Lucrarea 7.

COORDONAREA IZOLAŢIEI

Autor: eleva Aramă Cristian, Clasa A XII M

Prof. Îndrumător : Bobuţanu Liliana
Colegiul Tehnic „ Gh.Asachi” – Botoşani

Sensul noţiunii de” coordonare” în tehnică este de armonizare a unei solicitări cu

capacitatea de suportare a acesteia .În cazul izolaţiei instalaţiilor electroenergetice , cunoscând
solicitările reprezentate prin tensiunea de serviciu şi supratensiuni ,se poate dimensiona izolaţia
componentelor instalaţiei astfel încât să reziste la solicitări un timp îndelungat .Dacă
echipamentele există deja , se poate urmări reducerea solicitărilor la valori inferioare
posibilităţilor de suportare .În ambele cazuri poate fi avută în vedere utilizarea dispozitivelor de
protecţie în vederea limitării solicitărilor .Aşa cum se întâmplă de obicei în tehnică ,trebuie
realizat un compromis între confortul utilizării ,care cere o capacitate de suportare mult mai mare
decât nivelul solicitărilor şi minimizarea costului instalaţiilor ,care impune reducerea
dimensiunilor izolaţiei .Lucrurile ar putea fi destul de simple dacă cele două aspecte care trebuie
coordonate ar avea un caracter determinist .Realitatea este că atât supratensiunile cât şi
comportarea izolaţiei în raport cu acestea au natură statistică .Apare astfel drept raţională
alegerea bazată pe una numit risc de deteriorare ,care poate fi asumat în cadrul unui optim
tehnico-economic .Odată stabilită capacitatea de suportare a supratensiunilor necesară pentru un
anumit echipament ,după construirea acestuia trebuie verificată ,prin încercări de laborator
,existenţa acestei capacităţi .Această verificare se realizează folosind anumite forme ale tensiunii
de încercare şi anumite tehnici de încercare .Abia după aceasta se poate considera echipamentul
apt de funcţionare .

1.2.CLASIFICAREA SOLICITĂRILOR

Numeroase tipuri de solicitări ,diferite din multe puncte de vedere ,pot fi clasificate după anumite
criterii :
În funcţie de cauza care a determinat producerea lor se deosebesc :
solicitări de origine internă ,provenind de la :
aplicarea permanentă a tensiunii de serviciu .
supratensiunile provocate de modificările configuraţiei reţelei ,inclusiv ca urmare a
defectelor .Aceste solicitări sunt cunoscute sub denumirea de supratensiuni de comutaţie .
solicitări de origine externă ,datorate în principal trăsnetelor .
Această solicitare nu este corelată cu comportarea izolaţiei la solicitări ,care depinde mai ales de
amplitudinea ,forma de variaţie în timp şi frecvenţa de apariţie ,decât de originea acestora .
Clasificarea solicitărilor după aceste criterii ,conform publicaţiei CEI 71-1 ,este sintetizată
in tabelul 1.1
TABELUL 1.1. Clase de solicitări de tensiune şi supratensiuni

CLASA J.F. J.F. Cu

PERMANENTĂ TEMPORARĂ Front lent
Încercarea de Încercarea Încercarea de impulsuri Încercarea la
ţinere De Scurtă Durată De comutaţie impulsuri
normalizată De frecvenţă industrială De trăsnet

Între cele două clasificări se poate face o corelare ,valabilă în general ,dar prezentând şi excepţii
:
 Solicitările de natură internă corespund acelora de joasă frecvenţă şi tranzitorii cu
front lent;
 Solicitările de natură externă corespund acelora tranzitorii cu front rapid;
Această formă de solicitare ,importantă mai ales pentru echipamentele cu bobinaje ,fusese
anterior reprezentată printr-un impuls de trăsnet ,tăiat pe vârf .
Pentru fiecare clasă de supratensiuni ,trebuie determinată o supratensiune reprezentativă ,care
este presupusă ca acoperitoare prin amplitudine şi formă ,pentru solicitările produse de
supratensiunile din acea clasă .Aceasta poate fi caracterizată prin:
 Valoarea maximă sau mai multe valori de vârf ;
 Prin distribuţia statistică completă a valorilor de vârf ;

1.3. COMPORTAREA IZOLAŢIEI

1.3.1.CONFIGURAŢIA IZOLAŢIEI
Izolaţia unui echipament are o configuraţie relativ complexă şi este solicitată relativ diferit .Se
pot delimita următoarele componente :
 Izolaţia externă constituită din distanţe de aer şi suprafeţe ale izolaţiei solide în
contact cu atmosfera şi care este supusă atât solicitărilor dielectrice cât şi influenţei
precum poluare ,umiditate ,animale ,etc .Acest tip de izolaţie este ,în general
,autoregeneratoare ,adică îşi păstrează integral proprietăţile izolante după ce suportă o
descărcare electrică .
Exemple:
Izolatoarele de susţinere sau suport ale liniilor şi echipamentelor din staţiile exterioare
,intervalele de aer dintre conductoarele liniilor ,etc.
Izolaţia externă poate fi expusă sau neexpusă ,după cum are contact cu atmosfera :
În exteriorul sau în interiorul unui spaţiu închis .
Izolaţia internă formată din elemente izolante solide ,lichide sau gazoase a unui echipament
şi care este protejată faţă de acţiunea condiţiilor atmosferice şi a celorlalţi agenţi menţionaţi
anterior .O asemenea izolaţie este ,în general neautoregeneratoare ,adică îşi pierde ,parţial sau
total ,proprietăţile izolante după ce suportă o descărcare electrică .
Tipuri de comportament :rapoartele naturale

Comportarea unui tip de izolaţie la diferite tipuri de solicitări aplicate nu este aceeaşi ,în sensul
că ,pentru o mică depăşire a acesteia izolaţia se străpunge (conturnează ) ,pentru alte tipuri de
unde de tensiune se obţin valori limită suportate diferite ,dar certe .
Astfel ,considerând ,pentru un echipament dat ,tipul de solicitare cel mai critic ,se va dimensiona
izolaţia funcţie de acesta . Pentru alte forme de solicitare ,rezultă implicit alte nivele de solicitare
admisibilă ,fără risc .Rapoartele dintre aceste nivele de solicitări ,exprimate în valori de vârf ale
tensiunii ,poartă numele de rapoarte naturale .Mărimea lor depinde în principal de formele
electrozilor între care se află materialul izolant (care determină repartiţia intensităţii câmpului
electric în izolaţie ) .Cu ajutorul lor se definesc nivelurile admisibile ale solicitărilor şi
mijloacelor de protecţie care pot fi utilizate .
Echipamentele având izolaţia externă de tipul coloanelor de izolatoare de dimensiuni medii ,au
părţile conductoare aflate la tensiunea reţelei de forme destul de diverse ,iar coloanele izolante
pot fi prevăzute cu electrozi ecran (de gardă ) pentru îmbunătăţirea repartiţiei potenţialului
,reducerea intensităţii descărcării corona şi a perturbaţiilor radioelectrice .Aceste echipamente au
un „raport natural „ între nivelul de ţinere la unde de impuls de trăsnet şi de impuls de comutaţie
mai ridicat ,de ordinul 1,33- 1,40 .De asemenea ,se manifestă diferenţe însemnate ,de ordinul a
20%-30% între nivelele de ţinere la polaritate pozitivă ,respectiv negativă .
Acest raport natural creşte direct proporţional cu distanţa dintre electrozi .Valorile de mai sus
sunt valabile pentru distanţe în aer cuprinse între 2-5 m .

TENSIUNILE DE ÎNCERCARE NORMALIZATE

Capabilitatea izolaţiei echipamentelor de a suporta solicitările date de tensiunea de serviciu şi

de supratensiuni nu poate fi garantată suficient de precis prin calcule de dimensionare a acesteia
,datorită complexităţii configuraţiilor între electrozi şi de materiale izolatoare implicate .Ca
urmare metoda acceptată de garantare a suportării solicitărilor este aceea de încercare .
Dacă se iau în considerare cele trei componente ale configuraţiilor izolante şi cele 5 clase de
solicitare şi se ţine seama că unele clase ar trebui la rândul lor divizate deoarece acoperă un
domeniu destul de larg de forme şi de durate de solicitare ,rezultă un număr excesiv de mare de
tensiuni de ţinere ,care ar complica atât proiectarea cât şi încercarea izolaţiei .Simplificarea
acestui aspect se realizează prin alegerea unor forme normalizate pentru tensiunile de încercare
,câte una pentru fiecare clasă de solicitări ,admiţându-se că produc acelaşi efect asupra izolaţiei
ca şi oricare solicitare a clasei respective ,de aceeaşi amplitudine .Tensiunile normalizate sunt:
 Tensiunea de frecvenţă industrială ,cu durata de aplicare de 1 minut ,reprezentativă
pentru tensiunea permanentă şi supratensiunile temporare ;
 Tensiune de impuls de comutaţie ,reprezentativă pentru clase de supratensiuni
tranzitorii cu front lent ;
 Tensiuni de impuls de trăsnet ,reprezentativă pentru clasa de supratensiuni cu front
rapid ;
Tensiune de impuls de comutaţie combinat ,formată din două impulsuri de comutaţie având
polarităţi opuse şi valori de vârf egale ,care se aplică simultan pe electrozii izolaţiei respective
.Acoperirea solicitărilor prin aceste tipuri de tensiuni normalizate poate fi urmărită în fig..
TENSIUNEA DE ŢINERE
Tensiunile de încercare ,caracterizate pe lângă formă şi prin amplitudine ,poartă numele de
tensiune de ţinere. În condiţii de încercare identice ,caracterizate prin condiţiile climatice ,prin
forma şi durata tensiunii de încercare ,etc. ,mărimea tensiunii de ţinere a izolaţiei variază
deoarece unele dintre încercări provoacă descărcări disruptive ,iar altele nu .Izolaţia poate fi
caracterizată printr-o probabilitate de amorsare în funcţie de amplitudinea tensiunii aplicate ,P(U)
(fig. 2).Această formă corespunde unei repartiţii normale ,definită prin tensiunea U 50 şi ecartul
tip z .
U50 este tensiunea care produce amorsarea descărcării în 50% din încercări ,iar pentru o tensiune
U50(1+z) probabilitatea de descărcare este 84% .Legea normală de repartiţie nu este limitată ,
Astfel ,teoretic nu există nici o valoare a tensiunii sub care probabilitatea de amorsare să fie nulă
şi nici o valoare peste care probabilitatea de amorsare să fie 1.Astfel definirea unei tensiuni de
ţinere este convenţională .Conform Publicaţiei CEI 71 tensiunea de ţinere este valoarea
tensiunii de încercare ,care aplicată în timpul unei încercări efectuată în condiţii specifice ,are ca
urmare producerea unui număr specificat de descărcări disruptive
Tensiunea de ţinere se poate defini în două moduri :
 Tensiunea de ţinere convenţională ,dacă numărul de descărcări disruptive acceptat este
zero .
 Tensiunea de ţinere statistică ,dacă numărul de descărcări disruptive acceptat este
corespunzător unei probabilităţi de ţinere specificată .Actual , această probabilitate este
0,9 .
Tensiunea de ţinere statistică se poate folosi numai pentru izolaţiile autoregeneratoare ,care pot
suporta un număr mare de aplicări ale tensiunii în timpul încercării .Tensiunea de ţinere
convenţională se poate folosi pentru ambele tipuri de izolaţii ,dar în special pentru izolaţiile
neautoregeneratoare .

STRUCTURA RAŢIONAMENTELOR DE COORDONARE A IZOLAŢIEI

Procedura de coordonare a izolaţiei unui echipament de înaltă tensiune are ca scop alegerea
unui ansamblu de tensiuni de ţinere normalizate ,prin care se caracterizează izolaţia
echipamentului considerat .Această procedură urmează mai multe etape ,putând fi structurată ca
în fig.2.
Tensiunile de ţinere normalizate se aleg apoi dintr-o listă de valori recomandate ;În ţara noastră
ca şi în majoritatea ţărilor dezvoltate se folosesc ,recomandările CEI ,conform tabelelor 2 şi
3 .Aceleaşi recomandări prevăd asocierea acestor tensiuni de ţinere cu o singură valoare a
tensiunii Um (tensiunea cea mai ridicată din echipament).Odată această asociere realizată ,se
obţine nivelul de izolaţie normalizat al echipamentului considerat .Modul de desfăşurare a
etapelor de parcurgere a procedurii de coordonare a izolaţiei ,conform cu fig.3 este prezentat în
continuare .

TENSIUNEA DE ŢINERE DE COORDONARE

Tensiunea de ţinere de coordonare (Ucu) reprezintă valoarea minimă a tensiunii de ţinere a

izolaţiei ,care satisface criteriul de performanţă fixat ,atunci când izolaţia este supusă tensiunilor
reprezentative ,în condiţii de serviciu .
Aşadar ,prima etapă o constituie analiza supratensiunilor care pot apare în reţeaua
considerată ,în amplasamentul echipamentului care se studiază .Dintre acestea, se aleg
supratensiunile reprezentative pentru fiecare dintre categoriile prezente în tab .”solicitarea
izolaţiei „.Această alegere se poate face în diferite moduri ,în funcţie de criteriul de
performanţă impus izolaţiei respective :
 Metoda deterministă ,presupune determinarea supratensiunii considerată a fi
maximă ,astfel că probabilitatea de a fi depăşită este neglijabilă .Pentru aceasta trebuie
căutată combinaţia de parametri ai schemei analizate ,în care apare solicitarea maximă .În
acest mod se pot evalua bine supratensiunile temporare şi de comutaţie ,dar mai puţin
bine supratensiunile atmosferice .
Tensiunea de ţinere de coordonare se determină prin multiplicarea supratensiunii maxime cu
un coeficient de coordonare ,Kcd ,care ţine seama de incertitudinile evaluării supratensiunilor
reprezentative şi a tensiunii de ţinere presupusă a izolaţiei :
Ucw = KdcxUmax .

 Metoda statistică ,constă mai întâi ,în definirea riscului acceptat de defectare a izolaţiei
.Folosind funcţia densităţii de probabilitate a amplitudinii supratensiunilor ,Pa(U) şi
funcţia de repartiţie a probabilităţii de amorsare în funcţie de mărimea solicitării ,f0 (U)
,se poate defini mărimea supratensiunii statistice corespunzătoare acestui risc
(U10).Aceasta constituie chiar tensiunea de ţinere de coordonare : Ucu=U10
 Metoda statistică simplificată ,este bazată ,de asemenea ,pe evaluarea riscului şi
foloseşte ,în locul distribuţiei statistice a amplitudinii supratensiunilor ,un singur punct
de pe această curbă –supratensiunea statistică ,adică aceea care prezintă probabilitatea
de a fi depăşită de 2%.Distribuţia ţinerii izolaţiei este identificată tot printr-o singură
valoare ,tensiunea de ţinere statistică ,pentru care probabilitatea de ţinere a izolaţiei
este de 90%.Aceastătensiune se determină prin multiplicarea tensiunii de ţinere
statistice cu un factor de coordonare statistică Kcs ,care ţine seama de incertitudinile
evaluării supratensiunii reprezentative şi a nivelului de ţinere a izolaţiei :

Ucu=KcsXU2%

TENSIUNEA DE ŢINERE SPECIFICATĂ

Tensiunea de coordonare este tensiunea pe care echipamentul trebuie să o suporte în timpul
funcţionării ,astfel încât să fie îndeplinit criteriul de risc .Însă încercările pentru verificarea
izolaţiei nu pot fi aplicate tuturor exemplarelor dintr-un anumit tip de echipamente ,iar
încercările nu pot fi efectuate în aceleaşi condiţii de montaj şi de funcţionare ca în serviciu
.Pentru a se ţine seama de aceste diferenţe ,se introduc doi coeficienţi de corecţie :
 Factorul de corecţie atmosferic Ka ,care ţine seama de eventualele diferenţe dintre
condiţiile atmosferice medii în serviciu şi condiţiile atmosferice normalizate de
referinţă în care se realizează încercările de ţinere .În acest factor sunt incluse diferenţele
de altitudine (presiune atmosferică )şi de umiditate .
 Factorul de securitate Ks ,se introduce pentru compensarea diferenţelor dintre
condiţiile de serviciu ,altele decât acelea climatice şi condiţiile de încercare normalizate .
Acestea sunt:
  -diferenţe privind construcţia echipamentului între diferiţi
furnizori;
 -dispersia calităţii echipamentului la furnizor ;
 -scăderea ţinerii dielectrice datorită îmbătrânirii izolaţiei în
serviciu ;
 -alte influenţe specifice unui anumit echipament ;
Valoarea numerică a acestui factor depinde de importanţa variaţiilor previzibile pentru
parametrii menţionaţi .Oricare ar fi forma tensiunilor de încercare ,norma CEI-71 recomandă
valorile:
 1,05 pentru izolaţia în aer;
 1,15 pentru izolaţiei interne;

NIVELUL DE IZOLAŢIE ATRIBUIT

Alegerea nivelului izolaţiei constă în definirea tensiuni de ţinere normalizate (Uw) ale izolaţiei
echipamentului utilizat ,cât mai economic ,suficient pentru a asigura tensiunile de ţinere
specificate mai sus .Pentru această alegere se vor folosi numai valorile recomandate în norma
CEI –71..Tensiunile de ţinere normalizate se aleg ,de regulă ,ca valoarea egală sau superioară
cea mai apropiată de tensiunea de ţinere specificată ,dacă acestea au aceeaşi formă .Există şi
posibilitatea de a folosi o valoare a tensiunii de ţinere normalizată pentru verificarea ţinerii
izolaţiei în raport cu două clase de solicitări .Aceasta poate contribui la micşorarea numărului de
încercări de ţinere ,ceea ce reduce solicitarea izolaţiei în timpul încercărilor şi reduce costul
acestora .În acest scop se foloseşte un factor de conversie a încercărilor kt ,cu care se multiplică
tensiunea de ţinere normalizată conform formei de tensiune de încercare aleasă .Principiul
conversiei încercărilor se bazează pe comportarea izolaţiilor de tipuri diferite în raport cu
principalele clase de solicitări .În general se remarcă pentru izolaţiile interne ca şi pentru cele
externe cu distanţe între electrozi până la 1,5 m ,că ţinerea dielectrică scade monoton în raport cu
creşterea duratei solicitării .Pentru izolaţiile externe cu distanţe mai mari între electrozi ,apare o
reducere a ţinerii dielectrice în domeniul solicitărilor cu front lent .Acest tip de izolaţie este
caracteristic gamei II de tensiuni (Um 245 KV).Având în vedere acest comportament se
propune următoarea practică :
 Pentru echipamentele din gama I sunt suficiente încercările la frecvenţă industrială şi de
impuls de trăsnet pentru verificarea dimensionării corecte a izolaţiei componentelor
.Pentru a nu lăsa solicitările din categoria impulsurilor cu front lent ,fără influenţă asupra
dimensionării izolaţiei ,tensiunea de ţinere specificată pentru impuls de comutaţie
trebuie convertită în tensiune de încercare specificată la frecvenţă industrială şi la
impuls de trăsnet .Se vor folosi pentru alegerea tensiunilor de ţinere normalizate ,valorile
cele mai ridicate obţinute pentru tensiunile de ţinere specificate din categoriile de
frecvenţă industrială şi impuls de trăsnet .
 Pentru echipamentele din gama II ,sunt suficiente încercările de impuls de comutaţie şi
impuls de trăsnet ;În acest caz ,tensiunea de ţinere specificată la frecvenţă industrială
trebuie convertită în tensiune de încercare la impuls de comutaţie şi de trăsnet ,urmând a
alege tensiunile de ţinere normalizate pe baza celor mai ridicate tensiuni de ţinere
specificate obţinute ,cu considerarea conversiei încercărilor .
 NIVELUL DE IZOLAŢIE NORMALIZAT
Calculele efectuate până la alegerea nivelului de izolaţie atribuit nu au luat în considerare şi
tensiunea cea mai ridicată pentru echipament ,corespunzătoare reţelei în care acesta va
funcţiona .Se recomandă ,pentru a beneficia de experienţa acumulată până în prezent , în
exploatarea echipamentelor ,
Proiectate conform normelor CEI ,,să se asocieze nivelele de ţinere normalizate cu
tensiunea Um ,conform liniilor din tabelele 2 şi 3.Odată această alegere efectuată se obţine
nivelul de izolaţie normalizat .Acest nivel de izolaţie poate fi compus numai din două
tensiuni de ţinere normalizate conform principiului conversiei încercărilor ,definit mai sus.

TABELUL 2- Nivele de izolaţie normalizate pentru gama I

(1KVUm245KV)

Tensiunea cea mai Tensiune de ţinere Tensiune de ţinere

Ridicată pentru normalizată ,de scurtă Normalizată la
Echipament ,Um durată ,la frecvenţă Impulsuri de trăsnet
(KV ,valoare efectivă ) Industrială (KV ,valoare de vârf)
(KV ,valoare de vârf)
3,6 10 20/40
7,2 20 40/60
12 28 60/75/95
17,5 38 75/95
24 50 95/125/145
36 70 145/170
52 95 250
72,5 140 325
123 185 450/550
230
145 185 450
230 550
275 650
170 230 550
275 650
325 750
245 275 650
325 750
360 850
 395 950
460 1050

TABELUL 3.-NIVELE DE IZOLAŢIE NORMALIZATE PENTRU GAMA II

(Um245KV)

Tensiunea Tensiunea de ţinere normalizată la impulsuri de Tensiunea de

Cea mai comutaţie ţinere
ridicată Normalizată
Pentru Izolaţie Fază-pământ Între faze La impulsuri de
Echipament Um Longitudinală (KV,val.vf.) trăsnet
(KV;val.ef.) (KV;val.vârf) (KV,val.vf.)

300 750 750 1,50 850

950
750 850 1,50 950
1050
362 850 850 1,50 950
1050
850 950 1,50 1050
1175
420 850 850 1,60 1050
1175
950 950 1,50 1175
1300
950 1050 1,50 1300
1425
525 950 950 1,70 1175
1300
950 1050 1,60 1300
1425
950 1175 1,50 1425
1550
765 1175 1300 1,70 1675
1800
1175 1425 1,70 1800
1950
1175 1550 1,60 1950
2100
Note : Se află în studiu introducerea valorii Um =550KV (în loc de 525KV),de 800KV (în
loc de 765 KV) ,de1200KV ,a unei valori cuprinsă între 765 kVşi 1200KV ca şi a tensiunilor
de încercare normalizate asociate .