UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

FACULTATEA KINETOTERAPIE

DEPARTAMENTUL: KINETOTERAPIE ȘI TERAPIE

OCUPAȚIONALĂ

METODOLOGII MODERNE IN TRATAMENTUL COMPLEX

AL LUXAȚIEI DE ȘOLD LA NOU NASCUȚI

Teză de master

Conducător științific: Zavalișca Aurelia ,

dr. în pedagogie, conferențiar universitar

Masterant: Untila Marcela

semnatur

Chișinău,2024

CUPRINS ……………………………………………………………………………..……

ABREVIERI …………………………………………………………………………………

INTRODUCERE …………………………………………………………………………..
I. STUDIUL BIOGRAFIC PRIVIND IMPORTANȚA KINETOTERAPIEI IN
RECUPERAREA LUXAȚIEI DE ȘOLD LA NOU NĂSCUȚI …………………………

I.1. Informații genertale privind structura anatomică și biomecanică a articulației coxo-

femurale la nou nascuți

I.2. Descrierea etiologiei , patogenezei și clinicii luxației de șold la nou nascuți

I.3 Metodologii modern de tratament kinetoterapeutic aplicat in recuperarea luxației de șold

la nou nascuți

I.4 Kinetoterapia aplicată in luxația de șold la nou nascuți

I.5 Concluzii la capitolul I

II. METODELE ȘI ETAPELE UTILIZATE ÎN STUDIUL KINETOTERAPEUTIC AL

LUXAȚIEI DE ȘOLD LA NOU NASCUȚI …………………………………………….…

II.1 Etapele studiului de cercetare

II.2 Metodologia utilizată în studiul de cercetare a luxației de șold la nou nascuți

II.3 Programul model propus pentru recuperarea luxației de șold la nou nascuți

III. ANALIZA REZULTATELOR CAPATATE IN STUDIUL KINETOTERAPEUTIC

ASUPRA COPIILOR NOU NASCUȚI CU LUXAȚIE DE ȘOLD

III.1 Analiza rezultatelor inițiale obținute în urma evaluării grupului de studiu

III.2 Analiza rezultatelor finale obținute în urma evaluării grupului de studiu

III.3 Generalizarea rezultatelor obținute în procesul studiului privind luxația de șold la copii
( descrim totul ce si cum am facut )

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Displazia de șold este o tulburare congenitală a formării articulației, care poate provoca
dislocarea sau subluxarea capului femural. Se observă fie o subdezvoltare a articulației, fie o
mobilitate crescută a acesteia în combinație cu deficiența de țesut conjunctiv. La o vârstă
fragedă, se manifestă ca asimetrie a pliurilor pielii, scurtarea și limitarea abducției șoldului.

2
Ulterior, sunt posibile durerea, șchiopătarea și oboseala crescută a membrului. Patologia este
diagnosticată pe baza semnelor caracteristice, a datelor ecografice și a examinării cu raze X.
Tratamentul se efectuează folosind mijloace speciale de fixare și exerciții pentru dezvoltarea
musculară.

Displazia de șold (din grecescul dys - tulburare, plaseo - formă) este o patologie congenitală
care poate provoca subluxație sau luxație a șoldului. Gradul de subdezvoltare a articulației
poate varia foarte mult - de la afectarea gravă la o mobilitate crescută în combinație cu
slăbiciune a aparatului ligamentar. Pentru a preveni posibilele consecințe negative, displazia
de șold trebuie identificată și tratată devreme - în primele luni și ani de viață a copilului.

Displasia este una dintre cele mai frecvente patologii congenitale . Potrivit experților în
domeniul traumatologiei și ortopediei, frecvența medie este de 2-3% la mie de nou-născuți.
Există o dependență de rasă: la afro-americani se observă mai rar decât la europeni, iar la
indienii americani se observă mai des decât la alte rase. Fetele se îmbolnăvesc mai des decât
băieții (aproximativ 80% din toate cazurile).

Cauzele Apariția displaziei se datorează mai multor factori. Există o predispoziție ereditară
clară - această patologie este de 10 ori mai probabil să fie observată la pacienții ai căror
părinți sufereau de o tulburare congenitală a dezvoltării articulației șoldului. Probabilitatea de
a dezvolta displazie crește de 10 ori cu o prezentare podală a fătului. În plus, probabilitatea
acestei patologii crește odată cu toxicoza, corectarea medicamentului a sarcinii, un făt mare,
oligohidramnios și unele boli ginecologice la mamă.

Cercetatorii observa, de asmenea , o legatura intre rata de incidența și condițiile de mediu

nefavorabile .În regiunile defavorizate din punct de vedere ecologic, displazia este observată
de 5-6 ori mai des. Dezvoltarea displaziei este influențată și de tradițiile naționale de înfășare
a bebelușilor. În țările în care nou-născuții nu sunt înfășați, iar picioarele bebelușului sunt în
poziție de abducție și flexie de cele mai multe ori, displazia este mai puțin frecventă decât în
țările cu tradiții de înfășare strânsă.

Articulația șoldului este formată din capul femurului și acetabul. În partea superioară, o
placă cartilaginoasă este atașată de acetabul - buza acetabulară, ceea ce mărește aria de
contact a suprafețelor articulare și adâncimea acetabulului. Articulația șoldului unui nou-
născut, chiar și în mod normal, diferă de articulația unui adult: acetabulul este mai plat, situat
nu oblic, ci aproape vertical; ligamentele sunt mult mai elastice. Capul femural este ținut în
priză de ligamentul rotund, capsula articulară și labrumul acetabular.

3
Exista trei forme de displasie de șold : acetabula ( dezvoltarea afectată acetabulului ),
dysplasia femurului superior și dysplasia rațională, in care geometria oaselor ion plan
orizontal este perturbată. Dacă dezvoltarea oricărei părți a articulației șoldului este întreruptă,
acetabulul, capsula articulară și ligamentele nu pot ține capul femural la locul potrivit. Ca
urmare, se mișcă în exterior și în sus. În acest caz, labrumul acetabular se mișcă și el,
pierzându-și în cele din urmă capacitatea de a fixa capul femurului. Dacă suprafața articulară
a capului se extinde parțial dincolo de priză, apare o afecțiune, numită subluxație în
traumatologie.

Daca procesul continua, capul femoral se mișcă și mai sus și pierde complet contactul cu
cavitatea glenoidă. Labrumul acetabular este sub cap și este învelit în interiorul articulației.
Apare o luxație. Dacă este lăsat netratat, acetabulul se umple treptat cu țesut conjunctiv și
gras, făcând dificilă reducerea.

I. KINETOTERAPIA. IMPORTANTA ACESTEIA

Kinetoterapia (KT) este o forma de terapie care foloseste o varietate de exercitii fizice,
miscari active si pasive sau masaj pentru recapatarea sau ameliorarea sanatatii si
mobilitatii unor segmente afectate dupa boala sau accidentare.

I.1 Informatii generale

Cu alte cuvinte, reprezinta o terapie prin miscare, etimologia cuvantului avand o

provenienta greaca (kinetos – mobil, therapeia – tratament).

De sorginte straveche, kinetoterapia este mentionata inca din textele antice chinezesti,
indiene sau egiptene, dar Herodot a fost primul medic care a studiat cu atentie relatia
dintre exercitiul fizic si functia respiratorie, cardiovasculara, metabolica sau echilbrul
neuropsihic, in spitalul sau din insula Kos. Mai mult, el a consemnat corelatia intre
exercitiu – hipertrofia musculara si imobilizare – atrofia musculara.

In zilele noastre tehnicile si metodele de kinetoterapie s-au diversificat si rafinat, fiind

aplicate in numeroase patologii de la cele acute (accidentari, traumatisme, interventii
chirurgicale ortopedice) la cele cronice (afectiuni degenerative, neurologice,
neuromusculare, respiratorii, etc). Inclusiv sarcina are parte de programe specifice de
kinetoterapie prin care gravida este sustinuta sa nasca fara riscuri si sa se recupereze
postpartum.
4
Un procent de aproximativ 15% din populatia lumii are o boala cronica degenerativa care
duce la limitarea fizica, iar 25% dintre seniorii de peste 65 de ani vor suferi anul acesta o
cadere care va necesita interventii de recuperare. Pe langa ei, pacienti de toate varstele cu
leziuni osteomusculare, motorii, psihice sau dizabilitati au nevoie de interventia unor
profesionisti in kinetoterapie si reabilitare pentru ca starea lor de sanatate sa se
amelioreze.

I.2 Cum functioneaza kinetoterapia

Sesiunile de kinetoterapie nu incep inainte de o evaluare medicala. In majoritatea

cazurilor, pacientul ajunge in serviciile de kinetoterapie la recomandarea unui medic,
fiind deja diagnosticat cu o anumita patologie.

Kinetoterapeutul, uneori impreuna cu medicul de recuperare, evalueaza initial pacientul si

alege programul de exercitii potrivit necesitatilor si afectiunii acestuia. In cele mai multe
cazuri kinetoterapeutul face parte dintr-o echipa multidisciplinara care asista pacientul
pentru refacerea sa.

Un kinetoterapeut se va interesa de constitutia pacientului, varsta, sexul, afectiunea

existenta, stadiul evolutiei, tipul de activitate pe care il desfasoara sau existenta altor
afectiuni, atunci cand propune un program de exercitii. Dupa efectuarea evaluarii
preliminare, se stabilesc obiectivele specifice pentru pacient si se selecteaza cele mai
potrivite exercitii.

Sesiunile de kinetoterapie dureaza in general 50 de minute si se desfasoara sub atenta

monitorizare a specialistului care consemneaza progresele zilnice si adapteaza programul
de exercitii evolutiei pacientului.

Exercitiul terapeutic consta in executarea sistematica si planificata a miscarilor corpului,

posturilor si activitatilor fizice, astfel incat pacientul sa aiba mijloacele de a:

 Corecta sau preveni deficientele fizice

 Imbunatati si restabili functionarea fizica

 Preveni sau reduce factorii de risc pentru sanatate

 Optimiza starea generala de sanatate, fitness sau starea de bine

I.3 Obiectivele kinetoterapiei

In stabilirea programului de exercitii este esentiala stabilirea unor obiective specifice de

catre specialist in colaborare cu pacientul.
5
Principalele obiective ale kinetoterapiei constau in:

 corectarea, respectiv mentinerea posturii si aliniamentului corporal;

 cresterea fortei si a rezistentei musculare;

 cresterea masei musculare;

 imbunatatirea mobilitatii articulare;

 cresterea coordonarii si a echilibrului;

 imbunatatirea capacitatii de efort;

 recuperarea cardio-respiratorie;

 cresterea confortului fizic si psihic;

 relaxarea;

 mentinerea unei vieti active.

Pentru adaptarea exercitiilor la diferitele faze de recuperare a pacientului pot fi influentate

urmatoarele aspecte:

 Doza (frecventa, numarul de repetari, etc)

 Pozitia persoanei (intinsa, incarcata,etc) si tipul de exercitiu

 Viteza de miscare

 Sarcina

 Tipul de respiratie

 Mediul in care se va desfasura (de exemplu: acasa, la serviciu, in aer liber,

in apa)

Pot fi stabilite exercitii pentru fazele initiale, cand durerea predomina si ulterior,
exercitiile se pot adapta evolutiei pe masura ce simptomele se amelioreaza.

Ca in orice domeniu, kinetoterapia are cateva principii care trebuie respectate in orice
circumstanta. Acestea constau in:

 Principiul “primum non nocere” (“in primul rand sa nu faci rau”)

 Principiul kinetoterapie fara durere.

 Regula gradarii efortului.

6
I.4 Tipuri de kinetoterapie

Kinetoterapia este de trei tipuri, profilactica, de recuperare si de tip curativ. Un capitol

aparte il constituie kinetoterapia pediatrica.

I.4.1 Kinetoterapia profilactica

Este o procedura naturala si fara efecte secundare care imbunatateste considerabil

sanatatea fizica si psihica si creste capacitatea de efort fizic si intelectual. De asemenea,
ajuta la oprirea cronicizarii unei anumite afectiuni severe sau prevenirea complicatiilor si
sechelelor. Se realizeaza prin exercitii fizice active, tehnici de relaxare sau de masaj
medical.

Efectele constau in capatarea unui tonus muscular optim, scaderea in greutate si

mentinerea greutatii ideale, prevenirea afectiunilor cardiovasculare, respiratorii,
reumatice, locomotorii sau oncologice. Mai mult, se imbunatatesc postura si alinierea
corporala, se mentine o buna coordonare si abilitate a miscarilor, se obtine relaxarea si
starea de bine prin stimularea secretiei de endorfine, se imbunatatesc digestia si sistemul
de aparare al organismului.

I.4.2 Kinetoterapia de recuperare

Este axata pe refacerea functiilor diminuate ale organismului ce au fost afectate in urma
unor traumatisme sau in urma unor boli, cu ajutorul unui set de exercitii specifice
gimnasticii de recuperare. In cazul in care un muschi este afectat ireversibil se urmareste
antrenarea altor muschi care sa preia partial functiile sale.

Cand cele doua forme de kinetoterapie se pot intrepatrunde, rezulta un al treilea tip de
kinetoterapie, numit kinetoterapie curativa, care lucreaza atat pe refacerea functiilor
afectate, cat si pe mentinerea starii de sanatate a pacientului sau stoparea cronicizarii unei
anumite boli.

I.4.3 Kinetoterapia pediatrica

Programul kinetoterapeutic pediatric se aplica bebelusilor si copiilor prescolari si scolari.

Utilizeaza tehnici distincte, specifice, adaptate stadiului de dezvoltare a copiilor. Se
adreseaza mai multor tipuri de afectiuni, printre care afectiuni ortopedice, genetice,
malformatii, deformari ale coloanei (cifoze, lordoze, scolioze sau cifoscolioze) sau bolilor
neurologice si musculare (paralizii cerebrale, intarzieri in dezvoltarea neuro-motorie,
spina bifida, distrofii neuromusculare, etc) ale copiilor si adolescentilor.

7
I.5 Cand este necesara kinetoterapia?

Kinetoterapia poate fi necesara oricand o problema de miscare limiteaza activitatile

zilnice ale unei persoane. Prin urmare, medicii recomanda adesea kinetoterapie
pacientilor cu urmatoarele probleme:

 afectiuni ortopedice – vizeaza recuperarea postimobilizare (luxatie, entorsa

sau fractura), recuperare dupa interventii chirurgicale ortopedice, alungire de
tendoane si ligamente, meniscectomie totala sau partiala rupturi de tendon,

 afectiuni reumatologice – coxartroza, gonartroza, poliartrita reumatoida,

spondilita ankilopoietica, periartrita scapulo-humerala, lombosciatica, discopatii,
hernie de disc ori spondiloza cervicala;

 deficiente ale coloanei vertebrale – cifoza, scolioza, lordoze, cifoscolioze

sau combinatii ale acestor afectiuni, alterare a posturii;

 afectiuni neurologice – pareza, paralizie (hemipareza, parapareza,

paraplegia, hemiplegia, tetraplegie, pareza faciala s.a.m.d.), boala Parkinson sau
distrofii musculare (atrofie sau hipotrofie musculara);

 afectiuni ale aparatului respirator;

 afectiuni cardio-vasculare;

 afectiuni endocrino-metabolice;

 afectiuni gineco-abdominale, sarcina;

 tulburari de statica a membrelor inferioare confenitale sau dobandite, de

exemplu luxatia congenitala de sold, genu valgum sau varum, platfus (picior
plat) , etc

 leziuni musculare, distrofii musculare, leziuni sportive

 oboseala, stres cronic, depresii

I.6 In ce constau tehnicile de kinetoterapie?

Exista doua tipuri de tehnici de kinetoterapie: anakinetice si kinetice. Ele se bazeaza pe

trei proprietati fundamentale ale aparatului locomotor: activitatea motrice, posibilitatea de
a fi mobilizat pasiv si starea de repaus.

Tehnicile anakinetice (nu implica miscare) cuprind imobilizarea si posturile. Tehnicile

kinetice presupun miscarea, sunt dinamice (mobilizare activa si pasiva) si statice,
8
(contractii izometrice si relaxarea), fiecare dintre ele avand o varietate ampla de maniere
de executie, unele implicand utilizarea diverselor dispozitive, aparate sau sisteme de
contentie, imobilizare, tractiune, stimulare, etc.

I.7 Beneficiile kinetoterapiei

 Reduce sau elimina durerea. Exercitiile terapeutice si tehnicile de terapie

manuala, cum ar fi mobilizarea articulatiilor si a tesuturilor moi pot ajuta la
ameliorarea durerii si la restabilirea functiei musculare si articulare pentru a
reduce durerea.

 Imbunatateste mobilitatea. Prin personalizarea unui plan individual de

ingrijire, orice activitate importanta pentru viata unui individ poate fi practicata si
adaptata pentru a asigura performanta si siguranta maxima.

 Ajuta la recuperarea dupa accident vascular cerebral.

KT ajuta la intarirea segmentelor afectate ale corpului si la imbunatatirea mersului si

echilibrului. De asemenea, prin kinetoterapie se poate ameliora capacitatea pacientilor cu
AVC de a se transfera si de a se misca in pat, astfel incat acestia sa devina mai autonomi
si sa isi poata desfasura activitatile de baza din viata de zi cu zi.

 Previne sau ajuta la recuperarea dupa o accidentare sportiva.

Kinetoterapeutii inteleg cum diferitele sporturi iti pot creste riscul pentru anumite tipuri
de leziuni (cum ar fi fracturile de stres pentru alergatorii de distanta). Ei pot concepe
programe adecvate de exercitii de recuperare sau prevenire pentru a-ti asigura o intoarcere
in siguranta la sportul preferat.

 Imbunatateste echilibrul si previne caderile.

Cand incepi o terapie fizica, vei fi testat pentru riscul de cadere. Terapeutii iti pot
recomanda exercitii care sa iti imbunateasca echilibrul sau te ajuta in privinta coordonarii
si dispozitivelor de asistenta pentru un mers pe jos mai sigur.

Atunci cand problema echilibrului este cauzata de o problema a sistemului vestibular,

kinetoterapeutii pot efectua manevre specifice care pot restabili rapid functionarea
vestibulara corespunzatoare si pot reduce si elimina simptomele de ameteli sau vertij.

 Evita sau optimizeaza rezultatele interventiei chirurgicale.

Eliminarea durerii sau imbunatatirea unor conditii medicale pot face inutila interventia
chirurgicala. Insa si in cazul efectuarii unei interventii chirurgicale ortopedice, poti
9
beneficia de kinetoterapie atat preoperatorie, cat si postoperatorie pentru maximizarea
rezultatelor acesteia.

 Te ajuta la gestionarea diabetului si circulatiei. Ca parte a unui plan

general de management al diabetului, exercitiile fizice pot ajuta la controlul
eficient al zaharului din sange. Kinetoterapeutii pot ajuta, de asemenea, educarea
acestor pacienti cu privire la ingrijirea adecvata a picioarelor pentru a preveni alte
probleme pe viitor.

 Gestionarea problemelor legate de varsta . Pe masura ce persoanele

imbatranesc, pot dezvolta artroze sau osteoporoza sau pot avea nevoie de o
inlocuire a articulatiilor.

 Kinetoterapeutii sunt experti in a ajuta pacientii sa se recupereze dupa

inlocuirea articulatiilor si sa gestioneze conservator afectiunile articulare sau
osteoporotice.

 Gestionarea bolilor de inima si plamani.

 Kinetoterapia poate ajuta atat la reabilitarea dupa un atac de cord, cat si in

privinta gestionarii activitatilor zilnice la pacientii cu cardiopatie ischemica.
Pentru problemele pulmonare, kinetoterapia poate imbunatati calitatea vietii prin
exercitii de intarire, conditionare si ameliorare a respiratiei, precum si de curatare
a plamanilor prin eliminarea secretiilor bronsice.

 Gestionarea sanatatii femeilor si alte afectiuni. Femeile au probleme

specifice de sanatate, cum ar fi sarcina si ingrijirea postpartum, si beneficiaza de
programe adecvate de KT.

 In plus, KT poate oferi tratament specializat pentru: incontinenta

intestinala, cancer de san, constipatie, fibromialgie, limfedem, sanatate pelvina
masculina, durere pelvina si incontinenta urinara.

I.8 Kinetoterapia pediatrică

Copilul nu este un adult in miniatura. El trebuie evaluat si tratat specific, ceea ce necesita
atat o buna cunoastere a afectiunii copilului, cat si o excelenta stapanire a tehnicilor de
reeducare si recuperare medicala particularizate varstei.

Evaluarea corecta a copilului inca din primele zile de la nastere poate evidentia afectiuni
genetice, ortopedice, neurologice sau pulmonare, care, diagnosticate precoce, pot

10
beneficia atat de tratament de specialitate, cat si de tratament kinetoterapeutic, avand
astfel un potential ridicat de recuperare.

Dezvoltarea psihomotorie a copilului ofera informatii despre intarzierea datorata lipsei

anumitor achizitii si stabileste prioritatile tratamentului kinetoterapeutic cu respectarea
unei cronologii intelectuale si motrice apropiate de normal.

Kinetoterapia la copil poate fi profilactica, recuperatorie sau corectiva.

I.8.1Ce obiective au sesiunile de kinetoterapie pediatrica?

 controlul capului

 normalizarea tonusului muscular

 imbunatatirea mobilitatii articulare

 educarea echilibrului static si dinamic

 imbunatatirea posturii

 dezvoltarea fizica armonioasa

 dezvoltarea lateralitatii

 dezvoltarea coordonarii

 educarea controlului sfincterian

 reeducarea respiratorie

I.8.2 Cum se desfasoara o sedinta de kinetoterapie pediatrica?

 Programele de kinetoterapie pot incepe inca din primele 3-4 zile de la

nastere, insa, pentru majoritatea afectiunilor, este recomandata initierea
exercitiilor terapeutice dupa primele 3 luni de viata. Programele se pot prelungi
pana la varsta adolescentei, in functie de afectiune.

 Sedintele dureaza de la 15 la 50 minute, in functie de afectiune si starea

copilului.

 Din punct de vedere profilactic, gimnastica pentru bebelusii sanatosi

( baby-gym) este tot mai in voga in ultimii ani datorita efectelor benefice asupra
copilului, stimularea motorie favorizand dezvoltarea fizica si psihica.

I.8.3 Tehnici de kinetoterapie la copii

11
Kinetoterapia dispune de multiple tehnici speciale, care asociate in protocoale terapeutice
si aplicate corespunzator, creeaza rezultate pozitive.

Frecvent, la copil se utilizeaza urmatoarele tehnici de kinetoterapie:

 Tehnici manuale: mobilizari pasive manuale analitice, mobilizari active,

stimulare senzoriala, streching

 Tehnici non-manuale: posturari si tractiuni

 Tehnici de reeducare proprioceptiva: tehnica Bobath, Kabath etc.

 Tehnici vertebrale: metoda Schroth, Sohier etc.

 Tehnici de contentie si corectie: orteze, bandaje compresive, kinesio tape

etc.

 Kinetoterapie respiratorie

I.9 Indicatiile kinetoterapiei la copil si adolescent

Kinetoterapia are aplicatii multiple in pediatrie si se realizeaza prin programe specifice in

functie de patologie si varsta, cu scopul de a preveni sau trata afectiuni diverse.

Urgente medicale la sugarul si copilul mic:

 Piciorul stramb congenital varus-equin (afectiune care necesita tratament

din primele zile de viata)

 Paralizia obstetricala de plex brahial (complicatie ca urmare a unei nasteri

laborioase)

 Luxatia congenitala de sold, etc.

Alte tulburari ale sugarului si copilului mic:

 intarzieri de dezvoltare

 diferite forme de paralizie/ pareza cerebrala sau insuficienta motorie de

cauza cerebrala

 tulburari genetice

 afectiuni ortopedice sau dizabilitati

 afectiuni cardiace si pulmonare

 defecte congenitale (cum ar fi spina bifida)

12
  efectele expunerii la droguri sau alcool in uter

 traume fizice grave

 malformatii ale membrelor

 boli musculare (miopatii, distrofii musculare)

 deformari ale coloanei vertebrale (cifoza, scolioza,lordoza sau combinatii)

 torticolis pozitional

 sechele postfractura/posttraumatice

 artrogripoza

Afectiuni ale adolescentilor

Cele mai frecvente afectiuni care necesita kinetoterapie sunt:

 Tulburari de statica vertebrala (scolioze, cifoze)

 Leziuni traumatice, sportive si sechele posttraumatice

 Paralizii, pareze, distrofii musculare si sechele postcombustionale

Cum stii daca are nevoie copilul tau de kinetoterapie?

O serie de simptome te-ar putea ajuta sa apelezi la serviciile de kinetoterapie pentru

copilul tau.

 Are intarzieri sau rateaza achizitiile de dezvoltare in primul an de viata:

rostogolire, tarare, statul in sezut, statul in picioare, mers;

 Isi intoarce preponderant capul intr-o singura parte sau foloseste doar o
parte a corpului;

 Merge pe varfuri sau calcaie sau are un mod atipic, asimetric de mers;

 Se impiedica si cade frecvent in timpul mersului;

 Are dificultati in a efectua miscari specifice varstei lui: sarituri, salturi,

alergat, activitati in timpul jocului;

 Acuza durere atunci cand efectueaza diverse miscari de rutina: mers, sarit,
catarat;

13
  Are o postura vicioasa in timpul mersului sau cand sta in picioare sau
deformari la nivelul membrelor inferioare

 A suferit un accident si nu reuseste sa recupereze nivelul de performanta

atins anterior.

I.3-I.4Tratamentul in displazia de sold

Cand displazia de sold este detectata la nastere, aceasta poate fi, de obicei,
corectata cu ajutorul unui ham sau a unui bretel. Daca soldul nu este dislocat la
nastere sau nu exista un control efectuat atat clinic cat si imagistic, este posibil
ca afectiunea sa nu fie observata pana cand copilul incepe sa mearga. In acest
moment, tratamentul este mai complicat iar rezultatele mai putin previzibile.

Tratamentul non-chirurgical
In functie de varsta copilului metodele de tratament difera.

La nou-nascuti:
Bebelusul este plasat intr-un dispozitiv de pozitionare moale, numit hamul Pav-
lik, timp de 1 pana la 2 luni pentru a mentine osul in articulatie. Acest tip de
bretea este special conceput sa mentina soldul in pozitia corecta, permitand in
acelasi timp miscarea libera a picioarelor si ingrijirea usoara a scutecului. Hamul
Pavlik ajuta la strangerea ligamentelor din jurul articulatiei soldului si pro-
moveaza formarea normala a acetabulului.
Parintii joaca un rol esential in asigurarea eficientei hamului. Medicul dum-
neavoastra si echipa de asistenta medicala va vor invata cum sa efectuati in con-
ditii de siguranta ingrijire zilnica a bebelusului, cum ar fi schimbatul scutecului,
scaldatul, hranirea si imbracarea.

Intre 1 si 6 luni:
In acest interval tratamentul nu este foarte diferit fata de cel al nou-nascutului.
Coapsa copilului este repozitionata folosind un ham sau un dispozitiv similar.
Aceasta metoda are de obicei succes, chiar si cu soldurile care initial au fost dis-
locate. Timpul pe care copilul trebuie sa il petreaca cu hamul atasat variaza. De
obicei trebuie purtat cel putin 6 saptamani minim 8 ore pe zi, iar apoi timpul
scade la jumatate inca 6 saptamani. In cazul in care soldul nu va ramane in poz-
itie folosind un ham, medicul poate incerca o bretea de abductie din material
mai ferm, care va mentine picioarele copilului in pozitie corecta.
In unele cazuri, este necesara o procedura speciala de reducere inchisa. Medicul
va muta capul femural intr-o pozitie corecta, apoi va aplica un gips (spica cast)

14
pentru a tine oasele la locul lor si a stabiliza articulatia. Aceasta procedura se
face in timp ce copilul este sub anestezie.

De la 6 luni la 2 ani
In cazul copiilor intre 6 luni si 2 ani tratamentul este reducerea inchisa si aparat
gipsat. Celelalte metode (hamurile) nu sunt metode cu real succes deoarece in
acest interval de varsta copilul devine din ce in ce mai activ, astfel singura met-
oda ramane aparatul gipsat.

CONCLUZII

Tratamentul chirurgical
Daca o procedura de reducere inchisa in aparat gipsat nu reuseste sa aseze in
pozitia corecta capul femural, este necesara o interventie chirurgicala deschisa.
In aceasta procedura, se face o incizie la nivelul soldului care permite chirurgului
sa vada clar oasele si tesuturile moi de la nivelul articulatiei soldului. Pentru pre-
cizie, in timpul operatiei sunt facute radiografii pentru a confirma asezarea in
pozitia corecta a oaselor in articulatie. De asemenea, dupa operatie copilul va fi
plasat in aparat gipsat pentru protectia si fixarea articulatiei. Din pacate, la copiii
de peste 2 ani, slabiciunea articulara de obicei se agraveaza pe masura ce acesta
devine mai activ si o interventie chirurgicala deschisa este de obicei necesara
pentru alinierea soldului.
POTI FACE AICI PROGRAMARE pentru o consultatie sau o evaluare, in
vederea inceperii programului tau de tratament si recuperare.

Recuperare postoperatorie
La multi copii cu displazie de sold, este necesar un aparat gipsat si/ sau un ham
pentru a mentine capul femural in pozitie corecta in articulatie in timpul vin-
decarii. Radiografiile si controalele periodice sunt necesare dupa tratamentul
chirurgical pana la incheierea dezvoltarii osoase a copilului.

Posibile complicatii in tratament

Copiii tratati cu aparat gipsat pot avea o intarziere in mers. Cu toate acestea,
atunci cand acesta este indepartat, dezvoltarea mersului continua normal.
Hamul Pavlik si alte dispozitive de pozitionare pot provoca iritatii ale pielii in jurul
bretelelor si poate crea o diferenta in lungimea picioarelor. Tulburarile de crest-
15
ere ale partii superioare a coapsei sunt rare, dar pot aparea din cauza unei per-
turbari a aportului de sange in zona de crestere a coapselor.

Displazia de sold. Concluzii

Daca sunt diagnosticati precoce si tratati cu succes, copiii sunt capabili sa dez-
volte o articulatie normala a soldului si nu ar trebui sa aiba nici o limitare in mis-
care. Lasata netratata, displazia de sold poate duce la durere si osteoartrita la
varsta adulta timpurie. Poate produce o diferenta de lungime a picioarelor sau o
scadere a agilitatii. Chiar si cu un tratament adecvat, deformarea soldului si os-
teoartrita se pot dezvolta mai tarziu in viata. Acest lucru este valabil mai ales
atunci cand tratamentul incepe dupa varsta de 2 ani.

II. ARTICULAȚIA ȘOLDULUI . (COXO – FEMURALĂ)

Este o articulatie complexa, puternica, sustine intreaga greutate a corpului, cu rol

important in statica si locomotie.

II.1 Componente osoase:

-Capul sferic al osului femural, aproximativ 2/3 dintr-acesta.
-Suprafata semilunara a acetabulului.
-Acetabulul este completat de ligamentul transvers a acetabulului formand din fascicule
fibroase cu directie transversala, trecand peste scobitura acetabulara.

II.2 Componente cartilaginoase

Cele doua suprafete osoase sunt acoperite de un cartilaj hialin gros a astfel:
-Cartilajul care acopera capul femural este intrerupt la nivelul fosetei capului femural, si
se termina in apropierea gatului femural.
-Cartilajul care acopera suprafata semilunara a acetabulului, are forma de potcoava si
lipseste dedesupt la nivelul fosei si incizurii acetabulare.
-Labrul sau cadrul acetabular este un fibrocartilaj inelar, situat in jurul circumferintei
cavitatii acetabulare prin adancirea cavitatii cotiloide, astfel, capul femural este aproape
in intregime cuprins in acetabul.Pe sectiune are forma prismatica, triunghiulara, se insera
pe spranceana acetabulara.

Mijloace de unire

16
Capsula articulara are aspectul unui manson strans si foarte rezistent, format din fascicole
conjunctive asezate pe doua planuri:
-Stratul superficial, reprezentat din fibre longitudinale, sub forma de fascicule, mai
semnificative pe fata anterioara a articulatiei.
-Stratul profund, format din fibre circulare, mai groase posterior.Fibrele circulare grupate
in jurul colului femural, au forma de inel, formand zona arbiculara.

-Capsula articulara are originea pe marginea externa a acetabulului, anterior, dupa ce

inglobeaza in intregime colul femural, se insera pe linia intertrohanteriana. Posterior se
insera pe colul femural cu 1cm medial de creasta intertrohanteriana, astfel treimea laterala
a fetei posterioare a colului, este situat extracapsular.

-Acopera fata interna a capsulei fibroase. Se insera pe periferia cartilajului articular si pe

portiunea intraarticulara a colului femural, precum si pe marginea externa a labrului
acetabular. Intraarticular inconjoara ligamentul rotund al capului femural.

Ligamente:

-Ligamentul iliofemural puternic, situat pe fata anterioara a articulatiei.Se intinde de la

spina iliaca antero-inferioara si marginea superioara acetabulara, pana la linia
intertrohanteriana ca o banda firoconjunctiva triunghiulara.

-Ligamentul pubofemural asezat pe fata anterioara a articulatiei- este intins intre eminenta
iliopubiana, creasta pectinela si baza trohanterui mic.

-Ligamentul ischiofemural este asezat pe fata postero-inferioara a articulatiei, intins intre

ischion (postero-inferior de acetabul) si la baza trohanterului mare si fosa trohanteriana.

-Ligamentul rotund al capului femural.Este situat intraarticular ca o bendeleta fibroasa,

amplanata cu o origine mai larga intre ligamentul transvers si marginile incizurii
acetabulare, cu insertie pe foseta capului femural.Contine vase nutritive pentru capul
femural.

Mijloace de unire

Capsula articulara are aspectul unui manson strans si foarte rezistent, format din fascicole
conjunctive asezate pe doua planuri:
-Stratul superficial, reprezentat din fibre longitudinale, sub forma de fascicule, mai
semnificative pe fata anterioara a articulatiei.
-Stratul profund, format din fibre circulare, mai groase posterior.Fibrele circulare grupate
in jurul colului femural, au forma de inel, formand zona arbiculara.
17
-Capsula articulara are originea pe marginea externa a acetabulului, anterior, dupa ce
inglobeaza in intregime colul femural, se insera pe linia intertrohanteriana. Posterior se
insera pe colul femural cu 1cm medial de creasta intertrohanteriana, astfel treimea laterala
a fetei posterioare a colului, este situat extracapsular.

-Acopera fata interna a capsulei fibroase. Se insera pe periferia cartilajului articular si pe

portiunea intraarticulara a colului femural, precum si pe marginea externa a labrului
acetabular. Intraarticular inconjoara ligamentul rotund al capului femural.

II.3 Ligamente:

-Ligamentul iliofemural puternic, situat pe fata anterioara a articulatiei.Se intinde de la

spina iliaca antero-inferioara si marginea superioara acetabulara, pana la linia
intertrohanteriana ca o banda firoconjunctiva triunghiulara.

-Ligamentul pubofemural asezat pe fata anterioara a articulatiei- este intins intre eminenta
iliopubiana, creasta pectinela si baza trohanterui mic.

-Ligamentul ischiofemural este asezat pe fata postero-inferioara a articulatiei, intins intre

ischion (postero-inferior de acetabul) si la baza trohanterului mare si fosa trohanteriana.

-Ligamentul rotund al capului femural.Este situat intraarticular ca o bendeleta fibroasa,

amplanata cu o origine mai larga intre ligamentul transvers si marginile incizurii
acetabulare, cu insertie pe foseta capului femural.Contine vase nutritive pentru capul
femural.

Fig.1
18
Mijloace de unire

Capsula articulara are aspectul unui manson strans si foarte rezistent, format din fascicole
conjunctive asezate pe doua planuri:
-Stratul superficial, reprezentat din fibre longitudinale, sub forma de fascicule, mai
semnificative pe fata anterioara a articulatiei.
-Stratul profund, format din fibre circulare, mai groase posterior.Fibrele circulare grupate
in jurul colului femural, au forma de inel, formand zona arbiculara.

-Capsula articulara are originea pe marginea externa a acetabulului, anterior, dupa ce

inglobeaza in intregime colul femural, se insera pe linia intertrohanteriana. Posterior se
insera pe colul femural cu 1cm medial de creasta intertrohanteriana, astfel treimea laterala
a fetei posterioare a colului, este situat extracapsular paranteza patrata in care indic
autorul conform cifrei care este in bibliografie

-Acopera fata interna a capsulei fibroase. Se insera pe periferia cartilajului articular si pe

portiunea intraarticulara a colului femural, precum si pe marginea externa a labrului
acetabular. Intraarticular inconjoara ligamentul rotund al capului femural.

Ligamente:

-Ligamentul iliofemural puternic, situat pe fata anterioara a articulatiei.Se intinde de la

spina iliaca antero-inferioara si marginea superioara acetabulara, pana la linia
intertrohanteriana ca o banda firoconjunctiva triunghiulara.

-Ligamentul pubofemural asezat pe fata anterioara a articulatiei- este intins intre eminenta
iliopubiana, creasta pectinela si baza trohanterui mic.

-Ligamentul ischiofemural este asezat pe fata postero-inferioara a articulatiei, intins intre

ischion (postero-inferior de acetabul) si la baza trohanterului mare si fosa trohanteriana.

-Ligamentul rotund al capului femural.Este situat intraarticular ca o bendeleta fibroasa,

amplanata cu o origine mai larga intre ligamentul transvers si marginile incizurii
acetabulare, cu insertie pe foseta capului femural.Contine vase nutritive pentru capul
femural.

19
Fig. 2

II.3 Biomecanica articulara

Este o enartroza cotilica asigurand miscari in toate directiile, prin trei axe principale:
– Miscari de flexiune si extensiune
– Miscari de abductie si adductie
– Miscari de rotatie
– Circumductie

Fig.3

20
Miscarile de flexie si extensie se executa in jurul uni ax transversal care trece de-alungul
colului femural intre foseta capului si trohanterului mare.

Flexia: reprezinta apropierea coapsei de perete anterior al abdomenului, are o marime de

120˚.

Amplitudinea miscarii depinde de pozitia genunchiului; in genunchi flectat, flexiunea este

mare (130˚), in genunchi extins flexiunea coapsei este mai limitata (90˚). Miscarea in
general este limitata de intinderea capsulei articulare.

Extensia: Reprezinta deplasarea inversa a coapsei. Se poate mari cu cca 15-20˚ prin
extensia fortata.

Miscarea este limitata de intinderea ligamentului ilio-femural, pubofemural si de partea

anterioara a capsulei.

Miscarile de abductie si adductie, se desfasoara in jurul unui ax sagital, care trece prin
centrul capului femural.

Abductia: daca se executa cu coapsele extinse, amplitudinea miscarii atinge 40˚;

indepartate intre ele in total 80˚; efectuat cu coapsele in flexiune, abductia atinge 70˚,
datorita relaxarii ligamentelor articulare.

Adductia: sau apropierea coapsei pana la coapsa opusa.Amplitudinea miscarii poate fii
marita prin flectarea coapsei (incrucisarea coapselor).

Miscarile de rotatie externa si interna: se realizeaza in jurul unui ax vertical care leaga
centrul capului femural cu centrul codilului medial. Cu coapsele in extensiune, rotatia
externa este de 15˚, iar cea interna de 35˚.

Circumductia: Reprezinta succesiunea miscarilor descrise mai sus, prin care capul
femural se invarteste in acetabul, iar diafiza femurala descrie un con cu baza orientata
distal.

III. DISPLAZIA LUXANTÃ COXO-FEMURALÃ (DCF)

III.1. Istoric. Cadru nosologic. Generalitati

Displazia luxanta coxo-femurala si luxatia congenitala coxo-femurala reprezinta, ca

incidenta, unele dintre cele mai frecvente malformatii congenitale (alaturi de piciorul
stramb congenital).

21
Facem precizarea ca doar la un numar foarte mic de cazuri luxatia congenitala coxo-
femurala este prezenta inca de la nastere (luxatie teratologica). La restul cazurilor, inainte
de varsta debutului mersului (nou nascut si sugar) exista doar conditiile producerii unei
luxatii prin prezenta displaziei luxante coxo-femurale congenitale (maladie preluxanta,
malformatie luxanta coxo-femurala).

Rezulta ca in realitate avem de-a face cu accesi boala aflata in diverse faze evolutive
clinic, anatomo-patologic, radiologic, etc.

Maladia este cunoscuta din antichitate, istoricul ei suprapunandu-se cu istoricul

ortopediei. Hipocrat descrie mersul tipic din luxatia congenitala coxo-femurala. Ambroise
Pare (1678) o descrie ca o boala ereditara. Paleta (1788) descrie pentru prima data
modificarile anatomo-patologice in urma disectiei unui sold cu luxatie coxo-femurala.
Frolich (1910) si Hligenreiner (1925) sunt primii care avertizeaza ca initial exista o
maladie preluxanta (displazica) care daca este recunoscuta raspunde favorabil la
tratamentul ortopedic. Pacci si Lorentz (1825) initieaza tratamentul luxatiei coxo-
femurale prin metoda ce le poarta numele: reducerea luxatiei in narcoza si mentinerea
reducerii in aparate gipsate in trei pozitii succesive (I, II, III). Rezultatele imediate au fost
spectaculoase dar cele tardive cu sechele datorita instalarii osteocondrozei capului
femural asemanatoare bolii Leg-Calve-Perthes.

Lange (1942), Gourdon (1954) au explicat instalarea necrozei ischemice a capului

femural postreductionale prin presiunea excesiva la care este supus capul femural si prin
modificarile de tip trombotic ale vaselor capilare si circumflexe secundare flexiei, rotatiei
si abductiei fortate realizate prin metoda de imobilizare Lorentz I. Sommerville initieaza
tratamentul luxatiei coxo-femurale prin tractiune lenta si prelungita cu marirea
consecutiva a gradului de abductie. Leveuf si Bertrand au efectuat primele interventii de
reducere sangeranda. Ortolani a descris un semn deosebit de important in stabilirea
diagnosticului inca din perioada neonatala.

Malformatia luxanta a soldului cuprinde un larg spectru de anomalii, mergand de la

simpla instabilitate a soldului cu laxitate capsulara pana la completa dislocare a capului
femural in afara unei cavitati cotiloidiene anormal dezvoltate.

Termenul de displazie luxanta coxo-femurala presupune o oprire in dezvoltare care

cointereseaza cotilul, extremitatea proximala a femurului si capsula articulara.

Frecventa bolii oscileaza intre 0,5 si 3 din totalul nou nascutilor. Cunoaste si o arie de
repartitie geografica. Este exceptional intalnita la rasa neagra, rara la rasa galbena,
22
frecventa in unele regiuni ale Europei (Piemont, Bretonia, Saxonia, Bavaria). In tara
noastra este mai frecventa in nord-vest.

Este de 3 pana la 6 ori mai frecventa la sexul feminin in raport cu cel masculin. Poate fi
unilaterala (65% din cazuri) sau bilaterala. In caz de unilteralitate soldul stang este mai
frecvent afectat. Caracterul familial (transmiterea ereditara) poate fi demonstrata la
aproximativ 10% din cazuri.

III.2. Etiopatogenie:

Exista o multitudine de ipoteze etio-patogenice (pe cele mai importante le punctam) dar
in prezent se considera ca etiopatogenia bolii este plurifactorial intricata.

a) Teoria mecanica (traumatica) este cea mai veche teorie, emisa de Hipocrat, sustinuta
ulerior si de alti autori (Dubouset). Aceasta teorie incrimina in determinismul DCF
malpozitiile intrauterine, oligoamniosul, primiparitatea, traumatismele fetale pe parcursul
sarcinii, nasterea in conditii de distocii feto-materne sau in prezentatie pelvina.

Se accepta aceste circumstante ca fiind favorizante dar nu determinante ale maladiei. Sub
aspectul realitatii clinice, cert este faptul ca DCF este mai frecventa la nasterile in
prezentatie pelvina sau in caz de gemelaritate (30% din cazuri).

b) Teoria inflamatorie, enuntata de catre Ombredanne, incrimina existenta unei

hidrartroze fetale coxo-femurale. Unele viroze survenite intragestational (Sedillat) pot
antrena dezechilibre de contractura musculara (in special rubeola). Cu aceleasi efecte pot
interveni si alti factori teratogeni: iradieri, noxe profesionale, incidentale,
medicamentoase.

c) Teoria musculara (O Malley) atribuie producerea DCF printr-o contractura exagerata a

unor grupe musculare (in special adductorii si muschiul ilio-psoas). Extensia brutala a
acestor grupe musculare in timpul travaliului sau in perioada perinatala ar produce
displazia luxanta.

d) Teoria antropologica (Le Damany)

S-a demonstrat ca la varsta de 4 luni de evolutie gestationala capul femural este bine
centrat intr-o cavitate cotiloida normal conformata. La rasa alba cresterea craniului si a
encefalului ar determina modificari de statica ale bazinului, cu o hiperflexie a coapselor
pe bazin care ar antrena o anteversie a colului femural, o hiperplazie cotiloidiana si
laxitate capsulara. Desi exista o fundamentare stiintifica a acestor factori reali de evolutie

23
fetala teoria antropologica este discutabila, raritatea luxatiei la rasa neagra si galbena
datorandu-se probabil altor factori.

e) Teoria hormonala (Andren si Wilkinson) incrimina in determinismul DCF nivelul

crescut al hormonilor estrogeni (existent la mama in perioada prenatala). Acestia
migreaza transplacentar, sunt regasiti in cantitati crescute la nou-nascutii cu aceasta
afectiune (mai ales de sex feminin) si determina o hiperlaxitate capsulo-ligamentara. S-a
descris chiar o fractiune estrogenica numit hormon artrorelaxant.

f) Teoria ereditara este dovedita de incidenta familiala, care difera pe diferite statistici,
fiind cuprinsa intre 3 si 15 %. Malformatia apare sporadic si la rudele de gradul II si III.
Frecvent transmiterea genetica se refera si la alte modificari ale aparatului locomotor
(picior stramb congenital varus equin, torticolis, cifoscolioze congenitale, etc). Luxatia
congenitala teratologica apare frecvent asociata cu sindromul Langdon-Down, sindromul
Larsen sau cu artrogripoza putand fi acompaniata si de alte malformatii severe: agenezie
lombosacrata, mielomeningocel, nanism distrofic, etc.

g) Teoria opririi in dezvoltare a articulatiei soldului este cea mai acceptata dintre teoriile
etiopatogenice. Oprirea in dezvoltare poate fi produsa de interactiunea factorilor
mecanici, hormonali, infectiosi, genetici si antropologici.

In determinismul DCF nu trebuie ignorati si factorii de ingrijire postnatala. Sunt proscrise

manevrele de suspendare a nou nascutului de membrele inferioare, manevrele de infasare
cu membrele inferioare in extensie fortata, pozitionare in decubit lateral, ortostatism
precoce, etc.

III.3. Anatomie patologica:

Se descriu modificari patologice ale scheletului si ale partilor moi.

III.3.1. Modificari scheletale

a) Capul femural, care este cartilaginos la nou nascut si sugarul mic, este de dimensiuni
reduse. Vasele sangvine care iriga capul femural (descrise de catre Trueta), traverseaza
cartilajul epifizar si ajung la nivel central, unde se dezvolta nucleul osos. In mod
fiziologic nucleul de osificare al capului femural apare (si se vizualizeaza radiologic) intre
varsta de 4 si 7 luni. Initial capul femural are forma rotunda. Pe masura osificarii, carcasa
sa cartilaginoasa se micsoreaza si capul femural dobandeste o forma hemisferica.
Majoritatea autorilor accepta faptul ca in cazul DCF capul femural este continuit in
cavitatea cotiloida doar in proportie de 13 din volumul sau.

24
b) Cavitatea cotiloida este aplazica, nu are profunzime, cu margini antero si postero-
superioare rotunjite.

c) Colul femural este antetorsionat (anteroversie) cu unghi critic situat intre 40-65 grade.
Anteversia cervicala favorizeaza descentralizarea cefalica. Aspectul este cel de coxa valga
antetorsa.

d) Sincondroza ischio-pubiana este largita (asa zisa pensa de rac), dar ischionul si pubele
sunt subtiate, hipotrofice.

III.3.2. Modificari ale partilor moi

a) Capsula articulara este destinsa, laxa, accentuand incongruenta cap-cotil.

b) Muschii adductori si mai ales ilio-psoasul sufera un proces de retractie, care tinde sa
ascensioneze femurul, sa il lateralizeze si sa anteverseze colul femural.

c) Bureletul fibro-cartilaginos cotiloidian (limbusul) este hipoplazic, eversat (rasfrant),

fapt care imprima aspectul rotunjit al stresinii cotiloide.

d) Ligamentul rotund poate fi alungit si largit.

Modificarile displazice diverse pot fi de diferite grade. Ele pot evolua spontan spre
vindecare sau sub tratament corect. Nedepistate si netratate evolueaza spre subluxatie si
ulterior spre o luxatie coxo-femurala patenta (la varsta debutului mersului).

III.4. Diagnosticul displaziei luxante coxo-femurale are ca suport depistarea clinica a

semnelor de alarma (de laxitate ligamentara si de luxabilitate) si este certificat de
examenul radiologic si echografic al articulatiei soldului.

Avand in vedere importanta deosebita a diagnosticului precoce al DCF se impune o buna

cunoastere a semnelor clinice. Depistarea lor, mai ales in contextul unor factori de risc,
impune precizarea diagnosticului prin metode imagistice.

III.4.1. Semne clinice

a) Semnul (testul) Ortolani este obligatoriu de efectuat la toti nou nascutii (test de rutina
al inventarului lezional al nou nascutului). Este pozitiv pana in jurul varstei de 3 luni. La
prematuri poate persista pozitiv si pana la 5-6 luni.

Semnul reproduce dislocarea si repunerea capului femural in cavitatea cotiloida, cu

perceptia tactila sisau acustica a unui pocnet denumit clic. Este necesara descrierea
manevrelor prin care se efectueaza testul Ortolani:

25
Nou nascutul sau sugarul mic se pozitioneaza in decubit dorsal. Examinatorul pozitionat
spre picioarele pacientului prinde cu mainile coapsa si gamba copilului care se flecteaza
la 90 de grade. Policele examinatorului se pozitioneaza pe trohanterul mare, genunchiul
fiind pozitionat in podul palmei. Se imprima o miscare de abductie si rotatie externa a
coapselor si indexul impinge usor trohanterul mare in sens antero-caudal. Se percepe un
calcment caracteristic produs prin integrarea capului femural in cavitatea cotiloida prin
trecerea peste bureletul sprancenei. La miscarea inversa de adductie, rotatie interna a
coapselor si presiune cu policele in sens postero-cranian resimtim tactil si acustic clicul
caracteristic produs prin intoarcerea capului femural in cavitatea cotiloida.

Semne derivate din descrierea clasica a testului Ortolani, avand aceeasi seminficatie au
fost descrise de Barlow, Palmer si Thomas.

b) Semnul limitarii abductiei (Peics) este valoros mai ales la DCF unilaterala: La nou
nascutul si sugarul cu coapsele si gambele flectate la 90 de grade, in mod normal abductia
este posibila si facila pana la un unghi de 50-60 de grade (aproape de planul mesei de
examinare). Limitarea abductiei sub 45 de grade este un veritabil semn de alarma.

c) Semnul exagerarii miscarilor de rotatie (Goudow)

Copilul pozitionat cu coapsele si gambele flectate la 90 de grade are miscari posibile de

rotatie interna si externa pana la un unghi de 90 de grade. In unele cazuri rotatia se poate
efectua pana la 160-180 de grade fapt care ridica semne pertinente de suspiciune pentru o
DCF.

d) Scurtarea aparenta a unui membru inferior la pacientul in decubit dorsal, pozitionat pe

un plan dur, cu coapsele si gambele in extensie (semnul Ombredanne). Semnul este
valabil in DCF unilaterala.

e) Semnul Galeazi pacientul in decubit dorsal, cu gambele flectate pe coapse si plantele in

sprijin simetric pe planul de examinare. Unul dintre genunchi este mai jos situat la o
inspectie din profil (tangentiala).

f) Asimetria pliurilor de pe fata interna a coapselor, ca numar si adancime, denumit si

semnul Peter-Bade (prin disfunctie de tonus al adductorilor.

g) Asimetria pliurilor subfesiere (semnul Pelteshon) este un semn valoros, mai ales cand
se insoteste cu semnul Peter-Balde sau alte semne descrise.

h) Asimetria fantei vulvare (semnul Lancel), care apare tangenta (intretaie) coapsa de pe
partea displazica.
26
i) Capul femural nu se palpeaza in triunghiul lui Scarpa sub arcada crurala, intern de
lacuna vasculara unde se percepe o depresiune. Semnul este mai evident la sugarii mai
mari si se poate asocia cu palparea unei simfize ischio-pubiene mai hipoplazice
(Tachdjian).

j) Semnul Etienne-Dande: pozitia nou nascutului cu coapsele in extensie si rotatie externa

si rotatia externa exagerata (a la Chaplin) este adesea pozitiv in luxatiile teratologice.

Facem precizarea ca semnele de ascensiune trohanteriene pot fi evidentiate si la sugar, dar

sunt mai greu de reprodus. Le vom descrie la diagnosticul clinic al luxatiei congenitale
coxo-femurale.

Examinarea atenta a nou nascutului si a sugarului poate pune in evidenta asocierea a doua
sau mai multe semne descrise, ceea ce ridica problema unui sold cu risc.

Dupa Dimieglio se descriu si alti factori de risc ce trebuiesc depistati:

- antecedente familiale de LCF

- prezentatie pelvina, primiparitate, gemelaritate

- oligoamnios

- picior stranb congenital asociat

- torticolis congenital asociat

- sexul feminin, zona geografica, etc

- existenta oricaror altor malformatii

4.2 Semne radiologice

Examenul radiologic este indispensabil stabilirii diagnosticului pozitiv in DCF. El este in

masura de a stabili si gradul de gravitate al afectiunii si in acelasi timp permite aprecierea
evolutiva a bolii, sub tratamentul instituit. Nu impartasim conceptia lui Hilgenreiner care
recomanda radiografierea bazinului la toti nou nascutii la care se depisteaza solduri cu
risc.

27
In schimb suntem de acord cu tratamentul precoce, la nou nascutii sau sugarii sub 2 luni
la care exista semne clinice pozitive pentru DCF si la care examenul echografic confirma
afectiunea.

La nou nascuti simptomatologia radiologica este saraca si imprecisa prin faptul ca

reperele osoase nu sunt bine individualizate. Examinarea radiografica a bazinului are
indicatie doar in cazul luxatiilor congenitale teratologice sau pentru a diferentia alte cauze
malformative ale soldului care simuleaza unele dintre semnele DCF (coxa vara
congenitala, scurtarea congenitala a femurului, anomalii ale extremitatii proximale ale
femurului). In aceasta situatie recomandam efectuarea radiografiei standard a bazinului in
incidenta antero-posterioara cu coapsele in flexie de aproximativ 25 grade sau cu coapsele
extinse si in abductie de 45 grade (incidenta von Rosen). Expunerea la razele X se va face
cu prudenta, cu masuri de protejare a gonadelor prin aplicarea de folii plumbate in zona
gonadelor (la baieti pe scrot, la fetite pe hipogastru).

In prezenta semnelor clince ale DCF radiografia soldului este recomandata de a fi

efectuata dupa varsta de 2-3 luni. Ea trebuie sa cuprinda ambele articulatii ale soldului in
pozitie simetrica pentru a putea aprecia corect modificarile si diferentele. Radiogreafia se
va efectua de fata, cu soldurile in extensie moderata si rotulele la zenit.

Expunem principalele semne radiologice ale DCF.

a) Oblicitatea mare a plafonului cotiloidian (indicele cotiloidian). Acesta se aprecieaza

prin trasarea unei linii orizontale prin cartilajele in Y, denumita si linia lui Hilgenreiner si
a unei tangente la marginea osificata a cotilului. Rezulta un unghi a carui valoare nu
trebuie sa depaseasca 30 de grade, denumit si unghiul Kleinberg-Hilgenreiner.

b) Ascensiunea femurului, se aprecieaza prin masurarea distantei H (descrisa de Faber) ce

reprezinta distanta dintre linia orizontala a lui Hilgenreiner si punctul osificat cel mai inalt
al metafizei femurale. Distanta H are valoare de 6 mm la varsta de 2-3 luni si 9 mm la nou
nascut. Valori mai mici denota ascensiunea femurului.

c) Deplasarea laterala a femurului (distanta D descrisa de Scoles) se masoara pe linia

orizontla trecuta prin cartilajele in Y, intre fundul cavitatii cotiloide si proiectia pe aceasta
linie a verticalei care masoara distanta H. Valoarea maxima admisa este de 16 mm. Se
considera ca scaderea distantei H si cresterea distantei D sunt sugestive pentru
diagnosticul radiologic al DCF, traducand ascensiunea si deplasarea laterala a extremitatii
proximale a femurului.

28
d) Semnul lui von Rosen se aprecieaza la nou nascut si sugarul sub 3 luni. Radiografia se
efectueata cu coapsele in abductie de 45 de grade si rotatie interna. Tangenta la marginea
interna a diafizei femurale, in mod normal tinteste mijlocul cavitatii cotiloide. Daca
aceasta linie trece prin partea externa a cotilului se considera un semn de DCF.

e) Intarzierea in aparitie a nucleului de osificare a capului femural (semnul lui Putti). In

mod normal acest nucleu apare intre varsta de 4 si 7 luni. Intarzierea in aparitie a
nucleului de osificare cefalica poate fi un semn de displazie. Dupa varsta de 7 luni,
prezenta unui nucleu de osificare normal la nivelul unui sold in comparatie cu absenta sau
prezenta unui nucleu hipoplazic la soldul controlateral este un semn cert de DCF.

f) Intreruperea arcului cervico-obturator (linia lui Shenton-Menard). Arcul cervico-

obturator este delimitat de marginea interna a colului femural si marginea posterioara a
gaurii obturatorii.

g) Pozitia capului femural (al nucleului sau de osificare) in raport cu cadranele lui
Ombredanne. Acestea se delimiteaza trasand o linie verticala tangenta la marginea externa
a cavitatii cotiloide (linia lui Perkins-Ombredanne) si care intersecteaza perpendicular
linia lui Hilgenreiner. Rezulta 4 cadrane: supero-intern, supero-extern, infero-intern si
infero-extern. In mod fiziologic nucleul de osificare al capului femural se pozitioneaza in
cadranul infero-intern. Situarea lui in cadranul supero-extern este semn cert de DCF.

h) Semnul pensei de rac descris de Gotlieb se refera la prezenta, de partea displazica a

unei sincondroze ischio-pubiene hiperplazice si largi.

I) Indicele de acoperire al capului femural de carte plafonul cotiloidian se masoara prin

determinarea unghiului lui Wiberg. Unghiul se formeaza intre doua linii din centrul
capului femural: una verticala, perpendiculara pe linia Hilgenreiner si una tangenta la
marginea externa a cavitatii cotiloide. Cand valoarea acestui unghi este mai mica de 25 de
grade este un semn de DCF sau de subluxatie coxo-femurala.

j) Semnul Young-Putti. Linia tangenta la plafonul cotiloidian nu intretaie ramul pubian. In

caz de DCF aceasta linie coboara si intretaie ramul pubian.

Exista si alte semne radiologice descrise care vin in sprijinul diagnosticului de DCF. Ne-
an rezumat in a le enumera pe cele mai importante cu mentiunea ca ele trebuiesc
interpretate in functie de varsta copilului, de pozitia si incidenta in care a fost efectuata
radiografia si ca un diagnostic cert necesita pozitivitatea mai multor semne radiologice.

4.3. Semne echografice

29
Ultrasonografia este o metoda pretioasa de examinare a soldului, in special la copilul sub
varsta de 3-4 luni si deci de depistare precoce a DCF.

Este o metoda inofensiva si care capata o arie tot mai larga de aplicabilitate, odata cu
perfectionarea aparaturii de examinare (transductori de 5-7 Mhz convexi sau
semiconvexi, monitoare cu capacitate ridicata de rezolutie).

Metoda s-a perfectionat incepand din anul 1981 cand Graf a perfectionat metoda de
examinare statica a soldului si ulterior (1984) cand Novik si Keller au perfectionat
metoda de examinare dinamica a soldului la nou nascuti si sugarii mici.

Elementele care ofera relatii echografice sunt: suportul osos al cotilului (cu echogenitate
mare), suportul cartilaginos (anechogen), posibilitatea evidentierii regiunii metafizei
femurale (colului), limbusului cotiloidian, ligamentului rotund si al capsulei articulare.
Raportul intre elementele echogene, cele anechogene sau hiperechogene permit trasarea
unor linii si respectiv unghiuri (asupra carora nu insistam) dar care permit unui
echografist experimentat sa stabileasca cu grad avensat de specificitate diagnosticul de
DCF.

In concluzie diagnosticul pozitiv al DCF se stabileste pe baza semnelor clinice si

imagistice descrise.

III. 5. Diagnosticul diferential al DCF

Se impune a fi efectuat cu anumite afectiuni congenitale sau dobandite ale complexului

articular coxo-femural:

- coxa vara congenitala

- luxatia traumatica de sold

- sechele dupa leziuni traumatice obstetricale (decolari epifizare, freacturi cervicale)

- luxatii patologice coxo-femurale (osteoartrite TBC sau nespecifice, poliomielita

- luxatia coxo-femurala teratologica sau in cadrul IMOC sau artrogripozei

- anomalii de dezvoltare a femurului (scurtari congenitale, aplazia sau displazia

extremitatii proximale - sindrom Aitken

III.6. Tratamentul DCF

30
Este eficient, relativ de scurta durata, fara a fi greu de suportat de catre sugar si
apartinatori, de regula fara sechele. Principiul de baza este instituirea lui cat mai precoce
si continuarea lui pana la disparitia semnelor clinice si radiologice.

La nou nascut si sugarul sub 3-4 luni la care semnele clinice si echografice sunt
evocatoare se instituie de urgenta conduita terapeutica. In esenta principiul terapeutic
consta in imobilizarea nou nascutului si sugarului cu coapsele in flexie moderata pe bazin
(pana la 90 de grade) rotatie interna si abductie de 45-60 de grade. Imobilizarea in aceasta
pozitie de batracian nu este rigida, ea permitand un grad acceptabil de mobilitate a
soldului; se poate suprima pentru igiena locala, baie generala, prilej cu care se practica
proceduri de masaj a musculaturii (fesieri, adductori, ischio-gambieri, musculatura
paravertebrala).

Metodele de imobilizare difera in functie de gravitatea displaziei si de experienta

serviciului sau a medicului curant. In acest sens se folosesc: chilotul ortopedic (de diverse
dimensiuni si tipuri), hamuri de tip Pavlik, perne de abductie (tip Frejka), atele in H de tip
von Rosen, cerc de abductie de tip Schneider sau Georgescu, atele de abductie cu
soldurile libere (tip Brown).

Daca tratamentul a fost instituit din perioada de nou nascut (pe baza semnelor clinice si
echografice) se va controla radiologic soldul la varsta de 3-4 luni. Daca semnele de DCF
persista, tratamentul va fi continuat pana la amendarea semnelor clinice si radiologice.

In general durata tratamentului varieaza intre 2 si 6 luni. Consideram ca este suficient

controlul radiografic la interval de minimum 2 luni, pentru a nu expune inutil sugarul la
un risc de iradiere inutila. La sugarii tratati si etichetati ca vindecati se recomanda control
clinic si eventual radiologic in jurul varstei de un an (la debutul mersului).

Mentionam ca sunt relativ rare cazurile de displazie luxanta coxo-femurala severa, de

subluxatie congenitala coxo-femurala, uneori depistate mai tardiv (dupa 6 luni) si care
necesita tratament ortopedico-chirurgical.

La aceste cazuri tratamentul chirurgical consta in tenotomie de adductor mijlociu si ilio-

psoas. Tratamentul ortopedic consta in extensie continua de tip Sommerville si ulterior
reducere si imobilizare in aparat gipsat in pozitie Lorentz II (pozitia Lorentz I este
proscrisa deoarece se soldeaza in aproape 50% din cazuri cu osteonecroza
postreductionala de cap femural).

Concluzionand mijloacele terapeutice utilizate in tratamentul DCF trebuie sa respecte

legea fundamentala a atutudinii terapeutice (Ombredanne). Stimulul pentru dezvoltarea
31
 normala a cavitatii cotiloide este prezenta in ea a capului femurului, si invers, dezvoltarea
normala a capului femurului este conditionata de pozitia sa in interiorul cavitatii cotiloide.

BIBLIOGRAFIE

1. Хирургическое лечение дисплазии тазобедренного сустава/ Ахтямов И.Ф.,

Соколовский О.А. - 2008
2. Врожденный вывих бедра у детей/ Ерекешов А.Е., Разумов А.А. - 2004
3. Современные представления о механизмах развития дисплазии тазобедренного
сустава у детей (обзор)/ Сертакова А.В., Морозова О.Л., Норкин И.А., Анисимов Д.И.//
Саратовский научно-медицинский журнал - 2011 - Т.7, №3

32