Ion Tudor Mateescu (eldertea pe Noduri și semne) s- a născut pe 7 februarie 1975 în Urlați,
Prahova. Debut literar în revista Boema nr.11/2011.  Prezență în volumele colective ale Cenaclului
Noduri și semne, Mozaic literar" și "Prietenia cuvintelor". Realizarea unui volum de poezie se află
printre proiectele de viitor.
                                                                 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Exerciţii de stil
Când s-a deschis fereastra dinspre soare cineva a spus
"Bunã dimineaţa"
ramurile îşi încrucişaserã spadele
şi câteva corole scânteiarã în lumina crudã
în timp ce câţiva fluturi ţopãiau în aerul umed
şi o pereche de solzi se azvârlirã
de la înãlţimea ultimei smicele de vişin
cu care zborul lor se încrucişase fãrã nicio vinã
paşii care se auzeau la etaj
coborâserã bãtând step pe scara de lemn
pânã pe iarba sticloasã
care se sfãrâma neabãtut sub degetele zdrelite
printre care ieşiserã câteva brânduşe de primãvarã
mici, albe, lacome de luminã
o mânã se întinse umilã spre câteva ciocuri nesãtule
care deveneau curând o armatã
al cãrei zbor îngheţase ca o libelulã
nu departe o turturicã îşi împletea cuibul
cu sunete ca nişte fire de iarbã
dincolo de gardul ţepos
salcâmii îşi urmãreau pãstãile duse de vânt
cãtre mare ca spre un vesel mormânt
aici un zbor douã de pescãruşi hãituiţi
colo o şoaptã în contul vântului
o vâlvãtaie verde în ochiul pãmântului
nestatornica plimbare a degetelor peste creştetul apei
strania lucire a unui laţ întins printre nedospiţii muguri
redescoperirea seminţelor tinereţii
în rãmãşiţele asteroizilor
în schimbatele culori ale primãverii
zgomotul paşilor care se pierd
în devãlmãşia sunetelor vântului
care acoperã scrâşnetul roţilor unui tren leneş
ca o arãtare prinsã în laţul timpului
cu burta plinã de cenuşa ultimului asteroid
 
 
Legendã modernã
Acest fir de nisip care nu-ţi dã pace
cãlãtoreşte de departe
poate de undeva de deasupra Mediteranei
scãpat din guşa albatrosului neucis
în furtuni care dãrâmã corãbii
dar nu îneacã visele şi poveştile eroilor
şi care scot din adâncuri glasuri pierdute
în pãduri de coral cu rãdacinile
bine înfipte în amfore în care nu s-a uscat vinul
şi mierea nu şi-a pierdut mirosul stupului
ultima atingere a bucãtãresei
mai persistã pe ciobul umil
care-şi cautã perechea în inima coralului
în burţile rechinilor sau în solzul valurilor
pe care plutesc petroliere care elibereazã haosul
în viaţa rândunicii-de-mare
şi pânã în coliba pescuitorului de stridii
care aruncã harponul
mai bine decât putea Don Quijote
sã arunce lancea
cocoţat pe spinarea valului
mai bine decât pe orice Rocinantã
singurã marea îi pune bucatele la picioare
ca acea mândrã Dulcinee
retrasã astãzi la pensie
bate la picior televiziunile tabloide
ascuns în pliurile pantalonilor triumfãtori
nu se simte totuşi nicãieri mai în largul sãu
decât pe spinarea locomotivei
care sfideazã distanţa dintre Tokio şi Osaka
nu mai are timp a-şi aminti
apusurile din timpul locomotivei cu aburi
priveşte spre constelaţia reclamelor
din cartierul financiar al megalopolisului
care înlocuiesc lumina stelelor
deturnând zborul lãstunilor şi sensul poeziei
şi unde labirintul lui Dedal se multiplicã la nesfârşit
iar dragostea se dilueazã în doze infinitezimale
Medeea prezice din ce în ce mai prost viitorul
îmbrãţişãrilor pe metrul pãtrat de spaţiu locuibil
Acest fir de praf care încã eşti
în timp ce alţii ţi-au fixat deja viitorul
în limite strâmte
se ascunde din ce în ce mai greu
de lumea dezlãnţuitã
care-şi cere tributul inocenţei
ca regele care a asmuţit Minotaurul
şi a tãiat firul Ariadnei.
 
Impresie boemã
Mai intâi se auzeau paşii
Îndreptându-se cãtre poarta de fier dinspre stradã
Apoi mâna grãbitã pe clanţa rece
Zoritã sã o lase în urmã
Pisica încã lipsea din peisaj
Îi intuiam doar mişcarea perfect calculatã pe gardul de piatrã
Pe care îl lãsasem în urmã
Ca pe o ruinã a ultimei nopţi
Rãcoarea se topea în lumina crudã a dimineţii
Şi dupã numai câţiva paşi
Mirosul brumei nu mai era acelaşi
Lângã brutãrie se ridicau aburii dulci ai aluatului
Care îmi aduceau aminte de un cozonac cu stafide
Şi de cafeaua caldã de pe masa aglomeratã din bucãtãrie
Gândurile fugeau înaintea autobuzului
Înaintea garniturii de metrou de pe linia galbenã
Care zbura spre staţia Staromestska
Cu viteza dorinţei care se hrãnea din bucurie
Şi chiar înaintea turiştilor care se înghesuiau pe pontoane
Cãtre locurile confortabile ale restaurantelor-navã
Pãreau a pluti pe Vltava ca pe aripile unui vis
Pe sub podul de piatrã al sfântului Wenceslas
Ca nişte somnambuli cumsecade
Nederanjaţi nici mãcar de însoţitoarele de bord
Îmbrãcate în zâmbetul acela liniştitor şi prietenos
Cu care pãreau cã-ţi mângâie ochii
Veneau încet ca nişte învãţãtoare
În costumele lor bleumarin închis
Cu cãmãşuţã albã
Împãrţeau meniurile ca pe nişte cãrţi de poveşti
Unor copii pe care urma sã-i asculte ceva mai târziu
Pentru cã unul bãtea cu o linguriţã
În ceaşca de cafea a maicã-sii
Luate prin surprindere de zborul apropiat al unui pescãruş
Care cerşea o bucãţicã din biscuitele ei dulce
Dar nu cãpãtã decât un cruton înmuiat în puţin sos de smântânã
Primit odatã cu inimioara de porc de Bohemia tãiatã felii.
Aerul se încãlzea treptat
Pânã devenea ca o infuzie de floare de tei
Porumbeii o sorbeau din zbor
Şi o transportau tocmai pe acoperişul Teatrului Naţional
De unde admirau încã o data minunatele poduri de pe Vltava
În toatã splendoarea lor
Şi şuvoiul de oameni de pe podul Carol
Şi pe fetiţa blondã care stãtea în pozã nemişcatã
Sub o umbrelã roşie
Pentru ca pictorul sã-i fixeze trãsãturile bucãlate
Câţiva paşi mai in faţã nişte jazzmani trecuţi
Îşi etalau arsenalul sonor în schimbul a doua-trei zâmbete
Cu care sperau sã-şi mai cumpere câteva speranţe
Fetiţa care se aşezase sub umbrelã
Nu se putu abţine sã nu sarã de pe scaun
Lãsându-l pe pictor cu creionul de cãrbune în aer
În timp ce tatãl contrar aşteptãrilor
Nu fãcu niciun gest sã o împiedice
Sã arunce o monedã micuţã în cutia violoncelului
Ceva mai departe în umbra ceasului astronomic
Un jongleur cu coif de viking pe cap
Se urcase pe un cuptor cu microunde
Şi se caznea sã menţinã pe frunte
O farfurie cu chifteluţe care se învârtea ca un titirez
În timp ce lumea adunatã în cerc
Bãtea din palme ritmic
Şi primea nişte bomboane suedeze drept recompensã
Aplauzele dãdeau ocol pieţei şi se ridicau deasupra bisericii Tyn
Şi de unde odihnea el
Le auzi şi Einstein care locuise cândva în apropiere
Şi mormãi ceva în mustaţa albã
Dar în curând vântul se înteţi ca din senin
Şi podul de piatrã se acoperi de umbrele şi de portrete zburãtoare
Şi chipurile tuturor celor care stãtuserã în pozã peste zi
Erau deasupra tuturor şi priveau
La chipurile vesele şi vii
Care treceau prin ploaie
Intersectându-se într-un prelung sãrut.
 
Pagini de jurnal
Voi cãlãtori cu mâinile în plicul cu vanilie
şi cu mintea la prãjiturile bunicii
în cinstea prieteniei noastre
voi lua avionul cãtre cel mai apropiat loc comun
deşi astfel nu mã voi putea îndepãrta de mine însumi
ajunge s-o vãd pe Marie Curie nãscutã Sklodowska
pe o reclamã luminoasã
ca sã mi se spunã cã s-a nãscut aici
şi totuşi astãzi nu-i voi putea face o vizitã
voi amâna pentru altãdatã
sã-l salut pe bunul sãu prieten şi soţ
în limba de baştinã a domniei sale
voi privi autobuzele galbene ca speranţa mea
care se plimbã buimace pe lângã aeroport
voi face un inventar al privirilor al zâmbetelor
(care într-adevãr aici par mai autentice)
mã voi preface cã am mai cãlãtorit şi altãdatã la fel
aferat plin de responsabilitãţi de morgã
ca şi cum aş cãlãri cel mai nãrãvaş armãsar
îmbrãcat în cel mai aristocratic costum de vânãtoare
mã voi pierde printre turiştii din Piaţa Mare din Cracovia
voi cãsca gura în Sukiennice
voi face parte din acest decor medieval imens
pânã voi simţi cã nu mã mai gândesc la nimic
şi în loc de gânduri port cu mine
oboseala care-mi inundã neuronii
e ceva aici de care simt cã nu mã pot lipsi
cã trebuie sã facã parte din mine
ceva uşor ca o respiraţie
profund ca o speranţã
ceva proaspãt şi mirosind în acelaşi timp
ca o banchetã de lemn într-un tramvai interbelic
Aş vrea sã-ţi spun toate astea
atunci când te voi vedea
dar mai mult ca sigur cã nu o sã mi le mai aduc aminte
voi fi la fel de crispat ca o bonã
care a dat cu ochii de un strãin
şi nu înţelege nimic din ceea ce se întâmplã
pentru cã nu cunoaşte o iotã englezeşte
voi fi politicos ca o fatã mare
vom discuta puţin lucruri fãrã importanţã
pentru niciunul dintre noi
în loc de whisky îţi voi cere un pahar cu apã
şi puţin vin adus dintr-o cãlãtorie în Italia
iar drept amintire îţi voi cerşi o bucatã de cer
din grãdina japonezã din Wroclaw.