Era timpul florilor

cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.

cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate şi reprezentanţe

iar azi, pe şoseaua dorinţelor mele

îţi trimiţi ochii albaştri ca două mercedesuri spălate proaspăt

cu parbrizele înfulecând frunzişul roz de castani.

ai devenit o mare putere străină.

din zodiac, sateliţii tăi mă fotografiază în mii de poziţii, îmi spionează secreţia insulinei

iau interviuri până şi trusei mele de bărbierit

şi îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul

anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua

pe când în crivăţul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.

de-acum, până şi şoferului tău mă adresez cu efendi

până şi lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete

îi spun da, massa, guleraşului tău cu dantelă

îi croiesc şi agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătraţi de vitrină

vin într-un suflet când lenea ta clopoţeşte...

parcă eşti un păun, cu bucureştiul înfoiat în spatele tău.

hoteluri clipind, damele pâlpâind, pietrele din pavaj absolvind cibernetica

ministerele, institutele, tarabele respirând pulberea aurie a cinematografelor dizolvate

în aer

amurgurile cele mai galbene

zorii cei mai negri

moartea cea mai statistică rostogolindu-şi buclele prin fundaţiile

şi canalele şi metrourile şi anemia şi stressul albastru

al magazinelor de radiouri, televizoare, pick-up-uri, casetofoane,

microfoane, discuri, căşti, şteckere, prize amestecate în saliva unei

nostalgii de culoarea locomotoarelor de serviciu încremenite lângă

peroanele gării obor

şi până şi pensionarii cântarelor de precizie

şi toţi invalizii care vând ilustrate în relief şi lozuri în plic

s-au lepădat de mine pentru râsul tău înţolit, sastisit,

inamic.

lasă-ţi lumea ta uitată,

aşterne un strat de pudră peste imperiul tău ieşit ca un coş pe tenul bronzat al amiciţiei

noastre

declară-mă independent,

să mă descurc cu rezervele mele de manioc, patate şi tapioca,

converteşte-mă în ceva mai puţin dureros,

înveleşte-mă cu o florească mai caldă,

flutură-ţi pleoapa ca o scânteie electrică şi îndoaie-ţi genunchiul

ca să îmi pot pune în fine pe roate

afacerea mea cu ezitări colorate

în serile acelea care, zice-se mai revin...

(era timpul florilor

era anotimpul dragostei

era deceniul războiului nuclear

era crima perfectă din zece mâine mititei

era ali-baba şi cei douăzeci şi patru de ani

era pieptul tău gri trecând cu un decibel de rasă în zgardă

era o flacără de magneziu îmbrăţişând o petardă.)

ai devenit, femeie, o mare putere străină.

ai devenit marea iubire a plămânilor mei

ploaia mea te curbează în orice boabă, apartamentul meu este cutia ta de pantofi

ţie îţi trimite în fiecare zi ura mea trandafiri cu bilet,

pre tine moartea te iluminează

imperiu bancar şi discret,

cauciucată zarază.