9 martie - 15 martie

CHIROPRACTICA
Chiropractica sau chiropraxia este o tehnică terapeutică bazată pe realinierea vertebrelor
deplasate, prin manipularea coloanei vertebrale şi a bazinului, este o terapie care
funcţionează prin corectarea problemelor articulaţiilor, în special ale coloanei vertebrale,
bazându-se pe relaţia dintre impulsurile nervoase, oase şi muşchi.
Astfel, orice deplasare osoasă care limitează capacitatea conductoare a nervilor va provoca
un dezechilibru care se manifestă ca boală.
Terapia are la bază principiul potrivit căruia corpul se poate vindeca atunci când sistemul
osos este corect aliniat, iar sistemul nervos funcţionează normal. Aşadar, chiropractica îşi
propune să restabilească sănătatea prin intermediul manipulării oaselor, în special la nivelul
coloanei vertebrale. Când oasele coloanei nu sunt în poziţie corectă, teoria spune că
transmisiile nervoase sunt perturbate, acest lucru determinând apariţia durerilor de spate,
dar şi ale altor zone. 
Metoda a fost descoperită de Daniel Palmer, un cetăţean canadian, magnetoterapeut
interesat de frenologie şi spiritualism, care a susţinut că a vindecat de surzenie un angajat
prin simpla reaşezare a câtorva oase ale coloanei vertebrale. Pornind de la această reuşită,
Palmer şi-a dedicat întreaga atenţie studiului coloanei vertebrale. El a descoperit că
eaîndeplineşte cel puţin două funcţii fundamentale pentru corpului uman: înconjoarăşi
protejează măduva spinării, un element-cheie al sistemului nervos şi serveşte ca sprijin
pentru un număr mare de muşchi, fiind formată dintr-o serie de oase şi numeroase
articulaţii. În urma acestor prezumţii, el a pus bazele chiropracticii, susţinând, fără dovezi
ştiinţifice clare, că aşezarea necorespunzătoare a vertebrelor şi, prin aceasta, blocarea
nervilor, cauzează nu doar afecţiuni ale sistemului musculo-scheletal, dar şi ale altor organe
şi sisteme. Palmer a utilizat conceptul de “subluxaţii” la nivel teoretic, nu ca termen medical,
pentru a încerca să explice poziţia defectuoasă a vertebrelor. 
Primul examen chiropractic include o investigaţie completă a coloanei vertebrale şi
anamneza pacientului. Terapeutul va analiza zona dureroasă prin observare şi palpare. De
asemenea, în unele cazuri, se vor realiza anumite analize pentru a exclude o cauza
infecţioasă sau alte probleme de sănătate care pot necesita un alt tip de tratament. 
Chiropractica diferă de osteopatie prin modul de manipulare, mişcările nefiind rapide, iar
forţa este minimă, pentru a nu avea un efect traumatic. Terapeutul îşi dirijează forţa aproape
la fel cum ar face-o muşchii, căutând poziţia optimă pentru a aşeza la loc osul deplasat.
Scopul manevrelor este acela de a debloca un anumit segment vertebral, după care se
încearcăîntărirea anumitor grupe musculare prin intermediul tehnicilor întâlnite în
chineziologia aplicată.
Tratamentul este împărţit, de obicei, în 3 etape. Primele şedinţe au loc la distanţe scurte de
timp şi au ca scop ameliorarea imediată a durerii. În cea de-a doua etapă, şedinţele au rolul
de a continua procesul de vindecare şi de a preveni recidiva. În ultima etapă, şedinţele se
realizează cu scopul de a menţine starea de sănătate a pacientului. Numărul de şedinţe
chiropractice variază de la pacient la pacient, în funcţie de situaţie. În caz de afecţiuni
cronice grave sau care sunt determinate de alte probleme de sănătate, tratamentul va fi
unul de lungă durată.
Chiropractica este una dintre terapiile alternative cel mai aspru criticate de comunitatea
ştiinţifică, în primul rând pentru că se bazează pe concepte şi principii inventate de
fondatorul său, însă argumentele aduse de adepţi, dar şi de oponenţi sunt numeroase.
Câteva argumente pro:
- nu există riscul efectelor secundare chimice medicamentoase;
- chiropractica susţine vindecarea cauzei bolii, nu doar a simptomelor, prin înlăturarea
“subluxaţiilor”, oferind astfel corpului posibilitatea de a se auto-vindeca; - relaţia terapeutică
este foarte importantă şi se investeşte mult în atenţia şi timpul acordate pacientului, în
ascultarea problemelor sale de sănătate şi în a-l face să se simtă cât mai confortabil în cursul
şedinţei de chiropractică; - şedinţele şi tratamentul oferit de chiropracticieni sunt, de obicei,
mai ieftine decât medicamentele, tratamentele şi procedurile sau intervenţiile chirurgicale
convenţionale.
 
Argumente contra chiropracticii sunt:
- nu există un consens între chiropracticieni privind detectarea “subluxaţiilor” sau modul
corect de aliniere a vertebrelor, de aceea există riscul ca acelaşi pacient să aibă parte de
tratamente şi manipulări ale coloanei complet diferite de la un terapeut la altul; - conceptele
de bază ale chiropracticii nu au fundament ştiinţific confirmat. Cercetările medicale nu au
dovedit existenţa “subluxaţiilor” şi nici medicii chirurgi sau radiologi nu au evidenţiat aceste
“defecţiuni” la nivelul coloanei vertebrale; - chiropracticienii nu au putut demonstra că
împiedicarea unui impuls nervos să ajungă la destinaţie ar putea cauza boli. Funcţionarea
organelor este determinată de o combinaţie de factori hormonali, circulatori, chimici, psihici,
etc. 
Această tehnică poate fi foarte eficientăîn caz de dureri de spate, scolioze, nevralgii, nevrite,
dislocări, dureri articulare, hernie a discului intervertebral. De asemenea, chiropractica este
folosită pentru a atenua artrita, reumatismul, migrenele, esofagita, gastrita, durerile de piept,
ameţelile şi acufenele. Mai mult, dismenoreea, indigestia si infertilitatea ar putea fi
ameliorate ca urmare a îmbunătăţirii fluxului energetic după tratament. Este puţin probabil
ca această metodă, corect aplicată, să fie dăunatoare, dar există numeroase situaţii cu
evoluţie nefavorabilă după tratament chiropractic inadecvat. În cazul anumitor boli precum
cancer, fracturi, boli infecţioase sau neurologice, tratamentul chiropractic este contraindicat.
CRISTALOTERAPIA
Un cristal este un corp solid cu formă geometrică regulată format în cursul evoluţiei
Pământului, continuând să se metamorfozeze odată cu evoluţia planetei. Ele sunt ADN-ul
Terrei, amprenta chimică a evoluţiei. Unele cristale s-au format prin presiuni enorme, altele
au apărut în cavităţi subterane la mare adâncime, altele s-au dezvoltat în straturi sau
picătură cu picătură dar, indiferent de forma şi producerea lor, structura cristalelor poate
absorbi, conserva, concentra şi emite energie, mai ales în spectrul frecvenţelor electro-
magnetice, proprietate pe care se bazează cristlaloterapia. 
Cristalele sunt utilizate de mii de ani pentru a vindeca şi a echilibra, prin vibraţie şi
rezonanţă.
Pe lângă utilizările străvechi ale cristalelor (de exemplu, pudra de malachit era folosită în
Egiptul antic pentru dezinfectarea rănilor), unele cristale sunt folosite şi în medicina
modernă pentru proprietăţile lor electrice, de exemplu în aparatele cu ultrasunete, unde un
cristal piezoelectric serveşte la producerea undei sonore. 
Cristalele pot atenua dureri produse prin excese, blocaje sau deficite de energie; un cristal
rece şi calmant precum lapis lazuli sau cuarţul roz va diminua energia în exces, în timp ce
carneolul o va stimula. 
Cristaloterapeuţii susţin faptul că radiaţiile electromagnetice nocive, în special cele ale
telefoanelor mobile sau computerelor, pot fi contracarate prin purtarea anumitor cristale
precum turmalina neagră, fluorita, lepidolitul, cuarţul fumuriu sau ametistul. De asemenea, ei
descriu caracterul holistic al terapiei cu ajutorul cristalelor, acţionând la nivel fizic, emoţional,
mental şi spiritual. Prin vibraţie, cristalele ar reechilibra câmpul biomagnetic (aura)
individului şi funcţionarea chakrelor (vezi Yoga).
Indicaţiile cristaloterapiei sunt disfuncţiile superficiale, fără răsunet organic: tuburări ale
dispoziţiei, efectele stresului recent, ale oboselii, afecţiuni acute moderate respiratorii sau
digestive, dar ea poate fi folosită şi de cei sănătoşi, pentru dobândirea unui echilibru suprior.
Deşi nu există contraindicaţii ale aplicării cristalelor pe suprafaţa corpului, trebuie
menţionată necesitatea folosirii cu prudenţă a unor cristale precum malachitul, ce poate
avea efecte toxice la cei hipersensibili sau în cazul inhalării prafului la prelucrare. 
Nu există studii ştiinţifice validate oficial, care să recunoască efecte terapeutice sau
protectoare ale cristalelor, nici ale folosirii acestora pe cale internă, nici în contact cu corpul
sau în mediul de viaţă al pacienţilor.
CROMOTERAPIA
S-a demonstrat ştiinţific că toate lucrurile şi fiinţele au o vibraţie proprie. Aceste vibraţii au o
anumită frecvenţă. Acelaşi lucru este valabil în cazul afecţiunilor care ne tulbură organismul,
fie că sunt virale, bacteriene, parazitare sau fungice. Toate au vibraţie proprie, unică.
Cromoterapia se bazează pe principiul conform căruia culorile, organele, funcţiile vitale şi
energia sunt în relaţii de corespondenţă, fiecare culoare având o forţă energetică ce
acţionează în felul său propriu asupra corpului, emoţiilor şi spiritului, principiu provenit din
medicina tradiţională a mai multor popoare. Vibraţiile emise de culori pot stimula
organismul, pot influenţa starea noastră şi chiar pot avea efecte curative. Cromoterapia
modernă se bazează pe vechea artă a utilizării culorilor şi a luminii în tratarea afecţiunilor
sau bolilor de orice fel. Practicanţii cred că prin utilizarea culorilor din mediul nostru este
posibilăîmbunătăţirea calităţii vieţii şi a sănătăţii.
Primele forme ale acestei terapii includeau utilizarea cristalelor colorate sau a luminii solare.
Există o varietate de opţiuni la îndemânăşi multi practicanţi combină utilizarea
cromoterapiei cu alte terapii complementare precum aromoterapia, masajul, cristaloterapia
şi yoga.
Prin aplicarea cromoterapiei, corpul uman absoarbe lumina care este formată din spectrul
de culori. Fiecare culoare din spectru are o anumită frecvenţă, lungime de undăşi energie
asociată ei. Culorile pe care le absorbim au efect asupra sistemului nervos, sistemului
endocrin  şi a eliberării de hormoni sau a altor substanţe din corpul uman. De asemenea,
pot afecta energiile mai subtile ale chakrelor (celeşapte centre energetice ale corpului
uman). Acestea pot afecta şi nivelul mental, cel emoţional, precum şi starea fizică a
omului.Un corp suferind emană vibraţii neechilibrate, în special culori închise, neclare sau
linii agresive de culoare. Cromoterapeuţii încearcă restabilirea armoniei acestor vibraţii. De
exemplu, dacă cineva se plânge de oboseală sau lipsă de energie, acesta trebuie sa facă o
"baie" de culoare pentru o scurtă perioadă de timp. Cea mai potrivită pare a fi culoarea
roşie, deoarece creşte vitalitatea şi stimulează circulaţia sangvină.
Se ştie că rozul temperează, albastrul calmeazăşi ajută asimilarea cunoştinţelor, în timp ce
portocaliul tinde să ne înveselească. Unii cromoterapeuţi spun că anumite culori se potrivesc
în anumite situaţii şi ne sfătuiesc asupra utilizării acestora în decorarea locuinţei şi a biroului.
Limbajul psihologic al culorilor este uşor de învăţat. De exemplu, culorile calde - galben sau
portocaliu - produc excitaţie nervoasăşi fericire, cele reci - albastru sau indigo - calmează
nervii. Verdele are o acţiune revigorantă şi fortifiantă, este culoarea renaşterii anuale a
naturii şi favorizează luarea deciziilor, depăşirea îndoielii.
Simptomele afecţiunilor sunt un semn al lipsei sau utilizării nepotrivite a culorii şi luminii, de
către celulele şi organele corpului uman. Acest lucru poate fi cauzat de factori precum
modul de viaţa, condiţiile de mediu, etc. Această lipsă de echilibru poate fi corectată prin
utilizarea selectivă a frecvenţelor culorilor. Formele prin care se transmit frecvenţele culorilor
către corp sunt numeroase.
Terapeuţii susţin că partea vizibilă a spectrului de culori poate afecta mintea şi corpul,
deopotrivă. Ei iau în considerare aura energetică umană - reprezentată printr-un aşa zis "ou"
de energie - energia emanată de corpul uman, pe care doar puţini dintre noi o pot observa
direct, cu ochiul liber.
Cromoterapeuţii vor lua în considerare istoricul medical şi starea prezentă de sănătate a
unei persoane, pentru a observa aura prin concentrare. Ei cred că fiecare organ, parte a
corpului, stare emotională sau mentalăcorespund unei anumite culori. Observând culorile
din aura fiecăruia, ei pot utiliza culorile respective pentru remedierea afecţiunilor.
Culorile sunt utilizate de multă vreme în practica medicală convenţională pentru tratarea
icterului de care suferă nou-născuţii, dar şi a altor afecţiuni. Numeroase probleme, inclusiv
cele legate de condiţiile stresante de viaţă, cum ar fi: insomnia, anxietatea, astmul, devieri de
comportament, depresia etc., pot fi tratate astfel. Cromoterapia poatefi utilă şi în
recuperarea după operaţii sau boli grave. De asemenea, ajută la creşterea nivelului creativ şi
în procesul de învăţare.Culorile pot fi folosite aproape în toate cazurile (pentru toate
afecţiunile), alături de tratamentul medical clasic, cromoterapia fiind, probabil, utilă, mai ales
din punct de vedere al stărilor mentale, o dispoziţie bună, optimistă, fiind deja unanim
acceptată ca premisă importantă a vindecării mai facile.
Tratamentele cromoterapice pot lua forme variate:
 Concentrarea luminii pe zona afectată;  Utilizarea anumitor alimente colorate în dietele
noastre produce anumite reacţii în corp. De exemplu, carotenul (îl găsim în morcovi şi cartofi
dulci) are culoarea portocalie şi se aflăîn compoziţia vitaminei A. Aceste alimente ar trebui
utilizate pentru a menţine sănătatea pielii, a mucoaselor etc.;  Consumul de "apă de
curcubeu" - Apa se păstreazăîntr-un recipient colorat şi expusă la soare. Culorile
recipientuluiîşi alătură energiile cu cele ale apei şi în momentul consumului, ne “îmbibăm”
cu aceste energii;  Lumina albătrecută prin filtre colorate este direcţionată către părţi ale
corpului sau către întregul corp;  Imbrăcămintea colorată - anumite culori ale îmbrăcăminţii
filtrează lumina, iar corpul o absoarbe.
Cromoterapia nu ne afectează negativ şi poate fi folosităîn special ca tratament adjuvant.
Fiecare culoare din spectru vibrează pe o banda proprie şi fiecare parte din corpul uman
rezonează la o culoare proprie. Dacă nu ne simţim bine, suntem bolnavi sau prost dispuşi,
putem utiliza culorile pentru a armoniza vibraţiile şi restabili echilibrul. Prin restabilirea
echilibrului "corpului energetic", putem crea armonia corpului fizic.
Tratamentul cromoterapic se desfăşoară în întuneric sau în semiobscuritate. Terapeutul
aplică fasciculul luminos al unui bec colorat (lampă cu halogen) fie asupra întregului corp
(rareori), fie asupra rădăcinii nasului (ochii rămânând închişi sau protejaţi cu ochelari
speciali), fie asupra unei zone reflexogene (aşa-numita reflexo-cromie). 
Terapeutul va ajusta frecvenţa şi intensitatea culorilor utilizate pe parcursul tratamentului, în
funcţie de starea pacientului. De regulă, aplicarea luminii colorate durează trei minute (la
copii, un singur minut), fiind urmată de aplicarea culorii complementare (30 secunde la
adulţi, 10 secunde la copii). Fiecare şedinţă durează aproximativ o oră, fiind necesare, în
medie, şapte şedinţe săptămânale.
Înainte de şedinţele de cromoterapie este necesară îndepărtarea oricăror urme de creme,
loţiuni, parfumuri, coloranţi sau geluri. După şedinţă, pacientul trebuie să rămână întins în
întuneric aproximativ o jumătate de oră sau să-şi ferească de lumină zona tratată, prin
acoperirea cu o ţesătură neagră, opacă.