Capitolul 12

CURENŢII DE SCURTCIRCUIT

12.1. CAUZELE ŞI EFECTELE CURENŢILOR

DE SCURTCIRCUIT
Prin scurtcircuite în reţelele electrice se vor înţeleg legăturile electrice
accidentale care apar între fazele liniilor electrice sau între faze şi pământ. În această
ultimă situaţie, scurtcircuit există numai atunci când pământul şi neutrul reţelei sunt la
acelaşi potenţial electric. Această legătură electrică se poate realiza printr-o impedanţă
variabilă în timp, printr-o rezistenţă electrică sau printr-o impedanţă de valoare nulă.
Drept cauze ale apariţiei scurtcircuitelor se remarcă:
a) uzura în timp a izolaţiei aparatajului electric sub acţiunea supratensiunilor de
comutaţie sau atmosferice,
b) acţiuni mecanice exterioare asupra conductoarelor liniilor,
c) manevre greşite în exploatarea reţelelor electrice.
O statistică a tipurilor de scurtcircuite apărute în exploatare constată 60 – 65 %
scurtcircuite de tip FN, 20% scurtcircuite 2 FN, 5 – 10 % scurtcircuite 2F şi 5%,
respectiv 5% scurtcircuite 3F şi 3FN. Prin F şi N s-au simbolizat faza, respectiv
neutrul reţelei.
Există posibilitatea ca un anumit tip de scurtcircuit apărut într-un loc în reţea să
evolueze în timp transformându-se în alt tip, de exemplu 2F să treacă în 2FN. De
asemeni există posibilitatea să apară simultan sau după o scurtă temporizare,
scurtcircuite în locuri diferite ale reţelei.
Urmările scurtcircuitelor care nu sunt deconectate rapid sunt dezastruoase
pentru elementele de sistem, atât ca funcţionare, cât şi ca integritate constructivă.
Astfel, scurtcircuitele sunt urmate de micşorarea tensiunii la locul de
scurtcircuit, mărirea excesivă a solicitării termice a căilor de curent, cât şi apariţia unor
forţe electrodinamice care pot distruge mecanic aceste căi de curent.
Suplimentar, efectele curenţilor de scurtcircuit au influenţă şi asupra regimurilor
de funcţionare de după scurtcircuit prin posibila ieşire din sincronism a centralelor
electrice.
Scopul calculului curenţilor de scurtcircuit este îndeosebi pentru verificarea
termică şi electrodinamică a elementelor de sistem şi pentru realizarea reglajelor la
protecţiile prin relee.
Cum valorile curenţilor de scurtcircuit ce determină cele două solicitări anterior
enunţate apar în momente diferite ale evoluţiei scurtcircuitului se impune cunoaşterea
variaţiei în timp a acestuia.
228 Curenţii de scurtcircuit - 12

12.2. VARIAŢIA ÎN TIMP A CURENTULUI DE

SCURTCIRCUIT
Variaţia în timp a curenţilor de scurtcircuit este determinată de mărimea şi
caracteristicile sursei care alimentează scurtcircuitul, cât şi funcţie de existenţa sau
inexistenţa regulatoarelor automate de tensiune, RAT, cu care sunt echipate
generatoarele.
Pentru o sursă de tensiune constantă ca amplitudine şi variind sinusoidal în timp
şi caracterizată de parametrii L şi R, fig.12.1., pentru un scurtcircuit la bornele sursei
se poate scrie:
di
Ri + L = u mg sin (ω t − α ) (12.1)
dt
unde α este unghiul corespunzător trecerii prin
zero, la momentul t = 0 de apariţia a
scurtcircuitului. Soluţia lui (12.1) se compune
dintr-o componentă aperiodică ia obţinută prin
rezolvarea ecuaţiei caracteristice ataşate
Fig.12.1. Schemă echivalentă pentru ecuaţiei omogene rezultată din (12.1) şi o
calculul curentului de componentă periodică, ip, având forma
scurtcircuit membrului drept al ecuaţiei iniţiale. Se poate
scrie:
t
− u mg
i( t ) = i a ( t ) + i p ( t ) = i a 0 ⋅ e T + sin (ωt − α − ϕ) (12.2)
Z
unde defazajul ϕ dintre componenta periodică a curentului şi tensiunea sursei este de
ωL
ϕ = arctg .
R
Pentru condiţia iniţială i(0) = i0 se obţine:
u mg
i(0) = i 0 = i a 0 − sin (α + ϕ) (12.3)
Z
π
Pentru simplificare considerăm α = 0 şi ϕ = . Rezultă:
2
u mg
i a0 = i 0 + şi
Z
⎛ R
2 ⋅ U g ⎞⎟ − t 2 ⋅ Ug π
i( t ) = ⎜ i 0 + ⋅e L + sin ⎛⎜ ωt − ⎞⎟ = (12.4)
⎜ Z ⎟ Z ⎝ 2⎠
⎝ ⎠
 12.2. Variaţia în timp a curentului de scurtcircuit 229

⎛ 2 ⋅ Ug ⎞ −t
= ⎜ i0 + ⎟ ⋅ e T − 2 ⋅ U g cos ωt
⎜ Z ⎟ Z
⎝ ⎠
L
unde T = este constanta de timp a circuitului.
R
Valoarea maximă a curentului de scurtcircuit işoc, fig.12.2. se obţine după
cca.0,01 s de la apariţia scurtcircuitului.
⎛ 0,01
2 ⋅ U g ⎞⎟ − 2 ⋅ Ug
i şoc = i(0,01) = ⎜ i 0 + ⋅e T − cos(0,01 ⋅ ω) =
⎜ Z ⎟ Z
⎝ ⎠ (12.5)
0,01
(
= i0 + 2 ⋅ Ip ) −
⋅e T − 2 ⋅ I p ⋅ cos 0,01 ⋅ ω = K şoc ⋅ 2 ⋅ I p

Fig.12.2. Variaţia în timp a curentului de scurtcircuit

Valoarea coeficientului de şoc Kşpc este cuprinsă între 1 şi 2 şi depinde prin

intermediul lui T de parametrii sursei. Pentru scurtcircuitele îndepărtate de
generatoarele sincrone Kşoc = 1,8 şi ia valorile maxime de 1,95 – 1,96 pentru
scurtcircuitele care se localizează pe barele colectoare ale centralelor electrice la
tensiunea generatoarelor. Deci:
i şoc = (1,8 − 1,95) 2 ⋅ I p = K şoc 2 ⋅ I ′′ (12.6)
Valorile efective ale coeficientului de şoc sunt calculate şi se găsesc în literatura
de specialitate pentru cazurile tip ale configuraţiilor centralelor şi staţiilor electrice.
În calculul curentului de şoc se presupune că amplitudinea curentului periodic
de scurtcircuit îşi păstrează valoarea iniţială supratranzitorie avută în prima
semiperioadă. Acest lucru se acceptă pe baza observaţiei că fenomenele tranzitorii din
maşina sincronă au o constantă de timp de mărimea secundelor.
230 Curenţii de scurtcircuit - 12
Se concluzionează că la începutul scurtcircuitelor curentul periodic ce apare se
numeşte curentul de scurtcircuit supratranzitoriu , de valoare efectivă I”, iar la sfârşitul
procesului tranzitoriu curentul se scurtcircuit este stabilizat, având valoarea efectivă
I∞. Diferenţa dintre aceşti curenţi de scurtcircuit la momente diferite este cu atât mai
mare cu cât locul de scurtcircuit este mai aproape de generatorul sincron.
Cunoaşterea cât mai exactă a celor două valori, cea supratranzitorie şi cea
stabilizată, sunt necesare verificări electrodinamice, respectiv termice a aparatajului
electroenergetic.
Valoarea curentului periodic de scurtcircuit stabilizat este determinată şi de
prezenţa RAT după modul redat în fig.13.3.

Fig.12.3. Variaţia în timp a curentului de scurtcircuit; fără RAT (a), cu RAT (b)

12.3. CALCULUL CURENŢILOR DE

SCURTCIRCUIT
Metodele de calcul cele mai folosite sunt cele în componente de secvenţă şi în
unităţi relative. În cazul de faţă se va prezenta metoda de calcul în componente de
secvenţă directă, inversă şi omopolare.
12.3.1. Ipoteze de calcul al curenţilor de scurtcircuit
Calculul curenţilor de scurtcircuit se face cu mare precizie în cazul când acesta
foloseşte la determinarea reglajelor protecţiilor prin relee din sistemul
electroenergetic.
Pentru alegerea şi verificarea aparatajului de comutaţie nu se impune un calcul
riguros al curenţilor de scurcircuit având în vedere că aparatajul electric este construit
în trepte succesive destul de mari în ceea ce priveşte parametrii nominali.
Pentru calculul mai rapid al curenţilor de scurtcircuit în condiţii de precizie
acceptabile se fac următoarele ipoteze simplificatorii:
a) Se neglijează parametrii transversali din schemele echivalente de calcul pentru
elementele de sistem;
b) reţeaua trifazată se consideră perfect simetrică şi sursele debitează simetric;
 12.3. Calculul curenţilor de scurtcircuit 231
c) se consideră toate tensiunile electromotoare ale surselor în fază, lucru care duce la
o valoare calculată a curentului de scurtcircuit mai mare decât cea reală;
d) rezistenţele electrice se neglijează faţă de reactanţe cu excepţia elementelor de
sistem pentru care R > X, cazul reţelelor în cablu şi a celor aeriene de secţiune
mică;
e) se consideră sarcinile constante în timpul scurtcircuitului cu toate că la scăderea
tensiunii parametrii sarcinii se modifică;
f) impedanţa arcului de scurtcircuit este consideraţă printr-o nulă, scurtcircuit metalic;
g) se neglijează contribuţia sarcinilor la alimentarea scurtcircuitului metalic;
h) se consideră circuitele magnetice fără saturaţie.

12.3.2. Succesiunea calculelor scurtcircuitelor metalice

Pentru orientarea mai rapidă în calculul curentului de scurtcircuit, se remarcă
următoarele etape de calcul:
a) Se scriu în mărimi de fază valorile particulare ale tensiunilor şi curenţilor
specifice tipului de scurtcircuit discutat.
Se remarcă faptul că aceste relaţii se referă la tensiunile şi curenţii pe legăturile
transversale de nesimetrie ataşate reţelei la locul de scurtcircuit, fig.12.4. Adică IRS
este curentul de sarcină în regim normal, când
nu există legătura fazei R la neutrul N, iar IRsc
este curentul de scurtcircuit pe legătura de
avarie a fazei R la pământ, acesta din urmă
fiind la acelaşi potenţial cu neutrul reţelei. O
consecinţă a acestui fapt este că mărimea IRsc
Fig.12.4. exemplificarea legăturilor calculată nu corespunde valorii de interes
transversale de scurtcircuit practic pentru cunoaşterea solicitării apara-
tajului electroenergetic
b) Se scriu relaţiile dintre mărimile electrice în componente de secvenţă funcţie
de cele de fază pe baza matricelor de transformare cunoscute. Aceste relaţii sunt
identice ca structură pentru curenţi şi tensiuni. Pentru faza R, pentru tensiuni aceste
relaţii sunt de forma (12.7) şi au fost introduse în cap.7.1.1.

U R1 =
1
3
(
U fR + a U fS + a 2 U fT )
1
(
U R 2 = U fR + a 2 U fS + a U fT
3
) (12.7)

1
U R 3 = (U fR + U fS + U fT )
3
c) Din exprimarea particulară a mărimilor electrice ale tipului de scurtcircuit
scrise anterior (punctul a), rezultă valori particulare, sau relaţii dintre tensiunile,
respectiv curenţii, în componente directe, inversă şi omopolară. Aceste relaţii
232 Curenţii de scurtcircuit - 12
determină o anumită legare electrică între schemele echivalente de secvenţă în raport
cu locul de scurtcircuit.
d) Pentru circuitul electric astfel obţinut se foloseşte teorema generatorului
echivalent de tensiune, Thévénin, pentru exprimarea curentului de scurtcircuit de
secvenţă directă. Acest fapt se bazează că schemele de secvenţă inversă şi omopolară
sunt pasive. Relaţia de calcul generală este:
U αβ
I= 0
(12.8)
Z αβ + Z ex

unde Uαβ0 este tensiunea dintre bornele α şi β unde va apare scurtcircuitul, existentă în
regimul normal de funcţionare. Acest lucru presupune un calcul suplimentar al
regimului normal de funcţionare. Impedanţa pasivă exterioară restului circuitului şi
conectată între α şi β este Zex, iar impedanţa echivalentă a circuitului redusă la α şi β
în condiţia considerării surselor pasivizate este notată Zαβ.
e) După calculul tuturor curenţilor şi tensiunilor de secvenţă se revine la
determinarea curenţilor şi tensiunilor în mărimi de fază.

12.3.3. Scurtcircuitul FN
Pentru scurtcircuitul cel mai frecvent FN, la locul avariei se pot scrie condiţiile
scurtcircuitului metalic, fig.12.5 şi (12.9). În fig.12.5. este redată sub forma unei cutii
negre întreaga configuraţie a reţelei, însă cu
evidenţierea legăturilor transversale ale fazelor spre
pământ, în corelaţie şi cu fig.12.4.
U fR = 0 ; IS = I T = 0 (12.9)

Fig.12.5. Scurtcircuit în FN.

Exprimarea tensiunilor şi curenţilor de secvenţă
cu particularizările (12.9) duce la (12.10) şi (12.11).

U R1 =
1
3
( 1
) (
U fR + a U fS + a 2 U fT = a U fS + a 2 U fT
3
)
1
( 1
) (
U R 2 = U fR + a U fS + a U fT = a 2 U fS + a U fT
3
2
3
) (12.10)
1 1
U R 0 = (U fR + U fS + U fT ) = (U fS + U fT )
3 3

I R1 =
1
3
( )
1 1
I R + a I S + a 2 I T = I R = I sc.FN
3 3
1
3
( 2
)
1 1
I R 2 = I R + a I S + a I T = I R = I sc.FN
3 3
(12.11)
1 1 1
I R 0 = (I R + I S + I T ) = I R = I sc.FN
3 3 3
 12.3. Calculul curenţilor de scurtcircuit 233
Acestor ultime relaţii le corespunde legarea în serie faţă de locul de scurtcircuit
a celor trei scheme echivalente monofazate de secvenţă directă, inversă şi omopolară,
fig.12.6.

Fig.12.6. Conectarea
serie a schemelor
de secvenţă la
scurtcircuitul FN.

Aplicând teorema Thévénin (12.8) rezultă:

Uf 0
I R1 = (12.12)
Z1 + Z 2 + Z 0
unde Z1 este impedanţa schemei echivalente de secvenţă directă în condiţii de
pasivizare a surselor, iar Z2 şi Z0 sunt impedanţele corespunzătoare pentru schemele
echivalente de secvenţă inversă, respectiv omopolară.
Tensiunea Uf0 este valoarea tensiunii de fază măsurată la locul de apariţie a
scurtcircuitului, dar în regimul normal de funcţionare. Ea va fi considerată la valoarea
tensiunii nominale.
Pe baza concluziilor de la (12.11) rezultă:
3U fn
I sc.FN = I R1 + I R 2 + I R 0 = (12.13)
Z1 + Z 2 + Z 0
Valoarea impedanţei Z2 + Z0 se numeşte şuntul de avarie şi ea se conectează la
schema de secvenţă directă la locul de scurtcircuit, fig.12.6.
Tensiunile de secvenţă la locul de scurtcircuit se calculează din fig.12.6.a cu
legea lui Ohm.
U R1 = I R1 (Z 2 + Z 0 )
U R 2 = −I R 2 ⋅ Z 2 = − I R1 ⋅ Z 2 (12.14)
U R 0 = − I R 0 ⋅ Z 0 = − I R1 ⋅ Z 0
Aplicând o ipoteză adoptată în cadrul curenţilor de scurtcircuit, aceea a
neglijării rezistenţelor în raport cu reactanţele se obţin (12.15) şi (12.16).
3 ⋅ U fn U fn
I sc.FN = ştiind că I R1 = (12.15)
j ⋅ (X1 + X 2 + X 0 ) j ⋅ (X1 + X 2 + X 0 )
234 Curenţii de scurtcircuit - 12

U fn
U R1 = (X 2 + X 0 )
X1 + X 2 + X 0
U fn
UR2 = − X2 (12.16)
X1 + X 2 + X 0
U fn
UR0 = − X0
X1 + X 2 + X 0
Acestei situaţii îi corespunde reprezentarea grafică din fig.12.7.
Se observă o creştere a tensiunilor pe fazele sănătoase ca modul, cât şi o
modificare a defazajului iniţial de 120°. Aceste tensiuni se pot calcula:
U fT = U S1 + U S2 + U S0 = a 2 U R1 + a U R 2 + U R 0 =

⎡⎛ 1 3 ⎞⎟ ⎛ 1 3 ⎞⎟ ⎤ U fn
= ⎢⎜⎜ − − j (X + X ) j + ⎜ − + j (− j ⋅ X ) − j ⋅ X 0⎥ =
⎦⎥ j ⋅ (X1 + X 2 + X 3 )
⎟ 2 0 ⎜ ⎟ 2
⎣⎢⎝ 2 2 ⎠ ⎝ 2 2 ⎠

=
U fn
⋅
j(X1 + X 2 + X 3 ) 2
3
[
(2 ⋅ X 2 + X 3 ) − j 3 ⋅ X 0 ] (12.17)

U fS = U T1 + U T 2 + U T 0 = a ⋅ U R1 + a 2 ⋅ U R 2 + U R 0 (12.8)
Se poate aprecia creşterea tensiunii pe fazele sănătoase în timpul scurtcircuitului
FN faţă de tensiunea din regim normal:

Fig.12.7. Diagramele fazoriale ale

curenţilor şi tensiunilor la
scurtcircuitul FN.
 12.3. Calculul curenţilor de scurtcircuit 235

U fS = U fS =
3 U fn
(X 2 + X 0 ) 1 − X 2 ⋅ X 0 2 (12.19)
X1 + X 2 + X 0 (X 2 + X 0 )
U fS X2 + X0 X2 ⋅ X0
= 3 1− (12.20)
U fn X1 + X 2 + X 0 (X 2 + X 0 )2
Mărimea creşterii de tensiune este determinată de mărimile reactanţelor de
secvenţă reduse faţă de locul de scurtcircuit şi este egală cu 3 când X1 = X2 şi X0
este foarte mare.

12.3.4. Scurtcircuitul 2FN

În acest caz două faze sunt în contact direct cu neutrul legat la pământ se scrie:
IR = 0 , U fS = U fT = 0 (12.21)
Pentru alimentarea cu un sistem de tensiuni nesimetrice, particularizând (12.21)
în (12.10) rezultă:
1
U R1 = U R 2 = U R 0 = U fR şi I R1 + I R 2 + I R 0 = 0 (12.22)
3
Acestei situaţii îi corespunde legarea în paralel a celor trei scheme de secvenţă,
fig.12.8, iar valoarea şuntului de avarie este dată de impedanţa Z2 şi Z0 conectate în
paralel.

Fig.12.8. Conexiunea schemelor echivalente de secvenţă la scurtcircuitul 2FN

Din fig.12.8.b., aplicând teorema Thévénin se calculează curentul de secvenţă

directă, (12.23),
U fn
I R1 = (12.23)
Z ⋅Z
Z1 + 2 0
Z 2 + Z0
cât şi curenţii de secvenţă inversă şi omopolară ţinând cont de teoremele lui Kirchhoff:
236 Curenţii de scurtcircuit - 12

U fn Z0 U fn Z2
IR2 = − ⋅ , IR0 = − ⋅ (12.24)
Z ⋅Z Z2 + Z0 Z ⋅Z Z2 + Z0
Z1 + 2 0 Z1 + 2 0
Z2 + Z0 Z2 + Z0
Se pot reprezenta grafic cei trei curenţi considerând şi neglijarea rezistenţelor
faţă de reactanţe, după ce în prealabil se exprimă forma lor analitică (12.25):
U fn X0 X0
I R1 = , I R 2 = − I R1 ⋅ , I R 0 = − I R1 ⋅ (12.25)
⎛ X ⋅X ⎞ X2 + X0 X2 + X0
j ⋅ ⎜⎜ X1 + 2 0 ⎟⎟
⎝ X2 + X0 ⎠
Se observă din fig.12.9. că diagramele fazoriale ale curenţilor de la
scurtcircuitului 2FN corespund celor ale tensiunilor la scurtcircuitul FN, fig.12.7.
Acest lucru era previzibil din compararea condiţiilor particulare a celor două
scurtcircuite, (12.9) şi (12.21).
Se calculează curentul de scurtcircuit, de exemplu corespunzător fazei S, adică:
IS = I sc.FN = IS1 + IS2 + IS0 = a 2 I R1 + aI R1 + I R0 =
⎛
= I R1 ⎜⎜ a 2 − a
X
X0
+ X
−
X
X2 ⎞
+ X
⎟⎟ = −
X
I R1
+ X
⋅
2
3
[ 3 ⋅ X2 + j⋅ (X2 + 2X0 )] (12.26)
⎝ 2 0 2 0⎠ 2 0

Fig.12.9. Diagrama fazorială a curenţilor de secvenţă la scurtcircuit 2FN

Modulul acestui curent de scurtcircuit rezultă:

U fn 1
I sc.2FN = 3 (X 2 + X 0 )2 − X 2 ⋅ X 0 =
X ⋅ X0 X2 + X0
X1 + 2
X2 + X0
(12.27)
3 ⋅ U fn X2 ⋅ X0
= 1−
X ⋅ X0
X1 + 2 (X 2 + X 0 )2
X2 + X0
Tensiunea fazei R neafectată de avarie se calculează astfel:
 12.3. Calculul curenţilor de scurtcircuit 237

3 ⋅ U fn X ⋅ X0
U fR = U R1 + U R 2 + U R 0 = ⋅ 2 (12.28)
X ⋅ X0 X2 + X0
X1 + 2
X2 + X0
Se observă o creştere a acestei tensiuni faţă de regimul normal, creştere
determinată concret de raportul reactanţelor X1, X2, X0.

12.3.5. Scurtcircuitul 2F
Acest circuit este caracterizat de relaţiile particulare (12.29).
I R = 0 ; IS = − I T ; U fS = U fT (12.29)
Particularizând în exprimarea mărimilor de secvenţă, (12.10), condiţiile
particulare (12.29) rezultă:

I R1 =
1
3
( )
a − a 2 ⋅ IS
1
( )
I R 2 = a 2 − a ⋅ I S = − I R1 , I R 0 = 0
3
(12.30)
1
( ) [
1
( )
U R1 = U fR + a U fS + a 2 U fT = U fR + a + a 2 ⋅ U fS = U R 2
3 3
]
Relaţiile (12.30) duc la concluzia conectării în paralel a secvenţei directe cu cea
inversă şi mersul în gol pentru cea omopolară, fig.12.10.b.

Fig.12.10. Conexiunea schemelor de secvenţă la scurtcircuitul 2F

Curentul de secvenţă directă pe faza R va fi:

U fn
I R1 = = −I R 2 (12.31)
Z1 + Z 2
Şuntul de avarie are valoarea Z2.
Curentul de scurtcircuit se calculează după cunoaşterea componentelor de
proiecţie pe axele de coordonate, fig.12.10.c.
238 Curenţii de scurtcircuit - 12

I sc.2 F = IS = IS1 + IS2 = a 2 I R1 + a I R 2 =

U fn
Z1 + Z 2
( )
a 2 − a = −I T (12.32)

Modulul curentului este dat de (12.33), iar al tensiunii:

3 ⋅ U fn
I sc.2 F = (12.33)
X1 + X 2
neafectate de avarie de (12.34)
U fn
U R = U R1 + U R 2 = ⋅ 2Z 2 (12.34)
Z1 + Z 2
Fazele avariate au tensiunea diferită de zero şi egală:
U fn
U fS = U fT = U S1 + U S2 = a 2 U R1 + a U R 2 = − ⋅ X 2 = − U R1
X1 + X 2

12.3.6. Scurtcircuitul 3F
Scurtcircuitul simetric este caracterizat de relaţiile particulare evidenţiate în
fig.12.11.

Fig.12.11. Conexiunile schemelor de secvenţă la scurtcircuitul 3F.

Trecând la mărimile de secvenţă se obţine:

U R1 =
1
(
U + a U fS + a 2 U fT = 0 = U R 2
3 fR
) (12.35)
IR0 = 0
În consecinţă, modul de conectare a schemelor de secvenţă monofazate este cel
din fig.12.11.b.
Curentul IR2 = 0 datorită faptului că în secvenţa inversă sursele sunt pasive. Deci
curentul de secvenţă directă este tocmai curentul de scurtcircuit:
 12.3. Calculul curenţilor de scurtcircuit 239
U U
I sc.3F = I R1 = fn sau I sc.3F = I R1 = fn (12.36)
Z1 jX1

12.3.7. Scurtcircuitul 3FN

În acest caz apare suplimentară legătura comună a celor trei faze la pământ şi
deci U fR = U fS = U fT = 0
În consecinţă, se obţine suplimentar faţă de cazul anterior că UR0 = 0 şi deci şi
secvenţa omopolară va fi scurtcircuitată la borne.
Acest fapt nu modifică valoarea curentului de scurtcircuit, secvenţa omopolară
are sursele pasive.
U
I sc.3F = I sc.3F = fn (12.37)
Z1

12.3.7. Compararea valorilor curenţilor de scurtcircuit

Mărimea de calcul a curenţilor de scurtcircuit depinde hotărâtor de mărimea
reactanţelor de secvenţă cât şi de raportul dintre ele. Sunt situaţii când funcţie de
această comparaţie relativă a valorilor reactanţelor de secvenţă ordinea, ca mărime a
curenţilor de scurtcircuit, să se modifice sensibil. Având în vedere că verificarea
aparatajului de comutaţie se face în raport cu scurtcircuitul care dă cea mai mare
valoare este important a analiza situaţia concretă şi a stabili tipul de scurtcircuit cu
valoarea maximă a curentului.
Scriind curentul de scurtcircuit ca expresie generală (12.38), unde m este
coeficientul care caracterizează tipul de scurtcircuit şi are în ordine valorile 3, 3 ,
m ⋅ U fn
I sc = (12.38)
X1 + X av
1,5 ÷ 1,73, 1 pentru scurtcircuitele FN, 2F, 2FN şi 3 F, iar Xav este reactanţa de avarie,
se poate face raportarea la valoarea curentului de scurtcircuit 3F. Se obţine:
I sc 1
K= =m⋅ (12.38’)
I sc.3F X
1 + av
X1
Dacă scurcircuitul este apropiat de bornele generatorului atunci X2 → 0 şi X0
depinde de regimul neutrului. Cum generatoarele debitează la medie tensiune X0 este
mare, neutrul fiind izolat. Rezultă că majoritatea cazurilor, pentru această situaţie
240 Curenţii de scurtcircuit - 12
valorile lui K ordonează scurtcircuitele astfel: K = 3; 1,73; 1,6; 1 pentru Isc.FN; Isc.2FN;
Isc.2F; Isc.3F, dacă X0/X1 < 1.
Pentru scurtcircuitele îndepărtate de bornele generatoarelor rezultă X1 = X2 şi
dacă reţeaua este legată la pământ, ordinea este: K = 1,73; 1,5; 1; 0,6 pentru Isc.2FN;
Isc.FN; Isc.3F; Isc.2F dacă X0 = X1 . Dacă X0 =3X1 rezultă K = 1; 1; 1; 0,6 pentru Isc.FN;
Isc.2FN; Isc.3F; Isc.2F, şi K = 1; 0,87; 0,6; 0,6 pentru Isc.3F; Isc.2FN; Isc.2F; Isc.FN când X0 = ∞.

12.3.8. Limitarea curenţilor de scurtcircuit

Chiar în condiţiile acţionării corecte a protecţiilor prin relee se impun măsuri de
limitare a valorilor curenţilor de scurtcircuit, măsuri care duc la micşorarea
investiţiilor în dimensionarea aparatajului de comutaţie şi a elementelor de sistem în
general.
Se pot considera următoarele metode de micşorare a curenţilor de scurtcircuit:
a) În staţiile de înaltă tensiune se pot izola neutrele înfăşurărilor la unele
transformatoare sau se vor lega la pământ printr-o rezistenţă. În acest fel se măreşte
X0 şi scad valorile curenţilor de scurtcircuit nesimetrici. Se menţionează că în
general la î.t. neutrul înfăşurării este legat rigid la pământ.
b) Se realizează generatoare şi transformatoare cu reactanţe electrice cât mai mari.
Acest aspect este limitat de căderile prea mari de tensiune pe aceste reactanţe
pentru regimul normal de funcţionare.
c) Se utilizează înserierea cu întrerupătoarele a reactoarelor în diverse construcţii.
Acestea pot fi reactoare de linie pentru plecările în cabluri subterane, sau reactoare
de bare înseriate cu întrerupătorul cuplei longitudinale.
d) Când configuraţia sistemului energetic a evoluat la o buclare complexă şi
întrerupătoarele sunt alese la puterea maximă de rupere se procedează la debuclări
prin secţionarea configuraţiei existente.

12.3.9. Determinarea solicitărilor termice şi electrodinamice

ale curentului de scurtcircuit
Efectul electrodinamic al curenţilor de scurtcircuit se manifestă prin forţele
electrodinamice care apar între căile de curent parcurse de curenţii de scurtcircuit.
Aceste forţe sunt proporţionale cu mărimea curenţilor şi invers proporţionale cu
distanţa dintre căile de curent.
Pentru fiecare caz constructiv particular al elementelor de sistem se determină
curentul maxim ca mărime momentană pentru care solicitarea dinamică este suportată
în bune condiţii.
 12.3. Calculul curenţilor de scurtcircuit 241
Solicitarea termică produsă de curentul de scurtcircuit pe durata t a
t
∫ i (t )dt .
2
scurtcircuitului este proporţională cu Cum la cap.12.2. s-au diferenţiat
0
componentele curentului de scurtcircuit se poate scrie:
t t t t t
∫ i (t )dt = ∫ i p (t )dt + ∫ i a (t )dt = ∫ I p dt + ∫ I a dt
2 2 2 2 2
(12.39)
0 0 0 0 0
t
Relaţia (12.39) conţine simplificarea ∫ i p (t ) ⋅ i a (t )dt = 0
0
Pentru că Ip nu este constată în timp şi exprimarea analitică a acestei modificări
nu este posibil, pentru determinarea unei metode expeditive de calcul se introduc
relaţiile:
t t
∫ i p (t )dt = I∞ ⋅ t fp şi ∫ i a (t )dt = I∞ ⋅ t fa
2 2 2 2
(12.40)
0 0
unde tfp este timpul fictiv al
componentei periodice a curentului
de scurtcircuit, iar tfa este timpul
fictiv al componentei aperiodice a
curentului de scurtcircuit.
Admiţând o curbă de
variaţie a lui Ip şi alegând anumite
constante de timp pentru
fenomenele tranzitorii din
generatoarele sincrone, se poate
determina dependenţa a lui tfp
funcţie de t. Aceste concluzii sunt
redate sub forma unor grafice
precalculate de parametrul t pentru
diferite situaţii concrete, fig.12.1.2.
Folosind (12.40) şi (12.4)
Fig.12.12. Variaţia lui tfp. cu i0 = 0 se poate calcula analitic
componenta tfa astfel:
2 t
t⎛ −
t ⎞ ⎛ −
2t ⎞ −
2t
2 ⎜ ⎟ 2⎜ T ⎟ 2 T + I" 2 ⋅T (12.41)
I∞ ⋅ t fa = ∫ ⎜ 2 ⋅ I"⋅e T
⎟⎟ ⋅ dt = 2 ⋅ I" −
⎜⎜ 2 ⋅ e T
⎟⎟ = − T ⋅ I" ⋅e
0⎝
⎜
⎠ ⎝ ⎠0
242 Curenţii de scurtcircuit - 12
Rezultă (12.42), care poate fi particularizată pentru valorile uzuale ale
constantei de timp T la diverse momente t:

⎛ I" ⎞
2 ⎛ −
2t ⎞
⎜ ⎟
t fa = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ T 1 − e T
⎜⎜ ⎟⎟ (12.42)
⎝ I∞ ⎠ ⎝ ⎠
Concluzionând, se observă că efectul termic real se determină cu (12.40) după
ce în prealabil s-a calculat I∞ şi I” şi s-a apreciat timpul t al scurtcircuitului.
O altă posibilitate de calcul al efectului termic este metoda curentului echivalent
bazată pe cunoaşterea componentei supratranzitorii a curentului de scurtcircuit I”.
Se introduc doi coeficienţi m şi n care echivalează calculul lui (12.39) astfel:
t t
∫ i p (t )dt + ∫ i a (t )dt = n ⋅ I" ⋅t = (m + n )I" ⋅t
2 2 2 2
(12.43)
0 0
Se defineşte curentul echivalent Ie ca fiind acel curent constant ca valoare
efectivă care produce pe durata reală a scurtcircuitului acelaşi efect termic ca şi
curentul real de scurtcircuit.
Rezultă deci:
I e = I" m + n (12.44)
Coeficienţii m şi n sunt calculaţi prin relaţiile de definiţie pentru diferite
rapoarte ale lui I” şi I∞ şi sunt oferiţi de literatura de specialitate pentru diverse valori
ale lui t.

12.3.10. Alegerea şi verificarea elementelor de sistem şi a

aparatajului de comutaţie principal
Generatoarele şi transformatoarele de forţă se aleg în funcţie de mărimile
regimului normal de funcţionare, în special funcţie de putere şi tensiuni.
Ele nu se verifică la solicitările curenţilor de scurtcircuit pentru că prin
proiectare acestea sunt construite să reziste acestor solicitări.
Întrerupătoarele se aleg prin Un, In, curentul şi puterea de rupere Ir şi Sr funcţie
de parametrii caracteristici funcţionali. Alegerea constă din compararea acestor
mărimi cu cele de la locul de funcţionare.
Curentul nominal se alege funcţie de curentul de sarcină maximă, iar tensiunea
nominală funcţie de tensiunea reţelei, întrerupătorul putând funcţiona şi la tensiune de
1,1 – 1,15 mai mari decât cele din regimul normal al reţelei.
Puterea de rupere Sr = 3 ⋅ U ⋅ I r se calculează la tensiunea U care apare la
momentul de rupere al arcului. În catalogul întrerupătorului se oferă valoarea puterii
nominale de rupere Srn = 3 ⋅ U n ⋅ I rn . Întrerupătorul a fost ales corect dacă la
 12.3. Calculul curenţilor de scurtcircuit 243
momentul ruperii arcului electric valoarea efectivă a curentului de rupere este mai
mică decât valoarea curentului de rupere al întrerupătorului.
Momentul ruperii arcului electric este calculat ca sumă a timpului de acţionare a
protecţiei tpr şi a timpului de declanşare a întrerupătorului td, măsurat între momentul
închiderii circuitului de declanşare şi până la desfacerea efectivă a contactelor
întrerupătorului:
t = t pr + t d (12.45)
Pentru verificarea electrodinamică a întrerupătorului se constată dacă mărimea
de catalog idinamic , reprezentând valoarea maximă pentru care întrerupătorul rezistă
mecanic, este mai mare decât işoc pentru scurtcircuit. Adică:
idin > işpc (12.46)
Stabilitatea termică a întrerupătorului se verifică folosind mărimile de catalog Is
şi ts reprezentând curentul de stabilitate termică ce poate străbate întrerupătorul pe
perioada ts. Se verifică inegalitatea:
I s2 ⋅ t s > I ∞
2
⋅ t f sau I s2 ⋅ t s > I e2 ⋅ t (12.47)
unde timpul tf = tfp + tfa a fost introdus în (12.40), iar curentul echivalent Ie în (12.44),
pentru timpul de scurtcircuit t dat de (12.45).
Separatoarele se aleg pentru instalaţii interioare sau exterioare pe baza lui Un şi
In. Verificarea lor se face identic ca la întrerupătoare.

12.3.11. Exemplu de calcul

Se dă configuraţia reţelei din fig.12.13 cu valorile nominale ale elementelor de
sistem cunoscute. Să se calculeze valoarea curentului de scurtcircuit FN.

Fig.12.13. Configuraţia reţelei

În centrală există două generatoare având: Sn = 15 MVA, Un = 10,5 kV;

cos ϕn = 0,8; X*d =2,076; X"* = 0,131; X*s = 2,076; X*2 =0,16.
Staţia de transformare este dotată cu două transformatoare cu datele nominale:
Sn = 25 MVA, UnI/UnII = 121/10,5, pFe = 30 kW, PCu.n = 130 kW, usc% = 11 %.
Linia are o lungime de 50 km cu parametrii Ru = 0,12 Ω/km şi XU = 0,36 Ω/km.
Raportând la î.t. parametrii electrici rezultă:
- pentru generator:
244 Curenţii de scurtcircuit - 12
2 2
10,5 2 ⎛ 121 ⎞ 10,52 ⎛ 121 ⎞
X" = 0,131 ⋅ ⎜ ⎟ = 127,8 Ω X s = 2,076 ⋅ ⎜ ⎟ = 2026 Ω
15 ⎝ 10,5 ⎠ 15 ⎝ 10,5 ⎠

2
10,52 ⎛ 121 ⎞
X 2 = 0,16 ⋅ ⎜ ⎟ = 156 Ω
15 ⎝ 10,5 ⎠
- pentru transformator:
11 1212
X T1 = X T 2 = ⋅ = 64,4 Ω = X T 0
100 25
- pentru linie
X L1 = X L 2 = 0,36 ⋅ 50 = 18 Ω X L0 = 3 ⋅ 0,36 ⋅ 50 = 54 Ω
- pentru sistem

Cunoscând Ssc = 3000 MVA rezultă XS1 = XS2 = XS0 =

(1,05 ⋅ 110)2 = 4,44 Ω.
3000

Fig.12.14. Schemele de secvenţă directă, inversă şi omopolară.

Ţinând cont de numărul generatoarelor şi transformatoarelor rezultă valoarea

parametrilor de secvenţă şi configuraţia secvenţelor.
Secvenţa directă este redată în fig.12.14 cu specificarea la generator a reactanţei
supratranzitorie şi sincronă.
 12.3. Calculul curenţilor de scurtcircuit 245
În schema echivalentă a secvenţei omopolare se ţine cont de mersul în
scurtcircuit al transformatorului în această secvenţă datorită conexiunii d / Υ0 ⋅
Reactanţele de secvenţă se calculează astfel:

X1 =
(63 + 32,2 + 18) ⋅ 4,4 = 4,2 Ω = X2
63 + 32,2 + 18 + 4,4

X0 =
(32,3 + 54) ⋅ 4,4 = 4,18 Ω
32,3 + 54 + 4,4
Curentul de scurtcircuit pe legătura fazei la pământ în regimul supratranzitoriu
este:
'' 3 ⋅ U fn 3 ⋅ 110
I scFN = = = 15,16 kA
X1 + X 2 + X 0 4,2 + 4,2 + 4,18

Pentru regimul permanent de scurtcircuit reactanţa de secvenţă directă va fi:

X1 =
(1013 + 32,2 + 18) ⋅ 4,4 = 4,38 Ω
1013 + 32,2 + 18 + 4,4
Valoarea stabilizată a curentului de scurtcircuit va fi:
3 ⋅ U fn 3 ⋅ 110
I ∞sc.FN = = = 14,7 kAΩ
X1 + X 2 + X 0 4,38 + 4,38 + 4,18
Dacă se doreşte verificarea separatorului de pe barele sistemului se calculează şi
solicitarea pentru un scurtcircuit 3F.
U fn 110
I"sc.3F = = = 15,14 kA
X1 3 ⋅ 4,2
U 110
I∞.sc.3F = fn = = 14,51 kA
X1 3 ⋅ 4,38
Componentele de secvenţă ale curentului de scurtcircuit care solicită
întrerupătorul de conectare la sistemul de 110 kV, fig.12.14, se calculează ţinând cont
de teoremele lui Kirchhoff aplicate în acest mod pentru cele trei secvenţe; în cazul
scurtcircuitului 3F este vorba numai de secvenţă directă.
X1d 63,8 + 32,2 + 18
I"d1 = I"sc.3F = 15,14 = 14,57 kV
X1d + X1s 63,8 + 32,2 + 18 + 4,4
X1d 1013 + 32,2 + 18
I ∞.d1.3F = I ∞.3F ⋅ = 14,51 = 14,45 kV
X 1d + X1s 1013 + 32,2 + 18 + 4,4
Separatorul de verificat este de tip SMEP 110 kV – 1250 A având curentul de
stabilitate dinamică id = 75 kA şi cel de stabilitate termică de 30 kA pentru 1 s.
246 Curenţii de scurtcircuit - 12

Se observă că pentru Kşoc = 1,96 curentul de şoc este işoc =Kşoc⋅ 2 ⋅I”sc =
1,96⋅ 2 ⋅14,57 = 40,26 kA < 75 kA.
Pentru un timp de 0,2 s de durată a scurtcircuitului din literatura de specialitate
se găseşte coeficientul m = 0,5 pentru Kşoc = 1,96 iar coeficientul n este 1,1 pentru tsc =
I 14,45
0,2 s şi ∞ = = 0,9
I" 14,57
Rezultă curentul echivalent termic I e = I" m + n = 14,57 0,5 + 1,1 = 18,3 kA.
Verificarea la solicitarea termică pentru 1 s este: 30 2 ⋅ l > I e2 ⋅ 0,2 = 18,30 2 ⋅ 0,2 .

Cealaltă modalitate de verificare termică oferă situţia:

2 2
⎛ I"⎞ ⎛ ⎞
t fa = ⎜⎜ ⎟⎟ T = ⎜ 14,51 ⎟ ⋅ 0,05 = 0,05 s ,
⎝ I∞ ⎠ ⎝ 14,45 ⎠
I" 14,51
, iar tfp = 0,15 s pentru t sc = 0,2 sec şi = = 1.
I ∞ 14,45
2
I∞ ( )
t fa + t fp = 14,452 (0,05 + 0,15) < I st
2
⋅ t st = 30 2 ⋅ l .
Pentru că valorile curenţilor de scurtcircuit 3F şi FN sunt foarte apropiate,
verificarea alegerii separatorului s-a făcut din motive de operativitate a calculului
pentru scurtcircuitul 3F.
 Bibliografie 247

BIBLIOGRAFIE

[1] Moţoiu C., Centrale termo şi hidroelectrice, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1970
[2] Cristescu, D., Pantelimon, L., Darie, S., Centrale şi reţele electrice, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
[3] Brătianu, C., Bendic, V., Georgescu V., Strategii şi filiere energetice nucleare,
Ed. Tehnică, Bucureşti, 1990
[4] Dănilă N., Centrale nuclearoelectrice, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973
[5] Buhuş P., Partea electrică a centralelor electrice, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1983
[6] Heinrich I., Partea electrică a centralelor şi staţiilor electrice, Lito I.P.T.,
1978
[7] M.E.E., Exploatarea staţiilor electrice de conexiuni şi de transformatoare,
ICEMENERG, Bucureşti, 1977
[8] Nemeş M., Centrale şi reţele electrice, Lito I.P.T., 1976
[9] Buta A., Transportul şi distribuţia energiei electrice, Lito U.T.T., 1991
[10] Velicescu C., Contribuţii la calculul regimurilor tranzitorii ale liniilor
electrice cu parametrii variabili, Teză de doctorat, I.P.T., 1985
[11] * * * Revista Energetica, 1976 – 1999
[12] Albert Hermina, Alimentarea cu energie electrică a intreprinderilor
industriale, vol.I, II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987
[A1] Kleinpeter A., Energy planning and policy, J.Wiley & Sons, New York, 1997
[A2] Nitu V., Bazele teoretice ale energeticii, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti,
1977
[B] * * * Energie 2000. Une projection de réference er ses variantes pour la
Communauté Europèenne et le Monde a l’horizon 2000,
Energetica, vol.XXXVIII, martie-aprilie, 1990
[C] Avramescu A., Carţianu P., Energetica mondială în perspectiva sfârşitului de
mileniu, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1985
[D] Malita M., Mihăileanu C., Energetica în următoarele trei decenii, Ed.
Academiei R.S.R., Bucureşti, 1979