Manipulările coloanei vertebrale şi ale membrelor în scop

terapeutic au fost utilizate şi grupate sub forma unei metode

cu tehnică şi indicaţii exacte, numită metoda osteopatică.
Recent, această metodă a fost simplificată, dar i se adaugă
chiropractica sau chiropraxia. În practica kinetologică, atât
manipulările vertebrale cât şi cele ale articulaţiilor periferice
beneficiază de tehnici de lucru bine puse la punct.

Manipularea reprezintă o mobilizare forţată care deplasează

elementele unei articulaţii peste limita lor obişnuită şi
voluntară de mişcare, până la limita jocului anatomic posibil,
fără să depăşească această limită anatomică. Noţiunile de
manipulare şi mobilizare nu sunt sinonime.

Manipularea este considerată un gest precis, care necesită un

diagnostic corect, presupune lipsa durerii la execuţie şi se
supune regulii mişcării contrare, având în vedere faptul că se
utilizează direcţia de mobilizare în sensul opus direcţiei
blocate şi dureroase.

Manipularea trebuie să fie precedată de testarea tuturor

direcţiilor de mişcare ale segmentului vertebral interesat. În
concordanţă cu principiile de nondoloritate şi mişcare
contrată ale manipulării, nu se va manipula un segment care
are toate direcţiile de mişcare blocate şi dureroase.

Specialiştii în domeniu au imaginat o schemă ca o stea cu 6

braţe, reprezentând direcţiile de mişcare ale coloanei. Se va
nota gradul de limitare a mişcării sau intensitatea durerii pe
fiecare direcţie de mişcare. Manipularea se va executa pe

1
direcţiile care nu sunt notate, deoarece cele notate reprezintă
contraindicaţii ale manipulării. De obicei, trebuie să existe cel
puţin trei direcţii de mişcare libere, pentru ca manipularea să
aibă toate şansele de reuşită.

Manipulările articulaţiilor membrelor sunt mai puţin

spectaculoase şi importante în comparaţie cu cele ale
rahisului. Manipularea membrelor se bazează pe ideea
conform căreia mişcările care nu se pot executa activ pot fi
totuşi realizate sub aspect fiziologic. Mişcările se blochează ca
urmare a unor suferinţe articulare sau din cauza contracturii
şi/sau retracturii musculare periarticulare. Articulaţiile
interesate pot fi: interfalangienele, metacarpofalangienele,
metatarsofalangienele, articulaţia pumnului, genunchii,
coatele etc. Mişcările care pot fi realizate pasiv din articulaţii
sunt: cele de lateralitate, de rotaţie, de alunecare
anteroposterioară, de decopatare.

2
 Chiropractica

Chiropractica sau chiroterapia reprezintă un sistem alternativ

de îngrijire medicală care constă în diagnosticul,
tratatamentul și prevenirea afecțiunilor sistemului
musculoscheletal și nu numai, prin manipularea manuală a
coloanei vertebrale de către un terapeut.

Chiropractica se bazează pe principiul conform căruia

majoritatea tulburărilor și afecțiunilor apar din cauza unor
„subluxații” la nivelul coloanei vertebrale, respectiv a unei
alinieri defectuoase a vertebrelor, iar prin reașezarea
corespunzătoare se restabilesc legăturile și semnalele
nervoase către organe. Vertebrele care au o poziție
defectuoasă pot apăsa pe nervii spinali și îi pot astfel
comprima, blocând astfel impulsul nervos care este transmis
către organele interne. Chiropractica reușește, prin

3
repoziționarea vertebrelor, să facă loc „inteligenței înnăscute”
a corpului, care îi dă capacitatea să se vindece singur.

Fondatorul acestui tip de terapie este D. D. Palmer, un

magnetoterapeut interesat de frenologie și spiritualism, care a
susținut că a putut vindeca afecțiuni precum problemele
cardiace și surditatea prin manipularea coloanei vertebrale. În
urma acestor prezumții el a pus bazele chiropracticii,
susținând, fără însă a avea dovezi, că așezarea
necorespunzătoare a vertebrelor și prin aceasta, blocarea
nervilor, cauzează nu doar afecțiuni ale sistemului
musculoscheletal, dar și majoritatea afecțiunilor. Palmer a
utilizat conceptul de „subluxații” la nivel teoretic, nu ca un
termen medical, pentru a încerca să explice poziția
defectuoasă a vertebrelor.

Chiropractica este folosită fie ca tratament principal, fie ca

tratament complementar, alături de tratamentul
convențional. Prin manipularea coloanei vertebrale se dorește
redarea mobilității acelor articulații dintre vertebre

care din diverse cauze și-au pierdut-o. Chiropracticanții

consideră că prin reașezarea corectă a vertebrelor se reduce
durerea și rigiditatea musculară, dând astfel ocazia țesuturilor
afectate să se vindece.

4
Pentru diagnostic se folosesc atât teste medicale (raze
X,RMN,CT), dar si metode pseudoștiințifice: iridologia, analiza
părului, măsurarea lungimii picioarelor pentru a se vedea dacă
vreunul este mai lung, etc. Împreună cu chiropractica se
folosesc și alte pseudoterapii: homeopatia, manipularea
craniului, magnetoterapia, irigații ale colonului, remedii
naturiste etc.

Unii chiropracticanți consideră că pot trata cu succes durerile

de spate (cele mai frecvente afecțiuni pentru care pacienții
apelează la chiropractică) și alte afecțiuni ale sistemului
musculoscheletal, în timp ce alții, mai iraționali, pretind că
prin manipularea coloanei vertebrale pot trata orice afecțiune
de care suferă pacientul.
Argumente pro și contra

Chiropractica este una dintre terapiile alternative cele mai

aspru criticate de comunitatea științifică, în primul rând
pentru că se bazează pe niște concepte și principii inventate
de fondatorul său, însă argumentele aduse atât de adepți, cât
și de oponenți sunt numeroase. Iată câteva dintre acestea:

Argumente pro
 Nu există riscul unor efecte secundare produse de

medicamente sau substanțe ingerate

 Chiropractica susține vindecarea cauzei bolii, nu doar

vindecarea simptomelor, prin înlăturarea „subluxațiilor”

5
 și oferind astfel posibilitatea corpului de a se auto-
vindeca
 Relația terapeutică este foarte importantă și se
investește mult în atenția și timpul acordate pacientului,
în ascultarea problemelor de sănătate pe care le are și în
a-l face să se simtă cât mai confortabil în timpul ședinței
chiropractice.
 Ședințele și tratamentul oferit de chiropractică sunt de
obicei mai ieftine decât medicamentele, tratamentele
sau procedurile și intervențiile medicale convenționale

Argumente contra
 Nu există un consens între chiropracticanți privind

detectarea subluxațiilor sau modul corect de aliniere a

vertebrelor, de aceea există riscul ca același pacient să
aibă parte de tratamente și manipulări ale coloanei total
diferite de la un terapeut la altul. Mai mult decât atât, un
studiu de caz a arătat că cinci chiroterapeuți au
diagnosticat diferit un copil sănătos de patru ani (acesta
fusese inițial la un medic pediatru care l-a consultat și nu
a găsit nicio problemă de sănătate). Mama copilului le-a
spus celor cinci terapeuți că fetița prezenta diverse
simptome și fiecare a venit cu o variantă diferită de
diagnostic, unul dintre aceștia chiar inițiind tratamentul
prin manipularea coloanei, fără a cere permisiunea
mamei.
 Conceptele de bază ale chiropracticii nu au fundament

științific. Cercetările din medicină și știință nu au dovedit

6
 existența „subluxațiilor” și nici medicii chirurgi sau
radiologi nu au descoperit aceste „defecțiuni” la nivelul
coloanei vertebrale. De asemenea, nu poate fi
demonstrată existența „energiei inteligente” a
organismului
 Chiropracticanții nu au reușit să demonstreze că
împiedicarea unui impuls nervos să ajungă la destinație
ar putea cauza boala. Funcționarea organelor este
determinată de o combinație de factori hormonali,
circulatori, psihici, chimici etc. Cercetările medicale au
arătat că și în cazul cel mai grav în care un nerv spinal
este comprimat, acesta nu poate provoca o boală.
 Nimeni nu a reușit până în prezent să determine
experimental, în condițiile în care teoria chiropracticii ar
fi validă, cât de mult trebuie să fie deplasate vertebrele
astfel încât să fie obținut un efect benefic.
 Pentru că terapia constă în masajul spatelui folosind
mâinile, o practică foarte veche folosită din timpuri
străvechi de către vindecători, este foarte probabil să
intervină efectul placebo si sugestibilitatea pacientului,
care să explice mult mai bine reducerea durerii și starea
de bine.
 Manipularea fizică a oaselor este folosită și în medicină,
putând ușura durerea și flexibiliza articulațiile, cu toate
acestea rămâne o procedură medicale limitată, cu efecte
pe termen scurt, dar care în niciun caz nu vindecă și alte
boli, așa cum susțin unii chiropracticanți.

7
  Chiropractica propune o teorie simplistă asupra modului
în care apare boala. Conform teoriei sale, așezarea
defectuoasă a vertebrelor care poate comprima anumiți
nervi spinali este principala cauză a apariției
dezechilibrelor și afecțiunilor, ori cauzele externe
(microbi, viruși, accindentări etc.) sau de natură psihică
sunt total desconsiderate.

 
Ce arată studiile?

Edzard Ernst, doctor în medicina alternativă și cunoscut

pentru studiile și meta-analizele realizate pentru a vedea în ce
măsură terapiile alternative sunt susținute științific, consideră
că a privi chiropractica ca fiind o practică dovedită științific
este o contradicție în termeni. Atât timp cât o terapie se
bazează pe „subluxații” pentru a explica boala nu poate fi
științifică, iar dacă ar fi științifică și-ar modifica conceptele și
principiile de bază.
Studii numeroase au fost realizate în privința chiropracticii,
însă multe dintre acestea nu respectă normele metodologice
de realizare a testelor clinice. În general rezultate pozitive ale
chiropracticii s-au obținut în privința durerii de spate, deși alte
studii au obținut rezultate contradictorii în privința aceleiași
afecțiuni. Pentru alte boli și tulburări, fie ale sistemului
musculo-skeletal, fie de altă natură, cercetarea nu evidențiază
validitatea chiropracticii ca metodă terapeutică.

8
Beneficiile chiropracticii nu sunt susținute de studiile
științifice, rezultate pozitive fiind obținute doar în privința
durerilor de spate, deși și aici dovezile sunt contradictorii.

Contraindicații

Utilizarea chirpracticii nu este în general susținută de teste

clinice care să fi arătat validitatea tratamentului pe care îl
propune. Cu toate acestea, oamenii apelează la astfel de
tratamente, fără măcar să bănuiască riscurile pe care și le
asumă.

Așa cum cercetările au arătat, există șanse de 50% pentru o

persoană ca manipularea chiropractică să îi provoace efecte
adverse. Riscurile sunt însă și mai mari atunci când pacientul
suferă de boli și afecțiuni ale oaselor sau articulațiilor,
osteoporoză, cancer de oase, rupturi sau fracturi de oase în
prezent sau în trecut.

Iată o scurtă trecere în revistă a efectele și riscurile la care ne

supunem atunci când apelăm la chiropractică, identificate de
meta-analize ale cercetărilor realizate:

Riscurile chiropracticii

Deși chiropractica reprezintă un sistem de sănătate non-

științific, este foarte populară în SUA și unele state din Europa,
acești terapeuți având licență de liberă practică.
9
Înainte însă de a consulta un astfel de terapeut trebuie să
cunoaștem foarte bine riscurile pe care le implica prcatica sa.
În chiropractica se utilizează frecvent razele X pentru
detectarea așa-ziselor subluxații, ori pentru că acestea nu
există, ne supunem radiațiilor inutil, de fiecare dată când
apelăm la un astfel de specialist, în vederea diagnosticării. Pe
lângă chiropractică se folosesc de multe ori suplimente
naturiste, care sunt vândute de multe ori chiar de cei care le
recomandă, dar și alte terapii sau remedii care pot avea efecte
adverse (de exemplu irigarea și curățarea colonului).
Manipularea în sine a coloanei vertebrale poate cauza efecte
negative precum fracturi sau dislocări ale vertebrelor,
acutizarea durerii în loc de ușurare, precum și alte efecte mai
mult sau mai puțin grave.

Pe de altă parte, literatura de specialitate a semnalat și

cazurile unor pacienți pentru care chiropractica a fost fatală.
Fie că pacienții sufereau de boli grave, pe care
chiropracticanții nu aveau cum să le depisteze, ci dimpotrivă,
au agravat mai mult starea de boală, fie prin manipularea
fizică a gâtului sau a colonaei vertebrale s-au produs rupturi
ale organelor interne sau compresii ale nervilor, aceștia au
avut un sfârșit tragic, demonstrat în urma proceselor a fi
cauzate de tratamentul chiropractic.

10
Deși efectele adverse apar și practic jumătate dintre pacienți
le manifestă, așa cum a arătat un studiu, pacienții continuă să
urmeze acest tratament pentru că terapeuții le spun că este
normal să experimenteze episoade în care să se simtă rău. În
ciuda popularități chiropracticii, informațiile privind riscurile
pe care le implică sunt insuficiente, de aceea trebuie să ne
gândim bine înainte de a alege acest tratament, în condițiile în
care șansele de a experimenta efecte secundare sunt
considerabile.

Tractiunile (Elongatiile) vertebrale sau Vertebroterapia

Tractiunile vertebrale

  Metoda denumita, nu prea corect, si "vertebroterapie"

reprezinta o tractiune in ax a diverselor regiuni ale coloanei,
11
cu scopul de a indeparta vertebrele intre ele. Tractiunea se
executa cu diverse aparate sau instalatii.Se realizeaza o
decompresie vertebrală prin elongatie.

Tracțiunile se executa pe diferite aparate sau manual.

Tracțiunea (elongatia) se execută pe axul coloanei și poate să
fie: continuă, progresivă, sau cu intermitențe discontinue (se
crește progresiv forța de tracțiune, se menține la punctul
maxim, apoi se scade treptat).Tracțiunile se fac în plan
orizontal, vertical sau înclinat.

Cu ajutorul aparatelor, recuperarea se face mai repede

Decompresia (elongaţia) tridimensională a vertebrelor

reprezintă versiunea „high tech” a tracţiunii sau elongaţiei.
Elongaţia este o metodă de tratament nechirurgical, un proces
prin care se creează un efect de vid sau de presiune negativă
în interiorul discurilor. Acest vid ajută discurile să se hidrateze,
creând mediul de vindecare. Decompresia vertebrală duce la
creşterea spaţiului intervertebral. Un alt mecanism prin care
acţionează este elongarea ligamentelor coloanei vertebrale,
ce duce la deblocarea segmentelor discovertebrale şi crearea
de spaţiu pentru mărirea în volum a discului.Cu terapia
medicamentoasa se elimină durerea, dar cauza rămâne.

Tot ce înseamnă tratarea problemelor de spate nu trebuie să

implice durere.

12
Tridimensională şi multifuncţională, masa pe care se aşează
pacientul este conectată la un calculator la care ajung datele
bolnavului, iar după ce se izolează segmentul afectat de pe
coloană calculatorul dă mesei procedurile personalizate de
decompresie. Aparatul lucrează foarte fin, nu se aude, nu se
simte, zona dureroasă fiind decompresată în totalitate.
Mesele au un sistem care dozează forţa cu care trebuie să se
apese zona bolnavă, se calculează un dozaj precis, masa
începe să facă flexie - extensie cu diferite viteze, amplitudine
laterală, stânga sau dreapta. Ideea după care se ghidează
medicul este că pacienţii trebuie să vindece cauza, nu doar
durerea în sine.

Mesele automate fac manipularea sigură şi fără riscuri.

13
 

Chiroterapia se adresează tuturor segmentelor coloanei

vertebrale. Prin chiroterapie se urmăresc:

» mobilizarea fiecărui segment discovertebral;

» redarea elasticităţii ligamentelor;

» redresarea microcirculaţiei;

» îmbunătăţirea hidratării discale;

» reducerea subluxaţiilor vertebrale;

» corectarea axului vertebral.

Chiroterapia, alături de decompresia tridimensională a

vertebrelor, reprezintă «standardul de aur» în tratamentul
nechirurgical al afecţiunilor coloanei vertebrale. Chiroterapia
se face pe mese speciale automate, ce fac manipularea sigură,
exactă şi fără riscuri.

Indicatiile sunt: sindroamele clinice dureroase cervicale si

lombare de origine mecanica, acute sau crornice, determinate
de afectarea discului, ligamentelor sau a masei musculare,
radiculargiile de origine vertebrala .

14
Contraindicatiile sunt: hiperalgii cervicale sau lombare,
prezenta unor fenomene neurologice nete sau a unui sindrom
dural foarte accentuat, prezenta unor devieri vizibile ale
coloanei (cifoze, scolioze), persoanelor mai in varsta de 60 de
ani, persoanelor cu un sistem nervos labil, anxioase.

Senzatia de ameliorare sau disparitia durerii sub tractiune este

indicatorul cel mai bun al aplicarii unei tehnici corecte.

Durata tratamentului este de la 10 pana la 30 de minute, in

functie de regiunea tratata.

O serie de cercetari experimentale pe cadavru sau pe

simulatoare de coloana au demonstrat ca tractiunea
realizeaza distantari intervertebrale daca se exercita cu forte
adecvate. Concomitent se formeaza un "fenomen de vid", in
care o substanta de contrast injectata intervertebral se
concentreaza spre mijlocul discului, ramanand in mare parte
aici si dupa oprirea tractiunii.
Studiile "pe viu" au confirmat ulterior prin radiografii
valabilitatea efectelor tractiunilor.
Pentru coloana lombara se considera ca putem realiza o
departare intervertebrala de 1,5 mm aplicand o tractiune de
330 de kg (175 kg pentru contracararea frecarii pe masa de
elongatie, 10 kg pentru intinderea ligamentelor si discurilor si
145 kg pentru cedarea fortei musculare) (De Seze si
15
Levernieux). Desigur, cifrele sunt aproximate, ele variind dupa
diversi cercetatori. In cadrul unei tractiuni de 5 minute se
obtine un maxim de departare intervertebrala la nivelul L5-S1
(2,5 mm), apoi, in ordine, intre L4 si L5 (1,5 mm), intre L4 si L3
(1,3 mm), distantare care se pierde la 30 de minute dupa
incetarea tractiunii (Lehman si Brunner).

Pentru o elongatie pe verticala (deci fara frecarea pe masa),

majoritatea autorilor considera ca este necesara o tractiune
de 135-150 de kg pe coloana lombara pentru a obtine
ecartamentul intervertebral. Din practica se stie insa ca nu se
utilizeaza asemene forte mici pe masa de elongatie si totusi se
obtin rezultate pozitive. In aceste cazuri este posibil sa
realizam ameliorarile numai pe baza intinderii tesuturilor
musculotendinoase.
Pentru coloana cervicala se considera ca o tractiune de 10 kg
pe verticala sterge lordoza, iar de la 12 kg in sus se produce
distantarea intervertebrala, in special la nivelul C4-C5 si C5-C6
(Bard si Jones). 

Tehnici de tractiune

De obicei tractiunea se executa in axul coloanei, dar exista si

tractiuni zise "orientate", care se executa pe segmentul
vertebral usor inclinat (in flexie sau lateroflexie).
Tractiunea poate fi continua - ore sau chiar zile -, in care caz
forta de tractiune este slaba, scontandu-se ca durata
prelungita va face sa cedeze rezistenta musculara. Prin
aceasta tehnica nu se ajunge la ecartaj vertebral. Se utilizeaza
16
mai frecvent tractiunea continua de scurta durata (minute),
dar cu forta crescuta.
In ultimul timp se prefera tractiunile intermitente,
discontinue, in care forta de tractiune se creste progresiv,
atinge un maxim la care se mentine cateva minute, apoi scade
treptat pana la zero sau pana la o anumita valoare, apoi din
nou se reia ciclul de tractiune. Exista si alte variante de
modulare intermitenta a fortei de tractiune.
Din punctul de vedere al pozitiei, se aplica tractiuni din culcat,
sezand sau in ortostatism.
Aparatajul de tractiune este destul de variat, utilizand ca forta
de tractiune fie greutatea partiala a corpului prin alunecare pe
plan inclinat sau la verticala, fie contragreutati, fie tamburi de
tractiune manipulati prin manivele sau cu comanda automata,
etc. Acest aparataj are diverse sisteme de fixare a
segmentelor vertebrale (capastru, chingi, etc.), care reprezinta
contratractiunea sau forta de tractiune ce se exercita prin
intermediul lor.
Tractiunea se poate aplica si asupra corpului scufundat in apa
calda, avand avantajul efectului decontracturant al acesteia,
dar si dezavantajul dificultatilor de pozitionare si mentinere a
acestei pozititii contra tendintei de ridicare la suprafata a
corpului.
Daca aparatele si sistemele de tractiune vertebrala sunt
variate, regulile aplicarii acesteia se mentin aceleasi si trebuie
respectate strict : 
 Pozitia pacientului trebuie sa fie cat mai confortabila, ca

sa asigure decontracturarea musculara

17
  Sistemele de fixare sa nu lezeze tesuturile si sa nu jeneze
circulatia.
 Forta de tractiune este progresiva in cadrul unei sedinte,
dar si de la o sedinta la alta.      
 Senzatia de ameliorare sau disparitie a durerii sub
tractiune este indicatorul cel mai bun al aplicarii unei
tehnici corecte; invers, in cazul cresterii intensitatii sau
zonei durerii.
 Forta de tractiune este redusa treptat spre sfarsiutl
sedintei
 Durata unei sedinte nu depaseste 10-15 minute, pentru
coloana cervicala, si 20-30 de minute pentru coloana
lombara - la aceste durate se va ajunge progresiv.
 Se executa o sedinta pe zi sau trei pe saptamana.

Indicatii si contraindicatii

Indicatiile (teoretice) ale tractiunilor vertebrale sunt

reprezentate de sindroamele clinice dureroase cervicale sau
lombare de origine mecanica, acute sau cronice, determinate
de afectarea discului, ligamentelor sau maselor musculare. De
asemenea, radicalalgiile de origine vertebrala reprezinta o
indicatie de baza.
Hotararea insa de a supune acesti pacienti la o tractiune
vertebrala este azi mai limitata decat in tecut.
Se vor evita tractiunile in cazul : 
 hiperalgiile cervicale sau lombare;

18
  prezentei unor fenomene neurologice nete sau a unui
sindrom dural foarte accentuat;
 prezentei unor devieri vizibile ale coloanei (cifoze,
scolioze);
 persoanelor mai in varsta (peste 60 de ani);
 persoanelor cu un sistem nervos labil, anxioase.

 Tractiunea vertebrala impune o supraveghere continua a

pacientului in timpul sedintelor, kinetoterapeutul dialogand
mereu cu el, pentru surprinderea aparitiei oricarui fenomen
revelator de incidente neplacute, cum ar fi : paresteziile,
durerile, ametelile, senzatia de lipotimie, hipoesteziile, etc.
Desigur, aceasta metoda cere oarecare experienta si din
partea medicului care o prescrie, si din partea
kinetoterapeutului care o executa. Aceste doua conditii fiind
indeplinite, metoda poate da cele mai multe ori satisfactii
terapeutice.
Tracţiunea vertebrală necesită supravegherea continuă a
pacienţilor pe parcursul şedinţelor, pentru a identifica apariţia
oricărui fenomen nedorit, precum paresteziile, durerile,
ameţelile, senzaţia de lipotimie, hipoesteziile etc.

19