VIII.

Tratatele internaţionale
în secolele al XVII- lea şi al XVIII-lea

Tratatul de pace de la Karlowitz

-26 ianuarie 1699-

Art. I. Teritoriul Transilvaniei va rămâne pe mai departe în

posesiunea şi stăpânirea Majestăţii Sale Imperiale, după cum se afla în
prezent, descrierea graniţelor fiind următoarea: de la hotarul Podoliei
pâna la graniţa cea mai îndepărtată a Valahiei cu munţii săi, care
înaintea actualului război au fost graniţele vechi dintre Valahia şi
Transilvania pe de altă parte, şe de la graniţa Valahiei pâna la râul Mureş
de asemenea cu munţii săi, care de multă vreme au fost hotarele vechi ce
formau graniţa.....
Art. II. Provincia subordonată cetăţii Timişoara, împreună cu
toate districtele şi râurile care trec prin ea, va rămâne în posesiunea şi
stăpânirea înaltului Imperiu otoman, iar graniţa ei dinspre Transilvania,
începând de la hotarul extrem al Valahiei până la Mureş, va fi graniţa
veche a Transilvaniei, stabilită în articolul anterior...
Art. III. Deoarece teritoriul dintre fluviile Dunărea şi Timiş,
numit în limba poporului Bacica1, se află în stăpânirea Majestăţii Sale
Imperiale, să rămână şi de acum înainte în stăpânirea mai sus- amintitei
Majestăţii Imperiale şi Titelul2 să nu fie fortificat mai mult decât este în
prezent....
Art. V. De la gurile fluviilor Bosut3 care se varsă în Sava, până la
gura fluviului Una4, care de asemenea se varsă în Sava, teritoriul de
dincoace de Sava ce aparţine stăpânirii imperiale va fi în posesiunea
Majestăţii Sale Imperiale, iar partea cealaltă va aparţine Imperiului
Otoman. Fluviul Sava, care curge între aceste două părţi [de teritoriu] şi
insulele care sunt aşezate în albia lui vor fi comune, la fel ca şi folosirea
acesteia [Sava] pentru navigaţie cât şi pentru alte avantaje ale supuşilor
ambelor părţi....

1
Azi Voivodina
2
Localitate la confluenţa Tisei cu Dunărea
3
Mic afluent nordic al Savei
4
Afluent sudic al Savei, delimitând hotarul dintre Bosnia şi Croaţia
 Art. VII. Incursiunile duşmănoase, ocupările [de teritoriu] şi orice
fel de atacuri întreprinse în mod perfid sau neaşteptat, jefuirea şi
depopularea teritoriului indiferent cui aparţine, sunt interzise cu cea mai
mare severitate. Acei care vor încălca acest articol, indiferent unde vor fi
prinşi, trebuie să fie întemniţaţi neîntârziat şi pedepsiţi fără cruţare,
potrivit faptelor şi în conformitate cu legile locului unde au fost făcuţi
prizonieri.....
Art. IX. Rămâne interzisă şi pe viitor acordarea de sprijin şi
adăpost oamenilor răufăcători, rebelilor şi răzvrătiţilor...
Art. XIV. Comerţul va fi liber pentru supuşii ambelor părţi din
toate ţările celor două imperii, conform legilor în vigoare până acum...
Art. XX. Acest armistiţiu va dura şi va îmbrăţişa cu ajutorul lui
Dumnezeu o perioadă de douăzeci şi cinci de ani....

Tratatul de pace de la Utrecht

-1713-

La 11 aprilie 1713, regele Franţei Ludovic al XIV-lea a semnat

tratatul de pace cu Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Savoia şi Prusia,
state care împreună cu Austria au format aşa- numita Mare Alianţă de la
haga, îndreptată împotriva Franţei în războiul de succesiune spaniolă.
Prin încheierea acestui tratat, coaliţia anti- franceză s-a desfăcut. Numai
împăratul austriac a continuat războiul până în anul următor, când va
încheia şi el pacea similară de la Rastatt.
I. Va fi pace deplină şi perpetuă, o adevărată şi sinceră prietenie
între prealuminatul şi preaputernicul Principe Ludovic al XIV-lea,
Regele preacreştin şi prealuminata şi preputernica Principesă Ana,
Regina Marii Britanii, între moştenitorii şi urmaşii lor, între regatele lor,
între statele şi supuşii lor, atât înăuntrul cât şi în afara Europei; această
pace va fi păstrată între ei neştirbit, cu toată credinţa şi angajamentul
sincer că vor face reciproc tot ceea ce va putea contribui la binele
onoarea şi avantajul unuia şi al celuilalt...
 IV. Pentru a întări din ce în ce mai mult prietenia sinceră şi de
nezdruncinat care s-a stabilit în această pace, şi pentru a preîntâmpina
orice pretexte de neîncredere care s-ar putea naşte..
V. Regele precreştin promite, atât în numele său cât şi al
moştenitoroilor şi succesorilor săi, să nu provoace niciodată neplăceri,
nici să tulbure pe zisa regină a Marii Britanii, pe moştenitorii şi
succesorii săi de confesiune protestantă, care vor stăpânii coroana Marii
Britanii şi statele ce atârnă de ea; şi de a nu acorda nici el, nici vreunul
din urmaşii săi, direct ori indirect, pe uscat sau pe mare, în bani, arme,
muniţii, echipament de război, vase, soldaţi, mateloţi, şi în nici un fel şi
nici când vreo asistenţă, ajutor, favor sau sfat nimănui, nici unei
persoane, oricare ar fi ea, care, sub un pretext sau cauză oarecare, ar voi
să se împotrivească în viitor numitei succesiuni, fie în mod deschis, fie
punând la cale răzvrătiri şi formând conjuraţii împotriva unui prinţ sau
prinţesă care în virtutea sus-numitelor acte ale Parlamentului ar ocupa
tronul Marii Britanii...5
IX. Regele preacreştin va dărâma din temelie fortificaţiile de la
Dunkerque, ci va desfiinţa portul, va distruge ecluzele care servesc la
curăţirea zisului port, toate pe cheltuiala lui şi în termen de cinci luni
după încheierea şi semnarea păcii...
X. Regele precreştin va restitui Regatului şi Reginei Marii Britanii,
pentru a le stăpâni cu drept deplin şi perpetuu, golful şi strâmtoarea
Hudson cu toate teritoriile, mările, ţărmurile, fluviile şi locurile care
depind de el şi care sunt situate acolo, fără a reţine nimic din întinderea
numitelor pământuri şi mări posedate în prezent de către Franţa...6
XII. Regele preacreştin va remite Reginei Marii Britanii, în yiua
schimbului instrumentelor de ratificare ale prezentului tratat de pace,
scrisorile şi actele autentice care vor face mărturie despre cedarea în
mod perpetuu către Regina şi Coroana Marii Britanii a insulei Saint –
Christopher, pe care supuşii Majestăţii Sale Britanice de acum înainte o
vor stăpânii singuri7; a Noii Scoţii, astfel zisă Acadia, în întregime,
conform vechilor sale hotare şi de asemenea a oraşului Port Royal,

5
Conform acestui artico, Ludovic al XIV-lea a recunoscut succesiunea protestantă în Anglia, abandonând cauza
pretendentului Jacob III Stuart, fiel lui Jacob II
6
Compania comercială engleză a golfului Hudson îşi stabilise puncte de sprijin în această zonă încă din 1668,
negustorii de blănuri englezi şi francezi – ultimii avându-şi bazele în regiunea Marilor Lacuri – fiind de atuinci şi
până la încheirea acestui tratat într-o aprigă concurenţă
7
Englezii se sabiliseră în acestă insulă – una din Antilele Mici- în 1623, iar francezii în 1625. De atunci actele
duşmănoase dintre ei se ţineau lanţ.
numit în prezent Annapolis Royal şi în general tot ce depinde de
numitele pământuri şi insulele din acele ţinuturi...
XIII. Insula Terra Nova cu insulele aparţinătoare va aparţine de
acum înainte şi în mod absolut Marii Britanii...
XIV. S-a convenit în chip explicit ca supuşii Regelui preacreştin să
aibă libertatea, într-un interval de un an, de a se retrage în altă parte, cu
toate bunurile lor mobile, pe care le vor putea duce unde le va place,
dinh toate locurile şi coloniile care trebuie să fie cedate sau restituite în
virtutea acestui tratat de către sus-zisul rege. Aceia, totuşi, care vor vrea
să locuiască acolo şi să rămână sub dominaţia Marii Britanii, trebuie să
se bucure de dreptul de a practica religia catolică romană, în măsura în
care o permit legile Marii Britanii...
XV. Locuitorii canadei şi alţi supuşi ai Franţei nu vor mai asupri
deloc pe viitor cele cinci naţiuni sau cantoane ale indienilor supuşi Marii
Britanii8, nici pe celelalte naţiuni ale Americii, prietene acestei coroane.
De asemenea , supuşii Marii Britanii se vor comporta paşnic faţă de
americanii supuşi sau prieteni ai Franţei, şi unii şi alţii se vor bucura de
o deplină libertate de a se vizita în interesul comerţului. În aceleaşi
condiţii, locuitorii acestor regiuni vor putea vizita coloniile franceze şi
britanice pentru îmbunătăţirea reciprocă a comerţului, fără să suporte
vreo şicană sau piedică dintr-o parte sau cealaltă. În plus, comisarii vor
reglementa în mod precis şi clar, cine vor fi sau vor trebui consideraţi
supuşi şi prieteni ai Franţei şi Marii Britanii...
XXIII. Prin consimţământul reciproc al Regelui preacreştin şi ai
reginei Marii Britanii, supuşii din ambele părţi făcuţi prizonieri în timpul
războiului vor fi puşi în libertate fără nici o deosebire şi fără altă
răscumpărare, înafară de achitarea datoriilor pe care le-au făcut în timpul
captivităţii lor.
XXIV. Tratatul de pace semnat astăzi între prealuminata Majestate
preacreştină şi Majestate Sa Regele Portugaliei va face parte din
prezentul tratat...
XXV. Tratatul de pace încheiat astăzi între prealuminata Majestate
preacreştină şi Alteţa Sa Regele Savoiei este în mod special cuprins şi
întărit prin prezentul tratat....

8
Cele cinci „naţiuni” supuse Marii Britanii erau cinci triburi de indieni irochezi. Prietenii Franţei erau triiburile
huron şi algonchin.
 XXVI. Prealuminatul Rege al Suediei, regatele sale, teritoriile,
provinciile şi drepturile lui, de asemenea Marele Duce al Toscanei,
Republica Genoveză şi ducele de Parma, sunt incluşi în acest tratat, cu
toate formele cuvenite.
XXVII. Majestăţile lor au dorit de asemenea să cuprindă în acest
tratat oraşele hanseatice, anume Lubeck, Bremen, Hamburg şi oraşul
Danzig, deoarece pacea fiind generală, ele să se poată bucura, în viitor,
ca prieteni comuni, de aceleaşi foloase în comerţul cu unul sau cu altul
dintre regate, de care s-au bucurat până acum în virtutea tratatelor sau a
vechilor obiceiuri.