INTRODUCERE

1. Sisteme informaţionale de specialitate: necesitate, legislaţie, caracteristici, legătura cu cadastrul

general .

2. IMOBILIAR

1. Conţinutului de informaţii specifice sistemului informaţional al fondului imobiliar.

2. Date şi informaţii specifice sistemului informaţional al fondului imobiliar, Fişa bunului imobil.
Date şi informaţii specifice sistemului informaţional al fondului imobiliar care se vor culege în
etapa I.
Documentul de bază Fişa bunului imobil, se va realiza în etapa I de culegere a datelor şi informaţiilor
specifice fondului imobiliar, corelate cu datele provenite din cadastrul general, respectând codificarea şi
precizarea că datele constructive despre clădiri şi anexe se culeg cu titlu informativ, pentru fiecare corp
de clădire şi se referă la:
1- identificarea corpului de clădire;
2- identificarea deţinătorului corpului de clădire;
3- suprafaţa construită şi suprafaţa desfaşurată;
4- informaţii privind echiparea edilitară a parcelei;
5- date constructive despre clădiri şi anexe:
- destinaţie;
- folosinţă;
- număr de nivele;
- număr de subsoluri
- structură;
- fundaţie;
- pereţi;
- acoperiş/învelitoare;
- încălzire;
- dotări edilitare;
- starea construcţiei;
- anul construirii;
- tipul de proprietate
- modul de administrare;
- tip capacitate;
- număr de familii/număr de persoane.

3. Lucrări de teren pentru sistemul informaţional al fondului imobiliar.

1.Întocmirea schiţei parcelei

 2. Întocmirea releveului pe corpuri de clădire şi niveluri
3. Descrierea caracteristicilor generale, elementelor constructive şi echipării tehnico-edilitare
4. Descrierea împrejmuirilor şi construcţiilor anexe
5. Descrierea terenurilor şi plantaţiilor viti-pomicole
6. Înscrierea locatarilor din clădiri
7. Identificarea bunurilor imobile şi proprietarilor

4. Lucrări de birou pentru sistemul informaţional al fondului imobiliar

1. Definitivarea schiţei parcelei
2. Redactarea releveelor pe corpuri de clădire şi niveluri
3. Calculul ariei suprafeţelor

5.Conţinutului documentaţiei finale întocmite pentru sistemul informaţional al fondului

imobiliar

I Piesele scrise
1. Tema lucrării;
2. Memoriul justificativ, în care se vor descrie:
- delimitarea zonei de lucru;
- documentarea privind lucrările existente si corelarea lor cu lucrarile de cadastru general
si cu cele ale sistemului informaţional al fondului imobiliar;
- încadrarea în sistemul de coordonate al localitatii;
- lucrarile executate: cartare imobiliara sau inventariere tehnica imobiliară;
- respectarea toleranţelor;
- redactarea pieselor scrise si desenate.
3. Fişa bunului imobil;
4. Actualizarea (la cerere) a documentelor cadastrului general:
- registrul cadastral al parcelelor;
- indexul alfabetic al proprietarilor cu domiciliul lor;
- registrul cadastral al proprietarilor;
- registrul corpurilor de proprietate;
- fişa centralizatoare, "partida cadastrală pe proprietari şi categorii de folosinţă;
5. Inventare cu coordonate.
II Piesele desenate
Piesele desenate se vor întocmi funcţie de tema lucrării astfel:
1. În etapa I-a:
- plan cadastral de ansamblu la sc.1:500 - 1:2000, actualizat, privind situatia bunurilor
imobile la care s-au executat lucrări de cartare imobiliara;
- fişa bunului imobil;
 2. În etapa a II-a:
- plan cadastral digital la sc.1:500, 1:1000, privind situatia bunurilor imobile în care s-au
executat lucrări de inventariere tehnică imobiliară;
- fişa tehnică a imobileleor;
- releveele interioare;
- relevee faţadă;
- facultativ, fotografii 6x9cm, reprezentând faţadele corpurilor de clădire.

REŢELE EDILITARE

1. Definiţie, obiect, scop, generalităţi – reţele edilitare

Definiție
Reţelele edilitare sunt utilităţi tehnice care deservesc locuinţele, ansamblurile social-culturale,
instituţiile,agenţii economici, etc., precum şi reţelele tehnice industriale din spaţiul urban; reţelele edilitare pot fi
situate atât la suprafaţă cât şi în subteran.
Obiective
Obiectivele evidenţei specifice reţelelor edilitare urmăresc să stabilească procedeele, metodele, tehnicile şi
mijloacele care să asigure şi să definească în mod unitar, din punct de vedere tehnic, economic şi juridic
sfera,conţinutul şi produsele:
- evidenţei specifice reţelelor edilitare, în acord cu cele ale cadastrului general, şi ale sistemului
informational specific fondului imobiliar
Scop
Scopul realizării sistemului informaţional al reţelelor edilitare constă în următoarele:
- furnizarea de informaţii reale şi de calitate;
- gestionarea eficientă a localităţilor folosind pentru decizii un sistem informatic bazat pe date
cadastrale;
- realizarea unui conţinut standard pentru planurile reţelelor, fişele arterelor (unicat şi standard) şi
situaţiile centralizatoare;
- stabilirea unor criterii unice pentru evaluarea, verificarea şi recepţia lucrărilor şi produselor privind
fondul reţelelor edilitare;

2.Reţeaua de alimentare cu apă

Reţeaua de alimentare cu apă este alcătuită din:
- reţeaua de alimentare cu apă potabilă;
- reţeaua de alimentare cu apă pentru scopuri de întreţinere a spaţiilor verzi, străzilor, etc.;
- reţeaua de alimentare cu apă industrială.
 Reteaua de alimentare cu apă în general se referă la sistemele: de captare, de pompare, de
ameliorare a calităţii apei în sistemele de înmagazinare şi sistemele de transport ale apei de la
rezervoare sau staţiile de pompare la branşamentele consumatorilor.

3.Reţeaua de canalizare
Sistemul reţelelor de canalizare cuprinde un ansamblu de conducte şi dispozitive care colectează,
transportă,epurează şi evacuează apele uzate şi pluviale într-un emisar.
Elementele principale ale sistemului de canalizare care fac obiectul evidenţei de specialitate a
reţelelor edilitare sunt:
-reţeaua de canalizare exterioară (reţeaua stradală şi colectoare);
- staţii de pompare sau repompare;
-instalaţii de preepurare şi epurare;
- colectorul de descărcare şi gura de descărcare;

4.Reţeaua de gaze natural

Reţeaua de gaze naturale se referă la traseele care duc gazele naturale de la conducta de transport la
posturile de reglare de la consumator, pentru care sistemul informaţional al reţelelor edilitare trebuie să
furnizeze toate elementele privind:
- conducta de transport care aduce gazele în localitate;
- staţii de predare existente între conducta de transport şi reţeaua de repartiţie, amplasate suprateran;
- reţeaua de repartiţie care duce gazele de la reţeaua de transport în diferite sectoare (poate fi
subterană sau supraterană);
- staţiile de reglare la sector, situate de obicei suprateran;
- reţeaua de distribuţie spre consumatori care poate fi subterană sau supraterană;
- conductele de branşament;
- posturile de reglare fixe în nişe practicate în zidul clădirilor sau în gardurile de zid, fie aplicate pe
zidurile exterioare ale clădirilor.

5.Reţeaua de termoficare

Reţeaua de termoficare este folosită la transportul apei fierbinţi, aburului, condensului provenit din
aburul industrial, sau a altor medii purtătoare de căldură, de la agentul producător la consumator.
Pentru această reţea, este necesar să se furnizeze următoarele informaţii privind:
- conductele magistrale – transportă agentul termic de la sursă la cartierele de locuinţe, sau la zonele
industriale având diametre între 0,4 m şi 1,0 m;
- reţeaua de distribuţie – de la conductele magistrale la consumatori, având diametre între 0,2 m şi 0,4
m;
- construcţiile auxiliare care se găsesc pe traseele de conducte (reazeme fixe sau mobile, lire de
dilatare,stâlpi de susţinere – scunzi sau înalţi, etc.);
 - robineţi, vane, ventile de aerisire sau de golire, instalaţii de măsurat cu termometre şi manometre,
etc.,care se găsesc pe traseele conductelor, de obicei în căminele de vizitare.
Reţelele de termoficare pot fi radiale sau buclate.

6.Reţeaua de cabluri electrice

Cablurile electrice pot fi suspendate pe stâlpi sau pozate direct în pământ (sub trotuare sau spaţii
verzi la adâncimi de 0,8m până la 1,10m, pentru care cadastrul reţelelor edilitare trebuie să furnizeze
toate elementele privind:
- reţeaua de transport (tensiune peste 1kv), constituind reţeaua de alimentare;
- reţeaua de distribuţie spre consumatori (de joasă tensiune), pornind de la punctele de alimentare
ale reţelei;
- punctele de transformare pentru reducerea tensiunii;
- camerele de distribuţie pentru cabluri de joasă tensiune şi camerele de tragere;
- cablurile subterane de 110kv şi 220kv (pozate în canale cu instalaţii de răcire cu ulei), având traseele
marcate la sol prin borne.
La culegerea datelor privind această reţea se are în vedere ca pozarea la pământ a cablurilor să
respecte următoarele reguli:
- ordinea de aşezare sub trotuare sau spaţii verzi dinspre clădire spre carosabil este:
- cablurile de distribuţie de joasă tensiune;
- cablurile de distribuţie de medie tensiune;
- cablurile de curent continuu;
- cablurile de iluminat public.
- traversarea străzilor se face de obicei perpendicular şi pe la capetele acestora (intersecţii);
- pozarea lor se face deasupra celorlalte reţele edilitare, cu excepţia reţelei de gaze, direct în pământ,
sau în blocuri de beton prefabricate cu găuri, sau în canale de cabluri electrice.

7.Reţeaua de telecomunicaţii
Această reţea cuprinde reţelele: telefonică, telegrafică, de televiziune şi radio. Reţelele pot fi pozate
suspendat pe stâlpi, sau subteran fie în tuburi de beton sau PVC, fie în blocuri de beton prefabricate cu 4
sau 6 goluri, la adâncimi între 0,8m şi 1,20m. Sistemul informaţional al reţelelor edilitare trebuie să
furnizeze pentru ele toate elementele privind:
- traseele liniilor telefonice principale (instalate de obicei în blocuri de beton cu mai multe goluri;
- traseele liniilor telefonice secundare instalate în tuburi; ele se identifică prin căminele de vizitare şi
camerele de tragere;
- traseele liniilor telefonice supraterane prin poziţia stâlpilor şi săgeţi de direcţie;
- traseele liniilor TV supraterane şi subterane.

8.Informaţii despre construcţiile şi amenajările tehnice edilitare

Construcţiile şi amenajările tehnice edilitare reprezintă parţi componente ale reţelelor edilitare pe
care le deservesc şi sunt:
- căminele de vizitare;
 - captările de apă, apeductele, rezervoarele, construcţiile şi instalaţiile de îmbunătăţire a calităţii
apelor;
- căminele de vizitare specializate (pentru vane, robineţi aerisire etc.);
- gurile de vărsare;
- staţiile de pompare;
- staţiile de epurare;
- staţiile de reglare-măsurare la consumatorii importanţi;
- staţiile de predare;
- punctele termice de racordare sau de preparare a apei calde menajere;
- posturile şi punctele de alimentare, posturile de transformare subterane, la sol sau pe stâlpi;
- camerele de distribuţie şi cele de tragere cabluri;
- galeriile tehnice principale sau de racord magistrale sau secundare.
Pentru aceste construcţii şi amenajări edilitare se furnizează informaţii şi se culeg date necesare
pentru asigurarea conţinutului cadastrului general sau al sistemului informaţional de specialitate: poziţia
în plan şi înălţime, funcţia, natura materialului de construcţie, starea lor, etc.
În afara construcţiilor edilitare menţionate, care deservesc direct reţelele edilitare, o serie de alte
construcţii pot fi încadrate de asemenea în categoria construcţiilor cu caracter edilitar, şi anume:
- tunelele de serviciu sau abandonate;
- pasajele rutiere, pietonale şi garajele subterane;
- depourile şi hangarele subterane;
- grupurile sociale subterane (W.C. publice, adăposturile ALA);
- sălile şi halele tehnologice, hrubele şi depozitele subterane etc..
Precum şi următoarele construcţii supraterane:
- podurile, pasajele rutiere suspendate, pasarelele;
- liniile de tramvai şi cale ferată din localităţi, depourile, garajele;
- funicularele şi telecabinele;
- liniile de înaltă tensiune;
- crematoriile de reziduuri menajere;
- metrourile - reprezentate de regulă prin liniile de contur ale zonei care înglobează toate
componentele sale.
Lucrările subterane cu caracter secret, din aria urbană, nu fac obiectul sistemului informaţional al
reţelelor edilitare.

9. Limitele/zonele pe care se execută sistemul informaţional al reţelelor edilitare

Sistemul informaţional al reţelelor subterane se execută în spaţiul care conţine aceste reţele, spaţiu
care aparţine în cea mai mare parte domeniului public (arterele de circulaţie, aleile pietonale dintre
blocuri, spaţiile verzi, etc.), dar şi domeniului privat în unele cazuri (în special traversări).
Limitele acestui spaţiu sunt stabilite în funcţie de fiecare tip de reţea, astfel:
- la reţeaua de apă potabilă, limita este stabilită la apometrul din curtea abonaţilor, sau în punctul
unde conducta strapunge zidul exterior al construcţiilor mari (blocuri);
 -la reţeaua de canalizare, limita este dată de căminul de vizitare, de unde pleacă conducta de racord
spre canalul din
stradă, în cazul curţilor, sau punctul prin care iese canalul din zidul blocurilor;
- la reţeaua de termoficare, limita este dată de punctul de intrare a conductelor în clădiri;
- la reţeaua de gaze, limita este dată de postul de reglare-măsurare, când acesta se găseşte în exteriorul
clădirii, sau de punctul de intrare în clădire, când postul se găseşte în interiorul ei;
- la reţeaua de energie electrică, limita este data de punctul de intrare în clădire (cofret), sau de punctul
de oprire la consumatorul public (stâlpi de iluminat public, ceasuri electrice, etc);
- la reţeaua telefonică limita este la intrarea cablurilor subterane în clădiri, sau la cutiile terminale de pe
pereţii exteriori,sau la cabinele telefonice în exteriorul clădirilor;
-la reţeaua de semaforizare limita este dată de semafoarele montate pe stâlpi, sau la cele suspendate;
- la reţelele tehnice industriale limita este dată de punctul de intrare în incinta industrială;
-la conductele de combustibili lichizi (benzină, motorină) limita se opreşte la incinta consumatorului
industrial, sau în dreptul pompelor de distribuţie, sau la rezervoarele subterane, sau supraterane din
intravilan.
Limitarea zonei pe care trebuie să se execute lucrările de evidenţă de specialitate pentru reţelele
edilitare poate fi făcută şi arbitrar, în funcţie de urgenţe, posibilităţi financiare, finanţator etc. şi, ca
urmare, se pot întâlni următoarele cazuri:
- limite administrative, stabilite de autorităţile locale şi deţinătorii de reţele;
- limite impuse de tipurile de reţea pentru care se execută evidenţa specifică;
- limite impuse de gradul de detaliere a informaţiilor care trebuie obţinute;
- limite impuse de zonele scoase la licitaţie;
- limite impuse de conţinutul care trebuie asigurat, după cum se execută cadastrul general sau evidenţa
de specialitate, etc.

10. Executarea lucrărilor de teren pentru introducerea sistemului informaţional al reţelelor edilitare.
Executarea lucrărilor de teren
Lucrările de teren, după realizarea reţelelor de sprijin şi de ridicare, constau în culegerea
elementelor necesare "ridicării" componentelor reţelelor edilitare, care apar la suprafaţă, folosind
metoda drumuirii cu radieri.
În cazul în care există planuri topografice sau cadastrale la scările 1:500 sau 1:1000 pentru
întocmirea planului tehnic edilitar complex se vor prelua din acestea elementele de planimetrie privind
trama stradală, parcele cu număr cadastral şi abonaţii principali.
În cazul în care nu există asemenea planuri, elementele de planimetrie enumerate mai sus se vor
prelua prin măsuratori pe teren, odată cu preluarea elementelor reţelelor edilitare.
Pentru căminele de vizitare se determină: poziţia planimetrică a centrului capacului căminului, cota
acestuia şi cota radierului, precum şi releveul căminului, diametrul acestuia folosind un compas de
reducţie , cotele şi diametrele conductelor care ajung în căminul respectiv, folosind un echer din lemn,
montat la capătul unei mire sau stinghii din lemn gradate.
11. Executarea lucrărilor de birou pentru introducerea sistemului informaţional al reţelelor edilitare.

Lucrările de birou cuprind:

- calculele necesare determinării coordonatelor şi cotelor punctelor din reţeaua de sprijin locală;
- calculele privind legarea reţelei de sprijin locală, de reţeaua naţională;
- calculele privind determinarea coordonatelor şi cotelor punctelor din reţeaua de ridicare;
- calculele privind determinarea coordonatelor si cotelor punctelor radiate care aparţin reţelelor
edilitare, precum şi elementelor de fond ale planului cadastral;
- redactarea pe cale clasică sau automată a planului cadastral cuprinzând traseele reţelelor edilitare în
totalitate (planul cadastral complex), sau pe grupe de reţele "înrudite" (planurile tematice), cu
respectarea Normativului C110/69 şi folosind semnele convenţionale se face în conformitate cu
"Atlasul de semne convenţionale pentru planurile la sc. 1:500, 1:1000, 1:2000 şi 1:5000" elaborat de
MAlA în anul 1978. Practic pentru fiecare tip de reţea se procedează după cum urmează:
a. Pentru reţeaua de alimentare cu apă reprezentarea în plan se face prin linii discontinue de
culoare albastră, cu simbolul "A", prin unirea capacelor căminelor reprezentate prin semne
convenţionale. Pe traseul conductei se trece şi diametrul nominal (Dn) al tronsonului, în mm. Dacă lângă
valoarea diametrului se face specificaţia "PREMO",conducta este executată din beton precomprimat.
b. Pentru reţeaua de canalizare centrele capacelor se unesc pe schiţă, direct în teren, pentru
obţinerea traseelor conform măsurătorilor, constatărilor şi avizelor regiei de apa canal. Pe plan, reţeaua
de canalizare se reprezintă prin linii discontinue, de culoare maron, cu simbolul "C", care unesc capacele
căminelor reprezentate prin semne convenţionale.
c. Pentru reţeaua de alimentare cu gaze naturale pe plan se reprezintă prin linii discontinue de
culoare galbenă, cu simbolul "G", care unesc căminele de vizitare şi capacele de detectare a fisurilor,
reprezentate prin semen convenţionale.
d. Reteaua de termoficare se reprezintă în plan prin linii discontinue de culoare roşie cu simbolul
"t", prin unirea capacelor căminelor de vizitare reprezentate prin semne convenţionale. Pe traseele
reţelei de termoficare se trec şi căminele de vizitare precum şi intrările şi ieşirile din subteran.
e. Pentru reţeaua electrică reprezentarea pe plan se face prin linii discontinue de culoare verde cu
inscripţia "e", urmând traseul obţinut prin unirea bornelor de avertizare a traseelor cablurilor de înaltă
tensiune cu specificarea numărului de cabluri, felul tensiunii (IT înaltă tensiune, JT - joasă tensiune),
precum şi a valorii tensiunii.
f. Pentru reţeaua de telecomunicaţii reprezentarea pe plan se face prin linii discontinue de culoare
neagră, cu inscripţia "T", care unesc căminele de vizitare şi camerele de tragere reprezentate prin semne
convenţionale. Pe planul cadastral cu reţelele de telecomunicaţii se trec poziţia fiecărei camere de
tragere, natura şi lungimea, numărul de cabluri şi secţiunea blocului care conţine cablurile.
12. Întocmirea documentaţiei finale pentru sistemul informaţional al reţelelor edilitare

1. Planul tehnic-edilitar complex se realizează în format digital corespunzător scărilor 1:500

sau 1:1000, la care se şi poate tipări pe secţiuni standardizate, atunci când se doreşte forma
analogică. Planul se obţine prin raportarea punctelor caracteristice fiecărei reţele, folosind semnele
convenţionale specifice fiecărui tip de reţea edilitară.Planul tehnic-edilitar complex cuprinde toate
reţelele edilitare desenate pe un fond planimetric minim, extras din planul topografic de bază, din planul
cadastral pus la dispoziţie de cadastrul general sau, când acestea nu există, ”ridicat” direct în teren,
odată cu culegerea elementelor pentru determinarea reţelelor edilitare.
Elementele de fond conţinute de planul tehnic edilitar complex sunt:
- punctele din reţeaua de sprijin şi de ridicare;
- limitele şi axele arterelor de circulaţie, precum şi ale aleilor, pieţelor, proprietăţilor,
spaţiilor verzi, apelor, zonelor interzise, zonelor industriale;
- abonaţii principali ai reţelelor: construcţiile de locuinţe, instituţii, construcţii socialculturale,
magazine, complexe agro-alimentare etc.;
- inscripţii: denumiri de artere, numere poştale, denumiri ale spaţiilor publice (parcuri,
grădini, complexe sportive, zone de agrement, ştranduri), staţii de metrou, lucrări de artă,
servituţi, abonaţii principali, zone industriale, zone interzise, ape, etc.
Elementele de conţinut specific din planul cadastral complex sunt:
- capacele caminelor de vizitare (desenate prin semne convenţionale) având scrise alături,
sub forma de fracţie, cotele la capac (numărătorul fracţiei) şi la radier (numitorul ei);
- stâlpii reţelelor electrice sau telefonice, desenaţi prin semne convenţionale, bornele pentru
traseele subterane, tensiuni, număr de cabluri etc.;
- traseele reţelelor edilitare cu toate echipările, racordurile şi branşamentele la abonaţi:
cămine, hidranţi, vane, robinete de concesie, apometre, cişmele, fântâni, desenate prin
semnele conventionale corespunzatoare fiecărui tip de reţea;
- construcţiile şi amenjările edilitare auxiliare, reprezentate la scară sau prin semne
convenţionale, când sunt mici;
- inscripţii asociate reţelelor edilitare: diametre conducte, număr cabluri pozate la un loc,
materiale de construcţie, presiuni, tensiuni, cote, etc., toate sub formă de cifre sau
simboluri;
- inscripţii asociate construcţiilor şi amenajărilor edilitare (simboluri, materiale de
construcţie, etc.).
Planul tehnic-edilitar complex poate fi întocmit pe întreaga zonă (mai multe foi de plan), sau numai
pentru o artera (mai multe tronsoane), cuprinzând şi zona ei de influenţa (zona de influenţă a unei
artere se stabileşte, de regulă, împreună cu beneficiarul) .
2. Planurile tematice se întocmesc la aceleasi scări ca şi planul cadastral complex, sau la scări
mai mari (în funcţie de dorinţa beneficiarului), prezentate pe secţiuni sau tronsoane de arteră,
cuprinzând numai un tip de reţea, reţele ”înrudite” sau reţele care nu se ”incomodează” reciproc, şi
care sunt obţinute pe aceleasi căi şi în aceleaşi condiţii ca şi planul tehnic-edilitar complex.
Conţinutul planurilor tematice este acelaşi ca al planului cadastral complex, cu referire numai la
reţelele edilitare pe care le redă.
 Planurile tematice mai pot contine şi anumite obiecte selectate de pe întreaga zonă sau pe anumite
artere, precum şi selecţii de anumite construcţii şi dotări tehnico-edilitare din întreaga zonă sau de
pe anumite artere. De asemenea, conţinutul planului tematic se mai poate stabili şi în funcţie de
solicitările beneficiarului.
Planurile tematice se redactează pe straturi, cu culori diferite, pentru a se da posibilitatea analizării
conţinutului acestora şi al planurilor cadastrale de bază.
3. Profilul longitudinal se întocmeşte numai pentru reţeaua de canalizare şi pentru cea de
alimentare cu apă. Scara distanţelor se alege egală cu scara planului sau mai mică, dacă traseul este
lung şi dotările anexe sunt rare, iar scara înălţimilor se va alege în funcţie de pantele specifice
terenului din localitatea respectivă, putând chiar sa difere în funcţie de zone.
Profilul longitudinal trebuie să conţină:
a) Pentru reţeaua de canalizare :
- numerele de ordine ale căminelor de vizitare (în concordanţă cu cele din fişa arterei;
- distanţele parţiale între căminele de vizitare;
- distanţele cumulate la căminele de vizitare;
- cotele la capace, radier, intrări şi ieşiri conducte în căminele de vizitare;
- diametrele conductelor de canalizare la intrare, ieşire şi racorduri;
- secţiunea căminelor de vizitare;
- materialul de construcţie al conductei, natura capacului;
- detalii suplimentare (înfundat, colmatat parţial sau total, deteriorări, etc.).
b) Pentru reţeaua de alimentare cu apă:
- numerele de ordine ale punctelor de pe profil şi ale căminelor de vizitare;
- distanţele parţiale între punctele sau căminele de vizitare de pe traseul conductei;
- distanţele cumulate în dreptul aceloraşi puncte;
- cotele la capacele căminelor de vizitare şi la radier;
- cotele pe conducte în căminele de vizitare;
- diametrele conductelor şi materialele din care sunt făcute;
- secţiuni prin căminele de vizitare;
- detalii suplimentare.
4. Profilele transversale având scara distanţelor 1:100 şi cea a înălţimilor 1:10 sau 1:50
Profilele transversale se prezintă grupat pentru fiecare arteră şi vor conţine:
- punctele care definesc capetele profilelor;
- simbolurile reţelelor edilitare reperate în profil;
- distanţele parţiale între reţele;
- distanţele cumulate de la capătul din stânga la fiecare reţea;
- cotele reţelelor de canalizare şi alimentare cu apă obţinute prin măsurători pentru capace,
radier, pe conducte şi la racorduri;
- adâncimile de pozare pentru restul reţelelor tehnice obţinute din detectări cu aparatură
adecvată sau din informaţii de la regiile care le gestionează.
5. Releveele căminelor, camerelor de vizitare şi ale altor construcţii auxiliare (Anexa 5) se
reprezintă la scări convenabile, stabilite de comun acord cu beneficiarul şi în funcţie de conţinutul
acestora.
 6. Schema tronsoanelor pe tipuri de reţele (Anexa 6) se întocmeşte în cadrul fişei arterei, la
scară convenabilă, pentru a prezenta o vedere de ansamblu asupra tronsonului respectiv de reţea.
7. Fişele cu informaţii complementare:
a) Fişa de artera
Aceasta fişă conţine atât date referitoare la arteră cât şi date referitoare la fiecare tip de reţea.
Datele referitoare la arteră:
- identificatorii arterei: număr fişă, cod şi tip arteră, denumire arteră, secţiuni de acoperire,
etc;
- schema arterei: axa arterei, numărul şi poziţiile profilelor transversale, axele şi denumirile
arterelor cu care se intersectează;
- elemente constructive: lungimea arterei, lăţimea carosabilului la arteră şi trotuare, natura
îmbrăcăminţii, etc.
Date referitoare la reţelele edilitare:
- întreprinderea de exploatare: denumirea, adresa, te1efon, fax;
- schema reţelei: traseele conductelor împărţite pe tronsoane, abonaţii principali şi numerele
poştale, construcţiile auxiliare;
- construcţiile şi instalaţiile auxiliare: tipul, coordonatele plane, cotele (la capac, conducte şi
radier) numerele/codurile fişelor standard şi unicat în care sunt detaliate;
- conductele: tronsonul şi lungimea lui, tipul conductelor (transport, serviciu), diametre
nominale, modul de pozare;
- diverse: datele de punere în funcţiune, starea lor, informaţii despre avarii, etc.
b) Fisa unicat - care conţine elemente constructive din alcătuirea reţelelor;
c) Fisa standard - care conţine detalii de pozare, etc.
Documente diverse care au folosit la întocmirea proiectului:
- planurile topografice sau cadastrale vechi;
- planurile preluate de la deţinătorii reţelelor, cu adnotarile rezultate din analiza şi
recunoaşterea terenului;
- schiţe, scheme, secţiuni, întocmite în teren pentru staţii, perimetrări, reperaje, profile, etc.;
- carnetele de teren cu observaţii, calcule, note tehnice, note explicative şi justificative, etc.

4.Ape

4.1. Apele reprezintă o sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil
pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi
cale de transport,factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic.
Obiectul acestui sistem de evidenţă specific domeniului de activitate al fondului apelor îl
constituie:
􀂪 apele de suprafaţă (suprafeţele ocupate de oglinda apei, suprafeţele ocupate periodic de ape,
ostroavele);
􀂪 lucrările de protecţie, de stăpânire şi de folosinţă a apelor;
􀂪 apele subterane;
􀂪 cadrul natural al apelor.În cadrul lucrărilor acestui sistem informaţional de specialitate se
culeg şi se sistematizează date geografice, hidrologice şi de economie a apelor situate pe tot
teritoriul ţării.
Scopul sistemului informaţional specific fondului apelor este procurarea de date pentru:
􀂏 întocmirea planurilor de amenajare a bazinelor hidrografice;
􀂏 folosirea complexă a apelor şi valorificarea potenţialului acestora;
􀂏 cunoaşterea calităţii apelor, a modului de folosire şi protecţie a lor;
􀂏 proiectarea şi execuţia construcţiilor hidrotehnice, a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a
celor de
gospodărire a apelor de suprafaţă şi subterane.
Sistemul informaţional specific fondului apelor este un complex de operaţii tehnice,
economice şi juridice executate pentru evidenţa şi inventarierea sistematică din punct de vedere
cantitativ şi calitativ a apelor, a lucrărilor de stăpânire a lor, de folosire şi de ameliorare a calităţii
lor, pe bazine hidrografice.
Sistemul informaţional specific fondului apelor din România este un subsistem de
evidenţă şi
inventariere sistematică a bunurilor imobile din domeniul apelor, sub aspect tehnic, al
caracteristicilor de amplasament (localizare), sub astect economic şi de mediu, cu respectarea
normelor tehnice elaborate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a datelor
de bază din cadastrul general, privind suprafaţa, categoria de folosinţă şi proprietarul bunului.

4.2. Structuri instituţionale în domeniul apelor, autorităţi bazinale, codificarea cursurilor de apă
Administraţia Naţională Apele Române - are în structura sa Direcţii de Ape, organizate pe
bazine şi grupuri de bazine hidrografice, Institutul Naţional de Hidrologie şi de Gospodărire a
Apelor,
Exploatarea Complexă Stânca Costeşti precum şi alte unităţi din subordine.
Infrastructura Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor dată în administrarea
Administraţiei
Naţionale Apele Române este formată din:
􀂖 apele de suprafaţă din domeniul public, aşa cum sunt definite în Legea Apelor nr. 107/1996,
cu
albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic
valorificabil, apele subterane, faleza şi plaja mării
􀂖 barajele;
􀂖 lacurile de acumulare permanente şi nepermanente;
􀂖 prizele de apă, staţiile de tratare;
􀂖 digurile de apărare împotriva inundaţiilor;
􀂖 lucrările de regularizare a albiilor;
􀂖 cantoanele hidrotehnice şi alte construcţii asimilate;
􀂖 staţii şi instalaţii ale reţelei de supraveghere a calităţii resurselor de apă;
􀂖 canalele staţiilor de pompare şi conductele pentru derivare de debite;
􀂖 staţii şi instalaţii ale reţelei naţionale de observaţii şi măsurători hidrologice şi hidrogeologice,
precum şi ale reţelei de observaţii şi măsurători meteorologice specifice gospodăririi apelor;
􀂖 alte construcţii şi lucrări hidrotehnice, bunuri aflate în proprietatea publică a statului.
 Autorităţile bazinale care răspund de activitatea sistemului informaţional al fondului
apelor
1 SOMEŞ-TISA I. b.h. Tisa superioară II. b.h. Someş - Crasna
2 CRIŞURI III. b.h.Crişuri
3 MURES IV. b.h.Mureş
V. b.h.Bega-Timiş-Caraş
4 BANAT VI. b.h.Nera-Cerna
XIV/a. spaţiul Nera-Cerna
5 JIU VII. b.h.Jiu XIV/b. spaţiul Cerna-Jiu-Olt
6 OLT VIII. b.h. Olt XIV/c. spaţiul Olt-Vedea
IX. b.h. Vedea
7 ARGES-VEDEA X. b.h. Argeş
XIV/d spaţiul Vedea-Argeş
XI. b.h. Ialomiţa
8 BUZAU-IALOMITA XII/a. s.b.h. Buzău
XIV/e spaţiul Argeş-Siret
9 SIRET XII/b. b.h. Siret (exclusiv s.b.h.Buzău + Bârlad) XIV/f. spaţiul Siret-Galaţi
XII/c. s.b.h. Bârlad
10 PRUT XIII. b.h. Prut
XIV/g spaţiul Galaţi - Prut
11 DOBROGEA LITORAL XIV/h spaţiul Dobrogea XV b.h. Litoral

4.3. Etape de realizare a sistemului informaţional specific fondului apelor: inventarierea

cadastrală primară, evidenţa cadastrală.

Etapele de realizare a sistemului informaţional specific fondului apelor sunt următoarele:

1. inventarierea cadastrală primară - Constă în cercetarea la faţa locului şi înscrierea în fişe
speciale a tuturor datelor şi lucrărilor legate de ape,
executate pe bazine hidrografice,
2. evidenţa cadastrală - Este operatia de înregistrare şi tinere la zi a inventarierii cadastrale
primare şi a modificărilor ce intervin.
Aceste schimbări se trec în fişe cadastrale noi, numite fişe de evidenţă, care împreună cu cele
întocmite la
evidenţa primară reprezintă evidenţa cadastrală.
3. realizarea sistemului de referinţă cadastral şi întocmirea hărţilor cadastrale - Sistemul
cadastral de referinţă serveşte la localizarea pe teren şi pe planul cadastral a tuturor elementelor
care fac obiectul sistemului informaţional specific fondului apelor. Constă într-un ax de
kilometrare-nivelment, ales în lungul apelor şi materializat pe teren prin borne. Coordonatele
punctelor bornate se determină prin drumuiri.
4. prelucrarea şi sistematizarea datelor cadastrale specifice - Prelucrările urmăresc
întocmirea de sinteze anuale privind apele pe bazine hidrografice, folosind datele cuprinse în
fişele întocmite la fazele precedente. Aceste date cuprind elemente care precizează denumirea,
lungimea, altitudinea în amonte şi aval, panta medie, coeficientul de sinuozitate – ale râului,
suprafaţa bazinului, a fondului forestier din bazin, a lacurilor naturale, etc., precum şi elemente
tehnice legate de lucrările şi instalaţiile de protecţie, de folosinţă şi de amenajare a lor.
4.4. Realizarea sistemului cadastral de referinţă şi întocmirea hărţilor cadastrale pentru ape

Sistemul cadastral de referinţă serveşte la localizarea pe teren şi pe planul cadastral a tuturor

elementelor care fac obiectul sistemului informaţional specific fondului apelor. Constă într-un ax
de
kilometrare-nivelment, ales în lungul apelor şi materializat pe teren prin borne. Coordonatele
punctelor
bornate se determină prin drumuiri. Sistemul se execută în timpul inventarierii cadastrale primare
şi serveşte ulterior la operaţia de bornare şi kilometrare a apelor. Se proiectează pe hărţi
cadastrale la scările 1:20000 ÷ 1:25000 sau mai mici şi se definitivează după recunoaşterea
terenului, astfel încât punctele lui să fie amplasate în teren stabil, în afara zonei de inundaţii,
pentru a se asigura conservarea lor.
Axul de kilometrare-nivelment se alege pe cât posibil paralel cu albia majoră a apei, urmăreşte în
general coturile mari ale apei şi le poate tăia pe cele mici. Depărtarea faţă de mal a punctelor
traseului este în funcţie de mărimea cursului de apă, de lăţimea luncilor inundabile, ajungând în
unele cazuri până la sute de metri. În zonele de munte, axul este practic situat pe malul apei.
Hărţile cadastrale se întocmesc după executarea sistemului de referinţă cadastral şi cuprind
lucrările
topohidrografice ale albiilor majore ale râurilor, suprafeţele inundabile, punctele axului de
kilometrarenivelment, limitele unităţilor administrativ-teritoriale, căile de comunicaţie
principale, etc.. Se pot utiliza într-o primă etapă hărţile cadastrale la scara 1:25000 sau 1:20000
care se reambulează, urmând să fie întocmite planuri cadastrale la scările 1:10000 sau 1:5000, în
funcţie de natura terenului. Datele de sinteză folosesc hărţi cadastrale la scări medii: 1:50000 –
1:100000. Materialele cartografice realizate pot servi la proiectarea lucrărilor hidrotehnice şi la
amenajarea bazinelor hidrografice. Delimitarea unui bazin hidrografic se realizează după linia de
creastă, iar poziţionarea acesteia se face folosind tot axul de kilometrarenivelment.

4.5. Baza de date a sistemului informaţional al fondului apelor, atlase specifice domeniului
apelor

Baza de date a fondului apelor este constituită din fişiere structurate pe categorii cadastrale şi
tipuri
de informaţii. Structura fişierelor pe categorii cadastrale este unică şi trebuie respectată de către
toţi cei ce au competenţe în gestionarea bazei de date a sistemului informaţional al apelor.
Metodologia de încărcare şi gestionare automată a datelor este unică şi obligatorie pentru toţi
utilizatorii bazei de date a cadastrului apelor.
Lista sintezelor şi atlaselor specifice domeniului apelor
1). "Atlasul reţelei hidrografice codificate din Romania şi evidenţa apelor ce aparţin
domeniului
public", elaborat în două părţi şi anume:partea 1-a, text: "Date morfohidrografice şi de bază
asupra reţelei hidrografice codificate, al apelor subterane şi evidenţa apelor ce aparţin
domeniului public";
partea 2-a, hărţi: "Atlasul hidrografic al României", cu evidenţa apelor ce aparţin domeniului
public;
2). "Atlasul resurselor de apă de suprafaţă şi subterane din România", elaborat în două părţi
şi anume: partea 1-a, text: "Date privind activitatea hidrometrică, hidrologică şi evaporimetrică
pe cursuri de apă,lacuri naturale şi de acumulare şi date hidrologice privind resursele de apă de
suprafaţă şi subterane";partea 2-a, hărti: "Atlasul resurselor de apă de suprafaţă şi subterane ale
României";
3). "Atlasul lucrărilor de gospodărirea apelor şi al folosinţelor consumatoare şi
neconsumatoare de apă", elaborat în două părţi şi anume: partea 1-a, text: "Date privind
lucrările de gospodărire a apelor şi folosinţele consumatoare şi neconsumatoare de apa"; partea a
2-a, harti: "Harta lucrărilor de gospodărire a apelor şi a folosinţelor consumatoare şi
neconsumatoare de apă";
4). "Atlasul lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi combatere a acţiunii distructive
a
apelor", elaborat în două părţi şi anume: partea 1-a, text: "Date privind lucrările de apărare
împotriva inundaţiilor şi combatere a acţiunilor distructive a apelor"; partea 2-a, hărţi: "Atlasul
lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi combatere a acţiunii distructive a apelor";
5). "Atlasul calităţii apelor de suprafaţă, al lucrărilor de tratare şi epurare a apelor şi al
surselor de poluare a apelor", elaborat în două părţi şi anume: partea 1-a, text: "Date privind
calitatea apelor de suprafaţă, lucrările de tratare şi epurare a apelor şi sursele de poluare a
apelor"; partea 2-a, hărţi: "Atlasul calitatii apelor de suprafaţă, a lucrărilor de tratare şi epurare a
apelor şi sursele de poluare a apelor din România";
6). "Atlasul Corpurilor de apă"
partea 1-a, text: "Date privind corpurile de apă cu principalele caracteristici";
partea 2-a, hărţi: "Atlasul corpurilor de apă".
7). "Sinteza cadastrală a Dunării pe teritoriul României", sub forma de centralizatoare la
nivel
naţional, cu defalcare pe bazine hidrografice şi judeţe.
4.6. Grupe şi categorii de obiective şi folosinţe cadastrale aflate în evidenţele activitǎţii
sistemului informaţional al fondului apelor din România

A. Lucrări, construcţii şi instalaţii care asigură gospodărirea complexă a apelor, inclusiv

atenuarea
apelor mari, prin modificarea regimului natural de curgere:
- baraje (date tehnice);
- lacuri de acumulare permanente sau nepermanente, iazuri piscicole (date tehnice);
- derivaţii de debite (captare, date tehnice, evacuare).
B. Lucrări de folosire a apelor cu construcţiile şi instalaţiile aferente, respectiv lucrări,
construcţii şi instalaţii pentru protecţia calităţii apelor sau care influenţează calitatea
apelor:
- folosinţe de apă pentru centre populate, platforme industriale, obiective social-economice şi
zootehnice (date tehnice relaţionate după caz cu prize, captări, staţii de tratare, noduri de
distribuţie, evacuări, staţii de epurare, sectoare de foraje, foraje, staţii de pompare, etc.);
- amenăjari piscicole care nu sunt realizate prin lucrări de barare a unui curs de apă (date tehnice
relaţionate după caz cu prize, captări, evacuări, staţii de pompare, etc.);
- alimentări cu apă pentru irigaţii (relaţionate după caz - prize, captări, staţii de pompare,
evacuări, etc.);
- folosinţe hidromecanice (date tehnice relaţionate după caz cu prize, captări, evacuări, staţii de
pompare, etc.);
- centrale hidroelectrice (date tehnice relaţionate după caz cu captare, evacuare, staţii de
pompare, etc.);
- zone navigabile - porturi (date tehnice);
- amenajări balneare, turistice şi de agrement (date tehnice relaţionate după caz cu captări,
evacuări, staţii de pompare, etc.);
- poduri plutitoare, bacuri (date tehnice);
C. Construcţii de apărare împotriva acţiunii distructive a apei:
- îndiguiri;
- lucrări de regularizări de albii şi lucrări pentru protecţia albiilor şi malurilor;
- lucrări de desecare;
- incinte inundabile (relaţionate după caz cu compartimente şi deversori).
D. Traversări de cursuri de apă cu lucrările aferente:
- poduri şi podeţe;
- traversări conducte, canale;
- linii electrice şi telefonice.
E. Amenăjari şi instalaţii de extragere a agregatelor minerale din albiile sau malurile
cursurilor de apă, lacurilor de acumulare şi ale ţărmului mării:
- exploatări de materiale şi agregate minerale utile din albii.
F. Cadru natural:
- cursuri de apă, albii minore şi majore;
- profile transversale/longitudinale;
- lacuri naturale, bălţi, zone umede;
- degradări de albii, maluri şi faleze;
- bornele axului cadastral de referinţă al cursurilor de apă;
- inundaţii de terenuri şi bunuri.
G. Monitorizare:
- staţii meteorologice;
- staţii hidrologice;
- staţii automate şi relee de transmitere a datelor;
- debitmetre (relaţionate cu folosinţele urmărite);
- staţii de calitate.
H. Lucrări de prospecţiuni, de explorare/exploatare prin foraje terestre sau maritime:
- foraje hidrogeologice.
I. Alte construcţii şi lucrări hidrotehnice:
- construcţii (sedii filiale, exploatări, sisteme, cantoane, etc.).

5.Paduri
5.1. Generalităţi, fondul forestier naţional
Sistemul informaţional al fondului forestier (silvic) se ocupă cu evidenţa şi inventarierea
sistematică a terenurilor cu destinaţie forestieră (TDF) sub aspect tehnic, economic şi juridic.
Fondul forestier naţional este format din totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi,
a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor
pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la
data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, indiferent de natura dreptului
de proprietate care se exercită în conformitate cu dispoziţiile Codului silvic (Legea nr. 46/2008).
Fondul forestier naţional este după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes
naţional care include:
a) pădurile;
b) terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere;
c) terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a
fi împădurite;
d) terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de plante-mamă;
e) terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită, pomi de Crăciun, arbori şi
arbuşti ornamentali şi fructiferi;
f) terenurile care servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării hranei vânatului şi
producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic;
g) terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii,
păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi forestiere de transport, spaţii
industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier;
h) iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice;
i) perdelele forestiere de protecţie;
j) jnepenişurile;
k) păşunile împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafaţa ocupată
efectiv de vegetaţia forestieră.

5.2. Organizarea şi amenajarea silvică a teritoriului, planuri şi hărţi folosite la evidenţa fondului
silvic

Pădurile României ocupă după datele statistice 6,4 mil. ha ceea ce reprezintă 26,3 % din teritoriul
ţării. După acest procent România se situează pe locul 12 printre ţările din Europa şi este sub procentul
mediu de 31 % cât reprezintă pădurile din suprafaţa totală a Europei. Deci, majoritatea ţărilor Europei au
un procent mult mai mare de pădure decât România. Dintre acestea menţionăm: Bulgaria cu 30 %, Cehia
cu 33 %, Slovacia cu 38 %, fosta Iugoslavie cu 39,9 %, Polonia cu 38 % şi altele. România cu 0,28 ha
pădure pe cap de locuitor se situează sub media de 0,32 ha a ţărilor din Europa. În ultimii 75 de ani
suprafaţa pădurilor noastre s-a redus de la 35 - 40 % în 1921 la 26,7 % în 1990, adică cu aproximativ 10 -
15 %. Prin defrişarea a circa 200 000 ha pădure şi rărirea arboretelor prin delicte silvice pe alte sute de
mii de hectare, suprafaţa pădurilor a scăzut simţitor în ultimii ani. În ceea ce priveşte starea de degradare
a pădurilor ne situăm printre ultimele ţări din Europa. Dealtfel în suprafaţa de 6,7 mil. ha pădure se includ
şi terenurile degradate ori cu păduri total degradate
Pentru reprezentarea grafică a suprafeţelor ocupate cu vegetaţie forestieră este indicat să fie utilizate
forme digitale, obţinute prin utilizarea acelor metode care asigură o precizie cât mai mare de determinare
apunctelor caracteristice. Se impune deasemenea utilizarea programelor GIS, astfel încât baza de date
grafice să fie legată de atributele textuale specifice în scopul unei mai bune gestionări spaţiale a fondului
forestier.
Planurile topografice de bază, cu curbe de nivel, la scara 1:5000 sunt obţinute prin metode
fotogrametrice sau uneori sunt rezultate în urma ridicărilor în teren.
 Hărţile la scara 1:20000 se utilizează pentru evidenţă şi exploatare.Un amenajament conţine
următoarele hărţi:
- harta unităţii forestiere cu împărţirea în unităţi de producţie (UP) la scara 1 :100000 pe care
există şi reţelele de transport;
- harta claselor de vârstă la scara 1 :20000;
- harta exploatărilor la scara 1 :20000;
- harta împăduririlor la scara 1 :20000;
- harta fondului silvic de vânătoare şi pescuit la scara 1 :20000.

5.3. Organizarea teritorială a pădurilor în cadrul sistemului de amenajare pe ocoale silvice, pe

unităţi de producţie (U.P.) şi serii de gospodărire

Cum s-a arătat, prima condiţie ce trebuie îndeplinită la întocmirea unui amenajament este stabilirea
exactă a suprafeţei de pădure care formează obiectul acestuia. Ea poate fi un upeu, atunci când condiţiile
naturale de producţie sunt omogene, sau părţi din el, după aceste condiţii variază ori părţile se deosebesc
prin destinaţie. În acest caz se constituie subunităţi de producţie, care se organizează şi se conduc separat.
Dacă însă în cadrul unei singure unităţi de producţie părţile deosebite nu îndeplinesc condiţiile de
mărime cerute pentru subunităţile de producţie, se pot întruni în acest scop porţiunile similare din mai
multe unităţi, formându-se în acest caz serii (de gospodărie).
Dar deoarece criteriile de constituire a subunităţilor de producţie nu se deosebesc de cele de formare
a seriilor, se pot considera şi cele dintâi tot serii. În acest caz sistemul de organizare teritorială a pădurilor
repreziintă o îmbinare între sistemul de organizare pe unităţi de producţie şi sistemul de organizare pe
serii.

5.4. Împărţirea pădurilor în parcele şi subparcele, proiectarea şi aplicarea parcelarului

Imposibilitatea de orientare într-o pădure neamenajată este cunoscută. Orizontul limitat, lipsa
vizibilităţii în afară şi faptul că ochiul, trecând peste variaţiile întâmplătoare de detaliu nu reţine din
mulţimea aspectelor decât o singură imagine: imaginea pădurii, repetată la nesfârşit, face ca orice punct să
semene cu altul şi în consecinţă să nu se poată stabili la un moment dat nici poziţia în care te găseşti, nici
locurile pe unde ai trecut. De altfel, aşa se întâmplă cu orice punct din spaţiu; el este greu sau chiar
imposibil de identificat atâta timp cât nu se poate raporta la anumite elemente fixe, bine cunoscute care
constituie sistemul lui de referinţă.
Mijlocul prin care gospodărirea silvică îşi asigură condiţiile necesare pentru orientare şi prin aceasta
posibilitatea de a sesiza şi urmări cu uşurinţă fenomenele din pădure, este împărţirea pădurii în parcele.
Ea se obţine prin fixarea şi deschiderea unui sistem de linii, numite, după scopul lor, linii de parcelare
(figura 3).
Dar liniile parcelare nu servesc numai la orientare, ci constituie, împreună cu drumurile, scheletul pe
care se sprijină organizarea tuturor lucrărilor silvice. Trei lucruri le permit să îndeplinească acest rol:
• faptul că ele împart pădurea în parcele, părţi uşor de studiat şi în care procesele de muncă pot fi uşor
organizate şi conduse;
• faptul că ele constituie spaţii libere;
• faptul că au un caracter stabil.
De aici decurg o serie de funcţiuni pe care le îndeplinesc parcelele şi anume:
􀂃 uşurează studierea pădurii;
􀂃 înlesnesc scosul materialului lemnos iar în zona de câmpie servesc totdeauna ca drumuri de
scoatere;
􀂃 servesc ca bază pentru aşezarea şi conducerea tăierilor;
􀂃 permit izolarea mai uşoară a incendiilor;
􀂃 servesc ca bază pentru ridicările topografice;
􀂃 uşurează practicarea vânătorii etc.
Pentru toate acestea însă limitele parcelare trebuie deschise (tăiate prin defrişare) pe teren, dându-lise
lăţimea necesară, după împrejurări. Astfel, pentru liniile care nu servesc decât la separarea parcelelor, o
lăţime de 2 - 4 m s-a dovedit a fi suficientă. Pentru cele ce servesc ca drumuri însă, ori pentru cele care 12
trebuie să permită întărirea rezistenţei arboretelor împotriva furtunilor, lăţimea se măreşte la 6 - 10 m şi
chiar mai mult (după gradul pericolului sau după nevoile de transport). Liniile parcelare largi sunt
orientate fie pe direcţiile principale de scoatere, fie pe direcţia principală a furtunilor, unde acestea sunt
periculoase, şi se numesc linii (parcelare) principale sau linii somiere, iar cele înguste, cu funcţia de
simplă separare, linii (parcelare) secundare.

5.5. Administrarea fondului forestier naţional

Administrarea fondului forestier naţional se realizează diferenţiat:

Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului. Fondul forestier proprietate publică a
statului se administrează potrivit Codului Silvic de către Regia Naţională a Pădurilor. Regulamentul de
organizare şi funcţionare a Regiei Naţionale a Pădurilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Administrarea fondului forestier
proprietate publică a comunelor, oraşelor şi municipiilor şi a celui proprietate privată indiviză (foşti
composesori, moşneni, răzeşi sau moştenitorii acestora). Pădurile 17 proprietate publică a comunelor,
oraşelor, municipiilor, precum şi cele proprietate privată indiviză, aparţinând foştilor composesori,
măşneni şi răzeşi sau moştenitorilor acestora, se administrează de către proprietari, prin structuri silvice
proprii similare cu cele ale statului. Pentru gestionarea pădurilor, deţinătorii
menţionaţi mai sus vor angaja personal de specialitate, autorizat în condiţiile ordonanţei care
reglementează regimul silvic şi administrarea fondului forestier naţional nr. 96/1998. Persoanele fizice,
foşti composesori, moşneni şi răzeşi sau moştenitorii acestora, se pot constitui în asociaţii cu personalitate
juridică, potrivit legii.
Pădurile aparţinând deţinătorilor particulari se organizează pe cantoane silvice conduse de pădurari
cu studii de specialitate, suprafaţa unui canton fiind de maximum 300 de hectare în zona de câmpie, 500
de hectare în zona de coline şi 1 000 de hectare în zona de munte.
În situaţia existenţei mai multor cantoane se vor constitui districte sau brigăzi silvice, conduse de
tehnicieni silvici sau de ingineri silvici. Suprafaţa acestora este de maximul 1 500 hectare în zona de
câmpie, 2 500 hectare în zona de coline, 5 000 de ha în zona de munte.
În cazul mai multor brigăzi sau districte se pot constitui ocoale silvice, a căror suprafaţă este de
maximum 8 000 de hectare în zona de câmpie, 12 000 de hectare în zona de coline şi 5 000 de hectare în
zona de munte.
Pentru îndeplinirea condiţiilor de suprafaţă proprietarii pădurilor respective se pot asocia în funcţie
de vecinătăţi sau de interesele economice ale acestora.
În situaţia în care proprietarii pădurilor care fac obiectul prezentei secţiuni nu doresc sau nu pot
îndeplini condiţiile menţionate mai sus, aceştia vor gospodări pădurile ce le aparţin, pe bază contractuală,
prin Regia Naţională a Pădurilor.
Prin contractul încheiat între părţi se stabilesc drepturile şi obligaţiile proprietarilor pădurilor şi ale
Regiei Naţionale a Pădurilor. În mod obligatoriu se vor stipula:
􀂾 drepturile materiale ale proprietarilor de păduri, în natură sau în bani, care rezultă din
valorificarea resurselor lemnoase şi nelemnoase, ale pădurilor preluate în gestiune;
􀂾 obligaţia Regiei Naţionale a Pădurilor de a asigura paza pădurilor şi de a executa lucrările
tehnice silvice de îngrijire, combatere a dăunătorilor, punere în valoare a masei lemnoase,
exploatare a resurselor şi de regenerare a arboretelor în conformitate cu regimul silvic;
􀂾 modalităţile financiare de a suporta costul lucrărilor de întocmire a amenajamentelor silvice, de
administrare, pază, îngrijire, protecţie contra dăunătorilor, exploatare şi regenerare.

6. Drumurile publice

6.1. Generalităţi, Reţeaua drumurilor din România

Sistemul informaţional al drumurilor, ca subsistem de evidenţă a bunurilor imobile sub aspect tehnic,
economic şi juridic, trebuie organizat într-o formă unitară, după reglementări şi metode specifice, astfel
încât să se realizeze corelarea acestuia cu documentele tehnice ale cadastrului general şi documentaţiile de
publicitate imobiliară, care conţin imobilele aparţinând administratorilor sau proprietarilor de drumuri
publice. Societatea Comercială pe acţiuni “Compania Naţională a Autostrăzilor şi Drumurilor
Naţionale din România” (CNADNR) şi consiliile judeţene sunt principalii administratori ai drumurilor
din ţara noastră.
Executanţii lucrărilor pentru sistemul informaţional al drumurilor pot fi persoanele juridice
autorizate de către A.N.C.P.I. În conformitate cu legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996,
toate corpurile de proprietate se înscriu în documentele tehnice ale cadastrului general şi pe baza acestora
şi a actelor sau faptelor juridice se face înscrierea în cartea funciară.
Autostrăzi 218 km
Drumuri Naţionale (în administrarea CNADNR) 15.934 km
Drumuri Judeţene (în administrarea Consiliilor Judeţene ) 34.668 km
Drumuri Comunale (în administrarea Consiliilor Locale ) 27.781 km
Străzi în oraşe 22.328 km
Străzi în comune (în administrarea comunelor ) 97.660 km

6.2. Documentarea asupra actelor juridice şi lucrărilor tehnice existente pentru fondul drumurilor

Documentarea juridică
Documentarea juridică referitoare la imobile constă în identificarea actelor şi faptelor juridice prin
care acestea au intrat în administrarea unităţilor de drumuri publice (decrete de expropriere, legi, hotărâri
ale Guvernului, hotărâri judecătoreşti, ordine de transfer, etc.). Toate actele trebuie să fie complete, iar în
zonele în care funcţionează birouri de carte funciară se solicită eliberarea extrasului de carte funciară
pentru imobilele în cauză.
Documentarea asupra lucrărilor tehnice existente în domeniu
Se inventariază toate lucrările de cadastru, topografie şi cartografie executate, care descriu total sau
parţial imobilele, precum şi toate lucrările executate de filiale sau de alţi agenţi economici, la comanda
administratorului sau a propriatarului de drumuri publice. Inventarierea cuprinde planurile de situaţie la
diverse scări şi în diferite etape de dezvoltare a imobilului, planşele care au stat la baza proiectării
obiectivului sau pe baza cărora s-au obţinut diverse avize de la organele de specialitate ale administraţiei
publice centrale sau locale, schiţe şi planşe din cartea tehnică a construcţiei, etc..
De la O.C.P.I. şi de la D.U.A.T. se solicită informaţii tehnice asupra imobilelor cuprinse în planurile
şi în registrele cadastrale (suprafaţa, categoria de folosinţă şi proprietarul înregistrat), precum şi date
referitoare la acoperirea zonei cu planuri topografice sau cadastrale aflate în arhiva proprie.

6.3. Delimitarea amplasamentului drumurilor publice

Pentru recunoaştere şi delimitare se întocmesc:

1. procesul-verbal de recunoaştere a amplasamentului, încheiat între reprezentanţii
administratorului sau proprietarului şi cei ai executantului, în care este descris
amplasamentul;
2. schiţa amplasamentului.
Pentru fiecare vecin se stabilesc următoarele:
1. numele/denumirea vecinului, persoană fizică sau juridică;
2. schiţa de vecinătate, în care se trec toate punctele de frângere (pe împrejmuire se scriu
cu vopsea numerele). În cazul în care împrejmuirea nu există, limita se bornează;
3. descrieri topografice pentru fiecare punct al împrejmuirii, precum şi pentru punctele
bornate;
Pe baza datelor precizate mai sus administratorul sau proprietarul întocmeşte şi semnează cu fiecare
vecin un proces-verbal de vecinătate.

6.4. Conţinutul documentaţiilor de evidenţă specifică drumurilor publice

Reţeaua geodezică de sprijin şi reţeaua de ridicare

Planul topografic digital
Condiţii de realizare şi redactare a planului topografic digital
Modul de stabilire a limitei zonei drumului
Structura zonei drumului
Conţinutul documentaţiei care se predă beneficiarului
6.5. Planul topografic digital întocmit pentru drumuri, principalele elemente, straturi

Principalele elemente care trebuie să fie incluse în planul topografic sunt următoarele:
􀂃 Axa drumului – Linia care defineşte caracteristicile geometrice în plan orizontal şi în plan vertical ale
traseului drumului este definită ca fiind locul geometric, format din linii drepte şi curbe, al punctelor egal
depărtate de marginile părţii carosabile, fără a se considera supralărgirea în curbe. Lungimea reală a
drumului se măsoară pe axa acestuia. Prin măsurători de teren este necesar să se determine şi să se
reprezinte aliniamentele prin poziţiile vârfurilor, care definesc linia frântă a traseului. Se calculează
unghiurile dintre aliniamente, exprimate în grade centezimale şi măsurate orar în sensul crescător al
kilometrajului. Aliniamentele se racordează prin curbe care trebuie reprezentate prin elementele
caracteristice. În acest scop se măsoară suficiente puncte pentru a se putea determina şi/sau verifica
elementele respective (raza cercului de racordare, tangenta de intrare, bisectoarea, tangenta de ieşire,
lungimea racordării, etc.).
􀂃 Relieful şi geometria pe verticală – În scopul redării acestora se efectuează măsurătorile necesare
pentru întocmirea profilului longitudinal şi a profilelor transversale. În punctele caracteristice ale
drumului(schimbarea pantei longitudinale, modificarea profilului transversal, în dreptul bornelor
kilometrice, etc.) se fac măsurători pentru profilele transversale, astfel încât distanţa medie între două
profile succesive să fie de 100 m.
Profilul transversal include în mod obligatoriu următoarele cote:
􀂏 axa drumului;
􀂏 limita părţii carosabile (linia care desparte carosabilul de acostament);
􀂏 limita platformei (marginea exterioară a acostamentului);
􀂏 profilul şanţului, dacă există (două puncte pe fund şi un punct pe muchia exterioară);
􀂏 piciorul taluzului de rambleu, dacă nu există şanţ;
􀂏 intersectia dintre taluzul de debleu şi terenul natural;
􀂏 alte elemente definitorii pentru forma taluzurilor sau a sprijinirilor (berme);
􀂏 un punct pe teren natural, aflat la cel puţin 2 m de muchia exterioară a şanţului sau a
taluzului.
În afara punctelor obigatorii specificate se determină, dacă este cazul şi alte puncte necesare pentru
redarea corectă a profilului transversal (trotuare, benzi suplimentare, limite, etc.).
􀂃 Partea carosabilă – Suprafaţa din platforma drumului destinată circulaţiei autovehiculelor include:
􀂏 două sau mai multe benzi de circulaţie;
􀂏 benzi pentru vehicule grele;
􀂏 benzi pentru accelerare;
􀂏 benzi pentru decelerare;
􀂏 banda de virare la stânga;
􀂏 banda de stationare, etc..
Se ridică limitele părţii carosabile reprezentate prin:
􀂏 linia de separaţie dintre partea carosabilă şi acostament (borduri de încadrare);
􀂏 bordura trotuarului;
􀂏 bordura spaţiului verde dintre benzile de circulatie;
􀂏 marcajele laterale de delimitare, etc..
􀂃 Elementele constructive – În zona părţii carosabile se ridică:
􀂏 platformele pentru accesul la tramvai (refugii);
􀂏 monumente;
􀂏 fântâni arteziene;
􀂏 ronduri, etc..
􀂃 Platforma drumului – În afara părţii carosabile se ridică şi elementele:
􀂏 acostamentele;
􀂏 locurile de parcare;
􀂏 spatiile verzi dintre benzile de circulaţie sau dintre carosabil şi trotuar;
􀂏 benzile de teren rezervate circulaţiei altor mijloace de transport: tramvaie, tractoare, căruţe,
biciclete, etc..
Se urmăreşte înregistrarea cât mai exactă a limitelor terenurilor aflate în gestiunea instituţiei
însărcinate cu administrarea reţelei naţionale de drumuri.

6.6. Condiţii de realizare şi redactare a planului topografic digital pentru drumuri

Detaliile planului topografic se raportează prin coordonate, folosindu-se semnele convenţionale

pentru scara 1:500 din “Atlasul de semne convenţionale pentru planurile topografice la scările: 1:5000,
1:2000, 1:1000 şi 1:500”, elaborat de Direcţia generală de fond funciar, cadastru şi organizare a
teritoriului din Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Bucureşti 1978. Planul topografic se
redactează în format digital pe suport magnetic, în conformitate cu normele AND privind structura hărţii
topografice şi a bazei de date (a Sistemului informatic al cadastrului drumurilor – SINCAD – în cazul
drumurilor naţionale).
Documentaţia conţine procesele-verbale de delimitare a vecinătăţilor, planul cadastral,
centralizatorul suprafeţelor şi procesul-verbal de înregistrare la OCPI. Procesele-verbale de delimitare a
proprietăţii se încheie cu reprezentanţii administraţiei publice locale (primării) pe teritoriul cărora se află
drumul, pentru fiecare sector în parte.
Planul cadastral conţine reprezentarea parcelelor deţinute de administrator/proprietar şi a corpurilor
de proprietate vecine, cu numerotarea cadastrală sau cu numerotarea internă, pe unităţile
administrativteritoriale pe care nu a fost introdus cadastrul general. Pe limitele parcelelor deţinute de
administrator/proprietar se marchează şi numerotează puncte determinate prin coordonate, iar teritoriile
administrative se inscripţionează.
Datele incluse în procesele-verbale se referă la corpurile de proprietate vecine drumului şi cuprind
următoarele elemente:
􀂏 partea – poziţia corpului de proprietate (ST – stânga sau DR – dreapta) faţă de sensul crescător
al kilometrajului;
􀂏 de la km … la km … - poziţiile kilometrice ale începutului şi, respectiv, sfârşitului limitei
corpului de proprietate;
􀂏 numărul corpului de proprietate – numărul atribuit la realizarea planului topografic;
􀂏 numărul poştal – completat pentru tronsonul de drum care străbate teritoriul unei localităţi;
􀂏 categoria de folosinţă – stabilită conform normelor ANCPI pentru cadastrul general;
􀂏 proprietarul – numele şi prenumele (în cazul persoanei fizice) sau denumirea (în cazul persoanei
juridice) posesorului (posesorilor) corpului de proprietate respectiv. Se redactează împreună cu procesul-
verbal, pe verso, o schiţă a sectorului de drum (preluată în principiu din planul topografic), care conţine
corpurile de proprietate la care se face referire.

6. 7. Structura zonei drumului

􀂏 limitele precizate în enumerarea anterioară, care se măsoară pe teren şi se raportează pe

planul topografic;
􀂏 limitele de proprietate, materializate pe teren prin garduri, se reprezintă cu semnul
convenţional corespunzător tipului respectiv de împrejmuire;
􀂏 limitele proprietăţilor deţinute de administrator sau proprietar trebuie să fie reproduse cu
exactitate pe planul topografic, în timp ce forma şi suprafaţa terenurilor învecinate pot fi
redactate cu aproximaţie;
􀂏 corpurile de proprietate limitrofe drumului situate pe partea stângă se numerotează cu
numere pare şi cu numere impare cele de pe partea dreaptă, faţă de sensul crescător al
kilometrajului. Numerotarea este unică pentru tronsonul de drum pentru care se realizează
lucrarea. Numerele de ordine şi numele proprietarilor se înregistrează în procesele-verbale şi
se înscriu pe planul topografic;
􀂏 dacă pe teritoriul administrativ respectiv este introdus cadastrul general, numerotarea va
prelua codificarea cadastrală conform evidenţelor existente la OCPI, inclusiv pentru parcela
(parcelele) aferente drumului;
􀂏 poziţiile bornelor kilometrice şi hectometrice se determină prin coordonate şi se
înregistrează inscripţiile existente pe acestea;
􀂏 se determină prin măsurători topografice forma în plan şi poziţia tuturor construcţiilor care
aparţin de drum (poduri, podeţe, viaducte, tunele, ziduri de sprijin, consolidări, drenuri,
taluzuri protejate, parapete, perdele de protecţie, pasaje, rigole, şanţuri de gardă, etc.);
􀂏 caracteristicile tehnice specifice fiecărui tip de lucrare se preiau din releveele şi planurile
topografice de detaliu realizate pentru Baza de date tehnice rutiere şi se verifică prin
confruntare pe teren;
􀂏 amenajările conexe, care sunt lucrări ce includ intersecţiile cu alte drumuri, intersecţiile cu
calea ferată, benzile speciale, locurile de parcare, trotuarele, spaţiile verzi centrale şi laterale,
staţiile de alimentare cu combustibil, împrejmuirile drumului, etc., se reprezintă pe planul
topografic;
􀂏 amenajările pentru siguranţa circulaţiei reprezintă categoria de lucrări în care sunt incluse
marcajele, semnele de circulaţie, semnalizările, etc., se reprezintă prin poziţia lor şi printr-o
serie de atribute (tip, dimensiuni, materiale);
􀂏 construcţiile de orice tip, care prin destinaţia lor nu aparţin drumului, se determină şi se
reprezintă, dacă părţi ale lor se află la o distanţă mai mică de 4 metri de limita longitudinală a
zonei drumului;
􀂏 condiţiile locale de amplasare a bornelor kilometrice şi unele greşeli în măsurarea lungimilor
au condus la materializarea acestora în poziţii care nu corespund lungimii reale. Având în
vedere această situaţie, pentru fiecare bornă se înregistrează kilometrajul nominal (valoarea
înscrisă pe bornă) şi kilometrajul efectiv (lungimea reală măsurată pe ax de la originea
drumului);
􀂏 poziţia diferitelor elemente care aparţin drumului este relativă la cea mai apropiată bornă
kilometrică dinspre origine şi se exprimă sub forma k+p, unde k este kilometrajul nominal al
bornei, iar p este lungimea reală măsurată de la bornă la elementul respectiv (p se exprimă în
metri cu o zecimală şi nu poate fi mai mare de 999,9);
􀂏 kilometrul “0” al oricărui tip de drum, ce se ramifică din altul, este considerat ca fiind
poziţionat în intersecţia axelor celor două trasee.

6.8. Baza de date SIG, Documentaţia cadastrală pentru drumurile publice

Baza de date SIG constă în straturile (layer în AutoCAD, coverage în Arc/Info) specificate anterior şi
se se inscripţionează şi se predă pe DVD. Fiecare strat trebuie să acopere întregul sector de drum cuprins
în lucrare, dacă este necesar se pot crea arhive cu utilitarul ZIP for Windows.
Se predau:
􀂏 originalele proceselor-verbale încheiate pentru stabilirea proprietăţilor limitrofe sectorului de
drum, cu toate semnăturile prevăzute pe formulare;
􀂏 planul cadastral sub formă de fişier (fişiere) AutoCAD;
􀂏 tabelul centralizator al suprafetelor;
􀂏 originalul procesului-verbal de înregistrare la OCPI.
Predarea se face în patru exemplare, dintre care unul se marchează ca original (de referinţă).
7.
Sistemul informational al cailor ferate este un subsistem de evidenta si inventariere sistematica a
tuturor bunurilor immobile din patrimonial cailor ferate, sub aspect ethnic, economic si juridic, corelat
cu celelalte lucrari necesare in vederea inscrierii in documentele tehnice ale cadastrului generalsi in
documentatiile de publicitate imobiliara.
Prin realizarea sistemului informaţional al căilor ferate se realizează următoarele obiective: ª
determinarea exactă a suprafeţelor de teren, cu sau fără construcţii, deţinute de compania naţională,
societăţile naţionale şi societăţile comerciale de sub autoritatea Ministerului Transporturilor;
ª asigurarea opozabilităţii faţă de terţi;
ª administrarea şi gestionarea corectă a patrimoniulşi unităţilor feroviare şi apărarea drepturilor lor
prin înscrierea în registrele cadastrale şi în cărţile funciare;
ª asigurarea unei baze juste pentru stabilirea taxelor şi/sau impozitelor datorate statului pentru
bunurile imobiliare aflate în patrimoniul privat al unităţilor feroviare, conform legislaţiei în domeniul
respectiv;
ª stabilirea zonelor juridice feroviare, zonelor de siguranţă şi de protecţie ale infrastucturii feroviare.
‰ Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" - S.A. numită în continuare CFR – îşi desfăşoară
activitatea în clădirea Palatului CFR, din B-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucure şti. CNCF
“CFR” SA – administrează, întreţine şi gestionează infrastructura feroviară (publică sau privată),
aplică strategia naţională şi a proiectelor paneuropene, referitoare la interoperabilitate şi
creşterea calităţii serviciilor. Obiectivul prioritar la nivel naţional este cel de aliniere la proiectele
de dezvoltare a transporturilor europene;
‰ Compania Naţională de Transport Călători "CFR Călători"- S.A. numită în continuare CFR Călători
– este operatorul naţional de călători;
‰ Compania Naţională de Transport Marfă "CFR Marfă"- S.A. numită în continuare CFR Marfă –
este operatorul naţional de marfă;
‰ Informatica Feroviară S.A. funcţionează ca societate comercială pe acţiuni, cu personalitate
juridică şi este înfiinţată la 1 noiembrie 2002 ,ca filială a CN de Căi Ferate, actionar unic, in baza
HG 706/2002 – prestează servicii informatice de infrastructură şi aplicaţii specializate către
actorii din sistemul feroviar;
‰ Autoritatea Feroviară Română "AFER" – agenţie specializată subordonată MT, cu competenţe de
reglementare privind standardele tehnice şi de siguranţa circulaţiei, licenţierea, autorizarea şi
 monitorizarea operatorilor de transport feroviar, licenţierea furnizorilor de produse şi servicii
pentru sector, precum şi autorizarea personalului specializat.
ª În prezent reţeaua de cale ferată este formată din 9 magistrale principale din care se desprind
mai multe magistrale secundare.
ª Cele 9 magistrale administrate de operaturul naţional CFR reprezintă principalele artere
feroviare din România. Infrastructura feroviară publică aparţine statului, atribuită în concesiune
Companiei Naţionale de Căi Ferate “CFR” -SA.
ª Evidenţa cadastrală feroviară se întocmeşte pe teritorii administrative, pe trei entităţi feroviare:
staţia de cale ferată, interstaţia feroviară, bunul imobil izolat.
Reţeaua geodezică de sprijin, de îndesire şi ridicare se realizează astfel încât să se asigure densitatea de
puncte necesară pentru executarea lucrărilor. Măsurătorile de teren se fac plecând de la reţeaua
geodezică de stat şi, în funcţie de necesităţi, se va proceda la îndesirea ei. În configuraţia reţelei
geodezice de îndesire şi ridicare vor fi incluse cel putin 4 puncte geodezice din reţeaua geodezică de
sprijin care să încadreze toate punctele poligonului nou creat. Punctele reţelelor de sprijin şi de ridicare
vor satisface condiţiile de precizie impuse prin Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general
ale ANCPI şi vor fi determinate în sistem de proiectie Stereografică 1970 şi faţă de planul de referinţă
Marea Neagra 1975.
Principalele elemente care trebuie să fie incluse în planul cadastral de bază sunt: limitele zonei
de siguranţă a infrastructurii feroviare publice, parcele aferente unităţilor feroviare, axul căii ferate şi
caracteristicile geometrice ale acesteia, în plan orizontal şi în plan vertical al traseului căii ferate, bornele
kilometrice şi hectometrice.
Planurile cadastrale vechi vor fi actualizate de o persoană fizică sau juridică autorizată de ANCPI
sau OCPI. Bunurile imobile vor primi noi numere cadastrale atribuite de OCPI. Pentru bunuri imobile
izolate aflate în patrimoniul unei entităţi feroviare (depozite, locuinţe, cămine, hoteluri altele asemenea)
se vor întocmi: planuri de amplasament, documente de delimitare a bunurilor imobile şi fişa corpului de
proprietate, în conformitate cu anexa nr. 5.
Numerele cadastrale vor fi atribuite astfel:
- numărul cadastral al unei entităţi feroviare, staţie sau interstaţie, se atribuie de către OCPI;
- numărul cadastral se atribuie de către sistemul informaţional al căilor ferate dacă bunul imobil se
află în interiorul unei entităţi feroviare;
- numărul cadastral se atribuie de către OCPI dacă bunul imobil este bun izolat.
 - CFR, prin Serviciul Cadastru Concesiuni, va asigura compatibilitatea modulului de evidenţă
cadastrală de specialitate a căilor ferate din cadrul Sistemului Informatic Feroviar IRIS cu baza de
date cadastrale a ANCPI (BDG, BDT şi identificatori cadastrali).
- Reglementările tehnice privind structura fişierelor vor fi stabilite prin protocoale operative
avizate de Ministerul Transporturilor (MT) prin Direcţia Generală de Cadastru Imobiliar şi Gestiunea
Localităţilor.
- Baza de date SIG constă în straturile (coverages) planului pentru fiecare secţie de cale ferată,
pentru reţeaua de căi ferate de pe teritoriul administrativ al unei regionale, precum şi pentru
reţeaua naţională care se predau pe compact disc. Fiecare strat va acoperi câte o entitate feroviar ă
şi o entitate administrativă. Toate fişierele unui strat se vor găsi pe acelaşi compact disc şi dacă este
nevoie se pot face arhivări
- Pâna la introducerea cadastrului general la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din
întreaga ţară, înscrierea imobilelor în Cărţile funciare se face conform prevederilor din Legea
nr.7/1996 şi Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale
în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634 din 2006 al directorului general
al ANCPI.
Principalele elemente care trebuie să fie reprezentate pe planul topografic întocmit pentru un
tronson de cale ferată sunt:
– limitele zonei de protecţie a infrastructurii feroviare publice;
– limitele zonei de siguranţă a infrastructurii feroviare publice;
– limitele de proprietate a căii ferate;
– axul căii ferate şi caracteristicile geometrice ale acesteia în plan orizontal şi în plan vertical al
traseului căii ferate.
• Planul cadastral este un derivat al planului topografic şi va înfăţişa parcelele structurate conform
art. 6.3.4 si 6.3.5 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general şi prin reprezentarea
cu semnele convenţionale specifice.
• Planul cadastral conţine reprezentarea parcelelor aflate în patrimoniul unităţilor feroviare şi a
parcelelor limitrofe, cu numerotarea cadastrală sau cu numerotarea internă, pe teritoriile
administrative pe care nu a fost introdus cadastrul general. Pe limitele parcelelor deţinute de
unităţile feroviare se vor marca şi se vor numerota punctele ale căror coordonate au fost
determinate. Pe plan se vor determina şi se vor inscripţiona teritoriile administrative pe care se
găsesc parcelele prezentate
8.
NU AI CE SA EXTRAGI DIN DOCUMENT!

9.
Ariile naturale protejate şi coridoarele ecologice se evidenţiază în mod obligatoriu de către Agenţia
Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în planurile naţionale, zonale şi locale de amenajare a
teritoriului şi de urbanism, în planurile cadastrale şi în cărţile funciare.
Responsabilităţile de administrare a ariilor naturale protejate şi a altor bunuri ale patrimoniului natural,
puse sub regim special de protecţie şi conservare, revin:
a) Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, pentru ariile naturale protejate,
declarate prin lege, prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului;
b) Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", pentru Rezervaţia Biosferei "Delta
Dunării";
c) autorităţilor administraţiei publice locale, pentru ariile naturale protejate, declarate prin
hotărâri ale acestora.

Suprafaţa totală a parcurilor naţionale, parcurilor naturale şi rezervaţiilor biosferei este de 1.655.333
ha (121.779 ha suprafaţă maritimă), ceea ce reprezintă 6,43 % din suprafaţa terestră a ţării, adică sub
media la nivelul U.E. care este de 10%.

Pentru asigurarea măsurilor speciale de protecţie şi conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural
se instituie un regim diferenţiat de protecţie, conservare şi utilizare, potrivit următoarelor categorii de
arii naturale protejate:
a) de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii
naturale, parcuri naturale;
b) de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone
umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei;
c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanţă comunitară, arii speciale de
conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;
d) de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităţilor
administrativteritoriale, după caz.
Regimul de protecţie se stabileşte indiferent de destinaţia terenului şi de deţinător, iar respectarea
acestuia este obligatorie în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 57 din 20 iunie 2007,
precum şi cu alte dispoziţii legale în materie.

a) Rezervaţia Biosferei Delta Dunării deţine triplu statut de protecţie internaţional: Rezervaţie a
Biosferei, desemnată internaţional de Comitetul UNESCO "Omul şi Biosfera", Zonă Umedă de
Importanţă Internaţională, desemnată de Secretariatul Convenţiei Ramsar (1991) şi Sit al
Patrimoniului Natural
Universal, recunoscut de UNESCO;
b) Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei;
c) Parcul Naţional Retezat, desemnat internaţional ca Rezervaţie a Biosferei de către Comitetul UNESCO
"Omul şi Biosfera" (1979);
d) Parcul Natural Porţile de Fier;
e) Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa;
f) Parcul Natural Apuseni;
g) Parcul Naţional Munţii Rodnei, desemnat internaţional ca Rezervaţie a Biosferei de către Comitetul
UNESCO
"Omul şi Biosfera" (1979);
h) Parcul Natural Bucegi;
i) Parcul Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş;
j) Parcul Naţional Ceahlău;
k) Parcul Naţional Călimani;
l) Parcul Naţional Cozia;m) Parcul Naţional Piatra Craiului;
n) Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina;
o) Parcul Naţional Semenic - Cheile Caraşului;
p) Parcul Naţional Munţii Măcinului;
 q) Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, desemnat ca Zonă Umedă de Importanţă Internaţională de
către Secretariatul Convenţiei Ramsar (2001); s) Parcul Natural Vânători-Neamţ.
Rezervaţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea
unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific
sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologie sau de altă natură. Mărimea
rezervaţiilor ştiinţifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrităţii zonei protejate.
Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor
eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare
deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic,
pedologie sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi
turistice. Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului fizico-geografic în stare
naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de
stabilitate ecologică, prevenirea şi excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi a
folosinţelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit.
Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea
unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite,
reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice ori ameninţate cu dispariţia,
arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice - peşteri, martori de eroziune, chei,
cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte
elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.
a) Rezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi
conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier,
hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologie. Mărimea lor este determinată de arealul
necesar asigurării integrităţii elementelor protejate.
Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor
ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o
zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate
biologică.
a) Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi
conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se
întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de
apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale
sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi
care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea
resurselor naturale, pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase. Mărimea rezervaţiilor biosferei este
determinată de cerinţele de protecţie şi conservare eficiente ale mediului natural şi ale diversităţii
biologice specifice.
Zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii naturale protejate al căror scop este
asigurarea protecţiei şi conservării siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede.
Situri naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri
sunt protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a
căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală. Mărimea arealului lor este
determinată de cerinţele pentru asigurarea integrităţii şi conservării elementelor supuse acestui regim
de protecţie
Arii speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar ale căror scopuri sunt
conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabilă a
habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care situl este desemnat.
Geoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de
interes ecologic, arheologic, istoric şi cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într-un număr de
situri de importanţă ştiinţifică, educaţională sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din
istoria Pământului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice. Un geoparc are limite bine
definite, o suprafaţă suficient de mare şi o strategie de dezvoltare teritorială în folosul comunităţilor
locale, a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale şi culturale, pe principiul
dezvoltării durabile.