Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea Dunărea de Jos

Facultatea de Educație fizică și Sport


Specializarea: Kinetoterapie și motricitate specială

Ameliorarea afecțiunii șoldului (coxartroza) prin


intermediul exercițiilor din hidrokinetoterapie

Student: Radu Maria


Anul II, Semestrul 2, 2019-2020
Curs: Hidrokinetoterapie
Coordonator curs:Conferențiar Univ. Dr. Oneț Ioan
Cuvinte cheie: șold, coxartroxă, recuperare, hirdokinetoterapie, exerciții, bazin
Rezumat
Lucrarea de față prezintă patologia șoldului, clasificarea, simptomele, evoluție și
prognostic, precum și metode de tratament ale aceste afecțiuni, care se manifestă în special după
vârsta de 50 de ani.
În tratamentul afecțiunilor șoldului, kinetoterapeutul are la dispoziție o serie exerciții
fizical-kinetice care pot contribui la recuperarea eficientă a pacienților suferinzi. Astfel, referatul
prezent se axează pe tratamentul coxartrozei prin intermediul hidrokinetoterapiei și propune o
serie de 10 exerciții efectuate în apă pentru ameliorarea simptomelor pacienților și îmbunătățirea
calității vieții.
Coxartroza1, numită şi artroza coxo-femurală sau artroza soldului, este o afecțiune
cronică ce se caracterizează prin distrugerea progresiva a cartilajului articular de la nivelul coxo-
femural (șold). Este o boală cu un debut lent, cu o evoluție progresivă, ireversibilă, continuă care
poate duce în final la anchiloza articulației șoldului, însoțită de dureri foarte mari.
Clasificarea coxartrozei după formele clinice2:
1. Coxartroze primitive: 1.1 Coxartroză primitivă simplă 1.2 Coxartroză primitivă rapid
degenerativă 1.3 Coxartroză primitivă anchilozantă
2. Coxartroze secundare: 2.1 Coxartroză secundară de cauză medicală: - Condrocalcinoza
- Coxartroză sechelă după coxită infecţioasă - Coxartroză din necroza aseptică a capului femural -
Coxartroza din boala Paget 2.2 Coxartroză secundară de cauză mecanică - Malformaţiile
congenitale ale şoldului (displazia congenitala,subluxaţia,luxaţia congenitală, protruzia
acetabulară) - Distrofii dobîndite: coxa plana, coxa retrorsa - Coxartrozele secundare
„accidentale” după: fractura de cotil, fractura de col femural,NACF, postraumatică,inegalitate de
lungime a membrului (mai mare de 4 cm), artrodeza şoldului
Simptome
Coxartroza este o boala cu debut lent, insidios si ireversibil. Durerea este resimțită la
început după un moment de repaus, mai ales dimineața când pacientul se dă jos din pat, sau după
ce se ridica de la masă, se dă jos din mașină. Pacientul descrie redoarea matinală (este cel mai
importanta, cel mai frecvent și caracteristic simptom al acestei boli), sau redoarea apărută după

1
https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/coxartroza-cauze-simptome-tratament
2
http://89.32.227.76/_files/15711-PCN-322%2520Reabilitarea%2520medical%25C4%2583%2520a%2520bolnavului%2520cu%2520coxartroz
%25C4%2583.pdf

1
un moment de repaus și faptul că această redoare dispare „după incălzirea articulației”. Cu timpul
durerea devine invalidantă.
Primele semne sunt necaracteristice și se anunță vreme îndelungată prin dureri in jurul
articulației soldului, iradiind la distanta de-a lungul coapsei sau la nivelul regiunii interne a
genunchiului. Alteori bolnavul are dureri la nivelul plicii inghinale sau în mușchii fesieri.
Durerile iradiate de-a lungul coapsei și la nivelul regiunii interne a genunchiului sunt inselatoare
atribuindu-le fie unei nevralgii sciatice, fie unei artroze a genunchiului. Concomitent cu primele
dureri de avertisment, bolnavul observa aparitia dificultatii in mers, la urcatul scarilor, pe teren
accidentat sau la intrarea intr-un vehicul. Pentru evitarea dificultatii la urcatul scarilor, bolnavul
se serveste de membrul inferior sanatos pe care-l foloseste primul, tragand sau tarand dupa aceea
pe cel bolnav.
Un alt semn care tradează dificultate în funcționarea articulației șoldului se observă în
momentul încălțării. Datorită faptului că bolnavul nu-și poate îndoi coapsa, trunchiul se ajută
flexând puternic genunchiul atunci când trebuie să încheie șireturile sau să se încalțe. Dacă
bolnavul se autoexaminează, constată că nu poate îndeparta sau apropia genunchii. La aceste
simptome se adaugă redoarea (înțepenirea) mai ales matinală sau după repaus prelungit,
dificultate comună tuturor artrozelor. Progresiv, dacă bolnavul nu consultă medicul (fapt des
întâlnit în practica curentă), apar contracturi și apoi atrofii ale mușchilor fesieri și ai coapsei,
rezultat al poziției vicioase și a reducerii mișcărilor din articulația șoldului.
Evoluţie și prognostic:
Coxartroza, odată instalată, are un caracter lent progresiv și ireversibil, determinând în
final, dupa 15-20 de ani de la debut, anchilozarea articulației șoldului.
Evoluția este lentă, ducând la deformarea bazinului, scurtarea membrului afectat (2-5cm),
inflamații la nivelul coloanei lombare și a celeilalte articulaţii coxo-femurale prin suprasolicitare,
articulatiei genunchiului pe aceasi parte, atitudine viciosă (membrul este flectat, rotat extern),
simptome care duc la invalidarea pacientului prin scăderea perimetrului de mers, imposibilitatea
de a se încălța, de a se îmbrăca, de a se spăla, iar în final boala determină imobilizarea individului
la pat.
Dintre toate artrozele, coxartroza are caracterul cel mai ireversibil și cel mai invalidant,
de unde şi prognosticul rezervat. Pacientul ajunge să fie imobilizat la pat, cu atât mai mult cu cât
boala este bilaterală.

2
Profilaxia
Profilaxia primară trebuie începută la persoanele tinere. Persoanele supraponderale și
obeze trebuie să scadă din greutate, să respecte raportul între masa corporală și înălțime.
Prevenirea la persoane tinere a dereglărilor de nutriție și dereglărilor metabolice. Persoanele
vârstnice trebuie să respecte igienei articulației: să nu suprasolicite articulația, să evite poziții fixe
în timp lung.
Persoanele de toate vârstele trebuie să efectueze exerciții fizice zilnice (pentru cei
vârstnici fără a suprasolicita articulația), se recomandă mersul, înotul. Sunt binevenite dușurile
matinale, dușurile contraste, băile ce pot ameliora microcirculația periferică și mențin rata
metabolismului. Femeile în menopauză necesită aportul suplimentar de microelemente în
alimentație și efort fizic dozat pentru articulața șoldului.
Profilaxia secundară prevede respectarea măsurilor ce previn traumatismele și
microtraumatismele, leziunile ligamentare cu atrofia musculară consecutivă, condromalacia,
condrodistrofia, afecțiuni de natura inflamatorie ca reumatismul , artrita. Pentru sportivi va
constitui dozarea efortului și evitarea efortului prelungit
Tratamentul coxartrozei
În principiu coxartroza este o boală incurabilă, în sensul că odată declanșată ea are o
evoluție progresivă indiferent de tratamentele urmate. Totuși există o serie de măsuri care pot
ameliora situația:
Masuri igienice şi dietetice: scaderea duratei activitătilor solicitante (ridicarea greutatilor,
urcatul si coboratul scarilor, ortostatismul şi mersul prelungit, mersul pe teren accidentat),
adoptarea unor posturi mai puţin nocive, tratarea tulburărilor vasculare şi endocrine, scaderea in
greutate, utilizarea unei incaltaminte mai confortabila. Aceste masuri au un rol foarte important,
aducand imbunatatiri semnificative daca sunt initiate in fazele incipiente ale bolii.
Unul dintre cei mai importanti parametrii este scaderea in greutate, ceea ce ar duce atat la
scaderea durerilor, cresterea mobilitatii si a perimetrului de mers, dar ar ajuta si medicul ortoped
in eventualitatea unui tratament chirurgical.
Tratamentul coxartrozei utilizând mijloacele hidrokinetoterapiei
Tratamentul fizical-kinetic trebuie individualizat pentru fiecare bolnav în parte și în permanență
adaptat la stadiul bolii.
Indicații:

3
Hidrokinetoterapia este indicată în tratamentul coxartozei, mai ales când pacientul resimte
durerea ca fiind invalidantă.
Contraindicații :
Hidroterapia nu este indicată persoanelor care prezintă o stare generală deficitară, o afecţiune
organică gravă, o maladie mentală avansată, o deteriorare senilă.
Obiectivele programului de exerciții hidrokinetoterapeutice sunt următoarele:
- Dispariția sau ameliorarea durerii;
- Prevenirea, dispariția sau ameliorarea inflamatiei;
- Menținerea sau ameliorarea stabilitătii și mobilității articulare;
- Menținerea sau ameliorarea forței și rezistenței musculare;
- Ameliorarea calității vieții;
- Educația pacientului și a familiei.
Program de exerciții adaptate folosind mijloacele hidrokinetoterapiei pentru ameliorarea
coxartrozei
Propunerea personală pentru efectuarea programului de exerciții hidrokinetoterapeutice în
Bazinul de Înot "Baia Comunală" Galați include exerciții simple efectuate sub supravegherea
kinetoterapeutului.
Durata programului: Fiecare sesiune de exerciții durează la începutul tratamentului 30
de minute, iar treptat, timpul alocat exercițiilor va crește în funcție de toleranța pacientului și
rezultatele obținute, ideal la o durată de 60 de minute.
Materialele utilizate pentru efectuarea tratamentului hidrokinetoteraputic în cazul
coxartrozei includ: 1 bazin de înot cu apă încălzită la 29ºC - 31 ºC, plută, labe de înot, baghetă
din spumă, minge Bobath.
Echipament necesar pentru pacient: costum de baie, cască, papuci, ochelari de înot,
cască. Înainte de a intra în bazin, pacientul va face obligatoriu duș.
Pregătirea pentru efectuarea exercițiilor Înainte de a efectua exercițiile în apă,
pacientul este îndrumat să efectueze pe uscat, la marginea bazinului încălzirea articulațiilor, a
grupelor musculare implicate în efort și pregătirea organismului pentru efort. Exercițiile de
încălzire vor viza membrele inferioare și articulația coxo-femurală (de exemplu: din așezat pe o
minge Bobath, pacientul execută flexii și extensii ale labei piciorului -10 repetări pentru fiecare
picior), îndoiri și întinderi ale genunchilor -10 repetări pentru fiecare picior, ridicări alternative

4
ale genunchilor la piept -8 repetări, rotări de bazin lateral stânga-dreapta și față-spate 8 repetări
pe fiecare direcție, aplecarea trunchiului la 45º-8 repetări, joc de glezne-20 de repetări. Încălzirea
se va face în ritmul propriu al pacientului, cu pauze între exerciții și apoi se va trece la efectuarea
exercițiilor în bazin, în locul unde apa are cea mai mică adâncime pentru acomodarea cu mediul
acvatic.
Exercițiul 1: Din decubit dorsal, având o vestă de înot/centură de înot și labe de înot, pacientul
execută ridicări alternative ale picioarelor- dozare 10 repetări.
Exercițiul 2: Din decubit dorsal, având o vestă de înot sau baghetă din spumă, pacientul execută
îndoiri și întineri ale picioarelor - dozare 10 repetări.
Exercițiul 3: Din ortostatism, cu brațele sprijinite de marginea bazinului, pacientul execută
ridicări pe vârfuri (flexia dorsală și plantară a piciorului) - dozare 10 repetări.
Exercițiul 4: Din decubit dorsal, având o vestă de înot sau centură de înot, pacientul execută
rotații externe ale picioarelor, pornind cu piciorul sănătos - dozare 10 repetări pentru fiecare
picior.
Exercițiul 5: Din decubit dorsal, având o vestă de înot, pacientul execută îndoiri și întinderi
alternative ale picioarelor (bicicleta) - dozare 10 repetări pentru fiecare picior.
Exercițiul 6: Din ortostatism, cu brațele sprijinite de marginea bazinului, având centură de înot,
pacientul execută genuflexiuni, atât cât poate permite starea de sănătate și cât nu creează durere -
dozare 10 repetări.
Exercițiul 7: Din ortostatism, cu brațele sprijinite de marginea bazinului sau susținute de bagheta
din spumă, pacientul execută fandări laterale - dozare 10 repetări.
Exercițiul 8: Din sprijin cu spatele de margine bazinului, mâinile apucă marginea bazinului,
pacientul execută ridicarea alternativă a picioarelor la 45 º sau cât permite articulația șoldului
-dozare 10 repetări.
Exercițiul 9: Din sprijin cu spatele de margine bazinului, mâinile apucă marginea bazinului,
pacientul realizează încrucișări ale membrelor inferioare - dozare 10 repetări.
Exercițiul 10: Din sprijin cu spatele de margine bazinului, mâinile apucă genunchiul flectat,
trage coapsa la piept - dozare 10 repetări.
La finalul programului de exerciții de recuperare prin intermediul hidrokinetoterapiei se pot
efectuamobilizări actife efectuate de către kinetoterapeut. Complementar programului de
recuperare, pacientul poate beneficia de masaj terapeuticcu scopul de a crește mobilitatea

5
articulară și de a reduce durerile articulare sau musculare, dar și de alte terapii complementare
adiționale (electroterapia, bandajarea neuro-musculară, termoterapia, posturări, mobilizări etc).

Propuneri și recomandări personale


În vederea recuperării eficiente și pentru prevenirea evoluției bolii, pacientul trebuie să-și
cunoască boala, caracterul ei evolutiv şi mersul către invaliditate, factorii de risc, factorii
agravanți şi pe cei favorizanți, iar kinetoterapeutul curant va oferi toate aceste informații
împreună cu următoarele recomandări pe care le propun pentru atingerea obiectivelor
tratamentului:
- Modificarea stilului de viață în sensul eliminării obiceiurilor nocive (sedentarism,
obezitate, nerespectarea tratamentului bolilor asociate etc).
- Folosirea ortezelor, a dispozitivelor şi aparatelor de sprijin, a bastonului, a cârjelor,
cadrului metalic, ca mijloace ce pot reduce cu până la 50% forțele de presiune ce se
exercită în articulație;
- Corectarea deficitelor de lungime a membrelor inferioare prin purtarea de talonete sau
înălțătoare;
- Utilizarea de încălțăminte comoda cu talpă moale;
- Evitarea mersului pe teren accidentat şi dur;
- Aplicarea de măsuri ergonomice la locul de muncă;
- Adoptarea de posturi corecte în statică şi dinamică;
- Adoptarea repausului prelungit în perioadele de acutizare a durerilor şi inflamației.
Concluzii
Tratamentul coxartrozei prin intermediul exercițiilor din hidrokinetoterapie are avantajul
că poate fi aplicată pacienților imediat, întrucât în mediul acvatic mişcările se efectuează în
condiţii de descărcare cu amplitudine maximă şi cu solicitări musculare minime. Atunci când
durerea este prezentă și dificil de suportat de către pacient, orientarea spre recuperare fizical-
kinetică prin intermediul hidrokinetoterapiei este o soluție la îndemână care ușurează și
ameliorează încă de la prima ședință durerea resimțită de pacient și redă încrederea acestuia în
dorința de mișcare, fără teama de durere.

6
Bibliografie
1. Bălan, V. - Înotul -mijloc terapeutic, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2006;
2. Cordun M. - Elemente de kinetologie medicală, Ed. Inedit, Bucureşti, 1999;
3. Cordun M, Cirlă L. - Hidrokinetoterapia în afecţiunile reumatismale, Ed. Printech,
Bucureşti, 1999;
4. Dragnea, A., Bota, A. - Teoria activităţilor motrice, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 1999 3. Drăgan, I. - Medicina sportivă aplicată, Ed. Editis, Bucureşti, 1994;
5. Iaroslav Kiss - Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului
locomotor", Editura Medicală, București, 2007;
6. Murgu, A.I. - Înotul – mijloc terapeutic, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2006;
7. Oneț, I., - Suport de curs - Hidrokinetoterapie, Galați, 2020;
8. Sbenghe T., - Kinesiologie. Ştiinţa Mişcării, Editura Medicală, Bucureşti, (2002).

Surse internet:
https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/coxartroza-cauze-simptome-tratament
http://89.32.227.76/_files/15711-PCN322%2520Reabilitarea%2520medical%25C4%2583%2520a%2520bolnavului%2520cu%2520coxartroz
%25C4%2583.pdf - Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, Reabilitarea medicală a bolnavului cu coxartroză
,Chişinău, 2018

S-ar putea să vă placă și