
au supraviețuit recent unei infectări, reinfectarea cauzează, de obicei, simptome mai blânde.
Această rezistență parțială dispare după câteva luni și până la câțiva ani, dacă nu există o expunere
continuă la malarie.

Cauze și diagnostic
În mod normal, boala se transmite prin înțepătura unei femele țânțar infectate, din genul Anopheles.
Prin această înțepătură, paraziții din saliva țânțarului sunt introduși în sânge. Apoi, paraziții se
deplasează către ficat, unde ajung la maturizare și se reproduc. Există cinci specii
de Plasmodium care pot infecta cu malarie și aceasta poate fi răspândită de către oameni. Cele mai
multe cazuri de deces sunt cauzate de P.  falciparum cu P.  vivax, P.  ovale, și P.  malariae care, în
general, cauzează o formă mai blândă de malarie. Speciile P.  knowlesi rareori cauzează îmbolnăviri
la oameni.[1] În general, malaria este diagnosticată prin examinarea sângelui la microscop,
utilizând frotiuri sanguine sau prin teste de diagnosticare rapidă bazate pe antigen. Au fost
dezvoltate metode care utilizează reacția în lanț a polimerazei pentru a detecta ADN-ul parazitului,
dar acestea nu sunt utilizate la scară largă în zonele unde malaria este comună din cauza costurilor
și a complexității acesteia.

Prevenire și tratament
Riscul de îmbolnăvire poate fi redus prin prevenirea înțepăturilor de țânțari, utilizând plase de
țânțari și produse insectifuge sau prin măsuri de controlare a insectelor, precum utilizarea
de insecticide și drenarea apei stătătoare.  În zonele unde boala este comună, câteva medicamente
sunt disponibile pentru prevenirea malariei la călători. În zonele cu niveluri ridicate de malarie, sunt
recomandate doze ocazionale de sulfadoxină/pyrimethamină la feți după primul trimestru de sarcină.
În ciuda nevoii, nu există niciun vaccin eficient, deși eforturile de a crea unul sunt în desfășurare.
Tratamentul recomandat împotriva malariei reprezintă o combinație de medicamente antimalarice ce
conțin artemisinină. Al doilea medicament poate fi meflochină, lumefantrină sau
sulfadoxină/pyrimethamină ]Chinina, alături de doxiciclină pot fi utilizate, în cazul în care artemisinina
nu este disponibilă În zonele în care boala este comună, se recomandă ca malaria să fie
confirmată, dacă este posibil, înainte de începerea tratamentului, din cauza îngrijorărilor privind
creșterea rezistenței la medicamente. Boala a dezvoltat o rezistență la câteva medicamente
antimalarice; de exemplu, clorochina-rezistentă la P. falciparum; Aceasta s-a răspândit în
majoritatea zonelor cu malarie, iar rezistența la artemisinină a devenit o problemă în anumite zone
din Asia de Sud-Est.

Epidemiologie
Boala este larg răspândită în zonele tropicale și subtropicale, ce sunt prezente pe o zonă extinsă din
jurul ecuatorului. Acesta include o mare parte din Africa Subsahariană, Asiași America
Latină. Organizația Mondială a Sănătății estimează că, în anul 2012, cazurile de malarie s-au ridicat
la un număr de 207 milioane. Se estimează că, în acel an, boala ar fi cauzat decesul a între 473.000
și 789.000 oameni, mulți dintre ei fiind copii din Africa. Malaria este asociată, de obicei, cu sărăcia și
are un impact negativ major asupra dezvoltării economice. În Africa, se estimează că a rezultat în
pierderea a 12 milioane de dolari pe an din cauza costurilor ridicate pentru furnizarea de asistență
medicală, pierderea capacității de muncă și efectele produse asupra turismului.[